Rezultate din textul definițiilor
TẤMPLĂ1, tâmple, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale capului, cuprinse între ochi, urechi, frunte și obraz. ♦ Părul care acoperă aceste părți. Tâmple cărunte.Lat. *templa (= tempora, pl. lui tempus).

TÂMPLĂ2 ~e f. 1) Parte laterală a capului, cuprinsă între ochi, ureche, frunte și obraz. 2) Păr care crește în această parte. ~e cărunte. /<lat. templa

TELERECEPTÓR s.m. Exteroceptor (ochiul, urechea, nasul) care recepționează stimuli senzoriali de la distanță. [< fr. télérécepteur].

oácăr, oácără, oácări, oácăre, adj. (înv. și reg.; mai ales despre oi) 1. cu pete negre pe la bot, urechi, ochi. 2. murdar, nespălat.

INARMONIÓS, -OÁSĂ adj. dezagreabil (urechii, ochiului). (< fr. inharmonieux)

TELERECEPTÓR s. m. exteroceptor (ochiul, urechea, nasul) care recepționează stimulii senzoriali de la distanță. (< fr. télérécepteur)

Fama întruchipa „zvonul public” și era considerată de cei vechi drept o divinitate, înfățișată ca un monstru zburător, cu nenumărați ochi, urechi și guri. Sălășluia într-un palat de bronz, cu mii de porți de unde intrau și ieșeau, amplificîndu-se, tot felul de vorbe, sosite de pretutindeni.

LĂPTUCULÓII s. (BOT.; Telekia speciosa) (reg.) bruscan, bruscălan, brustan, brusture, clocociov, brusturul-caprei, brusturul-oii, lăpuș-de-oaie, ochiul-boului, urechea-porcului.

MIOZÓTIS s. (BOT.; Miosotis silvatica) nu-mă-uita, (reg.) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui.

NU-MĂ-UITÁ s. (BOT.; Myosotis silvatica) miozotis, (reg.) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui.

ochi s. 1. v. vedere. 2. v. privire. 3. (la pl.) v. față. 4. (BOT.) ochii-păsăruicii (Myosotis palustris) = (reg.) grâul-cucului, nu-mă-uita, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui; ochii-șoricelului (Saxifraga adscendens) = (reg.) strugurel; ochiul-boului (Callistephus chinensis) = (reg.) rotil, rotocoale (pl.). 5. (ORNIT.) ochiul-boului (Troglodytes troglodytes) = pitulice, (reg.) împărătuș, împărățel, nuculiță, panciaruș, părăsită, pătruț, pietroșel, pipiruș, pitulușă, piț, pițiîmpărat, pițiîmpărătuș, pițur, sfredelaș, sfredeleac, sfredeluș, tartalac, regina-păsărilor, (Ban.) curtubeș, (Bucov., Transilv. și Ban.) șofrac, (prin Bucov.) șofrăcuț. 6. (FIZ.) ochi magic = indicator de acord, indicator de sintonie. 7. v. laț. 8. v. za. 9. (BOT.) mugur, (prin Ban. și Transilv.) pup. (~ la vița de vie.) 10. (reg.) pancovă, (Ban.) căigană. (~ din ouă.) 11. v. copcă. 12. v. bulboană.

A ÎNDESÁ îndés tranz. 1) (obiecte) A vârî cu forța într-un spațiu restrâns (ca să încapă mai mult); a înghesui; a ticsi. ~ rufele într-un sac. 2) (căciula, pălăria etc.) A trage peste urechi, peste ochi. /<lat. inde[n]sare

CHIȚCÁN ~i m. Mamifer insectivor, asemănător cu șoarecele, având botul alungit, ochi mici și urechi ascunse în blană, care trăiește în păduri. /a chițcăi + suf. ~an

CHIȚCÁN, chițcani, s. m. 1. Animal insectivor asemănător cu șoarecele, brun-castaniu pe spate și mai deschis pe burtă, cu botul alungit, cu ochii mici și cu urechile ascunse în blană, care trăiește prin păduri, dumbrăvi etc. în galerii superficiale (Sorex araneus). 2. Nume dat mai multor specii de șoareci de diverse mărimi. – Chițcăi + suf. -an.

fleng, fleángă, adj. (reg.; despre porci) cu urechile aplecate înainte, peste ochi; bleg.

PÁNDA s. m. mamifer rar, asemănător cu ursul alb, cu pete negre pe urechi și în jurul ochilor, care trăiește în pădurile din Himalaia și în munții din China, hrănindu-se cu muguri de bambus. (< engl., fr. panda)

EPAGNEUL EPANö'L/ s. m. câine pitic, vioi și gălăgios, cu corpul fin și mic, cu ochi mari, migdalați și cu urechile îndepărtate, acoperite cu un păr abundent. (< fr. épagneul, sp. spañol)

panchioánă, panchioáne, s.f. (reg.) femeie într-o ureche, care calcă-n străchini, cu un ochi la slănină și cu altul la făină.

OCULOS HABENT ET NON VIDENT (lat.) au ochi și nu văd – „Oculos habent et non videbunt. Quid habet aures audiendi audiat” („Au ochi și vor vedea. Cine nu are urechi de auzit să audă”). Cuvinte care se găsesc de mai multe ori în Evanghelie (Matei, 13, 14; Luca 8, 10; Ioan, 12, 40 ș.a.) urmând parabolele lui Iisus. Se folosesc pentru a avertiza pe cineva că trebuie să țină seama de un sfat.

urecheA-ȘOÁRECELUI s. v. încheietoare, miozotis, nu-mă-uita, ochii-păsăruicii, vulturică.

ASTUPÁ, astúp, vb. I. Tranz. A închide, a acoperi, a înfunda o gaură, o deschizătură etc., a face să nu se mai vadă (acoperind). ◊ Expr. (Fam.) A astupa găuri = a reuși să realizeze unele lucruri strict necesare; a plăti (din) datorii. A-și astupa urechile = a nu voi să audă, să cunoască ceva. A-i astupa cuiva ochii = a nu lăsa pe cineva să vadă realitatea. ♦ A face să nu se mai audă ceva. ♦ A șterge, a face să dispară o urmă. – Din lat. *asstuppare.

BÚFNIȚĂ ~e f. 1) Pasăre răpitoare nocturnă, sedentară, de talie medie, cu penaj brun-ruginiu, cu cap mare și cu ochi rotunzi, foarte apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi. 2) fig. fam. Femeie (sau fată) urâcioasă și rea. [G.-D. bufniței] /bufnă + suf. ~iță

BÚFNIȚĂ, bufnițe, s. f. 1. Cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, de culoare brună-sură, cu cap mare și cu ochi galbeni mari, apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi; are un strigăt care seamănă a văitare (Bubo bubo). 2. (Reg.) Cucuvea. – Din bufnă + suf. -iță.

BÚFNIȚĂ, bufnițe, s. f. Cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, având penajul de culoare brună-ruginie cu dungi negre și galbene, cap mare și ochi galbeni-portocalii mari, apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi; bou-de-noapte, buhă, bufnă (Bubo bubo). – Bufnă + suf. -iță.

CAGULĂ s. f. 1. mantie cu glugă purtată de călugări. ◊ glugă (cu deschizături pentru ochi). 2. parte a unei măști de gaze, din cauciuc, ce acoperă capul, trecând peste urechi. (< fr. cagoule)

A ASTUPÁ astúp tranz. 1) (găuri, crăpături, adâncituri etc.) A face să nu se vadă (acoperind cu ceva sau aplicând ceva). 2) (uși, ferestre, vase) A face să nu mai aibă deschizătură. ◊ A-și ~ urechile a nu vrea să audă ceva. ~ cuiva gura a face pe cineva să tacă. ~ cuiva ochii a nu lăsa pe cineva să vadă realitatea. 3) (zgomote, melodii, sunete etc.) A face să nu se audă, depășind în intensitate; a acoperi. 4) fig. (urme) A face să dispară. /<lat. asstuppare

CAGÚLĂ s.f. 1. Mantie cu glugă purtată de călugări. ♦ Tip de glugă (cu deschizături pentru ochi). 2. Parte a unei măști de gaze alcătuită din foaia de cauciuc care acoperă capul, trecând peste urechi. [< fr. cagoule].

LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mari cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mari, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung.

VÚLPE, vulpi, s. f. I. 1. Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust; vulpoaică (Vulpes vulpes).Vulpe argintie = specie de vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. A tocmi vulpea din pădure = a negocia un lucru pe care nu-l ai (la îndemână). ♦ Blana acestui animal. 2. Fig. Persoană vicleană, șireată. II. 1. (Reg.) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. 2. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. 3. Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. 4. Compuse: (Iht.) vulpe-de-mare = vatos; (Zool.) vulpea-deșertului = fenec. [Var.: húlpe s. f.] – Din lat. vulpes.

A PETRÉCE petréc 1. tranz. 1) (persoane) A însoți pe parcursul unui drum (din politețe, pentru siguranță etc.); a conduce. ~ (pe cineva) până la gară.~ (pe cineva) cu ochii (sau cu privirea) a urmări de la distanță cu ajutorul văzului. 2) fam. (bunuri materiale) A face să se petreacă; a consuma. 3) (timpul sau perioade de timp) A folosi pentru anumite preocupări. ~ o seară la restaurant. Ea își ~ timpul citind. 4) A face să treacă dintr-o parte în alta. ~ ața prin urechea acului. 5) pop. (morți) A conduce la groapă. 6) pop. (nevoi, necazuri etc.) A avea de suferit. 7) (marginile unei haine) A suprapune pentru a încheia. 2. intranz. A consuma timpul în distracții; a se deda plăcerilor lumești; a se veseli; a desfăta; a se distra; a chefui; a se amuza. /<lat. petraicere

ASTUPÁ, astúp, vb. I. Tranz. 1. A umple o gaură, o deschizătură etc.; a înfunda o sticlă cu un dop. ◊ Expr. A-și astupa urechile = a-și pune ceva la (sau în) urechi pentru a nu auzi; fig. a nu voi să audă ceva. A astupa cuiva gura = a face pe cineva să tacă. (Fam.) A astupa găuri = a plăti datorii. 2. A închide, a bara o intrare, o deschizătură; a face inaccesibil sau impracticabil un drum. 3. A acoperi, a înveli. ◊ Expr. A astupa cuiva ochii = a nu lăsa pe cineva să vadă realitatea. ♦ A îngropa. Frunza că s-a scutura, Trupul că mi-a astupa (ALECSANDRI). ♦ A face să nu se mai audă ceva. ♦ A șterge, a face să dispară o urmă. – Lat. *asstuppare.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)