Rezultate din textul definițiilor
DOSI, dosesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. (Pop. si fam.) A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde. 2. Tranz. (Pop. si fam.) A fura ceva (ascunzand). 3. Tranz. si intranz. (Inv.) A o lua la fuga; a fugi. – Din dos.
A TULI ~esc intranz. pop. fam.: A o ~ la (sau de) fuga (sau la sanatoasa) a pleca repede de undeva; a o lua la fuga. /<bulg. tulja, sb. tuliti, ucr. tulyty
pledi, vb. IV (reg.; in expr.) a o pledi la drum = a o lua la fuga, a fugi.
sneata s.f. art. (reg.; in expr.) a lua sneata = a o lua la fuga.
soldani, soldanesc, vb. IV (reg. si fam.) a pune pe fuga (pe cineva); a o lua la fuga ca soldanul (v.).
INCOLO adv. 1. In alt loc decat aici; in partea aceea, in directia aceea, intr-acolo. ◊ Expr. Mai incolo = mai departe. Pana (mai) incolo = pana nu departe, destul de aproape. (Fam.) Lasa-l (sau da-l) incolo! = nu te mai ocupa de el, nu-i da atentie, nu-l lua in considerare. fugi incolo! = taci din gura! nu mai spune fleacuri. 2. Pe urma, mai tarziu. ◊ Loc. adv. De aici sau de-acu(m) incolo = incepand din acest moment, de acum inainte. De astazi (sau de maine etc.) incolo = incepand de azi (sau de maine etc.). De atunci incolo = dupa aceea. 3. In afara de cele aratate inainte. [Var.: incolea adv.] – In + colo.
ZBUGHI2, zbughesc, vb. IV. Tranz. (In expr.) A o zbughi = a o lua deodata la fuga; a o sterge. (La imper.; cu valoare de interj.) Zbughi-o, baiete = hai repede, sterge-o. – Din zbughi1.
PASLI, paslesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; fam.) 1. (In expr.) A o pasli = a fugi, a o lua la sanatoasa. 2. Fig. A fura, a sterpeli. – Din rus. posli.
TALPASITA f. : A-si lua ~a a fugi de undeva (de frica, de rusine); a parasi repede un loc; a o sterge. /talpas + suf. ~ita
ZBUGHI2, zbughesc, vb. IV. Tranz. (In expr.) A o zbughi = a o lua deodata la fuga. ◊ (La imper., cu valoare de interj.) Injuga boii la car si zbughi-o, baiete! (SEZ.) – Din zbughi1.
EHEU! fugaCES... LABUNTUR ANNI (lat.) vai!... cum se scurg anii in fuga – Horatiu, „Ode”, II, 14, 1-2. V. si fugit irreparabile tempus.
cimp n., pl. uri (lat. campus, it. sp. pg. campo, pv. camp, fr. champ). Ses, loc, plan. Cimp de bataie, de batalie, loc de batalie. Fond pe care zugravesti ceva: cimpu unui tablou. Teren de lucru, de munca: cimpu chimiii. Pl. Munt. Haturi. Cimpu lui Marte, cimp de exercitii militare in vechea Roma si azi la Paris. M. pl. A-ti lua cimpii, a fugi de frica ori de intristare, a-ti lua lumea´n cap, a te retrage de lume. A bate cimpii, a vorbi in dodii, fara inteles.
Eurydice 1. Sotia lui Orpheus. Odata, in timp ce se afla pe cimp, Aristaeus a vazut-o si, indragostindu-se de ea, a vrut s-o violeze (v. si Aristaeus). Cautind sa se salveze, Eurydice a luat-o la fuga, dar a fost muscata de un sarpe si a murit. Indurerat, Orpheus n-a pregetat sa coboare in Infern ca s-o intilneasca. Acolo, prin cintecele lui minunate a reusit sa-i induplece pe zeii subpaminteni sa i-o inapoieze pe Eurydice. El s-a legat insa cu juramint sa n-o priveasca inainte de a fi pasit dincolo de hotarele lumii subpamintene. Altfel urma s-o piarda pentru totdeauna. Orpheus nu si-a putut tine insa juramintul. El n-a putut rezista dorintei arzatoare de a-si privi sotia inainte de a ajunge pe pamint. In felul acesta Eurydice a ramas pentru totdeauna in lumea mortilor. 2. Mama lui Danae. 3. Sotia lui Creon, regele din Thebae. Auzind de moartea fiului ei, Haemon, s-a sinucis. 4. Fiica lui Amphiaraus si a Eriphylei.
STERGE vb. v. aboli, cara, desfiinta, disparea, distruge, fofila, fugi, fura, furisa, ierta, lua, nimici, pieri, rade, strecura, suprima, sustrage, zbughi, zdrobi.
A PARLI ~esc 1. tranz. A face sa se parleasca. ◊ A o ~ (sau pati) a nimeri intr-o situatie neplacuta; a da peste belea. A o ~ la (sau de) fuga a incepe sa fuga repede; a o lua iute din loc; a o zbughi. 2. intranz. (despre surse de caldura) A emana radiatii fierbinti, raspandind caldura foarte mare; a parjoli; a frige; a dogori; a pali; a arde. Soarele ~este. /<bulg. parlja, sb. prljiti
VALE, vai, s. f. 1. Depresiune, adancitura de teren alungita, strabatuta (permanent sau vremelnic) de o apa curgatoare; regiune de ses situata sub nivelul tinuturilor din jur (si udata de o apa curgatoare). ◊ (In limbajul biblic) Valea plangerii (sau a lacrimilor) = pamantul (considerat ca loc al suferintelor si al durerii). ◊ Loc. adj. si adv. (De) mai la vale = (de) mai departe, care urmeaza, in continuare. ◊ Loc. adv. la vale = la coboras; in jos; in josul apei. De vale = la capatul coborasului, acolo unde incepe valea; mai departe (in sensul coborarii). ◊ Expr. (Fam.) A-si lua valea = a pleca, a fugi (de undeva). ♦ (Fam.; cu valoare de interj.; art.) Pleaca! plecati (imediat)! 2. (Reg.) Apa curgatoare; albia unei ape curgatoare. – Lat. vallis.
GOANA ~e f. 1) Deplasare cu viteza mare; mers iute. ◊ A o lua la ~ a incepe sa fuga; a o rupe la fuga. A pune pe ~ (pe cineva) a alunga, a fugari pe cineva. 2) Plecare grabnica (si uneori pe furis) dintr-un loc; fuga. 3) Urmarire insistenta si fara motiv, care cauzeaza neplaceri; prigoana; persecutie. ◊ A nu slabi din ~ a urmari in permanenta. 4) Vanatoare cu gonaci. 5) pop. Imperechere a vacii cu taurul. /Din a goni
NAIBA f. Una din numirile populare ale diavolului. ◊ La ~! se spune, cand cineva vrea sa se lepede de ceva. Ce ~! se spune pentru a exprima nerabdarea sau nemultumirea. Al ~ii! se spune pentru a exprima mirarea. Dat ~ii a) care pricinuieste multa bataie de cap; b) care este foarte dezghetat si descurcaret. Pe ~! se spune pentru a nega ceva. Nici pe ~ absolut nimic. A cauta pe ~ a se aventura in ceva, care poate avea urmari neplacute. A da de ~ (sau a vedea pe ~) a nimeri intr-o incurcatura. A da (sau a lasa) pe cineva sau ceva la ~ (sau ~ii) a renunta la cineva sau ceva. Du-te (sau fugi) la ~! sau du-te ~ii!, lua-te-ar ~!, fire-ar (sau fir-ar) al ~ii (sa fie)! se spune pentru a exprima o imprecatie sau un blestem. [G.-D. naibei] /Orig. nec.
potaie (potai), s. f. – 1. Cotarla, javra, jigodie. – 2. Haita de lupi. – 3. Catel. Origine necunoscuta. Solutiile propuse sint insuficiente: din sl. testi, teką „a fugi”, cu pref. po- (Cihac, II, 281); expresiv, cf. mayen. poutaud „broasca” (Seineanu, Chien, 326); dintr-o radacina pot-, necunoscuta, cu suf. -aie (Pascu, Suf., 200); din sb. potaja „ascunzatoare”.
DULUTA f. reg.: A se duce ~ a pleca urgent; a fugi in graba mare: a-si lua talpasita. /Orig. nec.
fugi (fug, fugit), vb. – 1. A alerga, a o lua la goana. – 2. A evada, a scapa din. – 3. A curge, a se scurge, a trece. – 4. A evita, a ocoli. – Mr. fug, fudzu, fudzita, megl., istr. fug. Lat. fugῑre, in loc de clasicul fugere (Puscariu 662, Candrea-Dens., 665; REW 3550; DAR), cf. alb. fugoń, it. fuggire, fr. fuir, sp. huir, port. fugir. Cf. fuga.
sperla (-le), s. f. – Funingine, negreala, spuza. – Var. sperla. Origine incerta. Daca acest cuvint este expresiv, cum pare sa indice suf., trebuie pornit de la ideea de „producere de scintei”, cf. sfirii, pirii (se numeste sperla spuza care acopera focul cu mult fum). Legatura cu sl. para „fum”, mag. pernje „cenusa fierbinte” (Cihac, II, 243) este dubioasa. – Der. sperli (var. sparli), vb. (a fugi, a o intinde; a fura), se leaga mai putin de sensul actual al lui sperla, decit de radacina lui expresiva (dupa Conev 61, din bg. sparljam, care pare sa provina din rom.).
A SE INDEMNA ma indemn intranz. (despre fiinte) A se lua la intrecere (unul cu altul) (stimulandu-se reciproc). ~ la fuga. /<lat. indeminare
GOANA, goane, s. f. 1. Deplasare cu pasi mari si repezi; urmarire in fuga. ◊ Loc. vb. A pune (pe cineva) pe goana sau a lua (pe cineva) la goana = a goni; a fugari. ♦ Viteza mare cu care se deplaseaza un vehicul; graba mare cu care se deplaseaza o fiinta. 2. Vanatoare (cu gonaci si caini); haita. 3. (Rar) Prigoana, persecutie. 4. (Pop.) Imperechere a vacii cu taurul. – Din goni (derivat regresiv).
ogar (ogari), s. m. – Ciine de vinatoare iute la fuga. Sl., cf. bg., sb., cr., pol. ogar (Miklosich, Lexicon, 487; Cihac, II, 225; Conev 56), sl. zagaru, mag. agar. – Der. ogaratic (var. ogoratic), adj. (cu corpul asemanator celui de ogar); ogarca, s. f. (femela ogarului); ogareste, adv. (ca un ogar); ogarime, s. f. (haita de ogari); ogarnic, adj. (asemanator ogarului).
ortoman (ortomana), adj. – 1. Bogat, de seama, opulent. – 2. Viteaz, puternic. – Var. iortoman, hartoman. Origine necunoscuta, dar probabil, expresiva, dupa cum o arata suf. -man, cf. gogoman, hotoman etc. Ar putea fi doar var. lui lotroman „hot”, caz in care ar avea semantismul lui hot „viclean, siret”. Ideea sau, in cazul lui, provenienta primei parti a cuvintului nu a fost descoperita pina acum. Totusi ipotezele abunda: cuvint dacic (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 85) sau din zend. arethamant „drept” (Hasdeu, Istoria critica, I, 2, p. 261); din ort „ban” (Cihac, II, 230); din cuman. yurt „proprietate” (Seineanu, I, 227; Loewe 75); din tc. yortman „a fugi” (Tiktin; Densusianu, GS, VI, 313-18); din otoman incrucisat cu ort (Philippide, II, 726); din lat. libertus, prin intermediul unei forme *iertoman (Giuglea, Dacor., V, 542-47). Nu are circulatie, apare numai in poezii populare.
EXPOZITie s.f. 1. Expunere publica de opere de arta, de produse industriale, agricole etc. ♦ Spatiu amenajat special in acest scop. 2. Prima parte a unei opere literare, in care autorul face cunoscute subiectul, personajele, locul actiunii etc. 3. (Muz.) Prima sectiune a unei sonate sau a unei fugi, continand expunerea materialului tematic principal. 4. Premisa majora a unui silogism. [Gen. -iei, var. expozitiune s.f. / cf. fr. exposition, lat. expositio].
SUMAR, -A I. adj. redat in putine cuvinte; pe scurt, succint. ◊ expeditiv, facut in fuga, superficial, fara respectarea formelor obisnuite. ◊ (despre imbracaminte) redus la strictul necesar. II. s. n. 1. cuprins, tabla de materii. 2. rezumat (al unei lucrari, dezbateri etc.). (< lat. summarium, dupa fr. sommaire)
Absyrtus, fiul lui Aeetes, regele Colchidei, si fratele Medeei. fugind cu iason dupa ce furasera Lina de Aur, Medea l-a luat cu ea si pe Absyrtus. Ca sa zadarniceasca urmarirea lui Aeetes, care se luase dupa fugari, ea si-a taiat fratele in bucati si le-a aruncat in urma ei, in mare (v. si Medea).
ZBOR1, zboruri, s. n. 1. Planare si miscare in aer a unei pasari, a unei insecte etc. cu ajutorul aripilor; p. ext. deplasare in atmosfera a unui corp care se mentine in aer (cu sau fara consum de energie). ◊ Platforma de zbor = platforma pe un aerodrom sau pe puntea unui vapor portavion, de pe care decoleaza avioanele. ◊ Loc. adv. Din (sau in, intr-un) zbor = a) in timpul zborului; b) in fuga, repede, iute; c) dintr-o data; d) in treacat. ◊ Expr. A-si lua zborul = a) a se inalta in aer; b) a incepe sa alerge repede; c) a pleca; a evada, a fugi; d) a se pierde, a disparea; e) fig. (rar) a se dezvolta, a-si lua avant. ♦ Trecere rapida prin aer a unui obiect aruncat sau purtat de vant. 2. Fig. Mers iute, vijelios; viteza, goana, fuga. ♦ Avant, elan. – Postverbal al lui zbura.
schelma, schelmez, vb. I (reg.; in loc. vb.) a o schelma = a fugi (in mare graba si pe furis), a o sterge, a o tuli, a o lua la sanatoasa.
A SE REPEZI ma reped intranz. 1) A porni repede; a o lua brusc din loc. 2) A se duce pana undeva in graba si pentru putin timp; a da o fuga. 3) A se arunca cu lacomie sau cu violenta; a navali; a napadi; a tabari. /Din repede
CATRAFUSE s. f. pl. (Fam.) Obiecte casnice marunte (si in dezordine); calabalac. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si strange) catrafusele = a se pregati de plecare; p. ext. a pleca pe furis, a fugi.
fuga1 fugi f. 1) Deplasare grabita si cu pasi mari. ◊ Din (sau in) ~ a) in treacat; b) superficial. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) ~ a fugari pe cineva; a alunga. 2) Plecare grabita si pe furis dintr-un loc pentru a scapa de o primejdie. /<lat. fuga
NAPASTA ~e f. 1) Nenorocire grea, care se abate asupra cuiva; urgie. ◊ ia ~! ia nevoie. 2) Acuzatie lipsita de orice temei; invinuire nedreapta. 3) ist. Bir suplimentar pe care il plateau taranii in locul consatenilor fugiti. [G.-D. napastei; Pl. si napasti] /<sl. napasti
BLAND, -A, blanzi, -de, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care este omenos, pasnic, prietenos; blajin. ♦ (Despre fapte, sentimente etc.) De om bun. ♦ (Despre animale) Care nu fuge de om; care nu se sperie. 2. Fig. (Despre timp, natura etc.) Care nu este aspru, care nu este excesiv, care este placut. II. S. f. (Pop.) Urticarie. – Lat. blandus.
croiesc v. tr. (vsl. sirb. kroiti, bg. kroiy, rus. kroiti). Tai (stofa, pinza) ca sa fac imbracaminte: a croi o camasa. Fig. Formez, compun: a croi o fraza. Imaginez, scornesc: el croi o minciuna (Neam. Rom. Lit. II, 812). A o croi, a le croi, a turna la minciuni. A croi planuri, a planui, a proiecta. A o croi la fuga, a o rupe de fuga, a fugi grabnic. A croi cuiva o varga, a-l croi c´o varga, a-i aplica o varga teapana.
BRISSOT DE WARVILLE [briso də varvil], Jacques Pierre BRISSOT, zis ~ (1754-1793), jurist, orator si om politic francez. Unul dintre conducatorii girondinilor. Dupa fuga regelui Ludovic XVI la Varennes, a redactat memoriul de decadere a regelui din drepturile sale. Ghilotinat in timpul dictaturii iacobine. A justificat, intr-o scrisoare din 1785, adesata imparatului Iosif II, rascoala lui Horea, Closca si Crisan.
SUBieCT I. s. n. 1. chestiune de care se ocupa cineva, despre care se vorbeste. ◊ pricina, motiv. ◊ totalitatea evenimentelor care constituie continutul epic sau dramatic al unei opere literare, cinematografice etc. ◊ (muz.) prima expunere a unei teme in cadrul formelor polifonice bazate pe imitatie (inventiune, ricercar, fuga). 2. partea principala a unei propozitii, care indica cine indeplineste sau sufera actiunea verbului. ◊ (log.) termen al judecatii de predicatie, reprezentand notiunea despre care se afirma sau se neaga insusirea exprimata de predicatul logic. II. s. m. 1. omul ca fiinta activa si constienta. 2. persoana supusa observatiei, anchetei, experimentului. 3. (fin.) ~ impozabil = persoana fizica sau juridica supusa unui anumit impozit. (< lat. subiectus, /II/ subiectum, dupa fr. subjet)
PAI, paie, s. n. Tip de tulpina simpla, in general fara ramificatii si cu internodurile lipsite de maduva, caracteristic pentru cereale (grau, orz, orez etc.) si pentru alte plante din familia gramineelor; (la pl.) gramada de asemenea tulpini ramase dupa treierat. ◊ Expr. Om de paie = om fara personalitate, de care se serveste cineva pentru a-si atinge un scop personal. Foc de paie = entuziasm sau pasiune trecatoare. Arde focu-n paie ude, se zice despre un sentiment, o pornire care mocneste (fara a izbucni). A intemeia (ceva) pe paie = a cladi, a realiza (ceva) pe temelii subrede. (Fam.) Vaduva, (sau, rar) vaduv de paie = sotie sau sot care a ramas o perioada scurta de timp fara sot sau, respectiv, fara sotie. A fugi ca taunul cu paiul = a fugi foarte repede. A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a inrautati si mai mult situatia (dintre doi adversari); a intarata, a atata pe cei care se cearta. A nu lua un pai de jos = a nu face absolut nimic. ♦ Bucata din aceasta tulpina sau tub subtire din material plastic cu care se sorb unele bauturi. – Lat. palea.
streche (-chi), s. f. – 1. Varietate de taun (Hypoderma bovis, Oestrus ovis). – 2. Nebunie, aiureala. – Megl. streacla. Lat. *oestriculus ‹ oestrus (Giuglea, Dacor., II, 824; REW 6040a; Rosetti, I, 171). – Der. din sl. strekati „a intepa”, streku „tintar”, cf. sb. strk „taun” (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 373; Conev 52), eventual prin intermediul unui sl. streklja (Tiktin; Candrea), nu pare posibil, caci in rom. grupul cl este in mod sigur primitiv (cf. megl.) si ca numai elementele lat. prezinta trecerea lui cl › chi. – Der. strechia, vb. (a fugi, a porni in goana, despre animalele intepate de tauni; a fugi, a innebuni).
PORNI vb. I. 1. a pleca, (inv.) a (se) clati, a purcede. (Au ~ la drum.) 2. a trimite. (I-a ~ cu greu la drum.) 3. v. pleca. 4. v. apuca. 5. v. demara. II. 1. v. incepe. 2. v. starni. 3. a se apuca, a incepe, a se pune. (Se ~ sa manance.) 4. a incepe, (prin Transilv.) a aradui. (Au ~ sa se certe.) 5. a incepe, (inv. si pop.) a rupe. (Se ~ a canta.) 6. a incepe, a prinde. (Se ~ sa tipe, sa fuga.) 7. v. dezlantui.
duluta s. f. – (In expresia a fugi duluta) A fugi iute. Origine necunoscuta. Dupa Seineanu, Chien, 258 si Puscariu, Dimin., 77, de la dulau „ciine”. Pascu, Beitrage, 40, pleaca de la vb. a tuli „a fugi” pentru a forma un dim. *tuluta. In sfirsit, Scriban il considera un vocativ, de la un nume Duluta care nu apare. Stabilirea unui etimon este si mai dificila daca se are in vedere ca nu se cunoaste valoarea exacta a cuvintului. Ar putea fi o der. umoristica de la du-l (cf. ia-l si du-l), cu suf. dim. -uta.
CALCAI ~ie n. 1) Partea din spate a talpii piciorului. 2) Partea de dinapoi mai ridicata a talpii la incaltaminte; toc. ◊ A fi sub ~iul cuiva a fi sub dominatia totala a cuiva. A se invarti intr-un ~ a fi iute, a face totul repede. A i se aprinde cuiva ~iele dupa cineva a se indragosti de cineva. Fuge de-i scapara (sau de-i sfaraie) ~iele fuge foarte repede. 3) Partea de dinapoi sau de jos a unor obiecte. 4) Bucata de paine taiata de la margine. /<fr. calcaneum
TRECERE, treceri, s. f. 1. Faptul de a (se) trece. ◊ Loc. adv. In trecere = in treacat, in fuga; fugitiv. ♦ (Concr.) Loc pe unde se poate trece. ♦ (Concr.) Constructie amenajata intr-un anumit loc pentru a permite trecerea (1) unui vehicul peste un obstacol. ◊ Trecere de nivel = loc de intersectie la acelasi nivel intre o cale ferata si o sosea. 2. Fig. Consideratie sau autoritate de care se bucura (si de care se foloseste) cineva; influenta. ◊ Expr. A avea trecere = a) a fi luat in seama, a fi pretuit; b) (despre marfuri) a avea cautare, a fi cerut, a se vinde usor. – V. trece.
de conj. – 1. Si (functie copulativa): abia au scapat putinei de au fugit (Neculce). – 2. Pentru (functie consecutiva): fu trimis de linisti tulburarile (Balcescu); se uscase de se facuse cirlig (Ispirescu). – 3. Daca (functie conditionala): de nu era barbatu-meu, puteai sa mori (Alecsandri). Este neindoios cuvint identic cu prep. de. Functia copulativa coincide cu uzul lui de relativ (15 si 16); iar functia consecutiva coicide cu uzul lui de 7 anterior. Totusi, se considera adesea ca este vorba de un cuvint diferit; dupa Cihac, II, 92, ar deriva de la conj. sl. de, rus. de „pentru ca”, slov. de „pentru ca”; iar Tiktin se gindeste la alb. the „si”.
VANT ~uri n. 1) Miscare naturala a maselor de aer, provocata de diferenta de temperatura si presiune atmosferica dintre doua regiuni ale globului. ~ uscat. ~ cald. ~ de miazazi. ◊ A se duce (a porni, a fugi) ca ~ul a merge (a porni, a fugi) foarte repede. Vorba-n ~ vorba fara rost. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) ~ul in buzunare (sau prin punga) a nu avea nici o para chioara; a fi lipsit de mijloace. A arunca banii in ~ a cheltui bani fara rost, pe nimicuri. A se duce pe ~(uri) a se risipi; a se imprastia; a se pierde; a disparea. A vedea dincotro bate ~ul a se adapta unei situatii, fara a tine seama de principii. A se da in ~ dupa cineva (sau ceva) a dori mult pe cineva (sau ceva). A-si face (sau a face cuiva) ~ a) a crea un curent de aer pe cale artificiala (cu ventilatorul, evantaiul etc.); b) a imbranci, a da afara pe cineva; c) a accelera o actiune. A-si lua ~ a o porni cu viteza. 2) Invelis gazos care inconjoara Pamantul; atmosfera; aer. ◊ In ~ a) in gol; b) in zadar, fara nici un rost; c) in sus. /<lat. ventus