Rezultate din textul definițiilor
MORÁLĂ, morale, s. f. 1. Ansamblul normelor de conviețuire, de comportare a oamenilor unii față de alții și față de colectivitate și a căror încălcare nu este sancționată de lege, ci de opinia publică; etică. ♦ Comportare (lăudabilă); moravuri. 2. Disciplină științifică care se ocupă cu normele de comportare a oamenilor în societate; (concr.) carte care cuprinde aceste norme; etică. 3. (Fam.) Dojană, mustrare. ♦ Concluzie moralizatoare cuprinsă într-o scriere, mai ales într-o fabulă; învățătură. – Din lat. moralis, fr. morale.

RĂU, REA, răi, rele, adj., s. n., adv. I. Adj. Care are însușiri negative; lipsit de calități pozitive. 1. (Adesea substantivat) Care face, în mod obișnuit, neplăceri altora. ◊ Expr. Poamă rea sau soi rău = persoană cu deprinderi urâte. Rău de mama focului = plin de răutate, foarte înrăit. ◊ Compuse: rea-voință s. f. = purtare sau atitudine neprietenoasă, ostilă față de cineva sau de ceva; lipsă de bunăvoință; rea-credință (scris și reacredință) s. f. = atitudine incorectă, necinstită; perfidie. (Loc. adj. și adv.) De rea-credință = incorect, necinstit, rău intenționat. ♦ Care exprimă, care denotă răutate; care este contrar binelui. 2. Care nu-și îndeplinește îndatoririle morale și sociale legate de o anumită circumstanță, care nu e potrivit unui anumit lucru, unei anumite situații; necorespunzător, nepotrivit. ♦ (Despre copii) Neascultător, răsfățat, răzgâiat. 3. Neconform cu regulile moralei; în dezacord cu opinia publică. ♦ (Despre vorbe) Care supără, care jignește; p. ext. urât. 4. (Despre viață, trai etc.) Neliniștit, apăsător, chinuit. ◊ Expr. A duce casă rea (cu cineva) = a nu se înțelege, a trăi prost (cu cineva). A-și face sânge rău (sau inimă, voie rea) = a se necăji, a fi mâhnit. 5. (Despre vești) Care anunță un necaz, o supărare; neplăcut. II. Adj. Care nu are calitățile proprii destinației, menirii, rolului său. 1. Care nu este apt (pentru ceva), care nu e corespunzător unui anumit scop, unei anumite întrebuințări; care prezintă unele defecte, unele imperfecțiuni. ♦ (Fiz.; despre corpuri) Rău conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite cu ușurință sau deloc. 2. (Despre organele corpului) Care nu funcționează normal; bolnav; (despre funcții fiziologice) care nu se desfășoară normal. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Uzat, rupt, stricat. 4. (Despre băuturi) Neplăcut la gust, prost pregătit. 5. (Despre bani) Care nu are curs, ieșit din circulație; fals. III. Adj. (Despre meseriași, artiști etc.) Neîndemânatic, incapabil, nepriceput. IV. Adj. 1. Nesatisfăcător; dăunător. ◊ Expr. A lua (cuiva ceva) în nume de rău = a atribui cuiva o intenție răuvoitoare, a interpreta eronat o observație, un sfat. 2. (Despre vreme) Urât; nefavorabil. 3. (În superstiții) Prevestitor de rele; nefast, nenorocos. V. Adv. 1. Așa cum nu trebuie; nepotrivit, greșit, cu defecte. ♦ Neconform cu realitatea; inexact, neprecis, incorect. 2. Neplăcut, supărător, nesatisfăcător. ◊ Expr. A-i fi (sau a-i merge) cuiva rău = a avea o viață grea, a trece prin momente grele; a nu-i prii. A sta rău = a nu avea cele necesare, a fi lipsit de confort, a fi sărac. A-i ședea rău (ceva) = a nu i se potrivi o haină, o atitudine etc.; a fi caraghios, ridicol. A-i fi (cuiva) rău sau a se simți rău = a fi sau a se simți bolnav. A i se face (sau a-i veni cuiva) rău = a simți deodată amețeală, dureri, senzație de greață etc.; a leșina. A-i face (cuiva) rău = a-i cauza (cuiva) neplăceri. A-i părea (cuiva) rău (de sau după ceva ori după cineva) = a regreta (ceva sau pe cineva). 3. Incomod, neconfortabil. 4. Neplăcut, dezagreabil. 5. Neconform cu părerile, cu gusturile cuiva. 6. Puternic, tare; foarte. VI. S. n. 1. Ceea ce aduce nemulțumire; neplăcere; pricină de nefericire; neajuns. ◊ Loc. adv. Cu părere de rău = cu regret. A rău = a nenorocire. ◊ Loc. prep. De răul (cuiva) = din cauza (răutății) cuiva. ◊ Expr. A vrea, a dori (cuiva) răul = a dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. Uita-te-ar relele!, formulă glumeață prin care se urează cuiva noroc și fericire. ♦ Boală, suferință. ◊ Rău de mare = stare de indispoziție generală care se manifestă la unii călători pe mare. Rău de munte (sau de altitudine) = stare de indispoziție generală cauzată de rarefierea aerului de pe înălțimi. 2. Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. ◊ Expr. A vorbi de rău (pe cineva) = a ponegri (pe cineva). ♦ (La pl.) Pozne, nebunii copilărești. – Lat. reus „acuzat”, „vinovat”.

COR1, coruri, s. n. 1. Grup de cântăreți care execută împreună o compoziție muzicală. ◊ Loc. adv. În cor = (toți) deodată, în același timp, împreună. ◊ Expr. A face cor cu alții = a face cauză comună cu alții, a se solidariza cu alții (în scopuri rele). ♦ Compoziție muzicală destinată să fie cântată de mai multe persoane; executarea unei astfel de compoziții. 2. (În teatrul antic) Grup de actori care luau parte la desfășurarea acțiunii dramatice ca personaj colectiv, exprimând, prin cântec, recitare, mimică sau dans, opinia publică; p. ext. versurile cântate de acest grup. – Din lat. chorus. Cf. germ. Chor.

STRÁDĂ, străzi, s. f. 1. Drum (pavat sau asfaltat) în interiorul unei localități, de-a lungul căruia se înșiră, de o parte și de alta, trotuarele și casele. ◊ Expr. Omul de pe stradă = un anonim, o persoană oarecare (reprezentând opinia publică). A arunca (pe cineva) în stradă = a da (pe cineva) afară din casă; p. ext. a lua (cuiva) tot ce are, a sărăci. 2. Locuitorii unei străzi (1). [Pl. și: (înv.) strade] – Din ngr. stráta, it. strada.

INVESTIGÁ vb. 1. v. analiza. 2. (fig.) a sonda. (A ~ opinia publică.)

INVESTIGÁRE s. 1. v. analiză. 2. investigație, (fig.) sondaj, sondare. (~ în opinia publică.)

RĂSÚNET s. 1. v. ecou. 2. v. rezonanță. 3. (fig.) ecou, rezonanță, (înv. fig.) sunet. (A avut vreun ~ în opinia publică acțiunea lor?)

COR ~uri n. 1) Formație de cântăreți organizați după criteriul vocilor, care execută o piesă muzicală vocală. ◊ În ~ la unison; împreună. 2) Compoziție muzicală destinată pentru un astfel de ansamblu. 3) (în teatrul antic) Grup de actori care simboliza în cadrul unui spectacol un personaj colectiv, întruchipând prin cântece, dansuri, gesturi opinia publică. 4) (în biserica catolică) Parte a bisericii unde stau cântăreții. /<lat. chorus

MANIPULÁ vb. tr. 1. a mânui, a manevra. 2. a antrena, prin mijloace de influențare psihică, un grup uman, o comunitate sau o masă de oameni la acțiuni al căror scop aparține unei voințe străine de interesele lor; a influența opinia publică prin mass-media sau prin alte metode persuasive. (< fr. manipuler)

AFRICA DE SUD, Republica ~, stat în S Africii; 1,22 mil. km2; 33,75 mil. loc. (1988; 68,2 la sută negri; 18 la sută albi; 10,5 la sută metiși și 3,3 la sută asiatici). Limbi de stat: afrikaans și engleza. Cap.: Pretoria (reșed. guvernului) și Cape Town (reșed. parlamentului). Orașe pr.: Johannesburg, Soweto/Southwest Town, Durban, East London, Port Elizabeth. Este împărțit în patru prov. (Cape, Natal, Orange, Transvaal) și nouă teritorii autonome indigene. Relief predominant de podișuri străbătute de lanțuri muntoase nu prea înalte; excepție M-ții Scorpiei (Drakensberg) cu alt. max.: 3.657 m; în lungul țărmului înguste cîmpii litorale. Climat tropical în N și subtropical în restul terit., moderat de alt.; în NV (deșertul Kalahari) și pe litoralul vestic (deșertul Namib) ariditate accentuată. Mari expl. de aur (664,6 t. 1985, locul I pe glob), diamante (10,2 mil. carate, 1985), min. de fier (29,84 mil. t. 1989), mangan (1,5 mil. t. 1989, locul 2 pe glob), nichel, crom (1,05 mil. t., 1985, locul 1 pe glob), bauxită, cupru, uraniu, metale rare (antimoniu, platină, titan). Expl. carbonifere (173,6 mil. t., 1989) și forestiere (4,5 mil. ha de pădure). Ind. A. de S., diversificată, produce energie electrică (156,74 miliarde kWh, 1989), fontă, oțel (9,1 mil. t., 1989), material rulant, autovehicule (montaj, 368,4 mii buc., 1988), tractoare, echipament pentru centrale electrice, mașini agricole, nave maritime, aparataj electrotehnic, utilaj minier, ciment (6,94 mil. t., 1989), țesături de lînă și bumbac, produse chimice, alim. (conserve de carne și de pește, lactate), zahăr (2,26 mil. t., 1988), hîrtie și celuloză etc. Predomină creșterea ovinelor (29,8 mil. capete, 1988), bovinelor (11,8 mil. capete, 1988), caprinelor (5,84 mil. capete, 1988), porcinelor (1,5 mil. capete, 1988), realizîndu-se o producție ridicată de carne, lînă (92,4 mil. t., 1988) și produse lactate. Pescuit intens (628,7 mii t. pește, 1986). Pe 10,8 la sută din terit. se cultivă porumb (6,9 mil. t., 1988), grîu (3,4 mil. t. 1988) cartofi (956 mii t. 1988), viță de vie (1,4 mil. t. struguri, 1988), tutun, citrice (620 mii t. 1988), arahide (231 mii t. 1988), banane, ananas ș.a. C.f: 23,4 mii km2 (c. 5,5 mii km electrificați). Căi rutiere: 184.520 km. Moneda 1 rand = 100 cents. Exportă aur, cărbune, produse siderurgice, diamante, metale neferoase, utilaje și mijloace de transport ș.a. și importă utilaje industriale și mijloace de transport, produse chimice, bunuri de larg consum, prod. alim. ș.a. – Istoric. Înainte de colonizarea europeană, terit. A. de S. a fost populat de boșimani, de hotentoți, iar apoi de polulația bantu. Colonizarea a fost începută de olandezi: în 1652 s-a întemeiat Colonia Capului (din 1806 în stăpînirea Angliei). Prin războaie împotriva cafrilor, purtate în sec. 18-19 de buri și de englezi, aceștia și-au lărgit considerabil posesiunile. În deceniul 4 al sec. 19 burii întemeiază republica Natal (proclamată colonie engleză în 1843), iar în deceniul 6 al sec. 19 republicile Transvaal și Orange, ocupate de Anglia în urma războiului anglo-bur (1899-1902). În 1910 se creează Uniunea Sud-Africană, ca dominion britanic, prin unirea Coloniei Capului, republicilor Orange, Natal și Transvaal, care participă la primul război mondial, de partea Aliaților. În 1949, guvernul Uniunii Sud-Africane a anexat Africa de Sud-Vest, pe care o administrase pînă atunci sub un mandat instituit de Liga Națiunilor și mai tîrziu de O.N.U. În anii postbelici, autoritățile sud-africane au înăsprit regimul de asuprire rasială, legiferînd apartheid-ul. La 31 mai 1961 Uniunea Sud-Africană s-a proclamat republică sub denumirea actuală și s-a retras din Commonwealth. Ca urmare a politicii de apartheid și a ignorării rezoluțiilor O.N.U., Adunarea Generală a hotărît în nov. 1974 să suspende participarea delegației autorităților sud-africane la lucrările sale. Izolarea republicii A. de S. s-a accentuat după destrămarea sistemului colonial portughez (1975) și a proclamării independenței Republicii Zimbabwe (1980). Guvernul de la Pretoria a lansat atacuri împotriva Angolei și a Mozambicului (1981), apoi împotriva republicilor Zimbabwe, Botswana și Zambia (1986), pe ca le-a acuzat că sprijină mișcarea SWAPO (Angola) și Congresul Național African. Amploarea mișcărilor de protest ale populației de culoare a determinat introducerea stării de urgență pe întreg teritoriul (12 iun. 1986). Sprijinul larg acordat de opinia publică internațională luptei împotriva apartheid-ului a constrîns guvernul să facă un șir de concesii, între care eliberarea din închisoare a lui Nelson Mandela, lider al Congresului Național African. În 1991 s-a adoptat o legislație prin care apartheid-ul a fost abandonat. A. de S. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral ales exclusiv de populația albă, iar cea executivă de președinte și de un cabinet condus de liderul partidului majoritar în Camera Adunării.

CEAUȘESCU, Nicolae (1918-1989, n. Scornicești), om politic comunist român. Membru al P.C.R. (din 1933). Arestat și condamnat pentru agitație comunistă în repetate rânduri, C. a contribuit la instaurarea regimului comunist în România, în urma ocupării țării de trupele sovietice. A aparținut grupului de comuniști „dinlăuntru” opus grupului de la Moscova venit în România după august 1944. După moartea lui Gh. Gheorghiu-Dej a fost ales prim-secretar al C.C. al P.C.R. (1965), secretar general al C.C. al P.C.R. (1965-1969), apoi secretar general al P.C.R. (1969-1989). A îndeplinit și funcția de președinte al Consiliului de Stat (1967-1974), președinte al R.S.R. (1974-1989). În primii ani după instalarea la conducerea P.C.R. a continuat și dezvoltat politica precedesorului său de deschidere în politica internă și internațională. Protestul său public împotriva invadării Cehoslovaciei de trupele Tratatului de la Varșovia în 1968 i-a atras puternice simpatii în țară și în opinia publică din Occident. Din 1971 a evoluat tot mai mult spre o formulă de guvernare de tip stalinist bazată pe un cult al personalității, fără precedent în istoria României. După 1980, situația României, deteriorată continuu pe toate planurile, a determinat o mare nemulțumire populară, care a izbucnit în decembrie 1989, când C. a fost înlăturat de la putere, judecat, condamnat la moarte și executat (25 dec.). Soția sa Elena a avut o influență politică nefastă în conducerea țării. A fost judecată, condamnată la moarte și executată împreună cu el.

OSSA (în mitologia greacă), zeiță care personifica faima (gura lumii, opinia publică). Era crainica lui Zeus și transmitea mesajele cu o extraordinară rapiditate (ex. difuzarea în Itaca a veștii pieirii Penelopei). La romani era identificată cu Fama.

CAMPÁNIE, campanii, s. f. 1. Totalitatea operațiilor executate de forțele armate ale unei țări sau de o parte a lor, pe un câmp de luptă, într-o anumită perioadă de timp, cu scopuri strategice parțiale. ◊ Loc. adj. De campanie = destinat să fie folosit pe front. Pat de campanie = pat care se poate strânge pentru a nu ocupa loc în timpul zilei sau pentru a fi mai ușor transportat. 2. Acțiune organizată după un anumit plan, în vederea realizării unor sarcini politice, sociale etc., într-o anumită perioadă de timp; p. ext. timpul cât durează această acțiune. Campanie electorală. Campanie agricolă.Campanie de presă = mobilizare a opiniei publice prin articole publicate în presă, în favoarea sau împotriva unei situații, unei cauze, unei persoane etc. – Din fr. campagne, rus. kampaniia.

DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Osândit la chinurile infernului. ♦ Blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. – Din fr. damné, lat. damnatus.

POPULÁR, -Ă, populari, -e, adj. 1. Care aparține poporului, privitor la popor, care provine din popor. ♦ Care este alcătuit din oameni din popor și lucrează pentru popor. 2. Creat de popor; specific unui popor, caracteristic culturii lui. 3. Care este făcut pentru popor, creat pentru necesitățile poporului; accesibil tuturor. ♦ (Despre expuneri, prelegeri, lucrări) Care poate fi înțeles cu ușurință de oricine; simplu, natural. 4. Care este iubit de popor, care se bucură de simpatia, de considerația opiniei publice; p. ext. cunoscut de toți. ♦ Care are o comportare prietenoasă, c******ă, atentă față de toată lumea. – Din fr. populaire.

PROIÉCT, proiecte, s. n. 1. Plan sau intenție de a întreprinde ceva, de a organiza, de a face un lucru. 2. Prima formă a unui plan (economic, social, financiar etc.), care urmează să fie discutat și aprobat pentru a primi un caracter oficial și a fi pus în aplicare. ◊ Proiect de lege = text provizoriu al unei legi, care urmează să fie supus dezbaterii organului legiuitor (și opiniei publice). 3. Lucrare tehnică întocmită pe baza unei teme date, care cuprinde calculele tehnico-economice, desenele, instrucțiunile etc. necesare executării unei construcții, unei mașini etc. ◊ Proiect de diplomă = lucrare cu caracter tehnic, aplicativ, pe baza căreia studenții institutelor politehnice, institutelor de arhitectură etc. obțin diploma la sfârșitul studiilor. [Pr.: pro-iect] – Din germ. Projekt, lat. projectus.

OPÍNIE, opinii, s. f. Părere, judecată, idee. ♦ opinia publică = părerea publicului într-o anumită chestiune. ◊ Expr. A face opinie separată = a susține în mod ferm o părere deosebită de cea a majorității; a nu se alătura părerii majorității. [Var.: (înv.) opiniúne s. f.] – Din lat. opinio, -onis, fr. opinion.

ZOMBIANÍSM s.n. Metodă de dirijare a comportamentului uman, direct sau prin sugestie, de manipulare a opiniei publice prin mijloace mass-media, care transformă omul într-un robot ușor de condus. (din zombi + suf. -/an/ism)

DEMAGOGÍE, demagogii, s. f. Înșelare a opiniei publice prin promisiuni mincinoase, discursuri bombastice etc., practicată de cineva pentru a-și crea popularitate; purtare de demagog. – Din fr. démagogie.

DEZAPROBÁ vb. a blama, a condamna, a înfiera, a proscrie, a reproba, a respinge, a stigmatiza, (livr.) a dezavua, (rar) a sancționa, (pop.) a osândi, (înv.) a mustra, a protesta, (fig.) a veșteji. (opinia publică a ~ gestul lui necugetat.)

OPÍNIE s. 1. v. părere. 2. părere, punct de vedere, (înv. și pop.) socotință, (înv.) proces, socoată. (Care e ~ ta în această problemă?) 3. v. concepție. 4. credință, idee, judecată, părere. (După ~ mea ...) 5. v. apreciere. 6. opinie publică = spirite (pl.). (~ era agitată.)

SPÍRIT s. 1. v. gândire. 2. (FILOZ.) duh, suflet. (Spirit și materie.) 3. v. suflet, (Transilv. și Bucov.) bleasc. (I-a ieșit spiritul.) 4. v. duh. 5. v. minte. 6. deșteptăciune, v. inteligență. 7. suflet. (Spiritul poporului român.) 8. specific. (Spiritul limbii noastre.) 9. (la pl.) v. opinie publică. 10. duh, haz, umor, (fig.) piper, sare. (Glumă plină de spirit.) 11. v. anecdotă. 12. v. fantomă. 13. (LINGV.) spirit lin = (înv.) psili.

BAROMÉTRU ~e n. 1) Aparat pentru măsurarea presiunii atmosferice. ~ cu mercur. ~ metalic. 2) fig. Ceea ce este sensibil la variații și permite aprecierea lor. Presa este ~ul opiniei publice. [Sil. -me-tru] /<fr. barometre

FÁIMĂ ~e f. 1) Apreciere publică înaltă a unei persoane sau a unui lucru pentru calitățile deosebite; renume; slavă; reputație; popularitate. 2) opinie publică (favorabilă sau defavorabilă); reputație. 3) rar Veste surprinzătoare; știre falsă; zvon. [G.-D. faimei] /<lat. fama

REPUTÁȚIE ~i f. 1) opinie publică (favorabilă sau defavorabilă) pe care o manifestă publicul pentru o persoană sau pentru un lucru; faimă. ◊ Se bucură de ~ bună. 2) Apreciere publică înaltă (a unei persoane sau a unui lucru) pentru calități deosebite; faimă; slavă; popularitate; renume. [G.-D. reputației; Sil. -ți-e] /<fr. réputation, lat. reputatio, ~onis

SCANDÁL ~uri n. 1) Faptă imorală săvârșită de persoane considerate ca fiind cinstite. 2) Gălăgie mare, însoțită de astfel de fapte. 3) Caz care provoacă indignarea opiniei publice. 4) Situație dezonorantă, înjositoare; dezonoare; rușine. /<sl. skandalu, ngr. skándalon, fr. scandale, lat. scandalum

VERSATÍL ~ă (~i, ~e) rar (mai ales despre persoane) Care își schimbă cu ușurință părerile; lipsit de fermitate; schimbător; instabil; nestatornic. opinie publică. /<fr. versatile

VÓGĂ f. livr. opinie publică (favorabilă sau nefavorabilă) despre cineva sau ceva; faimă; reputație. /<fr. vogue

DEMOSCOPÍE s.f. Metodă de sondare a opiniei publice prin întrebări cu ajutorul datelor statistice. [Gen. -iei. / cf. germ. Demoskopie, fr. démoscopie < gr. demos – popor, skopein – a privi].

DAMNÁT, -Ă adj. (Liv.) Condamnat la chinurile infernului. ♦ Blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. [Cf. lat. damnatus].

DIVERSIÚNE s.f. 1. Încercare de a schimba cursul unei acțiuni, de a abate intențiile sau preocupările cuiva. 2. Acțiune politică întreprinsă de un guvern reacționar cu scopul de a îndepărta atenția opiniei publice într-o direcție nepericuloasă pentru el. 3. Operație militară care urmărește abaterea atenției forțelor inamicului dintr-un anumit punct (în care urmează să fie atacat). [Pron. -si-u-. / cf. fr. diversion, it. diversione, lat. diversio].

OPÍNIE s.f. Părere, idee, judecată. ♦ opinie publică = părerea publicului, a maselor într-o anumită chestiune; a face opinie separată = a se deosebi în păreri de cineva (sau de majoritate); a-și exprima o părere contrară părerii majorității. [Gen. -iei, var. opiniune s.f. / cf. fr. opinion, lat. opinio].

PÚBLIC, -Ă adj. 1. (Op. privat) Care privește tot poporul, care aparține întregii națiuni. ♦ Care poate fi folosit de toată lumea. 2. Care se petrece, care are loc în fața unei adunări de oameni. 3. Care vine de la colectivitate, la care participă întreaga colectivitate. ♦ opinie publică = v. opinie. // s.n. 1. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume. 2. Totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. [Cf. fr. public, it. pubblico, lat. publicus].

DEMOSCOPÍE s. f. metodă de sondare a opiniei publice, prin întrebări, cu ajutorul datelor statistice. (< fr. démoscopie)

DOXOMETRÍE s. f. studierea opiniei publice cu ajutorul sondajelor asupra anumitor probleme. (< fr. doxométrie)

BARANGA, Aurel (1913-1979, n. București), dramaturg și publicist român. Versuri avangardiste („Poeme cu orbi”), un volum de proză reportericească („Ninge peste Ucraina”), drame și farse satirice, inspirate din actualitate („opinia publică”, „Viața unei femei”). Mici fabule în versuri.

BRĂTĂȘANU, Pavel (1857-1935, n. Șopîrlița, jud. Olt), om politic român. Membru al Partidului Național Român, apoi vicepreședinte al Partidului Național-Țărănesc (1926). A editat „La Roumanie” (1918-1919), apărut la Paris, în care a făcut cunoscută opiniei publice internaționale legimitatea dezideratului desăvîrșirii unității statale a românilor.

OSSIETZKY [osi:étski], Carl von (1889-1938), publicist german. În săptămânalul politic-cultural „Die Weltbühne”, pe care l-a condus (din 1927), s-a pronunțat pentru pacifism, condamnând militarizarea țării. Între 1933 și 1936, a fost internat succesiv în diverse lagăre de concentrare. Grav bolnav, a fost eliberat în urma puternicelor proteste ale opiniei publice mondiale. Premiul Nobel pentru pace (1935).

CONFERÍNȚĂ ~e f. 1) Expunere în public a opiniilor asupra unei teme (științifice, politice etc.). 2) Reuniune a reprezentanților unor state (organizații politice, obștești etc.) cu scopul de a face un schimb de păreri asupra unor probleme importante. ~ de pace. ~ internațională.~ de presă întâlnire în cadrul căreia o personalitate a vieții politice (sociale, culturale etc.) face o expunere și răspunde la întrebările reprezentanților presei. [G.-D. conferinței] /<fr. conférence, lat. conferentia

BLAM ~uri n. 1) Dezaprobare categorică publică a cuiva. 2) opinie defavorabilă despre ceva sau cineva. ◊ Vot de ~ sancțiune prin care o colectivitate, o organizație etc. dezaprobă activitatea unui conducător sau a unui împuternicit. /<fr. blâme

abjurá vb. tr. a renega public o credință, o doctrină, o opinie. (< fr. abjurer, lat. abiurare)

APRECIÉRE s. 1. v. evaluare. 2. atenție, cinste, cinstire, considerație, onoare, prețuire, respect, stimă, trecere, vază, (livr.) condescendență, deferență, rating, reverență, (înv. și reg.) seamă, (reg.) prețuială, (Mold.) lefterie, (înv.) laudă, socoteală, socotință, (grecism înv.) sevas, (înv. fam.) baftă, (fig.) credit. (Se bucură de ~ tuturor.) 3. v. recunoaștere. 4. aviz, judecată, opinie, părere, verdict. (Așteptăm cu nerăbdare ~ publicului.)

A PROFESÁ ~éz tranz. 1) (meserii, ocupații, activități etc.) A exercita în mod sistematic; a practica. 2) (opinii, convingeri) A susține în mod public argumentând. /<fr. professer

OPÍNIE s. f. părere, judecată, idee. ♦ ~ publică = părerea publicului, a maselor într-o anumită chestiune; a face ~ separată = a se deosebi în păreri de cineva (sau de majoritate). (< fr. opinion, lat. opinio)

ROTÓNDĂ s. f. 1. sală mare circulară, cu acoperișul sferic, ca o cupolă, pentru expoziții, sport etc. ◊ masă rotundă, dialog organizat pentru schimb de opinii într-o problemă de interes public. 2. platformă circulară pe care se dansează; ring1 (1). 3. pelerină largă, un fel de capă. (< fr. rotonde, it. rotonda)

EPPUR (E PUR) SI MUOVE (it.) și totuși de mișcă – Cuvinte pe care le-ar fi murmurat Galileo Galilei după ce, constrâns de biserică, s-a dezis în public de teoria sa heliocentrică. Exprimă convingerea neclintită în adevărul opiniei susținute.

POLL s.n. (Anglicism) 1. Listă, registru electoral. 2. Urnă de vot; numărul voturilor în alegeri; (p. ext.) consultare publică pentru a afla părerea cetățenilor asupra unei chestiuni de interes general; sondaj de opinie. V. TOP4. [Pron. pol. / < engl. poll].

POLL POUL// s. n. 1. listă, registru electoral. 2. urnă de vot; numărul voturilor în alegeri; (p. ext.) consultare publică pentru a afla părerea cetățenilor asupra unei chestiuni de interes general; sondaj de opinie. (< engl. poll)

PÚBLIC2 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de o colectivitate de oameni; propriu unei colectivități omenești. Atitudine ~că. Manifestare ~că. ◊ opinie ~că părere a colectivității. Viață ~că a) viața politică și administrativă dintr-un stat; b) activitatea unei persoane în raport cu funcțiile sociale pe care le exercită. 2) Care aparține întregii societăți. Bunuri ~ce. Învățământ ~. 3) Care este accesibil pentru toți membrii societății; pus la dispoziția tuturor; comun. Bibliotecă ~că. ◊ Grădină ~că parc. 4) Care aparține statului; de stat. 5) Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. Scrutin ~. Judecată ~că. /<lat. publicus, fr. public

VOT ~uri n. opinie exprimată de cetățeni în legătură cu promovarea unei candidaturi, cu adoptarea unei propuneri sau a unei hotărâri. Drept de ~. ◊ ~ de blam dezaprobare publică manifestată de membrii unei colectivități față de un conducător sau de un împuternicit al ei. ~ deliberativ vot cu rezultat hotărâtor. /<lat. votum, it. voto, fr. vote

CUVÂNT ~ínte n. 1) Unitate de bază a vocabularului constând dintr-un sunet sau un complex de sunete cărora le corespund unul sau mai multe sensuri. ◊ Într-un ~ în rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) în concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate după formă, dar diferite din punct de vedere al conținutului. 2) Gânduri, idei exprimate prin vorbe; spusă. ◊ A pune un ~ bun a faceo intervenție pentru cineva. ~ introductiv text plasat la începutul unei cărți, în care se fac anumite comentarii la carte; prefață; cuvânt înainte. A lua ~ântul a vorbi în fața unui public. 3) Angajament pe care și-l ia cineva; făgăduială; promisiune. ◊ A-și ține ~ântul (sau a se ține de ~) a îndeplini o promisiune făcută. Om de ~ om ce nu face promisiuni deșarte. 4) Punct de vedere particular; judecată; poziție; considerent; opinie; părere. A-și spune ~ântul. 5) Temei al unei acțiuni. ◊ Sub ~ că... pentru motivul că... Cu drept ~ pe bună dreptate. /<lat. conventus

A EMÍTE emít tranz. 1) (ipoteze, teorii, opinii) A pune în circulație; a înainta; a promova. 2) (legi, decrete) A pune în vigoare în mod oficial; a elabora. 3)(bancnote, hârtii de valoare) A pune în circulație. 4) (adeverințe, acte oficiale) A pune la dispoziție ca urmare a unei solicitări. 5) (raze de lumină sau de căldură, unde electromagnetice sau sonore) A împrăștia în toate direcțiile; a transmite radial; a radia; a iradia. 6) (știri, vești, informații) A aduce la cunoștință publicului larg; a transmite; a comunica; a relata; a anunța; a difuza. /<lat. emittere



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)