Dex obiecte de artă

JAD, jaduri, s. n. Piatră semiprețioasă compusă din silicat natural de aluminiu, calciu și magneziu, de culoare albă-verzuie până la verde închis, cu luciu sticlos, folosită la confecționarea unor obiecte de artă. ◊ Obiect de artă făcut din această piatră. – Din fr. jade.

CALCEDÓNIE, s. f. Varietate (colorată sau translucidă) de bioxid de siliciu natural, folosită ca piatră semiprețioasă, la confecționarea unor obiecte de artă, ca abraziv etc. – Din fr. calcédoine, lat. chalcedonius.

PALÁDIU¹ s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, lucios, foarte maleabil, din familia platinei, întrebuințat drept catalizator în unele reacții sau ca înlocuitor al platinei în construcția unor instrumente de precizie, a unor obiecte de artă etc. – Din fr. palladium.

ANHIDRÍT, anhidrite, s. n. Sulfat natural de calciu, rombic, incolor, alb sau ușor colorat, sticlos, utilizat în industria materialelor de construcție, la confecționarea unor obiecte de artă etc. – Din fr. anhydrite.

PLÁSTIC¹, -Ă, plastici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Căruia i se poate da, prin modelare, forma dorită, care poate fi ușor deformat fără a crăpa sau a se sfărâma. ◊ Masă plastică sau material plastic = produs sintetic de natură organică, anorganică sau mixtă care se poate prelucra ușor în diferite obiecte, la cald sau la rece, cu sau fără presiune. Deformație plastică = deformație a unui material sub acțiunea unei solicitări peste limita lui de elasticitate, care crește chiar dacă solicitarea rămâne constantă. ♦ Care este făcut, realizat sau reprodus după un anumit model, prin modelarea tuturor materiale. 2. Care se referă la sculptură și la pictură; care se ocupa de aceste arte; care este asemănător cu o sculptură sau cu o pictură, care sugerează o sculptură sau o pictură. ◊ Artă plastică (și substantivat, f.) = (mai ales la pl.) artă care are ca scop să reproducă formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc. Artist plastic = creator din domeniul artelor plastice. ♦ (Despre realizări literare, muzicale) Evocator, sugestiv, viu. 3. (În sintagma) Chirurgie plastică = ramură a chirurgiei care se ocupă cu îndreptarea unor deformări ale corpului omenesc (în special ale feței), provenite din naștere sau dintr-un accident. II. S. f. Tehnica executării unor obiecte de artă prin modelarea unor substanțe maleabile; tehnica, artă de a sculpta sau de a picta. ♦ Parte din studiul unei opere de artă care se ocupă cu raportul armonios al volumelor și al reliefului. ♦ Ansamblul calităților de volum și de aspect exterior al unei lucrări de arhitectură, de urbanism sau de artă decorativă. – Din fr. plastique.

LAZURÍT s. n. Silicat natural de aluminiu și de sodiu, asociat cu sulfură de sodiu, de culoare albastră intensă, cristalizat, folosit la confecționarea unor obiecte de artă, la prepararea unor vopsele; lapis, lapislazuli. – Din fr. lazurite.

ROSTRÁL, -Ă, rostrali, -e, adj. (Despre elemente de arhitectură sau despre obiecte de artă) Care are forma unei nave antice sau care este decorat cu sculpturi reprezentând prore de corăbii. ◊ Coloană rostrală = coloană ornată cu prore sculptate în relief în piatră, simbolizând victoriile navale. – Din fr. rostral, lat. rostralis.

ALABÁSTRU n. Ghips alb microgranulos, cu aspect de marmură, din care se fac obiecte de artă și ornamentații. /<it. alabastro, lat. alabastrum

ANTROPOMÓRF¹ ~ă (~i, ~e) 1) (despre maimuțe) Care este asemănător cu omul; antropoid. 2) Care ține de antropomorfism; propriu antropomorfismului. 3) (despre obiecte de artă) Care are formă de ființă omenească. /<fr. anthropomorphe

BARÓC² ~că (~ci, ~ce) 1) Care se distinge printr-o neregularitate bizară; de un caracter șocant; ieșit din comun (prin felul său de a fi); ciudat; straniu; bizar. O idee ~că. 2) (despre construcții, obiecte de artă etc.) Care este realizat în stilul dominant de la sfârșitul perioadelor clasice. Mobilier ~. /<fr. baroque

PAPIER MÂCHÉ s.n. (Arte) Pastă plastică obținută din hârtie macerată în apă și clei, din care se confecționează obiecte de artă decorativă sau imitații de sculpturi. ♦ (p. ext.) obiecte făcute din această pastă. [Pron. papié mașé. / < fr. papier mâché].

CRISELEFANTÍN, -Ă adj. (Despre obiecte de artă) Făcut din aur și fildeș. [< fr. chryséléphantin, cf. gr. chrysos – aur, elephas – fildeș].

GALERÍE s.f. 1. Formă de relief carstic reprezentată printr-o cavitate subterană, îngustă și alungită, săpată prin eroziune. ♦ Excavație minieră (în formă de tunel) executată pentru a permite accesul la un zăcământ. 2. Canal de legătură între două puncte ale unei lucrări hidroelectrice. 3. Muzeu, sală unde sunt expuse sculpturi, picturi sau alte obiecte de artă. 4. Ultimul balcon (cel mai de sus) al sălilor de spectacol. ♦ (Fam.) Spectatorii care stau la galerie; (p. ext.) publicul care participă la un meci, la un spectacol. ◊ A face galerie = a manifesta zgomotos la un spectacol. 5. Platformă de dimensiuni mici aflată la prora sau la pupa unei nave. [Gen. -iei. / cf. fr. galerie, lat. galeria, germ. Galerie].

JAD s.n. Piatră semiprețioasă foarte dură de culoare verzuie, folosită la confecționarea unor obiecte de artă; (p. ext.) obiect de jad. [< fr. jade].

pripoíte s.n. pl. (înv.) obiecte de artă modelate din metal prețios.

MUZÉU s.n. Instituție care colecționează, păstrează și prezintă publicului obiecte de artă, relicve, documente istorice, științifice etc.; localul acestei instituții. ◊ De muzeu = a) rar, prețios; b) (ironic) învechit. [Pl. -ee, -euri. / cf. fr. musée, germ. Museum < lat. museum, gr. mouseion – templu al muzelor].

PINACOTÉCĂ s.f. Mare colecție de tablouri și de obiecte de artă; clădire unde se păstrează și se expune o astfel de colecție. [Pl. -ci, -ce. / cf. fr. pinacothèque, lat. pinacotheca, gr. pinakotheke < pinax – tablou, theke – depozit].

ROSTRÁL, -Ă adj. (Despre elemente arhitecturale sau obiecte de artă) În forma unei nave antice. ♦ Coloană rostrală = coloană ornată cu vârfuri de nave sculptate în piatră. [Cf. fr. rostral, lat. rostralis].

ALABÁSTRU s. n. ghips, cu aspect de marmură, din care se fac obiecte de artă și ornamentații. (< it. alabastro, lat. alabastrum)

ARTNÁPPING s. n. furt de obiecte de artă. (< amer. artnapping)

ARTOTÉCĂ s. f. 1. colecție de obiecte de artă. 2. secție ce împrumută acasă tablouri și alte diverse obiecte de artă. (< artă + -tecă)

CRISELEFANTÍN, -Ă adj. (despre obiecte de artă) făcut din aur și fildeș. (< fr. chryséléphantin)

DENDROMÓRF, -Ă adj. (despre divinități, obiecte de artă, motive decorative) care reprezintă arbori. (< lat. dendromorphus)

GALERÍE s. f. 1. cavitate subterană, îngustă și alungită, săpată prin eroziune. ◊ canal săpat de animale în sol. ◊ excavație minieră în formă de tunel, executată pentru a permite accesul la un zăcământ. 2. canal de legătură între două puncte ale unei lucrări hidrotehnice. ◊ coridor ca element de legătură sau de promenadă la o construcție. 3. conductă metalică, montată la motoarele cu ardere internă, care conduce amestecul carburant către cilindri sau prin care sunt evacuate produsele rezultate din arderea combustibilului. 4. muzeu, sală unde sunt expuse sculpturi, picturi sau alte obiecte de artă. 5. magazin cu obiecte de artă; (p. ext.) magazin universal. 6. ultimul balcon (de sus) al sălilor de spectacol. ◊ (fam.) spectatorii de la acest balcon; (p. ext.) publicul care se manifestă zgomotos la un meci, la un spectacol. 7. platformă mică la prora sau pupa unei nave. 8. bară de lemn sau metalică de care se atârnă perdelele. 9. (fig.) șir, serie (de portrete literare). (< fr. galerie, it. galeria, germ. Galerie)

JAD s. n. piatră semiprețioasă foarte dură, din silicat natural de aluminiu, calciu și magneziu, de culoare albă-verzuie, din care se fac diferite obiecte de artă. (< fr. jade)

JAPONÍSM s. n. gust, preferință pentru obiecte de artă japoneze. (< fr. japonisme)

JAPONÍST, -Ă s. m. f. colecționar de obiecte de artă japoneze. (< fr. japoniste)

MUZÉU s. n. instituție care achiziționează, conservă și îndeosebi expune în vederea studierii, educării și delectării publicului, obiecte de artă, relicve, documente istorice, științifice etc. (< fr. musée, germ. Museum, lat. museum)

PAPIER MÂCHÉ [Pron.: papié mașé] s.n. pastă plastică din hârtie macerată în apă și clei, din care se confecționează obiecte de artă decorativă sau imitații de sculpturi. ♦ (p. ext.) obiecte din această pastă. (< fr. papier mâché)

SULPICIÁN, -Ă I. adj., s. m. f. (călugăr, preot) care aparține congregației Saint-Sulpice. II. adj. (despre obiecte de artă religioase) vândut în cartierul Saint-Sulpice din Paris. (< fr. sulpicien)

ZOOMÓRF, -Ă adj. (despre divinități, obiecte de artă, motive decorative) care reprezintă animale; zoomorfie (2). (< fr. zoomorphe)

ÁRTĂ (‹ fr., lat.) s. f. 1. Formă a activității umane și a conștiinței, constînd în realizarea de structuri expresive capabile să genereze și să comunice emoții specifice complexe, la care participă, atît în actul creației cît și în acela al receptării, senzorialitatea, intuiția, afectivitatea și inteligența. De-a lungul istoriei sale, creația artistică, păstrîndu-și specificitatea de geneză, conține și transmite în limbaj propriu datele despre realitatea obiectivă sau subiectivă pe care artistul o traversează. Această apartenență la o dublă realitate conferă artei statutul de dimensiune constitutivă a umanului. Parte integrantă a culturii, a. îndeplinește un rol important în societate prin funcțiile cognitivă și educativă care-i sînt implicite. ♦ Operă de a. = operă realizată prin activitatea artistică creatoare. ♦ Om de a. = persoană care desfășoară o activitate artistică sau care studiază probleme de artă. Arte frumoase = denumire dată grupului de arte alcătuit din: pictură, sculptură, grafică (în trecut și arhitectură, poezie, muzică și dans). Arte plastice v. plastic. A. decorativă v. decorativ. A. populară = ansamblu de creații artistice, de obicei anonime, realizate de popor (literatură, muzică, dansuri, obiecte de artă plastică sau de artă decorativă). A. poetică v. poetic (3). A. pentru a. = formulă exprimînd teza autonomiei absolute a a. față de societate. În sec. 19, ca reflex al dezacordului dintre adepții tezei și mediul existent, a.p.a. era îndreptată împotriva didacticismului, academismului și influențelor mentalității filistine în artă. A. 1900 (a. nouă) = mișcare artistică generată de ideile estetice europene de la sfîrșitul sec. 19 și începutul sec. 20. Corespunde următoarelor curente artistice: art nouveau în Franța, Jugendstil sau Secession în Germania și Austria; modern-style în Anglia, stil „Floreale” în Italia, stil „Coup de fouet” în Belgia, școala din Glasgow în Scoția, stil „Joventud” în Spania, „Tiffany style” în S.U.A. etc. Se definește ca o tentativă de integrare a artei în viața socială, astfel situîndu-se în curentul general al avangardei democratice. Trăsătura generală a mișcării este căutarea unei noi și moderne sinteze a artelor. La începutul sec. 20, a. 1900 marchează arhitectura, decorația, pictura, sculptura și artele grafice pe teritoriul României. Ecouri ale acestei mișcări se simt în opere lui Șt. Luchian, N. Vermont, Hollósy Simon, Th. Pallady, Kimon Loghi, D. Paciurea, Cecilia Cuțescu-Stork, Al. Ziffer, A. Popp, I. Theodorescu-Sion, N. Tonitza. În cadrul a. 1900 din România apar formele originale ale stilului neoromânesc din arhitectură, promovat de I. Mincu, P. Antonescu, Gh. Sterian, N. Ghika-Budești. Importantă este și școala Secession de arhitectură și decorație din Transilvania. A. cinetică = curent artistic internațional, răspîndit în al cincelea deceniu al sec. 20 prin opere semnate de V. Vasarely, B. Munari, J.R. Soto, J. Tinguely, N. Schöffer, P. Bury. Se caracterizează prin experimentarea unor mișcări în opera de artă, de la cele mecanice și luminoase la cele electromagnetice, supuse unor calcule și programe de tip științific. A. concretă = curent artistic european din cadrul mișcării abstracte moderne, caracterizat printr-o mare libertate compozițională. Principiile curentului sînt teotetizate de șeful grupului, Theo van Doesburg, în „Manifestul artei concrete” (1930). 2. Îndemînare într-o activitate; pricepere, măiestrie. ♦ Îndeletnicire care cere îndemînare și pricepere. ♦ Arte grafice = tehnica reproducerii și multiplicării, sub formă de imprimate sau de cărți, a originalelor scrise sau desenate de obicei în creion, cărbune, cretă sau peniță. Arte liberale = (în ev. med.) cele șapte discipline care constituiau învățămîntul scolastic, grupate în ciclurile trivium și quadrivium. A. militară = parte a științei militare care studiază teoria și practica pregătirii și ducerii acțiunilor de luptă și a războiului.

ÁUR (lat. aurum) s. n. 1. Element chimic (Au; nr. at. 79, m. at. 196,97, densitate 19,3, p. t. 1.063 ºC, p. f. 2.600 ºC, duritate 2,5). Metal prețios de culoare galbenă, strălucitor, cel mai maleabil și mai ductil dintre metale, bun conducător de căldură și electricitate. Se găsește în natură în stare nativă, însoțind cuarțul, pirita, galena etc. și în nisipuri aurifere. A. este complet inert față de aer și apă, foarte rezistent din punct de vedere chimic, solubil numai în apă regală și cianuri alcaline. Funcționează în combinații în stările de valență 1 și 3. Se utilizează aliat cu cuprul sau argintul, pentru fabricarea de podoabe, obiecte de artă etc. Concentrația a. în aliaje se exprimă în carate. Cunoscut din antic. ♦ Loc. De aur = extrem de valoros. Nuntă de aur = a cinzecea aniversare a căsătoriei cuiva. 2. Lucru extrem de prețios; bani (de aur 1); avere, bogăție. ♦ Aur alb = energie produsă de forța apelor (curgătoare). Aur negru = a) cărbune (de pămînt); b) țiței.

BIȚAN (BITZAN), Ion (1924-1997, Limanu, jud. Constanța), pictor, grafician și decorator român. Creația sa a evoluat de la o viziune figurativă către abstracția lirică. Atras spre experimentul artistic aplicat, a realizat obiecte de artă ambientală. S-a afirmat în tehnici diverse urmărind efecte surpriză și aspecte inedite („Cutia cu splendori”, „Cutia magicianului”).

CHINA, Republica Populară Chineză, stat în Asia cuprinzînd o parte din Asia Centrală și din Asia Orientală, cu o largă ieșire la Oc. Pacific (linia țărmurilor măsoară 18 mii km); 9,6 mil. km² (locul 3 pe glob); 1,13 miliarde loc. (1989; țara cu cea mai numeroasă pop.), dintre care 93,3% chinezi (han). Limba de stat: chineza. Cap.: Beijing. Orașe pr.: Shanghai, Tianjin, Shenyang, Wuhan, Guanghzou, Chongqing, Harbin, Chengdu, Nanjing, Xian, Dalian, Taibei, Jinan, Changchun, Taiyuan, Zhengzhou, Kunming, Lanzhou, Anshan, Qiqihar, Qingdao, Hangzhou. Este împărțit în 23 de prov., cinci reg. autonome și trei orașe de subordonare republicană. În funcție de condițiile orohidrografice, de climă și vegetație poate fi împărțită în China de Est și China de Vest. În China de Est întră reg.: C. de Nord-Est, cu caracter muntos la extremități și o întinsă cîmpie interioară, climă temperată cu precipitații de 750-1.000 mm/an și ierni aspre; C. de Nord drenată de fl. Huanghe (Fl. Galben) cuprinde Marele Podiș de Loess (parțial), Cîmpia Chinei de Nord și M-ții Tzinlin; climă temperată de tranziție; C. Centrală cuprinde o vastă cîmpie vălurită, traversată de fl. Chang-Jiang (fl. Albastru), o reg. muntoasă înaltă (Alpii Sichuan au peste 7.000 m alt.) și Pod. Yunnan; climă subtropicală (media lunii ian. 6 ºC, cu precipitații 750-2.000 mm/an); C. de Sud este o reg. muntoasă traversată de rîuri scurte (excepție fl. Xijiang/fl. Perlelor), în care zona litorală este bine populată; climă caldă-musonică. Ins. Taiwan și Hainan au un relief variat, predominant muntos (alt. max. 4.500-5.000 m), cu înguste cîmpii litorale. Climă tropicală musonică. În C. de Vest intră următoarele regiuni naturale: Tibet-Tsinghai (Xizang-Qinghai), cea mai întinsă și înaltă, include sectorul de N al M-ții Himalaya (alt. max.: 8.848 m în vf. Chomolungma), cel estic al M-ților Karakorum (vf. K₂ = Qogir Feng, 8.611 m), podișul Tibet (alt. medie: 5.000 m), bazinul endoreic Tsaidam (Qaidam Pendi, alt. minimă: 2.700 m) și depr. Tsinghai (alt. minimă: 3.200 m). Climă aspră cu precipitații bogate în S și reduse în NV; Xinjiang, vastă zonă endoreică în Asia Centrală, la N de M-ții Altîn Tagh, cuprinde două sectoare: Kashgaria (cu pustiul Taklimakan) și Jungaria, podiș semideșertic prin care trecea odinioară celebrul „Drum al mătăsii”. Ele sînt separate de M-ții Tian Shan (alt. max.: 6.995 m), sistem de munți lung de 2.500 km și în care unele depr. tectonice se află sub nivelul mării (Turpan – 154 m). Ultima mare reg. a C. de Vest o reprezintă Mongolia interioară ce include sectoare ale M-ților Marele Hingan, ale Marelui Podiș de Loess și ale Deșertului Gobi; climă rece, precipitații reduse. Mari zăcăminte de: cărbune, min. de fier, mangan, petrol, șisturi bituminoase, metale neferoase, prețioase și rare, sare ș.a. Ind. extractivă este bine dezvoltată: expl. de cărbuni (946,5 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), petrol (136,8 mil. t, 1988), gaze naturale (14,3 miliarde m³, 1988), min. de fier (154,4 mil. t, 1988, locul 2 pe glob), mangan, molibden, bauxită (2,4 mil. t, 1987), wolfram (18.000 t, 1987, locul 1 pe glob), cupru, nichel, vanadiu, stibiu, mercur, fosfați naturali (9 mil. t, 1987), sare (17,6 mil. t, 1987, locul 2 pe glob), jad. C. produce energie electrică (593,5 miliarde kWh, 1988), oțel (59,1 mil. t, 1988), fontă (59,1 mil. t, 1988, locul 3 pe glob), utilaje ind., mașini agricole, material feroviar, automobile și autocamioane, nave maritime și fluviale, produse electronice și electrotehnice, tractoare, aparate de precizie, produse chimice, ciment (204,4 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), celuloză și hîrtie, textile (4,52 mil. t fire de bumbac, 17,62 miliarde m țesături de bumbac, 1988, mătase naturală, țesături din lînă, covoare ș.a.), conf. și tricotaje, produse alim. (ceai, țigarete, făină, conserve, ulei, zahăr ș.a.); ind. atomică și aerospațială. Veche tradiție în prod. meșteșugărească (sticlă, porțelanuri, obiecte de artă ș.a.). Terenuri arabile reprezintă 9,7% din supr. țării, pășunile 32,2%, iar pădurile 12,2%. Se cultivă orez (179,4 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), grîu (91 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), porumb (75,8 mil. t, 1989, locul 2 pe glob), gaolean, floarea-soarelui, rapiță (5,4 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), soia (10,8 mil. t, 1989, locul 3 pe glob), cartofi (29,6 mil. t, 1989, locul 3 pe glob), batate (110,6 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), arahide (5,4 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), sfeclă de zahăr, trestie de zahăr (55,3 mil. t, 1989), bumbac (11,76 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), ceai (590 mii t, 1989, locul 2 pe glob), iută (565 mii t, 1989, locul 3 pe glob), camfor (75% din prod. mondială), cafea, cacao, tutun (2,9 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), arbori de chinină, de cauciuc, banane (2,43 mil. t, 1989), ananas ș.a. Pomicultură (inclusiv plantații de citrice), legumicultură, viticultură. Creșterea animalelor (capete 1989): bovine (77,1 mil.), ovine (102,7 mil., locul 3 pe glob), porcine (349 mil., locul 1 pe glob), caprine (77,9 mil., locul 2 pe glob), cabaline (10,7 mil., locul 1 pe glob), păsări; sericicultură, pescuit (10,36 mil. t, 1988, locul 3 pe glob), vînătoare. C. f.: 88,6 mii km (inclusiv cele forestiere și speciale). Căi rutiere: c. 1 mil. km; căi navigabile interne: 136 mii km. Flota comercială maritimă: 19,36 mil. t (1988). Moneda: 1 yuan (= renminbi) = 100 fen. Exportă textile și conf. c. 25%, produse agricole și alim., petrol și prod. chimice, piei, bumbac, fosfați, mașini și utilaje, metale ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport (c. 1/3), semifabricate și materii prime ind., produse chimice, produse alim. ș.a. – Istoric. Pe terit. C., locuit din timpuri străvechi, leagăn al uneia dintre cele mai strălucite civilizații antice (milen. 3 î. Hr.), s-a constituit în sec. 18 î. Hr. statul Shang, care în sec. 11 î. Hr. a fost cucerit de statul Zhou; acesta din urmă s-a destrămat în mai multe formațiuni de sine stătătoare, unificate de-abia în sec. 3 î. Hr., sub dinastia Qin. În timpul dinastiei Han (206 î.Hr.-220 d. Hr.), C. a cunoscut o mare dezvoltare. Răscoala țărănească a „Turbanelor galbene” (184 d. Hr.) a slăbit statul chinez, care s-a destrămat. S-a unificat din nou în 589 sub dinastia Sui, iar din 618 pînă la începutul sec. 10 sub dinastia Tang. Între 1279 și 1368 C. a fost ocupată de mongoli. În timpul dinastiei Ming (1368-1644) a avut loc Marele Război Țărănesc (1628-1645), înăbușit cu ajutorul manciurienilor, care însă au cucerit întreaga țară, instaurînd dominația dinastiei Qing (1644-1911). În sec. 19, în urma celor două „războaie ale opiului” (1840-1842 și 1856-1860) și a încheierii unor tratate înrobitoare cu Marile Puteri, începe pătrunderea capitalului străin în C., amplificată, către sfîrșitul sec., după înăbușirea răscoalei populare I-he-tuan. Revoluția din 1911-1913, condusă de Sun Zhongshan, a răsturnat dinastia manciuriană, C. devenind republică. În timpul primului război mondial s-a intensificat lupta antiimperialistă și antifeudală. În 1921 a fost creat Partidul Comunist Chinez. În 1924-1927 s-a desfășurat primul război civil revoluționar, în care partidul Gomindan a colaborat cu P.C. Chinez împotriva forțelor conservatoare din nord. Însă, în 1927 conducătorii Gomindanului au adoptat o atitudine anticomunistă. În cursul celui de-al doilea război civil revoluționar (1927-1937), comuniștii chinezi au creat Armata Roșie Chineză și baze revoluționare la sate. În 1931, Japonia a ocupat partea de NE a Chinei, iar în 1937 a început un război pentru cucerirea întregii Chine. În timpul războiului de eliberare (1937-1945) forțele armate create și conduse de P.C. Chinez au eliberat o mare parte a terit. ocupat de japonezi. În 1946 Gomindanul a întrerupt tratativele inițiate de P.C. Chinez, în 1945, în vederea formării unui guvern de coaliție, ceea ce a provocat al treilea război civil revoluționar (1946-1949), în cursul căruia Armata Populară de Eliberare a înfrînt forțele armate gomindaniste; rămășițele acestora s-au retras în ins. Taiwan. La 1 oct. 1949 a fost proclamată Republica Populară Chineză. În 1971 au fost restabilite drepturile R.P. Chineză la O.N.U. R.P. Chineză este un stat socialist; este unui dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al O.N.U. În 1954 a fost adoptată prima constituție de tip socialist din istoria Chinei. Mao Zedung (Mao Tzedun) președintele C.C. al P.C. Chinez a fost ales președintele R.P. Chineză (1954). Încercarea de a forța dezvoltarea economică a țării („Marele salt înainte”), întreprinsă între anii 1958 și 1960, a eșuat. În 1965 a fost lansată „Marea revoluție culturală proletară”, amplu program de îndoctrinare a populației cu ideologia comunistă în varianta maoistă. „Revoluția culturală” a fost însoțită de grave excese și acte de violență împotriva celor considerați „adepți ai capitalismului” (în realitate adversarii extremismului stîngist). După moartea (1976) a lui Mao Zedong, grupul radicalilor stîngiști condus de soția sa („banda celor patru”) a fost inlăturat. Din 1982, conducătorul de fapt al țării devine Deng Xiaoping, care lansează un amplu program de reforme, menit să modernizeze structurile societății chineze în cadrul menținerii socialismului. Cererile formulate de studenți privind democratizarea vieții politice au fost însă respinse și manifestațiile acestora din Beijing reprimate dur (Piața Tiananmen, 3-4 iun. 1989). Pe plan extern, după o lungă perioadă de tensiune și confruntare cu U.R.S.S., care a culminat cu incidente de frontieră (1969), a intervenit din 1986 o destindere, care a făcut posibile vizite reciproce la cel mai înalt nivel de partid și de stat (1989, 1991). În C. are loc un amplu proces de modernizare a agriculturii, industriei, științei și tehnologiei; politica externă cunoaște o largă deschidere, prin stabilirea sau consilodarea relațiilor de cooperare politică, economică și culturală cu țările industrializate și cu cele în curs de dezvoltare. Potrivit constituției, puterea executivă este deținută de președintele republicii și de Consiliul de Stat (guvernul), iar cea legislativă de Adunarea Națională a Reprezentanților Populari (între sesiunile ei de Comitetul Permanent).

CALCEDÓNIE, s. f. Varietate (colorată și translucidă) de bioxid de siliciu natural, folosită la confecționarea unor obiecte de artă. – Fr. calcédoine (lat. lit. chalcedonis).

CHIHLIMBÁR, chihlimbare, s. n. Produs organic fosil, divers colorat, mai ales galben, întrebuințat la fabricarea unor obiecte de artă și la prepararea lacurilor fine. [Var.: chihlibár, chilimbár s. n.] – Tc. kehlibar.

SALCẤM (‹ tc.) s. m. Arbore din familia leguminoaselor, înalt până la 30 m, cu frunze imparipenat-compuse prezentând câte doi ghimpi la bază, cu flori albe mirositoare, melifere, dispuse în raceme, fructe păstăi (Robinia pseudacacia). Originar din America de Nord, a fost introdus în Franța (1600), apoi ți în alte țări europene, mai târziu și în România (1750) ca plantă ornamentală. Crește de la câmpie până în regiunea dealurilor find rezistent la secetă. Lemnul este folosit pentru obiecte de uz gospodăresc și pentru foc. S. este cultivat în plantații forestiere pentru producția de lemn, pentru fixarea coastelor, taluzelor, dunelor nisipoase și ca perdele parazăpezi de-a lungul drumurilor. Din flori se prepară băutir răcoritoare și produse de cofetărie. ◊ S. galben = arbust din familia leguminoaselor, înalt de 3-6 m m, cu frunze trifoliate și cu flori galbene în raceme mari (Laburnum anagyroides). Din lemn se fac obiecte de artă și mobile fine. ◊ S. japonez = arbore înalt de 20 m, asemănător cu salcâmul, cu flori gălbui în panicule mari terminale, cu păstăi de formă caracteristică (strangulate între semințe), indehiscente (Sophora japonica). Originar din E Asiei, la noi a fost introdus în parcuri și grădini.

ARTIZANÁT ~e n. 1) Meșteșug practicat cu artă. ◊ obiecte de ~ obiecte lucrate artistic de către meșteșugari (în stilul creației populare). 2) Magazin în care se vând produse de acest fel. /<fr. artisanat

abstráct, -ă I. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real. ◊ în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism. II. s. n. 1. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract. ◊ ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia. 2. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale. (< germ. abstrakt, lat. abstractus)

BRONZ, bronzuri, s. n. Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc., mai dur și mai rezistent decât cuprul, având numeroase întrebuințări tehnice. ◊ Epoca de bronz (sau a bronzului) = epocă din istoria societății umane care cuprinde, în general, mileniul al II-lea î. cr. și se caracterizează prin descoperirea metalelor și a bronzului. ◊ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ obiect de artă făcut din aliajul definit mai sus. ♦ Pigment metalic de culoare galbenă, cu care se vopsește un obiect. ♦ Culoare arămie a pielii în urma expunerii la soare sau la vânt. – Din fr. bronze.

CHINEZĂRÍE, chinezării, s. f. (Fam.) obiect (de artă) chinezesc sau migălos lucrat. – Chinez + suf. -ărie.

GÉMĂ, geme, s. f. Nume generic pentru orice piatră prețioasă translucidă. ♦ Bijuterie sau obiect de artă făcut dintr-o piatră prețioasă sau semiprețioasă pe care sunt gravate figuri ori motive decorative. ♦ (Adjectival; în sintagma) Sare gemă = sare de bucătărie cristalizată, extrasă ca atare dintr-o salină; halit². – Din fr. gemme, lat. gemma.

ILUZIONÍSM s. n. 1. Profesiunea iluzionistului; spectacol, număr prezentat de iluzionist; scamatorie. 2. Ansamblu de procedee tehnice în artele plastice menite să creeze iluzia realității până la confundarea operei de artă cu obiectul reprezentat. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. illusionnisme.

ORFEVRĂRÍE, orfevrării, s. f. Meșteșugul creării obiectelor de artă aplicată, din metal prețios. ♦ obiecte prelucrate prin acest meșteșug. ♦ Comerț cu obiecte fine de aur și de argint. [Var.: orfevreríe, orfăurăríe s. f.] – Din fr. orfèvrerie.

ANTÍC, -Ă, antici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care a existat în trecutul îndepărtat sau datează de atunci. ♦ Care aparține popoarelor din antichitate sau este caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau ale civilizației lor. 2. În genul creațiilor din antichitate. Stil antic. II. S. m. și f. Persoană aparținând popoarelor din antichitate. III. S. f. (Înv.) obiect de artă din antichitate. [Acc. și: ántic] – Din fr. antique, lat. antiquus.

ANTROPOMÓRF, -Ă, antropomorfi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Antropoid. ♦ (Substantivat, n.pl.) Grup de maimuțe, asemănătoare cu omul. 2. Care aparține antropomorfismului, privitor la antropomorfism. II. S. n. obiect de artă sau reprezentare decorativă cu formă de ființă omenească. – Din fr. anthropomorphe.

BRONZ ~uri n. 1) Aliaj de cupru cu alte metale (aluminiu, plumb, staniu etc.), rezistent la coroziune, cu diverse utilizări în tehnică. ◊ Epoca de ~ perioadă din istoria omenirii caracterizată prin descoperirea bronzului și prin folosirea uneltelor și a armelor din acest metal. 2) obiect (de artă) turnat din acest aliaj. ◊ Caracter de ~ caracter dârz și neclintit. /<fr. bronze

FÍLDEȘ¹ ~uri n. Substanță osoasă densă, dură, de culoare albă; ivoriu. ◊ ~ animal substanță obținută din oase de animale și folosită la confecționarea obiectelor de artă. ~ vegetal substanță foarte dură obținută din semințele unor palmieri și folosită la confecționarea nasturilor. /<turc. fildiși

NATÚRĂ ~i f. 1) Lumea fizică înconjurătoare în toată diversitatea manifestărilor ei; totalitatea ființelor și lucrurilor existente. ◊ ~ moartă a) grup de obiecte neînsuflețite, utilizabile; b) pictură reprezentând un grup de obiecte de acest gen (fructe, legume, flori, vânat etc.). Din (sau de la) ~ înnăscut. 2) Aspect estetic al unui teritoriu; priveliște; peisaj. A admira ~a. ◊ În sânul ~ii departe de ceea ce este făcut de mâinile omului. 3) fig. Caracter specific; esență. ~a lucrurilor. 4): În ~ în produse (naturale sau create de om) ori în prestări de servicii. 5): După ~ după modelul obiectelor din realitate; conform cu realitatea. 6) (în artele plastice) Obiect real care trebuie reprezentat. 7) Fel de a fi al unui individ; caracter; fire. ~a umană. ◊ Obișnuința este a doua ~ se spune despre o stare sau o acțiune cu care s-a obișnuit cineva. 8) Fel de a fi; gen. ◊ Cărbune de ~ organică cărbune animal. (Lucrurile sunt) de așa ~ (lucrurile sunt) de așa fel. [G.-D. naturii] /<fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur

ORFÉVRU ~i m. Lucrător specializat în confecționarea obiectelor de artă aplicată, din metal prețios. [Sil. -vru-] /<fr. orfevre

STÍCLĂ ~e f. 1) la sing. Substanță solidă amorfă, cu luciu caracteristic, de obicei transparentă și incoloră, obținută prin topirea nisipului de cuarț, având diferite întrebuințări (la fabricarea geamurilor, veselei, obiectelor de artă etc.). 2) Obiect făcut din această substanță. ~ de geam. ~ de lampă. ~ de ochelari. 3) Vas din această substanță, îngustat în partea superioară în formă de gât, folosit pentru păstrarea și transportarea lichidelor. 4) Cantitate de lichid cât încape într-un astfel de vas. [G.-D. sticlei; Sil. sti-clă] /<sl. stiklo

ANTÍCĂ s.f. obiect de artă din antichitate. [< fr. antique].

LAPISLAZÚLI s.n. Silicat de sodiu, de calciu și de aluminiu natural de culoare albastră, folosit în bijuterie și la confecționarea obiectelor de artă; lapis, lazurit. [< fr. lapis-lazuli].

PLÁSTICĂ s.f. 1. Tehnica executării obiectelor (de artă) prin fasonarea, modelarea unei substanțe plastice; tehnica sculpturii. ♦ Totalitatea lucrărilor de artă plastică. 2. Partea din studiul unei opere de artă care se ocupă cu raportul armonios al volumelor și al reliefului. [Gen. -cii. / < fr. plastique, cf. it., lat. plastica, gr. plastike < plassein – a modela].

ANTROPOMÓRF, -Ă adj. 1. Asemănător (ca formă) cu omul; antropoid. 2. Referitor la antropomorfism. 3. (Despre un obiect de artă sau reprezentare decorativă) În forma figurii umane. // s.f.pl. (antropomorfe) Antropoide; antropomorfide. [< fr. anthropomorphe, cf. gr. anthropos – om, morphe – formă].

ARHEOLOGÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul trecutului istoric al societății omenești, al stadiului la care a ajuns societatea omenească în diverse epoci, pe baza monumentelor, a obiectelor de artă etc., aparținând diferitelor culturi materiale din antichitate, din evul mediu etc., descoperite prin săpături. [Pron. -he-o-, gen. -iei. / < fr. archéologie, cf. gr. archaios – vechi, logos – studiu].

BIBELÓU s.n. obiect de artă, decorativ, de mărime redusă. [Pl. -uri. / < fr. bibelot].

MÁRMURĂ s.f. Rocă calcaroasă cristalină care se poate tăia și lustrui ușor, folosită în lucrări de construcție, la executarea obiectelor de artă etc. [Pl. -ri, -re, var. marmoră s.f., marmor s.n. / < lat. marmor, it. marmore].

ANTICÁR² s. m. negustor de antichități, de obiecte (de artă), de cărți vechi; buchinist. (< fr. antiquaire, germ. Antiquar)

ART DECO s. f. artă aplicată obiectelor utilitare (mobilier, costumație, ceramică). (< engl. art déco)

BIBELÓU s. n. mic obiect de artă, decorativ, pentru interior. (< fr. bibelot)

BRONZ s. n. aliaj de cupru cu alte metale, mai dur și mai rezistent decât cuprul. ♦ (fig.) de ~ = a) dens, solid; b) masiv și opac; caracter de ~ = caracter tare. ◊ (p. ext.) obiect de artă din bronz. ◊ pigment metalic galben (sau alb), folosit pentru vopsit obiecte, la zugrăveli etc. (< fr. bronze)

CHINEZĂRÍE s. f. obiect de artă provenind din China. (< fr. chinoiserie)

CONTRAFÁCE vb. tr. a reproduce un document, o operă de artă, un obiect în scopuri frauduloase; a falsifica. (după fr. contrefaire)

JAPÓN s. n. produs, obiect de artă de proveniență japoneză. (< fr. japon)

JAPONEZĂRÍE s. f. obiect de artă de origine japoneză. (< fr. japonaiserie)

PLÁSTIC², -Ă I. adj. 1. (despre materiale) care are proprietatea de a-și păstra deformațiile produse de forțele exterioare după încetarea acțiunii acestora; care poate fi modelat, fasonat. ♦ masă ~ă (sau material) ~ = material sintetic de natură organică, anorganică sau mixtă, care poate fi modelat în procesul fabricării unor produse. 2. referitor la pictură sau sculptură. ♦ arte ĕ = arte care au ca scop să reproducă formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc. 3. (despre idei, imagini etc.) cu multă putere de evocare, expresiv, viu; evocator. 4. (biol.) formativ, capabil de a se schimba, de a lua o formă. ♦ chirurgie ~ă = chirurgie care se ocupă cu îndreptarea unor malformații ale corpului. II. s. f. tehnica executării obiectelor de artă prin fasonarea, modelarea unei substanțe plastice; domeniul artelor plastice. ◊ parte din studiul unei opere de artă care se ocupă cu raportul armonios al volumelor și al reliefului. (< fr. plastique, lat. plasticus, gr. plastikos)

ANTÍCĂ, antice, s. f. (Înv.) obiect de artă din antichitate. – Fr. antique.

ANTROPOMÓRF¹ s. n.obiect de artă sau reprezentare decorativă cu formă de ființă omenească. – Fr. anthropomorphe (< gr.).

BIBELÓU, bibelouri, s. n. Mic obiect de artă folosit pentru a decora un interior. – Fr. bibelot.

BRONZ, bronzuri, s. n. Aliaj de cupru cu unul sau cu mai multe elemente (cu excepția zincului), mai dur și mai rezistent decât cuprul, folosit în turnătorie. ◊ Epoca de bronz = epocă preistorică, caracterizată prin descoperirea metalelor și a bronzului, din care s-au făcut arme și unelte de muncă. ◊ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ obiect de artă făcut din bronz. – Fr. bronze.

PATINÁ¹, patinez, vb. I. 1. Refl. (Despre obiecte de metal oxidabil) A căpăta patină¹. ♦ A se uza, a se învechi. 2. Tranz. A face (prin diverse procedee tehnice) ca un obiect (metalic, de artă) să capete patină¹, a da patină¹. – Din fr. patiner.

ANTICARIÁT, anticariate, s. n. 1. Întreprindere care achiziționează și vinde cărți vechi sau obiecte vechi de artă; anticărie. 2. Magazin în care se vând cărți vechi. [Pr.: -ri-at] – Din anticar² (după germ. Antiquariat).

MILLEFIÓRI s.f. (Arte) Nume dat obiectelor de sticlă în interiorul cărora se poate vedea un fel de mozaic reprezentând flori. [Pron. mil-le-fio-ri. / < it. millefiori].

ORFEVRĂRÍE s.f. Arta, meșteșugul confecționării obiectelor fine, lucrate în aur și argint; aurărie. ♦ obiecte de aur lucrate prin acest meșteșug. ♦ Comerț cu obiecte fine de aur și argint. [Gen. -iei, var. orfevrerie s.f. / < fr. orfèvrerie].

MILLEFIÓRI s. f. inv. (arte) nume dat obiectelor de sticlă în interiorul cărora se poate vedea un fel de mozaic reprezentând flori. (< it. millefiori)

ANTICARIÁT, anticariate, s. n. Întreprindere (de stat) care achiziționează și vinde cărți vechi; (în trecut) negoț cu cărți de ocazie sau (impr.) cu obiecte vechi de artă. [Pr.: -ri-at] – Din anticar² (după germ. Antiquariat).

CUBÍSM n. Curent în arta plastică care reprezintă obiectele din natură prin cele mai simple figuri geometrice (cuburi, linii, cercuri etc.). /<fr. cubisme

CERÁMICĂ s.f. Tehnica și arta de a fabrica obiecte din argilă (sau din substanțe plastice asemănătoare). ♦ obiecte de argilă făcute prin această tehnică. [Gen. -cii. / < fr. céramique].

CERÁMIC, -Ă I. adj. referitor la ceramică. II. s. f. tehnica și arta de a fabrica obiecte din argilă (sau substanțe plastice asemănătoare). ◊ obiectele înseși. (< fr. céramique)

STILIZÁ vb. tr. 1. a da unui text o formă literară. 2. (arte) a reprezenta un obiect din natură în linii simplificate și caracteristice. 3. a prelucra, prin utilizarea elementelor esențiale, un motiv de artă populară într-o creație personală. (< fr. styliser)

CERÁMICĂ s. f. Tehnica și arta de a fabrica obiecte din argilă (sau, p. ext., din alte materiale plastice) întărite prin încălzire în cuptor. ♦ obiecte confecționate prin această tehnică. – Fr. céramique (< gr.)

CERAMÍST, -Ă, ceramiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fabricarea obiectelor de ceramică sau în arta ceramicii. – Din fr. céramiste.

GIUVAIÉR, giuvaiere (giuvaieruri), s. n. obiect de podoabă făcut (cu artă) din metal prețios (și pietre scumpe); bijuterie. ♦ Fig. obiect de mare valoare (artistică); persoană cu deosebite calități. [Var.: juvaiér s. n.] – Din tc. cevahir (pl. lui cevher).

STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o formă mai corectă, mai îngrijită. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natură în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzică populară, păstrând elementele originare esențiale. – Din fr. styliser.

CERAMÍST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. 1) Persoană specializată în confecționarea obiectelor de ceramică. 2) Specialist în arta ceramicii. /<fr. céramiste

CERAMÍST s.m. Fabricant, lucrător de obiecte de argilă. ♦ Specialist în arta ceramicii. [Cf. fr. céramiste].

TOREÚTICĂ s.f. Meșteșugul cizelării lemnului, a aurului și a fildeșului sau a metalelor; (p. restr.) arta sculpturii în bronz. ♦ Totalitatea obiectelor de podoabă specifice unui popor. [Pron. -re-u-, gen. -cii. / < fr. toreutique].

DECORATÍV, -Ă adj. Care împodobește; ornant, ornamental. ◊ Arte decorative = arte plastice aplicate în decorarea obiectelor de folos practic (mobilă, ceramică etc.). [Cf. fr. décoratif, it. decorativo].

STILIZÁ vb. I. tr. 1. A da (unui text) o formă literară. 2. (Arte) A reprezenta simplificat un obiect din natură, cu păstrarea elementelor esențiale. 3. A prelucra, prin utilizarea elementelor esențiale, un motiv de artă populară într-o creație personală. [Cf. fr. styliser].

ARTIZANÁT s. n. 1. breaslă, sistem de organizare a muncii pe bresle; totalitatea artizanilor. 2. arta meșteșugarilor. ◊ unitate comercială cu obiecte artizanale. (< fr. artisanat)

DECORATÍV, -Ă adj. care decorează (1); ornant, ornamental. ◊ care servește pentru decorare. ♦ arte ĕ = arte plastice folosite în decorarea obiectelor de uz curent (mobilă, ceramică). (< fr. décoratif)

TOREÚTIC, -Ă I. adj. referitor la toreutică. II. s. f. 1. arta cizelării și a sculpturii în lemn, metal sau fildeș; arta sculpturii în bronz. 2. totalitatea obiectelor de podoabă specifice unui popor. (< fr. toreutique)

CERAMÍST, -Ă, ceramiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fabricarea obiectelor de ceramică. ♦ Specialist în arta ceramicei. – Fr. céramiste.

PIROGRAVÚRĂ, (2) pirogravuri, s. f. 1. Tehnica, arta de a decora suprafața unor obiecte de lemn, de piele, de os etc. prin pirogravare. 2. Gravură, desen decorativ executat prin pirogravare; p. ext. obiect pirogravat. – Din fr. pyrogravure.

CERÁMICĂ f. 1) artă și tehnică de fabricare a obiectelor prin modelarea și arderea argilelor. 2) Material obținut prin modelarea și arderea argilelor. 3) Obiect produs din asemenea material. [G.-D. ceramicii] /<fr. céramique, germ. Keramik

EXPOZÍȚIE ~i f. 1) Prezentare publică a realizărilor dintr-un domeniu de activitate (artă, agricultură, industrie etc.). 2) Ansamblu de obiecte expuse. 3) Loc sau clădire unde sunt expuse obiecte; salon. 4) Parte a unei opere literare. [G.-D. expoziției; Sil. -ți-e] /<fr. exposition, lat. expositio, ~onis

PURÍSM s.n. Tendință exagerată și formalistă de a înlătura din limbă toate elementele socotite străine. ◊ Purism estetic = tendință în arta modernă de restaurare a reflectării obiectelor în simplitatea lor arhitecturală și în autenticitatea lor. [< fr. purisme, cf. germ. Purismus].

CRISTALOMANȚÍE s. f. pretinsă artă de a ghici viitorul în obiecte de sticlă sau cristal. (< fr. cristallomancie)

RACURSÍ, racursiuri, adj., s. n. 1. Adj. Scurtat, prescurtat. 2. S. n. Procedeu de folosire a perspectivei în artele plastice și în cinematografie, prin care extremitățile obiectului reprezentat apar apropiate, iar unele dimensiuni reduse. – Din fr. raccourci.

DECORATÍV, -Ă, decorativi, -e, adj. Care decorează; care servește la decorare; ornant, ornamental. ♦ Care produce efecte de suprafață, exterioare, superficiale. ♦ artă decorativă = artă de a decora (1), cu mijloacele artelor plastice, exteriorul și interiorul unei case, al obiectelor de uz curent, al mobilierului, costumelor etc. – Din fr. décoratif.

MĂIESTRÍE s. 1. artă, dibăcie, iscusință, îndemânare, meșteșug, pricepere, știință, talent. (obiect făcut cu multă ~.) 2. v. virtuozitate.

DECORATÍV ~ă (~i, ~e) Care servește ca element de decor; destinat să decoreze; ornamental. ◊ artă ~ă arta de a decora exteriorul și interiorul unor obiecte (case, mobilier, costume etc.). 3) fig. Care produce efecte de suprafață, exterioare, superficiale. /<fr. décoratif

MARCHETĂRÍE ~i f. 1) artă decorativă care constă în aplicarea pe suprafața obiectelor de mobilă a unor mici bucăți de placaj, de fildeș, de sidef, pentru a obține un decor geometric sau chiar un tablou. 2) Lucrare decorativă astfel obținută. /<fr. marqueterie

PICTÚRĂ s.f. 1. Arta de a înfățișa peisaje din natură, ființe, obiecte etc. în culori. 2. Tablou, portret. 3. Totalitatea operelor pictorilor dintr-o țară sau dintr-o epocă. [< lat. pictura].

PICTÚRĂ s. f. 1. artă a reprezentării de peisaje din natură, ființe, obiecte cu ajutorul culorilor. 2. operă artistică executată de un pictor; tablou, portret; pânză. 3. totalitatea operelor unui pictor sau a pictorilor dintr-o țară, dintr-o epocă. 4. (fig.) descriere sugestivă, într-o epocă literară, a fizicului și a caracterelor personajelor, a unor scene din viața reală și din natură etc. (< lat. pictura)

READY-MADE RÉDIMEID/ s. n. (arte) tehnică constând în expunerea unor (montaje de) obiecte, detașate de funcțiile lor, organisme compuse din elemente industriale, roci, fragmente de opere de artă etc. (< fr., engl. ready-made)

DECORÁȚIE, decorații, s. f. 1. Distincție (ordin, medalie) ce se acordă cuiva pentru merite deosebite într-un anumit domeniu de activitate, pentru o faptă eroică sau pentru servicii excepționale aduse statului. 2. (Rar) Acțiunea, arta de a decora, de a orna; (concr.) totalitatea obiectelor care servesc la împodobire, la ornamentație. [Var.: (înv.) decorațiúne s. f.] – Din fr. décoration, lat. decoratio, -onis.

ORIGINÁL, -Ă, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice și literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie întâiul exemplar, care a servit sau poate servi drept bază pentru copii, reproduceri sau multiplicări; care a fost produs pentru prima oară într-o anumită formă. ◊ Loc. adj. și adv. În original = în forma primară, necopiat; în limba în care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reală, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat după altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artiști, scriitori, oameni de știință) Care creează ceva nou, personal, fără a folosi un model făcut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Ființă sau obiect care servește ca model pentru o operă de artă. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobișnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original.

UNICÁT s.n. Unicul exemplar (al unui act, al unui obiect etc.). ◊ Unicat artistic = calitate a unei opere de artă de a fi unică, inimitabilă și irepetabilă. ♦ Primul exemplar dintr-un act. [< germ. Unikat].

MINIATÚRĂ s.f. 1. Pictură fină și delicată de mici dimensiuni (făcută pe fildeș, pe email etc.). 2. Literă ornată sau ornament pictat care împodobea titlul sau începuturile capitolelor în vechile manuscrise. 3. Operă de artă, de literatură de dimensiuni mici, lucrată cu finețe. ♦ obiect de dimensiuni reduse. [Pron. -ni-a-. / cf. fr. miniature, it. miniatura].

PROFÉSOR/PROFESÓR, -OÁRĂ s. m. f. persoană cu o pregătire specială care predă un obiect de învățământ într-un domeniu al științei, al artei etc. ♦ ~ universitar = cel mai înalt grad didactic în învățământul superior, titularul unei catedre. (< fr. professeur, germ. Professor)

NOMENCLATÚRĂ ~i f. 1) Totalitate a termenilor folosiți într-un anumit domeniu (al științei, tehnicii, artei etc.). ~ zoologică. 2) Listă, catalog care conține enumerarea numelor unor obiecte, nume proprii etc. dintr-un domeniu. 3) Schemă a unei instituții cu indicarea posturilor sau unităților din subordonarea sa. /<fr. nomenclature, lat. nomenclatura

ARTS AND CRAFTS [a:ts ənd kra:fts], societate artistică de arte și meserii organizată sub conducerea lui W. Crane, în 1888 la Londra, cu scopul de a promova originalitatea și valoarea în artele aplicate, opunîndu-se producției industriale de serie. Preocuparea pentru obiectul de uz curent s-a extins și asupra arhitecturii, avînd la bază concepția despre confortul fizic și spiritual al spațiului de locuit sub semnul valorii și al esteticului. Ea a influențat „stilul 1900” și stă la baza concepției artei ambientale a sec. 20.

TIP, (1, 2, 3) tipuri, (4) tipi, s. m. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi³, fel, gen, categorie. 4. S. m. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus.

SIMBOLÍSM s. n. Sistem de simboluri (1), reprezentare prin simboluri. ♦ Spec. Totalitate a simbolurilor proprii unei religii; reprezentare a dogmelor, a preceptelor religioase prin simboluri (1). 2. Curent programatic în literatura și arta universală, constituit la sfârșitul secolului XIX, potrivit căruia valoarea fiecărui obiect și fenomen din lumea înconjurătoare poate fi exprimată și descifrată cu ajutorul simbolurilor; mod de exprimare, de manifestare propriu acestui curent. ◊ Simbolism fonetic = capacitatea structurii fonetice a unui cuvânt sau a unui grup de sunete de a sugera sau de a întări noțiunea pe care o desemnează sau o anumită atitudine față de ea; legătură dintre un sunet sau un grup de sunete și o anumită idee. – Din fr. symbolisme.

A ÎNFĂȚIȘÁ ~éz tranz. 1) A face să se înfățișeze. 2) (obiecte) A pune în față; a prezenta; a arăta. 3) (realitatea în artă) A reda prin mijloace artistice; a reprezenta; a oglindi; a reda. Tabloul ~ează un răsărit de soare. 4) rar (însoțit de un pronume în dativ) A plăsmui în minte; a-și închipui; a-și imagina. 5) A reda prin forma sa concretă; a reprezenta. Decorul ~ează o pădure. 6) A exprima prin sine ca exponent; a reprezenta. ~ republica. /în + fățiș

ABSTRÁCT, -Ă adj. (op. concret) Care este rezultatul unei abstracții; care este imperceptibil prin simțuri. ◊ (Mat.) Număr abstract = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; (gram.) substantiv abstract = substantiv care denumește o noțiune abstractă; artă abstractă v. abstracționism (2) [în DN]. // s.n. Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb, denumind acțiunea acestuia. ◊ În abstract = pe bază de deducții logice; rupt de realitate. ♦ Conceput sub un aspect general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles, bazat numai pe abstracții. // s.n. 1. Categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale ale obiectelor și fenomenelor. 2. Expunere sumară a conținutului esențial al unei lucrări. [< lat. abstractus, cf. fr. abstrait].

ARTIZANÁT s.n. 1. Breaslă, sistem de organizare a muncii pe bresle; (p. ext.) totalitatea meseriașilor. 2. Arta meșteșugarului. ♦ Ansamblu de activități și meșteșuguri prin care se făuresc obiecte de uz casnic-gospodăresc. [< fr. artisanat].

MINIATÚRĂ s. f. 1. pictură fină și delicată de dimensiuni reduse. 2. literă ornată care împodobea titlul sau începuturile capitolelor în vechile manuscrise. 3. operă de artă, de literatură, piesă muzicală de dimensiuni mici, lucrată cu finețe. ◊ obiect de dimensiuni reduse. (< fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur)

DESÉN, desene, s. n. l. Reprezentare grafică a unui obiect, a unei figuri, a unui peisaj pe o suprafață plană sau curbă, prin linii, puncte, pete, simboluri etc. 2. Arta sau tehnica de a desena. ♦ Desen tehnic (sau liniar) = reprezentare a obiectelor tehnice (piese, organe de mașini etc.) prin desen (1), în scopul fabricării lor. 3. Planul unei construcții. 4. Ornamentația unei cusături. [Pl. și: desenuri. – Var.: desémn s. n.] – Din fr. dessin.

DIAGRÁF s.n. Instrument care permite reproducerea obiectelor aflate în fața ochilor după principiul camerei luminoase, fără a cunoaște arta desenului. [Pron. di-a-, pl. -fe. / < fr. diagraphe].

VERNÍS s.n. 1. Soluție colorată obținută din rășinoase, care se aplică pe obiecte pentru a le da lustru; strat protector sau ornamental. 2. Smalț, email. 3. (Arte) Tehnică în gravură, constând în a da gravurilor un aspect asemănător cu cel al desenului în creion. 4. (Fig.) Ceea ce dă o culoare sau un aspect favorabil cuiva sau la ceva. [< fr. vernis].

DECORÁȚIE s.f. 1. Insignă, semn distinctiv conferit cuiva pentru o faptă eroică, pentru evidențiere în muncă etc. 2. Arta și tehnica executării decorurilor. ♦ Totalitatea ornamentelor care servesc la înfrumusețarea unui obiect. [Gen. -iei, var. decorațiune s.f. / cf. fr. décoration, it. decorazione, lat. decoratio].

DESÉN s. n. 1. reprezentare grafică a unui obiect, a unei figuri, a unui peisaj prin linii, puncte, pete etc. 2. arta sau tehnica de a desena. ◊ desen tehnic = desen care reprezintă la scară planul unui obiect, al unei construcții etc. 3. planul unei construcții. ◊ (fig.) schiță, plan (al unei lucrări). 4. (fig.) contur, linie, profil. 5. ornamentația unei țesături. (< fr. dessin)

DIAGRÁF s. n. instrument pentru reproducerea obiectelor aflate în fața ochilor după principiul camerei luminoase, fără a cunoaște arta desenului. (< engl. diagraph)

FIGURATÍV, -Ă, figurativi, -e, adj. 1. Care conține (multe) figuri de stil; figurat. 2. (Despre unele arte) Care se bazează pe reprezentarea plastică și ușor identificabilă a ființelor și obiectelor din realitate. ♦ P. gener. Care constituie reprezentarea unui lucru. Plan figurativ. – Din fr. figuratif.

CROMÁTICĂ f. 1) Arta de a prepara și a întrebuința culorile. 2) Ansamblul culorilor unui tablou sau obiect; colorit. /<fr. chromatique

ROZÉTĂ² ~e f. 1) (în artele plastice) Ornament decorativ circular care amintește de un trandafir. 2) arhit. v. ROZASĂ. 3) obiect de podoabă care amintește de un trandafir (aplicat pe o rochie, pe o pălărie, pe încâlță-minte etc.). 4) tehn. Element de susținere sau de protecție la capătul unei bare cilindrice de metal. 5) Disc folosit în construcții pentru a masca sau a ornamenta diferite elemente. /<fr. rosette

DECORÁȚIE s. f. 1. distincție conferită cuiva pentru o faptă eroică, pentru merite deosebite etc.; medalie, insignă. 2. arta și tehnica executării decorurilor. ◊ ornamentație. ◊ totalitatea ornamentelor care servesc la înfrumusețarea unui obiect. (< fr. décoration, lat. decoratio)

OBJET TROUVÉ [objé truvé] (expr. fr.) subst. obiect de uz curent, care, scos din contextul său normal, devine lucrare de artă. O importanță deosebită a cunoscut în dadaism (în special prin M. Duchamp), pop-art etc. V și ready-made.

ORNAMÉNT, ornamente, s. n. 1. Detaliu sau obiect adăugat la un ansamblu pentru a-l înfrumuseța; accesoriu, element decorativ folosit în artele plastice, în arhitectură, în tipografie pentru a întregi o compoziție și a-i reliefa semnificația. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distincție, însemn, decorație. 2. Notă sau grup de note muzicale care se adaugă la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i împodobi linia melodică; semnul muzical corespunzător. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum.

QUADRÍVIUM n. Grup de obiecte cuprinzând aritmetica, muzica, geometria și astronomia, care, împreună cu trivium, formau cele șapte arte liberale, materia de învățământ a școlilor latine medievale. /Cuv. lat.

IDEALIZÁRE s.f. Acțiunea de a idealiza și rezultatul ei. ♦ Procedeu cognitiv de constituire a unor „obiecte” abstracte, care nu există ca atare în realitate. ♦ Transfigurare în cadrul operei de artă a realității în vederea realizării unui ideal artistic. [< idealiza].

REPOUSSÉ PU-SÉ/ adj. inv., s. n. (arte) modelat în metal sau în piele prin percutare interioară destinată a provoca reliefuri; obiect astfel executat. (< fr. repoussé)

KITSCH, kitschuri, s. n. Termen folosit pentru a determina un obiect decorativ de prost gust. ◊ Reproducere sau copiere pe scară industrială a unor opere de artă, multiplicate și valorificate comercial. [Pr.: chici] – Din germ. Kitsch.

SIMBÓL, simboluri, s. n. 1. Semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment etc. ♦ (În literatură și artă) Procedeu expresiv prin care se sugerează o idee sau o stare sufletească și care înlocuiește o serie de reprezentări. 2. Spec. Semn convențional sau grup de semne convenționale folosit în știință și tehnică și care reprezintă sume, cantități, operații, fenomene, formule etc. ◊ Simbol matematic = semn care reprezintă noțiuni, obiecte sau operații matematice. Simbol chimic = mod convențional de notare a atomilor elementelor chimice folosit în scrierea formulelor și a ecuațiilor chimice. 3. (Bis.; în sintagma) Simbolul credinței = rugăciune care reprezintă expunerea succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creștine; crezul. [Acc. și: símbol. – Pl. și: (rar) simboale] – Din lat. symbolum, fr. simbole, germ. Symbol.

OP-ART loc. s. tendință în arta plastică contemporană care urmărește îmbogățirea expresivității imaginii abstracte prin obținerea unor efecte optice ale obiectelor în funcție de mișcarea privitorului față de ele, ca și prin folosirea de linii, forme geometrice. (< fr., engl. op-art)

READY-MADE [ridi-meid] (cuv. engl. „de gata”) subst. Termen introdus în ara modernă de Marcel Duchamp (1913), pentru a desemna obiecte obișnuite, „gata făcute”, pe care le prezintă, scoase din contextul cotidian, drept opere de artă. Apărută ca formă protestatară, a influențat, în sec. 20, arta dadaistă și pop-art.

MODÉL ~e n. 1) Obiect, întrunind însușirile tipice ale unei categorii, destinat pentru a fi reprodus; mostră; exemplu. 2) Obiect cu dimensiuni reduse care reprezintă un obiect real; machetă. 3) Obiect determinat după care se reproduc obiecte similare; tipar; șablon; calapod. 4) Reprezentare simplificată a unui proces sau a unui sistem. 5) Operă de artă care prin calitățile sale poate servi drept exemplu. 6) Persoană care pozează unui pictor sau sculptor. 7) Prezentator de obiecte noi de îmbrăcăminte; manechin. /<fr. modele, it. modelio

SIMBÓL ~uri n. 1) Semn care reprezintă sau evocă o noțiune. 2) Semn convențional folosit în știință și tehnică. 3) Procedeu expresiv în artă și literatură prin care se substituie numele unui lucru prin numele unui semn. 4) Imagine sau obiect cu valoare evocatoare magică sau mistică. 5) rel. Ansamblu de formule care constituie dogmele fundamentale ale creștinismului. /<lat. simbolum, fr. symbole, germ. Symbol

NEOREALÍSM s.n. 1. Curent filozofic contemporan care consideră că ontologia are o autonomie absolută față de gnoseologie, obiectul cunoașterii constituind o „realitate” independentă de subiectul cunoscător și de procesul cunoașterii. 2. Curent în literatura, artele plastice și cinematografia italiană contemporană, care se manifestă printr-o tendință de apropiere de faptul real, de viața cotidiană a oamenilor, prezentând, alături de personaje și fenomene tipice, fapte brute, mărunte, nesemnificative. [Cf. fr. néo-réalisme, it. neorealismo].

QUADRÍVIUM s.n. Grup de obiecte (aritmetica, muzica, geometria și astronomia) care, împreună cu cele incluse în trivium, alcătuiau cele șapte arte liberale ce constituiau materia de învățământ a școlilor medievale. [Pron. cua-dri-vi-um. / lat. quadrivium < quadri – cu patru, via – drum].

CHAMPLEVÉ [ȘANLÖVE] s. n. tehnică în arta emailării, umplerea cu smalț a spațiilor adâncite special într-o placă metalică, în scop decorativ. ◊ obiectul decorat. (< fr. champlevé)

KITSCH [pr.: kici] kitschuri n. 1) Produse cu caracter de pseudoartă, caracterizate prin platitudine, imitație superficială a operelor de artă; lipsă de originalitate. 2) Reproducere sau copiere pe scară industrială a unor opere artistice, multiplicate și valorificate comercial. 3) obiect (tablou, carte etc.) de proastă calitate. [Monosilabic] /< germ. Kitsch

PLÁSTIC² ~că (~ci, ~ce) 1) (despre corpuri solide) Care poate fi modelat; care se pretează modelării. ◊ Materiale (sau mase) ~ce materiale sintetice din care se produc diferite obiecte. Operație ~că plastie. Chirurgie ~că ramură a medicinei care se ocupă cu operațiile plastice. 2) Care ține de artele ce reflectă realitatea prin imagini vizuale; propriu artelor care reflectă realitatea prin imagini vizuale. ◊ Arte ~ce ansamblu de arte (pictură, sculptură, desen, arhitectură) care reflectă realitatea prin imagini vizuale. 3) lit. Care exprimă ceva cu mare putere de evocare; sugestiv; expresiv. /<fr. plastique

COMUNICÁRE s.f. 1. Acțiunea de a comunica și rezultatul ei. 2. Înștiințare, informație, știre; raport. 3. Contact, relație, legătură. 4. Prezentare într-un cerc restrâns de specialiști a unei contribuții personale într-o problemă științifică; lucrare care face obiectul unei comunicări. ◊ Comunicare artistică = transmitere a mesajului artistic de la creator la receptor prin intermediul operei de artă. [< comunica].

KITSCH CHICI/ s. n. creație de nivel scăzut, artă de prost gust, pseudoartă. ◊ reproducere, copiere pe scară industrială a unor opere artistice, multiplicate și valorificate comercial; obiect de proastă calitate. (< germ. Kitsch)

REALÍSM s. n. 1. curent în filozofia scolastică care susținea că noțiunile generale ar avea o existență reală, obiectivă, precedând existența lucrurilor individuale. ◊ concepție care recunoaște că lumea este o realitate independentă de subiectul cunoscător. ♦ ~ critic = denumire a mai multor curente din filozofia contemporană care recunosc realitatea lumii externe, dar interpun între subiect și obiect „datul” sau „esențele”, ajungând la concluzii agnostice sau idealist-obiective; ~ naiv = materialismul spontan al vieții cotidiene, convingerea izvorâtă din practica vieții, potrivit căreia lucrurile există independent de conștiința omenească și se reflectă în ea. 2. curent în artă și literatură care promovează înțelegerea adâncă și redarea realității obiective în trăsăturile ei tipice; orientare, tendință generală a artei din toate timpurile de a reflecta veridic realitatea. ◊ noul ~ = curent artistic mărturisind predilecție pentru folosirea nemijlocită a obiectelor aflate în preajma artistului (afișe decupate, fragmente de fotografii sau texte, tuburi de culoare etc.), care se aplică prin lipire pe tabloul-obiect. 3. atitudine care ține seama de realitate, simț al realității. (< fr. réalisme)

CERÁMIC, -Ă, ceramici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnica și arta prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, diverse obiecte. ♦ Obiect obținut prin această tehnică. ♦ Material din care se obțin astfel de obiecte. 2. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramică, de ceramică. – Din fr. céramique.

KITSCH s.n. Termen folosit pentru a desemna arta de prost gust, pseudoarta; reproducere sau copiere pe scară industrială a unor opere artistice, multiplicate și valorificate comercial; obiect (carte, tablou etc.) de proastă calitate. [Pron. chici. / < germ. Kitsch].

CHAMPLEVÉ (cuv. fr.) [șãlövé] subst. 1. Tehnică în arta emailului, care constă în umplerea cu smalț a spațiilor adîncite special într-o placa metalică în scop decorativ. 2. obiect decorat prin c. (1).

COLORÍT ~uri n. 1) Nuanță delicată și agreabilă a culorilor. 2) artă de folosire a culorilor. 3) Efect care rezultă din îmbinarea armonioasă a culorilor unui tablou. 4) Totalitate de culori ale unui obiect sau tablou; cromatică. 5) fig. (despre stil, opere literare) Nuanță expresivă; varietate de imagini. ~ local. ~ al epocii. /<fr. coloris, it. colorito

A REPREZENTÁ reprezínt tranz. 1) A reda într-o formă concretă; a înfățișa. 2) (lucruri absente sau abstracte) A face să apară în formă concretă (prin intermediul unui alt obiect care îi corespunde). 3) (persoane sau colectivități) A acționa ca exponent, ca împuternicit, ca delegat; a înfățișa. ~ țara. 4) (realitatea în artă) A reda prin mijloace artistice; a înfățișa; a oglindi; a reflecta. 5) A evoca prin mijloace plastice. Tabloul reprezintă niște ruine. 6) A însemna prin sine; a constitui; a marca. 7) (imagini percepute anterior) A reproduce în memorie. 8) (piese de teatru) A prezenta publicului prin mijloace scenice; a juca. /<fr. représenter, lat. repraesentare

RACURSÍ (‹ fr.) adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Scurtat, prescurtat. 2. S. n. (ARTE PL.) Procedeu de folosire a perspectivei liniare (în desen, pictură, basorelief), al cărui efect constă în faptul că extremitățile obiectului reprezentat apar apropiate, iar unele dimensiuni ale acestuia reduse. Printre cele mai cunoscute r. se numără „Hristos mort” de Andrea Mantegna. 3. (CINEMAT.) Unghi de filmare subiectiv care sugerează privirea de jos în sus. Sin. cu contraplonjeu.

CONȚINÚT s.n. 1. Ceea ce încape într-un spațiu limitat, într-un recipient. 2. Categorie filozofică care desemnează baza materială ce condiționează existența și schimbarea unui obiect, ansamblul interacțiunilor diferitelor componente și proprietăți reprezentând funcții esențiale pentru obiectul respectiv. ♦ Totalitatea notelor esențiale ale unei noțiuni. 3. Noțiune desemnând lumea reprezentată, metamorfozată prin prisma scriitorului, semnificațiile, mesajul unei opere de artă; fond, cuprins; semnificație. 4. tablă de materii; sumar. [< conține, după fr. contenu].

CONȚINÚT s. n. 1. ceea ce încape într-un spațiu limitat, într-un recipient. 2. (fil.) totalitatea elementelor constitutive esențiale care caracterizează și condiționează existența și schimbarea unui obiect sau fenomen. 3. (log.) totalitatea notelor esențiale ale unei noțiuni; comprehensiune (2). 4. fondul de idei și afectiv, semnificațiile, mesajul unei opere de artă. 5. cuprinsul unei cărți, reviste etc.; sumar. 6. (inform.) datele dintr-o celulă a unei mașini de calculat. (după fr. contenu)

SEMÁNTIC, -Ă I. adj. referitor la semantică; semasiologic. ♦ câmp ~ = ansamblu de cuvinte aflate într-o strânsă corelație de sens. II. s. f. 1. ramură a lingvisticii care studiază sensurile cuvintelor și evoluția lor în timp; semasiologie. ◊ sens lexical; (p. ext.) semnificație; semantism. ♦ ă artei = ramură a semanticii care se ocupă cu înțelesul cuvintelor în limbajul literar. 2. parte a semioticii care studiază raportul semnelor cu obiectele desemnate. ♦ (fil.) ~ generală = curent apărut la începutul sec. XX în SUA, care cercetează limbile „naturale” mai ales din punct de vedere sociologic și pragmatic. 3. (inform.) ansamblul regulilor ce definesc înțelesul fiecărui program, semnificația propozițiilor într-un limbaj. ◊ teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. (< fr. sémantique)

CRESTĂTÚRĂ, crestături, s. f. 1. Semn făcut prin tăiere, prin crestare; tăietură. 2. (La pl.) Procedeu al artei populare de ornamentare a lemnului prin cioplire, scrijelare sau crestare, folosit la elementele arhitectonice, la piesele de mobilier, la unelte și obiecte de uz casnic etc. – Cresta + suf. -ătură.

OP-ART loc. s. (Arte) Curent în arta plastică modernă, derivat din constructivism, a cărui tendință principală este sporul de atenție acordat obținerii unor valori și efecte optice ale obiectelor în mișcare sau rezultate din mișcarea privitorului față de ele, ca și a formelor în spațiu, prin folosirea de linii, forme geometrice, uneori repetate uniform, însă cu variații de ton, neașteptate modificări de ritm etc. [< engl. op-art].

SEMÁNTICĂ s.f. 1. Ramură a lingvisticii care studiază sensurile cuvintelor și evoluția acestor sensuri; semasiologie. ♦ Sens lexical; (p. ext) semnificație; semantism. ◊ Semantica artei = ramură a semanticii care se ocupă cu înțelesul cuvintelor folosite în limbajul literar. 2. Parte a semioticii care studiază raportul semnelor cu obiectele semnificate. ◊ Semantica generală = curent teoretic care cercetează limbile „naturale” din punct de vedere sociologic și pragmatic. [Gen. -cii. / < fr. sémantique, cf. gr. sema – semn].

RACOȘ, com. în jud. Brașov, în N m-ților Perșani, în zona în care Oltul își taie un impresionant defileu în în bazalte; 3.371 loc. (2005). Stație (în Mateiaș). Expl. de bazalt și de calcar. Centru de artă populară și punct muzeal, inaugurat în 1969 (în satul Mateiaș), cu colecții de arheologie și istorie locală și de etnografie (ceramică, țesături, obiecte de port popular și de cult etc.). În satul R., menționat documentar în 1421, se află ruinele unei cetăți din sec. 16, castelul Bethlen (1664) și o biserică reformată (1825-1831), iar în satul Mateiaș o biserică ortodoxă din sec. 17 (amplificată în 1798). Rezervația geologică „Bazaltele de la Racoș”, în cadrul căreia bazaltele apar sub forma unor coloane verticale, înalte de 10-15 m, deasupra cărora se află un strat de lavă; punctul fosilifer Carhaga, cu bogată faună de amoniți și foraminifere din Cretacicul inferior.

REALÍSM s.n. 1. Curent în artă și în literatură care promovează înțelegerea adâncă și redarea realității obiective în trăsăturile ei tipice. ♦ (În ideologia marxistă) Realism socialist = concept estetic desemnând tipul de artă care își propune reflectarea veridică, istorică concretă a realității în dezvoltarea ei. ♦ Noul realism = curent artistic mărturisind predilecție pentru folosirea nemijlocită a obiectelor aflate în preajma artistului (afișe decupate, fragmente de fotografii sau texte, tuburi de culoare etc.), care se aplică prin lipire pe tabloul-obiect. ♦ (Curent) Atitudine care ține seama de realitate; simț al realității. 2. Concepție opusă idealismului subiectiv prin teza conform căreia lumea externă are o realitate independentă de subiectul cunoscător. [Cf. fr. réalisme].

POP-ART s.n. Curent în arta plastică, mai ales în cea americană, care, considerând că mediul actual al omului îl formează marile aglomerații urbane nenaturale (copleșite de mașinism, asaltate de publicitate, invadate de obiectele de larg consum, de deșeurile industriale), postulează întoarcerea spre o nouă orientare realistă, întemeiată pe un simț modern al naturii. [< engl. pop(ular)-art – artă populară].

PSIHOLOGÍSM s. n. tendința de a interpreta fenomenele sociale, arta, morala, religia și alte forme ale conștiinței sociale prin factorul psihologic; exagerare a importanței factorului psihologic în literatură. ♦ ~ lingvistic = curent în Rusia, după care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui să fie actul individual al vorbirii, conceput ca un proces psihic, fără nici o legătură cu viața socială. (< fr. psychologisme)

REPRODÚCERE, reproduceri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) reproduce și rezultatul ei. 2. (Concr.) Copie după o lucrare de artă originală (desen, pictură, sculptură etc.) 3. (Psih.) Proces al memoriei prin care se evocă, se reactualizează mintal imagini, idei, cunoștințe însușite în cursul experienței anterioare, în lipsa obiectelor, textelor etc. respective. 4. (Biol.) Înmulțire, reproducție. – V. reproduce.

FÓRMĂ ~e f. 1) Expresie exterioară determinată de un anumit conținut. 2) Aspect exterior al unui obiect. ~ sferică. ◊ (A fi) în ~ a se afla în condiții fizice bune. 3) Totalitate a mijloacelor de expresie, folosite la redarea conținutului de idei al unei opere de artă. ~ artistică. 4) lingv. Latura materială a unităților de limbă. ◊ ~ gramaticală aspect luat de un cuvânt pentru a exprima un sens gramatical. 5) Model stabilit. Act întocmit după toate ~ele. 6) Mod de conducere. ~ de stat. 7) fig. Aparență care este în contradicție cu conținutul interior. 8) Piesă confectionată dintr-un material dur, în care se toarnă un amestec pentru a-i da o anumită configurație. ~ de turnătorie. [G.-D. formei] /<fr. forme, lat. forma

FILM, filme, s. n. 1. Bandă flexibilă de celuloid, transparentă și subțire, acoperită cu un strat de material sensibil la acțiunea luminii, pe care se formează o imagine fotografică și care se folosește în fotografie, în radiografie etc. ♦ (Cin.) Peliculă lungă pe care sunt înregistrate pe cale fotografică și în momente succesive imagini statice sau în mișcare, precum și sunete, pentru a fi apoi proiectate pe un ecran. 2. Gen de artă constând din realizarea și proiectarea pe un ecran cinematografic a unui film (1); creație cinematografică. 3. Strat subțire dintr-un material lichid, solid sau gazos, întins pe suprafața unui obiect solid sau lichid; peliculă. 4. (Fig.) Desfășurare, prezentare. – Din fr. film.

TÍPIC², -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din fr. typique, lat. typicus.

DESÉN s.n. 1. Prezentare grafică a unui obiect printr-o îmbinare de linii drepte sau curbe, prin puncte, pete etc. ◊ Desen liber = desen făcut cu mâna liberă, fără instrumente; desen tehnic = desen care reprezintă la scară planul unui obiect, al unei construcții etc.; desene animate = înșiruire de desene care reprezintă fazele unei mișcări și care, redate succesiv pe ecran, dau impresia unor ființe vii cinematografice. V. animație. 2. Arta și tehnica de a desena. 3. Planul unei construcții. 4. Ornamentația unei țesături. [Pl. -ne, var. desemn s.n. / < fr. dessin].

DESÉN ~e n. 1) Reprezentare grafică pe o suprafață a unor obiecte sau a unor ființe. ◊ ~ liber desen făcut cu mâna liberă, fără instrumente. ~ tehnic desen care reprezintă la scară planul unei construcții, al unei piese sau al unui organ de mașină. 2) Arta sau tehnica unei astfel de reprezentări. 3) Ornamentație a unei cusături. /<fr. dessin

POP-ART s. n. curent în arta plastică contemporană (din Anglia și SUA) care, considerând că mediul actual al omului îl formează marile aglomerații urbane nenaturale, postulează întoarcerea spre o nouă orientare realistă, introducând în compoziții colaje, obiecte de uz cotidian, de tehnică modernă etc. (< amer. pop' art)

CLOISONNÉ (cuv. fr.) [clauzoné] subst. Tehnică în arte emailului, constînd din împărțirea suprafeței suportului metalic (în funcție de desenul motivulului decorativ), prin fîșii subțiri din același material, în mici compartimente și din umplerea acestora cu smalț (de diferite culori); p. ext. obiect realizat după o astfel de tehnică.

PSIHOLOGÍSM s.n. 1. Tendința de a explica fenomenele sociale, arta, morala, religia și alte forme ale conștiinței sociale ținând seama exclusiv de aspectul psihologic drept factor determinant al celorlalte laturi și procese. ◊ Psihologism lingvistic = curent inițiat de Steinthal în Germania și de Potebnea în Rusia, după care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui să fie actul individual al vorbirii, înțeles ca un proces psihic, fără nici o legătură cu viața socială. 2. Atitudine a scriitorilor care analizează numai stările psihice, neglijând cauzele sociale ale acestora. [Cf. fr. psychologisme].

FÓRMĂ s.f. 1. Înfățișare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofică ce desemnează modul de existență, de organizare internă, interacțiunea și legăturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maximă capacitate de efort a organismului, obținută prin antrenament; condiție fizică bună. ◊ A fi în formă = a fi, a se afla în cele mai bune condiții. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprimă conținutul unei opere de artă (mai ales de literatură). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. 4. Dispoziție legală de procedură. ◊ Viciu de formă = nerespectare a unei dispoziții de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești. 5. Aspect pe care îl ia un cuvânt pentru a îndeplini o funcție gramaticală. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul în care se toarnă o piesă. ♦ (Poligr.) Cutie de oțel în care se toarnă litere; zaț al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeași relație. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

MEȘTEȘÚG, meșteșuguri, s. n. I. 1. Meserie; p. gener. profesiune, ocupație, îndeletnicire; meșteșugărie. 2. Ramură, disciplină (a științei, a artei); știință, artă, considerate ca discipline. ♦ Stil (artistic). 3. Pricepere, îndemânare, abilitate, talent. ♦ artă, măiestrie; (rar) acțiune realizată cu pricepere, cu măiestrie. 4. Acțiune făcută (în ascuns) cu dibăcie, cu viclenie, în vederea atingerii unui scop; procedeu, sistem (ingenios, viclean). ♦ (Pop.) Viclenie, tertip, înșelătorie. II. (Înv. și pop.; concr.) 1. Unealtă, instrument. 2. Dispozitiv al unui obiect; parte componentă (cu rol activ) a unui sistem; meșteșugire. – Din magh. mesterség.

PSIHOLOGÍE s.f. 1. Știință care are ca obiect studierea activității psihice a omului, a stării și a însușirilor sale psihice. 2. Structura psihică a unui individ, a unei colectivități. ◊ Psihologie socială = latură a vieții sociale a societății care, împreună cu ideologia și cu științele naturii, alcătuiește conștiința socială; psihologia artei = disciplină care își propune examinarea structurilor psihologice definitorii pentru crearea și receptarea valorilor artistice. [Gen. -iei. / < fr. psychologie, cf. gr. psyche – suflet, logos – studiu].

SUBIÉCT ~e n. 1) Problemă care stă la baza unor preocupări; chestiune despre care se scrie sau se vorbește. ~ de conversație. 2) Totalitate de fapte și acțiuni care constituie conținutul unei opere de artă. ~ul unui roman. 3) filoz. Om ca ființă activă și conștientă, înzestrat cu capacități cognitive. 4) Motiv al unei acțiuni sau al unei stări; temei. 5) pop. Reprezentant tipic al unui grup de oameni cu trăsături negative; specimen. 6) log. Termen al unei judecăți, reprezentând obiectul gândirii. 7) gram. Parte principală a propoziției care face sau suferă acțiunea verbului. 8) Persoană supusă unei observații, unei anchete sau unui experiment. [Sil. su-biect] /<lat. subjectum, fr. sujet

GEOMÉTRIC, -Ă adj. 1. care formează obiectul geometriei, de geometrie. ♦ loc ~ = figură plană sau în spațiu ale cărei puncte se definesc toate prin aceeași proprietate. 2. (fig.) în forma figurilor geometrice; regulat, schematic. ♦ stil ~ = stil ornamental bazat pe combinații de figuri geometrice, caracteristic producțiilor artistice ale orânduirii primitive și începutului artei grecești. 3. (fig.) precis, (riguros). (< fr. géométrique, lat. geometricus)

IMÁGINE, imagini, s. f. 1. Reflectare de tip senzorial a unui obiect în mintea omenească sub forma unor senzații, percepții sau reprezentări; spec. reprezentare vizuală sau auditivă; (concr.) obiect perceput prin simțuri. 2. Reproducere a unui obiect obținută cu ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastică a înfățișării unei ființe, a unui lucru, a unei scene din viață, a unui tablou din natură etc., obținută prin desen, pictură, sculptură etc. ♦ Reflectare artistică a realității prin sunete, cuvinte, culori etc., în muzică, în literatură, în arte plastice etc. 3. (Fiz.) Figură obținută prin unirea punctelor în care se întâlnesc razele de lumină sau prelungirile lor reflectate sau refractate. [Var.: (rar) imágină, -i s. f.] – Din lat. imago, -inis (cu sensuri după fr. image).

REPRODÚCERE ~i f. 1) v. A REPRODUCE și A SE REPRODUCE. 2) Operă de artă, care reproduce originalul și este executată de autor sau sub supravegherea acestuia; copie; replică. 3) biol. Naștere din părinți a unui urmaș asemănător acestora, ca rezultat al fecundării. 4) psih. Proces al memoriei prin care se reactualizează mintal imagini, idei etc., însușite în cursul experienței anterioare, în lipsa obiectelor, textelor etc. respective. /v. a (se) reproduce

SIMBOLÍSM s.n. 1. Curent în arta și literatura universală, de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, care a încercat, cu ajutorul simbolurilor, să stabilească corespondențe între fenomenele universului fizic și cele ale lumii morale, eliberând totodată versul de rigorile tradiționalismului clasic și căutând prin melodie și armonie verbală să-l apropie de muzică. ♦ (În artele plastice) Practicarea unei arte ideiste și sintetiste în spiritul simbolismului literar. 2. Simbolism fonetic = capacitatea structurii fonetice a unui cuvânt de a sugera sau a întări noțiunea pe care o desemnează. 3. Curent filozofic idealist potrivit căruia legătura dintre idei nu presupune raporturi de la cauză la efect, ci de la simbol la obiectul reprezentat de acesta, gândirea reducându-se doar la cunoașterea simbolurilor realității. [< fr. symbolisme].

AFRICÁN, Ă (‹ Africa) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația băștinașă de rasă negrid-australoidă a Africii. 2. Adj. Care aparține Africii sau populației ei, privitor la Africa sau la populația ei. ♦ artă a. (sau artă neagră) = artă care s-a dezvoltat în strînsă legătură cu cultul și obiceiurile tribale, prezentînd o mare diversitate de la un grup de populație la altul. Ea se manifestă mai ales în sculptura antropomorfă și animalieră (figuri de șefi și strămoși, totemuri, măști etc.), în țesături, în orfevrărie și în obiecte de uz zilnic. Se caracterizează prin acuitatea observației, stilizarea expresivă și prin sensul simbolic al imaginilor. A influențat curentele artistice din sec. 20 (fovism, cubism, expresionism).

FOTOGRAFÍE s.f. 1. Arta și tehnica de a fixa pe o suprafață sensibilă la acțiunea luminii, cu ajutorul unei lentile convergente, o imagine produsă într-o cameră obscură, care apoi se poate reproduce prin copierea clișeului negativ pe care a fost imprimată; tehnica fotografierii. 2. Imagine a unei priveliști, a unei ființe, a unui obiect etc. fixată pe hârtie fotografică. [Gen. -iei. / < fr. photographie, cf. gr. phos – lumină, graphein – a scrie].

REALÍSM n. 1) filoz. Concepție filozofică care susține că lumea externă este o realitate independentă de subiectul cunoscător. 2) (în artă și în literatură) Metodă artistică de creație care are drept principiu esențial reflectarea realității. 3) Înțelegere clară a condițiilor de desfăsurare a unei activități; atitudinea celui care are simțul realității; spirit practic. 4) (în filozofia medievală în opoziție cu nomina-lism) Curent care considera că noțiunile generale (universale) sunt realități de sine stătătoare, anterioare atât intelectului, cât și obiectelor individuale. [Sil. re-a-] /<fr. réalisme, germ. Realismus

MINIATÚRĂ, miniaturi, s. f. 1. Operă de artă plastică (în special pictură) de dimensiuni reduse, lucrată cu multă finețe și minuțiozitate. ◊ În miniatură = a) (loc. adj.) de proporții reduse; b) (Loc. adv.) pe plan restrâns, limitat; în mic. ♦ Desen ornamental sau figurativ executat în culori, care împodobea vechile cărți și manuscrise (religioase). ♦ Spectacol sau emisiune radiofonică sau de televiziune cu numere artistice de mici proporții. 2. obiect de dimensiuni reduse; spec. obiect de mici dimensiuni care reproduce, la o scară mult redusă, un alt obiect. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur.

GEN ~uri n. 1) Grup de ființe sau de obiecte care se caracterizează printr-o anumită însușire; fel; soi; specie; categorie. 2) Fel de a fi al cuiva; natură. 3) biol. Categorie sistematică inferioară familiei și superioară speciei. ~ul felinelor. 4) gram. Categorie gramaticală care indică forma ce o iau cuvintele pentru a indica sexul ființelor pe care le denumesc (extinzându-se și la numele de lucruri). ~ul masculin. ~ul neutru. 5) (în teoria literaturii și a artei) Grup de opere caracterizate prin trăsături asemănătoare (în ce privește tema, stilul, forma etc.). ~ epic. ~ muzical. ◊ Pictură de ~ pictură care reprezintă aspecte ale vieții cotidiene. /<lat. genus, ~eris

GEOMÉTRIC, -Ă adj. 1. Care formează obiectul geometriei, de geometrie. ◊ Loc geometric = figură plană sau în spațiu ale cărei puncte se definesc toate prin aceeași proprietate; progresie geometrică = progresie matematică în care fiecare număr este egal cu produsul dintre numărul precedent și un număr constant, numit rația progresiei. 2. (Fig.) În forma figurilor geometrice; schematic. ♦ Stil geometric = stil ornamental bazat pe combinații de figuri geometrice, caracteristic producțiilor artistice ale epocilor orânduirilor primitive și începutului artei grecești. ♦ (Rar) Riguros, sistematic, precis. [Cf. fr. géométrique, lat. geometricus].

ROMÁN, -Ă adj. Propriu Romei antice sau Imperiului roman. ♦ (Despre caractere tipografice) Format din linii perpendiculare și unghiuri drepte. ♦ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere. ♦ Arta romană = arta dezvoltată în Roma antică și apoi în Imperiul roman între sec. IV î.e.n. și IV e.n., care se caracterizează în arhitectură prin edificii grandioase de o mare diversitate, în sculptură cultivând cu precădere portretul puternic individualizat, iar în pictură prin ansambluri de frescă și de mozaic cu tematică bogată. ♦ Balanță romană = balanță formată dintr-o pârghie cu brațe neegale, mobilă în jurul unui ax orizontal, pe brațul mai lung și gradat alunecând o greutate care echilibrează obiectul de cântărit. // s.m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația de bază a statului roman. 2. Locuitor al Romei. [< lat. romanus, cf. fr. romain, it. romano].