Rezultate din textul definițiilor
PURTATOR, -OARE, purtatori, -oare, adj., s. m. si f. (Persoana) care poarta, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtator de cuvant = persoana fizica sau juridica imputernicita sa difuzeze in tara si in strainatate stiri si textele documentelor oficiale sau ale unor organizatii, institutii etc. Unda purtatoare = unda electromagnetica de inalta frecventa, care, fiind modulata de un semnal de mesaj, serveste la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligatie la purtator = obligatie care nu poarta numele proprietarului. Purtator de germeni = organism uman sau animal care adaposteste microbi patogeni, de obicei intr-una din cavitatile naturale ale corpului, constituind, in acelasi timp, o sursa permanenta de infectie. – Purta + suf. -ator.

COPROCULTURA s.f. (Med.) Insamantare a materiilor f****e pe un mediu de cultura pentru identificarea anumitor microbi patogeni. [< fr. coproculture, cf. gr. kopros – excrement, lat. cultura – cultura].

COPROCULTURA s. f. insamantare a materiilor f****e pe un mediu de cultura in scopul identificarii anumitor microbi patogeni. (< fr. coproculture)

INFECTA vb. I. refl. a face o infectie. II. tr. a contamina (o regiune, aerul etc.) cu substante toxice, radioactive ori cu microbi patogeni. ◊ (fig.) a corupe, a strica din punct de vedere moral. (< fr. infecter)

GONOCOC, gonococi, s. m. microb patogen care provoaca blenoragia. – Din fr. gonocoque.

IMUNITATE s. f. 1. Rezistenta a organismului fata de actiunea microbilor patogeni sau a produsilor toxici ai acestora. 2. (In societatea medievala) Privilegiu acordat sau recunoscut la cerere, printr-un act al monarhului, stapanilor de pamant de a judeca, de a strange impozite, de a ridica la oaste etc. pe domeniile lor, fara amestecul reprezentantilor puterii centrale. 3. Ansamblu de drepturi sau de privilegii de care se bucura unele categorii de persoane. ◊ Imunitate parlamentara = situatie de care se bucura membrii unei adunari legislative de a nu putea fi urmariti sau arestati fara aprobarea organului din care fac parte. Imunitate diplomatica = inviolabilitate juridica de care se bucura reprezentantii diplomatici, familiile lor etc. – Din fr. immunite, lat. immunitas, -atis.

VIRULENTA, virulente, s. f. Insusirea de a fi virulent; insusire a microbilor patogeni de a se inmulti in tesuturile vii ale organismului, rezistand la reactiile de aparare ale acestuia; grad de intensitate infectioasa a unei boli. – Din fr. virulence, lat. virulentia.

VIRULENTA ~e f. 1) Proprietate virulenta a unor organisme. 2) Capacitate a unui microb patogen de a se multiplica intr-un organism viu si de a provoca manifestari morbide. /<fr. virulence

ANTISEPTIC, -A adj., s.n. (Medicament) care combate dezvoltarea microbilor patogeni. [< fr. antiseptique].

ANTISEPSIE s. f. metoda de combatere a microbilor patogeni si a focarelor de infectie din organism. (< fr. antisepsie)

MENINGOCOC s. m. microb patogen al meningitei cerebrospinale. (< fr. meningocoque)

INFECTIE, infectii, s. f. 1. Proces rezultat din patrunderea si dezvoltarea in organism a unor agenti patogeni (paraziti, microbi sau virusi) si din reactia tesuturilor la acest atac, manifestata prin inflamatii, supuratii, cangrene etc. 2. Miros urat, duhoare, putoare, miasma. ♦ Fig. Contagiune morala. [Var.: infectiune s. f.] – Din fr. infection.

VIRUS s.n. Germen inframicrobian, agent patogen al multor boli infectioase; inframicrob. ♦ (P. ext.) Toxina acestui microb. ◊ Virus filtrant = agent patogen, ale carui dimensiuni (sub 0,2 microni) ii permit sa treaca prin filtrele de portelan, provocand boli infectioase la om, la animale si la plante. ♦ (Fig.) Agent de contagiune morala. [Pl. -usuri, (s.m.) -usi. / < fr., lat. virus].

patogen, -A adj. (Despre microbi, agenti etc.) Care provoaca infectii. [< fr. pathogene, cf. gr. pathos – boala, gennan – a produce].

microb s. (BIOL.) (rar) samanta. (~ patogen.)

BACTERIOTERAPIE s.f. (Med.) Metoda de tratament care foloseste ca medicamente microbi capabili sa distruga germeni patogeni. [< fr. bacteriotherapie].

BACTERIOTERAPIE s. f. metoda de tratament cu microbi capabili sa distruga germeni patogeni. (< fr. bacteriotherapie)

patogeniTATE s.f. Caracterul a ceea ce este patogen; capacitate a unei specii de microbi de a produce o boala. [Cf. germ. Pathogenitat].

CITOpatogen (‹ cito- + tatogen) adj. (Despre efecte patogene) Distructiv, exercitat asupra unei celule de catre microbi, factori fizici sau chimici.

INCUBA vb. tr., refl. 1. (despre microbi, virusuri) a (se) infiltra in organism si a incepe procesul patogen. 2. a (se) supune operatiei de incubatie (2). (< fr. incuber)



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)