Dex partea de jos

BRIZBIZ, brizbize, s. n. Perdeluta (transparenta) care acopera numai partea de jos a ferestrei. ♦ (La pl.) Volanase, panglicute, dantele si alte artificii vestimentare femeiesti. [Pl. si: brizbizuri] – Din fr. brise-bise.

CARAFA, carafe, s. f. Sticla cu gatul lung si cu partea de jos bombata. ♦ Continutul unei astfel de sticle. [Var.: garafa s. f.] – Din ngr. karafa, fr. carafe, it. caraffa.

GALBENEA, galbenele, s. f. 1. Planta erbacee cu tulpina groasa, cu frunze lanceolate si dintate, cu flori galbene, care creste in locuri umede (Rorippa amphibia). 2. (La pl.) Planta erbacee cu tulpina paroasa in partea de jos, cu frunze palmate si cu flori galbene-aurii (Ranunculus pedatus). ◊ Galbenele de padure = planta erbacee cu tulpina acoperita de peri si cu flori galbene-aurii, care creste in regiuni inalte (Ranunculus aureus). 3. (La pl.) Numele a trei plante erbacee din familia primulaceelor: a) planta cu tulpina dreapta, cu frunzele ovale acoperite cu peri si cu flori galbene (Lysimachia punctata); b) planta cu tulpina dreapta, cu frunze ovale-lunguiete si cu flori galbene dispuse in panicule terminale (Lysimachia vulgaris); c) drete (Lysimachia nummularia). – Galben + suf. -ea.

SACRUM s. n. Os triunghiular (format din cinci vertebre sudate) asezat in partea de jos a coloanei vertebrale si care, impreuna cu oasele pelviene, formeaza bazinul. [Var.: sacru s. n.] – Din fr., lat. sacrum.

MANSETA, mansete, s. f. 1. partea de jos a manecii unei camasi (barbatesti) sau a unei bluze; banda (detasabila) aplicata ca garnitura la partea de jos a unei maneci. ♦ partea de jos (rasfranta) a pantalonilor. ♦ Portiune de la inceputul unui ciorap tricotat, lucrata de obicei ca un elastic. 2. Garnitura de piele sau de cauciuc, in forma de inel sau de cilindru, care serveste la etansarea unor deschideri. 3. Text scurt tiparit cu alt caracter de litera pe prima pagina a unui ziar sau intr-o publicatie periodica., la inceputul unui articol, care contine in rezumat o stire importanta din cuprinsul ziarului sau ideea principala, nota originala din cuprinsul articolului. ◊ Manseta bibliografica = indicatie bibliografica in partea de jos a copertei interioare a publicatiilor periodice, cuprinzand datele necesare identificarii sau citarii periodicului respectiv. ♦ Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care trateaza aceeasi tema; p. ext. spatiu rezervat acestor texte. – Din fr. manchette, germ. Manschette.

APENDICE, apendice, s. n. 1. Mica prelungire a tubului intestinal, in partea de jos a cecului. 2. Parte secundara a unui obiect, care se prezinta ca o prelungire sau ca o completare a acestuia. 3. Adaos, anexa, supliment la o publicatie. 4. (Fon.) Element fonic suplimentar care insoteste articulatia unui sunet. [Acc. si: apendice] – Din fr. appendice, lat. appendix, -icis.

TAMAR, tamare, s. n. Unealta de care se servesc zidarii la caratul caramizilor, formata dintr-o scandura cu un suport in partea de jos si care se poarta in spate, legata cu niste franghii; targa (1). – Et. nec.

PICA², pici, s. f. Unul dintre cele patru semne distinctive de pe cartile de joc, de culoare neagra, in forma de inima sau de frunza cu varful in sus si cu o codita in partea de jos; p. ext. carte de joc cu acest semn. – Din germ. Pik, fr. pique.

PLINTA, plinte, s. f. 1. Piesa de lemn, de piatra, de mozaic, de material plastic etc. care se aplica la partea de jos a peretilor unei incaperi pentru a-i apara impotriva loviturilor si a umezelii sau pentru a acoperi rostul dintre pardoseala si perete. 2. partea de jos a unei cladiri, a unei sobe, a unui zid, iesita mai in afara si formand un mic soclu. 3. Bloc paralelipipedic de piatra sau de zidarie, pe care se reazema o coloana sau un piedestal. – Din fr. plinthe.

SONDA, sonde, s. f. 1. Gaura cilindrica forata in interiorul scoartei pamantului in vederea exploatarii unui zacamant de hidrocarburi fluide, a explorarii unor straturi etc. ♦ Instalatie situata deasupra unei sonde (1). 2. Aparat care serveste la extragerea unei mici cantitati dintr-un material compact sau granulat (pamant, ciment, nisip etc.). ♦ Burghiu mare, actionat mecanic, cu care se fac foraje in sol (in scopul de a-l explora si a cunoaste natura straturilor). 3. Instrument chirurgical in forma de tub cilindric de metal, de cauciuc etc. care serveste la explorarea sau la evacuarea unor canale sau cavitati din organism ori la drenarea plagilor. 4. Instrument cu ajutorul caruia se efectueaza diferite observatii hidrometrice ca masurarea adancimii unei ape, recoltarea de probe de pe fundul apelor etc. 5. Dispozitiv sensibil, asociat unui aparat de masura, care poate fi plasat in diferite puncte din spatiu pentru exploatarea unui camp fizic. 6. (In sintagmele) Balon-sonda = balon prevazut cu aparate de observatie, care se lanseaza in atmosfera pentru diferite cercetari stiintifice. Sonda spatiala = satelit artificial sau vehicul spatial fara oameni, lansat in spatiul cosmic pentru cercetarea lui directa. 7. Pahar lunguiet si subtire, mai ingust in partea de jos. – Din fr. sonde.

FOILETON, foiletoane, s. n. Articol (de literatura, de stiinta, de arta) sau fragment de roman inserat in partea de jos a paginilor unui ziar, unei reviste, etc.; spatiu rezervat in partea de jos a unui ziar pentru o rubrica ce apare cu regularitate cu acest gen de articole. ◊ Roman-foileton = roman care se publica pe fragmente intr-o serie de numere consecutive ale unui periodic. ♦ Articol de ziar cu caracter satiric care trateaza teme de actualitate. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleton (dupa foaie).

PERVAZ, pervazuri, s. n. 1. Cadru de scanduri care acopera rostul dintre perete si tocul unei usi, al unei ferestre etc.; p. ext. partea de jos a tocului unei ferestre. ♦ Deschizatura in care este situata o usa sau o fereastra. 2. Sipca sau scandura ingusta, fixata la marginea dinspre perete a unei pardoseli de lemn pentru a acoperi rostul dintre pardoseala si perete. ♦ Piesa de lemn asezata la partea superioara a unui lambriu, pentru a forma o cornisa mica. 3. (Astazi rar) Rama, cadru (din lemn) pentru un tablou, o oglinda, un instrument etc. [Var.: (reg.) privaz s. n.] – Din tc. pervaz.

PICIOR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele doua membre inferioare ale corpului omenesc, de la sold pana la varful degetelor, si fiecare dintre membrele celorlalte vietuitoare, care servesc la sustinerea corpului si la deplasarea in spatiu. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. In (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = in pozitie verticala; sus. In varful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe varfurile degetelor de la picioare; p. ext. fara a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fara un mijloc de locomotie, pe jos. – Din cap pana in picioare = de sus si pana jos, in intregime; cu desavarsire. Pe picior gresit (la unele jocuri sportive) nepregatit pentru a para actiunea adversarului sau, p. gener., pentru a raspunde unei provocari. ◊ Expr. Unde-ti stau picioarele iti va sta si capul = vei plati cu viata (daca nu vei face un anumit lucru). A sari drept (sau ars) in picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau in) picioare = a) a se insanatosi dupa o boala (lunga); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau in) picioare = a vedea pe cineva sanatos. (Glumet sau ir.) Are numai (atatia...) ani pe un picior = are o varsta mai mare decat cea pe care o marturiseste. A pune piciorul (undeva) = a calca, a pasi, p. ext., a patrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a initia, a organiza ceva, a face sa mearga, sa functioneze; b) a ingriji un bolnav si a-l insanatosi. A scula (sau a pune etc.) in picioare = a mobiliza in vederea unei actiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slabi, a se prapadi cu incetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (usor), fara a zacea la pat. (A fi) cu un picior in groapa (si cu unul afara) = (a fi) foarte batran, prapadit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele inainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) in picioarele cuiva = a impiedica, a incurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a ramane, a fi) in picioare = a) a exista sau a continua sa existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi intemeiat; c) a sta, a ramane intact sau in pozitie verticala. E tata-sau (sau mama-sa etc.) in picioare = seamana intocmai, e leit cu tatal sau (sau cu mama sa etc.). A sari intr-un picior = a se bucura mult. Cat te-ai intoarce (sau invarti) intr-un picior = repede de tot, intr-o clipa. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-si lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a incepe sa fuga (repede), a o lua la goana; a incerca sa se faca nevazut prin fuga. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-si mai strange picioarele = a nu (mai) sta potolit, linistit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-si bate (sau a-si rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multa alergatura. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se aseza, a se stabili undeva. A cadea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a saruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili inaintea cuiva. A calca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (calcandu-l pe incaltaminte) sa nu faca sau sa nu spuna ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva suparator. (Pop. si fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) gresit (logic sau gramatical) ori fara talent; p. ext. a scrie urat, a mazgali. Fara cap si fara picioare = fara logica, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a capata) picioare = (despre obiecte) a disparea. (A sta sau a sedea etc.) picior peste picior = (a sedea intr-o pozitie comoda) cu o parte a unui picior ridicata si asezata peste celalalt picior. Cu coada intre picioare = rusinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-si bate joc. A calca (pe cineva sau ceva) in picioare = a distruge, a nimici; a dispretui, a desconsidera. A pune (sau a asterne, a inchina etc. ceva) la picioarele cuiva = a inchina, a oferi cuiva (ceva) in semn de supunere, de pretuire, de omagiu. A-i pune cuiva capul sub picior = a omori pe cineva. A bate din picior = a incerca sa-si impuna vointa; a se rasti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul in prag = a lua o atitudine hotarata, a se opune energic. A da din maini si din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o actiune la bun sfarsit, pentru a scapa dintr-o incurcatura etc. (Fam.) A sta cu picioarele in apa rece = a se gandi profund si indelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de razboi) = a fi (sau a se afla etc.) in stare de pace (sau de razboi). A fi pe picior de egalitate (sau pe acelasi picior) cu cineva = a se bucura de aceleasi drepturi, a avea aceeasi situatie cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lasa sa-i scape un prilej favorabil. A trai pe picior mare = a duce o viata de belsug, a cheltui mult. Parca l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care traieste o bucurie mare si neasteptata. A fi (sau a sta) pe picior de duca (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de maini si de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lasa (cuiva) posibilitatea sa actioneze. A(-si) taia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face sa piarda un avantaj, a (-si) periclita situatia. A cadea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea tine, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) tine etc. picioarele, se spune despre un om care si-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se taia (sau a i se inmuia) cuiva (mainile si) picioarele = a avea o senzatie de slabiciune fizica; a nu se putea stapani (de emotie, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urma de..., (nici) tipenie. Negustorie (sau comert, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comert, afaceri etc.) facute intamplator, ocazional, fara sediu sau firma inscrisa. ♦ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = planta erbacee de padure, cu frunze palmate cu trei diviziuni si cu flori albe sau rosietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocosului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate si cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasare fript sau fiert (pentru a fi mancat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. a**l. Nume dat unor parti de obiecte, de constructii sau unor obiecte, instrumente etc. care seamana cu piciorul (1) si servesc ca suport, ca element de sustinere, de fixare etc. ♦ partea de jos, apropiata de pamant, a tulpinii unei plante; p. ext. radacina. 4. P. a**l. Element al unei constructii care serveste la sustinerea si la legarea ei de teren; partea de jos, masiva, a unei constructii, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranta = parte din masivul unui zacamant lasata neexploatata in scopul protectiei unor lucrari sau a unor constructii de la suprafata. 5. P. a**l. partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zona mai larga de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; in sintagma) Piciorul perpendicularei = intersectia unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de masura, avand lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosita si astazi in unele tari. 9. Unitate ritmica a unui vers, compusa dintr-un numar fix de silabe lungi si scurte sau accentuate si neaccentuate. – Lat. petiolus.

PLEVITA, plevite, s. f. (Reg.) Placa de fier care imbraca partea de jos a leucii. ♦ Bucata de fier care se bate in cuie sau in nituri pentru a acoperi o crapatura la vase, la albii etc. – Pleu + suf. -ita.

POALA, poale, s. f. I. 1. partea de jos a unui vesmant femeiesc sau a unor obiecte de imbracaminte (incheiate in fata); tivitura a unui obiect de imbracaminte; partea de la talie in jos, mai larga, a unor vesminte; (pop.) fusta. ◊ Loc. adv. La poala (sau la poalele) cuiva = a) inaintea, la picioarele cuiva; b) la voia, la bunul plac al cuiva. ◊ Expr. A se tine de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta in preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se departa de dansa; b) a urmari cu insistenta pe cineva, a se tine scai de cineva. A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici, familie numeroasa, a avea greutati familiale. (Fam.; despre femei) A tine (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nu-i lasa (cuiva) prea multa libertate de actiune, a-l tine din scurt, a dispune de cineva. A-si da poalele peste cap sau a-si lua (ori a-si pune) poalele in cap = a nu mai tine socoteala de nimic, a depasi orice limita; a da pe fata un caracter josnic, imoral. A saruta poala (sau poalele) cuiva = a saruta partea de jos a hainei unui suveran in semn de supunere si respect, potrivit unui obicei azi iesit din uz; a se inchina; p. ext. a se prosterna, a se umili. ♦ (Placinta cu) poale (sau poalele)-n brau = placinta facuta din bucati patrate de aluat, ale carei colturi se intorc peste umplutura, formand un fel de plic. 2. Partea corpului cuprinsa intre brau si genunchi, impreuna cu partea de imbracaminte corespunzatoare, la o persoana care sade; partea de jos si din fata a unei fuste, a unui sort etc. adusa in sus si tinuta cu mana sau prinsa in brau, formand o adancitura in care se pot aduna ori dure anumite lucruri. ◊ Loc. adv. Cu poala = in cantitate mare, mult. ◊ Expr. (Rar) A duce pe cineva in poala = a ocroti, a proteja pe cineva. ♦ Cantitatea de lucruri care pot fi duse intr-o poala (I 2). O poala de oua. 3. Spec. (La pl.) Bucata de panza frumos lucrata cu care se impodobeste o icoana sau cu care se acopera masa din altar. 4. Parte marginala a unei piei (care acopere abdomenul si picioarele animalului). II. P. a**l. 1. Margine a unei paduri situata de obicei mai in vale. 2. Parte a cerului marginita de linia orizontului; zare. 3. (La pl.) Zona mai larga de la baza unei forme de relief inalte (munte, deal, pisc etc.). ♦ partea de jos a unei cladiri, a unui zid; baza, temelie. ♦ partea de jos a coroanei unui copac. III. Compuse: (Bot.) poala-randunicii sau poala-Maicii-Domnului = volbura; poala-Sfintei-Marii = planta erbacee din familia labiatelor, cu tulpina inalta, cu frunze mici, aromate si flori albe (Nepeta nuda). IV. (Pop.; in sintagma) Poala alba = leucoree. – Din sl. pola.

PODINA, podini, s. f. 1. Pardoseala de scanduri la casa, la pod etc.; (inv. si reg.) fiecare dintre scandurile care alcatuiesc un tavan, un pavaj etc. ♦ (La pl.) Obligatie, in evul mediu, a negustorilor (brasoveni) din Tara Romaneasca de a intretine strazile din Bucuresti pavate cu scanduri. ♦ (La pl.) Taxa perceputa in trecut, la Iasi, pe carele cu produse care intrau in oras, in scopul intretinerii strazilor. 2. (Pop.) Suport pe care se cladeste claia sau stogul pentru a le feri de umezeala; partea de jos a stogului. 3. (Reg.) Platforma de scanduri inaltata deasupra terenului, pentru a folosi ca loc de observatie. 4. (Reg.) Podis. – Din rus., scr. podina, ucr. podyna.

PODNOJIE, podnojii, s. f. 1. (Inv.) Pernita sau pres pus sub picioare pentru a le feri de frig. ♦ (Reg.) Stergatoare de picioare din papura. 2. (Pop.) Fiecare dintre cele doua pedale asezate in partea de jos a razboiului de tesut, cu ajutorul carora se schimba itele; p. ext. sforile cu care sunt legate aceste pedale. [Var.: (reg.) podnoja s. f.] – Din sl. podnozije, bg. podnoga, scr. podnozje, rus. podnozje, ucr. podnizzja.

POMOSTI, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pamant batatorit partea de jos, pe care se calca, a unei incaperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se impotmoli. – Din scr. pomostiti.

OU, oua, s. n. 1. Celula rezultata dintr-un ovul fecundat de un s**********d si din care se dezvolta, prin diviziuni repetate, un nou organism; zigot. ♦ Spec. Oul (1) de pasare, protejat de o coaja calcaroasa si alcatuit din doua membrane, din albus si din galbenus, care este folosit ca aliment. ◊ Loc. adj. Ca oul = fragil. ◊ Expr. (Despre closca) A sta pe oua = a cloci. A umbla cu cineva ca cu un ou (moale) = a trata pe cineva (suparacios) cu prea multe menajamente, a menaja foarte mult pe cineva. (Merge sau calca) parca are oua-n poala sau parca calca pe oua = (merge) cu exagerata bagare de seama. Oul lui Columb = problema pe care cineva o rezolva intr-un mod foarte simplu, desi anterior parea foarte complicata si fara solutie. ♦ (Bot.) Celula reproducatoare rezultata din fuziunea a doi gameti: zigot. 2. (Urmat de determinari care indica materia) Obiect in forma de ou (1). ◊ (Pop.) Oul genunchiului = rotula. Oul piciorului = os proeminent care uneste laba piciorului cu partea de jos a femurului^[1]. – Lat. ovum.

FALBALA, falbalale, s. f. (Inv.) Fasie mai lata (de stofa, dantela etc.) care impodobea de jur imprejur partea de jos a unei rochii. – Din fr. falbala.

SUBSOL, subsoluri, s. n. 1. Partea de pamant aflata sub suprafata solului; totalitatea formatiilor geologice mai vechi decat patura actuala de sol. 2. Totalitatea incaperilor dintr-o cladire situate, total sau partial, sub nivelul solului. 3. Loc in partea de jos a paginilor unei carti, a unui periodic, rezervat notelor explicative; p. ext. nota explicativa data in acest spatiu. ♦ partea de jos a unei pagini de ziar, de periodic, de obicei despartita de restul paginii printr-o linie orizontala, unde se publica, adesea pe toata lungimea foii, recenzii, articole cu subiect literar, stiintific etc. – Sub¹- + sol (dupa fr. sous-sol).

COADA, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al partii posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de par sau de pene care acopera acest apendice sau care creste in prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coada = (despre oameni; fam.) a se lingusi pe langa cineva; a se bucura. A-si vari (sau baga) coada (in ceva) = a se amesteca in chestiuni care nu-l privesc. Isi vara (sau si-a varat, isi baga, si-a bagat etc.) d****l coada (in ceva), se spune cand intr-o situatie se ivesc neintelegeri sau complicatii (neasteptate). A calca (pe cineva) pe coada = a jigni, a supara (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furis), a o sterge (lasand lucrurile nerezolvate). Cu coada intre picioare = (despre oameni) umilit, rusinat; fara a fi reusit. (Pop.) A-si face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mata (sau pe d****l) de coada = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu fata nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaos; vechi, bastinas; de origine rurala. (Fam.) A prinde prepelita (sau purceaua) de coada = a se imbata. ♦ Partea dindarat, mai ingusta, a corpului unor animale (a pestelui, a sarpelui, a racului etc.). 2. Par (de pe capul femeilor) crescut lung si apoi impletit; cosita. 3. Parte a unei plante care leaga fructul, frunza sau floarea de tulpina sau de creanga. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungita sau care se taraste pe jos) a unor obiecte de imbracaminte (mai ales a celor purtate de femei); trena. ◊ Expr. A se tine de coada cuiva sau a se tine (sau a umbla) coada dupa cineva = a fi nedespartit de cineva, a se tine cu insistenta si pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasa a cometelor. ♦ Fasie foarte ingusta din carpe (innodate) sau din hartie care se atarna de partea de jos a unui zmeu spre a-i mentine echilibrul in aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apuca cu mana; maner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coada = a se apuca de treaba, a incepe (ceva). A-si vedea de coada maturii (sau tigaii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodaresti. Coada de topor = persoana care serveste drept unealta in mana dusmanului. 6. Partea terminala a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucata de la capatul unui lucru; sfarsit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau in) coada = pe cel din urma loc sau printre ultimii (intr-o intrecere, la scoala etc.). De la coada = de la sfarsit spre inceput. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coada = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fara inteles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se ingusteaza un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un rau in helesteu. 7. Sir (lung) de oameni care isi asteapta randul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coada = a sta intr-un sir (lung) de oameni, asteaptand sa-i vina randul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin doua tipuri de tulpini: una fertila si alta sterila; barba-ursului (Equisetum); b) planta erbacee acvatica cu frunze liniare si cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocosului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, intrebuintate in medicina populara (Polygonatum); coada-mielului = a) planta erbacee cu frunze lucitoare si cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mica planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinisoare mai intunecate (Veronica prostrata); coada-matei = planta erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-matei-de-balta = nume dat mai multor specii de muschi de culoare alba-galbuie, care cresc prin locurile umede si contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = planta erbacee cu flori mari de culoare galbena (Potentilla anserina); coada-soricelului = planta erbacee medicinala cu frunze penate, paroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) planta erbacee tepoasa, inalta, cu frunze lanceolate si cu flori albe, dispuse in spice (Echium altissimum); b) planta erbacee cu flori violete sau rosietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = planta erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioara, cu flori verzi dispuse in forma de spic, folosita ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = planta veninoasa cu tulpina taratoare si cu fructele in forma unor bobite rosii, care creste prin mlastini (Calla palustris); coada-randunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorati, care au cate o prelungire in partea posterioara a aripilor (Papilio machaon si podalirius). [Pl. si: (2) coade] – Lat. coda (=cauda).

LOITRA, loitre, s. f. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale carutei, constand dintr-un fel de scara, care in partea de jos se sprijina de dric, iar in partea de sus se prinde de leuci; draghina. – Din scr. lo(i)tra.

CLOPOT, clopote, s. n. 1. Obiect metalic in forma de para, deschis in partea de jos si prevazut in interior cu o limba mobila, care, lovindu-se de peretii obiectului, produce sunete caracteristice. ◊ Expr. (Fam.) A trage clopotele = a) a curta o femeie; b) a divulga un secret. ♦ Sunet de clopot (1). 2. Piesa in forma de clopot (1), cu diverse intrebuintari (in industrie). ◊ Clopot scufundator = camera de lucru, construita din metal sau din beton armat, alimentata cu aer comprimat, care permite executarea unor lucrari sub apa. ♦ Capac de sticla de forma unui clopot (1), care se foloseste pentru a feri alimentele sau alte obiecte de praf, in laboratoare etc. – Din sl. klopotu.

DEBUSEU, debuseuri, s. n. 1. Piata pe care producatorii isi pot desface produsele usor si in mari cantitati. 2. (In sintagma) Debuseul podului = debitul maxim de apa care poate curge pe sub un pod, astfel incat, de la nivelul apei pana la partea de jos a podului, sa ramana un anumit spatiu liber de siguranta. [Pl. si: debusee] – Din fr. debouche.

TARI, tarasc, vb. IV. 1. Tranz. A misca un lucru (greu) dintr-un loc in altul, tragandu-l pe jos; a trage dupa sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A tari barca pe uscat = a trai greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A indemna, a impinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a inainta cu greu atingand pamantul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a inainta prin miscari specifice, cu trupul lipit de pamant. ♦ A merge incet, a inainta cu greu, abia miscandu-si picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atarna) A atinge pamantul cu partea de jos, a se freca de pamant. – Din sl. treti.

DEDESUBT, (1) dedesubturi, s. n., (2) adv. 1. S. n. Partea cea mai de jos, cea mai adanca; fig. partea ascunsa, tainuita. 2. Adv. In partea de jos, din jos, jos, sub (ceva). ♦ (Adjectival) De jos, inferior. Etajul de dedesubt. – De⁴ + de⁴ + subt.

SEMIARBUST, semiarbusti, s. m. Planta cu partea de jos lemnoasa, iar cu cea superioara ierboasa. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + arbust.

SCIATIC, -A, sciatici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. (In sintagma) Nerv sciatic = nervul cel mai mare din corpul omenesc, care pleaca din partea de jos a maduvei spinarii si se ramifica in coapsa, gamba si laba piciorului, inervand membrele inferioare. 2. Adj. Care tine de nervul sciatic, privitor la nervul sciatic. Nevralgie sciatica. 3. S. f. Boala care se manifesta prin durere de-a lungul traiectului nervului sciatic, accentuata la miscare, la care se mai pot adauga tulburari motorii, vasculare si trofice. [Pr.: sci-a-] – Din fr. sciatique, lat. sciaticus.

SUPIEU, supieuri, s. n. (Rar) Bareta (de elastic) prinsa de partea de jos a pantalonilor si trecuta pe sub talpa, pentru a tine pantalonii intinsi. [Pr.: -pi-eu. – Var.: supie s. n.] – Din fr. sous-pied.

de dedesubt (din partea de jos) prep. + adv.

dedesubt (in partea de jos, sub ceva) adv.

fund (partea de jos sau dinapoi, indepartata a unui obiect, obiect de bucatarie) s. n., pl. funduri

APENDICE ~ n. 1) Mica prelungire a tubului intestinal in partea de jos a cecului. 2) Parte suplimentara la o publicatie; anexa. 3) Ceea ce constituie o completare a unui lucru, a unui organ sau a unei actiuni principale. /<fr. appendice, lat. appendix, ~icis

BARBIE ~i f. 1) Parte inferioara a fetei aflata sub buza de jos, formand o proeminenta rotunjita de sub barbia unor persoane grase; gusa. 2) Parte carnoasa de sub falca de jos a unor animale sau pasari. ~a cocosului. 3) muz. Dispozitiv concav aplicat in partea de jos a viorii, menit sa sprijine barbia violonistului. [Art. barbia; G.-D. barbiei; Sil. -bi-e] /barba + suf. ~ie

BRIZBIZ ~e n. Perdeluta (transparenta) care acopera partea de jos a ferestrei. [Pl. si brizbizuri] /<fr. brise-bise

CENUSAR¹ ~e n. 1) Cavitate in partea de jos a unei sobe, unde cade cenusa. 2) Bazin cu o solutie speciala de var, in care se pun pieile pentru a indeparta parul si epiderma. 3) Vas in care se pastreaza cenusa unui mort dupa incinerare; urna cinerara; urna funerara. 4) inv. Vas de diferite forme si dimensiuni, in care se scutura scrumul sau se arunca mucurile de tigara; cenusernita; scrumiera. /cenusa + suf. ~ar

CREUZET ~e n. tehn. 1) Bazin din partea de jos a cuptoarelor metalurgice in care se aduna materialul topit. 2) Recipient facut din material refractar, folosit in industrie pentru topirea metalelor, aliajelor sau a sticlei la temperaturi inalte. 3) Vas facut dintr-un metal rezistent la caldura, folosit pentru reactii chimice. [Sil. cre-u-] /<fr. creuset

CUPULA ~e f. Organ al unei plante, in forma de cupa, care acopera partea de jos a fructului (la ghinda, aluna etc.). /<fr. cupule, lat. cupula

DEDESUBT¹ adv. 1) In partea de jos. 2) Sub ceva. /de + de + subt

FANON ~oane n. 1) (la bovine si la unele rase de ovine) Cuta a pielii formata in partea de jos a gatului; salba. 2) Placa cornoasa situata pe falca de sus a balenei. /<fr. fanon

FOILETON ~oane n. 1) Spatiu in partea de jos a unei pagini de ziar rezervat pentru o rubrica permanenta. 2) Articol stiintific (de literatura sau de critica) care apare regulat in partea de jos a unui ziar. 3) Articol publicistic pe o tema de actualitate, publicat intr-un ziar sau intr-o revista. ◊ Roman-~ proza ce se publica pe fragmente in mai multe numere consecutive de ziar sau de reviste. [Sil. fo-i-] /<fr. feuilleton

INFERIOR¹ ~oara (~ori, ~oare) 1) (in opozitie cu superior) Care se afla in partea de jos; situat in partea de jos; de (din) jos. 2) (despre cursul unei ape curgatoare) Care este mai aproape de mare decat de izvor. 3) Care ocupa treapta cea mai joasa intr-o ierarhie. Situatie sociala ~oara. 4) Care este de calitate mai proasta; de valoare mai mica; mai putin important. [Sil. -ri-or] /<fr. inferieur, lat. inferior

MANSETA¹ ~e f. 1) Banda fixa sau mobila de panza, aplicata in partea de jos a manecii unei camasi sau bluze. 2) Margine rasfranta in partea de jos a pantalonilor. 3) Piesa de cauciuc sau de piele, in forma de inel sau de cilindru, care serveste la etansarea unor deschizaturi in instalatiile tehnice. /<fr. manchette, germ. Manschette

OUSOR ~oare n. (diminutiv de la ou) 1) ~orul piciorului os rotund la incheietura labei piciorului cu partea de jos a femurului. 2) Planta erbacee cu tulpina e****a, cu frunze mari, ovale, dispuse pe lujer in forma de guler si cu fructe capsule, de culoare rosie. [Sil. o-u-] /ou + suf. ~usor

POALA ~e f. 1) Partea de la talie in jos a unui obiect de imbracaminte. ◊ A trage (pe cineva) de ~e a) a atrage atentia cuiva; b) a nu-i da pace cuiva, plictisindu-l cu rugaminti. A tine (pe cineva) langa (sau la) ~ele sale a nu-i da cuiva prea multa libertate. A se tine de ~a (sau ~ele) mamei a sta numai langa mama. ~ alba scurgere v******a de lichid albicios, uneori purulent; leucoree. 2) Adancitura formata prin ridicarea partii de jos a unei rochii, fuste sau a unui sort (in care se pot pune diferite obiecte). ◊ Placinta (cu) ~e (sau ~ele-n brau) v. PLACINTA. ~a-randunicii planta agatatoare cu flori albe sau roz care au forma de palnie; volbura. 3) Cantitate de obiecte cat pot incapea intr-o astfel de adancitura. O ~ de nuci. 4) Partea corpului dintre brau si genunchi (impreuna cu imbracamintea) la o persoana care sade. 5) partea de jos a unei ridicaturi. ~ele dealului. ◊ ~ele padurii marginea unei paduri. ~ele copacului partea de jos a coroanei copacului. /<sl. palo

PRASNEL¹ ~e n. 1) Jucarie mica in forma de con cu varf ascutit, care, fiind rasucita bine si lasata sa cada pe o suprafata plana, isi continua miscarea de rotatie, pastrandu-si astfel echilibrul; titirez; sfarleaza. ◊ Iute ca ~ul sprinten. 2) Capatul conic din partea de jos a fusului de tors (care inlesneste rotirea acestuia); sfarleaza; titirez. 3) Partea inferioara a fusului morii, fixata in una din pietre. /<sl. pristeni

SALBA ~e f. 1) Podoaba (de margele, de pietre scumpe etc.), purtata la gat; colier; colan. ◊ ~-moale arbust inalt, cu flori verzui, cu fructe capsule de culoare rosie, din al carui lemn se obtine un carbune fin, folosit in pictura. 2) (la bovine si la unele ovine) Cuta a pielii ce se formeaza pe partea de jos a gatului; fanon. [G.-D. salbei] /<lat. subalba

SCIATIC ~ca (~ci, ~ce) : Nerv ~ nerv care pleaca din partea inferioara a maduvei spinarii si se ramifica in partea de jos a corpului (in coapsa, gamba, picior). [Sil. sci-a-] /<fr. sciatique

SFARLEAZA ~eze f. 1) Capatul conic din partea de jos a fusului de tors (care inlesneste rotirea acestuia); prasnel; titirez. 2) Jucarie in forma de con cu varf ascutit care, fiind rasucita si lasata sa cada pe o suprafata plana, isi continua miscarea de rotatie, pastrandu-si astfel echilibrul; titirez; prasnel. ◊ Iute ca o ~ a) foarte iute si harnic; b) care nu are nici un pic de astampar. 3) Instrument meteorologic primitiv care indica directia vantului; morisca de vant; girueta. 4) fig. Persoana vioaie si sprintena. /sfarla + suf. ~eaza

SUBSOL ~uri n. 1) Parte a scoartei terestre situate dedesubtul solului. 2) Parte a unei cladiri situata mai jos de suprafata solului; etaj subteran. 3) Spatiu din partea de jos a unei pagini de ziar, unde se publica articole mari. 4) Parte din josul unei pagini de carte unde se fac trimiteri bibliografice sau note explicative. /sub- + sol

SUPIEU ~ri n. Curea, de obicei elastica, prinsa in partea de jos a pantalonului, care se petrece sub talpa, pentru a-l intinde bine de picior (sau pentru a fixa pintenii). /<fr. sous-pied

TITIREZ¹ ~i m. 1) Jucarie in forma de con cu varf ascutit care, fiind rasucita bine si lasata sa cada pe o suprafata plana, isi continua miscarea de rotatie pastrandu-si echilibrul; prasnel; sfarleaza. 2) Capatul conic din partea de jos a fusului de tors; prasnel; sfarleaza. 3) fig. Persoana vioaie si sprintena. /cf. alb. tir

VATRA vetre f. 1) Suprafata plana situata in partea de jos a cuptorului, prelungita in afara, pe care se trage jaraticul (si pe care uneori se pregateste mancarea). ◊ A-i lua (sau a-i vinde) si cenusa din ~ a-i lua totul; a nu-i lasa nimic. A se prinde cu mainile de ~ a ajunge la o stare materiala foarte buna; a deveni bogat. A cadea musafir in ~ a fi musafir nepoftit si nedorit. 2) Constructie plana, inalta si lunga, care prelungeste cuptorul sau soba in afara, pe care se poate dormi (mai ales iarna, cand se face focul). ◊ A cloci pe ~ (sau a se muta de pe ~ pe cuptor) a-si petrece vremea fara nici un rost; a trandavi; a lenevi. A imbatrani pe ~ a ramane fata batrana; a nu se marita. 3) Casa parinteasca; camin. ◊ A fi lasat la ~ a fi lasat acasa; a fi demobilizat. A ramane cu sluta in ~ a ramane cu fata nemaritata. 4) Loc pe care se intemeiaza o asezare, o constructie. ~a satului. ~a iazului. 5) Fasie de pamant mai ridicata pe care se seamana legume sau flori; strat; razor. 6) partea de jos a unei galerii de mina, ce constituie baza ei. 7) Parte a unui cuptor metalurgic, unde se asaza materialul care trebuie topit. [G.-D. vetrei; Sil. va-tra] /Cuv. autoh.

ZABALA ~e f. 1) Piesa constand din doua bare metalice, unite flexibil intre ele si fixate in partea de jos a capastrului, care se introduce in gura calului pentru a-l putea struni ori conduce. 2) la pl. Bubulite molipsitoare, care apar, mai ales la copii, in colturile gurii (si la vite pe buze). 3) (la puii unor pasari) Colt carnos si galben de la radacina ciocului. [G.-D. zabalei] /<ung. zabola

ELAGARE s.f. (Silv.) Operatie de taiere a ramurilor din partea de jos a coroanei unui arbore; elagaj. [Dupa fr. elaguer, elagage].

ENTEROPTOZA s.f. (Med.) Deplasare a intestinului in partea de jos a cavitatii abdominale. [< fr. enteroptose].

MANSETA s.f. 1. Capatul de jos (rasfrant) al manecii unei camasi barbatesti sau al pantalonilor. 2. Garnitura de etansare de forma unui inel rasfrant, confectionata din piese sau din cauciuc. 3. Titlu scris cu caractere grase pe prima pagina a unui ziar (anuntand o stire importanta etc.). ♦ Indicatie bibliografica in partea de jos a copertei interioare a publicatiilor periodice, cuprinzand datele necesare identificarii periodicului respectiv. 4. Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care trateaza aceeasi tema; (p. ext.) spatiu rezervat acestor texte. 5. (La scrima) Lovitura data cu antebratul. [< fr. manchette, germ. Manschette].

BRIZBIZ s.n. Perdeluta (transparenta) care acopera numai partea de jos a unei ferestre. [Pl. ze, -zuri. / < fr. brise-bise].

barbur, barburi, s.m. (reg.) 1. partea de jos a taisului securii, a cutitului. 2. cep sau cui la obada rotii. 3. parte largita in triunghi la camasile taranesti

CHILOTI s.m.pl. Obiect de lenjerie care acopera partea de jos a trunchiului (si o parte din coapse). [Sg. chilot. / < fr. culotte].

CLOS s.n. Croiala clos = tip de croiala larga (si cu falduri), cu firele tesaturii asezate oblic; fusta clos = fusta larga in partea de jos (si cu falduri). [< fr. cloche – clopot].

ciocalau, ciocalai, s.m. (reg.) 1. stiulete (de porumb, cu boabe), druga, dragalau, cotolan, chica. 2. partea de jos a strujanului de porumb cu radacina ramasa in pamant, dupa ce a fost taiat porumbul; cocean, ciocan, cioclej, tulean. 3. con de brad. 4. ciuperca veninoasa. 5. ciucure, canac.

CULOT s.n. Piesa izolanta montata la partea de jos a unui tub electronic, in care sunt fixate piciorusele conectate la electrozi. [< fr. culot].

cuc² s.n. (reg.) partea de jos a scocului (jilipului) prin care se coboara lemnele de foc; saritoare.

fofolog, fofoloaga, fofologi, fofoloage, s.m. si f. (pop.) 1. om greoi, indesat, lenes, impiedicat, tont. 2. (la pl.) smocuri de par crescute pe partea de jos a picioarelor unor cai. 3. boboc de rata.

fundoaie s.f. (reg.) 1. loc dosit prin munti; infundatura. 2. partea de jos a casei. 3. piatra de sub crucea morii de apa.

josean (josan), – a, adj. si s.m. si f.(reg.) 1. (om) care locuieste in partea de jos a unui tinut, a unui sat. 2. (locuitor) din Tara de jos. 3. (fig.) (om) de jos, servitor de rand.

paretar paretare, s.n. (inv. si reg.) 1. scoarta mica, panza brodata sau hartie cu desene colorate pusa pe peretii caselor taranesti in scop decorativ. 2. scandura lunga fixata de-a lungul peretilor caselor taranesti. 3. harta murala gravata pe o placa de metal. 4. dunga de muruiala de o palma trasa in partea de jos a peretilor. 5. scobitura in perete, firida. 6. stalp care sprijina streasina casei.

pitruca, pitruci, s.f. (reg.) partea de jos, mai masiva, a vartelnitei, pe care se sprijina intreaga unealta; scaun, butuc, talpa.

podina, podini si podine, s.f. 1. (pop.) pardoseala de scanduri (la casa, la podul casei, la tavane, la vechile strazi etc.) 2. (la pl.; inv.) obligatie a negustorilor brasoveni, din Tara Romaneasca, in evul mediu, de a intretine strazile Bucurestiului pavate cu scanduri; taxa perceputa in trecut la Iasi pe carele cu produse care intrau in oras, pentru intretinerea strazilor pavate cu scanduri. 3. (inv. si reg.) tavan de scanduri. 4. (pop.) suport pe care se cladeste claia de fan; pat; pod; partea de jos a stogului de fan, poclaj, podlas; mijlocul stogului de fan. 5. (reg.) platforma de scanduri inaltata deasupra terenului care foloseste ca post de observatie, de paza. 6. platforma de care sunt fixate pietrele morii de apa; pod. 7. (reg.) piatra statatoare a morii de apa. 8. (reg.) fundul scocului la moara de apa; pod. 9. fundul jgeabului pe care se coboara bustenii la vale. 10. (reg.) suprafata plana in regiunea de munte sau de deal; regiune de ses mai inalt. 11. (reg.) strat de prune ridicat la suprafata butoiului in timpul fermentatiei. 12. (reg.) sale.

podlas, podlasuri, s.n. (reg.) 1. pod la tinda caselor taranesti sau la sura. 2. constructie rudimentara de deasupra vetrei taranesti pentru evacuarea fumului si scanteilor; fumar, ursoaie, babura, capra. 3. (in forma „potlaj”) suport de lemn pe care se cladeste o stiva de lemne, pentru a o feri de umezeala. 4. (in forma „poclaj”) partea de jos a stogului de fan; podina. 5. (in forma „potlaj”) constructie din lemne asezate transversal pe caile de acces forestiere. 6. (in forma „poclas”) masa pe care se tine casul la stana. 7. (in forma „poclas”) vreasc, gatej.

podnog, podnogi, s.m. 1. (pop.) fiecare dintre cele doua pedale asezate in partea de jos a razboiului de tesut, cu ajutorul caruia se schimba itele; iapa, talpig, talpa, schimbator. 2. (reg.; in forma „pomnoaje”) nume dat uneia dintre curelele de la sa. 3. (reg.; in forma „podnoaje”) legatura de zdrente.

pohoiala, s.f. (inv. si reg.) 1. boala de ochi la cai, datorita careia acestia nu mai vad drumul (cataracta, leucom, epitora, urdoare). 2. membrana care inveleste diferite organe interne ale corpului, in special stomacul si intestinele; prapur. 3. partea de jos a burtii animalelor; vintre. 4. parte a corpului animalelor situata intre ultima coasta si osul soldului, formand o adancitura; desert, flamanzare. 5. (in forma: povaiala) sira spinarii, spatele. 6. (la pl.; in forma: povaieli) marginile blanii de miel care nu sunt acoperite de lana si care din aceasta cauza nu se pot folosi la caciuli si pieptare.

poteras, poterasi, s.m. (inv. si reg.) 1. persoana inarmata care facea parte dintr-o potera; nefer. 2. gonaci la vanatoare. 3. copil strengar. 4. arac de vie. 5. radacina si partea de jos a tulpinii porumbului, ramase pe loc dupa taiatul acestuia. 6. lastar crescut din radacina pomilor. 7. om mic, scund. 8. (s.n.) tarus de care se leaga funia cu care se priponeste calul; pripon, stanog. 9. (s.n.) lemn mic.

pozmoc, pozmoace, s.n. (reg.) 1. smoc de par crescut in partea de jos a piciorului calului. 2. cantitate mare de ceva; gramada.

privita, privite, s.f. (inv. si reg.) 1. nuia flexibila, rasucita, cu care se leaga o sarcina de lemne, de fan. 2. numele mai multor obiecte, piese, parti ale unor unelte, constructii etc. (de lemn sau de metal) care au, in general, rolul de a fixa, de a lega (cele doua nuiele puse crucis la plasa crasnicului; grebla ramei metalice pentru pescuitul scoicilor; prinzatoare de pasari; nuia pentru largirea matelor de porc; bat pus peste varza in butoi; stinghia din cotet pe care se urca gainile; piesa metalica ce imbraca partea de jos a leucii carului; inel de fier sau lant scurt care leaga doua tanjale; nuiele de salcie care fixeaza, la roata morii, aripile de colaci). 3. partea inferioara a tocului unei ferestre la casele taranesti. 4. etajera mica.

sforgaci s.n. (reg.) despicatura in partea de jos a batului cu care se amesteca zerul.

staila, staile, s.f. (reg.) scandura din partea de jos a ferestrei.

steploane s.f. (reg.) scandura din partea de jos a pervazului ferestrei.

SCIATIC, -A adj. Al soldului, al osului ischion. ♦ Nerv sciatic = nerv care porneste din partea inferioara a maduvei spinarii si se ramifica in toata partea de jos a corpului. [Pron. sci-a-. / < fr. sciatique, cf. lat. sciaticus < gr. ischion – coapsa].

SEMIARBUST s.m. Planta cu partea de jos lemnoasa si cu cea superioara ierboasa. [Pron. -mi-ar-. / < semi- + arbust].

ciolpan (ciolpani), s. m. – Trunchi de copac; se spune mai ales despre partea de jos a copacului cazut, care ramine cu radacina. – Var. ciulpan, ciorpan. Probabil din sl. cerpu „aschie, bucatica de lemn.” Din aceeasi radacina deriva ciorpec, s. n. (scindurica negeluita pentru acoperisuri), cf. Berneker 147 si DAR.

SONDA s.f. 1. Put destinat extragerii unei substante minerale fluide (titei, gaze naturale etc.) sau extragerii de probe de roca. 2. Aparat folosit pentru determinarea adancimii marilor sau a apelor curgatoare. 3. Aparat pentru luarea de probe dintr-un material compact sau granular. 4. Instrument tubular folosit pentru explorarea unor cavitati naturale din organism sau pentru drenarea unor plagi. 5. Sonda spatiala = racheta spatiala lansata pe directie verticala cu scopul de a explora straturile superioare ale atmosferei terestre; balon-sonda = balon prevazut cu aparate de observatie, care se lanseaza in atmosfera pentru inregistrarea anumitor date meteorologice. 6. Pahar de bere lunguiet si subtire, mai ingust in partea de jos. [< fr. sonde, it. sonda].

SUBSOL s.n. 1. Partea imediat inferioara solului, de sub suprafata Pamantului; totalitatea rocilor aflate sub nivelul solului. 2. Parte a unei cladiri aflata sub nivelul solului. 3. Loc in partea de jos a paginilor unei carti, unde se tiparesc note explicative. ♦ partea de jos a unei pagini de publicatie periodica, unde se publica pe intreaga lungime a foii recenzii, articole literare sau stiintifice etc. [< sub- + sol, dupa fr. sous-sol].

falbala (falbalale), s. f. – Fisie lata de stofa etc. care impodobea partea de jos a unei rochii. Fr., it. falbala (REW 3173), direct si, in parte, prin intermediul pol., rus. falbala (Cihac, II, 107; Sanzewitsch 202), si din ngr. φαλμπαλᾶς.

BEC¹ s. n. 1. balonas de sticla cu un soclu si un filament in interior, care devine incandescent si lumineaza, strabatut de un curent electric. 2. mulura la partea de jos a ferestrei, destinata a impiedica prelingerea apei de ploaie pe fatada. (< fr. bec)

BRIZBIZ s. n. perdeluta (transparenta) care acopera partea de jos a unei ferestre. (< fr. brise-bise)

CHILOT s. m. (pl.) obiect de lenjerie care acopera partea de jos a trunchiului. (< fr. culotte)

CREUZET s. n. 1. vas rezistent la caldura, pentru reactii chimice la temperaturi inalte. 2. recipient dintr-un material refractar in industrie la topirea si elaborarea metalelor, aliajelor, sticlei etc. 3. partea de jos a unui furnal, unde se colecteaza, in procesul metalurgic, produsele de topire. 4. (fig.) loc unde se amesteca diverse influente, lucruri etc. (< fr. creuset)

CRUPA s. f. 1. partea dinapoi a coapselor calului, intre sale si baza cozii. ◊ partea de jos a cruponului (1). 2. forma de relief din doua versante care se unesc dupa o linie. (< fr. croupe)

CULOT s. n. piesa izolanta montata la partea de jos a unui tub electronic, in care sunt fixate piciorusele conectate la electrozi. (< fr. culot)

ELAGARE s. f. taiere a ramurilor din partea de jos a tulpinii arborilor; elagaj. (dupa fr. elaguer)

ENTEROPTOZA s. f. deplasare a intestinului in partea de jos a cavitatii abdominale. (< fr. enteroptose)

EVAZAT, -A adj. larg, deschis. ◊ (despre fuste, pantaloni) cu partea de jos mai larga; in forma de trapez. (< fr. evase)

FUSAIOLA s. f. disc mic din lut ars sau piatra care se fixa la partea de jos a fuselor primitive pentru a le regla invartirea. (< it. fusaiolo)

MANSETA s. f. 1. capat (rasfrant) al manecii unei camasi barbatesti, al pantalonilor etc. 2. garnitura de etansare de forma unui inel rasfrant, din piele sau din cauciuc. 3. titlu scris cu caractere groase pe prima pagina a unui ziar (anuntand o stire importanta etc.). ◊ indicatie bibliografica in partea de jos a copertei interioare a publicatiilor periodice, cu datele necesare identificarii periodicului respectiv. 4. text scurt ca titlu general pentru mai multe articole, care trateaza aceeasi tema; spatiul rezervat. 5. (scrima) lovitura data cu antebratul. (< fr. manchette, germ. Manschette)

SCIATIC, -A I. adj. al soldului, al osului ischion. ♦ nerv ~ = nerv care porneste din partea inferioara a maduvei spinarii si se ramifica in toata partea de jos a corpului. II. s. f. nevralgie prin dureri pe traiectul nervului sciatic. (< fr. sciatique, lat. sciaticus)

SEMIARBUST s. m. planta cu partea de jos lemnoasa si cu cea superioara ierboasa. (< semi- + arbust)

SOCLU s. n. 1. partea de jos a unei cladiri, a unui grilaj etc. 2. suport, postament care sustine o coloana, o statuie etc. ◊ soclu continental = zona a uscatului afundata cu panta lina sub apele marii pana la adancimea de circa 200 m. 3. partea metalica a unui bec electric, care se fixeaza in dulie. (< fr. socle)

SONDA s. f. 1. put destinat extragerii unei substante minerale fluide (titei, gaze naturale) sau extragerii de probe de roca. 2. instrument nautic pentru determinarea adancimii apei. 3. dispozitiv pentru luarea de probe dintr-un material. 4. instrument chirurgical pentru explorarea unor cavitati naturale din organism sau pentru drenarea unor plagi. 5. ~ spatiala = racheta spatiala lansata pe directie verticala cu scopul de a explora straturile superioare ale atmosferei terestre; balon- ~ = balon prevazut cu aparate de observatie, care se lanseaza in atmosfera pentru inregistrarea anumitor date meteorologice. 6. pahar de bere inalt si subtire, mai ingust in partea de jos. (< fr. sonde)

SUBSOL s. n. 1. partea imediat inferioara solului, de sub suprafata Pamantului; totalitatea rocilor aflate sub nivelul solului. 2. parte a unei cladiri sub nivelul solului. 3. loc in partea de jos a unei carti unde se tiparesc note explicative. ◊ partea de jos a unei pagini de publicatie periodica unde se publica pe intreaga lungime a foii recenzii, articole literare sau stiintifice etc. (dupa fr. sous-sol)

TRAVERS s. n. 1. partea de jos si de sus a coastei unei nave. 2. directie perpendiculara pe axul longitudinal al navei. ◊ vant (sau val) ~ = vant (sau val) perpendicular pe axul navei; la ~ = perpendicular fata de nava proprie. 3. nume generic pentru tesaturile cu dungi transversale. (< fr. travers)

gusa (-si), s. f. – 1. Git, gitlej. – 2. La pasari, portiune in forma de punga unde se pastreaza in timp alimentele. – 3. La oameni, barbie dubla. – 4. La oameni, umflatura patologica in partea de jos a gitului. – 5. Boala a oilor. – 6. Nod facut in caierul de lina. – Mr., megl. gusa, istr. gusę. Lat. geusiae, probabil redus la *gusia, cf. alb. guse, it. gozzo (piem. goso, lom. goss), fr. gosier (Meyer-Lubke, ZRPh., XXI, 199; Puscariu 747; REW 3750; Pascu, I, 97; Pascu, Beitrage, 10). Celelalte explicatii nu sint satisfacatoare: din fondul autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 9); din lat. guttur (Cihac, I, 133); din bg. gusi (Cihac, II, 131; Conev 55); din alb. guse (Miklosich, Fremdw., 91; Densusianu, Rom., XXXIII, 279; cf. Philippide, II, 716; Rosetti, II, 118), din gr. γϰούσα, participiu de la ἄγχω (Hoeg 125); de la gurguse ‹ lat. gurgustium; ca it. gorgozzo ‹ gozzo (Puscariu, Dacor., IV, 324); anterior indoeurop. (Lahovary 329). Der. gusa, vb. (a face gusa); gusat, s. m. (persoana care are gusa); gusui, vb. (Olt., Trans., a strangula, a se ineca); ragusi, vb. (a-si ingrosa vocea), cu pref. ra(s)- (dupa Cihac, II, 522, din mag. rekedni); raguseala, s. f. (ingrosare a vocii); sugusa, vb. (Trans., a sugruma, a se ineca; a grabi, a presa), cu pref. su(b)-; stragusi, vb. (Mold., a se ineca), cu pref. stra-. – Din. rom. provin ngr. γϰοῦσα (Meyer, Neugr. St., II, 23; Murnu, Lehnw., 25), bg. gus(a), sb. gusa (sec. XVIII, cf. Danicic, III, 513), sb. gusan „varietate de porumbel”, rut. gusi (Berneker 363; Capidan, Raporturile, 202; Petrovici, Dacor., X, 144), alb. guse, mag. gusa, tig. gusa (cf. Wlislocki 88).

poala (poale), s. f. – 1. Fusta, partea inferioara a unor vesminte. – 2. Sin. – 3. Partea inferioara a unui munte. – 4. Fata de masa, covor fin. – 5. Tesatura scumpa care se asaza in partea de jos a unei icoane. – Mr., megl. poala. Sl. polu „mijloc, margine, sin” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 268; Conev 115), cf. bg., pol, sb., ceh., pol., rus. pola, pol. polka „pulpana”. E dubletul lui pol, v. aici. – Der. impolat, adj. (cu poale largi, amplu); poloana, s. f. (fusta mare, pulpana), cuvint rar, citat numai de Dame; pulpana, s. f. (poala), probabil in loc de *polcana, cf. pol. polka, incrucisat cu pulpa „coapsa” (Cihac, II, 267; der. din fr. pourpoint „un fel de pieptar”, propusa de Bogrea, Dacor., I, 291 si admisa de REW 6424, Pascu, Arch. Rom., VI, 231 si Scriban, pare indoielnica).

sub prep. – 1. Dedesubtul (indica o relatie de inferioritate sau de dependenta). – 2. In timpul (indica o corespondenta in timp). – 3. (Prefix) Indica un grad inferior. – Var. 1 si 2 subt, sup. Mr. sum, suplu, su, megl. sup, istr. su. Lat. subtus (Diez, I, 390; Puscariu 1668; REW 8402), cf. it. sotto, prov., cat. sots, fr. sous, sp. so, port. sob. Ca pref., se ataseaza atit la cuvintele imprumutate deja in forma lor compusa (subaltern ‹ fr. subalterne), ca si la cuvintele proprii rom. (subimpartit, subintelege). – Comp. dedesubt, adv. (in partea de jos); subtoaie, s. f. (Trans., grinda).

teapa (-tepe), s. f. – 1. Temperament, fire, caracter. – 2. Neam, soi. Sl. teti, tepą „a bate (moneda)” (Tiktin). Pare dublet al lui tapa, s. f. (taietura in partea de jos a copacului pentru a-i marca directia de cadere la taiere; margine, tiv; cep), a carui der. din v. germ. tappa › germ. Zapfen (Giuglea, Dacor., III, 680; REW 8565) este improbabila. Legatura dintre teapa si sl. cepu (Conev 65) nu este posibila; cu lat. stipa (Scriban) este la fel de improbabila.

APENDICE, apendice, s. n. 1. Mica prelungire a tubului intestinal in partea de jos a cecului. 2. Parte secundara a unui organ sau a unui lucru, care se prezinta ca o prelungire si completare a acestuia. 3. Adaos la o publicatie; anexa, supliment. [Acc. si: apendice] – Fr. appendice (lat. lit. appendix, -icis).

BRIZBIZ, brizbize, s. n. Perdeluta care acopera partea de jos a ferestrei. [Pl. si: brizbizuri] – Fr. brise-bise.

BUMB, bumbi, s. m. 1. (Pop.) Nasture. 2. Mic ornament arhitectural de forma sferica. 3. Cui in partea de jos a corpului instrumentelor cu coarde, de care este legat cordarul. – Comp. magh. gomb.

SCORET, scorete, s. n. (Reg.) Dispozitiv legat cu sfori de partea de jos a cosului morii, prin care se scurg grauntele intre pietrele morii. – Bg. skorec.

anular, -a adj. (lat. anularis, d. anulus = anellus, inel. Fr. annulaire, cu doi n, dupa o grafie gresita latina infl. de annus, an). Ca inelu, inelar: eclipsa anulara. Protuberanta anulara, o unflatura in forma de inel in partea de jos a creierului. Degetu anular, degetu inelar (al patrulea). V. inelar.

apendice n., pl. tot asa, (lat. appendix, appendicis; fr. appendice). Suplement la sfirsitu unei lucrari. Ori-ce parte care serveste ca prelungire a partii principale. Anat. Apendicele vermiform sau cecal, o prelungire ca un mic deget de manusa (4-12 centimetri) la partea de jos a intestinului gros. – Fals apendice.

GARAFA (CARAFA) (< ngr., fr.) s. f. Sticla cu gatul stramt si partea de jos bombata; continutul unei astfel de sticle.

Centauri, neam de fiinte monstruoase, jumatate oameni si jumatate cai. Aveau brate omenesti, iar in partea de jos a trupului patru picioare de cal. Centaurii salasluiau in codrii de pe muntele Pelion, in Thessalia, unde traiau in salbaticie. Cei mai vestiti centauri au fost Chiron, Nessus (v. si Deianira) si Pholus. Spre deosebire de ceilalti, acestia erau niste centauri buni, cumpatati, care-i ajutau pe oameni si-i tratau cu blindete. Centaurii si-au dobindit faima prin lupta lor cu lapitii (v. si Lapithae). Poftiti de catre regele Pirithous la ospatul sau de nunta cu Hippodamia, centaurii, ametiti de vinul baut, au vrut sa necinsteasca mireasa, fapt care le-a atras ura lapitilor, in special a lui Heracles si Theseus. Invinsi de catre lapiti, ei au fost siliti sa paraseasca muntele Pelion. Alte episoade atribuite centaurilor sint legate de numele lui Heracles, care s-a luptat cu ei in mai multe rinduri. O data, pe cind fusese gazduit si ospatat de Pholus in pestera acestuia, Heracles a cerut de baut. Fara stirea celorlalti centauri, Pholus i-a adus din vinul primit in dar de catre acestia de la zeul Dionysus. Atrasi de mirosul vinului, centaurii dau navala in pestera. Se incinge o lupta crincena, din care insa Heracles iese biruitor. In invalmaseala acestei incaierari isi gasesc moartea centaurii Anchius si Agrius si tot in urma acestei imprejurari moare si centaurul Chiron, lovit din greseala chiar de catre erou. In legendele mitologice centaurii sint amestecati in numeroase rapiri: a Deianirei (v. si Nessus), a Atalantei etc.

LABA ~e f. 1) parte a piciorului de la glezna in jos. 2) parte inferioara a piciorului pe care calca pasarile. ◊ ~a- (sau talpa-) gastei a) ridurile din jurul ochilor; b) scris neingrijit; c) mica planta erbacee cu flori rosii-purpurii. 3) Picior al unor animale (caine, lup, urs, pisica etc.). 4) fam. depr. Fiecare dintre cele doua membre superioare ale corpului omenesc; mana. ◊ A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde, a apuca, a inhata pe cineva (sau ceva). 5): ~a-ursului denumire a mai multor specii de ciuperci comestibile de padure. [G.-D. labei] /<ung. lab

PANTALON s.m. 1. (Mai ales la pl.) Obiect de imbracaminte (purtat in special de barbati), care acopera corpul de la brau in jos. 2. parte a unui decor de teatru destinat a da perspectiva in deschiderea unei ferestre sau usi. 3. Piesa care serveste la bifurcarea unei conducte. [< fr. pantalon, cf. Pantalone – personaj din comedia bufa italiana].

BAZA s.f. I. 1. partea de jos a unui corp, a unui edificiu etc.; (p. ext.) temelie, fundament. ♦ Latura unui poligon sau fata unui poliedru, situata in pozitia cea mai de jos. 2. Parte, element fundamental, esential, a ceva. ♦ Element principal al unei combinatii chimice. 3. Baza economica = totalitatea relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 4. Loc de plecare, de adunare a unor oameni, a unor trupe a unor materiale etc. ◊ Baza militara = loc special pe teritoriul unui stat unde stationeaza trupe dotate cu mijloace de lupta necesare actiunilor de razboi. 5. Baza sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. II. Substanta cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare. [< fr. base, cf. it. base < gr. basis – sprijin].

PANTALON s. m. 1. (pl.) obiect de imbracaminte, care acopera corpul de la brau in jos. 2. parte a unui decor de teatru destinat a da perspectiva in deschiderea unei ferestre sau usi. 3. piesa care serveste la bifurcarea unei conducte. 4. tub metalic protector in care se roteste axul elicei de la unele nave. 5. carenaj profilat care acopera roata si jamba unui tren de aterizare neescamotabil. (< fr. pantalon)

bas n., pl. uri (fr. basse). Muz. Vocea cea mai groasa, mai joasa. partea unei bucati muzicale din care se cinta numai notele joase. Cea mai mare trompeta a fanfarei. – (Unii zic asa si contrabasului). S.m., pl. basi. Persoana care cinta partile de bas.

SCANDINAVIA, Peninsula Scandinava, peninsula in NV Europei, intre Marea Baltica, Marea Nordului, Marea Norvegiei si Oc. Arctic. Delimitata de uscat printr-o linie care uneste G. Botnic cu M. Barents; 749,8 mii km² (cea mai mare peninsula a Europei). Tarmurile de V si de N sunt inalte, abrupte, crestate de numeroase fiorduri, iar cele de S si de E sunt joase. partea de V este ocupata de Alpii Scandinavici (alt. max. vf. Glittertind, 2.481 m), care se intind paralel cu tarmul. In S se afla o campie si pod. Smaland. Urme bine pastrare ale glaciatiei cuaternare. Clima subpolara in N, umeda si moderata in V, si temperata in rest, cu caractere continentale in E. Retea hidrografica bogata cu rauri scurte, dar cu debit bogat si cadere mare. Numeroase lacuri tectonice si glaciare. Ghetari in zona inalta. Paduri de conifere, in SV in amestec cu foioase; in N (Laponia) vegetatie de tundra. In S. se afla Suedia, Norvegia si o parte din Finlanda.

BRANCA², branci, s. f. 1. (Reg., In limba literara numai in loc. si expr.) mana ◊ Loc. adv. Pe (sau in) branci = pe maini si pe picioare, de-a busilea, tarandu-se. ◊ Expr. A merge (sau a se tari) pe branci = a merge (sau a se tari) pe maini si pe picioare, de-a busilea. A cadea in (sau pe branci) = a cadea istovit (de oboseala). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau in) branci = a munci pana la istovire. 2. (Pop.; in forma branci) Impunsatura, ghiont, izbitura. ◊ Expr. A-i da inima branci = a simti un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) partea de jos a picioarelor animalelor; laba. [Pl. si: (2, n.) branciuri – Var.: branci s. m.] – Lat. branca.

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucata dintr-un trunchi de copac taiat si curatat de crengi; butura. ♦ Bucata groasa de lemn de foc; bustean, buturuga. ◊ Expr. (Adverbial) A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel incat sa nu mai poata misca; a lega cobza, a lega fedeles. A dormi butuc = a dormi adanc. ♦ Bucata groasa de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la macelarie; trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor. 2. Fig. Om prost si necioplit. 3. partea de jos, mai groasa, a tulpinii vitei de vie (de la pamant pana la punctul de ramificatie). 4. Partea centrala a unui corp rotativ, care se monteaza pe un arbore si in care sunt infipte spite (la roti), pale (la elice) etc. Butucul rotii. 5. Bucata groasa de lemn prevazuta cu gauri, in care se prindeau in vechime picioarele, mainile sau gatul arestatilor si prizonierilor. 6. Partea superioara a jugului. 7. Talpa sau scaunul razboiului de tesut. – Et. nec.

GALOSARE, galosari, s. f. Operatie de imbracare in piele sau in cauciuc a partii de jos a unui obiect de incaltaminte; p. ext. intaritura de piele sau cauciuc cu care se executa aceasta operatie. – Din galos.

POLICIOARA, policioare, s. f. 1. Diminutiv al lui polita¹. 2. (Reg.) partea de jos a jugului, pe care se sprijina gatul boilor. – Polita¹ + suf. -ioara.

CIOCLEJ, ciocleji, s. m. (Reg.) partea de jos a tulpinii porumbului, ramasa la nivelul pamantului dupa ce restul tulpinii a fost taiat la recoltare. – Et. nec.

STRAT, straturi, s. n. 1. Material, substanta repartizata relativ uniform pe o suprafata de alta natura (pentru a o acoperi) sau intre alte doua suprafete de alta natura (pentru a le desparti). 2. Fasie compacta dintr-o materie, aflata in interiorul unei mase de natura diferita. ♦ Depozit de roci sedimentare sau metamorfice cu o compozitie relativ omogena, care se gaseste, sub forma unei panze, intre alte depozite. 3. Influenta externa exercitata asupra unei limbi date. 4. Fig. parte dintr-o clasa sociala; categorie, patura sociala. 5. Fasie de pamant, cu carari pe margini, pe care se seamana legume sau flori; fasie de pamant impreuna cu vegetatia respectiva. 6. (Pop.) Culcus, asternut pentru animale. 7. (Pop.) Pat, asternut pentru oameni. 8. Nume dat partii de jos pe care se reazema unele obiecte sau unelte; postament. 9. Patul pustii. [Pl. si: strate] – Lat. stratum.

SOCLU, socluri, s. n. 1. Suport sau postament (din piatra) care sustine o coloana, o statuie etc. ♦ partea de jos (mai proeminenta) a unei cladiri, a unui grilaj de fier etc. 2. Partea de metal a unui bec electric care se fixeaza in dulie. ♦ Piesa prin intermediul careia se fixeaza tuburile electronice de sasiul aparatelor in care sunt montate. 3. (Geogr.; in sintagma) Soclu continental = zona a uscatului, afundata cu panta lina sub apele marii, pana la adancimea de 200 de metri. – Din fr. socle.

COTOR, (1, 2) cotoare, s. n., (3) cotori, s. m. 1. S. n. Tulpina, lujer (la legume si la plante erbacee) care sustine frunzele, fructul sau florile. ♦ partea de jos a unei tulpini. Cotorul vitei. ♦ Cocean (3). ♦ Rest nefolositor dintr-un obiect uzat. ♦ (Fam.) Matura foarte uzata. 2. S. n. Parte, loc unde se leaga sau unde se cos foile unei carti, ale unui registru, ale unui caiet etc. ♦ Parte a unui chitantier, a unui bonier etc. ramasa dupa ce s-au rupt jumatatile detasabile ale foilor; partea fiecarei foi care ramane in chitantier, bonier etc. dupa predarea chitantei. 3. S. m. (La fiinte; rar) Partea dinspre radacina a unei pene, a unei cozi sau a unui fir de par. – Et. nec.

BUTUC ~ci m. 1) Bucata dintr-un trunchi de copac taiat. 2) Bucata groasa de lemn de foc; bustean; buturuga. ◊ A dormi ~ a dormi adanc, fara simtire; a dormi bute; a dormi bustean. A-i trage cuiva ~cul a pacali pe cineva. 3) Bucata din tulpina unui copac gros, destinat efectuarii diferitelor operatii (despicatul lemnelor de foc, taiatul carnii la macelarie etc.); trunchi. 4) inv. Trunchi de lemn, prevazut cu gauri, in care se prindeau mainile, picioarele si gatul arestatilor si prizonierilor. 5) fig. Om prost si needucat. 6) partea de jos, mai groasa, a tulpinei vitei de vie. 7) Partea centrala a unei roti in care se monteaza spitele. /Orig. nec.

COTOR ~oare n. 1) (la plante) Tulpina care sustine frunzele, florile si fructele. 2) partea de jos a tulpinii. ~orul vitei de vie. 3) (la chitantiere) Parte ramasa dupa ruperea foilor detasabile. 4) (la carti, registre, caiete etc.) Parte laterala unde se leaga foile. 5) (la fructe, legume) Mijloc tare; cocean. /Orig. nec.

FUND ~uri n. 1) partea de jos a unui vas, care constituie baza lui. ~ul caldarii. 2) Fiecare din cele doua parti laterale ale unui butoi. 3) Scandura mica de diferite forme, intrebuintata la bucatarie (pentru a taia ceva, a rasturna mamaliga etc.). 4) (la om) Extremitatea dorsala a corpului, pe care se sade; dos; sezut. 5) partea de jos a unei cavitati naturale. ~ul marii. 6) Partea din spate a unui spatiu. ~ul scenei. 7) Partea unor obiecte opusa deschizaturii. ~ul sacului. /<lat. fundus

GALOSARE ~ari f. Operatie de imbracare in piele sau in cauciuc a partii de jos a unui obiect de incaltaminte. /galos + suf. ~are

jos³ n. parte inferioara a unui obiect; parte de jos. ◊ In ~ul apei in directia scurgerii apei; la vale; in aval. /<lat. deo(r)sum

PLINTA ~e f. 1) Piesa ingusta, mai ales din scandura, confectionata special, care se fixeaza de-a lungul peretelui unei incaperi pentru a acoperi deschizatura dintre perete si podea; pervaz. 2) partea de jos a unei constructii (zid, soba etc.) iesita in afara. /<fr. plinthe

PRAG ~uri n. 1) Parte componenta orizontala a unui toc de usa care uneste capetele usorilor. ◊ A calca (sau a trece, a pasi) ~ul casei a face o vizita cuiva; a intra in casa cuiva. A pune piciorul in ~ v. PICIOR. A bate ~urile a) a umbla pe la casele oamenilor; b) a solicita ceva, apeland la diferite instante. Din ~ in ~ din casa in casa. 2) Locul din fata usii. 3) fig. Ajun a ceva (a unei noi perioade de timp, a unui eveniment, a unei situatii etc.). In ~ul primaverii. 4) Ridicatura naturala pe fundul albiei unei ape curgatoare, care face imposibila navigatia; treapta inalta de stanca, peste care curge o apa. 5) fig. Valoare maxima sau minima a unei marimi. 6) (la instrumentele muzicale cu coarde) Piesa constand dintr-o bucatica de lemn cu crestaturi, care se fixeaza sub coarde pentru ca acestea sa nu se atinga de corpul rezonator al instrumentului. 7) fam. partea de jos a pantecelui. /<sl. pragu

PULPANA ~e f. partea de jos a unei haine lungi, mai ales barbatesti. /pulpa + suf. ~ana

STRAT ~uri n. 1) Material intins aproximativ uniform pe o suprafata sau intre doua suprafete; patura. ~ de nisip. 2) geol. Depunere de roci sedimentare cu o grosime si o structura aproximativ omogena. 3) Fasie de pamant mai ridicata, pe care se seamana legume sau flori; vatra; razor. 4) fig. Patura, categorie sociala. 5) partea de jos pe care se reazema unele obiecte sau unelte. ◊ ~ al pustii partea de lemn a pustii pe care se fixeaza teava si mecanismul acesteia. /<fr. stratum, fr. strate

TURLOI ~oaie n. pop. 1) partea de jos a piciorului, cuprinsa intre genunchi si laba; fluierul piciorului. 2) Fiecare dintre fluierele cimpoiului; trisca. 3) Teava prin care curge apa dintr-un izvor; sipot. 4) Turtur de gheata. /Orig. nec.

CHARLESTON s.n. 1. Dans de perechi imprumutat din folclorul negrilor, care consta din miscari foarte repezi facute prin flexiunea partii de jos a picioarelor; melodia acestui dans. ◊ Talger charleston = talger (cinel) dublu, actionat cu piciorul de catre baterist, in orchestra de jaz. 2. Croiala speciala de pantaloni. [Pron. cear-, var. sarleston s.n. / < engl. charleston, cf. Charleston – oras in S.U.A.].

CONTRAARC s.n. (Mar.) Curbura in sens longitudinal a unei nave ca urmare a ridicarii prorei si pupei aflate pe creste de val si a lasarii in jos a partii de mijloc. [Pron. -tra-arc. / < fr. contre-arc].

FRENOPTOZA s.f. Lasare in jos a partii centrale a diafragmei. [< fr. phrenoptose].

HOTA¹ s.f. (Arhit.) partea de jos, evazata, a vetrei. ♦ Constructie de zid, de metal etc. asezata deasupra unei surse de gaze pentru a le colecta si elimina printr-un cos de ventilatie. [< fr. hotte].

TRAVERS s.n. 1. (Mar.) partea de jos si de sus a coastei unei corabii. ♦ Directie perpendiculara pe directia in care se deplaseaza o nava. ◊ Vant de travers = vant care bate dintr-o directie (aproape) perpendiculara pe axa longitudinala a navei. 2. Nume generic pentru tesaturile care au dungi transversale. [Pl. -se, -suri. / < fr. travers].

CRUPA s.f. 1. Partea dinapoi a coapselor calului, care se intinde din regiunea lombara pana la coada. ♦ partea de jos a cruponului (1). 2. Forma de relief compusa din doua versante care se unesc dupa o linie; prelungire a unui m*****n. [< fr. croupe].

GALOSARE s.f. Operatie de imbracare in piele sau cauciuc a partii de jos a unei incaltaminte. [< galos].

LOB s.m. 1. Parte rotunjita si proeminenta a unui organ (creier, ficat etc.). ♦ partea de jos a pavilionului urechii. ♦ Element de constructie in forma unui arc de cerc. 2. Portiune de albie, lunca sau terasa cuprinsa in bucla unui meandru. 3. (Bot.) Fiecare dintre partile in care este sectionata o frunza, o petala sau o sepala. [Pl. -bi, (s.n.) -buri. / < fr. lobe, cf. gr. lobos].

pumnata, pumnate, s.f. (reg.) bentita cusuta de jur imprejurul partii de jos a rochitei.

SOCLU s.n. 1. Postament, picior de sustinere, suport pentru o coloana, o statuie etc. ♦ Suport continental = zona a uscatului afundata cu panta lina sub apele marii pana la adancimea de circa 200 m. 2. Partea metalica a unui bec electric, care se fixeaza in dulie. 3. partea de jos a unei cladiri, a unui grilaj etc. [< fr. socle, cf. it. zoccolo].

CHARLESTON [CEARLS-TON] s. n. 1. dans american de perechi imprumutat din folclorul negrilor, cu miscari foarte repezi, prin flexiunea partii de jos a picioarelor; melodia corespunzatoare. 2. talger ~ = talger (cinel) dublu, actionat cu piciorul de catre baterist, in orchestra de jaz. 3. croiala speciala de pantaloni. (< engl. charleston)

PALATAL, -A adj. 1. din regiunea palatului; palatin². 2. consoana ~a (si s. f.) = consoana care se pronunta prin apropierea sau atingerea partii de jos a limbii de palat. (< fr. palatal)

fusta (fuste), s. f. – Obiect de imbracaminte femeiasca, jupa. – Mr. fusta, fustana, megl. fusca. Ngr. φοῦστα, de la φουστάνι ‹ it. fustana, si acesta din lat. med. fustaneum „bumbac”. Forma *fusta nu apare in it., dar cf. calabr. fustu „parte de jos la bluze”. Din ngr. provin si alb. fuste si fustan, bg. fusta si fustan, tc. fistan; iar din ngr. φουστανέλλας, rom. fustanela „imbracaminte tipica a grecilor”, mr. fustanela (Galdi 193). Fustan, s. n. (inv., barhet), s-a folosit in sec. XVIII, din tc. (Seineanu, III, 54).

huzar (huzari), s. m. – (Bucov.) parte de jos a trunchiului unui copac, ciot. Rut. huzer (DAR).

prag (praguri), s. n. – 1. partea de jos, orizontala a tocului usii. – 2. Consola, treapta. – 3. (Inv.) Stilp de pod. – 4. Banc, grind. – 5. Suvoi adinc, cadere de apa. – 6. Cordar. – 7. Pubis. – Mr., megl. prag. Sl. pragu (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 385; Conev 80); cf. bg. prag, alb. prak. Pentru sensul 5, cf. Barbulescu, Arhiva, XXIX, 123. – Der. pragar, s. m. (Olt., prag de sus sau de jos, grinda pe temelia unei case).

BRANCA², branci, s. f. 1. (Reg.) Mana ◊ (In limba literara numai in expr.) A merge (sau a fugi, a se tari etc.) pe (sau in) branci = a merge (sau a fugi etc.) pe maini si pe picioare, de-a busilea. A cadea (sau a da) in (sau pe) branci = a cadea istovit (de oboseala). A munci (sau a lucra) pe branci = a munci pana la istovire. 2. (Reg.) partea de jos a picioarelor animalelor; laba. – Lat. branca.

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucata dintr-un trunchi de copac taiat si curatat de crengi; bucata groasa de lemn de foc; bustean. ◊ Expr. A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel incat sa nu se mai poata misca; a lega cobza, a lega fedeles. A dormi butuc = a dormi adanc. ♦ Bucata groasa de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la macelarie; (in trecut) trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor. 2. Fig. Om prost si necioplit. 3. partea de jos, mai groasa, a tulpinii vitei de vie (de la pamant pana la punctul de ramificatie). 4. Partea centrala a unui corp rotativ, care se monteaza pe un arbore si in care sunt infipte spite (la roti), pale (la elice) etc. Butucul rotii. 5. Bucata groasa de lemn prevazuta cu gauri, in care se prindeau in vechime picioarele, mainile sau gatul arestatilor si prizonierilor. 6. Partea superioara a jugului. 7. Talpa sau scaunul razboiului de tesut.

CABRA, cabrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. (Despre avioane) A se inclina in asa fel incat coada sa fie mai jos decat partea din fata. – Fr. cabrer.

PITRUCA, pitruci, s. f. partea de jos, baza sau talpa sucalei.

PLEOSTIT, -A, pleostiti, -te, adj. 1. Lasat intr-o parte sau in jos; deplasat, deformat; turtit, strivit. ♦ Aplecat prin darapanare, distrugere, naruire. 2. Fig. (Fam.) Abatut, deprimat, descurajat, dezumflat. – V. pleosti.

ORCHESTRA s.f. 1. partea cea mai joasa a teatrelor antice grecesti, unde se executau dansurile si in care statea corul. 2. Ansamblu de instrumentisti care executa compozitii muzicale la diferite instrumente. 3. Loc (situat de obicei intre scena si public) unde sta orchestra intr-un teatru etc. [Var. orhestra s.f. / cf. fr. orchestre, it., lat. orchestra].

INFERIOR, -OARA adj. 1. Care este asezat mai jos; de jos. ♦ (despre o parte a unui curs de apa; p. ext., despre o regiune) Situat in apropiere de punctul de varsare; departat de izvor. 2. Mai mic din punct de vedere numeric. 3. De calitate (mai) proasta; mai putin bun; mai putin frumos; mai mic decat altii. 4. Care are un grad, o functie, un rang mai mic decat altul. // s.m. Subaltern, subordonat. [Pron. -ri-or. / < lat. inferior, cf. fr. inferieur].

INFERIOR, -OARA I. adj. 1. asezat mai jos; de jos. ◊ (despre o parte a unui curs de apa, o regiune) in apropiere de punctul de varsare; departate de izvor. 2. mai mic din punct de vedere numeric. 3. de calitate (mai) proasta; mai putin bun; mai putin frumos; mai mic decat altii. 4. care are un grad, o functie, un rang mai mic decat altul. II. s. m. subaltern, subordonat. (< fr. inferieur, lat. inferior)

ORCHESTRA s. f. 1. partea cea mai joasa a teatrelor antice grecesti, unde se executau dansurile si in care statea corul. 2. ansamblu instrumental in care instrumentele sunt aranjate pe partide. 3. loc (intre scena si public) unde sta orchestra intr-un teatru etc. (< fr. orchestre, germ. Orchester, it. orchestra)

cala f., pl. e (fr. cale). Mar. partea cea mai joasa din interioru unei corabii.

INCLINA, inclin, vb. I. 1. Refl. si tranz. A (se) apleca in jos sau intr-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecaciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) inchina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A cobori catre asfintit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfarsit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus sa... ♦ A se simti atras de ceva, a simti vocatie, atractie pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Inv.) A avea legaturi de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

INCLINAT, -A, inclinati, -te, adj. 1. Aplecat in jos sau intr-o parte; oblic; incovoiat. 2. Fig. Care are vocatie, atractie spre ceva. – V. inclina.

PLEOSTI, pleostesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) lasa in jos sau intr-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) l*****a; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lasa in jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abatut, deprimat; a se dezumfla. – Din scr. pljostiti.

PLECAT, -A, plecati, -te, adj. 1. Indreptat in jos sau intr-o parte; incovoiat, curbat; aplecat. ♦ Lasat intr-o parte; inclinat, povarnit. 2. Supus, ascultator; modest, respectuos. 3. Pornit dintr-un loc; absent; fig. dus pe ganduri. – V. pleca.

CORTINA, cortine, s. f. Perdea de stofa, de catifea etc. care desparte sala de spectacol de scena si care, prin ridicare sau prin lasare in jos sau tragere in parti, marcheaza inceputul, respectiv incheierea unui spectacol sau a unui fragment de spectacol. ♦ Perdea de metal care desparte sala de spectacol de scena si care este folosita, in caz de incendiu, pentru a impiedica extinderea focului. – Din it. cortina.

COCHER, cocheri, s. m. Rasa de caini de vanatoare cu parul lung si cu urechile mari, lasate in jos; caine care face parte din aceasta rasa. [Scris si: cocker] – Din engl. [wood]cocker, fr. cocker.

A SE BLEGI ma ~esc intranz. 1) (despre persoane) A deveni bleg. 2) (despre urechi) A se face bleg; a se lasa in jos sau intr-o parte (pierzandu-si pozitia sau forma); a se pleosti; a se bleojdi. /Din bleg

DEDESUBT² ~uri n. 1) partea cea mai de jos a ceva. 2) fig. Parte ascunsa a unui lucru sau a unei afaceri. /de + de + subt

A SE PLEOSTI ma ~esc intranz. 1) A se lasa in jos sau intr-o parte (pierzandu-si forma, pozitia normala). A i se ~ urechile. A i se ~ palaria. 2) fig. A-si pierde buna dispozitie (fiind cuprins de amaraciune); a deveni abatut; a se indispune. /<sb. pljostiti

INCLINA vb. I. tr., refl. A (se) apleca (in jos sau intr-o parte); a (se) indoi. ♦ refl. A se pleca in fata cuiva, a se ploconi. ♦ refl. (Fig.) A fi convins, a se convinge. ♦ (Fig.) intr. A fi dispus sa... [p.i. inclin, 3,6 -na, var. inclina vb. I. / < fr. incliner, cf. lat., it. inclinare].

plecatel, -ea, plecatica, adj. 1. (inv. si reg.) putin aplecat, putin inclinat intr-o parte, lasat putin in jos. 2. (reg.; despre miei) care este dat sa suga la alta oaie decat cea care l-a fatat.

FRIGORIGEN, -A adj. (despre un sistem fizio-chimic) care poate produce frig. ♦ agent ~ = substanta (freon, amoniac etc.) care, vaporizandu-se la temperatura joasa, absoarbe caldura; agregat ~ = parte a unei instalatii frigorifice in care agentul frigorigen isi modifica continuu starea de agregare, producand frig. (< fr. frigorigene)

INCLINA vb. I. tr., refl. a (se) apleca (in jos sau intr-o parte); a (se) indoi. II. refl. 1. a se pleca in fata cuiva. 2. (fig.) a fi convins, a se convinge. III. intr. (fig.) a fi dispus sa... ◊ a se simti atras de ceva. (< fr. /s'/incliner, lat. inclinare)

NUTANT, -A adj. (despre organele plantelor) cu partea terminala aplecata in jos. (< fr. nutant, lat. nutans)

REVER s. n. 1. partea rasfranta a unei haine in prelungirea gulerului, de o parte si de alta a pieptului. 2. (tenis) lovitura executata de pe partea stanga, printr-o miscare de jos in sus, cu partea exterioara a paletei. (< fr. revers)

CALCAI, calcaie, s. n. 1. partea dinapoi a talpii piciorului; p. ext. parte a ciorapului sau a incaltamintei care acopera aceasta parte a piciorului. ◊ Expr. A se afla (sau a fi, a trai, a pune etc.) sub calcai = a se afla (sau a fi, a trai, a pune) sub dominatia cuiva, a fi exploatat, impilat. Fuge (sau merge) de-i paraie (sau sfaraie) calcaiele = fuge (sau merge) foarte repede. A se invarti (sau a se intoarce, a sari) intr-un calcai = a se misca repede, a fi iute la treaba. A i se aprinde (sau a-i sfarai) calcaiele (dupa cineva) = a) a fi foarte indragostit; b) a fi zorit, nerabdator. A da calcaie calului = a lovi calul cu calcaiele, ca sa porneasca sau sa mearga mai repede. ♦ (Livr.) Calcaiul lui Ahile = partea vulnerabila, latura slaba a unei persoane sau a unui lucru. 2. Nume dat partii dinapoi (sau de jos) a unor obiecte: la sanie, la plug, la arcus etc. – Lat. calcaneum.

ciobota f., pl. e (rut. cobit, gen. cobota; rus. ceboty, ciobote de marochin, d. tat. cabata, care vine d. pers. [de unde si turc.] cabatan, ciobote mari; it. ciabatta, incaltaminte uzata, pv. sabata, fr. savate, picard chavate, sp. zapata). Mold. Cizma, incaltamint care acopere [!] picioru pina la genunchi. Fig. Iron. Om igno-rant [!], tureatca. (Pina pe la 1848, mai toti bar-batii [!] purtau ciobote. Azi poarta mai mult taranii, jidanii batrini, soldatii calari si mai rar cei pe jos. In Ungaria si partile ve-cine [!] ei, poarta si tarancele. Orasenii poarta ghete, pe care le vira in galosi cind e noroi si in sosoni cind e zapada sau numai ger). In Mold. nord. cibota si ciubota. In Munt. cioboata, cizma sau gheata grosolana.

PACEA, pacele, s. f. 1. (Inv.) partea de la genunchi in jos a piciorului la animalele cu blana; p. ext. blana prelucrata, de calitatea a doua, de pe picioarele unor astfel de animale. 2. (Reg.) Mancare asemanatoare cu piftia, preparata din picioare de vitel sau de miel, mai rar de pasare etc., cu adaos de oua, de otet sau de usturoi. – Din tc. paca.

POSTEROINFERIOR, -OARA, posteroinferiori, -oare, adj. (Anat.) Care se afla in partea de dinapoi si de jos a unui organ. [Pr.: -ro-in-fe-ri-or] – Din fr. postero-inferieur.

OCCIPITAL, -A, occipitali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Os nepereche lat, care formeaza partea de dinapoi si de jos a cutiei craniene. 2. Adj. Care apartine occipitalului (1), care se refera la occipital. ◊ Lobul occipital = lobul posterior al creierului, unde sunt localizati centrii vederii. Orificiul occipital = orificiul circular din osul occipital, prin care trec maduva spinarii si nervii spinali. – Din fr. occipital.

COLONCIFRA, coloncifre, s. f. Cifra plasata in partea de sus sau de jos a paginii unei carti, reviste etc., care indica numarul de ordine al paginii respective in volum. – Din rus. kolontifra (refacut dupa cifra). Cf. germ. Kolumnenziffer.

CALCAI ~ie n. 1) partea din spate a talpii piciorului. 2) partea de dinapoi mai ridicata a talpii la incaltaminte; toc. ◊ A fi sub ~iul cuiva a fi sub dominatia totala a cuiva. A se invarti intr-un ~ a fi iute, a face totul repede. A i se aprinde cuiva ~iele dupa cineva a se indragosti de cineva. Fuge de-i scapara (sau de-i sfaraie) ~iele fuge foarte repede. 3) partea de dinapoi sau de jos a unor obiecte. 4) Bucata de paine taiata de la margine. /<fr. calcaneum

COLONCIFRA ~e f. poligr. Cifra plasata in partea de sus sau de jos a unei foi tiparite, care indica numarul de ordine al paginii in cadrul publicatiei date. /<fr. colonne-chiffre

A INGHETA inghet 1. intranz. 1) (despre unele lichide, in special despre apa) A se preface in gheata (la o temperatura mai joasa de zero grade); a deveni gheata. 2) (despre corpuri care contin apa) A se intari din cauza temperaturii mai joase de zero grade. 3) (despre parti ale corpului) A deveni insensibil din cauza frigului; a amorti de frig; a degera. 4) (despre oameni si despre animale) A muri din cauza temperaturii prea scazute. 5) fig. A pierde capacitatea de a se misca (din cauza unor emotii puternice); a ramane nemiscat; a impietri; a inlemni; a inmarmuri; a incremeni. ◊ A-i ~ cuiva inima (sau sangele in vine) a incremeni (de spaima). A-i ~ cuiva vorba pe buze a nu mai putea scoate nici o vorba. 2. tranz. 1) A supune inghetului; a preface in gheata. 2) A face sa amorteasca de frig. 3) fig. A face sa ramana nemiscat; a incremeni. /<lat. inglaciare

PANTALON ~i m. mai ales la pl. Obiect de imbracaminte, mai ales barbateasca, care acopera partea de la brau in jos a corpului, invelind fiecare picior in parte. /<ngr. pantaloni, fr. pantalon

PINTEN¹ ~i m. 1) (la unele animale si pasari) Proeminenta cornoasa in partea de dinapoi si de jos a piciorului. 2) (la unele plante) Parte care reprezinta o proeminenta sau o excrescenta. /<sl. pentinu

PLATFORMA ~e f. 1) Suprafata plana orizontala a unui vehicul sau a unui aparat de ridicat, pe care se instaleaza obiectele de transportat. 2) Vagon al unui vehicul public fara acoperis si cu peretii foarte josi, folosit pentru transportarea marfurilor. 3) parte a unui vehicul de transport in comun din apropierea usilor, pe unde urca si coboara pasagerii. 4) Element plan de constructie. 5) parte orizontala plana de la fiecare cotitura a unei scari din interiorul unui bloc; odihna; palier. 6) Suprafata plana de teren, situata la o anumita altitudine. 7) sport Instalatie orizontala rigida de cativa metri lungime, de pe care se executa sarituri in apa. 8) fig. Ansamblu de idei care este pus la baza unei actiuni politice in comun. ~ electorala. /<fr. plateforme

SUS² n. 1) partea de deasupra. ◊ A rasturna (sau a intoarce) ceva (sau toate) cu ~ul in jos a face mare dezordine. 2) partea de nord. Vant din ~. /<lat. susum

TALON ~oane n. 1) parte a unui document care ramane dupa detasarea partii de baza inmanate solicitantului. 2) Foaie de control pentru obtinerea unui lucru sau pentru accesul undeva. 3) parte intarita a unui ciorap, care acopera calcaiul. 4) parte de la capatul de jos al arcusului. 5) tehn. Margine tare si ingrosata a unei anvelope care se introduce in janta rotii. /<fr. talon

TALON s.n. 1. Portiunea de deasupra calcaiului unui ciorap. ♦ (Rar) Talus. 2. Partida la jocul de carti. 3. Marginea tare si ingrosata a unei anvelope, care se introduce in janta rotii. 4. Parte care ramane la cotorul unui chitantier, al unui bonier etc., dupa ce s-au rupt partile detasabile. 5. (Arhit.) Mulura convex-concava formata din doua arcuri de cerc care se racordeaza. 6. (Muz.) partea de la capatul de jos al arcusului. [< fr. talon].

POSTEROINFERIOR, -OARA adj. in partea de dinapoi si de jos a unui organ. (< fr. postero-inferieur)

ADUNA, adun, vb. I. 1. Tranz. A strange la un loc ceea ce se afla raspandit, imprastiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate partile; a strange, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegand de ici si de acolo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere intr-unul singur. 6. Tranz. si refl. A (se) strange la un loc, formand un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parca a tunat si i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiti unii de altii stransi la un loc. ♦ A (se) ingramadi, a (se) ghemui. – Lat. adunare.

TURLOI, turloaie, s. n. (Pop.) 1. Fluierul piciorului; p. ext. partea piciorului de la genunchi in jos. 2. Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului. 3. Jgheab, teava prin care curge apa (din izvor, din cismea etc.). 4. Turtur de gheata. – Et. nec.

PANTALON, pantaloni, s. m. 1. (De obicei la pl.) Imbracaminte exterioara care acopera, de la mijloc in jos, corpul si fiecare picior in parte; nadrag. ♦ Chiloti, izmene. 2. Piesa de tabla sau de metal turnat, goala in interior, folosita la bifurcarea unei conducte. – Din ngr. pantaloni, fr. pantalon.

BUCA ~ci f. 1) fam. Fiecare dintre cele doua parti carnoase ale fetei omului (sau ale botului animalelor) de la tampla in jos; obraz. 2) Fiecare dintre cele doua parti carnoase si rotunjite, care se afla in partea dorsala a corpului omului si a unor animale; fesa. /<lat. bucca

MUNCEL ~e n. Munte de inaltime mica, care face parte din treapta cea mai de jos a unui lant muntos. /<lat. monticellus

RANVERSARE s.f. Actiunea de a ranversa. ♦ Evolutie acrobatica prin care un avion executa o schimbare de directie de 180 grade, fiind saltat brusc in sus si apoi lasat sa alunece pe o parte pana ajunge cu botul in jos; intoarcere pe aripa. [< ranversa, cf. fr. renversement].

ADUNA, adun, vb. I. I. 1. Tranz. A strange la un loc ceea ce se afla raspandit, imprastiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduce din toate partile; a strange, a concentra. 3. Tranz. si refl. A (se) ingramadi, a (se) ghemui. In ochii mei lacrimi s-aduna (COSBUC). 4. Tranz. A culege (alegand de ici si de colo). Merg s-adune Mure fetele (COSBUC). 5. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. II. Tranz. A totaliza mai multe numere intr-unul singur. III. Tranz. si refl. A (se) apropia unii de altii; a (se) strange formand un singur grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parca a tunat si i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiti unii de altii stransi la un loc. ♦ Refl. A se intalni, a veni deseori in contact cu altii. – Lat. adunare.

CICLON (‹ fr. {i}; {s} gr. kyklos „cerc”) s. n. 1. (METEOR.) Forma negativa a reliefului cimpului baric, cu diametrul de citeva mii de km, in care presiunea scade de la periferie spre centru si masele de aer au o miscare convergenta pe orizontala si predominant ascendenta pe verticala. Structura sa este asimetrica cu un sector cald mai ingust, unul rece mai dezvoltat, un front cald in partea anterioara si unul rece in cea posterioara, ceea ce face ca sa predomine timpul inchis cu precipitatii si vinturi puternice; cimp de joasa presiune. Ex.: c. australian (in partea de N a Australiei in timpul verii australe) si c. tropical (in zona frontului tropical, 5-25 ºC lat. N si S). ♦ Furtuna puternica, cu deplasarea aerului in virtejuri, insotita de ploi si descarcari electrice puternice. V. taifun, uragan. 2. (TEHN.) Aparat pentru separarea particulelor materiale din aer sau din gaze prin efectul fortei centrifuge.

BARBIE, barbii, s. f. 1. parte a fetei formata de proeminenta maxilarului inferior; barba. ◊ Barbie dubla = gusa de sub barbie la persoanele grase. 2. parte carnoasa care atarna sub falca de jos la unele animale. ♦ (La pl.) Cele doua lame rosii, carnoase, care atarna de o parte si de alta sub ciocul gainilor. 3. Dispozitiv de lemn aplicat la baza viorii, pe care se sprijina barbia (1) violonistului. – Barba + suf. -ie.

PALNIE, palnii, s. f. 1. Obiect de metal, de sticla, de portelan etc., de obicei in forma de con gol in interior, prelungit in jos printr-un tub ingust, servind la turnarea lichidelor in vase cu gura stramta. ◊ Expr. A-si face (sau a-si duce) palmele palnie (la gura sau la ureche) = a-si aseza mainile ca o palnie in dreptul gurii sau al urechii pentru a fi auzit sau a auzi mai bine. A face (burta bute si) gura palnie = a bea mult. 2. Nume dat unor obiecte in forma de palnie (1), care amplifica sunetele. ◊ Palnia telefonului = receptor telefonic. 3. Rezervor, incapere sau locas, mai largi in partea de sus decat in cea de jos, amenajate pe un sistem tehnic pentru a inlesni introducerea sau evacuarea unui material. 4. Depresiune de teren de forma conica, formata in terenuri solubile. ♦ Plan inclinat care leaga galeria superioara cu cea inferioara a unui tunel in curs de excavare. ♦ Groapa facuta in pamant de un obuz sau de o bomba. 5. Locul unde se aduna bustenii inainte de a fi coborati pe jilip. 6. Tub care serveste unor animale cefalopode la miscare. – Et. nec.

RASTURNA, rastorn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din pozitia lui normala, facandu-l sa cada intr-o parte sau sa ajunga cu susul in jos. ◊ Expr. A rasturna brazda = a taia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A intoarce (un recipient) cu fundul in sus pentru a face sa cada sau sa curga continutul; a varsa. ◊ Expr. A rasturna pe gat = a bea repede, pe nerasuflate. 2. Tranz. A culca la pamant, a pravali, a dobori. ♦ Tranz. si refl. (Despre oameni) A face sa cada sau a cadea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A inlatura dintr-o situatie inalta, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situatie, o pozitie, un plan, o conceptie. 4. Refl. A sta sau a se aseza intr-o pozitie comoda, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Ras- + turna.

A SE CARLIGA ma carlig intranz. pop. A se deplasa din pozitia normala, cazand pe o parte sau intorcandu-se cu susul in jos; a se rasturna. /Din carlig

huzar, huzari, s.m. (reg.) butuc gros la un capat (partea dinspre radacina); partea unui snop de la legatoare in jos.

REVOLUT, -A adj. 1. Care si-a incheiat cursul, care s-a terminat; implinit. 2. (Bot.; despre unele parti ale plantelor) Intors in afara, in jos. [Cf. fr. revolu, lat. revolutus].

BARBIE, barbii, s. f. 1. partea fetei de sub buza inferioara, care formeaza o proeminenta rotunjita. ◊ Dubla barbie = parte proeminenta sub barbie la unele persoane grase. 2. partea carnoasa care atarna sub falca de jos la unele animale. ♦ (La pl.) Cele doua lame rosii, carnoase, care atarna de o parte si de alta sub ciocul gainilor. 3. Dispozitiv de lemn aplicat la baza viorii, pe care se sprijina barbia (1) celui care canta. – Din barba + suf. -ie.

HAINAUT [eno] (HENEGOUWEN) [ha:nəkouə], regiune istorica la V de Masivul Ardeni (Belgia de S si N Frantei), strabatuta de fl. Escaut (cu afl. sau Haine), afl. dr. al Meusei. Vechi expl. de huila (Borinage si Charleroi). Ind. metalurgica, chimica, a sticlei, textila si alim. Culturi de grau si sfecla de zahar. Comitatul H. a fost intemeiat in sec. 9. Prin Tratatul de la Delft (1428), a intrat in stapanirea ducilor de Burgundia, iar in 1477 (definitiv in 1482), in cea a Habsburgilor, devenind una dintre cele 17 provincii ale Tarilor de jos. Conform prevederilor Pacii de la Nijmegen (1678), partea meridionala a fost alipita Frantei; in 1830, restul terit. a fost inclus in Belgia.

CAZACA, cazace, s. f. Bluza cu maneci largi, lunga pana mai jos de talie, incheiata la gat intr-o parte. – Din fr. casaque. (< it.).

PULPANA, pulpane, s. f. partea (despicata la spate) de la talie in jos a unei haine barbatesti lungi. – Pulpa + suf. -ana.

REVOLUT, -A, revoluti, -te, adj. 1. Care si-a incheiat cursul; terminat, implinit, indeplinit. 2. (Bot.; despre unele parti ale plantelor) Rasfrant, intors in afara, in jos. – Din fr. revolu, lat. revolutus. Cf. it. rivoluto.

BULFEU ~e n. Fiecare dintre cele doua chingi laterale paralele, care leaga partea de sus a jugului cu cea de jos. [Sil. bul-feu] /<ung. belfa

DUODEN n. Prima parte a intestinului subtire de la stomac in jos. /<fr. duodenum, lat. duodenum

PERCIUNE ~i m. 1) Suvita de par (la barbati) care acopera tampla si care se prelungeste in jos pe obraz. 2) Barba care creste de o parte si de alta a fetei, de la tampla pana la barbie; favorit. 3) rar Suvita de par care acopera fruntea unui cal; percica. /<turc. percem

PROLAPS n. med. Deplasare anormala in jos a unui organ anatomic sau a unei parti de organ, provocata de slabirea mijloacelor de sustinere; ptoza. /<lat. prolapsus

PROLETAR² ~a (~i, ~e) m. si f. 1) (in Roma antica) Reprezentant al celei mai de jos paturi a populatiei libere. 2) Persoana care face parte din proletariat. /<fr. proletaire

PTOZA ~e f. Deplasare anormala in jos a unui organ anatomic sau a unei parti de organ, provocata de slabirea mijloacelor de sustinere; prolaps. /<fr. ptose

STAN, stani, s. m. (Reg.) parte a camasii femeiesti, de la brau in sus. ♦ parte a camasii femeiesti, de la brau in jos. – Bg., sb. stan.

coloana (oa dift.) f., pl. e (fr. colonne, d. lat. columna). Stilp cilindric cu baza si capitel. O parte dintr´o pagina impartita din sus in jos: ziar pe sapte coloane. Fiz. Masa de fluid in forma cilindrica: colcana de aer, de apa. Anat. Coloana vertebrala, totalitatea vertebrelor (sira spinarii) de care se leaga cele-lalte oase ale vertebratelor. Fig. Sprijin, suport: Traian a fost una din coloanele latinitatii. Sir de trupe in mers (lat. agmen) sau dispuse in lungime, fiind oamenii asezati unu dupa altu (in opoz. cu „linie, front”): trecerea escadronului din linie in coloana. Coloanele lui Ercule [!], cei doi munti ai strimtorii Gibraltar. A pune pe cineva pe doua coloane, a tipari pe o coloana ceia ce a scris el, si pe alta, ceia ce a scris autoru dupa care a plagiat. – Rar columna.

CADERE, caderi, s. f. Faptul de a cadea. 1. Deplasare, miscare de sus in jos a unui lucru, coborare spre pamant sub efectul gravitatiei. ◊ Cadere de apa = diferenta de nivel intre doua puncte ale unui curs de apa; (concr.) masa de apa care cade de la o oarecare inaltime; cascada, cataracta. ♦ Lasare in jos a unui lucru care continua sa fie in parte sustinut. ♦ Deplasare a unui organ din pozitia sa normala. Caderea muschilor. ** Diferenta dintre valorile pe care le ia o marime in doua puncte diferite. Cadere de potential. ** (Med.; in sintagma) Cadere de tensiune = coborare a tensiunii arteriale sub limita normala. 2. Desprindere a unei parti componente dintr-un organism. 3. Rasturnare a unui corp; surpare. 4. Fig. Ocupare, cucerire. Caderea Cartaginei. 5. Fig. Insucces, nereusita. 6. Competenta, drept. Nu e in caderea lui sa ma judece. 7. Nereusita, esec. – V. cadea.

CATAMORFISM s.n. (Geol.) Totalitatea proceselor care se produc in partea superioara a scoartei terestre. [Cf. gr. kata – in jos, morphe – forma].

CRIOELECTRONICA s. f. parte a electronicii care face apel la temperaturi foarte joase. (< fr. cryoelectronique)

BUCA, buci, s. f. 1. Fesa. 2. Fiecare dintre cele doua parti carnoase ale fetei omului, de la tampla in jos. – Lat. bucca „gura”.

CADERE, caderi, s. f. Faptul de a cadea. 1. Deplasare, miscare de sus in jos, coborare spre pamant (ca efect al gravitatiei). Caderea corpurilor. ♦ Lasare in jos a unui lucru care continua sa fie in parte sustinut. ♦ Deplasare a unui organ din pozitia sa normala. Caderea muschilor. 2. Desprinderea unei parti componente dintr-un organism. 3. Rasturnare a unui corp; surpare. 4. Fig. Ocupare, cucerire. Caderea Cartaginei. 5. Fig. Insucces, nereusita. 6. (In expr.) Cadere de apa = cascada, cataracta. 7. (In expr.) Cadere de acord = ajungere la o intelegere. 8. Competenta, drept.

TRENA, trene. 1. partea de dinapoi a unor rochii, care se taraste pe jos; coada lunga la o rochie. ◊ Expr. A duce trena = a urmari (pe cineva) pretutindeni, a se tine scai de cineva. 2. Viteza cu care alearga concurentii intr-o cursa atletica, ciclista etc. ◊ Expr. A duce trena = a conduce plutonul concurentilor intr-o cursa atletica, ciclista etc. – Din fr. traine.

A LASA las tranz. 1) A da drumul unui lucru sau unei fiinte tinute strans; a face sa devina liber. ◊ ~ pasarea sa zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sange a face sa curga din corpul cuiva, printr-o incizie, sange. 2) A pune ceva undeva. ~ haina in cui. 3) A da voie (sa se infaptuiasca ori sa aiba loc); a permite; a ingadui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva sa ramana in starea in care se afla. ◊ ~ (pe cineva) in pace a nu deranja pe cineva; a-l lasa sa faca ce vrea. ~ (pe cineva) in voie a da cuiva libertate deplina. 5) A face sa nu se execute ceva la timp. ◊ ~ de azi pe maine a amana mereu ceva. 6) A face sa ramana ceva in urma sa; a transmite prin mostenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua in seama; a nesocoti. ◊ ~ la o parte a nu tine cont. 8) A face sa fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A parasi plecand in alta parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ usa deschisa. /<lat. laxare

VIZIERA s.f. 1. partea dinainte a unui coif, care se putea lasa in jos pentru a proteja fata de lovituri; cozoroc. 2. Vizeta. [Pron. -zi-e-. / < fr. visiere, cf. it. visiera].

TRENA¹ s. f. 1. partea din spate a unei rochii care se taraste pe jos. 2. ~ de condensare = dara de picaturi pe care o lasa in urma sa un avion prin condensarea vaporilor suprasaturati din mediul gazos strabatut. (< fr. traine)

VIZIERA s. f. 1. partea dinainte a unui coif, care se putea lasa in jos pentru a proteja fata de lovituri; cozoroc. 2. vizeta. 3. (geol.) firida ingusta, curbata ca o viziera (1), ce se formeaza prin dizolvare in calcare, pe faleza, in zona intertropicala. (< fr. visiere)

SUMETE, sumet, vb. III. 1. Tranz. si refl. A(-si) indoi in sus, a(-si) ridica manecile sau poalele imbracamintei; a (se) sufleca. 2. Tranz. A ridica, a trage in sus un obiect sau o parte a lui care atarna sau care s-a lasat in jos; a prinde; a fixa mai sus. – Lat. summittere.

PIELITA ~e f. (diminutiv de la piele) 1) Piele subtire si fina (in special a fetei). 2) Strat ingust si cornos de pe marginea de jos a unghiei. 3) Membrana subtire care imbraca, leaga sau separa anumite parti ale organismului (vegetal sau animal). A curata piersica de ~. 4) Cojita fina care apare pe suprafata lichidelor. ~a de la lapte. [G.-D. pielitei] /piele + suf. ~ita

INFANTERIE s.f. parte a fortelor armate cuprinzand trupele care lupta de obicei pe jos. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < fr. infanterie, cf. germ. Infanterie, it. infanteria].

BAS, (2) basi, s. m., (3) basuri, s. n. 1. (La sg. n.) Registrul cel mai jos al vocii barbatesti. 2. Cantaret a carui voce e apta sa cante partea cea mai profunda, ca registru, dintr-o bucata muzicala. 3. Instrument de alama care are in orchestra un rol analog cu acela al basului (2) intr-un cor. – It. basso (fr. basse).

A SE REVARSA se revarsa intranz. 1) (despre ape curgatoare) A iesi din albie; a trece peste maluri; a irupe; a deborda. 2) fig. (despre multimi sau despre lumina, caldura etc.) A se imprastia din abundenta peste tot; a se difuza; a se raspandi. ◊ ~ zorile (sau ~ de ziua) a se ivi zorile; a se face ziua. 3) pop. (despre unele parti ale corpului omenesc) A atarna din cauza grasimii; a se lasa in jos. /<lat. reversare

CAZACA, cazace, s. f. Bluza (incheiata intr-o parte) cu maneci largi si lungi, inchisa la gat si lunga pana mai jos de talie. – Fr. casaque (< it.).

CULCA, culc, vb. I. 1. Refl. si tranz. A (se) intinde, a (se) aseza in pozitie orizontala (spre a dormi, a se odihni sau a face sa adoarma sau sa se odihneasca). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a nu se sinchisi de nimic, a fi nepasator. Culca-te sau poti sa te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ti nadejdea; e in zadar sa mai pastrezi vreo speranta. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi s*****e cu cineva. ♦ Tranz. A adaposti peste noapte; a gazdui. ♦ A pune pe cineva sa se intinda sau a se intinde la pamant cu fata in jos (in cadrul unor exercitii militare). 2. Tranz. A pune, a aseza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (In expr.) A culca la pamant = a dobori; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se indoi spre pamant. – Lat. collocare.

GHIU, ghiuri, s. n. Bara de lemn sau de metal, fixata cu un capat de partea inferioara a arborelui (4) din pupa¹ unei nave cu panze, de care se leaga marginea de jos a velei. – Din fr. gui.

POMOSTINA, pomostine, s. f. (Reg.) parte a carului sau a carutei formata din mai multe scanduri alaturate, care alcatuiesc platforma de jos a vehiculului. [Var.: pomostina s. f.] – Din ucr. pomostyna.

amnar n., pl. e (lat. igniarium, materie inflamabila, iasca [d. ignis, foc], de unde s' a facut emnar, amnar). Bucatica de otel de lovit cremenea ca sa scapere. Cit ai scapara (sau ai da) din amnar, foarte rapede [!], intr' o clipa. La razboiu de tesut, partea cu care se intinde pinza. Un cui cu care se da mai sus ori mai jos feru [!] cel lat al plugului sau care tine loitra la caruta. Un lemn scurt in care se prind mai multe grinzi la tavan si aiurea.

SUSPENSOR² ~oare n. Bandaj pentru imobilizarea unei parti bolnave a corpului sau pentru sustinerea unui organ (iesit din cavitatea sa sau/si lasat in jos). /<fr. suspensoir

DUR² interj. reg. (se foloseste pentru a reda zgomotul unui obiect ce se rostogoleste) ◊ Dur in jos, dur in sus (sau dur incoace, dur incolo) a) se spune despre o miscare continua dintr-o parte in alta, despre o agitatie fara rost; b) se spune despre un schimb de pareri continuu si contradictoriu. /Onomat.

USNA, usne, s. f. (Pop.) 1. Marginea de sus (de obicei rasfranta) a unei oale sau a altui vas adanc; gura, buza. ♦ Marginea (rasfranta) de jos a unui clopot. ♦ Marginea de sus a unei luntre. 2. Ghizd al fantanii (de la nivelul solului in sus). ♦ parte mai larga la baza puturilor ocnelor vechi de sare, formand un prag pe care se asaza o armatura de lemn. – Din sl. ustĩna.

V*****O adv. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale) Cu v******i. ♦ (Substantivat, n.) Bucata (sau parte dintr-o bucata) muzicala astfel executata. ◊ V*****o vocal = modulatie a vocii umane (de frecventa, de amplitudine, de spectru) de foarte joasa frecventa. – Cuv. it.

CULEGE, culeg, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strange cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva cazut in mizerie, oferindu-i mijloace de trai si adapost. ♦ Fig. A dobandi, a obtine, a capata. A culege aplauze. 2. A ridica, a strange ceva de pe jos. 3. A aduna laolalta; a colectiona. ◊ Expr. Alege pana culege, se spune despre cineva foarte pretentios, care, tot alegand, ramane cu partea cea mai proasta. 4. A aduna din casete literele necesare si a le aseza in culegar; a zetui. ◊ Masina de cules = masina cu ajutorul careia se executa operatiile de culegere si de turnat litere (monotip) sau randuri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere.

PUNTE ~ti f. 1) Pod ingust care poate fi trecut numai pe jos. ◊ ~ de scapare mijloc de iesire dintr-o situatie grea. ~ de trecere mijloc cu ajutorul caruia se face legatura intre doua parti diferite. A se face (sau a se pune) luntre si ~ v. LUNTRE. 2) Scandura lata fixata pe o schela si folosita pentru efectuarea lucrarilor de constructie la inaltime. 3) Planseu orizontal fixat intre etajele unei corabii sau ale unui vapor. ~ superioara. ~ de promenada. ◊ ~ de comanda punte asezata transversal de la un bord la altul, pe care sunt instalate aparatele de navigatie. 4) Pod mobil care face legatura intre nave si chei. 5) Placa ingusta de metal, prevazuta cu o gaura in care se introduce fitilul candelei. 6) Aparat pentru masurarea unor marimi electrice. /<lat. pons, ~ntis

STREASINA stresini f. 1) Prelungire a acoperisului peste marginea de sus a peretilor unei constructii, pe care o apara de ploaie. ◊ A(-si) pune (sau a duce) mana ~ (la ochi) sau a se uita cu mana ~ (la ochi) a(-si) pune mana deasupra ochilor, pentru a se apara de soare si a vedea mai bine. 2) Jgheab pentru scurgerea apei de ploaie, fixat de marginea acoperisului unei case; uluc. 3) partea iesita mai in afara a unei girezi sau a unui stog, pe care se scurge apa de ploaie. 4) Marginea de jos a caierului, pus pe o furca de tors. [G.-D. stresinii] /<sl. stresina

INFANTERIE s. f. Una dintre armele de baza, caracterizata prin faptul ca duce lupta pe jos; pedestrime. ◊ Infanterie moto = infanterie dotata cu auto vehicule pentru transportul personalului si al utilajului tehnic de lupta in timpul deplasarilor. Infanterie marina = parte din fortele maritime care lupta pe uscat in sprijinul unitatilor de marina. – Din rus. infanteriia, fr. infanterie.

jos⁴ interj. 1) (exprima comanda adresata cuiva de a se aseza) La pamant; asaza-te! 2) (exprima dezaprobarea fata de cineva sau ceva) La o parte! Sa plece! Sa fie destituit din post! /<lat. deo(r)sum

FALCA falci f. 1) Fiecare dintre cele doua oase ale fetei in care sunt fixati dintii; maxilar. ~a de sus. ~a de jos. ◊ Cu o ~ in cer si (cu) alta in pamant a) cu gura larg deschisa; b) cuprins de manie; foarte furios. 2) Fiecare dintre cele doua parti inferioare ale obrajilor. 3) Element al unui dispozitiv sau al unei masini cu ajutorul caruia se prinde sau se strange un obiect. [G.-D. falcii] /<lat. falx, ~cis

TENIS (1) s. n., (2) tenisi, s. m. 1. S. n. (Si in sintagma tenis de camp) Joc sportiv care se practica cu mingi mici, lovite cu rachete de catre doi sportivi sau doua perechi, pe un teren special amenajat, despartit in doua printr-o plasa joasa; sportul alb. ◊ Tenis de masa = joc sportiv practicat cu mingi mici de celuloid si cu palete, pe o masa speciala de forma dreptunghiulara, despartita in doua parti egale de un fileu, care se desfasoara intre doi jucatori sau intre doua perechi; ping-pong. 2. S. m. (Mai ales la pl.) incaltaminte pentru tenis. Pereche de tenisi. – Din engl., fr. tennis.

DEZVELI, dezvelesc, vb. IV. L Tranz. si refl. A da la o parte, a indeparta din jurul cuiva, de pe cineva sau ceva, sau de pe sine o invelitoare; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperisul de pe o casa. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (indepartand invelitoarea care le acoperea). 2. Tranz. Fig. A face sa apara, a lasa sa se vada; a arata. ♦ Refl. (Rar) A aparea in fata cuiva; a se infatisa. 3. Tranz. si refl. Fig. A (se) da in vileag; a (se) trada. 4. Refl. (Despre mugurii si bobocii plantelor; p. ext. despre plante; adesea fig.) A se deschide. – Dez- + [in]veli.

STATELE GENERALE 1. (In Franta, intre 1302 si 1789), institutie reprezentativa suprema a starilor din care faceau parte deputatii clerului, nobilimii si a starii a treia; erau convocate de catre rege. In 1789 deputatii starii a treia s-au declarat Adunare nationala. 2. (In Tarile de jos, din 1463), institutie reprezentativa suprema a starilor; in Regatul Olandei nume dat parlamentului bicameral – Staten Generaal -, care exercita puterea legislativa.

CORDON s.n. I. 1. Cingatoare (de panza, de piele etc.), centura, curea. 2. Conductor electric de lita (rasucita), izolat si strans intr-un invelis protector. 3. Corp fibros. ♦ Structura anatomica cilindrica lunga. 4. Cordon litoral = forma de relief din zona tarmurilor joase, rezultand din acumularea aluviunilor aduse de valuri si de curenti marini, care separa un golf de mare; perisip. 5. Margine a unei monede cu grosimea mai mare decat partea centrala. II. Sir de posturi militare care efectueaza serviciul de paza; linie, sir de soldati care pastreaza ordinea in anumite situatii. ◊ Cordon sanitar = totalitatea masurilor de izolare la care este supusa o localitate sau o tara bantuita de o contagiune; (concr.) patrula, formatie militara care asigura aceasta izolare. [Pl. -oane, var. cordun s.n. / < fr. cordon, cf. it. cordone].

CUPTOR ~oare n. 1) Constructie pentru copt painea si alte produse de panificatie. 2) Cantitate de paine, de placinte etc. care se coc odata. 3) parte de deasupra a acestei constructii, care se incalzeste. ◊ A sta (sau a dormi) pe ~ a fugi de lucru; a lenevi. A aduce nora pe ~ a se insura. 4) Despartitura de jos la masina de gatit, in care se coc prajituri sau alte preparate. 5) Instalatie industriala pentru topirea metalului sau pentru alte operatii tehnice. ◊ ~ de var instalatie unde se arde piatra de var; varnita. 6) fig. Caldura mare si dogoritoare; canicula. ◊ Luna lui ~ luna iulie. /<lat. coctorium

LABIU (‹ fr. {i}; {s} lat. labium „buza”) s. n. 1. (ZOOL.) Piesa impara, inferioara, a aparatului bucal la insecte, deseori intarita de palpi labiali ori alungita printr-o prelungire in forma de buza. Conformata variabil, in functie de modul de hranire, este foarte dezvoltata la unele insecte (tauni, tantari). 2. (BOT.) Formatie caracteristica florii unor plante superioare (ex. labiate), alcatuita din petale dispuse sub forma unor buze: l. inferior (buza de jos) rezulta din concresterea a trei petale (petala anterioara impreuna cu doua petale laterale); l. superior (buza de sus) rezulta din concresterea a doua petale posterioare. ♦ Prelungire sau prelungiri ale partii superioare a tubului caliciului sau corolei (ex. la scrofulariacee).

apostol (-li), s. m. – 1. Nume dat fiecaruia dintre cei 12 discipoli ai lui Cristos. – 2. Carte de cult ortodox cuprinzind faptele atribuite apostolilor. Gr. ἀπόστολος „trimis”, in parte prin intermediul sl. apostolu (Murnu 6). – Der. apostolat, s. n., din fr.; apostolesc, adj. (apostolic); apostolic, adj. (care apartine apostolilor); apostol(ic)este, adv. (in chip apostolic; ca saracii; mergind pe jos); apostolie, s. f. (apostolat).

STREASINA, stresini, s. f. Prelungire a acoperisului unei constructii in afara zidurilor, care apara peretii si fundatiile de ploaie. ◊ Expr. A(-si) pune mana (sau palma) streasina (la ochi sau, rar, ochilor, la frunte) sau a duce mana streasina (la ochi), a se uita, a sta etc. cu mana streasina (la sau pe ochi, deasupra ochilor) = a(-si) pune, a duce etc. palma la frunte, deasupra ochilor, pentru a se apara de soare cand priveste sau pentru a vedea mai bine. ♦ Jgheab de scurgere a apelor de ploaie, montat la marginea acoperisului caselor. ♦ Acoperis (de sindrila) inclinat, cu care se acopera la tara unele garduri sau porti. ♦ partea iesita mai in afara la o claie sau la o sira, pe care se scurge apa de ploaie. ♦ Ramurile copacilor din marginea unei paduri; terenul din marginea unei paduri. ♦ Marginea de jos a caierului (din care se trage firul). [Var.: (reg.) strasina, stresina s. f.] – Cf. sl. streha.

TAVALI, tavalesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte si pe alta pe pamant, in iarba etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tavali de ras = a rade cu mare pofta; a se prapadi de ras. 2. Tranz. A bate pe cineva trantindu-l si tarandu-l pe jos. 3. Tranz. si refl. A (se) murdari, a (se) manji. 4. Tranz. A culca la pamant iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti.

PIEPT¹ ~uri n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului cuprinsa intre gat si abdomen; torace. ◊ Cosul ~ului cavitate toracica. Boala de ~ tuberculoza pulmonara. Lupta ~ la ~ lupta in care adversarii se afla unul langa altul; lupta corp la corp. Cu ~ul deschis fara frica. Cu capul in ~ cu capul in jos, aplecat. Cu mainile (incrucisate) la ~ fara a face ceva; fara treaba. Cu mainile pe ~ decedat. A strange la ~ a cuprinde; a imbratisa. A se bate cu pumnii in ~ a se lauda peste masura. A tine ~ a rezista. 2) (la unele animale) Carne de pe aceasta parte a corpului folosita in alimentatie. ~ de gaina. 3) la sing. Organ-pereche de secretie a laptelui la femei, dispus in partea de sus a corpului; tata; san; mamela. ◊ A da ~ a alapta. A avea ~ a avea lapte (in perioada de alaptare). 4) Coasta de deal sau de munte; versant. /<lat. pectus

TALON s. n. 1. partida la unele jocuri de carti. 2. portiunea de deasupra calcaiului unui ciorap. 3. marginea tare si ingrosata a unei anvelope, care se introduce in janta rotii. 4. parte care ramane la cotorul unui chitantier, bonier etc. dupa ce s-au rupt partile detasabile. ◊ document eliberat calatorilor cu avionul, sau cu vaporul care certifica existenta biletului sau permite controlul trecerii lor prin diversele servicii ale (aero)portului. 5. (arhit.) mulura convex-concava formata din doua sferturi de cerc care se racordeaza. 6. (muz.) piesa montata la capatul de jos al unui arcus. (< fr. talon)

VaRTEJ ~uri n. 1) Loc pe cursul unei ape unde aceasta capata o miscare de rotatie, formand o adancitura si antrenand tot ce aduce curentul. 2) Masa de aer puternica care se misca repede, atragand si ridicand in cercuri praf, nisip, zapada etc. 3) (la oameni, mai ales in crestet sau pe corpul animalelor) Portiune unde parul creste in toate partile. 4) Miscare de rotatie (ametitoare). In ~ul dansului. 5) Stare de buimaceala; zapa-ceala. 6) Unealta care func-tioneaza prin miscari circulare. 7) Crestatura rotunjita facuta ca semn la urechile vitelor. 8): ~ul pamantului a) planta legumicola cu tulpina taratoare si cu flori galbene dispuse in ciorchine; b) planta cu tulpina joasa, avand cate trei frunze la un nod si flori rosii in varful tulpinii, care creste printre stanci. /<sl. vrutezi

REPRIZA, reprize, s. f. 1. Fiecare dintre intervalele sau etapele succesive de timp care imparte in parti egale durata totala a unei intreceri sportive, intre care se interpun pauze variabile dupa natura jocului. 2. Durata a unei faze intr-o operatie tehnica; etapa de lucru. ◊ Loc. adv. In reprize = pe rand, in etape. 3. Trecere a unui motor de autovehicul de la un regim de mers cu turatia joasa la unul cu turatia inalta, printr-o accelerare brusca. 4. Reluare sau repetare a unei operatii tehnice intrerupte. 5. Defect la suprafata unei piese turnate datorat umplerii incomplete a formelor de turnare, care se prezinta sub forma santurilor, a unor rotunjiri etc. – Din fr. reprise.

DORSAL, -A adj. Referitor la partea din spate, posterioara a corpului sau a unui organ. // s.f. (Geol.) 1. Forma complexa de relief care se intinde pe zeci de mii de kilometri pe fundul oceanelor, separand doua bazine. 2. Lant muntos care se intinde pe spatiul unui continent. ♦ Relief mai putin accidentat care separa unitati de relief mai joase. 3. Dorsala barometrica = linie sinuoasa care uneste punctele de mare presiune. [Cf. fr. dorsal, it. dorsale].

DORSAL, -A I. adj. 1. referitor la partea posterioara a corpului sau a unui organ. ♦ (s. m.) marele ~ = cel mai lat muschi al spatelui. 2. (despre foneme) articulat in spatele limbii. II. s. f. 1. sistem muntos care se intinde pe zeci de mii de kilometri pe fundul oceanelor, separand doua bazine. 2. lant muntos care se intinde pe spatiul unui continent. 3. relief mai putin accidentat, care separa unitati de relief mai joase. 4. prelungire a unui anticiclon intre doua zone cu presiune atmosferica mai coborata, care poate fi asemanata cu un „bot de deal”. (< fr. dorsal)

BAZA s. f. 1. parte inferioara a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament. ◊ distanta intre difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonica. 2. electrod corespunzator zonei dintre doua jonctiuni ale unui tranzistor. 3. (mat.) numar real, pozitiv si diferit de 1, la care se face logaritmarea. ♦ ~ a puterii (unui numar) = numar care se ridica la puterea indicata de exponent. ◊ latura a unui poligon sau fata a unui poliedru, in pozitia cea mai de jos. 4. element fundamental, esential a ceva (cuvant, combinatie chimica etc.). ♦ de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a intemeia, a infiinta. 5. totalitatea relatiilor de productie dintr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale, economice, pe care se inalta suprastructura corespunzatoare. 6. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinata. ♦ ~ militara = zona special amenajata si dotata cu instalatii, in care sunt concentrate unitati, mijloace si materiale de lupta. 7. ~ sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. 8. substanta chimica cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare; substanta care poate fixa protonii eliberati de un acid. (< fr. base, /5/ rus. baza)

BALTA BRAILEI, lunca joasa (6-10 m alt.) hidroamenajata a Dunarii, cuprinsa intre Dunarea Veche la E si Bratul Cremenea (respectiv Pasca) la V, initial o alternanta de mlastini, girle, lacuri si grinduri ferite de inundatii, pe alocuri cu stufaris ori cu paduri de plop si salcie, cu unele canale navigabile (Filipoiu). Dupa indiguirea si scoaterea de sub inundatii, acest ostrov de 60 km lungime, 20 km latime si c. 96.000 ha se cultiva in cea mai mare parte cu cereale; a fost impropriu denumit „Insula Mare a Brailei” (nefiind o insula in intelesul geografic).

CAROL V (CAROL QUINTUS), rege al Spaniei sub numele de Carol I (1516-1556) si imparat al Sfintului Imperiu Roman de Natiune Germana (1519-1556), din dinastia Habsburg. A reunit sub autoritatea sa teritorii atit de vaste (Germania, cea mai mare parte a Pen. Italice, Spania impreuna cu posesiunile din America), incit se spunea ca in imperiul sau „Soarele nu apune niciodata”. Urmarind crearea unei monarhii catolice universale, a condus lupta impotriva Reformei si a purtat razboaie cu Franta (pentru dominatia in Pen. Italica), cu Imperiu Otoman si impotriva principilor protestanti; a abdicat si a impartit imperiul intre fratele sau Ferdinand I (Germania) si fiul sau Filip II (Spania, Tarile de jos, Italia si coloniile americane).

OGLINDA, oglinzi, s. f. 1. Un obiect cu o suprafata neteda si lucioasa de diferite forme, facut din metal sau din sticla, acoperit pe o fata cu un strat metalic si avand proprietatea de a reflecta razele de lumina si de a forma astfel, pe partea lucioasa, imaginea obiectelor. 2. P. a**l. (De obicei urmat de determinari) Suprafata neteda si lucioasa (in special a unei ape), care are proprietatea de a reflecta lumina. 3. Fig. Ceea ce infatiseaza, reprezinta, simbolizeaza ceva; icoana, imagine, tablou. 4. (In sintagma) Oglinda laptelui (sau ugerului) = portiune de piele, neteda si lucioasa, la femelele bovinelor si ale altor animale, in dreptul perineului si al feselor, in care sensul firelor de par este indreptat de jos in sus. 5. (Geol.; in sintagmele) Oglinda de falie (sau de frictiune, de alunecare) = suprafata lustruita in roci, care ia nastere prin frecarea acestora sub actiunea miscarilor tectonice. – Din oglindi (derivat regresiv).

INAPOI adv. 1) In partea din spate; in urma; indarat. ◊ A da ~ a) a se retrage; b) a ceda intr-o actiune, intr-o discutie; c) a fi in declin; a regresa. 2) La locul pe care il ocupa anterior; in locul unde se afla mai inainte; indarat. Du-te imediat ~. ◊ A da (ceva) ~ a inapoia; a restitui. A-si lua vorba ~ a-si retrage spusele; a renunta la cele afirmate anterior. 3) Cu o treapta mai jos; intr-un loc sau intr-o situatie mai dezavantajoasa. ◊ A da (pe cineva) ~ a cobori in rang (pe cineva); a retrograda. 4) Intr-o perioada de timp trecut; in urma; indarat. Teoria e orientata ~. [Sil. in-a-] /in + apoi

baroscop n., pl. oape (d. vgr. baros, greutate, si skopeo, examinez, privesc. V. scop). Fiz. Un aparat de constatat greutatea aerului sau ca un corp pus in aer pierde din greutate o parte care corespunde cu volumu de aer deslocuit. – Baroscopu e inventat de Otto de Gericke († 1686) si se compune dintr’o balanta de care este atirnata o boamba cava si o greutate. Cind incalzesti boamba, aeru din ia se face mai usor, si boamba se ridica putin. Tot asa, daca acoperi balanta c’un clopot de sticla si scoti aeru din clopot, boamba, ne mai sprijinindu-se pe aer, se lasa putin in jos. E principiu lui Arhimede aplicat la aer.

jos¹ adv. 1) La o inaltime relativ mica fata de pamant sau fata de alt loc; aproape de pamant. ◊ A (se) da ~ a (se) cobori. A lasa ~ a pune pe pamant sau pe podea. A lasa ochii in ~ a manifesta sfiala; a privi rusinat spre pamant. A privi (sau a masura pe cineva) de sus in ~ a privi (sau a masura pe cineva) cu o privire dispretuitoare. Cu nasul in ~ umilit; rusinat. De sus pana ~ in intregime. Din ~ dintr-un loc asezat mai la vale (sau mai la sud); din vale. In ~ in partea inferioara a unui obiect. De ~ a) de mai la vale; b) de la sud; c) din mase; din popor. 2) La acelasi nivel cu pamantul sau cu locul pe unde se umbla. ◊ Pe ~ a) pe pamant; pe podea; b) cu picioarele; fara nici un mijloc de locomotie. De pe ~ de pe pamant sau de pe podea. /<lat. deo(r)sum

GROS² groasa (grosi, groase) (in opozitie cu subtire) 1) (despre corpuri cilindrice) Care are circumferinta si diametru mare. Stalp ~. 2) (despre fiinte sau despre partile corpului lor) Care are multa grasime; gras. ◊ (A fi) ~ de (sau la) obraz a) (a fi) nerusinat; b) (a fi) nesimtit. 3) pop. (despre femei) Care este gravida; insarcinata. 4) (despre obiecte) Care are un volum mare; voluminos. ◊ ~ la punga cu multi bani; bogat. 5) (despre corpuri) Care are dimensiunea mare intre baza si suprafata. 6) Care are dimensiunea sectiunii transversale in plan orizontal mare. Perete ~. 7) (despre tesaturi) Care este tesut din fire cu diametru mare. 8) (despre fluide) Care curge sau se imprastie greu. 9) (despre medii) Care este foarte compact; de nepatruns; des; dens. Ceata groasa. Umbra groasa. 10) (despre voci, sunete etc.) Care este produs de oscilatii cu frecventa joasa; profund; jos; grav. /<lat. grossus