Dex om cu cap

captalan¹, captalani, s.m. (pop.) 1. planta ebacee mirositoare, cu frunze mari si late si cu flori purpurii; brustur. 2. om cu capul mare, capatanos, capsoman.

ANUBIS (in mitologia egipteana), zeu funerar, adorat sub forma unui sacal, ciine sau om cu cap de sacal. Identificat cu Hermes in mitologia greaca.

RA (RE), divinitate egipteana, zeu al Soarelui si al luminii ca izvor de forta vitala, dar si ca astru. Vreme indelungata adorat ca divinitate suprema, era considerat ziditor al lumii si creator al oamenilor. Reprezentat ca un om cu cap de soim si cu un disc solar pe cap. O data cu ascensiunea Tebei (milen. 2 i. Hr.), s-a contopit cu zeul acestui oras, Amon, luand numele de Amon-Ra.

HORUS (in mitologia egipteana), zeul Cerului; a devenit mai tarziu zeu solar, iar apoi Soarele insusi, ca fenomen cosmic. Protector personal al faraonului, se confunda uneori cu acesta. Fiul zeului Osiris si si al zeitei Isis. Mostenitorul legitim al Pamantului, de care este insa deposedat prin uciderea tatalui sau de catre Set (fratele acestuia). H. l-a infrant in lupta pe Set, razbunand astfel moartea parintelui sau. Reprezentat ca un soim sau ca un om cu cap de soim.

2) cap n., pl. capete (lat. caput, capitis, it. capo, pv. cap, fr. chef, sp. pg. cabo. V. capat 1). Acea parte a corpului care contine creieru si care la om e cea mai de sus, iar la animale cea mai din ainte [!]. Fig. Minte, pricepere, gust: om cu cap, lucreaza fie-care dupa capu lui. Primu rind, frunte, loc de unde se guverneaza (propriu si fig.): capitanu era in capu coloanei, el era in capu afacerilor. Ins, individ (om sau animal): se plateste un franc de cap, erau o suta de capete de vite. Virf, capat: capu podului, capu mesei. Calavie. Din capu locului, de la inceput. In cap, exact, tocmai: o mie in cap. A intoarce cuiva capu, a-l zapaci facindu-l sa primeasca ideile tale [!]. A te taia capu, a face lucruri care sa-ti atraga moartea sau o mare pedeapsa. Sa-ti fie de cap! doresc sa te ajunga moartea sau oare-care pedeapsa. A-ti pune capu pentru, a garanta cu viata ta. Odata cu capu sau nici in ruptu capului, in nici un caz sau mod, cu nici un pret, nici mort. A fi ceva de capu tau, a avea valoare, a fi om de valoare, Ce era pe capu lui (de frica, de bucurie)! era foarte emotionat. A-ti perde [!] capu (de frica, de furie), a nu mai sti ce faci, a-ti perde sarita. A fi capu rautatilor (fam.), a fi sefu railor. Cap patrat (fr. tete carree), cap indaratnic. Cap intortur, V. cap-intortur. Numiri de plante: capu ariciului, buzdugan; capu cocosului, sparceta. Cap de turc (dupa fr.), bucata de lemn ori alt-ceva in care izbesti cu ciocanu ca sa-ti incerci puterea, Pl. (capete). Capital: dobinda si capetele. Undelemn [!], griu, covrigi si alte lucruri oferite la biserica. Fig. A-ti scoate din capete, a-ti veni in fire, a te restabili (odihnindu-te bine dupa o osteneala); a te razbuna bine.

OACHES, -A, oachesi, -e, adj. 1. Cu pielea fetei de culoare inchisa si cu ochii, parul si sprancenele negre; brunet, brun; p. ext. (despre pielea, tenul, capul omului) de culoare inchisa, care bate in negru. ♦ (Rar; despre lucruri) De culoare inchisa, care bate in negru. 2. (Despre oi) Cu pete negre in jurul ochilor. – Probabil ochi¹ + suf. -es.

NEAGA s. f. sg. (Pop.) Persoana incapatanata, rea, care contrazice mereu si care face totul numai dupa capul ei. ◊ Expr. A sta neaga-rea pe capul cuiva (sau in spinarea cuiva) = a nu lasa in pace pe cineva, a nu-l slabi din ochi. – Et. nec.

AJUNS ~sa (~si, ~se) 1) v. A AJUNGE. 3) si substantival Care s-a imbogatit; parvenit. ◊ ~ de (sau la cap) om priceput, istet, destept. Bun ~! bun sosit! bine ati venit! /v. a ajunge

BOT ~uri n. 1) Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ A bea la ~ul calului a bea ultimul pahar, in picioare, inainte de plecare. 2) depr. Cavitate a capului omului in care se afla limba si dintii si care serveste ca organ al alimentatiei si al vorbirii; gura. ◊ A pune (pe cineva) cu ~ul pe labe a pune (pe cineva) la punct; a obliga la tacere (pe cineva). A se sterge pe ~ de ceva a fi nevoit sa renunte la ceva de mult ravnit. A se intalni (cu cineva) ~ in ~ a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa in ~ cu cineva a fi in mare prietenie cu cineva. A face ~ a se bosumfla. 3) Partea din fata (ascutita) a unui obiect. ~ul automobilului. ~ul pantofului. /Orig. nec.

PATRAT² ~ta (~ti, ~te) 1) (despre obiecte, contururi) Care are patru laturi egale si patru unghiuri drepte. Camera ~ta. Oglinda ~ta. ◊ cap ~ om prost. 2): Metru (milimetru, centimetru, kilometru) ~ unitate de masura a suprafetelor egala cu aria unui patrat, avand latura de lungimea respectiva. [Sil. -trat] /Din patru

PLISC ~uri n. 1) Organ cornos care constituie o prelungire a gurii pasarilor; cioc; clont. 2) depr. Cavitate a capului omului, delimitata de buze, in care se afla limba si dintii si care serveste ca organ al alimentarii si al vorbirii; gura. 3) Parte a unor obiecte care are forma acestui organ al pasarilor. /Orig. nec.

SEC seaca (seci) 1) Care este lipsit de apa sau de umezeala; uscat. Teren ~. ◊ Tuse seaca tuse fara expectoratie. Ger ~ ger uscat, fara zapada. Vin ~ vin nealcoolizat. A manca de ~ a posti. 2) si fig. Care nu are nimic in interior; gol; desert. Nuca seaca. ◊ cap ~ om prost. In ~ a) in gol; b) in zadar. A inghiti in ~ a) a inghiti fara a avea ce inghiti; b) a-si infrana o dorinta. 3) (despre membre) Care nu functioneaza; atrofiat. Mana seaca. 4) si adverbial (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de caldura sufleteasca; rece. /<lat. siccus

TIGVA ~e f. pop. 1) Totalitate a oaselor capului; craniu; teasta; scafarlie. 2) pop. cap al omului. ◊ cap de ~ om marginit. 3) Planta erbacee agatatoare cu tulpina culcata, cu frunze dintate si cu fructe galbui, bombate la capat si alungite spre coada; tatarca. 4) Vas facut din fructul uscat si scobit al acestei plante, folosit pentru a bea; tatarca. /<bulg., sb. tikva

impuia pers. 3 sg. impuiaza, vb. I (pop.) 1. (despre animale si pasari) a face oua, a se inmulti. 2. (despre bube) a se intinde. 3. (despre ganduri, dragoste) a incolti, a se incuiba. 4. (cu referire la urechile si capul omului) a asurzi, a bate capul, a ameti, a nauci. 5. (cu referire la ornamente) a desena, a coase pui pe ceva, a impodobi, a impestrita.

neaga s.f. sg. (reg.) 1. persoana incapatanata, rea, care contrazice mereu si face dupa capul ei. 2. (in expr.) a fi gol neaga = a fi gol pusca.

sevelura s.f. (inv.) parul de pe capul omului.

stim s.n. (pop.) 1. fire de lana (scurte si de proasta calitate) care raman, dupa daracit, in coltii daracului; resturi de lana sau de canepa ce ies din tesaturi, cand se dau la piua. 2. (fig.) par (de pe capul omului). 3. (reg.) iarba deasa, scurta si greu de cosit. 4. (reg.) planta cu tulpina rigida, cu frunze subtiri si cu spicuri lungi; taposica.

ac n., pl. e (lat. acus, it. ago, pv. ac). Instrument suptire [!] de otel in care se baga ata si se coase: primu ac a fost sula. A scapa ca pin [!] urechile acului, a scapa ca pin minune, a fi fost foarte aproape de pericul. A avea (a gasi) ac de cojocu cuiva, a avea cu ce sa-i vii de hac, sa-l invingi. Organu cu care inghimpa albinele. Macaz, parte de sina mobila in prejuru unui punct fix ca sa poti abate trenu de pe o linie pe alta (dupa fr. aiguille). Ac de cap ori de par (Munt.), spelca. Ac cu gamalie (Munt.), bold. Ac magnetic, V. busola. Acu in caru de fin, V. car 2. – Acele de cusut s' au fabricat cu masina intiia oara in Anglia la 1824.

cap-intortur m., pl. cap-intorturi (d. cap 2 si intortur, adj., d. lat. intortulus, dim. d. intortus, intors, intort [!], sucit). Mold. s. a. Un fel de ciocanitoare cinepie mare cit ciocirlanu (iynx torquilla). Isi face cuibu pin [!] scorburi si, cind o prinzi, isi intoarce capu´n apoi [!] si se preface moarta. De aceia, e amestecata in farmecele vechilor Greci. – Gresit scris cap-in-tortur ori cap-in-tortura: un cap-in tortura striga in agud (Sadov. VR. 1911, 1, 6). V. ghionoaie.

BOSTAN, bostani, s. m. (Reg.) 1. Dovleac. ♦ Fig. (Ir.) cap (al omului). 2. Pepene verde. – Din tc., scr. bostan.

capATANA, capatani, s. f. 1. cap de animal mort sau taiat pentru consum. 2. cap de om mort desprins de trup; craniu. ♦ (Ir.) cap (mare) de om. 3. Parte bulbucata a unei plante, formata din tulpina sau din suprapunerea frunzelor. capatana de varza. 4. Nume dat unor obiecte de forma conica. capatana de zahar. – Lat. pop. capitina.

IMBROBODIT², -A, imbroboditi, -te, adj. (Despre oameni) 1. Cu capul acoperit cu o broboada, cu o basma etc. 2. Fig. (Fam.) Amagit, inselat, pacalit. – V. imbrobodi.

CLONA, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generatii. – Din clon.

DOVLEAC, dovleci, s. m. 1. Nume dat mai multor plante cu tulpina intinsa pe pamant, cu fructe mari, sferice sau ovale, folosite in alimentatia omului sau a animalelor; bostan (Cucurbita); p. restr. fructul acestor plante. 2. Fig. cap de om (prost). – Din tc. devlek, (dial.) dovlek.

TRUNCHI, trunchiuri, s. n. 1. Partea cea mai groasa a unui copac, cuprinsa intre radacina si locul de unde pornesc ramurile principale; tulpina. ♦ Tulpina unui copac taiat (de la nivelul solului, uneori curatata de crengi si de coaja); bustean. ♦ Bucata groasa de lemn (din tulpina unui copac) pe care se crapa lemnele de foc, se taie carnea etc. 2. Trupul unui om, fara cap si fara membre. 3. ♦ (Anat.; in sintagma) Trunchi cerebral = portiunea nevraxului alcatuita din maduva prelungita, punte si mezencefal. 4. (In sintagma) Trunchi de piramida (sau de con, de prisma) = corp geometric obtinut prin sectionarea unei piramide (sau a unui con etc.) printr-un plan paralel cu baza si aflat intre acest plan si baza. – Lat. trunculus.

SFINX, sfincsi, s. m. I. Monstru fabulos din mitologia antica (greaca si egipteana), cu corp de leu, cu cap de om si cu aripi de vultur; monument arhitectonic de piatra infatisand acest animal. ♦ Fig. Personaj enigmatic. II. Nume dat mai multor specii de fluturi mari, care zboara in timpul serii si noaptea. – Din fr., lat. sphinx.

INDIVID s. 1. v. persoana. 2. cap, ins, om, persoana, (fig.) caciula. (Cate 500 de lei de ~.) 3. v. unitate statistica.

INS s. 1. v. persoana. 2. cap, individ, om, persoana, (fig.) caciula. (Cate 5000 de lei de ~.)

PERSOANA s. 1. chip, fata, figura, individ, ins, om, (pop.) crestin, suflet, (Ban. si Transilv.) nat, (inv.) ipochimen, obraz, (fam.) mutra, tip, (peior.) creatura, specimen. (Am vazut acolo multe ~ cunoscute.) 2. v. om. (~ iubita.) 3. cap, individ, ins, om, (fig.) caciula. (Cate 5000 de lei de ~.) 4. (PSIH.) personalitate.

BOSTAN ~i m. 1) reg. Planta erbacee cu tulpina taratoare, cu fructe comestibile mari, rotunde sau lunguiete, folosite in alimentatia omului si a animalelor; dovleac. ~ turcesc. ~ alb. 2) Planta erbacee cu frunzele adanc crestate, cu fructul mare, sferic, avand coaja verde si miezul rosu, dulce si foarte zemos; harbuz; pepene verde. 3) fig. pop. cap de om (prost). /<turc. bostan

CHIP¹ ~uri n. 1) Partea de dinainte a capului la om; fata; obraz. Frumos la ~. 2) Ansamblu de trasaturi specifice fetei; fizionomie; figura. Un ~ trist. 3) Imagine a unei persoane redata prin desen, sculptura etc.; portret. 4) Forma particulara de a fi (a cuiva sau a ceva); mod; fel. /<ung. kep

CURCUBETA ~e f. pop. rar 1) Planta taratoare cu fructe mari, rotunde sau lun-guiete; dovleac; bostan. 2) depr. cap de om; tigva. /<lat. cucurbita

FATA fete f. 1) Partea de dinainte a capului la om; obraz. 2) Ansamblu de trasaturi specifice ale acestei parti; chip; figura; fizionomie. ~ acra. 3) pop. Individ considerat in raport cu societatea; persoana. ◊ ~ bisericeasca slujitor al cultului. 4) mat. Fiecare dintre suprafetele plane ale unui corp geometric. Fetele cubului. 5) rar Partea de deasupra a unui corp sau a unui obiect. ~a plapumei. 6) Aspect exterior. ~a Pamantului. ◊ A-si pierde ~a a se decolora. 7) Prima pagina a unei foi de hartie. [G.-D. fetei] /<lat. facies

MINOTAUR ~i m. (in mitologia greaca) Monstru cu trup de om si cap de taur. /<fr. Minotaure, it. Minotauro, germ. Minotaurus

MOLOH ~i m. livr. 1) mit. Simbol al cruzimii si lacomiei (reprezentat printr-un monstru cu trup de om si cap de taur). 2) zool. Soparla din Australia cu corpul acoperit cu tepi. /Din Moloh n. pr.

OBRAZ² ~e n. 1) Partea de dinainte a capului la om; fata. ◊ A(-si) scoate ~ul in lume a iesi in public. 2) fig. Prestigiu al unei persoane; autoritate. ◊ ~ul subtire cu chel-tuiala se tine pretentiile de lux cer cheltuiala. 3) Pozitie sociala; functie. ◊ A fi (sau a nu fi) de ~ul cuiva a fi (sau a nu fi) pe potriva cuiva. A cauta cuiva la ~ a tine seama de conditia cuiva. [Sil. o-braz] /<sl. obrazu

RECHIN ~i m. 1) Peste marin rapitor, cu corpul acoperit de solzi marunti si aspri si cu gura situata pe partea inferioara a capului. 2) fig. om lacom, hraparet, lipsit de scrupule. /<fr. requin

SCAFARLIE ~i f. 1) pop. (la animalele vertebrate) Totalitate a oaselor capului; craniu; teasta; tigva. 2) iron. cap al omului. [G.-D. scafarliei] /Din scafa

SFINX¹ ~csi m. 1) (in mitologia greaca si egipteana) Monstru fabulos cu corp de leu, cap de om si aripi de vultur, care ucidea calatorii, cand nu rezolvau enigma pe care le-o propunea. 2) Monument de piatra reprezentand acest monstru. 3) fig. Persoana enigmatica, greu de inteles. /<lat., fr. sphinx

TARTACUTA ~e f. cap de om (prost). /tatarca + suf. ~uta

CANOPA s.f. (Ant.) Vas funerar care avea modelat pe capac un cap de om sau de animal si in care se puneau maruntaiele mortilor. [Var. canop s.n. / < fr. canope].

MINOTAUR s.m. Fiinta fabuloasa imaginata cu cap de om si trup de taur. [Pron. -ta-ur. / < fr. minotaure, cf. Minotaur – monstru mancator de oameni, ucis de Teseu].

CRANIomETRIE s.f. Ramura a antropologiei care furnizeaza date asupra caracterelor si dezvoltarii capului la om. [Gen. -iei. / < fr. craniometrie, cf. gr. kranion – craniu, metron – masura].

sfinga, s.f. 1. (inv.) monstru fabulos din mitologia popoarelor antice, cu cap de om sau de berbec, de pasare etc.; cu trup de leu si cu aripi de vultur; sfinx. 2. (pop.) numele mai multor specii de fluturi mari, de noapte; sfinghe.

ANDROCEFAL, -A adj. cu cap de om. (< fr. androcephale)

CANOPA s. f. vas funerar din alabastru, modelat cu un cap de om sau de animal, pentru pastrarea viscerelor mortilor. (< fr. canope)

CLONA vb. tr. a izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru generatii. (< engl. clone)

MATURIZA vb. tr., refl. a face, a deveni matur; a (se) matura. ◊ (fig.) a capata, a face sa capete seriozitatea omului matur. (< matur + -iza)

MINOTAUR s. m. (mit.) monstru imaginat cu corp de om si cap de taur. (< fr. minotaure, it. minotaure, germ. Minotaurus)

capATANA, capatani, s. f. 1. cap de animal mort sau taiat (in vederea consumului). 2. cap de om mort desprins de trup; p. ext. (ir.) cap. 3. Parte bulbucata a unei plante, formata din tulpina sau din suprapunerea frunzelor. capatana de varza. 4. Nume dat unor obiecte de forma conica. capatana de zahar. – Lat. *capitina.

Anubis, divinitate egipteana al carei cult a patruns, cu timpul, atit in Grecia cit si in Italia. Era reprezentata cu trup de om si cap de sacal.

bucsesc si bicsesc v. tr. (cp. cu ung. buksi, cap gros, om greu de cap. V. imbicsesc). Est. Tixesc, umplu indesind: un tren bucsit de soldati (Sov. 233), un sac bucsit de lina. V. doldora, tosca.

cosarca f., pl. e si arci (d. cosar 2, de unde vine si ung. kosarka, cosulet). Est. Cos (paner) mai mare de purtat in brat ori in cap. Trans. Cosar, patul. V. cotarca, cotarita.

BLEG, BLEAGA, blegi, -ge, adj. 1. (Despre animale) Cu urechi care atarna in jos; clapaug; (despre urechile animalelor) care atarna in jos; (despre oameni) cu urechile indepartate de cap; (despre urechile oamenilor) indepartate de cap (si atarnand in jos). 2. Lipsit de energie, de vointa (si prost). – Cf. scr. bleka.

capCAUN, capcauni, s. m. Fiinta fabuloasa din mitologia populara romaneasca, inchipuita cu trup de om si cu cap de caine, uneori cu doua capete si cu doua guri, despre care se spune ca manca oameni. ♦ Epitet dat unui om rau, crud, salbatic. cap¹ + caine (dupa ngr. kinokefalos).

TIGVA, tigve, s. f. 1. (Pop.) Craniu, teasta; (depr.) cap; p. ext. ins, individ. 2. Planta erbacee agatatoare sau taratoare din familia cucurbitaceelor, cu flori mari, albe, cu fructe mari de forme variate, de obicei bombate, care la maturitate devin lemnoase si galbui; talv (Lagenaria vulgaris); p. restr. fructul acestei plante. ♦ Vas facut din fructul uscat de tigva (2). ◊ Expr. cap de tigva = om prost. [Var.: (reg.) tivga s. f.] – Din bg., scr. tikva.

CRANIU, cranii, s. n. Ansamblul oaselor scheletului capului care adaposteste creierul la vertebrate; teasta. ♦ cap descarnat de om mort; harca. – Din lat. cranium. Cf. fr. crane.

CACIULA s. v. cap, individ, ins, om, persoana.

capATANA ~i f. 1) cap de animal taiat sau mort. 2) iron. cap mare (de om). 3) Partea sferica a unor plante. ~ de varza. ~ de usturoi. [G.-D. capatanii] /<lat. capitina

capCAUN ~i m. 1) folc. Fiinta fabuloasa mitologica despre care se crede ca mananca oameni. 2) fig. om crud, rau; om fara suflet. /cap + caine

BLEG, BLEAGA, blegi, -e, adj. 1. (Despre fiinte) Moale, molau; (despre oameni) prost, natarau. 2. (Despre urechile animalelor) Care atarna moale in jos; (despre urechile oamenilor) indepartat de cap si indoit. – Comp. sb. bleka „prost”.

baba f. pl. e (vsl. sirb. bg. rus. rut. baba, baba. V. baba, babita, batca). Femeie batrina. Iron. Babalic, mare grinda verticala in juru careia se’nvirteste moara de vint (steajar, pivot). La moara de apa, patru mari grinzi care sustin podu. Mold. Cozonac inalt si gros (neimpletit). Zilele babei, cele noua zile (in Mold. si doua-spre-zece) de la inceputu lui Martie, cind, de ordinar, e frig. Baba-gaia, puia-gaia (V. gaie). Baba-mija, jocu copilaresc numit mai des de-a mijitele ori de-a ascunsele. Baba oarba, un joc copilaresc in care unu se leaga la ochi si cauta sa-i prinda pe ceilalti. Baba-turca sau numai turca (pl. e si i), un fel de teatru popular la Craciun si Anu-Nou (in Mold. sud) care consista dintr’o procesiune de tipuri populare, ca taranu, Jidanu, Harapu, din irozi si mai ales dintr’un fel de monstru cu cap de capra ori barza inalt de vreo trei metri si dus de un om ascuns supt el. (In Mold. nord. turca si capra, in Ban. cerbutu. V. brezaie, paparuda).

ama si (vechi) ama interj. plina de ironie ori dispret (turc. amma d. ar. emma; ngr. ma, bg. sirb. ama, id.). Dar ce, halal: Ama om destept! Ama cap de bou! Ama ai vorbit si tu! Conj. Sud. Dar, insa: stiinta avusese, ama n' avea practica (Iov. 205).

biceps m. sau n., pl. si uri (lat. biceps, bicipitis, d. bis, de doua ori. si caput, cap. V. triceps). Anat. Numele a doi muschi de la brat si de la coapsa. – Mai conform spiritului limbii rom. ar fi bicipite ca it. V. bicefal.

cabotagiu si (ob.) -aj n., pl. e (fr. cabotage, d. caboter, a face cabotaj, d. sp. cabo, cap, promontoriu; it. cabotaggio). Navigatiune comerciala pe linga coaste ori de la cap la cap, foarte obisnuita in ainte [!] de inventiunea busolei.

1) canar m. (ngr. kanari, it. canario si canarino, sp. canario, de unde vine fr. canari, adica „din insulele Canare”, de unde e originara aceasta pasarica). Un fel de scatiu galben, une-ori verzui la cap si aripi. Saminta de canar sau de canari sau pentru canari, un fel de mei cu care se nutresc canarii captivi (phalaris canariensis). – Fem. canarita, pl. e. – Din pricina frumusetii si a cintecului ei, aceasta nenorocita pasarica a ajuns sa traiasca de generatiuni intr´o vesnica captivitate in casele oamenilor de cel mai prost gust. omului civilizat nu-i poate placea captivitatea unui animal!

capsuna f., pl. e, in est si capusuna, pl. e (augm. d. capusa ori d. lat. capitium, gluga care acoperea si peptu, de unde si it. cavezzone, sp. cabezon, capastru. capusuna insemna la´nceput „capatina”, pin [!] aluz. la marimea capsunelor fata de fragi. V. capastru. Cp. cu minciuna, pasune). Fructu capsunului, un fel de fraga mai mare. A minca frunzele in doru capsunelor, a te multami [!] cu mai putin in lipsa lucrului dorit.

Gorgones, (Euryale, Stheno si Medusa) cele trei fiice monstruoase ale lui Phoreys si Ceto. Dintre ele, primele doua erau nemuritoare. Medusa – considerata prin excelenta „gorgona” – era muritoare. Salasul gorgonelor se afla la capatul lumii, in apropierea Gradinii Hesperidelor. Ele aveau o infatisare inspaimintatoare: in jurul capetelor li se incolaceau zeci de serpi, privirile lor de foc impietreau pe oricine le-ar fi intilnit; aveau brate de bronz si aripi de aur, cu ajutorul carora se inaltau in vazduh. Perseus a reusit sa ucida Medusa in timp ce dormea (v. Perseus). Cind i-a taiat capul, din gitul ei retezat au iesit cei doi fii pe care i-i daruise Poseidon, singurul dintre zei care avusese curajul sa se impreune cu ea: Chrysaor si calul inaripat Pegasus. Mai tirziu, zeita Athena si-a impodobit egida cu chipul Medusei, a carei simpla vedere transforma pe orice muritor in stana de piatra. Singele ei, adunat de Perseus, putea fi folosit cind ca o otrava ucigatoare, cind ca un leac tamaduitor.

CEAFA, cefe, s. f. 1. Partea de dinapoi a gatului sau, p. ext., a capului. ◊ Expr. Cand mi-oi (sau ti-oi etc.) vedea ceafa = niciodata. A face ceafa = a se ingrasa. Gros in (ori la) ceafa sau cu ceafa groasa = gras; fig. bogat; influent. ♦ Regiunea cervicala. 2. Specialitate de carne de porc din regiunea cefei (1), afumata sau sarata. – Cf. alb. cafe.

DESCOPERIT, -A, descoperiti, -te, adj. 1. Dezvelit, neacoperit; expus vederii. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni) Fara palarie, caciula etc., cu capul gol. ♦ (Despre plafoane) Partial neacoperit (pentru aerisire si racoare). ♦ Fig. Fara aparare. Aripa descoperita a armatei. 2. Fara acoperire legala; p. ext. (fam.) cu lipsuri financiare, fara bani. – V. descoperi.

SPAN, -A, spani, -e, adj. Caruia nu-i creste (aproape) deloc barba si mustata. Fata spana. om span. ◊ (Substantivat, m.) Spanul vrea sa-ti rapuie capul (CREANGA). – Lat. *spanus (< gr.).

CIUFULIT, -A, ciufuliti, -te, adj. (Despre par, pene etc.) Care este in dezordine, zbarlit. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni sau animale) Care are parul in dezordine, zbarlit. – V. ciufuli.

COLILIU, -IE, colilii, s. f., adj. 1. S. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subtiri, inalte, cu frunze inguste, cu inflorescenta un panicul cu prelungiri flexibile, prevazute in varful semintelor cu peri lungi, albi si pufosi; nagara (Stipa). ◊ Expr. Alb-colilie = (despre parul capului, p. ext., despre oameni) (cu parul) complet alb. (Pop.) A-i fi (cuiva) calea in colilie = a avea un drum frumos, placut. 2. Adj. Alb (ca colilia). [Var.: (pop.) colie s. f.] – Cf. scr. kovilje.

CORP s. 1. (ANAT.) trup. (Sufletul si ~ul.) 2. (ANAT.) trunchi, trup. (omul este alcatuit din cap, gat, ~ si membre.) 3. v. cadavru. 4. v. cuprins. 5. corp compus v. combinatie; corp simplu v. element. 6. substanta. (I-a intrat in ochi un ~ strain.) 7. corp vitros v. umoare vitroasa. 8. corp ceresc v. astru. 9. (MIL.) (inv.) trup. (~ de oaste.) 10. v. corpus.

TRUP s. I. 1. (ANAT.) corp. (Sufletul si ~ul.) 2. (ANAT.) corp, trunchi. (omul este alcatuit din cap, gat, ~ si membre.) 3. v. cadavru. II. v. batator.

intampinatura s.f. (inv.) 1. intampinare. 2. boala de oameni (durere cumplita de cap, cu vajaieli, cu pocnituri in urechi; junghiuri la toate incheieturile corpului; lumbogo, sciatica, reumatism poliarticular). 3. boala de vite.

jotan, jotani, s.m. (reg.) 1. cotoi, mat. 2. om care seamana la cap cu matul.

tulubat, tulubeti, s.m. (reg.) 1. trunchi de copac (curatat de coaja); animal (mai ales oaie) jupuit. 2. om gras. 3. (adj.) rotund (capul). 4. partea moale a corpului albinei.

CEAFA, cefe, s. f. Partea de dinapoi a gatului sau, p. ext., a capului. ◊ Expr. Cand mi-oi vedea ceafa = niciodata. A face ceafa = a se ingrasa. Gros in ceafa = gras; fig. bogat; influent. – Comp. alb. cafe.

ISIS (in mitologia egipteana), zeita a casatoriei, fiica lui Geb si a zeului Nut, sora si sotie a lui Osiris. Simbol al armoniei matrimoniale si al fidelitatii casnice a femeii fata de sotul ei, chiar si dupa moartea acestuia. Mai tarziu, I. devine zeita sapientala, posedand arta magiei si a tamaduirii si chiar a invierii din morti. Este reprezentata ca o femeie cu coarne de vaca si cu globul lunar pe cap, uneori cu fiul ei, Horus, in brate. Cultul ei a fost foarte raspandit in lumea greco-romana.

ciuha f., pl. e (ruda cu ciuf 1 si 2, cu bg. cuhal, un fel de bufnita, scops zorca, si cu ung. csova, ciuha. Cp. si cu cilihoaie). Est. Manunchi de paie (momirlan) ori de zdrente atirnat ca semn ori ca sperietoare intr´un lan. cap ciufulit (buhos). om urit. – Si ciuhla si ciufa. V. pauza.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.

CAITA, caite, s. f. (Reg.) 1. Boneta, scufie, caciulita. 2. (Pop.) Membrana care inveleste capul unor copii nou-nascuti, tichie. ◊ Expr. Nascut cu caita (pe cap) = se spune despre un om norocos. 2. (Reg.) Placenta (1). – Din scr. kaica.

cap s. 1. (ANAT.) (pop., fam. si depr.) capatana, devla, scafarlie, (reg.) boaca, (fig. si depr.) bostan, dovleac, glava, tartacuta, tigva, (arg.) moaca, tabachera. (~ al omului.) 2. v. avers. 3. v. persoana. 4. cap incoronat v. rege. 5. (ENTom.) cap-de-mort (Acherontia atropos) = striga, fluture-cap-de-mort, (reg.) strigoias, buha-ciumei, capul-lui-Adam, fluturul-mortii, suflet-de-strigoi, sufletul-mortilor. 6. v. comandant. 7. v. corifeu. 8. v. frunte. 9. frunte, inceput. (~ul coloanei.) 10. v. capat. 11. capat, capatai, extremitate. (La ~ul patului.) 12. v. capatai. 13. v. extremitate. 14. v. capat. 15. v. varf. 16. v. cioc. 17. (reg.) frunte. (~ la scaunul dulgherului.) 18. v. capatana. 19. (TEHN.) cap pierdut v. maselota.

BRUCELOZA f. Boala contagioasa a vitelor, transmisibila prin alimente si omului, caracterizata la om prin febra, dureri de cap, iar la animale prin a***t si sterilitate. /<fr. brucellose

TomBATERA ~e f. 1) Acoperamant pentru cap de moda orientala. 2) fig. om ce se opune noului si sustine ceea ce este vechi; retrograd. /<ngr. ton patera

MASCARON s.n. Element decorativ care infatiseaza un cap fantastic sau grotesc de om sau de animal, folosit la impodobirea cheilor boltilor, a capitelurilor etc. [Pl. -oane, (s.m.) -oni. / < fr. mascaron, cf. it. mascherone – masca mare].

PROTomA s.f. Figurina in forma de cap de animal sau de om, formand un ornament al unui obiect metalic sau ceramic. [Cf. fr. protome].

MASCARON s. n. element decorativ, infatisand un cap fantastic sau grotesc de om ori de animal, la impodobirea cheilor boltilor, a capitelurilor, cremoanelor etc. (< fr. mascaron)

CHAMBERLAIN [tʃæmbəlein] 1. Joseph C. (1836-1914), om politic si diplomat britanic, Membru al Partidului Liberal Unionist. Ministru al coloniilor (1895-1903), promotor al expansiunii britanice in Africa sub lozica: „Africa engleza de la Suez la cap”. 2. Sir Joseph Austen C. (1863-1937), om politic conservator. Fiul lui C. (1). Ministru de Externe (1924-1929); a avut un rol important in negocierea Pactului de la Lucarno (1925). Premiul Nobel pentru pace (1925). 3. Arthur Neville (1869-1940), om politic conservator britanic. Fiul lui C. (1). Prim-ministru al guvernului de uniune nationala (1937-1940); a dus o politica de conciliere fata de Germania nazista, fiind unul dintre principalii promotori ai Acordului de la Munchen (sept. 1938).

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Acoperamant pentru cap facut din blana de oaie sau de alt animal. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu, a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Comp. alb. kesul'e.

capCAUN, capcauni, s. m. Fiinta din mitologia populara inchipuita ca un mancator de oameni. ♦ Fig. Epitet dat unui om rau, crud, salbatic. Din cap¹ + caine (dupa gr. kinokefalos).

ZGRIPTOR, zgriptori, s. m. 1. Specie de acvila mare (Aquila heliaca). ♦ (Inv.) Stema care reprezinta un vultur cu doua capete. ♦ (Inv.) Veche moneda austriaca de argint (care a circulat in trecut si in tara noastra), avand imprimata pe o parte stema cu acvila bicefala. 2. (In basme) Pasare foarte mare, cu doua capete. 3. Fig. Epitet dat unui om rau, avar, hraparet. [Var.: zgripsor s. m.] – Comp. ngr. gryps.

QUIDQUID DELIRANT REGES, PLECTUNTUR ACHIVI (lat.) orice le trazneste prin minte regilor se abate pe capul grecilor – Horatiu, „Epistulae”, I, 2, 14. Oamenii simpli au de suferit de pe urma nechibzuintei monarhilor.

MINOTAUR, minotauri, s. m. Monstru mitologic, infatisat cu cap de taur si trup de om. – Din fr. Minotaure, it. Minotauro, germ. Minotaurus.

RATOI¹, ratoi, s. m. Barbatusul ratei. ◊ Mustati coada ratoiului = mustati cu capetele rasucite in spirala. – Rata + suf. -oi.

SURMENAJ, surmenajuri, s. n. Stare de oboseala extrema a omului, caracterizata prin somnolenta, dureri de cap, nervozitate, scadere a posibilitatii de concentrare etc., in urma unui efort fizic sau psihic excesiv si prelungit; surmenare. – Din fr. surmenage.

ATENA (ATHENA) (in mitologia greaca), zeita a intelepciunii, protectoare a artelor, stiintei si mestesugurilor, patroana orasului Atena. S-a nascut din capul lui Zeus, gata inarmata. Emblema ei era bufnita, simbolul intelepciunii. Identificata de romani cu Minerva. Numita si Pallas Athena.

CIPRIAN G. (pseud. lui G. Constantinescu) (1883-1968, n. Buzau), dramaturg si actor roman. Comedii cu substrat liric umanitarist („omul cu mirtoaga”) si anticonformiste („capul de ratoi”, „Cutia cu maimute”), un roman umoristic („Sot sau far’de”). Interpret al repertoriului teatral clasic (Shakespeare, Ibsen, Gorki).

CHERESTEA, (2) cherestele, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Material lemnos rezultat din taierea bustenilor cu ferastraul, intrebuintat de obicei in constructie; lemnarie intrebuintata la scheletul unei constructii. 2. Fig. (Fam.) Constructie solida, structura osoasa. E un om cu o cherestea uriasa; un cap ca de taur, parul negru des (CARAGIALE). – Tc. kereste.

batut, -a adj. Lovit, agitat: batut de vinturi, (si fig.) batut de ginduri. Bataturit, calcat, netezit: drum batut. Tesut des: pinza batuta. Ornat: batut cu pietre scumpe. Stricat, vatamat: vie batuta de bruma, boi batuti de jug. Fig. Nenorocit, pedepsit: om batut de Dumnezeu. Batut la cap, smintit. Berbec batut, batal. Un franc batut, un franc intr’o singura moneta, in opoz. cu: un franc marunte sau maruntele (adica in parale marunte). Munt. Lapte batut (de unde si bg. batut), chisleag, laptele ramas dupa luarea smintinii si batut.

cefalopod, -a adj. (vgr. kephale, cap, si pus, podos, picior. V. ahta- si cala-pod, polip). Zool. Care are tentacule la cap si in prejuru [!] gurii: molusca cefalopoda. S. n., pl. e (subint. animal). Pl. Molusce care au un fel de cioc, doi ochi laterali si opt brate armate cu ventuze, ca caracatita, sepia s. a.: cefalopodele-s gigantii moluscelor.

Hecate, divinitate misterioasa, identificata adeseori cu Artemis. Era fiica lui Perses si a Asteriei. La inceput, Hecate era considerata drept o divinitate binevoitoare, care impartea oamenilor felurite binefaceri: prosperitate, victorie, succese etc. Mai tirziu ea trece drept o divinitate care cirmuieste lumea subpaminteana si, in aceasta calitate, este protectoarea vrajilor, a descintecelor si a tuturor manifestarilor legate de magie. Statuia ei, infatisind o femeie cu trei capete, se afla la toate raspintiile drumurilor – locuri socotite prin excelenta potrivite pentru magie – fapt pentru care era denumita si Trivia.

PLEOSTI, pleostesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) lasa in jos sau intr-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) l*****a; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lasa in jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abatut, deprimat; a se dezumfla. – Din scr. pljostiti.

RHODES [roudz], Cecil John (1853-1902), financiar si om politic britanic. Prim-min. al Coloniei capului (1890-1896). Urmarind crearea unui imp. colonial britanic in Africa, a organizat cucerirea unui vast terit. in S Africii (caruia i-a fost atribuita denumirea de Rhodesia). A fondat, in 1888, o importanta companie (De Beers Consolidated Mines), specializata in exploatarea si comertul cu diamante. Unul dintre initiatorii Razboiului anglo-bur din 1899-1902.

buzguroi si guguroi m., pl. tot asa (cp. cu borz si gogorita). Sud. Numele unui monstru cu care se sperie copiii: nu te duce’n beci, ca te maninca buzguroiu! Fig. om care se scoala cu noaptea’n cap (prea de dimineata). – Si bizguroi (Olt.) si ghizuroi (Mold. Cp. cu viezure). In Fc. bizgorie, f. V. bordea, caua, gogorita, hala 1 si joimarita.

ALIFATIC, -A, alifatici, -ce, adj. (Despre substante chimice organice) care este format din atomi de carbon legati intre ei in forma de lant liber la ambele capete. – Din germ. aliphatisch.

CONGESTIONAT, -A, congestionati, -te, adj. (Despre oameni) Caruia i s-a urcat sangele la cap; aprins la fata, imbujorat. ♦ (Despre parti ale corpului) Care are un aflux anormal de sange. [Pr.:-ti-o-] – V. congestiona.

DABALAZA, dabalazez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A-si lasa sa atarne in jos capul, gura sau urechile; a pleosti. 2. Refl. (Despre oameni) A slabi, a se molesi. – Probabil din dabalazat.

ORCIC, orcicuri, s. n. Fiecare dintre cele doua bucati de lemn prinse de crucea carutei, a trasurii etc., de capetele carora se agata streangurile hamului. – Din ucr. orcyk. Cf. pol. orczyk.

TEASTA teste f. pop. 1) (la om si la animalele vertebrate) Totalitate a oaselor capului; craniu. 2) (la broastele-testoase, raci etc.). Invelis tare format din tegumente osoase, care protejeaza corpul; carapace; test. [G.-D. testei] /<lat. testa

ZGRIPTOR ~i m. 1) Pasare sedentara rapitoare asemanatoare cu vulturul, dar de talie mai mare. 2) inv. Simbol reprezentand o astfel de pasare, care era imprimat pe o stema. 3) inv. Moneda austriaca de argint, avand imprimata pe o parte a ei imaginea unei astfel de pasari cu doua capete. 4) (in basme) Fiinta inchipuita ca o pasare uriasa cu doua capete. /cf. ngr. ghrips

capatina f., pl. i (lat. capitina, d. caput, cap). cap mare de animal sau (iron.) si de om: capatina de bou. Craniu. Ceia ce seamana a capatina, ca: o varza, un bulb de ceapa sau usturoí, un con de zahar, un butuc de roata s. a. Constelatiunea lui Perseu. V. teasta.

cimp n., pl. uri (lat. campus, it. sp. pg. campo, pv. camp, fr. champ). Ses, loc, plan. Cimp de bataie, de batalie, loc de batalie. Fond pe care zugravesti ceva: cimpu unui tablou. Teren de lucru, de munca: cimpu chimiii. Pl. Munt. Haturi. Cimpu lui Marte, cimp de exercitii militare in vechea Roma si azi la Paris. M. pl. A-ti lua cimpii, a fugi de frica ori de intristare, a-ti lua lumea´n cap, a te retrage de lume. A bate cimpii, a vorbi in dodii, fara inteles.

CRANIU ~i n. (la om si la animalele vertebrate) 1) Ansamblu de oase ale capului; teasta. 2) Schelet al capului descarnat. /<lat. cranium, fr. crane

GAT ~uri n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului care uneste capul cu trunchiul. ◊ A-si rupe (sau a-si frange) ~ul a) a se accidenta grav; a muri intr-un accident; b) a-si pierde situatia in urma unor greseli. A strange de ~ (pe cineva) a) a omori (pe cineva) prin strangulare; b) a constrange. A se arunca (sau a se agata) de ~ul cuiva a) a imbratisa cu caldura pe cineva; c) a obosi pe cineva cu manifestarile de dragoste. A face ~ a face galagie; a avea pretentii. 2) Cavitate interioara a acestei parti a corpului. Durere in ~. ◊ A se satura (sau a fi satul) pana-n ~ a nu mai putea suporta. A-i sta in ~ a) a nu putea inghiti; b) a nu putea suferi (ceva sau pe cineva). 3) Cantitate de mancare sau de bautura care poate fi inghitita dintr-o singura data. 4) Portiune mai subtire a unor obiecte, care se aseamana cu aceasta parte a corpului. ~ul garafii. ~ul viorii. /<sl. glutu

GATLAN ~e n. inv. reg. (la om si la animale) Parte a corpului care uneste capul cu trunchiul; gat. /<sl. glutu + suf. ~an

IERUNCA ~ci f. Pasare de talia unei ciori, cu mot pe cap si cu penaj rosiatic punctat, vanata pentru carnea ei gustoasa. / Cuv. sl.

ComATI s.m.pl. Nume dat de romani oamenilor de rand din Dacia (care purtau plete si capul descoperit). [Sg. comat. / < lat. comati < comatus – pletos].

clatin, a clatina v. tr. (d. a clati cu sufixu din a scarpina). Zgudui, agit: vintu clatina frunzele, cutremuru clatina casa. A clatina din cap, a da din cap, a misca capu in semn de mila, dispret ori neincredere. V. refl. Ma zgudui, ma agit: se clatina sopronu de vifor. – In Munt. cletin, cleatina, sa cletine, cletinat.

SAGETATURA, sagetaturi, s. f. 1. Tragere cu arcul; sagetare, 2. Lovitura de sageata; rana provocata de o sageata. 3. Fig. Durere vie, patrunzatoare, care strabate pe neasteptate o parte a corpului; junghi. ♦ (Pop.) Nume dat mai multor boli, la oameni si animale, care se manifesta prin dureri acute de cap, ochi, nas masele etc. ♦ (Pop.) Congestie cerebrala. – Sageta + suf. -tura.

om s. 1. v. persoana. 2. fiinta, persoana. (~ iubit.) 3. (fig.) inima. (I-a fermecat pe toti ~.) 4. cap, individ, ins, persoana, (fig.) caciula. (Cate 5 000 de lei de ~.) 5. om de serviciu v. servitor. 6. om de afaceri = (englezism) businessman; om de litere v. scriitor; om de stiinta v. cercetator; om politic v. politician. 7. (la pl.) v. lume. 8. muritor, pamantean. (Graia: fericit ~!) 9. barbat. (Femei si oameni.)

A MOTAI motai intranz. 1) A atipi, la intervale scurte, sezand sau stand in picioare; a dormita; a piroti; a picoti; a somnola. 2) A da usor din cap (in semn de salut, de aprobare etc.). /mot + suf. ~ai

ROGOJINA ~i f. Obiect impletit din rogoz sau din papura, care se asterne pe jos sau se foloseste in scopuri decorative. ◊ (A veni) cu ~a aprinsa pe cap si cu jalba in protap se spune, cand cineva vrea sa atraga atentia asupra unei nelegiuiri. /<bg. rogozina

ACOLISI vb. (Mold.) A se tine, a se lega de capul cuiva (mai ales cu gind rau). A: Cind se va acolisi un om de altul nefiindu-i cela cu nici o deala, asa numai intr-o pizma va vrea sa-l uciga, cela insa nu se va da. PRAV. Ce sa acoliseaste Radul-Voda de cel sarac? CLM, 21v. Ce mai bine ar fi, o, sora, sa nu te mai acolisasti de lucrul mieu. B 1779, 36v; cf. DOSOFTEI, VS; CRON. 1689, 37v; CRON. 1707, 34v; PSEUDO-AMIRAS (gl.); CRON. 1732, 28v; NECULCE; CRON. SEC. XVIII, 27v. // B: cf. INDREPTAREA LEGII. Etimologie: ngr. ekollissa (aor. al lui kollo „a (se) lipi”). Vezi si acolisitura.

BRUCELOZA, bruceloze, s. f. Boala contagioasa a vitelor (si a oamenilor), care se manifesta prin febra mare (si dureri de cap). – Fr. brucelose.

bataie f., pl. ai (lat. baitualia, pop. baitalia; it. battaglia, fr. bataille, sp. batalla. D. rom. vine alb. bataia, spaima. V. batalie, nabadai). Actiunea de a lovi, de a bate: a da, a aplica (si fam.) a trage o bataie. Lupta, batalie. Scornire, gonire, haituiala (la vinatoare). Palpitatiune: bataie de inima. Suflare: bataie de vint. Ajungere, strabatere: bataia pustii, a soarelui. Actiunea si timpu cind pestele isi depune icrele (boiste). Muz. Tact, masura. Bataie de cap, chinuire a mintii, cugetare multa. Plictiseala (din partea cuiva). Bataie de joc, deriziune.

KARAKALPAKSTAN, republica autonoma in Uzbekistan; 164,9 mii km²; 1,3 mil. loc. (1992). cap.: Nukus. Culturi irigate de bumbac si orez. Cresterea animalelor (oi caracul). Din 1936 a intrat in componenta R.S.S. Uzbekistan. Locuitorii, karakalpaci, vorbesc o limba turcica si sunt de religie musulmana sunnita.

cehluiesc v. tr. (ung. ori slav). Vechi. Rad: se cehluiesc pregiur (prejur) [!] cap (Let. 1, 377). – Si celh-.

brezaie f., pl. ai (d. breaz). Munt. Un personagiu ridicul de marime supranaturala la Craciun si Anu Nou. (Consista dintr’un om imbracat in mai multe culori si care are un cap de capra, de barza s.a. In Mold. sud. baba-turca, in nord capra, odinioara geamala). Fig. Iron. Femeie impopotonata. – In Munt. la munte si brazaie. V. paparuda.

INVOLTA, involtez, vb. I. 1. Intranz. si refl. (Despre flori) A se deschide involt, a inflori bogat. ♦ Refl. (Despre parul capului etc.) A se revarsa bogat, imbelsugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestarile oamenilor) A creste in intensitate. – Din involt.

FIR ~e n. 1) Produs obtinut prin toarcerea fibrelor textile (naturale sau artificiale) folosit la fabricarea tesaturilor. ~ de lana. ◊ ~ de par fibra tare, de origine epiteliala, care creste pe pielea omului si a animalelor. ~ cu plumb fir prevazut la unul din capete cu o greutate metalica, folosit pentru determinarea directiei verticale. A se tine (sau a-i sta, a-i atarna) cuiva viata numai intr-un ~ de ata (sau de par) a) a se afla intr-o situatie foarte nesigura; b) a fi in pericol de moarte; c) a trage sa moara. 2) fig. Linie subtire, neintrerupta. ~ de fum. 3) Ata metalica (de aur, de argint etc.), folosita la impodobirea unor obiecte de imbracaminte. Haina cusuta cu ~. 4) Fibra provenita din secretia unor animale (paianjeni, omizi etc.). 5) Linie electrica prin care se transmite energia. 6) fig. Continuitate neintrerupta; desfasurare continua; curs; mers. ~ul gandurilor. 7) Fiecare dintre partile componente ale unei totalitati de elemente omogene. ~ de busuioc. 8) fig. Cantitate neinsemnata. ~ de faina. /<lat. filum

FUM¹ ~uri n. 1) Produs al arderii care se ridica in atmosfera sub forma de rotocoale. ◊ Perdea de ~ strat des de fum artificial, servind pentru a camufla un obiectiv militar. 2) Cantitate de asemenea produs, provenit din arderea tutunului, pe care o inspira dintr-o data un fumator. A trage un ~ de tigara. 3) ist. Casa cu tot ce este pe langa ea, impreuna cu persoanele ce locuiesc intr-insa; gospodarie. 4) fig. Stare a omului buimac (de bautura). 5) la pl. Ambitie desarta. ◊ Cu ~uri (in cap) zapacit. A avea ~uri a fi infumurat si cu pretentii nejustificate. /<lat. fumus

A SE URCA ma urc intranz. 1) A se deplasa pe un loc mai ridicat; a se inalta in sus; a se sui. ~ pe coasta dealului. ◊ ~ (sau a se sui) pe tron a veni la domnie. Daca nu stii ce-i apa nu te urca in luntre nu te apuca de lucrul pe care nu-l cunosti sau nu esti sigur ca-l vei realiza. A i ~ (sau a i se sui) cuiva in cap a face abuz de bunatatea cuiva. A i ~ (sau a i se sui) cuiva bautura (sau vinul) la cap a se ameti. 2) (despre unele plante) A se ridica agatandu-se de ceva; a se sui; a se catara. /<lat. oricare

FLUTURA, flutur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, pasari etc.) A misca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se misca, a se legana in vant; a falfai. 3. Intranz. (Reg.; cu determinarile „din cap” sau „din coarne”) A misca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus: flutura- vant s. m. invar. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A misca un obiect incoace si incolo, a agita in aer, a face sa falfaie; a flustura. ♦ A invarti prin aer (amenintator) o sabie, un bat etc. – Din fluture.

LA³, lau, vb. I. Tranz. si refl. (Pop.) A (se) spala (pe cap); A (se) scalda, a (se) imbaia. ◊ Compus: la-ma-mama subst. = om prost, lalau. [Prez. ind.: lau, lai, la, lam, lati, lau] – Lat. lavare.

NARA, nari, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua orificii exterioare ale cavitatii nazale prin care respira si miros oamenii si unele animale. ◊ Expr. Cu narile (sau nara) in vant = cu capul ridicat, cu o tinuta semeata; p. ext. mandru, plin de sine. A se umfla in nari sau a-si umfla narile = a-si lua un aer semet; p. ext. a-si da importanta, a se ingamfa. 2. Piesa metalica in forma de tub amplasata pe puntea sau pe bordajul unei nave, prin care trece lantul ancorei de pe punte in afara bordului. [Var.: (reg.) nare s. f.] – Lat. naris.

GONDOLARE s.f. Actiunea de a gondola si rezultatul ei. ♦ Curbare a unor elemente de mobila (spatar, brate etc.) in forma capetelor gondolelor venetiene. [< gondola].

BURSUC, bursuci, s. m. Mamifer carnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi si aspri de culoare cenusie, cu doua dungi negre, cu picioare scurte, cu capul lunguiet, avand un fel de rat asemanator cu al porcului; viezure. ♦ Fig. om sau copil mic, indesat si greoi; om retras, izolat, ursuz. – Din tc. borsuk.

capIU, -IE, capii, adj. (Despre ovine, bovine, capre si cai) Atins de capie. ♦ Fig. (Despre oameni) Nauc, zapacit. – Din capie.

GARDINA ~i f. 1) (la butoaie) Santulet transversal la capetele doagelor in care se fixeaza fundul. 2) Portiunea de doaga cuprinsa intre capatul ei de sus si santuletul transversal. 3) rar Bor la palarie. /<germ. Gargel

BRAHICEFAL, -A adj., s.m. si f. (om) care are craniul aproape rotund. [< fr. brachycephale, cf. gr. brachys – scurt, kephale – cap].

GAZA vb. I. tr. 1. A raspandi gaze toxice intr-o anumita zona (pentru a distruge oameni sau alte vietuitoare); a infecta (o regiune) cu gaze toxice. 2. A arde capetele de fibre iesite prin suprafata tesaturilor, prin trecerea produselor peste o flacara. [< fr. gazer].

capIU, -IE, capii, adj. (Despre ovine, bovine, capre si cai) Atins de capie. ♦ Fig. (Despre oameni) Nauc, zapacit. – Din capie.

CHEL, CHEALA, chei, chele, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care are chelie, caruia i-a cazut (tot) parul de pe cap; (despre cap) care nu are par; plesuv. – Din tc. kel.

SIRENA s. f. I. 1. (mit.) fiinta fabuloasa cu cap de femeie si trup de peste sau de pasare, care ademenea, prin cantecele ei, pe corabieri in locuri primejdioase, unde acestia isi gaseau moartea. 2. (fig.) femeie seducatoare. II. 1. aparat emitator de sunete de mare intensitate, cu care se dau semnalele in fabrici, in navigatie etc. sau in cazuri de alarma. 2. aparat in laborator pentru masurarea inaltimii sunetelor. (< fr. sirene, it. sirena, lat. siren)

CHIST (‹ fr., {s} gr. kystis „vezica”) s. n. 1. (MED). Tumora benigna cu continut diferit (ex. c. sebaceu, c. dermoid). ♦ C. Hidatic (hidatica) = forma larvara a parazitului Taenia echinococcus (Echinococcus granulosus) care se dezvolta la bovine, ovine si porcine (gazde intermediare normale ale acestuia). Accidental se intilneste si la om, cu multiple localizari, mai frecvent in ficat si pulmon, putind atinge marimea unui cap de copil. 2. (ZOOL.) Invelis protector al unor animale inferioare. 3. (ZOOL.) Stadiu larvar al teniei.

CHEL, CHEALA, chei, chele, adj. (Despre oameni, adesea substantivat) Care are chelie, caruia i-a cazut (tot) parul de pe cap; (despre cap) care nu are par; plesuv. – Tc. kel.

arcus n., pl. e si uri. (d. arc. D. rom. vine rut. arkus, pol. arkusz). Varga ale carei capete-s unite cu par de cal, si cu care se cinta din vioara ori din alt instrument cu coarde.

IMPUIA, impuiez, vb. I. Tranz. (in expr.) A impuia capul (sau urechile) cuiva = a face sa intre in mintea cuiva o idee, insistand asupra ei; a ameti pe cineva cu vorbaria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. si: (reg.) impui] – In + pui.

MOTAI, motai, vb. IV. Intranz. 1. A atipi sezand; a adormi usor si intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (in semn de afirmatie, de salut, de mustrare). [Prez. ind. si: motaiesc] – Mot¹ + suf. -ai.

DURAI, pers. 3 duraie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ai.

RAUTATE ~ati f. 1) Trasatura de caracter a omului rau; pornirea de a face rau altora. ◊ Cu ~ in mod rauvoitor; cu dusmanie. 2) Actiune prin care se face cuiva un rau; fapta rea. Vorbe pline de ~. ◊ capul ~atilor persoana care planuieste si face fapte rele. 3) fig. Persoana care produce altora neplaceri; om rau. 4) la pl. Nenorociri, necazuri care se abat asupra cuiva. [G.-D. rautatii; Sil. ra-u-] /rau + suf. ~tate

SABIE sabii f. 1) Arma alba constand dintr-o lama lunga de otel, ascutita la varf si pe una dintre laturi, si dintr-o garda si un maner. ◊ ~a lui Damocle pericol ce ameninta in permanenta pe cineva. A pune sub ~ (sau a trece sub ascutisul ~ei) a omori; a ucide. A pune mana pe ~ a incepe lupta. A-si pune capul (sanatos, teafar) sub ~ a-si cauza singur o nenorocire, un necaz. 2) Arma sportiva cu lama lunga si flexibila, folosita la scrima. 3) v. SABITA II. [G.-D. sabiei; sil. -bi-e] /<sl. sablja

BRUCELOZA s.f. (Med.) Boala contagioasa transmisa omului de la unele animale domestice, care se manifesta prin temperatura ridicata, prin dureri de cap etc. [< fr. brucellose].

custura, custuri, s.f. (pop.) 1. lama, tais de cutit. 2. placa de metal. 3. ferastrau, firez. 4. fierul coasei. 5. cutit rudimentar, cu maner de lemn sau fara el; ciorsa, bleau. 6. dalta. 7. parte a plugului ( fierul, undreaua). 8. unealta cu care se curata, se reteaza si se scot fagurii din stup. 9. cutit cu care se taie capetele cercurilor la butoaie. 10. cutitul cizmarului. 11. creasta stancoasa de munte, ascutita, zimtata, specifica epocii glaciare. 12. om cu apucaturi rele, hot, custurar.

PAPATACI s. n. 1. febra ~ = boala infectioasa si contagioasa produsa de un virus, manifestata prin febra, dureri de cap si oboseala. 2. (fig.) persoana care tolereaza lucruri dezonorante sau insultatoare pentru propriul sau interes; om las, comod. (< it. pappataci)

mununa (-ni), s. f. – (Trans., Maram.) Coroana de flori purtata pe cap de fete. Origine necunoscuta. Daca-i o deformare din cununa, nu se intelege mecanismul ei.

BOTRIOCEFAL s.m. Vierme care traieste parazitar in intestinul gros al omului si al unor animale. [Pron. -tri-o-. / < fr. bothriocephale, cf. gr. bothrion – cavitate mica, kephale – cap].

BRUCELOZA s. f. boala infectioasa transmisibila omului, prin alimente, de la unele animale domestice, care se manifesta prin temperatura ridicata, dureri de cap etc.; febra de Malta. (< fr. brucellose)

A LA lau tranz. pop. (persoane) 1) A spala (pe cap). 2) fig. fam. A m**a din toate partile; a uda in intregime; a scalda. ◊ La-ma-mama om marginit la minte. /<lat. lavare

SFINX s.m. I. Animal fabulos din mitologia greaca si egipteana, cu cap de femeie, corp de leu si aripi de vultur; statuie infatisand acest animal. ♦ (Fig.) Personaj enigmatic, om greu de inteles. II. Fluture mare care zboara in timpul serii si noaptea. [Pl. -ncsi, -nxi. / < fr., lat., gr. sphinx].

ciner m. Mold. Hingher, prinzator de cini [!]. Fig. Iron. Zbir, om rau. Ciner boieresc, servitor boieresc care nu-i lasa pe tarani sa-si faca de cap pascindu-si vitele pin [!] lanuri s. a.

PAI paie n. 1) Tulpina cilindrica subtire, neramificata, goala pe dinauntru, avand noduri pronuntate, specifica plantelor graminee. ◊ A nu lua un ~ de jos a nu face nimic. A se agata si de un ~ a incerca intr-o situatie grea chiar si cel mai neinsemnat mijloc de salvare. 2) Multime de astfel de tulpini ramase dupa treierat. ◊ om de paie. v. om. Vaduva (sau vaduv) de paie sotie ramasa temporar fara sot (sau invers). A-si aprinde paie-n cap a-si provoca singur neplaceri. A pune paie pe foc a inrautati o situatie (favorizand o cearta). 3) Tub folosit pentru a sorbi anumite bauturi. /<lat. palea

POL¹ ~i m. 1) geogr. Fiecare dintre cele doua puncte situate la capetele (de nord si de sud) ale axei de rotatie a Pamantului. 2) Regiune situata in jurul acestor puncte. ~ul nord. ~ul sud. ◊ ~ ceresc fiecare dintre punctele de intersectie a axei Pamantului cu sfera cereasca. 3) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet. 4) mat. Fiecare dintre cele doua puncte de intersectie a unei sfere cu diametrul ei. 5) fiz. Fiecare dintre extremitatile unui circuit electric, una cu sarcina pozitiva, iar cealalta cu sarcina negativa. 6) fig. Parte extrema, opusa a ceva. ~ii unei discutii. /<fr. pole, lat. polus

TURBARE ~ari f. 1) Boala cauzata de o infectie virotica la animale, transmisibila si omului, care se manifesta prin afectiuni ale sistemului nervos central (paralizie, convulsii); rabie. 2) fig. Manie nestapanita; furie. ◊ ~ de cap zapaceala; confuzie. [G.-D. turbarii] /v. a turba

A PAZI ~esc tranz. 1) (persoane, lucruri, bunuri materiale etc.) A avea in paza; a lua sub ocrotire; a supraveghea; a veghea; a proteja; a ocroti; a apara. 2) rar (reguli, norme, legi etc.) A traduce cu strictete in viata; a indeplini intocmai; a respecta. 3) inv. (persoane) A urmari pe ascuns. 4) (persoane, lucruri) A apara pe toate caile (punand la adapost); a feri. ◊ Pazea! fereste! da-te la o parte. De-ar sti omul ce-ar pati, dinainte s-ar pazi de-ar sti omul ce primejdie il asteapta, s-ar feri la timp de ea. ~ ca lumina ochilor (sau ca ochii din cap) a pastra cu multa grija, cu sfintenie (ca pe un lucru sfant). A lua la trei pazeste a dojeni aspru; a lua la trei parale. /<sl. paziti

MONSTRU s. 1. aratare, pocitanie, pocitura, (pop. si fam.) bazdaganie, (reg.) aratanie, budihace, buduhoala, (inv.) blazna. (Un ~ din basme, cu doua capete.) 2. hadosenie, monstruozitate, pocitanie, pocitura, schimonositura, slutenie, slutitura, uraciune, uratenie, (pop.) hazenie, potca, stropsitura, (reg.) znamenie, (Ban.) nahoada. (Un ~ de om.)

DOLIHOCEFAL, -A adj., s.m. si f. (om) cu craniul lunguiet, (mult) alungit. [Var. dolicocefal, -a adj., s.m.f. / < fr. dolichocephale, cf. gr. dolichos – alungit, kephale – cap].

singir, singiruri, s.n. 1. (inv.) lant cu un cerc de fier la unul din capete, in care se prindea gatul robilor ce urmau sa fie expusi in public ca pedeapsa infamanta. 2. (pop.) sir de oameni legati cu singiruri.

SIRENA¹ ~e f. 1) (in mitologia greaca) Fiinta fabuloasa cu cap si corp de femeie, cu picioare si aripi de pasare, iar mai tarziu cu coada de peste, care, prin cantecele ei, ademenea navigatorii in locuri periculoase, unde acestia isi gaseau moartea. 2) fig. Femeie care ademeneste prin gratiile si farmecul sau. /<fr. sirene, lat. siren, ~enis

colarez si -et n., pl. inuz. uri (vgr. kollyris, -idos, dim. d. kollyra, azima, turta, kolla, clei; lat. kollyrida. V. coala). Sud (si Cov. Pt.). Taietei [!] ferti [!] in lapte. (Se poate face si cu trahana ori cu faina fearta). – Pe la Olt -arez (in Bz. -arezi), m. pl.), creier, minte (iron.): a prins colarez la cap. V. ciulama.

PROSTIE ~i f. 1) Stare a celui prost. 2) Fapta sau vorba de om prost; neghiobie; nerozie; stupiditate. 3) mai ales la pl. Vorbe lipsite de importanta; vorbe goale; fleacuri. ◊ A-i scoate cuiva ~ile din cap a face pe cineva sa renunte la intentiile sale, considerate ciudate. /prost + suf. ~ie

CIOC², ciocuri, s. n. 1. Partea anterioara, terminala, lunguiata si cornoasa a capului pasarilor, care inlocuieste sistemul dentar; plisc, clont. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrana care incape o data in cioc (1). ♦ Fig. Gura a omului. 2. Parte sau prelungire ascutita a unor obiecte; capat, varf (ascutit). 3. Barbison, tacalie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minti sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = planta erbacee cu frunzele paroase, adanc crestate si cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mica planta erbacee cu tulpina paroasa intinsa pe pamant, cu frunze compuse, flori rosii, roz sau albe si fructe lungi, asemanatoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-intors = pasare calatoare cu penajul alb patat cu negru, cu ciocul lung, subtire si usor arcuit in sus, cu picioarele inalte (Recurvirostra avosetta). – Cf. alb. cok, rom. cioc¹.

TRIFOLIOZA s.f. Boala toxica la oi cauzata de consumarea in prea mare cantitate a unor specii de trifoi si care se manifesta prin stomatita, salivatie si inflamarea capului si a membrelor. [Pron. -li-o-. / < fr. trifoliose].

FRUNTE, frunti, s. f. 1. (La oameni) Partea superioara a fetei, formata din osul frontal, cuprinsa intre sprancene si par si marginita lateral de tample; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor. 2. cap; fata, chip. 3. Fig. (Adesea articulat) Tot ce e mai bun, mai ales, mai de seama, ceea ce e de calitate superioara; persoana care se distinge, care se releva primul (dintre altii). ◊ Loc. adv. In frunte sau (loc. prep.) in fruntea cuiva (sau a ceva) = in fata, inainte (fata de cineva sau de ceva); fig. in locul intai, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obtinut la inceputul unei distilari fractionate. – Lat. frons, -ntis.

COROANA ~e f. 1) Cerc impletit din flori sau frunze, care serveste drept podoaba pentru cap. 2) Cununa de flori care se pune la mormantul cuiva. 3) Podoaba in forma de cerc, facuta din metal pretios, impodobita cu pietre scumpe si purtata pe cap de monarhi, ca semn al demnitatii lor. 4) fig. Forma monarhica de guvernamant; monarhie. 5) Totalitate a ramurilor unui copac. 6) Partea vizibila a dintelui la om. 7) Invelis de metal sau din alt material, in care se imbraca un dinte cariat dupa ce a fost tratat. 8) Marginea superioara a copitei la cal. 9) mat. Suprafata cuprinsa intre doua cercuri concentrice. 10) (in unele tari) Unitate monetara. 11) : ~ solara partea exterioara incandescenta a Soarelui, care se vede ca o aureola in timpul eclipselor totale. 12) : ~ boreala constelatie din emisfera nordica. /<lat. corona

MUSTATA ~ati f. 1) Par care creste deasupra buzei superioare la barbati. ◊ A-i rade (sau a-i zambi) cuiva ~ata a fi multumit; a se bucura. A rade (sau a zambi) pe sub ~ati a rade abia observat. 2) la pl. Peri lungi care cresc in jurul botului la unele animale. 3) Fiecare dintre cele doua fire mobile de pe capul insectelor sau al altor animale inferioare; antena. 4) Fire subtiri situate in jurul gurii la unii pesti, care servesc ca organe pentru pipait. 5) la pl. Tepi lungi si subtiri care cresc pe spicul unor cereale. 6) pop. Matasea porumbului. [G.-D. mustatii] /<lat. mustacea

VIPERA, vipere, s. f. 1. Sarpe mic, foarte veninos, avand pe cap o pata de culoare inchisa in forma de V si pe spate o dunga lata, neagra, in zigzag; naparca (Vipera berus). ◊ Expr. Pui de vipera = om rau, femeie rea. ◊ Compus: Vipera-cu-corn = specie de vipera mai mare si mai veninoasa decat vipera comuna, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). 2. Fig. Persoana rea, perfida. – Lat. vipera.

BUBA ~e f. 1) Umflatura purulenta, provocata de o infectie a tesutului celular subcutanat. ◊ ~-neagra boala molipsitoare a vitelor (transmisibila si omului), manifestata prin abcese pulmonare, gastrointestinale si prin simptome de colaps; antrax; carbune. ~e-dulci bubulite contagioase, care apar la copii in jurul gurii si pe cap. S-a spart ~a s-au dat toate la iveala; au iesit toate la suprafata. 2) fam. Vatamare locala a unui tesut organic, cauzata de o trauma; rana; plaga; leziune. 3) fig. fam. Punct dificil si delicat al unei discutii, probleme, situatii etc. [G.-D. bubei] /<ucr. buba

Argus 1. Monstru fabulos, nascut din Agenor (sau Arestor). Avea o suta de ochi, din care, atunci cind dormea, se inchideau doar o parte, ceilalti raminind deschisi. A fost pus de Hera s-o pazeasca pe Io (v. si Io), care fusese metamorfozata in vaca. Ca sa-si scape iubita, Zeus l-a trimis pe Hermes sa-l ucida pe temutul ei paznic. Dupa o legenda, Argus ar fi fost omorit de o piatra aruncata de la distanta de Hermes; dupa alta, i s-ar fi taiat capul, dupa ce zeul l-a adormit mai inainte cintindu-i cu fluierul lui Pan. Dupa moarte, se spunea ca Hera a semanat cei o suta de ochi ai lui Argus pe coada paunului, pasare care ii era dedicata. 2. Fiul lui Phrixus. A construit, cu ajutorul Athenei, corabia Argo (v. si Argo).

PLEVUSCA, plevusti, s. f. 1. Pestisor de balta din familia ciprinidelor, cu corpul lung de 6-10 cm, acoperit cu solzi marunti, cu capul verde-cafeniu, spinarea galbena-verzuie si cu luciu metalic pe restul corpului (Leucaspius delineatus); p. gener. nume dat pestilor marunti de orice specie. 2. Fig. Grup de oameni de putina insemnatate. – Pleava + suf. -usca.

PROFUND, -A, profunzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Inzestrat cu o mare putere de patrundere, de intelegere; care analizeaza temeinic lucrurile; patrunzator, perspicace; (despre intelegerea, despre gandurile, judecatile, creatiile etc. omului) care dovedeste profunzime, seriozitate, inteligenta. 2. (Despre insusiri morale, despre stari fiziologice sau psihice etc.) Puternic, intens, mare. ♦ (Despre salut, reverente etc.) Care se face inclinand foarte mult capul, corpul; p. ext. care exprima respect, consideratie. 3. (Despre ochi, privire) Care exprima, care sugereaza insusiri morale deosebite, profunzime, sentimente adanci. 4. (Despre voce, sunete etc.) Cu ton jos; grav, adanc. 5. (Despre procese fizice, sociale, morale etc.) Fundamental, esential, radical. 6. (Despre ape, cavitati, sapaturi, obiecte concave etc.) Al carui fund este situat la o distanta (foarte) mare fata de marginea de sus, de suprafata; adanc. – Din lat. profundus, fr. profond.

jidan s. m. [At: NEGRUZZI, S. I, 324 / V: (reg.) jadan, judan / Pl: jidani / E: jid + -an] 1. (Pop.; prt) Evreu. 2. (Prt) Termen injurios la adresa evreilor. 3. (Pop.; is) jidan botezat Crestin cu apucaturi rele. 4. (Pop.; ie) A avea cap de jidan A umbla cu inselaciuni. 5. (Pop.; ie) Parca se bat jidanii la gura lui Se spune despre cineva care vorbeste repede si nedeslusit. 6. (Pop.; ie) Cand vor iesi jidanii la secera Niciodata. 7. (Ent.; reg.) Jidov (8). 8. (Orn.) Corb-de-noapte

LEU¹, lei, s. m. 1. Mamifer carnivor de talie mare din familia felidelor, cu corpul acoperit cu blana scurta de culoare galbuie si cu o coama bogata in jurul capului, deosebit de puternic si de vorace, care traieste in Africa si in Asia meridionala (Panthera leo) ◊ (In basme) Leu-paraleu = leu mare si cu o putere extraordinara; fig. om curajos, viteaz. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare, cea mai valoroasa din imparteala unui bun si pe care si-o insuseste cel mai puternic dintre partasi. ◊ Compuse: leu-de-mare = mamifer carnivor acvatic asemanator cu foca, avand o coama pe gat, piept si omoplat (Otaria byronia); leul-furnicilor = insecta asemanatoare cu libelula, ale carei larve se hranesc cu insecte (Myrmeleon formicarius). ♦ Fig. om puternic, viteaz. 2. (Art.) Numele unei constelatii. – Et. nec. Cf. lat. leo.

OHM (pr.: om) ~i m. fiz. Unitate de masura a rezistentei electrice egala cu rezistenta unui conductor, prin care trece un curent electric de un amper, cand diferenta de potential la capetele lui este de un volt. /<fr. ohm

chel, cheala adj., pl. cheli si chei, chele (turc. kel; bg. kel. V. cheles). Plesuv, al carui cap n´are par. Chelului tichie de margaritar ii trebuie, tie-ti lipseste un lucru necesar, si tu faci lux (se zice despre un sarac care face lux ridicul ori despre un prost care-si cumpara carti pe care nu le pricepe s. a.).

BURIC ~ce n. 1) Cicatrice ramasa la mijlocul abdomenului (la om si la mamifere) dupa taierea cordonului ombilical; ombilic. 2) fig. Loc sau parte a unui lucru, a unui spatiu sau a unei suprafete situata la o distanta egala de marginile sau capetele periferice; centru; mijloc. ◊ ~cul pamantului centrul pamantului. 3) fig. Organ, persoana, institutie etc. cu rol decisiv in ceva; centru. ◊ A se crede ~cul pamantului a se considera cel mai important dintre toti. 4) Cordon ombilical prin care fetusul este integrat in organismul mamei si primeste de la ea hrana. ◊ Copilul cu multe moase ramane cu ~cul netaiat cand se apuca prea multi de o treaba, nu se realizeaza nimic. 5): ~cul degetului partea bombata de la varful degetului. /<lat. umbulicus

NAIBA f. Una din numirile populare ale diavolului. ◊ La ~! se spune, cand cineva vrea sa se lepede de ceva. Ce ~! se spune pentru a exprima nerabdarea sau nemultumirea. Al ~ii! se spune pentru a exprima mirarea. Dat ~ii a) care pricinuieste multa bataie de cap; b) care este foarte dezghetat si descurcaret. Pe ~! se spune pentru a nega ceva. Nici pe ~ absolut nimic. A cauta pe ~ a se aventura in ceva, care poate avea urmari neplacute. A da de ~ (sau a vedea pe ~) a nimeri intr-o incurcatura. A da (sau a lasa) pe cineva sau ceva la ~ (sau ~ii) a renunta la cineva sau ceva. Du-te (sau fugi) la ~! sau du-te ~ii!, lua-te-ar ~!, fire-ar (sau fir-ar) al ~ii (sa fie)! se spune pentru a exprima o imprecatie sau un blestem. [G.-D. naibei] /Orig. nec.

ZGAURA, zgaur, vb. I. 1. Intranz. (Reg., despre oameni) A zgai ochii la cineva sau la ceva, a se holba, a se uita cu mare atentie la ceva. 2. Refl. (Despre ochi) A se adanci, a fi intrati in fundul capului. – Lat. *excavulare (< cavus).

SUPRAINALTARE s.f. 1. Actiunea de a suprainalta si rezultatul ei. ♦ Diferenta de nivel intre cele doua margini ale unei sosele sau cai ferate in curba pentru diminuarea sau anularea fortei centrifuge. 2. (Constr.) Marire a sagetii unui arc de bolta prin asezarea capetelor arcului deasupra nivelului zidurilor de sprijin. [< suprainalta].

CIRPA (‹ bg., scr.) s. f. 1. Bucata de pinza sau de stofa veche, folosita de obicei in gospodarie in diverse scopuri (stergerea prafului etc.). ♦ Fig. om fara personalitate, pe care il poate folosi, umili etc., oricine. ♦ (Pop.) Scutec. 2. Deseuri textile folosite ca materie prima in industria hirtiei. 3. Pinza subtire, lunga de peste doi metri, purtata pe cap de femeile din sudul Transilvaniei. ♦ Basma triunghiulara din pinza industriala sau tesuta acasa, impodobita pe margine cu dantela, specifica portului popular din zonele de cimpie din E si S Romaniei.

LAGAR s.n. I. 1. Tabara. 2. (Fig.) Totalitatea statelor, a oamenilor care militeaza pentru aceleasi scopuri sau idei social-politice. 3. Loc unde sunt inchisi prizonierii de razboi sau unde sunt inchise persoanele considerate ostile regimului. II. Organ de masina pe care se sprijina capetele unui ax sau ale unui arbore; palier. [< germ. Lager].

TURBARE, turbari, s. f. 1. Boala infectocontagioasa comuna omului si animalelor, provocata de un virus, caracterizata prin accese nervoase violente, stari de agitatie, urmate de paralizie si apoi de moarte; rabie, turbaciune, turba². 2. Fig. Manie, furie nestapanita; inversunare, turbaciune. ◊ (Pop.) Turbare de cap = zapaceala, confuzie. ♦ Intensitate; violenta. Vantul bate cu turbare. – V. turba.

RECHIN, rechini, s. m. 1. (La pl.) Gen de pesti marini rapitori avand corpul acoperit cu solzi marunti, aspri, cu coada formata din doi lobi inegali, care ajung uneori la 15 metri lungime, cu cinci fante branhiale pe laturile capului si cu schelet cartilaginos; (si la sg.) peste care face parte din acest gen. ◊ Rechin albastru = specie de rechin lung de 3-5 m, care traieste in Marea Mediterana si in Oceanul Atlantic (Charcharias glaucus). 2. Fig. om lipsit de scrupule, hraparet, lacom. – Din fr. requin.

joimarita¹ s.f. (pop.) 1. fiinta mitologica avand infatisarea unei femei urate si spurcate, cu cap mare si cu parul despletit, cu dintii mari si ranjiti; muma-padurii, sperietoare, ciuha. 2. obicei taranesc legat de ziua de joi (flacaii controleaza fetele daca au tors lana si inul pana joi; daca nu, ei percep o taxa in oua, pentru a nu da foc lanii si inului netors). 3. buha, bufnita. 4. (fig.) fata batrana.

PRAG ~uri n. 1) Parte componenta orizontala a unui toc de usa care uneste capetele usorilor. ◊ A calca (sau a trece, a pasi) ~ul casei a face o vizita cuiva; a intra in casa cuiva. A pune piciorul in ~ v. PICIOR. A bate ~urile a) a umbla pe la casele oamenilor; b) a solicita ceva, apeland la diferite instante. Din ~ in ~ din casa in casa. 2) Locul din fata usii. 3) fig. Ajun a ceva (a unei noi perioade de timp, a unui eveniment, a unei situatii etc.). In ~ul primaverii. 4) Ridicatura naturala pe fundul albiei unei ape curgatoare, care face imposibila navigatia; treapta inalta de stanca, peste care curge o apa. 5) fig. Valoare maxima sau minima a unei marimi. 6) (la instrumentele muzicale cu coarde) Piesa constand dintr-o bucatica de lemn cu crestaturi, care se fixeaza sub coarde pentru ca acestea sa nu se atinga de corpul rezonator al instrumentului. 7) fam. Partea de jos a pantecelui. /<sl. pragu

NAPARCA ~ci f. 1) Sarpe veninos, cu capul triunghiular, pe care are un semn negru in forma de V; vipera. 2) Soparla fara membre, cu corp cilindric, solzos, raspandita prin poieni si locuri umede. 3) fig. Persoana foarte rea, perfida si extrem de periculoasa. ◊ Pui de ~ om rautacios. /cf. alb. neperke, nepertke

MAGAR, magari, s. m. 1. Animal din familia calului, mai mic decat acesta, cu parul de obicei sur, capul mare si urechile lungi, intrebuintat ca animal de povara si de tractiune; asin (Equus asinus). ◊ Expr. A nu fi nici cal, nici magar = a nu avea o situatie precisa, a nu apartine unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, incapatanat sau obraznic. – Cf. alb. magar, bg. magare.

CONSOLA s. f. 1. mobila in forma de policioara sau de masuta sprijinita de perete, pe care se asaza vase, statuete etc. 2. element de constructie, liber la unul dintre capete, care iese in afara punctului sau de reazem sau de incastrare pentru a sustine un balcon, o cornisa etc. 3. dispozitiv metalic care permite prinderea unui aparat de iluminat de tija unui stativ. 4. (inform.) terminal al unui ordinator destinat dialogului om-masina. (<fr. console)

LAMBA, lambe, s. f. 1. Lant care leaga crucea protapului unui car cu capetele osiei; vatrai. 2. Parte proeminenta a unei piese de lemn sau de metal care se imbuca in scobitura corespunzatoare a altei piese pentru a asigura o imbinare perfecta; feder. 3. Vergea lata de lemn care se introduce (cu fiecare jumatate din latimea ei) in ulucele a doua scanduri pentru a le imbina. – Din tc. lamba.

INSECTA, insecte, s. f. (La pl.) Clasa care cuprinde mici animale nevertebrate din increngatura artropodelor, cu corpul format din segmente diferentiate in cap, torace si abdomen, cu trei perechi de picioare articulate, respirand prin trahee sau prin tegumentul care este chitinizat si avand dezvoltare prin metamorfoza; (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. ◊ Insecte daunatoare = insecte care ataca plantele, animalele si oamenii sau produsele vegetale si animale. – Din fr. insecte.

PIEPT¹ ~uri n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului cuprinsa intre gat si abdomen; torace. ◊ Cosul ~ului cavitate toracica. Boala de ~ tuberculoza pulmonara. Lupta ~ la ~ lupta in care adversarii se afla unul langa altul; lupta corp la corp. Cu ~ul deschis fara frica. Cu capul in ~ cu capul in jos, aplecat. Cu mainile (incrucisate) la ~ fara a face ceva; fara treaba. Cu mainile pe ~ decedat. A strange la ~ a cuprinde; a imbratisa. A se bate cu pumnii in ~ a se lauda peste masura. A tine ~ a rezista. 2) (la unele animale) Carne de pe aceasta parte a corpului folosita in alimentatie. ~ de gaina. 3) la sing. Organ-pereche de secretie a laptelui la femei, dispus in partea de sus a corpului; tata; san; mamela. ◊ A da ~ a alapta. A avea ~ a avea lapte (in perioada de alaptare). 4) Coasta de deal sau de munte; versant. /<lat. pectus

ZGRIPTOR, zgriptori, s. m. 1. Specie de acvila mare (Aquila heliaca). ♦ (Inv.) Stema care reprezinta un vultur cu doua capete. 2. Veche moneda austriaca de argint (care a circulat si in tarile romanesti in sec. XVII-XVIII), avand imprimata pe o parte stema cu acvila bicefala. 3. Animal fantastic, urias, inaripat, cu gheare de pasare. ♦ Motiv ornamental folosit in ceramica, reprezentand acest animal. 4. Fig. om rau, avar, hraparet; zgripturoi. [Var.: zgripsor s. m.] – Cf. ngr. ghrips.

UNIRE s. 1. v. asamblare. 2. v. imbinare. 3. imbi-nare, prindere. (~ celor doua capete ale barnei.) 4. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinare, alipire, lipire, reunire, sudare. (Proces de ~ a doua cuvinte; ~ a unor microorganisme.) 5. v. unificare. 6. v. fuzionare. 7. v. jonctiune. 8. v. casatorie. 9. imbinare, impletire, (fig.) conjugare. (~ armonioasa a unor preocupari.) 10. v. armonie. 11. (inv.) uniciune. (O stransa ~ exista intre ei.)

BUTOI, butoaie, s. n. 1. Vas de lemn facut din doage, mai larg la mijloc decat la capete, folosit pentru pastrarea lichidelor, a muraturilor etc.; bute. ◊ Expr. Butoi fara fund = se spune despre cei care beau fara masura. A vorbi ca din butoi = a avea vocea ragusita. ♦ Continutul unui astfel de vas. 2. Partea cilindrica la revolvere, in care se introduc cartusele. – Bute + suf. -oi.

APRINDE, aprind, vb. III. 1. Tranz. A face sa arda focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-si aprinde paie in cap = a-si crea singur o neplacere; a o pati cu cineva, a nu putea scapa de cineva. ♦ Refl. A incepe sa arda, a lua foc. 2. Tranz. (Inv.) A face sa ia foc o arma. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlantui. 4. Tranz. si refl. A face sau a incepe sa lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se inflacara, a se pasiona; a-si iesi din fire. ♦ A se inrosi, a se imbujora (la fata). 6. Refl. (Despre fan, cereale, faina etc.) A se incinge¹; a se altera. – Lat. appre[he]ndere.

BUTOI ~oaie n. 1) Vas de mare capacitate, cu capetele mai inguste decat mijlocul, facut din doage cercuite si folosit pentru pastrarea diferitelor lichide, in special a vinului; bute; poloboc. ◊ A aduce a ~ a mirosi a butoi. A vorbi ca din ~ a vorbi ragusit. ~ fara fund se spune despre o persoana care (poate) bea mult. 2) Continutul unui asemenea recipient. Un ~ de vin. [Sil. bu-toi] /bute + suf. ~oi

CREIER ~i m. 1) Organ central al sistemului nervos la om si la animale, aflat in cutia craniana; encefal. ◊ ~ul mare parte a creie-rului care se afla in regiunea anterioara si superioara a craniului. ~ul mic parte a creierului care se afla in regiunea posterioara si inferioara a craniului; cerebel. A-si zbura (sau a-i zbura cuiva) ~ii a-si trage (sau a-i trage cuiva) un glonte in cap. 2) Facultatea de a gandi; minte; judecata; ratiune; intelect. 3) fig. Forta organizatorica si conducatoare a unei actiuni. 4): ~ii (sau ~ul) muntilor locurile centrale, inalte si greu accesibile ale muntilor. [Sil. cre-ier] /<lat. crebrum

ROTTWEILER [rotvailər] (cuv. germ., de la numele orasului german Rottweil). s. m. Rasa de caine de origine germana, cu corpul masiv si musculos, cu blana scurta si cu pete roscate pe cap, piept si picioare. Talia de 55-68 cm si in greutate de 41-50 kg. Din Ev. med. si pana la sfarsitul sec. 19, r. ii insotea pe negustorii de carne plecati sa cumpere vite, ducand banii intr-o punga atarnata de gat. De-a lungul timpului r. au fost folositi pentru paza turmelor si locuintelor, pentru tractiune si drept caini-politisti. Se considera ca ei descind dintr-o rasa de caini de paza a vitelor lasati aici de legiunile romane.

capatii (vest) si -ai (est) n., pl. ie (lat. capitaneum, cap, capat, d. caput, cap, ca intii d. antaneus). Ceia ce pui supt [!] cap ca sa dormi, ca perna sau alt-ceva. Partea patului unde se pune perna. Lemn scurt si gros pus supt o lada, un butoi s. a. (V. chezas). Bucata, virf dintr´o prajina, dintr´un drug, dintr´o funie s. a. A da de capatii, a afla, a descurca, a ajunge la un rezultat. A iesi la capatii, a ajunge la rezultat, a sfirsi bine. om fara capatii (perna), vagabond, haimana.

ZBORSI, zborsesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A lua o atitudine amenintatoare, a deveni furios; a se mania, a se infuria; a tipa, a se rasti la cineva. 2. Tranz. (Despre pasari, animale) A-si infoia, a-si zbarli penele, parul. ♦ A ciufuli parul unei persoane. 3. Refl. (Despre unele alimente) A incepe sa fermenteze, sa se altereze, capatand un aspect si un gust neplacut, specific; a se acri, a se strica. Smantana s-a zborsit. ♦ Fig. (Fam.) A se da peste cap, a se strica. Planul de excursie s-a zborsit. – Et. nec. Cf. borsi.

GREUTATE ~ati f. 1) Forta exercitata asupra unui corp sau cu care un corp este atras de pamant. ◊ ~ specifica a) greutatea unitatii de volum dintr-un corp; b) valoare. 2) Valoarea numerica a unui corp aflat la cantarire. ~atea unei banderole. 3) Piesa de metal etalonata, care serveste drept unitate de masura la cantarit. 4) sport Obiect metalic, de forma sferica, folosit in probele atletice de aruncari. 5) sport Dispozitiv de atletica grea, constand dintr-o bara de metal prevazuta la capete cu discuri de diferite dimensiuni; haltera. 6) Ceea ce se incarca intr-un vehicul (pentru a fi transportat); incarcatura. 7) Factor care incurca la realizarea unui lucru; dificultate. ◊ Cu (mare) ~ foarte greu. 8) fig. Senzatie neplacuta apasatoare. A simti o ~ pe suflet. 9) fam. Importanta recunoscuta intr-un anumit domeniu; pondere. 10) Putere de convingere in ceva; grad de incredintare de ceva. ~atea documentului. 11) Caracter grav; gravitate. ~atea crimei. [G.-D. greutatii] /<lat. grevitas, ~atis

ZEUS (in mitologia greaca), divinitate suprema, „tatal zeilor si al oamenilor”, Zeu al cerului, al ploii si al tunetului, apoi al dreptatii si al ordinii sociale stabilite. Fiu al Geei si al lui Cronos, l-a detronat pe tatal sau, instaurand stapanirea zeilor olimpieni. Tatal lui Apolo, al Atenei si al lui Artemis, al lui Ares si Hefaistos si a numerosi eroi (semizei), dintre care cel mai cunoscut este Heracles. Reprezentat cu o coroana din frunze de maslin sau stejar, tinand in mana un sceptru cu capul lui Nike (Victoria) si la picioare avand un vultur. I-au fost inchinate temple in Dikte (Creta), Olimpus (Tesalia), Dodona (Epir), Olimpia (Elida), unde se tineau Jocurile Olimpice si unde Fidias ii inaltase, in templul sau, o statuie-colos, una dintre cele sapte minuni ale lumii antice. Identificat la romani cu Jupiter.

CEVA pron. nehot., adj. nehot., adv. I. Pron. nehot. 1. Un lucru oarecare; oarece. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge etc.) ceva de speriat, se spune despre cineva sau despre ceva care iese din comun (in bine sau in rau), care provoaca uimire, spaima etc. Asa ceva = un lucru ca acesta. E ceva de el (sau de capul lui) = are (unele) calitati. 2. Un lucru (cat de) mic, o cantitate, o parte (cat de) neinsemnata, (cat de) putin. Sa fac si eu ceva cat stau aici. 3. Lucru important, valoros, mult. II. Adj. nehot. 1. Oarecare, oarecat, catva. 2. (Fam.) Foarte bun, foarte frumos. ◊ Expr. Mai ceva = mai de seama, mai frumos, mai bun sau mai rau, mai urat etc. III. Adv. Intrucatva, putin, cat mai (sau cat de) putin. ♦ (Repetat) Cat de cat, macar, (foarte) putin. – Ce + va.

1) brinca f., pl. i (lat. pop. branca, laba; it. branca, laba, ramura; fr. branche). Vechi. 1) Palma: isi razima capul in brinca (Del.). Azi. 2) Impingere violenta cu minile: i-a dat o brinca incit a cazut. Fig. A da brinci, a imbrinci, a impinge, a indemna: inima-i dadea brinci sa plece. In brinci sau pe brinci, in patru labe, spijinindu-te in mini si’n picioare: a cadea in brinci, a te tiri in brinci. (Pop. si un brinci, pl. inuzitat uri: i-a facut un brinci sa plece). 3) Vechi (Dos. s.a.). Gheara de fer de torturat oamenii.

CIOCNI, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. si tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (facand zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouale rosii unul de altul cu unul dintre capete, conform traditiei legate de sarbatoarea Pastilor. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului in care s-a format, pentru a iesi din el. ♦ Tranz. A lovi usor unul de altul paharele de bautura, in semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producandu-i o crapatura, o plesnitura; a face sa crape, sa plesneasca. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni in contradictie. 4. Refl. recipr. Fig.(Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se incaiera, a se bate. – Cf. bg. cukna, ucr. koknuti.

BUTOI, butoaie, s. n. 1. Vas de lemn facut din doage, mai larg la mijloc decat la capete, folosit pentru pastrarea lichidelor, a muraturilor etc. ◊ Expr. Butoi fara fund, se spune despre cei care beau fara masura. A mirosi a butoi, se spune despre alimentele pastrate in butoaie care au prins un miros specific (neplacut). A vorbi ca din butoi = a avea vocea ragusita. A aprinde butoiul cu pulbere = a dezlantui un razboi, a provoca o catastrofa. ♦ Continutul unui astfel de vas. 2. Partea cilindrica la revolvere de tip mai vechi, in care se introduc cartusele. – Din bute + suf. -oi.

corona (est) si coroana (vest) f., pl. e (pol. rus. vsl. korona, d. lat. it. corona; ngr. korona. V. cununa). Cununa. Ornament de metal care se pune in cap ca semn al suveranitatii: corona imperiala, regala, domneasca, ducala (V. diadema, mitra). Fig. A perde [!] corona, a perde domnia. Corona martiriului, aureola de martir. Mesagiu coroanei, mesagiu suveranului catre senat si camera. Coroana Romaniii, o decoratiune romaneasca cu trei clase infiintata la 1881. O moneta [!] engleza (5 fr. 75 b. antebelici). O foasta [!] moneta austro-ungureasca (1 fr. si 4 b.). Mold. Sodron [!] (fr. marelle), un joc copilaresc care consista dintr´o figura trasa pe pamint si impartita in mai multe despartituri pin [!] care baietii, stind intr´un picior, misca o bucatica de peatra [!] (mada) izbind-o cu virfu piciorului.

HERAKLES (HERCULE), in mitologia greaca, cel mai de seama erou, inzestrat cu o forta fizica neobisnuita. Fiu al lui Zeus si al muritoarei Alcmene. La porunca regelui Euristeu al Argosului, si pentru a ispasi pacatul de a-si fi omorat sotia si copiii, H. indeplineste cele 12 munci (incercari) din care iese victorios. De pe rugul pe care si-l ridicase, pentru a scapa de chinurile pricinuite de camasa otravitoare cu filtrul magic trimisa de sotia sa Deianeira, H. a fost inaltat de zei in Olimp, dobandind nemurirea. Aici se va casatori cu Hebe. Muncile lui H.: uciderea prin sugrumare a Leului din Nemeea; uciderea Hidrei din Lerna; prinderea si aducerea, de viu, pe umeri, a mistretului de pe muntele Erymanthos; prinderea caprioarei cu copite de arama si coarne de aur; curatarea grajdurilor regelui Augias; omorarea pasarilor daunatoare de pe lacul Stymphalos; prinderea taurului din Creta; imblanzirea iepelor antropofage ale regelui Diomede; rapirea cingatorii reginei Amazoanelor; aducerea cirezilor de boi ale lui Geryoneus si omorarea acestuia; furtul merelor de aur din gradina Hesperidelor; aducerea din Infern a cainelui cu trei capete Cerber, si inapoierea acestuia lui Hades.

PORC ~ci m. 1) Animal domestic de talie medie, cu corp masiv, acoperit cu par aspru, cu cap conic si picioare scurte, crescut, in special, pentru carne si grasime. ◊ ~ salbatic mistret. ~ spinos (sau ghimpos) mamifer rozator de talie medie, acoperit pe spinare si pe parti cu spini lungi si tari. ~-de-mare peste marin de talie medie, de culoare neagra, avand tepi ascutiti si veninosi. A se purta ca un ~ a se purta urat, grosolan. A mana ~cii la jir a sforai tare in timpul somnului. Cine se baga (sau se amesteca) in tarate, il mananca ~cii cine se baga (sau se amesteca) unde nu trebuie, se alege cu neplaceri. 2) fig. depr. om marsav, neobrazat. /<lat. porcus