Rezultate din textul definițiilor
TANC2, (2) tancuri, s. n. 1. (In loc. adv.) La tanc = la timp, la momentul potrivit. 2. (Reg.) Betisor cu mai multe crestaturi, cu care se masoara laptele la stana sau tuica in cazan. – Et. nec.

SAGA, sagi, s. f. (Pop.) Gluma. ◊ Loc. adv. In saga = fara seriozitate, intr-o doara. Fara saga = in mod serios. ◊ Loc. vb. A face saga = a sugui; a glumi. ◊ Expr. Nu-i vreme de saga = nu-i momentul potrivit pentru glumit. A se intrece cu saga = a intrece masura, a exagera. A se trece de saga = a incepe sa devina lucru serios. A lasa saga (la o parte) sau a-i ajunge (cuiva) saga (sau de saga) = a termina cu gluma, a deveni serios. (In constructii negative sau interogative); A fi (sau a-i parea cuiva) (de) saga (sau lucru de saga) = a fi (sau a i se parea cuiva ca este) lucru neinsemnat, fara importanta. – Din bg. sega.

PASTE1, pasc, vb. III. 1. Intranz. si tranz. (Despre vite; la pers. 3). A se hrani rupand cu gura iarba, plante etc. ♦ Tranz. Fig. A intretine, a cultiva, a dezvolta stari sufletesti etc. 2. Tranz. (Despre oameni) A pazi animalele care pasc (1), a duce la pasune; a pastori, a pasuna. ◊ Expr. (Fam.) Ce pasti aici? se spune ca mustrare celui care nu si-a facut datoria, care nu a fost atent, nu a fost vigilent. A paste mustele (sau vantul, bobocii) = a pierde vremea fara rost. A-l paste (pe cineva) gandul = a fi preocupat de ceva. A paste pe cineva = a urmari pe cineva, pandind momentul potrivit pentru a-i face un rau. N-am pascut porcii (sau gastele, bobocii etc.) impreuna, se spune pentru a-i atrage cuiva atentia ca-si permite prea multe. ◊ Compus: paste-vant s. m. invar. = om fara capatai, pierde-vara. 3. Tranz. (Despre primejdii, moarte, noroc) A urmari cu perseverenta, a ameninta dintr-un moment in altul sau a favoriza pe neasteptate; a pandi. ◊ Expr. Sa nu te pasca pacatul sa... = sa nu cumva sa..., nu care cumva sa... A-l paste pe cineva moartea (sau pacatul, primejdia) = a-l ameninta pe cineva moartea (sau pacatul, primejdia). – Lat. pascere.

PAZI, pazesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi insarcinat sau a-si propune sa supravegheze ca ceva sau cineva sa fie in siguranta, sa nu fuga, sa nu dispara etc.; a strajui. ◊ Expr. (Fam.) Ce pazesti (aici)? = ce urmaresti? ce faci? cu ce-ti pierzi timpul? 2. Tranz. si refl. A (se) feri, a (se) apara (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne pazeste! = a) Doamne fereste! vai de mine!; b) nicidecum, cu nici un pret, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. si fam.) Da-te la o parte! fereste-te! ◊ Expr. (Refl.) Sa te pazesti, Parleo! = baga de seama! tine-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei pazeste = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei pazeste = a fugi. 3. Tranz. A avea grija, a se ocupa (de cineva sau ceva); a ingriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ti pazi gura (sau limba) = a tacea sau a vorbi cu prudenta, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A intretine, a alimenta focul. 4. Tranz. (Inv. si reg.) A pandi, a urmari momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Inv. si pop.) A respecta, a indeplini o porunca, un angajament etc. ◊ Expr. A-si pazi treaba = a-si vedea de treaba; a fi prudent, rezervat. A-si pazi calea (sau drumul) = a-si vedea de drum; a nu se lasa ispitit de alte interese. A pazi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Inv.) A pastra, a mentine (in aceeasi stare); a intretine. [Imper. sg. si: (fam.) pazea] – Din sl. paziti.

VREME, vremuri, s. f. I. 1. Timp (I). 2. Durata limitata de doua intamplari, evenimete etc. sau masurata in ore, zile etc.; interval, perioada, rastimp. Am stat multa vreme in ploaie.Loc. adv. Cu vremea = dupa un timp oarecare, candva, odata si odata, cu timpul. Din vreme = mai inainte, inainte de a fi prea tarziu. Din vreme in vreme = din cand in cand, uneori; din timp in timp. Toata vremea = continuu, mereu, fara intrerupere. ◊ Loc. conj. In vreme ce (sau inv. in vreme cand) = in timpul in care, pe cand. ◊ Expr. O vreme = o perioada de timp. A-si pierde (sau a-si trece, a-si omori) vremea = a-si irosi timpul in zadar, a lenevi. In (sau la) vremea mea (ori ta, lui etc.) = (in) tinerete, (in) floarea varstei. Acum mi-i (sau ti-i etc.) vremea = aceasta este varsta cand trebuie sa ma bucur (ori sa te bucuri etc.). ♦ Timp disponibil, ragaz. 3. Timp (considerat) prielnic pentru desfasurarea unei actiuni; prilej, ocazie; moment. Era vremea meseiLoc. adv. Intr-o vreme = la un moment dat, candva. La vreme = la timpul oportun, la momentul potrivit. La vremea asta = intr-un moment (nepotrivit) al zilei sau al anului. La vreme de... = a) cand se intampla, cand e nevoie; b) in timpul... pe timp de... Pana (sau de) la o vreme = Pana (sau de) la un moment dat. La o vreme = la un moment dat; intr-un tarziu. Dintr-o vreme sau de la o vreme (incoace) = incepand de la un moment dat. ◊ Loc. adj. si adv. Fara (de) vreme (sau inainte de vreme) = inainte de termen, prematur. ◊ Loc. conj. De vreme ce = din moment ce, deoarece, fiindca. ♦ (In credintele religioase) Vremea de apoi = viata viitoare; judecata din urma. 4. Perioada determinata istoriceste; epoca, veac, secol. ◊ Loc. adv. Pe (sau in) vremea aceea (sau acea vreme) = pe atunci. Pe vremuri = odinioara, candva, in trecut. Din vremuri = Din vremurile vechi, din strabuni. Dupa vremuri = in cursul veacurilor. ◊ In negura vremii = in trecutul indepartat. ♦ (La pl.) Stare de lucruri; imprejurari, circumstante. II. Stare a atmosferei la un moment dat si intr-un loc anumit, determinata prin totalitatea elementelor meteorologice. [Pl. si: vremi] – Din sl. vremen.

PONT2, ponturi, s. n. I. 1. (Fam.) Aluzie rautacioasa, ironie, impunsatura. ◊ Expr. A vorbi in ponturi = a da sa se inteleaga, a sugera; a vorbi in pilde. A bate (cuiva) pontul = a face (cuiva) aluzie la ceva, a-i da (cuiva) sa inteleaga ceva. 2. (In limbajul jucatorilor de carti) Numele uneia dintre cartile de joc (considerata de obicei cu cea mai mare valoare); p. ext. prilej favorabil (la joc). ◊ Expr. A-i face (cuiva) pontul = a insela (pe cineva). (Fam.) A vinde (cuiva) pontul = a dezvalui (cuiva) un secret prin care poate obtine un avantaj, un profit. II. (Inv.) 1. Punct (in spatiu sau in timp); limita. ◊ Loc. adv. (Fam.) La pont = la momentul potrivit, la timp, la tanc. ◊ Expr. A pune pont = a hotari, a fixa locul potrivit pentru ceva. 2. Articol, paragraf dintr-o lege, dintr-un statut, dintr-o conventie; p. ext. legea, statutul etc. respectiv. ♦ Conditie de invoiala agricola impusa taranilor in trecut. 3. Problema sau parte a unei probleme in discutie; idee, principiu care sta la baza unei discutii; punct. – Din magh. pont.

PROVIDENTIAL, -A, providentiali, -e, adj. Dat, trimis de providenta; p. ext. care apare la momentul potrivit, printr-o intamplare favorabila iesita din comun; exceptional, deosebit. [Pr.: -ti-al] – Din fr. providentiel.

OPORTUN, -A, oportuni, -e, adj. Care se intampla, care se face la momentul potrivit; adecvat situatiei, imprejurarilor; potrivit, indicat, nimerit, favorabil. – Din fr. opportun, lat. opportunus.

FAZA, faze, s. f. Fiecare dintre etapele distincte din evolutia unui proces din natura sau din societate; fiecare dintre starile succesive ale unei transformari. ♦ Fiecare dintre aspectele succesive pe care le iau Luna si unele planete, determinate de orientarea pe care o au fata de Pamant partile din suprafata lor iluminate de Soare. ♦ Fiecare dintre circuitele componente ale unui sistem de circuite electrice. ♦ (Fiz.) Argument al unei marimi care variaza sinusoidal in timp si care caracterizeaza marimea in orice moment. ◊ (In expr.; fam.) A fi pe faza = (a fi atent si) a actiona prompt, la momentul potrivit. – Din fr. phase.

TIMP, (II, V, rar IV) timpuri, s. n., (IV, inv. si II) timpi, s. m. I. S. n. Dimensiune a Universului dupa care se ordoneaza succesiunea ireversibila a fenomenelor. II. S. n. si (inv.) m. 1. Durata, perioada, masurata in ore, zile etc., care corespunde desfasurarii unei actiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesiva de momente; interval, rastimp, ragaz. ◊ Loc. conj. Cat timp... = in toata perioada in care... ◊ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = incepand de la un moment dat. Cu timpul = cu incetul, treptat, pe masura ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; pana nu este prea tarziu. Din timp in timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din cand in cand, uneori, cateodata. (In) tot timpul = mereu, intruna. In acelasi timp = simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (sa...) = a venit momentul (sa...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (si asteptat). ♦ (Inv.) Anotimp. 2. Perioada determinata istoric; epoca. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, odinioara. ♦ (La pl.) Imprejurari. III. S. n. Stare a atmosferei intr-o regiune, pe o perioada data, determinata de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. si (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei miscari, ale unei operatii, ale unui fenomen, ale unei actiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei masini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor in patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcatuiesc o masura; bataie. V. S. n. Categorie gramaticala specifica verbului, cu ajutorul careia se exprima raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referinta si momentul in care se petrece actiunea sau in care este adevarata o anumita stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprima categoria gramaticala a timpului (V). – Lat. tempus, -oris.

TARZIU, -IE, tarzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se intampla dupa trecerea unui (anumit) timp, dupa ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Inv. si pop.) Nu (dupa) tarzie vreme = curand. Intr-o tarzie vreme sau (substantivat) intr-un tarziu = dupa mult timp, dupa multa asteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unitati de timp) Care s-a prelungit mai mult decat este normal, care se apropie de sfarsit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamana sau ajunge la maturitate dupa termenul obisnuit. ♦ (Despre animale cu viata efemera) Care si-a prelungit viata peste termenul obisnuit. Fluturi tarzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni si mintea lor) Care pricepe greu, incet (la minte). 5. Adv. Dupa ce a trecut ora sau timpul asteptat, hotarat sau prevazut. ◊ Mai tarziu = dupa catva timp. ◊ Expr. Mai curand (ori mai devreme) sau mai tarziu = la o data neprecisa (dar neindoielnica), odata si odata. Cel (mai) tarziu = avand ultimul termen. ♦ In momentul cand un interval de timp este pe sfarsite. – Lat. tardivus.

RAND, randuri, s. n. 1. Sir (drept, aliniat, ordonat) de lucruri sau de fiinte. ◊ Loc. adv. De-a randul = a) unul dupa altul, fara intrerupere, in sir, neintrerupt, continuu, consecutiv; b) de la un capat la altul; pretutindeni. Pe rand = a) unul dupa altul, succesiv; b) de la unul la altul. Pe rand sau rand pe rand, randuri-randuri = treptat(-treptat), unul dupa altul. In primul rand = inainte de toate, mai ales. ◊ Expr. A fi in primele randuri = a) a ocupa un loc de frunte intr-un sir; b) a fi in fruntea unei activitati. ♦ Haina (incheiata) la doua randuri = haina barbateasca cu doua siruri de nasturi, unul pentru a incheia si unul ca garnitura. ♦ Fiecare dintre sirurile orizontale de cuvinte formand o linie dreapta intr-un text scris sau tiparit. ◊ Expr. A citi printre randuri = a pricepe (sau a se stradui sa priceapa) si ceea ce nu se spune explicit intr-un text scris. ♦ Sir de obiecte suprapus altuia. ♦ (Rar) Cat, etaj. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva intr-un sir sau in cadrul unei activitati; momentul indicat pentru o activitate. ◊ Loc. adv. La rand = unul dupa altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Cu randul = cu schimbul; alternativ. De rand = de serviciu. ◊ Expr. A lua pe cineva la (sau dupa) rand = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. A tine (sau a pastra) randul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilita. A tine cuiva randul = a pastra un loc pentru cineva langa sine, intr-un sir. A intra la rand = a incepe sa actioneze la momentul potrivit, dupa ordinea stabilita, in urma altora. (A fi) in rand cu cineva (sau in randul cuiva) = (a fi) in categoria cuiva, alaturi de cineva; (a fi) pe aceeasi treapta, la acelasi nivel. A lasa (sau a ceda) cuiva randul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia sa ocupe locul sau sa actioneze. A fi (sau a veni) randul cuiva sau a veni randul (pentru ceva) = a sosi momentul potrivit pentru a se face un lucru. La randul meu (sau tau, lui etc.) = a) atunci cand este momentul potrivit pentru mine (sau tine, el etc.); in urma altora intr-un sir; b) din partea mea (sau a ta, a lui etc.). A nu-si da rand = a lucra de zor, a fi neobosit; a se imbulzi la treaba sau la vorba. (Pop.) A nu-si putea da rand cu cineva = a nu o putea scoate la capat cu cineva. A da rand la... = a tine seama de... Fara (de) rand = fara chibzuinta, fara seaman. 3. Cantitate, grup, numar care urmeaza dupa alte grupuri de acelasi fel. ♦ Grup de obiecte care formeaza un tot, o serie si care se folosesc deodata. ◊ Un rand de case = un corp de case. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Data, oara. 4. Grup de persoane (sau de obiecte) care formeaza un tot omogen. 5. (Inv.) Categorie sociala. ◊ Loc. adv. De rand = a) din popor, fara rang; b) lipsit de stralucire; comun, obisnuit; vulgar. 6. Obicei, randuiala, fel (de a fi, de a trai); rost. ◊ Expr. A sti randul = a sti randuiala, a cunoaste rostul, mersul treburilor. (Reg.) Cum e randul? = cum stau lucrurile? A umbla de randul cuiva = a avea grija de cineva, a purta de grija cuiva. – Din sl. rendu.

TANGENT, -A, tangenti, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte) Care atinge o curba intr-un singur punct. ♦ (Despre planuri) Care contine tangente (2) la toate curbele care trec printr-un punct al unei suprafete, care atinge suprafata intr-un singur punct. 2. S. f. Linie dreapta care atinge o curba intr-un singur punct. ◊ Loc. adv. In (sau prin) tangenta = tangential. ◊ Expr. A scapa prin tangenta = a se eschiva de la un lucru prinzand momentul potrivit; a scapa cu greu dintr-o situatie dificila. 3. S. f. Functie trigonometrica egala cu catul dintre functia sinus si functia cosinus. – Din fr. tangent.

A NIMERI ~esc 1. tranz. 1) A atinge pe cineva sau ceva cu un obiect aruncat. ◊ A-l ~ pe cineva a-i face cuiva pe plac; a satisface hatarul cuiva. A o ~ bine a) a (nu) da gres; b) a spune ceva potrivit. 2) A gasi pe baza unor informatii prealabile. ~ drumul. 2. in-tranz. A ajunge pe neasteptate (intr-un loc sau intr-o situatie); a se trezi; a se pomeni; a cadea; a pica. ~ in incurcatura. ◊ ~ tocmai bine (sau la tanc) a veni la momentul potrivit. /<bulg. nameria

PROVIDENTIAL ~a (~i, ~e) 1) (in conceptiile religioase) Care vine de la providenta; socotit ca trimis de providenta. 2) Care apare la momentul potrivit printr-un joc al hazardului; provocat de o intamplare fericita; salutar. [Sil. -ti-al] /<fr. providentiel

SAN1 ~uri n. 1) Partea din fata a corpului omenesc situata intre brate; piept. ◊ A fi (sau a umbla) cu frica in ~ a se teme mereu de ceva. 2) Spatiu dintre piept si camasa incinsa la brau. ◊ A sta cu piatra in ~ a astepta momentul potrivit pentru a se razbuna. A sta cu mainile in ~ a nu face nimic; a pierde timpul in zadar. 3) Loc unde se nasc (dupa o veche credinta populara) sentimentele omului. 4) Mediu in care activeaza cineva sau din care isi trage originea. In ~ul naturii. /<lat. sinus

TIMP1 ~uri n. 1) filoz. Categorie filozofica care desemneaza durata, succesiunea si simultaneitatea proceselor. 2) Interval dintre doua momente masurat in secunde, minute, ore, zile, saptamani, luni, ani, decenii, secole, milenii, perioade, ere. 3) Perioada cat dureaza ceva; durata; vreme. ◊ Catva ~ o perioada scurta. Tot ~ul mereu; intruna. Cu ~ul cu incetul; treptat. In acelasi ~ concomitent; simultan. 4) pop. Moment oportun; imprejurare potrivita pentru o actiune; prilej; ocazie. La ~.(Toate) la ~ul lor (toate) la momentul potrivit. 5) Perioada determinata istoric; epoca. ◊ Pe ~uri demult; candva. 6) Stare meteorologica intr-o perioada data (intr-o anumita regiune); vreme. ~ ploios. 7) lingv. Categorie gramaticala specifica verbului, prin care se exprima momentul in care are loc actiunea. /<lat. tempus, ~oris

TANC2 ~uri n. pop. Betisor gradat cu care se masoara laptele muls la o stana. ◊ La ~ exact cand trebuie; la momentul potrivit. /Orig. nec.

VREME ~uri n. 1) Dimensiune universala dupa care se ordoneaza succesiunea ireversibila a fenomenelor; timp. 2) Interval dintre doua momente care se masoara in secunde, minute, ore etc.; timp. 3) Perioada cat dureaza ceva; durata; timp. Lectia a tinut multa ~. In ~ea lucrului. ◊ Din ~ in ~ din cand in cand; uneori. Din ~ de mai inainte. Cu ~ea peste o anumita perioada; pe masura scurgerii timpului. de ~ ce fiindca; deoarece. In ~ ce (sau in ~ea cand) atunci cand. In aceeasi ~ concomitent; simultan. toata ~ea mereu; neintrerupt; in permanenta. A-si pierde (sau a-si omori) ~ea a-si irosi timpul fara nici un rost; a lenevi. Atata amar de ~ foarte mult timp. 4) Moment oportun, imprejurare potrivita pentru o actiune; timp; prilej; ocazie. La ~ea secerisului. ◊ De la o ~ (incoace) de la un moment dat. Pana la o ~ pana la un moment dat. A fi (sau a veni) ~ea a sosi momentul potrivit. Toate la ~ea lor toate la momentul potrivit. 5) Perioada determinata istoric. Pe ~ea lui Stefan cel Mare. ◊ Pe ~uri candva; demult. Din ~uri de demult; din timpurile vechi. Inainte ~ in timpurile trecute. In (sau pe) ~ea mea (sau ta, lui etc.) pe cand eram (sau erai, era etc.) tanar; in tinerete. 6) Stare meteorologica in-tr-o perioada data (intr-o anumita regiune); timp. Astazi ~ea este frumoasa. [Art. vremea; G.-D. vremii; Pl. si vremi] /<sl. vreme

A ZAPSI ~esc tranz. reg. 1) (persoane) A prinde fara veste asupra unui fapt; a surprinde. 2) A observa (la momentul potrivit); a prinde de veste. /Orig. nec.

OPORTUN, -A adj. Intamplat, survenit la timp, la momentul potrivit; nimerit, favorabil. [< fr. opportun, it. opportuno, lat. opportunus].

UTIL, -A adj. Folositor, trebuincios, necesar. ♦ In timp util = la timp, la momentul potrivit. ♦ s.n. Ceea ce foloseste la ceva. [Cf. fr. utile, lat. utilis].

OPORTUN, -A adj. la momentul potrivit; prielnic, favorabil. (< fr. opportun, lat. opportunus)

UTIL, -A adj. (si s. n.) folositor, trebuincios, necesar. ♦ in timp ~ = la momentul potrivit. (< fr. utile, lat. utilis)

tirziu adv.1. Dupa momentul potrivit sau asteptat. – 2. (Adj.) Tomnatic, maturizat dupa termenul obisnuit. – 3. Greoi, incet, domol, lent. – Mr. tradziu. Lat. tardivus (Densusianu, Hlr., 163; Puscariu 1741; REW 8596), cf. it. tardivo, logud., prov., cat. c****u, fr. tardif, sp., port. tardio.Der. tirzielnic, adj. (tirziu); intirzia, vb. (a ramine in urma, a nu fi la timp).

EXPECTATIVA, expectative, s. f. Asteptare bazata pe anumite drepturi, promisiuni, probabilitati sau calcule; neinterventie in anumite chestiuni sau situatii, si asteptarea unui moment potrivit; expectatie. – Din fr. expectative.

PRILEJ, prilejuri, s. n. 1. Ocazie, imprejurare; moment oportun. ◊ Expr. (Inv. si reg.) Vreme cu prilej = moment potrivit, favorabil. 2. Pretext, motiv. – Din bg. prilez.

PSIHOLOGIC, -A, psihologici, -ce, adj. Care apartine psihologiei, privitor la psihologie sau la fenomenele care fac parte din domeniul ei de cercetare; sufletesc. ◊ Expr. moment psihologic = moment potrivit pentru a influenta pe cineva sau pentru a determina producerea unui anumit fapt. – Din fr. psychologique.

A ASTEPTA astept 1. tranz. 1) A intampina stand pe loc un anumit timp. ◊ La sfantu-asteapta niciodata. 2) (persoane) A lasa sa beneficieze de ragazul necesar. 3) A dori nadajduind cu incredere. Astept sa vii. 4) si fig. A pandi cu rabdare. ~ ocazia. ~ un moment potrivit. 2. intranz. A sta in expectativa. /<lat. ad-spectare

EXPECTATIVA ~e f. Asteptare a unui moment potrivit (bazata pe anumite calcule, promisiuni etc.) pentru a interveni intr-o situatie, intr-o chestiune. [G.-D. expectativei] /<fr. expectative

PSIHOLOGIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine de psihologie; propriu psihologiei. ◊ moment ~ moment potrivit pentru a influenta pe cineva sau pentru a determina ceva. /<fr. psychologique

OPORTUNISM s.n. 1. Lipsa de conduita morala, de fermitate si de principialitate, urmarind satisfacerea intereselor personale prin adoptarea si aplicarea, dupa imprejurari, a unor pareri si principii potrivite momentului. 2. Curent ideologic si politic in randurile unor partide ale clasei muncitoare, care promoveaza ideea renuntarii la mijloacele luptei revolutionare, la transformarea revolutionara a societatii. [Cf. fr. opportunisme, rus. opportunizm].

PSIHOLOGIC, -A adj. Referitor la psihologie; psihic. ♦ moment psihologic = moment potrivit pentru exercitarea unei influente, pentru a cere ceva etc. [Cf. fr. psychologique].

PSIHOLOGIC, -A adj. referitor la psihologie; psihic. ♦ moment ~ = moment potrivit pentru exercitarea unei influente, pentru a cere ceva etc. (< fr. psychologique)

indelete adv.1. Alene, cu incetul, fara graba. – 2. La indemina, comod. – 3. (Inv.) Timp potrivit, moment oportun. Sl. leto „timp”, cf. leat, cu pref. inde- (Puscariu, Dacor., I, 232-4; DAR). Mai putin probabila este der. din alb. lete „usor” (Weigand, BA, III, 218). Este de asemenea posibil sa aiba in vedere o compunere a lui leto cu de-, si ca adaugarea tirzie a lui in-, caci circula inca der. deletnic, adj. (pregatit; iscusit), cu var. mai rara indeletnic; cf. (in)deletnici, vb. (a se ocupa, a-si trece vremea; a se dedica).

NIMERIT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A NIMERI. si A SE NIMERI. 2) Care corespunde situatiei, scopului; potrivit; adecvat. moment ~. /v. a (se) nimeri

A PANDI ~esc tranz. 1) (despre fiinte) A urmari pe ascuns (pentru a prinde, a ataca, a ghici gandurile etc.). 2) A astepta stand ascuns (pentru a captura, a surprinde etc.). 3) (momente, ocazii potrivite) A astepta cu rabdare. /<sl. ponditi

UMORAL, -A adj. 1. referitor la umori; care contine umori. ♦ sistem ~ = totalitatea glandelor cu secretie interna. 2. care reflecta dispozitia sufleteasca de moment. ♦ teorie ~a = teorie potrivit careia functiile organismului sunt reglate de umori. (< fr. humoral)

DEPLASAT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A DEPLASA si A SE DEPLASA. 2) fig. Care nu este potrivit cu situatia sau cu momentul dat; nepotrivit. 3) fig. Care vine in contradictie cu buna-cuviinta; contrar bunului-simt; deloial. Vorbe ~te. /v. a deplasa

OCAZIE, ocazii, s. f. 1. Situatie, imprejurare care provoaca, permite sau usureaza savarsirea unei actiuni; prilej, moment favorabil. ◊ De ocazie = a) loc. adj. potrivit numai pentru o anumita imprejurare; deosebit, de circumstanta; b) loc. adj. si adv. (ivit) intamplator; cumparat sau vandut din intamplare (si de obicei avantajos). ◊ Loc. vb. A da ocazie la (sau, inv., de)... = a da loc, a ocaziona, a prilejui. ◊ Expr. Cu alta ocazie = cu alt prilej, alta data. ♦ Eveniment deosebit, festivitate. 2. (Concr.) Mijloc de locomotie, de obicei gasit din intamplare. [Var.: (inv.) ocaziune s. f.] – Din fr. occasion, germ. Okasion, lat. occasio, -onis.

BINEVENIT ~ta (~ti, ~te) 1) Care bucura prin venirea sa; venit la momentul oportun. 2) Care se produce la locul si la timpul potrivit; adecvat unei situatii; oportun. /bine + venit

PREZUMTIE ~i f. 1) Parere bazata numai pe fapte aparente; presupunere; supozitie; ipoteza. ◊ ~ de nevinovatie principiu juridic potrivit caruia o persoana invinuita de savarsirea unei infractiuni este considerata nevinovata pana in momentul cand vinovatia ei va fi stabilita de lege. 2) Opinie prea avantajoasa si neintemeiata despre sine; supraestimare proprie. [G.-D. prezumtiei; Sil. -ti-e] /<fr. presomption, lat. praesumptio, ~onis

NIMERI, nimeresc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge pe cineva sau ceva cu un obiect aruncat, cu un proiectil etc. ♦ A lovi in tinta. 2. Intranz. A sosi (pe neasteptate, din intamplare) intr-un anumit loc, intr-un moment anume etc. ♦ Refl. A se afla prezent undeva (din intamplare). 3. Tranz. A gasi pe cineva sau ceva (din intamplare sau alegand intre mai multe posibilitati). 4. Intranz. A gasi calea potrivita pentru o anumita situatie sau imprejurare; a izbuti sa realizeze scopul propus. ♦ A ghici. 5. Refl. A se intampla ca ceva sau cineva sa fie intr-un anumit fel; a se potrivi, a se brodi; p. gener. a surveni, a se intampla (incidental). ◊ Loc. adv. Pe nimerite = la nimereala, la intamplare; pe dibuite. [Var.: (reg.) nemeri vb. IV] – Din bg. nameria.

DISPONIBILITATE s.f. Lucru de care se poate dispune; rezerva. ◊ Disponibilitati bugetare = sume de bani nefolosite, de care dispune o institutie. ♦ Principiu de drept civil potrivit caruia partile din proces pot dispune de dreptul invocat in fata organului de jurisdictie. ♦ Situatie a unui militar care a fost lasat la vatra, dar care poate fi chemat in orice moment sub drapel. ◊ A pune in disponibilitate = a concedia dintr-o functie, dintr-un post, (mai ales) a scoate din armata. [Cf. fr. disponibilite].

DISPONIBILITATE s. f. 1. insusirea, starea a ceea ce este disponibil. 2. lucru de care se poate dispune; rezerva. ♦ ~ati bugetare = sume de bani nefolosite, de care dispune o institutie; ~ monetara = cash. ◊ principiu de drept civil potrivit caruia partile din proces pot dispune de dreptul invocat in fata organului de jurisdictie. ◊ situatie a unui militar care a fost lasat la vatra, dar care poate fi chemat in orice moment sub drapel. ♦ a pune in ~ = a concedia dintr-o functie, dintr-un post. 3. stare sufleteasca in care sentimentele si ratiunea se manifesta neingradit. 4. (lingv.) posibilitate a unui cuvant de a indeplini o functie, de a intra in raport cu alte cuvinte. (< fr. disponibilite)

A SE APROPIA ma apropii intranz. 1) A se deplasa sau a se situa mai aproape (de cineva sau de ceva). ~ de foc. ◊ A nu se putea apropia de ceva a fi inaccesibil ceva pentru cineva. A nu se putea apropia de cineva a nu putea gasi limba comuna cu cineva; a nu se putea intelege cu cineva. 2) A veni in curand; a fi aproape; a cadea. Vara se apropie. 3) A ajunge aproape de un anumit moment; a fi pe punctul de atingere. ~ de rezultatul scontat. 4) fig. (despre persoane) A stabili relatii apropiate; a deveni prieten (cu cineva); a se imprieteni. 5) fig. A avea trasaturi comune; a fi deopotriva; a se asemana; a semana; a se potrivi. /<lat. appropiare

PANDI, pandesc, vb. IV. 1. Tranz. si intranz. A observa, a urmari cu atentie pe ascuns sau dintr-un loc ascuns (cu scopul de a prinde, de a ataca, de a afla, de a surprinde etc. pe cineva sau ceva); a spiona, a urmari. ◊ Expr. A pandi cu urechea = a asculta cu atentie, a trage cu urechea. 2. Tranz. A urmari cu nerabdare un moment favorabil, a astepta prilejul de a pune mana pe ceva, de a acapara, de a rapi. 3. Tranz. A studia sau a urmari gesturile, manifestarile si actiunile cuiva pentru a-i ghici gandurile, intentiile. 4. Tranz. si intranz. A astepta (cu nerabdare, cu atentia incordata). ◊ Expr. (Tranz.; inv. si reg.) A pandi vreme (cu prilej) = a astepta ocazia potrivita. – Din sl. ponditi.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)