Rezultate din textul definițiilor
berétă f. pl. e (fr. berét și berret, pv. berret, it. berretta, care vine d. lat. bĭrus, roș. V. baretă 1). Șapcă moale fără cozoroc, cun poartă corăbieriĭ din Mediterana și marea neagră pînă la Dunăre, soldațiĭ din marina militară, țăraniĭ din Pirineĭ ș.a. După războĭu mondial, o poartă tinerimea și e redusă uneori la o simplă tichie. De la 1932 o poartă și soldații de uscat. V. bască 2.

cireáșă (vest) f., pl. eșĭ (Munt.), eșe (Olt.), și ciréșă (est), pl. eșe (lat. cérasa, pl. de la cérasum, cireșă, vgr. kérasos, cireș, și kerásion, cireșă, ĭar acesta d. orașu Kerasús, -úntos, lat. Cérasus, -úntis, din Pont, la marea neagră, unde eraŭ pădurĭ de cireșĭ sălbaticĭ, numit și azĭ de Turcĭ Kirasun [kiras, kiraz, arm. geras, pers. kires, cireșă], de unde Lucúl, după ce l-a învins pe Mitridate [66 în ainte [!] de Hristos], ĭ-a adus și ĭ-a plantat în Italia; it. ciliegia și ciriegia, pv. cereisa, fr. cerise, sp. cereza, pg. cereja. D. lat. vine germ. kirsche, d. rom. vine vsl. črešĭnĭa, rus. rut. čeréšnĕa, bg. čereša). Fructu cireșuluĭ. Cireșe amare, un fel de cireșe de un roș foarte închis, maĭ micĭ și cam amare.

ALÁNI s. m. pl. Triburi de origine sarmată, care locuiau în secolele al II-lea și I î. Hr. în regiunea mării Negre și în nordul Caucazului și care, împinși de huni, au ajuns în secolul al V-lea, împreună cu vandalii, până în Spania și Africa. – Din lat. alani.

BÓRA s. m. invar. Vânt puternic, uscat și rece, care bate iarna dinspre munte spre mare, mai ales pe coastele de nord-est ale mării Adriatice și ale mării Negre. – Din it., fr. bora.

BÓRZĂ, borze, s. f. Gândac mare, negru, care trăiește în locuri umede și elimină la atingere o secreție rău mirositoare (Blaps mortisaga). – Formație onomatopeică.

GRINDÉL, grindei, s. m. Pește mic, asemănător cu țiparul, de culoare verde-gălbuie, cu pete mari, negre; molan (Nemachilus barbatulus). – Din săs. grendel (= germ. Grundel).

HAMSÍE, hamsii, s. f. Mic pește marin de culoare argintie, cu gura mare, care trăiește în marea neagră, Marea Mediterană și Oceanul Atlantic (Engraulis encrasicholus). – Din ngr. ha(m)psi.

ȚIGẤI, țigâi, s. m. Specie de gândac mare, negru cu pete galbene, care trăiește prin pădurile de conifere (Hylobius abietis). – Et. nec.

PÓNTIC, -Ă, pontici, -ce, adj. (Livr.) Din regiunea mării Negre, care aparține mării Negre, privitor la marea neagră. – Din lat. Ponticus, fr. pontique.

SARMÁT, -Ă, sarmați, -te, adj., s.m. și s.f. (Locuitor) care aparținea unei populații indo-europene nomade, în antichitate între marea neagră și Marea Baltică ♦ s.f. Limbă iraniană vorbită de sarmați. (din it. sarmato, lat. sarmata)

ȘIP1, șipi, s. m. Specie de pește din marea neagră, asemănător cu nisetrul, care își depune icrele în regiunea gurilor Dunării (Acipenser sturio). – Din rus. šip.

CORNWALL s. m. (Zool.) Rasă de porci creată în Anglia, de talie mare și de culoare neagră; marele negru. [Pr.: córnuăl] – Cuv. engl.

CIMERIÉNI s. m. pl. Populație de origine tracă, migrată în antichitate din nordul mării Negre în Asia Mică. [Pr.: -ri-eni] – Din fr. Cimmériens.

NOGÁI, -ÁIE, nogai, -aie, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație mongolă turcizată răspândită în diverse regiuni dintre Marea Caspică, marea neagră și Marea Azov; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține nogailor (1), privitor la nogai. – Din n. pr. Nogai.

RIZEÁFCĂ, rizeafce, s. f. Specie de scrumbie care trăiește în marea neagră, de unde migrează în Dunăre pentru reproducere și hrană (Alosa caspia nordmanni). [Var.: rizáfcă s. f.] – Et. nec.

SARMÁȚI s. m. pl. Veche populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi, de geto-daci etc. – Din fr. Sarmates.

SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană care a trăit, timp de mai multe secole înainte de Cristos, în regiunile din nordul mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

CRAB, crabi, s. m. Nume dat mai multor specii de animale crustacee marine, cu zece picioare, cu abdomenul scurt și îndoit sub cefalotoracele mare și turtit; mai cunoscută este o specie din marea neagră, cu carnea foarte gustoasă (Carcinus moenas). – Din fr. crabe.

CROBÍZI s. m. pl. Populație de neam tracic așezată la sudul Dunării, în apropierea mării Negre, în sec. V a. Cr.sec. II d. Cr.Et. nec.

CÓRNWALL s. v. marele-negru. (~ este o rasă de porci.)

LIMÁN s. (GEOGR.) litoral, mal, margine, țărm, (înv.) pristaniște, vad. (Pe ~ul mării Negre.)

mareLE-NÉGRU s. (ZOOL.) cornwall. (~ este o specie de porci.)

ȚĂRM s. (GEOGR.) 1. liman, litoral, mal, margine, (înv.) pristaniște, vad. (A petrecut vacanța pe ~ul mării Negre.) 2. coastă, mal. (Pe ~ul Oceanului Atlantic.)

CÂÍNE ~i m. 1) Mamifer carnivor de talie mijlocie, din familia canidelor, domesticit și folosit la pază, vânătoare etc. ◊ Nici ~ nici ogar se spune despre omul care nu are o poziție bine determinată. A tăia frunze la ~i a se ocupa cu nimicuri. A trăi ca ~ele cu pisica (a se mânca ca ~ii) a fi în relații rele; a se dușmăni. (Undeva) umblă ~ii cu colaci în coadă se spune când cineva crede, că undeva se trăiește foarte bine. Nu-i numai un ~ scurt de coadă mai sunt oameni sau situații de felul acesta. 2) fig. Om rău, câinos. ◊ Porc de ~ om ticălos. Coadă de ~ om de nimic. 3): ~ele-Mare constelație boreală în care intră și Sirius. ~le-Mic constelație boreală între Hydra și Orion. ~-de-mare rechin din marea neagră de talie mică și culoare albastră-cenușie. /<lat. canis

COÁSTĂ ~e f. 1) Fiecare dintre oasele arcuite care unesc coloana vertebrală cu sternul, formând toracele. 2) Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omenesc, de la umăr până la șold; rână. ◊ Slab de-i poți număra ~ele extrem de slab; numai pielea și oasele. A-i rupe (sau a-i frânge) cuiva ~ele a bate zdravăn pe cineva. A-i pune cuiva sula (sau sulița) în ~e a) a cere îndeplinirea neîntârziată a unui angajament; a zori; b) a constrânge pe cineva. 3) Porțiune de teren cu suprafața înclinată; versant; costișă; povârniș; pantă. 4) Linia de contact între uscat și apa mării sau a oceanului; țărm; litoral. ~a mării Negre. Vas de ~. Navigație de ~. [G.-D. coastei; Sil. coas-tă] /<lat. costa

CROBÍZI m. pl. Populație de neam tracic, așezată la sud de Dunăre, în apropierea mării Negre. /Orig. nec.

NÁLBĂ ~e f. Plantă erbacee cu tulpina e****ă ramificată, cu frunze palmat lobate și cu flori roșii, cu dungi negre. ◊ ~- mare nalbă cu tulpina foarte înaltă, cu frunze păroase pe ambele părți și cu flori albe-roz. ~-de-grădină plantă erbacee cu tulpina e****ă și înaltă, cu frunze zbârcite, dințate și cu flori purpurii; rujalină. [G.-D. nalbei] /<lat. malva

PECENÉG2 ~gi m. ist. Persoană care făcea parte din uniunea de triburi de origine turcică, care la sfârșitul sec. IX-XI au migrat spre țărmul nordic al mării Negre. /<germ. Petschenege, fr. Petchenegues, rus. peceneg

PÓNTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de marea neagră; propriu mării Negre; din regiunea mării Negre. /<lat. Ponticus, fr. pontique

RAR2 (~i, ~e) 1) (despre elemente omogene) Care se află la intervale mai mari sau care sunt mai puțin numeroase decât în mod obisnuit. Pădure rară.Rară-neagră varietate de viță de vie, având struguri cu boabe mari negre, distanțate una de alta. 2) Care este mai puțin dens, mai puțin compact. 3) Care este puțin răspândit, puțin frecvent. Frumusețe rară. 4) rar Care este de mare valoare; prețios; scump. Piatră rară. Exemplar rar. /<lat. rarus

SCIT ~ți m. ist. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană ce locuia în sec. VIII-VII î.e.n. în stepele din nordul mării Negre. /<fr. scythe, lat. Scythane

SCRUMBÍE ~i f. Pește marin, de talie mică, cu corpul alungit și turtit lateral. ◊ ~-albastră pește marin, de talie mică, cu corpul cilindric acoperit cu solzi mici, albastru-verzui pe spinare și cu dungi întunecate transversale (răspândit, mai ales, în Oceanul Atlantic). ~-de-Dunăre scrumbie care trece din marea neagră în Dunăre pentru a depune icre. [G.-D. scrumbiei; Sil. -bi-e] /<ngr. skumbrí

MERLAN, merlani, s.m. Pește din fam. gadidae (cod), de 30-40 cm lungime, având corp alungit cu solzi mici și netezi, pescuit în Oceanul Atlantic și în Mediterana, cu subspecie și în marea neagră; foarte apreciat pentru carnea albă și gustoasă; fr. merlan; germ. Merlan, Wittling; engl. whiting (Odontogadus merlangus, ssp. euxinus / Merlangius merlangus)

LAVRAC, lavraci, s.m. Pește din fam. serranidae (bibani-de-mare), cu un corpul mai alungit, cu solzi mici, semănând mai mult cu șalăul; este frecvent în Oceanul Atlantic și Mediterana, ajungând și în marea neagră până în apele îndulcite de la vărsarea fluviilor; se comercializează de obicei întreg, la o greutate de 2-3 kg, când are carnea excelentă, dar și exemplare mari de până la 1 m lungime și 15 kg; pop. șalău-de-mare, lup-de-mare; fr. perche de mer, loup de mer; germ. Seebarsch, Wolfsbarsch, engl. sea bass; it. spigola, branzino (Morone labrax, Roccus labrax, Dicentrarchus labrax).

CALCÁN s.m. În general, pește plat din familia scophtalmidae, având conturul corpului aproape rombic, cu ochii asezați pe partea stângă. 1. Calcanul-mare (Scophtalmus sau Rhombus maximus), pescuit în Marea Nordului, Baltică și Mediterană, poate fi lung de 1-3 m și atinge o greutate de 35 kg, cel din marea neagră (Scophtalmus maeoticus) de 75-90 cm și 15 kg. 2. Calcanul mic, numit și calcan-neted (Scophtalmus rhombus sau Rhombus laevis) ajunge cel mult la 40 cm lungime și 4 kg greutate, fiind preponderent în Marea Nordului.

CÁMBULĂ s.f. În general, pește plat din familia pleuronectidae, având corpul dreptunghiular sau oval, cu ochii de regulă pe partea dreaptă. 1. Cambula propriu-zisă (Pleuronectes flesus) poate ajunge la 30-50 cm lungime, populează mările nordice, dar se găsește și în marea neagră de unde pătrunde în apele salmastre litorale. 2. Cambula-aurie sau cambula-de-mai (Pleuronectes platessa), de 25-65 cm, prezentă în aceleași mări, este deosebit de apreciată ca pește de consum. 3. Limanda (Pleuronectes limanda), de 35-40 cm lungime, se deosebește de celelalte specii prin solzii rugoși, dentoizi și regulați; fr. limande. 4. Cambula uriasă (Hippoglossus hippoglossus), prezentă exclusiv în mările nordice, poate atinge o lungime de 1,5-2 m, fiind numită și limbă-de-cal sau calcan-sfânt; germ. Heilbutt, engl. halibut.

LIMBĂ-DE-MARE, limbi-de-mare, s.f. Pește plat din fam. soleidae, cu corp alungit, bot rotunjit în formă de cioc, ochii asezați pe partea dreaptă, de aprox. 60 cm lungime, prezent pe toate țărmurile Europei occidentale, în mările nordice și în Marea Mediterană, foarte apreciat ca pește de consum (Solea solea); varietatea din marea neagră (Solea nasuta) este mult mai mică.

CHEFÁL s.m. În general, pește din fam. mugilidae (chefali), având corpul alungit, solzi mari, cicloizi, capul ușor turtit, cu gura lată și obtuză și dințisori ca niște perii; populează apele dulci sau salmastre, legate de mare, în Oceanul Atlantic, marea Nordului, Mediterana și lacurile litorale ale mării Negre; Chefal-mare sau platarin (Mugil capito) de 40-50 cm lungime; Chefal-cu-cap-mare sau laban (Mugil cephalus) de până la 55 cm; Chefal-auriu sau singhil (Mugil auratus), de 20-35 cm; Ostreinos (Mugil saliens) de 20-30 cm.

PAGÉL (Iht.) Pește marin din fam. sparidae (sparoși), caracterizat prin colorația brun-roscată a corpului (sparid-roșu), pescuit în Mediterana și în Atlantic (Pagellus centrodontus), precum și în marea neagră (Pagellus erythrinus), cel din urmă având corpul viu colorat în roșu; ca și dorada, este un apreciat pește de consum; fr. pagel; it. pagello; germ. Rotbrasse.

IENÚPĂR s.m. Arbust (Juniperus communis) ale cărui fructe uscate (boabe mari, negre, zbârcite) se utilizează în bucătărie drept condiment, în special în marinade, pentru vânat sau varză, și ca ingredient la fabricarea ginului.

PĂLĂMIDĂ, pălămide, s.f. (Iht.) Pește marin, înrudit cu tonul, dar mult mai mic, prezent și în marea neagră, având carnea gustoasă și fără oase, foarte apreciat ca pește de consum (Sarda sarda); germ. Pelamide; se comercializează ca (engl.) bonito.

SCRUMBÍE s.f. (Iht.) În general, pește marin migrator din fam. clupeizi, genul Alosa, înrudit cu heringul și cu sardina. Scrumbia-de-Dunăre (Alosa pontica), de 35-45 cm lungime și o greutate de până la 1 kg, scrumbia-de-mare (Alosa maeotica), de până la 35 cm lungime și rizeafca (Alosa caspica) populează marea neagră și Caspica, urcând și pe Dunăre; scrumbia mediteraneană (Alosa finta) de până la 45 cm și peștele-de-mai (Alosa vulgaris) de până la 60 cm sunt prezente în mările care scaldă coastele europene, de unde migrează în râurile aferente.

MACRÓU s.n. (Iht.) Pește din fam. scombridae, numit și scrumbie-albastră, cu corp alungit, de 40-50 cm lungime, cu dungi transversale de culoare închisă pe fond albastru-viu, cu luciu auriu, iar partea inferioară albă-argintie; este un pește de consum cu carne foarte gustoasă, întâlnit în marea neagră, în Mediterană, în Oceanul Atlantic și în mările nordice (Scomber scomber).

STURION, sturioni, s.m. (La pl.) Nume dat ordinului peștilor cartilaginoși (chondrostei), în special din fam. acipenseridae (sturioni propriu-zisi), caracterizați printr-un schelet incomplet osificat (pești fără oase) și corpul acoperit de cinci rânduri longitudinale de plăci (scuturi), cu rostrul alungit, prevăzut cu mustăți. Sunt prezenți aproape exclusiv în marea neagră, în Caspica, foarte rari în apele Europei occidentale (doar șipul), de unde migrează în fluviile aferente; reprezintă un produs piscicol foarte valoros, având carnea albă și gustoasă, fără oase, cu grăsime puțină, dar mai ales pentru icrele lor negre din care se prepară caviarul. (La sg.) Pește din această familie v. cegă, morun, nisetru, păstrugă, șip, viză.

ȘIP, șipi, s.m. Pește din fam. acipenseridae (sturioni), obișnuit de 2 m lungime, dar care poate atinge și o lungime de 6 m; singurul sturion prezent în Marea Baltică și în Oceanul Atlantic, dar existent și în marea neagră și Mediterana (Acipenser sturio). – V. sturion

NISETRU, nisetri, s.m. Pește din fam. acipenseridae (sturioni), prezent în marea neagră și Marea Caspică și în fluviile aferente, de până la 2 m lungime și o greutate de până la 100 kg, de la care se obțin icre negre cu bobul mare, de 3-3,5 mm diametru, de culoare cenușie-închisă (Acipenser güldenstaedti). – V. sturion

CÉGĂ, cegi, s.f. Pește din fam. acipenseridae (sturioni), un sturion mai mic, de 60-80 cm și 6-7 kg, caracterizat prin botul lung, ascuțit și întors în sus, cu mustăți ca niște franjuri, adaptat la viața în apele dulci aferente mării Negre și mării Caspice; oferă icre negre cu bob mic, de culoare cenușie-verzuie; se comercializează în Occident ca sterlet (Acipenser ruthenus). – V. sturion.

PĂSTRUGĂ, păstrugi, s.f. Pește din fam. acipenseridae (sturioni), prezent în marea neagră și Marea Caspică și fluviile aferente, de 1-2 m lungime și o greutate între 20 și 60 kg, având pe corp scuturi mici dințate și altele mari, stelate, cu botul lung și lat ca de rață, fără franjuri, de la care se obțin icre cu bob mai mic, de culoare cenușie (Acipenser stellatus). – V. sturion

MORUN, moruni, s.m. Pește din fam. acipenseridae (sturioni), cel mai mare sturion, numit și (rus.) beluga (Huso huso), cu corp gros, acoperit de scuturi mici, iar cele dorsale, mai mari, îngropate parțial în piele; poate ajunge până la 5-8 m lungime și 1600 kg; prezent mai ales în Marea Caspică și Marea de Azov, dar și în marea neagră, de unde urcă pe distanțe scurte în fluviile aferente; de la morun se obțin icrele negre cele mai valoroase, cu bobul foarte mare, de 3,3-4 mm diametru, de culoare cenușie-neagră, comercializate ca beluga-caviar. – V. sturion

VIZĂ, vize, s.f. Pește din fam. acipenseridae (sturioni), prezent în marea neagră și Marea Caspică, dar frecvent și în apele dulci aferente, putând ajunge de 1,5-2 m lungime. – V. sturion

ȘPROT s.m. (La sg., cu sens colectiv) Pește mic din fam. clupeizilor (heringi), de 15 cm lungime, de culoare albăstruie-verzuie, unul din peștii cei mai importanți din mările nordice, prezent și în marea neagră (Sprattus sprattus); se comercializează de obicei afumat, în conserve, dar în țările occidentale se consumă și peștii proaspeți, întregi, împreună cu heringi mici(numiți „albitură”, engl. whitebait), prăjiți în ulei, la fel ca hamsiile la noi; din germ. Sprotte.

LITORÉTĂ s.f. Autocar deschis, folosit pe litoralul mării Negre. [< litor(al) + -etă].

PÓNTIC, -Ă adj. Referitor la Pontul Euxin (marea neagră). [Cf. fr. pontique, lat. ponticus].

SARMAȚIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al miocenului din sud-estul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ți-an. / < fr. sarmatien, cf. Sarmația – nume dat în antichitate regiunii de la nord de marea neagră].

SINÓPE s.n. (Herald.) Culoare verde. [< lat. sinopis, cf. Sinope – oraș în Paflagonia, pe țărmul mării Negre].

BÓRA s.n. invar. Vânt violent, uscat și rece, obișnuit mai ales pe coastele de nord-est ale mării Negre și mării Adriatice. [< it., fr. bora].

CORNWALL s.m. (Zool.) Rasă de porci creată în Anglia, de talie mare și de culoare neagră; marele-negru. [Pron. córn-ual. / < engl. cornwall].

BORDÓ I. s. m. varietate de struguri cu boabele mari, negre. ◊ vin roșu din regiunea Bordeaux. II. adj. inv., s. n. (de) culoare roșu-închis. (< fr. bordeaux)

CORNWÁL CÓRN-UĂL/ s. m. rasă de porci de talie mare, negri, din Anglia. (< engl. cornwal)

PÓNTIC, -Ă adj. referitor la Pontul Euxin (marea neagră). (< lat. ponticus, fr. pontique)

SCIT, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) care aparținea unei populații indo-europene nomade, în stepele din nordul mării Negre și ale mării Caspice; scitic. ◊ (s. f.) limbă iraniană veche vorbită de sciți; scitică. (< fr. scythe, lat. scytha)

URZICÁR2, urzicari, s. m. (Reg.) 1. Pasăre mică, cu pene negricioase, care trăiește mai ales prin urzici. 2. Fluture mic, roșiatic, cu pete mari, negre, a cărui omidă, de culoare neagră, trăiește pe urzici (Vanessa urticae). – Din urzică + suf. -ar.

ABHAZIA, rep. autonomă în Gruzia, între țărmul mării Negre și V M-ților Caucaz, creată la 4 martie 1921; 8,6 mii km2; 535 mii loc. (1987). Cap: Suhumi. Expl. cărbunelui, ind. mat. de constr. prelucr. lemnului și a peștelui. Citrice, tutun, ceai. Mătase.

ADJARIA, rep. autonomă în Gruzia, la țărmul mării Negre, creată la 16 iul. 1921; 3 mii km2; 393 mii loc. (1989). Cap.: Batumi. Ind. constr. de mașini, prelucr. petrolului, și a lemnului, alim. Cereale, citrice, tutun, ceai.

AGIGEA, com. în jud. Constanța, pe țărmul mării Negre, la gura canalului Dunăre-marea neagră (km 64,2). Ecluză. Port maritim. Stațiune balneoclimaterică. Sanatoriu de tuberculoză osteoarticulară. Rezervație de dune marine (25 ha). Stațiune de cercetări marine (înfiintață în 1926 de Ion Borcea).

ALMA, rîu în S Crimeei, ce se varsă în marea neagră la N de Sevastopol. Aici a avut loc bătălia decisivă, soldată cu înfrîngerea trupelor rusești în Războiul Crimeei (20 sept. 1854).

ANTIPA, Grigore (1867-1944, n. Botoșani), biolog român. Acad. (1910). Întemeietor al Muzeului de Istorie Naturală din București, care îi poartă numele. A elucidat problemele productivității biologice a Dunării și a părții de NV a mării Negre; a pus bazele școlii românești de hidrobiologie, ihtiologie și oceanologie; autorul unei concepții moderne ecologice a biosociologiei și bioeconomiei biosferei. Inițiatorul dioramelor și unul dintre creatorii muzeologiei moderne. Membru al mai multor academii străine.

ASIA MICĂ, pen. în V Asiei, scăldată de apele mării Negre (la N), M. Marmara (la NV), M. Egee (la V) și M. Nediterană (la S), despărțită de Europa prin str. Bosfor și Dardanele; c. 506 mii km2; lungime: 1.000 km; lățime 400-600 km. Climă subtropicală. Se suprapune unei mari părți din Turcia asiatică. În centrul ei se află Pod. Anatoliei.

AZOV, marea ~, sector al mării Negre, legat de aceasta prin str. Kerci; 39 mii km2. Ad. medie: 7 m; ad. max. 15 m; salinitate medie: 10-13‰. În ea se varsă Donul și Kubanul. Pr. porturi: Taganrog, Mariupol, Eisk. Înghețată iarna. Pescuit. Numeroase stațiuni de odihnă.

BALÁNUS ({i}; {s} lat. balanusid.”) s. m. (ZOOL.) Gen de crustacee cu cochilia în formă de trunchi de piramidă, care trăiesc fixate pe stîncile litoralului și pe cochiliile moluștelor. În marea neagră trăiește specia Balanus improvisus.

BALCANI sau STARA PLATINA, lanț muntos în Bulgaria, între Timok (la V) și marea neagră (la E). Lungime: 555 km. lățime: 20-50 km. Geologic și geografic, B. se împart transversal în trei sectoare distincte: B. Vestici, alcătuiți din roci cristaline și eruptive vechi, calcare mezozoice și fliș; culmi cu versanți abrupți; trecători înalte; alt. max.: 2.168 m (vf. Midjar); B. Centrali, formați din șisturi cristaline și granite; trecători puține și înalte (Šipka, 1.330); alt. max.: 2.376 m. (vf. Botev); B. Estici, cu alt. între 300 m (în E) și 1.000 m (în V), care împreună cu Sredna Gora (M-ții Antibalcani), la S închid depr. tectonice Sofia și Tundja superioară. Turism montan. Parcuri naționale.

BALCIC, oraș în NE Bulgariei, pe Coasta de Argint, la S de capul Caliacra; 12,2 mii loc. (1982). Stațiune balneoclimaterică pe țărmul mării Negre. Castel cu parc și paraclisul „Stella Maris” în stil bizantin, inspirat din arhitectura bisericii domnești de la Curtea de Argeș, cu fresce interioare, care au aparținut (reședință de vară) reginei Maria a României. În antic. colonia greacă Dionysopolis înființată de coloniști din Milet în sec. 6 î. Hr. Între 1913 și 1940, situată în Cadrilater, a aparținut României.

BASARABI 1. Oraș în jud. Constanța, situat în Pod. Dobrogei de Sud, la 20 km V de Constanța; 10.927 loc. (1991). Port pe canalul Dunăre-marea neagră. Expl. de calcare și cretă. Constr. și reparații navale; întrepr. de utilaj greu pt. constr.; prefabricate din beton. Complex de creștere a taurinelor. Stațiune de cercetări viticole. Podgoria Murfatlar. Centru pomicol (piersici). Rezervație naturală complexă „Fîntînița Murfatlar” (20 ha). Declarat oraș în 1989. Pînă în 1975, s-a numit Murfatlar. 2. Important ansamblu de monumente rupestre creștine (sec. 10-11), descoperit pe terit. com. Murfatlar (azi Basarabi), compus din șase bisericuțe, galerii, încăperi pentru locuit, cavouri și morminte. Pereții acestora sînt acoperiți cu figuri incizate, inscripții runice, slavone (922) și în limba greacă (992).

BATUMI, oraș în Gruzia, cap. Rep. Autonome Adjaria, port la marea neagră; 136 mii loc. (1989). Ind. de utilaj petrolier, constr. navale, prelucr. petrolului; citrice, ceai. Export de produse petroliere. Stațiune balneară. Grădină botanică (1912). Cunoscut ca cetate (sec. 11).

BLAVATSKI, Vladimir Dmitrievici (1899-1980), arheolog rus. Prof. univ. la Moscova, Cercetător al orașelor antice de pe litoralul nordic al mării Negre (Fanagoria, Panticapaion ș.a.).

BRĂTESCU, Constantin (1882-1945, n. sat Mineri, jud. Tulcea), geograf român. M. coresp. al Acad. (1919), prof. univ. la Cernăuți și București. A susținut concepția geografiei regionale complexe, pe care a dezvoltat-o prin metode proprii („Delta Dunării. Geneza și evoluția sa morfologică și cronologică”, „Oscilațiile de nivel ale apelor și bazinului mării Negre în Cuaternar”).

BUGUL DE SUD (IUJNÎI BUG), fl. în Ucraina (C.S.I.); 806 km. Izv. din Pod. Volîno-Podolic, trece prin Nikolaev și se varsă în marea neagră printr-un liman. Navigabil în cursul inferior. Irigații. Hidrocentrale.

BUREBISTA, rege geto-dac (c. 82-44 î. Hr.), întemeietor al statului centralizat al geto-dacilor, care se întindea din munții Slovaciei și Dunărea mujlocie până la Hemus și marea neagră. Pe plan intern, politica lui B. a fost îndreptată spre unificarea formațiunilor politico-militare din Dacia și spre construirea unui sistem defensiv în zona M-ților Orăștiei. Pe plan extern, a dus o politică activă de redobândire a unor vechi ținuturi dacice și de preîntîmpinare a pericolului roman în Pen. Balcanică. În anul 60/59 î. Hr. i-a învins pe boii și tauriscii de la Dunărea mijlocie și din Slovenia, iar între 50 și 48 î. Hr. a cucerit și supus influenței sale cetățile grecești de pe țărmul de N și V al mării Negre, precum șu terit. cuprins între Dunăre și Balcani. A intervenit în conflictul dintre Cezar și Pompei (48 î. Hr.), făgăduindu-i acestuia din urmă ajutor militar. După moartea sa (44 î. Hr.). statul geto-dac dezmembrat temporar, s-a refăcut sub conducerea lui Decebal.

BURGAS, oraș în E Bulgariei, port la marea neagră; 197,6 mii loc. (1988). Aeroport internațional. Șantiere navale. Constr. navale și de mat. rulant, produse electrotehnice, textile și alim. Combinat petrochimic. Export de tutun. Stațiune balneară maritimă.

CADRILATER, reg. istorică în S Dobrogei, între cursul Dunării și litoralul mării Negre, cuprinzînd jud. Durostor și Caliacra. A aparținut României în perioada 1913-1940.

CALIACRA, jud. istoric în SE Dobrogii, în cadrul Cadrilaterului, mărginit la E de țărmul mării Negre. Relief de podiș cu alt. de c. 300 m coborînd spre mare prin faleze înalte (Coasta de Argint). Orașe pr.: Bazargic, Balcic, Cavarna.

CALLATIS, oraș antic fundat în sec. 6 î. Hr., pe coasta de V a mării Negre de coloniști greci din Heracleea Pontică. Centru înfloritor în timpul dominației romane în Dobrogea, își încetează existența la începutul sec. 7. Azi Mangalia, jud. Constanța.

BÓRZĂ, borze, s. f. Gândac mare, negru, care trăiește în locuri umede și elimină la atingere o secreție rău mirositoare (Blaps mortisaga).

CAP AURORA, stațiune balneoclimaterică estivală (inaugurată în 1973) situată în extremitatea sud-estică a României (jud. Constanța), pe țărmul mării Negre, la 4 km N de Mangalia căreia îi aparține din punct de vedere ad-tiv.

CARASU, vale în centrul Dobrogei (46 km), pe cursul căreia a fost construită cea mai mare parte a Canalului Dunăre-marea neagră.

CIMERIÁN (‹ cimerieni), etaj al Pliocenului superior din Bazinul mării Negre, corespunzător Dacianului din Bazinul Dacic.

CÎINE (lat. canis) s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor (Canis familiaris). Este unul dintre primele animale domesticite de om. În prezent există mai mult de 300 de rase de c., foarte diferite ca aspect și ca folosire (ex. c. de pază, c. ciobănesc, c. lup etc.). Longevitatea maximă: 20 ani. ◊ Câine enot v. enot. 2. (IHT.) Câine-de-mare = rechin din marea neagră, cu corpul de c. 1 m lungime, de culoare albăstră-cenușie (Acanthias vulgaris). Nu e periculos pentru om. 3. (ZOOL.) Cîinele-babei = larvă mare și păroasă a unor fluturi de noapte.

ISTROS 1. Denumirea tracă a Dunării, folosită și de izvoarele antice grecești. A fost latinizată, ulterior, în Hister. V. Danubius. 2. Colonie grecească pe țărmul de V al mării Negre. V. Histria.

COMUNITATEA PONTICĂ, confederație a orașelor grecești de pe țărmul de V la mării Negre, cu cap. la Tomis (sec. 2-3), cuprinzînd cetățile Tomis, Callatis, Histria, Dionysopolis, Odessos și Mesembria.

COLHIDA (KOLCHIS), ținut pe țărmul mării Negre, în S Caucazului. Patria legendară a vrăjitoarelor Medeea și Circe. Aici s-ar afla Lîna de aur, ținta expediției Argonauților.

CORB (lat. corvus) s. m. 1. Cea mai mare specie a ordinului paseriformelor din România (63-72 cm) și totodată a familiei corvidelor, omnivoră, sedentară, prezentă în pădurile umbroase din Carpați, cu cioc și picioare puternice, penaj negru cu reflexe metalice violacee, care poate imita glasul altor păsări; se îmblînzește ușor (Corvus corax); monument al naturii. 2. Corb-de-mare alb = pasăre marină, de c. 90 cm, care trăiește în colonii, cu penaj alb și vîrful aripilor negru, care pescuiește în picaj, de la 30-40 m (cea mai mare distanță de procurare a hranei în acest mod) și are, pentru amortizarea șocului, sub piele, o „saltea” de saci aerieni (Sulla bassana). 3. Corb-de-mare = pește teleostean cu corpul de c. 50 cm lungime, de culoare brună-închisă, cu capul mare și botul gros (Corvina umbra). Trăiește în marea neagră.

bînzár m. (amplificat din bîzîĭ și rudă cu bondar. V. țînțar). Mold. sud. Un fel de gîndac mare negru (cu corn orĭ fără corn) care zboară noaptea zbîrnîind tare. V. caradașcă.

NOCTILÚCA (‹ fr. {i}; {s} lat. noctiluca „care luminează noaptea”) s. f. Specie de flagelat marin, fosforescent, cu corpul sferic, de c. 2 mm în diametru, prevăzut cu un tentacul (Noctiluca miliaris). În cantități mari provoacă fosforescența apei de mare. Trăiește și în marea neagră.

COROSBÍNĂ s. f. Pește teleostean mărunt, viu colorat, cu două tentacule mici deasupra ochilor (Blennius sanguinolentus). Trăiește și în marea neagră. Sin. cățel-de-mare.

cerchéz, -ă s., pl. ejĭ, eze (turc. čerkez). Om dintr´un popor de la marea neagră și nordu Caucazuluĭ, de origine nelămurită (Circasian). Cerchejiĭ aŭ fost supușĭ de Rușĭ între 1839-59, apoĭ aŭ emigrat peste 200,000 în Dobrogea, unde, în vre-o 40 de anĭ, s´aŭ asimilat. Eĭ formaŭ cavaleria neregulară turcească. Azĭ maĭ trăĭesc în Caucaz vre-o 217,000.

COSTINEȘTI, sat. în com. Tuzla, jud. Constanța, stațiune balneoclimaterică estivală situată pe țărmul mării Negre, la 28 km S de Constanța. mare complex turistic pentru tineret, numeroase vile, minihoteluri, camping. Tabără studențească internațională de vară.

CRAP (‹ bg., scr.) s. m. Pește teleostean, ciprinid, dulcicol, răspîndit în bazinele mărilor neagră, Aral și Caspică, în Europa Centrală, de Vest, de c. 30-60 cm și 1-4 (6) kg, semimigrator, cu corp lung acoperit de solzi mari, argintii-ruginii și cu două perechi de mustăți (Ciprinus carpio). Prezintă mare valoare economică, motiv pentru care s-au creaat multe rase de cultură: Lausitz, Galițiană, Aischgrund, Aurul Deltei.

VENUS, stațiune balneoclimaterică estivală, situată pe țărmul de V al mării Negre, la 3-20 m alt., la 3 km N de municipiul Mangalia de care aparține din punct de vedere ad-tiv. Climat temperat maritim, cu veri călduroase și mai mult senine (în medie 25-28 de zile însorite pe lunile de vară, cu durata de strălucire a soarelui de 10-12 ore pe zi) și ierni blânde (în ian. temp. medie de 0ºC). Stațiunea este recomandată atât pentru persoanele sănătoase care pot beneficia de cură heliomarină în timpul vacanțelor de vară, cât și pentru tratamentul unor afecțiuni reumatismale, posttraumatice, a unor stări de anemie secundară, de debilitate, decalcifieri, rahitism, a unor boli dermatologice, endocrine, ginecologice ș.a. Plaja naturală, extinsă pe 1,5 km lungime (între stațiunile Venus și Saturn) și 200 m lățime, are un nisip fin și pe alocuri apar izvoare cu ape minerale sulfuroase, hipotermale, captate și folosite la dușuri. Stațiunea V. a intrat în nomenclatorul stațiunilor balneare în anul 1972. Pavilion amenajat pentru ungeri cu nămol sapropelic și pentru băi sulfuroase.

JUPITER 1. Iupiter. 2. Stațiune balneoclimaterică estivală, pe țărmul mării Negre, la 5 km N de Mangalia (jud. Constanța), de care aparține ad-tiv. Plajă cu nisip fin. Indicată atât pentru odihnă, cât și pentru tratament curativ (hipotiroidism, limfatism, anemii secundare, stări de debilitate, decalcifieri, dermatoze etc.).

MARSUÍN (‹ fr.) s. m. Mamifer cetaceu din familia delfinidelor, cu dinți izodonți, aplatizați lateral, cu vârfuri crenelate fără un rostru distinct, având 1,30-1,80 m lungime (Phocaena phocaena). Trăește în Oc. Atlantic, M. Mediterană și marea neagră; specie bentonică, prezentă în apropierea țărmului, mai ales vara. Sin. porc de mare.

NĂVODARI, oraș în jud. Constanța, situat pe țărmul mării Negre, pe canalul Poarta Albă-Năvodari-Midia; 35.594 loc. (2000). Port fluvio-maritim. Centrală electrică și de termoficare. Reparații navale. Combinat petrochimic. Fabrică de zahăr. Stațiune balneoclimaterică estivală destinată în special copiilor (anual, aici sunt organizate tabere pentru copii). Menționat documentar ca sat în 1412 și declarat oraș la 17 febr. 1968.

LABÁN (‹ rus.) s. m. Pește teleostean marin din familia mugilidelor, de c. 25-50 cm lungime, de culoare cenușie-albăstruie (Mugil cephalus); chefal mare. Din M. Mediterană pătrunde în marea neagră, apoi în Delta Dunării și în lacurile litorale.

LACU TĂBĂCĂRIEI, lagună marină situată în N municipiului Constanța, alimentată cu apă dulce din L. Siutghiol; 95 ha. Ad. max.: 6,4 m. Are scurgere spre marea neagră. Amenajat pentru agrement.

REVOLUȚIA DIN 1905-1907 DIN RUSIA, ansamblu de acțiuni ca urmare a crizei economice din 1900-1903, agravată de pierderile suferite în Războiul Ruso-Japonez (1904-1905). A început prin manifestația pașnică din 9/22 ian. 1905, de la Sankt-Petersburg, reprimată violent („Duminica sângeroasă”), căreia i-a urmat în primăvara și vara anului 1905, mari greve politice, în principalele centre industriale și puternice răscoale țărănești în regiunea Volgăi. Au avut loc frământări în rândurile armatei, culminând cu răscoala din iun. 1905 a marinarilor de pe cuirasatul „Potemkin” din flota mării Negre. Revoluția își propunea răsturnarea țarismului, confiscarea pământurilor moșierești, ziua de muncă de opt ore. În toamna lui 1905 mișcarea revoluționară s-a extins în toată țara, creându-se detașamente de muncitori înarmați. În oct., în urma unei puternice geve generale, țarul Nicolae II a dat la 17/30 oct. un manifest în care făgăduia satisfacerea unor revendicări general-democratice și convocarea Dumei de Stat. Mișcările au continuat, culminând cu insurecția armată din dec. 1905. După înfrângerea ei la Moscova, revoluția a intrat în declin, fiind, până în 1907, înăbușită.

RIONI, fluviu în Georgia; 327 km. Izv. din m-ții Caucaz, curge pe direcție SV și V, trece prin Kutaisi și se varsă în marea neagră, la N de Poti. Navigabil în cursul mijlociu și inferior. Hidrocentrala Kutaisi. Denumirea antică: Phasis. În zona de vărsare este plasată legendara Colhida. A fost considerat un timp frontiera între Europa și Asia.

SAMSUN, oraș în N Turciei, port la golful omonim al mării Negre, situat la 330 km NE de Ankara; 362,7 mii loc. (2000). Centru comercial. Ind. constr. de mașini, chică (îngrășăminte), textilă și alim. Producție de țigarete. Exportă tutun, țigarete, lână, cereale, uleiuri vegetale, fructe. Întemeiat în 562 î. Hr. de coloniștii din Milet, cu numele Amisus. Cucerit de Alexandru cel mare în sec. 4 î. Hr., de romani în anul 71 î. Hr., turcii selgiucizi au construit la 2,5 km SE de Amisus o fortăreață pe care au numit-o Samsun, cu existență de sine stătătoare până în 1425, cânt turcii otomani le-au unit într-o singură așezare. Anexat de Rusia în 1783. Distrus în mare parte de incendiul din 1869.

PORTIȚA, canal în SE complexului Razim, între grindurile Coșna (NE) și Chituc (SV), prin care se făcea schimbul de ape între lacul Razim și marea neagră; închis în 1970. Cherhana. Complex turistic. Cunoscută și sub numele de Gura Portiței.

OCEAKOV, oraș în SE Ucrainei, port pe țărmul limanului Niprului; 15 mii. loc. (2001). Conserve de pește. Cetate construită în 1492 de hanul tătar Mengli-Ghirai în apropiere de limanul Niprului,, numită Kara-Kermen; cucerită de turci, care i-au schimbat numele în O., a devenit o importantă bază navală turcească în marea neagră. Cucerită de ruși în dec. 1788. Prin Pacea de la Iași (1791) a intrat în componența Rusiei; în 1991 a revenit Ucrainei.

PAFLAGONIA (PAPHLAGONIA), regiune istorică în N Asiei Mici, în zona de litoral a mării Negre. Locuită de paflagoni, a fost sediul coloniei grecești Sinope, fiind inclusă în Regatul Lidiei (sec. 6 î. Hr.) și apoi în Persia (sec. 6-4 î. Hr.). După cucerirea macedoneană (333 î. Hr.) a lui Alexandru cel mare, a fost condusă de diadohi locali. Pompei a încorporat zona costieră în provincia romană Pont și Bitinia (65 î. Hr.). Anexată de Augustus și inclusă în provincia Galatia (6 d. Hr.). Sub Dioclețian formează o provincie independentă. A făcut parte din Imperiul Bizantin până în 1071, când după bătălia de la Manzikert, toate ținuturile de coastă au fost pierdute în favoarea turcilor selgiucizi, iar în sec. 14 a fost ocupată de turcii otomani.

OSTRÉINOS (‹ ngr.) Pește teleostean marin din familia mugilidelor, de c. 20-30 cm lungime, înrudit cu chefalul, care trăiește în Oc. Atlantic, M. Mediterană și marea neagră (Mugil saliens).

OSTROGÓȚI (‹ fr.; lat. Ostrogothus „goții de est”) s. m. pl. Populație de neam germanic aparținând ramurii răsăritene a goților. În sec. 3-4 se aflau pe teritoriul dintre Don și Nistru (în N se întindeau până în S actualului stat Belarus, iar în S până la marea neagră). Învinși de huni (370/375) o parte dintre ei s-au așezat de-a lungul Dunării (c. 450); când s-a prăbușit (454-455), Theodoric a condus invazia o. în Pen. Italică, unde a întemeiat Regatul o. (489-553). Statul lor a fost cucerit de împăratul bizantin Iustinian I, după care rolul istoric al o. încetează.

ODESSOS, oraș-stat grec întemeiat de milesieni în prima jumătate a sec. 6 î. Hr. pe țărmul tracic al mării Negre, pe teritoriul de astăzi al orașului Varna (Bulgaria). În sec. 3-2 î. Hr. cunoaște apogeul economic și cultural. Inclus în provincia romană Moesia. A suferit mari distrugeri provocate de invazia populațiilor migratoare.

COÁRNĂ, coarne, s. f. 1. Fructul comestibil, roșu și acrișor, al cornului. 2. (La sg.) Varietate de struguri de masă, cu boaba mare, lunguiață, neagră sau galbenă-verzuie și cu coaja tare. – Lat. corna (pl., devenit sg. f., al lui cornum).

SĂRĂCÍE, sărăcii, s. f. 1. Lipsa mijloacelor materiale necesare existenței; starea, viața celui sărac (1). ◊ Expr. Sărăcie lucie (sau cu luciu, neagră) = sărăcie mare, totală. A-și vedea de sărăcie = a-și vedea de treabă, a nu se amesteca în afacerile altuia. 2. Starea unui loc sărac, neproductiv. 3. Aspect sărăcăcios. 4. Cantitate mică, nesatisfăcătoare (din ceva); lipsă. 5. (Fam.) Epitet depreciativ sau injurios dat unui lucru sau unei persoane fără valoare. – Sărac + suf. -ie.

DREPNEÁ s. (ORNIT.; Cypselus apus) (pop.) lăstun-mare, lăstun-negru, (reg.) rândunică-de-munte, rândunică-de-pădure, rândunică-de-ploaie, rândunică-de-turn, rândunică-de-ziduri.

BUBALÍNĂ ~e f. 1) la pl. Specie de vite cornute având părul negru, corpul mare și coarnele în formă de semilună. 2) Animal din această specie. /<fr. bubalines

CHIMION s.m. 1. Plantă umbeliferă bi- sau plurianuală, spontană sau cultivată, ale cărei semințe aromatice se întrebuințează în medicină, iar în bucătăria europeană drept condiment; pop. chimen, chimion-de-câmp, chimion sălbatic (Carum carvi). 2. Plantă umbeliferă anuală ale cărei semințe aromatice curbate (albe, maronii sau negre), mai mari și mai amare decât ale chimionului autohton, sunt folosite drept condiment în bucătăria orientală (mai ales chimion alb) și în cea occidentală, în special în amestecuri de condimente, pentru fabricarea lichiorului, precum și în farmacie; (comercial) chimion amar (Cuminum cyminum).

RÉGUR s. n. sol negru, de mare fertilitate, în regiunile (sub)tropicale uscate, de savane și prerii, pe roci magmatice, pe calcare și depozite argiloase. (< germ. Regur, fr. régur)

CHEFAL (‹ ngr.) s. m. Pește teleostean, marin, migrator, din familia mugilide, răspîndit pe litoralul european și african al Oc. Atlantic, în mările Mediterană, neagră, Azov, de c. 20-50 cm și 200-800 g, cu corpul fusiform, solzi și pe cap, de culoare cenușiu-verzui-albăstrui cu auriu și argintiu (Mugil auratus).

caradáșcă f., pl. ște (bg. garagaška. V. caragață. Est. Un fel de gîndac negru foarte mare care zboară noaptea și care se distinge pin [!] doŭă coarne marĭ cu care strînge ca cu un clește (lucanus cervus). – Și rădașcă, răgace și răgașcă (vest). V. bondar, carabană.

LABRADÓR (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Labrador) s. n. 1. Mineral din grupa feldspaților, subgrupa plagioclazilor care conține între 50 și 70% anortit; are luciul sticlos, sidefiu, cu reflexe albăstrui și alcătuiește rocile labradolit, gabbro etc., fiind folosit ca piatră semiprețioasă. 2. Rasă de câine prepelicar, de talia mare (60 cm), negru sau roșcat, folosit de poliție pentru detectarea d********r; dresat, este un excelent câine însoțitor pentru orbi.

corb m., voc. corbule, vechĭ și coarbe, azĭ rar (Șez. 4, 219) corbe (lat. córvus, it. corbo, corvo, vfr. cat. corb [nfr. corbeau], pv. corp, sp. cuervo, pg. corvo). O pasăre neagră maĭ mare de cît cĭoara și care trăĭește pin [!] pădurĭ și mănîncă și mortăcĭunĭ cînd găsește: a năvăli ca corbiĭ la cadavru. Corb la corb nu scoate ochiĭ, tîlhar la tîlhar nu face răŭ. Zilele corbuluĭ, zilele de 19-24 Febr., cînd poporu crede că crapă ouăle corbuluĭ de ger. Corb de noapte, bîtlan de noapte (árdea nycticorax). negru corb (saŭ ca corbu saŭ ca pana corbuluĭ), foarte negru, vorbind de păr. V. porumb 3.

GÁURĂ, găuri, s. f. Scobitură, adâncitură, spărtură ivită de la sine sau anume făcută într-un corp, într-un material, în pământ etc.; cavitate, bortă. ◊ Gaura cheii = orificiu prin care se bagă cheia în broască. ◊ Expr. Gaură de șarpe = loc ferit care servește cuiva ca ascunzătoare. (Pop.) Doar nu s-o face gaură-n cer = nu va fi o pagubă prea mare. (Astron.) Gaură neagră = relicvă de dimensiuni reduse a unei stele masive, formată prin prăbușire gravitațională, caracterizată prin densitate foarte mare și forță de atracție uriașă și absorbantă. [Pr.: ga-u-] – Lat. *gavula (< cavus).

CLEAN, cleni, s. m. Pește răpitor de apă dulce din familia ciprinidelor, cu botul rotunjit, cu corpul gros, aproape cilindric, acoperit cu solzi mari, tiviți cu negru (Leuciscus cephalus). – Din bg. kljan.

CRĂCÁNĂ, crăcane, s. f. I. 1. Cracă ramificată în formă de V; lemn sau alt obiect desfăcut la un capăt în două sau în mai multe brațe; fiecare ramificație a unui obiect bifurcat; crac2. 2. Prăjină provenită dintr-o ramură de copac bifurcată la un capăt, folosită pentru a sprijini crengile prea încărcate de fructe, cumpăna fântânii etc. 3. Pirostrie. ♦ Unealtă făcută din trei prăjini împreunate la capătul de sus și așezate în formă de piramidă, de care se atârnă căldarea deasupra focului. II. Varietate de struguri cu boabe mari, albe sau negre; varietate de vin din astfel de struguri. [Var.: crăcán s. n.] – Cracă + suf. -ană.

CROITÓR, croitori, s. m. 1. Meseriaș sau muncitor care croiește și coase haine. 2. Insectă mare, de culoare neagră, cu antene lungi, care trăiește mai ales pe stejar, degradând lemnul (Cerambyx cerdo). 3. Mușchi lung al coapsei, situat între osul iliac și fața internă a tibiei (prin a cărui contracție se produce încrucișarea picioarelor). [Pr.: cro-i-] – Croi2 + suf. -tor.

BÓRA n. invar. Vânt puternic, uscat și rece, care bate pe coastele nord-estice ale mărilor Adriatică și neagră. /<it., fr. bora

CONDÓR ~i m. Specie de vultur, de talie mare, cu penaj negru, cu pete albe pe aripi, cu capul și gâtul golaș, mut, care trăiește în munții din America de Sud. [Acc. și cóndor] /<fr. condor

CORB ~i m. Pasăre sedentară asemănătoare cu cioara, dar de dimensiuni mai mari, cu penaj negru, cu ciocul și cu picioarele puternice. ◊ negru ca pana ~ului negru lucios; foarte negru. /<lat. corvus

CRĂCÁNĂ2 ~e f. 1) Varietate de viță de vie, având struguri cu boabe mari, albe sau negre. 2) Vin din astfel de struguri. /crac + suf. ~ană

RĂDÁȘCĂ ~te f. Insectă de talie mare, de culoare neagră-castanie, masculul având coarne ramificate, curbate spre interior. /<bulg. ragațka

Șvab1 ~i m. 1) Gândac nocturn de culoare brună-roșcată, care se hrănește cu produse alimentare; gândac-de-bucătărie; libarcă. 2) Gândac nocturn de talie mare, de culoare neagră-cafenie; gândac-negru; gândac-de-casă. /<ucr. švab, germ. Schwabe

ZĂGÁN ~i m. Vultur de talie mare, cu pene negre, în formă de barbă sub cioc; vultur-bărbos. /<turc. zagan

CIMPANZÉU s.m. Maimuță antropoidă mare, cu pielea neagră, care trăiește în cete în Africa ecuatorială. [< fr. chimpanzé < cuv. african].

BELÚGA s.f. Nume rusesc pentru morun (Huso huso), pește din fam. acipenseridae (sturioni), de la care provin icrele negre cele mai mari, comercializate ca beluga caviar.

TOCÓ2 s. m. tucan de talie mare, cu penajul negru, gâtul și pieptul alb, iar ciocul roșu cu galben și negru. (< germ. Toko)

BÓRA s. m. invar. Vânt violent, uscat și rece, care bate mai ales pe coastele de nord-est ale mării Adriatice și Negre. – It. bora.

SCRIPCĂRÁȘ, scripcărași, s. m. Greier de câmp, de culoare neagră, cu capul mare și cu corpul scurt (Gryllus campestris). – Din scripcar + suf. -aș.

CALPÁC, calpace, s. n. (Înv.) Căciulă mare de piele neagră, sferică sau cilindrică, tivită cu blană scumpă, purtată de domn și de boierii mari. ♦ Căciulă cilindrică de stofă, împodobită cu blană, purtată de orășeni. ♦ Căciulă purtată la unele uniforme militare. – Tc. kalpak.

CIOCÂRLIE, Livius (n. 1935, Timișoara), critic literar român. Prof. univ. la Timișoara. Studii de poetică din perspectivă semiotică și textualistă („negru și alb”, „Mari corespondențe”), romane („Un Burgtheater modern”, „Clopotul scufundat”).

CLEAN (‹ bg.) s. m. Pește teleostean care trăiește aproape exclusiv în apele curgătoare de deal și șes din Europa, din familia ciprinidelor, de c. 25-80 cm și 1-4 kg, cu cap mare, corp gros, perfect circular în secțiune transversală, solzi mari tiviți cu negru, verzi-închis pe spate, albi-gălbui pe flancuri și albi-argintii pe burtă (Leuciscus cephalus).

BÚFNIȚĂ, bufnițe, s. f. Cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, având penajul de culoare brună-ruginie cu dungi negre și galbene, cap mare și ochi galbeni-portocalii mari, apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi; bou-de-noapte, buhă, bufnă (Bubo bubo). – Bufnă + suf. -iță.

NÓNIUS s. m. Rasă de cai autohtonă caracterizată prin talie mare și culoare dominantă neagră. [Pr.: -ni-us] – Din magh. nónius.

BOU ~i m. 1) Taur castrat, folosit ca animal de tracțiune și, mai ales, pentru carne. ◊ A lucra ca un ~ a lucra mult și din greu. A scoate (pe cineva) din ~ii lui a scoate (pe cineva) din fire; a enerva. ~ii ară, caii mănâncă se spune în cazul când unii muncesc, iar alții trag foloase. A-și băga (sau a-și pune) ~ii în jug (sau în plug) cu cineva a colabora cu cineva. 2) fig. depr. Bărbat prost. 3): ~-de-baltă (sau -de-apă) a) specie de broaște cu pete roșii sau galbene pe pântece; b) specie de bâtlan cu gâtul alb și cu penajul galben-verzui pe spate și negru pe cap. ~-de-mare pește marin, de talie mică, de culoare cafenie sau cenușie-închisă. ~-de-noapte bufniță. ~ul-domnului a) rădașcă; b) buburuză. [Monosilabic] /<lat. bovus

DOBERMÁN s.m. Rasă de câini de talie mare, cu păr scurt, negru, maro sau gri-albăstrui cu pete roșcate, originar din Germania. [< engl. doberman, cf. Doberman – cel care a crescut pentru prima dată astfel de câini].

CAVIÁR s.n. 1. Icre negre de sturioni, conservate sărate, comercializate în trei categorii de calitate: beluga caviar = icre de morun, cu boabele cele mai mari, de culoare cenușie-neagră; caviar ossetra = icre cu boabe mai mici, maronii, foarte delicate; caviar sevruga = icre cu boabe foarte mici, de culoare gri-pal. 2. Caviar german sau danez = icre obișnuite, mari, rotunde, prelevate de la lump (Cyclopterus lumpus), pește-lanternă din mările nordice, colorate artificial în negru sau roșu, presate și sărate, folosite ca surogat de caviar sau icre de Manciuria, fiind mult mai ieftine. 3. Caviar alb sau bottarga = icre de chefal sau de ton, prelevate în membrană, sărate, uscate și presate, foarte apreciate în țările mediteraneene.

búdur s.n. (reg.) stâncă mare, adăpost pentru capra neagră.

DOBERMAN s. m. rasă de câini de pază și de companie, de talie mare, cu păr scurt, negru, maro sau gri-albăstrui, originar din Germania. (< germ. Dobermann)

MADÉRA s. n. varietate de struguri cu boabele mari, rare, de culoare neagră. ◊ vin dulce din acești struguri. (< port. madera)

ABOLIȚIONÍSM s.n. Mișcare politică apărută la sfârșitul sec. XVIII, care urmărea desființarea sclaviei negrilor din SUA, Franța, marea Britanie; p. gener. mișcare politică, socială care susține desființarea sclaviei. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionnisme.

CORB, corbi, s. m. 1. Pasăre semirăpitoare, omnivoră, mai mare decât cioara, cu penele negre, cu ciocul și picioarele puternice și cu penajul negru cu luciu metalic; croncan (Corvus corax). ◊ Expr. negru ca corbul (sau ca pana corbului) = foarte negru. 2. Compuse: (Ornit.) corb-albastru = dumbraveancă; corb-de-mare = cormoran; corb-de-noapte = pasăre cu capul și ceafa negre, cu spinarea cenușie și cu pântecele alb-cenușiu.(Nycticorax nycticorax). 3. Pește de mare cu capul mare și botul gros, rotunjit, de culoare brună (Corvina nigra). 4. (Art.) Numele unei constelații din emisfera australă. – Din lat. corvus.

CUFUNDÁR, cufundari, s. m. Numele a două păsări palmipede, înotătoare: a) pasăre mai mare decât rața, cu pene negre strălucitoare, cu puncte albe pe spate, cu ciocul ascuțit și cu aripile înguste; cufundac (Gavia arctica); b) pasăre de mărimea raței, cu penele castanii închise pe spate și albe pe burtă, cu un smoc de pene în formă de guleraș; bodârlău, corcodel (Podiceps cristatus).Cufunda + suf. -ar.

PAG págă, pagi, páge (mai ales despre cai) Care este de culoare neagră sau roșcată, cu pete mari albe. /<sl. pĕgŭ

SPRÂNCENÁT ~tă (~ți, ~te) Care are sprâncene mari și dese (mai ales negre). /sprânceană + suf. ~at

ANTRACÍT s. n. cărbune natural superior, negru-sticlos, cu un procent mare de carbon. (< fr. anthracite)

SEIBEL ZÁI-BĂL/ s. n. varietate de struguri hibrizi, cu bobul rotund, mare, de culoare vineție sau neagră; zaibăr. ◊ vin din acești struguri. (< fr. seibel)

CIOCĂNITOÁRE (‹ ciocăni) s. f. Nume dat la c. 200 de specii de păsări specializate în locomoția prin cățărare, de talie mijlocie (16-48 cm), rele zburătoare, cu pene rigide, limba cilindrică, lungă și protractilă, cioc conic, ascuțit, gheare ascuțite și dezvoltate. În România trăiesc 10 specii, de ex.: c. pestriță mare (Dendrocopus major), cu penaj alb, negru, roșu; c. verde (Picus viridis), cu penaj verde-gălbui cu roșu; c. neagră (Drycopus martius), cea mai mare c. din România.

RODOFÍTE s. f. pl. Filum care cuprinde alge unicelulare sau pluricelulare (filamentoase, lamelare sau amplu remificate) cu un colorit specific, roșu, roz sau violaceu, datorită pigmenților ficocianină și ficobilină (Rhodophyta). Abundente în apropierea țărmului în mările tropicale, până la adâncimi de c. 200 m, dar prezente și în mări temperate (inclusiv în M. neagră) și chiar și în apele continentale. Sin. alge roșii.

CALPÁC, calpace, s. n. (Înv.) Căciulă mare sferică sau cilindrică, de piele neagră, tivită cu blană scumpă, pe care o purtau domnul și boierii mari (mai târziu și negustorii străini). ♦ Căciulă purtată la unele uniforme militare. – Din tc. kalpak.

NĂLBÁR1 s. m. Fluture mare cu aripile albe cu nervuri negre, ale cărui omizi distrug frunzele pomilor fructiferi, ale verzei etc. (Aporia crataegi). [Var.: nalbár s. n.] – Din alb.

ȘOBOLÁN, șobolani, s. m. Mamifer rozător omnivor din familia muridelor, mai mare decât șoarecele, cu coada lungă acoperită cu solzi în formă de inele, care trăiește în jurul locuințelor, hambarelor, depozitelor etc., provocând mari stricăciuni; guzgan (Rattus norvegicus). ◊ Șobolan negru (sau de casă) = șobolan care trăiește în cămări, în poduri etc., produce mari pagube și transmite diferite boli infecțioase (Rattus rattus). Șobolan de apă = șobolan de culoare roșcată, care trăiește pe malul apelor (Arvicola terrestris). Șobolan moscat = desman. – Sobol + suf. -an.

MISTRÉȚ, -EÁȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, terminat cu bot alungit, cu ochii mici și cu caninii transformați în colți puternici; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

IOD1 n. Metaloid, de culoare neagră-violetă, extras din apă de mare și întrebuințat în medicină, sub formă de soluție, ca dezinfectant. [Monosilabic] /<fr. iod

NÓNIUS m. Rasă de cai autohtonă, de talie mare și de culoare mai ales neagră. [Sil. -ni-us] /<ung. nónius

STACÓJ ~i m. înv. 1) Crustaceu asemănător cu racul, dar de talie mai mare; homar. 2) Crustaceu dulcicol cu carapacea neagră-verzuie, având în partea anterioară a corpului o pereche de clești lungi și viguroși; rac. /<ngr. stakós

ZÁIBĂR m. pop. 1) Varietate de viță de vie nealtoită, având struguri nu prea mari, cu boabe alungite, de culoare neagră. 2) Strugurii acestei varietăți de viță de vie. 3) Vin produs din acest soi de struguri. /Orig. nec.

VÁRI s. m. cel mai mare dintre lemurieni, cu blană deasă, negru cu alb, în pădurile din nord-estul Madagascarului. (< fr. vari)

FÍLER2 s. n. Material pulverulent (praf de calcar, de var stins, negru de fum etc.) folosit pentru a mări consistența, adezivitatea și stabilitatea termică a unor materiale. – Din fr., engl. filler.

MACRÓU, macrouri, s. n. Pește de mare cu spatele albastru-verzui cu dungi negre, care se apropie de țărmuri primăvara și vara (Scomber scomber). **Conservă din carnea acestui pește. [Var.: macró s. n.] – Din fr. maquereau.

VĂRSÁT1 s. n. 1. Faptul de a (se) vărsa. 2. (Med.; pop.) Variolă. ◊ Vărsat negru = formă gravă de variolă, în care pustulele de pe corp sunt foarte numeroase și pline cu sânge, apărând ca niște pete negre. Vărsat de vânt = varicelă (Pop.) Vărsat mare = scarlatină. (Pop.) Vărsat mic = pojar. – V. vărsa.

APĂRĂTÓARE ~óri f. 1) Obiect sau dispozitiv cu rol protector. ~oarea roților trăsurii. 2) reg. Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori mari roșii, cultivată pentru semințele ei mici, negre sau cenușii, închise într-o capsulă și folosite în alimentație; mac; somnișor. [G.-D. apărătorii] /a (se) apăra + suf. ~ătoare

CIOÁRĂ ciori f. Pasăre sedentară, de talie medie, cu cioc mare, puternic și cu penaj cenușiu sau negru. ~ gulerată. ◊ Cât ~a în par o clipă; foarte puțin. Ce (sau cum) ciorile! ce (cum) naiba! A-l râde și ciorile se spune despre cineva, care a ajuns de râsul tuturor. [G.-D. ciorii; Sil. cioa-ră] /Cuv. autoht.

JAGUÁR ~i m. Mamifer carnivor, de talie mare, cu blană galbenă-roșcată cu pete negre, care trăiește în America de Sud. [Sil. -guar] /<fr. jaguar

NĂLBÁR ~i m. Fluture de talie mare, cu aripi albe, străbătute de nervuri negre, ale cărui larve se hrănesc cu frunze de pomi fructiferi; fluture-alb. /Din alb

CLEVEÍT s.n. Varietate de pehblendă de culoare neagră-brună, care, prin încălzire, degajează o mare cantitate de heliu. [Pron. -ve-it. / < fr. clévéite].

coroábă, coroábe, s.f. (reg.) 1. fruct al unui mărăcine; porumbă, porumbea. 2. plantă ierboasă, păroasă, cu flori mari, albastre-violacee; busuioc-de-pădure, iarbă-neagră. 3. busuioc sălbatic. 4. cartof.

MACRÓU s.n. Pește de mare cu spatele albastru-verzui cu dungi negre. ♦ Conservă proaspătă din carnea acestui pește. [< fr. maquereau].

MACRÓU s. n. pește de mare cu spatele albastru-verzui cu dungi negre. ◊ conservă din carnea acestui pește. (< fr. maquereau)

TÍGRU s. m. 1. mamifer carnivor din familia felidelor, cu corp zvelt, de talie mare, cu blana galbenă-roșcată cu dungi negre, transversale, în Asia de sud-est. 2. (fig.) om foarte crud, impulsiv, energic. (< fr. tigre, lat. tigris)

bárză f., pl. e (din bearză, care e o met. din brează, de unde și barz. De aci și alb. bardhă, barză, fem. d. barth, alb. Cp. cu zară). Sud. Cocostîrc, o mare pasăre călătoare albă cu vîrfu aripilor negru, cu ciocu roș și cu picĭoarele înalte (ciconia). V. cocor.

HᾹJJ ’Umar, al- (’Umar ibn Sa’id Tal) (1797-1864), conducător militar arab. Desemnat de viceregele Egiptului, Ibrahim Pașa, calif al Africii Negre. A convertit, cu forța, la islamism mari regiuni din centrul Africii. Imperiul creat de el a fost anexat de francezi (1897).

SERVÁL (‹ fr.; cuv. port.) s. m. Felină cu blană cafenie-gălbuie, cu numeroase pete mici negre dispuse relativ regulat, cap mic, urechi mari, coadă relativ scurtă (Felis serval). Adultul atinge până la 1 m lungime. Trăiește în Africa (la S de Sahara), îndeosebi în savane și în ținuturi muntoase. Se hrănește cu șerpi, șopârle, mamifere mici, păsări. Sin. pisică-tigru.

LÉBĂDĂ, lebede, s. f. 1. Gen de păsări acvatice, mai mari decât gâsca, cu pene albe sau (rar) negre și cu gâtul lung și arcuit (Cygnus); pasăre care face parte din acest gen. ◊ Cântecul lebedei = ultima operă sau manifestare (înainte de moarte) a unui mare creator sau interpret. 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală; Crucea. – Din sl. lebedĩ.

BÂTLÁN ~i m. Pasăre de baltă, asemănătoare cu barza, de talie mare, cu penaj cenușiu și cu un moț negru la ceafă. [Sil. bâ-tlan] /<bulg. batlan

PORC ~ci m. 1) Animal domestic de talie medie, cu corp masiv, acoperit cu păr aspru, cu cap conic și picioare scurte, crescut, în special, pentru carne și grăsime. ◊ ~ sălbatic mistreț. ~ spinos (sau ghimpos) mamifer rozător de talie medie, acoperit pe spinare și pe părți cu spini lungi și tari. ~-de-mare pește marin de talie medie, de culoare neagră, având țepi ascuțiți și veninoși. A se purta ca un ~ a se purta urât, grosolan. A mâna ~cii la jir a sforăi tare în timpul somnului. Cine se bagă (sau se amestecă) în tărâțe, îl mănâncă ~cii cine se bagă (sau se amestecă) unde nu trebuie, se alege cu neplăceri. 2) fig. depr. Om mârșav, neobrăzat. /<lat. porcus

aușél m., pl. (după Hîjdăŭ și Acad., dim. d. mrom. auș, moșneag, d. lat. avus, bunic; maĭ probabil, d. lat. pop. aucellus, var. din auccella, avicella, cristel, dim. d. avis, pasăre; it. uccello, fr. oisel, apoĭ oiseau, pasăre. Din aucellus s´a făcut aucel, apoĭ, după frumușel, aușel. V. avion). O păsărică foarte mică cu penele cafeniĭ, cenușiĭ și galbene auriĭ, numită și sfredeluș, ochiu bouluĭ și tartalac (régulus cristátus). Altă păsărică, un fel de pițigoĭ, cu spinarea roșie, cu aripile și coada neagră, ĭar încolo alburie, care-șĭ face cuibu atîrnat, ca și ganguru [!] (aegithalus pendulirus): Sta atîrnat, ca o punguță albă de lînă, un cuĭb de aușel. Îl țesuseră două păsărele și țîrîiseră în el două rîndurĭ de aușel (Sadov. VR. 1930, 9-10, 194). Aușel de stuf, un fel de pițigoĭ maĭ mare (17 c. m.) care are o lungă mustață neagră (panúrus biármicus). V. pitulice.

CORVÍDE (‹ fr.; {s} lat. corvus „corb” + gr. eidos „aspect”) s. n. pl. Familie de păsări cu c. 100 de specii cosmopolite, de talie mijlocie și mare, incluzînd, cu excepția păsărilor liră, cei mai mari reprezentanți ai ordinului paseriforme (corbul), migratoare (cioara neagră), sedentare (coțofana), carnivore (corbul), vegetariene (stăncuța), omnivore (cioara de semănătură); răpitoare îndrăznețe și viclene, sînt în general dăunătoare; au instincte sociale dezvoltate, sînt foarte bune imitatoare ale oricărei voci și se pot dresa (Corvidae).

TÍGRU, tigri, s. m. Specie de mamifer carnivor din familia felidelor, de talie mare, cu blana de culoare galbenă-roșcată cu dungi negre, transversale, care trăiește în Asia și în insulele Australiei (Felis tigris). ♦ Epitet dat unui om energic, impulsiv, crud. – Din fr. tigre, lat. tigris.

RÂNDUNÍCĂ, rândunici, s. f. 1. Pasăre călătoare insectivoră cu coada adânc bifurcată, cu pene albe-gălbui pe burtă și negre-albăstrui pe spate (Hirundo rustica). 2. Compus: rândunică-de-mare = pește marin care înoată pe fundul apei cu ajutorul înotătoarelor pectorale (Trigla lucerna). 3. Ultima dintre cele cinci pânze ale unui catarg, așezată în vârful acestuia. – Rândun[ea] + suf. -ică.

CUFUNDÁR ~i m. 1) Pasăre de apă mai mare decât rața, cu ciocul ascuțit și cu penele negre, cu puncte albe pe spate. 2) Pasăre înotătoare de mărimea raței, cu penele castanii pe spate și albe pe burtă, având în jurul gâtului un „guleraș” de pene. /a se cufunda + suf. ~ar

GRÁUR ~i m. Pasăre migratoare, mai mare decât vrabia, cu cioc ascuțit și cu penaj negru-verzui, împestrițat cu alb. /<lat. graulus

MAC1 ~i m. 1) Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori mari, roșii (sau albe), cultivată pentru semințele ei mici, negre sau cenușii, închise într-o capsulă și folosite în alimentație; somnișor. 2) Sămânța acestei plante. 3): ~ sălbatic, ~ de câmp plantă erbacee cu flori roșii, care crește prin lanurile de cereale. /<bulg. mak, sb. mak

POPÁZ m. 1) Plantă tropicală mare, cu frunze lungi și înguste. 2) Semințele acestei plante negre la culoare otrăvitoare, având diverse întrebuințări în medicină. /<turc. popaz

PÚRICE ~i m. 1) Insectă parazită hematofagă, de talie mică, de culoare cafenie-închisă, având membrele posterioare adaptate pentru sărit. ◊ A i se face cuiva inima cât un ~ a trece prin momente de (mare) spaimă; a trage o (mare) spaimă. A nu face (mulți) ~i a nu rămâne mult timp într-un loc (de lucru). 2) Insectă parazită de talie mică, de diferite culori, care distruge diferite plante. ◊ ~-de-apă crustaceu dulcicol de talie foarte mică. 3) Ființă foarte mică. 4) Obiect lipsit de valoare. 5) la pl. Ținte mici cu floarea mare (folosite de tapițeri, cizmari etc.). 6) la pl. Punctișoare negre pe pânza nealbită de bumbac. /<lat. pulex, ~icis

RÂNDUNÍCĂ ~ci f. 1) Pasăre migratoare insectivoră, de talie mică, cu cioc scurt, cu aripi lungi și cu coadă bifurcată, având penajul negru-albastru pe spate și alb pe pântece. ◊ ~ de mare a) pasăre din ordinul pescărușilor, care trăiește pe malul mării și se hrănește cu pești mici; b) pește marin, de talie medie, care se mișcă pe fundul apei cu ajutorul unor aripi pectorale. 2) Ultima (a cincea) pânză din vârful unui catarg. [G.-D. rândunicii] / <lat. hirundinella

SOMNIȘÓR ~i m. (diminutiv de la somn) Plantă erbacee cu flori mari, roșii (mai rar albe), cultivată pentru semințele mici, negre sau cenușii, închise într-o capsulă; mac. /somn + suf. ~ișor

TÍGRU s.m. Mamifer carnivor din familia felidelor, de talie mare, cu blana de culoare galbenă-roșcată cu dungi negre, transversale, care trăiește în Asia de sud-est. ♦ (Fig.) Om foarte crud, impulsiv, energic. [< fr. tigre, lat. tigris].

KAABA (cuv. arab. „cub”), vechi templu, de formă cubică (având laturile de 12 m și, respectiv, 10 m, iar înălțimea de 15 m), aflat în centrul marii moschei din Mecca și acoperit cu un văl negru, ornat cu citate din Coran (reînnnoit în fiecare an). Zidit, potrivit tradiției arabe, de Adam și reconstruit de Avraam și fiul acestuia, Ismael. Aici, în colțul dinspre răsărit, se păstrează „piatra neagră”, care, potrivit legendei, a fost adusă din cer chiar de Adam sau de arhanghelul Gabriel. Edificiul actual înlocuiește, de la sfârșitul sec. 7, pe cel distrus în timpul asediului din 683. K. a devenit, încă din epoca preislamică, principalul loc de pelerinaj al arabilor. Considerată centrul lumii, către K. se îndreaptă în fiecare zi cele cinci rugăciuni canonice ale musulmanilor. K. marchează, pentru islam, traiectul sacru dintre Cer și Pământ, direcția osiei Universului și Poarta Cerului.

CIMPANZÉU, cimpanzei, s. m. Specie de maimuță mare, antropomorfă, cu membrele anterioare lungi, cu blana și pielea neagră (Pan troglodytes) – Din fr. chimpanzé.

RÂS2, râși, s. m. Specie de mamifer sălbatic, carnivor, din familia felinelor, mai mare decât pisica sălbatică, cu blana galbenă-roșcată (cu pete negre) și cu smocuri de păr pe urechi; linx (Lynx lynx). – Din sl. rysĭ.

SFRÂNCIÓC, sfrâncioci, s. m. (Ornit.; la pl.) Gen de păsări răpitoare, călătoare, insectivore, din ordinul paseriformelor, mai mari decât vrăbiile, cu cioc încovoiat și cu gheare puternice (Lanius); (și la sg.) pasăre care face parte din acest gen. ◊ Sfrâncioc mare = pasăre cenușie pe spate, alburie pe pântece, cu pete negre pe coadă, pe aripi și în dreptul ochilor; lupul-vrăbiilor (Lanius excubitor). [Var.: sfrancióc s. m.] – Din scr. svračak.

PĂSTRĂV s. 1. (IHT.; Salmo trutta fario) (reg.) păstran, pătat. 2. (IHT.) păstrăv de mare (Salmo trutta labrax) = (reg.) alabalâc. 3. (BOT.; Pleurotus ostreatus) burete-negru.

VÚLTUR s. (ORNIT.) 1. (pop.) vultan, (prin Transilv.) șaș. (~ este numele mai multor păsări răpitoare mari.) 2. vultur bărbos (Gypætus barbatus) v. zăgan, (rar) vultur negru, (reg.) șurligaie, (Transilv.) ceahlău, (Transilv. și Ban.) șorliță, (Transilv.) șușugaie.

LÉBĂDĂ ~ede f. Pasăre acvatică migratoare de talie mare, cu gât lung, arcuit și cu penaj alb sau negru. ◊ Gât de ~ a) gât lung și grațios; b) conformație defectuoasă a gâtului. Cântecul ~edei ultima operă de valoare a unui autor ilustru. 2) art. Constelație din emisfera nordică. [G.-D. lebedei] /<sl. lebedi

PALISÁNDRU s. m. arbore exotic cu flori mari, albastre sau roșii, al cărui lemn mirositor, foarte tare, negru-violet, e folosit în tâmplăria fină. (< fr. palissandre)

CAZUAR (‹ fr., germ.) s. m. Gen de păsări acarenate, răspândite în Australia, ins. Noua Guinee, de c. 160 cm, bune înotătoare și alergătoare, cu corpul turtit lateral, picioare scurte și puternice, terminate cu trei degete și capul acoperit cu o cască cornoasă (Casaurius). ♦ C. australian = pasăre mare (1,65 m), din pădurile Australiei de Nord, solitară, cu penaj negru ca tăciunele și formații cornoase, roșii-violacee, pe cap și pe gît; atinge 50 km /h în alergare (Causarius causarius).

ALBATRÓS, albatroși, s. m. Pasăre marină zburătoare, asemănătoare cu pescărușul, dar mult mai mare decât acesta, de culoare albă, cu aripile lungi, înguste și negre la vârf (Diomedea exulans) – Din fr. albatros.

MENILÍT s. n. Rocă sedimentară silicioasă, alcătuită în cea mai mare parte din opal, argilă și hidroxizi de fier, de culoare neagră sau brună, cu aspect vărgat. – Din fr. ménilite.

DOÁMNĂ ~e f. 1)(folosit ca termen de politețe și de adresare, izolat sau înaintea numelui) Femeie căsătorită. 2) Soție a domnului. 3) înv. Stăpână a unei case boierești. ◊ ~ mare plantă erbacee otrăvitoare, cu flori brune-violete și cu fructe negre, întrebuințată în medicină; mătrăgună. /<lat. dom[i]na

MARÉE s. f. mișcare periodică de ridicare (flux) sau coborâre (reflux) a nivelului apelor mării sau oceanului (de două ori pe zi), datorită atracției gravitaționale a Lunii și a Soarelui. ♦ ~ atmosferică = variație periodică a presiunii atmosferice, provocată de variația temperaturii ori de atracția Lunii sau a Soarelui; ~ neagră = pânză de petrol din accidente ale petrolierelor, care plutește pe mare, poluând-o. (< fr. marée)

ABOLIȚIONÍSM (< fr.) s. n. 1. Mișcare socială vizând abrogarea unei legi. 2. Spec. Mișcare politică pentru desființarea sclaviei negrilor, apărută la sfârșitul secolului 18 în S.U.A., Franța și marea Britanie.

WOLFRAMÍT (‹ germ. {i}) s. n. Wolframat natural de fier și de mangan, cristalizat în sistemul monoclinic. Este negru, brun, are urmă cafenie, luciu adamantin-gras și greutate specifică mare. Reprezintă sursa cea mai importantă de extragere a wolframului.

NÓNIUS (‹ magh.) s. m. Rasă de cai crescută în România, îndeosebi în Banat și în Transilvania. Are talie mare (1,50-1,70 m), o bună dezvoltare corporală (c. 600 kg) și culoare dominant neagră.

CICOÁRE2, cicori, s. f. Insectă galbenă-castanie, cu spinarea neagră, cu aripile străvezii și lungi, cu capul lat și cu ochii mari (Cicada orni).Lat. *cicala (= cicadă).

ȚAP, țapi, s. m. 1. Masculul caprei domestice, al caprei negre și al căprioarei. ◊ Țap ispășitor = a) (în Biblie) țap (1) pe care marele preot îl încărca la sărbătorirea ispășirii cu toate păcatele neamului lui Israel și care era apoi alungat în deșert; b) fig. persoană asupra căreia se aruncă vina pentru greșelile altora. ◊ Expr. A sta ca un țap logodit = a sta țeapăn, p*****t, aiurit. 2. Pahar special de bere, cu toartă, având capacitatea de 300 ml; conținutul unui astfel de pahar. 3. (Art.) Numele unei constelații în care intră Soarele la solstițiul de iarnă. – Cf. alb. cap, cjap, scr. cap.

MARÉE, maree, s. f. 1. Mișcare oscilatorie zilnică și alternativă (de înaintare sau de retragere de la țărm) a apelor mărilor și oceanelor, datorită atracției Lunii și a Soarelui. ◊ (În sintagma) maree neagră = strat de petrol care plutește pe suprafața apei și poluează plajele, ca urmare a accidentării vaselor petroliere. – Din fr. marée.

ÁUR n. 1) Metal nobil, galben, strălucitor, maleabil și ductil, din care se fac obiecte de podoabă. Inel de ~. ◊ ~ negru cărbune de pământ. Epocă de ~ perioadă de înflorire. 2) fig. Lucru de mare preț (bani, avere, bogăție). ◊ A înota în ~ a fi foarte bogat. A cântări cu ~ a plăti foarte scump pentru un lucru. [Sil. a-ur] /<lat. aurum

PALISÁNDRU s.m. Arbore exotic cu flori mari, albastre sau roșii, al cărui lemn mirositor, foarte tare, de culoare neagră-violetă, se întrebuințează în tâmplăria fină. [< fr. palissandre, cf. it. palissandro].

SCORPÉNĂ s. f. pește marin de culoare neagră, cu capul acoperit cu solzi ascuțiți care conțin venin; porc-de-mare. (< fr. scorpène, lat. scorpena)

CORCODÉL (‹ corcod, onomat.) s. m. Gen de păsări subacvatice, cuprinzînd c. 20 de specii, larg răspîndite (cu excepția zonelor arctice), foarte bune înotătoare și cufundătoare, fără coadă și cu picioarele așezate în partea posterioară a corpului. În România se întîlnesc patru specii ca oaspeți de vară (clocitoare): c. mare (Podiceps cristatus), c. cu gît roșu (P. griseigena), c. cu gît negru (P. nigrocollis) și c. pitic (P. ruficollius) și o specie, accidental, iarna: c. de iarnă (P. auritus).

BUBALÍNĂ, bubaline, s. f. (La pl.) Vite cornute înrudite cu taurinele, cu capul mare, cu coarnele în formă de semilună, cu pielea groasă și cu părul negru; (și la sg.) animal care face parte din această specie. – Din fr. bubalines.

PÁTĂ s. 1. stropitură, (reg.) pătătură, picătură. (O ~ de sânge, de noroi.) 2. (înv.) maculatură, maculă. (~ mare de cerneală pe hârtie.) 3. (prin Ban. și Transilv.) șargă. (Calul are o ~ neagra pe grumaz.) 4. (ANAT.) pată galbenă v. macula lutea.

PÁRDOS ~și m. 1) înv. Mamifer exotic carnivor, foarte agil, de talie mare, având corp puternic și mlădios, coadă lungă și blană galbenă cu pete negre; leopard; panteră. 2) Blana acestui mamifer. 3) fig. Om curajos, viteaz. /<sl. parudosu, ngr. párdos

PISÍCĂ ~ci f. 1) Mamifer carnivor de talie mică, foarte sprinten, cu blană netedă, de diferite culori, cu ochi ageri (care văd și în întuneric) și cu ghearele ascuțite, retractile. ◊ ~ domestică specie de pisică care trăiește pe lângă case și se hrănește cu șoareci. ~ sălbatică specie de pisică, mai mare decât cea domestică, cu blana de culoare cenușie întunecată și cu dungi negre transversale, care trăiește prin păduri. ~ca cu clopoței nu prinde șoareci cel care-și dă în vileag intențiile poate rata scopul urmărit. 2) Blană a acestui mamifer. 3): ~-de-mare pește marin veninos, de talie mică, având corp în formă de romb. [G.-D. pisicii] /pis + suf. ~ică

CIOC2 ~uri n. 1) (la păsări) Formație cornoasă care constituie o prelungire a gurii; plisc; clanț. ◊ ~ul-berzei plantă erbacee mirositoare, cu tulpina e****ă, cu frunze digitat-lobate și cu fructul o capsulă. ~-întors pasăre migratoare acvatică, de talie mare, cu plisc subțire, întors în sus, cu picioare lungi și cu penaj alb-negru. 2) fig. Parte terminală alungită și ascuțită a unui obiect; vârf. 3) Barbă mică și ascuțită, lăsată să crească numai pe vârful bărbiei; barbișon; țăcălie. Om care poartă ~. 4) Gură subțiată și alungită a unui vas. 5) depr. Gură a omului. /Cuv. autoht.

CAZUÁR, cazuari, s. m. Gen de păsări mari din Oceania, asemănătoare cu struțul, cu o creastă cornoasă pe frunte și cu pene negre întrebuințate ca podoabă (Casuarius casuarius). [Pr.: -zu-ar] – Din fr. casoar, it. casuario.

MĂTRĂGÚNĂ, mătrăgune, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia solanaceelor, cu flori brune-violete care conțin atropină și cu fructe negre, lucitoare, întrebuințată în medicină pentru proprietățile ei antiseptice și c******e; beladonă, doamna-codrului, doamnă-mare (Atropa belladonna).Expr. Parcă i-a dat cineva (sau a mâncat) mătrăgună = parcă e nebun. – Cf. alb. matërgonë.

PANTÉRĂ ~e f. 1) Mamifer exotic carnivor, foarte agil, de talie mare, având corp puternic și mlădios, coadă lungă și blană galbenă cu pete închise; leopard. ◊ ~ neagră specie de leopard cu blana neagră, care trăiește în insulele din Sud-Vestul Asiei. 2) Blană a acestui mamifer. 3) fig. Femeie rea, mânioasă și violentă. /<fr. panthere

PAPAIA s.f. Fruct exotic al unei plante cu trunchi drept și înalt, cu o coroană în formă de evantai și frunze adânc palmate (C****a papaya), având formă de pară mare, de culoare gălbuie, cu pulpa roz-oranj, cărnoasă, suculentă, cu multe semințe de culoare neagră la miljloc (bacă). Se consumă ca desert, la fel ca pepenele galben, fiind deosebit de dulce când este coaptă.

BOR1 (‹ fr. {i}; {s} fr. bor[ax]) s. n. Element chimic (B; nr. at. 5, m. at. 10,81, p. t. 2.300ºC, p. f. 2.550ºC), semimetal, cristalin, negru-cenușiu, opac, cu luciu metalic; întrebuințat ca adaos la obținerea unor aliaje, cărora le mărește duritatea și rezistența la coroziune, la detecția neutronilor și la protecția contra lor în tehnica nucleară etc. A fost descoperit în 1808 de H. Davy și independent de J.L. G*y-Lussac și L.J. Thenard.

CHAMOSIT (localit. Chamoison) s. n. Mineral din grupul cloritelor, care conține 42% oxid de fier. Are culoare verde pînă la neagră, luciu mat și se formează în mediile sărace în oxigen, în zonele litorale ale mărilor.

albástru, -ă adj. (lat. albaster, de la albus, alb, ca it. biancastro, albicĭos, d. bianco, alb). De coloarea [!] ceruluĭ senin. Fig. Iron. Inimă albastră, întristată. Pele [!] albastră, astrahan negru, a căruĭ pele bate în albastru (V. bașcaliŭ). S. n. Coloarea albastră: albastru ceruluĭ, măriĭ. Albastru de Prusia, o vopsea albastră închisă.

cacóm și (vechĭ) cacúm m. (turc. [d. ar.] kakum). Un fel de jder alb peste tot, afară de vîrfu coadeĭ, care e negru (putórius ermisea). Blana luĭ e foarte scumpă și se întrebuințează la mantalele suveranilor în marile ceremoniĭ. E și emblema integritățiĭ morale. V. și ermelin și mustelid.

COPȘA MICĂ, oraș în jud. Sibiu, pe stg. Tîrnavei Mari; 6.454 loc. (1991). Nod feroviar. Expl. de gaz metan. Ind. chimică pe baza prelucr. gazului metan (negru de fum, acid sulfuric). Metalurgia zincului și plumbului. Fabrică de plexiglas și stiplex. Unul dintre cele mai poluate orașe ale României. Menționat documentar din 1402. Declarat oraș în 1966.

ACIPENSERÍD ~zi m. 1) la pl. Ordin de pești răpitori, de talie mare, cu scheletul cartilaginos și cu corpul fără solzi, pescuiți pentru carnea și pentru icrele lor negre (reprezentanți: morunul, nisetrul, păstruga etc.); sturioni. 2) Pește din acest ordin. /cf. lat. acipenser

BÁRZĂ bérze f. Pasăre migratoare, de talie mare, cu cioc roșu, cu gât și picioare lungi, cu penaj alb, având doar vârfurile aripilor negre; cocostârc. [G.-D. berzei] /Cuv. autoht.

VĂRSÁT2 n. pop. Boală epidemică de natură virotică caracterizată prin erupții de vezicule (sau pete roșii) pe suprafața pielii, care, uscându-se, lasă cicatrice; variolă. ◊ ~ negru variolă hemoragică. ~ de vânt boală contagioasă care se manifestă prin febră și erupție veziculară; varicelă. ~ mare boală contagioasă (frecventă la copii) care se manifestă prin febră și erupție roșie pe tot corpul, urmată de cojirea pielii; scarlatină. ~ mic boală contagioasă la copii, care se manifestă prin apariția unor pete roșii pe piele; rujeolă; pojar; cori. /v. a (se) vărsa

CORMORÁN s.m. Pasăre palmipedă de culoare neagră-verzuie, cu ciocul lung și încovoiat la vârf, care se hrănește cu pești; corb-de-mare. [< fr. cormoran, cf. v.fr. corp marenc – corb-de-mare].

CORMORÁN s. m. pasăre acvatică palmipedă neagră-verzuie, cu ciocul lung și încovoiat la vârf, care se hrănește cu pești; corb-de-mare. (< fr. cormoran)

AFRICÁN, Ă (‹ Africa) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația băștinașă de rasă negrid-australoidă a Africii. 2. Adj. Care aparține Africii sau populației ei, privitor la Africa sau la populația ei. ♦ Artă a. (sau artă neagră) = artă care s-a dezvoltat în strînsă legătură cu cultul și obiceiurile tribale, prezentînd o mare diversitate de la un grup de populație la altul. Ea se manifestă mai ales în sculptura antropomorfă și animalieră (figuri de șefi și strămoși, totemuri, măști etc.), în țesături, în orfevrărie și în obiecte de uz zilnic. Se caracterizează prin acuitatea observației, stilizarea expresivă și prin sensul simbolic al imaginilor. A influențat curentele artistice din sec. 20 (fovism, cubism, expresionism).

ROTUNNO, Giuseppe (n. 1923), operator italian de film. Colaborator constant al regizolor Luchino Visconti și Federico Fellini („Rocco și frații săi”, „Ghepardul”, „Amarcord”, „Casanova”), dar și cu alți mari regizori italieni și de alte naționalități („marele război”, „Tot acest jazz”, „Aventurile baronului Münchhausen”). El lucrează cu egală virtuozitate în alb-negru și color, pentru ecran normal sau cinemascop.

VÁCĂ, vaci, s. f. 1. Animal domestic din specia bovinelor, femela taurului; p. restr. carnea acestui animal, folosită ca aliment; p. gener. carne de bovine. ◊ Expr. S-a dus bou și a venit (sau s-a întors) vacă, se spune, ironic, despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească intr-o problemă și care s-a întors mai puțin instruit sau lămurit decât plecase. Vacă (bună) de muls = persoană sau situație de care cineva abuzează, pentru a trage foloase materiale. ♦ Epitet injurios dat unei femei (grase și leneșe sau proaste). 2. Compuse: vacă-de-mare = morsă; vaca-domnului = insectă lată și lunguiață, cu aripile superioare de culoare roșie cu două puncte negre (Pyrrhocoris apterus).Lat. vacca.

CAZUÁR ~i m. Pasăre mare din Noua Guinee și Australia, asemănătoare cu struțul, având o creastă cornoasă pe frunte și pene negre, întrebuințate ca podoabe. [Sil. -zu-ar] /<fr. casoar, it. casuaro

NISÉTRU ~i m. Pește răpitor de talie mare, acoperit cu plăci osoase pe spinare și pe părțile laterale, apreciat pentru carnea și icrele lui (negre). /<bulg. nesetăr, esetăr

STRUȚ ~i m. Pasăre exotică de talie mare, cu gât lung și cap mic, cu picioare lungi, viguroase, cu aripi scurte și cu penaj negru sau brun-cenușiu. /<lat. struthio, ~onis, it. struzzo

năsút, năsútă, adj. (reg.) 1. cu nasul mare și diform; năsos. 2. (fig.) care-și bagă nasul peste tot; curios, obraznic. 3. (despre oi) de culoare neagră cu o pată albă pe bot sau de culoare albă cu o pată neagră pe bot. 4. (s.f.) pasăre de baltă denumită și babiță.

REPETEK, rezervație a biosferei (34.600 ha) situată în Turkmenistan, în marginea E a deșertului Karakum, la 180-220 m alt. Este cea mai importantă rezervație de deșert din Asia Centrală, cu barcane mobile de mari dimensiuni alternând cu dune fixate de vegetație și depresiuni interdune. Pe suprafețe întinse se formează cruste de gips, cu cristale foarte mari (60-80 cm), cunoscute sub numele de gipsuri de R. În floră se remarcă saxaulul alb și saxaulul negru și mușchiul Tortula desertorum, iar în faună diverse specii endemice de rozătoare, iepurele tolai, gazela cu gușă, râsul de deșert, dihorul pătat, vrabia de deșert, broasca țestoasă de Asia Centrală, varanul cenușiu, numeroși șerpi. 75% din speciile de nevertebrate sunt endemice.

caraghĭóz m., pl. (turc. karagöz, bufon, măscăricĭ, d. kara, negru, și göz, ochĭ; bg. karagĭos). Bufon în vechile farse. Glumeț poznaș: acest om e un mare caraghĭoz. Adj. Ridicul: eștĭ caraghĭoz cu asemenea ideĭ, o casă caraghĭoază. Adv. În mod caraghĭoz. – Și -ghĭos, pl. șĭ.

DÓLIU ~ri n. 1) Durere adâncă provocată de moartea cuiva sau de o mare nenorocire comună. ~ național.Zi de ~ zi care amintește de un eveniment tragic. 2) Semn exterior consacrat (îmbrăcăminte sau bantă neagră) prin care cineva își exprimă această durere. A fi în ~. A purta ~. /<lat. dolium

CANICHE (cuv. fr.) [caniș] subst. Rasă de cîini de origine africană cu blana buclată sau franjurată formînd suvițe răsucite (șnur), de culoare neagră, albă, maro, portocalie, argintie. Au urechi lungi ce atîrnă peste obraji. Există trei varietăți, deosebite numai prin talie: c. mare (45-55 cm), c. mijlociu (35-45 cm) și c. pitic (maximum 35 cm).

KU KLUX KLAN, organizație secretă teroristă și rasistă americană, fondată (1866) după Războiul de Secesiune, ca un club social în Pulaski (Tennessee), de veteranii sudiști, cu scopul declarat al îngrădirii drepturilor cetățenești acordate negrilor după desființarea sclaviei (în special dreptul la vot). Interzisă în 1877, a fost refăcută la Atlanta (1915), bucurându-se de un mare număr de adepți. Activitatea ei a fost îndreptată și împotriva evreilor, a străinilor și a sindicatelor. În declin după 1928, a reapărut în anii ’60 pentru a se opune politicii de integrare rasială și acordare de drepturi civile.

STURIÓN, sturioni, s. m. (La pl.) Ordin de pești răpitori marini de talie mare, cu scheletul cartilaginos-osos, cu corpul fără solzi, acoperit cu cinci șiruri longitudinale de discuri osoase, pescuiți pentru carnea, icrele negre și cleiul lor; (și la sg.) pește din acest ordin. [Pr.: -ri-on] – Cf. it. storione, engl. sturgeon.

álb, -ă adj. (lat. albus). De coloarea [!] zăpeziĭ saŭ lapteluĭ. Fig. Inocent: alb ca zăpada. S. m. Om de rasa albă. Adept al partiduluĭ conservator (după crinu alb, care era emblema Bourbonilor), în opoz. cu roș, liberal. S. n., pl. urĭ. Coloarea albă. Spațiŭ liber pe o pagină. Arme albe, arme care taĭe sau împung (nu arme de foc). Banĭ albĭ (p. zile negre), banĭ în general (pin [!] aluz. la argint). Noapte albă, noapte nedormită. Săptămîna albă saŭ a brînzeĭ, cea din aintea [!] postuluĭ mare, cînd se mănîncă lapte, brînză, oŭă. Versurĭ albe, versuri fără rimă. A da cartă cuĭva, a-ĭ da puterĭ depline să facă ce vrea. Poliță în alb, poliță fără data scadențeĭ. A fi văzut albu' n căpistere (adică făina), a te fi asigurat de dobîndirea unuĭ lucru. A intrat alba' n sat, a intrat aurora' n sat, s' a luminat de ziŭă. Tot alba' n doĭ banĭ, tot vechea poveste (ĭapa cea albă vîndută pe doĭ banĭ). A fi ros (orĭ mîncat) ca alba de ham, a fi ros de nevoĭ, a fi plictisit de o treabă. Albu ochĭuluĭ, scleorotica. Alb de argint orĭ de plumb, cerusă. Alb de balenă, s*********a. Alb de Spania, cretă friabilă.

VÍPERĂ, vipere, s. f. 1. Șarpe mic, foarte veninos, având pe cap o pată de culoare închisă în formă de V și pe spate o dungă lată, neagră, în zigzag; năpârcă (Vipera berus).Expr. Pui de viperă = om rău, femeie rea. ◊ Compus: Viperă-cu-corn = specie de viperă mai mare și mai veninoasă decât vipera comună, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). 2. Fig. Persoană rea, perfidă. – Lat. vipera.

PĂR s. (BOT.) părul-ciutei (Rhamnus cathartica) = verigar, salbă-moale, (reg.) crasici, crușân, gladiș, pațachină, porumbel, vonicer, lemn-cânesc, lemn-râios, lemnul-câinelui, poama-câinelui, spin-alb, spinele-cerbului; părul-fetei (Adianthum capillus venéris) = (reg.) buricul-Vinerei, buruiană-de-bubă-neagră, părul-Maicii-Domnului, părul-orfanei, percica-fetei; părul-Maicii-Domnului (Asplenium adianthum nigrum) = (reg.) părul-fetei, părul-Maicii-Preciste, părul-Sfintei-Marii.

STRUȚ1, struți, s. m. Pasăre alergătoare mare de stepă, cu picioare lungi și puternice, cu gât lung și golaș, cu aripi mici, inapte pentru zbor, cu pene frumoase, moi, negre sau brune-cenușii, întrebuințate ca podoabă, care trăiește îndeosebi în regiunile tropicale ale Africii (Struthio camelus).Expr. (A avea) stomac de struț = (a avea) stomac mare, rezistent, care digeră bine. – Din it. struzzo.

PIGMÉU s.m. 1. Personaj mitologic despre care se credea că ar fi făcut parte dintr-un neam de pitici cu care s-ar fi luptat Hercule. 2. Pitic de rasă neagră din Africa centrală, cu înălțimea între 1,20 și 1,40 m. ♦ (Fig.) Om fără valoare, fără putere, fără merite. [Cf. fr. pygmée, gr. pygmaios < pygmemare cât un cot].

CHÍRA s. f. Numele a trei specii de păsări, foarte bune zburătoare, călătoare, care cuibăresc în Delta Dunării și pe litoralul românesc, cu penaj argintiu și negru: c. mică (Sterna albifrons) are c. 22 cm și clocește pe nisip; c. de baltă (S. hirundo), de c. 38 cm și c. de mare (S. sandvicensis), de c. 41 cm, clocesc pe vegetația plutitoare.

CORMORÁN, cormorani, s. m. Gen de păsări acvatice palmipede, dăunătoare pentru că se hrănesc cu pește, având penele de culoare neagră-verzuie, împestrițate cu alb pe cap și pe gât, cu cioc lung și încovoiat la vârf și cu coada lungă, rigidă; corb-de-mare (Phalacrocorax); pasăre care face parte din acest gen. – Din fr. cormoran.

ÍCRĂ ~e f. mai ales la pl. Oușoare pe care le depun unele animale acvatice, în special peștii. ◊ ~e negre icre de culoare neagră, de morun, de nisetru sau de păstrugă, apreciate ca delicatesă. ~e roșii (sau de Manciuria) icre de culoare roșie-portocalie ale unor pești din mările Extremului Orient, apreciate ca delicatesă. [Sil. i-cră] /<sl. ikra

PĂSTRÚGĂ ~gi f. Pește marin de talie mare, cu botul plat și alungit ca un cioc de pasăre, pestriț pe spate și gălbui pe abdomen, apreciat pentru carnea lui gustoasă și icrele negre pe care le depune în râuri. [G.-D. păstrugii] /<sb. pastruga

DÓLIU, doliuri, s. n. 1. Durere profundă pricinuită de moartea cuiva sau de o mare nenorocire colectivă; atitudine plină de tristețe a celui căruia i-a murit cineva. ◊ Zi de doliu = zi care amintește un eveniment dureros. 2. Semn exterior (îmbrăcăminte neagră, bantă neagră etc.) prin care cineva își exprimă doliul (1); perioadă cât cineva poartă asemenea semne. ◊ Loc. adj. De doliu = (despre haine, culori etc.) care se folosește pentru a exprima durerea la moartea și după moartea unei rude. ◊ Loc. adv. În doliu = în haine de culoare neagră (în semn de doliu 1). – Din lat. dolium. Cf. fr. deuil.

POLLACK s.n. (Iht.) Pește marin din fam. gadidae (cod), de culoare neagră (Pollachius virens), numit comercial și cod negru, dar poate fi și de culoare mai deschisă (Pollachius pollachius), având carnea delicată, asemănătoare cu cea a somonului (comercializat în Germ. ca Seelachs = somon de mare) sau a merlanului, foarte apreciată în gastronomie; engl. pollack, pollock; it. pollachio, merluzzo carbonero.

ICRĂ, icre, s.f. (În special la pl.) Denumire generică pentru ouăle peștilor; în expr. salată de icre = icre (de crap, de hering, de scrumbie, de știucă) emulsionate sub formă de spumă albă, cu adaos de diverse ingrediente (ceapă tocată, măsline, ardei iute); icre tarama = icre de chefal sau ton, conservate sub formă de pastă sărată, de culoare roz-oranj (ngr. tarama), respectiv salata făcută din acestea (ngr. taramosalata); icre de Manciuria sau caviar roșu = icre mari de până la 7 mm diametru, de culoare roșiatică, prelevate de la o specie de somon din Oceanul Pacific (Oncorhynchus keta), utilizate ca și caviarul; icre negre sau caviar = icre prelevate de la sturioni (morun, cegă, păstrugă ș.a.)

PINGUÍN ~i m. Pasăre marină polară, de talie mare, cu cioc proeminent, cu aripi mici, modificate în labe înotătoare, cu picioare scurte (având mersul în poziție verticală și legănat), cu penaj alb pe pântece și negru pe spate, care se hrănește cu pește. /<fr. pingouin

plescáviță, plescávițe, s.f. 1. (pop.) nume dat mai multor boli de piele caracterizate prin erupții, eczeme, bube, puroi, răni; spuzeală. 2. (reg.; cu sens colectiv, în forma „plercaniță”) părticele lemnoase rămase în fuiorul de cânepă. 3. (reg.) plantă erbacee cu frunze ovale, cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe. 4. (reg.; în forma „plescaiță”) mică plantă cu flori mari albe și cu fructul o capsulă; șopârliță albă. 5. (reg.) plantă erbacee cu frunze opuse și ascuțite, cu flori albe-verzui și cu fructe ca niște bobițe negre; gușa-porumbelului. 6. (reg.; în forma „pleșcaiță”) codobatură (mică pasăre migratoare, care trăiește pe marginea apelor, cu coada lungă, mereu mișcătoare).

RÂU negru, râu, afl. stg. al Oltului în aval de com. Chichiș (jud. Covasna); 97 km. Izv. de pe versantul de S al m-ților Nemira, de sub vf. Șandru mare, de la 1.280 m alt., curge mai întâi pe direcție N-S, iar în arealul com. Lemnia (jud. Covasna), pătrunde în depr. Târgu Secuiesc, pe care o drenează pe direcția NE-SV, în cadrul căreia meandrează puternic, având numeroase despletiri ale cursului său. În cursul inf. străbate o zonă mlăștinoasă și arealul cu dune de nisip de la Reci. Afl. pr.: Estelnic, Cașin, Mărcușa, Zăbala, Covasna, Tărlung.

PẮSTRĂV, păstrăvi, s. m. 1. Pește de apă dulce din familia salmonidelor, acoperit cu solzi mici, cu puncte negre și roșii și burta gălbuie, care trăiește în apele de munte, fiind foarte apreciat pentru carnea lui gustoasă (Salmo trutta fario). 2. (Reg.) Numele mai multor specii de ciuperci comestibile mari, cu sau fără picior, în formă de scoică de culoare cenușie-negricioasă, care cresc pe trunchiurile copacilor, producând un putregai alb al lemnului. – Din bg. păstărva.

NISÉTRU, nisetri, s. m. Pește mare, răpitor, cu corpul alungit și îndesat, având pe laturi și pe spate plăci cornoase, cu capul mic și botul scurt, lat și rotunjit, prețuit pentru carnea și pentru icrele lui (negre). (Acipenser güldenstaedti). – Din bg. nesetăr, esetăr.

RIDÍCHE ~i f. 1) Plantă erbacee legumi-colă, cu frunze mari, crestate, cu flori albe sau violete, cultivată pentru rădăcina ei comestibilă. 2) Rădăcina acestei plante. ◊ ~ de lună ridiche cu rădăcina rotundă sau alungită, cu coajă roșie sau albă, recoltată primăvara timpuriu. ~ neagră (~ -de-toam-nă sau ~ -de-iarnă) ridiche cu rădăcina rotundă, având coaja groasă, de culoare neagră, recoltată toamna târziu. ~-sălbatică plantă erbacee necultivată, cu rădăcina lungă și subțire, cu tulpina păroasă, cu frunze al-terne, ovale și cu flori divers colorate. [G.-D. ridichii] /<lat. radicula

CAUCAZ, masiv muntos în Armenia, Azerbaidjan, Gruzia și Rusia, situat între M. neagră și M. Caspică, format în timpul orogenezei alpine. Lungime: 1.500 km. Constituie parte a limitei de S dintre Europa și Asia. Este format din granite, șisturi cristaline și argiloase. Cuprinde culmile C. mare și C. Mic. Alt. max.: 5.642 m (vf. Albrus). În C. sînt c. 2.000 de ghețari. Climă temperată în N, subtropicală în Transcaucazia, montană pe înălțimi. Rîurile (Kura, Terek, Rioni, Kuban ș.a.) au mari resurse hidroenergetice. Zăcăminte de min. polimetalice, mangan, cărbune, mat. de constr., petrol. Izv. minerale curative. Vegetație specifică foarte bogată. Turism. Alpinism.

VÚLPE ~i f. 1) Mamifer sălbatic carnivor, de talie medie, cu blană roșcată, cu botul ascuțit și cu coadă lungă și stufoasă. ◊ ~ argintie vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. ~ polară vulpe cu blana albicioasă. 2) Blana acestui animal. 3) fig. Persoană șireată, vicleană. 4) dar (bani sau vin) pe care, după obiceiul popular, mirele, din alt sat, îl dă flăcăilor din satul miresei. 4): ~-de-mare pește marin, lung, cu corpul turtit, acoperit cu spini. [G.-D. vulpii] /<lat. vulpes

GÁURĂ s. 1. (înv. și reg.) scorbelitură, (Mold. și Bucov.) bortă. (O ~ mare în pământ.) 2. v. deschizătură. 3. deschizătură, spărtură. (A pătruns printr-o ~.) 4. adâncitură, cavitate, scobitură, (înv. și reg.) scorbură, (reg.) scâlbă, scochină, (Mold.) bortă, (înv.) zgău. (O ~ într-un obiect.) 5. v. spărtură. 6. v. ureche. 7. v. gol. 8. (ASTRON.) gaură neagră = black hole.

boŭ m. (lat. bos, bŏvis, vgr. bus; it. bue, pv. buou, fr. boeuf, sp. buey, pg. boi). Un animal rumegător domestic cornut alb cenușiŭ (maĭ rar negru, cărămiziŭ saŭ breaz) care se întrebuințează la tras caru, plugu și alte greutățĭ care trebuĭe duse maĭ încet. Fig. (pin aluzie la încetineala bouluĭ față de vioiciunea caluluĭ). Om foarte prost. Bou nopțiĭ, un gîndac mare cafeniŭ care zboară noaptea, maĭ mic de cît caradașca. Boul lui Dumnezeŭ, buburuză. A nu-ți fi boiĭ acasă, a ți se fi înecat corăbiile, a fi maĭ trist de cît ești de obiceĭ. A-țĭ pune boiĭ în plug cu cineva, a lucra în tovărășie cu el, a avea a face cu el, și decĭ a avea ocaziune de ceartă. A trage pe cineva ca cu boiĭ, a-l duce cu mare ce la un lucru care nu-ĭ place. De-a bou (rar), în brînci, în patru labe: a cădea de-a bou. V. taur, vacă, vițel.

SUR, -Ă, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru; cenușiu; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat unui cal cu părul sur (1). ♦ Sură de stepă = rasă de taurine indigenă, de culoare cenușie sau vânătă, care prezintă o mare rezistență și pretenții reduse de hrană. 2. (Despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat, tulbure; Fig. posomorât, mohorât. 3. (Despre părul oamenilor; p. ext. despre oameni) Cărunt. ♦ Fig. (Rar) Bătrân, străvechi; îndepărtat. – Din bg., scr. sur.

PÂRȘ, pârși, s. m. Nume dat mai multor specii de mamifere din familia rozătoarelor, cu aspect intermediar între veveriță și șoarece, lungi de circa 20 centimetri, cu coadă lungă și stufoasă, cu blană moale și bogată, cu ochi mari și cu bot ascuțit, care trăiesc mai ales prin păduri, cățărate în copaci (unde își au de obicei culcușul și unde hibernează) (Glis glis, Muscardinus avellanarius, Dryomus netedula). ◊ Pârș de stejar = mamifer rozător asemănător cu pârșul, dar cu câte o pată neagră pe obraji. (Eliomys quercinus). [Var.: pâș s. m.] – Din sl. plŭchŭ.

AMÓRSĂ s.f. 1. Nadă, momeală (pentru pești). 2. Dispozitiv de aprindere a unei încărcături explozive. 3. Bandă neagră de celuloid, opacă, care servește la încărcarea sau la descărcarea aparatelor cinematografice sau a casetelor de filme la lumină. ♦ (Cinem.) Detaliu plasat în primplanul cadrului cu scopul de a da imaginii profunzime. 4. Amorsa drumului = porțiunea din traseul unui drum la intrarea în orașe, având o lățime mai mare decât restul traseului. 5. (Cib.) Serie de instrucțiuni care permit introducerea unui program. [< fr. amorce].

TRÉFLĂ s. f. 1. una dintre cele patru culori ale cărților de joc, reprezentată printr-o frunză de trifoi de culoare neagră; spatie. 2. (poligr.) ornament care imită trifoiul. ◊ găitan de bumbac, de mătase etc. în formă de frunză de trifoi, cusut ca podoabă la unele haine (de uniformă). 3. (arhit.) ornament din trei cercuri secante, ale căror centre formează un triunghi echilateral. 4. (mar.) dispozitiv la colțul inferior al velelor pătrate, dintr-un inel mare prin care trec două inele mai mici, pentru legarea de ele a manevrelor curente din mai multe direcții. 5. pasaj denivelat în curbă pentru părăsirea unei șosele și intrarea în altă șosea. (< fr. trèfle)

Aegeus, rege al cetății Athenae, fiul lui Pandion și tatăl lui Theseus. Pentru a scăpa de tributul sîngeros impus cetății Athenae de către regele Minos, Theseus pornește să lupte împotriva Minotaurului. La plecare îi făgăduiește tatălui său Aegeus, că, în cazul cînd va pieri în luptă, corabia sa va arbora la întoarcere o flamură neagră, iar în cazul în care se va întoarce biruitor, una albă. Pradă rătăcirii, ca urmare a blestemului Ariadnei, pe care o părăsise în insula Naxos (v. și Ariadne), Theseus uită să arboreze flamura albă. De desperare, crezîndu-și fiul mort, Aegeus, care îl aștepta pe țărm, s-a aruncat în marea, ce-i poartă de atunci numele.

BÁRZĂ (cuv. autohton) s. f. Gen de păsări migratoare din ordinul ciconiformelor, foarte mari, avînd 17 specii răspîndite în reg. calde și temperate. Ciocul, gîtul și picioarele lungi, sînt ținute în linie perfect orizontală în zborul planat; nu au glas, clămpănesc prin deschiderea și închiderea ritmică a ciocului; cuibăresc în arbori sau pe stîncării și se hrănesc cu artropode și vertebrate mici. În România există două specii: b. albă (Ciconia ciconia) și b. neagră (C. nigra); cocostîrc.

OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg., despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1.

cĭoáră f., pl. cĭorĭ și (nord) cĭoare (alb. čaulă, cĭoară; tarentin čola, mrom. țoară. Cp. și cu alb. sórră, cĭoară; friulan čore, înrudit cu vgr. kórax și lat. corvus, corb. Cp. cu țarcă și știrică). O pasăre neagră care bate´n albastru, rudă cu corbu, dar maĭ mică (cornix). Epitet batjocuritor [!] Țiganilor și Țigancelor. Cĭoară pucĭoasă (Munt.), dumbrăveancă. Fire-aĭ al cĭorilor, mînca-te-ar cĭorile! (corbiĭ), lua-te-ar d***u! Ce cĭorile! ce d***u! A da vrabia din mînă pe cĭoara din par, a da un cîștig mic, dar sigur, pe unu mare, dar nesigur.

BURÉTE s. 1. (ZOOL.; Spongia officinalis) spongie. 2. (ZOOL.) burete-de-mare (Spongiaria) = spongier. 3. (prin Ban.) spumă, (Transilv. și Ban.) șponghie. (~ de șters tabla.) 4. (BOT.) burete-de-casă v. ciupercă de pivniță; burete-de-conopidă = a) (Clavaria coralloides) = (reg.) crețișoară, curălice, meloșel, opintici (pl.), togmăgel, barba-caprei, burete-creț, laba-mâței; b) (Ramaria botrytis) rămurele (pl.); burete-de-mesteacăn (Cortinarius cinnamomeus) = (reg.) pâinișoare (pl.); burete-de-nuc (Polyporus squamosus) = (reg.) păstrăv; burete-f****s (Lactarius torminosus) = (reg.) f******l; burete-galben (Cantharellus cibarius) = (reg.) gălbinele (pl.), gălbiori (pl.), urechiușă, unghia-caprei; buretele cerbilor (Scleroderma vulgare) = (reg.) bășina-porcului; burete-negru (Pleurotus ostreatus) = păstrăv; burete-pestriț (Amanita muscaria) = (reg.) burete-șerpesc, (Mold.) pălăria-șarpelui; burete-șerpesc (Lepiota procera) = (Mold.) pălăria-șarpelui.

VÚLPE, vulpi, s. f. I. 1. Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust; vulpoaică (Vulpes vulpes).Vulpe argintie = specie de vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. A tocmi vulpea din pădure = a negocia un lucru pe care nu-l ai (la îndemână). ♦ Blana acestui animal. 2. Fig. Persoană vicleană, șireată. II. 1. (Reg.) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. 2. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. 3. Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. 4. Compuse: (Iht.) vulpe-de-mare = vatos; (Zool.) vulpea-deșertului = fenec. [Var.: húlpe s. f.] – Din lat. vulpes.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)