Rezultate din textul definițiilor
NUME, nume, s. n. 1. Cuvant sau grup de cuvinte prin care numim, aratam cum se cheama o fiinta sau un lucru, o actiune, o notiune etc. si prin care acestea se individualizeaza. ◊ Nume de botez (sau mic) = prenume. Nume de familie = nume pe care il poarta toti membrii aceleiasi familii si care se transmite de la parinti la copii. Ziua numelui = zi in care cineva isi sarbatoreste onomastica. ◊ Loc. adj. Fara (de) nume = a) care nu este stiut, cunoscut; anonim, obscur; b) care impresioneaza puternic. ◊ Loc. adv. Pe nume = a) spunandu-i numele, adresandu-se cu numele; b) direct, raspicat. ◊ Loc. prep. in numele = a) in locul cuiva, din partea, din insarcinarea cuiva (sau a ceva); b) invocand puterea, autoritatea cuiva. ◊ Expr. Zi-i pe nume! = a) spune-mi numele lui, aminteste-mi numele lui (de care nu-mi aduc aminte momentan); b) se spune cand nu-ti amintesti momentan numele unui obiect, al unei fiinte. A lovi (sau a pali, a-i trage cuiva una) in numele tatalui = a lovi, a-i trage (cuiva una) drept in frunte. (Fam.) Sa nu-mi (mai) zici pe nume daca = sa ma desconsideri daca, sa nu ma mai recunosti daca A cunoaste (pe cineva) numai dupa (sau din) nume sau a auzi de numele cuiva = a cunoaste (pe cineva) din auzite, fara sa-l fi vazut vreodata. A nu-i (mai) sti (sau auzi) cuiva de nume = a nu mai sti nimic despre cineva. A (nu) lua (cuiva ceva) in nume de rau = a (nu) se supara, a (nu) interpreta in mod gresit cele spuse de cineva. A lua in nume de bine (pe cineva) = a aprecia (pe cineva), a tine(la cineva). Pentru numele lui Dumnezeu! formula exclamativa care insoteste o rugaminte sau care exprima iritare, indignare, nedumerire. Pe numele (cuiva) = (despre un act, o proprietate etc.) inscris ca proprietate legala (a cuiva). (In imprecatii) Veni-ti-ar (sau pieri-ti-ar) numele sau sa nu(-ti) mai aud de nume, nu ti-as mai auzi de nume, acolo sa-ti ramana numele, se spune cuiva pe care nu-l poti suferi, pe care doresti sa nu-l mai vezi niciodata, a carui moarte o doresti. ♦ (Fiz.) Sens. 2. Calificativ, atribut; porecla; p. ext. titlu, rang. ◊ Loc. adv. Cu (sau sub) nume de = a) cu titlul de, sub forma de, in chip de; b) sub pretext ca, pe motiv ca, spunand ca; ◊ Expr. (Numai) cu numele = de forma, fara sa corespunda realitatii. 3. Reputatie, faima. ◊ Expr. A scoate (sau a-i iesi, a scorni etc. cuiva) nume (rau) = a face cuiva sau a capata faima, reputatie rea, a (se) vorbi de rau despre cineva. A-si face (un) nume = a ajunge cunoscut, vestit prin actiuni pozitive. A-i merge (cuiva) numele ca = a se spune despre cineva ca 4. (Reg.) Pretext, motiv. 5. Termen generic pentru partile de vorbire care se declina; spec. substantiv. ◊ Nume de agent = substantiv sau adjectiv care deriva dintr-un verb si care denumeste pe cel ce savarseste actiunea, pe autorul actiunii. Nume predicativ = cuvant care, impreuna cu un verb copulativ, formeaza predicatul unei propozitii. – Lat. nomen.
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni si animale) A se opri din mers, a ramane pe loc; a se intrerupe dintr-o actiune, dintr-o miscare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din functionare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai ca trag, formula prin care cineva este somat sa ramana pe loc, sa nu se apropie (altfel riscand sa fie impuscat). A sta tintuit (sau nemiscat) (pe loc) = a nu face nici o miscare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi intruna, a nu mai tacea. ♦ (La imperativ, avand si valoare de interj.) Opreste! asteapta! ◊ Expr. Stai sa-ti spun (sau sa vezi) = lasa-ma sa-ti spun, ai rabdare, asteapta. Stai putin (sau un pic, cu binisorul etc.) = ai (putina) rabdare, nu te grabi. ♦ (Despre ploaie, vant) A conteni, a inceta, a se opri. 2. A ramane nemiscat intr-un loc, a nu pleca, a nu se indeparta de undeva; (despre vehicule) a stationa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga incoace si incolo, a nu avea astampar. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binisor! = sezi linistit! astampara-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) astepti? ce (mai) doresti? Sta ce sta si... = asteapta cat asteapta si... A sta la (sau pe) locul sau = a) a nu pleca, a nu-si parasi locul; b) a pastra masura, a fi modest, rezervat. 3. A ramane intr-un serviciu, intr-o slujba, intr-o ocupatie. 4. A ramane, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a intarzia, a zabovi. II. 1. A se afla, a se gasi, a fi intr-un anumit loc. ◊ Expr. A sta inaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) inainte (sau in fata) = a) a se gasi la mica distanta in fata cuiva, privindu-l, vorbindu-i, asteptand porunci; b) a se impotrivi, a infrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva in cale (sau in drum) ori a sta in calea (sau in drumul) cuiva = a) a iesi inaintea cuiva (impiedicandu-l sa inainteze); b) a impiedica pe cineva sa faca ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de fata = a asista. A sta in fata cuiva = (despre sarcini, greutati etc.) a trebui, a urma sa fie realizat, rezolvat de cineva. A sta in umbra = a) a pandi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanta de...; b) a nu interveni, a se tine in rezerva. A-i sta (cuiva) in coaste (ori in coasta) sau ca un ghimpe in coaste (sau in inima, in ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanenta amenintare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la indemana cuiva, in imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limba, se zice cand cineva este gata sa spuna un lucru pe care n-ar trebui sa-l spuna sau cand nu gaseste termenul cautat si are totusi impresia ca e pe punctul de a si-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inima = (despre ganduri, preocupari) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grija, neliniste. A sta (piatra) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a impovara, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau talpile) = a fi decapitat. 2. A trai, a vietui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Inv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua sa fie; a dainui, a se mentine. III. 1. A avea o anumita pozitie sau atitudine, a se tine, a se aseza sau a fi asezat intr-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta gramada (sau roi) = a se ingramadi, a se inghesui, a se imbulzi. ◊ Expr. A sta piatra (sau teapan, infipt in pamant) = a se tine drept si nemiscat. A sta cu mainile in san (sau incrucisate, la brau, cu bratele incrucisate) = a) a sta in inactivitate; b) a nu lua nici o masura, a nu intreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dintii la stele = a rabda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta in pat = a zacea (de boala). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi nelinistit, agitat, nerabdator. Stai jos! formula prin care cineva este invitat sa ia loc. A sta la masa = a lua masa, a manca. A sta ca o gaina (sau curca) plouata = a arata necajit, fara vlaga, fara chef. A sta in picioare = a nu se da batut, a rezista. ♦ Fig. (Inv.) A se tine tare pe pozitie, a nu da inapoi. ◊ Loc. vb. A sta impotriva (sau impotriva cuiva) sau a-i sta cuiva impotriva = a se impotrivi cuiva, a infrunta pe cineva. A sta pavaza = a apara pe cineva sau ceva. 2. A se indeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grija de... ◊ Expr. A sta (de cineva) sa... = a nu lasa (pe cineva) in pace pana ce nu..., a-i bate (cuiva) capul sa... 3. A fi fixat, prins in ceva sau de ceva, a atarna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) in cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) in minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) in firea (cuiva) = a tine de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) in putinta = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Inv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafata unui lichid. IV. 1. (In expr.) A-i sta cuiva bine (sau rau) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi asa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rau). 2. (Despre situatii, treburi etc.) A fi intr-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rau), a se desfasura. V. (In locutiuni verbale sau in legatura cu alt verb, da acestora un aspect de durata) Stau si-mi aduc aminte. ◊ Expr. si loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorba (sau la taifas, taclale, povesti etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfatui cu cineva; a sta de vorba cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe ganduri = a fi absorbit de ganduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe ganduri = a sovai, a ezita. A sta la indoiala (sau in cumpana) = a) a ezita inainte de a lua o hotarare, a sovai; b) a se indoi de ceva. A sta de paza (sau de straja) sau a sta straja = a pazi. A sta la (sau de) panda = a pandi. A sta la tocmeala = a se tocmi, a se targui. VI. (Urmat de o propozitie secundara construita cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata sa... Sta sa inceapa ploaia. [Prez. ind. pers. 3 sta, imperf. stateam (reg. steteam) si stam, perf. s. statui (reg. stetei)] – Lat. stare.
mie pron. pers. in dativ. Lat. mihi (Candrea-Dens., 1099). Se foloseste in patru feluri diferite: mie in pozitie tare, ca in sp. a mi, si totdeauna impreuna cu una dintre celelalte trei forme: mie nu mi-au spus; mi (cu i vocalic), inaintea altor pronume: mi s-a spus, mi l-a dat; mi (cu i consonantic) in pozitie enclitica sau proclitica: mi-a adus, dindu-mi; imi in urmatoarele cazuri: imi pare, imi aduc aminte, valoare emfatica, fata de mi-a duc aminte, pronuntare familiara.
2) cuget, a -a v. tr. (lat. cogito, cogitare, d. agitare, a agita in gind; vit. coitare, vfr. cuidier, pv. sp. pg. cuidar. V. agit, actor, actiune, coagulez, reactiv). Sec. 17 s. a. Proiectez, planuiesc: a cugeta viclenii. Azi (mai rar de cit gindesc). V. intr. Ma gindesc, imi formez in minte ideia unui lucru: a cugeta la nemurirea sufletului. Imi aduc aminte: cuget la tara mea. – In Trans. si refl.
aminte adv. (a 4 si minte). Aduc aminte, amintesc, chem in memorie: i-am adus aminte toate sau de toate, imi aduc aminte ce-a fost. Iau aminte, observ, is atent, bag de sama [!]: luati aminte la vorbele mele. Mi-e aminte (Munt.), ma gindesc, is dispus: acum nu mi-e aminte de joc.
APROPO (1) adv., (2) apropouri, s. n. 1. Adv. Fiindca a venit vorba (de asta); bine ca mi-am adus aminte. 2. S. n. Aluzie (adesea rautacioasa) la adresa cuiva; propunere facuta cuiva pe ocolite. [Var.: apropou s. n.] – Din fr. a-propos.
APROPO1 adv. Fiindca a venit vorba; bine ca mi-am adus aminte. [Sil. a-pro-] /<fr. a propos
APROPO adv. (Fam.) Fiindca a venit vorba (de asta); bine ca mi-am adus aminte! // s.n. (De obicei la pl.) Cuvinte spuse pe departe (adesea rau intentionate) la adresa cuiva; aluzii rautacioase. [Pl. -ouri. / < fr. a-propos].
apropo adv. – Fiindca a venit vorba; bine ca mi-am adus aminte. Fr. a propos. – Der. apropo(u), s. n. (aluzie).
APROPO1 adv. (Frantuzism) Fiindca a venit vorba (de asta); a! bine ca mi-am adus aminte! – Fr. a-propos.
NeuITAT, -A, neuitati, -te, adj. Care nu se poate uita; a carui amintire a ramas nestearsa; vrednic de aducere aminte, memorabil; p. ext. vesnic, etern. [Pr.: ne-ui-] – Ne- + uitat.
A SE GANDI ma ~esc intranz. 1) A fi constient (de ceva); a-si da seama. 2) A-si aduce aminte, evocand in memorie sau in imaginatie. ~ la anii de scoala. /Din gand
aduc, adus, a aduce v. tr. (lat. adduco, -ducere; it. addurre, pv. vfr. aduire, sp. aducir, pg. adduzir. – Imper. ada si adu: adu-ti [VR. 1925,7,34]. V. duc). Duc (considerindu-ma pe mine ca centru sau locu despre care vorbesc): a aduce apa in casa, pine [!] copiilor, o scrisoare, o veste. Fac sa vie: l-am adus acasa. Produc, fac: pomu aduce roade, munca aduce castig. Pricinuiesc, fac: ploaia a adus mari pagube. Indoiesc, intorc (Rar): a adus copacu cu virfu' n jos. Fig. Fac sa ajunga: aici l-a adus betia. V. intr. Seman putin: copilu aduce cu tata-su. aduc la indeplinire, indeplinesc. aduc la cunostinta, comunic, spun. aduc laude, laud. aduc aminte, V. aminte. Prov. Nu aduce anu ce aduce ceasu. Vorba dulce mult aduce.