Rezultate din textul definițiilor
PARTE, parti, s. f. I. 1. Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., in raport cu intregul; fragment, bucata, portiune. ◊ In parte = a) loc. adv. in oarecare masura, partial; b) loc. adj. si adv. separat, deosebit, unul cate unul, pe rand; c) loc. adv. facand abstractie de ceilalti, aparte. ◊ Expr. In (cea mai) mare parte = in majoritate; in buna masura. Cea mai mare parte (din... sau dintre) = majoritatea. Parte parte... = (despre oameni) unii... altii...; (despre lucruri) atat... cat si...; (in corelatie cu sine insusi) unii oameni..., alti oameni...; unele lucruri..., alte lucruri 2. Element constitutiv, precis delimitat, din structura unui tot, a unui ansamblu; element indisolubil legat de componenta sau de esenta unui lucru; p. ext. sector, compartiment. ◊ Parte de vorbire (sau de cuvant) = categorie de cuvinte grupate dupa sensul lor lexical fundamental si dupa caracteristicile morfologice si sintactice. Parte de propozitie = cuvant sau grup de cuvinte din alcatuirea unei propozitii, care poate fi identificat ca unitate sintactica aparte dupa functia specifica indeplinita in cadrul propozitiei. ◊ Expr. A face parte din... (sau dintre...) = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot; a fi membru al unei grupari. A lua parte la... = a participa; a contribui la... ♦ Diviziune (cu caracteristici bine precizate) a unei opere literare, muzicale etc. ♦ Ceea ce revine de executat fiecarui interpret sau fiecarui instrument dintr-o partitura muzicala scrisa pentru ansambluri. ♦ Spec. Portiune a corpului unui om sau al unui animal care formeaza o unitate in cadrul intregului. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o impartire, printr-o invoiala, dintr-o mostenire etc. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare dintr-un bun, dintr-un castig (realizat in comun), pe care si-o rezerva cineva pentru sine. (Fam.) A face (cuiva) parte de ceva = a da (cuiva) ceva, a face (cuiva) rost de ceva; a-l avea in vedere cu... A-si face parte (din...) = a-si insusi ceva (in mod abuziv). A fi la parte cu cineva = a fi asociat cu cineva la o afacere, a beneficia impreuna cu altul de pe urma unui castig. ♦ (Pop.) Ceea ce e harazit sau sortit (in bine sau in rau) cuiva; soarta, destin. ◊ Expr. A (nu) avea parte de cineva (sau de ceva) = a (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia sau de existenta cuiva sau a ceva; a (nu) avea fericirea sa convietuiasca cu cineva drag. (Fam., ca formula de juramant) Sa n-am parte de tine daca stiu. ♦ Noroc, sansa. ♦ (Concr.; pop.) Persoana considerata ca fiind predestinata sa devina sotul sau sotia cuiva ori in legatura cu care se face un proiect de casatorie. 4. Contributie in bani sau in munca la o intreprindere, la o afacere etc., dand dreptul la o cota corespunzatoare din beneficiu; (concr.) cota respectiva care revine fiecarui participant. ◊ Loc. adj. si adv. In parte = a) (care se face) in mod proportional; b) (in sistemul de arendare a pamanturilor) (care se face) in dijma, cu plata unei dijme. La parte = (care este angajat) cu plata intr-o anumita cota din beneficiul realizat. ◊ Expr. Parte si parte = in parti, in cote egale. II. 1. Regiune (geografica), tinut; loc; tara. ◊ Loc. adj. Din (sau de prin) partea (sau partile) locului = care este din (sau in) regiunea despre care se vorbeste; bastinas, originar (din...). Loc. adv. In (sau din, prin) toate partile = (de) pretutindeni; (de) peste tot. In nici o parte = nicaieri. In ce parte? = unde? Din ce parte de loc? = de unde? In (sau prin) partea locului = in (sau prin) regiunea despre care se vorbeste; pe acolo. In alta parte = aiurea. 2. Margine, latura, extremitate a unui lucru, a corpului unei fiinte etc.; fiecare dintre cele doua laturi sau dintre fetele ori muchiile unui obiect. ◊ Loc. adv. (Pe) de o parte... (pe) de alta parte... (sau pe de alta...) = intr-un loc..., intr-alt loc...; intr-o privinta..., in alta privinta..., dintr-un punct de vedere..., din alt punct de vedere... Intr-o parte = stramb, oblic, piezis. La o parte: a) intr-o latura, la oarecare distanta, mai la margine; b) izolat, separat. ◊ Expr. A se da la o (sau intr-o) parte = a se da in laturi, a face loc sa treaca cineva; p. ext. a se eschiva, a se feri (sa actioneze, sa ia pozitie). La o parte! = fereste-te! fa loc! A da la o parte = a) a deplasa lateral; b) a indeparta, a elimina. A pune la o parte = a economisi, a strange. A lasa la o parte = a renunta la..., a inceta sa... (Fam.) A fi (cam) intr-o parte = a fi zapacit, ticnit, nebun. 3. Directie, sens (in spatiu); 4. Fig. Punct de vedere intr-o problema data; privinta. Din partea mea fa ce vrei. III. Categorie sociala, profesionala etc.; tabara, grup, colectivitate; persoanele care alcatuiesc o asemenea categorie, tabara etc. ◊ Loc. adj. Din (sau dinspre) partea mamei (sau a tatalui) = care face parte din familia mamei (sau a tatalui). ◊ Expr. A fi (sau a se declara) de partea cuiva = a fi alaturi de cineva, a se ralia la punctul de vedere al cuiva. A avea de partea sa = a avea in favoarea, in sprijinul sau. A lua (sau a tine) parte (sau partea) cuiva = a apara, a sustine; a favoriza. (Pop.) A se arunca (sau a se da) in partea cuiva = a semana cu cineva (din familie). Din partea cuiva = in numele, ca reprezentant (al cuiva); trimis de cineva. ♦ (Pop.; in sintagmele) Parte(a) barbateasca = (fiinta de) s*x masculin; totalitatea barbatilor. Parte(a) femeiasca = (fiinta de) s*x feminin; totalitatea femeilor. 2. Fiecare dintre persoanele, dintre grupurile de persoane etc. interesate intr-o actiune, intr-o afacere sau intr-un proces; fiecare dintre statele implicate intr-un conflict, angajate in tratative etc. ◊ Parte contractanta = fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. intre care a fost incheiat un contract, un acord. – Lat. pars, -tis.

LOC, locuri, s. n. I. 1. Punct, portiune determinata in spatiu. ◊ Loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se afla cineva, stand nemiscat, fara a se deplasa. In (sau pe) loc = a) pe aceeasi bucata de pamant, acolo unde se afla cineva sau ceva; b) neclintit; c) imediat, intr-o clipa. ◊ Expr. Pe loc repaus = comanda militara indicand iesirea din pozitia de nemiscare a soldatului si adoptarea unei pozitii mai libere. A-i sta cuiva mintea in loc, se spune cand cineva se afla in fata unui lucru de neinteles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea. A sta pe loc = a se opri (din mers). La loc = acolo unde era mai inainte, unde statea de obicei. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = a i se potoli (cuiva) emotia, a se linisti; a-i trece spaima. A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lectie de buna-cuviinta, a arata cuiva ce se cuvine si ce nu. (Fam.) La loc comanda (sau miscarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispozitii (sau asupra unei miscari gresite). La un loc = impreuna, laolalta. Pana intr-un (sau la un) loc = pana la un punct sau pana la un moment; intr-o masura oarecare. In (sau peste) tot locul = pretutindeni. Din loc in loc (sau dintr-un loc intr-altul) = a) de colo pana colo, incoace si incolo; b) din distanta in distanta, ici si colo. Pe unele (sau, rar, une) locuri = ici si colo, pe alocuri. ◊ Expr. A o lua (sau a porni) din loc = a pleca de undeva. A nu-si (mai) afla (sau gasi) locul sau a nu-l (mai) tine (sau incapea) pe cineva locul = a nu mai avea astampar sau odihna; a fi nerabdator, nelinistit. A nu (mai) avea loc de cineva = a) a fi incomodat de cineva; b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri. A sta (sau a se tine, a ramane, a incremeni) tintuit locului (sau pe loc, in loc) = a sta neclintit, fara sa se miste. A sta la un loc = a sta linistit, a fi cuminte. A muta din loc = a duce in alta parte. (A merge, a veni, a pleca etc.) la fata locului = (a se deplasa) acolo unde s-a intamplat ceva (pentru a face cercetari). O palma de loc = o distanta mica. ♦ (Pop.) Bucata de pamant (cultivabil). ◊ Loc de casa = teren destinat pentru constructie. Loc de veci = teren intr-un cimitir aflat in proprietatea cuiva si destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; tinut; p. ext. tara. ♦ Asezare omeneasca, localitate; regiunea, tara, localitatea in care s-a nascut cineva. ◊ Expr. (A fi) de loc (sau de locul lui ori al ei etc.) din... sau din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se afla cineva. 2. Spatiu ocupat de cineva sau de ceva. ◊ Loc de munca (sau de productie) = parte din suprafata unei unitati economice in care un lucrator sau un grup de lucratori executa anumite operatii in vederea obtinerii productiei, folosind in acest scop utilaj si echipament tehnic corespunzator. Loc de munca = intreprindere sau institutie in care o persoana isi desfasoara activitatea in mod obisnuit. ◊ Expr. A lua loc = a se aseza. Ia loc! = sezi! A-si face loc = a-si croi un drum, a razbate. A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. (A fi) la locul lui = (a fi) asa cum se cuvine. 3. Pasaj intr-o scrisoare; publicatie in care a aparut un anumit lucru. II. 1. Slujba, post2; functie. 2. Situatie sociala a cuiva; p. gener. situatie. ◊ Loc comun v. comun.Expr. (A se pune) in locul cuiva = (a se inchipui) in situatia cuiva (pentru a-l putea intelege). III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ◊ Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit. A avea loc = a se intampla, a se produce. Din capul locului = de la inceput. IV. (In expr.) In loc de... sau in locul..., se spune pentru a arata o inlocuire, o substituire. In loc sa... (sau de a...), se spune pentru a arata raportul de opozitie dintre doua idei, doua actiuni etc. – Lat. locus.

LOCALNIC, -A, localnici, -ce, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care este din partea locului; care tine de un anumit loc; local (2). 2. S. m. si f. Persoana considerata in raport cu localitatea in care traieste; om din partea locului. – Din rus. lokal'nai (dupa derivatele in -nic).

LOCALNIC ~ca (~ci, ~ce) si substantival 1) Care tine de localitatea, de locul despre care se vorbeste; propriu localitatii, locului despre care se vorbeste. 2) Care isi trage originea din locul dat; din partea locului. /<rus. lokal'nyi

LOCAL, -A adj. Dintr-un loc anumit, specific unui loc; din partea locului. ◊ Culoare locala = sir de imagini care, intr-o descriere, intr-o pictura, intr-o piesa de teatru etc., redau ceea ce este caracteristic pentru obiceiurile unei tari, ale unei societati sau ale unei epoci; tratament local = tratament aplicat pe un loc bolnav; anestezie locala = anestezie limitata la partea care urmeaza sa fie operata, examinata etc. [Cf. fr. local, lat. localis < locus – loc].

Charybdis, fiica monstruoasa a lui Poseidon si a lui Gaea, care salasluia odinioara pe coasta Siciliei, in apropiere de Messina. Lacoma si nesatioasa din fire, Charybdis se spunea ca ar fi devorat cirezile lui Heracles, fapt pentru care, drept pedeapsa, a fost lovita de trasnetul lui Zeus si transformata intr-un monstru marin. Charybdis inghitea de trei ori pe zi apa marii si o data cu ea, navele corabierilor nesabuiti care s-ar fi aventurat prin partea locului. Insusi Odysseus era sa fie inghitit de ea, dar a scapat ca prin minune de moarte, agatindu-se de ramurile unui smochin care se afla la intrarea pesterii unde statea ascuns monstrul. In fata Charybdei, de cealalta parte a strimtorii care despartea Italia de Sicilia, se afla un alt monstru, Scylla (v. si Scylla).

INDOITURA, indoituri, s. f. partea, locul unde un obiect a fost sau este indoit. ♦ (Rar) Cotitura. ♦ (Rar) Adancitura, cuta a unui teren. [Pr.: -do-i-] – Indoi + suf. -tura.

JUR2, jururi, s. n. Spatiu in mijlocul caruia se afla cineva sau ceva; imprejurime; vecinatate. ◊ loc. adv. In (sau prin) jur = in (sau prin) preajma, alaturi, prin apropiere, imprejur. Din jur = din imprejurimi, dimprejur. (De) jur imprejur = din (sau in) toate partile. ◊ loc. prep. In jurul... = a) in preajma...; b) relativ la..., despre...; c) aproximativ in..., cam pe la... Prin jurul... = in apropiere de...; cam pe la...; Din jurul... = pe langa, din preajma... (De) jur imprejurul... = in preajma... – Lat. gyrus.

SINECDOCA, sinecdoce, s. f. Figura de stil care consta in largirea sau restrangerea sensului unui cuvant prin folosirea intregului in locul partii (si invers), a particularului in locul generalului, a generalului in locul particularului, a materiei din care este facut un lucru in locul lucrului insusi etc. [Acc. si: sinecdoca] – Din lat. synecdoche, ngr. sinekdohi, fr. synecdoque.

FLANC, flancuri, s. n. 1. Extremitatea din stanga sau din dreapta a unei formatii sau a unui dispozitiv de lupta. ◊ loc. adj. (Mil.) De flanc = dintr-o parte. ◊ loc. adv. In flanc (cate unul) = unul in spatele altuia. 2. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale peretelui abdominal, cuprinse intre ultima coasta si sold. ♦ Fiecare dintre cele doua portiuni laterale ale peretelui abdominal la animale. 3. Fiecare dintre cele doua portiuni laterale ale unui filet, ale unui dinte de angrenaj etc. 4. Foaie de carton special, folosita in poligrafie pentru prepararea, prin presare, a matritelor de stereotipie. 5. Nume dat panourilor care servesc la alcatuirea decorurilor. – Din fr. flanc.

DEZERTA, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A parasi in mod nejustificat unitatea din care face parte, locul in care presteaza serviciul sau campul de lupta (trecand uneori la inamic). ♦ Fig. A-si parasi indatoririle, obligatiile, a se sustrage de la indeplinirea lor. – Din fr. deserter.

COTOR, (1, 2) cotoare, s. n., (3) cotori, s. m. 1. S. n. Tulpina, lujer (la legume si la plante erbacee) care sustine frunzele, fructul sau florile. ♦ partea de jos a unei tulpini. Cotorul vitei. ♦ Cocean (3). ♦ Rest nefolositor dintr-un obiect uzat. ♦ (Fam.) Matura foarte uzata. 2. S. n. Parte, loc unde se leaga sau unde se cos foile unei carti, ale unui registru, ale unui caiet etc. ♦ Parte a unui chitantier, a unui bonier etc. ramasa dupa ce s-au rupt jumatatile detasabile ale foilor; partea fiecarei foi care ramane in chitantier, bonier etc. dupa predarea chitantei. 3. S. m. (La fiinte; rar) partea dinspre radacina a unei pene, a unei cozi sau a unui fir de par. – Et. nec.

REGIUNE s. 1. loc, teren, tinut, zona. (Nu cunoaste bine ~.) 2. v. loc. 3. tinut, (inv.) latura. (In ce ~ ne aflam?) 4. v. meleag. 5. loc, parte, tinut. (Vezi cum e si prin alte ~i.) 6. v. teritoriu. 7. tinut, zona, (inv.) oblastie, olat. (In ~ile calde.) 8. suprafata, teritoriu, zona. (O ~ arida.) 9. v. zona. 10. (ANAT.) regiune inghinala = (inv. si pop.) stinghie.

in laturi (la o parte) loc. adv.

la o parte loc. adv.

pe de alta parte loc. adv.

pe de o parte loc. adv.

MIJloc1 ~uri n. 1) loc, parte sau punct al unui lucru (al unui spatiu sau al unei suprafete), situat la o distanta egala de marginile sau capetele periferice. ~ul strazii. Prin ~ul satului. ◊ In ~ul... a) intre, printre; b) in limitele unui spatiu; c) alaturi de... De la ~ de la jumatate. 2) Moment care se afla la o distanta egala de inceputul si sfarsitul unui interval de timp; jumatate. ◊ La ~ intre doua intervale de timp. 3) parte a corpului omenesc cuprinsa intre solduri si coaste; talie; brau. Incins la ~. ◊ A fi (cineva) la ~ a fi cauza unei stari de lucru. A fi ceva la ~ a fi ceva ascuns, inexplicabil la baza unui lucru. A-si pune capul (sau gatul) la ~ a se expune la o primejdie. A se pune la ~ a interveni intr-o cearta, intr-o incaierare. /<lat. medius locus

AMONTE s.n. (op. aval) partea, locul de unde coboara un curs de apa. ◊ In amonte = (referitor la situatia unui punct de pe cursul unei ape) = in susul apei, spre izvor. [< it. a monte, fr. amont < lat. ad montem – catre munte].

hop-de--o-parte loc. s . (inv.) om bezmetic, nebun.

OLAT, olaturi, s. n. (Inv.) 1. Provincie, regiune, tinut, teritoriu; p. ext. (la pl.) imprejurime, parte (a locului). 2. Mosie; gospodarie (mare); cladire, acareturi. [Pl. si: olate] – Et. nec.

SUBSOL, subsoluri, s. n. 1. partea de pamant aflata sub suprafata solului; totalitatea formatiilor geologice mai vechi decat patura actuala de sol. 2. Totalitatea incaperilor dintr-o cladire situate, total sau partial, sub nivelul solului. 3. loc in partea de jos a paginilor unei carti, a unui periodic, rezervat notelor explicative; p. ext. nota explicativa data in acest spatiu. ♦ partea de jos a unei pagini de ziar, de periodic, de obicei despartita de restul paginii printr-o linie orizontala, unde se publica, adesea pe toata lungimea foii, recenzii, articole cu subiect literar, stiintific etc. – Sub1- + sol (dupa fr. sous-sol).

DESPRE prep. 1. (Introduce un complement indirect, un complement circumstantial de relatie sau un atribut) In legatura cu..., privitor la..., referitor la..., de... Intelegea ca este vorba despre ei. ♦ (Inv.) Impotriva..., asupra... ♦ (Pop.) Dupa, dinspre. Var despre tata. 2. (Introduce un complement circumstantial de loc) Din partea, din regiunea, de la. ♦ (Pop.) Spre, inspre, catre. 3. (Introduce un complement circumstantial de timp) Aproape de..., catre....inspre. Era despre ziua. 4. (Introduce un atribut) – Din partea de..., dinspre... Peretele despre curte. 5. (Inv.; introduce un complement de agent, indicand autorul unei actiuni) De, de catre, din partea. – De4 + spre.

CRENEL, creneluri, s. n. 1. Fiecare dintre deschizaturile inguste, facute din loc in loc, in partea superioara a parapetului unui turn de aparare, a unui castel sau a unei cetati medievale, prin care se aruncau proiectilele asupra inamicului. 2. Deschizatura ingusta in peretii unei cazemate, ai unui adapost sau in parapetul unei transee, prin care se pot observa miscarile inamicului si se pot executa trageri cu armament automat portativ. – Din engl. crenel. Cf. fr. creneau.

BURIC ~ce n. 1) Cicatrice ramasa la mijlocul abdomenului (la om si la mamifere) dupa taierea cordonului ombilical; ombilic. 2) fig. loc sau parte a unui lucru, a unui spatiu sau a unei suprafete situata la o distanta egala de marginile sau capetele periferice; centru; mijloc. ◊ ~cul pamantului centrul pamantului. 3) fig. Organ, persoana, institutie etc. cu rol decisiv in ceva; centru. ◊ A se crede ~cul pamantului a se considera cel mai important dintre toti. 4) Cordon ombilical prin care fetusul este integrat in organismul mamei si primeste de la ea hrana. ◊ Copilul cu multe moase ramane cu ~cul netaiat cand se apuca prea multi de o treaba, nu se realizeaza nimic. 5): ~cul degetului partea bombata de la varful degetului. /<lat. umbulicus

DINCOLO adv. In partea cealalta (opusa vorbitorului). ~ de Nistru. ◊ De ~ din partea opusa locului unde se afla vorbitorul. Pe ~ prin partea cealalta; pe ocolite. Asa si pe ~ intr-un fel pe care vorbitorul nu vrea sa-l precizeze; asa si asa. /de + incolo

SANCTUAR ~e n. 1) parte a unei biserici, declarata sfanta, unde accesul profanilor este interzis; altar. 2) Edificiu destinat oficierii ceremoniilor religioase; lacas de cult. 3) fig. loc inviolabil; parte foarte intima.[Sil. -tu-ar] /<lat. sanctuarium, fr. sanctuaire

PATRIE s.f. 1. Tara unde s-a nascut cineva, tara de bastina. 2. loc unde s-a nascut cineva, loc de bastina; oras, tinut, pamant natal. ♦ Mediu social din care face parte cineva. 3. loc unde a luat nastere sau s-a dezvoltat o stiinta, o arta etc. [Gen. -iei. / < lat., it. patria, fr. patrie].

SUBSOL s.n. 1. partea imediat inferioara solului, de sub suprafata Pamantului; totalitatea rocilor aflate sub nivelul solului. 2. Parte a unei cladiri aflata sub nivelul solului. 3. loc in partea de jos a paginilor unei carti, unde se tiparesc note explicative. ♦ partea de jos a unei pagini de publicatie periodica, unde se publica pe intreaga lungime a foii recenzii, articole literare sau stiintifice etc. [< sub- + sol, dupa fr. sous-sol].

AUDIENTA s. f. 1. intrevedere oficiala acordata de catre un demnitar unei persoane care l-a solicitat. 2. interes pe care cineva il poarta celui care i se adreseaza; atentie; succes. ♦ a avea ~ la public = a trezi interesul unui public numeros. 3. acceptare (entuziasta) a ceva. 4. (jur.) sedinta de judecata in care are loc audierea partilor. (< fr. audience, lat. audientia)

CONTRE-JOUR CONTRJUR/ s. n. 1. (arhit.) metoda de iluminare a obiectelor, personajelor etc. din partea opusa locului de unde se priveste. 2. fotografie facuta cu aceasta metoda de pozare. (< fr. contre-jour)

SUBSOL s. n. 1. partea imediat inferioara solului, de sub suprafata Pamantului; totalitatea rocilor aflate sub nivelul solului. 2. parte a unei cladiri sub nivelul solului. 3. loc in partea de jos a unei carti unde se tiparesc note explicative. ◊ partea de jos a unei pagini de publicatie periodica unde se publica pe intreaga lungime a foii recenzii, articole literare sau stiintifice etc. (dupa fr. sous-sol)

ACOLO adv. In acel loc (relativ) indepartat (de cel care vorbeste); in alt loc. ◊ (Precedat de diferite prepozitii, cu sensul determinat de acestea) Pe acolo = cam in locul acela. De (sau dintr-) acolo = din partea aceea, din locul acela. Intr-acolo = spre acel loc, spre directia aceea. De (pe) acolo = cam din acel loc. Pana acolo... = pana la situatia..., la imprejurarea (care depasete limita ingaduita)... ◊ Expr. (Reg.) (Pan') pe-acolo = peste masura, din cale-afara (de greu, mare, frumos etc.). Ce ai acolo? = ce ai la tine (sau in mana etc.)? Ce faci acolo ? = cu ce te ocupi (chiar in momentul de fata)? Fugi de acolo! = da' de unde! nici gand! imposibil! Ce am eu de-acolo? = ce ma priveste, ce avantaj am din asta? [Acc. si acolo] – Lat. eccum-[i]lloc.

AIUREA adv., adj. 1. Adv. In alt loc, in alta parte; undeva, altundeva. ◊ Intr-aiurea = fara tinta; la intamplare. ◊ Expr. A vorbi aiurea = a vorbi fara rost, a baigui. ◊ (Cu valoare de interj. fam.) Aiurea! N-ai dreptate. 2. Adj. (Fam.) Zapacit, aiurit, cu capu-n nori. [Pr.: a-iu-.Var.: aiure adv.] – Lat. aliubi + re + a.

ALIBI, alibiuri, s. n. 1. Dovada de nevinovatie rezultata din constatarea ca, la data savarsirii infractiunii, cel invinuit se afla in alta parte decat la locul savarsirii ei. 2. Mijloc de aparare care aduce in sprijin un alibi (1). 3. Fig. Pretext, scuza, justificare. ◊ Expr. A (nu) avea (nici) un alibi = a (nu) detine (nici) o proba, a (nu) avea (nici) o motivare. – Din fr. alibi.

parteR, partere, s. n. 1. parte a unei cladiri situata la nivelul solului (sau putin deasupra lui); totalitatea incaperilor situate in aceasta parte a cladirii. 2. parte a unei sali de spectacole cuprinsa intre scena si fundul salii. ♦ Totalitatea spectatorilor care ocupa locurile din aceasta parte a salii. 3. parte dintr-o gradina sau dintr-un parc rezervata cultivarii florilor sau a gazonului. – Din fr. parterre.

PRETUTINDENI adv. Peste tot, in toate partile, in tot locul. [Var.: pretutindenea adv.] – Pre2 + tutindeni (inv. „peste tot” < lat.).

STRAMUTA, stramut, vb. I. 1. Refl. si tranz. A (se) muta in alt loc, in alta parte; a(-si) schimba locul, sediul, locuinta. ◊ Expr. (Refl.) A se stramuta de aici (sau din viata) = a muri. (Tranz.; fam.) A stramuta (cuiva) falcile (sau capriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere in obraz. A-si stramuta falcile = a casca mult, tare. 2. Tranz. (Inv.) A-si schimba gandurile, hotararile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare).

COLEA adv. (Pop.) 1. (Cu sens local) (Pe) aici (pe) aproape, in apropiere, alaturi. Sta colea.Expr. Ici (si) colea sau pe ici, (pe) colea = pe alocuri. De ici, (de) colea = de aici (si) din alta parte, dintr-un loc in altul. Colea si colea = rar, putin; pe ici pe colo. Ba ici, ba colea = in toate partile, pretutindeni. De colea pana colea = dintr-un loc intr-altul, incoace si incolo. Mai colea de... = ceva mai departe de... 2. (Cu sens temporal) Atunci, in timpul cand..., in momentul cand... ◊ Expr. Cand colea, se spune pentru a pregati pe ascultator ca urmeaza ceva neasteptat. 3. (Cu sens modal) Cu adevarat, intr-adevar. Castiga colea, nu gluma.Expr. Stii, colea = zdravan; de soi; asa cum trebuie; extraordinar. [Acc. si: colea] – Din acolea.

TRAVERSA, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum) pe cealalta parte; a trece peste... ♦ A strabate, a taia de-a curmezisul (munti, tari, mari, oceane etc.) ♦ Fig. A trai, a simti, a suporta (o anumita vreme). Traverseaza o criza morala. – Din fr. traverser.

TRIPARTIT, -A, tripartiti, -te, adj. Care are trei parti; din trei parti. ♦ Care are loc intre trei state sau trei partide. – Din fr. tripartite.

DINCOACE adv. In partea aceasta, in partea dinspre vorbitor. ◊ loc. adj. De dincoace = care se afla in partea aceasta (dinspre vorbitor). ◊ loc. prep. Dincoace de... = in partea aceasta (dinspre vorbitor). De dincoace de... = din partea aceasta. [Acc. si: dincoace] – De4 + incoace.

DINCOLO adv. 1. In partea cealalta, in partea opusa vorbitorului. loc. adj. De dincolo = care se afla in cealalta parte; care se afla peste hotare. ◊ loc. prep. Dincolo de... = a) in partea cealalta a...; b) in afara celor spuse. Pe dincolo = in partea cealalta (trecand de-a curmezisul sau pe ocolite), prin cealalta parte. ♦ (In credintele religioase) In lumea cealalta, in lumea de apoi. 2. (In corelatie cu „ici”, „colo”, „aici” etc.) In alta parte. Aici infloreste o floare, dincolo un copac.Expr. Asa si pe dincolo = asa cum s-a spus mai sus, in felul in care se cunoaste sau intr-un fel pe care vorbitorul nu vrea sa-l spuna [Acc. si: dincolo] – De4 + incolo.

CENTRU1 ~e n. 1) mat. Punct interior situat la distante egale in raport cu toate punctele unei linii sau suprafete exterioare; mijloc. ~ al unui corp. 2) fiz. Punct in care actioneaza rezultanta unui sistem de forte. ~ de gravitatie. ~ de atractie. 3) loc, punct sau parte a unui lucru (a unui spatiu sau a unei suprafete) situata la egala departare de marginile sau capetele periferice; mijloc. ~ul orasului. 4) loc (sau localitate) unde este concentrata o anumita activitate. ~ cultural. ~ administrativ. 5) Institutie unde sunt concentrate forte in stare sa efectueze un volum mare de munca specializata. ~ de programare. 6) fig. Punct in care sunt concentrate anumite forte. ~ul raului. /<fr. centre, lat. centrum

PRETUTINDENI adv. Peste tot locul; in toate partile; in orice loc. [Var. pretutindenea] /pre- + totum + unde

SENAL ~e n. 1) Canal care serveste pentru patrunderea navelor in port sau pentru tre-cerea acestora printr-un loc ingust. ~ na-vigabil. 2) parte navigabila in lungul unui curs de apa. /<fr. chenal

UNDE1 adv. 1) (adesea in constructii interogative) In ce loc (?); in care parte (?); incotro (?). ~ plecati? ~ locuiti?~ si ~ a) pe alocuri; b) cand si cand; uneori. De ~? din ce parte? de la cine? Pe ~? prin ce loc? prin ce parte? Pana ~? pana in ce loc? A (nu) avea de ~ a (nu) dispune de mijloace materiale. 2) (folosit pentru a exprima o indoiala) ~ sa cedeze el!De ~ si pana ~ ?! cum adica? (Da) de ~! nici vorba! vorba sa fie! 3) (folosit pentru a exprima spontaneitatea) Pe neasteptate; ca din senin. ~ nu incepe o furtuna puternica. /<lat. unde

PARTIAL1, -A adj. Care reprezinta numai o parte dintr-un intreg; care se produce, are loc numai in parte. ◊ Produs partial = fiecare dintre produsele unei inmultiri, din a caror adunare rezulta produsul total. [Pron. -ti-al. / < fr. partiel, it. parziale].

LIMNOLOGIE s.f. 1. Ramura a hidrologiei care studiaza fenomenele fizice si biologice ce au loc in lacuri. 2. parte a hidrobiologiei care se ocupa cu studiul apelor interioare. [Gen. -iei. / < fr. limnologie, cf. gr. limne – lac, logos – studiu].

parteR s.n. 1. parte a unei cladiri situata la nivelul solului; ansamblul incaperilor din aceasta parte a cladirii. ♦ Primul etaj (de la intrare) al unei mine. 2. parte a unei sali de spectacol cuprinsa intre scena si fundul salii. ♦ Totalitatea spectatorilor care ocupa locurile din aceasta parte a salii. 3. parte a unei gradini sau a unui parc in care se cultiva flori. [Pl. -uri, -re. / cf. germ. parterre, fr. parterre].

LIMNOLOGIE s. f. 1. ramura a hidrologiei care studiaza fenomenele fizice si biologice ce au loc in lacuri. 2. parte a hidrologiei care se ocupa cu studiul apelor interioare. (< fr. limnologie)

parteR s. n. 1. parte a unei cladiri, la nivelul solului; ansamblul incaperilor din aceasta parte a cladirii. ◊ primul etaj (de la intrare) al unei mine. 2. parte a unei sali de spectacol intre scena si fundul salii. ◊ totalitatea spectatorilor care ocupa locurile din aceasta parte a salii. 3. parte a unei gradini sau a unui parc in care se cultiva flori. (< fr. parterre, (1) germ. parterre)

AIUREA adv. In alt loc, in alta parte; undeva, departe. ◊ Intr-aiurea = fara tinta; la intamplare. ◊ Expr. A vorbi aiurea = a vorbi fara rost. ◊ (Cu valoare de interjectie, fam.) Aiurea! N-ai dreptate. ♦ (Adjectival) Zapacit. [Var.: aiure adv.] – Lat. aliubi + re + a.

aiurea adv. (lat. aliorsum, a. i., de unde si fr. ailleurs. V. nicaiurea si pururea). Trans. Mold. In alta parte, in alt loc: s' a dus aiurea, doarme aiurea. A fi cu gindu aiurea, a fi distrat. A vorbi intr' aiurea, a aiura, a abera, a delira. – Vechi si aiurele(a), aiurile(a).

INCOLO adv. 1. In alt loc decat aici; in partea aceea, in directia aceea, intr-acolo. ◊ Expr. Mai incolo = mai departe. Pana (mai) incolo = pana nu departe, destul de aproape. (Fam.) Lasa-l (sau da-l) incolo! = nu te mai ocupa de el, nu-i da atentie, nu-l lua in considerare. Fugi incolo! = taci din gura! nu mai spune fleacuri. 2. Pe urma, mai tarziu. ◊ loc. adv. De aici sau de-acu(m) incolo = incepand din acest moment, de acum inainte. De astazi (sau de maine etc.) incolo = incepand de azi (sau de maine etc.). De atunci incolo = dupa aceea. 3. In afara de cele aratate inainte. [Var.: incolea adv.] – In + colo.

MONTA1, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a imbina. ♦ A fixa, a amplasa la locul de functionare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre pretioase intr-o bijuterie. 2. A pregati reprezentarea unui spectacol artistic, a pune in scena. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A intarata pe cineva impotriva cuiva; a atata. – Din fr. monter.

TELALGIE, telalgii, s. f. (Med.) Durere care apartine in alta parte, la distanta de locul leziunii. – Din fr. telalgie.

CART2 uri n. sport Automobil cu un singur loc, cu caroseria si partea mecanica simplificate. /<fr., engl. kart

A INTOARCE intorc 1. tranz. 1) A face sa se intoarca. ♦ ~ ceasul a rasuci arcul ceasului (pentru a-l face sa mearga). 2) fam. (despre o boala) A lovi din nou; a inturna. Gripa l-a intors. 3) A schimba cu locul astfel incat o parte sa ocupe pozitia alteia. ~ fanul.~ pe o parte si pe alta a cerceta amanuntit. ~ casa pe dos a face dezordine in casa. ~ foaia (sau cojocul) pe dos a-si schimba atitudinea fata de cineva devenind mai aspru. 4) (corpul sau parti ale corpului) A misca intr-o parte. ~ capul. ~ privirea.~ (cuiva) spatele a manifesta o atitudine de indiferenta sau suparare fata de cineva. 5) (bani, lucruri) A da inapoi; a inapoia; a restitui. ♦ ~ cuvantul a raspunde urat. ~ binele (sau raul) facut a rasplati pe cineva pentru o fapta buna (sau rea). ~ vizita a face o vizita de raspuns. 6) (mai ales tauri) A lipsi de glandele s*****e; a jugani. 2. intranz. A se schimba revenind la o stare contrara. A intors-o in frig. /<lat. intorquere

JONCTIUNE ~i f. 1) Punere in contact a unor parti, elemente sau lucruri. 2) loc unde se realizeaza acest contact; punct de legatura. [Sil. jonc-ti-u-] /<fr. jonction, lat. jonctio

VENETIC1 ~ca (~ci, ~ce) si substantival (despre persoane) Care este venit din alta parte; considerat strain in locul unde s-a stabilit cu traiul. /<ngr. venetikos

ESTRADA s.f. 1. Scena, platforma (uneori improvizata) intr-o sala sau in aer liber, pe care au loc reprezentatii artistice; platforma ridicata deasupra solului. ◊ Concert (spectacol, muzica) de estrada = concert, spectacol, muzica cu caracter usor, variat, distractiv, satiric; teatru de estrada = teatru unde au loc spectacole de estrada. 2. parte a podelei, mai ridicata, pe care se asaza catedra intr-o clasa, intr-un amfiteatru etc. [< fr. estrade].

TELALGIE s.f. (Med.) Durere care apare in alta parte, la distanta, de locul leziunii. [Gen. -iei. / < fr. telalgie, cf. gr. tele – departe, algos – durere].

TELALGIE1 s. f. durere care apare in alta parte, la distanta de locul leziunii. (< fr. telalgie)

TOPONIMIE s. f. 1. totalitatea numelor de locuri, a denumirilor geografice ale unei regiuni, tari etc. 2. ramura a lingvisticii care studiaza toponimele; toponomastica. 3. parte a morfologiei medicale care indica pozitia si locul organelor si al partilor anatomice. (< fr. toponymie)

PLACENTA, placente, s. f. 1. (Anat.) Organ musculos si spongios care se formeaza in perioada de gestatie la majoritatea mamiferelor si care face legatura intre mama si embrion, servind la nutritia si respiratia acestuia, eliminandu-se la nastere; casa, caita, camasa, loc.Placenta previa = placenta (1) anormala, dezvoltata in partea inferioara a uterului. 2. (Bot.) loc, portiune din peretii ovarului pe care se fixeaza ovulele. – Din lat., fr. placenta.

DIALOG, dialoguri, s. n. 1. Convorbire intre doua persoane. ♦ (P. spec.) Convorbire (cu caracter oficial) care are loc intre reprezentantii a doua parti, a doua tari etc. ♦ (P. spec.) Forma de convorbire intre doua personaje, in care sunt scrise de obicei operele dramatice; pasaj dintr-o opera literara in care se reda convorbirea dintre doua personaje. ◊ Linie de dialog = semn ortografic de punctuatie care indica inceputul vorbirii fiecarui participant la o convorbire. 2. Opera literara scrisa sub forma de dialog. [Pr.: -di-a-] – Din fr. dialogue, lat. dialogus.

SUD s. n. 1. Punct c******l opus nordului, aflat in directia in care se indreapta Soarele la amiaza in emisfera nordica; miazazi, amiaza. ◊ loc. adj. De sud = sudic. 2. parte a globului pamantesc, a unui continent, a unei tari etc., asezata spre sud (1). ♦ Popoare, populatii care locuiesc in sud (2). – Din fr. sud.

PRIINTA, priinte, s. f. (Pop.) 1. Atitudine favorabila; bunavointa, simpatie, prietenie. ◊ Expr. A fi (cuiva) cu priinta = a fi devotat, credincios (cuiva), a fi de partea cuiva. 2. Folos, ajutor, serviciu. ◊ loc. adj. De (sau cu) priinta = folositor. – Prii + suf. -inta.

SFERT, sferturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele patru parti egale in care se poate imparti un intreg; a patra parte dintr-un intreg; firtai. ◊ loc. adv. Pe sfert (sau pe trei sferturi) = (cam) cat a patra parte (sau cat trei parti) din intreg. ◊ Expr. Trei sferturi = pozitie a capului intermediara intre pozitia din fata si cea din profil. 2. (Inv.) Dare in bani reprezentand a patra parte din bir si platibila de patru ori pe an. [Var.: (reg.) sfert s. n.] – Din sl. cetvrutu.

RETRAS, -A, retrasi, -se, adj. (Despre oameni) Izolat, singur, singuratic. ♦ (Despre cladiri, locuri) Plasat mai la o parte; d****c, laturalnic, departat; solitar, linistit. – V. retrage.

NORD s. n. sg. 1. Unul dintre cele patru puncte c*******e aflat in directia stelei polare; miazanoapte. (Adjectival) Polul Nord.Nord magnetic = directie in care se indreapta intotdeauna varful unui ac magnetic. ◊ loc. adj. De nord = nordic. 2. parte a globului pamantesc, a unui continent, a unei tari etc. asezata spre nord (1); tinut nordic. ♦ Popoarele, lumea etc. din aceste regiuni. – Din fr. nord, germ. Nord.

NICAIERI adv. (In propozitii negative) In nici un loc; in nici o alta parte; in nici un alt caz; la nimeni, niciunde. [Var.: (reg.) nicaierea, nicairea, nicairi, nicaiurea adv.] – Lat. nec aliubi.

COTRUTA, cotrute, s. f. (Reg.) Vatra mica; parte sau colt din vatra; loc gol intre cuptor si perete; adancitura sub vatra. – Din magh. katrocz.

A SE ADUNA se aduna intranz. (despre fiinte) A veni din toate partile, intalnindu-se in acelasi loc; a se strange. /<lat. adunare

AICI adv. 1) In acest loc. ◊ De pe ~ de prin partile acestea. Pana ~! ajunge! inceteaza! Pe ~ ti-i drumul! pleaca! sterge-o! 2) In acest moment; acuma. ◊ ~-i ~ acum e momentul decisiv. 3) fam. In acest caz; in asemenea situatie. ~ nu ai dreptate. [Sil. a-ici; Var. aicea] /<lat. ad-hicce

COLO adv. In locul acela; acolo. ◊ Din ~ din partea aceea; dintr-acolo. Pe ~ prin partea aceea; pe acolo. Ici (si) ~ din loc in loc; pe alocuri. De ~ pana ~ dintr-un loc in altul; incoace si incolo. Cat ~ la o departare considerabila. Cand ~ in realitate; in loc de aceasta. /Din acolo

COMISURA ~i f. loc unde se unesc doua parti ale unei formatii anatomice. ~a buzelor. ~a pleoapelor. /<fr. commissure

FONTANELA ~e f. loc moale, inca neosificat, in partea superioara a craniului unui nou-nascut; moalele capului. /<fr. fontanelle, lat. fontanella

MAT2 n. Situatie in cadrul unei partide de sah, in care regele uneia dintre parti nu-si poate parasi locul fara a fi prins, determinandu-se in felul acesta sfarsitul partidei in valoarea partii adverse. /<fr. mat, germ. Matt

NICAIERI adv. Nici intr-un loc; in nici o alta parte. [Var. nicaierea] /<lat. nec aliubi

A SE RETRAGE ma retrag intranz. 1) A se intoarce, mergand spre locul de pornire. 2) A se da deoparte; a se duce intr-o parte. 3) A pleca, parasind un loc. 4) (despre armate) A da inapoi in fata inamicului. 5) A parasi un domeniu de activitate sau o functie. 6) A se departa de tumultul vietii, traind in singuratate; a se pustnici; a se inchide; a se izola. ~ la tara. 7) (despre ape) A reintra in albie (dupa revarsare). 8) (despre mare) A fi in reflux. /re- + a trage

A SE STRANGE ma strang intranz. 1) (despre fiinte) A veni din toate partile, intalnindu- se in acelasi loc; a se aduna. ◊ ~ de pe drumuri a veni acasa. A i se ~ funia la par (cuiva) a ajunge la o situatie critica. 2) A se face ghem; a se ghemui; a se zgribuli; a se zgarci. ◊ A i se ~ cuiva inima a simti un sentiment puternic de tristete, de durere sau de frica. 3) (despre articole vestimentare) A se reduce in largime sau in lungime. Camasa s-a strans. 4) (despre lichide sau despre corpuri ce contin lichide) A trece in stare semisolida; a deveni mai dens; a se indesi; a se ingrosa. Glodul peste noapte s-a strans. /<lat. stringere

SUBSUOARA ~ori f. 1) partea de sub brat, in locul de articulare a acestuia cu umarul.La ~ sub brat. A sta (sau a sedea) cu mainile ~ a pierde vremea degeaba; a lenevi. 2) Spatiu cuprins intre baza frunzei sau a ramurii si lujerul sau tulpina plantei. [Sil. -su-oa-] /sub- + suoara

CART2 s.n. Tip de automobil de sport cu un singur loc, a carei caroserie si parte mecanica sunt simplificate. ♦ Automobil construit pentru a fi folosit de copii in anumite jocuri sportive. [Scris si kart, pl. -uri. / < engl., fr., it. kart].

COMUN, -A I. adj. 1. care apartine mai multora sau tuturor; care intereseaza pe mai multi sau pe toti; obstesc. ◊ (jur.) drept ~ = parte a dreptului cu aplicare generala; substantiv ~ = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel; factor ~ = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume; divizor ~ = numar intreg cu care se impart exact mai multe numere intregi date; multiplu ~ = numar divizibil prin mai multe numere intregi date; numitor ~ = numitor care apartine mai multor fractii. ◊ a face cauza ~a cu cineva = a fi de partea cuiva. 2. obisnuit, normal, frecvent. ◊ loc ~ = idee, lucru stiut de toata lumea; banalitate. 3. mediocru, banal, de rand. II. s. n. ceea ce apartine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ◊ in ~ = laolalta, impreuna. ◊ a iesi din ~ = a se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit. (<fr. commun, lat. communis)

ASISTENTA s.f. 1. Prezenta (intr-un anumit loc). ♦ Public, oameni care iau parte la ceva. 2. Sprijin, ajutor. ◊ Asistenta juridica = ajutor competent, de specialitate dat unei persoane pentru a-si sustine drepturile in fata justitiei; asistenta sociala = sprijinire materiala a unei persoane inapte de munca, facuta de stat sau de o alta organizatie sociala. [Cf. fr. assistance, germ. Assistenz].

COMISURA s.f. 1. loc unde se reunesc doua parti ale unui organ sau ale corpului; legatura, incheietura. 2. Fascicul de fibre nervoase care uneste doua regiuni simetrice ale emisferelor cerebrale. [< fr. commissure, cf. lat. commissura].

cotruta, cotrute, s.f. (reg.) 1. vatra mica; parte sau colt din vatra; loc gol intre cuptor si perete; adancitura sub vatra; ungher, groapa, cotlon, cotrov, cenusar, firida, ocnita, capatai, fundoaie. 2. gratarul de la soba, gratia, rosteiul. 3. policioara de langa cuptor. 4. cujba ce tine caldarea pe foc. 5. (fig.) om lenes. 6. (fig.) femeie intriganta.

fundoaie s.f. (reg.) 1. loc dosit prin munti; infundatura. 2. partea de jos a casei. 3. piatra de sub crucea morii de apa.

pronume (pronume), s. n.1. parte de vorbire care tine locul unui substantiv. – 2. Nume (de familie). – Fr. pronom, tratat dupa paralelismul nomnume (dupa opinia neverosimila a lui Tiktin, rom. ar fi un calc din rus. prozvanie). Cel de al doilea sens este rezultatul unei duble confuzii, a fr. pronom cu prenom, si sensul de „nume de botez” cu cel de „supranume”; pentru care unii puristi recomanda forma prenume, s. n., care se foloseste numai pentru prenumele latine.

ADANC1, adancuri, s. n. 1. parte adanca, adancime (considerata vertical); loc situat departe (spre interior). ♢ Expr. Din adancul sufletului (sau al inimii, al fiintei) = din tot sufletul. ♦ Prapastie, abis; fig. infern, iad. 2. (La pl.) Departare mare; spatiu intins; p. ext. loc ascuns, asezat departe. – Lat. aduncum.

BELMOPAN, cap. statului Belize, in partea centrala a tarii; 4,7 mii loc. (1985). Oras nou, inaugurat in aug. 1970.

ADANCIME, adancimi, s. f. 1. Faptul sau insusirea de a fi adanc; distanta de la suprafata sau de la gura unei adancituri sau ape pana la fundul ei; (concr.) parte adanca, adancita; adanc, afunzime. 2. (Concr.) loc ascuns, departat; afund, afundatura, afundis. 3. Fig. Tarie, forta, profunzime, intensitate. Sentiment de o mare adancime.Adanc + suf. -ime.

TACIUNE, taciuni, s. m. 1. Ramasita dintr-o bucata de lemn care a ars incomplet; carbune sau lemn in faza de ardere fara flacara. ◊ Expr. A nu avea nici taciune in vatra = a fi foarte sarac. Nu-i ard (nici) taciunii in vatra, se spune despre un om (sarac) caruia ii merge prost in toate, care nu izbuteste nimic. 2. Boala a plantelor (cerealiere) provocata de o ciuperca parazita care se manifesta prin distrugerea totala sau partiala a partilor atacate si prin aparitia in locul acestora a unei pulberi de culoare neagra; carbune. – Din lat. *titio, -onis.

PAPURA, (rar) papuri, s. f. Grup de plante erbacee acvatice, cu tulpina inalta, neramificata, cu frunze lungi si inguste, cu flori unisexuate, care creste in locuri mlastinoase (Typha); planta care face parte din acest grup; p. restr. frunzele acestor plante, din care se fac rogojini, cosuri etc. – Lat. *papura.

PRONUME, pronume, s. n. 1. (Gram.) parte de vorbire flexibila care tine locul unui substantiv. 2. (Prin confuzie) Prenume. – Din lat. pronomen, fr. pronom (dupa nume).

LOJA, loji, s. f. I. 1. Compartiment cuprinzand un numar redus de locuri pentru spectatori, asezat, alaturi de altele, in jurul incintei unei sali de spectacole. ◊ Loja orchestrei = spatiul dintre scena si primul rand de scaune (intr-o sala de spectacol), amenajat sub nivelul scenei si al salii, in care sta orchestra; fosa orchestrei. 2. Mic compartiment sau cabinet la unele cladiri, comunicand cu exteriorul, destinat unor servicii de indrumare a publicului sau de paza. 3. (In sintagma) Loja masonica = asociatie de francmasoni. II. 1. Cavitate in floarea unei plante, in care se gasesc ovulele sau polenul; cavitate in fructul unei flori, in care se gasesc semintele. ♦ Fiecare dintre cele doua parti ale staminei, care contin polenul. 2. loc ocupat de un organ sau de alta formatie anatomica. [Pl.si: loje] – Din fr. loge.

EST s. n. Unul dintre cele patru puncte c*******e, aflat in partea unde rasare soarele, opus vestului; loc pe orizont unde rasare soarele; p. ext. regiune situata in locul unde rasare soarele; rasarit1, orient. – Din fr. Est.

DUNGA, dungi, s. f. 1. Linie vizibila pe un fond de alta culoare. ♦ Fasie, dara. ♦ Cuta, incretitura, zbarcitura a pielii (de pe obraz). 2. Muchie a unui lemn cioplit. ♦ Dunga pantalonului = muchie facuta cu fierul de calcat in lungul pantalonului, in fata si in spate. 3. Margine a unor obiecte sau a unor constructii. ♦ Spec. Marginea neascutita a unor instrumente taioase. 4. parte laterala a unui lucru; latura, coasta. ◊ loc. adv. In dunga = dintr-o parte, intr-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A fi intr-o dunga = a fi nebun, ticnit. A trage clopotul intr-o dunga = a trage clopotul izbind limba de o singura parte a lui (pentru a vesti un deces, o alarma etc.) – Din sl. donga.

RETEZATURA, retezaturi, s. f. Retezare, taiere; locul unde a fost retezat ceva. ♦ partea care se taie dintr-un lucru; bucata taiata (prin retezare) din ceva. – Reteza + suf. -atura.

A SE CIOSMOLI ma ~esc intranz. pop. 1) A se suci in toate partile (de neastampar); a nu sta locului; a se zvarcoli; a se framanta; a se agita. ~ in pat. 2) A sta in cumpana; a nu se putea hotari; a sovai; a se codi; a se foi; a pendula; a ezita; oscila. /Orig. nec.

A DEPLANTA ~ez tranz. (copaci, arbusti plantati) A scoate dintr-un loc pentru a planta in alta parte. /<fr. deplanter

RUPTURA ~i f. 1) Intrerupere a relatiilor cu cineva. 2) loc unde s-a rupt ceva. 3) parte rupta din ceva. 4) Obiect de imbracaminte vechi si rupt; zdreanta. /rupt + suf. ~ura

SACRARIU s.n. (Ant.) loc de rugaciune in casele romane. ♦ parte a unui templu unde se tineau obiectele sacre. [Pron. -riu. / < lat. sacrarium].

ETAJ s.n. 1. Fiecare dintre partile unei cladiri care se gasesc intre planseurile de deasupra parterului; cat. 2. Nume dat unor lucruri, unor obiecte dispuse unul peste altul. ♦ (Spec.) a) Fiecare dintre etapele rezultate din impartirea variatiei de viteza sau de presiune a fluidului intr-o masina termica; b) partea unei masini termice in care se produce aceasta variatie; c) partea unui amplificator electric unde are loc una dintre amplificarile pe care acesta le realizeaza; d) (poligr.) subdiviziunea orizontala a capului unei tabele. 3. Succesiune de terenuri care corespunde in timp unei varste geologice. 4. Etaj de vegetatie = element structural al unui arboret constand din totalitatea arborilor ale caror coroane se situeaza la o anumita inaltime, formand un strat distinct. [< fr. etage].

soriste, soristi, s.f. 1. (inv. si reg.) loc asezat in bataia soarelui. 2. (reg.) parte a unui deal sau a unui munte care se afla in bataia soarelui. 3. arsita de soare.

ETAJ s. n. 1. fiecare dintre partile unei cladiri care se gasesc intre planseurile de deasupra parterului; cat. 2. nume dat unor lucruri, unor obiecte dispuse unul peste altul. ◊ (spec.) a) fiecare dintre etapele rezultate din impartirea variatiei de viteza sau de presiune a fluidului intr-o masina termica; b) partea unei masini termice in care se produce aceasta variatie; c) partea unui amplificator electric unde are loc una dintre amplificarile pe care acesta le realizeaza; d) (poligr.) subdiviziunea orizontala a capului unei tabele. 3. succesiune de terenuri corespunzand in timp unei varste geologice. 4. ~ de vegetatie = strat de vegetatie intr-o biocenoza, determinat de modificarea regimului termic si hidric in functie de altitudine. (< fr. etage)

NOVATIE s. f. 1. stingere a unei datorii vechi prin crearea alteia noi. 2. intelegere intervenita intre partile interesate, in baza careia are loc inlocuirea debitorului printr-o alta persoana care preia obligatiile stabilite initial. 3. inlocuire a unui contract de comert exterior prin altul nou. (< fr. novation, lat. novatio)

SACRARIU s. n. 1. loc de rugaciune in casele romane. 2. parte a unui templu unde se tineau obiectele sacre. (< lat. sacrarium)

ADANCIME, adancimi, s. f. 1. Faptul sau insusirea de a fi adanc; distanta de la suprafata sau gura unei adancituri sau ape pana in fundul ei. ♦ (Concr.) parte scobita, adancita. 2. Departare; p. ext. loc ascuns, departat. 3. Fig. Profunzime, intensitate. Sentiment de o mare adancime. – Din adanc2 + suf. -ime.

BORD, borduri, s. n. Fiecare din partile laterale ale puntii unei nave. ◊ loc. adj. De bord = referitor la navigatia pe apa, p. ext. referitor la navigatia aeriana. Jurnal de bord.loc. adv. Pe (sau la) bord = pe puntea navei, p. ext. pe avion. ◊ Expr. A arunca peste bord = a da la o parte, a inlatura. – Fr. bord.

KUMASI, oras in partea central-sudica a Ghanei; 385,2 mii loc. (1988). Nod feroviar. Aeroport. Centru comercial pentru cacao. Prelucr. lemnului. Fabrica de incalt. Universitate. Fundat in sec. 16.

RAZBOAIELE BALCANICE, denumire a doua razboaie purtate in Peninsula Balcanica. Primul R.B. (oct. 1912-mai 1913), razboi de eliberare nationala, purtat de Alianta balcanica (Bulgaria, Serbia, Grecia, Muntenegru) impotriva Imp. Otoman; s-a incheiat cu victoria Aliantei. Prin Pacea de la Londra (mai 1913), Turcia restituia toate posesiunile din Europa, cu exceptia orasului Istanbul si a unui mic teritoriu din jurul orasului, iar Albaniei i se recunostea independenta (proclamata la 28 nov. 1912). ◊ Al doilea R.B. (iun.-aug. 1913), razboi care a avut loc intre Bulgaria, pe de o parte, si Grecia, Serbia, Muntenegru, Romania si Imp. Otoman, pe de alta parte, incheiat cu infrangerea Bulgariei. Potrivit Tratatului de Pace de la Bucuresti (28 iul./10 aug. 1913), Bulgaria ceda S Macedoniei si V Traciei Greciei, N Macedoniei Serbiei, regiunea din S Dobrogei (Cadrilaterul) intra in componenta Romaniei, iar o parte a Traciei rasaritene, cu Adrianopolul, revenea Turciei potrivit unui tratat turco-bulgar (29 sept. 1913) incheiat la Istanbul. R.B. au provocat ascutirea contradictiilor internationale, contribuind la izbucnirea Primului Razboi Mondial.

bust n., pl. uri (fr. buste, d. it. busto, care vine d. lat. bustum, loc de ars mortii, monument funerar). parte de sus a corpului omenesc (capu si peptu). Pictura, fotografie ori sculptura care reprezinta aceasta parte.

SAN MIGUEL DE TUCUMAN (sau TUCUMAN), oras in partea de N a Argentinei, centrul ad-tiv al prov. Tucuman, situat la poalele E ale Sierrei del Aconquija (m-tii Anzi), pe Rio Sale (afl. al lui Rio Dulce), la 1.090 km NV de Buenos Aires; 625 mii loc. (2001). Ind. teztila, de prelucr. a lemnului si a trestiei de zahar. Piata agricola (trestie de zahar, cereale, animale). Universitatea Nationala (1914). Muzee. Catedrala in stil colonial (sec. 18). Palat guvernamental. Fundat in 1565 de guvernatorul spaniol Diego de Villaroel, initial pe Rio Tejar, la 96 km NE de locul actual, dar din cauza inundatiilor catastrofale din 1685, provocate de Rio Tejar, a fost mutat pe locul de astazi. Din 1776 a facut parte din Viceregatul Rio de la Plata. Aici, la 9 iul. 1816, Jose de San Martin a proclamat independenta „Provinciilor unite de la Rio de la Plata” (numita mai tarziu Argentina).

GRAVITATIE s. f. (Fiz.) Fenomen de atractie reciproca a corpurilor, dependent de masa lor; gravitate (4). ◊ Camp de gravitatie = spatiul in care un corp isi exercita atractia asupra altor corpuri. Centru de gravitatie = a) punctul de aplicatie al rezultantei fortelor de gravitatie exercitate asupra partilor care alcatuiesc un corp; b) fig. loc in jurul (si sub influenta) caruia evolueaza, traieste cineva sau ceva. – Din fr. gravitation.

IGUANODON, iguanodoni, s. m. (La pl.) Gen de reptile fosile uriase, bipede, din ordinul dinozaurienilor, cu corpul terminat printr-o coada enorma, care le servea drept sprijin in timpul sederii pe loc; (si la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. iguanodon.

INCOACE adv. 1. Inspre mine, spre locul unde ma aflu; in directia mea. ◊ (In loc. adv.) Incoace si incolo = dintr-o parte in alta. (Pop. si fam.; substantivat, n.) A avea pe vino-ncoace = a avea farmec, a fi cuceritor, atragator. ◊ Expr. Ce mai incoace (si) incolo = de ce atat a vorba? e inutila orice discutie. 2. Inspre momentul de fata, mai apropiat de epoca noastra. [Var.: incoa adv.] – Lat. in-eccu(m)-hocce.

INFUNDATURA, infundaturi, s. f. Drum, strada fara iesire; intrare, fundatura. ♦ loc (adancit) care pare inchis din toate partile. – Infunda + suf. -atura.

JONCTIUNE, jonctiuni, s. f. Legatura, unire; (concr.) locul unde se realizeaza legatura, unirea unor parti, unor elemente etc. ♦ (Electron.) Zona de contact intre doua regiuni cu mecanisme diferite de conductie ale unui semiconductor, intre doi semiconductori sau intre un metal si un semiconductor. ♦ (Lingv.) Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele unei propozitii sau fraze, care consta in legarea lor prin cuvinte ajutatoare. ♦ (Mil.) loc unde se realizeaza legatura dintre flancurile dispozitivelor de lupta a doua unitati militare. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. jonction.

locTIITOR, -OARE, loctiitori, -oare, s. m. si f. Persoana care tine locul alteia intr-o functie si indeplineste o parte din indatoririle acesteia. [Pr.: -ti-i-] – loc + tiitor (dupa fr. lieutenant).

PARPALI, parpalesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A frige un animal sau o bucata de carne la frigare, pe jeratic sau la para focului. ♦ A frige sau a incalzi ceva superficial, la repezeala. 2. Refl. A se incalzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales in forma perpeli) 1. A se zvarcoli, a se zbate, a se tavali de durere. ♦ Fig. A se framanta, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se rasuci (in asternut), a se intoarce de pe o parte pe alta fara a-si gasi locul (din cauza unei stari fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpeli vb. IV] – Din bg. pripalja, scr. pripaliti.

COASTA, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele-perechi lungi, inguste si arcuite, articulate in spate de coloana vertebrala, iar in fata de stern, care alcatuiesc toracele animalelor vertebrate. ◊ Expr. (E) slab de-i poti numara coastele sau ii numeri coastele de slab ce e = (e) foarte slab. A i se lipi (cuiva) coastele de foame sau a i se lipi coastele de pantece, a avea coastele lipite = a fi foarte flamand, a fi mort de foame. 2. partea laterala a corpului omenesc, de la umeri pana la coapse; partea analoaga a corpului animalelor. ◊ Expr. A avea pe cineva in coaste = a se simti stingherit in actiuni de prezenta permanenta (si indiscreta) a cuiva. A pune (cuiva) sula in coasta = a obliga (pe cineva) sa faca (fara intarziere) un lucru neplacut (si greu). ♦ Latura. ◊ loc. adv. Pe o coasta = pe o parte, intr-o dunga. ♦ Fiecare dintre grinzile care formeaza osatura transversala, de rezistenta, a bordajului unei nave. 3. Panta. 4. Mal, tarm (al unei mari). 5. (Iesit din uz) Flanc al unei armate. – Lat. costa.

PES s. n. (Pop.; in loc. adv.) Intr-un pes = pe o parte, intr-o latura, intr-o rana; inclinat, piezis, oblic. – Din tc. pes.

PRANZ, pranzuri, s. n. Masa principala care se ia la amiaza; dejun; timpul cand se ia aceasta masa; (concr.) ceea ce se mananca la aceasta masa, mancare pregatita in acest scop. ◊ (Pop.) Pranzul (cel) mic = prima masa pe care o iau taranii in cursul diminetii, vara, cand muncesc la camp; timpul zilei cand se ia aceasta masa. Pranzul (cel) mare = a doua masa pe care o iau taranii, masa de la amiaza; timpul zilei cand se ia aceasta masa. ◊ loc. adv. Inainte de pranz = in prima parte a zilei, inainte de amiaza, inainte de masa principala. Dupa-pranz = in a doua parte a zilei, dupa-masa, dupa-amiaza. – Lat. prandium.

SALE s. f. pl. 1. partea spinarii din jurul regiunii lombare a coloanei vertebrale, la om. 2. partea din mijlocul spinarii, la unele animale; locul unde sta saua pe cal. – Lat. sella

TRIPLETA, triplete, s. f. 1. Bicicleta cu trei locuri. 2. Grup de trei jucatori care fac parte din inaintarea (sau apararea) unei echipe sportive. – Din fr. triplette.

DEPLANTA, deplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate un copac dintr-un loc pentru a-l planta in alta parte. 2. A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. – Din fr. deplanter.

SUGRUMATURA, sugrumaturi, s. f. parte ingusta sau subtiata a unui lucru; loc in care se produce o ingustare sau o subtiere; gatuitura, gatuire. – Sugruma + suf. -atura.

A SE STRAMUTA ma stramut intranz. A se muta (cu traiul) in alt loc; a-si schimba locul (de trai); a trece in alta parte. ◊ ~ din viata a muri. /<lat extramutare

PANELENIC, -A adj. Panelenistic. ◊ Serbari panelenice = serbari organizate in cinstea zeilor, la care participau tinerii veniti din toate partile Greciei antice si la care aveau loc intreceri atletice, muzicale si poetice. [Cf. fr. panhellenique].

DEPLANTA vb. I. tr. 1. (Frantuzism) A scoate (un copac) dintr-un anumit loc pentru a-l planta in alta parte. 2. (Mil.) A dezgropa, a ridica mine explozive. [< fr. deplanter].

haitas, haitase, s.n. (reg.) 1. vanatoare cu oameni multi (gonaci) si cu caini. 2. banii primiti de padurari pentru vitele aflate in locuri oprite. 3. zagaz de apa; hait, baraj. 4. partea aplecata a acoperisului unei case. 5. gonaci, haitar.

jlip, jlipuri, s.n. (reg.) loc priporos si lunecos, inchis pe ambele parti, prin mijlocul caruia li se da drumul butucilor la vale.

pes s.n. (pop.) 1. partea dinainte a unui zid. 2. latura, coasta, rana; (in loc. adv.) intr-un pes = pe o parte, intr-o latura, intr-o rana, inclinat, oblic, piezis.

REPOPULA vb. I. tr. A popula din nou. ♦ A umple un loc, un teritoriu prin stramutare din alta parte sau prin inmultire. [Cf. it. ripopolare, fr. repeupler].

TRICLINIU s.n. 1. (Ant.) Complex de trei paturi cu trei locuri, asezate de-a lungul a trei parti ale unei mese de sufragerie a unei case romane. ♦ Sufragerie. 2. Sala de mese a unei comunitati (monahale) crestine, in care se primeau pelerinii sau se celebrau diverse ceremonii. [Pron. -niu, var. triclinium s.n.. / < lat. triclinium, cf. gr. triklinion < tri – cu trei, kline – pat].

LEPTOPLASMA s. f. parte hialina a protoplasmei, in care are loc activitatea cinetica a celulei. (< lat. leptoplasma)

PANELENIC, -A adj. referitor la panelenism. ♦ serbari e = serbari organizate in cinstea zeilor, la care participau tineri veniti din toate partile Greciei antice si la care aveau loc intreceri atletice, muzicale si poetice. (< fr. panhellenique)

TRIPLETA s. f. 1. bicicleta cu trei locuri. 2. grup de trei jucatori care fac parte din inaintarea unei echipe de fotbal, de rugbi etc. ◊ (p. ext.) grup de trei persoane care actioneaza impreuna. (< fr. triplette)

AMBUSCADA, ambuscade, s. f. 1. Actiune de lupta care se organizeaza din timp si se executa de obicei cu efective mici, in scopul de a pandi si a ataca prin surprindere pe inamic. 2. loc ascuns de unde pandeste una dintre partile in lupta, cu scopul de a navali pe neasteptate asupra dusmanului. – Fr. embuscade.

CHARTRES [sartrə], oras in partea central-nordica a Frantei (Orleanais); 37,1 mii loc. (1982). Metalurgie, constr. de masini agricole si echipament electronic, ingrasaminte chimice, alim. (bere). Catedrala in stil gotic (sec. 11-13, cu refaceri si adaugiri ulterioare). Valoros ansamblu de vitralii si sculpturi (Portalul regal). – Scoala din C. = centru cultural infiintat la sfirsitul sec. 10, consacrat studierii retoricii si clasicilor latini si redactarii unor lucrari filozofice in limba latina. Orientarea fundamentala era platonismul. Reprezentanti: Bernard de Chartres (m. inainte de 1130), Guillaume de Conches (1080-1145), Gilbert de la Poree (1076-1154), John din Salisbury (c. 1115-1180).

capac n., pl. e (turc. kapak; ngr. kapaki, alb. kapak, ung. kupak. V. capama, caplama, capange, capcana, chepeng. 1). Placa, tabla (de metal, lemn, lut, hirtie) sau disc cu care acoperi un vas, o cutie, o lada, un secriu [!], o groapa. 2) La unele feluri de pantaloni, partea care acopere [!] pintecele si care, in loc de prohab, are doua deschizaturi laterale care se incheie la briu. 3) Vest. Tumba, colac, invirtitura a zmeului pin [!] aer. Iron. A gasi sau a pune capacu, a gasi raspuns ori explicatiune la toate. Si-a gasit tingirea capacu (Iron.), si-a gasit sacu peticu, si-a gasit tovarasu care-i trebuie). – Dim. capacel, pl. e. V. pocris, opercul, obturator, dop.

RABAT, oras in Malta, in partea central-vestica a ins. Gozo; 11,7 mii loc. (2003). Ind. textila (covoare) si alim. (vinuri). Vestigii din perioada romana. Biserici si manastiri medievale. Palatul Verdala (1586); palatul Sf. Sofia (sec. 12). Catedrala. Muzeu de antichitati romane. Ziduri de fortificatie ale orasului datand din sec. 18. Cunoscut si sub numele Victoria.

BRIOFITA, briofite, s. f. (La pl.) Increngatura de plante cu corpul redus la un tal sau diferentiat in tulpini si frunze, raspandite de obicei in locuri umede; (si la sg.) planta care face parte din aceasta increngatura. [Pr.: bri-o-] – Din fr. bryophytea.

INCHEGATURA, inchegaturi, s. f. (Rar) Inchegare; (concr.) locul unde se imbina doua obiecte sau doua parti ale unui obiect. – Inchega + suf. -atura.

INCHEIETURA, incheieturi, s. f. 1. Imbinare (mobila) a capetelor oaselor; articulatie. ♦ parte a corpului situata in dreptul unei articulatii. 2. loc unde se imbina doua sau mai multe obiecte sau partile unui obiect, ale unei constructii etc. – Incheiat + suf. -ura.

INGHESUI, inghesui, vb. IV. 1. Refl. (Despre fiinte) A se imbulzi, a se ingramadi (intr-un spatiu restrans); a (se) ghemui. 2. Tranz. A baga, a vari pe cineva sau ceva intr-un loc stramt. ♦ A inconjura pe cineva din toate partile, limitandu-i spatiul de miscare. [Prez. ind. si: inghesuiesc] – In + ghes + suf. -ui.

PROCIDENTA, procidente, s. f. (Anat.) Coborare sau deplasare din locul sau a unui organ sau a unei parti mobile dintr-un organ. – Din fr. procidence.

PUPITRU, pupitre, s. n. Obiect de mobila avand suprafata in plan inclinat si pe care se pune (la inaltimea vederii) o carte, o partitura etc.; (in special) banca de scoala cu fata inclinata; p. restr. partea de deasupra a unei astfel de banci. ◊ loc. adv. La pupitru = la conducerea unei orchestre ca dirijor. ♦ (Tehn.) Pupitru de comanda = instalatie (in forma de masa inclinata) cu ajutorul careia se executa comanda, masurarea si controlul operatiilor unui proces tehnologic sau de alta natura. – Din fr. pupitre.

locAL, -A, (1) localuri, s. n. (2) locali, -e, adj. 1. S. n. Cladire sau grup de incaperi de utilitate publica (ocupate de o intreprindere, de o institutie etc.). ♦ Sala special amenajata unde se serveste publicului mancare sau bautura; restaurant, birt, bodega. 2. Adj. Particular si caracteristic pentru un anumit loc; privitor la un loc determinat; dintr-un anumit loc. ◊ Autoritati locale = autoritati care exercita functii administrative pe un teritoriu restrans, delimitat, potrivit impartirii teritoriale a statului. Resurse locale = resurse ale unei intreprinderi provenind din posibilitati proprii sau de pe teritoriul restrans pe care se afla ea. Tratament local = tratament care se aplica direct pe locul bolnav. Anestezie locala = anestezie facuta numai la partea corpului care trebuie supusa unei interventii chirurgicale. 3. Adj. (Mat.) Referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spatiu. – Din fr. local.

DEZAGLOMERA, dezaglomerez, vb. I. Tranz. si refl. (Despre un loc, un spatiu) A (se) elibera de (o parte din) multimea inghesuita de oameni, de vehicule etc. – Dez- + aglomera.

DEZlocUIT, -A, dezlocuiti, -te, adj. (Despre lichide) Scos de la locul pe care-l ocupa, dat la o parte si inlocuit de un corp solid. – Dez- + [in]locuit.

A ABANDONA ~ez tranz. 1) (parinti, copii etc.) A lasa la voia intamplarii; a parasi, lasand fara nici un sprijin. ~ familia. 2) (locuri sau persoane) A lasa, plecand in alta parte; a parasi. 3) (probe sportive) A lasa renuntand la participarea in continuare. /<fr. abandonner

DIRECT1 ~ta (~ti, ~te) 1) Care duce la tinta fara cotituri sau ocoluri; drept. Linie ~ta. 2) fig. Care se exprima sau spune adevarul deschis, fara ascunzisuri. 3) Care asigura o legatura nemijlocita. Comunicatie ~ta. 4) Care se face sau are loc fara trepte intermediare. Vot ~. Adresare ~ta. 5): Complement ~ parte secundara a propozitiei, care determina un verb tranzitiv si indica obiectul asupra caruia trece actiunea. 6): Vorbire ~ta reproducere intocmai a formei si a continutului vorbirii cuiva. /<fr. direct, lat. directus

EXPOZITIE ~i f. 1) Prezentare publica a realizarilor dintr-un domeniu de activitate (arta, agricultura, industrie etc.). 2) Ansamblu de obiecte expuse. 3) loc sau cladire unde sunt expuse obiecte; salon. 4) parte a unei opere literare. [G.-D. expozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. exposition, lat. expositio, ~onis

HARCIOG ~gi m. Mamifer rozator cu blana de culoarea ciocolatei, cu doua pungi de ambele parti ale gurii, care isi aduce hrana in locurile de hibernare. /<ung. horcsog

A LASA las tranz. 1) A da drumul unui lucru sau unei fiinte tinute strans; a face sa devina liber. ◊ ~ pasarea sa zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sange a face sa curga din corpul cuiva, printr-o incizie, sange. 2) A pune ceva undeva. ~ haina in cui. 3) A da voie (sa se infaptuiasca ori sa aiba loc); a permite; a ingadui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva sa ramana in starea in care se afla. ◊ ~ (pe cineva) in pace a nu deranja pe cineva; a-l lasa sa faca ce vrea. ~ (pe cineva) in voie a da cuiva libertate deplina. 5) A face sa nu se execute ceva la timp. ◊ ~ de azi pe maine a amana mereu ceva. 6) A face sa ramana ceva in urma sa; a transmite prin mostenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua in seama; a nesocoti. ◊ ~ la o parte a nu tine cont. 8) A face sa fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A parasi plecand in alta parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ usa deschisa. /<lat. laxare

A MONTA ~ez tranz. 1) (piese, mecanisme etc.) A reuni, formand un sistem tehnic, in vederea functionarii; a asambla. 2) (obiecte sau parti ale acestora) A fixa definitiv, amplasand la locul de functionare. 3) (pietre pretioase) A fixa intr-o bijuterie. 4) (piese de teatru) A reda prin mijloace scenice; a pune in scena; a inscena. 5) fig. (actiuni dusmanoase sau lucruri reprobabile) A organiza pe ascuns; a pune la cale; a tese; a urzi; a unelti. 6) fig. (persoane) A aduce in mod intentionat intr-o stare de agitatie; a atata; a intarata; a incita; a zadari. /<fr. monter

A OCUPA ocup tranz. 1) A lua in stapanire cu forta armata; a cuceri. 2) A folosi temporar. ~ un loc in vagon. 3) A cuprinde incluzandu-se ca parte integranta (a intregului). Viile ocupa cea mai mare parte din teritoriul cultivat. 4) A detine in mod legal (intr-o ierarhie). ~ un post. 5) inv. A urmari in permanenta si complet; a obseda; a stapani; a preocupa. /<lat. occupare, fr. occuper

A PARASI ~esc tranz. 1) (locuri sau persoane) A lasa plecand in alta parte; a abandona. ~ satul. A-si ~ sotia.A-l ~ puterile (pe cineva) a pierde din vigoare; a se simti slabit de puteri. 2) A inceta de a mai practica; a lasa. ~ gimnastica sportiva. /cf. sl. parasiti

PRONUME ~ n. 1) gram. parte de vorbire care cuprinde cuvinte ce tin locul unor nume. 2) inv. reg. v. PRENUME. /<lat. pronomen, fr. pronom

A SE SMULGE ma smulg intranz. 1) A se rupe brusc din locul de aflare. 2) A se da la o parte printr-o miscare brusca. 3) A inceta de a mai fi impreuna; a se desparti. /<lat. exmulgere

UNGHI ~iuri n. 1) Figura geometrica formata din doua semidrepte care pleaca din acelasi punct. ◊ ~ facial unghi format de doua drepte care pleaca de la baza nasului, una spre partea superioara a fruntii, alta spre deschizatura urechii. 2) loc unde se intretaie doua laturi sau doua suprafete; colt. ◊ ~ de vedere felul cum intelege cineva o chestiune; punct de vedere. /<lat. angulus

poteras, poterasi, s.m. (inv. si reg.) 1. persoana inarmata care facea parte dintr-o potera; nefer. 2. gonaci la vanatoare. 3. copil strengar. 4. arac de vie. 5. radacina si partea de jos a tulpinii porumbului, ramase pe loc dupa taiatul acestuia. 6. lastar crescut din radacina pomilor. 7. om mic, scund. 8. (s.n.) tarus de care se leaga funia cu care se priponeste calul; pripon, stanog. 9. (s.n.) lemn mic.

ABU DHABI (ABU ZABY) 1. Emirat in SE Pen. Arabia, pe tarmul G. Persic, facind parte din Emiratele Arabe Unite; 67,35 mii km2; 670 mii loc. (1985). Centru ad-tiv.: Abu Dhabi. Cultivarea legumelor in oaze. Expl. petrolului (59,4 mil. t. 1986; rezerve 1,3 miliarde t). Pescuit de perle. 2. Cap. Emiratelor Arabe Unite si centru ad-tiv al emiratului cu acelasi nume; 385 mii loc. (1984, cu suburbiile). Expl. si prelucr. petrolului. Metalurgie, ciment, mase plastice. Termocentrala (130 MW). Aeroport.

BOGOTA (SANTA FE DE BOGOTA), cap. Columbiei situata in partea centrala a tarii, la 2.660 m alt.; 5,71 mil. loc. (1990, cu suburbiile). Nod de comunicatii pe autostrada pan-americana. Aeroport international (El Dorado). Pr. centru comercial, financiar, politic si cultural al tarii. Fabrici textile, alim., de incalt., producatoare de ciment. Anvelope, ingrasaminte chimice, montaj automobile. Universitate (1536). Colegiul national San Bartolome (1604). Academie de stiinte. Monumente: bisericile La Conception (sec. 16) si San Francisco (sec. 16-17). Muzee. Intemeiat in 1538 de conchistadorii spanioli sub conducerea lui G. Jimenez de Quesada. Din 1819, cap. Rep. Federative Marea Columbie, iar din 1830 cap. a Noii Granada (care a luat, in 1886, numele de Columbia).

CAGUAS, oras in partea central-estica a ins. Puerto Rico; 121,1 mii loc. (1984). Centru comercial agricol (tutun, fructe, trestie de zahar, animale). Ind. alim.

CASTILIA-LEON (CASTILLA-LA MANCHA) [castiλa], reg. autonoma in partea central-nordica a Spaniei; 94,2 mii km2; 2,63 mil. loc. (1988). Oras pr.: Valladolid. Expl. de mangan si de zinc. Griu, porumb, sfecla de zahar si citrice.

CEHIA (CESKA), rep. federativa in cadrul Ceho-Slovaciei, situata in parte de V a tarii, 78,9 mii km2; 10,4 mil. loc. (1989). Cap.: Praga. Orase pr.: Brno, Ostrava, Pizeň. In centru, Pod. Boemiei, iar la E, Cimpia Inalta a Moraviei. Expl. de carbune, min. de fier si neferoase; cupru, grafit, min. radioactive; expl. forestiere; izv. minerale. Intreprinderile ind. produc: energie electrica, masini si utilaje, otel, fonta, laminate, mijloace de transport, tesaturi, conf., produse chimice, alim., incalt., sticlarie etc. Culturi de sfecla de zahar, secara, orz, ovaz, cartofi etc.; pomicultura si viticultura; cresterea animalelor (bovine, porcine).

DA CAPO (loc. it.) (Indica repetarea unei lucrari muzicale sau parti a acesteia ori, p. ext., a unei actiuni, operatii) De la inceput. ◊ Da capo al fine = (indica reluarea unui fragment dintr-o lucrare muzicala) de la inceput pana la sfarsit.

SAN LUIS 1. Oras in partea centrala a Argentinei, centrul ad-tiv al prov. omonime, situat la poalele SV ale Sierrei de Corduba, la 241 km ESE de Mendoza; 152,9 mii loc. (2001). Nod rutier. Hidrocentrala. Fundat in 1596. 2. Prov. in partea centrala a Argentinei, pe Rio Salado, la poalele V si SV ale Sierrei de Cordoba; 76,7 mii km2; 367 mii loc. (2001). Centrul ad-tiv: San Luis. Expl. de wolfram, bazalt, granit, lemn si sare. Cresterea bovinelor. Culturi de porumb, sorg, floarea-soarelui, sparanghel s.a.

IMPREJUR adv. In (sau pe) locul inconjurator; in jur. ◊ loc. adv. (De) jur imprejur = din (sau in) toate partile, in jur. ◊ Expr. (La) stanga-mprejur! comanda (militara) de intoarcere indarat prin invartire de 180° spre stanga. – In + pre + jur.

INCEPUT, inceputuri, s. n. 1. Faptul de a (se) incepe; incepere. 2. Punct de plecare, moment initial; parte care incepe sau cu care se incepe ceva. ◊ Loc. adv. De la (bun) inceput = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori intru) inceput = in (sau din) momentul initial; din capul locului, din prima clipa. 3. (Inv.) Obarsie, origine, incepatura. – V. incepe.

OCUPATIE, ocupatii, s. f. 1. (Luare temporara in) stapanire de catre fortele armate ale unui stat a unei parti sau a totalitatii teritoriului unui alt stat; cucerire. ◊ loc. adj. De ocupatie = (despre forte armate) care ocupa temporar un teritoriu, o localitate straina. ♦ (Jur.) Luare in stapanire, in posesiune; dobandire a unei proprietati. 2. Indeletnicire, treaba, activitate; preocupare. ♦ Profesiune, slujba, post. [Var.: (inv.) ocupatiune s. f.] – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis.

RUPT2, -A, rupti, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Facut bucati, ciopartit; (despre obiecte de imbracaminte) ros, uzat, gaurit. ♦ Fig. Zdrobit, coplesit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despartit in doua (sau in mai multe) parti. ♦ Fig. (Despre relatii prietenesti, diplomatice etc.) Desfacut, curmat, intrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre parti ale corpului) Sfaramat; fracturat. 3. Desprins (cu forta) din loc; smuls. 4. Instrainat de..., izolat, indepartat. II. S. f. Intelegere intre contribuabili si visterie, in evul mediu, in tarile romane, prin care, in locul darilor existente, se stabilea o suma fixa, globala, platibila anual; p. ext. dare platita pe baza acestei intelegeri; ruptoare. – V. rupe.

FOTA, fote, s. f. 1. Parte componenta a costumului popular romanesc (bogat ornamentata) purtata de femei, formata dintr-o tesatura dreptunghiulara de lana care se petrece in jurul corpului, tinand locul fustei, sau din doua bucati de stofa acoperind partea din fata a corpului (ca un sort) si pe cea din spate. 2. (Rar) Sort purtat de carciumari, de ospatari etc. – Din tc. fota.

OBOR1, oboare, s. n. 1. (Reg.) loc (imprejmuit) unde se tine un targ de vite, de fan, de lemne; targ de vite; p. ext. piata. 2. (Pop.) Imprejmuire pentru vite; tarc, ocol, staul. ♦ loc ingradit in jurul casei sau in apropierea ei, parte a curtii unde se tin unelte agricole, nutret pentru vite etc. – Din bg., scr. obor.

FATADA, fatade, s. f. Fiecare dintre partile exterioare verticale ale unei cladiri, ale unui monument; spec. partea dinspre strada sau partea unde se gaseste intrarea principala a unei cladiri. ◊ loc. adj. De fatada = de forma, pentru a salva aparentele. – Din fr. facade (refacut dupa fata).

SUPRAFATA, suprafete, s. f. 1. partea exterioara sau de deasupra a unui corp; fata. ◊ loc. adv. La suprafata = fara a patrunde in esenta lucrurilor, in mod superficial. 2. Intindere nelimitata (de teren, de padure etc.) considerata sub raportul lungimii si latimii, masurata in unitati la patrat. ◊ Suprafata de respiratie = suprafata pulmonara care da capacitatea respiratorie. ♦ (Geom.) Arie2 limitata de o linie inchisa (franta sau curba) masurata in unitati la patrat. – Din supra- + fata (dupa fr. surface).

MIJlocAS, -A, mijlocasi, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Iesit din uz) (Taran sau taranime) care poseda pamant si alte mijloace de productie cu ajutorul carora isi asigura existenta. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, fiinte sau unor parti ale lor) care, intr-un anumit ansamblu, ocupa locul din centru sau care sunt situate intre obiecte, fiinte de acelasi fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucatorii) care actioneaza intre inaintarea si apararea unei echipe. – Mijloc + suf. -as.

TEMEI, temeiuri, s. n. 1. Lucrul sau partea cea mai importanta din ceva; temelie, fundament, baza. ◊ loc. adj. De temei = de baza, solid, serios; insemnat, important. Fara (sau lipsit de) temei = fara baza reala, neintemeiat, fictiv. ◊ loc. adj. si adv. Cu temei = a) intemeiat; solid; b) (care este) de-a binelea, temeinic. 2. Motiv, pricina, cauza; prilej. 3. (Pop.) Toi, miez, mijloc (al unei actiuni, al unui interval de timp). Temeiul noptii. 4. (Inv.) Grosul unei armate. – Din sl. temelĩ.

TROITA, troite, s. f. Cruce mare de lemn sau de piatra (impodobita cu picturi, sculpturi, inscriptii si uneori incadrata de o mica constructie), asezata la raspantii, pe langa fantani sau in locuri legate de un eveniment. ♦ Icoana, formata din trei parti, dintre care cele laterale sunt prinse cu balamale, ca niste obloane, de cea din mijloc; triptic. [Acc. si: troita.Pr.: tro-i-] – Din sl. troica.

DEMODULATOR, demodulatoare, s. n. parte a unui aparat de radio in care are loc demodulatia. – Din germ. Demodulator, fr. demodulateur.

SUBSUOARA, subsuori, s. f. 1. partea de dedesubt a incheieturii bratului cu umarul; subrat. ◊ loc. adv. La (sau sub, rar, pe) subsuoara = sub brat. Din talpi pana-n subsuori = in tot trupul. ◊ Expr. A (se) tine sau a (se) prinde de subsuoara (sau de subsuori) = a (se) tine de brat; a (se) imbratisa. ♦ (Adverbial) Sub brat. ◊ Expr. A sta (sau a sedea) cu mainile subsuoara (sau subsuori) = a sta degeaba, a trandavi; a sta cu mainile in san. 2. Unghi pe care il formeaza o frunza cu lujerul sau o ramura cu axul purtator. [Var.: (pop.) subsioara, subtioara s. f.] – Sub1- + *suoara („subsuoara” < lat.).

AXILA ~e f. 1) partea de dedesubt a incheieturii bratului cu umarul; subsuoara. 2) loc unde se uneste o ramura cu trunchiul sau o frunza cu ramura. /<lat. axilla, fr, axile

CIUPITURA ~i f. 1) loc de unde s-a ciupit. O ~ pe brat. 2) parte mica desprinsa din ceva prin ciupire. 3) Urma ramasa pe fata de la variola. /a ciupi + suf. ~tura

FOCAR ~e n. 1) Punct de intalnire a razelor luminoase convergente, reflectate sau refractate de un sistem optic. 2) geom. Punct de reunire a razelor vectoare ale unei curbe. 3) parte a unei instalatii de incalzit in care are loc arderea combustibilului. 4) fig. Centru de concentrare si de raspandire a unor idei sau influente. ~ de stiinta. /foc + suf. ~ar

GRIVAN ~i m. Mamifer rozator cu blana pufoasa, de culoarea ciocolatei, cu doua pungi pe ambele parti ale gurii, cu care isi duce hrana in locurile de hibernare. /griv + suf. ~an

LATURALNIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care este sau se afla intr-o parte; marginas; lateral. 2) (despre drumuri, strazi) Care trece prin locuri mai ferite. 3) peior. Care este condamnabil ca fiind necinstit. /latura + suf. ~alnic

MISUN ~i m. reg. Mamifer rozator cu blana pufoasa de culoarea ciocolatei, cu doua pungi de ambele parti ale gurii, cu care isi duce hrana in locurile de hibernare; harciog. /cf. misina

RADACINA ~i f. 1) Organ al plantelor superioare, care indeplineste functia de fixare in sol si de absorbire a apei si a substantelor nutritive. ◊ A prinde ~ (sau ~i) a) a da radacina; b) a se stabili intr-un loc pe un timp indelungat; a se statornici. 2) anat. parte a unui organ animal, prin care acesta este fixat intr-un tesut organic. 3) fig. Temelie a unui lucru. ◊ A curma (sau a starpi, a taia) raul din (sau de la) ~ a inlatura un rau in mod radical. 4) mat. Numar care, ridicat la o anumita putere, da numarul dat; radical. ~ patrata. 5) lingv. Element al unui cuvant dotat cu sens lexical si comun pentru toate cuvintele din aceeasi familie; radical. 6) fig. locul unde s-a nascut cineva; neamul din care se trage; origine; izvor; obarsie; provenienta. [G.-D. radacinii] /<lat. radicina

RETRAS, retrasa (retrasi, retrase) 1) v. A RETRAGE si A SE RETRAGE. 2) (despre locuri, cladiri etc.) Care este asezat mai la o parte; d****c. 3) (despre persoane) Care este putin comunicativ; inchis; nesociabil. /v. a (se) retrage

AFLORIMENT s.f. (Geol.) parte a unui zacamant care apare la suprafata solului. ♦ loc unde rocile din subsol apar la suprafata scoartei pamantesti datorita eroziunii. [Pl. -te. / dupa fr. affleurement].

NAVA s.f. 1. Nume generic dat tuturor mijloacelor sau vehiculelor de navigatie; vas, corabie, vapor, barca. ♦ Vehicul aerian care zboara; aeronava. ◊ Nava cosmica (sau spatiala) = astronava; nava de linie = cea mai mare nava de razboi, prevazuta cu artilerie grea, mijlocie si antiaeriana, precum si cu o cuirasa puternica; nava-far = nava ancorata in locurile primejdioase unde nu se poate construi un far. 2. partea centrala a unei biserici crestine; naos. [< it. nave, cf. lat. navis, gr. naus].

ALOGEN, -A adj. (Chim.) Deosebit prin natura si prin origine de mediul inconjurator. ♦ (Despre un component al unei roci) Format anterior rocii si intr-un alt loc decat aceasta. ♦ (Despre o populatie) Venit din alta parte, de alta origine. [< fr. allogene, cf. gr. allos – altul, genos – neam].

CARTIER s.n. 1. Diviziune sau parte a unui oras care are un caracter specific, propriu; populatia acestei parti a orasului. 2. (Mil.) Comandamentul unei mari unitati militare; loc unde se gaseste acest comandament. ♦ loc unde este cantonata o armata; tabara. 3. (Herald.) Fiecare dintre diviziunile unui scut impartit in patru (sau mai multe) parti. [Pron. -ti-er. / < fr. quartier, cf. germ. Quartier].

DEMODULATOR s.n. parte a unui aparat de radio in care are loc demodulatia. [Cf. fr. demodulateur, germ. Demodulator].

BOXA s. f. 1. compartiment in interiorul unei constructii, al unui local, al unei incaperi. ◊ parte dintr-o sala de tribunal, in care iau loc acuzatii in cursul proceselor. ◊ despartitura intr-un grajd. ◊ compartiment la malul unei ape pentru parcarea ambarcatiilor cu motor. 2. loc de refugiu pe marginea pistei de curse automobilistice pentru repararea rapida a masinilor. 3. lada care serveste la incarcarea-descarcarea animalelor pe o nava. 4. incinta acustica. (< fr. box)

AMBOISE [ãbuaz], localit. in partea central-vestica a Frantei (Touraine), pe Loara; 10,9 mii loc. (1982). Instrumente optice si mase plastice. Incalt. Castel in stil gotic si al Renasterii, reconstruit spre sfirsitul sec. 15 de catre Carol VIII, resedinta regala.

ARᾹK. oras in partea central-vestica a Iranului, in Pod. Iranian; 265 mii. loc. (1986). Metalurgie neferoasa (aluminiu). Ceramica. Nod de comunicatii. Vechiul nume: Sultanabad.

BELVEDERE s. n. Foisor construit in partea de sus a unei cladiri sau pe un loc ridicat, de unde se poate avea o priveliste frumoasa. – Fr. belvedere.

LARISSA LARISA), oras in partea de E a Greciei, pe raul Pinios; 113,4 mii loc. (1991). Nod de comunicatii. Aeroport. Centru comercial. Ind. mat. de constr., textila (tesaturi de bumbac si matase) si alim. Prelucr. tutunului. Vestigii antice (templu, teatru). Distrus in mare parte de cutremurul din 1941. Intemeiat in sec. 7 iHr., s-a aflat pana in sec. 4 sub stapanirea familiei Alevadi. Cucerit si stapanit de turci (1393-1881), a revenit Greciei (1881), Scena unor lupte sangeroase intre armatele germana si greaca (apr. 1941).

GOLICIUNE, goliciuni, s. f. 1. Starea omului gol2; p. ext. partile goale ale trupului. ♦ Starea omului zdrentaros, sarac. 2. Starea unui loc gol2, lipsit de vegetatie, sarac, pustiu. 3. Fig. Aspectul real (si neplacut, crud) al unui lucru, al unei solutii etc. – Gol2 + suf. -iciune.

INGROPA, ingrop, vb. I. I. Tranz. A baga un mort in groapa (respectand un anumit ceremonial); a inmormanta, a inhuma, a astruca. II. Tranz. si refl. 1. A (se) baga in pamant, a (se) acoperi cu pamant. ♦ Tranz. A musuroi o planta. 2. Fig. A (se) cufunda in ceva sau undeva astfel incat sa fie acoperit din toate partile; a (se) infunda. ♦ Refl. A se instala intr-un loc retras, intrerupand legaturile obisnuite cu lumea; a se inmormanta. – In + groapa.

INSTRAINA, instrainez, vb. I. 1. Tranz. A trece cuiva (prin vanzare) stapanirea unui lucru; a aliena un ban material. ♦ A sustrage, a fura. 2. Refl. A-si parasi familia, locul de nastere sau de resedinta, stabilindu-se in alta parte. ♦ Fig. A se indeparta sufleteste; a pierde afectiunea, simpatia cuiva. [Pr.: -stra-i.Var.: instreina vb. I] – In + strain.

MATCA, matci, s. f. I. 1. Albie (minora) a unei ape curgatoare; pat2, fagas, vad, albie. ◊ Expr. A reveni la (sau a reintra in) matca = a reveni la starea obisnuita a lucrurilor, a-si relua cursul normal. A readuce (pe cineva) la matca = a readuce (pe cineva) la calea cea buna. ♦ (Rar) Izvor al unei ape curgatoare. 2. Fig. Origine, obarsie, inceput, izvor; spec. loc de nastere; familie, neam din care se trage cineva. 3. parte a navodului in care se strang pestii cand navodul este tras din apa; matita. II. 1. Albina femela mai mare decat albinele lucratoare, care depune oua; regina, mama. ◊ Expr. Ca un roi fara matca = dezorientat, zapacit, bezmetic. 2. (Reg.) Stup de cel putin un an, care a roit o data sau de mai multe ori; roi2. III. parte din foile unui chitantier, bonier, dosar etc. care ramane dupa ce s-au rupt partile (sau foile) detasabile; cotor. – Din bg., scr. matka.

FOI2, foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o multime) A se misca, a umbla incoace si incolo; a misuna, a forfoti, a fojgai. ♦ (Despre un loc, o incapere etc.) A fi plin de lume care misuna. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo pana colo, a se misca intruna, a nu sta locului; a se fatai. ♦ A se rasuci de pe o parte pe alta, a se misca, a se agita in loc (cautandu-si o pozitie comoda). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face sa se infoaie un obiect de imbracaminte in jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

PLECAT, -A, plecati, -te, adj. 1. Indreptat in jos sau intr-o parte; incovoiat, curbat; aplecat. ♦ Lasat intr-o parte; inclinat, povarnit. 2. Supus, ascultator; modest, respectuos. 3. Pornit dintr-un loc; absent; fig. dus pe ganduri. – V. pleca.

SOLD, solduri, s. n. parte a corpului omenesc situata intre mijloc si coapsa; regiune anatomica corespunzatoare articulatiei membrelor inferioare cu trunchiul. ◊ loc. adj. si adv. Intr-un sold = (aplecat) intr-o parte, stramb. ◊ Expr. Cu mana (sau cu mainile) in sold (sau in solduri) = fara a intampina nici o greutate, fara nici o grija, in voie. A sta cu mainile in solduri = a nu face nimic, a pierde vremea. (Fam.) A-si pune mainile in sold (sau in solduri) = a se certa, a face scandal. ♦ P. a**l. parte a corpului animalelor care corespunde articulatiei picioarelor cu trunchiul. ♦ Fig. Coasta, povarnis. – Cf. pol. szoldra.

FURCULITA, furculite, s. f. 1. Obiect (de metal) alcatuit dintr-un maner si doi pana la patru dinti, cu ajutorul caruia se duce mancarea la gura; furcuta (2). ◊ loc. adj. In furculita (sau in furculite) = (despre barba) cu partile laterale mai lungi decat mijlocul; (despre mustati) cu capetele rasucite in sus. 2. Fiecare dintre cele doua piese curbate, incrucisate la unul dintre capete, prin care este fixata inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a impiedica rotirea inimii in plan orizontal; gemanare. [Pl. si: furculiti] – Furca + suf. -ulita.

D****C, -A, d*****i, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre locuri, strazi, cladiri etc.) Care se afla mai la o parte, mai ascuns vederii; retras, laturalnic, laturas, izolat. 2. S. f. Compus: d*****a-galbena = planta erbacee cu flori galbene, dispuse in capitule (Carpesium cernuum).Dos + suf. -nic

EXPOZITIE, expozitii, s. f. 1. Prezentare organizata, publica a unor obiecte selectionate, pentru a pune in lumina specificul unei activitati, realizarile unui artist etc. sau in scop instructiv. 2. loc sau cladire special amenajate unde sunt expuse aceste obiecte. 3. parte a unei opere literare, in special dramatice, situata la inceputul acesteia, in care se schiteaza datele fundamentale ale actiunii, personajele etc. [Var.: expozitiune s. f.] – Din fr. exposition, lat. expositio, -onis.

RAMIFICATIE, ramificatii, s. f. 1. Formare a ramurilor laterale la tulpinile si radacinile plantelor; ramificare. ♦ (Concr.) parte desfacuta dintr-un intreg; ramura, brat. ♦ Despartitura, subdiviziune, subimpartire. 2. locul de separare a unei cai de circulatie, a unor conducte etc. in doua sau in mai multe ramuri; (fiecare dintre) despartiturile (secundare) formate prin aceasta separare. – Din fr. ramification.

SCOBITURA, scobituri, s. f. 1. loc scobit intr-o suprafata, gaura, cavitate, adancitura; sapatura. ♦ Vagauna. ♦ parte scobita a unui obiect; 2. Lucrare in forma de sant executata intr-un zacamant minier, cu scopul de a extrage mai usor materialul. – Scobi + suf. -tura.

STRAMBAT, -A, strambati, -te, adj. 1. Deplasat din locul sau din pozitia normala; lasat sau cazut intr-o parte. 2. Schimonosit, deformat, pocit. – V. stramba.

TINUT s. 1. v. loc. 2. v. regiune. 3. regiune, (inv.) latura. (Depresiune intr-un ~ muntos.) 4. parte, regiune. (Vezi cum e si prin alte ~uri.) 5. regiune, zona, (inv.) oblastie, olat. (In ~urile calde.) 6. v. teritoriu. 7. v. meleag.

ANTERIOR ~oara (~ori, ~oare) si adverbial 1) Care a avut loc inainte; precedent; premergator. 2) Care se gaseste in fata; dinainte. partea ~oara a corpului. [Sil. -ri-or] /<fr. anterieur, lat. anterior

MINUT ~e n. 1) Interval de timp egal cu a saizecea parte dintr-o ora. 2) Rastimp de durata foarte mica; clipa; moment; clipita; secunda. 3) mat. Unitate de masura pentru unghiuri egala cu a saizecea parte dintr-un grad. 4) la pl. Mancare (frugala) pregatita pe loc la comanda consumatorului. /<fr. minute, it. minuto, rus. minuta, germ. Minute

SCOARTA ~e f. 1) Strat exterior care acopera tulpinile si ramurile plantelor lemnoase; coaja. ◊ Cu obraz de ~ lipsit cu totul de rusine. Mama (sau sora) de ~ mama (sau sora) vitrega. ~ terestra invelisul solid al Pamantului. ~ cerebrala strat superior al emisferelor cerebrale, constituit din substanta cenusie.) 2) Coperta tare a unei carti. ◊ A citi din ~ in ~ a citi de la inceput pana la sfarsit. 3) pop. Covor de lana. 4) inv. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale carutei facute din scanduri si folosite in loc de loitre. /<lat. scortea

SUGRUMATURA ~i f. 1) partea cea mai ingusta sau mai subtire a unui lucru; locul unde ceva se ingusteaza sau se subtiaza brusc; gatuitura. 2) Rosatura, mai ales la gatul unor animale, facuta de funie sau de lant. /a (se) sugruma + suf. ~atura

TRUNCHI ~uri n. 1) parte mai groasa a unui arbore, cuprinsa intre radacina si locul de unde cresc crengile. ~ de copac. 2) Tulpina taiata de la radacina si curatata de crengi; bustean. 3) Bucata din tulpina unui copac gros pe care se efectueaza diferite operatii. 4) parte a organismului omenesc cu exceptia capului si a membrelor; trup; corp; tors. ◊ ~ de con (sau de piramida) corp geometric rezultat din taierea unui con (sau a unei piramide) printr-un plan paralel cu baza. [Monosilabic] /<lat. trunculus

EXTRAGE vb. III. tr. 1. A separa ceva dintr-o materie din care facea parte, in care era incorporat. ♦ A scoate un corp din locul in care a intrat sau unde s-a format. 2. A scoate un citat, un fragment dintr-un text, dintr-o carte etc. 3. A cauta radacina patrata a unui numar. [P.i. extrag, var. estrage vb. III. / cf. fr. extraire, lat. extrahere, dupa trage].

MODUS VIVENDI loc.s. Tranzactie prin intermediul careia este posibil ca doua parti in litigiu sa se suporte mutual. [< lat. modus vivendi – mod de coexistenta].

stiol, stioluri, s.n. (reg.) 1. galerie de mina. 2. locul pe unde se intra in mina. 3. pestera. 4. horn, cos. 5. partea de deasupra a cuptorului taranesc, pe care se sede sau doarme.

vostru (voastra), adj. pos. – Care apartine sau se refera la persoana careia i se adreseaza vorbitorul si la grupul din care acesta face parte. – Mr., megl., istr. vostru. Lat. voster, forma vulgara in loc de vester (Puscariu 1919; REW 9279; Rosetti, I, 59), cf. vegl. vestro, it. vostro, prov., cat., v. fr. vostre, fr. votre, sp. vuestro, port. vosso.

BYDGOSZCZ [bidgosci], oras in partea central-nordica a Poloniei, port pe fluviul Vistula; 372,6 mii loc. (1988). Nod de comunicatii. Centru ind. (aparataj electrotehnic si de precizie, masini-unelte, produse chimice si alim., hirtie si prelucrarea lemnului) si comercial. Fundat in 1346.

KARBALA sau KERBELA, oras in partea centrala a Iraqului, la 90 km SV de Bagdad; 296,7 mii loc. (1987). Nod de comunicatii. Important centru comercial. Ind. textila si alim. (conserve). Piata agricola. Oras sfant pentru musulmanii siiti, care vin in pelerinaj la mormantul lui al-Husayn, fiul califului Ali si nepotul profetului Mahomed, infrant si ucis in lupta de la K. de Omeiazi (10 oct. 680). Moscheea ’Abbās.

IOWA [aiəuə], stat in partea central-nordica a S.U.A.; 145,8 mii km2; 2,9 mil. loc. (1996). Centrul ad-tiv: Des Moines. Expl. de huila. Masini agricole, echipament electronic, ciment, produse chimice. Mare reg. agricola: porumb, ovaz, soia, plante de nutret, cartofi. Cresterea intensiva a animalelor (pentru carne). Pomicultura.

SAXONIA SUPERIOARA (SACHSEN-ANHALT), land in partea central-estica a Germaniei, pe Elba; 20,4 mii km2; 2,5 mil. loc. (2003). Centrul ad-tiv: Magdeburg. Ind. metalurgica, chimica, alim. Zacaminte de lignit, min. de fier si de potasiu. Cresterea bovinelor. Reinfiintat ca land in 1990, dupa unificarea celor doua Germanii.

CHEOTOARE, cheotori, s. f. 1. Mic ochi de ata, de siret, de stofa etc. la un obiect de imbracaminte, prin care se petrece nasturele pentru a incheia obiectul. 2. Taietura din partea stanga (sau dreapta) a reverului unei haine (barbatesti); butoniera. 3. (Pop.) loc unde se impreuna barnele la colturile caselor. [Pr.: che-o-Var.: cheutoare, chiotoare s. f.] – Lat. *clautoria (< *clautus = clavutus).

VESTED, -A, vestezi, -de, adj. 1. (Despre plante sau parti ale lor) Care si-a pierdut prospetimea, seva; ofilit. ♦ (Despre locuri, suprafete etc.) Pe care vegetatia si-a pierdut prospetimea, s-a ofilit. ♦ Fig. Lipsit de culoare, mohorat. 2. Fig. (Despre oameni si despre parti ale corpului lor) Lipsit de vlaga, de vioiciune; ofilit. 3. (Despre culori) Lipsit de stralucire; palid, sters, mort. – Din lat. *vescidus (< vescus).

SAT, sate, s. n. 1. Asezare rurala a carei populatie se ocupa in cea mai mare parte cu agricultura. ◊ Expr. Satul lui Cremene sau sat fara caini = loc fara stapan, fara control, in care oricine poate face ce doreste. 2. locuitorii dintr-un sat (1); satenii, taranii. ◊ Expr. A se supara ca vacarul pe sat, se spune celui care se supara (fara motiv) pe altul, dar supararea este spre propria lui paguba. ♦ Taranimea, cu specificul ei de viata economica si culturala. – Din lat. fossatum.

PROPORTIE, proportii, s. f. 1. Raport intre dimensiunile unor obiecte, ale partilor unui intreg sau intre fiecare dintre aceste parti si intreg. ♦ Procent. 2. Raport, relatie (echilibrata) intre fenomene, notiuni etc. ◊ loc. adv. In proportie cu... sau (loc. prep.) in proportia... = proportional cu..., potrivit cu... 3. (La pl.) Dimensiune, marime; extindere (mare), amploare. ◊ Expr. A lua proportii = a se dezvolta, a creste foarte mult; (fam.) a se ingrasa. ♦ Cantitate, masura. 4. (Mat.) Egalitate a doua rapoarte alcatuite din patru elemente. [Var.: (inv.) proportiune s. f.] – Din fr. proportion, lat. proportio, -onis.

LANDOU, landouri, s. n. 1. Trasura luxoasa cu patru locuri asezate fata in fata si cu capota formata din doua parti mobile. 2. Carucior pentru copiii mici, mare si acoperit. – Din fr. landau.

ZACATOARE, zacatori [si zacatoare] s. f. 1. Vas mare cu doage, in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada ♦ Vas mare cu gura larga, ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii, pentru a fi lasati sa fiarba. 2. Vas mare de lemn, captusit cu tinichea, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Denumita si piatra zacatoare = (intr-o moara de apa) piatra (fixa) aflata in partea inferioara a morii, deasupra careia se roteste piatra alergatoare (mobila). 4. loc unde stau vitele la odihna ziua; (in special) loc la stana unde se odihnesc oile dupa muls; staniste. (din zacea) [si DLRLC]

COLO adv. (Cu sens local) Acolo. ◊ Expr. De colo (pana) colo = dintr-un loc intr-altul, de la un capat la altul, incoace si incolo, peste tot. (Pe) ici, (pe) colo sau colo si colo = din loc in loc, pe alocurea, foarte rar. Pe colo..., pe dincolo = intr-o parte..., intr-alta. Cat colo = la oarecare departare. Cand colo = (exprimand o surprindere) de fapt, in realitate. A se cunoaste (sau a se vedea etc.) cat de colo = a se cunoaste (sau a se vedea etc.) de departe, a fi foarte evident. Ia te uita colo! = (exprimand mirarea) i-auzi! de unde si pana unde? [Acc. si: (pop.) colo] – Din acolo.

TOPOR, topoare, s. n. Unealta pentru taiat copaci, pentru despicat lemne etc., formata dintr-un corp de otel cu tais la un capat si cu un orificiu la partea opusa, in care se fixeaza o coada de lemn tare. ◊ loc. adj. si adv. Din topor = fara finete; grosolan, necioplit. ◊ Expr. A fi topor de oase = a avea de indurat greutati mari, a suferi mult. A sta cu toporul la brau = a fi totdeauna gata de cearta, de bataie. – Din sl. toporu.

TRUNCHI, trunchiuri, s. n. 1. partea cea mai groasa a unui copac, cuprinsa intre radacina si locul de unde pornesc ramurile principale; tulpina. ♦ Tulpina unui copac taiat (de la nivelul solului, uneori curatata de crengi si de coaja); bustean. ♦ Bucata groasa de lemn (din tulpina unui copac) pe care se crapa lemnele de foc, se taie carnea etc. 2. Trupul unui om, fara cap si fara membre. 3. ♦ (Anat.; in sintagma) Trunchi cerebral = portiunea nevraxului alcatuita din maduva prelungita, punte si mezencefal. 4. (In sintagma) Trunchi de piramida (sau de con, de prisma) = corp geometric obtinut prin sectionarea unei piramide (sau a unui con etc.) printr-un plan paralel cu baza si aflat intre acest plan si baza. – Lat. trunculus.

A ALUNGA alung tranz. 1) (fiinte) A forta sa plece (in alta parte); a da afara; a fugari; a goni; a izgoni. 2) (fiinte) A face sa paraseasca un loc, urmarind. 3) fig. (ganduri, stari sufletesti etc.) A da la o parte; a inlatura. /<lat. allongare

INTRARE ~ari f. 1) loc special pe unde se intra (intr-o cladire, localitate etc.). 2) parte de la inceput a unei activitati. 3) Data a inregistrarii hartiilor oficiale venite de undeva la o institutie, intreprindere etc. 4) cont. Valoare care se inregistreaza la venitul unei intreprinderi sau institutii. 5) Moment de interventie a unui instrument, a unui grup de instrumente sau a unei voci pe parcursul executarii unei bucati muzicale. [G.-D. intrarii] /v. a intra

INDARAT adv. 1) In partea din spate; in spate; in urma; inapoi. A da ~. 2) La locul ocupat anterior; la locul de unde provine. A veni ~. 3) Intr-o perioada trecuta; mai demult; in urma; inapoi. /<lat. in-de-retro

COMUN, -A adj. 1. Care apartine mai multora sau tuturor; folosit de toti sau de mai multi; obstesc. ◊ Drept comun = totalitatea legilor cu aplicare generala; substantiv comun = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel; factor comun = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume; divizor comun = numar intreg cu care se impart exact mai multe numere intregi date; multiplu comun = numar divizibil prin mai multe numere intregi date; numitor comun = numitor care apartine mai multor fractii. ◊ A face cauza comuna cu cineva = a fi de partea cuiva (intr-o chestiune, intr-o discutie etc.). 2. Obisnuit, normal. ◊ loc comun = idee care apare la mai multi sau la toti in acelasi fel, banalizandu-se prin deasa ei intrebuintare. 3. Banal, de rand. // s.n. Ceea ce apartine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ◊ In comun = laolalta, impreuna. ◊ A iesi din comun = A se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit. [< lat. communis, cf. fr. commun].

RAMIFICATIE s. f. loc unde se ramifica un drum, un curs de apa etc. ◊ parte ramificata: ramura, brat, subdiviziune. (< fr. ramification)

AYACUCHO, oras in partea central sudica a Peru-ului, la SE de Lima; 80 mii loc. (1985). Expl. de cupru, nichel, argint si sulf. Ind. text. si a piel. Artizanat (ceramica, filigran). Turism. Universitate (1677). Fondat de F. Pizzaro in 1539, a purtat (pina in 1825) numele de Guamanga (Huamanga). Aici generalul A.J. de Sucre a invins (9 dec. 1824) pe spanioli consfintind independenta Peru-ului.

BALCON, balcoane, s. n. 1. Platforma cu balustrada la peretele exterior al unei cladiri, comunicand cu interiorul. 2. parte a unei sali de spectacol asezata deasupra parterului si cuprinzand locuri pentru spectatori, auditori etc. – Fr. balcon.

CHANGZHI, oras in partea central-estica a Chinei (Shanxi), la S de Taiyuan; 436,4 mii loc. (1986, cu suburbiile). Expl. de huila. Ind. metalurgica si constr. de masini.

CHEOTOARE, cheotori, s. f. 1. Mic semicerc de ata, de siret, de stofa etc. prins la o haina, prin care se petrece nasturele pentru a inchide haina. 2. Taietura din partea stanga (sau dreapta) a reverului unei haine (barbatesti); butoniera. 3. (Reg.) loc unde se impreuna barnele la colturile caselor. [Pr.: che-o-Var.: cheutoare, chiaotoare, chiotoare s. f.] – Lat. *clautoria (< *clautus = clavutus).

IQUIQUE, oras in partea de N a statului Chile, port la Oc. Pacific; 152,6 mii loc. (1995). Aeroport. Prelucr. pestelui. Export de produse din peste si de nitrati. Fundat in sec. 16. Distrus in mare parte de cutremurele din 1808 si 1877.

RAZBOAIELE ITALIENE (1494-1559), denumire a razboaielor purtate intre Franta, pe de o parte, si Spania si Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana, pe de alta parte, pentru suprematie in Pen. Italica, iar apoi in V Europei. Conflictul a avut loc mai multe perioade, in care succesele au alternat de o parte si de alta. Terminat prin Pacea de la Cateau-Cambresis (1559), care a marcat instaurarea hegemoniei spaniole in V Europei.

cirnesc v. tr. (din cirmesc infl. de cirn sau de vsl. kruniti, a mutila). Est. Fam. Abat: putoarea mi-a cirnit nasu din loc, n´am mai putut de putoare. O putoare de-ti cirneste nasu, mare putoare. loc. pop. Pute ca-i din bute. Dac´ar fi din poloboc, ti-ar cirni nasu din loc (la tabacarie). V. intr. (si incirnesc). Cirmesc, apuc la o parte. A cirni din nas, a strimba din nas, a te arata nemultamit [!].

LARAMIC, -A (dupa fr. laramien, de la n. pr. Laramie) adj. (GEOL.) Faza l. = faza de miscari tectonice care s-au manifestat in perioada de limita dintre Cretacic si Paleogen, intense in V Americii de Nord, Patagonia si partea de SV a geosinclinalului circumpacific. In faza l. a avut loc schitarea osaturii catenei alpino-carpatice.

ROMANATI, subunitate a Campiei Olteniei, situata in SE acesteia, intre piemontul Oltetului (la N), raul Olt (E), fl. Dunarea (S) si raul Jiu (V), extinsa pe terit. jud. Dolj si Olt. Lungimea si lat. max. sunt aprox. egale (c. 80 km). Este formata din mai multe campuri, relativ netede, cu inaltimi ce scad treptat de la N la S (de la 140-150 m la 40-60 m), precum si din terasele si luncile Jiului, Oltului si Dunarii. In partea de S, terasele sunt ocupate, partial, de nisipuri, mai ales in sectorul Dabuleni-Ostroveni. Sistemul de irigatii partial repus in functiune. In perimetrul celei mai mari parti a C. Romanati a existat pana in 1950, jud. Romanati (3.560 km2; 296.536 loc., 1 iul. 1937), cu 5 plasi, 3 orase si 252 de sate. Este una dintre cele mai originale zone etnografice, in cadrul careia se remarca scoartele bogat decorate cu modele policrome, tesaturile, lazile de zestre, vasele ceramice (in special cele de Oboga), obiectele de port popular femeiesc (camasa cu poale, valnicul sau zavelciul, betelele, cojocul s.a.).

SOHATU, com. in jud. Calarasi, situata in V C. Baraganului, pe cursul superior al raului Rasa; 3.351 loc. (2005). Nod rutier. Intre 17 febr. 1968 sio 23 ian. 1981, com S. a facut parte din jud. Ilfov. In satul S. se afla biserica Schimbarea la Fata (1848).

BARA, bare, s. f. 1. Bucata lunga de lemn sau de metal careia i se dau diferite intrebuintari. 2. Stalp de poarta la unele jocuri sportive. ◊ Bara (fixa) = aparat de gimnastica format dintr-o vergea groasa de metal montata intre doi stalpi. 3. Bariera care desparte pe judecatori de avocati si de impricinati; p. ext. locul din instanta unde pledeaza avocatii. 4. Linie verticala sau orizontala care separa parti dintr-un text. ♦ (Muz.) Linie verticala care separa masurile pe portativ. 5. Prag de nisip situat sub apa, de obicei in fata gurii de varsare a unui fluviu. 6. Val de mare care urca o data cu fluxul de la gura unui fluviu spre amonte. – Din fr. barre.

BETELIE, betelii, s. f. Fasie ingusta cusuta in partea de sus a pantalonilor, a fustei etc.; tivitura facuta in acelasi loc (ca sa se treaca prin ea un siret etc.); bata; p. ext. margine tivita la gatul sau la manecile camasii sau ale iei. – Din bata.

GALBENEA, galbenele, s. f. 1. Planta erbacee cu tulpina groasa, cu frunze lanceolate si dintate, cu flori galbene, care creste in locuri umede (Rorippa amphibia). 2. (La pl.) Planta erbacee cu tulpina paroasa in partea de jos, cu frunze palmate si cu flori galbene-aurii (Ranunculus pedatus).Galbenele de padure = planta erbacee cu tulpina acoperita de peri si cu flori galbene-aurii, care creste in regiuni inalte (Ranunculus aureus). 3. (La pl.) Numele a trei plante erbacee din familia primulaceelor: a) planta cu tulpina dreapta, cu frunzele ovale acoperite cu peri si cu flori galbene (Lysimachia punctata); b) planta cu tulpina dreapta, cu frunze ovale-lunguiete si cu flori galbene dispuse in panicule terminale (Lysimachia vulgaris); c) drete (Lysimachia nummularia).Galben + suf. -ea.

ZARE, zari, s. f. 1. partea cerului sau a pamantului pe care o margineste linia orizontului; orizont. ◊ loc. adv. In zare sau (rar) In zari = la orizont; p. ext. departe. Din zari = din departari. ♦ (La pl.) Vazduh. 2. Lumina care se imprastie in jurul unei surse luminoase; raza. ♦ Expr. A se uita (sau a privi) in zare la ceva = a privi un obiect (transparent) asezandu-l in dreptul unei surse de lumina pentru a-l vedea mai bine. (O) zare de... = o cantitate mica de...** Zori de ziua, zorii zilei, 3. Culme, creasta, coama, varf. – Din sl. zarja.

DISTRIBUI, distribui, vb. IV. Tranz. A imparti ceva in mai multe locuri sau la mai multe persoane, dand fiecareia una sau mai multe parti; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere.

SFARSIT1 s. n. 1. Faptul de a (se) sfarsi; partea care sfarseste sau cu care se sfarseste ceva; moment final; fine. ◊ loc. adj. Fara sfarsit = care nu se termina sau pare ca nu se va termina niciodata. ◊ loc. adv. In sfarsit = in cele din urma, in fine. La sfarsit = la urma. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfarsit = a face sa inceteze, a termina. A lua sfarsit = a se termina, a se ispravi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-si da sfarsitul (sau obstescul sfarsit) = a muri. 3. (Inv.) Scop, tinta. [Var.: (reg.) farsit s. n.] – V. sfarsi.

SUPRAFATA, suprafete, s. f. 1. partea exterioara sau de deasupra a unui corp; fata. ♦ Fig. Exterior, aparenta. ◊ loc. adj. De suprafata = care nu are profunzime; superficial. * loc. adv. La suprafata = fara a patrunde in esenta lucrurilor, in mod superficial. 2. Intindere delimitata considerata sub raportul lungimii si latimii. ♦ (Geom.) Arie limitata de o linie inchisa (franta sau curba) masurata in unitati la patrat. – Supra- + fata (dupa fr. surface).

AFLUX ~uri n. 1) Acumulare a unui lichid (mai ales a sangelui) intr-o anumita parte a corpului. 2) Multime de oameni care se indreapta intr-un anumit loc; afluenta. ~ de vizitatori. [Sil. a-flux] /<fr. afflux, lat. affluxus

COLT1 ~uri n. 1) loc unde se intalnesc doua laturi sau doua muchii ale unui obiect. ~ul mesei. ~ul batistei.~ul gurii fiecare din cele doua extremitati ale gurii unde se intalnesc buzele. ~ de paine bucata de la margine a unei paini; calcai. ~ de strada unghi format de doua strazi care se intretaie. 2) parte a unei incaperi, unde se unesc doi pereti alaturati; ungher. ◊ A da din ~ in ~a face eforturi disperate pentru a scapa de ceva. 3) (in publicistica) Rubrica rezervata unei anumite specialitati. ~ satiric. 4) loc, departe de ochii lumii, care serveste drept refugiu pentru cineva. ◊ ~ de tara loc retras. In (sau din) toate ~urile (lumii) in (sau din) toate partile; (de) pretutindeni. La ~ de tara si la mijloc de masa intr-un loc ferit, dar avantajos. 5) Broboada subtire in forma de triunghi. /<bulg. kolec, sb. kolac

A GONI ~esc 1. tranz. 1) (fiinte) A face sa fuga, alergand din urma; a fugari. 2) (animale sau pasari de vanatoare) A alunga indreptand spre locul de panda al vanatorilor. 3) (fiinte) A forta sa plece (in alta parte); a da afara; a izgoni; a alunga. 2. intranz. A se misca foarte repede. /<sl. goniti

AL MILIARDULEA a a num. ord. Care ocupa locul indicat de numarul un miliard in ordinea numararii. ~ locuitor. ◊ A a parte care constituie o parte dintr-un miliard de parti egale. [Sil. -li-ar-] /miliard + (u)le + a

TOTAL1 ~uri n. 1) Rezultat al unei adunari; suma. ◊ In ~ adunand toate la un loc; de tot; in ansamblu. 2) Ansamblu pe care il constituie mai multe parti impreuna. /<fr. total

A VaNTURA vantur tranz. 1) (cereale) A trece prin vanturatoare. 2) fig. A face sa se imprastie, sa se spulbere. A-i ~ pe navalitori. 3) (moarea) A scoate din vas si a turna la loc de cateva ori la rand; a pritoci. 4) A misca intr-o parte si in alta; a agita. ~ caciulile in aer. 5) fig. (vorbe, vesti, stiri) A interpreta in fel si chip; a comenta in mod subiectiv. ~ intrigi. 6) A umbla mult; a bate drumurile. ◊ ~ lumea a calatori mult. /<lat. ventulare

EXPOZITIE s.f. 1. Expunere publica de opere de arta, de produse industriale, agricole etc. ♦ Spatiu amenajat special in acest scop. 2. Prima parte a unei opere literare, in care autorul face cunoscute subiectul, personajele, locul actiunii etc. 3. (Muz.) Prima sectiune a unei sonate sau a unei fugi, continand expunerea materialului tematic principal. 4. Premisa majora a unui silogism. [Gen. -iei, var. expozitiune s.f. / cf. fr. exposition, lat. expositio].

MESAGER s.m. 1. Purtator al unui mesaj; persoana care anunta ceva din partea cuiva; trimis, sol. ◊ Porumbel mesager = porumbel dresat sa se intoarca la locul de plecare pentru a transmite un mesaj. 2. (Genet.) Fractiune celulara de acid ribonucleic, care exercita o influenta genetica determinanta asupra celulelor unui organism; informator. [< fr. messager, it. messaggero].

fartoaie, fartoaie, s.f. (reg.) loc din drum la raspantii, putin aplecat, unde saniile aluneca intr-o parte cu spatele.

EXPOZITIUNE s. f. prima parte a unei opere literare, in care autorul face cunoscut subiectul, personajele, locul actiunii etc. (< fr. exposition)

HISTOGENEZA s. f. 1. formarea si dezvoltarea diferitelor tesuturi ale embrionului. 2. parte a embriologiei care studiaza dezvoltarea tesuturilor. 3. modificare a tesuturilor care are loc la insecte in urma metamorfozei. (< fr. histogenese)

MINUT s. n. 1. diviziune a timpului, a 60-a parte dintr-o ora. ◊ rastimp foarte scurt; clipa, moment. ◊ (pl.) mancare pregatita pe loc, la comanda consumatorului. 2. (mat.) unitatea de masura pentru unghiuri, a 60-a parte dintr-un grad sexagesimal sau a 100-a parte dintr-un grad centezimal. (< fr. minute, it. minuto, germ. Minute)

PLATFORMA s. f. I. 1. suprafata orizontala plana, planseul mobil sau fix (la un vehicul, la un vagon etc.). ♦ vagon, (auto)camion care are o suprafata plata, deschisa. ♦ parte a unui tramvai, autobus etc. pe unde urca sau coboara calatorii. 2. loc rezervat la bordul unor nave pentru apuntarea avioanelor si elicopterelor. ♦ suprafata de teren pe care se ridica noi constructii. ♦ ~ de lansare = loc amenajat pentru lansarea rachetelor mari; ~ spatiala = satelit artificial de mari dimensiuni, baza de lansare de pe orbita a navelor interplanetare; ~ industriala = zona in care sunt concentrate mai multe unitati industriale. 3. parte a unei cladiri, formata dintr-o suprafata orizontala plana. ♦ rampa pentru incarcarea si descarcarea vagoanelor. 4. (sport) instalatie orizontala rigida de pe care se executa sarituri in apa. 5. portiune mai rigida si mai solida a scoartei terestre. ♦ ~ continentala = zona a fundului marii care se inclina usor de la tarm spre povarnisul continental. ♦ constructie plutitoare sau fixa destinata forajului marin. ♦ loc ses (pe un deal, pe un munte). II. (fig.) program, expunere de principii ale unui partid politic, ale unei grupari oarecare, baza teoretica. (< fr. pate-forme)

BENUE 1. (BENOUE) Riu in Camerun si Nigeria, afl. stg. al Nigerului; 1.300 km. Izv. din Platoul Adamaoua. Navigabil pe c. 900 km in sezonul ploilor. 2. Stat in partea central-sudica a Nigeriei, traversat de riul omonim; 45,2 mii km2; 5 mil. loc. (1989). Centru ad-tiv; Makurdi. Expl. de min. de fier si columbit.

BETELIE, betelii, s. f. Fasie ingusta cusuta in partea de sus a pantalonilor, a fustei etc.; tivitura facuta in acelasi loc (ca sa se treaca prin ea un siret etc.); p. ext. margine tivita la gatul sau la manecile camasii sau ale iei. – Din bata.

CEDAR RAPIDS, oras in partea central-nordica a S.U.A. (Iowa), in Pod. Preriilor; 108,9 mii loc. (1988). Echipament electronic, utilaj minier, ind. carnii. Centru agricol (cereale). Colegii.

KATSINA {katsina] 1. Oras in N Nigeriei, centrul ad-tiv al statului omonim; 186,9 mii loc. (1992). Nod rutier. Piata pentru tutn, bumbac, piei si arahide. Centru cultural la populatiei hausa. Mestesuguri, artizanat. Fundat in sec. 12, a fost mult timp capitala unui stat hausa, ce a cunoscut o dezvoltare maxima in sec. 18. Cucerit de fulani (1806). 2. Stat federal in parte de N a Nigeriei, la granita cu Niger; 24,2 mii km2; 3,9 mil. loc. (1991). Centru ad-tiv: Katsina. Culturi de tutun, arahide, bumbac s.a.

HALBERSTADT [halbərʃtat], oras in partea central-nordica a Germaniei (Saxonia Superioara), la poalele Muntilor Harz; 45,4 mii loc. (1991). Constr. de masini agricole, vagoane de pasageri, utilaj energetic. Fabrici de hartie, cauciuc, produse textile si alim. (zahar, conserve de carne). Biserica romanica Lieben Frau (sec. 12), catedrala gotica (sec. 13-15), primarie (sec. 14). Muzeu. Fundat in sec. 12.

TABORA, oras in partea central-vestica a Tanzaniei, in Platoul Central, la 1.200 m alt.; 127,9 mii loc. (2002). Centru comercial. Prelucr. tutunului si a produselor agricole. Orasul modern a fost construit de arabi (1820). Vechea denumire: Kazeh.

ORŪMῙYEH (DARYᾹCHEHYE REZᾹ’ῙEH, URUMIYAH, URMIA) 1. Lac sarat navigabil in NV Iranului, in E pod. Armeniei, la V de Tābriz, la 1.275 m alt.; 4,7 mii km2; 145 km lungime; ad. max.: 15 m. Salinitate 230‰. Ins. Shāhῑ in partea central nordica. Port pr.: Sharaf-khāneh (in partea de NE). 2. Oras in NV Iranului, pe malul lacului omonim; 300,7 mii loc. (1986). Nod rutier. Piata agricola (fructe, tutun, orez, bumbac). Covoare. Ceramica. S-a mai numit Urmia (pana in 1926) si Rezā’ῑyeh (1926-1980).

ECUATORIAL, -A, ecuatoriali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care apartine ecuatorului, privitor la ecuator; specific, caracteristic ecuatorului. ◊ Zona ecuatoriala = zona de circa zece grade care se intinde de o parte si de alta a ecuatorului. Coordonate ecuatoriale = sistem de coordonate pentru determinarea locului unui astru pe sfera cereasca in raport cu ecuatorul ceresc. 2. S. n. Luneta astronomica cu un mecanism care ii permite sa se roteasca in jurul unei axe perpendiculare pe planul ecuatorului ceresc, in scopul urmaririi unui astru. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. equatorial.

SPLINA, spline, s. f. 1. Organ anatomic intern, moale si spongios, de culoare rosie-violeta, situat in partea superioara stanga a cavitatii abdominale, care produce limfocite, anticorpi, depoziteaza sangele etc. ◊ loc. adj. Fara splina = (despre animale) care este rezistent la fuga, care nu oboseste; (despre oameni) care munceste intens fara sa oboseasca. ◊ Expr. A i se pune cuiva splina =a simti dureri acute la splina, din cauza fugii, a mersului repede etc. 2. Planta erbacee cu frunze in forma de splina (1) si cu flori galbene-aurii; splinuta (1) (Chrysosplenium altrenifolium). – Din ngr. splina.

BAZILICA ~ci f. 1) (la romani) Edificiu public servind drept loc de judecata sau de adunari, avand interiorul impartit in trei sau cinci parti egale prin siruri de coloane. 2) Biserica sau catedrala (catolica) impunatoare, cu coloane in interior. [G.-D. bazilicei] /<fr. basilique

ESTRADA ~e f. 1) Scena improvizata intr-o sala sau in aer liber pe care au loc reprezentari artistice. ◊ Concert (muzica) de ~ concert (muzica) cu caracter usor, distractiv, variat. 2) parte mai ridicata intr-o sala, pe care este asezata masa unui prezidiu, o catedra etc. [G.-D. estradei; Sil. e-stra-da] /<fr. estrade

FUNDATURA ~i f. 1) Drum inchis la un capat (care intrerupe continuitatea circulatiei). 2) parte a unei localitati aflata departe de centru. 3) localitate izolata, aflata intr-un loc adancit, inchis de jur imprejur (de paduri, dealuri etc.). 4) loc in adancul unei paduri. /a [in]funda + suf. ~atura

GABIE ~i f. Platforma orizontala circulara, fixata in partea de sus a unui catarg, servind drept post de observatie sau drept loc de manevrare a panzelor. /<it. gabbia, fr. gabie

JOS1 adv. 1) La o inaltime relativ mica fata de pamant sau fata de alt loc; aproape de pamant. ◊ A (se) da ~ a (se) cobori. A lasa ~ a pune pe pamant sau pe podea. A lasa ochii in ~ a manifesta sfiala; a privi rusinat spre pamant. A privi (sau a masura pe cineva) de sus in ~ a privi (sau a masura pe cineva) cu o privire dispretuitoare. Cu nasul in ~ umilit; rusinat. De sus pana ~ in intregime. Din ~ dintr-un loc asezat mai la vale (sau mai la sud); din vale. In ~ in partea inferioara a unui obiect. De ~ a) de mai la vale; b) de la sud; c) din mase; din popor. 2) La acelasi nivel cu pamantul sau cu locul pe unde se umbla. ◊ Pe ~ a) pe pamant; pe podea; b) cu picioarele; fara nici un mijloc de locomotie. De pe ~ de pe pamant sau de pe podea. /<lat. deo(r)sum

UNGHER ~e n. 1) parte a unei incaperi, unde se unesc doi pereti formand un unghi; colt. 2) loc retras, ascuns. /<lat. anglareus

STAL s.n. Scaun, loc separat si numerotat intr-o sala de teatru (la parter); (p. ext.) parte a salii unde sunt plasate aceste scaune. [< fr. stalle].

STAL s. n. scaun, loc separat si numerotat intr-o sala de teatru (la parter); (p. ext.) parte a salii unde sunt plasate aceste scaune. (< fr. stalle)

SUPERIOR, -OARA I. adj. 1. asezat in partea de sus; deasupra. ◊ (despre cursuri de apa) spre izvor. 2. care are un loc inalt (intr-o ierarhie). 3. care se distinge prin calitati, prin merite deosebite. ◊ la un nivel mai inalt. ♦ matematici ~ oare = parte a matematicii care foloseste metode de cercetare foarte complexe; invatamant ~ = treapta a invatamantului care urmeaza dupa cel liceal; studii ~ oare = studii universitare. II. s. m. f. cel care ocupa un loc mai important intr-o ierarhie, cel care are un grad mai mare decat altul. (< lat. superior, fr. superieur)

piua (piue), s. f.1. Vas de pisat. – 2. Dirsta. – 3. (Inv.) Tun primitiv. – 4. parte a steampului, scobitura in instalatii, broasca, piulita. – Var. piva. Lat. pilla in loc de pila (Puscariu 1327; Candrea-Dens., 1387; REW 6496). Forma cu ll apare la Du Cange; var., ca in maduva. Pl. piue, piua nu se foloseste in prezent. – Der. piuar, s. m. (dirstar); piulita, s. f. (vas de pisat; piesa cu filet).

strana (-ne), s. f.1. (Inv.) Teren, cimp. – 2. Scaun, jilt pentru demnitari in biserica. – 3. Scaunul dirijorului. – 4. locul ocupat de cintareti in biserica. – 5. Tarc de noapte pentru turma. Sl. stranaparte, regiune” (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 372), cf. bg. stran, sb., cr., slov., ceh. strana.Der. stranic, adj. (inv., strain), cf. Coresi limba stranica si striinata, unde se vede ca stranic nu este din aceeasi familie cu strain, (var. inv. strainic), din sl. straniniku; stra(i)nic, s. m. (strain, venetic), inv.; stra(i)nici, vb. (a hoinari, a umbla), inv.

BOULDER [bəuldə], oras in partea central-vestica a S.U.A. (Colorado), la NV de Denver; 165,2 mii loc. (1980, cu suburbiile). Ind. aerospatiala. Statiune montana. Universitate.

CHAMPAIGN [tʃãpein], oras in partea central-nordica a S.U.A. (Illinois), la S de Chicago; 168,4 mii loc. (1980, impreuna cu Urbana si Rantoul). Centru comercial agricol (cereale, floarea soarelui). Echipament de aer conditionat. Aliaje din neferoase. Universitate (1867).

HERASTRAU 1. Lac antropic, pe valea Colentinei, in intregime asanat, situat in N municipiului Bucuresti; 77 ha. loc de agrement pentru locuitorii Capitalei si baza de sporturi nautice. 2. Parc in partea de N a Bucurestiului (187 ha), realizat in 1930-1936 de ing. N. Caranfil (forma de astazi dateaza din 1951). Aici se afla Muzeul Satului, intemeiat de Dimitrie Gusti si inaugurat la 17 mai 1936, Palatul Elisabeta (1936) s.a.

LARISTAN (LARESTAN), regiune naturala si fosta provincie in partea de S a Iranului, cu iesire la G. Persic; 216,5 mii km 2; 5,2 mil. loc. (1991). In arealul sau se afla in prezent prov. Būshehr, Fārs si Hormozgān. Relief predominant muntos (alt. max.: 3.202 m, vf. Kūh-e Kharmān), iar de-a lungul G. Persic se desfasoara o campie litorala. Clima secetoasa. Vegetatie de stepa. Pastorit. Orase pr.: Būshehr, Shῑraz, Bandar-e ’Abbās, Jahrom, Firūzābād.

OCOLI, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. si intranz. A strabate o distanta facand un ocol; a merge de jur-imprejur, a inconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita sa atingi sau sa lovesti pe cineva sau ceva, ferindu-te intr-o parte, facand un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu inconjur, a divaga. ◊ loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita sa intalnesti pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lasa ceva (in mod intentionat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Inv. si pop.) A pune gard imprejurul unui loc; a imprejmui, a ingradi. ♦ Fig. (Inv. si reg.) A apara, a proteja, a ocroti. ♦ (Inv. si reg.) A incercui din toate partile, a impresura, a asedia. – Din ocol.

TALIE, talii, s. f. 1. partea de la mijloc, mai subtire, a corpului omenesc, situata deasupra soldurilor; mijloc, brau. ♦ Parte a unei rochii sau a unei haine care imbraca mijocul; p. ext. corsaj. ◊ loc. adj. si adv. In talie = imbracat numai in haina sau in rochie (fara palton sau fara pardesiu). ♦ Parte a corpului omenesc cuprinsa intre umeri si solduri; trunchi. 2. Statura, inaltime, marime. ♦ Marime dupa care se confectioneaza obiectele de imbracaminte. 3. Fig. Nivel, grad (de pricepere, de cunostinte etc.). ◊ loc. adj. De talie = de talent, de valoare. ◊ Expr. A fi de talia cuiva = a avea aceeasi valoare, pricepere, iscusinta, talent etc. ca si altcineva sau ca cineva anume. 4. Timpul cat dureaza impartirea cartilor de joc la o partida de bacara. – Din rus. taliia. Cf. fr. taille.

DEGET ~e n. 1) (la om) Fiecare dintre prelungirile mobile cu care se sfarsesc mainile si picioarele. ◊ A arata (pe cineva) cu ~ul a semnala (pe cineva) batjocurii pulbice (incriminandu-l); a compromite (pe cineva). A-si musca ~ele a regreta; a se cai. A juca (sau a invarti) (pe cineva) pe ~e a amagi; a duce de nas. A sti (ceva) pe ~e a cunoaste in detalii; a sti in amanunte. A scapa printre ~e a se strecura pe neobservate, evitand dificultatile. A avea (ceva) in (la) ~ul cel mic a sti la perfectie. A-i pune (cuiva) ~ul pe rana a aminti (cuiva) lucruri neplacute sau nedorite; a depista elementul esential al unei probleme, al unei situatii. A pune ~ul (pe un act) a aplica amprenta digitala in loc de semnatura. 2) (la unele animale) Fiecare dintre prelungirile mobile de la sfarsitul labei. 3) parte a unei manusi care acopera prelungirile mainii. 4) pop. Unitate de masura a lungimii, suprafetei sau capacitatii, egala cu latimea unui deget. 5) tehn. (la seceratori sau cositori) Piesa care sprijina plantele in momentul taierii, separandu-le in fasii inguste. /<lat. digitus

DOS ~uri n. 1) partea de dindarat a unui lucru sau a unei fiinte care se opune fetei. ◊ In ~ul... in spatele; inapoia... Din ~ul din spatele; dinapoia. Pe din ~ a) prin intrarea din spate a unei case; b) pe ascuns; in taina. Pe de-a-ndoaselea a) altfel de cum trebuie; anapoda; b) invers; in alta ordine decat cea normala. 2) Extremitate dorsala a corpului pe care se sade; fund; sezut. 3) partea interioara a unei haine. ◊ Pe ~ a) cu fata inauntru; b) altfel decat trebuie. 4) loc ferit, adapostit, unde nu ploua, nu bate soarele, vantul. 5); ~ul mainii (sau palmei) partea de din afara a mainii sau a palmei. /<lat. dossum

IMPREJUR adv. In spatiul din preajma cuiva sau a ceva; in (sau pe) locurile din jur; in jur. A se uita ~.(De) jur ~ din (sau in) toate partile; in jur. [Sil. im-pre-] /in + pre + jur

INCEPUT ~uri n. 1) v. A INCEPE. 2) Prima realizare intr-un domeniu de activitate; debut. A avut un ~ bun. 3) parte care incepe sau cu care incepe ceva. ~ul anului.De la ~ din capul locului; din prima clipa. La ~ a) in stadiul initial; b) mai intai; in primul rand. 4) inv. Punct de plecare; obarsie; origine. A marca ~ul scrisului roman. /v. a incepe

OCNITA ~e f. 1) Adancitura, special facuta in peretii caselor taranesti, care serveste ca loc de pastrare a obiectelor de uz casnic; cotlon; cotruta. 2) inv. Cavitate arcuita in partea de sus, facuta in peretele unei constructii, care serveste ca element ornamental; firida. 3) Adancitura sub cuptor unde se pune ceva la incalzit. /ocna + suf. ~ita

TAIETURA ~i f. 1) loc taiat. 2) Rana produsa de un obiect taios. 3) Portiune de padure cu copacii taiati. 4) parte de text scoasa dintr-o publicatie. 5) Linie care de-limiteaza forma unui obiect. 6) Croiala a unei haine. 7) Fel de a taia. 8) fig. Senzatie de durere acuta. /a taia + suf. ~atura

pravat, pravate si pravaturi, s.n. 1. (inv. si reg.) drum drept (pe coama unui deal). 2. (reg.) directie in spatiu. 3. (reg.) put de intrare intr-o mina (pe verticala). 4. (reg.) parte abrupta a unei vagauni. 5. (inv.) tinta, obiectiv final; tel, scop. 6. (inv. si reg.) loc de observatie sau de urmarire; loc deschis folosit intr-un anumit scop. 7. (inv.) invatatura, norma, lucrare etc. care serveste drept indrumator. 8. (reg.) fier in forma de unghi drept de la rotilele unui plug. 9. (s.m.; inv.; in forma: pravet-praveti) dirijor de cor. 10. (s.m.; reg.; in forma: pravit-praviti) nuia, lastar, de salcie sau de tei cu care se leaga snopul de grau. 11. (s.f.; reg.; in forma: pravita) fier la capatul leucii carului, care se sprijina pe osie. 12. (s.f.; reg.; in forma: pravita) par lung si subtire, despicat la un capat, cu care se culeg fructele din pomi; par. 13. (s.f.; reg.; in forma: pravita) sarcina de lemne.

MINUT s.n. 1. Diviziune a timpului care reprezinta a saizecea parte dintr-o ora. ♦ Interval de timp nedeterminat, dar in general foarte scurt; clipa, moment. ♦ (Concr.) Mancare pregatita pe loc, la comanda consumatorului. 2. (Mat.) Subunitate de masura pentru unghiuri, care reprezinta a saizecea parte dintr-un grad sexagesimal sau a suta parte dintr-un grad centezimal. [Cf. fr. minute, it. minuto < lat. minutus – mic, marunt].

saceac, saceacuri, s.n. (reg.) 1. (in forma: salceag) parte componenta a unei case, lata de 2-3 palme, care se afla intre calcan si streasina casei. 2. (in forma: saciap) parte a podului situata pe capetele iesite in afara ale grinzilor. 3. (in forma: saciap) locul gol la streasina casei, intre cosoroaba si grinda. 4. barna care leaga stalpii casei deasupra.

ADVERB s. n. parte de vorbire neflexibila care determina un verb, un adjectiv sau alt adverb, aratand locul, modul, timpul etc. (< fr. adverbe, lat. adverbium)

jilav (jilava), adj.1. Umed, reavan. – 2. (Banat) Puternic, zdravan. Bg. zilav „elastic, lipicios”, cel de al doilea sens din sb. zilav „gros” si ambele din sl. zila „vena” (Miklosich, Lexicon, 198; Cihac, II, 158). Indicatia din DAR, conform careia cuvintul este putin folosit in Munt., nu este exacta. Pe de alta parte, jilav nu-l substituie pe umed, intrucit primul cuvint contine ideea de „imbibat, patruns de umezeala pe toate partile”. Der. din bg. vlazen „umed” (Conev 37) este gresita. Der. jilava, s. f. (loc umed); jilavie, s. f. (umezeala); jilavi, vb. (a imbiba, a umezi); jilaveala, s. f. (umezeala); jilavete (var. jiloveata), s. f. (bita, par), in Banat, din al doilea sens al lui jilav.

ADVENTIV, -A, adventivi, -e, adj. 1. (Bot.; despre plante) Originar din alte tari sau continente si care s-a raspandit fara a fi cultivat. 2. (Despre tesuturi, organe) Care se dezvolta in alte locuri decat cele obisnuite, normale etc. ◊ Radacina adventiva = radacina care se dezvolta pe diferite parti ale plantei. Mugure adventiv = mugure care se dezvolta din tesuturi. 3. (Geol.; despre cratere) Care are alta deschizatura decat craterul principal. – Din fr. adventif.

JENA [jena], oras in partea central-estica a Germaniei (Turingia), la E de Erfurt, pe raul Saale; 100,4 mii loc. (1993). Mecanica de precizie; ind. electronica, optiva (uzinele „Carl Zeiss”) si chimico-farmaceutica. Fabrica de sticla (lentile, sticlarie de laborator). Universitate (1557). Planetariu. Gradina botanica. Biserica Sankt Michael (1390-1506); primarie (1775). Muzee. Mentionat documentar pentru prima oara intre 881 si 899; statut de oras din 1284. In apropierea orasului, la 14 oct. 1806, armatele franceze conduse de Napoleon I au invins armatele prusiene, conduse de printul de Hohenhole. ◊ Sticla de J. = sticla de buna calitate, avand rezistenta marita la caldura si socuri, cu aplicatii in domeniul chimiei (termometre), al opticii (lentile), industrial ori de uz casnic. Produsa pentru prima oara de chimistul german F.O. Schott, care, impreuna cu E. Abbe si C. Zeiss, a intemeiat la J. un atelier de sticlarie (1884).

JEGALIA, com. in jud. Calarasi, pe bratul Borcea; 4.816 loc. (1998). Statie de c. f. Mare sistem de irigatii. Herghelie. Intre 1968 si 1981 a facut parte din jud. Ilfov.

corp n., pl. uri (lat. corpus). Ori-ce substanta, organica sau anorganica: toate corpurile-s solide, lichide sau gazoase. partea materiala a unei fiinte, trup: corp de om, de vita. Parte de armata mai mare de cit diviziunea: armata romaneasca are sapte corpuri. Regiment: banii corpului. Corporatiune: corpu ferarilor. Colectivitate, toti la un loc: corpu didactic (corepunde terminatiunii -ime cind e vorba de profesiuni: corpu studentesc = studentimea). Parte principala din ceva: casa asta are doua corpuri, corp de pompa. Corp ceresc, stea sau bolid. Corp de garda, post militar, soldati de paza. Corp al delictului, obiect care probeaza existenta delictului, cum ar fi un cutit ramas de la asasin. Corpuri legiuitoare, Camera si Senatu. Spirit de corp, spirit de solidaritate cu corpu ori cu societatea din care faci parte. A te constitui in corp, a te aduna, a te stringe formind un corp. In Let. corpus (rus. pol. korpus) si (grecizat) corpos, pl. uri, corp de armata (ca 3, 266-267).

DISlocA, disloc, vb. I. Tranz. si refl. A (se) misca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din intregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre straturi geologice) A-si modifica pozitia initiala (orizontala). ♦ Tranz. si refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulatii. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc in altul, a le schimba dintr-o garnizoana in alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea intre ei a unui cuvant sau a mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare.

TOTAL, -A, (1) totali, -e, adj., (2) totaluri, s. n. 1. Adj. Care cuprinde totul; intreg, complet; general. ♦ Fig. Cat se poate de mare; deplin, desavarsit. 2. S. n. Suma rezultata dintr-o adunare. ◊ loc. adv. In total = una peste alta, peste tot, cu totul. ♦ Intreg rezultat din reunirea partilor. – Din fr. total.

EVOLUTA s.f. 1. (Mat.) Curba, loc geometric al centrelor de curbura ale unei curbe date; desfasurata. 2. (Bot.) Organ rasucit spre partea dorsala. [< engl. evolute, germ. Evolute, cf. lat. evolutus – desfasurat].

secatura, secaturi, s.f. 1. (pop.) loc secat al unei ape (unde se poate prinde peste). 2. (inv. si reg.) loc intr-o padure defrisat si folosit ca pasune sau ca ogor; curatura, seci. 3. (inv.) spatiu liber, loc gol. 4. (inv.) portiune, element, fragment (dintr-un tot, dintr-un ansamblu). 5. (inv.) planta sau parte a unei plante care si-a pierdut seva, germenele de viata; uscatura. 6. (reg.) boala a oilor care se manifesta prin uscarea pielii. 7. (pop.; la pl.) lucru, fapt, vorba, afirmatie etc. fara valoare, fara importanta, fara sens; fleac, nimic. 8. (pop.; deprec.) persoana lipsita de orice valoare, de caracter etc.; lichea, otreapa, osistie, zdreanta, sichimea, martafoi, pramatie, puslama.

TOPOLOGIE s.f. 1. Ramura a geometriei care studiaza proprietatile figurilor din spatiu din punct de vedere calitativ. 2. (Mat.) Multime de parti ale unei multimi, supusa anumitor conditii; omotopie. [Gen. -iei. / < fr. topologie, cf. gr. toposloc, logos – studiu].

EVOLUTA s. f. 1. (mat.) curba loc geometric al centrelor de curbura ale unei curbe date; desfasurata. 2. (bot.) organ rasucit spre partea dorsala. (< engl. evolute, germ. Evolute)

SOLARIU s. n. 1. terasa, acoperis plat in partea de sus a unei case romane. 2. teren, terasa special amenajata pentru bai de soare. 3. loc de expunere la insolatie a unor plante din gradinile botanice. (< fr., lat. solarium)

locATIE, locatii, s. f. 1. Inchiriere. ♦ Chirie platita pentru anumite lucruri luate in folosinta temporara. ◊ Taxa de locatie = taxa care se plateste drept sanctiune in caz de depasire a termenului de incarcare sau de descarcare a vagoanelor de cale ferata sau a autovehiculelor. 2. (Jur.; in sintagma) Contract de locatiune = Contract prin care una dintre parti se obliga sa procure si sa asigure celeilalte parti folosinta unui lucru pentru un timp determinat in schimbul unei sume de bani. 3. Un loc anume, precis determinat. [Var.: locatiune s. f.] – Din fr. location, lat. locatio, -onis, engl. location.

bairac n., pl. e si uri (turc. [d. pers.] bairak) Vechi. Steag turcesc de matase foarte lat care se purta inaintea sangeacului, iar la noi, supt Fanarioti, steag mare deosebit de alem si sangeac. Trupa de voluntari supt steag. Fig. A ridica bairacu, a te revolta, a-ti proclama meritele. A purta bairacu, a lua parte la o lupta politica. Azi. Iron. Steag pus ca sa atraga lumea la un loc de petrecere. local cu asemenea steag. – Si baierac.

LANCASTER [lænkəstə], oras in partea central-vestica a Marii Britanii, pe canalul Lune, la 74 km N de Liverpool; 125,6 mii loc. (1991). Port fluvial. Ind. chimica (mase plastice), textila, a mobilei, hartiei si alim. Universitate (1964). Castel (sec. 12); biserica St. Mary (sec. 15). Mentionat documentar in 1193.

SUBSTANTA, substante, s. f. 1. Corp (omogen) alcatuit din atomi si din molecule (formate din aceleasi elemente) si care poseda o anumita forma, culoare, miros, gust etc. ◊ Substanta de contrast = substanta chimica utilizata la examenele radiologice, opaca la razele Roentgen. 2. (Anat.; in sintagmele) Substanta alba = parte a sistemului nervos central formata din fibrele celulelor nervoase. Substanta cenusie = parte a sistemului nervos central formata din corpurile celulelor nervoase. 3. Categorie filozofica care desemneaza fie esenta comuna si stabila a tuturor lucrurilor, fie ceea ce exista de sine statator. 4. parte esentiala, principala, constitutiva a unui lucru. ♦ Fig. Continutul, miezul unui discurs, al unei scrieri etc. ◊ loc. adv. (Rar) In substanta = pe scurt, in rezumat; in fond. – Din fr. substance.

PODINA, podini, s. f. 1. Pardoseala de scanduri la casa, la pod etc.; (inv. si reg.) fiecare dintre scandurile care alcatuiesc un tavan, un pavaj etc. ♦ (La pl.) Obligatie, in evul mediu, a negustorilor (brasoveni) din Tara Romaneasca de a intretine strazile din Bucuresti pavate cu scanduri. ♦ (La pl.) Taxa perceputa in trecut, la Iasi, pe carele cu produse care intrau in oras, in scopul intretinerii strazilor. 2. (Pop.) Suport pe care se cladeste claia sau stogul pentru a le feri de umezeala; partea de jos a stogului. 3. (Reg.) Platforma de scanduri inaltata deasupra terenului, pentru a folosi ca loc de observatie. 4. (Reg.) Podis. – Din rus., scr. podina, ucr. podyna.

NETED, -A, netezi, -de, adj. 1. Care are suprafata dreapta, fara asperitati; p. ext. lucios, alunecos. ♦ Muschi neted sau musculatura, fibra (musculara) neteda = muschi sau musculatura, fibra (musculara) care nu prezinta striatii. ♦ (Despre piele; p. ext. despre parti ale corpului) Fara creturi, fara zbarcituri, intins, catifelat, matasos. ♦ (Despre par) Lins, intins. 2. (Despre suprafete, locuri, terenuri) Care este drept, fara asperitati, care este lipsit de denivelari, de accidente: intins, plan, ses. ♦ (Despre drumuri) Fara hopuri sau fagasuri; plat, drept, uniform; lin. ♦ Expr. (Adverbial) A-i veni (sau a-i fi) neted = a-i fi usor, comod sa faca ceva, a-i veni la indemana. 3. Fig. Clar, precis, limpede, deslusit; p. ext. deschis, fatis, direct. – Lat. nitidus, -a.

RANA s. f. Fiecare dintre cele doua laturi ale corpului omenesc. ◊ loc. adv. si (rar) adj. Intr-o (sau pe o) rana = (culcat sau aplecat) pe o parte a trupului; (in legatura cu obiecte) inclinat intr-o parte, stramb. [Var.: (reg.) rala s. f.] – Lat. *rena (= renes).

BARA ~e f. 1) Bucata lunga si rigida de lemn sau de metal avand diferite intrebuintari in constructie, tehnica etc. 2) Fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale portii la unele jocuri sportive (hochei, fotbal, polo, handbal). A trimite balonul in ~. ◊ ~ fixa aparat de gimnastica format dintr-o vergea groasa de metal, fixata intre doi stalpi. ~e paralele aparat de gimnastica constand din doua vergele paralele fixate intre doi stalpi la aceeasi inaltime. 3) jur. loc rezervat avocatilor intr-o sala de judecata pentru a tine pledoaria. 4) Linie care separa anumite parti in interiorul unui text. 5) muz. Linie verticala cu care se separa masurile pe portativ. 6) Prag subacvatic de nisip care bareaza intrarea intr-un fluviu sau intr-un port. [G.-D. barei] /<fr. barre

A DESPARTI despart tranz. 1) (persoane sau obiecte aflate laolalta sau in acelasi loc) A face sa se desparta; a separa. 2) A desface in doua sau in mai multe parti; a imparti. /<lat. dispartire

FOTA ~e f. Piesa vestimentara ornamentata, care face parte din costumul national femeiesc, constand dintr-o bucata (sau doua) de stofa de lana tinand locul fustei. /<turc. fota

AL PATRULEA a ~a num. ord. Care ocupa locul indicat de numarul patru in ordinea numararii; care vine dupa al treilea. ~ rand.A ~a parte fiecare din partile egale ale unui intreg impartit in patru; o patrime; un sfert. /patru + le + a

strec, strecuri, s.n. (reg.) 1. linie ferata. 2. parte a joagarului, constand din doua sine de lemn, dispuse paralel, pe care se deplaseaza carul. 3. loc de trecere peste linia ferata. 4. galerie de mina.

CREUZET s. n. 1. vas rezistent la caldura, pentru reactii chimice la temperaturi inalte. 2. recipient dintr-un material refractar in industrie la topirea si elaborarea metalelor, aliajelor, sticlei etc. 3. partea de jos a unui furnal, unde se colecteaza, in procesul metalurgic, produsele de topire. 4. (fig.) loc unde se amesteca diverse influente, lucruri etc. (< fr. creuset)

ABRUD 1. Depr. de eroziune, intramontana, in M-tii Apuseni, la 600 m alt. Supr.: 36 km2. Relief colinar, format din culmi prelungi, impadurite, ce coboara spre partea centrala a depr. 2. Oras in jud. Alba, in depr. omonima din SE M-tilor Apuseni; 6.854 loc. (1991). Zacaminte de min. aurifere. Produse alim. si textile; filatura de bumbac; mat. de constr., expl. si prelucr. lemnului (cherestea). Turism. Din timpul stapinirii romane dateaza o asezare rurala si o mica fortificatie cu rol strategic. In ev. mediu atestat documentar din 1271. In 1491 i s-a acordat statutul de oras liber. Populatia de aici a participat la miscarea lui Sofronie (1759-1761), la rascoala condusa de Horea, Closca si Crisan (1784-1785) si la Revolutia din 1848-1849.

HALLE (Halle an der Saale) [halə], oras in partea central-estica a Germaniei (Saxonia Superioara), la 50 km NV de Leipzig, port pe Saale; 294 mii loc. (1995). Nod de comunicatie. Expl. de lignit. Constr. de strunguri si utilaje electrotehnice, prelucr. cauciucului, conf. si tricotaje, produse alim., incalt. Universitate (1694). Monumente: Moritzkirche (sec. 14-16), primarie (sec. 15-16), Der Rote Turm (sec. 15), Marktkirche (sec. 16), dom (sec. 16) si castelul Moritzburg (sec. 15-16, reconstruit in sec. 19, azi muzeu). Academie de Arte Frumoase. Muzeul „G.F. H*****”. Mentionat documentar in 806. A facut parte din Hansa (1281-1478). Resedinta arhiepiscopala (1503-1680). A aderat la Reforma in 1522. Prin Pacea Westfalica (1648), H. a trecut la Brandenburg (in 1680).



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)