Rezultate din textul definițiilor
NĂSTUREL (‹ nasture) s. m. 1. Diminutiv al lui nasture. 2. Mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpină târâtoare, ramificată, cu frunze alterne penate și cu flori mici, albe, dispuse în raceme (Nasturtium officinale). Cunoscută din Antichitate ca plantă medicinală și condiment, crește în locuri cu exces de umiditate. Și astăzi este întrebuințată ca salată și ca plantă medicinală (are acțiune diuretică, depurativă, expectorantă, afrodisiacă etc.). Sin. cardamă, măcriș de baltă, iarba voinicului ș.a.
MĂCRIȘ-DE-BÁLTĂ s. v. cardama, năsturel.
NĂSTURÉL s. 1. năsturaș, (reg.) bumbișor, bum-bușor. (O hăinuță cu ~ metalici.) 2. (BOT.; Nasturtium officinale) cardama, (reg.) bobâlnic, brâncuță, creson, hreniță, năsturea, măcriș-de-baltă.
NĂSTURÉL ~i m. (diminutiv de la nas-ture) Plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu frunze penate, cu flori mici, albe și cu fructe silicve, folosită în alimentație și în medicină; măcriș-de-baltă. /nasture + suf. ~el
2) brîncúță f., pl. e (acomodat din germ. brunnenkresse). măcriș de baltă (nasturtium officinale).