Rezultate din textul definițiilor
CONDENSATOR, condensatori, s. m. 1. Aparat care serveste la lichefierea unei mase de vapori in vederea recuperarii lichidului din care au provenit sau a eliminarii unor componenti volatili. 2. Sistem de doua conductoare separate printr-un mediu izolant sau prin vid, servind la acumularea de electricitate statica. ◊ Condensator variabil = condensator a carui capacitate poate fi variata prin deplasarea relativa a armaturilor lui. – Din fr. condensateur.
TAMBUR1 ~e n. 1) Piesa in forma de cilindru gol, cu diverse intrebuintari in tehnica; toba. 2) Baza cilindrica sau prismatica a unei cupole. 3) Spatiu format din doua usi duble la intrarea intr-o cladire, servind drept mediu izolant pentru interior. 4) Platforma la intrarea intr-un vagon de cale ferata. /<fr. tambour, germ. Tambour
CONDENSATOR (‹ fr. {i}) s. n. 1. (TEHN.) Schimbator de caldura intr-o instalatie termica, racit cu aer sau apa, in care fluidul refrigerent, prealabil comprimat, trece din starea de vapori in stare lichida. 2. C. electric = sistem de doua conductoare electrice (armaturile c.) separate printr-un mediu izolant si care se incarca cu sarcini electrice egale si de semne contrare daca se aplica o tensiune continua; se foloseste ca acumulator de sarcina electrica sau ca element al circuitelor de curent alternativ, caracteristica sa fiind capacitatea electrica.
IZOLATIE ~i f. Material sau mediu cu proprietati izolante. ~ electrica. ~ termica. [G.-D. izolatiei] /<fr. isolation
IZOLATIE s. f. strat izolant intre doua medii sau sisteme fizice. (< fr. isolation)
IZOLATIE, izolatii, s. f. Faptul de a izola (2); (concr.) strat de material izolant asezat intre doua medii sau intre doua sisteme fizice. – Din fr. isolation.
IZOLATIE s.f. Izolare. ♦ Strat izolant asezat intre doua medii sau intre doua sisteme fizice. [Gen. -iei, var. izolatiune s.f. / cf. fr. isolation].
DIELECTRIC, -A adj. izolant electric. // s.n. mediu rau conducator de electricitate. [< fr. dielectrique].
izolant, -A adj., s.m. (Substanta) care impiedica transmiterea caldurii, a umezelii, a curentului electric etc. dintr-un mediu (sau dintr-un corp) in altul. ◊ Limba izolanta = limba in care legatura dintre cuvinte este determinata de topica, de accent etc. [Cf. fr. isolant, it. isolante].
IZOLA vb. I. tr. 1. a desparti, a separa. 2. a impiedica trecerea unei forme de energie in alta, sau a unor substante dintr-un mediu (sau corp) in altul cu ajutorul unei materii izolante. II. refl. (despre oameni) a se indeparta de viata sociala. (< fr. /s'/isoler)
IZOLA vb. I. 1. tr. A da, a pune deoparte, a separa de ceea ce inconjura. ♦ A impiedica trecerea unei forme de energie in alta sau a unor substante dintr-un mediu (sau dintr-un corp) in altul cu ajutorul unei materii izolante. 2. tr., refl. A (se) indeparta de viata sociala. [< fr. isoler, it. isolare].