Rezultate din textul definițiilor
NATIUNE, natiuni, s. f. Comunitate stabila de oameni, istoriceste constituita ca stat, aparuta pe baza unitatii de limba, de teritoriu, de viata economica si de factura psihica, care se manifesta in particularitati specifice ale culturii nationale si in constiinta originii si a sortii comune. [Pr.: -ti-u-] [Var.: (inv.) natie s. f.] – Din lat. natio, -onis, it. nazione, fr. nation, rus. natiia.
CARTIER ~e n. 1) Diviziune a unui oras care formeaza o unitate organica si se caracterizeaza prin anumite particularitati specifice. ~ muncitoresc. ◊ ~ satelit cartier mic, care depinde de altul mai mare. 2) Organ de conducere militara, care include personalul de deservire si mijloacele de transmisiuni. 3) Loc de cantonare a trupelor; cantonament. [Sil. -ti-er] /<fr. quartier
MELEAG ~uri n. Teritoriu de mare intindere avand anumite particularitati specifice (de clima, de relief, resurse economice); tinut; regiune. /<ung. mellek
PROZAIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de proza; propriu prozei. 2) (despre poezie) Care este lipsit de valoare artistica. 3) fig. Care este lipsit de particularitati specifice; de rand; obisnuit. [Sil. -za-ic] /<fr. prosaique, lat. prosaicus
ALCALIN, -A adj. (Despre substante) Care are particularitati specifice bazelor. ◊ Metal alcalin = metal din grupul metalelor monovalente; medicamente alcaline = medicamente folosite in tratamentul aciditatii gastrice. [< fr. alcalin].
ORALITATE s. f. 1. ansamblu de particularitati specifice limbii vorbite. 2. calitate a stilului unei scrieri de a se baza pe oralitate (1). 3. (jur.) principiu in temeiul caruia dezbaterea unui litigiu se desfasoara oral. 4. (psihan.) stadiu initial al dezvoltarii libidinale, avand ca zona erogena cavitatea bucala. (< it. oralita)
INDIVIDUALITATE, individualitati, s. f. 1. Totalitatea particularitatilor specifice unui individ sau unei persoane, care deosebesc un individ de altul sau o persoana de alta. 2. Persoana cu insusiri morale sau intelectuale deosebite; personalitate. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualite.
NATIUNE ~i f. Comunitate stabila de oameni constituita istoriceste si aparuta pe baza unitatii de limba, de teritoriu, de viata economica si de factura psihica, manifestate in particularitatile specifice ale culturii. [G.-D. natiunii; Sil. -ti-u-] /<lat. natio, ~onis, it. nazione, fr. nation
specificITATE s.f. Caracterul a ceea ce este specific; particularitate caracteristica. [Cf. fr. specificite].
INDIVIDUALITATE s. f. 1. ansamblul particularitatilor specifice unui individ, prin care acesta se distinge de ceilalti indivizi. ◊ ansamblul particularitatilor unui obiect, fenomen. etc. 2. persoana deosebit de inzestrata, de talentata. (< fr. individualite)
MARCA2 s. f. 1. semn distinctiv, inscriptie etc. care se aplica pe un obiect, pe o marfa etc. ◊ tip, model de fabricatie. ♦ de ~ = a) (despre produse) de calitate; b) (despre oameni) important, celebru. 2. trasatura specifica; particularitate. ◊ caracteristica a unei categorii sau unitati gramaticale. 3. fisa cu numar de ordine cu care muncitorii isi marcheaza prezenta la lucru. 4. sina vopsita in alb care arata punctul de intersectie a doua linii ferate. 5. (inform.) numar, cuvant asociat unei instructiuni care o deosebeste de celelate instructiuni ale programului. (< ngr. marca, fr. marque, rus. marka)
BOSIMAN, -A (cuv. olandez „oameni ai tufisurilor”) s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (La m., pl.) Populatie bastinasa negrida din S Africii (Desertul Kalhari). Ca particularitate specifica prezinta steatopigia (acumularea grasimii in regiunea fesiera) si zbircirea timpurie a pielii. ♦ Persoana care apartine acestei populatii. 2. Care apartine b. (1), privitor la b. ♦ (Substantivat, f.) Limba din familia khoisan, vorbita de b. (1).
AMPRENTA, amprente, s. f. Imagine a unui obiect intiparita prin presare pe o suprafata (plastica). ◊ Amprente digitale = urme lasate de degete pe o suprafata si care servesc la identificarea autorului unei infractiuni. Amprenta vocala = ansamblu al particularitatilor vocale specifice unui individ. ♦ Fig. Urma lasata de o idee, de o stare psihica etc. – Din fr. empreinte.
MOLDOVENISM, moldovenisme, s. n. particularitate lingvistica specifica vorbirii moldovenilor. – Moldovean + suf. -ism.
ETNICITATE s. f. Ansamblul particularitatilor etnice specifice unui popor, unei culturi. – Din engl. ethnicity.
INDIVIDUALIZA vb. I. tr. A scoate in evidenta un individ, un fapt etc., punand in lumina particularitatile lui specifice. [Pron. -du-a-. / < fr. individualiser].
INDIVIDUALIZA vb. tr. a scoate in evidenta un individ, un fapt, punand in lumina particularitatile lui specifice. (< fr. individualiser)
MARCA1, marci, s. f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaste etc. ♦ Tip, model, inscriptie (care indica sursa) de fabricatie. Marca de automobil. ◊ Loc. adj. De marca = de calitate superioara. ♦ (Inv.) Stema; blazon, emblema. ◊ Loc. adj. (despre oameni) de seama; marcant, distins. 2. Fisa de metal cu numar de ordine, cu care lucratorii isi dovedesc prezenta la lucru sau pe care o lasa in schimbul uneltelor primite. 3. Piatra sau bucata de sina vopsita in alb, asezata transversal intre doua linii de cale ferata care se intretaie, pentru a indica ramificatia liniei ferate si locul pana unde pot inainta vehiculele fara pericol de ciocnire. 4. Fig. Semn distinctiv, trasatura specifica, insusire caracteristica; particularitate. – Din ngr. marka, fr. marque. Cf. germ. Marke.
PSIHODIAGNOZA, psihodiagnoze, s. f. (Med.) Actiune complexa de investigare a individului prin intermediul tehnicilor psihologice pentru cunoasterea particularitatilor sale psihice specifice. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. psychodiagnose, engl. psychodiagnosis.
AMPRENTA s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristica, insusire, intiparire, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, tipar, trasatura, urma.
INSUSIETATE s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristica, insusire, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, trasatura.
INSUSIRE s. 1. v. apropriere. 2. deprindere, invatare. (~ unei meserii.) 3. v. asimilare. 4. atribut, calitate, caracter, caracteristica, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, trasatura, (reg.) insusietate, (fig.) amprenta, marca, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ esentiala a acestui fenomen este ...) 5. v. calitate. 6. v. valoare. 7. ca-litate, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de pret.) 8. v. dar. 9. facultate, proprietate. (Magnetul are ~ de a atrage fierul.) 10. dar, putere. (Are unele ~ miraculoase.) 11. v. facultate.
MARCA s. v. armoarii, atribut, blazon, calitate, caracter, caracteristica, emblema, insigna, insemn, insusire, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, stema, trasatura.
SIGILIU s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristica, insusire, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, trasatura.
TIMBRU s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristica, clopotel, insusire, nota, particularitate, proprietate, semn specific, trasatura.
PECETE s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristica, emblema, insusire, nota, particularitate, proprietate, semn, simbol, specific, stigmat, trasatura.
CARACTER s.n. 1. Totalitatea trasaturilor psihice esentiale si stabile ale omului, care se manifesta in modul specific de a se comporta al acestuia. ◊ Dans de caracter = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de caracter = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. ♦ Individualitate cu trasaturi psihice complexe prezentata intr-o opera literara. ♦ Ansamblu de insusiri morale manifestate prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 2. particularitate distinctiva care constituie specificul unui lucru. 3. Litera, semn grafic. 4. (Mat.) Numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. [Acc. si caracter. / < fr. caractere, cf. lat. character, gr. charakter – semn].
TIPIC, -A Care are, care prezinta particularitatile proprii unui tip; caracteristic, specific. // s.n. Totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar, care exprima in mod veridic esenta realitatii. [Cf. fr. typique, it. tipico, lat. typicus].
TIPIC, -A I. adj. care prezinta particularitatile proprii unui tip; caracteristic, specific. II. s. n. 1. caracterul a ceea ce este specific. 2. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar, care exprima in mod veridic esenta realitatii. (< fr. typique, lat. typicus)
particularitate s. f. caracter particular. ◊ caracteristica, specific. (< fr. particularite)
MONDENITATE ~ati f. 1) Eveniment sau particularitate din viata mondena. 2) Caracter monden; stare specifica pentru societatea inalta. /<fr. mondanite
CARACTER, caractere, s. n. 1. Ansamblul insusirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifesta in modul de comportare, in ideile si in actiunile sale. ♦ Personalitate morala ferma. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezinta trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. ♦ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = forma prelucrata pentru scena a dansurilor populare. 3. Trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Insusire, particularitate a unui organism. Caractere mostenite (sau ereditare) si caractere dobandite (sau neereditare). 4. Caracteristica a unui ansamblu de litere, cifre, accente si semne de tipar din aceeasi familie si din acelasi corp. – Din fr. caractere, lat. character.
TRASATURA ~i f. 1) mai ales la pl. Linie specifica a fetei unei persoane. A avea ~i alese. 2) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; caracter; particularitate; proprietate; calitate. 3) Aspect general, care determina fondul unui fenomen. ~ specifica a romanului. 4) Linie trasa pe hartie. ◊ Dintr-o ~ de condei fara a se gandi prea mult; la repezeala. [G.-D. trasaturii] /tras + suf. ~atura
particularitate s.f. Caracterul, natura a ceea ce este particular. ♦ Caracteristica, specific. [Cf. fr. particularite].
STIL1 s. n. I. 1. totalitatea particularitatilor caracteristice unei structuri, civilizatii, epoci, activitati etc. 2. conceptie si mod de exprimare specifice unei arte sau unui artist, unui curent, unei epoci, unei scoli artistice nationale etc. 3. totalitatea particularitatilor lingvistice, componistice etc. de exprimare a unui continut concret proprii unui scriitor, unui compozitor, unei opere, unui gen etc. ♦ ~ functional = varietate a limbii literare, intr-un anumit domeniu de activitate. ◊ maniera, mod personal in care un scriitor, un compozitor utilizeaza mijloacele de expresie. 4. mod, fel de a fi, de a se comporta, de a actiona. ♦ in ~ mare = care este realizat cu mijloace deosebit de mari. II. ~ calendaristic = denumire pentru cele doua sisteme de calendar; iulian si gregorian. III. instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. IV. (bot.) parte a pistilului aflata deasupra ovarului, care poarta stigmatul. (< fr. style, lat. stilus)
RASA1, rase, s. f. 1. Grup de indivizi apartinand aceleiasi specii de microorganisme, plante, animale, cu caractere comune, constante, conservate ereditar, care se deosebesc de alte varietati din aceeasi specie prin anumite caractere specifice. ◊ De rasa = de soi, bun: select. 2. Fiecare dintre grupurile biologice de populatii, caracterizate prin culoarea parului, a pielii si prin alte particularitati exterioare. – Din fr. race, germ. Rasse.
ACCENT, accente, s. n. 1. Pronuntare mai intensa, pe un ton mai inalt etc. a unei silabe dintr-un cuvant sau a unui cuvant dintr-un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca aceasta pronuntare sau alta particularitate de pronuntare. Accent ascutit. Accent circumflex. Accent grav. ◊ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate in relief, a da atentie deosebita (unei probleme). 2. Fel particular de pronuntare, specific unui grai, unei limbi sau unei stari afective. 3. Scoatere in relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonoritatii sau prin prelungirea duratei lui. – Din fr. accent, lat. accentus.
SINGULAR2 ~a (~i, ~e) 1) (despre trasaturi, particularitati) Care tine de un singur exemplar dintr-o clasa de elemente. ◊ Numar ~ categorie gramaticala care indica o singura persoana sau un singur lucru. 2) (despre fiinte sau despre lucruri) Care are anumite trasaturi distinctive specifice, individuale; unic in felul sau. /<lat. singularis, fr. singulier
CARACTER, caractere, s. n. 1. particularitatea fundamentala a unei persoane, care se manifesta in orientarea, unitatea si consecventa ideilor si actiunilor sale. ◊ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul intre caracterele personajelor. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. ♦ Individualitate prezentand trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. 2. Trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. 3. Semn grafic; litera. – Fr. caractere (lat. lit. character).