Rezultate din textul definițiilor
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat țăranilor ruși înainte de Marea Revoluție Socialistă din Octombrie. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

OPINCÁR, opincari, s. m. 1. Persoană care poartă opinci; om de rând, țăran. 2. Persoană care lucrează sau vinde opinci. – Opincă + suf. -ar.

povoráș, povoráși, s.m. (reg.) 1. om de rând, iobag care poartă poveri. 2. al doilea om din serviciul stânei.

LÉMĂ, leme, s. f. 1. (Mat.) Enunț preliminar a cărui demonstrare ajută la rezolvarea unei teoreme. 2. (Log.) Propoziție preliminară a unei demonstrații, care trebuie demonstrată la rândul ei. 3. (Rar) Titlu sau sumar al unei lucrări. – Din fr. lemme.

CERC ~uri n. 1) Linie curbă închisă ale cărei puncte sunt egal depărtate de un punct fix, numit centru. Suprafața ~ului. ◊ ~ polar paralelă care marchează limita zonelor polare ale Pământului. ~ diurn cerc descris de aștri în timpul mișcării lor aparente în jurul Pământului. 2) Figură geometrică plană formată de o astfel de linie. 3) Obiecte de forma acestei figuri geometrice. ~ de butoi. ~ la roata unei căruțe. 4) Figură, desen, mișcare în formă de inel. 5): ~ vicios greșeală de logică care constă în demonstrația unei teze cu ajutorul alteia ce este la rândul ei demonstrată cu ajutorul celei dintâi. 6) fig. Grup de persoane unite prin interese și activități comune. În ~ul familiei. ~ politic. 7) fig. Limită de cunoștințe sau de preocupări; sferă; domeniu. ~ de atribuții. /<lat. circus

MURITÓR2 ~i m. Ființă umană, considerată ca fiind trecătoare. ◊ ~ de foame persoană foarte săracă. Simplu ~ (sau ~ de rând) om simplu. /a muri + suf. ~tor

AMÁNT, -Ă s.m. și f. 1. Persoană care are relații intime de dragoste cu cineva în afara căsătoriei; ibovnic. 2. Persoană care iubește și este iubită la rândul ei de altă persoană de sens contrar. [< fr. amant, cf. it. amante, lat. amans, amantis].

PRINCIPÁL, -Ă adj. 1. Cel mai însemnat, de căpetenie, de frunte. 2. Propoziție principală (și s.f.) = propoziție care nu depinde din punct de vedere gramatical de altă propoziție dintr-o frază și care are, la rândul ei, subordonate. // s.n. (Art.) Ceea ce are o deosebită importanță, ceea ce este esențial. [< fr. principal, it. principale, lat. principalis].

PLEBÉU, -ÉE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În antichitatea romană) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) care este asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.

PROSTÍME s. f. (Înv.) Oameni de rând; mulțime, norod, sărăcime, gloată. – Prost + suf. -ime.

omENÉSC, -EÁSCĂ, omenești, adj. 1. Care aparține omului sau genului uman, privitor la om sau la genul uman, propriu înfățișării sau firii omului; de om; uman. ◊ (Substantivat, n.) omenescul unei situații.Așezare omenească = denumire pentru sat, comună, oraș. 2. Care aparține omului de rând. 3. (Înv. și pop.) Prietenos, binevoitor; blând. ♦ Convenabil, rezonabil. ♦ (Despre limbă) Inteligibil, clar. – om + suf. -esc.

MOJÍC ~că (~ci, ~ce) m. și f. 1) Persoană care vădește lipsă de educație; om cu apucături grosolane; mârlan; mahalagiu; bădăran; mitocan. 2) înv. om de rând. /<rus. mužik

ComÁȚI s.m.pl. Nume dat de romani oamenilor de rând din Dacia (care purtau plete și capul descoperit). [Sg. comat. / < lat. comati < comatus – pletos].

prostéță s.f. (înv.) 1. (cu sens colectiv) oameni de rând, prostime, gloată, norod, mulțime. 2. atitudine, purtare prostească.

purtăréț, purtăreáță, adj. 1. (pop.; despre îmbrăcăminte și încălțăminte) care ține la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe ușor; durabil, purtabil. 2. (înv.; despre cărți) de dimensiuni reduse, ușor de transportat, de purtat cu sine, portativ. 3. (înv.; despre boli) care e mai puțin grav, mai ușor de suportat. 4. (înv.; despre limbă) comun, popular. 5. (înv.; despre oameni) de rând, obișnuit. 6. (s.n.; reg.) fiecare dintre cele două prăjini pe care se cară fânul la locul unde se face claia (căpița). 7. (s.m.; înv.; în sintagma) purtăreț de viață = ființă, om care trăiește.

PLEBÉU s.m. Cetățean roman care aparținea plebei. ♦ (Liv.) om de rând. [< lat. plebeius].

GENUS IRRITABILE VATUM (lat.) neamul supărăcios al poeților – Horațiu, „Epistulae”, II, 2, 202. Sensibilitatea deosebită a artiștilor este însoțită de o susceptibilitate mai mare decât cea a oamenilor de rând.

MOJICÍME s f. (Înv.) Mulțime de țărani sau de oameni simpli, de rând. – Mojic + suf. -ime.

MARTIRIZÁRE s.f. Acțiunea de a martiriza și (mai ales) rezultatul ei; trecere în rândul martirilor; martirizație; (p. ext.) martiriu. [< martiriza].

PRÍOR1 s.m. (Ist.) Titlul unui înalt magistrat în vechile orașe-republici italiene (Florența, Roma etc.). // adj.invar. (Rar) Cel dintâi (în timp sau la rând). [Pron. pri-or. / < it. priore, lat. prior].

PROLETÁR, -Ă adj. Referitor la proletariat, al proletarilor. // s.m. și f. 1. om sărac din rândul cetățenilor liberi ai Romei antice, ale cărui bunuri nu depășeau o limită foarte scăzută. 2. Muncitor salariat exploatat, lipsit de mijloace de producție și nevoit să-și vândă forța de muncă pentru a putea trăi. [< lat. proletarius, cf. fr. prolétaire].

MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

RĂSURÉI s. m. pl. Flori cusute pe pânză în rânduri șerpuitoare. – Răsură2 + suf. -ei.

ANAGLÍF s.n. 1. Sculptură în relief sau în basorelief. 2. (Mat.) Desen al unui corp geometric executat în două culori (roșu și albastru), privit cu ajutorul unor ochelari, care, la rândul lor, având și ei un vizor colorat în roșu și altul în albastru, dau imaginea unui corp în relief. ◊ (Fiz.) Procedeul anaglifelor = procedeu stereoscopic prin care se obține imaginea în relief a unui obiect, folosindu-se ochelari cu sticle de culori diferite, complementare. [Var. anaglifă s.f. / < fr. anaglyphe, cf. gr. anaglyphos].

ComÚN, -Ă adj. 1. Care aparține mai multora sau tuturor; folosit de toți sau de mai mulți; obștesc. ◊ Drept comun = totalitatea legilor cu aplicare generală; substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel; factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume; divizor comun = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu comun = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. ◊ A face cauză comună cu cineva = a fi de partea cuiva (într-o chestiune, într-o discuție etc.). 2. Obișnuit, normal. ◊ Loc comun = idee care apare la mai mulți sau la toți în același fel, banalizându-se prin deasa ei întrebuințare. 3. Banal, de rând. // s.n. Ceea ce aparține tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ În comun = laolaltă, împreună. ◊ A ieși din comun = A se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit. [< lat. communis, cf. fr. commun].

VOI3, voiuri, s. n. (Reg.) 1. rând de împletitură de papură sau de nuiele, într-o leasă sau în pereții unui pătul de păstrat porumb. 2. Fâșie de pământ (arabil). – Et. nec.

joseán (josán), – ă, adj. și s.m. și f.(reg.) 1. (om) care locuiește în partea de jos a unui ținut, a unui sat. 2. (locuitor) din Țara de jos. 3. (fig.) (om) de jos, servitor de rând.

LÁIC, -Ă adj., s. m. f. 1. (cel) care nu face parte din rândul clerului; lumesc; mirean. 2. (fig.) (om) care nu este inițiat într-un anumit domeniu. (< fr. laïque, lat. laicus, gr. laikos)

TRẤMBĂ, trâmbe, s. f. 1. Bucată mare de pânză sau de stofă (făcută sul); val. 2. Dungă, fâșie. 3. Val, vârtej de apă, de praf etc. 4. rând, șir, lanț. 5. Ceată, grămadă (de oameni), pâlc. – Din sl. tronba.

MARCATÓR, -OARE, marcatori, -oare, subst. 1. S. n. Unealtă agricolă folosită pentru a marca rândurile și locul cuiburilor în care se va pune sămânța sau răsadul. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează la marcarea unor produse (industriale). 3. S. m. (Sport) Persoană care marchează (4) puncte sau goluri pentru echipa sa. – Marca + suf. -tor.

prostác, -ă, adj., s.m. și f. (înv.) 1. (adj.; despre obiecte) de calitate inferioară, ordinar, prost. 2. (adj.; despre oameni) dintr-o pătură socială inferioară, de origine umilă, de rând, de jos, din popor. 3. (s.m.) om fără multă carte, simplu, om neinstruit, neștiutor.

RÂNDÁȘ, rândași, s. m. om de serviciu folosit în trecut la muncile de rând într-o gospodărie; servitor, slugă. – rândui + suf. -aș.

PRÁCTICĂ, practici, s. f. 1. Practicare, p. ext. deprindere, obicei, rutină. 2. Activitate a oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței societății, în primul rând spre producerea și crearea bunurilor materiale și a valorilor culturale; metodă, procedeu aplicat și verificat efectiv. ◊ Loc. adv. În practică = în mod concret, în realitate. ◊ Expr. A pune în practică = a aplica. 3. Exercitare a unei profesiuni, a unei discipline, profesare a unei științe, a unei arte. 4. Aplicare și verificare efectivă a cunoștințelor teoretice dobândite într-un domeniu oarecare. Practică pedagogică. ♦ Stagiu de perfecționare sau de dobândire a unor cunoștințe practice pe care-l face, într-o fabrică, într-o întreprindere etc., un student sau un elev. Practică de producție. 5. (Mai ales la pl.) Ceremonie, manifestare exterioară de cult. – Din germ. Praktik, fr. pratique.

BULÚC, bulucuri, s. n. 1. Număr mare de oameni strânși la un loc; droaie, gloată. ♦ (Adverbial) În masă, în rânduri strânse, cu grămada; unul peste altul, înghesuindu-se; repede, iute. 2. (În vechea organizare a armatei din țările românești) Unitate militară tactică formată din mercenari, care corespundea aproximativ efectivului unei companii; bulucbășie; p. ext. ceată de oameni înarmați. – Din tc. bölük.

FALÁNGĂ2 s.f. 1. Formație de soldați pedeștri, spartani sau macedoneni, înarmați cu lănci lungi, care atacau într-o anumită formație în rânduri compacte; (p. ext.) corp de soldați, trupă armată. 2. (Fig.) Grup de oameni strâns uniți, care luptă pentru o cauză comună. 3. (În doctrina socială utopică a lui Fourier) Celulă de bază a viitoarei orânduiri sociale, care avea să efectueze diferite munci. 4. Grupare politică fascistă (din Spania). [< fr. phalange, cf. lat. phalanx, gr. phalanx]

PRÁCTICĂ s.f. 1. Activitatea oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței și dezvoltării societății, în primul rând procesul producției materiale. ♦ Aplicare și verificare pe teren a cunoștințelor teoretice dobândite într-un domeniu oarecare. 2. Ansamblu de metode și de procedee aplicate și verificate efectiv. 3. Experiență, rutină. 4. Exercitarea unei profesiuni; profesare. [Pl. -ci. / cf. germ. Praktik, fr. pratique < lat. practicus, gr. praktikos].

FALÁNGĂ s. f. I. 1. formație de soldați spartani sau macedoneni pedestri, cu lănci lungi, care atacau în rânduri compacte; (p. ext.) corp de soldați, trupă, armată. 2. (fig.) grup de oameni strâns uniți, care luptă pentru o cauză comună. 3. (în doctrina socială utopică a lui Fourier) celulă de bază a viitoarei orânduiri sociale, care avea să efectueze diferite munci. 4. grupare politică fascistă (din Spania). II. fiecare dintre oasele care formează scheletul degetelor. (< fr. phalange, lat., gr. phalanx)

PRÁCTIC, -Ă I. adj. 1. referitor la practică. ◊ care tinde către o acțiune, către o realizare; care realizează ceva, dă rezultate concrete; util. ◊ comod, folositor; ingenios. 2. (despre oameni) cu spirit de acțiune; îndemânatic, destoinic. II. s. f. 1. activitate a oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței și dezvoltării societății, în primul rând procesul producției materiale. ◊ aplicare a cunoștințelor teoretice; (p. ext.) experiență, rutină. ◊ stagiu pe care îl face un student sau un elev într-o întreprindere. 2. ansamblu de metode și de procedee aplicate și verificate efectiv. 3. exercitare a unei profesiuni; profesare. 4. (pl.) ceremonie, manifestare exterioară specifică unui cult, unei credințe etc. (< lat. practicus, gr. praktikos, germ. praktisch, după fr. pratique, germ. Praktik, gr. praktike)

BULÚC, bulucuri, s. n. 1. Număr mare de oameni strânși la un loc; gloată, droaie. ♦ (Adverbial) a) În masă, în rânduri strânse, cu grămada. b) Unul peste altul, înghesuindu-se; p. ext. repede, iute. 2. (În vechea organizare a armatei din țările românești) Unitate tactică corespunzând aproximativ efectivului unei companii; p. ext. ceată de oameni înarmați. – Tc. böllük.

ComPÁCT ~tă (~ți, ~te) 1) Care este format din elemente coerente; constituit din elemente strâns legate între ele. 2) (despre mulțimi, grupuri de oameni) Care este format din multe persoane strânse la un loc. Populație ~tă. În rânduri ~te. 3) fig. (despre întuneric) Care este lipsit de lumină; care nu are nici un loc luminos. /<fr. compact, lat. compactus

ELIMINÁRE s.f. Acțiunea de a elimina și rezultatul ei; înlăturare, îndepărtare. ◊ A proceda prin eliminare = a căuta să descoperi ceva înlăturând pe rând elementele nerelevante pentru a reține esențialul, lucrul căutat etc. [< elimina].

ELIMINÁRE, eliminări, s. f. Acțiunea de a elimina și rezultatul ei; înlăturare, îndepărtare. ◊ Expr. A proceda prin eliminare = a căuta să descopere ceva înlăturând, pe rând, elementele nerelevante în scopul obținerii esențialului. – V. elimina.

ȚÍNE vb. 1. a avea, a purta. (~ în mână un buchet de flori.) 2. a purta. (O ~ de talie.) 3. v. imobiliza. 4. v. agăța. 5. a purta, a sprijini, a susține. (Vom merge cât ne-or ~ picioarele.) 6. v. aparține. 7. v. rezista. 8. v. păstra. 9. a (o) duce, a rezista. (O haină care ~ la tăvăleală.) 10. v. rezista. 11. a ajunge. (Alimentele ne vor ~ două luni.) 12. v. păstra. 13. a opri, a păstra, a rezerva. (I-a ~ loc la rând.) 14. v. dura. 15. v. dura. 16. a continua, a (se) întinde, a (se) lungi, a (se) prelungi. (Petrecerea a ~ până a doua zi.) 17. a se întinde, a se lungi, a se prelungi. (Șirul ~ până departe.) 18. v. lua. 19. a sta. (~-te drept!) 20. v. respecta. 21. v. respecta. 22. v. aniversa. 23. v. trăi. 24. v. întreține. 25. v. pronunța. 26. v. durea.

CIOCÓI m. înv. 1) peior. Persoană bogată, provenită din rândul arendașilor sau al vătafilor; boier parvenit. 2) Persoană slugarnică cu intenții de parvenire. /cioc + suf. ~oi

DEMOCRATIZÁRE s.f. Acțiunea de a democratiza și rezultatul ei. ◊ (Ec.) Democratizarea capitalului = Teorie potrivit căreia dezvoltarea societăților pe acțiuni și plasarea acțiunilor în rândurile muncitorilor ar schimba natura capitalului și a capitalismului, fiecare posesor al unei acțiuni devenind coproprietar al unei întreprinderi și putând participa la conducerea ei. [< democratiza].

DINAÍNTE adv. 1. (Local) În față, înainte. ◊ Loc. adj. De dinainte = aflat în față. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut să spună, a-și da fără voie gândurile pe față. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu îndrăzni (din prea mare respect sau considerație) să se arate în față cuiva; a acorda cuiva o deosebită considerație. ♦ (Adjectival, invar.) Din față, anterior. rândul dinainte. ♦ (Substantivat; în forma dinaintea) Jumătatea din față a corpului unui animal sau al unui om. 2. (Temporal) De mai înainte, de mai de mult. ◊ Loc. adj. De dinainte = de adineauri: pomenit cu o ocazie anterioară. ♦ Din timp, de cu vreme. – De4 + înainte.

FALÁNGĂ1, falange, s. f. 1. Fiecare dintre oasele mici, alungite, care alcătuiesc scheletul degetelor. 2. (În Grecia antică) Formație de infanteriști înarmați cu lănci, dispuși în rânduri compacte și având centrul și una dintre aripi mai întărite. ◊ Fig. Grup compact și omogen de oameni care luptă împreună pentru același scop. 3. Grupare politică paramilitară de tip fascist din Spania. 4. (În doctrina socială utopică a lui Fourier) Unitate social-economică de bază formată din 1500-2000 de oameni cu pregătiri diverse. – Din fr. phalange.

MIȘÉL ~eá (~éi, ~éle) și substantival 1) Care comite fapte reprobabile; cu comportare josnică; canalie. 2) înv. Care are o condiție socială modestă; de rând. 3) înv. Care nu dispune de mijloace de existență; sărac; sărman; mizer; nevoiaș. /<lat. misellus

strungár, -ă, s.m. și n., adj. 1. (s.m.; pop.) cioban care mână oile la strungă, pentru a fi mulse; strungaci, strungaș, mânător, mânzar, mânzărar. 2. (s.n.; reg.; în forma: strungariu) preducea, potricală, perforator. 3. (s.m.; reg.) deschizătură îngustă prin care trec oile pe rând; strungă, portiță, strungăreață. 4. (s.n.; reg.) coclet (la războiul de țesut). 5. (reg.; în forma: strungariu) miuerușcă, femelă. 6. (adj.; reg.; despre oameni) cu strungăreață, strungaci, strungaș.

DEMOCRATIZÁRE s. f. acțiunea de a democratiza; proces menit să permită o participare largă a cetățenilor la conducerea vieții politice, economice și sociale a țării. ♦ (ec.) ă capitalului = teorie potrivit căreia dezvoltarea societăților pe acțiuni și plasarea acțiunilor în rândurile muncitorilor ar schimba natura capitalului, fiecare posesor al unei acțiuni devenind coproprietar al unei întreprinderi și putând participa la conducerea ei. (< democratiza)

OÁRĂ1, ori, s. f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul în care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumulând valoarea de numeral multiplicativ) Va construi un bloc de trei ori mai mare decât cel construit anul trecut.Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de câte ori! = în repetate rânduri, adesea. De puține ori = rareori. De câte ori = de fiecare dată. ◊ Loc. conj. Ori de câte ori = în toate rândurile, în toate cazurile când..., de fiecare dată. – Lat. hora.

VEDÉTĂ, vedete, s. f. I. 1. Actor sau actriță care deține un rol principal într-un spectacol, mai ales într-un film (și se bucură de renume, de mare popularitate); sportiv de mare talent și popularitate; p. ext. persoană care vrea să iasă în evidență, să epateze. II. Navă mică (de război) care navighează pe fluvii sau în apropierea litoralului, pe o rază redusă de acțiune. III. rând dintr-un text, tipărit cu caractere mai grase, spre a fi scos în evidență față de rest. – Din fr. vedette.

VEDÉTĂ s.f. I. Mic bastiment de război, pe mare sau pe fluviu, cu mică rază de acțiune, folosit mai ales pentru observații. ♦ Mică ambarcație care se folosește pentru comunicațiile din rada porturilor. ♦ Mic torpilor cu viteză foarte mare. II. (Poligr.) rând tipărit cu caractere mai groase pentru a fi pus în evidență. ♦ Cuvânt sau grup de cuvinte notat pe primul rând al datelor privitoare la o carte, servind la determinarea locului acesteia în catalogul de bibliotecă. III. Artist(ă) care deține rolul principal într-o piesă; (p. ext.) persoană care vrea să iasă în evidență. [< fr. vedette, it. vedetta].

VEDÉTĂ s. f. I. artist de mare renume; sportiv de mare popularitate; (p. ext.) cel care vrea să iasă în evidență. II. navă militară rapidă, mică, cu armament puternic, destinată unor misiuni de cercetare, supraveghere, apărare. ◊ mică ambarcație cu motor pentru comunicațiile din rada porturilor. III. rând tipărit cu caractere mai groase pentru a fi pus în evidență. ◊ cuvânt, grup de cuvinte notat pe primul rând al datelor privitoare la o carte, pentru determinarea locului acesteia în catalogul de bibliotecă. (< fr. vedette)

ORZ, (1) s. m., (2, 3) orzuri, (3) oarze, s. n. 1. S. m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu paiul lung și cu spicul format din mai multe rânduri de boabe, cultivate ca plante furajere și industriale (Hordeum); plantă care face parte din acest gen. ♦ P. restr. Boabele acestor plante, folosite ca hrană pentru animale, în industrie și în alimentația omului. ◊ Expr. A strica orzul pe gâște = a dărui lucruri deosebite cuiva care nu știe să le prețuiască. 2. S. n. pl. Specii de orz (1). 3. S. n. Semănătură, lan de orz (1). – Lat. hordeum.

A NUMĂRÁ númăr tranz. 1) (lucruri, ființe etc.) A socoti pe rând, unul câte unul, determinând întreaga cantitate; a evalua numeric. ~ banii. ◊ A (putea) ~ (ceva) pe degete se spune despre obiecte sau despre ființe care sunt (foarte) puține la număr. Slab (sau gras) de-i numeri coastele se spune despre un om foarte slab. 2) (numerele) A înșira succesiv (de regulă, în ordine crescândă). ~ de la unu până la zece. 3) A considera ca făcând parte (dintr-un grup, dintr-o categorie etc.). 4) A face să figureze într-un total, într-o entitate; a include. /<lat. numerare

ALB adj., s. 1. adj. (poetic) dalb. (Cal cu coama ~.) 2. adj. coliliu. (om cu părul ~.) 3. s. (CHIM.) alb de balenă v. s********t; alb de barită v. sulfat de bariu; alb de plumb = ceruză, (înv.) știubeci; alb de titan v. bioxid de titan; alb de zinc v. oxid de zinc. 4. s. (ZOOL.) albul-mijlociu = york mijlociu. 5. adj. gol, nescris. (rând ~ pe o foaie scrisă.)

SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A trage harul divin asupra unor obiecte prin rostire de rugăciuni; a face ca acele obiecte să dobândească un caracter sacru. 3. Tranz. A târnosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti.

REVOLUȚIA DIN 1905-1907 DIN RUSIA, ansamblu de acțiuni ca urmare a crizei economice din 1900-1903, agravată de pierderile suferite în Războiul Ruso-Japonez (1904-1905). A început prin manifestația pașnică din 9/22 ian. 1905, de la Sankt-Petersburg, reprimată violent („Duminica sângeroasă”), căreia i-a urmat în primăvara și vara anului 1905, mari greve politice, în principalele centre industriale și puternice răscoale țărănești în regiunea Volgăi. Au avut loc frământări în rândurile armatei, culminând cu răscoala din iun. 1905 a marinarilor de pe cuirasatul „Potemkin” din flota Mării Negre. Revoluția își propunea răsturnarea țarismului, confiscarea pământurilor moșierești, ziua de muncă de opt ore. În toamna lui 1905 mișcarea revoluționară s-a extins în toată țara, creându-se detașamente de muncitori înarmați. În oct., în urma unei puternice geve generale, țarul Nicolae II a dat la 17/30 oct. un manifest în care făgăduia satisfacerea unor revendicări general-democratice și convocarea Dumei de Stat. Mișcările au continuat, culminând cu insurecția armată din dec. 1905. După înfrângerea ei la Moscova, revoluția a intrat în declin, fiind, până în 1907, înăbușită.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)