Rezultate din textul definițiilor
ANDRICU, Mihail (1894-1974, n. București), compozitor român. M. coresp. al Acad. (1948), prof. univ. la București. Unul dintre făuritorii școlii simfonice românești de inspirație folclorică. Simfonii, balete („Taina” și „Luceafărul”), muzică de cameră și instrumentală.

BARBER [bá:bə], Samuel (1910-1981), compozitor american. Simfonii, baletul „Medeea”, opera „Antoniu și Cleopatra”, concerte instrumentale, muzică de cameră.

BERGER, Wilhelm (1929-1993, n. Rupea), compozitor român. Muzică simfonică și vocal-simfonică, muzică de cameră, vocală și instrumentală, în care urmărește sinteza între formele clasice și preclasice cu structuri intonaționale modale de esență modernă. Studii de muzicologie. M. coresp. al Acad. (1991).

BERWALD, Franz Adolf (1796-1868), compozitor suedez de origine germană. Opere („Estrela de Soria”), operete, cantate, simfonii, concerte de muzică de cameră, cu tentă romantică, melodicitate lirică tipic nordică, polifonie aerată, tendință de reînnoire a formelor.

BRAHMS [bra:ms], Johannes (1833-1897, n. Hamburg), compozitor, pianist și dirijor german. A trăit la Viena. Unul dintre cei mai de seamă simfoniști după Beethoven. Creația sa, în care noblețea inspirației melodice, de nuanță afectivă romantică, se îmbină cu originalitatea armoniei și a simțului pentru largi construcții simfonice, păstreză și cultivă formele tradiționale ale muzicii clasice (patru simfonii, patru concerte pentru soliști și orchestră, uverturi, „Rapsodia pentru alto, cor bărbătesc și orchestră”, „Recviemul german”, sonate, variațiuni, balade, intermezzi, rapsodii, valsuri pentru pian, muzică de cameră, lieduri).

BRITTEN [brítn], Benjamin (1913-1976), compozitor, pianist și dirijor englez. Creație inspirată din folclorul autohton. Opere („Peter Grimes”, „Albert Herring”), simfonii, lucrări vocal-simfonice („Balada eroilor”, „Recviemul de război”), concerte instrumentale, muzică de cameră.

BUXTEHUDE, Dietrich (1637-1707), organist și compozitor german. Cantate, arii, muzică de cameră, numeroase lucrări pentru orgă.

CANNABICH, Christian (1731-1798), violonist, dirijor și compozitor german. Șeful orchestrei din Mannheim. Precursor al muzicii clasice. Autor a peste 100 de simfonii, balete, uverturi, muzică de cameră.

CASELLA, Alfredo (1883-1947), pianist, dirijor, profesor, teoretician și compozitor italian. Simfonii, opere („Mitul lui Orfeu”), balete, muzică de cameră, coruri și cîntece de orientare neoclasică.

CASTALDI, Alfonso (1874-1942, n. Maddaloni, Italia), compozitor și pedagog român de origine italiană. Printre elevii săi se numără I.N. Otescu, G. Georgescu, C.C. Nottara, A. Alessandrescu, I. Dumitrescu, Gh. Dumitrescu. Creație de influență impresionistă. Simfonii, poeme simfonice, muzică de cameră, coruri.

CEAIKOVSKI, Piotr Ilici (1840-1893, n. Votkinsk), compozitor rus. Prof. la Conservatorul din Moscova. Creație caracterizată prin bogăție melodică, farmec romantic și forță dramatică. Simfonii, uverturi, concerte instrumentale, opere („Evgheni Onedin”, „Mazepa”, „Dama de pică”), balete („Lacul lebedelor”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „Spărgătorul de nuci”), muzică de cameră, instrumentală și vocală, piese pentru pian („Anotimpurile”), romanțe.

CHIRIAC, Mircea (1919-1994, n. București), compozitor român. Muzică simfonică („Bucureștii de altă dată”), balete („Iancu Jianu”, „Văpaia”), muzică de cameră, de film. Stil direct de inspirație folclorică, cu accente uneori arhaizante.

CONSTANT, Marius (1925-2004, n. București), compozitor și pianist francez de origine română. Căutările în domeniul muzicii concrete i-au inspirat balete („Elogiul nebuniei”), muzică de cameră, mai multe lucrări simfonice, o operă.

JANÁČEK [jánatʃek], Leoš (1854-1928), compozitor, muzicolog și dirijor ceh. Reprezentant al curentului folcloric. Opere („Jenufa”, „Cazul Makropulos”, „Katia Kabanova”, „Vulpișoara șireată”), o simfonietă, poemul simfonic „Taras Bulba”, muzică de cameră, prelucrări folclorice, caracterizate prin dinamism viguros, forță expresivă, claritate armonică și ritmică.

HÁBA [ha:ba], Alois (1893-1972), compozitor și muzicolog ceh. Prof. univ. la Praga. Unul dintre inițiatorii și teoreticienii compoziției pe baza sistemului „”sferturilor de ton„ (”Noua teorie asupra armoniei„). Opere (”Mama„, ”Vie împărăția Ta„), lucrări orchestrale, muzică de cameră, coruri, lieduri.

HACIATURIAN, Aram Ilici (1903-1978), compozitor armean. Prof. univ. la Moscova. Balete („Gayaneh”, „Spartacus”), simfonii, lucrări vocal-simfonice, concerte instrumentale, muzică de cameră, de scenă (pentru drama „Mascarada” de Lermontov), de film, caracterizate prin pitorescul armoniei, bogăția melodică, ritmurile complexe și expresive, culoarea orchestrală strălucitoare, succesiunea dinamică și sugestivă a imaginilor, inspirate în special de folclorul armean, gruzin și azer.

COPLAND [cɔplənd], Aron (1900-1990), compozitor american. Balete, opere, lucrări simfonice, concerte pentru pian, pentru clarinet, muzică de cameră, de scenă și de film. Lucrări teoretice despre muzica modernă.

RAHMANINOV, Serghei Vasilievici (1873-1943), compozitor, pianist și dirijor rus. Reprezentant de seamă al artei pianistice universale. După ce a activat ca dirijor al Teatrului Mare din Moscova (1904-1906), a emigrat în Franța (1917), apoi s-a stabilit definitiv în S.U.A. (1918). Legat de sistemul tonal, este considerat ultimul compozitor romantic. Inventivitate melodică și stil pianistic personal. Muzică de un lirism tumultuos, A scris în toate genurile (lieduri, muzică de cameră, simfonică, operă), dar a excelat în creația pianistică (patru concerte, piese pentru pian). Remarcabil interpret al muzicii lui Beethoven și Skriabin. Pianist virtuoz, și-a înregistrat propriile creații.

DEBUSSY [dəbüsí], Claude-Achille (1862-1918), compozitor, pianist, dirijor și critic muzical francez. Creator și inovator în domeniul formei, ritmicii, armoniei și orchestrației întemeiate pe rafinate combinații de timbruri instrumentale, reprezentant al impresionismului muzical. A evocat cu plasticitate și finețe impresiile momentane, fugitive („Preludiu la după-amiaza unui faun” după Mallarmé, ciclurile de preludii pentru pian, suita „Imagini”, lucrările simfonice „Nocturne” și „Marea”). A compus și balete („Jocuri”), lucrări vocal-simfonice („Martiriul Sf. Sebastian”), opera „Pelléas și Mélisandre”, muzică de cameră, melodii.

ROSSINI, Gioacchino (1792-1868), compozitor italian. Unul dintre cei mai mari compozitori de operă ai epocii sale, a realizat în domeniul liric sinteza care a dus la succesul operei italiene. Structurează clar formele lirice, se bazează pe principiile belcanto-ului, umanizând cântul vocal. Preocupat de definirea muzicală a caracterelor și situațiilor comice. Numeroase opere seria, semiseria și bufe („Bărbierul din Sevilla” – capodopera sa, „Cenușăreasa”, „Wilhelm Tell”, „Othello”); muzică de cameră și religioasă.

CUCLIC, Dimitrie (1885-1978, n. Galați), compozitor român la București și New York (1924-1930). Simfonii, opere („Traian și Dochia”, „Bellérophon”, „Meleagridele”), lucrări vocal-simfonice, piese instrumentale, un concert pentru vioară și orchestră, muzică de cameră, numeroase lieduri și coruri. Un tratat de estetică muzicală. Versuri.

REICHA [ráiʃa], Antonin (Anton) (1770-1836), compozitor, teoretician muzical și pedagog ceh. Stabilit la Paris (1808). Elev al lui Haydn. Prof. la Conservatorul din Paris. Opere („Cagliostro”, „Sapho”), simfonii, muzică de cameră. Lucrări pedagogice („Tratatul de melodie”).

ROGALSKI, Theodor (1901-1954, n. București), compiztor și dirijor român. Prof. univ. la București. Scriitură modernă, discurs muzical de mare claritate, talent de orchestrator. A excelat în muzica simfonică („Două schițe simfonice – Înmormântare la Pătrunjel și Paparudele”, „Trei dansuri românești”); a scris și muzică de cameră de un mare rafinament coloristic, volal-simfonică și de film.

OBUHOVA, Nadejda Andreevna (1886-1961), mezzo-soprană rusă. Solistă la Bolșoi Teatr (1916-1948). Repertoriu romantic („Hovanscina” de Musorgski, „Mazepa” de Ceaikovski) și de muzică de cameră.

PADEREWSKI, Ignacy Jan (1860-1941), pianist, compozitor și om politic polonez. Stabilit în S.U.A. în perioada 1914-1919. Prof. la conservatoarele din Varșovia și Strasbourg. Celebru interpret al muzicii lui Chopin. Opere („Manru”, „Sakuntala”), piese pentru pian, muzică de cameră, o simfonie. Prim-min. și ministru de Externe a Poloniei (ian.-dec. 1919); a semnat Tratatul de la Versailles (1919).

OBÓI (‹ it., germ.; {s} fr. hautbois „copac înalt”) s. n. Instrument muzical de suflat, din lemn, de forma unui tub cu ancie dublă, cu găuri și cu clape. Provenit din străvechile fluiere, utilizat în antichitate în Orient și în Europa. Introdus în orchestră în Franța (1670), a evoluat către forma actuală în sec. 19. Folosit ca instrument solist sau în formațiile de muzică de cameră, în orchestre simfonice, de operă etc., are un sunet pătrunzător, clar și un colorit pastoral.

POPOVICI, Doru (n. 1932, Reșița), compozitor și muzicolog român. Autor prolific, abordând majoritatea genurilor muzicale. Influențat de impresionismul francez, apoi sinteză între tehnica serială și modală (opere, simfonii). Ulterior, valorifică muzica bizantină și psaltică. Lucrări axate pe importanța melodiei, privită ca expresie a lirismului. Opere („Prometeu”, „Mariana Pineda”), cantate („Porumbeii morți”, „Omagiu lui Palestrina”), poeme, schițe simfonice, concerte și simfonii („Codex Caioni pentru orchestră de coarde”), muzică de cameră, vocală, instrumentală și corală.

BOCCHERINI, Luigi (1743-1805), violoncelist și compozitor italian. Influențat de Școala de la Mannheim, este unul dintre precursorii clasicismului vienez. Simfonii, concerte pentru vioncel, lucrări pentru formații de cameră, muzică de scenă, piese vocale și vocal-simfonice.

CVARTÉT, cvartete, s. n. Formație muzicală alcătuită din patru voci sau din patru instrumente care execută împreună o compoziție muzicală; compoziție scrisă pentru o asemenea formație. ◊ Cvartet de coarde = formație fundamentală a muzicii de cameră (două viori, violă și violoncel). [Var.: cuartét s. n.] – Din it. quartetto, fr. quartette.

CUARTÉT ~e n. 1) Compoziție muzicală pentru patru voci sau patru instrumente. 2) Formație alcătuită din patru cântăreți sau patru instrumentiști. ◊ ~ de coarde formație fundamentală a muzicii de cameră (două viori, violă, violoncel). [Var. cvartet] /<it. quartetto, fr. quartette

CÁMERĂ s.f. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. ◊ muzică de cameră = compoziție muzicală făcută pentru un număr redus de instrumente. 2. Nume dat unor aparate sau dispozitive care se aseamănă cu o încăpere, cu o odaie. ◊ Cameră obscură = a) încăpere neluminată sau cu lumină de o anumită culoare, în care se lucrează cu materiale fotosensibile; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran imaginea răsturnată a unui obiect; cameră fotografică = a) aparat fotografic; b) cameră obscură; cameră de combustie = încăpere a motorului cu ardere internă, în care se aprinde amestecul de gaze. ♦ Tub închis de cauciuc care se umple cu aer sub presiune și care se așază pe roată sub anvelopă; balon de cauciuc al unei mingi de sport, în care se introduce aer sub presiune. 3. Adunare parlamentară constituită; instituție parlamentară. [< it. camera].

BRĂILOIU, Constantin (1893-1958, n. București), muzicolog, folclorist și compozitor român. M. coresp. al Acad. (1946). Prof. univ. la București. Întemeietor al Arhivei de Folclor a Societății Compozitorilor Români din București și al arhivelor internaționale de muzică populară din Geneva. muzică de cameră, instrumentală și vocală. Studii de etnomuzicologie („Muzica populară românească”), culegeri de melodii populare. A dezvoltat cercetarea în spirit științific a folclorului românesc. Unul dintre inițiatorii etnomuzicologiei mondiale.

HAAS [a:s], Monique (1909-1987), pianistă franceză. Soția compozitorului de origine română Marcel Mihalovici. Elevă a lui R. Casadesus, R. Serkin și G. Enescu. Parteneră, în muzica de cameră, cu G. Enescu și P. Fournier. Carieră internațională. Repertoriu modern. Înregistrări (integralele Debussy și Ravel).

RESPIGHI, Ottorino (1879-1936), compozitor neoclasic italian. Prof. univ. la Roma. Reprezentativ pentru curentul neoclasic, excelând prin măiestria orchestrațiilor. muzică de cameră, simfonică („Fântânile Romei”, „Pinii din Roma”, „Serbările romane”), balete.

ROUSSEL [rusél], Albert (1869-1937), compozitor francez. Prof. univ. la Paris. Preocupare pentru limpezimea formală; armonist îndrăzneț; factură impresionistă. muzică de cameră, simfonică, balet („Ospățul păianjenului”, „Bacchus și Ariadna”). Opera balet „Padmâvatî”.

PAZ, Juan Carlos (1901-1972), compozitor argentinian. Prof. univ. la Buenos Aires. Fondatorul (1937) „Concertelor de Muzică Nouă”. Animator al vieții muzicale argentiniene. muzică de cameră și orchestrală („Continuitate”).

ABSIL, Jean (1893-1974), compozitor belgian. muzică simfonică, de cameră, pentru pian etc.; s-a inspirat și din muzica populară românească.

ALBRECHTSBERGER, Johann Georg (1736-1809), compozitor și organist austriac. Profesor al lui Beethoven. muzică religioasă, de cameră și lucrări teoretice („Îndrumare fundamentală în compoziție”).

BENTOIU, Pascal (n. 1927, București), compozitor român. muzică simfonică, de cameră, vocală și instrumentală, operele „Amorul doctor” și „Hamlet”. Limbaj expresiv, construcție clară și echilibrată. Studii de muzicologie și folclor.

BREDICEANU 1. Coriolan B. (1850-1909, n. Lugoj), om politic român. Membru în Comitetul Central al Partidului Național Român (1881-1892), deputat în Dieta Ungariei (1906-1909). 2. Tiberiu B. (1877-1968, n. Lugoj), compozitor și folclorist român. Fiul lui B. (1). M. coresp. al Acad. (1937). Scene lirice („La șezătoare”), lucrări instrumentale pe teme populare. Rol important în organizarea și conducerea Operei Române din Cluj. 3. Mihai B. (1920-2005, n. Brașov), dirijor și compozitor român. Fiul lui B. (2). muzică simfonică, de cameră, de balet. Studii de muzicologie. A inventat un polimetronom.

CHAVEZ [tʃáves], Carlos (1899-1978), dirijor, compozitor și muzicolog mexican. muzică simfonică, de cameră și corală, concerte instrumentale, balete, în care prelucrează elemente din folclorul mexican. Întemeietorul orchestrei simfonice naționale.

COMES, Liviu (1918-2004, n. Șerei, jud. Hunedoara), compozitor român. Prof. univ. la Cluj și București. muzică simfonică, de cameră, corală și pentru copii.

CONSTANTINESCU, Dan (1931-1993, n. București), compozitor român. Autor de muzică simfonică, de cameră, vocală și corală.

CONSTANTINESCU, Paul (1909-1963, n. Ploiești), compozitor român. M. coresp. al Acad. (1963), prof. univ. la București. Creația sa (muzică simfonică, de cameră, lucrări concertante, „Oratoriul de Crăciun”, operele „O noapte furtunoasă” și „Pană Lesnea Rusalim”), modernă ca tehnică componistică, se sprijină pe folclorul românesc.

FIRCA, Gheorghe (n. 1935, Grădinari, jud. Caraș-Severin), muzicolog și compozitor român. Contribuții în domeniul teoriei muzicale („Bazele modale ale cromatismului diatonic”, „Structuri și funcții în armonia modală”) și analize ale componisticii contemporane; muzică simfonică, de cameră, corală, lieduri.

CAVALLI, Pietro Francesco (pe numele adevărat Pietro Francesco Caletti-Bruni) (1602-1676), compozitor italian. Elev al lui Monteverdi. Unul dintre întemeietorii operei venețiene. Opere („Ercole Amante”), muzică bisericească și de cameră.

BUICLIU, Nicolae (1906-1974, n. Corabia), compozitor român. Prof. univ. la București. muzică simfonică și instrumentală de cameră, de factură clasică și cu intonații populare.

BUSONI, Ferruccio Benvenuto (1866-1924), compozitor, pianist și teoretician italian. A trăit la Berlin. Promotor al neoclasicismului. Opere, muzică pentru orchestră și de cameră, coruri, transcripții, studii muzicologice („Schiță a unei noi estetici muzicale”).

ȚĂRANU, Cornel (n. 1934, Cluj), compozitor român. M. coresp. al Acad. (1993). Cu un punct de pornire postenescian, creația sa îmbină orientarea serială cu cea modal-folclorică, rigoarea cu improvizația. Lucrări orchestrale (patru simfonii) și de cameră („Contraste”), o operă de cameră („Secretul lui Don Giovanni”), muzică de film.

BASARAB, Mircea (n. 1921, București), dirijor și compozitor român. Repertoriu simfonic clasic și contemporan. Prime audiții de muzică românească. Compoziții simfonice și de cameră („Rapsodie pentru orchestră”, „Variațiuni simfonice”).

BOBOC, Nicolae (1920-1999, n. Ilia, jud. Hunedoara), dirijor și compozitor român. Dirijor al filarmonicilor din Arad și Timișoara și al Operei Române din Timișoara. Predlecție pentru repertoriul modern și contemporan. muzică simfonică (suita „Țara Hălmagiului”), de cameră și corală.

BUGHICI, Dumitru (n. 1921, Iași), compozitor român. muzică simfonică cu tendințe programatice, de cameră și corală.

CÁMERĂ s. f. I. 1. încăpere într-un apartament. ♦ muzică de ~ = muzică destinată unui număr redus de interpreți. 2. compartiment într-un sistem tehnic (instalație, mașină, aparat). ♦ ~ obscură = a) încăpere neluminată sau cu lumină de o anumită culoare, în care se lucrează cu materiale fotosensibile; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran imaginea răsturnată a unui obiect; ~ fotografică = a) aparat fotografic; b) cameră obscură de televiziune (sau videocaptoare), aparat complex pentru captarea imaginii și transformarea ei în semnale video; ~ de combustie = încăpere a motorului cu ardere internă în care se aprinde amestecul de gaze. II. tub închis de cauciuc care se umflă cu aer și care se așază pe roată sub anvelopă. ◊ balon de cauciuc al unei mingi de sport. III. 1. adunare parlamentară constituită; organ suprem al puterii de stat. 2. (ec.) instituție având ca obiectiv sprijinirea activității dintr-un anumit domeniu. (< it. camera)

CÁMERĂ ~e f. 1) Încăpere în interiorul unei case; odaie. ~ mobilată. ◊ muzică de ~ compoziție muzicală, executată de un număr redus de instrumente. 2) Încăpere cu destinație specială. ~ de comandă. 3) Încăpere specială din care se efectuează în mod automat controlul și conducerea funcționării unei centrale sau stațiuni electrice. 4) Spațiu dintr-un dispozitiv, instalație asemănătoare cu o odaie sau însăși instalația, în care se produce un proces tehnic. ~ de luat vederi. ~ de combustie. 5) Tub de cauciuc în care se introduce aer sub presiune, având diferite întrebuințări. ~a unei mingi. ~ de bicicletă. 6) Organ legislativ al parlamentului. /<it. camera, engl. camera, fr. caméra

CAPOIANU, Dumitru (n. 1929, București), compozitor român. muzică simfonică (concert pentru vioară, variațiuni cinematografice), vocal-simfonică, de cameră și de film, plină de vervă ritmică și culoare.

HERMAN, Vasile (1929-2010, n. Satu Mare), compozitor și muzicolog român. Prof. univ. la Cluj. muzică simfonică („Ritornele”, „Cantilații”), vocal-simfonică („Balada lui Pintea Viteazul”), de cameră („Episoade”). Studii de muzicologie („Formă și stil în noua creație muzicală românească”).

BERG, Alban (1885-1935), compozitor austriac. Elev al lui A. Schönberg. muzică dodecafonică cu caracter liric și dramatic accentuat (operele „Wozzeck” și „Lulu”, un concert pentru vioară, lucrări de cameră, lieduri).

GRIEG [gri:g], Edvard (1843-1907), compozitor, pianist și dirijor norvegian. Întemeietorul școlii muzicale norvegiene. Ca pianist și dirijor, a interpretat lucrările sale, făcând turnee în toată Europa. muzică de scenă pentru „Peer Gynt”, de Ibsen, un concert pentru pian și orchestră, piese orchestrale, lucrări de cameră („Sonatele” pentru vioară și violoncel), vocale și instrumentale. Melodică inspirată din cântecul popular, armonie originală („Dansuri și cântece norvegiene”).

BOBESCU 1. Jean B. (1890-1981, n. Iași), dirijor român. Repertoriul său cuprinde îndeosebi opere italiene (Verdi, Puccini și Mascagni). 2. Constantin B. (1899-1992, n. Reni), violonist, dirijor și compozitor român. Frate cu B. (1). Elev al lui Caudella și V. d’Indy. A făcut parte din cvartetul G. Enescu. muzică de operă („Trandafirii roșii”), simfonică („Concert pentru vioară și orchestră”) și vocal-simfonică. 3. Lola Anna-Maria B. (1919-2003, n. Craiova), violonistă belgiană de origine română. Nepoata lui B. (1 și 2). Elevă a lui J. Thibaud. Fondatoare a orchestrei de cameră „Soliștii din Bruxelles”. Interpretă sensibilă a unui repertoriu foarte bogat.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)