Rezultate din textul definițiilor
SCHIZOGONIE, schizogonii, s. f. (Biol.) inmultire prin separare sau prin diviziune multipla, la protozoare si la plantele inferioare. – Din fr. schizogonie.
IZOSPORI s.m.pl. Spori identici, care se gasesc la plantele inferioare. [Var. isospori s.m.pl. / < fr. isospores].
ALGA, alge, s. f. (La pl.) Plante inferioare caracterizate prin prezenta clorofilei si raspandite in ape dulci, sarate si pe uscat; (si la sg.) planta din acest grup. – Din fr. algue, lat. alga.
CRIPTOGAMA, criptogame, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Grup mare de plante inferioare, lipsite de flori, care au drept caracteristica inmultirea prin spori; (si la sg.) planta care face parte din acest grup. 2. Adj. Care apartine criptogamelor (1), privitor la criptogame. – Din fr. cryptogame.
LICHEN, licheni, s. m. 1. (La pl.) Grup de plante inferioare ale caror tal este compus dintr-o ciuperca si o alga aflate in simbioza, care cresc pe scoarta arborilor batrani, pe ziduri, pe stanci, etc.; (si la sg.) planta care face parte din acest grup. 2. Boala de piele cu evolutie cronica, caracterizata prin aparitia pe piele a unor proeminente care provoaca mancarime, prin ingrosarea si pigmentarea excesiva a pielii. – Din fr. lichen
PARTENOGENEZA s. f. Forma de dezvoltare a unui organism dintr-un ovul sau dintr-o oosfera nefecundateVezi nota, prezenta la unele animale si plante (inferioare). – Din f r. parthenogenese.
FUNGIDA, fungide, s. f. (La pl.) Grup de plante inferioare fara clorofila, care se hranesc cu substante organice gata preparate; ciuperci; (si la sg.) planta care face parte din acest grup. – Din lat. fungidus.
CIUPERCA, ciuperci, s. f. 1. (La pl.) Increngatura de plante inferioare, lipsite de clorofila, care traiesc ca parazite sau ca saprofite si se raspandesc prin spori; (si la sg.) planta din aceasta increngatura, de obicei in forma de palarie carnoasa cu picior. ◊ Expr. Doar n-am mancat ciuperci! = doar n-am innebunit! Paguba-n ciuperci! = nu e nimic, putin imi pasa! 2. Obiect de lemn in forma de ciuperca (1), pe care se intinde ciorapul cand se carpeste. ♦ (Ir.) Palarie veche, adesea mototolita si turtita. 3. (In sintagma) Ciuperca sinei = partea superioara si ingrosata a unei sine de cale ferata, pe care se sprijina rotile vehiculelor, cand ruleaza. – Din bg. cepurka, scr. pecurka.
MIXOMICETE s. f. pl. Increngatura de plante inferioare, constituind mase gelatinoase informe, care se intalnesc pe substante organice vegetale in descompunere. – Din fr. myxomycetes.
TALOFITA, talofite, s. f. (La pl.) Increngatura a regnului vegetal care cuprinde plante inferioare cu corpul vegetativ format dintr-un tal si care se inmultesc prin spori, prin diviziune sau prin gameti (Thallophyta); (si la sg.) planta care face parte din aceasta increngatura. – Din fr. thallophytes.
RIZOID, rizoizi, s. m. Organ de fixare si de absortie al unor plante inferioare, constituit din filamente simple sau ramificate cu peretele foarte subtire. – Din fr. rhizoide.
ALGA ~ge f. planta inferioara acvatica de culoare verde, rosie sau bruna, utilizata ca materie prima in industrie si ca nutret in agricultura. /<fr. algue, lat. alga
CIUPERCA ~ci f. 1) la pl. Increngatura de plante inferioare, fara clorofila, care se inmultesc prin spori. 2) planta din aceasta increngatura, cu corpul carnos, in forma de palarie si cu picior. ~ci otravitoare. ~ci comestibile. ◊ ~ de fermentare microorganism in forma de ciuperca folosit ca ferment. Doar n-am mancat ~ci doar nu mi-am iesit din minti. A rasari ca ~cile (dupa ploaie) a aparea in numar mare si in timp scurt. 3) Obiect din lemn de forma speciala pe care se imbraca ciorapul cand se tese sau se carpeste. 4) fig. iron. Palarie sau caciula veche si mototolita. 5): ~ca sinei partea de sus mai larga a unei sine de cale ferata, pe care ruleaza rotile trenului. [G.-D. ciupercii] /<bulg. tepurca, sb. peturka
CRIPTOGAMA ~e f. 1) la pl. Grup de plante inferioare care se inmultesc prin spori (reprezentanti: algele, muschii, ciupercile, lichenii); sporofite. 2) planta din aceasta increngatura; sporofit. /<fr. cryptogame
FUNGIDA ~e f. 1) la pl. Grup de plante inferioare, lipsite de clorofila, care se dezvolta pe baza substantelor organice straine (reprezentanti: ciupercile). 2) planta din acest grup. /<lat. fungidus
LICHEN ~i m. planta inferioara compusa din doua organisme aflate in simbioza (o ciuperca si o alga), care creste mai ales pe stanci sau pe coaja copacilor batrani. /<fr. lichen
MUSCHI1 ~ m. 1) la pl. Clasa de plante inferioare, alcatuite din tulpina si frunze simple, fara radacini, care cresc in locurile umede si umbroase (pe pietre, copaci, stanci etc.). 2) planta din aceasta clasa. ◊ ~ de apa matasea-broastei. /<lat. musculus
SPORANGE ~i m. bot. Organ de inmultire in forma de sac, in care se dezvolta sporii unor plante inferioare. /<fr. sporange
SPOROFIT ~e n. 1) la pl. Grup de plante inferioare care se inmultesc prin spori (reprezentanti: algele, ciupercile, lichenii, ferigile etc.); criptogama. 2) planta din acest grup. /<fr. sporophyte
TAL ~uri n. bot. Corp vegetativ rudimentar al unor plante inferioare (alge, ciuperci). /<fr. thalle
TALOFITA ~e f. 1) la pl. Grup de plante inferioare, al caror corp vegetativ este un tal, care se inmultesc prin spori, prin diviziune sau prin gameti. 2) planta din acest grup. /<fr. thallophytes
CELOBLAST s.n. (Biol.) Aparat vegetativ la unele plante inferioare, format dintr-o celula cu mai multe nuclee. [Cf. gr. koile – cavitate, blastos – mugure].
CHIST s.n. 1. Tumoare benigna constand dintr-o punga plina cu un continut lichid, semilichid sau gazos. 2. (Zool.) Invelis foarte rezistent pe care si-l fac unele animale inferioare pentru a se apara contra influentelor neprielnice ale mediului. 3. Stadiul larvar al teniei. 4. Celula globuloasa bogata in substante de rezerva, care indeplineste functia de organ de inmultire a unor plante inferioare. [Pl. -turi. / < fr. kyste, cf. gr. kystis – basica].
MANUBRIU s.n. 1. Tub la meduze unde se afla orificiul buco-a**l. 2. Structura anatomica avand forma de maner. ◊ Manubriu sternal = os lat articulat cu sternul. 3. Celula cilindrica din interiorul anteridiei la unele plante inferioare. [Pron. -briu. / < fr., lat. manubrium – maner].
SPOROCIST s.n. (Biol.) 1. Stadiu larvar in evolutia unor trematode. 2. Spor inchistat prezent la unele plante inferioare. [< fr. sporocyste].
PNEUMATOFOR s.m. 1. Radacina metamorfozata aeriana cu rol in respiratie, prezenta la unele plante superioare care cresc in regiunile mlastinoase. 2. Vezicula plina cu aer pe talul unor plante inferioare, care ajuta la plutire sau la mentinerea in pozitie verticala. [< fr. pneumatophore, cf. gr. pneuma – aer, pherein – a purta].
SCHIZOGONIE s.f. (Biol.) Inmultire pe cale asexuata, prin diviziune multipla, la protozoare si plante inferioare. [Gen. -iei. / < fr. schizogonie, cf. gr. schizein – a desparti, gonos – generatie].
SPOR s.m. 1. (Biol.) Celula reproducatoare asexuata si de raspandire a unor plante inferioare. 2. Corpuscul reproducator la diverse protozoare. // -spor – element secund de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) spori”, „spor”. [< fr. spore, cf. gr. spora – samanta].
ALGA s.f. planta inferioara talofita care creste in mediul acvatic. [< fr. algue, cf. it., lat. alga].
FUNGIDE s.f.pl. Plante inferioare, fara clorofila, care se hranesc cu substante organice gata preparate; ciuperci. [Sg. fungida. / cf. lat. fungus].
POR s.m. 1. Mica deschizatura a pielii, prin care se elimina sudoarea. ♦ Orificiu la unele animale si plante inferioare (rime, pesti, ciuperci etc.). 2. Mic gol, gaura mica in masa unui corp solid. [< fr. pore, cf. gr. poros – trecere].
ciuperca (ciuperci), s. f. – 1. planta inferioara, lipsita de clorofila, de obicei in forma de palarie carnoasa cu picior. – 2. (Arg.) Palarie. – Mr. peciurca, megl. cinciuperca. Bg., sb. pecurka, cu aceeasi metateza ca in bg. cepurka, mag. cseperke (Cihac, II, 492; Philippide, Principii, 140; Conev 43; Iordan, Dift., 95).
ALGA s. f. planta inferioara talofita capabila de fotosinteza, in mediul acvatic. (< fr. algue, lat. alga)
ASOMATOFITE s. f. pl. plante inferioare care nu provin din celulele somatice, lipsite de tesuturi permanente. (< fr. asomatophytes)
CARPOFITE s. f. pl. plante inferioare cu sporangii in organe speciale. (< fr. carpophytes)
CECIDIOFITE s. f. pl. plante inferioare (bacterii, alge, ciuperci) care provoaca dezvoltarea galelor2. (< fr. cecidiophytes)
CELOBLAST s. n. aparat vegetativ la unele plante inferioare, dintr-o celula polinucleara. (< fr. coeloblaste)
CHIST1 s. n. 1. tumoare benigna de forma unei pungi plina cu continut (semi)lichid. 2. invelis protector foarte rezistent la unele animale inferioare. 3. stadiu larvar al teniei. 4. celula globuloasa bogata in substante de rezerva, cu functia de organ de inmultire a unor plante inferioare. (< fr. kyste)
CRIPTOGAME s. f. pl. increngatura a regnului vegetal care cuprinde plante inferioare fara flori, ce se inmultesc asexuat prin spori, cu vase lemnoase si liberiene. (< fr. cryptogames)
FUNGIDE s. f. pl. grup de plante inferioare fara clorofila, care se hranesc cu substante organice gata preparate; ciuperci. (< lat. fungidus)
MANUBRIU s. n. 1. tub la meduze unde se afla orificiul buco-a**l. 2. structura anatomica in forma de maner. ♦ ~ sternal = os lat, articulat cu sternul. 3. celula cilindrica din interiorul anteridiei la unele plante inferioare. (< fr., lat. manubrium)
MICROPLEUSTON s. n. pleuston din plante inferioare care plutesc liber in ape. (< fr. micropleuston)
PNEUMATOFOR s. m. 1. radacina metamorfozata aeriana cu rol in respiratie, la unele plante superioare din regiunile mlastinoase. 2. vezicula plina cu aer pe talul unor plante inferioare, pentru plutire sau mentinerea in pozitie verticala. 3. aparat plutitor la celenteratele sifonofore. (< fr. pneumatophore)
POR1 s. m. 1. mic orificiu al pielii, prin care se elimina sudoarea. 2. orificiu la unele animale si plante inferioare. 3. mic gol in masa unui corp solid. (< fr. pore, lat. porus, gr. poros)
SCHIZOGONIE s. f. inmultire prin scizioparitate la protozoare si plante inferioare. (< fr. schizogonie)
CENTROSOM, centrosomi, s. m. Corpuscul granular sau in forma de bastonas, inconjurat de o zona de protoplasma, care apare la reproducerea indirecta a celulei animale si in celulele unor plante inferioare din increngatura talofitelor. – Fr. centrosome.
ALGA, alge, s. f. planta inferioara caracterizata prin prezenta clorofilei si prin viata in mediul acvatic. – Fr. algue (lat. lit. alga).
FIERE s. f. 1. Lichid amar, de culoare galbena-verzuie, secretat de ficat; bila1. ◊ Expr. A varsa fiere, se zice despre o persoana plina de necaz, de ciuda, de manie (care se manifesta cu violenta). ♦ Fig. Amaraciune, suparare, necaz. 2. (Si in sintagma basica fierii) Vezicula biliara. ◊ Expr. A-i crapa (sau plesni) cuiva fierea (de necaz) = a fi necajit, manios, invidios etc. la culme. 3. Compus: fierea-pamantului = a) planta erbacee medicinala cu flori rosietice, rar albe, cu gust amar (Erythraea centaurium); b) planta erbacee inferioara, cu talul tarator, avand pe partea inferioara rudimente de frunza (Marchantia polymorpha); fiere-de-urs = numele a doi arbusti tropicali si mediteraneeni din care se extrage saburul; a) arbust inalt de 3-4 m, cu frunze mari si flori violacee dispuse intr-un spic (Aloe ferox); b) arbust inalt de 1 m, ramificat, cu frunze dispuse in rozeta (Aloe succotrina). – Lat. *fele (= fel).
FITOPLANCTON, fitoplanctonuri, s. n. Plancton format din plante acvatice inferioare. – Din fr. phytoplancton.
FITOPLANCTON s.n. Totalitatea plantelor acvatice inferioare care intra in alcatuirea unui plancton. [< germ. Phytoplankton].
BENETITALE s. f. pl. ordin de plante gimnosperme inferioare, fosile, cu trunchiul scurt si masiv, terminat la partea superioara cu un buchet de frunze, care fac trecerea la angiosperme. (< fr. bennetittales)
AUTOFECUNDARE, autofecundari, s. f. (La unele plante si specii inferioare de animale) Fecundare rezultata in urma unirii a doua elemente s*****e provenite de la unul si acelasi individ. [Pr.: a-u-] – Auto1- + fecundare (dupa fr. autofecondation).
PERONOSPORA, peronospore, s. f. Nume dat mai multor ciuperci inferioare, parazite pe plantele fanerogame. [Var.: peronospora s. f.] – Din lat. peronospora.
AGAM ~a (~i, ~e) (despre unele plante si animale inferioare) Care se inmulteste pe cale asexuata. /<fr. agame
BENETITALE s.f. pl. (Bot.) Grup de plante gimnosperme fosile inferioare, care fac trecerea la angiosperme; (la sg.) planta din acest grup. [< fr. bennetittales].
PERONOSPORE s.f.pl. Ciuperci inferioare parazite pe plante. [Sg. peronospora. / cf. fr. peronosporacees].
AUTOFECUNDARE, autofecundari, s. f. (La unele plante si specii inferioare de animale) Fecundare prin sine insusi. – Din auto1- + fecundare (dupa fr. autofecondation).
AMARILIDACEE, amarilidacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, de obicei cu bulb si cu ovar inferior; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. – Din fr. amaryllidacees.
planta2, plante, s. f. Fata inferioara a piciorului, usor boltita, care ia contact cu solul; talpa piciorului. – Din lat. planta, fr. plante.
REVIVISCENTA, reviviscente, s. f. Revenire la viata; inviorare, insufletire. ♦ (Biol.) Proprietate a unor plante si animale acvatice (inferioare) de a reveni la viata prin umiditate, dupa ce s-au uscat. ♦ Fig. Reaparitie a unor stari de constiinta uitate. – Din fr. reviviscence.
REVIVISCENTA f. rar 1) Revenire la viata; reinviere. 2) med. Reaparitie in constiinta a unor momente uitate. 3) biol. Proprietate a unor plante si animale acvatice inferioare de revenire la viata, prin umiditate, dupa ce s-au uscat. /<fr. reviviscence
V******T, -A adj. (Despre plante) La care portiunea inferioara a frunzei invaluie ramul sau tulpina ca frunzele gramineelor. [< fr. v******t].
REVIVISCENTA s.f. (Biol.) Revenire la viata. ♦ Proprietate a unor plante si animale acvatice (inferioare) de a reveni la viata, prin umiditate, dupa ce s-au uscat. ♦ (Fig.) Reaparitie a unor stari de constiinta uitate. [< fr. reviviscence].
AMARILIDACEE s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, de obicei cu bulb si cu ovar inferior; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. – Din fr. amaryllidacees.
DESOSA, pers. 3 desoseaza, vb. I. Tranz. si refl. 1. (Despre dinti) A(-si) dezveli partea inferioara prin retragerea gingiei. 2. (Despre plante) A(-si) dezveli radacina. – Din fr. dechausser.
DESOSAT, -A, desosati, -te, adj. 1. (Despre dinti) Care are dezvelita partea inferioara, prin retragerea gingiei. 2. (Despre plante) Care are radacina iesita din pamant. – V. desosa.
AMARILIDACEE f. 1) la pl. Familie de plante cu flori colorate, de obicei cu bulb si ovar inferior (reprezentanti: ghiocelul, narcisa etc.). 2) planta din aceasta familie. /<fr. amaryllidacees
STEAP ~uri n. reg. 1) Parte inferioara a unor tulpini de plante, care raman dupa cosit sau dupa taiat. 2) Bucatica subtire si ascutita, desprinsa din tulpina unor plante sau dintr-un corp (scandura sau alt material); tepusa. /<germ. Stab
HELOFITA adj., s.f. (planta) care traieste cu partea inferioara in apa sau in namol. [< fr. helophyte].
GEMATIE s. f. 1. formare, dispunere sau ansamblu al mugurilor unei plante. 2. inmultire asexuata, la animalele inferioare, caracterizata prin formarea unui grup de celule care se desprind de organismul parental. (< fr. gemmation)
OVAR ~e n. 1) (la om si la animale) Glanda s*****a feminina in care se formeaza si se dezvolta ovulele. 2) bot. Portiune inferioara a organului s****l feminin la plantele cu flori, din care, dupa fecundare, se dezvolta fructul. /<lat. ovarium, fr. ovaire
PERONOSPORE s. f. pl. familie de ciuperci inferioare din clasa sifonomicetelor, parazite pe plante. (< lat. peronosporae)
BUCATEL s. m. planta erbacee din familia gramineelor, cu frunzele inferioare rasucite in forma de sul si cu flori rosietice sau violacee (Agrostis canina). – Din bucatea (prin substituire de sufix).
DROB2, drobi, s. m. 1. Arbust din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, cu flori galbene si cu fructele pastai turtite (Sarothamnus scoparius). 2. Nume dat mai multor arbusti din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, flori albe, galbene sau rosietice si fructe pastai (Cytisus). ◊ Drob-de-munte = mic arbust cu ramuri lungi si subtiri acoperite cu peri aspri, cu frunze paroase pe partea inferioara si cu flori galbene (Cytisus hirsutus). 3. planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina dreapta, cu frunze acoperite de peri si cu flori mici, galbene-aurii (Neslia paniculata). – Din rus., ucr. drok (confundat cu drob1).
DRETE, drete, s. f. 1. planta acvatica subtropicala cu frunze mari, dintate si violacee pe partea inferioara, cu flori mari (Nymphaea lotus thermalis). 2. planta erbacee taratoare din familia primulaceelor, cu flori galbene solitare, folosita in medicina populara (Lysimachia nummularia). – Et. nec.
TURITA, turite, s. f. planta erbacee cu tulpina in patru muchii, cu flori albe sau verzi si cu fructe acoperite cu peri curbati la varf, care se agata de hainele oamenilor, de lana oilor etc. (Galium aparine). ◊ Compus: turita-mare = planta erbacee cu frunze paroase pe fata inferioara si cu foliole dintate, cu flori galbene-aurii grupate in forma de ciorchine si cu fructe cu ghimpi mici la baza; scai-marunt (Agrimonia eupatoria). – Din scr. turica.
ZOOFIT ~e n. 1) la pl. Increngatura de animale inferioare care se aseamana dupa forma cu plantele. 2) Animal din aceasta increngatura. /<fr. zoophyte
MONADA s.f. 1. Termen folosit de diversi filozofi pentru desemnarea celei mai simple unitati indivizibile materiale sau spirituale din care ar fi alcatuita lumea. 2. Organism inferior, unicelular, care face trecerea de la plante la animalele cele mai simple. [Cf. fr. monade, germ. Monade < gr. monas – unitate].
MONADA s. f. 1. (la unii filozofi) unitate indivizibila materiala sau spirituala din care ar fi alcatuita lumea; (la Leibniz) substanta spirituala independenta, care poseda automiscare si care oglindeste tot ceea ce exista in univers. 2. organism inferior, unicelular, care face trecerea de la plante la animalele cele mai simple. (< fr. monade, germ. Monade)
BUCATEL s. m. planta erbacee din familia gramineelor, cu frunzele inferioare rasucite in forma de sul si cu flori rosietice sau violacee dispuse in forma de spic (Agrostis canina). – Din bucatea.
MONADA, monade, s. f. 1. Termen (folosit in filozofia lui Leibniz) pentru a desemna cea mai simpla unitate indivizibila din care ar fi alcatuita lumea. 2. Organism inferior, microscopic, unicelular, care face trecerea de la plante la animalele cele mai simple. – Din fr. monade, germ. Monade.
UNGHIE, unghii, s. f. 1. Lama cornoasa care creste pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la maini si de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a taia) cuiva din unghii = a infrana obraznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia in gat = a constrange pe cineva sa raspunda urgent unei obligatii. A-si pune unghia in gat = a face orice pentru atingerea unui scop. A-si arata unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanta cornoasa formata la varfurile degetelor de la picioarele animalelor si pasarilor; p. ext. gheara. 2. Compuse: unghia-gaii sau unghia-gainii = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori galbene-verzui, dispuse in ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-pasarii = planta erbacee cu flori albastre si cu petala inferioara prelungita in forma de pinten, patata cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele doua instrumente, in forma de parghie, pentru ridicat si lasat cosul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).
ZOOFIT, zoofite, s. n. (La pl.) Increngatura care cuprinde animale inferioare a caror forma aminteste pe aceea a plantelor; (si la sg.) animal care face parte din aceasta increngatura. – Din fr. zoophyte.
ZOOFIT s.n. Denumire data unor animale inferioare a caror forma aminteste pe aceea a plantelor; fitozoar; (la pl.) increngatura cuprinzand aceste animale. [< fr. zoophyte, cf. gr. zoon – animal, phyton – planta].
PINTENOG, -OAGA, pintenogi, -oage, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre animale) Cu pete de alta culoare (de obicei albe) in partea inferioara a picioarelor. 2. (Despre pasari) Pintenat (2). II. S. f. planta erbacee din familia compozitelor, cu florile galbene ca lamaia. (Carthamus lanatus). – Din sl. pontonogu.
TURBA1, turbe, s. f. Varietate de carbune inferior, format prin carbonizarea partiala a unor resturi de plante de mlastina si folosit mai ales drept combustibil. – Din fr. tourbe.
MIRISTE, miristi, s. f. Teren agricol pe care au ramas, dupa recoltare, partile inferioare ale tulpinilor de cereale paioase sau ale altor plante cultivate; (colectiv) totalitate a tulpinilor retezate, ramase cu radacina in pamant dupa recoltare, pe un teren agricol. – Din bg. meriste.
CAPSULA ~e f. 1) Fruct dehiscent cu invelitoarea uscata si dura in care se dezvolta si se pastreaza semintele unor plante; maciulie. ~ de mac. ~ de bumbac. 2) Invelis al unor organisme inferioare. ~ bacteriana. 3) Invelis solubil in care se pun unele medicamente in forma de praf, cu gust neplacut, pentru a fi inghitite mai usor; bulin; caseta. 4) Vas de laborator pentru evaporarea unor solutii. 5) anat. Invelis conjunctiv al unui organ sau al unei articulatii. 6) Cutie metalica plata, cu capac deformabil, care constituie partea sensibila a diferitelor tipuri de manometre. ◊ ~ telefonica cutie de dimensiuni mici care contine microfonul sau receptorul aparatului. 7) Capac de metal cu care se astupa sticlele. 8) Cilindru mic de metal care contine bioxid de carbon sub presiune, folosit la prepararea unei bauturi gazoase speciale. 9): ~ cosmica sau spatiala aparat cosmic de forma sferica capabil sa se desprinda de restul vehiculului si sa efectueze o coborare pe planeta-tinta. [G.-D. capsulei] /<fr. capsule, lat. capsula
SIPICA ~ci f. 1) planta erbacee cu tulpina e****a, cu frunze mari, paroase, adanc crestate, si flori marunte, de culoare alba-albastruie, grupate in inflorescente globuloase. 2) planta erbacee cu tulpina acoperita cu peri moi in partea inferioara, cu frunze penate si cu flori de culoare galben-roscata, ce creste prin fanete. /<sl. sipuku
AMARILIDACEE s. f. pl. Familie de plante erbacee monocotiledonate, de obicei cu bulb si cu ovar inferior. – Din fr. amaryllidacees.
calamita f., pl. e (d. lat. calamus si vgr. kalamos, trestie). O broasca care traieste pin [!] trestii. O broasca testoasa verde. O planta fosila. Un fel de argila. Un fel de rasina inferioara scoasa din trestie.
ZOOFITE s.n. pl. Increngatura cuprinzand animale inferioare (echinoderme, meduze, polipi, spongieri, infuzori) cu aspect ce aminteste de plante; fitozoare. (din fr. zoophytes)
planta2 ~e f. anat. (la om si la unele animale) Partea inferioara, usor arcuita, a labei piciorului, care vine in atingere cu pamantul si sustine greutatea corpului in timpul mersului; talpa. [G.-D. plantei] /<lat. planta, fr. plante
CIUBOTICA, ciubotele, s. f. 1. (Reg.) Cizmulita sau gheata de dama. 2. Compuse: ciubotica-cucului = planta erbacee cu frunze ovale dispuse in rozete si paroase pe partea inferioara, cu flori galbene si cu fructul o capsula (Primula officinalis); ciubotica-ursului = planta erbacee cu frunze lobate si cu flori purpurii (Cortusa matthioli). [Var.: ciobotica s. f.] – Ciubota + suf. -ica.
TURBA ~e f. geol. Carbune inferior de culoare cafenie-inchisa sau neagra, format prin descompunerea lenta a plantelor din mlastini si intrebuintat drept combustibil si ca ingrasamant. [G.-D. turbei] /<fr. tourbe
LABIU (‹ fr. {i}; {s} lat. labium „buza”) s. n. 1. (ZOOL.) Piesa impara, inferioara, a aparatului bucal la insecte, deseori intarita de palpi labiali ori alungita printr-o prelungire in forma de buza. Conformata variabil, in functie de modul de hranire, este foarte dezvoltata la unele insecte (tauni, tantari). 2. (BOT.) Formatie caracteristica florii unor plante superioare (ex. labiate), alcatuita din petale dispuse sub forma unor buze: l. inferior (buza de jos) rezulta din concresterea a trei petale (petala anterioara impreuna cu doua petale laterale); l. superior (buza de sus) rezulta din concresterea a doua petale posterioare. ♦ Prelungire sau prelungiri ale partii superioare a tubului caliciului sau corolei (ex. la scrofulariacee).
BILON s.n. 1. Moneda divizionara, cu valoare intrinseca inferioara valorii sale nominale. 2. (Agr.) Ridicatura de pamant de-a lungul unui rand de plante cultivate. [< fr. billon].
SULITICA, sulitele, s. f. planta erbacee lemnoasa la baza, din familia leguminoaselor, cu tulpina ramificata, cu frunzele paroase pe partea inferioara si cu flori dispuse in capitule bogate (Dorycnium herbaceum). – Sulita + suf. -ica.
BILON I. s. m. 1. aliaj monetar in compozitia caruia intra in cea mai mare parte sau exclusiv metale comune. 2. moneda divizionara, cu valoare intrinseca, inferioara valorii sale nominale. II. s. n. ridicatura de pamant de-a lungul unui rand de plante cultivate. (< fr. billon)
LABA ~e f. 1) Parte a piciorului de la glezna in jos. 2) Parte inferioara a piciorului pe care calca pasarile. ◊ ~a- (sau talpa-) gastei a) ridurile din jurul ochilor; b) scris neingrijit; c) mica planta erbacee cu flori rosii-purpurii. 3) Picior al unor animale (caine, lup, urs, pisica etc.). 4) fam. depr. Fiecare dintre cele doua membre superioare ale corpului omenesc; mana. ◊ A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde, a apuca, a inhata pe cineva (sau ceva). 5): ~a-ursului denumire a mai multor specii de ciuperci comestibile de padure. [G.-D. labei] /<ung. lab
METAMORFOZA, metamorfoze, s. f. 1. Totalitatea transformarilor biologice pe care le sufera unele animale inferioare in cursul dezvoltarii lor de la iesirea din ou pana la faza de adult. 2. Transformare morfologica si functionala a unor organe ale plantelor. 3. Transformare, schimbare a infatisarii sau, fig. a caracterului, a felului de a fi al unei persoane; p. gener. transformare a unei fiinte, a unui obiect etc. 4. (Mitol.) Transformare a unei fiinte umane in animal, in planta sau intr-un lucru neinsufletit. – Din fr. metamorphose.
GUSA ~i f. 1) (la pasari) Portiune dilatata (in forma de punga) a esofagului, in care sta hrana inainte de a trece in stomac. ◊ ~a-porumbelului (sau porumbului) a) planta erbacee cu tulpina ramificata, cu flori albe-verzui si cu frunze negre, stralucitoare; b) planta erbacee cu tulpina inalta, cu flori albe, dispuse in panicul, si cu fructe capsule. 2) (la animale amfibii) Portiune de pe pielea maxilarului inferior, care ajuta la respiratie. 3) (la reptile) Barbie, de obicei de alta culoare decat cea a corpului. 4) (la oameni) Umflatura (in partea de dinainte a gatului) formata ca urmare a cresterii excesive si patologice a glandei tiroide. 5) (la unii oameni) Cuta de grasime sub barbie. 6) fam. Parte inferioara a gatului; gatlej. /<lat. geusial
ALBINISM s. n. Anomalie congenitala care consta in lipsa totala sau partiala de pigmenti in celulele inferioare ale pielii, manifestata prin culoarea albicioasa a pielii si a parului si uneori prin culoarea rosiatica a irisului. ♦ Insuficienta de materii colorante la plante, manifestata prin decolorarea totala sau partiala a frunzelor. – Din fr. albinisme.
ALBINISM s. n. Lipsa de pigmenti in celulele inferioare ale pielii, manifestata prin culoarea albicioasa a pielii si a parului si uneori prin culoarea rosiatica a irisului. ♦ Insuficienta de materii colorante la plante, manifestata prin decolorarea totala sau partiala a frunzelor. – Fr. albinisme.
SAPA1, sape, s. f. 1. Unealta agricola pentru sapat si prasit, alcatuita dintr-o lama de otel plana sau putin concava, fixata aproape perpendicular intr-o coada de lemn. ♦ Sapa rotativa = masina agricola (cu tractiune animala) care sfarama, cu ajutorul unor discuri stelate, crusta formata la suprafata pamantului inainte de rasaritul plantelor. ◊ Expr. A ajunge (sau a se vedea, a aduce, a lasa etc.) la (sau in) sapa de lemn = a (se) ruina. 2. Dispozitiv care constituie extremitatea inferioara a garniturii de foraj, cu ajutorul caruia se sapa gaura de sonda. 3. Piesa metalica de la partea posterioara a afetului unui tun, care se infige in pamant la tragere, servind astfel la fixarea tunului. 4. Fiecare dintre cei patru capriori de la colturile unei case taranesti. – Lat. sappa.
MAHORCA s. f. 1. planta anuala din familia solanaceelor, cu frunze mari, bogate in nicotina si in acid citric, dar lipsite de aroma frunzelor de tutun; tutun turcesc (Nicotina rustica). 2. Tutun de calitate inferioara, fabricat din radacinile mahorcii (1). – Din rus., ucr. mahorka.
REZERVATIE ~i f. 1) Teritoriu ocrotit de lege, pe cuprinsul caruia se afla plante, animale sau minereuri rare, prezentand o deosebita valoare stiintifica. ~ naturala. 2) Teritoriu limitat din cadrul unei tari pe care sunt silite sa locuiasca anumite grupuri etnice, socotite a fi de rasa inferioara. /<fr. reservation
LINGUREA, -ICA, lingurele, s. f. 1. Mica planta medicinala din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe grupate in ciorchini, intrebuintata in combaterea afectiunilor scorbutice, pulmonare etc. (Cochlearia officinalis). 2. (Pop.) Furca pieptului, lingura pieptului. ♦ Cavitate situata in partea inferioara a furcii pieptului. – Lingura + suf. -ea, -ica.
METAMORFOZA, metamorfozez, vb. I. 1. Refl. (Despre unele animale inferioare) A se dezvolta prin metamorfoza. 2. Refl. si tranz. A capata sau a face sa capete alta figura, alta infatisare; fig. a(-si) schimba caracterul, firea, comportarea. ♦ (Mitol.) A (se) preface in planta, in animal sau intr-un lucru neinsufletit. – Din fr. metamorphoser.
BOLTA, bolti, s. f. 1. Element de constructie cu suprafete curbe si cu suprafata inferioara bombata in sus, care acopera in intregime un spatiu, o incapere, o cladire etc. sau constituie elementul principal de rezistenta al unei constructii. ♦ Fig. Cer2. ♦ (Arh.; rar) Arcada. ♦ Constructie usoara in forma de arc, care serveste de sprijin plantelor agatatoare. ♦ Fig. Acoperis in forma de arc, format din ramurile dese ale copacilor. ♦ Incapere sau galerie subterana cu tavanul arcuit. ♦ Gang (cu tavan arcuit). 2. (Reg.) Pravalie, dugheana. 3. (Reg.) Caruta cu coviltir. [Var.: (reg.) boalta s. f.] – (1) Sb. bolta (<it.), (2) magh. bolt (<it.).
FRUCT s.n. 1. Ansamblul organelor vegetale care se dezvolta dupa fecundatia unei flori si care contin semintele plantei respective; poama, rod. 2. Produse vegetale care servesc ca hrana; rod. 3. Produs, profit, rezultatul material sau moral al unei actiuni etc.; beneficiu. ♦ (Fig.) Opera, rezultat al unor straduinte, al muncii etc. 4. (Constr.) Inclinare a zidului exterior, datorita diferentei de grosime dintre partea inferioara si cea superioara a acestuia. [< lat. fructus].
FAINA, (2) fainuri, s. f. 1. (De obicei urmat de determinari care arata felul) Pulbere obtinuta prin macinarea boabelor de cereale sau a altor seminte de plante si folosita in alimentatie. ◊ Expr. Alta faina se macina acum la moara = s-a schimbat situatia, lucrurile nu mai sunt cum au fost. 2. Pulbere obtinuta prin macinarea anumitor materiale. ◊ Faina animala = produs obtinut din cadavre de animale, resturi de la fabricile de conserve, sange etc., sterilizat, folosit mai ales pentru hrana puilor, a pasarilor ouatoare si a porcilor. Faina de peste = produs sub forma de pulbere obtinut din pesti inferiori si necomestibili sau din diferite resturi de la fabricile de conserve de peste, folosit pentru hrana porcilor, a pasarilor etc. Faina de oase = pulbere fina obtinuta prin macinarea oaselor si folosita ca supliment valoros in hrana animalelor si ca ingrasamant in agricultura. – Lat. farina.