Rezultate din textul definițiilor
EPAVA, epave, s. f. Ramasita a unei nave scufundate sau esuate. ♦ Fig. Persoana ajunsa intr-o stare fizica sau morala mizerabila, om distrus, ruinat (fizic sau moral). – Din fr. epave.

EPAVA s. f. 1. (parte dintr-o) nava naufragiata sau esuata. 2. (fig.) om distrus, ruinat (fizic si moral). (< fr. epave)

PUSTIIRE, pustiiri, s. f. Actiunea de a (se) pustii si rezultatul ei; distrugere, devastare, nimicire. ♦ (Concr.) Pustiu (I 1). [Pr.: -ti-i-] – V. pustii.

DEPARAZITARE, deparazitari, s. f. 1. Actiunea de a deparazita si rezultatul ei; distrugere a parazitilor; despaduchere. 2. (Tehn.; in sintagma) Deparazitare radioelectrica = combatere a perturbatiilor radioelectrice produse de instalatiile tehnice (paraziti industriali) prin actionarea directa asupra surselor care le provoaca. – V. deparazita.

DINAMITARE s.f. Actiunea de a dinamita si rezultatul ei; distrugere, aruncare in aer. [< dinamita].

DEPARAZITARE s.f. 1. Actiunea de a deparazita si rezultatul ei; distrugere a parazitilor; despaduchere. 2. (Tehn.) Deparazitare radioelectrica = combatere a perturbatiilor radioelectrice produse de instalatiile tehnice. [< deparazita].

DESFIINTARE s.f. Actiunea de a desfiinta si rezultatul ei; distrugere, nimicire. [< desfiinta].

EPAVA s.f. 1. Resturi, ramasite ale unei nave distruse sau naufragiate, aruncate de mare pe tarm; nava distrusa sau naufragiata. 2. (Fig.) om distrus, ruinat (fizic si moral). [< fr. epave].

GAZA vb. I. tr. 1. A raspandi gaze toxice intr-o anumita zona (pentru a distruge oameni sau alte vietuitoare); a infecta (o regiune) cu gaze toxice. 2. A arde capetele de fibre iesite prin suprafata tesaturilor, prin trecerea produselor peste o flacara. [< fr. gazer].

DARAMARE, daramari, s. f. Actiunea de a (se) darama si rezultatul ei; doborare; distrugere, nimicire, surpare, ruinare. [Var.: (reg.) darmare s. f.] – V. darama.

DESFIINTARE, desfiintari, s. f. Actiunea de a desfiinta si rezultatul ei; suprimare, distrugere, nimicire, inlaturare; abrogare, anulare. – V. desfiinta.

COPCA2, copci, s. f. 1. Gaura, spartura facuta in gheata unui rau, a unei balti etc. pentru pescuit sau pentru scos apa. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copca = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra intr-o mare incurcatura, a o pati. 2. Gaura facuta intr-o sira de paie, in care se tine uneori pleava. 3. Scobitura, groapa facuta in pamant, in piatra etc. 4. (Reg.) Saritura pe care o fac animalele cand fug repede. – Din bg. kopka.

NIMICNICIRE, nimicniciri, s. f. (Inv.) Actiunea de a nimicnici si rezultatul ei; nimicire, distrugere. – V. nimicnici.

TORPILARE s.f. Actiunea de a torpila si rezultatul ei; (fig.) distrugere, nimicire, scufundare. [< torpila].

CONSUMARE2 s.f. Actiunea de a consuma2 si rezultatul ei; nimicire, distrugere; istovire, epuizare. [< consuma2].

distrugeRE s.f. Actiunea de a distruge si rezultatul ei; nimicire. [< distruge].

GERMICID, germicide (germicizi), s. n. (m.) Substanta, agent care distruge germenii daunatori omului, animalelor si plantelor. – Din fr. germicide.

distrugeRE, distrugeri, s. f. Actiunea de a (se) distruge si rezultatul ei; nimicire, ruinare. – V. distruge.

DOBORAT, -A, doborati, -te, adj. (Despre oameni) Invins, zdrobit, distrus (sufleteste). – V. dobori.

A BATATORI ~esc tranz. 1) (terenuri) A indesa (pentru a face drept si neted); a transforma in batatura; a batuci; a tapsi; a bate. 2) (terenuri cultivate sau acoperite cu vegetatie) A calca pe toata suprafata, distrugand plantele. 3) (pielea oamenilor si a animalelor) A face sa se batatoreasca; a batuci. /Din batatura

ComPRomITERE s.f. Actiunea de a compromite si rezultatul ei; discreditare, primejduire; distrugere. [< compromite].

DEVASTARE s.f. Actiunea de a devasta si rezultatul ei; pustiire, nimicire; distrugere, jefuire. [<devasta].

VANDAL, vandali, s. m. 1. Persoana care facea parte din grupul de triburi de origine germanica care au coborat in sec. V de pe tarmul Marii Baltice ajungand pana in nordul Africii unde au intemeiat un regat si de unde au patruns in Roma, jefuind crunt si distrugand numeroase valori culturale si artistice ale antichitatii. 2. Fig. om necivilizat, barbar, care distruge valori culturale si artistice. – Din fr. vandale.

ZDROBIRE, zdrobiri, s. f. Actiunea de a (se) zdrobi si rezultatul ei; sfaramare, strivire; nimicire, distrugere. ♦ Fig. Mahnire, suparare cumplita. – V. zdrobi.

CONSUMARE2, consumari, s. f. Actiunea de a (se) consuma2 si rezultatul ei; sleire, epuizare; nimicire, distrugere. – V. consuma2.

ZDROBIRE s. f. Actiunea de a (se) zdrobi si rezultatul ei; sfaramare, strivire; nimicire, distrugere. ♦ Fig. Mahnire, suparare cumplita.

jarat (jerat), -a, adj. (reg.; despre oamenii carora incendiul le-a distrus tot avutul) ramas pe drumuri.

ZDROBI, zdrobesc, vb. IV. 1. Tranz. A strivi, a sfarama. ♦ A nimici, a distruge. 2. Refl. Fig. (Reg., despre oameni) A se framanta, a se agita. – Slav (v. sl. sudrobiti).

PRAPADIT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A PRAPADI si A SE PRAPADI. 2) (despre obiecte, cladiri etc.) Care a ajuns intr-o stare rea sub actiunea unor factori nocivi; deteriorat; uzat. 3) si substantival (despre persoane) Care este distrus fiziceste sau/si moraliceste; epuizat; vlaguit. ◊ om ~ om care trezeste compatimire. 4) Care este foarte sarac. /v. a (se) prapadi

distrus, -A adj. 1. Nimicit, ruinat. 2. (Fig.; despre oameni) Ruinat din punct de vedere material, fizic si moral. [< distruge].

distrus, -A, distrusi, -se, adj. Nimicit, daramat, ruinat. ♦ Fig. (Despre oameni) Ruinat din punct de vedere material, fizic sau moral. – V. distruge.

NEom neoameni m. Persoana lipsita de insusirile proprii unui om normal. ◊ Ca neoamenii altfel decat se comporta sau procedeaza un om obisnuit; ca nelumea. A face pe cineva (sau a ajunge) ~ a distruge pe cineva (sau a fi distrus) fiziceste sau moraliceste. [Sil. ne-o-] /ne- + om

PIROPLASMOZA s.f. Boala infectioasa la cal, la vite sau la oi, asemanatoare cu malaria, datorata unui parazit care distruge globulele rosii si provoaca febra mare. [< fr. piroplasmose].

RECONSTITUIRE, reconstituiri, s. f. Actiunea de a reconstitui si rezultatul ei. 1. Recompunere. 2. Refacere a unor acte de stare civila pierdute, distruse sau aflate in strainatate, de unde nu pot fi obtinute. 3. (Jur.) Restabilire a imprejurarilor in care s-a comis o infractiune. 4. (Ling,) Reconstructie. – V. reconstitui.

MISTUI vb. 1. v. digera. 2. a distruge, a nimici, a prapadi. (Revarsarea a ~ totul in calea ei.) 3. v. arde. 4. v. ascunde.

DEPOPULA vb. tr. a distruge o mare parte din populatia de plante, animale sau oameni dintr-un teritoriu. (< lat. depopulare)

ZDROBI, zdrobesc, vb. IV. 1. Tranz. A strivi, a sfarama. ♦ A nimici, a distruge. ♦ Fig. A mahni, a supara, a distruge sufleteste. ♦ Refl. A se destrama, a pieri. 2. Refl. Fig. (Reg.; despre oameni) A se stradui din toate puterile, a se framanta, a se agita; a se zbuciuma. – Din sl. sudrobiti.

sofila, sofile, s.f. (reg.) 1. (mai ales la pl.) zdreanta, carpa, ruptura. 2. (in loc. vb.) a face sofila = a distruge. 3. fasie (de tesatura, de hartie). 4. bucata de tesatura folosita in toata latimea ei la confectionarea unui obiect.

FEL, feluri, s. n. 1. Posibilitate de a fi, de a actiona etc. 2. Soi, varietate, gen. mod. sort (dintr-un produs). ◊ Loc. adj. Fel de fel sau de tot felul = diferit, variat, felurit. ◊ Loc. adv. Nici un fel de... = deloc. La fel = deopotriva, asemenea, egal, intocmai, aidoma. ◊ Expr. De felul meu (sau tau, sau etc.) = a) din fire, ca temperament; b) din punctul de vedere al originii, al provenientei; c) de profesiune, de meserie. De fel din... = de neam, de origine, de loc. originar din... In felul cuiva = intr-un mod propriu cuiva. Un fel de... = un lucru asemanator cu..., ceva care vrea sa fie sau sa para... A face felul (cuiva) = a) a omori, a distruge (pe cineva); b) a cauza (cuiva) un rau; c) (pop. si fam.) a d********a. ♦ (Reg.) Chef, pofta. 3. Obicei, datina, traditie. 4. Sortiment de mancare sau de bautura. – Din magh. fele.

Alcyone 1. Una dintre pleiade, fiica lui Atlas si a Pleionei. 2. Fiica lui Aeolus, despre care legenda spune ca traia atit de fericita impreuna cu sotul ei Ceyx, incit a trezit gelozia Herei, care i-a metamorfozat pe amindoi in pasari de mare. Dupa o alta versiune, Ceyx, pornit sa consulte un oracol, si-a gasit moartea in valuri, inecat de o furtuna. distrusa de durere, Alcyone s-a aruncat si ea in mare. Induiosati de nenorocirea ei, zeii i-au metamorfozat pe amindoi in pasari marine.

ABUKIR [Abū Qῑr], localit. in Egipt, la NE de Alexandria. In apropierea ei au avut loc citeva batalii: la 1 august 1798, flota engleza, comandata de amiralul Nelson, a distrus flota franceza, comandata de amiralul Brueys; la 24-25 iul. 1799 Napoleon Bonaparte i-a invins pe otomani, iar la 8 martie 1801 armata franceza din Egipt a fost infrinta de cea engleza.

MOLECULA s.f. Cea mai mica particica dintr-o substanta care are compozitia chimica si structura la fel cu a substantei respective si care (in cazul elementelor) poate fi descompusa fara sa se distruga constitutia sau proprietatile substantei. ◊ Molecula-gram = cantitatea unei substante masurata in grame, egala cu greutatea ei moleculara; mol. [< fr. molecule, cf. it., lat. molecula – mica masa de materie].

stori, storasc, vb. IV 1. (refl.; inv. si reg.) a se chinui; a se istovi. 2. (fig.; reg.; despre oameni; in forma: sturi) a chinui, a cauza o durere insuportabila, a seca, a epuiza (sufleteste). 3. (inv. si reg.) a nimici. 4. (reg.; despre fiinte) a stalci, a bate zdravan. 5. (reg.) a muri. 6. (reg.) a omori. 7. (refl.; fig.; inv. si reg.) a se ruina. 8. (reg.; despre bani) a stoarce. 9. (reg.; despre oameni) a strange, a aduna laolalta. 10. (reg.; despre lucruri de mancare; in forma: sturi) a lua fara mila, distrugand, rupand; a stinge. 11. (reg.; in forma: sturi) a fura.

STERILIZA, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face sa fie steril. 2. A face ca un om sau un animal sa devina steril, incapabil de a procrea; a castra. – Din fr. steriliser.

HOLOCAUST (‹ fr.; {s} gr. holo + gr. kaustos „de ars”) s. n. (REL.) Sacrificiu practicat in Antichitate de unele popoare (evrei, asirieni etc.), care consta in arderea integrala a animalelor pe altar. ♦ Spec. Exterminare (prin diferite metode) a unei mari parti a populatiei evreiesti (c. 6 mil.) din Europa (in Germania, precum si in terit. ocupate vremelnic in timpul celui de-al doilea razboi mondial) de catre nazisti si aliatii lor. In prezent, se foloseste tot mai frecvent, termenul de shoah (in ebraica „nimicire, distrugere”). ♦ (In prezent) Ucidere in masa datorata unor motive politice, religioase sau ca urmare a unor cataclisme provocate de om (ex. h. ecologic, prin distrugerea mediului inconjurator sau h. atomic, prin consecintele nefaste ale unui razboi nuclear).

PIERIT, -A, pieriti, -te, adj. 1. (Pop.) Mort (de obicei de moarte violenta, nefireasca). 2. Care a disparut, care nu mai exista. 3. (Despre oameni si fata lor) Lipsit de vigoare, slab; palid, descompus (de durere, de frica etc.); p. ext. descurajat, deznadajduit; coplesit, distrus. ♦ Care se afla intr-o mare primejdie sau intr-o situatie extrem de grea. ♦ (Substantivat, m.; pop., in sintagma) Cel pierit = s*****s. – V. pieri.

ARS, -A, arsi, -se, adj. 1. distrus, mistuit de foc. ◊ (Substantivat) Miroase a ars. ♦ Care prezinta o arsura. ◊ Expr. A sari (ca) ars = a sari repede (de surprindere, de spaima, de indignare). ♦ Carbonizat in parte sau integral; distrus sub actiunea unui agent corosiv, a unui acid etc. Mancare arsa. Stofa arsa. ♦ Care a fost supus actiunii focului (cu un scop anumit). Caramida arsa. ♦ (Despre oameni) Care are pielea inrosita, parlita sau basicata de soare; (despre pielea oamenilor) inrosit, parlit sau basicat de soare. 2. (Adesea fig.) Uscat, parjolit (de soare, de seceta etc.). 3. Fig. (Despre inima, suflet etc.) Zdrobit, distrus. – V. arde.

PRAJI, prajesc, vb. IV. 1. Tranz. A supune un aliment actiunii focului (de obicei in grasime incinsa) pentru a-l face comestibil sau pentru a-l prelucra. ♦ Tranz. si refl. A (se) distruge sau a (se) degrada prin foc, a (se) arde. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) chinui, a (se) framanta. 2. Refl. (Fam.; despre oameni) A se expune la caldura soarelui sau a focului (pentru a se incalzi, a se bronza etc.). ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-si praji burta la soare = a nu face nimic, a lenevi. 3. Tranz. A incalzi minereurile in cuptoare speciale, la o temperatura inferioara temperaturii de topire, pentru a le usca si a le purifica sau pentru a le face mai usor de tratat prin operatii metalurgice ulterioare. – Din sl. praziti.

DEZAGREGARE s.f. Actiunea de a se dezagrega si rezultatul ei. ♦ Transformare chimica a unui material sau a unei substante, insolubile in dizolvanti obisnuiti, in substante dintre care cel putin una este solubila. ♦ distrugere a starii de coeziune a unei roci sub actiunea agentilor geomorfologici externi. [< dezagrega].

A MATRASI ~esc tranz. fam. 1) (persoane nedorite) A indeparta in mod fortat si obraznic; a da afara; a sili sa plece; a alunga; a goni; a izgoni; a fugari. 2) A face sa se matraseasca. 3) (oameni, animale, plante, asezari etc.) A face sa nu mai existe; a sterge de pe fata pamantului; a nimici; a prapadi; a distruge. /cf. sb. potrositi

BADIJONA, badijonez, vb. I. Tranz. 1. A unge cu un preparat farmaceutic in scop curativ. ♦ A unge trunchiul unui pom cu o solutie speciala, pentru a distruge insectele si ouale lor. 2. A unge cu o solutie speciala suprafata unei sosele asfaltate, pentru a o face impermeabila si a impiedica degradarea ei. – Fr. badigeonner.

DELENDA (EST) CARTHAGO (lat.) Cartagina trebuie (sa fie) distrusa – Adagiu dedus din „Ceterum censeo, Carthaginem este delendam” („Pe de alta parte, socot ca Cartagina trebuie distrusa”), cuvinte prin care Cato cel Batran isi incheia discursurile in Senat, reamintind romanilor ca orasul impotriva caruia purtasera un razboi indarjit constituie o permanenta amenintare pentru ei. In sens larg, idee obsedanta.

PIEIRE s. f. Actiunea de a pieri si rezultatul ei. 1. Moarte (violenta, naprasnica); ucidere, omor. ♦ (In limbajul bisericesc) Pierdere a vietii vesnice ca urmare a degradarii morale si a caderii in pacat. ♦ (Inv. si reg.) Pericol, primejdie de moarte; p. ext. necaz, suparare. 2. distrugere, nimicire; disparitie; decadere, ruinare. ♦ Incetare, anulare, suprimare. [Var.: (reg.) pierire s. f.] – V. pieri.

Amphion, fiul lui Zeus si al Antiopei. Avea un frate geaman, pe Zethus. Parasiti imediat dupa nastere pe muntele Cithaeron, de catre unchiul lor Lycus (v. si Lycus), care voia sa-i piarda, cei doi frati au fost gasiti si crescuti de niste pastori. Ajunsi mari, ei au izbutit sa-si regaseasca mama, pe Antiope, tinuta mult timp prizoniera si persecutata de Lycus si de sotia acestuia Dirce (v. si Dirce). Ca sa-i razbune suferintele indurate, Amphion si Zethus au distrus cetatea Thebae, unde domnea Lycus. Dupa ce l-au ucis impreuna cu Dirce, au pornit sa recladeasca zidurile cetatii. Zethus cara pietrele in spate. Amphion avea o lira fermecata, daruita de Hermes (sau de Apollo), la acordurile careia pietrele, vrajite, se rinduiau singure la locul lor. Mai tirziu, Amphion s-a casatorit cu Niobe, fiica lui Tantalus, cu care a avut mai multi copii. Si-a pus singur capat zilelor – dupa o legenda – indurerat de moartea copiilor sai ucisi de Apollo. Dupa o alta versiune, a fost el insusi sagetat de zeu.

RASTURNA, rastorn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din pozitia lui normala, facandu-l sa cada intr-o parte sau sa ajunga cu susul in jos. ◊ Expr. A rasturna brazda = a taia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A intoarce (un recipient) cu fundul in sus pentru a face sa cada sau sa curga continutul; a varsa. ◊ Expr. A rasturna pe gat = a bea repede, pe nerasuflate. 2. Tranz. A culca la pamant, a pravali, a dobori. ♦ Tranz. si refl. (Despre oameni) A face sa cada sau a cadea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A inlatura dintr-o situatie inalta, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situatie, o pozitie, un plan, o conceptie. 4. Refl. A sta sau a se aseza intr-o pozitie comoda, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Ras- + turna.

pierzator, pierzatoare, pierzatori, pierzatoare, adj., s.m. (inv. si pop.) 1. care nimiceste, distruge sau vatama; care aduce un prejudiciu moral; nimicitor, distrugator, vatamator; ucigas. 2. (s.m.) persoana care provoaca pagube, ruina, distrugere. 3. care provoaca dezordine, rascoala. 4. care duce la osanda si la pierderea vietii vesnice. 5. (s.m. art.) diavolul. 6. care cauzeaza un prejudiciu moral, care duce la pierzanie; degradant. 7. (s.m.) persoana care incalca principiile morale si religioase; om pacatos, defaimator, batjocoritor. 8. (persoana) care sufera o paguba, o pierdere materiala.

Hector, celebru erou troian (cunoscut din Iliada), fiul regelui Priamus si al Hecubei si sotul Andromachai, cu care a avut un fiu: pe Astianax zis si Scamandrius. Hector era cel mai viteaz dintre troieni. Stiind dinainte ca avea sa moara in lupta ucis de Achilles, ca cetatea lui avea sa fie distrusa, el a continuat totusi sa lupte alaturi de ai sai. In cel de-al zecelea an de razboi, cind luptele se dadeau sub zidurile Troiei, Hector seamana groaza si moarte in tabara grecilor. Dupa ce-i ucide pe cei mai vajnici dintre ei, in frunte cu Patroclus (v. si Patroclus), dupa ce conduce atacul dezlantuit de troieni impotriva corabiilor grecesti, pe care le incendiaza, Hector ramine singur, afara din cetate, sa-l infrunte pe Achilles (v. si Achilles). El este fugarit de trei ori in jurul zidurilor Troiei de catre eroul „cel iute de picior” si cade, rapus de mina lui, sub privirile ingrozite ale parintilor sai, care urmaresc lupta de sus, de pe ziduri. Cadavrul lui Hector e legat de carul lui Achilles si tirit de catre acesta prin pulbere, apoi dus in tabara ahee. Mai tirziu, la cererea si la rugamintile lui Priamus, Achilles il inapoiaza troienilor, care-l ard pe rug, cu mare cinste.

Epigoni, nume purtat de Aegialeus, Amphilochus, Diomedes, Euryalus, Promachus, Sthenelus si Thersander. Ei erau urmasii directi ai celor sapte eroi care au participat la prima expeditie organizata impotriva cetatii Thebae (v. si Adrastus 1.). Zece ani mai tirziu, pentru a razbuna moartea parintilor lor, epigonii, sub conducerea lui Alemaeon (v. si Alemaeon), au organizat, la rindul lor, o noua expeditie. Ea s-a soldat cu infringerea cetatii Thebae, care a fost pradata si distrusa. Dintre epigoni, singur Aegialeus a pierit in lupta.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)