Rezultate din textul definițiilor
CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câți, -te, pron. (V) câturi, s. n. I. Conj. 1. (Introduce propoziții temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât știe că-i sunt de folos.Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai șterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziții modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede.Expr. (Adesea în corelație cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a țipa etc.) cât îl ia (sau ține) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. și pop.; introduce propoziții consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îți era mai mare mila. 4. (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, oricât. Cât era de reținut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziții completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziții adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelație cu sine însuși; introduce propoziții copulative eliptice) Când... când..., și... și... II. Prep. (Folosit în comparații) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa.Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce privește..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziții independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am așteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât.... cât... = în același grad, număr, în aceeași măsură etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și; nu numai..., ci (și)... Cu cât... cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanță; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puțin de tot; (în construcții negative) deloc. Cât (e) lumea (și pământul) = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preț? în ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ◊ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câți au venit. Câtă vreme a trecut!Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză și iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulțime nenumărată. Câte-n lună și-n soare sau câte-n lună și-n stele, câte și mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coșcogea. V. S. n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărțire, rezultatul unei împărțiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata).

FĂT, feți, s. m. 1. Produs de concepție din uterul mamiferelor, din momentul când începe a avea mișcări proprii și formele caracteristice speciei și până când se naște; fetus. 2. (Pop. și poetic) Fecior, fiu; băiat, copil. ◊ (Pop.) Fătul meu, formulă cu care un bătrân se adresează cu afecțiune, bunăvoință etc. unui tânăr. ♦ Făt-Frumos = erou principal din basme, înzestrat cu frumusețe fizică și morală, cu bunătate, curaj și vitejie ieșite din comun; p. gener. (ca nume comun) băiat, tânăr sau bărbat deosebit de frumos. (Pop.) Făt-logofăt = copil cu însușiri (fizice) deosebite, minunate. – Lat. fetus.

FETÍ, fetesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A petrece ca fată timpul de când iese la horă până când se mărită. – Din fată.

TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. 1. Tranz. A arde ceva până când se face tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune.

SÂNGE, (5) sângiuri, s. n. 1. Substanță lichidă de culoare roșie, compusă din plasmă și din globule (albe și roșii), care circulă prin vine și artere, asigurând nutriția și oxigenarea organismului la animalele superioare. ◊ Animal cu sânge rece = animal (pește, reptilă, batracian și nevertebrat) la care temperatura corpului se schimbă în funcție de temperatura mediului înconjurător. Frate de sânge = frate de la același tată și de la aceeași mamă; frate bun. Legături de sânge = rudenie. Glasul sângelui = înclinare firească (și instinctivă) de dragoste pentru familie, pentru o rudă apropiată. ◊ Loc. adj. De sânge = a) de culoare roșie; b) (despre lacrimi) de durere, de supărare mare; c) de neam, de familie bună, aleasă. În sânge = (despre fripturi) care a rămas puțin crud, care își păstrează încă sângele. ◊ Loc. adj. și adv. Cu sânge rece = fără emoție; calm, liniștit. Cu sânge iute = fără stăpânire, impulsiv. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. ◊ Loc. adv. La sânge = extrem de aspru, de drastic; până la distrugere. ◊ Expr. A scuipa (cu) sânge = a avea hemoptizie. A lăsa (sau a lua) cuiva sânge = a scoate cuiva o cantitate de sânge (în scop terapeutic). A da sânge = a lăsa să i se scoată o cantitate de sânge (în mod terapeutic sau pentru a fi folosit în transfuzii). A avea sânge în vine = a fi energic. A i se urca (sau a-i năvăli, a i se sui, a-i da etc.) (cuiva) sângele în obraz (sau la cap, în față) = a) a se înroși din cauza unei emoții puternice sau din cauza unei boli etc.; b) a se înfuria. A nu mai avea (nici) o picătură de sânge în obraz = a fi palid din cauza bolii; a păli de emoție, de frică etc. A-i îngheța (cuiva) sângele în vine sau a îngheța sângele (în cineva) = a se speria, a fi cuprins de groază, a înlemni de spaimă. A fierbe (sau a clocoti) sângele (în cineva) = a se înfierbânta din cauza mâniei, a supărării etc. A-și face (sau a-i face cuiva) sânge rău = a (se) supăra foarte tare, a (se) enerva. A nu curge (sau a nu ieși) sânge din inimă (sau din cineva), se spune pentru a arăta că cineva este foarte supărat. A avea (ceva) în sânge = a fi obișnuit cu ceva; a avea ceva înnăscut. A bate (sau a zgâria) până la sânge = a bate (sau a zgâria) tare (până când curge sânge). A umple de sânge = a bate foarte tare, crunt. A suge sângele cuiva = a chinui, a oprima; a exploata. Sânge nevinovat, se spune despre cel ucis fără nici o vină. Vărsare de sânge = omor în masă, măcel. A vărsa sânge = a omorî. A fi setos (sau dornic, iubitor) de sânge sau a fi omul sângelui = a fi crud, a fi ucigaș. A se scălda în sânge sau a se adăpa cu sânge = a omorî (în masă) din cruzime. A avea mâinile pătate de sânge = a fi vinovat de o crimă. A face să curgă sânge = a fi pricina unui război, a unei încăierări sângeroase. A-și da (sau a-și vărsa) sângele (pentru cineva sau ceva) = a suferi sau a-și da viața (pentru cineva sau ceva). 2. Fig. Obârșie; p. ext. familie, neam; progenitură 3. Fig. Soi, rasă (de animale). 4. Compuse: sânge-de-nouă-frați sau sângele d******i, sângele-zmeului = produs vegetal rășinos, de culoare roșie, recoltat din fructele unui arbore din familia palmierilor și care, arzând, răspândește un miros plăcut; sângele-voinicului = a) plantă agățătoare din familia leguminoaselor, cu flori roșii, violete sau albe (Lathyrus odoratus); b) numele a două specii de plante erbacee de munte din familia orhideelor, cu frunze înguste, alungite, îndreptate în sus, cu miros plăcut de vanilie, dintre care una cu flori mici de culoare roșie-purpurie (Nigritella rubra), iar cealaltă cu flori de culoare purpurie întunecată (Nigritella nigra). 5. (Înv.; la pl.) Omoruri, crime. 6. (Pop.) Nume dat unei boli a vitelor (care le face să sângereze). – Lat. sanguis.

REFÚZ, refuzuri, s. n. 1. Faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ♦ Expr. Până la refuz = atât încât nu se mai poate adăuga nimic; până când nu este loc pentru mai mult, până la limita maximă. 2. Material rămas, după cernere, sortare sau clasare (în ciur sau pe sită). 3. Deficiență în funcționarea unui sistem tehnic. 4. Defect de turnare care constă în producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. – Din fr. refus.

MATURÁȚIE ~i f. 1) Ansamblu de transformări sau de faze succesive prin care trece un organism până când ajunge la nivelul dezvoltării morfologice complete. 2) Ansamblu de modificări suferite de o celulă s*****ă până ce ajunge să fie aptă pentru fecundare. 3) Totalitate de transformări fizice sau chimice prin care trece o substanță pentru a ajunge la proprietățile ei optime. /<fr. maturation

REFÚZ ~uri n. 1) v. A REFUZA.Până la ~ până când nu mai încape nimic sau nimeni; până la maximum. 2) tehn. Material care rămâne după cernere, sortare etc. /<fr. refus

RETÉNȚIE ~i f. 1) Întrerupere a unei acțiuni; oprire; reținere. ◊ Drept de ~ drept pe care îl are creditorul de a păstra zălogul luat de la debitor, până când acesta va achita întreaga datorie. 2) Reținere și acumulare în organism a unor substanțe (lichide, gaze) care sunt eliminate în mod obișnuit. 3) Acumulare a unui curs de apă în bazine amenajate, pentru a evita pagubele. Baraj de ~. 4) chim. Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost ameste-cate omogen. [G.-D. retenției; Sil. -ți-e] /<fr. rétention, lat. retentio, ~onis

RUMENÍT, -Ă, rumeníți, -te, adj. 1. ~ Mama râdea rumenită la față în umbra odăii de țară. ~ 3. (Despre alimente) Fript sau copt până când capătă o culoare rumenă. Cuptorul ... era plin de plăcinte crescute și rumenite.

POST-RESTÁNT s.n. invar. Serviciu special care păstrează corespondența până când destinatarul vine să și-o ridice personal; (p. ext.) indicație menționată pe plic pentru o astfel de corespondență. [< fr. poste-restante].

șúpă2, șúpe, s.f. (reg.) 1. escortă de soldați. 2. putere, forță. 3. (în forma: șub) lovitură, izbitură. 4. (în construcție) de-a șupa = numele unui joc, în care unul dintre jucători trebuie să suporte loviturile date de ceilalți cu un ștergar, până când reușește să-l rețină. 5. persoană care este lovită cu ștergarul în jocul respectiv.

RETÉNȚIE s.f. 1. Reținere, oprire. ♦ (Jur.) Drept de retenție = drept pe care îl are creditorul de a păstra un lucru al debitorului până când acesta va achita întreaga datorie. 2. Imposibilitate de a se elimina un produs biologic; defect de funcționare a unor glande cu secreție internă, constând în dificultatea sau în imposibilitatea de a elimina materiile lor de excreție. 3. Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. 4. (Constr.) Creare a unor bazine de acumulare pe cursul unei ape prin înălțarea nivelului acesteia cu ajutorul unor construcții speciale; reținere a apei în astfel de bazine. [Gen. -iei, var. retențiune s.f. / cf. fr. rétention, lat. retentio].

POST-RESTÁNT s. n. serviciu special care păstrează corespondența până când destinatarul vine să și-o ridice personal; (p. ext.) mențiunea făcută de expeditor pe plic. (< fr. poste-restante)

RETÉNȚÍE s. f. 1. reținere, oprire. ◊ reținere și păstrare în gaj de către creditor a unui lucru al debitorului până când acesta va achita întreaga datorie. ◊ (fig.) stăpânire, înfrânare. 2. reținere și acumulare în organism a unor produse biologice datorită funcționării defectuoase a unor glande cu secreție externă. 3. proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. 4. creare a unor bazine de acumulare pe cursul unei ape prin înălțarea nivelului acesteia cu ajutorul unor construcții speciale. (< fr. rétention, lat. retentio)

TIPELCIUÍ, tipelciuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A frământa mămăliga în mâini. ♦ A frământa lutul cu picioarele până când devine bun de folosit la lipit.

BĂTĂTOÁRE, bătătoare, s. f. 1. Lopățică cu care se bate pânza (când se înălbește) sau rufele (când se spală); mai. 2. Mașină care bate smocurile de bumbac până când se destramă fibrele. – Din bat (prez. ind. al lui bate) + suf. -ătoare.

IRÁKLION (HERÁKLION), oraș în Grecia (Creta), port la M. Egee; 117,2 mii loc. (1991). Aeroport. Ind. textilă, chimică și alim. (vinuri). Export de vin, fructe, măsline, piei și conserve. Muzeu de arheologie cu o bogată colecție de artă minoică. Monumente de arhitectură din sec. 16. Turism. Bază navală maritimă. Fundat de arabi (828) în apropierea anticului Cnossos, a fost cucerit de bizantini (960-961) și de venețieni (1204), care l-au numit Candia și l-au stăpânit până când, după un îndelung asediu (1649-1669), a intrat în componența Imp. Otoman. În 1913, o dată cu ins. Creta, s-a unit cu Grecia.

QUOSQUE TANDEM (ABUTERE, CATILINA, PATIENTIA NOSTRA)? (lat.) până când (vei abuza, Catilina, de răbdarea nostră)? – Cicero, „In Catilinam”, I, 1, 1. Oratorul intră direct în subiectul discursului, interpelându-l indignat pe Catilina, care avusese cutezanța să vină în Senat după descoperirea conjurației sale. Expresie a indignării față de insolența unei persoane care înfruntă pe cei din jurul său.

SARCÍNĂ (lat. sarcina) s. f. 1. Încărcătură, greutate purtată de cineva; povară. 2. Legătură de fân, de lemne etc. care poate fi dusă în spate sau cu brațele. 3. Obligație, îndatorire (materială sau morală). ◊ Expr. A da pe cineva în sarcina cuiva = a încredința pe cineva în grija cuiva. ◊ A pune (ceva) în sarcina cuiva = a arunca răspunderea asupra cuiva, a face pe cineva vinovat. 4. misiune. ♦ Funcție, rol; calitate. 5. Termen ce desemnează atât produsul de concepție rezultat din unirea ovulului cu un s**********d, cât și starea și perioada în care se află o femeie din momentul fecundării și până când naște. În s. normală, ovulul fecundat se dezvoltă în cavitatea uterină, devenind treptat embrion și apoi, după trei luni, fetus. Nutriția este asigurată prin placentă. Durata unei s. normale variază între 260 și 290 zile, în această perioadă corpul suferind numeroase modificări fiziologice și hormonale. În funcție de numărul de fetuși dezvoltați în uter, s. poate fi simplă sau multiplă. Din categoria s. multiple, cea mai frecventă este s. dublă sau gemelară (dezvoltarea simultană a doi feți în uter). Sin. graviditate.S. extrauterină v. extrauterin.Test de sarcină = metodă de depistare a sarcinii, bazată pe detectarea prezenței în sânge sau u***ă a hormonului gonadotrop uman (numit și hormonul sarcinii, deoarece e întâlnit numai la femeile gravide), sau produs destinat acestui scop. Testele pe bază de u***ă se găsesc de vânzare în farmacii și se pot face acasă, rezultatul, foarte fidel (97-99%), fiind dat printr-o modificare a culorii sau prin apariția unui simbol (plus sau minus). 6. Mărime fizică (forță, moment etc.) care produce o stare de solicitare mecanică într-un corp solid deformabil sau într-un sistem fizic ori tehnic; după modul în care acționează, există: s. concentrată (dacă este aplicată asupra unui domeniu foarte mic, asimilabil cu un punct), s. distribuită (aplicabilă pe o anumită suprafață sau în lungul unei piese), s. statică (aplicată brusc sau având o intensitate cu o variație rapidă în timp), s. fixă sau s. mobilă. 7. Sarcină electrică v. electric. 8. Putere debitată sau consumată de un sistem generator, transmițător sau transformator de energie.

PÂNĂ2 conj. 1) (exprimă un raport temporal, indicând limita finală a desfășurării unei acțiuni din propoziția regentă).până când atâta timp; câtă vreme. 2) (exprimă un raport spațial, indicând limita în spațiu a desfășurării unei acțiuni). /<lat. paene-ad

NESTORIÁN, -Ă, nestoriéni, -e, adj., s.m. 1. Adj. Care aparține nestorienilor (2). 2. S.m. Membru al unei secte religioase care susținea că trebuie să se distingă în Isus Christos două persoane, așa cum se disting două naturi (umană și divină); doctrină condamnată de biserica creștină bizantină în 431, fapt care a dus imediat la separarea nestorienilor de aceasta din urmă, concentrându-se în Persia și supraviețuind până în prezent îndeosebi în Asia Mică. (cf. fr. nestorien, engl. nestorian < Nestorius (n.pr.) = patriarh al Constantinopolului din 428 până în 431, când a fost acuzat de erezie la sinodul din Efes, a propovăduit doctrina după care natura umană și cea divină a lui Isus sunt una și aceeași ca acțiune, dar diferite ca persoană, doctrină care s-a răspândit ulterior în Asia) [și MW]

hășcău s.n. (reg., înv.) măturice de brad cu care se mestecă zerul, când fierbe, până se alege urda.

IMPERIU LATIN DE CONSTANTINOPOL, stat cruciat, constituit pe o parte a Imp. Bizantin după cucerirea, în urma unor îndârjite lupte, a Constantinopolului (13 apr. 1204) de către participanții la a patra cruciadă. Conform înțelegerii dintre cruciați și venețieni, conducătorului cruciat Baldovin de Flandra, desemnat împărat, îi reveneau mare parte din Constantinopol, regiunea tracă învecinată, unele stăpâniri bizantine din Asia Mică, precum și unele insule din Mările Egee și Ionică. S-a menținut până în 1261, când Mihail VIII Paleologul, împăratul bizantin de la Niceea, a restabilit Imp. Bizantin cu capitala la Constantinopol.

IMPERIUL ROMAN DE APUS, stat de creat prin împărțirea definitivă a Imp. Roman, la moartea lui Theodosiu cel Mare (395), între cei doi fii ai acestuia, Honoriu și Arcadiu. I.R. de A., condus de Honoriu (395-423), grupa provinciile din V și centru Europei și din N Africii. A dăinuit până în 476, când ultimul împărat roman, Romulus Augustulus, a fost detronat de Odoacru, conducătorul mercenarilor germani.

PRAVDA, cotidian sovietic fondat de Lenin. Primul număr a apărut la 22 apr./5 mai 1912, la Sankt-Petersburg. Din 1917, organ oficial al P.C.U.S. până în 1991, când a devenit vocea opoziției comuniste din Federația Rusă. Din mart. 1918 redacția ziarului este la Moscova.

HALICI-VOLÎNIA, cnezat rus constituit pe terit. de azi ale Ucrainei apusene, în timpul lui Roman Mstislavici (1199-1205), prin unificarea cnezatelor Halici și Volînia. A cunoscut o puternică înflorire sub Daniil Romanovici. Supus de tătari (1259) și de poloni (1387), sub a căror dominație a rămas până în 1772, când a fost înglobat Rusiei.

ROUSSILLON [rusiõ], provincie istorică în S Franței. Oraș pr.: Perpignac. Expl. forestiere și de min. de fier. Legumicultură; horticultură; viticultură. Creștere intensivă a animalelor pentru carne și lapte. Pescuit. Zonă turistică. Locuită de iberici, a fost cucerită de romani (sec. 2 î. Hr.), vizigoți (414), arabi (719); a intrat sub stăpânirea francilor, Carol cel Mare incluzând-o în marca Spaniei. Posesiune a conților de Barcelona (din sec. 9), a cunoscut, începând din sec. 10, o înfloritoare viață monahală atestată de numeroase vestigii ale arhitecturii romanice. Din 1172 a devenit parte din Regatul de Aragón. Ludovic XI înglobează R. Coroanei (1463), dar spaniolii ridică pretenții asupra provinciei până în 1659, când, în urma Tratatului Pirineilor, revine definitiv Franței.

PAFLAGONIA (PAPHLAGONIA), regiune istorică în N Asiei Mici, în zona de litoral a Mării Negre. Locuită de paflagoni, a fost sediul coloniei grecești Sinope, fiind inclusă în Regatul Lidiei (sec. 6 î. Hr.) și apoi în Persia (sec. 6-4 î. Hr.). După cucerirea macedoneană (333 î. Hr.) a lui Alexandru cel Mare, a fost condusă de diadohi locali. Pompei a încorporat zona costieră în provincia romană Pont și Bitinia (65 î. Hr.). Anexată de Augustus și inclusă în provincia Galatia (6 d. Hr.). Sub Dioclețian formează o provincie independentă. A făcut parte din Imperiul Bizantin până în 1071, când după bătălia de la Manzikert, toate ținuturile de coastă au fost pierdute în favoarea turcilor selgiucizi, iar în sec. 14 a fost ocupată de turcii otomani.

EMBRIÓN, embrioni, s. m. 1. Nume dat oricărui organism din momentul fecundării ovulului până în momentul când toate organele sunt deplin formate și organismul este capabil de viață independentă. ♦ Germen al unei plante, existent în sămânța din care planta va lua naștere prin germinație. 2. Fig. Început al unui lucru, al unei acțiuni etc.; prima fază a dezvoltării unui proces. [Pr.: -bri-on] – Din fr. embryon.

M*********E, m*********i, s. f. Hemoragie fiziologică din mucoasa uterină, care apare la femeia adultă în mod regulat și periodic, începând din epoca pubertății, cu întreruperi temporare în perioadele de sarcină și de alăptare, și până la menopauză, când dispare definitiv; soroc, regulă, period. [Pr.: -stru-a-] – Din fr. m**********n.

TERMORIGÍD, -Ă, termorigizi, -de, adj. (Despre materiale solide) Care își modifică proprietățile când este încălzit până la înmuiere și apoi răcit, suferind modificări structurale ireversibile în urma acestui proces. – Termo- + rigid.

TERMOPLÁSTIC, -Ă, termoplastici, -ce, adj. (Despre materiale solide) Care nu-și modifică structura când este încălzit până la înmuiere și apoi răcit. – Din fr. thermoplastique.

PREZÚMȚIE ~i f. 1) Părere bazată numai pe fapte aparente; presupunere; supoziție; ipoteză. ◊ ~ de nevinovăție principiu juridic potrivit căruia o persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni este considerată nevinovată până în momentul când vinovăția ei va fi stabilită de lege. 2) Opinie prea avantajoasă și neîntemeiată despre sine; supraestimare proprie. [G.-D. prezumției; Sil. -ți-e] /<fr. présomption, lat. praesumptio, ~onis

PREINDUSTRIALIZÁRE s.f. Prelucrare primară a materiilor prime textile până în faza când pot fi supuse procesului de filare. [După fr. préindustrialisation].

ȘUT s.n. 1. Lovitură foarte puternică dată cu piciorul (sau cu mâna) în minge la fotbal, la rugbi etc. ◊ Șut de penalitate = lovitură acordată în jocul de hochei pe gheață împotriva echipei care a săvârșit o anumită infracțiune. 2. Lucrul executat de un miner într-o zi în mină. ♦ Timpul cât lucrează o echipă de mineri de când intră și până iese din mină; schimb. [< engl. shoot].

PEPINIÉRĂ s.f. 1. Plantație pe care se cresc plante erbacee sau lemnoase până la timpul când pot fi transplantate. ♦ Întreprindere care produce răsaduri sau puieți. 2. (Rar) Crescătorie de animale (de rasă), de pești etc. 3. (Fig.) Totalitatea celor care pot deveni la un moment dat membri (de frunte) ai unei organizații, ai unei profesiuni etc.; instituție, organizație etc. care pregătește astfel de oameni. [Pron. -ni-e-. / < fr. pépinière].

PREINDUSTRIALIZÁRE s. f. prelucrare primară a materiilor prime textile, până în faza când pot fi supuse procesului de filare. (după fr. préindustrialisation)

RHAGAE (RAGAE sau REY), oraș antic în Media (puținele sale ruine se află azi în N Iranului, în modernul Rey, la 8 km S de Teheran). Atestat din milen. 3 î. Hr., s-a aflat în stăpânirea Sasanizilor (sec. 3-7), când a fost unul dintre principalele centre ale zoroastrismului. Cucerit de arabi în 641, a cunoscut o permanentă prosperitate – devenit faimos prin mătăsurile și ceramica sa – până în sec. 12, când a început să decadă din cauza luptelor religioase. Cucerit și distrus de mongoli în 1220, iar populația masacrată. Popularizat de „O mie și una de nopți”, ca locul de naștere al califului Hārūn al-Rașid.

AZI adv. 1. În ziua de fața, în ziua care e în curs; astăzi. ◊ Azi noapte = în noaptea care tocmai a trecut. ♦ (Substantivat, m. invar.) Ziua care e în curs. ♦ (În corelație cu „mâine”) a) Zi cu zi, zi după zi. b) când..., când. ◊ Expr. De ieri până azi = într-un timp neașteptat de scurt. Ba azi, ba mâine, exprimă ideea de amânare continuă. Azi-mâine = în curând, zilele acestea; astăzi-mâine. A trăi de azi pe mâine = a trăi necăjit, strâmtorat, în sărăcie. (Rar) Cu azi cu mâine = încet-încet. 2. În epoca prezentă, în timpul sau în vremea de acum. – Lat. hac die.

ÁSTĂZI adv. 1. În ziua de față, în ziua în curs; azi. ♦ (Substantivat, m. invar.) Ziua care e în curs. Acest astăzi va rămâne neuitat. ♦ (În corelație cu „mâine”) a) Zi cu zi, zi după zi; b) când..., când. ◊ Expr. De ieri până azi = într-un timp neașteptat de scurt. Ba astăzi, ba mâine, exprimă ideea de amânare continuă. Astăzi-mâine = în curând, zilele acestea. 2. în epoca prezentă, în timpul sau în vremea de acum. – Lat. ista die (sau astă + zi).

COPILĂRÍE, copilării, s. f. 1. Perioadă a vieții omenești de la naștere până la adolescență; timpul când este cineva copil1. ♦ Fig. Început. 2. Faptă, purtare, vorbe, apucături de copil1; naivitate. – Copil1 + suf. -ărie.

LEVANT (în it. „răsărit de soare”) 1. Denumire dată în trecut litoralului răsăritean al M. Mediterane (Asia Mică, Siria, Liban, Egipt), ocupat de musulmani și frecventat din sec. 11 de negustori creștini. Comerțul cu L. a fost dominat de negustorii italieni (din Veneția și Genova în special) până la sfârșitul sec. 15, când supremația a trecut de partea turcilor otomani. Din inițiativa lui Colbert a fost creată Compania Levantului (1670), companie franceză de comerț având scopul de a controla comerțul din bazinul oriental al M. Mediterane. Și-a încetat activitatea după 1678. 2. Regiune geografică în E Spaniei, cuprinzând provinciile Castelón de la Plana, Valencia, Alicante și Murcia. Climat semiarid: culturi de măslini, viță de vie. Picturi rupestre din Epipaleolitic.

ȘCHIOP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. a**l. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Din lat. *excloppus.

ROMANOV, familie de boieri ruși, a cărei reprezentați au fondat dinastia de țari (din 1613) și împărați (1721-1917) ai Rusiei. Numele ei vine de la Roman Iuriev (m. 1543), a cărui fiică Anastasia (c. 1530-1560) a fost, din 1547, prima soție a lui Ivan al IV-lea cel Groaznic. Nepoții ei de frate au asumat numele de R. și dinastia începe prin alegerea ca țar de către Zemski Sobor (la 21 febr. 1613) a tânărului Mihail Fiodorovici R. (1596-1645), fiul patriarhului Filaret. A domnit până la Revoluția din februarie 1917, când ultimul țar, Nicolae II (1894-1917), a fost detronat și executat împreună cu familia. mai importanți: Petru cel Mare, țar (1682-1721) și împărat (1721-1725); Aleksandru I (1801-1825); Nicolae I (1825-1855); Aleksandru II (1894-1917).

FULÉU, fulee, s. n. 1. Alergare în pas mare, mâinile mișcându-se în ritmul picioarelor. 2. Distanța parcursă de un cal din momentul când se desprinde de pământ și până îl atinge din nou, marcată de două urme succesive ale aceluiași picior. – Din fr. foulée.

CIUBÓTĂ, ciubote, s. f. 1. (Reg.) Cizmă; gheată. ◊ Expr. Prost ca o ciubotă = foarte prost. ♦ Fig. Om prost. 2. Taxă percepută în trecut de slujitorii domnești de la împricinați, când erau obligați să se deplaseze până acasă la aceștia. [Var.: ciobótă, cioboátă s. f.] – Din ucr. čoboty.

FĂT feți m. 1) (la om și la mamifere) Organism în stadiul intrauterin de viață, din momentul când începe să se miște și până la naștere; fetus. 2) poet. Persoană de s*x masculin, luată în raport cu părinții săi; băiat; fiu; fecior. ◊ ~ Frumos personaj principal în poveștile românești, înzestrat cu cele mai alese calități fizice și morale. /<lat. fetus

ZORI m. pl. 1) Lumină care apare la orizont înainte de răsăritul soarelui. ◊ În ~ de zi, la revărsatul ~lor dis-de-dimineață. Din ~ și până-n noapte ziua întreagă. 2) Timpul când apare această lumină. 3) fig. Începutul a ceva mult așteptat. ~i libertății. /<sl. zorija

FULÉU s.n. 1. Alergare în pas mare, mâinile mișcându-se în ritmul picioarelor. 2. Distanță parcursă de un cal din momentul când se desprinde de pământ și până îl atinge din nou. ♦ Lungimea pasului la patrupede. [< fr. foulée].

FULÉU s. n. 1. alergare în pas mare. 2. distanță parcursă de un cal din momentul când se desprinde de pământ și până îl atinge din nou. ◊ lungimea pasului la patrupede. (< fr. foulée)

SATURNÍSM (‹ fr.; {s} fr. saturn „nume dat plumbului de alchimiști”) s. n. Boală profesională provocată de intoxicația cronică cu plumb. Se manifestă prin cefalee, paralizii ale extremităților, nefrită, anemie, colici abdominali, gingii cenușii etc. Este frecventă la lucrătorii din fabricile de acumulatoare, la cei care lucrează în minele de expl. a sulfurii de plumb (galenă), iar până în anii ’80 ai sec. trecut (când se utilizau litere de plumb) era frecventă și la tipografi.

TOÁMNĂ, toamne, s. f. Anotimp care urmează după vară și precedă iarna, cuprinzând (în emisfera boreală) intervalul dintre 23 septembrie și 22 decembrie, caracterizat prin scăderea treptată a duratei zilei, însemnate precipitații și veștejirea vegetației. ◊ Loc. adj. De toamnă = care se face sau se întâmplă toamna, care este necesar sau caracteristic acestui anotimp. ◊ Loc. adv. Astă toamnă = în toamna trecută. La toamnă = când va veni toamna; în timpul toamnei viitoare. De (cu) toamnă = fiind încă toamnă. Pe (sau în) toamnă = când a sosit (sau când va sosi) toamna, pe timpul toamnei. până la toamnă = până la începutul toamnei. ♦ (Adverbial; în forma toamna) În timpul toamnei. – Lat. autumnus.

TINERÉȚE ~i f. 1) Perioadă a vieții omului de la adolescență până la vârsta medie. ◊ Din ~ de pe când (cineva) era tânăr. 2) Perioadă inițială în existența unui organism anumal sau vegetal. 3) Comportare de om tânăr. 4) fig. v. TINERET. [G.-D. tinereții] /tânăr + suf. ~ețe

LAVRAC, lavraci, s.m. Pește din fam. serranidae (bibani-de-mare), cu un corpul mai alungit, cu solzi mici, semănând mai mult cu șalăul; este frecvent în Oceanul Atlantic și Mediterana, ajungând și în Marea Neagră până în apele îndulcite de la vărsarea fluviilor; se comercializează de obicei întreg, la o greutate de 2-3 kg, când are carnea excelentă, dar și exemplare mari de până la 1 m lungime și 15 kg; pop. șalău-de-mare, lup-de-mare; fr. perche de mer, loup de mer; germ. Seebarsch, Wolfsbarsch, engl. sea bass; it. spigola, branzino (Morone labrax, Roccus labrax, Dicentrarchus labrax).

RICOȘÉU (RICOȘÉT) (‹ fr.) s. n. Faptul de a ricoșa. ♦ (MILIT.) Înscriere a proiectilului pe o nouă traiectorie când lovește pământul sau alt obstacol sub un unghi până la 20º; proiectil care a suferit o astfel de schimbare. Invenția acestui tip de lovitură îi aparține inginerului francez Sébastien Le Prestre de Vauban. ♦ Fig. Efect invers, indirect.

MARÁMĂ, marame, s. f. Fâșie lungă de voal fin, cu care își acoperă capul femeile de la țară când se îmbracă în costum național (lăsând capetele să atârne până aproape de pământ); ștergar (2). [Var.: mahrámă s. f.] – Din tc. mahrama.

RICOȘÉU, ricoșeuri, s. n. Faptul de a ricoșa. ♦ înscriere a proiectilului pe o nouă traiectorie când întâlnește pământul sau alt obstacol sub un unghi mic, până la 20

AMÚRG, amurguri, s. n. Semiîntuneric care se lasă după apusul soarelui și ține până la venirea nopții; înserare, crepuscul, amurgit. ◊ Loc. adv. În amurg = când se lasă seara. ♦ Fig. Bătrânețe, sfârșitul vieții. – A + murg „amurg”.

SCONT s.n. 1. Operație bancară prin care se plătește cuiva anticipat valoarea unei polițe, reținându-se un procent care reprezintă dobânda până la scadență; procentul pe care îl oprește o bancă atunci când face o operație de scontare. ♦ Sumă de bani care reprezintă dobânda pentru un împrumut și pe care un bancher și-o reține anticipat. 2. (Rar) Reducere, scăzământ făcut unui debitor care achită o poliță sau o datorie înainte de scadență. [< it. sconto].

JOI s. f. Ziua a patra a săptămânii, care urmează după miercuri. ◊ (Pop.) Joia Mare = ultima joi din postul3 Paștilor. ◊ Expr. De joi până mai (de-)apoi = la nesfârșit, mereu; niciodată. Din joi în Paști = din când în când, foarte rar. ♦ (Adverbial, în forma joia) = în cursul zilei de joi, în fiecare zi de joi. – Lat. [dies] Jovis.

SCOÁRȚĂ, scoarțe, s. f. 1. Înveliș extern (gros și tare) al trunchiului și al crengilor unui copac sau al unei plante lemnoase; coajă. ◊ Expr. Obraz de scoarță = om necioplit, lipsit de rușine de bună-cuviință. (Reg.) Mamă (sau soră) de scoarță = mamă (sau soră) vitregă. 2. Învelișul exterior și solid al globului pământesc, cu o grosime care variază între 5 și 8 km în zona oceanică și între 30 și 80 km în zona continentală; coajă care se formează la suprafața pământului după ploi mari urmate de secetă. 3. (Anat.; în sintagma) Scoarța cerebrală = partea exterioară a emisferelor cerebrale, formată din substanță nervoasă cenușie. 4. Copertă rigidă a unei cărți, a unui registru etc. ◊ Expr. Din scoarță în scoarță = de la prima până la ultima pagină, de la început până la sfârșit, în întregime. 5. Perete de scânduri cu care se înlocuiesc loitrele carului când se transportă grăunțe. 6. Covor cu urzeală de lână sau bumbac și băteală din lână. – Lat. scortea.

CÓLO adv. În locul acela; acolo. ◊ Din ~ din partea aceea; dintr-acolo. Pe ~ prin partea aceea; pe acolo. Ici (și) ~ din loc în loc; pe alocuri. De ~ până ~ dintr-un loc în altul; încoace și încolo. Cât ~ la o depărtare considerabilă. când ~ în realitate; în loc de aceasta. /Din acólo

ÚNDE1 adv. 1) (adesea în construcții interogative) În ce loc (?); în care parte (?); încotro (?). ~ plecați? ~ locuiți?~ și ~ a) pe alocuri; b) când și când; uneori. De ~? din ce parte? de la cine? Pe ~? prin ce loc? prin ce parte? până ~? până în ce loc? A (nu) avea de ~ a (nu) dispune de mijloace materiale. 2) (folosit pentru a exprima o îndoială) ~ să cedeze el!De ~ și până ~ ?! cum adică? (Da) de ~! nici vorbă! vorbă să fie! 3) (folosit pentru a exprima spontaneitatea) Pe neașteptate; ca din senin. ~ nu începe o furtună puternică. /<lat. unde

MÓRGĂ1, morgi, s. f. Clădire special amenajată în care se depun cadavrele neidentificate și unde se fac autopsii în cazul când este necesar să se constate cauza morții. ♦ Sală specială într-un spital unde se depun morții până la înmormântare. – Din fr. morgue.

HALLEY [hælí], Edmond (1656-1742), astronom și geofizician englez. Prof. univ. la Oxford. Director al Observatorului Greenwich. Cercetări asupra magnetismului terestru și asupra cometelor. A observat (1682) cometa care-i poartă numele și a arătat, prin calcule matematice, că aceasta se apropie de Pământ la fiecare 76 de ani. A întocmit catalogul stelelor din emisfera australă (1679) și a descoperit mișcările proprii ale stelelor (1718). A determinat paralaxa Soarelui. – Cometa H., cometă cu perioada de revoluție circumsolară de 76 de ani. S-au înregistrat până în prezent 30 de apariții. A fost observată prima oară în 239 î. Hr. și ultima oară în 1986, când a fost studiată, sonda spațială „Giotto” executând fotografii ale nucleului său. Apariția ei, în 1066, în timpul cuceririi Angliei de către normanzi, a fost imortalizată pe tapiseria de la Bayeux.

PICĂTÚRĂ, picături, s. f. 1. Părticică sferică desprinsă dintr-o masă de lichid, formată prin condensarea unui gaz etc.; pic1, strop; p. ext. cantitate mică dintr-un lichid. ◊ Loc. adv. Printre picături = din când în când, câteodată; p. ext. în timpul liber, pe apucate. Picătură cu picătură = puțin câte puțin, încetul cu încetul; până la epuizare. ◊ Expr. A semăna (cu cineva) ca două picături (de apă) = a avea exact aceeași înfățișare cu altă persoană, a fi leit. până la ultima picătură de sânge = până la moarte, până la ultima suflare. ♦ P. gener. Cantitate neînsemnată din ceva; fărâmă. 2. (La pl.) Substanță medicamentoasă lichidă care se administrează bolnavului sub formă de picături (1). – Pica1 + suf. -ătură.

OSTROGÓȚI (‹ fr.; lat. Ostrogothus „goții de est”) s. m. pl. Populație de neam germanic aparținând ramurii răsăritene a goților. În sec. 3-4 se aflau pe teritoriul dintre Don și Nistru (în N se întindeau până în S actualului stat Belarus, iar în S până la Marea Neagră). Învinși de huni (370/375) o parte dintre ei s-au așezat de-a lungul Dunării (c. 450); când s-a prăbușit (454-455), Theodoric a condus invazia o. în Pen. Italică, unde a întemeiat Regatul o. (489-553). Statul lor a fost cucerit de împăratul bizantin Iustinian I, după care rolul istoric al o. încetează.

COLEÁ adv. (Pop.) 1. (Cu sens local) (Pe) aici (pe) aproape, în apropiere, alături. Stă colea.Expr. Ici (și) colea sau pe ici, (pe) colea = pe alocuri. De ici, (de) colea = de aici (și) din altă parte, dintr-un loc în altul. Colea și colea = rar, puțin; pe ici pe colo. Ba ici, ba colea = în toate părțile, pretutindeni. De colea până colea = dintr-un loc într-altul, încoace și încolo. Mai colea de... = ceva mai departe de... 2. (Cu sens temporal) Atunci, în timpul când..., în momentul când... ◊ Expr. când colea, se spune pentru a pregăti pe ascultător că urmează ceva neașteptat. 3. (Cu sens modal) Cu adevărat, într-adevăr. Câștigă colea, nu glumă.Expr. Știi, colea = zdravăn; de soi; așa cum trebuie; extraordinar. [Acc. și: cólea] – Din acolea.

MAL ~uri n. 1) Margine de pământ de-a lungul unei ape. 2) Loc aflat în imediata apropiere a unei ape. ◊ Din ~ în ~ a) pe toată întinderea, cât ține apa de la un capăt la celălalt; b) de la un capăt la celălalt; de la început până la sfârșit. ◊ A ieși (sau a ajunge) la ~ a scăpa teafăr; a scăpa din încurcătură. ◊ A se îneca tocmai la ~ a suferi o nereușită tocmai când scopul părea atins. /Cuv. autoht.

TĂTÁR, -Ă, tătari, -e s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Tătare sau din grupurile etnice (înrudite ca limbă cu această populație) stabilite în cursul istoriei în diferite regiuni din Asia și Europa. ♦ Persoană care făcea parte din triburile de origine mongolă care în sec. XIII s-au întins din Asia până în Europa răsăriteană și centrală, constituind statul Hoardei de Aur (de unde au făcut dese incursiuni în țările vecine). ◊ Expr. Doar nu vin (sau dau) tătarii, se spune când cineva se grăbește sau fuge fără un motiv serios. Parcă-l alungă tătarii (din urmă), se spune despre cineva care se grăbește foarte tare. 2. Adj. Care aparține tătarilor (1), privitor la tătari; tătăresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba tătară. – Din tc. tatar.

LUMINÁ vb. 1. a arde. (Lampa ~ până târziu în camera lui.) 2. a scânteia, a sclipi, a străluci. (Candelabre ~ în salon.) 3. v. străluci. 4. a bate, a luci, a străluci. (Luna ~ peste ramuri.) 5. v. însenina. *6. (fig.) a se însenina. (S-a ~ când m-a văzut.)

AÍCI adv. (Și în forma aci) 1. În acest loc, în aceste locuri (relativ) apropiate de vorbitor. ◊ Expr. Pe-aici ți-e drumul! = pleacă! șterge-o!; a plecat, a fugit, a șters-o. (Fam.) până aici! = destul! ajunge! A se duce pe-aici încolo = a pleca fără urmă; a dispărea. 2. În acest moment, acum. ◊ Expr. Aici i-aici sau aci-i aci = acum e momentul hotărâtor. ♦ (Corelativ) Acum... acum..., când... când..., ba... ba... 3. (În expr.) Cât p-aci = aproape să..., mai că... [Var.: ací, acía, acílea, acíe, acíea adv.] – Lat. ad-hicce.

ÁSTĂZI adv. 1. În ziua aceasta, care e în curs; azi. ◊ Expr. De ieri până astăzi = de la o zi la alta; neașteptat. 2. În epoca prezentă, în timpul sau în vremea de acum. ◊ Expr. Astăzi-mâine = în curând, zilele acestea. ♦ (În corelație cu „mâine” sau cu „ieri”) a) Zi cu zi, zi după zi; b) când..., când... – Lat. ista die (sau astă + zi).

CÓLO adv. (Cu sens local) Acolo. ◊ Expr. De colo (până) colo = dintr-un loc într-altul, de la un capăt la altul, încoace și încolo, peste tot. (Pe) ici, (pe) colo sau colo și colo = din loc în loc, pe alocurea, foarte rar. Pe colo..., pe dincolo = într-o parte..., într-alta. Cât colo = la oarecare depărtare. când colo = (exprimând o surprindere) de fapt, în realitate. A se cunoaște (sau a se vedea etc.) cât de colo = a se cunoaște (sau a se vedea etc.) de departe, a fi foarte evident. Ia te uită colo! = (exprimând mirarea) i-auzi! de unde și până unde? [Acc. și: (pop.) coló] – Din acolo.

BULBÚC, bulbuci, s. m. I. 1. Bășică de apă, de săpun, de spumă, de aluat (când dospește) etc. 2. Corp sferic (ca o bășică). II. 1. Plantă erbacee toxică din familia ranunculaceelor, cu flori mari globuloase de culoare galbenă, cu vinișoare verzi pe dinafară, răspândită în regiunile de munte și ocrotită de lege (Trollius europeaeus). 2. (La pl.) Plantă erbacee din familia campanulaceelor, viguroasă și înaltă până la un metru, cu flori mari, albastre, care crește prin păduri (Campanula trachelium). – Formație onomatopeică.

TERMINÁ, términ, vb. I. 1. Tranz. A duce o acțiune până la capăt; a isprăvi, a sfârși. ◊ Loc. adv. Pe terminate = aproape de a se termina, pe sfârșite. 2. Refl. A lua sfârșit, a se încheia. ♦ A avea o terminație, a se sfârși în... Cuvântul „masă” se termină cu o vocală.Expr. (Fam.) A se termina cu cineva, se spune când cineva nu mai are nici o șansă de scăpare. [Prez. ind. acc. și: termín] – Din fr. terminer, lat. terminare.

SCONT, sconturi, s. n. 1. Operație de credit care constă în cumpărarea efectelor de comerț de către bănci, cu reținerea din valoarea lor nominală a dobânzii până la scadență și a unui comision. ♦ Sumă de bani reprezentând dobânda la un împrumut, pe care o bancă și-o reține cu anticipație la acordarea împrumutului. 2. (Rar) Reducere acordată unui debitor din valoarea unei polițe sau a unei datorii plătite înainte de scadență; recalculare și diminuare a dobânzilor, când plata unei obligații se face înainte de termen. – Din it. sconto.

AÍCI adv. 1. În acest loc, în aceste locuri (relativ) apropiate de vorbitor. ◊ Expr. (Fam.) până aici! = destul! ajunge! Pe aici ți-e drumul! = șterge-o! pleacă! a plecat! a șters-o! A se duce pe-aici încolo = a pleca, a o șterge; a pleca fără urmă, a dispărea. 2. În acest moment, acum. ◊ Expr. Aici i-aici sau aci-i aci = acum e momentul hotărâtor. ♦ (Corelativ) Acum... acum..., când... când..., ba... ba... 3. (În expr.) Cât pe-aci = aproape să..., gata-gata să..., mai că... [Var.: ací, acía, acílea, aíce, aícea adv.] – Lat. ad-hicca.

ZÉCE, zeci, num. card. 1. Număr care are în numărătoare locul între nouă și unsprezece și care se indică prin cifra 10 sau X. ◊ (Adjectival) Are zece elevi. (La pl., arată o cantitate mare nedeterminată) Zeci de oameni.Expr. A avea zece vieți, se spune când cineva scapă cu viață din situații primejdioase. A asculta cu zece urechi = a asculta foarte atent. ◊ (Substantivat) Scrie un zece pe tablă. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Etajul zece. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De zece ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența num. distributiv) Plecau câte zece. 2. (Intră în compunerea numeralelor c*******e compuse de la unsprezece până la nouăsprezece) Cincisprezece. ♦ (Intră în compunerea numeralelor c*******e compuse de la douăzeci până la nouăzeci și nouă) Patruzeci și trei.Lat. decem.



Copyright (C) 2004-2025 DEX.RO
Sursa: www.dexonline.ro - Informații despre licență - Dex Online - Dicționar explicativ al limbii române