Rezultate din textul definițiilor
GALA1, gale, s. f. 1. Spectacol (sau sir de spectacole) cu caracter solemn, sarbatoresc, la care participa, de obicei, persoane oficiale. Gala filmului romanesc. ◊ Loc. adj. De gala = de sarbatoare, solemn. 2. (in sintagma) Gala de box = competitie sportiva la care au loc mai multe meciuri de box. – Din fr. gala.
GARDA, garzi, s. f. 1. Paza, supraveghere efectuata intr-o unitate militara, intr-o institutie civila etc.; (concr.) persoana sau grup de persoane care asigura aceasta paza. ◊ Garda de onoare = a) subunitate militara care prezinta onorurile unei persoane oficiale; b) paza simbolica instituita in semn de respect la ocazii solemne; grup de persoane care fac aceasta paza. Garda personala = grup de persoane insarcinat cu paza vietii unui demnitar. (in trecut) Garda civica (sau nationala) = unitate compusa din voluntari, care asigura paza si linistea intr-un oras. ◊ Loc. adj. De garda = a) care este insarcinat cu paza, cu supravegherea, cu ingrijirea. Soldat, medic de garda; b) care este de serviciu, deschis in afara orelor de functionare obisnuite. Farmacie de garda. ♦ Pozitie a bratelor si a corpului luata de un boxer, de un luptator etc. pentru a para loviturile adversarului sau pentru a ataca. ◊ Expr. A se pune in garda = a) (la scrima) a lua pozitia de aparare sau de atac; b) a-si lua toate masurile de precautie spre a nu fi surprins de un lucru neplacut. (La jocul de sah) Garda sau (rar) garda la regina = avertisment dat partenerului ca regina este amenintata. Garda veche (sau vechea garda) = cei care au participat in trecut la o actiune sociala, politica etc. 2. Aparatoare metalica montata intre manerul si lama unei sabii, unei spade etc. ◊ Garda tragaciului = piesa de protectie a tragaciului la armele de foc. – Din fr. garde.
ESCORTA, escorte, s. f. 1. Paza alcatuita din oameni inarmati care insotesc pe detinuti pentru a-i impiedica sa fuga; oamenii care alcatuiesc aceasta paza. 2. Grup de oameni care insotesc pe inaltii demnitari pentru a-i pazi sau pentru a le fi de folos. 3. Grup de nave sau de avioane militare care insotesc (in timp de pace) o nava sau un avion in care calatoresc persoane oficiale importante sau (in timp de razboi) vapoarele, avioanele etc. de transport sau de comert (pentru a le apara contra atacurilor inamice). – Din fr. escorte.
MEDIATIE, mediatii, s. f. Actiunea de a media; mediere, mijlocire; interventie a unui stat, a unei organizatii internationale ori a unei persoane oficiale pentru rezolvarea pasnica a conflictelor dintre state, luand parte la tratative si uneori formuland propuneri. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mediation.
REVISTA, reviste, s. f. 1. Publicatie periodica ce cuprinde articole, studii, dari de seama, note din domenii variate sau dintr-o anumita specialitate. 2. (In sintagme si expr.) Trecere in revista = solemnitate constand in trecerea unui comandant sau a unei persoane oficiale de-a lungul frontului unei subunitati sau unitati militare, care da onorul stand pe loc. A trece in revista = a examina pe rand, a cerceta succesiv elementele unui ansamblu. 3. Reprezentatie teatrala constand dintr-o succesiune variata de dansuri, cantece, scenete vesele cu subiecte din actualitate; spectacol de varietati. – Din it. rivista. Cf. fr. revue.
DELEGATIE ~i f. 1) Misiune data cuiva de a actiona sau de a vorbi in numele unui colectiv sau al unei institutii. 2) Grup de persoane oficiale trimis undeva pentru indeplinirea unei misiuni speciale. 3) Document oficial prin care este delegat cineva. [Art. delegatia; G.-D. delegatiei; Sil. -ti-e] /<fr. delegation, lat. delegatio, ~onis
A ESCORTA ~ez tranz. 1) (persoane oficiale) A duce sub escorta; a acompania pentru a face onoare sau pentru a asigura securitatea in timpul deplasarii; a insoti. 2) (detinuti) A tine sub escorta; a avea in paza pentru a impiedica sa fuga. ~ un arestat. 3) (nave comerciale sau de transport) A proteja de atacul inamicului. /<fr. escorter
EXERCITIU ~i n. 1) Activitate desfasurata sistematic cu scopul formarii sau perfectionarii anumitor deprinderii. 2) Instruire a militarilor in vederea insusirii artei militare. 3) Ansamblu de actiuni sau miscari pentru dobandirea sau dezvoltarea indemanarii, cunostintelor etc. intr-un anumit domeniu. ~i algebrice. 4) Tema data elevilor pentru a controla si a consolida cunostintele dobandite. 5): In ~ul functiunii in timpul sau in cadrul serviciului legal (al unui functionar sau al unei persoane oficiale). /<fr. exercice, lat. exercitium
ORA ore f. 1) Unitate de masura a timpului (egala cu a douazeci si patra parte dintr-o zi si cuprinzand 60 de minute sau 3.600 de secunde); ceas. ◊ ~ de ~ mereu, intruna. Din ~ in ~ cu regularitate la un interval de un ceas. Pe ~ in timp de o ora. ~ academica 45 de minute. 2) Distanta care poate fi parcursa intr-un interval de o asemenea durata. Parisul se afla la trei ore de zbor. 3) Moment al zilei calculat de la miezul noptii (sau de la amiaza). Ora 10. ◊ De ultima ~ foarte actual; recent; nou de tot. 4) Durata de timp nedeterminata. ◊ La ora actuala in prezent. 5) Timp rezervat dinainte pentru o anumita activitate. ◊ Ore de primire timp din ziua de lucru a unei persoane oficiale rezervat primirii solicitantilor. 6) Expunere sistematica si organizata dupa un program a unei materii de studiu intr-o institutie de invatamant. ~ de literatura. [G.-D. orei] /<lat. hora, it. ora
PORUNCA ~ci f. Dispozitie, scrisa sau orala, a unei autoritati sau a unei persoane oficiale, care urmeaza sa fie indeplinita; ordin; comanda. ◊ Cele zece ~ci v. DECALOG. Porunca! porunceste! porunciti! [G.-D. poruncii] /v. a porunci
PREROGATIVA ~e f. Privilegiu acordat in exclusivitate unui organ de stat sau unei persoane oficiale. /<fr. prerogative
PRESA1 f. 1) Ansamblu de publicatii periodice si cotidiene; literatura publicata (gazete, reviste, carti). ◊ Conferinta de ~ consfatuire a reprezentantilor mijloacelor de informare in masa pentru discutarea unor probleme actuale; b) intalnire a unor persoane oficiale cu jurnalistii pentru convorbiri si raspunsuri la intrebarile acestora. A avea ~ buna (sau ~ proasta) a se bucura de o apreciere buna (sau rea). 2) Activitate editoriala. 3) Corp al ziaristilor. [G.-D. presei] /<fr. presse
PUTERNIC ~ca (~ci, ~ce) (in opozitie cu slab) 1) (despre fiinte sau despre parti ale corpului lor) Care are o mare putere fizica; voinic; tare. 2) Care rezista la actiunea fortelor din afara; tare; dur; solid. Stalp ~. Gard de fier ~. 3) (despre masini, motoare, mecanisme etc.) Care are putere mecanica mare. 4) (despre sunete, lumini etc.) Care are intensitate sporita; intens. 5) (despre medicamente) Care actioneaza cu putere. 6) (despre actiuni, procese, fenomene) Care se produce cu putere. Ploaie ~ca. 7) (despre sentimente, senzatii) Care se caracterizeaza prin profunzime. 8) (despre persoane oficiale, colectivitati, organizatii, state etc.) Care se bucura de autoritate si influenta. 9) fig. Care este important prin continut sau valoare. Eveniment ~. /putere + suf. ~nic
RESEDINTA ~e f. 1) Sediu al unei autoritati sau al unei persoane oficiale; rezidenta. 2) Cladire sau localitate unde se afla acest sediu; rezidenta. /<fr. residence
REZIDENTA ~e f. 1) Sediu al unei autoritati sau al unei persoane oficiale; resedinta. 2) Cladire sau localitate in care se afla acest sediu; resedinta. /<fr. residence, germ. Residenz, lat. residentia
ULTRAJ ~e n. 1) Ofensa adusa unei persoane oficiale (aflate in exercitiul functiunii) constand din vorbe, gesturi sau amenintari. 2) Jignire grava. /<fr. oultrage, it. oltraggio
MEDIATIE s. f. actiunea de a media; mediere. ◊ interventie a unui stat, a unei organizatii internationale, unei persoane oficiale in vederea aplanarii sau prevenirii unui conflict. (< fr. mediation)
RESEDINTA s. f. sediu al unei autoritati sau al unei persoane oficiale; localitate, cladire unde se afla acest sediu; rezidenta. ◊ locul in care locuieste temporar cineva. (dupa fr. residence)
OASPETE, oaspeti, s. m. 1. persoana care viziteaza pe cineva in casa acestuia; cel caruia i se ofera ospitalitate; musafir, invitat. ♦ persoana (oficiala) care viziteaza o tara, o institutie sau asista (ca invitat, ca reprezentant) la o solemnitate, la un spectacol etc. 2. (Reg.) Nuntas. [Var.: oaspe, oaspat s. m.] – Lat. hospes, -itis.
oficialITATE, (1) oficialitati, s. f. 1. persoana oficiala; (la pl.) autoritatile dintr-o tara, dintr-un oras; reprezentantii oficiali ai autoritatii. 2. (Jur.; in sintagma) Principiul oficialitatii = principiu de baza al dreptului procesual penal, potrivit caruia procurorul si organele de urmarire penala, precum si instantele penale pot sa savarseasca din oficiu orice act care intra in competenta lor. 3. Caracter oficial, calitate, tinuta, atitudine oficiala. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialite.
EXERCITIU, exercitii, s. n. 1. Actiune fizica sau intelectuala, facuta sistematic si repetat, in scopul dobandirii sau perfectionarii unor deprinderi sau indemanari. ♦ Instruire a militarilor pentru manuirea armelor si executarea actiunilor de lupta. ♦ Tema servind ca mijloc pentru dobandirea sau dezvoltarea indemanarii, cunostintelor etc. intr-un anumit domeniu. 2. (Despre un functionar, o persoana oficiala; in sintagma) in exercitiul functiunii = in timpul indeplinirii sarcinilor de serviciu. 3. (Ec.; in sintagma) Exercitiu bugetar = perioada de timp, de obicei de un an, pentru care se intocmeste si se executa bugetul unui stat. [Pr.: eg-zer-] – Din fr. exercice, lat. exercitium.
MISIUNE, misiuni, s. f. 1. Insarcinare, imputernicire data cuiva, sarcina de a face un anumit lucru. 2. Grup de persoane (oficiale) trimis intr-o tara straina cu un anumit scop (de obicei diplomatic); delegatie. ◊ Misiune diplomatica = reprezentanta diplomatica a unui stat, condusa de un ambasador sau de un ministru plenipotentiar. 3. Actiune de propagare a crestinismului in tari cu alta religie dominanta; institutie religioasa dintr-o asemenea tara, prin care se propaga crestinismul. 4. Rol, rost, datorie, menire. [Pr.: -si-u-. – Var.: (1, inv.) misie s. f.] – Din fr. mission, lat. missio, -onis.
MEHMENDAR, mehmendari, s. m. (Turcism; in evul mediu, in Moldova si in Tara Romaneasca). 1. Boier (sau functionar) care insotea in calatorie pe domn sau o persoana oficiala de rang inalt, ingrijindu-se de gazduirea lor. 2. Comisar special insarcinat cu aprovizionarea. – Din tc. mihmandar.
RESEDINTA, resedinte, s. f. Sediul unei autoritati sau al unei persoane (oficiale); localitate sau cladire in care se afla acest sediu. ◊ Loc. adj. De resedinta = care serveste drept sediu unei autoritati sau unei persoane. – Din fr. residence (dupa sedinta).
DIPLOMAT2, -A, diplomati, -te, subst., adj. I. 1. S. m. si f. persoana oficiala care are misiunea de a intretine relatii cu reprezentantii oficiali ai altor state sau de a trata in numele statului sau. 2. S. m. si f. persoana care stie cum sa trateze o afacere, cum sa se comporte intr-o situatie (pentru a-si atinge scopurile). 3. Adj. Care este abil, subtil, siret in relatiile sociale; care arata, tradeaza abilitate, subtilitate, siretenie; diplomatie2. II. S. n. Prajitura preparata dintr-o crema aromata cu rom peste care se adauga frisca si fructe zaharisite. – Din fr. diplomate.
ANTICAMERA ~e f. Camera de asteptare la intrarea intr-un cabinet (pentru a fi primit in audienta). ◊ A face ~ a astepta mult inainte de a fi primit de o persoana oficiala. [G.-D. anticamerei] /<it. anticamera
CENZOR ~i m. 1) persoana oficiala care efectueaza cenzura. 2) (in Roma antica) Magistrat care efectua recensamantul cetatenilor, controla finantele si supraveghea moravurile. 3) persoana care verifica gestiunea unei intreprinderi comerciale, a unei societati etc. /<fr. censeur, lat. censor
COMANDA ~enzi f. 1) Dispozitie, scrisa sau orala, emisa de o autoritate sau de o persoana oficiala, spre a fi indeplinita de cei vizati; ordin; porunca. A da ~. ◊ Ton de ~ ton poruncitor. La ~ la cererea si dupa dorinta unui superior. 2) Functie de conducere militara. ◊ A lua ~anda a fi numit la conducerea unei actiuni militare. 3) Cerere prin care se solicita livrarea unui produs, executarea unei lucrari sau prestarea unui serviciu. 4) Marfa comandata. 5) Operatie prin care se manevreaza un sistem tehnic. ~ programata. ~ manuala. 6) Element al unui mecanism care asigura functionarea ansamblului. ◊ Semnal de ~ semnal transmis de dispozitivele automate pentru a determina desfasurarea unui proces tehnic. Panou (sau tablou) de ~ placa pe care sunt centralizate toate dispozitivele de comanda. [G.-D. comenzii] /<fr. commande
DEFENSOR ~i m. jur. rar persoana oficiala care apara cauza unui acuzat in fata justitiei; aparator; avocat. /<fr. defenseur, lat. defensor
DIPLOMAT3 ~ta (~ti, ~te) m. si f. persoana oficiala care reprezinta un stat in relatiile cu alte state. /<fr. diplomate
DISPOZITIE ~i f. 1) Aranjare a unor obiecte intr-o anumita ordine. 2) Precept obligatoriu (continut intr-un act normativ), emis de o persoana oficiala sau de o instanta. ◊ La ~ la indemana. A fi (sau a sta) la ~a cuiva a astepta ordinele cuiva, fiind gata sa le indeplineasca. 3) Stare sufleteasca (buna sau rea). [Art. dispozitia; G.-D. dispozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. disposition, lat. dispositio, ~onis
INSPECTOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. persoana autorizata sa inspecteze; persoana oficiala care face o inspectie; revizor. /<fr. inspecteur, lat. inspector, ~oris
MANDAT ~e n. 1) Misiune acordata cuiva de o persoana pentru a actiona in numele ei. 2) Document care certifica o astfel de misiune. 3) Dispozitie emisa de o autoritate sau de o persoana oficiala spre a fi indeplinita de cei vizati. ◊ ~ de arest act scris prin care un organ judiciar ordona arestarea unei persoane. 4) ~ postal formular-tip pe baza caruia se poate expedia prin posta o suma de bani. 5) Suma de bani expediata sau primita astfel. /<fr. mandat
MISIUNE ~i f. 1) Sarcina acordata cuiva in vederea realizarii unei actiuni. 2) Reprezentanta diplomatica a unui stat in alt stat. 3) Grup de persoane (oficiale) trimis undeva cu un anumit scop; delegatie. 4) Organizatie de crestini care propaga religia crestina in statele cu alta credinta dominanta. [G.-D. misiunii; Sil. -si-u-] /<fr. mission, lat. missio, ~onis
NOTAR ~i m. 1) persoana oficiala, investita cu drepturi juridice, care indeplineste functii ce tin de competenta notariatului. 2) ist. Secretar al unei primarii rurale. /<fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar
OASPETE ~ti m. 1) persoana care vine in vizita, in ospetie; musafir. 2) persoana oficiala invitata sa asiste la o adunare sau la o solemnitate. /<lat. hospes, ~itis
oficialITATE ~ati f. 1) Caracter oficial; atitudine oficiala. 2) persoana oficiala. 3) mai ales la pl. Reprezentant oficial al autoritatilor de stat. [Sil. -ci-a-] /<fr. officialite
ORDIN1 ~e n. Dispozitie, scrisa sau orala, emisa de o autoritate sau de o persoana oficiala spre a fi indeplinita de cei vizati; porunca; comanda. ◊ La ~ele cuiva la dispozitia cuiva. ~ de plata dispozitie in scris data unei banci de catre un debitor, pentru a vira din contul sau o anumita suma de bani in contul unui creditor. /<lat. ordo, ~inis, fr. ordre
PROCUROR ~i m. 1) persoana oficiala care supravegheaza respectarea stricta a legilor. 2) Acuzator public intr-un proces; reprezentant al procuraturii la judecata. /<fr. procureur
REVIZOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. 1) persoana oficiala care face revizie intr-un sector de activitate; inspector; controlor. ◊ ~ scolar inspector care, in trecut, efectua controlul scolilor primare. 2) rar persoana care face o corectura; corector. /<fr. revisseur, germ. Revisor
REZOLUTIE ~i f. 1) Decizie a unui colectiv adoptata in urma dezbaterilor. 2) Semnatura pusa de o persoana oficiala pe un document continand hotararea luata. 3) jur. Desfacere a unui contract pentru neexecutarea uneia dintre obligatiile reciproce ale partilor. [G.-D. rezolutiei; Sil. -ti-e] /<fr. resolution, lat. resolutio, ~onis
A ULTRAGIA ~ez tranz. livr. (mai ales o persoana oficiala aflata in exercitiul functiunii) A insulta prin vorbe si actiuni amenintatoare; a supune unui ultraj; a ofensa in mod grav. /Din ultragiu
ZBIR ~i m. inv. 1) persoana oficiala (mai ales politist) care manifesta duritate si brutalitate. 2) persoana care exercita o autoritate tiranica; tiran; satrap. /<fr. sbire, it. sbirro
OBSERVATOR, -OARE adj. 1. Care observa, scruteaza. ♦ Perspicace, patrunzator. 2. Prin care se atrage cuiva atentia asupra unor abuzuri, greseli etc. savarsite. // s.m. si f. Cel care are misiunea sa observe ceva, sa urmareasca ceva. ♦ persoana oficiala desemnata de un stat sau de o organizatie pentru a asista la lucrarile unei conferinte sau ale unor organisme internationale, fara drept de vot si fara calitatea de a-si asuma vreun angajament. ♦ Militar care executa o misiune de observare (2). [Cf. fr. observateur, lat. observator].
RESEDINTA s.f. Sediu, loc unde este instalata o autoritate sau o persoana oficiala; localitate, cladire unde se afla acest sediu. [Cf. fr. residence, it. residenza].
OBSERVATOR2, -OARE I. adj. 1. care observa, scruteaza. ◊ cu spirit de observatie, perspicace, patrunzator. 2. prin care se atrage cuiva atentia asupra unor abuzuri, greseli savarsite. II. s. m. f. 1. cel care are misiunea de a observa, de a urmari, a studia stiintific un fenomen. 2. cel care asista la un eveniment fara a participa. III. s. m.. 1. persoana oficiala desemnata de stat, de o organizatie, pentru a asista la lucrarile unei conferinte, organisme internationale, fara drept de vot si fara calitatea de a-si asuma vreun angajament. 2. militar care executa o misiune de observare (2). (< fr. observateur, lat. observator)
OMOLOG, -OAGA I. adj. 1. (despre puncte, laturi apartinand fiecare unei figuri) care se afla intr-o corespondenta biunivoca. 2. (biol.; despre organe) care au aceeasi structura si origine, dar se deosebesc morfologic si functional. 3. (despre substante organice) cu functiuni si structuri analoage. II. s. m. 1. (chim.) substanta dintr-o clasa de substante care difera de celelalte prin prezenta gruparii -CH2-. 2. persoana oficiala care detine aceeasi functie cu o alta. (< fr. h*******e)
ORDIN s. n. 1. dispozitie obligatorie, data de o autoritate sau persoana oficiala; porunca; comanda. 2. comunitate catolica de calugari care se supuneau anumitor reguli de organizare si de activitate; cin, tagma. ◊ comunitate de cavaleri calugari din evul mediu. ◊ societate, asociatie in care cineva era primit in semn de onoare. 3. decoratie superioara medaliei. 4. dispozitie de plata (a unei sume). 5. (biol.) grup intre clasa si familie. 6. (mat.) ~ de multiplicitate (al radacinii unei ecuatii algebrice) = numar natural care arata de cate ori apare o radacina (solutie) intr-o ecuatie algebrica. 7. sistem de arhitectura ale carui elemente sunt dispuse si proportionate dupa anumite reguli. 8. rang. categorie. ♦ de ul = cu caracter (de); de prim ~ = de cea mai buna calitate, excelent. (< lat. ordo, -inis, fr. ordre)
SOL2, soli, s. m. persoana trimisa (oficial) undeva pentru o misiune; spec. emisar insarcinat sa duca tratative oficiale in numele unei tari sau al unui suveran (din evul mediu). ♦ Vestitor. ♦ (La nuntile taranesti) Flacau trimis de mire in satul sau la casa miresei spre a-i vesti sosirea. – Din sl. solu.
SCRIITOR, -OARE, scriitori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Autor de opere literare. 2. S. m. Functionar de cancelarie care copia sau redacta acte, scrisori oficiale etc. ♦ persoana in slujba domnului sau a unui inalt demnitar de stat, care indeplinea functia de secretar; diac, logofat. 3. S. n. (Inv.) Masa de scris; birou. [Pr.: scri-i-] – Scrie + suf. -tor.
STAROSTE, starosti, s. m. 1. Conducator al unei corporatii, al unei bresle din trecut; p. gener. conducator, sef, fruntas. 2. persoana care conducea in trecut (in Moldova) un tinut aflat la marginea tarii. 3. (Reg.) persoana trimisa oficial de un tanar la parintii unei fete pentru a o cere in casatorie; petitor; p. ext. persoana care conduce ceremonia nuntii. – Din sl. starosta.
BULETIN ~e n. 1) Document oficial, prin care se consemneaza sau se confirma ceva. ◊ ~ (de identitate) act oficial care atesta identitatea unei persoane. 2) Informatie oficiala despre evenimente sau chestiuni de actualitate si de interes public. ~ meteorologic. ~ de stiri. 3) Publicatie periodica oficiala, cuprinzand legi, decrete, dispozitii. 4) Publicatie periodica care cuprinde dari de seama, studii scurte si informatii dintr-un anumit domeniu de activitate. 5): ~ de vot imprimat pe care se scrie lista candidatilor la o alegere si prin care alegatorii isi exercita dreptul de vot. /<fr. bulletin
ISTORIOGRAF s.m. persoana insarcinata oficial sa scrie istoria unei epoci, a unei domnii etc.; (p. ext.) istoric. [Pron. -ri-o-. / < fr. historiographe, lat. historiographus, cf. gr. historia – istorie, graphein – a scrie].
ORGANISM s. n. 1. corp viu, organizat prin metabolism si reproducere; fiinta. 2. (fig.) ceea ce se prezinta, functioneaza ca un tot unitar; organizatie. 3. asociatie de persoane, societate oficiala recunoscuta. (< fr. organisme, lat. organismus, gr. organismos, germ. Organismus))
A CONVOCA convoc tranz. (persoane) A chema (oficial) la o reuniune. /<fr. convoquer, lat. convocare
DRAGOMAN ~i m. inv. (in Orient) persoana care indeplinea oficial functia de interpret pe langa o solie straina. /<ngr. dragomanos, dragumanos
A INSTALA ~ez tranz. 1) (masini, aparate tehnice etc.) A aseza la locul destinat (fixand toate piesele) pentru a functiona; a monta. 2) (persoane) A pune (oficial) intr-o functie. 3) (persoane) A face sa se instaleze. /<fr. installer, lat. installare
MEDIATOR1 ~oare (~ori, ~oare) m. si f. persoana (sau delegatie oficiala, guvern) care mediaza un acord intre doua parti; mijlocitor; intermediar. [Sil. -di-a-] /<lat. mediator
OMOLOG2 ~gi m. Fiecare dintre persoanele cu functii oficiale de acelasi rang, privite in raport una fata de alta (in alt stat sau in alta institutie). /<fr. h*******e
A PARI ~asc tranz. A prezenta ca vinovat de infaptuirea unor actiuni reprobabile tinute in taina, dand in vileag, cu intentii rele (in fata unor persoane sau organe oficiale); a denunta; a declara. /<sl. p[a]reti
TALMACI ~ m. inv. 1) persoana care indeplinea oficial functia de interpret pe langa o solie straina; tergiman; dragoman; translator; interpret. 2) persoana care talmacea sau talcuia ceva; talcuitor; traducator; interpret. /<sl. tlumati
TERGIMAN ~i m. inv. persoana cu functia oficiala de interpret; dragoman; talmaci; translator; interpret. /<turc. tercuman
TURNEU ~e n. 1) Deplasare a unor artisti pentru reprezentatii in alta localitate. 2) Deplasare a sportivilor pentru a participa la diferite competitii. 3) Calatorie oficiala a unei persoane cu itinerar prestabilit. ~ de inspectie. /<fr. tournee
LEGITIMATIE s.f. Act, document personal care atesta oficial identitatea unei persoane, gradul pe care il are etc. [Gen. -iei, var. legitimatiune s.f. / cf. fr. legitimation].
LEGITIMATIE s. f. act, document personal care atesta oficial identitatea unei persoane. (< fr. legitimation)
PARTICULAR, -A I. adj. 1. care apartine numai anumitor persoane sau lucruri. ♦ in ~ = in mod deosebit, in special. ◊ care constituie proprietatea individuala a cuiva. 2. cu caracter individual; caracteristic, specific. ◊ (log.; despre judecati) in care predicatul se refera numai la o parte din sfera subiectului. 3. cu caracter neoficial; privat; (despre lectii) predat elevilor in afara orelor oficiale de scoala. II. s. n. categorie filozofica, veriga intermediara intre singular si general. III. s. m. persoana care nu detine o functie oficiala; (p. ext.) persoana considerata ca individ in raport cu statul. (< fr. particularis, germ. partikular, /III/ Partikular)
NOTIFICATIE, notificatii, s. f. Act, document prin care se notifica ceva. ♦ Instiintare oficiala scrisa adresata unei persoane, prin organul competent, cu scopul de a o informa ca un fapt sau un act juridic a fost indeplinit sau urmeaza sa fie indeplinit; notificare. [Var.: notificatiune s. f.] – Din fr. notification.
CITATIE ~i f. Act oficial prin care o persoana este invitata in fata unei instante judecatoresti. [G.-D. citatiei; Sil. -ti-e] /<fr. citation, lat. citatio, ~onis
A NOTIFICA notific tranz. 1) (acte juridice)A aduce la cunostinta (unei persoane interesate) pe cale oficiala. 2) pop. A sublinia in mod special. /<fr. notifier, lat. notificare
NUMIRE ~i f. 1) v. A NUMI si A SE NUMI. 2) Act oficial prin care unei persoane i se acorda dreptul sa exercite o functie. /v. a (se) numi
PRISTAV ~i m. inv. 1) persoana care anunta stirile oficiale; crainic. 2) Supraveghetor pe mosia unui boier; vataf. /<sl. pristavu
SECTA ~e f. 1) Comunitate religioasa care s-a separat de biserica oficiala. 2) fig. Grup de persoane izolate, care sustin o doctrina filozofica, politica etc. /<lat. secta, fr. secte
BULETIN, buletine, s. n. 1. (Urmat de determinari) Scurt comunicat, raport, anunt sau nota oficiala care contine informatii de actualitate si de interes public. ♦ Adeverinta eliberata de o autoritate pentru a atesta ceva. Buletin de analize medicale. ♦ Nume dat unei publicatii periodice cu scurte dari de seama, studii si informatii de specialitate etc. 2. (Adesea cu determinarea „de identitate”) Act oficial care atesta identitatea unei persoane. 3. (In sintagma) Buletin de vot = imprimat cuprinzand numele si prenumele candidatilor la o alegere, cu ajutorul caruia alegatorii isi exercita dreptul de vot. – Din fr. bulletin.
PRISTAV, (1, 2) pristavi, s. m., (3) pristavuri, s. n. 1. (In evul mediu, in Tara Romaneasca si in Moldova) persoana care anunta populatiei stirile oficiale; crainic. ♦ Functionar administrativ; ispravnic. 2. S. m. Vataf pe mosia unui boier. 3. S. n. (Inv.) Comunicare oficiala, ordonanta, porunca. – Din sl. pristavu.
OMOLOG, -OAGA, omologi, -oage, adj., s. m. 1. Adj. (Despre doua elemente apartinand unor figuri geometrice intre care exista o corespondenta determinata) Care corespunde, care se afla in corespondenta. Laturi omoloage. 2. Adj. (Despre o substanta organica) Care are o structura chimica diferita de structura altei substante prin prezenta unei grupe in care carbonul se afla in combinatie cu doi atomi de hidrogen. Hidrocarburi omoloage. 3. Adj. (Biol.; despre unele organe) Care are structura asemanatoare si origine comuna, dar forma externa si functiuni diferite. 4. S. m. persoana care detine o functie oficiala intr-o organizatie sau intr-un stat, privita in raport cu o alta persoana care detine aceeasi functie oficiala intr-o alta organizatie sau intr-un alt stat. – Din fr. h*******e.
CITATIE, citatii, s. f. 1. Invitatie oficiala scrisa, prin care o persoana este chemata sa se infatiseze la o anumita data inaintea unei instante judecatoresti sau a unei autoritati; citare; p. ext. (concr.) hartie oficiala care cuprinde aceasta invitatie. 2. (Inv.) Citat. [Var.: (inv.) citatiune s. f.] – Din fr. citation, lat. citatio, -onis.
CRAINIC ~ca (~ci, ~ce) m. si f. 1) inv. persoana care aducea la cunostinta multimii poruncile suveranului sau ale autoritatilor; vestitor. 2) persoana care citeste informatiile, comunicarile oficiale, anunta programul la un post de radio sau de televiziune; spicher. /<ucr. krajnik
A DESPROPRIETARI ~esc tranz. (persoane) A lipsi in mod oficial de o proprietate. /des- + a [im]proprietari
A EVIDENTIA ~ez tranz. 1) A face sa se evidentieze; a scoate la iveala; a reliefa; a remarca; a vadi; a decela. 2) (meritele sau succesele unei persoane) A recunoaste in mod oficial. /Din evidenta
A INVESTI ~esc tranz. 1) (persoane) A pune in mod oficial (intr-o functie, intr-un drept sau intr-o demnitate). 2) (in evul mediu) A supune investiturii. /<fr. investir, lat. investire
SEMNATAR ~a ( ~i, ~e) m. si f. persoana care semneaza un act oficial. /<fr. signataire
A TURNA1 torn tranz. 1) (substante lichide, pulverulente, granuloase) A face sa curga prin rasturnarea unui recipient (in, pe sau peste ceva); a varsa. ~ apa in pahar. ◊ ~ ulei pe rana a alina durerea cuiva. ~ gaz in foc a atata si mai tare spiritele. ~ cu galeata (sau ca din galeata) a ploua torential. 2) tehn. (obiecte) A obtine, varsand un amestec special intr-un tipar. ~ o statuie de bronz. 3) fam. A compune la repezeala. ~ o scrisoare. ◊ ~ la gogosi (sau verzi si uscate) a spune minciuni.4) fam.(persoane) A invinui de lucruri considerate reprobabile si tinute in taina, dandu-le in vileag cu intentii rele (in fata unor persoane sau a unor organe oficiale); a denunta; a pari; a declara. /<lat. tornare
pristavnic, pristavnici, s.m. (inv.) 1. conducator, sef (ecleziastic). 2. persoana care anunta public stirile oficiale, dispozitiile, ordonantele; crainic, pristav.
BULETIN s. n. 1. act, livret oficial care atesta identitatea unei persoane. ◊ adeverinta prin care se consemneaza ceva. 2. scurta comunicare oficiala cuprinzand informatii de actualitate. 3. periodic editat de o institutie specializata: referate, studii si informatii dintr-un anumit domeniu; publicatie periodica oficiala care cuprinde legi, decrete, decizii etc. 4. ~ de vot = imprimat cu numele candidatilor la o alegere. (< fr. bulletin)
BULETIN, buletine, s. n. 1. Act oficial care atesta identitatea unei persoane. ♦ Adeverinta eliberata de o autoritate pentru a atesta ceva. 2. (Cu determinari) Scurt comunicat, raport, anunt sau nota oficiala, cuprinzand informatii de actualitate si de interes public. 3. Nume dat unei publicatii periodice cuprinzand scurte dari de seama, studii si informatii de specialitate etc. ◊ Buletin (oficial) = publicatie periodica cu caracter oficial, de stat, cuprinzand legi, decrete, decizii etc. 4. Lista cu numele candidatilor la o alegere, cu ajutorul careia voteaza alegatorul. – Fr. bulletin (<it.).
ISTORIOGRAF, istoriografi, s. m. persoana insarcinata, in trecut, in mod oficial, sa scrie istoria unei epoci, a unei domnii etc.; p. ext. istoric. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. historiographe, lat. historiographus.
DIALOG, dialoguri, s. n. 1. Convorbire intre doua persoane. ♦ (P. spec.) Convorbire (cu caracter oficial) care are loc intre reprezentantii a doua parti, a doua tari etc. ♦ (P. spec.) Forma de convorbire intre doua personaje, in care sunt scrise de obicei operele dramatice; pasaj dintr-o opera literara in care se reda convorbirea dintre doua personaje. ◊ Linie de dialog = semn ortografic de punctuatie care indica inceputul vorbirii fiecarui participant la o convorbire. 2. Opera literara scrisa sub forma de dialog. [Pr.: -di-a-] – Din fr. dialogue, lat. dialogus.
REPREZENTARE, reprezentari, s. f. Actiunea de a reprezenta si rezultatul ei. 1. Infatisare, redare, reproducere a unui lucru (prin mijloace plastice). ♦ Reprezentare topografica = inscriere pe un plan, pe o harta etc. a detaliilor de pe teren cu ajutorul semnelor topografice. 2. Imagine senzoriala a obiectelor si fenomenelor realitatii, evocata mintal, in absenta acestora, pe baza perceptiilor anterioare. 3. Interpretare pe scena a unei lucrari dramatice; reprezentatie (1). 4. (In sintagma) Cheltuieli de reprezentare = sume prevazute intr-un buget cu scopul de a acoperi cheltuielile rezultate din indeplinirea functiilor oficiale pe care le detine o persoana. – V. reprezenta.
CRAINIC, -A, crainici, -ce, subst. 1. S. m. (Inv.) persoana care anunta multimii poruncile suveranului sau ale autoritatilor; vestitor. 2. S. m. si f. persoana care citeste informatiile, comunicarile, stirile oficiale etc., anunta programul la o statie de radio, de televiziune sau la o manifestatie; spicher. 3. S. m. (Reg.) Haitas, gonaci (la vanatoare). – Din ucr. krajnik.
ISTORIOGRAF ~i m. persoana care se ocupa (in mod oficial) cu descrierea istoriei unei perioade date. [Sil. -ri-o-graf] /<fr. historiographe, lat. historiographus
SPICHER ~i m. persoana care citeste informatiile, comunicarile, stirile oficiale etc. la radio sau la televiziune; crainic. /<fr., engl. speaker, germ. Speaker
REPREZENTARE s.f. 1. Actiunea de a reprezenta si rezultatul ei. ♦ Reproducere, infatisare a unui lucru (cu mijloace plastice). ♦ Reprezentare topografica = inscrierea pe un plan, pe o harta a detaliilor de planimetrie si de nivelment; cheltuieli de reprezentare = sume prevazute intr-un buget pentru acoperirea cheltuielilor rezultate din indeplinirea functiilor oficiale pe care le detine o persoana. 2. Prezentare pe scena a unei piese de teatru; reprezentatie. 3. Reproducere in constiinta omului a obiectelor si a fenomenelor care au actionat anterior asupra simturilor sale; imagine senzoriala concreta a fenomenelor lumii exterioare. [< reprezenta, cf. fr. representation].
REPREZENTARE s. f. 1. actiunea de a reprezenta. 2. infatisare, redare (cu mijloace plastice), reproducere. ♦ cheltuieli de ~ = sume prevazute intr-un buget pentru acoperirea cheltuielilor rezultate din indeplinirea functiilor oficiale pe care le detine o persoana. 3. reprezentatie. 4. imagine senzoriala a obiectelor sau fenomenelor lumii exterioare, evocata in constiinta in absenta acestora; proces psihic care realizeaza aceasta evocare. (< reprezenta)
REUNIUNE, reuniuni, s. f. 1. Intalnire a unui grup de persoane, intrunire, adunare. ♦ Reprezentatie sportiva amicala sau oficiala; intrecere, competitie. 2. (Inv.) Asociatie, societate. [Pr.: re-u-ni-u-] – Din fr. reunion.
DIPLOMA, diplome, s. f. 1. Act oficial care certifica pregatirea profesionala a unei persoane, un anumit titlu etc. 2. Act eliberat unui participant la o expozitie sau la un concurs, prin care se recunoaste calitatea deosebita a lucrarilor expuse sau a rezultatelor obtinute de acesta. 3. (In evul mediu) Act prin care se acorda cuiva un titlu de noblete, anumite privilegii etc. – Din fr. diplome, lat. diploma.
A ADMONESTA ~ez tranz. (persoane) A mustra cu severitate in mod oficial. /<fr. admonester
A LEGITIMA ~ez tranz. 1) (persoane) A identifica pe baza de acte oficiale. 2) fig. (actiuni, opinii etc.) A demonstra ca fiind legitim, just; a justifica; a indreptati; a motiva. /<fr. legitimer
ORTODOX ~xa (~csi, ~xe) 1) si substantival Care tine de biserica crestina rasariteana; propriu Bisericii rasaritene. 2) (despre conceptii, opinii, doctrine etc.) Care este considerat ca fiind cel mai corespunzator adevarului. 3) si substantival fig. (despre persoane) Care nu recunoaste altceva decat linia oficiala. /<ngr. ortodoxos, lat. orthodoxus, fr. orthodoxe
BULETIN s.n. 1. Act, livret oficial cu care se poate legitima o persoana, atestandu-i identitatea. ♦ Adeverinta prin care se consemneaza ceva. 2. Scurta comunicare oficiala. 3. Publicatie periodica, cuprinzand dari de seama, studii si informatii dintr-un anumit domeniu; publicatie periodica (oficiala) care cuprinde legi, decrete etc. 4. Lista, hartie care cuprinde numele candidatilor intr-o alegere si care este introdusa in urna. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. bulletin, cf. it. bolletino].
CONVOCA vb. I. tr. A chema, a aduna (oficial) intr-un loc un grup de persoane, un corp constituit etc. cu un anumit scop. [P.i. convoc, 3,6 -voaca. / < fr. convoquer, it., lat. convocare].
strigaci, strigaci, s.m. (inv.) persoana care anunta cu glas tare stirile oficiale; strigas.
AUDIENTA s. f. 1. intrevedere oficiala acordata de catre un demnitar unei persoane care l-a solicitat. 2. interes pe care cineva il poarta celui care i se adreseaza; atentie; succes. ♦ a avea ~ la public = a trezi interesul unui public numeros. 3. acceptare (entuziasta) a ceva. 4. (jur.) sedinta de judecata in care are loc audierea partilor. (< fr. audience, lat. audientia)
CONVOCA vb. tr. a chema (oficial) intr-un loc un grup de persoane, un corp constituit. (< fr. convoquer, lat. convocare)
ISCALITURA, iscalituri, s. f. Numele unei persoane scris de ea insasi pe un act oficial, pe o scrisoare, pe o chitanta etc. (pentru a le certifica); semnatura; p. ext. felul cum iscaleste cineva. – Iscali + suf. -tura.
TRIMIS2, trimisi, s. m. persoana careia i s-a incredintat o misiune oficiala; delegat, mesager. ♦ Reprezentant diplomatic al unei tari, inferior in rang ambasadorului. ♦ Fig. Apostol, misionar. – V. trimite.
CARTE carti f. 1) Scriere tiparita, legata sau brosata in volum. ◊ ~ de capatai lucrare preferata de cineva, absolut indispensabila intr-un domeniu de activitate. 2) fig. Bagaj de cunostinte pe care le poseda cineva; invatatura; studii. ◊ A face ~ a insusi cunostinte. A sti ~ a fi om invatat. A vorbi ca din ~ a vorbi ca un om invatat. A lega ~ea de gard a renunta la invatatura. 3) Document oficial, cu date personale care confirma drepturile unei persoane; carnet. ~ de munca. 4) Bucata de carton de dimensiuni mici, care contine diferite insemnari si serveste la anumite scopuri. ~ de vizita. ~ postala. ~ de joc. 5) inv. Comunicare in scris trimisa cuiva; scrisoare; ravas. A trimite ~. 6) inv. Caiet unde se fac diferite insemnari cu caracter administrativ; registru. ~ de imobil. [G.-D. cartii] /<lat. charta
A INSPECTA ~ez tranz. 1) (activitati ale persoanelor, institutiilor, organizatiilor etc.) A controla in mod oficial, pentru a constata daca totul decurge cum trebuie. 2) A examina, a cerceta cu atentie. [Sil. in-spec-] /<fr. inspecteur, lat. inspectare
EMINENTA s. f. 1. titlu care se da c**********r. ♦ ~ cenusie = consilier intim, persoana influenta care manevreaza din umbra un personaj oficial, un partid. 2. proeminenta, iesitura. (< fr. eminence, lat. eminentia)
CETATEAN, -A, cetateni, -e, s. m. si f. Locuitor al unui stat, care se bucura de drepturi civile si politice si care are anumite obligatii fata de acel stat. ♦ (La vocativ) Termen oficial de adresare; cuvant cu care ne adresam unei persoane al carei nume nu-l cunoastem. – Cetate + suf. -ean.
CONVOCA, convoc, vb. I. Tranz. a chema, a face sa vina intr-un anumit loc o persoana, un grup de persoane sau un corp constituit, cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare.
EMINENTA, eminente, s. f. (Urmat de un pronume posesiv) Titlu dat c**********r si (in trecut) episcopilor catolici. ◊ Eminenta cenusie = persoana influenta care, din umbra, manevreaza un personaj oficial, un partid etc. – Din fr. eminence, lat. eminentia.
INSPECTIE ~i f. 1) Control oficial, amanuntit asupra unui sector de activitate (a unor persoane, organizatii, institutii etc.); revizie. 2) Functie de inspector; inspectorat. [G.-D. inspectiei; Sil. in-spec-ti-e] /<fr. inspection, lat. inspectio, ~onis
NOI pron. pers., pers.1 pl. (noua, ne, ni, (pe) noi, ne) 1) (indica grupul de persoane, in care se include si vorbitorul) ~ am fost la spectacol. ◊ ~ intre ~ in cercul nostru; numai intre noi; intre ai nostri. 2) (formele atone de dativ, inaintea verbului, au valoare de dativ posesiv) Orasul ne e frumos. 3) (se foloseste ca plural al modestiei, avand valoare de persoana1 singular) (Noi) vom face totul. 4) inv. (in stilul oficial-administrativ se foloseste ca plural al autoritatii) Eu. Noi, domnitorul Moldovei... /<lat. nos
JUDECATOR ~i m. 1) Jurist angajat oficial pentru solutionarea proceselor judiciare din cadrul unei instante judecatoresti. 2) persoana solicitata sa-si spuna in mod obiectiv parerea intr-o chestiune controversata sau intr-o cauza; arbitru. 3) rar persoana calificata in arbitrarea unor jocuri sportive; arbitru. /a judeca + suf. ~ator
A DECLARA declar tranz. 1) A aduce la cunostinta (pe cale orala sau scrisa). 2) (intentii, actiuni) A comunica in mod oficial. 3) (sentimente, atasamente, atitudini) A face sa fie cunoscut; a marturisi. 4) (persoane) A califica, avand la baza anumite circumstante sau motive. 5) (persoane) A invinui printr-o declaratie; a pari; a denunta; a turna. /<fr. declarer, lat. declarare
A ELIBERA ~ez tranz. 1) A face liber. 2) (persoane) A da afara (dintr-o functie sau dintr-un post) ca fiind necorespunzator; a destitui; a scoate; a concedia. 3) (adeverinte, acte oficiale) A pune la dispozitie ca urmare a unei solicitari. ~ unei persoane un act. 4) (marfa) A preda in urma achitarii unei facturi. 5) (incaperi, terenuri) A lasa liber. ~ camera. 6) (detinuti) A pune la libertate. 7) (persoane) A face sa fie liber; a dispersa. ~ de serviciul militar. 8) A scoate dintr-o stare de incordare; a lasa sa fie liber; a slabi. ~ un mecanism /<lat. eliberare
LEGITIMATIE ~i f. Act oficial eliberat de o autoritate prin care se atesta identitatea unei persoane (sau se certifica anumite date juridice). [G.-D. legitimatiei] /<fr. legitimation
SOL3 ~i m. 1) inv. Reprezentant insarcinat sa duca tratative oficiale in numele unei tari sau al unui suveran; trimis; delegat. 2) persoana care transmite un mesaj; mesager. /<sl. sulu
AUDIENTA s.f. 1. Intrevedere acordata de catre un demnitar unei persoane care l-a solicitat sa-i vorbeasca (intr-o chestiune oficiala) ; timpul cat dureaza aceasta intrevedere. 2. Interes pe care cineva il poarta celui care i se adreseaza ; atentie, intelegere. 3. Sedinta (publica) a tribunalului, in care sunt ascultate partile si pledoariile si in care se pronunta sentinta. [< lat. audientia, cf. fr. audience].
pristavlisi, pristavlisesc, vb. IV (inv.) 1. (despre acte oficiale, documente) a prezenta, a inainta, a inmana, a preda. 2. (despre persoane) a numi in functia de pristav.
SECTA s.f. Grup de persoane formand o comunitate religioasa care s-a separat de biserica oficiala; (p. ext.) grup de adepti ai unei doctrine. ♦ Clica, grup de persoane care s-au inchis in cercul intereselor lor marunte. [Cf. fr. secte, lat. secta < sequi – a urma].
BREVET, brevete, s. n. Document oficial acordat de o autoritate (de stat) prin care se confera unei persoane o distinctie, o calitate in virtutea careia are anumite drepturi speciale. ◊ Brevet de inventie = document pe care organul de stat competent il elibereaza inventatorului sau persoanei careia acesta i-a transmis drepturile sale si prin care se recunoaste dreptul acestora de a exploata exclusiv inventia un anumit timp; patenta. – Din fr. brevet.
RECORD, recorduri, s. n. Rezultat realizat intr-o competitie sportiva oficiala, a carui valoare reprezinta cea mai buna performanta, omologata de o persoana juridica; p. gener. realizare maxima, performanta suprema obtinuta intr-un domeniu de activitate, intr-o actiune etc. ◊ Expr. A bate recordul (in ceva) = a atinge treapta cea mai inalta (in ceva). A tine (sau a detine) un record = a pastra un record obtinut; a fi neintrecut in... – Din fr. record.
PRESEDINTE, -A, presedinti, -te, s. m. si f. 1. persoana care conduce un organ de stat, o institutie, o organizatie de stat, o asociatie; persoana care prezideaza o adunare, o dezbatere, o comisie etc.; prezident. 2. Denumire oficiala data sefului de stat al unor republici. – Din fr. president, lat. praesidens, -ntis (dupa sedea).
CONSUL, consuli, s. m. 1. (In republica romana) Titlul celor trei magistrati, alesi anual, care detineau puterea suprema; persoana purtand acest titlu. 2. persoana numita de un stat in functia de sef al unei reprezentante oficiale cu rang de consulat in alt stat si care apara interesele economice, administrative si juridice ale unui stat, precum si pe cele ale cetatenilor acestuia. – Din fr. consul.
BASILEU s.m. 1. (In Grecia homerica) Titlu purtat de conducatorii tribali. ♦ Titlu al celui de-al doilea arhonte in Atena antica. 2. (Ist.) Titlu oficial al regilor persani pana la cucerirea araba. 3. Titlu purtat de imparatii bizantini; persoana avand acest titlu. [Var. bazileu s.m. / < fr. basileus, cf. gr. basileus – rege].
SECTA s. f. 1. comunitate religioasa care s-a separat de biserica oficiala. 2. grup de adepti ai unei doctrine filozofice sau politice. ◊ clica, grup de persoane care s-au inchis in cercul intereselor lor marunte. (< fr. secte, lat. secta)
RABIN (‹ pol., germ.; de la cub. ebr. rabbi „invatatorul, stapanul meu”) s. m. Titlu conferit unei personalitati recunoscute ca o autoritate in domeniul religiei. Initial o formula de respect, din sec. 1 d. Hr. devine un titlu oficial atribuit expertilor in materie de legislatie; ulterior, utilizat pentru a desemna orice persoana calificata sa ia decizii in materie de legi. Ei aveau, mai tarziu, in sarcina, sa hotarasca conform legii rabinice, nu numai in probleme religioase, ci si in cele civile. Ulterior, cu exceptia comunitatilor ultraortodoxe, modelul care s-a impus pune accentul pe activitatile pastorale, sociale, pedagogice si ecumenice ale r.
AGENT ~ti m. 1) Reprezentant oficial al unui stat, al unei organizatii sau institutii care are anumite insarcinari. ◊ ~ diplomatic persoana trimisa de un stat cu misiunea de a-l reprezenta in relatiile politice cu alt stat. 2) persoana care face spionaj; spion. 3) Factor activ care da nastere unei actiuni. ~ chimic. ~ fizic. 4) lingv.: Nume de ~ numele care indica autorul actiunii unui verb. /<fr. agent, lat. agens, ~ntis
A CHEMA chem tranz. 1) A cere sa vina mai aproape sau undeva (rostind numele celui poftit). 2) A impune (in mod oficial) sa se prezinte intr-un anumit loc. ◊ ~ la ordine a cere respectarea disciplinei. 3) (persoane, colectivitati) A determina printr-o chemare (sa efectueze o actiune). ◊ ~ sub arme (sau sub drapel) a mobiliza. 4) (fapte, evenimente din trecut) A aduce in memorie; a evoca. /<lat. clamare
A DISPUNE dispun 1. tranz. 1) (solutii, persoane etc.) A alege cu fermitate; a hotari. 2) A cere in mod autoritar si oficial; a porunci; a ordona; a comanda. 3) (obiecte, fiinte) A aseza intr-o anumita ordine; a aranja; a orandui; a randui; a ordona. 2. intranz. 1) A se folosi dupa bunul plac. 2) A repurta o victorie intr-o competitie sportiva; a invinge; a birui. /<fr. disposer, lat. disponere
STAT1, state, s. n. 1. Organizatie politica a clasei economiceste dominante, care are ca scop apararea ordinii economice existente si reprimarea impotriva altor clase; teritoriul si populatia asupra carora isi exercita autoritatea aceasta organizatie; tara. ◊ Stat socialist = stat de tip nou, infaptuit si condus de clasa muncitoare, a carui esenta o formeaza dictatura proletariatului si care are ca scop desfiintarea exploatarii si construirea societatii fara clase. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emana de la stat; b) care e condus si controlat de stat, care apartine statului; oficial; c) care angajeaza statul, care se refera la stat. ♦ Om (sau barbat) de stat = persoana cu rol important in conducerea treburilor tarii. 2. (La pl., in oranduirea feudala). Denumire a organelor reprezentative din anumite tari. Statele generale din Franta – Fr. etat (lat. lit. status).
ADRESA ~e f. 1) Date privind locul (strada, numarul casei, apartamentului) unde este domiciliat cineva. A schimba ~a. Birou de ~e institutie care comunica la cerere adresa persoanelor dintr-o localitate. 2) Indicatie pe scrisori, colete etc. cuprinzand numele si domiciliul destinatarului. 3) Scrisoare oficiala. ~ de salut urare omagiala din partea unei organizatii, unui colectiv etc. [G.-D. adresei] /<fr. adresse
PURTATOR, -OARE, purtatori, -oare, adj., s. m. si f. (persoana) care poarta, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtator de cuvant = persoana fizica sau juridica imputernicita sa difuzeze in tara si in strainatate stiri si textele documentelor oficiale sau ale unor organizatii, institutii etc. Unda purtatoare = unda electromagnetica de inalta frecventa, care, fiind modulata de un semnal de mesaj, serveste la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligatie la purtator = obligatie care nu poarta numele proprietarului. Purtator de germeni = organism uman sau animal care adaposteste microbi patogeni, de obicei intr-una din cavitatile naturale ale corpului, constituind, in acelasi timp, o sursa permanenta de infectie. – Purta + suf. -ator.
TARIF, tarife, s. n. 1. Taxa oficiala fixata pentru anumite prestatii de serviciu, pentru vanzarea anumitor articole, transporturi de marfuri si de persoane etc. ♦ Suma de bani data cuiva pentru o munca depusa. 2. Tabel, lista cuprinzand preturile unitare sau specifice pentru furnituri, servicii etc. (publice) si conditiile stabilite pentru aplicarea lor. 3. (In sintagma) Tarif vamal = tabel in care sunt inscrise taxele vamale la care sunt supuse marfurile trecute peste granita unui stat. [Pl. si: tarifuri] – Din fr. tarif.
PARTICULAR3 ~a (~i, ~e) 1) Care are caracter izolat, individual; aparte. Fenomen ~. 2) Care apartine unei persoane ca individ izolat; a unei singure persoane; individual; privat; personal. Limuzina ~a. ◊ Lectii ~e lectii care se dau in afara unei scoli oficiale. In ~ a) in mod deosebit; in special; b) intr-un grup restrans. 3) Care da posibilitatea de a deosebi un lucru de altul sau o fiinta de alta; distinctiv; specific. Semne ~e. /<lat. particularis, germ. partikular
ADRESA, adrese, s. f. 1. Indicatie (pe scrisori, pe colete etc.) cuprinzand numele si domiciliul exact al destinatarului. ◊ Expr. (A spune, a vorbi etc. ceva) la adresa cuiva = (a spune, a vorbi etc. ceva) cu privire la cineva. A gresi adresa = a) a nimeri in alt loc sau la alta persoana decat cea indicata; b) (fam.) a avea o parere gresita despre cineva sau ceva. 2. Comunicare oficiala facuta in scris de o organizatie, o institutie etc. – Fr. adresse.
A DESTAINUI destainui tranz. 1) (ganduri intime, framantari sufletesti etc.) A comunica in mod confidential; a incredinta; a confia. 2) (persoane) A arata asa cum este; a da pe fata; a trada. Ochii l-au destainuit. 3) (secrete oficiale) A aduce la cunostinta generala; a da in vileag; a dezvalui; a divulga. /des- + a tainui
VIZITA, vizite, s. f. 1. Faptul de a merge la cineva in scopul unei intrevederi cu caracter prietenesc, oficial sau de curtoazie. ◊ Carte de vizita = bucata mica de carton, dreptunghiulara, pe care este scris numele unei persoane, profesiunea si titlurile sale, adresa etc., si pe care titularul o inmaneaza sau o trimite unor cunoscuti, cu diverse prilejuri. ◊ Expr. A fi in vizita cu cineva = a avea relatii de prietenie cu cineva, a-si face vizite reciproc. 2. Oficiu prestat de medicul care se deplaseaza la domiciliul unui bolnav sau care primeste un pacient pentru consultatie. ♦ Deplasare zilnica facuta in saloanele unui spital, la patul bolnavilor, de catre medici, insotiti de personalul auxiliar. ◊ Vizita medicala = control medical (periodic) facut salariatilor, elevilor etc. 3. Deplasare la fata locului intr-o localitate, intr-o regiune, la un obiectiv, cu scopul de a le cunoaste, de a le controla etc. – Din fr. visite.
PROTEST ~e n. 1) Manifestare deschisa prin care o persoana isi exprima dezacordul fata de o actiune socotita ca fiind ilegitima sau injusta. 2) (in relatiile internationale) Atitudine oficiala de dezacord a unui stat fata de actiunile injuste sau periculoase ale altui stat. /<lat. protestum, it. protesto
LORD, lorzi, s. m. (In Anglia) 1. (In evul mediu) Mare proprietar funciar; (in prezent) titlu nobiliar ereditar sau conferit de monarh; persoana care poarta acest titlu. 2. Membru al camerei superioare a parlamentului. Camera Lorzilor. 3. Termen care intra in componenta titlului oficial purtat de unii inalti demnitari. – Din engl., fr. lord.
SINDIC s. m. persoana aleasa sa reprezinte interesele unei institutii, corporatii, asociatii. ♦ ~ (de bursa) = conducator al agentiilor de schimb ori al mijlocitorilor oficiali care prezideaza asociatia, corporatia lor. (< fr. syndic)
ADRESA, adrese, s. f. 1. Indicatie (pe scrisori, pe colet etc.) cuprinzand numele si domiciliul destinatarului. ♦ Date care indica domiciliul unei persoane. ◊ Expr. (A spune, a vorbi etc. ceva) la adresa cuiva = (a spune, a vorbi etc. ceva) cu privire la cineva. A gresi adresa = a) a nimeri in alt loc sau la alta persoana decat cea indicata; b) (fam.) a avea o parere gresita despre cineva sau ceva, a se insela asupra cuiva. 2. Comunicare oficiala facuta in scris de o organizatie, o institutie etc. 3. (Inform.) Expresie (numerica) pentru localizarea informatiei in memorie (3). – Din fr. adresse.
A AUTORIZA ~ez tranz. 1) (persoane) A investi cu autorizatie (pentru a savarsi ceva in numele cuiva); a imputernici. 2) (fondarea unei organizatii) A permite in mod oficial. /<fr. autoriser, it. autorizzare
SINDIC, sindici, s. m. persoana care era insarcinata cu administrarea patrimoniului unei institutii, corporatii, societati etc. ◊ Sindic (de bursa) = conducator al agentilor de schimb ori al mijlocitorilor oficiali, care prezideaza camera lor sindicala, face parte din organele de conducere a bursei si executa ordinele de bursa ale justitiei si ale altor organe de stat. [Acc. si: sindic] – Din fr. syndic.
DECLARATIE, declaratii, s. f. 1. Marturisire, afirmare deschisa a unor convingeri, opinii sau sentimente; ceea ce afirma cineva cu un anumit prilej. ◊ Verb de declaratie = verb care denumeste actiunea de a vorbi sau de a gandi. ♦ Act oficial prin care se aduce la cunostinta, se intareste o masura luata; notificare. ♦ Marturie, depozitie a unui martor. ♦ Relatare facuta in scris de catre o persoana catre un organ al administratiei de stat, prin completarea unui formular; (concr.) formularul pe care se face aceasta relatare. ♦ Forma de tratat international. 2. (In sintagma) Declaratie de razboi = incunostintare prealabila si oficiala facuta de un stat catre alt stat cu privire la inceperea razboiului impotriva acestuia. [Var.: declaratiune s. f.] – Din fr. declaration, lat. declaratio, -onis.
EU pron. pers., pers. 1 sing. (mie, imi, mi, (pe) mine, ma) 1) (indica persoana care vorbeste) ~ lucrez. 2) (accentueaza persoana care indeplineste lucrarea, stand pe langa un verb la un mod personal) Mai stiu ~. ~ unul nu stiu. 3) (se foloseste in formula introductiva a actelor oficiale) ~, cutare, ma adresez... 4) (indica posesiunea) Imi invat lectiile. Mi-a dat cartea. 5) (serveste la formarea diatezei reflexive) Ma duc. Mi-amintesc. /<lat. ego
NOTIFICARE, notificari, s. f. Actiunea de a notifica si rezultatul ei. ♦ Comunicare scrisa adresata unei persoane, prin organul competent, in scopul de a o informa ca un fapt sau un act juridic a fost indeplinit sau urmeaza sa fie indeplinit; notificatie. ♦ Instiintare oficiala facuta de un stat altor state, printr-o nota diplomatica, cu privire la pozitia sa intr-o anumita problema internationala. – V. notifica.
DRESA, dresez, vb. I. Tranz. I. A invata, a obisnui, a deprinde un animal sa faca, la porunca, anumite miscari sau sa indeplineasca anumite actiuni. ♦ Fig. (Peior.) A invata, a deprinde o persoana sa se comporte intr-un anumit fel, stabilit de mai inainte de altii. II. (Despre organe de stat sau reprezentanti ai acestor organe) A redacta, a incheia un act (oficial). – Din fr. dresser.
ADRESA s.f. 1. Indicatie a numelui si a domiciliului unei persoane. ♦ Indicatie, mentiune pe scrisori, colete etc., care contine numele si domiciliul destinatarului. ◊ Adresa bibliografica = totalitatea datelor de aparitie a unei carti; la adresa cuiva = cu privire la cineva. 2. Comunicare oficiala in scris facuta de o institutie, o organizatie etc. 3. Indemanare, pricepere. 4. (Cib.) Expresie (numerica) indicand o sursa sau o destinatie a informatiei ce urmeaza sa fie inregistrata de o masina cibernetica. [< fr. adresse].
REDACTOR, -OARE s.m. si f. persoana care scrie, care compune (un act, un articol). ♦ Scriitor, publicist, specialist care redacteaza un ziar, o revista etc. ♦ Redactor responsabil (sau -sef) = conducatorul, responsabilul unei redactii, care are raspunderea oficiala a celor publicate. ♦ Cel care pregateste pentru publicare lucrarea unui autor. [< fr. redacteur].
PLURAL, -A, plurali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Categorie gramaticala care arata ca este vorba de doua sau de mai multe fiinte sau lucruri de acelasi fel. ◊ Pluralul autoritatii (sau al maiestatii) = pluralul folosit in locul singularului in vechile acte oficiale, cand autoritatile vorbeau despre ele insele. Pluralul autorului = pluralul folosit in locul singularului in opere stiintifice, publicistice si oratorice. Pluralul modestiei = plural (folosit mai ales in vorbirea populara) de referire la persoana proprie in discutia cu cineva considerat superior. Pluralul politetii (sau al reverentei) = pluralul folosit in locul singularului in formule de adresare respectuoasa catre cineva. 2. Adj. (Gram.) Care indica pluralul (1), de plural, al pluralului. ♦ Fig. (Rar) Multilateral. ◊ Atentie plurala = atentie distributiva. – Din lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural.
LICENTA ~e f. 1) Grad universitar obtinut dupa absolvirea studiilor superioare, care permite exercitarea profesiunii corespunzatoare. 2) Examen sustinut pentru a obtine acest grad universitar. 3) Diploma care confirma acest grad. 4) Permisiune oficiala de a practica o anumita profesiune, de a importa sau de a exporta anumite marfuri. 5) Autorizatie in baza careia posesorul unui brevet de inventie cedeaza dreptul de exploatare a inventiei altei persoane. 6) Brevet care acorda acest drept. 7) Lipsa de buna-cuviinta; purtare lipsita de respect. 8): ~ poetica abatere constienta de la normele limbii literare, conditionata de legile versificatiei sau de necesitatea obtinerii unor efecte stilistice distincte. /<fr. licence, lat. licentia
oficial ~a (~i, ~e) 1) Care provine de la administratia sau de la autoritatile de stat; stabilit prin lege; de stat. Dezmintire ~a. Stiri ~e. Act ~. 2) Care reprezinta administratia statului; cu functie administrativa. persoana ~a. 3) si adverbial Care este caracteristic actelor guvernamentale sau documentelor administrative; in maniera actelor de stat. Stil ~. 4) Care se face in conformitate cu cerintele de stat; organizat de autoritatile competente. Ceremonie ~a. Vizita ~. 5) fig. (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care manifesta gravitate si raceala in comportament; formal. [Sil. -ci-al] /<lat. officialis, fr. officiel
RECEPTIE, receptii, s. f. 1. Operatie de luare in primire a unui material sau a unei lucrari, pe baza verificarii lor cantitative si calitative. ♦ Serviciu intr-o intreprindere hoteliera care are evidenta persoanelor aflate in hotel, face repartizarea in camere a solicitatorilor etc. 2. (Tehn.) Primire a unei anumite forme de energie pentru a o transforma in alta forma de energie. 3. Reuniune, banchet cu caracter festiv (in cercurile oficiale). 4. (inv.) Primire, intampinare (cu caracter ceremonios) a unui oaspete. ◊ Discurs de receptie = discurs rostit intr-o sedinta solemna de catre un membru nou ales al unei academii. – Din fr. reception, lat. receptio.
CONVERTIBILITATE (‹ fr., lat.) s. f. Caracteristica a unei monede de a putea fi schimbata de persoane particulare, companii, institutii financiare cu alte monede, devize-aur, devize-argint, fara restrictii sau control guvernamental. C. da dreptul detinatorului unei bancnote de a pretinde si obliga banca de emisiune de a accepta, la cerere si la paritatea oficiala, schimbarea bancnotei respective. C. presupune existenta unei economii dezvoltate sau a depozitelor de valori internationale (aur, dolari S.U.A. etc.).
SIGILIU, sigilii, s. n. 1. Obiect alcatuit dintr-o placa (fixata pe un maner) pe care este gravata o monograma, o emblema, o efigie etc. si care se aplica pe un act oficial, ca dovada a autenticitatii lui. ♦ Semn imprimat pe ceva (cu tus sau cu ceara rosie) prin aplicarea unui sigiliu (1). ♦ Fig. Semn distinctiv, marca. 2. Ceara rosie pe care s-a imprimat prin apasare o stampila si care serveste la sigilarea unui lucru, a unei incaperi etc. pentru a evita desfacera lui de catre persoane neautorizate. [Var.: sigil s. n.] – Din lat. sigillum.
A TRATA ~ez 1. tranz. 1) (persoane) A supune efectelor unui comportament (operand dupa imprejurari cu ceva). ~ cu bunavointa. 2) A servi cu mancare sau bautura. 3) (bolnavi sau bolile acestora) A supune actiunii unui tratament; a lecui. 4) (substante, materiale etc.) A supune actiunii unui agent chimic sau fizic. ~ seminte cu insecticide. 5) (probleme, teme, subiecte etc.) A prezenta in urma unor cercetari. 2. intranz. (despre parti oficiale interesate) A duce tratative in vederea incheierii unor conventii; a negocia. /<lat. tractare, fr. traiter
PARTICULAR, -A adj. 1. Care apartine numai anumitor persoane sau anumitor lucruri. ♦ In particular = in mod deosebit, in special, mai ales. ♦ Care constituie proprietatea individuala a cuiva. ♦ Care este de formatie sau de esenta individuala. 2. Care are caracter individual; care este caracteristic, specific. ♦ (Log.; despre judecati) In care predicatul se refera numai la o parte din sfera subiectului. 3. Cu caracter neoficial; privat; (despre lectii) predat elevilor in afara orelor oficiale de scoala. // s.n. Categorie filozofica, reprezentand o veriga de legatura intre singular si general. [Cf. fr. particulier, lat. particularis].
INCHEIA, inchei, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde in nasturi, in copci etc. un obiect de imbracaminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-si strange haina, camasa etc. in nasturi, in copci; a-si lega sireturile de la incaltaminte. 2. A potrivi una intr-alta partile componente ale unui obiect; a imbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capat, a sfarsi o actiune, o operatie etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcatui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.