Rezultate din textul definițiilor
MIELUȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mielușei, -ele, subst. 1. S. m. și f. Diminutiv al lui miel; mieluș, mielușor, mieluț. 2. S. m. pl. Ninsoare în formă de mici particule sferice; ploaie cu gheață. – Miel + suf. -ușel.
mie-lușéi (ploaie cu gheață) s. m. pl.
MIELUȘÉL ~éi m. (diminutiv de la miel) la pl. Ninsoare în formă de părticele sferice mici; ploaie cu gheață. /miel + suf. ~ușel
GRÍNDINĂ ~i f. Precipitații atmosferice sub forma unor bucățele de gheață, provenite prin înghețarea picăturilor de ploaie. [G.-D. grindinei] /<lat. grando, ~inis
CHÍCIURĂ s. f. Strat de gheață care se formează iarna pe arbori și pe case din vaporii de apă sau din picăturile de ploaie; promoroacă. – Bg. kičur „mănunchi, buchet; țurțur de gheață”.
NOR ~i m. 1) Formație atmosferică prezentând o masă densă de vapori de apă sau de cristale de gheață, care, în anumite condiții, poate genera precipitații. ~i de ploaie. ◊ ~ arzător masă foarte fierbinte de gaze și de cenușă, expulzată în timpul erupției unui vulcan. Până la (sau în) ~i la înălțime foarte mare; foarte sus. A fi (sau a umbla) cu capul în (sau prin) ~i a fi rupt de realitate. Parc-ar fi (sau parcă a) căzut din ~ se spune despre o persoană care pare total dezorientată într-o împrejurare dată. 2) Cantitate mare de ceva (ce plutește în atmosferă). ~ de praf. ◊ ~ de tristețe amestec de sentimente ce tulbură echilibrul sufletesc. /<lat. nubilum
GHEȚÚȘ ~uri n. 1) Strat subțire de gheață care se formează pe suprafața solului în urma înghețării apei de ploaie sau a zăpezii topite. 2) Loc unde se dau copiii pe gheață; lunecuș. /gheață + suf. ~uș
PROMOROÁCĂ s. f. Strat subțire de gheață care se formează iarna, pe arbori și pe case, din vapori de apă sau din picături de ploaie; chiciură. – Cf. ucr. prymorozok, rus. pomorok.
POLÉI1, poleiuri, s. n. Strat subțire de gheață, continuu și neted, care acoperă uneori porțiuni din suprafața solului, arborii sau obiectele care se află în aer liber și care este format prin înghețarea apei provenite din ploaie sau din topirea zăpezii. ♦ Fig. Strălucire, lustru, luciu. ♦ (Reg.) Promoroacă, chiciură. – Din polei2 (derivat regresiv).
scóchină, scóchini, s.f. (reg.) 1. cale adâncă și îngustă (datorată eroziunii apelor de munte); albie naturală, de scurgere a apelor de ploaie. 2. urmă lăsată de șuvoaiele de apă ce vin de la munte, în urma ploilor. 3. (în forma: scochilă) loc îngust printre rădăcinile arborilor care cresc pe malul apelor, unde se adăpostesc peștii (mai ales păstrăvii). 4. (în forma: scochină) unealtă de pescuit de forma unui coș de nuiele. 5. scorbură; loc ascuns. 6. peșteră. 7. gaură, scobitură, cavitate; copcă în gheață.
BURDÚF, burdufuri, s. n. 1. Sac făcut din pielea netăbăcită (uneori din stomacul) unui animal (capră, oaie, bivol), în care se păstrează sau se transportă brânză, făină, apă etc. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte învățat. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strâns, încât să nu se poată mișca. (Reg.) A da pe cineva în burduful d******i = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mâncare) = a mânca foarte mult. 2. Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc. 3. Acoperitoare de piele care, în timp de ploaie, apără picioarele celor din trăsură. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netăiată, prinsă de restul încălțămintei. 4. Perete ondulat, de piele sau din pânză (cauciucată), așezat pe laturile punții de comunicație între două vagoane de călători. 5. Bășică (1) uscată, care, pe vremuri, se întrebuința în locul geamurilor. 6. (Reg.) Copcă în gheață. [Var.: burdúv, burdúh, burdúș s. n.].