Rezultate din textul definițiilor
PRINDE, prind, vb. III. I. 1. Tranz. A apuca ceva sau pe cineva cu mana, cu ajutorul unui instrument etc. ◊ Expr. Parca (l-)a prins pe Dumnezeu de (un) picior, se spune cand cineva are o bucurie mare, neasteptata. ♦ (Despre animale) A apuca cu dintii, cu ghearele. ♦ A fixa, imobilizand. 2. Tranz. Fig. A lua cunostinta de ceva (cu ochii, cu urechea, cu mintea); a percepe. ◊ Expr. (Intranz.) A prinde de veste = a observa, a remarca, a afla ceva, a baga de seama (din timp). 3. Refl. A-si inclesta mana sau mainile pe ceva pentru a se sprijini, pentru a se agata. 4. Refl. recipr. A se lua de mana cu cineva (pentru a forma o hora, pentru a dansa). 5. Tranz. A cuprinde pe cineva cu mainile, cu bratele. II. Tranz. 1. A ajunge din urma (si a imobiliza) pe cineva sau pe ceva care se misca, alearga; a captura (un fugar, un raufacator, un inamic). ♦ A pune mana (sau laba) pe un animal. 2. A surprinde pe cineva asupra unei fapte (reprobabile) savarsite pe ascuns; a descoperi pe cineva cu o vina, cu o neregula. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu minciuna = a descoperi ca cineva a mintit. ♦ A incurca pe cineva cu vorba, a-l face sa se incurce in raspunsuri (incercand sa ocoleasca adevarul). 3. A ajunge in ultima clipa spre a mai gasi o persoana, un vehicul etc. care sunt gata de plecare. ◊ Expr. A prinde momentul (sau ocazia, prilejul) = a gasi, a nu lasa sa scape momentul (sau prilejul) favorabil. A nu-l prinde pe cineva vremea in loc = a fi ocupat tot timpul, a nu sta nici o clipa neocupat. ♦ (Despre fenomene ale naturii, evenimente etc.) A surprinde. 4. Fig. (Despre stari fizice sau sufletesti) A cuprinde (pe neasteptate); a coplesi. ♦ A absorbi. III. 1. Tranz. A fixa ceva prin legare, coasere sau agatare. ♦ Refl. A ramane fixat sau agatat (de sau in ceva). ♦ Fig. A inregistra, a fixa si a reda prin mijloace artistice aspecte din lumea inconjuratoare. 2. Tranz. A inhama; a injuga. 3. Refl. A se lega, a se asocia cu cineva (in calitate de...). 4. Refl. si tranz. (Pop.) A (se) angaja, a (se) tocmi intr-o slujba. 5. Refl. A se angaja, a se invoi la ceva; a accepta, a primi. ◊ Expr. A se prinde chezas (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva). ♦ Refl. recipr. A se lua cu cineva la intrecere, a se masura, a rivaliza. ♦ Refl. recipr. A face un pariu cu cineva, a pune ramasag. IV. 1. Refl. A se lipi de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu se prinde lucrul de cineva, se spune cand cineva nu are chef sa lucreze. ♦ Fig. (Despre privire, ochi) A se opri, a se fixa, a se pironi asupra cuiva sau a ceva. ♦ Refl. si tranz. A (se) impreuna, a (se) imbina formand un tot, a (se) suda. 2. Tranz. (Despre imbracamintea cuiva; p. ext. despre gesturi, atitudini etc.) A-i sedea cuiva bine, a i se potrivi. 3. Refl. (Despre mancare; in expr.) A se prinde de cineva = a-i prii cuiva, a se asimila. V. 1. Tranz. A incepe sa... ◊ Expr. (Refl. recipr.) A se prinde (cu cineva) la vorba = a) a incepe sa discute (cu cineva); b) a se intelege (unul cu altul), a cadea de acord sa... 2. Refl. (Pop.) A se apuca de o treaba, a se porni la lucru. VI. 1. Tranz. A obtine, a capata, a dobandi. ◊ Expr. (Fam.) A prinde carne (sau seu) = a se ingrasa. A prinde minte sau (intranz.) a prinde la minte = a castiga experienta, a se face om de treaba. A prinde viata = a) a capata putere, tarie; a se inviora; b) a incepe sa se realizeze, sa fie pus in practica. A prinde inima sau (intranz.) a prinde la inima = a capata curaj, a se imbarbata. ♦ Fig. A-si insusi o cunostinta, o deprindere etc., a invata (de la altul). 2. Intranz. si refl. A se dezvolta dupa transplantare, a creste. ◊ Expr. (Tranz.) A prinde radacini (sau radacina) = a se fixa intr-un loc, a capata stabilitate, forta, putere. VII. Refl. Fig. (Fam.) A fi crezut, a fi luat drept adevarat, bun, valabil. VIII. Refl. (Despre lapte; p. ext. despre alte substante) A se coagula, a se inchega. [Prez. ind. si: (pop.) prinz. – Perf. s. prinsei, part. prins] – Lat. pre(he)ndere.
REDA, redau, vb. I. Tranz. A da2 din nou cuiva un lucru, o situatie etc.; a restitui. 2. Fig. A descrie, a exprima ceva prin viu grai, prin scris sau prin diverse mijloace artistice; a reproduce. – Din re- + da (dupa fr. redonner).
REDA, redau, vb. I. Tranz. 1. A da din nou cuiva un lucru, o situatie etc.; a restitui. 2. Fig. A descrie, a exprima ceva prin viu grai, prin scris sau prin diverse mijloace artistice; a reproduce. – Re1- + da (dupa fr. redonner).
IMAGINE ~i f. 1) Reflectare a unui obiect din realitatea obiectiva in constiinta omului in forma senzoriala sau logico-abstracta. 2) Reprezentare plastica a unui obiect sau a unui tablou din realitate prin mijloace artistice. [G.-D. imaginii] /<lat. imago, ~inis, fr. image
A INFATISA ~ez tranz. 1) A face sa se infatiseze. 2) (obiecte) A pune in fata; a prezenta; a arata. 3) (realitatea in arta) A reda prin mijloace artistice; a reprezenta; a oglindi; a reda. Tabloul ~eaza un rasarit de soare. 4) rar (insotit de un pronume in dativ) A plasmui in minte; a-si inchipui; a-si imagina. 5) A reda prin forma sa concreta; a reprezenta. Decorul ~eaza o padure. 6) A exprima prin sine ca exponent; a reprezenta. ~ republica. /in + fatis
A OGLINDI ~esc tranz. 1) A face sa se oglindeasca. 2) (realitatea in arta) A reda prin mijloace artistice; a infatisa; a reprezenta; a reflecta. /<sl. oglendati
A PORTRETIZA ~ez tranz. (persoane) A prezenta in forma de portret (prin mijloace artistice). /portret + suf. ~iza
A REFLECTA1 reflect tranz. 1) A face sa se reflecte. Oglinda reflecta obiectele. 2) fig. (ganduri, sentimente etc.) A prezenta prin cuvinte sau prin alte mijloace de expresie; a reda; a exprima; a zugravi. Fata sa nu reflecta nimic. 3) A reda prin mijloace artistice; a oglindi; a infatisa; a reprezenta. /<fr. refleter, lat. reflectere, germ. reflektieren
A REPREZENTA reprezint tranz. 1) A reda intr-o forma concreta; a infatisa. 2) (lucruri absente sau abstracte) A face sa apara in forma concreta (prin intermediul unui alt obiect care ii corespunde). 3) (persoane sau colectivitati) A actiona ca exponent, ca imputernicit, ca delegat; a infatisa. ~ tara. 4) (realitatea in arta) A reda prin mijloace artistice; a infatisa; a oglindi; a reflecta. 5) A evoca prin mijloace plastice. Tabloul reprezinta niste ruine. 6) A insemna prin sine; a constitui; a marca. 7) (imagini percepute anterior) A reproduce in memorie. 8) (piese de teatru) A prezenta publicului prin mijloace scenice; a juca. /<fr. representer, lat. repraesentare
REDA vb. tr. 1. a da din nou cuiva un lucru, o situatie etc.; a restitui. 2. (fig.) a exprima ceva prin diverse mijloace artistice, a descrie; a reproduce. (dupa fr. redonner)
PARODIE, parodii, s. f. 1. Creatie literara in care se preiau temele, motivele si mijloacele artistice ale altei opere literare sau ale unui autor in scopul de a obtine un efect satiric sau comic. 2. Imitatie neizbutita, inferioara sau c**********a a unui prototip, a unui original. ♦ P. ext. Bataie de joc. – Din fr. parodie.
DANS ~uri n. 1) mijloc artistic de exprimare a unui mesaj printr-o succesiune de miscari ritmice, plastice si expresive ale corpului, executate in ritmul unei melodii. 2) Tehnica de executare a unor astfel de miscari. Lectii de ~. 3) Muzica dupa care se executa astfel de miscari. 4) : ~ul albinelor mijloc de semnalizare al albinelor, constand din anumite miscari, prin care isi comunica gasirea unei surse de hrana, directia si distanta la care se afla aceasta. /<fr. danse, germ. Tanz
LIRIC1 ~ca (~ci, ~ce) 1) Care exprima sentimente intime prin intermediul mijloacelor artistice. Poezie ~ca. ◊ Gen ~ gen literar care reflecta realitatea prin prisma sentimentelor si emotiilor poetului. 2) fig. (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste afectivitate sporita (ca de poet); sentimental. Pornire ~ca. 3) (despre poeti) Care scrie in genul liric. 4) Care tine de muzica de opera. Comedie ~ca. Teatru ~. 5) (despre voce) Care are sonoritate sentimentala. Artist ~. /<fr. lyrique, lat. lyricus, ngr. lyrikos
A REDA redau tranz. 1) (un obiect oarecare) A da din nou; a restitui; a inapoia; a intoarce. 2) fig. (ganduri, sentimente etc.) A prezenta prin cuvinte sau prin alt mijloc (artistic); a zugravi; a exprima; a reflecta. Cartea reda zbuciumul autorului. /re- + a da
A SITUA ~ez tranz. 1) A face sa se situeze. 2) (fapte, evenimente etc.) A plasa cu ajutorul gandirii, imaginatiei sau a mijloacelor artistice (in timp, in spatiu sau intr-un ansamblu de valori). Autorul ~at actiunea in Moldova secolului XV. [Sil. -tu-a-] /<fr. situer, lat. situare
A ZUGRAVI ~esc 1. tranz. 1) (pereti) A acoperi cu un strat de apa de var sau de huma (si coloranti), iar uneori si cu desene care imita tapetul. 2) (tablouri, portrete, peisaje etc.) A reprezenta in imagini cu ajutorul pensulei si al culorilor; a picta. 3) A reprezenta sau a sugera prin desen; a desena. 4) (litere) A scrie caligrafic; a caligrafia. 5) (ganduri, sentimente, idei etc.) A prezenta prin cuvinte sau printr-un mijloc artistic; a exprima; a reflecta; a reda. 6) A face sa se zugraveasca; a desena; a contura; a profila. 2. intranz. A fi zugrav; a practica ocupatia de zugrav. /Din zugrav
FANTASMAGORIE s. f. 1. succesiune de imagini vizuale bizare, neverosimile, proprii unei imaginatii tulburate; vedenie. 2. efecte artistice prin mijloace extraordinare, inselatoare. ◊ idee bizara; aberatie, elucubratie. (< fr. fantasmagorie)
REPORTAJ s. n. specie publicistica, care, folosind mijloace literar-artistice, informeaza operativ asupra unei situatii, a unor evenimente, realizari etc. pe baza unei documentari la fata locului. ◊ car de ~ = autovehicul special dotat pentru inregistrari sau transmisiuni de radiodifuziune ori televiziune in afara studiourilor. (< fr. reportage)
LITERATURA, literaturi, s. f. 1. Arta sau creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba; beletristica. ◊ Literatura populara = literatura (1) anonima, care, transmisa pe cale orala, devine, dintr-o opera individuala la origine, o creatie colectiva. Literatura culta = literatura (1) care apartine unor autori individuali cunoscuti ca atare si transmisa prin scris. ◊ Expr. (Peior.) A face literatura = a ocoli esentialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. Totalitatea operelor beletristice ale unei epoci, ale unei tari, ale unui grup social etc. 3. Totalitatea operelor scrise care se refera la un anumit domeniu (al cunoasterii) Literatura muzicala. 4. Totalitatea lucrarilor cu privire la o anumita problema, la un anumit subiect; bibliografie. – Din fr. litterature, lat. litteratura.
LITERATURA ~i f. 1) Creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba literara. ◊ ~ populara creatie artistica nascuta in sanul poporului si transmisa pe cale orala. ~ culta creatie literara a unor autori cunoscuti, transmisa prin scris. 2) Ansamblu de opere literare (ale unei tari, ale unui grup social, ale unei epoci etc.). 3) Ansamblu de lucrari scrise referitor la o anumita problema sau intr-un anumit domeniu. ~ politica. ~ stiintifica. [G.-D. literaturii] /<fr. litterature, lat. litteratura
FANTASMAGORIE s.f. 1. Succesiune de imagini vizuale neverosimile, proprii unei imaginatii tulburi; priveliste ireala, fantastica; vedenie. 2. Efecte artistice obtinute prin mijloace extraordinare, inselatoare. ♦ Idee bizara; aberatie, elucubratie. [Gen. -iei. / < fr. fantasmagorie, cf. gr. phantasma – fantasma, agoreuein – a vorbi].
FOLK s.n. Curent in muzica, sculptura, arta grafica etc., care propaga preluarea unor traditii populare. ♦ Preluare a motivelor folclorice cu mijloace moderne, originale. ♦ Productie artistica care are la baza principiile acestui curent; folclor prelucrat artistic. [< engl. folk].
PRERAFAELITISM s. n. Curent artistic aparut in Anglia la mijlocul sec. XIX care, pornind de la ideea ca apogeul picturii este reprezentat de inaintasii lui Rafael, a militat pentru o arta de rafinament, antiacademica, paseista, literaturizanta, ezoterica, moralizatoare. [Pr.: -fa-e-. – Var.: prerafaelism s. n.] – Din fr. preraphaelitisme.
PALETA ~e f. 1) Placa de lemn pe care pictorul isi dispune si isi amesteca culorile. 1) Gama de culori caracteristica pentru opera unui pictor; cromatica; colorit. 3) fig. Maiestrie artistica a pictorului. 4) Ansamblu de mijloace expresive folosite in creatia unui om de arta. 5) sport Racheta mica de lemn acoperita cu cauciuc sau cu pluta si folosita pentru a lovi mingea la tenisul de masa. 6) Piesa a unei masini cu rotor, avand forma unei aripi cu fete curbe. /<fr. pallete
FANTASMAGORIE ~i f. 1) Fantezie bizara si absurda; ansamblu haotic de idei eterogene si lipsite de sens. 2) Priveliste fantastica; spectacol ireal. 3) inv. Spectacol de teatru cu fantome. 4) Efect artistic obtinut prin folosirea abuziva a mijloacelor supranaturale si fantastice. /<fr. fantasmagorie
CRITICA, critic, vb. I. Tranz. A dezvalui lipsurile, greselile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stari de lucruri (aratand cauzele si indicand mijloacele de indreptare). ♦ A aprecia valoare etica, artistica etc. a unei opere. ♦ A arata cu rautate (sau cu exagerare) partile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta in chip rautacios, nascocind lipsuri si greseli; a barfi. – Din fr. critiquer.
ALEGORIE, alegorii, s. f. 1. Procedeu artistic constand in exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. Opera literara sau plastica folosind aceasta forma de expresie (fabula, parabola etc.) – Din fr. allegorie, lat. allegoria.
INTERPRETARE s.f. 1. Actiunea de a interpreta si rezultatul ei; comentare, explicare, explicatie. ♦ Comentare si explicare critica a unui text (vechi). ◊ Interpretare artistica = act creator prin care se reda prin mijloace adecvate continutul unei lucrari dramatice, coregrafice, muzicale sau a unui scenariu cinematografic. 2. Operatie logica prin care variabilele dintr-o formula sunt inlocuite cu valori corespunzatoare lor. [< interpreta].
LIMBAJ s.n.1. Procesul de exprimare, de comunicare a ideilor si a sentimentelor prin mijlocirea limbii. ♦ Sistem de semne servind pentru comunicarea informatiilor. ◊ Limbaj formalizat = limbaj artificial, alcatuit dintr-un sistem de semne conventionale. 2. Limba. ♦ Mod de exprimare. ◊ Limbaj artistic = modalitate de comunicare specifica artei. ♦ (Fig.) Orice mijloc de exprimare a ideilor, a sentimentelor. [Pl. -je, -juri, var. limbagiu s.n. / cf. it. linguaggio, fr. langage].
MANIERISM s.n. 1. Afectare; superficialitate. 2. (Med.) Comportament gestual afectat la unii schizofrenici. 3. (Arte) Procedeu formalist de realizare a unei opere literare sau artistice prin folosirea afectata si insistenta a unor mijloace de expresie create de un altul sau de artist insusi. 4. Curent artistic aparut in Italia in sec. XVI, care reprezinta in pictura o arta ce se adreseaza unei minoritati cultivate. [Pron. -ni-e-. / cf. fr. manierisme, it. manierismo].
ALEGORIE, alegorii, s. f. Procedeu artistic constand in exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. – Fr. allegorie (lat. lit. allegoria).
ALEGORIE s.f. 1. Procedeu artistic care consta in exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete, constituind o imagine unitara. ♦ Pictura, sculptura etc. care reprezinta o idee abstracta. 2. (Muz.) Compozitie care da impresia ca urmareste desfasurarea unei povestiri imaginare. [Pl. -ii, gen. -iei. / cf. fr. allegorie, it., lat., gr. allegoria].
COSTUMBRISM s. n. curent artistic spaniol care a inceput sa se manifeste, pe la mijlocul sec. XIX, in literatura si pictura, redand in operele lui caracteristice scene de viata si moravuri. (< sp. costumbrismo)
MANIERISM s. n. 1. lipsa de naturalete in comportare, afectare, afisare a unui mod de a fi altfel decat in realitate. ◊ ansamblu de procedee si mijloace de expresie formaliste in realizarea unei opere literare sau artistice, care cultiva eleganta si rafinamentul, jocul nelimitat al fanteziei. 2. forma de arta practicata mai ales in Italia in sec. XVI si XVII, prin efecte picturale rafinate, adresandu-se unei minoritati cultivate in materie artistica si literara. 3. comportament gestual afectat, la unii schizofrenici. (< fr. manierisme)
COSTUMBRISM s.n. Curent artistic spaniol care a inceput sa se manifeste cam pe la mijlocul sec. XIX cu precadere in literatura, dar si in pictura, redand in operele lui caracteristice scene de viata si moravuri. [< sp. costumbrismo, cf. costumbre – morav, obicei].
ALEGORIE s. f. 1. procedeu artistic, bazat pe metafora, constand in exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. opera plastica sau literara care foloseste acest procedeu. 3. (muz.) compozitie care da impresia ca urmareste desfasurarea unei povestiri imaginare. (< fr. allegorie, lat., gr. allegoria)
A CRITICA critic tranz. 1) (persoane, stari de lucru) A examina evidentiind defectele si cauzele aparitiei, indicand si mijloacele de inlaturare. 2) (opere de arta) A aprecia critic, subliniind valorile etice si artistice. 3) (persoane) A condamna cu rautate, inventand defecte si greseli. /<fr. critiquer
FORMA ~e f. 1) Expresie exterioara determinata de un anumit continut. 2) Aspect exterior al unui obiect. ~ sferica. ◊ (A fi) in ~ a se afla in conditii fizice bune. 3) Totalitate a mijloacelor de expresie, folosite la redarea continutului de idei al unei opere de arta. ~ artistica. 4) lingv. Latura materiala a unitatilor de limba. ◊ ~ gramaticala aspect luat de un cuvant pentru a exprima un sens gramatical. 5) Model stabilit. Act intocmit dupa toate ~ele. 6) Mod de conducere. ~ de stat. 7) fig. Aparenta care este in contradictie cu continutul interior. 8) Piesa confectionata dintr-un material dur, in care se toarna un amestec pentru a-i da o anumita configuratie. ~ de turnatorie. [G.-D. formei] /<fr. forme, lat. forma
CIRC, circuri, s. n. 1. Gen de spectacol care cuprinde numere de gimnastica de acrobatie, prezentare de animale dresate, momente comice bufe etc.; ansamblu artistic care organizeaza astfel de spectacole. 2. Constructie de forma rotunda, cu locurile pentru spectatori asezate in amfiteatru si avand la mijloc o arena circulara, unde au loc spectacole de circ (1). ♦ Incinta neacoperita, in forma de amfiteatru, unde se celebrau jocurile publice la romani. 3. Depresiune circulara (cu aspect de amfiteatru) formata prin actiunea de eroziune a unui ghetar, de obicei in regiunile muntoase inalte; caldare. Circ lunar = crater lunar. – Din fr. cirque, lat. circus.
SCOALA, scoli, s. f. 1. Institutie de invatamant public, unde se predau elementele de baza ale principalelor discipline; p. ext. activitate legata de aceasta institutie; invatatura, invatamant. ♦ Localul, cladirea in care este instalata si functioneaza institutia de mai sus. ♦ Totalitatea elevilor si a cadrelor didactice dintr-o asemenea institutie de invatamant. 2. Fig. Izvor, sursa de cunostinte, de invataturi; mijloc, sistem de instruire intr-un anumit domeniu; p. ext. invatatura, experienta dobandita pe aceasta cale. 3. Fig. Curent, miscare stiintifica, literara, artistica etc. care grupeaza in jurul ei numerosi adepti; baza teoretica a acestei miscari. ◊ Expr. A face scoala = a avea un numar de adepti. – Din bg., scr., rus. skola, pol. skola.
NORMA s.f. 1. Regula obligatorie, lege dupa care trebuie sa se conduca cineva sau ceva. ♦ (Estet.) Regula, canon al creatiei artistice. 2. Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentzru a se califica, a obtine un titlu. 3. Criteriu, mijloc de apreciere. 4. Cantitate de produse care trebuie realizata de un muncitor intr-o unitate de timp. 5. Numele autorului si titlul prescurtat al lucrarii, imprimate cu litere mici in coltul stang de jos al primei pagini din fiecare coala de tipar. 6. (Mat.) Numar pozitiv care se asociaza anumitor marimi matematice si care generalizeaza proprietatile, valorile absolute ale numerelor si ale modului numerelor complexe. [Cf. lat. norma, fr. norme, rus. norma].
ARTA, arte, s. f. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice si care foloseste mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epoca, dintr-o tara etc.) care apartin acestei activitati. ◊ Loc. adj. De arta = artistic. ◊ Expr. (Fam.) De amorul (sau de dragul) artei = in mod dezinteresat. 2. Indemanare deosebita intr-o activitate; pricepere, maiestrie. ♦ Indeletnicire care cere multa indemanare si anumite cunostinte. – Din fr. art, lat. ars, -tis.
STIL s.n. I. 1. Instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. 2. Partea pistilului care se afla deasupra ovarului si poarta stigmatul. II. 1. Totalitatea procedeelor proprii de exprimare prin mijloacele limbii literare a unui continut concret; mijloacele lingvistice de exprimare proprii unui scriitor, unei opere, unui gen etc. 2. Mod de exprimare a gandirii specific unei arte sau unui artist, curentelor, epocilor sau scolilor artistice nationale. ◊ Figura de stil = v. figura (4) [in DEX ´98, DN]. 3. Mod, fel, maniera de a fi, de a purta etc. ◊ Stil de munca = fel de a concepe munca si de a munci. [Pl. -luri, -le. / < fr. style, it. stile, cf. lat. stylus, gr. stylos – stilet].
CRITICA s.f. I. Arta de a interpreta si aprecia operele artistice sau stiintifice. ◊ Critica de text = comentarii asupra formei si continutului unui text. II. Metoda de educare constand in scoaterea la iveala a greselilor si lipsurilor si in indicarea mijloacelor pentru lichidarea lor. [Cf. fr. critique, it. critica, rus. kritika, gr. kritike].
STIL1 ~uri n. 1) Mod specific de exprimare si prezentare artistica a realitatii intr-un anumit domeniu (in diferite perioade de timp). ~ in pictura. ~ in arhitectura. ~ clasic. ~ gotic. ~ national. 2) Ansamblu de procedee folosite intr-un domeniu de activitate. ~ de conducere. ~ de inot. 3) Totalitate a mijloacelor de limba specifice unui anumit domeniu de activitate, unui anumit mediu sau unui anumit grup de vorbitori. ~ publicistic. ~ stiintific. ~ familiar. /<fr. style, lat. stylus, ngr. stylos
GEN1 s. n. 1. fel, soi, varietate. ◊ fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, tema etc. ◊ fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ◊ stil personal, maniera de a compune. 3. totalitatea lucrarilor muzicale reunite prin tematica, mijloace de expresie etc. 4. categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume inanimate, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivul. 5. (biol.) subdiviziune a unei familii din mai multe specii. 6. (log.) clasa de obiecte care au note esentiale comune, cuprinzand cel putin doua specii. (< lat. genus)
GEN s.n. 1. Fel, soi, varietate. ♦ Fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. Diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, subiectul, tema etc. ♦ Fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ♦ Stil personal, maniera de a compune. 3. Totalitatea lucrarilor muzicale clasificate in functie de tematica, mijloace de exprimare etc. 4. Categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume neinsufletite, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivele. 5. (Biol.) Subdiviziune a unei familii care cuprinde mai multe specii sau varietati cu trasaturi comune importante. // (Si in forma geno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) neam”, „origine”, „generatie”. [< lat. genus].
STIL1 s. n. I. 1. totalitatea particularitatilor caracteristice unei structuri, civilizatii, epoci, activitati etc. 2. conceptie si mod de exprimare specifice unei arte sau unui artist, unui curent, unei epoci, unei scoli artistice nationale etc. 3. totalitatea particularitatilor lingvistice, componistice etc. de exprimare a unui continut concret proprii unui scriitor, unui compozitor, unei opere, unui gen etc. ♦ ~ functional = varietate a limbii literare, intr-un anumit domeniu de activitate. ◊ maniera, mod personal in care un scriitor, un compozitor utilizeaza mijloacele de expresie. 4. mod, fel de a fi, de a se comporta, de a actiona. ♦ in ~ mare = care este realizat cu mijloace deosebit de mari. II. ~ calendaristic = denumire pentru cele doua sisteme de calendar; iulian si gregorian. III. instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. IV. (bot.) parte a pistilului aflata deasupra ovarului, care poarta stigmatul. (< fr. style, lat. stilus)
DANS, dansuri, s. n. 1. Ansamblu de miscari ritmice, variate ale corpului omenesc, executate in ritmul unei melodii si avand caracter religios, de arta sau de divertisment. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = ansamblu de miscari artistice conventionale care constituie baza tenhica a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Actiunea de a dansa. Ii place muzica si dansul. 3. (In sintagma) Dans macabru = tema alegorica simbolizand egalitatea in fata mortii prin reprezentarea unui schelet cu coasa in mana care atrage in hora oameni de diferite varste si conditii sociale si-i omoara. 4. (In sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, facand anumite miscari, isi comunica gasirea unei surse de hrana, directia si distanta acestei surse. [Var.: (pop.) dant s. n.] – Din fr. danse. Cf. it. danza, germ. Tanz.
DADAISM (< fr.) Miscare literar-artistica dezvoltata in perioada Primului Razboi Mondial si in anii imediat urmatori. Primele manifestari apar la Zurich in 1916, cand poetul francez, originar din Romania, Tristan Tzara, scriitorii germani Hugo Ball si Richard Huelsenbeck, sculptorul francez Hans Arp s.a. fondeaza cabaretul Voltaire-club literar, galerie de expozitie si sala de teatru. Din 1919, gruparea s-a mutat la Paris, initiind manifestari nihiliste impotriva culturii, puternic discreditata dupa Primul Razboi Mondial; s-au facut experimente de poezie si colaje in pictura si sculptura. Hazardul este ridicat la rang de principiu de creatie, iar negatia este cuvantul de baza in vocabularul dadaist. mijloacele principale folosite au fost imprumutate din miscare f*******a: manifeste, poezii fonetice, poemul simultan, muzica zgomotoasa, spectacole publice provocatoare. Printre reprezentantii miscarii: M. Duchamp, Man Ray, F. Picabia, Marcel Iancu, Max Ernst.