Rezultate din textul definițiilor
crucer, cruceri, s.m. (inv.) 1. creitar; banut, gologan. 2. cavaler din ordinul teutonilor.
teuton, -A adj., s. m. f. 1. (locuitor) din vechea Germanie. ◊ (s. f.) limba germanica din evul mediu; gotica veche. 2. (membru) care apartinea ordinului teutonic. (< fr. teuton)
teuton, -A adj., s.m. si f. (Membru) care apartine ordinului teutonic. ♦ (Peior.) German, germanic. [< fr. teuton].
teuton, -A, teutoni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care facea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc german. 2. Adj. Care apartine teutonilor (1), privitor la teutoni; p. gener. (depr.) german, nemtesc; teutonic. [Pr.: te-u-] – Din fr. teuton.
cavaler m. (rus. kavaler, fr. cavalier, ngr. kavallieris, d. it. cavaliere, care vine d. cavallo, cal. V. cal). Cetatean roman din al doilea ordin (eques). Nobil admis in ordinu cavalerizmului in evu mediu: cavaleru Bayard. Membru al unui ordin militar (ca cei din Malta ori cei teutoni). Nobil de un rang inferior celui de baron (obisnuit in Italia si Austria). Purtator al unei decoratiuni in gradu cel mai de jos: cavaler al Coroanei Romaniii. Barbat, in opoz. cu dama la dans. Pop. Holtei. Cavaler ratacitor, cavaler care cutreiera lumea ca sa indrepte nedreptatile (ca Don Quijote). Cavaler de industrie, escroc.
GLADIFER s. m. membru al unui ordin de calugari, intemeiat in 1202 la Riga, avand ca semn distinctiv doua spade rosii pe mantia alba, ordin care mai tarziu s-a unificat cu cel teuton. (< lat. gladifer, purtator de spada)
teutonIC, -A adj. ordin teutonic = ordin de cavaleri-calugari intemeiat de cruciatii germani in Palestina (1128), disparut in sec. XVI. ♦ teuton. [< fr. teutonique].