Rezultate din textul definițiilor
LATURA, laturi, s. f. 1. Parte laterala, margine a unui obiect. ♦ Spec. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale corpului unei fiinte, in dreptul coastelor. ♦ Parte, sens, directie. ◊ Loc. adv. In laturi = la o parte, intr-o parte. Pe laturi = intr-o parte si in alta. Pe de laturi = alaturi, pe langa; fig. pe ocolite, indirect. ◊ Loc. prep. Pe de laturile... = pe marginile... ◊ Expr. A (nu) se da in laturi = a (nu) ezita sa faca sau sa spuna ceva. ♦ (Inv. si pop.) Bucata, zona de la marginea unei intinderi de pamant, a unui tinut. ◊ Expr. A bate laturile = a umbla fugar. 2. Aspect sub care se poate prezenta sau sub care poate fi analizat un lucru. 3. Fiecare dintre semidreptele care formeaza un unghi sau dintre liniile care marginesc un poligon. [Pl. si: laturi.Var.: lature s. f.] – Lat. *latora (= latera, pl. lui latus, -eris).

MUCHIE, muchii, s. f. 1. Linie de intersectie a doua fete ale unui corp geometric. ◊ Loc. adv. Pe muchie = la limita, la extrema. 2. margine, dunga a unui lucru, a unei suprafete. ◊ Expr. Batuti pe muchie = (despre o suma de bani) din care nu lipseste nimic, care este intreaga, exacta. 3. marginea din afara, portiune laterala a unor obiecte. ♦ marginea palmei dinspre degetul cel mic. ♦ Partea opusa taisului unor unelte de taiat. ♦ Expr. (Ca sau cat) (de) o muchie de cutit = foarte ingust, foarte subtire; foarte putin. Pe muchie de cutit = intr-o situatie critica, in primejdie. 4. Partea cea mai inalta, ascutita si prelungita, a unui munte, a unui deal, a unei stanci; creasta, coama, culme; p. ext. coasta a unui munte sau a unui deal; panta, povarnis. [Pr.: -chi-e.Var.: muche s. f.] – Probabil lat. *mutila (= mutulus).

BIBILURI n. la pl. Dantela lucrata cu acul sau cusatura cu zimti, aplicata ca garnitura la marginea obiectelor de lenjerie. /<ngr. bibila

LATURA ~i f. 1) Parte laterala a unui obiect; margine. 2) Fiecare dintre cele doua parti laterale ale corpului omenesc. 3) Directie a unei miscari (in spatiu sau in timp). ◊ In laturi la o parte; intr-o parte. 4) Aspect sub care poate fi privit un lucru. 5) Fiecare dintre liniile care marginesc o figura geometrica sau dintre semidreptele care formeaza un unghi. [G.-D. laturii] /<lat. latora

BORDURA, borduri, s. f. Fasie, banda sau dunga aplicata ca podoaba pe marginea unui obiect. ♦ margine a unui lucru, facuta de obicei dintr-un material mai rezistent. Bordura trotuarului.Fr. bordure.

BORDURA, bordurez, vb. I. Tranz. A face operatia de rasfrangere a marginilor unui obiect prin tragere si intindere. – Din bordura.

BORDURA, borduri, s. f. Fasie, panglica sau cusatura la marginea unui obiect textil. 2. Zona care inconjura marginea unui obiect, cu o structura diferita de a acestuia; spec. zona de la marginea dinspre partea carosabila a trotuarului. Bordura de flori a unei peluze. – Din fr. bordure.

MARGINALIZA, marginalizez, vb.I Tranz. si refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanta unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare in mod voit, prin neluare in seama. – Marginal + suf. -iza.

SUFLECA, suflec, suflec, vb. I. Tranz. A indoi, a rasuci in sus marginile unui obiect de imbracaminte, de obicei manecile sau poalele (pentru a le feri de apa sau pentru a fi mai liber in miscari); a sumete. ◊ Refl. Se sufleca la maneci. – Din lat. *subfollicare.

STIRBITURA, stirbituri, s. f. 1. Loc gol lasat de caderea unuia sau a mai multor dinti; stirbenie. 2. Loc unde marginea unui obiect este rupta, ciocnita; p. ext. ruptura, gaura. 3. Fig. Diminuare a valorii, a insemnatatii etc. (cuiva sau a ceva); incalcare, nesocotire (a unei legi, a unui drept etc.). – Stirbi + suf. -tura.

FESTON, festoane, s. n. Broderie (in forma de mici semicercuri) cu care se tiveste marginea unui obiect de panza. ♦ Ornament de arhitectura care imita o astfel de broderie. – Din fr. feston.

DINTA, dintez, vb. I. Tranz. A face dinti (2) pe marginea unui obiect. – Din dintat (derivat regresiv) sau din dinte.

CRESTA, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face taieturi pe o suprafata sau pe marginea unui obiect; a efectua crestaturi prin aschiere, deformare plastica etc.; a taia in ceva facand colti, dinti. ◊ Expr. A cresta pe raboj = a face o taietura pe raboj spre a tine o socoteala; fig. a-si nota, a-si memora ceva. 2. Refl. A se taia, a se rani usor. – Din creasta.

A BORDURA ~ez tranz. (marginile unui obiect din tabla, placi etc.) A rasfrange in scopul intaririi sau asamblarii cu alt obiect. /Din bordura

CIUCURE ~i m. 1) Ornament constand dintr-un manunchi de fire legate sau impletite, cu care se impodobeste marginea unor obiecte; canaf. ◊ Plin ~ incarcat peste masura. 2) Fiecare dintre ornamentele de cristal sau de sticla, care atarna la o lustra. 3) pop. Turtur de gheata. /cf. lat. cicculum

LIZIERA ~e f. 1) margine a unei paduri. 2) Banda ingusta (de stofa, de matase etc.) aplicata ca garnitura pe marginile unor obiecte de imbracaminte. [G.-D. lizierei; Sil. -zi-e-] /<fr. lisiere

A SE MARGINALIZA ma ~ez intranz. A se situa la marginea unui obiect, unui fenomen etc. /marginal + suf. ~iza

A SE PRELINGE ma preling intranz. 1) (despre lichide) A curge incet si in cantitati mici de-a lungul sau pe marginile unui obiect. 2) (despre lumini, arome etc.) A patrunde putin cate putin. 3) fig. (despre fiinte) A trece pe neobservate. /pre- + a linge

SINA ~e f. 1 ) Fiecare din cele doua bare de otel fixate pe traverse si folosite drept cale de rulare pentru un vehicul (tren, tramvai, etc.). ~ cu sant. 2) Tija pentru ghidarea unor piese mobile intr-un sistem tehnic. 3) Cerc de otel imbracat pe rotile de lemn ale unui vehicul pentru a le proteja. ~ de caruta. 4) Banda metalica cu care se incinge pe la margini un obiect (lada, usa etc.) pentru a-i mari rezistenta. [G.-D. sinei] /<germ. Schiene

TIVITURA ~i f. 1) margine tivita a unor obiecte. 2) Fasie de material care se aplica pe marginea unor obiecte pentru a preveni destramarea lor. /a tivi + suf. ~tura

FESTON s.n. Broderie in forma de mici semicercuri pe marginea unui obiect de panza. ♦ Ornament care imita o astfel de broderie. [Pl. -oane. / cf. fr. feston, it. festone].

privesti, privestesc, vb. IV (reg.) 1. (despre lichide) a acoperi, a trece peste, a revarsa peste margini. 2. (despre tesaturi, materiale textile, obiecte confectionate) a tivi indoind sau innadind materialul; a intoarce, a dubla pentru a face o tivitura dubla; a coase doua bucati una peste alta; a insaila; a petrece una peste alta marginile unui obiect de imbracaminte. 3. (despre sindrila, sita, scanduri) a fixa, a aseza (partial) una peste alta intr-un anumit fel; (despre bucati de lemn, grinzi) a suprapune capele pentru a innadi. 4. (despre obiecte, pereti) a astupa o crapatura. 5. (in forma: privesti) a umbla incercand sa nu fie observat.

stirbeala, stirbeli, s.f. (reg.) 1. stirbitura (loc gol intre dinti). 2. loc unde marginea unui obiect este rupta; ciublitura.

stirbina, stirbine si stirbini, s.f. (inv. si reg.) 1. loc gol intre dinti; stirbitura. 2. loc unde marginea unui obiect este rupta; ciublitura. 3. locul unde se rupe o masea la roata morii.

FESTON s. n. 1. broderie in forma de mici semicercuri pe marginea unui obiect de panza. 2. motiv decorativ care imita o astfel de broderie. 3. ghirlanda de cute periglaciare sau tectonice. (< fr. feston, it. festone)

MARGINALIZA vb. I. tr., refl. a (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. II. tr. a da la o parte, a diminua (pe nedrept) valoarea cuiva sau a ceva prin neglijare, in mod voit; a periferiza. (< fr. marginaliser)

BORDURA (‹ fr.) s. f. 1. marginea proeminenta a unui organ de masina tubular, executata prin bordurare, turnare, sudare etc. 2. Banda ingusta formata din blocuri de piatra, servind la marginirea trotuarelor si a refugiilor. 3. Rigla de alama folosita la tiparirea tabelelor sau la lucrarile tipografice de ornamentatie. 4. Fisie, banda sau dunga aplicata ca podoaba pe marginea unui obiect etc.; chenar.

TIV, tivuri, s. n. margine a unui obiect de stofa, de panza etc., indoita si fixata printr-o cusatura pentru a impiedica destramarea tesaturii. – Et. nec.

LIZIERA, liziere, s. f. 1. margine a unei paduri unde se interfereaza padurea cu terenul neimpadurit. 2. Fasie ingusta de stofa, de matase etc. aplicata ca garnitura la cusaturile sau la indoiturile unui obiect de imbracaminte. 3. margine longitudinala a unei bucati de tesatura, pe care se imprima marca fabricii si calitatea tesaturii. [Pr.: -zi-e-] – Din fr. lisiere.

DUNGA, dungi, s. f. 1. Linie vizibila pe un fond de alta culoare. ♦ Fasie, dara. ♦ Cuta, incretitura, zbarcitura a pielii (de pe obraz). 2. Muchie a unui lemn cioplit. ♦ Dunga pantalonului = muchie facuta cu fierul de calcat in lungul pantalonului, in fata si in spate. 3. margine a unor obiecte sau a unor constructii. ♦ Spec. marginea neascutita a unor instrumente taioase. 4. Parte laterala a unui lucru; latura, coasta. ◊ Loc. adv. In dunga = dintr-o parte, intr-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A fi intr-o dunga = a fi nebun, ticnit. A trage clopotul intr-o dunga = a trage clopotul izbind limba de o singura parte a lui (pentru a vesti un deces, o alarma etc.) – Din sl. donga.

BORDURA ~i f. 1) margine (a unui obiect), facuta din alt material pentru protejare sau pentru infrumusetare. 2) Banda ingusta din blocuri de piatra, care margineste trotuarele. [G.-D. bordurii] /<fr. bordure

BUZA ~e f. 1) Fiecare dintre cele doua parti carnoase, proeminente care marginesc gura din exterior. ◊ ~ de iepure buza usor despicata (ca la iepure), constituind o anomalie congenitala. A intoarce ~a pe dos a se supara tare, mai ales fara motiv; a se bosumfla. A-si linge ~ele dupa ceva a dori ceva foarte tare; a ravni ceva. A-si musca ~ele a regreta amarnic. A ramane cu ~ele umflate a ramane dezamagit; a fi deceptionat de ceva. 2) Linie care margineste suprafata unor vase, obiecte, organe etc.; margine. ~a urciorului. ~a unei rani. 3) Partea ascutita a unui obiect de taiat; ascutis; tais. ~a toporului. [G.-D. buzei] /Cuv. autoht.

DUNGA ~gi f. 1) Fasie ingusta pe un fond de alta culoare. In ~gi. 2) Incretitura pe suprafata pielii (mai ales pe fata); zbarcitura; crej; cuta; rid. 3) margine a unui obiect. /<sl. donga

A TESI ~esc tranz. 1) (lemne, trunchiuri) A taia piezis. 2) (obiecte cu muchii, margini sau colturi proeminente) A face sa se teseasca. 3) (obiecte alungite in partea de sus) A turti, stramband sau aplecand pe o parte. 4) fig. A culca la pamant (printr-o lovitura); a dobori; a pravali. /<bulg. tesa

A SE TESI pers. 3 se teseste intranz. (despre obiecte cu muchii, margini sau colturi proeminente) A capata forme mai netede (in urma tocirii). /<bulg. tesa

BORD s.n. 1. Fiecare dintre coastele laterale ale puntii unei nave; (p. ext.) nava insasi. ◊ De bord = referitor la navigatie. ◊ Pe (sau la) bord = pe puntea unei nave sau in avion. 2. Marginea unui profil de aripa de avion. ◊ A arunca peste bord = a inlatura. 3. (Rar) Tarm de mare. 4. (Rar) margine a unui obiect, a unui profil, a unei figuri etc. [< it. bordo, cf. fr. bord, germ. Bord].

BORDURA s.f. 1. Fasie aplicata (ca podoaba) pe marginea unui lucru; chenar. ♦ margine a unui obiect facuta dintr-un material mai rezistent; intaritura. 2. Margine a trotuarului catre partea carosabila a unei strazi. [< fr. bordure].

CANT ~uri n. 1) margine ingusta a unui obiect, a unei suprafete; muchie. ~ul cartii. ~ul schiurilor. 2) margine a reverului unei haine intarita cu un siret. /<germ. Kante

MUCHIE ~i f. 1) Linie de intersectie a doua fete ale unui corp. ◊ Pe ~ la limita. 2) margine ingusta a unui obiect, a unei suprafete; cant. ◊ ~a palmei marginea palmei dinspre degetul mic. 3) Partea opusa taisului la unele instrumente. ~a cutitului. ◊ A fi (sau a sta, a se afla) pe ~ de cutit a fi intr-o situatie critica, periculoasa. 4) Creasta, coama de deal sau de munte. [G.-D. muchiei; Sil. -chi-e; Var. muche] /Probabil lat. mutila

StirbitUrA ~i f. 1) Loc gol format in dantura prin caderea dintilor. 2) margine de-formata a unui obiect (formata prin rupere, frangere, ciocnire etc.). /a stirbi + suf. ~tura

PENSA s.f. 1. Mic instrument de metal compus din doua brate unite la unul dintre capete, care serveste pentru a prinde obiecte de dimensiuni mici, marginile unei rani etc. 2. Cuta interioara la o haina, facuta pentru a o fasona intr-un anumit fel. 3. Extremitatea clestilor racilor, homarilor sau ale scorpionilor. [< fr. pince < pincer – a prinde, a strange].

BORDURA s. f. 1. fasie aplicata pe marginea unui lucru; chenar. ◊ margine rasfranta a unui obiect dintr-un material mai rezistent; intaritura. 2. margine a trotuarului. (< fr. bordure)

PENSA s. f. 1. mic instrument de metal din doua brate unite la unul dintre capete, pentru a prinde obiecte de dimensiuni mici, marginile unei rani etc. 2. cuta interioara la o haina, pentru a o fasona intr-un anumit fel. 3. extremitatea clestilor racilor, homarilor sau ale scorpionilor. (< fr. pince)

TARTAM ~uri n. reg. 1) Garnitura din franjuri, ciucuri sau horbote, aplicata pe marginea unei tesaturi. 2) la pl. obiecte marunte, lipsite de valoare si de gust, folosite drept podoabe; zorzoane. /<ung. szerzam

SLIT, slituri, s. n. 1. Scobitura in forma de sant, facuta intr-o piesa sau intr-un element de constructie. 2. Deschizatura facuta la marginea inferioara sau la manecile unor obiecte de imbracaminte, avand un rol practic sau decorativ. ♦ Deschizatura din fata a pantalonilor; prohab. – Din germ. Schlitz.

STIRBI, stirbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-si pierde dintii, a deveni stirb. 2. Refl. (Despre vase de gospodarie si alte obiecte) A pierde o particica din margine; a se ciobi; (despre instrumente de taiat) a avea lipsa o particica (sau mai multe) din muchia taisului; a se toci; p. ext. a se ciunti. ◊ Tranz. Am stirbit o farfurie. 3. Tranz. Fig. A diminua valoarea, prestigiul cuiva; a nesocoti, a incalca (o lege, un drept etc.); a aduce prejudicii cuiva. – Din stirb.

LIMITA, limite, s. f. 1. Punct extrem, margine (a unei suprafete, a unui obiect etc.). ♦ Tonul cel mai inalt sau cel mai profund pe care il poate emite o voce sau un instrument. ♦ (Mat.) Valoare fixa catre care tind valorile unei marimi variabile. 2. (In sintagma) Limita teritoriala = linie care delimiteaza teritoriul unui stat, al unei provincii, al unei regiuni etc.; granita, hotar. Limita silabica = locul unde se termina o silaba si incepe alta in fluxul vorbirii. 3. Fig. Punct pana la care pot ajunge posibilitatile, facultatile, mijloacele etc. cuiva. ◊ Limita de varsta = varsta pana la care cineva poate ocupa in mod legal o functie publica. – Din fr. limite, lat. limes, -itis.

DINTATURA s. f. Parte dintata a unui obiect. ♦ Spec. Totalitatea zimtilor de pe marginea unei marci postale. – Dinta + suf. -atura.

margine ~i f. 1) Parte extrema a unei suprafete; capat; extrema. ~ea mesei. ◊ A tine (sau a bate) ~ile a se feri de lucru greu; a cauta sa scape de o obligatie. (De) la ~ea lumii (de) foarte departe. Fara (de) ~i foarte mare, imens, nesfarsit. 2) rar Linie care desparte (o tara, o localitate, terenuri etc.). 3) Locul de unde incepe sau unde se termina ceva. ~ea padurii. ~ea marii. ~ea satului. 4) fig. Limita pana la care se poate admite sau concepe ceva. 5) Linie care margineste suprafata unor vase, obiecte; buza. ~ea farfuriei. [G.-D. marginii] /<lat. margo, ~inis

PASPOAL, paspoaluri, s. n. Siret (lat) sau fasie ingusta de stofa, de matase etc. aplicata ca garnitura la rochii, de-a lungul unei cusaturi, a unui buzunar etc. ♦ Banda, de obicei din piele sau din material plastic, fixata la unele fete de pantofi sau la diferite obiecte de marochinarie pentru a le intari marginile sau pentru a ascunde unele cusaturi si a crea un efect decorativ. [Pl. si: paspoale] – Din fr. passepoil.

CIUCURE, ciucuri, s. m. 1. Ornament facut dintr-o impletitura sau dintr-un manunchi de fire, cu care se impodobesc marginile unui covor, ale unei draperii, unui obiect de imbracaminte etc. ◊ Loc. adj. si adv. (Plin) ciucure (de... sau cu...) = (incarcat) pana la refuz (de... sau cu...). 2. (Rar) Turtur de gheata. ♦ (La pl.; urmat de determinari) Ornamente de cristal sau de sticla care atarna de marginile candelabrelor sau ale lampilor. [Var.: ciucur s. m.] – Cf. lat. cicculum (= ciccum „ciorchine”).

BUTONIERA ~e f. 1) Taietura mica, facuta intr-un obiect de imbracaminte sau de lenjerie, cu marginile intarite, prin care se trece un nasture sau un buton. 2) Parte a reverului unei haine, unde se infige o floare sau un mic obiect de podoaba. [G.-D. butonierei; Sil. -ni-e-] /<fr. boutonniere

CALCAI ~ie n. 1) Partea din spate a talpii piciorului. 2) Partea de dinapoi mai ridicata a talpii la incaltaminte; toc. ◊ A fi sub ~iul cuiva a fi sub dominatia totala a cuiva. A se invarti intr-un ~ a fi iute, a face totul repede. A i se aprinde cuiva ~iele dupa cineva a se indragosti de cineva. Fuge de-i scapara (sau de-i sfaraie) ~iele fuge foarte repede. 3) Partea de dinapoi sau de jos a unor obiecte. 4) Bucata de paine taiata de la margine. /<fr. calcaneum

CHENAR ~e f. 1) Element (decorativ) care incadreaza un obiect (fereastra, covor etc.). 2) Broderie cusuta pe marginea unei tesaturi. /<turc. kenar

A DANTELA ~ez tranz. 1) (obiecte de metal, lemn) A cresta pe margine, dand aspect de dantela. 2) (batiste, panze, fete de masa, piese vestimentare) A garnisi cu dantela. /<fr. denteler

DANTELURA ~i f. 1) Ornament arhitectural sau sculptural constand din cres-taturi si zimti (ca dantela). 2) Totalitate a crestaturilor si zimtilor de pe marginea unei frunze. 3) Contur sinuos al unui obiect, asemanator cu o dantela. /<fr. dentelure

DINTE ~ti m. 1) Formatie osoasa fixata in maxilar care serveste pentru a musca, a rupe si a mesteca hrana sau ca mijloc de aparare. ◊ ~ti de lapte primii dinti care le cresc copiilor (si care cad, fiind inlocuiti cu altii). Soare cu ~ti soare pe timp geros sau racoros. A se tine de ceva cu ~tii a nu se lasa de ceva cu nici un pret. Printre ~ti a) nelamurit, nein-teles; b) fara dorinta; in mod ostil. A-si lua inima in ~ti a-si face curaj; a indraz-ni. Inarmat pana in ~ti echipat cu tot felul de arme. A avea un ~ impotriva (sau contra) cuiva a purta cuiva pica. A scoate cuiva si ~tii din gura a lua cuiva tot ce are; a despuia. A sta cu ~tii la stele a nu avea ce manca. 2) Fiecare dintre piesele in forma de cui ale unei unelte agricole; colt. 3) (la obiecte sau piese) Zimt sau crestatura pe margine. ~tii feras-traului. 4) bot.: ~tele d******i planta cu flori rosii, albe sau verzui, care creste prin locuri umede (mlastini, balti). /<lat. dens, ~ntis

BORNA ~e f. 1) Stalp de beton, piatra sau alt obiect care serveste drept semn de marcaj pe marginea unei sosele, de-a lungul unei frontiere, a unei proprietati funciare etc. 2) Piesa metalica montata la capatul unui fir care realizeaza legatura unei masini sau a unui aparat la reteaua electrica. /<fr. borne

ZAGARA, zagarele, s. f. Blana de animal prelucrata; margine de blana (de alta culoare) aplicata la unele obiecte de imbracaminte. – Din bg., scr. zagarija.

FRANJ, franjuri, s. n. 1. Fiecare dintre firele de bumbac, matase, lana etc. care atarna unul langa altul ca ornament, la marginea unei perdele, fete de masa, stofe, a unui obiect de imbracaminte etc. 2. (Fiz.) Fiecare dintre dungile alternativ luminoase si intunecoase obtinute pe un ecran prin fenomenul interferentei luminii. [Var.: (2) franja s. f.] – Din fr. frange.

BORDURARE s.f. Rasfrangere prin deformare a marginii tablei sau placii din care este facut un obiect in scopul asamblarii cu un alt obiect. [< bordura].

CAPSA s.f. 1. Dispozitiv de inchidere facut din piese care se imbuca una in alta si care serveste la incheierea unor obiecte de imbracaminte. 2. Inel metalic cu care se intaresc marginile unei butoniere, ale unei gauri pentru sireturi etc. 3. Piesa (de sarma) cu care se prind mai multe hartii, foile unei carti etc. 4. Mic tub de metal umplut cu o materie fulminanta, care se foloseste la armele de foc, la mine etc. pentru a face sa explodeze incarcatura. 5. Capsula (4). [< lat. capsa, cf. germ. Kapsel].

CAPSA ~e f. 1) Dispozitiv alcatuit din piese care se imbuca una in alta, utilizat la incheierea unor obiecte de imbracaminte. 2) Inel de metal cu care se intaresc marginile unei gauri pentru sireturi. 3) Dispozitiv pentru aprinderea unei incarcaturi explozive. ~ detonanta. 4) Piesa din sarma rasucita care serveste la fixarea mai multor hartii impreuna. 5) el. Rondela izolata de soclul becului, care face legatura cu unul dintre capetele filamentului. /<lat. capsa, germ. Kapsel

NERVURA ~i f. 1) bot. Fiecare dintre ramificatiile vaselor purtatoare de seva in interiorul unei frunze. 2) zool. Fiecare dintre ramificatiile fibrelor cornoase de pe aripa unei insecte. 3) Linie subtire, care se evidentiaza cromatic, formand o retea pe suprafata unor obiecte. 4) Element arhitectural, cu functie decorativa, care reliefeaza muchiile sau marginile unei bolti sau ale unei nise. 5) Protuberanta pe suprafata unui obiect tehnic, care asigura o rezistenta sporita a acestuia. 6) Bara de beton armat, care fortifica planseurile unei constructii. 7) Element de rezistenta montat pe aripile unui avion. 8) Dunga cusuta in relief pe suprafata unui obiect vestimentar. [G.-D. nervurii] /<fr. nervure

TAVA, tavi, s. f. 1. obiect plat de metal sau de lemn, avand forme diferite si marginile putin ridicate, pe care se aduc la masa farfuriile, tacamurile etc.; tabla. ♦ Vas de tabla sau de fier smaltuit, cu marginile ridicate, in care se coc la cuptor anumite mancaruri si prajituri. 2. (In expr.) A da pe cineva tava (sau tava) = a tabari asupra cuiva. 3. (Reg.) Servetel brodat care se asterne pe o tava (1) sau ca ornament pe o mobila. [Var.: (reg.) tava s. f.] Tc. tava.

CAPSA s. f. 1. dispozitiv de inchidere din piese care se imbuca una in alta la incheierea unor obiecte de imbracaminte; buton (II, 1). 2. inel metalic cu care se intaresc marginile unei butoniere, ale unei gauri pentru sireturi etc. 3. piesa cu care se prind hartii, foile unei carti etc. 4. mic tub metalic umplut cu o materie fulminanta la armele de foc, la mine etc. pentru a produce impulsul initial necesar explodarii incarcaturii ♦ (fam.) a fi cu ~ a pusa = a fi nervos, gata de cearta. 5. rondela metalica izolata la soclul becului, care face legatura cu unul din capetele filamentului. (< lat. capsa, germ. Kapsel)

FARFURIE, farfurii, s. f. 1. obiect de faianta, de portelan etc., de obicei de forma rotunda, cu marginile putin ridicate si cu fundul plat sau adancit, in care se serveste mancarea. 2. (Inv.) Portelan. ◊ (Fam.; in sintagma) Farfurie zburatoare = obiect zburator neidentificat. – Din tc. farfuri (lit. fagfuri), ngr. farfuri.

CHENAR, chenare, s. n. margine (lucrata, desenata, sculptata etc.) pe care o are de jur imprejur un obiect si care de obicei serveste ca ornament. Chenarul covorului, al diplomei, al ferestrei. - Din tc. kenar.

NERVURA s. f. 1. fascicul libero-lemnos de pe suprafata frunzelor, prin care circula seva. 2. fiecare dintre fibrele cornoase si ramificate care strabat aripa unor insecte. ◊ bara metalica sau de lemn din scheletul unei aripi de avion. 3. proeminenta pe suprafata unei piese, a unui organ de masina, care ii mareste rezistenta. ◊ grinda de beton armat care se toarna impreuna cu placa planseului. 4. mulura decorativa care contureaza muchiile unei bolti, marginile unei nise etc. 5. (pl.) cuta foarte ingusta cusuta ca garnitura pe un obiect de imbracaminte. (< fr. nervure)

A SE DESTRAMA pers. 3 se destrama intranz. 1) (despre materiale textile fibroase sau obiecte din astfel de materiale) A se zdrentui (prin uzare), in special pe la margini, prin desprinderea firelor unul de altul. 2) (despre comunitati) A-si pierde coeziunea interna; a se dezmembra; a se dezagrega; a se dezarticula; a se descompune. 3) (despre visuri, sperante etc.) A inceta sa mai existe; a se spulbera; a se risipi. /des- + fr. trame

PLANATOR s. n. piesa componenta a unei matrite pentru ambutisarea tablei, care preseaza marginea acesteia spre a impiedica formarea cutelor. ◊ ciocan pentru a face plana fata unui obiect. (< plana + -tor)

PROFUND, -A, profunzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Inzestrat cu o mare putere de patrundere, de intelegere; care analizeaza temeinic lucrurile; patrunzator, perspicace; (despre intelegerea, despre gandurile, judecatile, creatiile etc. omului) care dovedeste profunzime, seriozitate, inteligenta. 2. (Despre insusiri morale, despre stari fiziologice sau psihice etc.) Puternic, intens, mare. ♦ (Despre salut, reverente etc.) Care se face inclinand foarte mult capul, corpul; p. ext. care exprima respect, consideratie. 3. (Despre ochi, privire) Care exprima, care sugereaza insusiri morale deosebite, profunzime, sentimente adanci. 4. (Despre voce, sunete etc.) Cu ton jos; grav, adanc. 5. (Despre procese fizice, sociale, morale etc.) Fundamental, esential, radical. 6. (Despre ape, cavitati, sapaturi, obiecte concave etc.) Al carui fund este situat la o distanta (foarte) mare fata de marginea de sus, de suprafata; adanc. – Din lat. profundus, fr. profond.

TAVA, tavi, s. f. 1. obiect plat de metal, de material plastic, de lemn, avand forme si dimensiuni diferite si marginile putin ridicate, pe care se aduc la masa cele necesare pentru servit; tabla, tabla1 (5). ♦ Vas de tabla sau de fier smaltuit, cu marginile ridicate, in care se coc la cuptor anumite mancaruri si prajituri. 2. (Reg.; in expr.) A da pe cineva tava (sau tava) = a tabari asupra cuiva. 3. (Reg.) Servetel brodat care se asterne pe o tava (1) sau ca ornament pe o mobila. [Var.: (reg.) tava s. f.] – Din tc. tava. Cf. bg. tava.

SERVANTA s.f. 1. (Liv.) Servitoare, slujnica. 2. Masa sau bufet pe care se pun farfuriile si tacamurile necesare in timpul cand se serveste masa. ♦ (Iluzionism) Sertar orizontal, prevazut cu o margine posterioara si una laterala care se adapteaza la o masa, permitand operatorului depozitari de obiecte. [< fr. servante].

PLANATOR s.n. Piesa componenta a unei matrite pentru ambutisarea tablei, care preseaza marginea acesteia spre a impiedica formarea cutelor. ♦ Ciocan folosit pentru a face plana fata unui obiect. [< plana + -tor].

VESCA, vesti, s. f. Coaja de copac din care se face marginea circulara a sitelor, cercul din jurul pietrelor de moara si al rasnitelor etc.; p. ext. obiect facut din aceasta coaja (mai ales sita). – Din ucr. vecka.

A TIVI1 ~esc tranz. 1) (obiecte confectionate din textile) A inzestra cu un tiv; a refeca. 2) fig. A impodobi pe la margini cu un chenar. /Din tiv

NERVURA s.f. 1. Fiecare dintre vinisoarele de pe suprafata unei frunze prin care circula seva. 2. Fiecare dintre fibrele cornoase si ramificate care impart aripa unei insecte in mai multe parti, formand o retea. ♦ Bara metalica sau de lemn care face parte din scheletul unei aripi de avion. 3. Iesitura pe suprafata unei piese, care ii mareste rezistenta. ♦ Grinda de beton armat care se toarna impreuna cu placa planseului. 4. Mulura decorativa care contureaza muchiile unei bolti, marginile unei nise etc. 5. (De obicei la pl.) Cuta foarte ingusta cusuta ca garnitura pe un obiect de imbracaminte. [Pl. -ri, -re. / < fr. nervure].

TALONETA, talonete, s. f. Bucata de carton fixata in dreptul calcaiului la un obiect de incaltaminte, pentru a asigura rezistenta imbinarii. ♦ Brant. ♦ Bucata de stofa, cusuta la manseta sau la marginea de jos a pantalonilor pentru a evita uzura in acel loc. [Var.: talonet s. n.] – Din fr. talonnette.

A CIOBI ~esc tranz. (obiecte casante) 1) A preface in cioburi; a sparge in bucati. 2) A face sa piarda o parte din margine; a stirbi. /Din ciob

TAIAT2, -A, taiati, -te, adj. I. 1. Care este despartit, separat in bucati cu ajutorul unui obiect taios sau prin diferite procedee fizice si chimice; despicat. 2. (Despre filele unei carti necitite) Desprins, desfacut la margini. 3. (Despre texte, filme etc.) Din care s-a suprimat o parte. 4. (Despre tesaturi) Destramat in directia firului tesut sau la indoituri. 5. (Despre anumite preparate culinare) Cu aspect de lapte branzit, din cauza alterarii sau a unei greseli de preparare. II. Ranit cu un obiect taios. ♦ (Despre pasari, animale) Care a fost sacrificat (in scopul valorificarii). III. 1. (Despre rasuflare, respiratie) Cu ritmul slabit, oprit. 2. (Despre un pachet de carti de joc) Despartit in doua punand jumatatea de dedesubt deasupra. [Pr.: ta-iat] – V. taia.

CULME, culmi, s. f. 1. Partea cea mai de sus, prelungita orizontal, a unui munte sau a unui deal; varf, culmis. ♦ Punctul cel mai inalt in drumul parcurs de un corp ceresc. 2. Fig. Gradul cel mai inalt la care se poate ajunge; apogeu. ♦ Expr. Culmea culmilor! sau asta-i culmea! = asta intrece orice margini, e nemaipomenit. 3. (Pop.) Prajina lunga in casele taranesti, fixata orizontal de grinzi, de care se atarna haine, obiecte casnice etc. – Lat. culmen.

A LIPI ~esc tranz. 1) (obiecte sau parti ale unui obiect) A uni cu ajutorul unei substante cleioase; a impreuna cu ajutorul cleiului. 2) (scrisori, plicuri) A inchide, umezind marginea cleioasa si suprapunand-o peste cealalta. 3) (piese metalice) A uni prin topire sau prin presare in stare incandescenta; a suda. 4) (urmat de prepozitiile de, in, la) A apropia, alaturand strans. ~ fruntea de geam. ◊ ~ (cuiva) o palma a lovi cu palma pe cineva; a da (cuiva) o palma. 5) A face sa se lipeasca. 6) (pereti, crapaturi de pe pereti) A acoperi cu un strat de lut framantat cu apa (in scopuri protectoare); a murui. /<sl. lepiti

CANT, canturi, s. n. 1. Muchie, latura a unor obiecte. 2. Parte a copertei de carton care depaseste dimensiunile filelor unei carti legate, ale unui caiet sau ale unui registru. 3. margine, muchie a suprafetei de alunecare a schiurilor. – Din germ. Kante.

PARAPET, parapete, s. n. 1. Perete (de inaltime mica) din piatra, lemn, metal etc. care serveste la delimitarea teraselor, a podurilor, a marginilor unei sosele etc. ♦ Prelungire a bordurilor unei nave, deasupra puntii superioare, avand rolul de a proteja oamenii, instalatiile si obiectele de pe punte contra valurilor. ♦ Obstacol asezat la capatul unei linii ferate pentru ca trenul sa nu mai poata inainta. 2. Intaritura de pamant sau de zid la redute si la transee, pentru protejarea luptatorilor. – Din it. parapetto, fr. parapet, germ. Parapett.

COSA s. f. 1. obiect protector din metal care se introduce in interiorul unei bucle formate la capatul unui cablu. 2. inel metalic fixat la marginea unui conductor electric pentru a stabili contactul; borna. (< fr. cosse)

PLANATOR, planatoare, s. n. Piesa componenta a unei matrite pentru tabla, in forma de placa sau de inel, rigida sau elastica, care preseaza marginea tablei pentru a impiedica formarea cutelor in timpul prelucrarii ei. ♦ Ciocan cu o forma speciala, folosit pentru a face plana suprafata unui obiect. – Plana2 + suf. -tor.

COLT1 ~uri n. 1) Loc unde se intalnesc doua laturi sau doua muchii ale unui obiect. ~ul mesei. ~ul batistei.~ul gurii fiecare din cele doua extremitati ale gurii unde se intalnesc buzele. ~ de paine bucata de la margine a unei paini; calcai. ~ de strada unghi format de doua strazi care se intretaie. 2) Parte a unei incaperi, unde se unesc doi pereti alaturati; ungher. ◊ A da din ~ in ~a face eforturi disperate pentru a scapa de ceva. 3) (in publicistica) Rubrica rezervata unei anumite specialitati. ~ satiric. 4) Loc, departe de ochii lumii, care serveste drept refugiu pentru cineva. ◊ ~ de tara loc retras. In (sau din) toate ~urile (lumii) in (sau din) toate partile; (de) pretutindeni. La ~ de tara si la mijloc de masa intr-un loc ferit, dar avantajos. 5) Broboada subtire in forma de triunghi. /<bulg. kolec, sb. kolac

LATERAL, -A, laterali, -e, adj. 1. Situat pe (una dintre) laturi, pe o parte a unui lucru; situat la margine, la periferie, departe de un centru; laturalnic. ◊ Arie (sau suprafata) laterala = marimea suprafetei unui corp prismatic, fara suprafetele bazelor lui. Arie laterala = zona situata la periferia teritoriului unde se vorbeste un dialect sau o limba. ♦ Fig. Secundar. 2. (In sintagma) Consoana laterala (si substantivat, f.) = consoana articulata prin atingerea varfului limbii de palatul tare sau de alveolele incisivilor superiori, in timp ce suflul de aer iese prin cele doua deschizaturi lasate de marginile limbii. „L” este o consoana laterala. 3. (In sintagma) Gandire laterala = proces specific gandirii creatoare, avand ca scop obtinerea a cat mai multe variante posibile ale obiectului sau fenomenului cercetat. – Din fr. lateral, lat. lateralis.

A COASE cos tranz. 1) (bucati de tesatura, piese de imbracaminte, de incaltaminte etc.) A prinde printr-o cusatura. ~ nasturii. ~ maneca. 2) (obiecte de imbracaminte, de incaltaminte, de rufarie) A confectiona dintr-un material textil cu ajutorul unui ac cu ata. 3): ~ la gherghef a orna cu broderii. 4) med. (marginile unei plagi) A impreuna cu un fir special. [Sil. coa-se] /<lat. cosere

STRAT, straturi, s. n. 1. Material, substanta repartizata relativ uniform pe o suprafata de alta natura (pentru a o acoperi) sau intre alte doua suprafete de alta natura (pentru a le desparti). 2. Fasie compacta dintr-o materie, aflata in interiorul unei mase de natura diferita. ♦ Depozit de roci sedimentare sau metamorfice cu o compozitie relativ omogena, care se gaseste, sub forma unei panze, intre alte depozite. 3. Influenta externa exercitata asupra unei limbi date. 4. Fig. Parte dintr-o clasa sociala; categorie, patura sociala. 5. Fasie de pamant, cu carari pe margini, pe care se seamana legume sau flori; fasie de pamant impreuna cu vegetatia respectiva. 6. (Pop.) Culcus, asternut pentru animale. 7. (Pop.) Pat, asternut pentru oameni. 8. Nume dat partii de jos pe care se reazema unele obiecte sau unelte; postament. 9. Patul pustii. [Pl. si: strate] – Lat. stratum.

POALA ~e f. 1) Partea de la talie in jos a unui obiect de imbracaminte. ◊ A trage (pe cineva) de ~e a) a atrage atentia cuiva; b) a nu-i da pace cuiva, plictisindu-l cu rugaminti. A tine (pe cineva) langa (sau la) ~ele sale a nu-i da cuiva prea multa libertate. A se tine de ~a (sau ~ele) mamei a sta numai langa mama. ~ alba scurgere v******a de lichid albicios, uneori purulent; leucoree. 2) Adancitura formata prin ridicarea partii de jos a unei rochii, fuste sau a unui sort (in care se pot pune diferite obiecte). ◊ Placinta (cu) ~e (sau ~ele-n brau) v. PLACINTA. ~a-randunicii planta agatatoare cu flori albe sau roz care au forma de palnie; volbura. 3) Cantitate de obiecte cat pot incapea intr-o astfel de adancitura. O ~ de nuci. 4) Partea corpului dintre brau si genunchi (impreuna cu imbracamintea) la o persoana care sade. 5) Partea de jos a unei ridicaturi. ~ele dealului. ◊ ~ele padurii marginea unei paduri. ~ele copacului partea de jos a coroanei copacului. /<sl. palo

LUSTRUI, lustruiesc, vb. IV. Tranz. A da lustru1 (prin frecare), a face sa luceasca, sa sclipeasca suprafata unui obiect. ◊ Masina de lustruit = masina pentru lustruirea mecanizata a pieilor. Piatra de lustruit = piatra de fildes, de agat sau de onix, de forma unei lopatele sau a unui pinten, prevazuta cu un maner de lemn, care serveste la lustruirea aurului sau a vopselei aplicate pe marginile foilor la carti si la reviste. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) gati, a (se) ferchezui; p. ext. a (se) pune intr-o lumina favorabila; a (se) lauda. – Lustru1 + suf. -ui.

ARMA, arme, s. f. 1. obiect, unealta, aparat, masina care serveste la atac sau la aparare. ◊ Arma de foc = arma care foloseste pulbere exploziva. Arma automata = arma de foc la care armarea se produce automat, loviturile succedandu-se neintrerupt cat timp se apasa pe tragaci. Arma alba = arma de otel, cu varf ascutit si margini taioase. ◊ Expr. A fi sub arme = a face serviciul militar. A ridica armele = a incepe o lupta, un razboi. A depune armele = a se preda, a se declara invins; fig. a ceda; a se declara convins. ♦ Parte dintr-o armata specializata si dotata pentru un anumit fel de lupta; serviciu militar specializat in acest sens. 2. Fig. Mijloc de lupta (pe taram ideologic). ◊ Expr. A bate pe cineva cu propriile lui arme = a invinge pe cineva cu propriile lui argumente. – Lat. arma.

slai, slaiuri, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre cele doua scanduri care leaga talpile unei sanii; oplean. 2. fiecare dintre scandurile care formeaza partile laterale ale unei ambarcatii; scandura care formeaza marginea de sus a unei luntri; usna. 3. polita in perete pe care se tin lucruri de gospodarie 4. fiecare dintre stalpii care sustin podul morii. 5. banca transversala facuta dintr-o scandura lata si fixata in partea dinapoi a unei barci. 6. fiecare dintre tabliile sau dintre cele doua scanduri care leaga tabliile patului. 7. ghizdurile din barne ale unei fantani. 8. marginea de sus sau balustrada unei prispe. 9. scoc prin care se scurge vinul din vasul in care se pun strugurii pentru stors. 10. canal format din trei scanduri, care transporta apa ce cade pe roata ferastraului mecanic. 11. scobitura in forma unui santulet prin care se imbuca si se fixeaza doua piese componente ale unui obiect din lemn. 12. fiecare dintre cele doua sipci care se bat in stalpii unei case, pentru a fixa capetele barnelor. 13. barna de lemn.

TALER1, talere, s. n. 1. Vas plat de lemn, de pamant ars, de metal, din care se mananca; talger, farfurie. ♦ Tava, tabla. 2. Fiecare dintre cele doua discuri sau vase ale unei balante, in care se pun fie obiectele de cantarit, fie greutatile; tas. 3. Fiecare dintre cele doua discuri de alama usor concave, folosite in fanfara sau in orchestre, care, prin lovirea unuia de celalalt, produc un sunet puternic si metalic marcand ritmul sau cadenta; talger. 4. Piesa subtire de metal, de lemn etc., de forma plata si aproximativ rotunda, cu gura foarte larga si cu marginile drepte sau rasfrante. 5. Disc de pamant ars sau de asfalt, care serveste ca tinta mobila in tirul sportiv. ♦ (La pl.) Proba sportiva din cadrul tirului care consta in trageri cu arme de vanatoare cu alice in talere1 (5). – Cf. bg. taler.

BAIERA, baieri, s. f. 1. Curea, sfoara, ata etc. cusuta sau legata de un obiect (traista, plosca etc.) si cu ajutorul careia obiectul poate fi transportat sau atarnat. ◊ Expr. A (i se) rupe (cuiva) baierile inimii = a simti (sau a provoca cuiva) o mare durere sufleteasca. A-si dezlega baierile inimii = a se destainui (cuiva). A ofta (sau a striga, a rade etc.) din baierile inimii = a ofta (sau a striga etc.) din toata inima. ♦ Ata, snur etc. cu care se leaga, se strange sau se incheie o rufa, o haina, o punga etc. ◊ Expr. A strange baierile pungii = a face economii. A avea noua baieri la punga = a fi foarte zgarcit. ♦ Ochi de franghie legat de fiecare dintre cele doua margini ale unei barci, prin care se introduc vaslele. 2. (Rar) Amuleta. [Pl. si: baieri.Var.: baier, baiere, s. n.] – Lat. bajulus.

TABLA1 table f. 1) Foaie metalica subtire, folosita la acoperitul caselor si la confectionarea diferitelor obiecte; tinichea. 2) Placa cu inscriptii; tablie. ◊ Tabla cerata placa de lemn, acoperita cu un strat de ceara pe care, in antichitate, se scria cu stilul. 3) Panou special, vopsit intr-o culoare inchisa, pe care se poate scrie cu creta. 4) Foaie cuprinzand desenul unui ansamblu de rubrici completate cu cifre, date, informatii, simboluri, prezentate intr-o anumita ordine; tabel. ◊ Tabla de materii foaie de la inceputul sau de la sfarsitul unei carti sau a unei reviste, care cuprinde numerele compartimentelor cu indicarea paginilor corespunzatoare; cuprins; sumar. Tabla inmultirii (sau Tabla lui Pitagora) tabel care contine produsele inmultirii intre ele a primelor zece numere. 5) reg. Recipient cu fundul plat si cu marginile usor ridicate, pe care se aduc mancarea si tacamurile la masa; tava. 6) reg. Parcela de pamant semanata. [G.-D. tablei; Sil. ta-bla] /<lat. tabula, ung. tabla, fr. table



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)