Rezultate din textul definițiilor
mondroi s.m. (reg.) om tacut, posac, ursuz.
motohoi, -oaie, motohoi, -oaie, s.m. si f. (reg.) 1. sperietoare de pasari in grau. 2. om tacut, nesociabil, ursuz.
pas1, pasi, s.m. (reg.) om tacut si rau, care priveste pe sub sprancene.
MUTALAU, mutalai, s. m. (Reg.) om tacut, care vorbeste putin; om posac, morocanos; p. ext. om prost, nerod. – Mut + suf. -alau.
bufnita s i (rar) bufna f., pl. e (d. buhna, buha, buhnesc). Huhurez fara moturi, o mare pasare rapitoare nocturna. Fig. Om cu ochiii holbati. om tacut si mizantrop. V. boaghe, bogza.
TACAI, tacaiesc, vb. IV. Intranz. A scoate la intervale regulate sunetul exprimat prin interjectia „tac”. ♦ A ciocani, a tacani. ♦ (Despre inima) A zvacni, a bate (ritmic). [Var.: tacai vb. IV] – Tac1 + suf. -ai.
A TACAI ~iesc intranz 1) A produce un zgomot repetat prin lovire la intervale regulate; a face „tic-tac”. 2) (despre inima) v. A TICAI. /tac + suf. ~ai
tacut ~ta (~ti, ~te) 1) v. A tacea. 2) (despre oameni) Care vorbeste putin; care este inchis in sine; taciturn. ◊ Pe ~te pe ascuns. /v. a tacea
juglau, juglai, s.m. (reg.) om morocanos, tacut, inchis; juvlau.
juvlau, juvlai, s.m. (reg.) om morocanos, tacut, inchis; juglau.
ascuns, -a adj. Acoperit, secret: loc ascuns. Fig. tacut, necomunicativ: om ascuns. S. n., pl. uri. Ascundere repetata: am perdut [!] timpu cu ascunsu. Vechi. S. f. si n., pl. uri. Taina. De-a ascunsu sau n. pl. de-a ascunsele, joc copilaresc in care unii se ascund si altu-i cauta. In ascuns ori pe ascuns, in secret, pe furis, in taina.
MOROCANOS, -OASA, morocanosi, -oase, adj. (Despre oameni) Ursuz, posomorat, tacut, posac; (despre infatisarea, manifestarile oamenilor) care tradeaza, exprima o proasta dispozitie sufleteasca. – Morocani + suf. -os.
TAINIC, -A, tainici, -ce, adj. 1. Plin de mister; misterios. 2. Nestiut, necunoscut, neinteles de altii, secret. ♦ Intim. 3. (Despre locuri) Ascuns, ferit. ♦ (Despre oameni) Retras, singuratic, izolat. 4. Discret, tacut, inchis. – Din sl. tajnu, -niku.
MUTULICA, mutulici, s. m. 1. (Fam.) Persoana tacuta, timida, care vorbeste putin; om prostut, bleg. 2. (Bot.) Planta al carei rizom se intrebuinteaza ca leac impotriva durerilor abdominale (Scopalia carniolica). – Mut + suf. -ulica.
RECULEGERE s.f. Actiunea de a (se) reculege si rezultatul ei. ♦ Moment de reculegere = moment de tacere si de meditatie in memoria unui disparut. [< reculege].
POSAC, -A, posaci, -ce, adj. (Despre oameni si manifestarile lor) Lipsit de veselie, prost dispus; tacut, morocanos, necomunicativ, nesociabil. ♦ (Despre vreme, peisaje etc.) Care inspira melancolie; dezolant, deprimat. – Et. nec.
RECULEGERE, reculegeri, s. f. Actiunea de a se reculege si rezultatul ei. ◊ Moment (sau minut) de reculegere = moment in care se pastreaza tacere in semn de omagiu pentru o persoana care a murit. – V. reculege.
A ASTUPA astup tranz. 1) (gauri, crapaturi, adancituri etc.) A face sa nu se vada (acoperind cu ceva sau aplicand ceva). 2) (usi, ferestre, vase) A face sa nu mai aiba deschizatura. ◊ A-si ~ urechile a nu vrea sa auda ceva. ~ cuiva gura a face pe cineva sa taca. ~ cuiva ochii a nu lasa pe cineva sa vada realitatea. 3) (zgomote, melodii, sunete etc.) A face sa nu se auda, depasind in intensitate; a acoperi. 4) fig. (urme) A face sa dispara. /<lat. asstuppare
ASTUPA, astup, vb. I. Tranz. 1. A umple o gaura, o deschizatura etc.; a infunda o sticla cu un dop. ◊ Expr. A-si astupa urechile = a-si pune ceva la (sau in) urechi pentru a nu auzi; fig. a nu voi sa auda ceva. A astupa cuiva gura = a face pe cineva sa taca. (Fam.) A astupa gauri = a plati datorii. 2. A inchide, a bara o intrare, o deschizatura; a face inaccesibil sau impracticabil un drum. 3. A acoperi, a inveli. ◊ Expr. A astupa cuiva ochii = a nu lasa pe cineva sa vada realitatea. ♦ A ingropa. Frunza ca s-a scutura, Trupul ca mi-a astupa (ALECSANDRI). ♦ A face sa nu se mai auda ceva. ♦ A sterge, a face sa dispara o urma. – Lat. *asstuppare.
confund, a -a v. tr. (fr. confondre, d. lat. con-fundere, a amesteca [d. con-, impreuna, si fundere, a turna], dupa cufund). Amestec: aceste doua riuri isi confunda apele. Nu disting: a confunda un om, un lucru cu altu. Fig. Pun in incurcatura, in neputinta sa raspunda, reduc la tacere: a confunda un demagog. Uimesc: stirea asta ma confunda, amabilitatea ta ma confunda. V. refl. Ma turbur, ma incurc: ratiunea mi se confunda. Ma confund in scuze, le repet prea mult.
TICAI1, pers. 3 ticaie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ceasornice) A emite un sunet ritmic caracteristic in timpul functionarii; a face tic-tac. 2. (Despre inima) A bate tare (sub efectul unei emotii puternice); a zvacni, a palpita. – Tic1 + suf. -ai.
CLANTA, clante, s. f. 1. Maner metalic montat la broasca usii sau a portii, care prin apasare, face sa functioneze mecanismul de inchidere si de deschidere al acestora; clampa. 2. Fig. (Peior. si fam.) Gura. ◊ Expr. A(-i) da cu clanta = a vorbi mult, intruna (si despre lucruri marunte). Rau (sau bun) de clanta, se spune despre un om care vorbeste mult (si inutil) sau despre un om certaret. A se lua (cu cineva) la clanta = a se certa (cu cineva). Tine-ti clanta! sau taca-ti clanta! = nu mai vorbi! taci!; – Cf. clant.
SCUMP, -A, scumpi, -e, adj. 1. (Despre lucruri) Care se vinde sau se cumpara la un pret ridicat; costisitor; (despre preturi) mare, ridicat. ♦ (Despre oameni) Care cere preturi mari. 2. (Despre lucruri) Valoros, pretios, de pret. Daruri scumpe. 3. (Despre fiinte) Foarte drag, iubit. 4. (Inv. si pop.) Zgarcit. ◊ Expr. (A fi) scump la vorba = (a fi) tacut. A fi scump la ras = a rade rar, a fi posac. A fi scump la vedere = a se arata rar in societate, printre ceilalti oameni; a fi greu de gasit. ◊ (Substantivat) Lenesul mai mult alearga, scumpul mai mult pagubeste. – Din sl. skonpu.
A TICAI ~iesc intranz. 1) (despre ceasornice) A produce un sunet ritmic caracteristic; a face „tic-tac”. 2) (despre inima) A bate in ritm accelerat si cu putere din cauza unor emotii sau a unui efort; a zvacni; a palpita. /tic + suf. ~ai
CLOCI, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. si intranz. (Despre pasari) A sedea pe oua incalzindu-le, pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boala = a fi pe cale de a cadea bolnav. 2. Tranz. Fig. A pune la cale; a planui, a urzi. ♦ A se gandi in tacere si insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv.; a lenevi, a trandavi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente) A prinde miros urat; a se strica, a se altera. ♦ (Despre oameni) A se molesi de trandavie. Fata ei se clocise de sedere (ISPIRESCU). – Bg. kloci.
URSUZ adj. 1. insociabil, morocanos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorat, taciturn, tacut, uracios, (livr.) hirsut, (pop.) sanchiu, (inv. si reg.) moros, sunducos, tacator, (reg.) modoroi, mutac, mutaret, (Olt.) dugos, (Mold.) paclisit, (prin Transilv.) tacatoi, (Bucov. si Mold.) talmut, (fig.) inchis. (om ~.) 2. morocanos, posac, rautacios, (fig.) acru. (Vorbea cu ton ~.)
tist interj. – 1. Pst, ei: serveste pentru a impune tacerea. – 2. Stai, asculta: serveste pentru a atrage atentia. – Var. tist, sst. Creatie expresiva, cf. tisti. – Der. tistui, vb. (a impune liniste, a face pe cineva sa taca; a chema); tistuitura, s. f. (actiunea de a face pe cineva sa taca).
condamn si condemn, a -a v. tr. (fr. condamner, it. condannare, d. lat. condemnare. – Condeamna, sa condemne. V. damnez, indemnitate). Osindesc, pronunt o sententa contra cuiva. Fig. Reprob: a condamna o opiniune. Declar perdut [!] fara speranta: un bolnav condamnat de medici. Astup, incui pe tot-de-a-una: a condamna o usa. Reduc, oblig: condamnat la tacere.
BOT ~uri n. 1) Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ A bea la ~ul calului a bea ultimul pahar, in picioare, inainte de plecare. 2) depr. Cavitate a capului omului in care se afla limba si dintii si care serveste ca organ al alimentatiei si al vorbirii; gura. ◊ A pune (pe cineva) cu ~ul pe labe a pune (pe cineva) la punct; a obliga la tacere (pe cineva). A se sterge pe ~ de ceva a fi nevoit sa renunte la ceva de mult ravnit. A se intalni (cu cineva) ~ in ~ a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa in ~ cu cineva a fi in mare prietenie cu cineva. A face ~ a se bosumfla. 3) Partea din fata (ascutita) a unui obiect. ~ul automobilului. ~ul pantofului. /Orig. nec.
CALM adj., s. 1. adj. domol, linistit, pasnic, potolit, stapanit, temperat. (om ~.) 2. adj. f*******c, imperturbabil, placid. (O fire ~.) 3. s. f****a, imperturbabilitate, placiditate. (~ul unui om f*******c.) 4. adj. calmat, domolit, linistit, moderat, ponderat, potolit, temperat. (Atitudine ~.) 5. s. v. cumpat. 6. s. v. astampar. 7. adj. domol, linistit, molcom, netulburat, pasnic, potolit, tihnit, (inv.) paciuit, (fig.) destins, dulce. (O atmosfera ~.) 8. s. v. liniste. 9. adj. v. linistit. 10. adj. linistit, tacut. (Pe aleile ~.) 11. adj. v. usor.
ISIHASM ({s} gr. hesychia „tacere, liniste si concentrare interioara”) subst. Doctrina mistico-ascetica, aparuta in mediile monastice din Bizant in sec. 4-7, si care s-a dezvoltat in Biserica Ortodoxa in sec. 13-14; in dec. 4 al sec. 14 a fost fundamentata de Gr. Palamas. I. incearca sa realizeze unirea omului cu Dumnezeu prin rugaciuni launtrice pana la stadiul de a vedea lumina taborica. Evagrie din Pont a initiat cel dintai „Rugaciunea inimii” sau „Rugaciunea lui Iisus”, care consta din invocarea repetata a numelui lui Hristos, pentru ca astfel Dumnezeu sa se salasluiasca in om.
amar, -a adj. (lat. amarus, it. amaro, pv. amar, fr. amer). De un gust aspru si neplacut (ca chinina ori pelinu), in opoz. cu dulce: migdale amare. Fig. Trist, plin de suferinta: viata amara, zile amare. Care arata adinca tristeta: lacrimi amare. Agonisit cu multa suferinta: o pine [!] amara. S. n., pl. uri. Chin, necaz, suferinta: cine n' a gustat amaru nu stie ce-i zaharu (Prov.). A-ti minca amaru cu cineva (sau undeva), a trai gustind cu cineva (sau undeva) zile bune sau rele. A-ti inghiti amaru, a suferi in tacere. A-ti varsa amaru, a-ti descarca necazu. Mare numar, mare cantitate: dupa atita amar de ani, atita amar de lume. O bautura alcoolica amara aperitiva originara din Olanda (si numita si biter). Cu amar, cu amaraciune: a plinge cu amar. Interj. Vai: vai si amar de voi, amar de viata ta!
caci, vechi cace. iar azi, in vorba, ca conj. (lat. quod quid). Arata: 1) cauza: Nu te amesteca in tarita, ca te maninca porcii (Prov.). 2) L. V. = „fiind-ca, pentru ca”: nu caci nu vrea, ci caci nu poate. Si pentru caci, cum se aude si azi. 3) L. V. = ca (relativ): fura piriti cace sint crestini (Dos.). Numai caci, numai ca, afara de faptu ca. 4) Adv. „De ce”: Cace (sau ca ce?) ati ingropat? (Dos.). Pentru caci, de ce? – Azi (exclamativ) = „ah, cum”: Of, caci nu mai tace, caci n´am bani! (Munt.).