Rezultate din textul definițiilor
FRANC, -A, franci, -ce, s. m. si f. (Adesea adjectival) Nume generic dat odinioara la noi occidentalilor de origine latina. – Lat. Francus.
LATINITATE s. f. Faptul de a avea origine latina sau caracter latin. ♦ Nume dat culturii si civilizatiei latine. – Din fr. latinite, lat. latinitas, -atis.
LATINIZA, latinizez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale savanta si in mod masiv cuvinte latine intr-o limba sau a reface forma cuvintelor de origine latina din acea limba pentru a le face cat mai apropiate de forma originara. – Din fr. latiniser.
NEOLATIN, -A, neolatini, -e, adj. (Despre limbi) Care continua limba latina; romanic; (despre popoare) care descinde din romani, de origine latina. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neo-latin.
PREFACE vb. 1. v. metamorfoza. 2. v. renova. 3. v. transforma. 4. a deveni, a se face, a se transforma. (Totul s-a ~ in scrum.) 5. v. modifica. 6. v. transforma. 7. (FON.) a se altera, a se modifica, a se schimba, a se transforma. („N” intervocalic s-a ~.) 8. (FON.) a se modifica, a se schimba, a se transforma, a trece. („L” inter-vocalic se ~ in „r” in cuvintele romanesti de origine latina.) 9. a (se) schimba, a (se) transforma, (reg.) a (se) veli, a (se) velnici, (inv.) a veni. (Bucuria lor s-a ~ in suspine.) 10. v. simula.
PREFACERE s. 1. v. evolutie. 2. v. metamorfoza. 3. v. renovare. 4. v. modificare. 5. v. inovatie. 6. (FON.) modificare, schimbare, transformare, trecere. (~ lui „l” intervocalic in „r” in elementele romanesti de origine latina.) 7. (FON.) modificare, schimbare, transformare, tratament. (~ labialelor.)
TRANSFORMA vb. 1. v. metamorfoza. 2. a (se) preface, a (se) schimba, (inv.) a (se) pravali. (A ~ marea in uscat.) 3. a deveni, a se face, a se preface. (Totul s-a ~ in scrum.) 4. v. modifica. 5. v. face. 6. (FON.) a se altera, a se modifica, a se preface, a se schimba. („N” intervocalic s-a ~.) 7. (FON.) a se modifica, a se preface, a se schimba, a trece. („L” intervocalic se ~ in „r” in cuvintele romanesti de origine latina.) 8. a (se) preface, a (se) schimba, (reg.) a (se) veli, a (se) velnici, (inv.) a veni. (Bucuria lor s-a ~ in suspine.)
TRANSFORMARE s. 1. devenire, dezvoltare, evolutie, modificare, prefacere, schimbare. (Procesul ~.) 2. metamorfozare, metamorfoza, modificare, prefacere, preschimbare, schimbare, (rar) stramutare, (inv. si pop.) mutare, prefacatura, schimbatura, (reg.) straformare, (inv.) modificatie, preobrajenie, stramutatura, transformatie, (fig.) rasturnare. (A suferit o adanca ~.) 3. modificare, prefacere, prelucrare, refacere, schimbare. (~ unui text.) 4. (FON.) modificare, prefacere, schimbare, trecere. (~ lui „l” intervocalic in „r” in elementele romanesti de origine latina.) 5. (FON.) modificare, prefacere, schimbare, tratament. (~ labialelor.)
LATINISM1 ~e n. Imprumut din limba latina; cuvant de origine latina. /<fr. latinisme
NEOLATIN ~a (~i, ~e) 1) (despre limbi, dialecte) Care s-a dezvoltat din limba latina; romanic. 2) (despre popoare) Care este de origine latina; care se trage de la romani. [Sil. ne-o-] /<neo-latin
LATINIZA vb. I. tr. 1. A introduce intr-o limba cuvinte latine pe cale savanta; a da cuvintelor de origine latina o forma apropiata de cea originara. ♦ A da o forma latina unor cuvinte de alta origine. 2. tr., refl. A adopta limba si cultura latina; a deveni latin. [< fr. latiniser, cf. lat.t. latinizare].
LATINISM s.n. 1. Cuvant, constructie imprumutate din latina; neologism de origine latina. 2. Tendinta a unor lingvisti romani din sec. XVIII-XIX de a da limbii romane un aspect cat mai apropiat de cel al limbii latine, excluzand cuvintele de alta origine; curentul latinist. [Cf. fr. latinisme].
LATINITATE s.f. Caracter, origine latina; lumea latina. [Cf. lat. latinitas, fr. latinite].
NEOLATIN, -A adj. Care descinde din romani sau din limba latina; de origine latina. [Cf. fr. neo-latin].
LATINITATE s. f. 1. caracter, origine latina. 2. cultura si civilizatia latina; lumea latina. (< fr. latinite, lat. latinitas)
LATINIZA vb. I. tr. a introduce intr-o limba, pe cale savanta, cuvinte latine; a da cuvintelor de origine latina o forma apropiata de cea originara. ◊ a da o forma latina unor cuvinte de alta origine. II. tr., refl. a impune, adopta limba si cultura latina. (< fr. latiniser)
NEOLATIN, -A adj. care are la baza limba latina; romanic; (despre popoare) de origine latina. (< fr. neo-latin)
PSEUDOLATINISM s. n. latinism aparent, prin combinarea unor teme si elemente formative de origine latina. (< pseudo- + latinism)
LATINISM, (1) latinisme, s. n. 1. Cuvant, forma sau constructie sintactica imprumutate (fara necesitate) din limba latina (si neasimilate inca in limba care a facut imprumutul). 2. Curent aparut in lingvistica si in filologia romaneasca din sec. XIX, care, pentru a demonstra caracterul latin al limbii romane, a incercat sa elimine din ea cuvintele de alte origini si sa modifice astfel forma celor latine, incat sa le apropie cat mai mult de forma originara; a contribuit la generalizarea scrierii cu caractere latine si a adus noi argumente in sprijinul originii latine a limbii romane. – Din fr. latinisme. Cf. latin.
LATINITATE f. 1) Caracter latin. 2) originea si civilizatia latina. [G.-D. latinitatii] /<lat. latinitas, ~atis fr. latinite
NEOLATINISM s.n. Miscare culturala si politica din Romania din prima jumatate a sec. XIX, care urmarea sa dovedeasca, mai ales pe plan lingvistic, originea latina a poporului roman. [< neo- + latinism].
NEOLATINISM s. n. miscare culturala si politica din Romania din prima jumatate a sec. XIX, care urmarea sa dovedeasca, lingvistic, originea latina a poporului roman. (< neo- + latinism)
CARTAN, Gheorghe (Badea Cartan) (1849-1911, n. Oprea, azi Cartisoara, jud. Sibiu), taran roman. Raspanditor al cartii romanesti in satele transilvanene. Voluntar in razboiul pentru independenta Romaniei (1877-1878). A calatorit pe jos pina la Roma pentru a vedea Columna lui Traian si alte marturii despre originea latina a poporului roman.
Ceres, la romani, zeita griului si a recoltelor. Desi de origine veche latina, aceasta divinitate s-a identificat mai tirziu intru totul cu Demeter, din mitologia greaca (v. Demeter).
ROMANIC, -A adj. Descendent din romani. ◊ Arta romanica = arta dezvoltata, mai ales in arhitectura, in tarile europene supuse influentei catolice, in sec. X-XIII, care preia unele trasaturi ale artei bizantine si in special elemente din arta carolingiana (edificii caracterizate prin severitate, masivitate si robustete, savante jocuri de volume prismatice si cilindrice ale navelor, absidelor si turnurilor etc.); limba romanica = limba care isi are originea in limba latina; neolatin. ♦ Care se ocupa cu limbile neolatine. [Cf. lat. romanice (loqui) – a vorbi intr-o limba neolatina, germ. romanisch].
LATIN, -A adj. Din Latiu. ♦ Roman; de origine romana. ♦ (Mar.) Vela latina = panza triunghiulara invergata pe o antena. [< lat. latinus].
AMMIANUS MARCELLINUS (c. 330- c. 400), general roman de origine greaca. Ultimul mare istoric latin („Rerum gestarum libri”, in 31 carti, pastrata fragmentar).
ablativ n. pl. e (lat. ablativus) Gram. Al saselea caz, care arata originea sau instrumentu in declinarea latina.
POLONEZ, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Polonia. ◊ (s. f.) limba slava occidentala, cu alfabet latin, vorbita de polonezi. II. s. f. 1. dans de origine poloneza cu caracter maiestuos, solemn, cu miscare moderata; melodia corespunzatoare. 2. compozitie instrumentala in tempo si cu caracterul acestui dans. (< fr. polonais)
origine s. 1. geneza, (livr.) matrice. (~ unui fenomen.) 2. inceput, obarsie, provenienta, sursa, (livr.) sorginte, (inv.) incepatura, (fig.) izvor, sambure. (~ daco-latina a limbii romane.) 3. (LINGV.) v. etimologie. 4. nastere, obarsie, provenienta, (livr.) extractie, matrice, stirpe, (rar) provenire, spita, (astazi rar) semintie, (inv. si reg.) neam, (inv.) purcedere, purces. (Era taran prin ~.) 5. ascendenta, obarsie. (Are o ~ modesta.) 6. v. obarsie. 7. v. sursa. 8. v. cauza.
IORDANES (sec. 6), istoric got. A scris, in latina, o istorie a gotilor (pe care ii confunda cu getii) („Getica”) si o istorie a Imp. Roman („Romana”) de la origini pana in anul 551.
COLONIAL, -A (‹ fr.) adj. Care se refera la colonii2 (2), care tine de colonii si de colonialism; care se afla sau care provine din colonii; care se afla in stare de colonie. ◊ (ARHIT.) Stil c. = termen general folosit pentru a caracteriza constructiile din America latina si din America de Nord din sec. 16-18, datorate diferitelor grupuri de europeni stabiliti acolo. Concepute sa reproduca intr-o masura cit mai fidela arhitectura europeana din tarile de origine ale acestora, monumentele in stil c. apartin, de fapt, unor stiluri diverse, determinate atit de elementele stilistice de import, cit si de conditiile si de traditiile artistice locale.
AMERICA latina, denumire generica a tarilor care ocupa America de Sud si America Centrala istmica si insulara (la sud de Rio Bravo del Norte). Denumirea provine de la faptul ca in aceste tari predomina limbile de origine romanica. Pe terit. A.L. sint 33 de state si citeva teritorii dependente, insumind o supr. de c. 450 mil. loc. (1989). In 18 tari, limba oficiala este spaniola, in 12 engleza, iar in celelalte se vorbeste portugheza (Brazilia), franceza (Haiti) si olandeza (Surinam). 10 la suta din populatia A.L. vorbeste limbile amerindiene.
SERGIU, numele a 4 papi. Mai important: S. I (687-701). De origine siriana. A respins unele canoane ale Sinodului quinisext (al V-VI-lea) de la Constantinopol (691-692), fapt pentru care imparatul Iustinian II a incercat (fara succes) sa-l aresteze si sa-l duca la Constantinopol. A pus capat schismei din Aquileia si a introdus cantarea Agnus Dei in liturghia latina si procesiunea cu lumanari la sarbatorirea Intampinarii Domnului (2 febr.). Canonizat.
LADIN, -A (‹ it.; {s} lat. latinus „latin”) s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (La m. pl.) Grup lingvistic neolatin, care se extinde pe o arie cuprinsa intre Alpii centrali si Vestul Marii Adriatice. Termenul deriva de la denumirea pe care locuitorii regiunii Engadine o dadeau propriei limbi (ladin din latinum); extins de G.I. Ascoli vorbitorilor din zona sudeta pentru a dovedi inrudirea si unitatea limbii lor. Se imparte in trei grupe: occidentala (romansa), centrala (dolomitica) si orientala (friulana); p. ext. retoroman. ♦ Persoana care apartine acestor populatii. 2. Adj. Care apartine ladinilor (1), referitor la ladini. ♦ (Substantivat, f.) Limba de origine romanica vorbita de ladini (1); p ext. retoromana.