Rezultate din textul definițiilor
PARABAZA, parabaze, s. f. Secventa a comediei antice grecesti, situata de obicei in prima parte a piesei, in care actorul isi exprima (prin intermediul corifeului) propriile pareri in legatura cu realitatile infatisate. – Din fr. parabase, germ. Parabase.

PASUIT, -A, pasuiti, -te, adj. (Despre piese, parti ale unui ansamblu etc.) Care este ajustat, potrivit (pentru a obtine o buna imbinare sau fixare). – V. pasui2.

PROLOG2 ~uri n. 1) (in teatrul antic) parte a unei piese de teatru, care preceda intrarea corului in scena si in care se expunea subiectul piesei. 2) parte introductiva a unei opere literare sau muzicale; introducere. 3) Comentariu plasat la inceputul unei carti; cuvant inainte; cuvant introductiv; prefata. /<fr. prologue, lat. prologus

INSTALATIE s.f. 1. Instalare. 2. Totalitatea constructiilor, masinilor etc. montate impreuna pentru a executa anumite lucrari, operatii etc.; felul in care sunt montate piesele, partile unui astfel de sistem tehnic. [Gen. -iei, var. instalatiune s.f. / cf. fr. installation].

privita, privite, s.f. (inv. si reg.) 1. nuia flexibila, rasucita, cu care se leaga o sarcina de lemne, de fan. 2. numele mai multor obiecte, piese, parti ale unor unelte, constructii etc. (de lemn sau de metal) care au, in general, rolul de a fixa, de a lega (cele doua nuiele puse crucis la plasa crasnicului; grebla ramei metalice pentru pescuitul scoicilor; prinzatoare de pasari; nuia pentru largirea matelor de porc; bat pus peste varza in butoi; stinghia din cotet pe care se urca gainile; piesa metalica ce imbraca partea de jos a leucii carului; inel de fier sau lant scurt care leaga doua tanjale; nuiele de salcie care fixeaza, la roata morii, aripile de colaci). 3. partea inferioara a tocului unei ferestre la casele taranesti. 4. etajera mica.

LARGO I. adv. (muz.) cu o miscare inceata si ampla; lento. II. s. n. piesa, parte a unei compozitii scrise in acest tempo. (< it. largo)

parcea (parcele), s. f.parte, piesa, bucata. – Mr. parcea. Tc. parca (Seineanu, II, 284; Lokotsch 1628; Tiktin; Pascu, Beitrage, 19), cf. ngr. παρτσᾶς, sb., bg. parca. Der. din lat. particella (Candrea-Dens., 1340), nu e posibila.

valva (piesa, parte a unei scoici) s. f., g.-d. art. valvei; pl. valve

valva (piesa, parte a unei scoici) s. f., g.-d. art. valvei; pl. valve

TAGLA, tagle, s. f. 1. Semifabricat de otel cu sectiunea dreptunghiulara sau circulara, din care se lamineaza bare, sarme etc. si din care se forjeaza sau se stanteaza diferite piese; bileta. 2. partea ascutita a unui par, care intra in pamant. ◊ Expr. A ramane cu ochii tagla = a ramane cu ochii tinta, pironiti. – Din germ. Zaggel.

PASUI2, pasuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesa, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obtine o buna imbinare; a fixa, a incheia. – Din germ. passen.

MONTURA, monturi, s. f. piesa sau parte a unui sistem tehnic in care se monteaza o alta piesa a acestuia. ♦ Spec. Mod de fixare a pietrelor pretioase intr-o bijuterie; garnitura de metal care fixeaza o piatra pretioasa intr-o bijuterie sau care adaposteste mecanismul unui ceasornic. – Din germ. Montur, fr. monture.

SCHERZO [pr.: scherto] n. piesa (sau parte dintr-o piesa) muzicala cu caracter viu, vesel si rapid. /Cuv. it

STRIU s.n. Fiecare dintre santurile mici, paralele, executate pe suprafata unui element de constructie, unei piese etc.; parte plina care separa la o coloana canelurile. [< fr. strie].

piesa s.f. 1. parte, portiune, bucata a unui tot (cu care formeaza o unitate). 2. parte a unui mecanism, a unei masini etc., care se poate demonta. 3. Moneda, ban. 4. piesa anatomica = parte dintr-un cadavru preparata pentru studiu. 5. Fiecare dintre hartiile, dintre actele unui dosar. 6. Obiect, opera artistica expusa intr-un muzeu, la o expozitie etc. sau care face parte dintr-o colectie. 7. Lucrare dramatica in care predomina dialogul si care se reprezinta pe scena. 8. Compozitie, bucata muzicala. [Pron. pie-. / < fr. piece].

BAGHETA s. f. 1. betisor; nuielusa. ◊ vergea subtire folosita de dirijori; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor. ◊ bat de lemn sau de metal servind la punerea in v******e a unor instrumente de percutie. 2. partea de lemn a arcusului. 3. dunga colorata care impodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara. 4. piesa cilindrica, subtire, a unui mecanism, a unei masini. 5. mulura mica cu sectiunea semicirculara, neteda sau decorata, de culoare diferita de cea a mulurii principale, cu care se decoreaza un element arhitectonic. 6. element ornamental asezat lateral pe o pagina de carte, de catalog etc. 7. paine lunga si subtire. (< fr. baguette)

DIPTIC s. n. 1. tablite cerate care se puteau inchide ca o carte, la romani. 2. (arte) icoana, tablou compuse din doua panouri fixe sau mobile. ◊ (p. ext.) opera literara formata din doua parti. 3. (muz.) piesa pentru orchestra simfonica, formatie de camera instrumentala sau vocala din doua miscari contrastante. (< fr. diptyque, gr. diptykhos)

PROLOG2, prologuri, s. n. 1. parte a unei piese antice de teatru care preceda intrarea corului in scena si in care se expunea subiectul si se facea apel la bunavointa spectatorilor. 2. parte introductiva a unei opere literare, dramatice sau muzicale, care prezinta evenimentele premergatoare actiunii sau elemente care ii inlesnesc intelegerea; p. ext. introducere, prefata. – Din fr. prologue.

SCHERZO subst. piesa muzicala (sau parte dintr-o sonata ori dintr-o simfonie) scrisa intr-un tempo insufletit, vioi si vesel. [Pr.: scherto] – Cuv. it.

SINGLE [pr.: singl] n. : Disc ~ disc care contine o singura piesa pe fiecare parte. /Cuv. engl.

MASELOTA s.f. (Tehn.) Exces de metal lasat la partea superioara a unui lingou sau pe partile masive ale pieselor turnate; cap pierdut. [< fr. masselotte].

PROLOG s.n. 1. parte a unei piese de teatru antice in care se prezenta subiectul. 2. parte care serveste ca introducere la o piesa de teatru, la un roman etc.; (p. ext.) introducere, prefata. [Cf. fr. prologue, it. prologo, lat. prologus, gr. prologos < pro – inainte, logos – vorbire].

UVERTURA s.f. Compozitie muzicala orchestrala compusa de obicei ca introducere la o opera, la un balet. ♦ piesa orchestrala de concert, alcatuita dintr-o singura parte, avand la baza un program, si care nu are legatura cu vreun spectacol. ♦ piesa instrumentala constituind partea introductiva a suitelor preclasice. [< fr. ouverture, cf. germ. Ouverture].

CULISA s. f. 1. parte a unei scene de teatru inapoia decorurilor. ◊ (fig.; pl.) aranjament secret, dedesubturile unei situatii, actiuni. ♦ in ~ e = in ascuns, in secret. 2. scobitura dreapta in care aluneca o piesa mobila; ghidaj. 3. partea mobila a tubului unui instrument muzical de suflat din alama. 4. tiv, pliu la o haina, la o stofa, prin care trece un cordon ori un siret ce se strange. 5. (fin.) bursa neoficiala care functioneaza pe langa bursa oficiala, la care se efectueaza tranzactiile cu valorile mobiliare neadmise la cotare. (< fr. coulisse)

MASELOTA s. f. exces de metal lasat la partea superioara a unui lingou sau pe partile masive ale pieselor turnate. (< fr. masselotte)

piesa s. f. 1. parte, portiune, bucata a unui tot. 2. parte a unui mecanism, a unei masini etc., care se poate demonta. 3. moneda, ban. 4. ~ anatomica = parte dintr-un cadavru preparata pentru studiu. 5. fiecare dintre hartiile, dintre actele unui dosar. 6. obiect, opera artistica expusa intr-un muzeu, la o expozitie etc., parte dintr-o colectie. 7. lucrare dramatica in care predomina dialogul si care se reprezinta pe scena. 8. compozitie muzicala. (< fr. piece)

PROLOG2 s. n. 1. parte a unei piese de teatru antice in care se expunea subiectul. 2. parte introductiva a unei opere literare, muzicale sau dramatice care prezinta evenimentele ce premerg actiunea; (p. ext.) introducere, prefata. (< fr. prologue, lat. prologus, gr. prologos)

SCHERZO O/ s. n. piesa instrumentala sau parte dintr-o sonata ori simfonie in tempo vioi si cu caracter vesel. (< it. scherzo)

STRIU s. n. fiecare dintre santurile mici, paralele, pe suprafata unui element de constructie, a unei piese ceramice etc.; parte plina care separa la o coloana canelurile. (< fr. strie)

rol (roluri), s. n.1. Lista de nume. – 2. parte dintr-o piesa interpretata de un artist. – 3. Misiune, atributie. – Var. inv. rola. Fr. role.Der. inrola, vb. (a inregimenta, a inscrie), dupa fr. enroler.

PANTALON, pantaloni, s. m. 1. (De obicei la pl.) Imbracaminte exterioara care acopera, de la mijloc in jos, corpul si fiecare picior in parte; nadrag. ♦ Chiloti, izmene. 2. piesa de tabla sau de metal turnat, goala in interior, folosita la bifurcarea unei conducte. – Din ngr. pantaloni, fr. pantalon.

ANTRACT, antracte, s. n. Pauza intre doua acte sau intre doua parti ale unei reprezentatii. ♦ piesa muzicala care se executa in aceasta pauza. – Din fr. entracte.

PERCUTOR, percutoare, s. n. piesa a unor instalatii si agregate tehnice care, prin percutie, pune in miscare sau opreste diferitele parti ale instalatiei. ♦ Spec. piesa la armele de foc, la focosul unui proiectil etc. care loveste focosul sau capsa proiectilului pentru a produce aprinderea incarcaturii. – Din fr. percuteur.

PIPA, pipe, s. f. 1. Obiect format dintr-o parte mai groasa si scobita, in care se pune tutunul, si dintr-un tub (curbat) prin care se trage fumul; p. restr. partea mai groasa si scobita a acestui obiect; p. ext. (cantitatea de) tutun care intra in aceasta parte a obiectului; lulea. 2. piesa de portelan curbata la un capat, folosita pentru protejarea instalatiilor electrice impotriva apei de ploaie la intrarea lor in peretii unei cladiri. 3. piesa a distribuitorului motorului cu aprindere electrica, care inchide succesiv circuitele electrice ale bujiilor motorului. – Din magh. pipa.

LAMBA, lambe, s. f. 1. Lant care leaga crucea protapului unui car cu capetele osiei; vatrai. 2. parte proeminenta a unei piese de lemn sau de metal care se imbuca in scobitura corespunzatoare a altei piese pentru a asigura o imbinare perfecta; feder. 3. Vergea lata de lemn care se introduce (cu fiecare jumatate din latimea ei) in ulucele a doua scanduri pentru a le imbina. – Din tc. lamba.

SAPA1, sape, s. f. 1. Unealta agricola pentru sapat si prasit, alcatuita dintr-o lama de otel plana sau putin concava, fixata aproape perpendicular intr-o coada de lemn. ♦ Sapa rotativa = masina agricola (cu tractiune animala) care sfarama, cu ajutorul unor discuri stelate, crusta formata la suprafata pamantului inainte de rasaritul plantelor. ◊ Expr. A ajunge (sau a se vedea, a aduce, a lasa etc.) la (sau in) sapa de lemn = a (se) ruina. 2. Dispozitiv care constituie extremitatea inferioara a garniturii de foraj, cu ajutorul caruia se sapa gaura de sonda. 3. piesa metalica de la partea posterioara a afetului unui tun, care se infige in pamant la tragere, servind astfel la fixarea tunului. 4. Fiecare dintre cei patru capriori de la colturile unei case taranesti. – Lat. sappa.

SUBANSAMBLU, subansambluri, s. n. Grup de piese care alcatuiesc o parte componenta a unei masini, a unui sistem tehnic etc., actionand in cadrul acestora ca o unitate functionala distincta. – Sub1- + ansamblu (dupa fr. sous-ensemble).

CULOT, culote, s. n. piesa izolanta montata la partea inferioara a unui tub electronic, in care sunt prinse rigid piciorusele conectate ca electrozi. – Din fr. culot.

PROLOG1 ~gi m. (in teatrul antic) Actor care recita partea introductiva a unei piese de teatru. /<lat. prologus, fr. prologue

SLIF ~uri n. 1) tehn. parte slefuita a unei piese. 2) fig. Spirit profund de percepere a realitatii; finete. /<germ. Schliff

BUSON s.n. 1. Dop (cu ghivent). 2. piesa cilindrica care face parte din dispozitivul de siguranta al unui circuit electric; patron (3). [Pl. -oane. /< fr. bouchon].

RANFORT s.n. Intaritura (formata din una sau mai multe piese) care sustine o (parte de) constructie. [Pl. -uri, (s.m.) -rti. / < fr. renfort].

BAGHETA s.f. 1. Betisor; vergea, nuielusa. ♦ Betisor folosit de dirijori pentru conducerea unei orchestre, a unui cor etc.; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor. ♦ Betisor de diferite dimensiuni cu care se lovesc membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale. ♦ Corpul principal al arcusului. ♦ Dunga colorata care impodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara a gleznelor. 2. piesa cilindrica, subtire, a unui mecanism sau a unei masini. 3. Mulura mica cu sectiune semicirculara, neteda sau decorata, de culoare diferita de cea a mulurii principale, cu care se decoreaza un element arhitectonic. 4. (Poligr.) Element ornamental, asezat lateral pe o pagina de carte etc. [< fr. baguette, cf. it. bacchetta].

CULOT s.n. piesa izolanta montata la partea de jos a unui tub electronic, in care sunt fixate piciorusele conectate la electrozi. [< fr. culot].

CULOT s. n. piesa izolanta montata la partea de jos a unui tub electronic, in care sunt fixate piciorusele conectate la electrozi. (< fr. culot)

piesa (piese), s. f. – Bucata, parte. Fr. piece.

CATARE2, catari, s. f. piesa metalica asezata pe partea de sus a tevii unei guri de foc, aproape de gura ei, care, impreuna cu inaltatorul, formeaza dispozitivul de ochire al armei. – V. cata.

PERVAZ, pervazuri, s. n. 1. Cadru de scanduri care acopera rostul dintre perete si tocul unei usi, al unei ferestre etc.; p. ext. partea de jos a tocului unei ferestre. ♦ Deschizatura in care este situata o usa sau o fereastra. 2. Sipca sau scandura ingusta, fixata la marginea dinspre perete a unei pardoseli de lemn pentru a acoperi rostul dintre pardoseala si perete. ♦ piesa de lemn asezata la partea superioara a unui lambriu, pentru a forma o cornisa mica. 3. (Astazi rar) Rama, cadru (din lemn) pentru un tablou, o oglinda, un instrument etc. [Var.: (reg.) privaz s. n.] – Din tc. pervaz.

SAH, (1) sahi, s. m., (2) sahuri, s. n. 1. S. m. Titlu purtat de suveranii Iranului, corespunzator titlului de imparat; persoana care are acest titlu; sahinsah. 2. S. n. Joc de origine orientala care se disputa intre doua persoane, pe o tabla impartita in 64 de patratele, alternativ albe si negre, cu 32 de piese, miscate dupa anumite reguli, scopul final fiind castigarea regelui adversarului; p. ext. tabla si piesele care servesc la joc; satrange. ♦ Situatie in cursul jocului mai sus definit, in care regele uneia dintre parti este atacat de o piesa a adversarului; (cu valoare de interjectie) cuvant insotind miscarea care creeaza aceasta situatie. ◊ Expr. A da sah = a pune in pericol regele adversarului. A tine (pe cineva) in sah = a limita jocul adversarului la apararea regelui; fig. a tine pe cineva in tensiune, a-l imobiliza. – Din tc. sah. Cf. germ. Schach.

SARNIERA, sarniere, s. f. 1. Balama, tatana. 2. Dispozitiv format din doua piese care, asezate de o parte si de alta a unui corp cilindric si fixate cu buloane, permit suspendarea intregului ansamblu pe un reazem. 3. (Geol.) Locul de imbinare intre cele doua flancuri ale unei cute anticlinale sau sinclinale. 4. Locul de imbinare intre cele doua valve care formeaza cochilia unui lamelibranhiat. 5. Fasie de hartie gumata pe care o folosesc filatelistii pentru a lipi marcile postale in albume. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. charniere.

FOTA ~e f. piesa vestimentara ornamentata, care face parte din costumul national femeiesc, constand dintr-o bucata (sau doua) de stofa de lana tinand locul fustei. /<turc. fota

GULER ~e n. 1) Portiune a unor obiecte de imbracaminte care inconjura gatul. ◊ A apuca (sau a lua, a insfaca) pe cineva de ~ a) a forta pe cineva sa se supuna; b) a cere cuiva socoteala. 2) Dunga de spuma, formata la suprafata berii turnata intr-un pahar. 3) tehn. parte inelara la suprafata unei piese, avand diametrul mai mare decat restul acesteia si servind, de obicei, la etansare. /<ung. galler

MANSETA1 ~e f. 1) Banda fixa sau mobila de panza, aplicata in partea de jos a manecii unei camasi sau bluze. 2) Margine rasfranta in partea de jos a pantalonilor. 3) piesa de cauciuc sau de piele, in forma de inel sau de cilindru, care serveste la etansarea unor deschizaturi in instalatiile tehnice. /<fr. manchette, germ. Manschette

DENERVA vb. I. tr. A inlatura partile nervoase de pe o piesa anatomica sau de pe o bucata de carne la macelarie. [< fr. denerver].

CALOTA s.f. 1. (Mat.) Calota sferica = parte dintr-o sfera obtinuta prin taierea acesteia cu un plan; (anat.) calota craniana = partea superioara a cutiei craniene; (geol.) calota glaciara = masa de gheata care acopera regiunile polare sau partile superioare ale muntilor foarte inalti; inlandsis. 2. parte a unei palarii care acopera capul. ♦ Tichie (care se asaza pe crestetul capului). 3. Bolta de tunel, partea superioara a unei excavatii. ♦ partea superioara a unei turele. ♦ piesa metalica de forma emisferica, servind la protejarea sau la etansarea unui spatiu care contine un fluid. [< fr. calotte, it. calotta].

CALOTA s. f. 1. fiecare dintre cele doua parti ale unei sfere, obtinute prin sectionarea acesteia cu un plan. ♦ ~ craniana = partea superioara a cutiei craniene; ~ glaciara = masa de gheata care acopera regiunile polare sau partile superioare ale muntilor foarte inalti; inlandsis. 2. parte a unei palarii care acopera capul. ◊ tichie (pe crestetul capului). 3. partea superioara a unei cupole semisferice, a unei excavatii; bolta de tunel. ◊ partea superioara a unei turele. ◊ piesa metalica de forma emisferica. (< fr. calotte)

CONTRACARLINGA s. f. (mar.) carlinga laterala, pe ambele parti ale carlingei centrale, ca piesa de consolidare. (< fr. contre-carlingue)

DENERVA vb. tr. a inlatura partile nervoase de pe o piesa anatomica, de pe o bucata de carne de macelarie. (< fr. denerver)

STATIV s. n. 1. dispozitiv pentru sustinerea unor piese sau aparate de laborator. ◊ parte a unui microscop care sustine dispozitivul optic. 2. trepied montabil, cu planseta, pe care se fixeaza aparatul fotografic sau cinematografic, aparatele de iluminat, instrumentele geodezice etc. (< germ. Stativ, fr. statif)

BAGHETA, baghete, s. f. 1. Betisor subtire; nuielusa, varguta. ◊ Bagheta magica = betisorul de care se slujesc scamatorii in operatiile lor. ♦ Varga usoara si nu prea lunga cu care dirijorii conduc executia unui ansamblu muzical; fig. talentul, maiestria dirijorului. ♦ Betisor de forme variate cu care se lovesc membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale. ♦ Vergea de lemn pe care sta intins parul arcusului. ♦ Dunga de ajur sau de culoare diferita care impodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara a gleznelor. 2. Nume dat unor piese cilindrice subtiri care fac parte din diverse mecanisme sau aparate. – Fr. baguette.

BUSON, busoane, s. n. 1. Dop din pluta, cauciuc, lemn etc. prevazut cu ghivent. 2. piesa cilindrica de portelan, care face parte din dispozitivul de siguranta al unui circuit electric. – Din fr. bouchon.

SUSPENSIE, suspensii, s. f. 1. Intrerupere (intentionata) a sirului gandirii, a frazei. ◊ Loc. adj. si adv. In suspensie = amanat, oprit, suspendat (temporar). 2. (Chim.) Sistem dispers solid-fluid, in care faza solida dispersa este in echilibru sau are un ritm de depunere neglijabil. 3. (Tehn.) Fel de sustinere a partii mobile a unui instrument; ansamblul pieselor care sustin echipamentul mobil al unui instrument. 4. Legatura elastica sau flexibila intre un sistem tehnic si elementele pe care se sprijina. ♦ Spec. Legatura elastica dintre sasiul unui vehicul si osiile lui, care amortizeaza socurile puternice si asigura mobilitatea si stabilitatea vehiculului. [Var.: suspensiune s. f.] – Din fr. suspension.

ROL s. 1. (inv.) parte. (A avea un ~ intr-o piesa.) 2. partitura. (Actorul a beneficiat de un ~ generos.) 3. v. personaj. 4. v. functie. 5. v. atributie. 6. v. menire. 7. v. scop.

BUSON ~oane n. 1) Dop prevazut cu filet. 2) piesa cilindrica (de portelan), care, facand parte din dispozitivul de siguranta al unui circuit electric, contine firul fuzibil al acestuia. /<fr. bouchon

CARLINGA ~gi f. 1) Cabina de avion unde sta pilotul si unde se gasesc comenzile de zbor. 2) mar. piesa de legatura care uneste diferite parti ale unei nave pentru a spori rezistenta. /<fr. carlinque

CUZINET ~ti m. tehn. piesa cilindrica (uneori formata din doua parti semicilindrice) care captuseste un lagar si serveste ca sprijin pentru fusul unui arbore sau al unui ax. /<fr. coussinet

PRELUDIU ~i n. 1) Succesiune de note cantate de un interpret pentru a lua tonalitatea necesara. 2) parte introductiva a unei compozitii muzicale. 3) piesa instrumentala independenta de forma libera si de proportii mici. 4) fig. Actiune care preceda alta actiune, anuntand inceputul ei; actiune preliminara. /<fr. prelude, it. preludio, germ. Praludium

TABLOU ~ri n. 1) Lucrare artistica (pictura, desen, gravura) inramata si atarnata pe perete in scop decorativ. ◊ A ramane ~ a ramane perplex, uluit; a inlemni. 2) fig. Priveliste care impresioneaza prin frumusete si pitoresc. 3) fig. Descriere (orala sau in scris) a unei privelisti. 4) parte dintr-un act al unei piese de teatru (care se desfasoara intr-un decor propriu). 5) tehn. Panou pe care sunt montate aparatele cu ajutorul carora se pun in functiune diferite masini sau se controleaza functionarea lor. ~ de bord. [Sil. ta-blou] /<fr. tableau

DIVERTISMENT s.n. 1. Recreare placuta si amuzanta; distractie. ♦ Episod distractiv, alcatuit din dansuri si arii, introdus in teatrul din sec. XVII-XVIII; mica piesa scrisa pentru teatrul de societate. 2. (Muz.) piesa instrumentala alcatuita din mai multe parti succesive, cu caracter zglobiu, fantezist, capricios, amuzant. ♦ Suita usoara de bucati muzicale. ♦ Sectiunea a doua a unei fugi. ♦ Suita de diferite dansuri. [< fr. divertissement, it. divertismento].

CUZINET s.n. piesa cilindrica (uneori formata din doua parti semicilindrice) care face parte dintr-un lagar si vine in contact direct cu axul unei masini. [< fr. coussinet].

INTRODUCERE s.f. 1. Actiunea de a (se) introduce si rezultatul ei. ♦ parte de inceput, parte introductiva (a unei opere etc.). ♦ partea de la inceput a unei piese muzicale, scrisa intr-o miscare aparte si avand un caracter deosebit; denumirea primei parti a suitei. 2. Studiul pregatitor asupra notiunilor elementare ale unei stiinte. [< introduce].

SOLIDAR, -A adj. 1. Care priveste, care leaga, care angajeaza mai multe persoane, fiecare fiind responsabila de intreaga obligatie care revine tuturor. 2. Legat temeinic de cineva printr-o unitate de conceptii, de sentimente si de interese; strans unit. 3. (Despre piese de masini) Care este strans legat de altceva; care ia parte in aceeasi masura cu alta piesa la o actiune. [< fr. solidaire, cf. lat. solidus – intreg].

ANTEPENDIU s. n. (in bisericile catolice) piesa de stofa decorata, aplicata pe partea din fata a mesei altarului. (< lat. antependium)

CANTON s. n. 1. cladire construita langa o sosea sau cale ferata, pentru semnalizare, protectie si supraveghere a drumurilor respective; locuinta cantonierului. 2. unitate de supraveghere, intretinere si urmarire a lucrarilor din cadrul unui sistem de desecare, irigatii, baraje etc. ♦ sector al unui drum. 3. unitate in administratia padurilor, in care activeaza padurarul; locuinta acestuia. 4. unitate teritorial-administrativa in unele tari (Elvetia, Franta). 5. (arhit.) una dintre cele patru ogive care compun o bolta in cruce. 6. (herald.) piesa de forma patrata, a noua parte dintr-un scut, intr-un colt al acestuia. (< fr. canton)

PRELUDIU s. n. 1. exercitiu muzical pentru acordarea instrumentului sau pentru antrenarea mainilor ori vocii; (p. ext.) improvizatie muzicala preliminara. 2. parte introductiva a unei compozitii muzicale. ◊ piesa care preceda o fuga, o tocata, un coral; prima parte a suitei. ◊ compozitie muzicala instrumentala independenta, cu un caracter si o structura foarte variate. ◊ lucrare simfonica, programatica. 3. ceea ce preceda, anunta (o actiune). (< germ. Praludium, it. preludio, fr. prelude)

SOLIDAR, -A adj. 1. care este legat de cineva sau de ceva printr-o unitate de conceptii, de sentimente si de interese; strans unit. ◊ care participa impreuna cu altii la un drept. 2. (despre un creditor sau un debitor) aflat intr-un raport de solidaritate (3). 3. (despre piese de masini) strans legat de altceva; care ia parte la aceeasi masura cu alta piesa la o actiune. (< fr. solidaire)

SOLIST, -A s. m. f. 1. cantaret sau instrumentist care interpreteaza un solo sau partea cea mai importanta dintr-o piesa muzicala. 2. dansator care executa singur o piesa coregrafica sau detine rolul principal intr-un ansamblu coregrafic. (< fr. soliste, it. solista)

SUPORT I. s. n. 1. ceea ce sustine, sprijina un lucru, un obiect. ◊ dispozitiv de sustinere a unei piese, a unui sistem tehnic etc. 2. parte a peliculei cinematografice pe care este aplicata emulsia fotosensibila. 3. echipament, material destinat memorarii, inregistrarii informatiei in sistemele de calcul. 4. (fig.) sprijin, reazem, ajutor. II. s. m. (herald.) element exterior al unui blazon care pare a sustine un personaj sau un animal. (< fr. support)

BUSON, busoane, s. n. 1. Dop prevazut cu ghivent. 2. piesa cilindrica de portelan, care face parte din dispozitivul de siguranta al unui circuit electric. – Fr. bouchon.

CALOTA, calote, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua parti obtinute prin taierea unei sfere cu un plan. 2. Bolta a carei suprafata interioara are, in sectiune, forma unui semicerc. 3. partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere interna; p. ext. piesa tehnica asemanatoare cu o calota sferica. 4. partea de deasupra a unei palarii, care acopera capul si este marginita de boruri. ♦ Tichie care acopera crestetul capului. 5. (In sintagma) Calota craniana = partea superioara a cutiei craniene. 6. (In sintagma) Calota glaciara = masa de gheata care acopera portiuni mari in regiunile polare sau partile superioare ale muntilor inalti. – Din fr. calotte.

CATARE1, catari, s. f. piesa metalica de forma prismatica, montata pe partea de sus a tevii unei guri de foc si care, impreuna cu inaltatorul, formeaza dispozitivul de ochire al armei. – V. cata.

RACORD, racorduri, s. n. 1. Legatura, contact intre doua parti ale unei lucrari sau intre doua elemente ale unui intreg. 2. piesa (constituita din una sau din doua parti tubulare cu piulite) cu care se face legatura intre doua conducte si prin care poate circula un fluid sau un material pulverulent ori granular. 3. Portiune de circuit electric care pune in legatura aparatul, masina sau locul de utilizare a energiei electrice cu reteaua de distributie. 4. Legatura intre doua secvente de film care asigura continuitatea ideii cinematografice. ♦ Imbinare a doua benzi de sunet fara a intrerupe unitatea coloanei sonore. – Din fr. raccord.

PLASTRON ~oane n. 1) Accesoriu (detasabil; scrobit) care se aplica in partea din fata a unei camasi barbatesti. 2) Garnitura detasabila din partea din fata a unei rochii sau bluze. 3) piesa care protejeaza pieptul unui scrimer; pieptar. 4) partea anterioara a unei platose. /<fr. plastron

PROTEZA s.f. 1. Aparat, piesa care inlocuieste un organ (sau o parte dintr-un organ) al corpului. ♦ Inlocuire chirurgicala a unui organ cu o piesa artificiala. 2. (Fon.) Adaugare a unui sunet la inceputul unui cuvant fara ca acesta sa-si schimbe intelesul. [Var. prosteza s.f. / < fr. prothese, cf. gr. prosthesis].

CARLINGA s.f. 1. parte din fuzelajul unui avion in care sta pilotul si unde se gasesc comenzile de zbor. 2. (Mar.) piesa de legatura longitudinala care uneste diferite parti ale unei nave. [Pl. -gi, -ge. / < fr. carlingue, cf. scand. kerling].

SECTOR s.n. 1. (Mat.) Portiune dintr-un plan marginita de doua raze concurente si de arcul unei curbe cuprins intre cele doua raze. ♦ piesa in forma de sector de cerc. 2. parte, portiune limitata dintr-o suprafata. ♦ (Mil.) Zona de actiune a unei unitati. 3. Domeniu sau ramura de activitate. ♦ Diviziune, parte, domeniu in cadrul economiei sau al unor unitati administrativ-teritoriale. ♦ Sector social-economic = parte a economiei bazata pe o anumita forma de proprietate asupra mijloacelor de productie. [Cf. fr. secteur, rus. sektor, lat. sector < secare – a taia].

CARLINGA s. f. 1. parte a fuzelajului in care sta pilotul si unde se gasesc comenzile de zbor. 2. piesa de legatura longitudinala, care uneste diferite parti ale unei nave. (< fr. carlingue)

ECLISA s. f. 1. placa de lemn, de metal etc. care serveste la innadirea a doua piese alaturate prin suruburi, nituri sau sudura. 2. partea laterala a unui instrument cu coarde, care leaga de jur-imprejur cele doua fete. (< fr. eclisse)

PARABAZA s. f. parte a comediei antice grecesti, la inceputul piesei, in care autorul isi exprima, prin glasul corifeului, propriile pareri si sentimente in legatura cu faptele infatisate. (< fr. parabase, germ. Parabase)

DISTANTIER ~e n. 1) piesa care mentine o anumita distanta intre doua parti ale unei masini. 2) Compas masurator. 3) Aparat pentru masurarea distantei dintre nave. [Sil. -ti-er] /distanta + suf. ~ier

LINGUREA ~i f. 1) Obiect de uz casnic constand dintr-o parte ovala scobita si o coada, folosit pentru a manca alimentele lichide. ~ de masa. ~ de desert.A manca banii (sau paralele, averea) cu ~a a cheltui mult si fara masura. 2) Cantitate de substanta cat incape in partea adancita a acestui obiect. 3) Orice unealta sau piesa care are forma asemanatoare cu acest obiect. 4) Unealta in forma de tub prevazut cu o supapa, folosita pentru a extrage din sonde cantitati mici de titei. 5) Unealta de rotarie sau de dogarie folosita la gaurirea butucului rotii, la confectionarea vranilor la butoaie etc. [G.-D. lingurii] /<lat. lingula

piesa ~e f. 1) Element constitutiv (al unui ansamblu); parte componenta (a unui tot). ~ de muzeu. ~ vestimentara. 2) Obiect cu semnificatie speciala; figura. ~ de sah. 3) Ban de metal de mica valoare; moneda. 4) Act scris cuprins intr-un dosar sau intr-o colectie. 5) Element component (al unui sistem tehnic). 6) Creatie literara destinata reprezentarii pe scena. 7) Opera muzicala de proportii reduse (de obicei instrumentala); bucata; compozitie. [G.-D. piesei] /<fr. piece

CULISA s.f. 1. parte a scenei situata inapoia decorurilor. ♦ (Fig.; la pl.) Ceea ce se ascunde inapoia unui fapt, unui eveniment; dedesubturile unei situatii. 2. Scobitura dreapta in care aluneca o piesa mobila; ghidaj; (p. ext.) piesa care aluneca de-a lungul acestei scobituri. ♦ partea mobila a unui instrument de suflat din alama. [< fr. coulisse].

COTLET, cotlete, s.n. piesa cuprinzand osul si carnea aferenta, decupata din partea superioara a coastelor de la batal, miel, porc, vitel, cerb, caprioara. Prin cotlet de pasare se intelege pieptul de pasare dezosat si curatat de pielita, fiecare jumatate fiind servita pe osul aferent de la aripa, scurtat corespunzator.

DISTANTIER s.n. 1. Compas masurator. ♦ Aparat pentru masurat distanta dintre nave. 2. piesa care mentine o anumita distanta intre doua parti ale unei masini. [Pron. -ti-er. / < distanta + -ier].

TANTIEMA s.f. 1. Indemnizatie speciala care se da unor functionari superiori si membrilor consiliilor de administratie ale societatilor comerciale; (p. ext.) remuneratie (calculata procentual) acordata mijlocitorilor de afaceri. 2. Onorariu cuvenit in trecut unui autor dramatic, reprezentand o parte procentuala din incasarile unui teatru la reprezentatiile piesei sale. [Pron. -ti-e-. / < fr. tantieme, cf. tant – atat].

domino s. n.1. Imbracaminte de bal mascat. – 2. Joc de societate cu piese plate, dreptunghiulare. – Mr. domina. It. domino, in parte prin intermediul fr. (direct in mr.), cf. ngr. δόμινο, tc. domino, sp. domino.

CUZINET s. m. 1. piesa in forma de cilindru sau din doua parti semicilindrice care captuseste un lagar (II) si vine in contact direct cu axul masinii. 2. placa intre doua elemente de constructie pentru sustinerea celui de deasupra si transmiterea eforturilor la cel inferior. (< fr. coussinet)

DISTANTIER s. n. 1. compas masurator. 2. aparat pentru masurarea distantelor dintre navele in formatie. 3. piesa care mentine o anumita distanta intre doua parti ale unei masini. (< distanta + -ier)

PROTEZA s. f. 1. aparat, piesa medicala care inlocuieste un membru sau (o parte dintr-) un organ al corpului. ♦ ~ dentara = proteza pe care se fixeaza dantura falsa. 2. (fon.) adaugare a unui sunet la inceputul unui cuvant, fara ca acesta sa-si schimbe intelesul. (< fr. prothese, lat., gr. prosthesis)

TANTIEMA s. f. 1. indemnizatie speciala care se da unor functionari superiori si membrilor consiliilor de administratie ale societatilor comerciale pentru participarea la conducerea lor; (p. ext.) remuneratie (calculata procentual) acordata mijlocitorilor de afaceri; bonus. 2. onorariu cuvenit in trecut unui autor dramatic, o parte procentuala din incasarile unui teatru la reprezentatiile piesei sale. (< fr. tantieme)

JAPITA (‹ bg.) s. f. 1. piesa de lemn sau de fier montata deasupra partii din fata a protapului, pentru a permite articularea jugului cu protapul. 2. (Peior.) Persoana fara caracter.

IESIND, iesinduri, s. n. partea iesita in afara (la o constructie, la o piesa etc.); proeminenta, iesitura. – V. iesi.

IESITURA, iesituri, s. f. partea iesita in afara (la o constructie, la o piesa etc.); proeminenta, iesind. – Iesi + suf. -tura.

UZURA1 s. f. 1. Deteriorare, degradare a unui obiect (prin intrebuintare indelungata); uzaj. ♦ Modificare progresiva a (dimensiunilor) unei piese tehnice, in cursul functionarii sistemului din care face parte. ♦ Fig. Slabire, oboseala, epuizare. 2. Fig. (Rar) Coruptie, desfrau. – Din fr. usure.

PROTEZA, proteze, s. f. 1. Aparat sau piesa medicala care inlocuieste un organ, un membru, o parte dintr-un membru amputat sau un conduct natural al corpului omenesc ori pe care se fixeaza o dantura falsa. ♦ Operatie chirurgicala prin care se inlocuieste un organ, un membru al corpului etc. printr-o proteza (1). 2. (Fon.) Aparitie accidentala a unei vocale la inceputul unui cuvant care incepe cu o consoana, fara a se schimba intelesul cuvantului. – Din fr. prothese.

DIRECTIE s.f. I. 1. Orientare in spatiu a unei persoane sau a unui obiect fata de un punct de referinta; loc catre care se indreapta cineva sau ceva; sens al unei miscari, al unei pozitii etc. 2. (Mat.) Proprietate comuna tuturor dreptelor paralele cu o dreapta fixa. II. 1. Conducere, dirijare (a unei institutii, a unei intreprinderi etc.). ◊ Directie de scena = regie. 2. Functie de director; (p. ext.) durata cat o persoana indeplineste aceasta functie. 3. Organ care conduce o intreprindere, o institutie etc. ♦ Diviziune in cadrul unui minister, al unei mari institutii etc., care se ocupa de o anumita ramura de activitate. 4. Birou, local unde functioneaza o directie. III. Totalitatea pieselor sau sistemul cu care se dirijeaza un vehicul. ♦ parte mobila a ampenajului vertical cu ajutorul caruia pilotul manevreaza avionul in plan orizontal. [Gen. -iei, var. directiune s.f. / cf. fr. direction, lat. directio].

INTERLUDIU s.n. Mica bucata muzicala asezata intre doua parti mai mari ale unei opere muzicale; (p. ext.) piesa de legatura intre doua momente ale unei opere dramatice. [Pron. -diu. / < it. interludio].

figura (figuri), s. f.1. Chip, fata, obraz. – 2. Imagine plastica. – 3. Persoana, tip. – Mr. figura. Fr. figure, in mr. din it. figura, cf. ngr. φιγούρα, alb. figure.Der. figura, vb. (a fi prezent, a lua parte); figurant, s. m. (persoana care participa la o piesa de teatru fara a rosti replici); figurat, adj. (metaforic); figurina, s. f. (statueta); configura, vb. (a lua o anumita forma); configuratie, s. f. (infatisare); desfigura, vb. (a strica forma); prefigura, vb. (a reprezenta dinainte); prefiguratie, s. f. (actiunea de a prefigura).

SEMILUNA s. f. 1. jumatatea luminata a discului Lunii. 2. (parte a unui) obiect in forma de semiluna (1). ◊ (mar.) piesa semicirculara care se fixeaza pe coloana bompresului. 3. semn simbolic al islamismului. ◊ (fig.) Imperiul Otoman; mahomedanismul. (dupa fr. demi-lune)

CALUS, calusuri, s. n. 1. Bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. Mica piesa de lemn cu o forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prajinilor, folosit in forajul prin percutie sau in cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (in preajma Rusaliilor) de un grup de flacai; melodie dupa care se executa acest dans; calusar (1), calusel (4). – Cal + suf. -us.

PRELUDIU, preludii, s. n. 1. parte introductiva a unei compozitii muzicale mai ample. ♦ Spec. Prima piesa muzicala dintr-o suita instrumentala; piesa care preceda o fuga sau un coral. ♦ piesa instrumentala independenta, scrisa in forma libera. 2. Exercitiu muzical pregatitor; p. ext. improvizatie. 3. Fig. Ceea ce anunta, preceda sau pregateste o actiune sau un eveniment; actiune premergatoare. – Din fr. prelude, it. preludio, germ. Praludium.

UVERTURA s.f. ♦ piesa orchestrala de concert de sine statatoare, dintr-o singura parte si avand la baza un program.

RANFORT, ranforturi, s. n. piesa sau ansamblu de piese care servesc pentru a intari o constructie sau anumite parti ale unei constructii, asigurand rigiditatea acestora. – Din fr. renfort.

ELEMENT ~e n. 1) parte componenta a unui intreg. ~ele unei lucrari. ◊ ~ de constructie piesa din ansamblul unei constructii. 2) chim. Substanta simpla care nu se mai poate descompune pe cale chimica, dar care poate intra in componenta altor substante. 3) Persoana care face parte dintr-o colectivitate. 4) la pl. Fenomen, forta a naturii. 5) rar Mediu in care traieste o fiinta. 6) Pila electrica; celula a unei pile electrice. 7) mai ales la pl. Principiu de baza al unei discipline, al unei stiinte; notiune fundamentala. /<fr. element, lat. elementum

LEGATURA ~i f. 1) Mod de reunire, de asamblare a doua corpuri prin care se limiteaza mobilitatea lor relativa si care permite, de obicei, transmiterea unor miscari de la unul la celalalt. 2) Obiecte de acelasi fel legate impreuna; manunchi. 3) Ansamblu de obiecte invelite in ceva; boccea. 4) Fasie de tifon folosita pentru pansare; bandaj; fasa. 5) Copertele si cotorul in care este legata o carte. 6) Mod de incrucisare a firelor la tesut sau la tricotat. 7) Mijloc de comunicare intre diferite puncte (rutiere, feroviare, aeriene, telefonice, radiofonice etc.); comunicatie. 8) mai ales la pl. Relatie intre fenomene, obiecte, persoane, comunitati. ~i de prietenie. 9) Concordanta, consecventa intre partile unei expuneri. 10) Dispozitiv care leaga doua sau mai multe piese, mecanisme, instalatii. 11) chim. Forta care leaga intre ei atomii unei molecule. [G.-D. legaturii] /<lat. ligatura

MONTURA ~i f. 1) parte dintr-un sistem tehnic in care se monteaza o piesa. 2) Garnitura pretioasa a unei bijuterii. [G.-D. monturii] /<germ. Montur, fr. monture

VERIGA ~gi f. 1) Fiecare dintre inelele unui lant. 2) piesa in forma de inel, avand diferite intrebuintari tehnice. 3) fig. parte componenta a unui ansamblu, care serveste drept element de legatura. 4) pop. Inel fara piatra, de obicei din metal pretios, purtat drept simbol al legaturii dintre logodnici sau dintre soti; verigheta. [G.-D. verigii] /<sl. veriga

MANSON s.n. 1. Obiect accesoriu de imbracaminte facut din blana sau din stofa, avand doua deschizaturi laterale in care se tin mainile pentru a le apara de frig. 2. piesa cu filet interior cu care se imbina doua tevi; partea de la capatul unui tub care serveste la imbinarea acestuia cu un alt tub. ♦ Bucata de cauciuc introdusa sub anvelopa unei roti pentru a apara camera in dreptul unei rosaturi sau a unei gauri a anvelopei. 3. Invelis de protectie in care se imbraca manerul unor obiecte. [Pl. -oane. / < fr. manchon].

MONTURA s.f. parte dintr-un dispozitiv tehnic in care se monteaza o piesa. ♦ Felul in care sunt fixate pietrele pretioase ale unei bijuterii. [< fr. monture].

MANSON s. n. 1. accesoriu de imbracaminte, din blana sau din stofa, cu doua deschizaturi laterale in care se tin mainile pentru a le apara de frig. 2. piesa cu filet interior cu care se imbina doua tevi; partea largita de la capatul unui tub, la imbinarea acestuia cu alt tub; mufa (1). 3. bucata de cauciuc introdusa sub anvelopa unei roti pentru a apara camera in dreptul unei rosaturi sau al unei gauri a anvelopei. 4. invelis de protectie in care se imbraca manerul unor obiecte. 5. membrana protectoare a semintei, a tulpinii etc. (< fr. manchon)

MONTURA s. f. parte dintr-un dispozitiv tehnic in care se monteaza o piesa. ◊ piesa de metal in care sunt fixate pietrele pretioase ale unei bijuterii. (< fr. monture, germ. Montur)

PIUA, pive, s. f. 1. Instalatie sau masina folosita pentru impaslirea tesaturilor de lana prin frecarea si presarea lor intre doi cilindri rotitori si prin lovirea lor cu ciocane de lemn intr-un mediu cald si umed. 2. Vas de lemn, de metal sau de piatra de diverse forme si marimi, cu peretii si cu fundul gros, in care se piseaza diverse substante sau corpuri solide. 3. parte a steampului in care se zdrobeste un minereu. 4. Scobitura in piesa unei instalatii, care serveste la fixarea sau la rotirea altei piese din instalatia respectiva. 5. (Inv. si reg.) Mortier. 6. (Pop.; in expr.) A se pune piua (sau in piua) = a se ghemui pentru a servi ca treapta cuiva care vrea sa ajunga la un loc inalt sau pentru a lua pe cineva in carca. [Pr.: pi-ua.Pl. si: piue.Var.: (inv. si reg.): piva s. f.] – Lat. *pilla.

LACRIMAR, lacrimare, s. n. (Arh.) Proeminenta la cornisa unui acoperis care impiedica prelingerea pe zidul constructiei a apei de ploaie; piesa de lemn ori de metal fixata in acelasi scop pe partea exterioara de la cerceveaua usilor si a ferestrelor. – Lacrima + suf. -ar.

CULASA, culase, s. f. 1. piesa de metal care inchide cilindrii unui motor cu ardere interna. 2. partea de dinapoi a tevii unei arme de foc (pe unde se incarca arma). [Var.: chiulasa s. f.] – Din fr. culasse.

ORGAN1 ~e n. 1) parte a unui organism animal sau vegetal care indeplineste anumite functii. 2) piesa sau ansamblu de piese dintr-un sistem tehnic. 3) Publicatie periodica (ziar, revista). ~ul Uniunii Scriitorilor. 4) mai ales la pl. Institutie cu functii speciale intr-un domeniu anumit al vietii sociale. /<ngr. organon, it. organo, lat. organum, fr. organe

NERVURA s.f. 1. Fiecare dintre vinisoarele de pe suprafata unei frunze prin care circula seva. 2. Fiecare dintre fibrele cornoase si ramificate care impart aripa unei insecte in mai multe parti, formand o retea. ♦ Bara metalica sau de lemn care face parte din scheletul unei aripi de avion. 3. Iesitura pe suprafata unei piese, care ii mareste rezistenta. ♦ Grinda de beton armat care se toarna impreuna cu placa planseului. 4. Mulura decorativa care contureaza muchiile unei bolti, marginile unei nise etc. 5. (De obicei la pl.) Cuta foarte ingusta cusuta ca garnitura pe un obiect de imbracaminte. [Pl. -ri, -re. / < fr. nervure].

INTERLUDIU s. n. 1. episod sau mica piesa muzicala intre doua sectiuni ale unei lucrari vocale mai ample. ◊ parte a fugii intre doua expozitii succesive ale subiectului. 2. divertisment dramatic, muzical sau filmat intre doua parti ale unui spectacol, intre doua emisiuni televizate; intermediu (2). 3. (fig.) timp intermediar, pauza. (< it. interludio, fr. interlude)

CALARET, -EATA, calareti, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care calareste, (sportiv) care practica calaria. ♦ (Inv.) Calaras (1). 2. S. m. Denumire data unor piese si instrumente: a) placa mica de metal care se prinde in partea superioara a unei fise dintr-o cartoteca de biblioteca sau de contabilitate; b) mica piesa de sarma de forma literei U, care se asaza rasturnata pe bratele unei balante pentru a obtine echilibrul; c) mica piesa de sarma indoita in forma de U, care serveste la inchiderea unui circuit; d) bara scurta de otel si de beton, folosita ca armatura suplimentara in zona de reazem a unei grinzi de beton armat. – Lat. caballaricius.

COPCA1, copci, s. f. 1. Sistem format din doua piese metalice (un carlig si un inel), folosit pentru prinderea a doua parti ale unei confectii. 2. Agrafa pentru invelitori in constructie. 3. Proeminenta in forma de limba a unei piese plate, care intra in orificiul unei alte piese plate, realizand imbinarea prin incopciere. [Var.: (reg.) copcie s. f.] – Din bg. kopce.

RETASURA, retasuri, s. f. Defect al pieselor sau al lingourilor de metal turnate, constand din goluri formate in partea lor superioara in urma contractiei metalului in timpul solidificarii. – Din fr. retassure.

SOCLU, socluri, s. n. 1. Suport sau postament (din piatra) care sustine o coloana, o statuie etc. ♦ partea de jos (mai proeminenta) a unei cladiri, a unui grilaj de fier etc. 2. partea de metal a unui bec electric care se fixeaza in dulie. ♦ piesa prin intermediul careia se fixeaza tuburile electronice de sasiul aparatelor in care sunt montate. 3. (Geogr.; in sintagma) Soclu continental = zona a uscatului, afundata cu panta lina sub apele marii, pana la adancimea de 200 de metri. – Din fr. socle.

RETRACTABIL, -A adj. Care se poate retracta, retrage. ♦ (Tehn.; despre o piesa) Care poate fi retrasa spre (in) sistemul tehnic din care face parte. [Cf. fr. retractable].

PREFABRICAT, -A adj. Care serveste ca material pentru fabricarea unui produs industrial finit. // s.n. 1. piesa aflata intr-o faza intermediara de prelucrare. 2. Element de constructie sau parte componenta a unui element de constructie, confectionat dinainte in fabrica sau in atelier pentru a fi numai montat sau ansamblat cu alte piese pe santier. [Cf. fr. prefabrique].

ARHITRAVA s. f. 1. parte inferioara a antablamentului, care se sprijina pe capitelul coloanei; epistil. 2. (constr.) piesa de sustinere verticala, din lemn. (< fr. architrave)

LUNETA s. f. 1. instrument optic dintr-un tub cu mai multe lentile, pentru observarea unor obiecte indepartate. 2. dispozitiv pe o masina-unealta servind la sustinerea pieselor de prelucrat. 3. element arhitectonic in forma de bolta semicirculara, care strapunge partea inferioara a unei cupole sau a unei bolti mari. ♦ ~ cilindrica = bolta rezultand din intersectia a doi semicilindri cu raze inegale. ◊ (la portaluri, ferestre) suprafata plana intre lintel si arc. ◊ coronament semicircular al unui altar poliptic. (< fr. lunette)

MOAIEU s. n. 1. partea centrala a unei roti prin care trece osia; butucul rotii. 2. orice piesa centrala pe care sunt asamblate piesele ce trebuie sa se invarta in jurul osiei. (< fr. moyeu)

SLIT s. n. 1. sant cu sectiune mica, intr-o piesa sau intr-un element de constructie. 2. despicatura la spatele sau la partea terminala a manecilor unei haine ori la partea anterioara a pantalonilor. (< germ. Schlitz)

ZABALA ~e f. 1) piesa constand din doua bare metalice, unite flexibil intre ele si fixate in partea de jos a capastrului, care se introduce in gura calului pentru a-l putea struni ori conduce. 2) la pl. Bubulite molipsitoare, care apar, mai ales la copii, in colturile gurii (si la vite pe buze). 3) (la puii unor pasari) Colt carnos si galben de la radacina ciocului. [G.-D. zabalei] /<ung. zabola

BASSO s.n. (Italienism) Bas. ◊ Basso continuo = parte de acompaniament a unei lucrari muzicale, care trebuie cantata in cursul intregii piese; basso ostinato = lucrare polifonica in care basul repeta acelasi desen muzical. [< it. basso].

LUNETA s.f. 1. Instrument optic format dintr-un tub cu mai multe lentile, folosit pentru observarea de la departare a unor obiecte etc. 2. Dispozitiv fixat pe o masina-unealta, servind la sustinerea pieselor care se prelucreaza. 3. Element arhitectonic in forma de bolta semicirculara, care strapunge partea inferioara a unei cupole sau a unei bolti mai mari. ◊ Luneta cilindrica = bolta rezultand din intersectia a doi semicilindri de raze inegale. [< fr. lunette].

CONTINUO I. adv. (muz.) continuu. II. s. n. basso ~ = parte de acompaniament a unei lucrari muzicale care trebuie cantata in cursul intregii piese. (< it. /basso/ continuo)

MODUL s. n. 1. (mat.) valoare absoluta a unei marimi reale. ◊ numar pozitiv egal cu radacina patrata a sumei patratelor componentelor unui numar real. ◊ (stat.) varianta a caracteristicii (4), inregistrata la cele mai multe unitati ale unei colectivitati statistice; valoare a caracteristicii cu cea mai mare frecventa. 2. coeficient care caracterizeaza o proprietate mecanica oarecare. ◊ raportul dintre diametrul primitiv al unei roti dintate si numarul dintilor acesteia. ♦ ~ de elasticitate = raportul dintre efortul unitar normal si lungimea specifica corespunzatoare a unei piese solicitate de intindere sau incovoiere. 3. debitul anual al unui curs de apa. 4. parte componenta a unui ansamblu cu functionalitate proprie. ◊ fiecare din partile detasabile ale unei nave spatiale. 5. (telec.) bloc din microelemente (tranzistoare, diode, bobine), care indeplineste functia de etaj sau de celula intr-un aparat, ori intr-o instalatie electronica. 6. (arhit.) unitate de masura pentru determinarea proportiilor elementelor componente ale unui edificiu. (< engl., fr. module, lat. modulus)

CALOTA, calote, s. f. 1. partea de deasupra a unei palarii, care acopera capul si este marginita de boruri. ♦ Tichie care acopera crestetul capului. 2. (In expr.) Calota craniana = denumire data oaselor care alcatuiesc partea de sus a cutiei craniene. 3. Fiecare dintre cele doua parti ale unei sfere, obtinute prin taierea sferei cu un plan. 4. Bolta de tunel; partea superioara a unei excavatii de teren, p. ext. a unei turele, a unei constructii (in forma de calota (3)). 5. partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere interna; p. ext. piesa tehnica asemanatoare cu o calota (3). 6. (In expr.) Calota glaciara = masa de gheata care acopera regiunile polare sau partile superioare ale muntilor inalti. – Fr. calotte.

INSTRUMENTATIE s.f. 1. Etapa in procesul de creatie a unei piese muzicale pentru orchestra, in care autorul repartizeaza ceea ce revine fiecarui instrument in parte. ♦ Ramura a muzicii care se ocupa de descrierea particularitatilor fiecarui instrument. 2. Extragere a unei unelte sau a unei piese ramase din intamplare intr-un put de petrol. [Gen. -iei. / cf. fr. instrumentation].

TIJA s.f. 1. parte a plantelor erbacee care creste de la radacina in sus; tulpina, pai. 2. (Tehn.) piesa de forma unei bare, care suporta solicitari numai in lungul axei sale. [< fr. tige].

ORGAN1 s. n. 1. parte a unui organism animal sau vegetal care indeplineste functii vitale sau utile vietii. 2. piesa componenta a unei masini, a unui mecanism. 3. (fig.) mijloc de actiune, de comunicare etc.; (p. ext.) publicatie, ziar. 4. grup de persoane numite, ori alese in conducerea unei organizatii politice sau administrative. ♦ ~ de stat = forma de organizare legala cu anumite puteri in exercitarea functiilor statului; ~ reprezentativ = organ de stat ales prin vot. (< lat. organum, gr. organon, fr. organe, germ. Organ, rus. organ)

PLINTA, plinte, s. f. 1. piesa de lemn, de piatra, de mozaic, de material plastic etc. care se aplica la partea de jos a peretilor unei incaperi pentru a-i apara impotriva loviturilor si a umezelii sau pentru a acoperi rostul dintre pardoseala si perete. 2. partea de jos a unei cladiri, a unei sobe, a unui zid, iesita mai in afara si formand un mic soclu. 3. Bloc paralelipipedic de piatra sau de zidarie, pe care se reazema o coloana sau un piedestal. – Din fr. plinthe.

ORGAN1, organe, s. n.1. parte din corpul unei fiinte vii, care indeplineste una sau mai multe functii vitale sau utile vietii. ♦ Gura; p. ext. voce, glas. 2. parte componenta a unui mecanism, a unei masini, formata din una sau din mai multe piese, avand o anumita functie. 3. Fig. Mijloc, instrument de actiune, de comunicare etc.; p. ext. exponent, reprezentant; mijlocitor. ♦ (Urmat de determinari care indica felul sau apartenenta) Ziar, revista. 4. Grup de persoane care indeplineste o functie politica, sociala, administrativa etc.; institutie politica, sociala, administrativa etc. reprezentata de aceste persoane. – Din ngr. organon, it. organo, lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ.

TIJA ~e f. 1) parte aeriana a plantelor erbacee. 2) tehn. Bara metalica prin care se realizeaza legatura dintre doua piese ale unui sistem tehnic. [G.-D. tijei] /<fr. tige

DONARIU s.n. parte a unui templu sau a altui edificiu antic unde se pastrau ofrandele aduse zeilor. ♦ piesa cu caracter votiv. [< fr., lat. donarium].

CUVA s. f. 1. recipient de forme si dimensiuni variate, in operatii tehnice sau de laborator. 2. partea superioara a unui furnal. 3. sant de fier sau de beton in care se instalau piesele de artilerie. (< fr. cuve)

DONARIU s. n. 1. parte a unui templu sau a altui edificiu antic unde se pastrau ofrandele aduse zeilor. 2. piesa, obiect cu caracter votiv. (< fr., lat. donarium)

INSTRUMENTATIE, instrumentatii, s. f. 1. Etapa in procesul de creatie a unei piese muzicale pentru orchestra, in care autorul repartizeaza ceea ce revine spre executare fiecarui instrument in parte. 2. Ramura a stiintei muzicale care se ocupa cu descrierea particularitatilor instrumentelor. 3. Operatie de extragere, cu ajutorul unor dispozitive speciale, a unei unelte sau a unei piese ramase accidental intr-un put de petrol. – Din fr. instrumentation.

PAIANJEN, paianjeni, s. m. 1. (La pl.) Grup de animale arahnide, caracterizate prin cefalotorace cu opt picioare lungi si cu abdomenul nesegmentat, care se hranesc cu insecte mici, prinse de obicei intr-o panza subtire tesuta de ele cu ajutorul unui lichid cleios pe care il secreta; (si la sg.) animal care face parte din acest grup. 2. (La pl.) Panza de paianjen (1); paienjenis. 3. Unealta folosita pentru prinderea si extragerea pieselor de dimensiuni mici sau a bucatilor de cablu ramase intr-o sonda. 4. (Sport) Fiecare dintre colturile de sus ale portii la fotbal, handbal, polo sau hochei. 5. (Reg.) Prajina care se asaza pe varful clailor, al stogurilor sau al acoperisurilor de paie ca sa le apere de vant. [Pr.: pa-ian-.Var.: (reg.) paiajen, paiajen, painjen, paingan, painjen, s. m.] – Din sl. *pajoncina. Cf. bg. Pajasina.

A MONTA ~ez tranz. 1) (piese, mecanisme etc.) A reuni, formand un sistem tehnic, in vederea functionarii; a asambla. 2) (obiecte sau parti ale acestora) A fixa definitiv, amplasand la locul de functionare. 3) (pietre pretioase) A fixa intr-o bijuterie. 4) (piese de teatru) A reda prin mijloace scenice; a pune in scena; a inscena. 5) fig. (actiuni dusmanoase sau lucruri reprobabile) A organiza pe ascuns; a pune la cale; a tese; a urzi; a unelti. 6) fig. (persoane) A aduce in mod intentionat intr-o stare de agitatie; a atata; a intarata; a incita; a zadari. /<fr. monter

PANTALON s.m. 1. (Mai ales la pl.) Obiect de imbracaminte (purtat in special de barbati), care acopera corpul de la brau in jos. 2. parte a unui decor de teatru destinat a da perspectiva in deschiderea unei ferestre sau usi. 3. piesa care serveste la bifurcarea unei conducte. [< fr. pantalon, cf. Pantalone – personaj din comedia bufa italiana].

LOCAL, -A adj. Dintr-un loc anumit, specific unui loc; din partea locului. ◊ Culoare locala = sir de imagini care, intr-o descriere, intr-o pictura, intr-o piesa de teatru etc., redau ceea ce este caracteristic pentru obiceiurile unei tari, ale unei societati sau ale unei epoci; tratament local = tratament aplicat pe un loc bolnav; anestezie locala = anestezie limitata la partea care urmeaza sa fie operata, examinata etc. [Cf. fr. local, lat. localis < locus – loc].

MELODRAMA s.f. 1. (Lit.) Dialog cantat in tragedia antica greaca, intre corifeu si un personaj. 2. piesa de teatru cu actiune complicata, neverosimila, cuprinzand scene de groaza ce alterneaza cu scene comice. ♦ parte a unei lucrari dramatice, combinata cu muzica. [< fr. melodrame, it. melodramma, cf. fr. melos – cantec, drama – actiune].

PANTALON s. m. 1. (pl.) obiect de imbracaminte, care acopera corpul de la brau in jos. 2. parte a unui decor de teatru destinat a da perspectiva in deschiderea unei ferestre sau usi. 3. piesa care serveste la bifurcarea unei conducte. 4. tub metalic protector in care se roteste axul elicei de la unele nave. 5. carenaj profilat care acopera roata si jamba unui tren de aterizare neescamotabil. (< fr. pantalon)

CALA, cale, s. f. 1. Incapere situata in fundul unei nave si destinata incarcaturii. 2. Platforma usor inclinata pe care se construiesc sau se repara nave. 3. piesa folosita pentru: a) impiedicarea punerii in miscare a unei masini; b) mentinerea distantei intre anumite parti ale unui sistem tehnic. – Fr. cale.

JUG, juguri, s. n. 1. Dispozitiv de lemn care se pune pe grumazul animalelor cornute care trag la car, la plug etc. sau, in unele tari, se fixeaza de coarnele lor. ◊ Expr. A trage la jug = a) a trage carul, caruta, plugul etc.; b) fig. (despre oameni) a munci din greu, peste puteri. ♦ Munca grea, neplacuta; robie, tiranie. 2. Jujeu. ♦ Colac de lemn imbracat in piele care se pune uneori la gatul cailor si prin care se trec hamurile. 3. piesa in forma de cadru sau de inel, care serveste la sustinerea altor piese ale unei masini sau ale unei unelte. ♦ Grinda sau rigla de lemn folosita la constructia acoperisurilor. 4. parte componenta a circuitului magnetic al unui aparat sau al unei masini electrice, care nu are infasurari electrice. – Lat. jugum.

FURCULITA, furculite, s. f. 1. Obiect (de metal) alcatuit dintr-un maner si doi pana la patru dinti, cu ajutorul caruia se duce mancarea la gura; furcuta (2). ◊ Loc. adj. In furculita (sau in furculite) = (despre barba) cu partile laterale mai lungi decat mijlocul; (despre mustati) cu capetele rasucite in sus. 2. Fiecare dintre cele doua piese curbate, incrucisate la unul dintre capete, prin care este fixata inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a impiedica rotirea inimii in plan orizontal; gemanare. [Pl. si: furculiti] – Furca + suf. -ulita.

GRINDEI ~ie n. 1) parte a plugului cu tractiune animala, constand dintr-o bara de otel, de care se fixeaza celelalte piese. 2) Fusul de la roata unei mori de apa. /grinda + suf. ~ei

ORGAN s.n. 1. parte a corpului, a unui organism care indeplineste una sau mai multe functii vitale sau utile vietii. 2. piesa componenta a unei masini sau a unui mecanism. 3. (Fig.) Instrument, mijloc de actiune, de comunicare; (p. ext.) publicatie, ziar. 4. Grup de persoane numite sau alese in conducerea unei organizatii politice sau administrative. [Cf. lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ].

MANSON, mansoane, s. n. 1. Accesoriu de imbracaminte feminina, in forma cilindrica, deschis la ambele capete, confectionat din blana sau din stofa vatuita si folosit pentru a apara mainile de frig. 2. piesa in forma de inel sau de teava scurta, care serveste la imbinarea a doua tevi, bare etc.; parte largita de la capatul unui tub, care serveste la imbinarea acestuia cu un alt tub. ♦ Bucata de cauciuc care se introduce intre camera si anvelopa unei roti de automobil, de motocicleta etc. pentru a proteja camera. ♦ Invelis de protectie (de forma inelara) in care se imbraca manerul sau alta parte a unor obiecte. 3. (Bot.) Membrana protectoare a semintei, a tulpinii etc. – Din fr. manchon.

MONTA1, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a imbina. ♦ A fixa, a amplasa la locul de functionare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre pretioase intr-o bijuterie. 2. A pregati reprezentarea unui spectacol artistic, a pune in scena. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A intarata pe cineva impotriva cuiva; a atata. – Din fr. monter.

BEC ~uri n. 1) Balon mic de sticla avand in interior un filament, care devine incandescent cand este strabatut de un curent electric. 2) Lampa alcatuita dintr-un soclu si dintr-un astfel de balon. ◊ ~ de sudura piesa la aparatele de sudura, prin care iese amestecul de gaz combustibil si oxigen, arzand cu flacara. 3) inv. partea din interior a unei lampi cu gaz, unde se formeaza flacara. /<fr. bec

SET s. n. 1. parte a unui meci de tenis, volei etc. determinata de obtinerea unui anumit numar de puncte. 2. ansamblu de piese, de instrumente de acelasi fel sau deosebite, intr-o anumita munca sau exploatare; garnitura. ◊ ansamblu de obiecte de imbracaminte confectionate din acelasi material, care se poarta impreuna. ♦ ~ de cromozomi = totalitatea cromozomilor cu care contribuie unul din genitori la formarea zigotului. 3. unitate de masura tipografica, de 0,019598 mm. (< engl., fr. set)

COMPLET2, -A, (1) completi, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care contine tot ceea ce trebuie; caruia nu-i lipseste nici una dintre partile constitutive; intreg, desavarsit, deplin, implinit. ◊ Opere complete = editie cuprinzand toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport in comun) care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (In sintagma) Complet de judecata = colectiv alcatuit din numarul legal de judecatori si asesori care iau parte la solutionarea unui litigiu. 3. S. n. Costum de haine; obiect de imbracaminte compus din doua (sau mai multe) piese asortate. 4. Adv. In intregime, cu desavarsire. [Var.: complect, -a adj.] – Din fr. complet, lat. completus.

SCULA, scule, s. f. 1. piesa folosita pentru prelucrarea unor materiale solide, in scopul schimbarii formei, a dimensiunilor si a proprietatii acestora; unealta, instrument. ♦ parte activa a unei scule (1), care actioneaza nemijlocit asupra materialului de prelucrat. Panza de otel constituie scula ferastraului.Fig. Persoana, actiune, fapt de care se serveste cineva pentru atingerea unui scop; instrument. 2. (Inv.; la pl.) Obiecte de pret; giuvaere, bijuterii. – Et. nec.

BUTON2 ~i m. piesa vestimentara mica, de obicei rotunda (din metal, sidef, mase plastice etc.), avand functie decorativa sau servind la asamblarea partilor imbracamintei (incheierea mansetelor la camasile barbatesti sau la bluze, a gulerelor etc.). /<fr. bouton

CARLIG ~ge n. 1) piesa de metal indoita la un capat, care serveste pentru a atarna, a prinde sau a agata un obiect. 2) parte componenta a unditei, avand forma unui ac indoit, in care se pune momeala. 3) Unealta de impletit, in forma de ac lung, avand la un capat o indoitura; croseta; iglita. 4) Prajina incovoiata la un capat, cu ajutorul careia se scoate caldarea din fantana sau se apleaca ramurile copacilor. 5) piesa mica cu arc, cu ajutorul careia se prind rufele pe franghie. 6) Incuietoare la usa in forma de cui lung, incovoiat la un capat, care se agata intr-un belciug. 7) rar Portiune dintr-o mladita de vita de vie care se rasadeste in pamant; butas. /<bulg. karlik

MONTAJ s. n. 1. montare. 2. etapa finala in realizarea unui film, in asamblarea scenelor filmate intr-o anumita succesiune. ◊ operatie care consta in alaturarea prin taiere si lipire ulterioara a fragmentelor de pelicula. ♦ ~ radiofonic = combinarea intr-o ordine logica, succesiva a scenelor si episoadelor caracteristice dintr-o piesa, opera literara etc. in vederea unei transmisiuni radiofonice. 3. (in pictura, grafica, fotografie) reunire a unor imagini independente sau care fac parte dintr-o compozitie, cu scopul de a obtine un nou ansamblu. 4. sistem, formatie care rezulta din montarea unor piese, mecanisme etc. (< fr. montage)

SOLIST, -A, solisti, -te, s. m. si f. 1. Cantaret sau instrumentist care executa o compozitie muzicala (sau o parte dintr-o compozitie muzicala) conceputa pentru o singura voce sau pentru un singur instrument. 2. Dansator care executa singur o piesa coregrafica sau care detine un rol principal intr-o compozitie coregrafica de ansamblu. – Din fr. soliste.

CHINGA ~gi f. 1) Curea cu care se fixeaza saua pe cal. ◊ A strange pe cineva in ~gi a constrange pe cineva. 2) Bara folosita pentru a uni partile componente ale unei constructii, ale unui obiect etc. ~ la capriori. 3) tehn. Banda lata care serveste la fixarea mai multor piese. [G.-D. chingii] /<lat. clinga

JOC ~uri n. 1) Activitate fizica sau mintala desfasurata din placere. ◊ ~ de societate distractie la care participa un grup de persoane lansate in dezlegarea unor probleme amuzante. ~ de cuvinte efect verbal, cu caracter de gluma, obtinut prin imbinarea unor cuvinte asemanatoare ca forma dar deosebite ca sens. A-si bate ~ de cineva a lua in ras pe cineva. 2) Distractie (a copiilor) lipsita de griji; joaca. 3) Competitie sportiva (de fotbal, de baschet etc.). ◊ ~uri olimpice competitii sportive, sub forma de manifestari internationale de mare amploare, care au loc o data la patru ani. 4) Dans popular. A lua la ~ . 5) Petrecere cu dansuri la tara; hora. ◊ A intra in ~ a lua parte la ceva; a participa. 6) Miscare repede si neregulata a ceva. ◊ ~ul valurilor. 7) tehn. Posibilitate (limitata) de deplasare independenta a pieselor dintr-un ansamblu. /<lat. jocus

LOCAL, -A I. adj. 1. dintr-un loc anumit, specific unui loc. ♦ culoare ~a = sir de imagini care, intr-o descriere, pictura, piesa de teatru etc. redau ceea ce este caracteristic pentru obiceiurile unei tari, societati sau epoci; tratament ~ = anestezie limitata la partea care urmeaza sa fie operata, examinata etc. 2. (mat.) referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spatiu. II. s. n. cladire de utilitate publica; (spec.) restaurant, bodega. (< fr. local, lat. localis)

PINACLU s. n. 1. partea cea mai inalta a unui edificiu. 2. coronamentul unui contrafort. 3. element de constructie, piramidala sau conica alungita, care echilibreaza unele piese in consola. 4. forma inaltata dintr-o roca dura, cu marginile abrupte. (< fr. pinacle, lat. pinnaculum)

A INCHIDE inchid tranz. (in opozitie cu a deschide) 1) (usi, ferestre, porti etc.) A aplica la deschizatura corespunzatoare (pentru a impiedica trecerea dintr-o parte in alta). ~ o camera. 2) (valize, sertare, sticle etc.) A face sa nu mai aiba o deschizatura sau o trecere aplicand piesa corespunzatoare (usa, capacul, dispozitivul etc.). ◊ ~ cuiva gura a face pe cineva sa taca. ~ ochii a) a impreuna pleoapele; b) a trece voit cu vederea; c) a adormi; d) a muri. A nu ~ nici un ochi (toata noaptea) a nu dormi deloc. ~ cuiva ochii a se afla langa cineva in ceasul mortii. 3) fig. (o curte, un teren etc.) A cuprinde de jur imprejur (cu un gard, cu un zid); a imprejmui. 4) (caiete, carti etc.) A face sa nu mai fie desfacut, impreunand copertele. 5) (intreprinderi, institutii, localuri etc.) A desfiinta, suspendand activitatea. 6) (adunari, sedinte etc.) A face sa ia sfarsit.7) (aparate, mecanisme etc.) A face sa nu mai functioneze. ~ radioul. 8) (infractori, criminali etc.) A priva de libertate. A-l ~ la arest. 9) fig. inv. A cuprinde in sine; a contine.10) (cai de comunicatie) A face sa nu poata fi exploatat; a bara; a bloca. ~ drumul. /<lat. includere

SCENA ~e f. 1) parte in forma de platforma a unei sali de spectacole, special amenajata pentru reprezentatii artistice. ◊ A pune in ~ a monta o piesa; a inscena. 2) Activitate desfasurata de un actor; arta teatrala. ◊ A parasi ~a a) a abandona profesia de actor; b) a se retrage dintr-o activitate oarecare. 3) Subdiviziune a unui act dintr-o piesa de teatru. 4) fig. Loc unde se desfasoara o actiune sau o activitate; arena. 5) Fapt care atrage atentia cuiva. 6) Manifestare violenta a unei atitudini fata de cineva sau ceva. ◊ A-i face cuiva o ~ a-i aduce cuiva imputari pe un ton rastit si pretentios. [G.-D. scenei] /<fr. scene, lat. scaena, it. scena

AMORTIZOR s.n. 1. Dispozitiv care atenueaza socurile, trepidatiile unui automobil, ale unui motor etc. ♦ Dispozitiv pentru micsorarea amplitudinii unei v******i. 2. piesa de piele care se leaga de cureaua bratului de lovire a suveicii pentru a-i amortiza intrarea in caseta din partea opusa. [< fr. amortisseur].

SUPRALUMINA s.f. (Constr.) parte dintr-o fereastra sau dintr-o usa situata deasupra cercevelelor sau a canaturilor mobile si separata de acestea printr-o piesa fixa orizontala. [< supra- + lumina].

AMORTIZOR, amortizoare, s. n. 1. Dispozitiv pentru reducerea progresiva, in timp, a amplitudinii marimii caracteristice unui fenomen de oscilatie (la vehicule). 2. piesa de piele care se leaga de cureaua bratului de lovire a suveicii, pentru a amortiza intrarea ei in caseta din partea opusa. – Dupa fr. amortisseur.

BANDAJ, bandaje, s. n. 1. Fasa (de tifon) cu care se acopera o rana sau cu care se sustine sau se imobilizeaza o parte bolnava a corpului. V. pansament. 2. Fasie de panza cu care boxerii isi infasoara pumnii si peste care isi pun manusile. 3. piesa circulara montata pe exteriorul obezii sau jantei rotilor, la unele vehicule. – Fr. bandage.

SCHELET s.n. 1. partea osoasa a corpului unui om sau al unui animal; (spec.) totalitatea oaselor unui om sau ale unui animal vertebrat; osatura. 2. Totalitatea pieselor de rezistenta care formeaza o constructie sau un sistem tehnic. 3. (Fig.) Plan, schema sumara a unei opere literare, stiintifice etc. [< fr. squelette, cf. lat. sceletus, gr. skeletos].

DISPOZITIV s.n. 1. Ansamblu de piese care indeplineste o anumita functie intr-un sistem tehnic. 2. Dispozitie pe teren a unor trupe pentru lupta, pentru o operatie militara. 3. parte finala a hotararii unui organ de jurisdictie. [< fr. dispositif, it. dispositivo].

ESTRADA s. f. 1. platforma intr-o sala sau in aer liber, pe care au loc reprezentatii artistice; platforma ridicata deasupra solului. ♦ de ~ = (despre teatru, muzica, concerte, spectacole) usor, variat, distractiv, satiric. ◊ parte a podelei, mai ridicata, pe care se asaza catedra intr-o clasa, intr-un amfiteatru etc. 2. gen muzical usor, distractiv, cuprinzand piese vocale si instrumentale cu caracter dansant, satiric, umoristic. (< fr. estrade)

TRAMA s. f. 1. fir de matase prin rasucirea a cel putin doua fire, ca batatura. 2. ansamblu de strazi pe care se concentreaza traficul principal intr-un teritoriu urban. 3. (constr.) distanta dintre grinzi. 4. subiectul propriu-zis al unei opere literare, al unei piese de teatru, al unui film; actiunea, intriga, canavaua pe care se tes evenimentele operei respective. 5. (biol.) ansamblu de elemente, osatura sau partea rezistenta a unui tesut. 6. (fig.) intriga, uneltire, complot. (< fr. trame, lat. trama)

PIPA ~e f. 1) Obiect folosit la fumat, avand o parte ingrosata cu o cavitate inauntru, in care se pune tutunul, si alta in forma de tub, prin care se trage fumul; lulea. 2) piesa de portelan folosita pentru protejarea conductelor electrice exterioare la intrarea lor in perete. /<ung. pipa

MANSETA s.f. 1. Capatul de jos (rasfrant) al manecii unei camasi barbatesti sau al pantalonilor. 2. Garnitura de etansare de forma unui inel rasfrant, confectionata din piese sau din cauciuc. 3. Titlu scris cu caractere grase pe prima pagina a unui ziar (anuntand o stire importanta etc.). ♦ Indicatie bibliografica in partea de jos a copertei interioare a publicatiilor periodice, cuprinzand datele necesare identificarii periodicului respectiv. 4. Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care trateaza aceeasi tema; (p. ext.) spatiu rezervat acestor texte. 5. (La scrima) Lovitura data cu antebratul. [< fr. manchette, germ. Manschette].

MONTAJ s.n. 1. Montare. 2. Combinare a unor scene de film intr-o succesiune naturala pentru a forma un tot artistic. ◊ Montaj radiofonic = combinarea intr-o ordine logica, succesiva a scenelor si a episoadelor caracteristice dintr-o piesa sau dintr-o opera literara etc. in vederea unei transmisiuni radiofonice; montaj de versuri = combinare de diverse poezii. 3. (In pictura, grafica, fotografie) Reunire a unor imagini independente sau care fac parte dintr-o compozitie cu scopul de a obtine un nou ansamblu; (concr.) ansamblu astfel realizat. 4. Sistem, formatie care rezulta din montarea unor piese, a unor mecanisme etc. ♦ Sistem de montare. [< fr. montage].

DISPOZITIV s. n. 1. ansamblu de piese care indeplineste o anumita functie intr-un sistem tehnic. 2. mod de dispunere pe teren a unor trupe pentru lupta, pentru o operatie militara. 3. parte finala a hotararii unui organ de jurisdictie. (< fr. dispositif)

VALVA, valve, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua parti (simetrice) ale cochiliei unei scoici. 2. Fiecare dintre peretii exteriori ai unor fructe, care se desfac la maturitate, permitand caderea semintelor din interior. 3. Ansamblu de piese sau armatura care serveste la stabilirea, intreruperea sau reglarea circulatiei unui fluid printr-o conducta, printr-un tub etc. – Din fr. valve, lat. valva.

DIPTIC ~ce n. 1) Tablou alcatuit din doua piese (placi, panouri) legate intre ele in asa fel, incat se pot inchide si deschide ca niste coperte. 2) Opera literara sau muzicala alcatuita din doua parti. /<fr. diptyque

FIGURANT, -A s. m. 1. artist intr-o piesa de teatru, intr-un film etc. numai prin prezenta sa. 2. persoana prezenta la desfasurarea unui eveniment, la o intalnire etc., fara a lua efectiv parte la ea. (< fr. figurant)

ATONALISM (‹ fr. {i}) s. n. Concept de compozitie care a aparut in cursul primului patrat al sec. 20, ca urmare a procesului de dezintegrare a tonalitatii (care a inceput cu Listz, Wagner s.a.). Rezulta dintr-un mod de exprimare bazat pe inlantuirea de acorduri din game indepartate unele de altele si astfel lipsite de atractie reciproca si de posibilitatea raportarii lor la un centru comun (sunet, acord). parti atonale cuprind unele compozitii de R. Strauss („Electra”), Bartok, Stravinski etc. Primul care a creat lucrari in intregime atonale a fost Schonberg („trei piese pentru pian” etc.). Exista a. liber si a. organizat serial. V. serialism.

BORNA (‹ fr.) s. f. 1. Bloc sau stilp scund, din lemn, piatra ori beton armat, care fixeaza si marcheaza punctele geodezice ori topografice pe teren, care indica distantele fata de origine ale punctelor din lungul unei cai de comunicatie terestre (ex. b. kilometrica), care ce planteaza pe ambele margini ale unui drum pentru a delimita calea, sau de-a lungul unei frontiere. 2. piesa metalica a unui aparat, a unei instalatii sau a unei masini electrice prin care se poate realiza legatura galvanica a unor circuite electrice (sau parti metalice ale acestora) cu un conductor exterior.

PLINTA ~e f. 1) piesa ingusta, mai ales din scandura, confectionata special, care se fixeaza de-a lungul peretelui unei incaperi pentru a acoperi deschizatura dintre perete si podea; pervaz. 2) partea de jos a unei constructii (zid, soba etc.) iesita in afara. /<fr. plinthe

DEGET ~e n. 1) (la om) Fiecare dintre prelungirile mobile cu care se sfarsesc mainile si picioarele. ◊ A arata (pe cineva) cu ~ul a semnala (pe cineva) batjocurii pulbice (incriminandu-l); a compromite (pe cineva). A-si musca ~ele a regreta; a se cai. A juca (sau a invarti) (pe cineva) pe ~e a amagi; a duce de nas. A sti (ceva) pe ~e a cunoaste in detalii; a sti in amanunte. A scapa printre ~e a se strecura pe neobservate, evitand dificultatile. A avea (ceva) in (la) ~ul cel mic a sti la perfectie. A-i pune (cuiva) ~ul pe rana a aminti (cuiva) lucruri neplacute sau nedorite; a depista elementul esential al unei probleme, al unei situatii. A pune ~ul (pe un act) a aplica amprenta digitala in loc de semnatura. 2) (la unele animale) Fiecare dintre prelungirile mobile de la sfarsitul labei. 3) parte a unei manusi care acopera prelungirile mainii. 4) pop. Unitate de masura a lungimii, suprafetei sau capacitatii, egala cu latimea unui deget. 5) tehn. (la seceratori sau cositori) piesa care sprijina plantele in momentul taierii, separandu-le in fasii inguste. /<lat. digitus

PRAG ~uri n. 1) parte componenta orizontala a unui toc de usa care uneste capetele usorilor. ◊ A calca (sau a trece, a pasi) ~ul casei a face o vizita cuiva; a intra in casa cuiva. A pune piciorul in ~ v. PICIOR. A bate ~urile a) a umbla pe la casele oamenilor; b) a solicita ceva, apeland la diferite instante. Din ~ in ~ din casa in casa. 2) Locul din fata usii. 3) fig. Ajun a ceva (a unei noi perioade de timp, a unui eveniment, a unei situatii etc.). In ~ul primaverii. 4) Ridicatura naturala pe fundul albiei unei ape curgatoare, care face imposibila navigatia; treapta inalta de stanca, peste care curge o apa. 5) fig. Valoare maxima sau minima a unei marimi. 6) (la instrumentele muzicale cu coarde) piesa constand dintr-o bucatica de lemn cu crestaturi, care se fixeaza sub coarde pentru ca acestea sa nu se atinga de corpul rezonator al instrumentului. 7) fam. partea de jos a pantecelui. /<sl. pragu

stuc, stucuri, s.n. 1. (reg.) bucata, fragment, portiune; parte dintr-un intreg. 2. (reg.; in forma: stiuc) lot, parcela (intr-un teren comasat). 3. (inv. si reg.) exemplar. 4. (reg.; in forma: sticuri) randuri, reprize. 5. (inv. si reg.) piesa de teatru.

TIROLEZ, -A, tirolezi, -e, subst., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Tirolului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Tirolului sau la populatia lui. 3. S. f. Model de rochie alcatuita din trei piese; o bluza alba, un fel de sarafan imprimat si un sortulet (alb). – Din it. tirolese.

A LIPI ~esc tranz. 1) (obiecte sau parti ale unui obiect) A uni cu ajutorul unei substante cleioase; a impreuna cu ajutorul cleiului. 2) (scrisori, plicuri) A inchide, umezind marginea cleioasa si suprapunand-o peste cealalta. 3) (piese metalice) A uni prin topire sau prin presare in stare incandescenta; a suda. 4) (urmat de prepozitiile de, in, la) A apropia, alaturand strans. ~ fruntea de geam. ◊ ~ (cuiva) o palma a lovi cu palma pe cineva; a da (cuiva) o palma. 5) A face sa se lipeasca. 6) (pereti, crapaturi de pe pereti) A acoperi cu un strat de lut framantat cu apa (in scopuri protectoare); a murui. /<sl. lepiti

LOPATICA ~ele f. (diminutiv de la lopata) 1) Obiect mic de uz casnic asemanator cu lopata. ~ de mestecat hrana pentru porci.~ de mamaliga unealta cu care se tipareste mamaliga dupa mestecare si a carei coada poate servi ca facalet. 2) Bucata mica de scandura, cu maner, folosita la netezirea peretilor unsi cu lut. 3) piesa din lemn, din metal sau din material plastic folosita pentru a imobiliza un membru fracturat; atela. 4) Fiecare dintre cele doua oase plate de forma triunghiulara, care constituie partea posterioara a articulatiei umarului; omoplat. /lopata + suf. ~ar

SET s.n. 1. parte a unui meci de tenis, de volei etc., determinata de atingerea unui anumit numar de puncte inscrise in favoarea unei echipe sau a unui jucator. 2. Ansamblu de piese, de instrumente de acelasi fel sau deosebite, folosite intr-o anumita munca sau exploatare; garnitura. 3. Unitate de masura tipografica, egala cu 0,019598 mm. [Pl. -turi. / < engl., fr. set].

BUCLA s.f. I. 1. Suvita de par rasucita; carliont, zuluf. 2. parte a ochiului unui fir format in timpul tricotarii. II. 1. Curba pronuntata folosita la racordarea aliniamentelor unei serpentine. ♦ Portiune a unui curs de apa cu o puternica cotitura. 2. piesa de metal pe care se fixeaza, indoindu-se, capatul unui cablu. [< fr. boucle].

BUCEA, bucele, s. f. 1. Manson de metal montat intre doua piese intre care exista o miscare relativa, pentru a le proteja de uzura, sau intre doua piese asamblate rigid, pentru a usura dezmembrarea. ♦ Manson de fonta cu care se captuseste pe dinauntru butucul rotii (de car, de camion etc.). 2. Dispozitiv care imbuca sau prinde o parte a unei unelte. – Lat. buccella „gurita”.

TURLA, turle, s. f. 1. Constructie de forma cilindrica sau prismatica poligonala, de inaltime relativ mare, care face parte din complexul arhitectural al bisericilor, inaltandu-se deasupra acoperisului. 2. Constructie de lemn, de metal etc. asezata deasupra gurii unei sonde, care serveste ca element de sprijin pentru manevrarea unor piese grele, de dimensiuni mari, in cursul forajului sau exploatarii sondei. – Din ngr. turla.

PLACA placi f. 1) Bucata de material (lemn, metal, piatra etc.) cu fetele plane si grosime uniforma, mult mai mica in raport cu fetele. 2) piesa de masa plastica sau de ebonita pe care sunt imprimate v******i ale vocii sau ale instrumentelor muzicale pentru a fi reproduse; disc. ◊ ~ fotografica placa de sticla acoperita pe o parte cu emulsie sensibila la actiunea luminii. ~ funerara placa cu inscriptie fixata pe un monument funerar. A schimba (sau a intoarce) ~a a schimba subiectul discutiei sau comportarea fata de cineva. [G.-D. placii] /<fr. plaque

BUCLA, bucle, s. f. I. 1. Suvita de par rasucita in spirala; zuluf, carliont. 2. parte a ochiului unui fir, formata in timpul tricotarii. II. 1. Curba foarte pronuntata, folosita la unirea portiunilor drepte ale unui drum in serpentina. ♦ Portiune serpuita a unui curs de apa. 2. piesa metalica pe care se fixeaza, prin indoire, capatul unui cablu. – Fr. boucle.

SPETEAZA, speteze, s. f. 1. parte mai inalta a unui scaun, fotoliu etc., de care isi reazama spatele cel care sade; spatar1, rezematoare. 2. Bucata de scandura ingusta care serveste ca element de sprijin sau de legatura intre diverse parti ale unei constructii sau ale unui obiect: a) fiecare dintre aripile morii de vant; b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apa; c) fiecare dintre piesele de lemn care leaga carambii loitrelor de la car; d) bucata de lemn care uneste cele doua coarne ale plugului; e) scandura cu care se ridica firele de urzeala cand se tese cu alesaturi; f) fiecare dintre cele doua brate ale vatalelor la razboiul de tesut; g) fiecare dintre scandurelele care alcatuiesc scheletul zmeului cu care se joaca copiii si care se fixeaza pe o coala de hartie; h) fiecare dintre stinghiile care alcatuiesc scheletul stelei cu care colinda copiii si pe care se fixeaza hartia si ornamentele. – Spata + suf. -eaza.

OLIVA s. f. 1. piesa in fonetica experimentala, care se introduce in nas pentru a se inregistra suflul nazal. 2. (arhit.) ornament in forma alungita, asemanator unei masline. 2. formatie anatomica proeminenta si rotunjita. ◊ proeminenta rotunjita in partea superioara si laterala a bulbului rahidian. (< lat. oliva, fr. olive, germ. Olive)

BLINDAJ, blindaje, s. n. 1. Invelis de placi metalice groase care protejeaza partile exterioare ale unui vas de razboi, ale unui tanc etc. contra proiectilelor. ♦ Invelisul din metal tare al proiectilelor de pusca si de pistol. 2. Invelis metalic care protejeaza sisteme electrice sau piesele lor componente. – Fr. blindage.

BEC, becuri, s. n. 1. Balonas de sticla prevazut cu un filament care devine incandescent si raspandeste lumina cand e strabatut de un curent electric. ◊ Bec de siguranta = dispozitiv de siguranta care opreste un aparat, o instalatie etc. in caz de deranjament. 2. (Inv.) parte a unei lampi cu gaz aerian in care se formeaza flacara. ♦ (Azi determinat prin „de gaz”) Arzator pentru gaz, folosit pentru iluminat sau pentru incalzit. ◊ Bec de sudura(sau de sudaj) = piesa la aparatul de sudura, prin care ies gazele. – Fr. bec [de gaz].

CULISA ~e f. 1) partea de scena aflata in spatele decorurilor de unde intra actorii in scena. 2) fig. Ceea ce se ascunde indaratul unui fapt; dedesubt; masinatie. ◊ In ~e pe ascuns. 3) Scobitura rectilinie in care aluneca o piesa mobila. 4) piesa care aluneca in aceasta scobitura. /<fr. coullisse

OLIVA s.f. 1. (Rar) Maslina. 2. Obiect avand forma unei masline. ♦ piesa folosita in fonetica experimentala, care se introduce in nas pentru a se inregistra suflul nazal. 3. (Arhit.) Ornament de forma alungita asemanator unei masline. 4. Formatie anatomica proeminenta si rotunjita. ♦ Proeminenta rotunjita situata in partea superioara si laterala a bulbului rahidian. [< fr. olive, germ. Olive, lat. oliva – maslina].

PERCUTIE ~i f. 1) Metoda de detectare si diagnosticare a unei afectiuni pe baza sunetului rezultat prin lovirea usoara si repetata a unei parti a corpului. 2) Procedeu de producere a sunetelor, prin lovirea unei membrane, a unei lame sau a unei placi metalice cu un ciocanel. ◊ Instrument de ~ instrument muzical la care sunetul se produce prin lovirea unei piese intinse (timpane, diferite tipuri de tobe) sau prin lovirea instrumentului insusi (talere, clopote, xilofon etc.). [G.-D. percutiei; Sil. -ti-e] /Din fr. percussion

RAMPA, rampe, s. f. 1. Platforma (la nivelul pardoselii unor vehicule) care inlesneste incarcarea si descarcarea marfurilor; loc inaltat (langa linia ferata) destinat incarcarii si descarcarii marfurilor. 2. Balustrada de lemn, de fier sau de piatra de-a lungul unei scari sau (rar) unui pod. ♦ Bariera. 3. partea din fata a unei scene de teatru unde sunt instalate luminile; rivalta; p. gener. scena. ◊ Expr. A chema la rampa = a cere, prin aplauze, ca artistii sa reapara pe scena. A vedea lumina rampei = (despre piese de teatru) a intra in repertoriul unui teatru, a fi jucat in fata publicului. 4. Portiune inclinata fata de orizontala a unui drum sau a unei cai ferate, parcursa in sensul urcarii. 5. Lucrare miniera prin care se face legatura intre galeria de transport a unui orizont si un put de mina sau un plan inclinat. 6. (In sintagma) Rampa de lansare = platforma prevazuta cu dispozitive de orientare si ghidare, folosite pentru lansarea avioanelor catapultate sau a rachetelor. – Din fr. rampe, germ. Rampe.

OPRITOARE ~ori f. 1) Frana rudimentara pusa la roata unui vehicul cu tractiune ani-mala. 2) piesa de harnasament constand dintr-o funie sau curea groasa (mai rar lant), care se prinde de oiste si serveste la incetinirea mersului sau la oprirea unui vehicul tras de cai; popritoare. 3) Plasa cu care se astupa partea in forma de sac a navodului, ca sa nu iasa pestele. [G.-D. opritorii; Sil. o-pri-] /a opri + suf. ~toare

FRIZA1, frize, s. f. 1. (In arhitectura clasica) parte componenta a antablamentului, cuprinsa intre arhitrava si cornisa, de obicei impodobita cu picturi, basoreliefuri, caneluri etc. ♦ Ornament in forma de banda orizontala cu picturi sau reliefuri in jurul unui vas, al unei sali, al unui sarcofag etc. 2. piesa ingusta de cherestea, folosita la fabricarea lamelor de parchet, a chenarelor de usi, a lambriurilor. ♦ Chenar care inconjoara o pardoseala de parchet in lungul peretilor, facut din piese mai mari decat lamele parchetului. 3. Rama masiva de lemn in care se prind tabliile unei usi. [Var.: friz s. n.] – Din fr. frise.

CLOPOT, clopote, s. n. 1. Obiect metalic in forma de para, deschis in partea de jos si prevazut in interior cu o limba mobila, care, lovindu-se de peretii obiectului, produce sunete caracteristice. ◊ Expr. (Fam.) A trage clopotele = a) a curta o femeie; b) a divulga un secret. ♦ Sunet de clopot (1). 2. piesa in forma de clopot (1), cu diverse intrebuintari (in industrie). ◊ Clopot scufundator = camera de lucru, construita din metal sau din beton armat, alimentata cu aer comprimat, care permite executarea unor lucrari sub apa. ♦ Capac de sticla de forma unui clopot (1), care se foloseste pentru a feri alimentele sau alte obiecte de praf, in laboratoare etc. – Din sl. klopotu.

FIGURANT, -A s.m. si f. 1. Artist care participa intr-o piesa de teatru, intr-un film etc. numai prin prezenta sa, fara a avea un rol de recitat; (p. ext.) personaj secundar intr-o opera literara. 2. Persoana prezenta la desfasurarea unui eveniment, la o intalnire etc., fara a lua parte efectiva la ea. [Cf. fr. figurant, it. figurante].

TREN s.n. 1. Convoi de vehicule similare legate intre ele, remorcat de un vehicul motor sau antrenat prin tractiune animala, prin cablu de tractiune etc. 2. (Tehn.) Ansamblu de doua sau de mai multe dispozitive, organe ale unui sistem tehnic etc. identice sau similare, care sunt asociate in serviciu. ♦ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbatorului de viteze, format din axul intermediar si pinioanele fixe; tren de laminare = dispozitiv al masinilor din filatura de bumbac servind la descretirea si paralelizarea fibrelor; Tren de aterizare v. aterizare. 3. Tren anterior (sau posterior) = partea dinainte (sau dinapoi) a corpului unui animal. [< fr. train].

PROFIL s. n. 1. contur, aspect al fetei cuiva privita dintr-o parte. ◊ (fig.) aspect, portret. figura. 2. contur al unui lucru, al unei forme de relief etc. ◊ desen reprezentand o sectiune verticala a unui element de constructie, a scoartei terestre etc. 3. domeniu de specializare a unei intreprinderi, institutii etc. ◊ specialitate, specific. 4. piesa decorativa in relief servind la ornamentarea unei cladiri, la imbunatatirea acusticii unei sali etc. 5. produs laminat din otel ori din alte metale sau mase plastice, de diferite forme. (< fr. profil, germ. Profil)

TALON s. n. 1. partida la unele jocuri de carti. 2. portiunea de deasupra calcaiului unui ciorap. 3. marginea tare si ingrosata a unei anvelope, care se introduce in janta rotii. 4. parte care ramane la cotorul unui chitantier, bonier etc. dupa ce s-au rupt partile detasabile. ◊ document eliberat calatorilor cu avionul, sau cu vaporul care certifica existenta biletului sau permite controlul trecerii lor prin diversele servicii ale (aero)portului. 5. (arhit.) mulura convex-concava formata din doua sferturi de cerc care se racordeaza. 6. (muz.) piesa montata la capatul de jos al unui arcus. (< fr. talon)

COR ~uri n. 1) Formatie de cantareti organizati dupa criteriul vocilor, care executa o piesa muzicala vocala. ◊ In ~ la unison; impreuna. 2) Compozitie muzicala destinata pentru un astfel de ansamblu. 3) (in teatrul antic) Grup de actori care simboliza in cadrul unui spectacol un personaj colectiv, intruchipand prin cantece, dansuri, gesturi opinia publica. 4) (in biserica catolica) parte a bisericii unde stau cantaretii. /<lat. chorus

JGHEAB ~uri n. 1) Conducta (din lemn, din tabla sau din alt material) deschisa pe toata intinderea partii de sus, servind la scurgerea unui lichid sau a unui material pulverulent; uluc; scoc. 2) Vas facut din scanduri ori scobit dintr-un trunchi de copac sau din piatra, folosit pentru adapatul vitelor; adapatoare; uluc. 3) Santulet facut pe muchia unei piese de lemn pentru a o imbina cu iesitura altei piese; crestatura; scobitura. [Monosilabic] /<sl. zlebu

SCENA s.f. 1. parte mai ridicata a unei sali de teatru, unde joaca actorii. 2. Teatru; arta dramatica. ◊ A parasi scena = a se retrage din teatru, (fig.) dintr-o activitate oarecare; a pune in scena = a organiza felul in care se va reprezenta o piesa de teatru. ♦ Decorurile folosite pentru a reprezenta locul unde se petrece actiunea piesei. 3. Subdiviziune a unui act dintr-o piesa determinata fie de intrarea sau iesirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului de actiune. ♦ (P. ext.) Scurta etapa in desfasurarea unei opere literare in care se consuma o singura intamplare, intr-un cadru neschimbat. 4. Loc unde se petrece o actiune sau o activitate. 5. Actiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva. 6. Cearta, iesire violenta, scandal. // (In forma scen-, sceno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) scena”. [Pron. sce-. / < fr. scene, it. scena, cf. lat. scaena, gr. skene – adapost, refugiu].

ARMATURA s. f. 1. ansamblu de bare metalice dintr-un element de beton armat. 2. totalitatea pieselor metalice ale unor instalatii alcatuite din tevi sau conducte. 3. constructie de lemn, de zidarie etc. servind la intarirea peretilor unei galerii subterane. 4. fiecare dintre placile conducatoare ale unui condensator electric. 5. invelis metalic protector al unui cablu electric. 6. ~ (bucala) = totalitatea partilor care formeaza aparatul bucal al insectelor, crustaceelor. 7. (fig.) ceea ce sustine, serveste ca baza diferitelor parti ale unui tot; osatura (3), schelet (3). (< fr. armature, lat. armatura)

ARSURA, arsuri, s. f. 1. Faptul de a arde; faptul de a produce o senzatie dureroasa, usturatoare. 2. Rana produsa cuiva de foc, de caldura, de un agent chimic etc.; senzatie usturatoare pricinuita de o boala, de sete etc. ♦ parte a unui obiect atinsa sau stricata de actiunea focului sau a unei substante corosive; stricaciune produsa pe un obiect de actiunea focului sau a unei substante corosive. 3. Loc unde a ars o padure. 4. Strat de oxid produs pe suprafata unei piese metalice in timpul laminarii la cald, al forjarii sau al tratamentului termic. – Lat. arsura.

COAJA, coji, s. f. 1. Tesut protector extern al radacinilor, tulpinilor si ramurilor unor plante (lemnoase); scoarta. ♦ Invelis exterior al fructelor, al semintelor etc. 2. Invelis, tare si calcaros, al oului. 3. (Inv.) Invelis, tare si calcaros, al unor moluste sau al unor crustacee. 4. partea exterioara, mai tare, a unor alimente coapte, fripte, dospite etc. ♦ Bucatica uscata ramasa din paine, mamaliga etc. 5. Crusta unei rani care incepe sa se cicatrizeze. 6. Stratul exterior, tare si racit, al globului pamantesc. 7. Strat exterior, superficial, care acopera un obiect, o piesa (metalica) etc. – Din sl. koza.

SCENA s. f. 1. parte mai ridicata a unei sali de teatru, unde joaca actorii. 2. teatru; arta dramatica. ♦ a parasi a = a) a se retrage din teatru; b) a se retrage dintr-o activitate; a pune in ~ = a organiza felul in care se va reprezenta o piesa de teatru. ◊ decorurile pentru a reprezenta locul unde se petrece actiunea unei piese sau a unui film. 3. subdiviziune a unui act dintr-o opera dramatica, marcata prin intrarea sau iesirea unui personaj; succesiune de cadre dintr-un film care infatiseaza o actiune distincta. ◊ scurta etapa in desfasurarea unei opere literare in care se consuma o singura intamplare, intr-un cadru neschimbat. 4. loc unde se petrece o actiune, o activitate. 5. actiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva. 6. cearta, iesire violenta, scandal. ♦ a-i face cuiva ~ (sau e) = a aduce cuiva reprosuri cu vorbe violente, amenintari, plans. (< fr. scene, it. scena, lat. scaena)

CARLIG, carlige, s. n. 1. piesa de metal cu un capat indoit, de care se atarna, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face carlig = a se stramba; a se ghemui. 2. Prajina cu un capat (metalic) incovoiat. care serveste la scoaterea galetii cu apa din fantana. 3. partea metalica a unditei, de forma unui ac indoit, in care se prinde pestele. 4. Incuietoare la o usa, la o poarta etc., in forma de bara metalica subtire sau de cui lung, incovoiat la un capat, care se prinde intr-un belciug, intr-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe franghie. 7. (Rar) Mladita sau carcel de vita de vie. – Cf. karlik.

SECTOR s. n. 1. (mat.) portiune dintr-un cerc intre doua raze concurente. ◊ piesa sau organ de masina in forma de sector de cerc. 2. portiune limitata dintr-o suprafata. ◊ (mil.) zona de actiune a unei unitati. ◊ portiune dintr-un drum care intra in raza unei unitati de constructie sau de intretinere. 3. domeniu, ramura de activitate. ◊ diviziune, parte, domeniu in cadrul economiei sau al unor unitati administrativ-teritoriale. ♦ ~ social-economic = parte a economiei bazata pe o anumita forma de proprietate asupra mijloacelor de productie. (< fr. secteur, lat. sector)

CILINDRU, (1, 2, 3, 4) cilindri, s. m. (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafata obtinuta prin deplasarea unei drepte paralele cu ea insasi, astfel incat sa se sprijine mereu pe o curba inchisa si fixa. 2. S. m. Corp geometric marginit de un cilindru (1) si de doua plane paralele. 3. S. m. piesa cilindrica componenta a unor masini, care se poate roti in jurul propriei sale axe; organ de masina tubular in interiorul caruia se deplaseaza un piston (la motoare cu ardere interna, la masini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (In sintagma) Cilindru central = partea centrala a radacinilor si tulpinilor plantelor vasculare. 5. (Inv.) Joben. – Din fr. cylindre, lat. cylindrus.

MODUL1 s.m. 1. (Mat.) Valoare absoluta a unei marimi reale (fara sa se ia in considerare semnul algebric). ♦ (Statist.) Varianta a caracteristicii (4) [in DN], inregistrata la cele mai multe unitati ale unei colectivitati statistice; valoare a caracteristicii cu cea mai mare frecventa. ◊ Modul al unui numar complex = radacina patrata a sumei patratelor partii reale si a coeficientului partii imaginare; modul al unui numar real = valoare absoluta a numarului. 2. Coeficient care caracterizeeaza o proprietate mecanica oarecare. ♦ Raportul dintre diametrul primitiv al unei roti dintate si numarul dintilor acesteia. ◊ Modul de elasticitate = marime reprezentand raportul dintre efortul unitar normal si lungirea specifica corespunzatoare a unei piese solicitate la intindere sau incovoiere. 3. Unitate de masura, in special pentru apele curgatoare. ◊ Modul de irigatie = cantitatea de apa necesara in unitatea de timp pentru irigarea unui hectar. [Pl. -li, (s.n.) -luri. / < fr. module, cf. lat. modulus].

SET, seturi, s. n. 1. Fiecare dintre partile in care se impart unele jocuri sportive, determinate de castigarea unui anumit numar de puncte in favoarea unei echipe sau a unui jucator. 2. Serie de obiecte sau de instrumente tehnice care se vand impreuna. 3. Ansamblul de obiecte de imbracaminte (in special pulover si jacheta) ale carui piese sunt confectionate din acelasi material; garnitura (3). – Din engl., fr. set.

piua (piue), s. f.1. Vas de pisat. – 2. Dirsta. – 3. (Inv.) Tun primitiv. – 4. parte a steampului, scobitura in instalatii, broasca, piulita. – Var. piva. Lat. pilla in loc de pila (Puscariu 1327; Candrea-Dens., 1387; REW 6496). Forma cu ll apare la Du Cange; var., ca in maduva. Pl. piue, piua nu se foloseste in prezent. – Der. piuar, s. m. (dirstar); piulita, s. f. (vas de pisat; piesa cu filet).

CAMASA ~asi f. 1) Imbracaminte care se poarta pe piele acoperind partea de sus a corpului. ◊ A lua si ~asa de pe cineva a-i lua cuiva totul; a lasa pe cineva fara nimic. Isi da si ~asa de pe el se spune despre cineva foarte darnic. 2) Membrana sau invelis subtire care acopera unele materii sau corpuri. 3) Imbracaminte exterioara sau interioara a unei piese de masina. [G.-D. camasii] /<lat. camisia

SA, sei, s. f. 1. piesa de harnasament confectionata din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului si pe care sade calaretul. ◊ Expr. A pune saua (pe cineva) = a supune, a stapani, a exploata (pe cineva), a constrange pe cineva sa faca ceva. A vorbi din sa = a vorbi de sus, cu siguranta de sine. 2. parte a bicicletei, a motocicletei etc. formata dintr-un mic suport (triunghiular) din piele, din cauciuc sau din material plastic, pe care se sta in timpul deplasarii vehiculului. 3. Os din spinarea gainii. ◊ Saua turceasca = scobitura in grosimea osului sfenoid, in care se afla situata glanda hipofiza. 4. Forma de relief reprezentand o depresiune cuprinsa intre doua parti de teren mai ridicate, cu care alcatuieste un ansamblu; curmatura. Saua dealului. [Var.: sea s. f.] – Lat. sella.

BAILESTI 1. Cimpia Bailestilor, cimpie in partea central-sudica a Olteniei, intre Jiu si Dunare, limitata de Platforma Strehaiei (la N), de C. Blahnitei (la NV) si strabatuta de Desnatui. Alt. descresc de la 200 m (in N) la 15-20 m (in S). Cereale. 2. Oras in jud. Dolj, in cimpia cu acelasi nume; 22.915 loc. (1991). Constr. de masini si utilaje agricole, de aparate electrice; piese turnate din fonta; mat. de constr.; mobila; produse textile (conf.) si alim. (lactate, panificatie, bauturi alcoolice); ateliere de reparatii. Fabrica de nutreturi combinate. Complex zootehnic (bovine, porcine). Atestat documentar in 1536 sub denumirea de Baiulesti. Declarat oras in 1921.

sul (-luri), s. n.1. piesa la razboiul de tesut. – 2. Rol, rulou. – 3. Cilindru. – Mr., megl. sul. Lat. *subulum, in locul clasicului insubulum (Candrea, Elements, 80; Puscariu 1688; Philippide, II, 656; REW 4474; Pascu, Beitrage, 10), cf. sula, si alb. sulj, it. subbio, fr. ensouple, sp. enjullo. Der. din ceh. sul „brad” (Cihac, II, 379; cf. Conev 61) nu este probabila. – Der. sulete, s. m. (parte a jugului care se sprijina pe ceafa; drug sau balustrada de parmalic); suloi, s. n. (Trans., bat de brad).

TREN s. n. 1. convoi de vehicule similare legate intre ele, remorcat de un vehicul motor sau antrenat prin tractiune animala, prin cablu de tractiune etc. 2. ansamblu de doua sau de mai multe dispozitive, organe ale unui sistem tehnic etc., identice sau similare, asociate in serviciu. ♦ ~ fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbatorului de viteze, format din axul intermediar si pinioanele fixe; ~ de laminare = dispozitiv al masinilor din filatura de bumbac la descretirea si paralelizarea fibrelor; ~ de aterizare = sistem de doua sau trei roti cu ajutorul caruia avionul ruleaza pe sol; ~ de unde = grup de unde prin suprapunerea unor unde armonice de frecvente si amplitudini apropiate. 3. partea de dinainte sau de dinapoi a corpului unui animal. (< fr. train)

CASETA s. f. 1. cutie (mica) in care se pastreaza bani, obiecte pretioase etc. 2. cutie pentru inchiderea si protejarea unor dispozitive sau mecanisme, pentru pastrarea unor piese etc. ◊ cutie etansa de diferite forme in care se tin clisee, pelicule fotosensibile etc. 3. cutie de material plastic continand o banda magnetica, intr-un casetofon. 4. fiecare dintre compartimentele adancite, de forma regulata, care decoreaza un plafon sau intradosul unei bolti; caseton; cheson (5). 5. text tiparit incadrat intr-un chenar. 6. ~ tehnica = nota a editurii sau a tipografiei asupra aparitiei unei publicatii. 7. partea metalica a unei proteze dentare. (< fr., engl. cassette, it. cassetta)

SURUB, suruburi, s. n. 1. Tija cilindrica de lemn sau de otel, filetata, care serveste la asamblarea a doua ori a mai multor piese sau care transmite, transforma sau utilizeaza in diverse feluri miscarea de rotatie intr-un mecanism. ◊ Loc. adv. In surub = in forma de cerc sau de spirala. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un surub prin cap = a-i apuca (cuiva) suvite de par din cap, rasucindu-le si tragand de ele. A strange surubul = a intrebuinta mijloace de constrangere fata de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componenta un surub sau care se manevreaza prin rasucire. ♦ Fig. Vartej de apa. [Var.: surup s. n.] – Din germ. dial. Schrube.

REPRIZA, reprize, s. f. 1. Fiecare dintre intervalele sau etapele succesive de timp care imparte in parti egale durata totala a unei intreceri sportive, intre care se interpun pauze variabile dupa natura jocului. 2. Durata a unei faze intr-o operatie tehnica; etapa de lucru. ◊ Loc. adv. In reprize = pe rand, in etape. 3. Trecere a unui motor de autovehicul de la un regim de mers cu turatia joasa la unul cu turatia inalta, printr-o accelerare brusca. 4. Reluare sau repetare a unei operatii tehnice intrerupte. 5. Defect la suprafata unei piese turnate datorat umplerii incomplete a formelor de turnare, care se prezinta sub forma santurilor, a unor rotunjiri etc. – Din fr. reprise.

DISPOZITIV, dispozitive, s. n. 1. Ansamblu de piese legate intre ele intr-un anumit fel (de obicei imobil) si care indeplineste o functie bine determinata intr-un sistem tehnic. ◊ (Electron.; in sintagma) Dispozitiv optoelectronic = dispozitiv care are proprietatea de a transforma un semnal luminos intr-unul electric sau invers. 2. Dispunerea pe teren a trupelor in vederea unei actiuni de lupta sau a unei deplasari; p. ext. (concr.) trupele astfel dispuse pe teren (impreuna cu zona in care se afla). 3. parte finala a unei hotarari judecatoresti, in care se arata solutia data litigiului (si unele dispozitii accesorii). – Din fr. dispositif.

GHEARA ~e f. 1) (la unele pasari si animale) parte cornoasa, ascutita si incovoiata de la varful degetelor. ◊ A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde pe cineva; a pune stapanire pe cineva sau pe ceva. A fi (sau a se gasi, a se zbate) in ~ele mortii a fi in primejdie de moarte; a se afla in mare pericol. A-si arata (sau a-si scoate) ~ele a-si dezvalui caracterul rau. 2) tehn. Dispozitiv pentru apucat, format din piese ascutite si curbate. /Orig. nec.

slai, slaiuri, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre cele doua scanduri care leaga talpile unei sanii; oplean. 2. fiecare dintre scandurile care formeaza partile laterale ale unei ambarcatii; scandura care formeaza marginea de sus a unei luntri; usna. 3. polita in perete pe care se tin lucruri de gospodarie 4. fiecare dintre stalpii care sustin podul morii. 5. banca transversala facuta dintr-o scandura lata si fixata in partea dinapoi a unei barci. 6. fiecare dintre tabliile sau dintre cele doua scanduri care leaga tabliile patului. 7. ghizdurile din barne ale unei fantani. 8. marginea de sus sau balustrada unei prispe. 9. scoc prin care se scurge vinul din vasul in care se pun strugurii pentru stors. 10. canal format din trei scanduri, care transporta apa ce cade pe roata ferastraului mecanic. 11. scobitura in forma unui santulet prin care se imbuca si se fixeaza doua piese componente ale unui obiect din lemn. 12. fiecare dintre cele doua sipci care se bat in stalpii unei case, pentru a fixa capetele barnelor. 13. barna de lemn.

COTA1 s. f. 1. parte cu care contribuie cineva la o cheltuiala comuna sau care ii revine in urma unei imparteli. ◊ parte dintr-un tot careia i se da o anumita destinatie; cota-parte, participatie. ◊ contributie obligatorie, in produse agricole, impusa producatorilor de catre stat la termene si preturi fixate de el. 2. document de referinta care constata cursul valorilor inscrise la bursa2, rezultate din cotatiile unei zile. ◊ cota bursei = nivelul cursului valutar la bursa. 3. altitudine a unui punct fata de nivelul marii; nivelul unei ape curgatoare. ◊ nivelul la care navigheaza un submarin. 4. (mat.) a treia coordonata carteziana a unui punct din spatiu. ◊ fiecare dintre dimensiunile unei piese, ale unei constructii indicate pe un desen. 5. semn in cifre si litere care arata locul unor carti, documente etc. intr-o biblioteca, intr-o arhiva, a unei piese filatelice in cataloage sau reviste de specialitate. (< fr. cote, lat. quota)

SANT, santuri, s. n. 1. Sapatura lunga si ingusta facuta pe ambele parti ale unui drum, pentru scurgerea apei; p. gener. orice sapatura in forma de mai sus, facuta pentru scurgerea apei, pentru ingroparea unei conducte, pentru marcarea hotarului intre doua suprafete de pamant etc. ◊ Expr. (Rar) A se duce la sant = a se risipi, a se prapadi. 2. Transee. ♦ (In evul mediu) Fortificatie de forma unui canal adanc si lat (uneori plin cu apa), care imprejmuia un castel sau o cetate. 3. Crestatura sau scobitura in forma de sant (1), la diferite organe sau piese de masini, in scoarta unor arbori, in pielea unor animale etc. – Din pol. szaniec, germ. Schanze

GULER, gulere, s. n. 1. parte a unor obiecte de imbracaminte care acopera de jur imprejur gatul sau cu care se termina o haina la gat. ◊ Expr. A lua (sau a apuca) (pe cineva) de guler = a) a prinde, a duce etc. (pe cineva) cu forta; b) a cere cuiva socoteala pentru cele facute. ♦ Fasie de panza, de obicei scrobita, care se pune in jurul gatului (la barbati), prinzandu-se (cu butoni, nasturi) de camasa. 2. Spuma care se formeaza la gura paharului de bere. 3. Portiune dintr-o piesa cilindrica, conica etc. cu diametrul mai mare decat restul piesei. – Din magh. galler.

ROL, roluri, s. n. I. 1. Partitura scenica ce revine unui actor intr-o piesa de teatru, unui cantaret intr-o opera etc. pentru interpretarea unui personaj. ♦ Personaj interpretat de un actor intr-o piesa, intr-o opera etc. 2. Atributie, sarcina care ii revine cuiva in cadrul unei actiuni; misiune. II. 1. Lista care cuprinde toate procesele ce urmeaza sa se judece intr-o anumita zi de catre un organ de jurisdictie. ◊ Repunere pe rol = fixare a unui termen de judecata privitor la un proces al carui curs a fost suspendat. Scoatere de pe rol = masura prin care un organ de jurisdictie dispune intreruperea indeplinirii actelor de procedura referitoare la un proces. 2. Registru in care organele financiare tin evidenta impozitelor pentru fiecare contribuabil in parte. Rol fiscal. 3. (Mar.) Lista nominala a echipajului unei nave, constituind unul dintre documentele principale fara de care nu se poate naviga legal. – Din fr. role.

LABIU (‹ fr. {i}; {s} lat. labium „buza”) s. n. 1. (ZOOL.) piesa impara, inferioara, a aparatului bucal la insecte, deseori intarita de palpi labiali ori alungita printr-o prelungire in forma de buza. Conformata variabil, in functie de modul de hranire, este foarte dezvoltata la unele insecte (tauni, tantari). 2. (BOT.) Formatie caracteristica florii unor plante superioare (ex. labiate), alcatuita din petale dispuse sub forma unor buze: l. inferior (buza de jos) rezulta din concresterea a trei petale (petala anterioara impreuna cu doua petale laterale); l. superior (buza de sus) rezulta din concresterea a doua petale posterioare. ♦ Prelungire sau prelungiri ale partii superioare a tubului caliciului sau corolei (ex. la scrofulariacee).

REDUCE, reduc, vb. III. Tranz. 1. A micsora, a scadea, a diminua (ca proportii, cantitate, intensitate). ♦ Spec. A micsora dimensiunile unei harti, ale unei piese etc., pastrand aceleasi proportii intre elementele componente; a reproduce la dimensiuni mai mici. ♦ (Mat.; in expr.) A reduce o fractie = a suprima factorii comuni de la numitorul si de la numaratorul unei fractii. 2. A restrange, a limita, a margini. ◊ Expr. A reduce pe cineva la tacere = a face pe cineva sa nu mai spuna nimic. ♦ A aduce pe cineva intr-o stare de inferioritate, intr-o situatie mai proasta (in raport cu cea pe care a avut-o). 3. A scoate oxigenul dintr-o combinatie cu ajutorul unui agent chimic. 4. (Inv.) A cuceri, a subjuga, a cotropi. [Perf. s. redusei, part. redus] – Din lat. reducere, fr. reduire.

MASURA ~i f. 1) Valoare a unei marimi determinata prin raportare la o unitate data. ◊ In mare ~ in mare (sau buna) parte. De o ~ la fel; deopotriva. Pe (sau dupa) ~a cuiva (sau a ceva) potrivit, intocmai cu cineva sau cu ceva. Pe ~ ce cu cat. 2) Valoare, proportie fireasca a lucrurilor; limita pana la care se poate concepe sau admite ceva; marime normala, rezonabila. ◊ Cu ~ atat cat trebuie; cu socoteala. Peste ~ mai mult decat trebuie; exagerat. A intrece ~a a depasi limita permisa. 3) Unitate conventionala pentru masurare. ◊ Cu aceeasi ~ la fel, in acelasi mod. 4) Cantitatea si natura unitatilor ritmice din textul unui vers; structura metrica a versului. 5) Cea mai mica diviziune care sta la baza organizarii si gruparii duratei sunetelor intr-o piesa muzicala. 6) Actiune (mijloc, procedeu) la care se recurge in vederea realizarii unui anumit scop. ◊ A lua ~i a dispune, a hotari cele necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. masurii] /<lat. mensura

ELEMENT I. s. n. 1. (ant.) fiecare dintre cele patru componente primordiale (focul, aerul, apa, pamantul) ale corpurilor si fenomenelor naturii. 2. (pl.) fenomene, forte ale naturii. 3. parte componenta a unui intreg, a unui ansamblu. ♦ (lingv.) ~ de compunere = tema, cuvant imprumutat, fara existenta independenta, numai in compunerea de tip savant; ~ de relatie = cuvant sau locutiune care exprima raporturi sintactice. ◊ membru al unei colectivitati etc. 4. (chim.) corp simplu, care in combinatie cu alte asemenea corpuri, da nastere corpurilor compuse. 5. (fig.) mediu in care traieste o fiinta. ♦ a fi in ul sau = a fi intr-o situatie favorabila. 6. (mat.) obiect fizic sau al gandirii cu care se formeaza o multime. 7. celula a unei pile electrice. 8. (pl.) principiu, notiune de baza a unei discipline, a unei teorii etc. II. s. m. fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. (< fr. element, lat. elementum)



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)