Rezultate din textul definițiilor
BADIÁN, badiani, s. m. Arbust din China și Japonia cu frunze, flori, tulpină și fructe plăcut mirositoare, întrebuințate la fabricarea lichiorurilor, în medicină etc. (Illicium anisatum); p. restr. fructul acestui arbust. [Pr.: -di-an] – Din fr. badiane.

BĂRBUȘOÁRĂ, bărbușoare, s. f. 1. (Rar) Diminutiv al lui barbă; bărbuță. 2. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene plăcut mirositoare; micsandră-sălbatică (Erysimum repandum). ◊ Compus: bărbușoară-de-munte = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori mici, albe sau gălbui; tunicea (Arabis turrita). 3. (Reg.) Crușățea (Barbarea vulgaris).Barbă + suf. -ușoară.

BUCSẮU s. m. Arbust ornamental din familia leguminoaselor, cu ramuri lungi, verzi-albăstrui, cu frunze simple și cu flori mari, galbene, plăcut mirositoare (Spartium junceum). – Cf. lat. buxus.

CHIPAROÁSĂ, chiparoase, s. f. Plantă decorativă cu tulpina înaltă, terminată cu un mănunchi de flori albe-verzui sau roz, plăcut mirositoare; tuberoză (Polyanthes tuberosa). [Var.: tiparoásă s. f.] – Din chiparos (după fr. tubereuse).

DRĂGÁICĂ, drăgaice, s. f. I. 1. Sărbătoare populară închinată coacerii holdelor (la 24 iunie); Sânziene. 2. Dans popular, jucat mai ales la Drăgaică (I 1); melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A sări (sau a juca) drăgaica = a sări ca un nebun, a fi neastâmpărat. ♦ Fiecare din fetele care (îmbrăcate bărbătește) execută acest dans. 3. Târg care se ține la 24 iunie; p. gener. târg. 4. (La pl.) Zâne rele despre care se crede că ar sluți pe oameni; iele. II. Plantă erbacee cu fructe lungi și înguste și cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; sânziană (Galium verum) – Din bg. dragaika.

FRÉZIE, frezii, s. f. Plantă ornamentală cu flori plăcut mirositoare, colorate în diverse nuanțe (pale) (Freesia). – Din lat. Freesia, numele științific al freziei.

GAROÁFĂ, garoafe, s. f. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse și liniare, cu flori de culori diverse și cu miros specific, plăcut (Dianthus caryophyllus).Garoafă de câmp (sau sălbatică) = garofiță (2). Garoafă de munte = plantă cu frunze lanceolate, cu flori plăcut mirositoare, albe sau roz, cu peri purpurii (Dianthus superbus). – Din ngr. gharúfalo.

HASMAȚÚCHI s. m. 1. Plantă erbacee plăcut mirositoare, cu flori albe, cultivată ca plantă culinară (Anthriscus cerefolium). 2. (Reg.) Plantă erbacee cu flori albe, rar gălbui, dispuse în mici umbele (Anthriscus silvestris). [Var.: asmațúchi, asmățúi s. m., hașmaciúcă s. f.] – Et. nec.

IASOMÍE, iasomii, s. f. Mic arbust originar din India, cu ramuri lungi și verzi, cu flori albe, plăcut mirositoare, cultivat la noi prin parcuri și grădini (Jasminum officinale). ♦ Lemnul arbustului descris mai sus. ♦ Iasomie sălbatică = arbust mic, cu ramurile colțuroase, cu frunzele puțin încovoiate și obtuze, cu flori galbene, plăcut mirositoare, cultivat uneori ca plantă decorativă (Jasminum fretticans). – Din ngr. ghiasemí.

LĂCRIMIOÁRĂ, lăcrimioare, s. f. 1. Diminutiv a lui lacrimă; lăcrimea, lăcrimiță, lăcrimuță. 2. Mică plantă erbacee cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, de forma unor clopoței; mărgăritar. mărgăritărel, cerceluși (Convallaria majalis). [Var.: lăcrămioáră s. f.] – Lacrimă + suf. -ioară.

MAGNÓLIE, magnolii, s. f. Nume dat unor arbori exotici cu flori frumoase, mari, albe sau roșii, plăcut mirositoare, ale căror frunze sunt (la unele specii) întotdeauna verzi, cultivați ca plante decorative (Magnolia). [Pr.: -li-e] – Din germ. Magnolie, fr., it. magnolia.

ZAMBÍLĂ, zambile, s. f. Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunzele crescute dintr-un bulb, cu flori albe, roz, violete sau albastre, așezate în ciorchine la vârful tulpinii și plăcut mirositoare (Hyacinthus orientalis). – Din tc. sümbül.

TRANDAFÍR, trandafiri, s. m. 1. Nume dat unor specii diverse de plante perene sau de arbuști ornamentali din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase, cu flori divers colorate și plăcut mirositoare, folosite mult în industria parfumurilor (Rosa). ◊ Trandafir sălbatic = măceș. ◊ Compuse: (Bot.) trandafiri-de-munte = smirdar; Trandafir-galben = teișor (2) (Kerria-japonica); (Zool.); trandafir-de-mare = actinie. 2. (În sintagma) Lemn de trandafir = lemnul unor arbori din America de Sud, din care se fac mobile de lux. 3. Cârnat din carne de porc tocată mare, cu satârul, și condimentată cu mult piper și usturoi. – Din ngr. triandáfillo „treizeci de foi” (apropiat, prin etimologie populară, de fir).

FRĂSINÉL, frăsinei, s. m. Plantă erbacee medicinală și ornamentală, cu flori mari, albe sau trandafirii, plăcut mirositoare (Dictamnus fraxinella). ◊ Expr. A umbla (de) frunza frăsinelului = a umbla fără nici un rost, fără nici un scop, a fi haimana; a hoinări. – Frasin + suf. -el.

PÉJMĂ, pejme, s. f. Numele a două specii de plante erbacee cu tulpinile rigide, ramificate și cu frunze dințate, una cu flori albe sau violete-purpurii, cu miros plăcut de mosc (Amberboa moschata), cealaltă cu flori galbene, plăcut mirositoare (Amberboa odorata). – Din magh. pézsma.

ÓCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m. (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face f*****e; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a a**liza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. a**l. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord.12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului. – Lat. oc(u)lus.

PETÚNIE, petunii, s. f. Plantă erbacee decorativă din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă și cu flori mari, diferit colorate și plăcut mirositoare, care au corola în forma de pâlnie (Petunia hybrida). – Din fr. pétunia.

ARÓMĂ, arome, s. f. Emanație a unor substanțe plăcut mirositoare (și cu gust plăcut); miros tare și plăcut; mireasmă, parfum. ♦ Substanță care dă unui produs miros sau gust plăcut. – Din fr. arôme, lat. aroma.

VINÁRIȚĂ, vinarițe, s. f. Plantă erbacee cu frunze verticilate, cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, folosită la parfumarea rufelor sau la aromatizarea unor băuturi (Asperula odorata).Vin + suf. -ariță.

PORÓINIC, poroinici, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee din familia orhideelor, cu tuberculi, cu frunze oblonge, lucitoare, cu flori mari, plăcut mirositoare, grupate într-un spic și care cresc în păduri umede și umbroase (Orchis).Et. nec.

PRIBÓI1, priboaie, s. n. 1. Unealtă de oțel în formă de bară, cu un capăt conic, care servește, de obicei, la perforarea sau la lărgirea găurilor materialelor metalice; dorn. 2. Băț lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de măciulie, cu care se bat icrele pentru a le curăța de pielițe. 3. Plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii sau albe (Géranium macrorrhizum). 4. (Reg.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Din scr. priboj.

TREI num. card. 1. Număr care are în numărătoare locul între doi și patru și care se indică prin cifra 3 sau III. ◊ (Adjectival) Trei cărți. ◊ (Substantivat) Scrie un trei pe tablă. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Volumul trei. ◊ (Formează numeralul adverbial corespunzător) De trei ori. ◊ (Formează numeralul multiplicativ corespunzător) De trei ori pe atâta. ◊ (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător) Câte trei părți. ◊ (Pop.; în forma de feminin trele, precedat de „toate” sau „câte”) Toate trele. 2. Compuse: trei frați s. m. = plantă erbacee cu flori galbene, plăcut mirositoare, cu cinci petale (Viola saxatilis); trei-frați-pătați s. m. = a) gen de toporași (din care s-a obținut, prin încrucișare cu alte specii, panseaua) (Viola declinata); b) pansea; (reg.) trei-răi s. m. = a) popilnic iepuresc (Hepatica nobilis); b) crucea-voinicului (Hepatica transilvanica). 3. (Bis.; în sintagma) Trei ierarhi = trisfetite. 4. Compuse: trei-leșeștile s. m. = dans popular bătrânesc din nordul Moldovei, având un ritm binar, executat prin pași simpli spre dreapta și sărituri cu bătaia călcâielor pe loc; melodie după care se execută acest dans; trei-păzește s. m. = dans popular oltenesc, în ritm binar, vioi, executat de bărbați în formație liniară, stând cu mâinile încrucișate la spate; melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la trei-păzește = a cere (cuiva) explicații pentru faptele sale, folosind un ton sever; a certa aspru (pe cineva). – Lat. tres.

ORÉȘNIȚĂ, oreșnițe, s. f. Plantă erbacee agățătoare, meliferă, cu frunzele terminate printr-un cârcel ramificat, cu florile purpurii, plăcut mirositoare și cu un tubercul comestibil (Lathyrus tuberosus).Et. nec. Cf. bg., scr. orešak.

MIRODÉNIE, mirodenii, s. f. 1. Nume dat părților unor plante (exotice) folosite pentru a da mâncărurilor un gust picant sau aromat; p. gener. substanță aromatică alimentară. 2. Mireasmă, aromă, parfum. 3. Numele a două plante din familia cruciferelor, cu flori plăcut mirositoare: a) plantă cu flori galbene-verzui, care crește la marginea pădurilor (Hesperis tristis); b) nopticoasă. [Pr.: -ni-e] – Mirodie + suf. -enie.

LÁDIN1 s. m. (Înv.) Specie de rășină plăcut mirositoare, extrasă dintr-o plantă exotică. – Din ngr. ládanon.

LEVĂNȚÍCĂ s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori albastre plăcut mirositoare, întrebuințată în medicină și în industria parfumurilor; lavandă (Lavandula angustifolia). [Var.: levențícă, livănțícă s. f.] – Levantă (înv. „levănțică” < ngr.) + suf. -ică.

LEÁNDRU, leandri, s. m. Arbust mediteranean, înalt până la cinci metri, cu frunze lanceolate și cu flori albe, gălbui sau roșii plăcut mirositoare, cultivat la noi ca plantă ornamentală (Nerium oleander). [Pr.: le-an-.Pl. și: lendri.Var.: oleándru s. m.] – Din it. leandro.

LÓTUS, lotuși, s. m. Nume dat mai multor plante acvatice cu flori albastre, mari, plăcut mirositoare (Nymphaea coerulea), trandafirii (Nelumbo nucifera) sau albe (Nymphaea lotus thermalis). – Din fr. lotus.

LILIÁC1, lilieci, s. m. Arbust înalt cu frunze ovale, cu flori plăcut mirositoare, albe sau colorate în diferite nuanțe de violet sau albastru-violet, crescute în formă de buchete, cultivat ca plantă ornamentală; iorgovan, mălin (Syringa vulgaris). ♦ Floarea acestui arbust. [Pr.: -li-ac] – Din tc. leylâk. Cf. bg. liuleak.

MELÍSĂ, melise, s. f. Plantă erbacee perenă din familia labiatelor, cu flori albe, plăcut mirositoare, mult căutate de albine, și cu frunzele ovale, folosită în medicină pentru calitățile ei stimulatoare și antispasmodice; roiniță2 (Melissa officinalis). ♦ Băutură alcoolică aromată (întrebuințată în medicina populară), obținută prin fermentarea frunzelor plantei de mai sus. – Din lat. melissa, fr. mélisse.

MICSÁNDRĂ, micsandre, s. f. Numele a două plante erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simplă sau ramificată, cu frunzele acoperite cu peri cenușii, cu flori albe, roșii, albastre sau violete, plăcut mirositoare; micșunea, vioară-roșie (Matthiola incana și annua). ◊ Compus: micsandră-sălbatică (sau -de-munte) = plantă erbacee cu flori mari, galbene, plăcut mirositoare (Erysimum officinalis).Et. nec.

MIELĂREÁ, mielărele, s. f. Arbust înalt de 1-4 m, cu frunze digitale și cu flori mici violete plăcut mirositoare, cultivat ca plantă decorativă (Vitex agnus castus).Miel + suf. -ărea.

MIREÁSMĂ, miresme, s. f. 1. Miros plăcut și puternic, răspândit mai ales de plante și flori; parfum, aromă. 2. (La pl.) Uleiuri sau substanțe aromatice plăcut mirositoare, cu care se unge corpul, se parfumează în casă etc.; balsam. – Din sl. mirizma.

TRẤNJI s. m. pl. 1. (Pop.) Hemoroizi. 2. Plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina fistuloasă și cu flori de culoare galbenă sau brună deschis, plăcut mirositoare (Neottia nidus avis).Cf. sl. trondŭ.

ROZÉTĂ, rozete, s. f. 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze lunguiețe, cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; rezedă (Reseda odorata). 2. Nasture de alamă pe care îl purtau, în trecut, la tunică și la cizme, ostașii din trupele de cavalerie de roșiori. 3. Motiv decorativ circular, având forma unui trandafir, care apare frecvent în arta populară românească. 4. (Arhit.) Fereastră circulară de mari dimensiuni, decorată cu vitralii și folosită mult la ornamentarea fațadelor catedralelor gotice; rozasă. 5. (Tehn.) Armătură sau guler original al unei tije, care servește ca element de legătură, de suspensie sau de protecție. 6. Disc, în general de formă rotundă, care se aplică pe fața diferitelor elemente de construcție, pentru a masca sau pentru a decora anumite elemente. 7. Cusătura în formă de triunghi, executată manual cu fire de mătase, la deschizătura buzunarelor, servind ca întăritură sau pentru înfrumusețare. – Din fr. rosette.

SAȘÉU, sașeuri, s. n. Pungă mică de pânză în care se păstrează batiste, ciorapi etc. sau în care se pun, în dulap, flori plăcut mirositoare pentru a parfuma rufele. – Din fr. sachet.

SMÂNTÂNÍCĂ, smântânici, s. f. 1. Diminutiv al lui smântână. 2. Plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri lungi și aspri, cu flori galbene, plăcut mirositoare și cu fructe înguste așezate câte patru la un nod (Gallium cruciata).Smântână + suf. -ică.

SMIRDÁR, smirdari, s. m. (Bot.) 1. Mic arbust din regiunea alpină, cu flori roșietice, plăcut mirositoare și cu frunze lucioase, persistente; rododendron, bujor-de-munte (Rhododendron kotschyi). 2. Merișor1. – Cf. scr. smrdeli, bg. smradljak.

SULFÍNĂ, sulfine, s. f. Numele a două plante erbacee, melifere și medicinale, cu flori plăcut mirositoare, galbene (Melilotus officinalis) sau albe (Melilotus albus). [Var.: sulcínă s. f.] – Lat. *sulfina (< sulphur).

BRUMĂREÁ ~éle f. pl. Plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile sale roșii-violete, plăcut mirositoare; scânteiuțe. /brumă + suf. ~ărea

BUSUIÓC3 ~ióci m. Plantă erbacee, înaltă, cu frunze mici, lunguiețe și cu flori dispuse în spic, albe sau trandafirii, plăcut mirositoare, folosite în parfumerie, medicină, industria conservelor. [Sil. bu-su-ioc] /<sb. bosilijak, bulg. bosilek

CICLÁMĂ ~e f. 1) Plantă erbacee decorativă, cu frunze dispuse în rozetă, cultivată pentru florile ei divers colorate și plăcut mirositoare. 2) Floare a acestei plante. [G.-D. ciclamei] /<it. ciclamino, fr. cyclamen

CIUBOȚÍCĂ ~éle f. (diminutiv de la ciubotă): ~ica-cucului plantă erbacee cu tulpina e****ă, cu frunze ovale, dispuse în rozetă, cu flori galbene-închise, plăcut mirositoare, și cu fructul o capsulă. /ciubotă + suf. ~ică

DUMITRÍȚĂ ~e f. Plantă erbacee cu tulpină lemnoasă, cu frunze late, adânc crestate, cultivată pentru florile ei tomnatice, divers colorate și plăcut mirositoare; tufănică; crizantemă. /Dumitru n. pr. + suf. ~ița

FRÁGĂ1 ~gi f. Varietate de viță de vie, având struguri cu bobițe rotunde, plăcut mirositoare. [G.-D. fragii] /<lat. fraga

FRĂSINÉL ~i m. (diminutiv de la frasin) Plantă erbacee medicinală sau ornamentală cu flori mari albe sau roșii, plăcut mirositoare. ◊ A umbla de frunza ~lului a umbla brambura; a hoinări. /frasin + suf. ~el

FULÍE ~i f. Plantă erbacee decorativă cu flori albe sau galbene, plăcut mirositoare. [Art. fulia; G.-D. fuliei; Sil. -li-e] /<turc. fulya

GARDÉNIE ~i f. Arbust exotic cu frunze persistente și cu flori mari albe, plăcut mirositoare, cultivat în scopuri decorative. /<fr. gardénia

GLICÍNĂ ~e f. Arbust decorativ agățător, cu flori dispuse în ciorchini, de culoare liliachie și plăcut mirositoare. /<fr. glycine

HASMAȚÚCHI m. Plantă erbacee plăcut mirositoare cu frunze compuse și flori albe, folosită ca plantă culinară. [Sil. has-ma-țuchi] /<turc. asmaik

IASOMÍE ~i f. Arbust cu coroana larg ramificată, cu ramuri lungi și verzi, cu flori albe sau galbene, plăcut mirositoare, cultivat ca plantă decorativă, industrială și medicinală. ◊ ~ sălbatică arbust mic, cu flori galbene, plăcut mirositoare, cultivată și ca plantă decorativă. [G.-D. iasomiei] /<ngr. ghiasemi

INDRUȘAÍM ~i m. Plantă decorativă cu flori plăcut mirositoare de diferite culori; sângele-voinicului. /<turc. itri-șahi

LAVÁNDĂ ~e f. Plantă erbacee, cu flori albastre, plăcut mirositoare, folosită în medi-cină și industria parfumurilor; levănțică. 2) Parfum extras din această plantă. [G.-D. lavandei] /<fr. lavande

LEÁNDRU ~i m. Arbust ornamental înalt, cu frunze lanceolate și cu flori de mai multe culori, plăcut mirositoare. [Sil. le-an-dru] /<it. leandro

LEVÁNTĂ ~e f. înv. Plantă erbacee cu flori albastre, plăcut mirositoare, folosită în medicină și în industria parfumurilor. /<ngr. levánta

LEVĂNȚÍCĂ f. Plantă erbacee cu flori albastre, plăcut mirositoare, folosită în medicină și în industria parfumurilor. [G.-D. levănțicii] /levantă + suf. ~ică

LILIÁC1 ~éci m. 1) Arbust înalt cu frunze ovale, cu flori în formă de ciorchine, de culoare violetă sau albă, plăcut mirositoare, cultivat ca plantă ornamentală. 2) Floare a acestui arbust. [Sil. -li-ac] /<turc. leylâk

LÓTUS ~și m. Plantă acvatică exotică cu floarea mare, de culoare albă sau trandafirie, plăcut mirositoare. /<fr. lotus, lat. lotus

MELÍSĂ ~e f. 1) Plantă meliferă cu flori albe sau gălbui, folosită ca plantă medicinală. 2) înv. Băutură alcoolică, plăcut mirositoare, preparată din frunzele acestei plante fermentate. /<lat. melissa, fr. mélisse

MICSÁNDRĂ ~e f. Plantă erbacee decorativă, cu tulpina ramificată, cu flori albe, roșii sau violete, plăcut mirositoare. [G.-D. micsandrei] /Orig. nec.

MICȘUNEÁ ~éle f. Plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile ei plăcut mirositoare, de culoare galbenă-aurie, așezate în ciorchine; șiboi. ◊ Când va face plopul mere și răchita ~ele niciodată. [Art. micșuneaua; G.-D. micșunelei; Var. micșunică] /<turc. menekșe

MIELĂREÁ ~éle f. 1) Arbust decorativ înalt, având fruze digitale și flori mici violete plăcut mirositoare. 2) Floare a acestui arbust. /miel + suf. ~ărea

MIRODÉNIE ~i f. 1) mai ales la pl. Ingredient (frunză, coajă, floare, fruct) care se folosește în cantități mici în alimente, dându-le gust și miros plăcut; condiment. 2) Substanță aromatică care se pune în mâncare pentru a trezi pofta de mâncare. 3) Plantă erbacee cu tulpina e****ă, cu flori galbene-verzui, plăcut mirositoare. 4) Plantă erbacee cu tulpina e****ă, cu frunze dințate, alungite, cultivată pentru florile ei plăcut mirositoare; nopticoasă. /mirodie + suf. ~enie

NIPRÁLĂ ~e f. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze digitate și cu flori galbene, plăcut mirositoare. /Orig. nec.

PETÚNIE ~i f. 1) Plantă erbacee decorativă cultivată pentru florile ei mari, în formă de pâlnie, divers colorate și plăcut mirositoare. 2) Floare a acestei plante. [G.-D. petuniei] /<fr. pétunia

PORÓINIC ~ci m. Plantă erbacee de pădure cu tuberculi, având flori mari, plăcut mirositoare. /Orig. nec.

PRIBÓI1 ~oáie n. Plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori mari, roșii (rar albe), folosită în scopuri medicinale și decorative. /<sb. priboj

RÓINIȚĂ2 ~e f. Plantă erbacee meliferă, cu flori mici, plăcut mirositoare, cu frunze ovale, folosită în medicină. /roi + suf. ~iță

ROMANÍȚĂ ~e f. 1) Plantă erbacee anuală, cu frunze alterne divizate și cu flori aromate, albe pe margini și galbene în centru, folosită în medicină; mușețel. 2) Plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile ei mari, plăcut mirositoare. [G.-D. romaniței] /roman + suf. ~iță

ROZACÉE ~ f. 1) la pl. Familie de plante erbacee și lemnoase, cu flori viu colorate și plăcut mirositoare (reprezentanți: trandafi-rul, măceșul, caisul, cireșul etc.). 2) Plantă din această familie. /<fr. rosace

RÓZĂ ~e f. 1) Arbust decorativ cu tulpina înaltă, ramificată și spinoasă, cultivat pentru florile lui viu colorate și plăcut mirositoare, folosită și în industria parfumurilor; trandafir. ◊ A sta pe ~e a o duce foarte bine. 2) Floare a acestui arbust. ◊ ~a-vânturilor a) pre-zentare grafică în formă de stea a direcției punctelor c*******e, folosită la busole; b) dia-gramă care fixează direcția și viteza vântului în raport cu punctele c*******e. 3) Formă pe care o capătă diamantul ca rezultat al unei șlefuiri speciale. /<fr. rose, lat. rosa, ~ae, germ. Rose

SALCÂM ~i m. Arbore cu tulpina înaltă, cu coroana rară, constând din ramuri spinoase, cu frunze compuse și flori albe sau galbene plăcut mirositoare, grupate în ciorchine. ~ galben. /<turc. salkim

SCÂNTEIÚȚĂ ~e f. (diminutiv de la scânteie) 1) Plantă erbacee cu tulpină scundă, cu frunze mari ovale și cu flori roșii sau albastre. 2) Plantă erbacee cu tulpină neramificată, cu frunze liniare și cu flori galbene; ochișor. 3) la pl. Plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile roșii-violete, plăcut mirositoare; brumărele. [ Sil. -te-iu-ță ] /scânteie + suf. ~uță

SMÂNTÂNÍCĂ ~ci f. (diminutiv de la smântână) Plantă erbacee cu tulpina e****ă păroasă, cu frunze ascuțite, ce cresc câte patru la un nod și cu flori galbene, plăcut mirositoare. /Smântână + suf. ~ică

SOC soci m. Arbust cu lujeri bogați în măduvă și cu frunze palmat-compuse, ascuțite la vârf, cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, grupate în ciorchine și cu fructe negre (mai rar roșii), sferice, folosite în medicină și în industria casnică. /<lat. sabucus

ȘIBÓI n. 1) Plantă erbacee decorativă culti-vată pentru florile ei plăcut mirositoare, de culoare galbenă-aurie, așezate în ciorchine; micșunea. 2) Floare a acestei plante. /<turc. șebboy

TOPORÁȘ ~i m. Plantă erbacee cu frunze în formă de inimă și cu flori albastre-violete, plăcut mirositoare. /topor + suf. ~aș

TRANDAFÍR1 ~i m. 1) Arbust decorativ cu tulpina înaltă, ramificată și cu țepi, cu flori plăcut mirositoare (folosite în industria parfumurilor); roză. 2) Floare a acestui arbust. ◊ ~ sălbatic arbust cu flori roz sau albe și cu fructul oval, cărnos, de culoare roșie; măceș; răsură; rujă. 3) rar Cârnați preparați din carne de porc cu mult piper și usturoi. /<ngr. tr[i]antáfillon

TREI1 num. card. 1) Doi plus unu. ~ cărți.În doi timpi și ~ mișcări foarte repede. ~ frați plantă erbacee cu flori din cinci petale, galbene, plăcut mirositoare. 2) (cu valoare de num. ord.) Al treilea; a treia. /<lat. tres

TUFĂNÍCĂ ~éle f. (diminutiv de la tufan) Plantă erbacee cu tulpina lemnoasă și cu frunzele late, adânc crestate cultivată pentru florile ei tomnatice, divers colorate și plăcut mirositoare; crizantemă; dumitriță. [G.-D. tufănelei; Pl. și tufănici] /<Din tufă

VERBÍNĂ s.f. Plantă erbacee cu frunze dințate, ascuțite la vârf și cu flori roșii, albe, purpurii sau liliachii, plăcut mirositoare; vervenă. [Var. verbenă s.f. / < lat., it. verbena, cf. fr. verveine].

ARÓMĂ s.f. Emanație a unor substanțe plăcut mirositoare; miros tare și plăcut; mireasmă, parfum. [< fr. arôme, it., lat., gr. aroma].

dobroníc, dobroníci, s.m. (reg.) plantă plăcut mirositoare ce crește prin păduri și tufișuri; dumbravnic.

GARDÉNIE s.f. Arbust originar din Extremul Orient, cu flori albe, frumoase și plăcut mirositoare, cultivat ca plantă ornamentală. [Gen. -iei. / < fr. gardénia].

LEÁNDRU s.m. Arbust mediteranean cu flori mari frumoase, roșii sau albe, plăcut mirositoare, cultivat la noi ca plantă ornamentală. [Pron. le-an-, var. oleandru s.m. / < it. leandro, cf. lat.t. oleander].

pribói1, priboáie, s.n. (pop.) 1. perforator, dorn. 2. băț de bătut icrele de pește. 3. plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii și albe. 4. (art.) numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. 5. (reg.) unealtă cu care se fac găuri în pământ pentru semănatul porumbului sau pentru introducerea stâlpilor gardului. 6. pană pentru despicat lemnele. 7. piron gros și scurt bătut în buștean, pentru a fi cărat. 8. ciur din sârmă pentru curățatul de pieliță al icrelor de morun. 9. (reg.) soluție de pilitură de sulfat de cupru dizolvată în apă, folosită pentru vindecarea fracturilor. 10. (înv. și reg.) coastă foarte înclinată; deal noroios. 11. (reg.) stâncă abruptă pe malul unei ape curgătoare. 12. (reg.) loc la cotul unei ape curgătoare izbit de valuri; priboină.

săcultéț, săcultéțe, s.n. (înv. și reg.) 1. săculeț, sac mic. 2. sac pentru grăunțe (la moară). 3. (în forma: seculteț) fileu (pentru strâns părul). 4. (înv.) glandă în care moscul acumulează o secreție puternic și plăcut mirositoare.

ODORÁNT, -Ă adj., s.m. (Substanță) plăcut mirositoare. [< fr. odorant].

GARDÉNIE s. f. arbust tropical cu flori albe, frumoase și plăcut mirositoare, cultivat ca plantă ornamentală. (< fr. gardénia)

LEÁNDRU / OLEÁNDRU s. m. arbust ornamental cu flori mari, frumoase, roșii sau albe, plăcut mirositoare. (< it. leandro, fr. oléandre)

LÓTUS s. m. 1. plantă acvatică exotică din familia nimfeacee, cu flori mari, albastre, trandafirii sau albe, plăcut mirositoare. 2. motiv decorativ frecvent în monumentele egiptene și în artele asiatice, reprezentând un lotus (1). (< fr., lat. lotus)

NARCÍSĂ s. f. plantă erbacee monocotiledonată, cu flori albe sau galbene, plăcut mirositoare. (< fr. narcisse, lat. narcissus)

VERBÍNĂ/VERVÉNĂ s. f. plantă erbacee cu frunze dințate, ascuțite la vârf și cu flori roșii, albe, purpurii sau liliachii, plăcut mirositoare. (< lat. verbena, fr. verveine)

ARÓMĂ, arome, s. f. Emanație a unor substanțe plăcut mirositoare (și cu gust plăcut); miros tare și plăcut; mireasmă, parfum. [Var.: (înv.) aróm s. n.] – Fr. arome (lat. lit. aroma).

BUCSẮU s. m. Arbust ornamental din familia leguminoaselor, cu ramuri lungi, verzi-albăstrui, cu frunze puține și cu flori mari, galbene, plăcut mirositoare (Spartium junceum).Lat. lit. buxus.

caprifóliŭ m. (lat. bot. caprifolium. V. trifoĭ). Bot. Un copăcel agățător ornamental cu florĭ plăcut mirositoare (lonicéra caprifólium), cu bace portocaliĭ (nigra, cu bace negre, și xylósteum, cu bace roșiĭ). – În Trans. caprifóĭ și -afóĭ (rus. kaprifólĭ). V. călin, crețușcă, cununiță, moscușor, taulă.

SANSEVIERÍA (de la R. de Sangro, prinț de Sanseviera), plantă decorativă de apartament din fam. agavacee (S. trifasciata) originară din Africa. Din rădăcină pornesc direct frunze lungi, lanceolate, rigide și lucioase, verzi, cu dungi neregulate albe-argintii care îi dau un aspect zebrat. Unele soiuri au marginea frunzelor tivită cu galben. Înflorește foarte rar; inflorescența este un ax lung pe care sunt dispuse din loc în loc flori albe, tubulare, plăcut mirositoare. Plantă puțin exigentă la lumină, foarte rezistentă. Sin. săbiuță (2).

RÓINIȚĂ2 (‹ roi2) s. f. Plantă erbacee perenă, din familia labiatelor, cu rizom, orizontal, tulpină înaltă de 30-80 cm, cu frunze ovale și cu flori albe sau liliachii, plăcut mirositoare, așezate în verticile axilare (Melissa officinalis). Din frunze se extrage un ulei volatil, utilizat în ind. farmaceutică. Folosită de apicultori pentru atragerea în r. (1) a roiurilor de albine. R. este și o bună plantă meliferă.

CALEMBÉC s. m. (Turcism înv.) Specie de arbore exotic, cu lemn negru, plăcut mirositor. – Din tc. kalembek.

ROZMARÍN, rozmarini, s. m. Arbust mic, din familia labiatelor, plăcut mirositor, cu frunze totdeauna verzi și cu flori albastre, albe sau roșii, întrebuințat în medicină și în industria parfumurilor (Rosmarinus officinalis). – Din germ. Rosmarin.

ÎNMIRESMÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNMIRESMA. 2) Care răspândește mireasmă; care este plăcut mirositor. /v. a înmiresma

ODORÁNT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care emană odor; cu miros plăcut; mirositor. /<fr. odorant

PARFÚM ~uri n. 1) Miros plăcut, pătrunzător; mireasmă; aromă. 2) Produs (lichid) plăcut mirositor, preparat din substanțe aromatice. 3) fig. Nuanță deosebită, specifică. ~ul operelor scriitorilor contemporani. /<fr. parfum, germ. Parfum

TĂMÂIÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A TĂMÂIA și A SE TĂMÂIA. 2) fig. Care răspândește mireasmă; plăcut mirositor; înmiresmat. /v. a tămâia

TĂMÂIOÁSĂ ~e f. 1) Soi de viță de vie cu struguri plăcut mirositori. 2) Vin făcut din struguri de acest soi. /tămâie + suf. ~oasă

antép, antépi, s.m. (înv.) varietate de vișin din al cărui lemn plăcut mirositor se făceau ciubuce

calembác, s.m. fără pl. (înv.) specie de arbore exotic, cu lemn negru, plăcut mirositor, din care se făceau mătănii.

FRAGRÁNT, -Ă adj. (Liv.) plăcut mirositor, parfumat. [< lat. fragrans, fr. fragrant, it. fragrante].

ROZMARÍN s.m. Mic arbust plăcut mirositor, cu frunze totdeauna verzi și cu flori albastre, roșii sau albe, dispuse la subsoara frunzelor. [< it. rosmarino, germ. Rosmarin, cf. lat. rosmarinus].

ROZMARÍN s. m. mic arbust plăcut mirositor, cu frunze totdeauna verzi și cu flori albastre, roșii sau albe, dispuse la subsuoara frunzelor. (< germ. Rosmarin)

rosmarín (-ni), s. m. – Arbust mic, plăcut mirositor, cu flori colorate (Rosmarinus officinalis). – Var. rozmarin, rojmarin, rojmalin. Mr. rismărină. It. rosmarino, prin intermediul mag. rozmarin (Gáldi, Dict., 155), cf. ngr. ροσμάρί, ἀρισμαρί (› mr.).

CALEMBÉC s. m. (Turcism înv.) Specie de arbore exotic, cu lemn negru, plăcut mirositor. – Tc. kalembek.

ODORÁNT, -Ă, odoranți, te, adj. Care răspândește un miros plăcut; parfumat, mirositor, odorifer, odoriferant. ♦ (Tehn.; despre unele substanțe) Care conține odorizanți. – Din fr. odorant.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)