Rezultate din textul definițiilor
STROPITOARE, stropitori, s. f. 1. Vas de tabla, de material plastic etc., de marimea unei galeti, cu toarta si cu o teava aplicata pe partea laterala a peretelui exterior, la care este adaptat un dispozitiv in forma de sita, care serveste la stropitul culturilor din gradini. ♦ Recipient mare, de obicei cilindric, montat pe un cadru cu roti si prevazut cu un dispozitiv de proiectat apa, care serveste la stropitul strazilor; vehicul prevazut cu un asemenea recipient. ♦ (Inv.) Pulverizator. 2. Pamatuf facut din bucati de carpa, cu care fierarul stropeste cu apa carbunii prea infierbantati din vatra fierariei. – Stropi + suf. -toare.

pelis2 s.n. (reg.) crestatura facuta de ciobani in partea laterala a urechii oilor, ca semn de recunoastere.

DELTOID, -A adj., s. m. (muschi) in forma de triunghi, in partea laterala a regiunii scapulare. (< fr. deltoide)

ECLISA s. f. 1. placa de lemn, de metal etc. care serveste la innadirea a doua piese alaturate prin suruburi, nituri sau sudura. 2. partea laterala a unui instrument cu coarde, care leaga de jur-imprejur cele doua fete. (< fr. eclisse)

BARBETA, barbete, s. f. 1. Smoc de barba (1) lasat sa creasca pe partile laterale ale fetei. 2. Parama scurta care serveste la legarea unei ambarcatii de o nava sau de chei. – Din it. barbetta.

BELDITA, beldite, s. f. Peste mic, asemanator cu obletul, cu spinarea albastra-verzuie, avand pe partile laterale cate doua linii paralele intrerupte (Alburnoides bipunctatus)Et. nec.

BOISTEAN, boisteni, s. m. Peste de 8-12 cm cu spinarea si partile laterale de culoare verde-inchis, cu pete si puncte intunecate, alb pe burta, care traieste in apele din zona de munte si de coline (Phoxinus phoxinus). [Pr.: bo-is-] – Boiste + suf. -ean.

CARTIER, cartiere, s. n. 1. parte a unui oras deosebita de celelalte prin caracteristici proprii (geografice, istorice etc.) si care formeaza o unitate organica. ♦ Locuitorii acestei parti a orasului. 2. parte din comandamentul unei mari unitati, compusa din personalul de deservire si din mijloacele de transmisiuni. ◊ Marele cartier general = (in timp de razboi) organul suprem de conducere a armatei in frunte cu comandantul sau suprem. ♦ Loc (intarit) unde stationeaza trupele timp mai indelungat in vederea efectuarii de exercitii practice pe teren, cu efective mari de unitati; tabara. 3. Fiecare dintre partile laterale ale navei de la mijlocul ei spre pupa. [Pr.: -ti-er] – Din fr. quartier.

USOR1, usori, s. m. Fiecare dintre cei doi stalpi verticali de care se prind canaturile portii sau ale usii; partile laterale ale tocului usii sau ferestrei. [Var.: uscior, uscior s. m.] – Lat. osteolum.

MALAR, malare, adj. (In sintagma) Os malar (si substantivat, n.) = fiecare dintre cele doua oase ale craniului, situate in partile laterale ale fetei, dedesubtul orbitelor. – Din fr. malaire.

MARSUIN, marsuini, s. m., s. n. 1. S. m. Specie de mamifer cetaceu, asemanator cu delfinul, cu spatele negru, partile laterale gri si abdomenul alb (Phocaena phocaena). 2. S. n. (Mar.) Impletitura din parama, fixata la prora si la pupa remorcherelor, folosita ca aparatoare. – Din fr. marsouin.

MACALEANDRU, macalendri, s. m. Pasare mica migratoare si cantatoare, cu penajul cenusiu si cu fruntea, partile laterale ale capului, ale gatului si pieptului rosii-galbene (Erithacus rubecula rubecula).Cf. ucr. makoliandra.

FLANC, flancuri, s. n. 1. Extremitatea din stanga sau din dreapta a unei formatii sau a unui dispozitiv de lupta. ◊ Loc. adj. (Mil.) De flanc = dintr-o parte. ◊ Loc. adv. In flanc (cate unul) = unul in spatele altuia. 2. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale peretelui abdominal, cuprinse intre ultima coasta si sold. ♦ Fiecare dintre cele doua portiuni laterale ale peretelui abdominal la animale. 3. Fiecare dintre cele doua portiuni laterale ale unui filet, ale unui dinte de angrenaj etc. 4. Foaie de carton special, folosita in poligrafie pentru prepararea, prin presare, a matritelor de stereotipie. 5. Nume dat panourilor care servesc la alcatuirea decorurilor. – Din fr. flanc.

FRUNTAR, fruntare, s. n. 1. Grinda principala care margineste prispa in partea de sus si pe care se sprijina grinzile secundare ale casei. 2. Curea care leaga cele doua parti laterale ale capetelei si care trece peste fruntea calului. – Lat. frontale sau frunte + suf. -ar.

COASTA, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele-perechi lungi, inguste si arcuite, articulate in spate de coloana vertebrala, iar in fata de stern, care alcatuiesc toracele animalelor vertebrate. ◊ Expr. (E) slab de-i poti numara coastele sau ii numeri coastele de slab ce e = (e) foarte slab. A i se lipi (cuiva) coastele de foame sau a i se lipi coastele de pantece, a avea coastele lipite = a fi foarte flamand, a fi mort de foame. 2. partea laterala a corpului omenesc, de la umeri pana la coapse; partea analoaga a corpului animalelor. ◊ Expr. A avea pe cineva in coaste = a se simti stingherit in actiuni de prezenta permanenta (si indiscreta) a cuiva. A pune (cuiva) sula in coasta = a obliga (pe cineva) sa faca (fara intarziere) un lucru neplacut (si greu). ♦ Latura. ◊ Loc. adv. Pe o coasta = pe o parte, intr-o dunga. ♦ Fiecare dintre grinzile care formeaza osatura transversala, de rezistenta, a bordajului unei nave. 3. Panta. 4. Mal, tarm (al unei mari). 5. (Iesit din uz) Flanc al unei armate. – Lat. costa.

PRUNDARAS, prundarasi, s. m. Numele mai multor pasari calatoare care traiesc de obicei pe malul apelor; a) pasare bruna-roscata pe spate si alba pe pantece, cu cate o dunga neagra transversala pe piept si pe partile laterale ale capului (Charadrius dubius curonicus); b) ploier. – Prund + suf. -aras.

FURCULITA, furculite, s. f. 1. Obiect (de metal) alcatuit dintr-un maner si doi pana la patru dinti, cu ajutorul caruia se duce mancarea la gura; furcuta (2). ◊ Loc. adj. In furculita (sau in furculite) = (despre barba) cu partile laterale mai lungi decat mijlocul; (despre mustati) cu capetele rasucite in sus. 2. Fiecare dintre cele doua piese curbate, incrucisate la unul dintre capete, prin care este fixata inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a impiedica rotirea inimii in plan orizontal; gemanare. [Pl. si: furculiti] – Furca + suf. -ulita.

LATURIS adv. (Reg.) Dintr-o (sau intr-o) parte, lateral, piezis. – Latura + suf. -is.

ERETE, ereti, s. m. Gen de pasari rapitoare de zi, asemanatoare cu uliii, cu corpul zvelt, ciocul scurt si foarte incovoiat si cu cate un disc de pene pe partile laterale ale capului (Circus); pasare din acest gen. – Et. nec.

LOITRA, loitre, s. f. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale carutei, constand dintr-un fel de scara, care in partea de jos se sprijina de dric, iar in partea de sus se prinde de leuci; draghina. – Din scr. lo(i)tra.

SLAI, slaiuri, s. n. (Pop.) 1. Fiecare dintre cele doua scanduri care leaga talpile unei sanii; oplean. 2. Fiecare dintre scandurile care formeaza partile laterale ale unei ambarcatii. ♦ Scandura care formeaza marginea de sus a unei luntre. 3. Polita in perete pe care se tin lucruri de gospodarie. 4. Fiecare dintre stalpii care sustin podul morii. – Et. nec.

DUNGA, dungi, s. f. 1. Linie vizibila pe un fond de alta culoare. ♦ Fasie, dara. ♦ Cuta, incretitura, zbarcitura a pielii (de pe obraz). 2. Muchie a unui lemn cioplit. ♦ Dunga pantalonului = muchie facuta cu fierul de calcat in lungul pantalonului, in fata si in spate. 3. Margine a unor obiecte sau a unor constructii. ♦ Spec. Marginea neascutita a unor instrumente taioase. 4. parte laterala a unui lucru; latura, coasta. ◊ Loc. adv. In dunga = dintr-o parte, intr-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A fi intr-o dunga = a fi nebun, ticnit. A trage clopotul intr-o dunga = a trage clopotul izbind limba de o singura parte a lui (pentru a vesti un deces, o alarma etc.) – Din sl. donga.

TAMPLA1, tample, s. f. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale capului, cuprinse intre ochi, urechi, frunte si obraz. ♦ Parul care acopera aceste parti. Tample carunte.Lat. *templa (= tempora, pl. lui tempus).

TRIPTIC, triptice, s. n. Tablou compus din trei parti separate (prinse in balamale in asa fel incat partile laterale sa se inchida peste cea din mijloc), pe care sunt pictate scene sacre si chipuri de sfinti, de zei etc. sau sunt scrise, sub forma de pomelnic, nume de ctitori, de domni etc. ♦ P. gener. Ansamblu alcatuit din trei parti distincte. – Din fr. triptyque.

REZEMATOARE, rezematori, s. f. 1. Spatar, speteaza (de scaun). ♦ Fiecare dintre partile laterale ale unui scaun sau fotoliu, pe care se sprijina bratele. 2. Balustrada, parapet, rampa. [Var.: (reg.) razimatoare s. f.] – Rezema + suf. -atoare.

SINCLINORIU, sinclinorii, s. n. (Geol.) Asociatie de cute in care cele din partea centrala sunt mai coborate decat cele din partile laterale. – Din fr. synclinorium.

STIGMAT, stigmate, s. n. 1. Urma lasata de ceva; spec. urma rusinoasa, semn dezonorant. ♦ Spec. (Inv.) Marca, stampila, semn care se aplica (cu ajutorul unui fier rosu) pe corpul sclavilor sau al delincventilor. ♦ (Rar) Pata de murdarie. 2. (Bot.) partea superioara a pistilului, pe care se prinde si incolteste polenul. 3. Fiecare dintre cele doua deschizaturi ale traheelor, asezate pe partile laterale ale corpului unor insecte, miriapode etc. – Din fr. stigmate, lat. stigma, -atis.

CRILA, crile, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale unui navod. 2. (Reg.).Card, droaie de copii sau de oameni. – Din sl. krilo „aripa”.

tampla (parte laterala a capului, catapeteasma) s. f., g.-d. art. tamplei; pl. tample

ARIPA ~i f. 1) Organ al pasarilor, al unor insecte si al unor mamifere care serveste la zbor. A bate din ~i.A capata (sau a prinde) ~i a deveni ferm, increzut in fortele sale; a prinde curaj. A taia cuiva ~ile a face pe cineva sa-si piarda curajul. 2) fig. Luare sub protectie; ocrotire; aparare. ◊ A lua pe cineva sub ~a sa a ocroti pe cineva. 3) iht. Organ de inot; inotatoare. 4) Fiecare dintre planurile de sustinere ale unui avion. 5) parte a unei constructii care se prezinta ca o prelungire laterala. 6) mil. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale unor trupe asezate in pozitie de lupta; flanc. ~a dreapta. ~a stanga. 7) parte a caroseriei unui vehicul asezata deasupra fiecareia dintre roti. 8) Fi-ecare dintre lopetile unei mori de vant. 9) fig. Grupare extrema (de dreapta sau de stanga) in cadrul unei organizatii sau partid. [G.-D. aripii; Acc. si aripa] /<lat. alapa

BORD ~uri n. 1) mar. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale puntii unei nave. 2) Fiecare dintre cele doua margini ale aripii unui avion. ◊ De ~ referitor la navigatie. La ~ pe puntea unei nave (sau intr-un avion). A arunca peste ~ a parasi, a renunta la ceva ca fiind nefolositor; a inlatura. /<fr. bord, germ. Bord

COTOR ~oare n. 1) (la plante) Tulpina care sustine frunzele, florile si fructele. 2) partea de jos a tulpinii. ~orul vitei de vie. 3) (la chitantiere) Parte ramasa dupa ruperea foilor detasabile. 4) (la carti, registre, caiete etc.) Parte laterala unde se leaga foile. 5) (la fructe, legume) Mijloc tare; cocean. /Orig. nec.

FALCEA ~ele f. 1) Fiecare dintre cele doua talpi ale saniei. 2) Fiecare dintre cele doua brate ale vatalelor de la razboiul de tesut. 3) Fiecare dintre cele doua scanduri intre care intra limba melitei. 4) Fiecare dintre cele doua parti laterale ale afetului unui tun sau ale unui obuzier. /falca + suf. ~ea

FLANC ~uri n. 1) mil. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale unei formatii sau ale unui dispozitiv de lupta. ~ ul stang. 2) poligr. Material special din care se fac matritele de stereotipie. 3) teatru Panou folosit pentru confectionarea decorurilor. 4) (la oameni si la animale) Fiecare din cele doua parti laterale ale peretelui abdominal. /<fr. flanc

FUND ~uri n. 1) partea de jos a unui vas, care constituie baza lui. ~ul caldarii. 2) Fiecare din cele doua parti laterale ale unui butoi. 3) Scandura mica de diferite forme, intrebuintata la bucatarie (pentru a taia ceva, a rasturna mamaliga etc.). 4) (la om) Extremitatea dorsala a corpului, pe care se sade; dos; sezut. 5) partea de jos a unei cavitati naturale. ~ul marii. 6) partea din spate a unui spatiu. ~ul scenei. 7) partea unor obiecte opusa deschizaturii. ~ul sacului. /<lat. fundus

FURCULITA ~e f. 1) Obiect de uz casnic, alcatuit dintr-un maner si cativa dinti la capat, cu care se mananca. ◊ Barba in ~ barba cu partile laterale prelungite si cu mijlocul mai scurt. Mustati in ~ mustati cu capetele aduse si rasucite in sus. 2) Fiecare dintre cele doua lemne incovoiate si prinse crucis de inima carului. [G.-D. furculitei] / furca + suf. ~ulita

GHIN ~uri n. 1) Dalta cu lama semicirculara, folosita in rotarie. 2) Cutit cu lama curbata cu care se scobeste lemnul. 3) Harlet cu partile laterale indoite. /Orig. nec.

LATURA ~i f. 1) parte laterala a unui obiect; margine. 2) Fiecare dintre cele doua parti laterale ale corpului omenesc. 3) Directie a unei miscari (in spatiu sau in timp). ◊ In laturi la o parte; intr-o parte. 4) Aspect sub care poate fi privit un lucru. 5) Fiecare dintre liniile care marginesc o figura geometrica sau dintre semidreptele care formeaza un unghi. [G.-D. laturii] /<lat. latora

LOITRA ~e f. Fiecare dintre cele doua parti laterale, in forma de scara, ale cosului unui car. [Sil. loi-tra] /<sas. loiter, sb. lojtra

MASEA ~ele f. 1) Fiecare dintre dintii mari, cu suprafata plata, situati in partile laterale ale maxilarelor; molar. ◊ ~ de minte fiecare din utlimele patru masele care apar la sfarsitul adolescentei. A trage (sau a lua) la ~ a consuma bauturi spirtoase in cantitati mari; a avea slabiciunea bautului. Nici pe o ~ (sau nici cat a-i pune pe o ~) foarte putin; o nimica toata. A clantani din ~ele a tremura de frig. 2) Obiect sau unealta asemanatoare cu un dinte de acest fel. 3): ~eaua-ciutei mica planta erbacee din familia liliaceelor, cu flori divers colorate si frunze cu pete rosii-brune. [G.-D. maselei] /<lat. maxilla

NISETRU ~i m. Peste rapitor de talie mare, acoperit cu placi osoase pe spinare si pe partile laterale, apreciat pentru carnea si icrele lui (negre). /<bulg. nesetar, esetar

OBRAZ1 ~ji m. Fiecare dintre cele doua parti laterale care formeaza fata. ◊ A avea ~ subtire a fi fin, sensibil. A fi gros de ~ a fi nesimtit, obraznic. A-i plesni (sau a-i crapa) cuiva ~zul de rusine a se simti extrem de jenat. (A fi) fara (de) ~ (a fi) lipsit de rusine; obraznic. A-si pune ~zul (pentru) cineva a raspunde cu onoarea proprie pentru faptele sau pentru comportarea cuiva. A da cuiva in ~ a reproba purtarea cuiva fatis. A trage cu ~zul a pati o rusine. A (mai) avea inca ~ a (mai) indrazni; a cuteza. Cu ce ~? Cum de mai indrazneste? [Sil. o-braz] /<sl. obrazu

PLEVUSCA ~ti si ~te f. 1) Peste dulcicol de talie mica, cu corpul alungit, acoperit cu solzi marunti, avand o dunga albastra-inchisa pe partile laterale. ◊ ~-de-balta peste dulcicol de talie mica, cu corpul plat, avand pe spinare si pe abdomen spini protectori. 2) Orice peste marunt. 3) fig. Grup de persoane de mica importanta. [G.-D. plevustii; Pl. si plevuste] /pleava + suf. ~usca

RESTEU ~ie n. Fiecare dintre cele doua bare cu care se inchid partile laterale ale jugului. ◊ A lua pe cineva cu ~ul a se rasti la cineva. /Orig. nec.

SCOARTA ~e f. 1) Strat exterior care acopera tulpinile si ramurile plantelor lemnoase; coaja. ◊ Cu obraz de ~ lipsit cu totul de rusine. Mama (sau sora) de ~ mama (sau sora) vitrega. ~ terestra invelisul solid al Pamantului. ~ cerebrala strat superior al emisferelor cerebrale, constituit din substanta cenusie.) 2) Coperta tare a unei carti. ◊ A citi din ~ in ~ a citi de la inceput pana la sfarsit. 3) pop. Covor de lana. 4) inv. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale carutei facute din scanduri si folosite in loc de loitre. /<lat. scortea

TACAITOARE ~ori f. Pasare migratoare insectivora cu penaj cenusiu (pe spate), albicios (pe abdomen) si negru (pe aripi, pe coada si pe partile laterale ale capului), cu ciocul scurt, incovoiat, si cu gheare puternice; berbecel; sfrancioc; lupul-vrabiilor. /a tacai + suf. ~toare

TAMPLA2 ~e f. 1) parte laterala a capului, cuprinsa intre ochi, ureche, frunte si obraz. 2) Par care creste in aceasta parte. ~e carunte. /<lat. templa

TRIlateral ~a (~i, ~e) Care are trei parti laterale; cu trei laturi. /<fr. trilateral

TEPUSA ~e f. 1) Bat ascutit la un capat. 2) Varf al unui par. 3) Fiecare dintre barele montate in partile laterale ale unui vehicul pentru a-i mari capacitatea de incarcare. 4) Bucatica subtire si ascutita desprinsa dintr-un corp (de lemn sau alt material); aschie. [G.-D. tepusei] /teapa + suf. ~usa

USOR3 ~i m. Fiecare dintre cei doi stalpi, care sprijina usa; parte laterala a tocului unei usi. /<lat. osteolum

FLANC1 s.n. 1. Extremitate, parte laterala a unei formatii, a unui dispozitiv de lupta; latura. ◊ De flanc = dintr-o parte; in flanc (cate unul) = unul in spatele altuia. 2. Carton special care serveste la confectionarea, prin presare, a matritelor de stereotipie. 3. (Teatru) Nume dat panourilor care servesc la alcatuirea decorurilor. 4. partea laterala a unei cute de teren. 5. Fiecare dintre cele doua portiuni laterale ale peretelui abdominal. [< fr. flanc].

HIPOCONDRU s.n. Fiecare dintre partile laterale ale abdomenului, situate imediat sub ultima coasta. [Pl. -re, -ruri, var. ipocondru s.n. / < fr. hypocondre, cf. gr. hypo – dedesubt, chondros – cartilaj].

slabie2, slabii, s.f. (reg.) 1. (la animale) parte moale si scobita a corpului, cuprinsa intre ultima coasta si osul soldului; desert, flamanzare. 2. fiecare dintre cele doua parti laterale ale corpului omenesc, corespunzatoare articulatiei membrelor inferioare cu trunchiul; articulatia femurului cu osul iliac; sold. 3. (la oameni; la pl.) abdomen.

slai, slaiuri, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre cele doua scanduri care leaga talpile unei sanii; oplean. 2. fiecare dintre scandurile care formeaza partile laterale ale unei ambarcatii; scandura care formeaza marginea de sus a unei luntri; usna. 3. polita in perete pe care se tin lucruri de gospodarie 4. fiecare dintre stalpii care sustin podul morii. 5. banca transversala facuta dintr-o scandura lata si fixata in partea dinapoi a unei barci. 6. fiecare dintre tabliile sau dintre cele doua scanduri care leaga tabliile patului. 7. ghizdurile din barne ale unei fantani. 8. marginea de sus sau balustrada unei prispe. 9. scoc prin care se scurge vinul din vasul in care se pun strugurii pentru stors. 10. canal format din trei scanduri, care transporta apa ce cade pe roata ferastraului mecanic. 11. scobitura in forma unui santulet prin care se imbuca si se fixeaza doua piese componente ale unui obiect din lemn. 12. fiecare dintre cele doua sipci care se bat in stalpii unei case, pentru a fixa capetele barnelor. 13. barna de lemn.

sor1, sori, s.m. (reg.) fiecare dintre grinzile groase asezate pe partile laterale ale cosului de pescuit, pentru sustinerea peretilor acestuia.

stativa stative, s.f. 1. (pop.; mai ales la pl.) razboi de tesut. 2. (reg.; la pl.) talpile razboiului. 3. (reg.; la pl.) partile laterale ale razboiului. 4. (inv.) meseria tesatorului. 5. (reg.; la pl.) gherghef. 6. (reg.; in sintagma) stative de intins piele = suport de lemn folosit in tabacarie pentru curatirea de par a pieilor. 7. (reg.; la pl.) scara. 8. (reg.) scaun de inspitat al rotarului. 9. (reg.; la pl.) capra pentru taiat lemne. 10. (reg.) instalatie de lemn in care sunt potcoviti caii. 11. (reg.; la pl.) fiecare dintre cele doua paralele ale ferastraului, de care se leaga panza.

PARIETAL, -A adj. (Anat.) Referitor la peretele unei cavitati. ♦ Os parietal (si s.n.) = fiecare dintre cele doua oase care formeaza partile laterale ale cutiei craniene, fiind situate intre osul frontal si osul occipital. ♦ Pictura parietala = pictura rupestra. // s.f.pl. Grup de plante dicotiledonate cu ovulele fixate de peretele carpelelor in perechi simetrice. [Pron. -ri-e-. / < fr. parietal(es), cf. lat. paries – perete].

serpan, serpani, s.m. (reg.) peste inrudit cu tiparul, de culoare alba-galbuie, cu pete pe spate si in partile laterale.

STIGMAT s.n. 1. Urma lasata de o rana, de o plaga; cicatrice. ♦ (Fig.) Urma, semn dezonorant, rusinos, care nu se sterge. ♦ Urma lasata de fierul rosu cu care se infierau sclavii etc. 2. (Bot.) partea superioara a stilului, pe care se depune polenul; stigma. 3. Fiecare dintre deschiderile traheelor la arahnide, insecte etc., situate pe partile laterale ale corpului; stigma. [Pl. -te, -turi. / < fr. stigmate, cf. lat., gr. stigma].

BALUSTRU s. m. 1. stalp scurt, bombat la partea inferioara, dintr-o balustrada. 2. parte laterala a capitelului ionic. 3. compas pentru trasarea circumferintelor de diametru mic. (< fr. balustre)

BORD s. n. 1. fiecare dintre partile laterale ale unei (aero)nave. 2. margine a unui profil de aripa de avion. ♦ (fig.) a arunca peste ~ = a inlatura ceva ca nefolositor. (< fr. bord, germ. Bord)

FLANC s. n. 1. extremitate laterala a unei formatii, a unui dispozitiv de lupta. ♦ din ~ = dintr-o parte; in ~ (cate unul) = unul in spatele altuia. 2. carton special care serveste la confectionarea, prin presare, a matritelor de stereotipie. 3. (teatru) nume dat panourilor care servesc la alcatuirea decorurilor. 4. portiune laterala dintr-o cuta de teren, in care straturile isi mentin inclinarea aproximativ constanta. ◊ fiecare dintre partile laterale exterioare ale unei nave. 5. fiecare dintre cele doua portiuni laterale ale peretelui abdominal. (< fr. flanc)

HEMIOPIE s. f. restrangere a vederii partii laterale a campului vizual. (< fr. hemiopie)

HIPOCONDRU s. n. fiecare dintre partile laterale ale abdomenului. (< fr. hypocondre)

PARIETAL, -A I. adj. 1. (anat.) referitor la peretele unei cavitati. ♦ os ~ (si s. n. = fiecare dintre cele doua oase care formeaza partile laterale ale cutiei craniene, intre osul frontal si occipital. 2. (bot.; despre plancentatie) in care ovulele sunt fixate pe marginea carpelelor. 3. pictura ~a' = pictura rupestra. II. s. f. pl. ordin de plante dicotiledonate cu ovulele fixate de peretele carpelelor in perechi simetrice. (< fr. parietal/es/)

STIGMAT s. n. 1. urma lasata de o rana, de o plaga; cicatrice. 2. urma lasata de fierul rosu cu care se infierau sclavii, delincventii etc. ◊ (fig.) urma, semn dezonorant, rusinos, care nu se sterge. 3. (bot.) partea terminala a stilului (IV), pe care se depune polenul; stigma. 4. fiecare dintre deschiderile traheelor la arahnide, insecte etc., pe partile laterale ale corpului; stigma. (< fr. stigmate, lat. stigma)

flanc (flancuri), s. n.1. Fiecare din cele doua parti laterale ale peretelui abdominal, cuprinse intre ultima coasta si sold. – 2. Placa la matritele de stereotipie. – 3. Pinza groasa de intarit gulerele. Fr. flanc.

loitra (loitre), s. f.1. (Inv.) Scara lunga si lata, scara de asalt. – 2. partea laterala a carutei, a dricului etc. Cr., slov. lojtra, din germ. Leiter (Miklosich, Fremdw., 106; Cihac, II, 176), cf. sb. lotra, mag. lajtorja.

BARBETA, barbete, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua smocuri de barba lasate sa creasca pe partile laterale ale fetei. V. favorit. 2. Bucata de parama folosita la legarea baloanelor si a barcilor pentru a le fixa si manevra cu usurinta. – It. barbetta.

BORD, borduri, s. n. Fiecare din partile laterale ale puntii unei nave. ◊ Loc. adj. De bord = referitor la navigatia pe apa, p. ext. referitor la navigatia aeriana. Jurnal de bord.Loc. adv. Pe (sau la) bord = pe puntea navei, p. ext. pe avion. ◊ Expr. A arunca peste bord = a da la o parte, a inlatura. – Fr. bord.

OROFARINGE (‹ fr., engl.) s. n. Portiunea medie, bucala, a faringelui, delimitata sus de valul palatin. Comunica prin istmul gatului cu cavitatea bucala si prezinta pe partile laterale amigdalele palatine si pilierii valului palatin.

coasta (oa dift.) f., pl. e (lat. cŏsta, it. pv. pg. costa, fr. cote, sp. cuesta). Os lat si indoit care formeaza partile laterale ale peptului [!]: a te culca pe o coasta, ii numeri coastele de slav ce e. Povirnisu unui deal: calu paste pe o coasta. Lature: vapor izbit in coasta. Mal, tarm de mare: pe coastele Italii. Baterie de coasta, tunuri pe malu marii.

LATURALNIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care este sau se afla intr-o parte; marginas; lateral. 2) (despre drumuri, strazi) Care trece prin locuri mai ferite. 3) peior. Care este condamnabil ca fiind necinstit. /latura + suf. ~alnic

ILIAC, -A, iliaci, -ce, adj. Care este asezat in partea de mijloc a corpului, in regiunea soldurilor. ◊ Os iliac (si substantivat, n.) = fiecare dintre cele doua oase care formeaza partea anterioara si laterala a bazinului. [Pr.: -li-ac] – Din fr. iliaque, lat. iliacus.

OLIVA s.f. 1. (Rar) Maslina. 2. Obiect avand forma unei masline. ♦ Piesa folosita in fonetica experimentala, care se introduce in nas pentru a se inregistra suflul nazal. 3. (Arhit.) Ornament de forma alungita asemanator unei masline. 4. Formatie anatomica proeminenta si rotunjita. ♦ Proeminenta rotunjita situata in partea superioara si laterala a bulbului rahidian. [< fr. olive, germ. Olive, lat. oliva – maslina].

CONTRACARLINGA s. f. (mar.) carlinga laterala, pe ambele parti ale carlingei centrale, ca piesa de consolidare. (< fr. contre-carlingue)

OLIVA s. f. 1. piesa in fonetica experimentala, care se introduce in nas pentru a se inregistra suflul nazal. 2. (arhit.) ornament in forma alungita, asemanator unei masline. 2. formatie anatomica proeminenta si rotunjita. ◊ proeminenta rotunjita in partea superioara si laterala a bulbului rahidian. (< lat. oliva, fr. olive, germ. Olive)

LATURALNIC, -A, laturalnici, -ce, adj. Care este asezat, se afla la o parte, la o margine; lateral; colateral; (despre drumuri, strazi etc.) izolat, d****c; laturas. ♦ Fig. (Rar) Ocolit, tainic, ascuns. ♦ Fig. Incorect, necinstit. – Latura + suf. -alnic.

TROITA, troite, s. f. Cruce mare de lemn sau de piatra (impodobita cu picturi, sculpturi, inscriptii si uneori incadrata de o mica constructie), asezata la raspantii, pe langa fantani sau in locuri legate de un eveniment. ♦ Icoana, formata din trei parti, dintre care cele laterale sunt prinse cu balamale, ca niste obloane, de cea din mijloc; triptic. [Acc. si: troita.Pr.: tro-i-] – Din sl. troica.

BULFEU ~e n. Fiecare dintre cele doua chingi laterale paralele, care leaga partea de sus a jugului cu cea de jos. [Sil. bul-feu] /<ung. belfa

PLEUROTOTONUS s.n. (Med.) Incovoiere a trunchiului intr-o parte, in tetanus, datorita predominatiei contracturii pe muschii laterali dintr-o singura parte. [< fr. pleurothotonos, cf. gr. pleurothen – de o parte, tonos – tensiune].

TRANSA s.f. 1. Fiecare dintre partile in care este impartit un lucru sau un grup de lucruri care se produc, se distribuie in rate succesive; parte. 2. Fiecare dintre fetele laterale ale unei carti, care rezulta prin taierea transversala a filelor. [< fr. tranche].

DIGASTRIC adj., s. m. (muschi) al regiunii superioare si laterale a gatului, o parte carnoasa la fiecare terminatie si o portiune tendinoasa intermediara. (< fr. digastrique)

TRANSA s. f. 1. fiecare dintre partile in care este impartit un lucru sau un grup de lucruri ce se produc, se distribuie in rate succesive; parte. 2. fiecare dintre fetele laterale ale unei carti care rezulta prin taierea transversala a filelor. (< fr. tranche)

FRUNTE, frunti, s. f. 1. (La oameni) partea superioara a fetei, formata din osul frontal, cuprinsa intre sprancene si par si marginita lateral de tample; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor. 2. Cap; fata, chip. 3. Fig. (Adesea articulat) Tot ce e mai bun, mai ales, mai de seama, ceea ce e de calitate superioara; persoana care se distinge, care se releva primul (dintre altii). ◊ Loc. adv. In frunte sau (loc. prep.) in fruntea cuiva (sau a ceva) = in fata, inainte (fata de cineva sau de ceva); fig. in locul intai, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obtinut la inceputul unei distilari fractionate. – Lat. frons, -ntis.

FLANCA vb. I. tr. 1. A apara, a sustine din flanc. ♦ (Fig.) A insoti pe cineva (pentru a-l pazi). 2. (Despre un grup de cladiri) A margini lateral, a margini de o parte si de alta. [< fr. flanquer].

TRIPTIC s.n. (Ant.) Trei tablite prinse intre ele cu balamale, care se inchideau ca o carte. ♦ Tablou format din trei parti prinse cu balamale (cele laterale inchizandu-se peste cea din mijloc), pe care sunt pictati sfinti sau sunt scrise, ca intr-un pomelnic, numele donatorilor etc. ♦ (Fig.) Trei idei, puncte sau articole ale uneia si aceleiasi teorii, dogme etc. [Pl. -ce, -curi. / cf. fr. triptyque, gr. triptychos].

PIEZIS, -A, piezisi, -e, adj., adv. 1. (Care este) aplecat intr-o parte, oblic, diagonal; p. ext. stramb. ◊ Expr. A zambi piezis = a zambi din coltul gurii cu ironie, cu rautate, cu amaraciune. 2. (Care se afla) in sau cu panta (foarte) repede. 3. Fig. (Care este, se face etc.) ocolit, indirect; p. ext. (care are loc) (pe) ascuns, (pe) furis, tainic. 4. (In legatura cu verbe ca „a privi”, „a se uita” etc. sau cu substantive ca „privire”, „ochi”) (Care este, se face etc.) lateral, dintr-o sau intr-o parte; (care este) sasiu, crucis; fig. (in mod) banuitor, iscoditor. – Piez2 + suf. -is.

FATADA ~e f. 1) parte anterioara a unei cladiri unde se afla intrarea principala. 2) parte exterioara verticala a unei cladiri. ~ laterala. /<fr. facade

METATALAMUS s. n. parte a diencefalului cuprinzand corpii geniculati lateral si medial. (< engl. metathalamus)

CALCAN1, calcani, s. m. Peste de mare cu corpul rombic, turtit lateral si asimetric, avand ambii ochi pe partea stanga si solzi lungi, tari pe burta si pe spate; peste-de-mare (Scophthalmus maeoticus). – Din tc. kalkan [baitgi].

TROTUAR ~e n. Portiune laterala a unei strazi, mai ridicata decat partea carosabila, special amenajata si rezervata circulatiei pietonilor. [Sil. -tuar] /<fr. trottoir

lateral, -A adj. 1. de pe o latura, de pe laturi, laturalnic. ♦ arie ~a (sau periferica) = zona situata la periferia teritoriului in care se vorbeste un dialect sau o limba. ◊ (fig.) secundar, indepartat, fara legatura directa cu ceva. ♦ gandire ~a = proces specific gandirii creatoare, urmarind obtinerea a cat mai multor variante posibile ale fenomenului cercetat. 2. consoana ~a (si s. f.) = consoana articulata cu varful limbii pe palatul tare sau pe alveolele incisivilor superiori, lasand aerul sa se scurga de o parte si de alta a limbii. (< fr. lateral, lat. lateralis)

ACOSTAMENT, acostamente, s. n. Fasie laterala din platforma unei sosele, cuprinsa intre marginea partii carosabile si marginea soselei. – Dupa fr. accotement.

RAMIFICATIE, ramificatii, s. f. 1. Formare a ramurilor laterale la tulpinile si radacinile plantelor; ramificare. ♦ (Concr.) parte desfacuta dintr-un intreg; ramura, brat. ♦ Despartitura, subdiviziune, subimpartire. 2. Locul de separare a unei cai de circulatie, a unor conducte etc. in doua sau in mai multe ramuri; (fiecare dintre) despartiturile (secundare) formate prin aceasta separare. – Din fr. ramification.

ACOSTAMENT ~e n. Fiecare dintre cele doua fasii laterale de-a lungul unei sosele, situate intre partea carosabila si sant. /<fr. accotement

ACOSTAMENT s.n. Fasie laterala de-a lungul unei sosele, situata intre partea carosabila si sant. [Pl. -te. / cf. fr. accotement].

LATERAL, -A adj. 1. De pe o latura, de pe laturi, laturalnic. ◊ Arie laterala (sau periferica) = zona situata la periferia teritoriului in care se vorbeste un dialect sau o limba. ♦ (Fig.) Secundar, indepartat, fara legatura directa cu ceva. 2. Consoana laterala (si s.f. ) = consoana articulata cu varful limbii pe palatul tare, lasand aerul sa se scurga de o parte si de alta a limbii. [Cf. fr. lateral].

CORMANA, cormane, s. f. parte a plugului confectionata din tabla de otel, care deplaseaza lateral, rastoarna si marunteste brazdele; rasturnatoare. [Var.: (reg.) corman s. n.] – Din magh. kormany.

LATERAL, -A, laterali, -e, adj. 1. Situat pe (una dintre) laturi, pe o parte a unui lucru; situat la margine, la periferie, departe de un centru; laturalnic. ◊ Arie (sau suprafata) laterala = marimea suprafetei unui corp prismatic, fara suprafetele bazelor lui. Arie laterala = zona situata la periferia teritoriului unde se vorbeste un dialect sau o limba. ♦ Fig. Secundar. 2. (In sintagma) Consoana laterala (si substantivat, f.) = consoana articulata prin atingerea varfului limbii de palatul tare sau de alveolele incisivilor superiori, in timp ce suflul de aer iese prin cele doua deschizaturi lasate de marginile limbii. „L” este o consoana laterala. 3. (In sintagma) Gandire laterala = proces specific gandirii creatoare, avand ca scop obtinerea a cat mai multe variante posibile ale obiectului sau fenomenului cercetat. – Din fr. lateral, lat. lateralis.

MUCHIE, muchii, s. f. 1. Linie de intersectie a doua fete ale unui corp geometric. ◊ Loc. adv. Pe muchie = la limita, la extrema. 2. Margine, dunga a unui lucru, a unei suprafete. ◊ Expr. Batuti pe muchie = (despre o suma de bani) din care nu lipseste nimic, care este intreaga, exacta. 3. Marginea din afara, portiune laterala a unor obiecte. ♦ Marginea palmei dinspre degetul cel mic. ♦ partea opusa taisului unor unelte de taiat. ♦ Expr. (Ca sau cat) (de) o muchie de cutit = foarte ingust, foarte subtire; foarte putin. Pe muchie de cutit = intr-o situatie critica, in primejdie. 4. partea cea mai inalta, ascutita si prelungita, a unui munte, a unui deal, a unei stanci; creasta, coama, culme; p. ext. coasta a unui munte sau a unui deal; panta, povarnis. [Pr.: -chi-e.Var.: muche s. f.] – Probabil lat. *mutila (= mutulus).

TON, toni, s.m. (Iht.) In general, peste din fam. scombridae, din care fac parte si macroul si palamida, pesti caracterizati prin corp fusiform, comprimat lateral, foarte subtire inspre coada, acoperit cu solzi mici, abia perceptibili. Tonii sunt scombride de talie mare care populeaza toate marile calde, in special Oceanul Atlantic si Marea Mediterana. Tonul din Mediterana (Thunnus thynnus) poate ajunge pana la 2-3 m lungime, fiind unul dintre cei mai pretuiti pesti de consum, alte specii de ton din zonele europene avand, in general, sub 1 m lungime.

ACOSTAMENT, acostamente, s. n. Fasie laterala din platforma unei sosele, de obicei nepavata, situata la marginea partii carosabile. – Dupa fr. accotement.

capac n., pl. e (turc. kapak; ngr. kapaki, alb. kapak, ung. kupak. V. capama, caplama, capange, capcana, chepeng. 1). Placa, tabla (de metal, lemn, lut, hirtie) sau disc cu care acoperi un vas, o cutie, o lada, un secriu [!], o groapa. 2) La unele feluri de pantaloni, partea care acopere [!] pintecele si care, in loc de prohab, are doua deschizaturi laterale care se incheie la briu. 3) Vest. Tumba, colac, invirtitura a zmeului pin [!] aer. Iron. A gasi sau a pune capacu, a gasi raspuns ori explicatiune la toate. Si-a gasit tingirea capacu (Iron.), si-a gasit sacu peticu, si-a gasit tovarasu care-i trebuie). – Dim. capacel, pl. e. V. pocris, opercul, obturator, dop.

hatas (hatase), s. n. – Carare, poteca. – Var. hatis, hatis, hatas, hatag. Origine incerta. Pare a fi formatie expresiva, pe baza lui hat, care exprima ideea de „a pleca, a devia”, caz in care ar insemna „(drum) lateral” sau „scurtatura”. Totusi, sensul special de „hatis”, s. n. (desis, tufisuri), se potriveste doar in parte acestei ipoteze. Scriban propune germ. hetzen „a atita”, care nu pare mai probabil. Dupa Moldovan 426, de la hat, „drum”, care nu apare cu acest sens; in afara de aceasta, der. de la hat nu il au pe t.Der. hatas, s. m. (Bucov., haiduc); hatoaga, s. f. 8carare de animale, in padure).

LABIU (‹ fr. {i}; {s} lat. labium „buza”) s. n. 1. (ZOOL.) Piesa impara, inferioara, a aparatului bucal la insecte, deseori intarita de palpi labiali ori alungita printr-o prelungire in forma de buza. Conformata variabil, in functie de modul de hranire, este foarte dezvoltata la unele insecte (tauni, tantari). 2. (BOT.) Formatie caracteristica florii unor plante superioare (ex. labiate), alcatuita din petale dispuse sub forma unor buze: l. inferior (buza de jos) rezulta din concresterea a trei petale (petala anterioara impreuna cu doua petale laterale); l. superior (buza de sus) rezulta din concresterea a doua petale posterioare. ♦ Prelungire sau prelungiri ale partii superioare a tubului caliciului sau corolei (ex. la scrofulariacee).

REPTILA, reptile, s. f. (La pl.) Clasa de vertebrate ovipare, de obicei terestre, taratoare, cu temperatura corpului variabila, cu corpul acoperit de o piele groasa, solzoasa, fara picioare sau cu picioare scurte, dispuse lateral, si cu inima formata din doua auricule si un ventricul (Reptilia); (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. – Din fr. reptile, germ. Reptile.

OPUNTIA s. f. Gen de plante din familia cactaceelor, carnoase, cu ramuri cilindrice sau turtite lateral, de forma ovala, cu spini asezati in smocuri, cu flori mari, albe, rosii sau galbene. (Opuntia); planta care face parte din acest gen. [Pr.: -ti -a] – Din lat., fr. opuntia.

MANSON s.n. 1. Obiect accesoriu de imbracaminte facut din blana sau din stofa, avand doua deschizaturi laterale in care se tin mainile pentru a le apara de frig. 2. Piesa cu filet interior cu care se imbina doua tevi; partea de la capatul unui tub care serveste la imbinarea acestuia cu un alt tub. ♦ Bucata de cauciuc introdusa sub anvelopa unei roti pentru a apara camera in dreptul unei rosaturi sau a unei gauri a anvelopei. 3. Invelis de protectie in care se imbraca manerul unor obiecte. [Pl. -oane. / < fr. manchon].

MANSON s. n. 1. accesoriu de imbracaminte, din blana sau din stofa, cu doua deschizaturi laterale in care se tin mainile pentru a le apara de frig. 2. piesa cu filet interior cu care se imbina doua tevi; partea largita de la capatul unui tub, la imbinarea acestuia cu alt tub; mufa (1). 3. bucata de cauciuc introdusa sub anvelopa unei roti pentru a apara camera in dreptul unei rosaturi sau al unei gauri a anvelopei. 4. invelis de protectie in care se imbraca manerul unor obiecte. 5. membrana protectoare a semintei, a tulpinii etc. (< fr. manchon)

JUPA s. f. 1. fusta. 2. (tehn.) partea cilindrica a unui rezervor de stocaj. 3. (av.) element de structura al unei rachete servind la racordarea a doua etaje succesive. 4. (mec.) suprafata laterala a unui piston, care asigura ghidajul in interiorul cilindrului. (< fr. jupe)

LAMELIBRANHIAT, -A, lamelibranhiati, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre moluste) Cu branhiile in forma de lamele. 2. S. f. (La pl.) Clasa de moluste cu corpul turtit lateral, pe care-l acopera o cochilie formata din doua valve, si cu branhiile in forma de lamele. (Lamellibranchiata); (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. [Pr.: -hi-at] – Din lat. lamellibranchiata.

BARLONG, -A adj. Mai lung intr-o parte decat in alta. ◊ (Arhit.) Plan barlong = planul dreptunghiular al unei travee, in cadrul caruia o travee a navei principale corespunde unei travee a navelor laterale. [< fr. barlong].

TRIPTIC ~ce n. 1) Ansamblu de trei tablouri, de obicei reprezentand scene sacre, prinse intre ele prin balamale, astfel, incat cele laterale sa se poata inchide peste cel din mijloc. 2) Serie de trei opere de arta plastica, unite prin continut comun, care se completeaza reciproc. 3) Tot unitar constituit din trei parti. /<fr. triptyque

BAGHETA s. f. 1. betisor; nuielusa. ◊ vergea subtire folosita de dirijori; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor. ◊ bat de lemn sau de metal servind la punerea in v******e a unor instrumente de percutie. 2. partea de lemn a arcusului. 3. dunga colorata care impodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara. 4. piesa cilindrica, subtire, a unui mecanism, a unei masini. 5. mulura mica cu sectiunea semicirculara, neteda sau decorata, de culoare diferita de cea a mulurii principale, cu care se decoreaza un element arhitectonic. 6. element ornamental asezat lateral pe o pagina de carte, de catalog etc. 7. paine lunga si subtire. (< fr. baguette)

BAGHETA s.f. 1. Betisor; vergea, nuielusa. ♦ Betisor folosit de dirijori pentru conducerea unei orchestre, a unui cor etc.; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor. ♦ Betisor de diferite dimensiuni cu care se lovesc membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale. ♦ Corpul principal al arcusului. ♦ Dunga colorata care impodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara a gleznelor. 2. Piesa cilindrica, subtire, a unui mecanism sau a unei masini. 3. Mulura mica cu sectiune semicirculara, neteda sau decorata, de culoare diferita de cea a mulurii principale, cu care se decoreaza un element arhitectonic. 4. (Poligr.) Element ornamental, asezat lateral pe o pagina de carte etc. [< fr. baguette, cf. it. bacchetta].

CLAPA, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la inchiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei o**i etc. care prin apasarea cu degetele, declanseaza mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc in mecanismul masinilor de scris si al unor masini de calculat, fixat la capatul unei parghii articulate si care prin apasare, face sa se imprime litera sau cifra insemnata pe el. ♦ Orice parte terminala a unui sistem tehnic de actionare care, prin manevrare (cu mana), efectueaza o anumita operatie. 2. Placa articulata care serveste la inchiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucata de stofa care acopera deschizatura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele doua bucati de stofa sau de blana mobile, atasate lateral la unele caciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a insela, a pacali (pe cineva). – Din germ. Klappe.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)