Rezultate din textul definițiilor
TRISTETE tristeti f. Stare de spirit a unui om trist. [G.-D. tristetii] /trist + suf. -ete
smicurat, smicurata, adj. 1. (inv.) sfaramat, zobit. 2. (inv.; despre boabele de porumb) dezghiocat. 3. (reg.; despre oameni) trist.
IPOHONDRIAC, -A adj., s. m. f. (om) trist, capricios, obsedat de propria sanatate; ipohondric. (< fr. hypocondriaque)
SATURNIAN, -A adj. 1. perioada ~a = perioada anterioara revolutiei geologice care a dat continentelor forma actuala. 2. (despre oameni) trist, melancolic. 3. care apartine planetei Saturn. (< fr. saturnien)
MOHORAT, -A, mohorati, -te, adj. 1. Care are culoarea de la rosu-caramiziu la rosu-vinetiu; p. gener. de culoare inchisa; intunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumina, intunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mahnit, trist, posomorat. – V. mohori.
SUMBRU, -A adj. 1. intunecat. 2. (fig.; despre oameni) posomorat, trist. ◊ chinuit de ganduri. (< fr. sombre)
POSomORAT, -A, posomorati, -te, adj. (Despre oameni) Rau dispus; trist, mohorat, posac; (despre fata sau privirea oamenilor) care exprima o rea dispozitie, tristete. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare intunecata; p. ext. care face o impresie trista; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) intunecat, ploios. – V. posomori.
MELANCOLIC adj. 1. trist, (inv.) melanholicos. (om ~; privire ~.) 2. v. elegiac. 3. posomorat, trist. (O noapte ~.)
TomNATIC, -A, tomnatici, -ce, adj. 1. Care apare toamna, care se face toamna; de toamna. ♦ (Despre pomi) Care rodeste toamna; (despre fructe) care se coace toamna. ♦ (Adverbial) Ca toamna, a toamna; fig. trist, melancolic. 2. Fig. (Despre oameni) Trecut de maturitate, ajuns la varsta care preceda batranetea. ◊ Flacau (sau holtei, fecior) tomnatic = barbat trecut de tinerete si ramas neinsurat. [Var.: tomnatec, -a adj.] – Toamna + suf. -atic.
trist, -A, tristi, -ste, adj. 1. (Despre oameni) Suparat, mahnit, amarat, abatut; melancolic. ♦ (Despre ochi, manifestari ale oamenilor, sunete etc.) Care exprima tristete, melancolie. ♦ (Despre lucruri, stari sau fapte care tin de natura sau de viata omului) Plin de tristete. 2. Care provoaca tristete, suparare, care intristeaza; dureros. ♦ Care sugereaza, evoca tristete; deprimant, dezolant. – Lat. tristis.
TEMPORA SI FUERINT NUBILA, SOLUS ERIS (lat.) daca timpul se schimba in rau, vei ramane singur – Ovidiu, „tristele”, I, 1, 40. V. si Donec eris felix, multos numerabis amicos.
DONEC ERIS FELIX, MULTOS NUMERABIS AMICOS (lat.) cat timp vei fi fericit, vei avea multi prieteni – Ovidiu, „tristele”, I, 9, 5-6. vers celebru al poetului, care, exilat la Tomis, se vede parasit de toti prietenii. V. si Tempora si fuerint nubila, solus eris.
GALES, -A, galesi, -e, adj. (Despre ochi sau privire; p. ext. despre oameni; adesea adverbial). 1. Dragastos, duios. 2. Melancolic, trist. [Var.: (reg.) galis, -a adj.]. – Din bg. kales.
PLANGARET, -EATA, plangareti, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata sa planga; care plange usor; care se vaita, se plange mereu; plangator, plangacios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care apartine unui om plangacios, care tradeaza pe omul plangacios; plin de durere, tanguitor, trist, jalnic; plangator, plans2. – Plange + suf. -aret.
CERNIT2, -A, cerniti, -te, adj. 1. De culoare neagra. ♦ (Despre haine) Negru, de doliu. 2. (Despre oameni) Care poarta doliu. 3. Fig. Mahnit, indurerat, trist; posomorat, mohorat. – V. cerni.
CERNIT2, -A, cerniti, -te, adj. 1. De culoare neagra. ♦ (Despre haine) Negru, de doliu. 2. (Despre oameni) Care poarta doliu. 3. Fig. Mahnit, indurerat, trist; posomorat, mohorat. – V. cerni.
NEGUROS, -OASA, negurosi, -oase, adj. 1. Acoperit, invaluit de negura (1); cetos, paclos, neguriu. ♦ Intunecat, obscur; mohorat, posomorat. 2. Fig. (Despre oameni si despre ochii, privirea etc. lor) Mohorat, trist, posomorat, incruntat. 3. Fig. Imprecis, confuz, neclar. – Negura + suf. -os.
posmagit, posmagita, adj. (reg.) 1. (despre oameni) foarte slab, sfrijit, uscat, scofalcit; zbarcit. 2. (fig.) mahnit, trist, suparat. 3. (despre plante) ofilit, vested.
amar, -a adj. (lat. amarus, it. amaro, pv. amar, fr. amer). De un gust aspru si neplacut (ca chinina ori pelinu), in opoz. cu dulce: migdale amare. Fig. trist, plin de suferinta: viata amara, zile amare. Care arata adinca tristeta: lacrimi amare. Agonisit cu multa suferinta: o pine [!] amara. S. n., pl. uri. Chin, necaz, suferinta: cine n' a gustat amaru nu stie ce-i zaharu (Prov.). A-ti minca amaru cu cineva (sau undeva), a trai gustind cu cineva (sau undeva) zile bune sau rele. A-ti inghiti amaru, a suferi in tacere. A-ti varsa amaru, a-ti descarca necazu. Mare numar, mare cantitate: dupa atita amar de ani, atita amar de lume. O bautura alcoolica amara aperitiva originara din Olanda (si numita si biter). Cu amar, cu amaraciune: a plinge cu amar. Interj. Vai: vai si amar de voi, amar de viata ta!
Admetus, unul dintre argonauti, care a participat si la vinatoarea mistretului din Calydon. Era rege in cetatea Pherae, din Thessalia. L-a gazduit pe Apollo in vremea cind acesta era prigonit de catre Zeus, fapt pentru care mai tirziu zeul avea sa-si dovedeasca din plin recunostinta. Indragostindu-se de Alcestis, fiica regelui Pelias, Admetus, cu concursul lui Apollo, reuseste s-o ia in casatorie, indeplinind conditia impusa de Pelias: aceea de a veni s-o ia intr-un car la care erau inhamati alaturi un leu si un mistret. Tot datorita lui Apollo, lui Admetus i se fagaduieste nemurirea in schimbul vietii altui om care ar fi vrut sa se sacrifice in locul lui. Cind se-mplineste sorocul, singura care se hotaraste sa se sacrifice din dragoste pentru el este regina Alcestis. Tocmai atunci soseste insa la Pherae si Heracles, vechiul tovaras al lui Admetus de pe vremea expeditiei argonautilor. Auzind de trista veste a mortii reginei, Heracles porneste pe urmele ei in Infern, o readuce pe pamint si o reda sotului ei. Dupa o alta versiune, abnegatia lui Alcestis ar fi miscat inima Persephonei, care i-ar fi ingaduit, de bunavoie, sa se intoarca inapoi, pe pamint.
DESCURAJAT adj. 1. demoralizat, deprimat, (fig.) demobilizat. (om ~.) 2. abatut, amarat, deprimat, indispus, indurerat, intristat, mahnit, necajit, suparat, trist, (pop.) obidit, (inv. si reg.) scarbit, suparacios, (inv.) dosadit, ponosit, pricajit, (fig.) catranit, pleostit, plouat. (E tare ~ de vestea primita.)
INNEGURA, innegurez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) acoperi cu negura, cu ceata; a (se) intuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A capata o expresie trista; a se intuneca. – In + negura.
corabie f. (vsl. korabi si korabli, bg. sirb. korab, rus. korabli, d. vgr. korabion, dim. d. karabos, crab si [pin [!] aluz. la gaoace] corabie; mlat. karabus, un fel de luntre; ngr. koravi; it. caravella, fr. caravelle, sp. carabela, pg. caravela. V. crab). Vas de navigat, nava, bastiment (cu pinze). trist par´ca ti s´ar fi inecat corabiile, foarte trist. Corabie cu abur, V. vapor si probela. – Si curabie (Cod. Vor.).
NENOROCIT, -A, nenorociti, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care se gaseste intr-o situatie vrednica de plans, care este lipsita de noroc, de fericire, care are de indurat un mare necaz, o mare suferinta; (om) nefericit. 2. Adj. (Despre situatii) Care inspira mila, tristete; vrednic de plans, dureros, trist, jalnic. ♦ (Despre starea, mediul in care se afla cineva) Care denota o situatie foarte proasta, vrednica de plans; p. ext. sarac, saracacios. 3. Adj. Care aduce sau constituie o nenorocire (2); dezastruos, funest, nefast, tragic. 4. Adj., s. m. si f. (om) ticalos, de nimic. – V. nenoroci.
CHIP1 ~uri n. 1) Partea de dinainte a capului la om; fata; obraz. Frumos la ~. 2) Ansamblu de trasaturi specifice fetei; fizionomie; figura. Un ~ trist. 3) Imagine a unei persoane redata prin desen, sculptura etc.; portret. 4) Forma particulara de a fi (a cuiva sau a ceva); mod; fel. /<ung. kep
SUPARAT adj. 1. (pop. si fam.) burzuluit, (livr. si fam.) ofuscat, (fam.) imbufnat, mofluz, zborsit, (fam. fig.) sifonat, zbarlit. (A ramas o vreme ~.) 2. v. certat. 3. v. inciudat. 4. abatut, amarat, deprimat, descurajat, indispus, indurerat, intristat, mahnit, necajit, trist, (pop.) obidit, (inv. si reg.) scarbit, suparacios, (inv.) dosadit, ponosit, pricajit, (fig.) catranit, pleostit, plouat. (E tare ~ de vestea primita.) 5. v. necajit. 6. agasat, enervat, iritat, plictisit, sacait, (livr.) tracasat, (pop.) zadarat. (om ~.) 7. v. nervos.
bou m. (lat. bos, bŏvis, vgr. bus; it. bue, pv. buou, fr. boeuf, sp. buey, pg. boi). Un animal rumegator domestic cornut alb cenusiu (mai rar negru, caramiziu sau breaz) care se intrebuinteaza la tras caru, plugu si alte greutati care trebuie duse mai incet. Fig. (pin aluzie la incetineala boului fata de vioiciunea calului). om foarte prost. Bou noptii, un gindac mare cafeniu care zboara noaptea, mai mic de cit caradasca. Boul lui Dumnezeu, buburuza. A nu-ti fi boii acasa, a ti se fi inecat corabiile, a fi mai trist de cit esti de obicei. A-ti pune boii in plug cu cineva, a lucra in tovarasie cu el, a avea a face cu el, si deci a avea ocaziune de cearta. A trage pe cineva ca cu boii, a-l duce cu mare ce la un lucru care nu-i place. De-a bou (rar), in brinci, in patru labe: a cadea de-a bou. V. taur, vaca, vitel.