Rezultate din textul definițiilor
SUFICIENTA, suficiente, s. f. 1. (Rar) Faptul de a fi suficient; indestulare. 2. Incredere, multumire de sine exagerata; vanitate. [Pr.: -ci-en-] – Din it. sufficienza.
AUTOMULTUMIRE s. f. multumire de sine, in urma unor succese, care duce la suficienta, stagnare; autoincantare. (< auto1- + multumire)
AUTOSATISFACTIE s. f. multumire de sine. (< fr. autosa-tisfaction)
INCANTAT, -A, incantati, -te, adj. Plin de bucurie, de multumire, de entuziasm; fermecat, vrajit, fascinat. ◊ Expr. Incantat (de cunostinta), formula de politete prin care o persoana isi exprima multumirea cand face cunostinta cu cineva. ♦ (Rar) Incantator. – V. incanta.
FILISTIN, filistini, s. m. (Livr.) Om multumit de sine, fatarnic, las, marginit. – Din fr. philistin.
AUTOMULTUMIRE s.f. multumire de sine insusi in urma unor succese, care duce la suficienta, la stagnare, la regres si la lipsa de vigilenta; autoincantare. [< auto1- + multumire].
SUFICIENT, -A adj. 1. (adesea adv.) Destul, de ajuns. 2. (Despre oameni) Increzut, prea multumit de sine; infumurat. [Pron. -ci-ent. / cf. it. sufficiente, fr. suffisant, lat. sufficiens].
FILISTIN s. m. (in argoul studentilor germani pe la 1700) targovet incult. ◊ (p. ext.) om multumit de sine, retrograd, ingamfat si marginit. (< fr. philistin)
SUFICIENT, -A adj. 1. (si adv.) destul, de ajuns. 2. (despre oameni) increzut, prea multumit de sine; infumurat. (< lat. sufficiens, it. sufficiente)
AUTOMULTUMIRE s. f. multumire de sine insusi in urma unor succese (reale sau aparente), care duce la lipsa de vigilenta, de atitudine autocritica, la stagnare si regres. – Din auto1- + multumire.
REZUMA, rezum, vb. I. Tranz. 1. A reda pe scurt esentialul unei lucrari, al unei expuneri. ♦ Refl. A se limita, a se margini la..., a se multumi cu... 2. A cuprinde in sine; a sintetiza, a insuma. – Din fr. resumer.
REZUMA vb. I. tr. 1. A reda pe scurt esentialul unei expuneri orale sau scrise. ♦ refl. A se limita la..., a se multumi cu... 2. A cuprinde in sine; a insuma. [P.i. rezum, 3,6 -ma. / < fr. resumer, cf. lat. resumere – a relua].
REZUMA vb. I. tr. 1. a reda pe scurt esentialul unei expuneri. 2. a cuprinde (in sine); a insuma, a sintetiza. II. refl. a se limita la..., a se multumi cu... (< fr. resumer)
AUTOmultumire s. f. Satisfactie de sine (nu intotdeauna justificata) la care ajunge cineva, adesea fara a astepta aprecierile celorlalti; autoincantare. [Pr.: a-u-] – Auto1- + multumire.
CUNOSTINTA, cunostinte, s. f. 1. Cunoastere (2). ♦ Expr. A avea (sau a lua) cunostinta de ceva = a sti, a fi informat. A aduce (ceva) la cunostinta cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunostinta publica = a da de stire tuturor. In cunostinta de cauza = cunoscand bine ceva. A-si pierde cunostinta = a nu mai sti de sine, a lesina. ♦ (Rar) A-si veni in cunostinta = a se trezi din lesin. ♦ (Rar) Minte, ratiune. 2. (La pl.) Totalitatea notiunilor, ideilor, informatiilor pe care le are cineva intr-un domeniu oarecare. 3. Persoana pe care vorbitorul o cunoaste. ♦ Expr. A face cunostinta cu cineva = a lega relatii sociale cu o persoana. (Fam.) A face cuiva cunostinta cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (Inv.) multumire, recunostinta. – Cunoaste + suf. -inta (cu sensul 3 dupa fr. connaissance).
A ADUCE aduc 1. tranz. I. 1) (persoane sau lucruri) A lua ducand cu sine (undeva sau la cineva). 2) A apropia de corp sau de o parte a corpului. ~ mana la cap. 3) A face sa capete o anumita directie sau inclinatie. ~ vorba (despre ceva sau despre cineva) a pomeni (despre ceva sau despre cineva). 4) A face sa se produca; a provoca; a pricinui; a cauza. ~ castig. Norii negri aduc ploaie. 5) A face sa ajunga intr-o anumita stare sau situatie. ~ (pe cineva) la sapa de lemn a saraci cu totul pe cineva. 6) A infatisa spre examinare. ~ un argument. II. (impreuna cu unele substantive formeaza locutiuni verbale, avand sensul substantivului cu care se imbina): ~ la cunostinta a instiinta. ~ multumiri a multumi. ~ jertfa a jertfi. A-si ~ aminte a-si aminti. 2. intranz. 1) pop. (urmat de un substantiv precedat de prepozitia cu) A avea trasaturi comune; a fi deopotriva; a se potrivi; a semana; a se asemana. 2) (urmat de un determinant precedat de prepozitia a) A emana un miros specific (de obicei, neplacut). ~ a mucegai. ~ a dogorat. /<lat. adducerre