Rezultate din textul definițiilor
IDILA, idile, s. f. Specie de poezie lirica si e*****a din sfera poeziei bucolice, in care este prezentata, in forma optimista sau idealizata, viata si dragostea in cadrul rustic; bucolica. ♦ Iubire curata, naiva si tinereasca intre persoane de s*x opus. [Var.: idil, -e s. n.] – Din fr. idylle. Cf. germ. Idyll.
ANTOLOGIE s. (livr.) florilegiu. (~ de poezie lirica.)
CONTRAST s.n. 1. Opozitie, deosebire izbitoare intre doua sau mai multe lucruri, situatii, calitati etc. ♦ Diferenta dintre densitatile extreme ale unei imagini fotografice. ♦ Efect artistic obtinut de un scriitor, de un pictor etc. prin opozitia ritmului, a ideilor, a culorilor etc. 2. (Lit.) Gen de poezie lirica medievala in care este folosit efectul artistic al opozitiilor de ritm, de idei etc. [Pl. -te, var. (2) contrasto s.n. / < fr. contraste, cf. it. contrasto].
ANTISTROFA s.f. 1. A doua stanta dintr-o poezie lirica, cantata de cor in teatrul antic grec. 2. (Ret.) Repetarea cuvintelor in ordine inversa in vers, in fraza etc. [< fr., lat., gr. antistrophe].
EPISTOLA s.f. 1. Scrisoare. 2. (Lit.) Specie de poezie lirica cu caracter filozofic, moral etc., scrisa in forma unei scrisori. [< lat. epistola – scrisoare, cf. gr. epistole < epistellein – a trimite stiri].
cintec (cintece), s. n. – 1. Cint, cintare. – 2. Cint, poezie lirica. – Var. cintic. – Mr. cintic, megl. cǫntic. Lat. canticum (Puscariu 373; Candrea-Dens., 357; REW 1618; Rosetti, I, 165; DAR); cf. alb. kenge (Meyer 187). Cf. cinta. – Der. cinticel, s. n. (dim., al lui cintec).
ANTISTROFA s. f. 1. raspuns al corului in tragedia antica greceasca. 2. a doua stanta intr-o poezie lirica greceasca, intre strofa si epoda. 3. repetare a cuvintelor in ordine inversa in vers, in fraza etc.; epifora. (< fr. antistrophe, lat. antistropha)
CANTONA s. f. 1. poezie lirica medievala cu tematica e*****a, divizata in mai multe strofe. 2. cantec italian pe mai multe voci din epoca Renasterii, transcris apoi pentru instrumente spre a deveni o forma polifonica strofica. (< it. canzone)
CANTONETA s. f. 1. mic cantec popular italian, de origine napolitana; (p. ext.) cantec scurt. 2. poezie lirica italiana din versuri scurte. (< it. canzonetta)
CONTRAST s. n. 1. deosebire izbitoare intre doua sau mai multe lucruri, stari, actiuni etc. 2. diferenta intre densitatile extreme ale unei imagini fotografice. ◊ efect artistic obtinut de un scriitor, pictor etc. prin opozitia ritmului, a ideilor, culorilor. 3. gen de poezie lirica medievala in care era folosit efectul artistic al opozitiilor de ritm, de idei etc. (< fr. contraste)
DISCORD1 s. n. poezie lirica medievala provensala, cu o structura neregulata prin diversitatea strofelor sau chiar a limbilor. (< it. discordo)
ELEGIE s. f. 1. poezie lirica in care domina sentimentul de melancolie; (p. ext.) plangere, jeluire. 2. piesa vocala sau instrumentala cu caracter melancolic, trist, nostalgic. (< fr. elegie, lat. elegia, gr. elegeia)
EPISTOLA s. f. 1. scrisoare. 2. poezie lirica cu caracter filozofic, moral etc. sub forma de scrisoare. (< lat. epistola)
GAZEL s. n. poezie lirica cu forma fixa formata din distihuri, de provenienta orientala, in care fiecare al doilea vers al distihurilor se termina cu aceeasi rima ca cea a primului distih. (< fr. ghazel)
MADRIGAL s. n. 1. poezie lirica scurta de natura galanta, care face elogiul unei femei. 2. scurta compozitie muzicala vocala cu caracter idilic si foarte delicat. (< fr. madrigal, it. madrigale)
MARS I. s. n. 1. deplasare a unei trupe sau a unei (grupari de) nave (intr-o anumita formatie). ♦ ~ fortat = mars executat cu o viteza sporita fata de cea normala. 2. proba de atletism in timpul careia concurentii sunt obligati sa mearga repede, fara a alerga. 3. piesa muzicala cu o miscare uniforma sugerand pasul cadentat de defilare al unei trupe, al unui cortegiu etc. 4. poezie lirica patriotica scrisa pentru a putea fi cantata dupa melodia unui mars (3). 5. operatie de extragere si introducere in sonda a garniturii de foraj. II. interj. 1. comanda de pornire a unei trupe. 2. cuvant cu care se alunga un caine, se indeparteaza in mod brutal un om. (< fr. marche, germ. Marsch)
MEDITATIE s. f. 1. gandire, cugetare indelungata si adanca. 2. poezie lirica filozofica in care poetul isi pune unele probleme in legatura cu existenta omeneasca. ◊ scriere in proza asupra unui subiect filozofic, moral sau religios. 3. lectie particulara. (< fr. meditation, lat. meditatio)
MINNESANG [MINEZANG] s. n. poezie lirica de curte, creata de cavalerii si cantaretii germani din evul mediu, dupa model folcloric si sub influenta trubadurilor provensali. (< germ. Minnesang)
ODA1 s. f. 1. (ant.) poezie eroica, poem care se canta sau se recita cu acompaniament de lira. ◊ poezie lirica in care se exprima sentimente de admiratie, de preamarire fata de persoane, fapte eroice etc. 2. lucrare muzicala cu caracter eroic, solemn. (< fr., gr. ode, lat. oda)
PANTUM s. n. poezie lirica in forma fixa, in care al doilea si al patrulea vers dintr-un catren formeaza primul si al treilea vers din catrenul urmator si care dezvolta paralel doua serii de imagini, doua teme distincte si contrastante. (< fr. pantoum)
ROMANTA s. f. 1. poezie lirica, duioasa si sentimentala, de obicei e*****a, exprimand un sentiment de usoara melancolie. 2. compozitie muzicala vocala de forma strofica, cu acompaniament instrumental si un continut liric, sentimental; (p. ext.) piesa instrumentala cu caracter asemanator. (< fr. romance, it. romanza, germ. Romanze)
RONDEL s. n. poezie lirica cu forma fixa, compusa din doua catrene si o cvinarie, cu doua rime, primele doua versuri repetandu-se dupa al saselea, versul intai revenind si in incheiere. (< fr. rondel, it. rondello)
RUBAIAT s. n. forma de poezie lirica persana din patru versuri, de obicei cu un numar liber de silabe si cu o succesiune diferita de rime. (< fr. rubaiyyat)
SATIRA / SATIRA s. f. 1. (la greci si la romani) poem dramatic si didactic in care se biciuiau moravurile si ale carei personaje reprezentau satiri. 2. poezie lirica in care sunt ridiculizate si biciuite anumite defecte, moravuri etc. din societate. ♦ scriere, cuvantare etc. cu caracter de critica biciuitoare. (< fr. satire, lat. satira)
SONET s. n. poezie lirica cu forma fixa, din 14 versuri endecasilabice grupate in doua catrene cu rima imbratisata si doua tertine cu rima libera. (< fr. sonnet, it. sonetto)
CANCIONEIRO s. n. Culegere de poezii lirice portugheze din sec. XII-XIV. [Pr.: can-siu-nai-ru] – Cuv. port.
CANCIONERO s. n. Culegere de poezii lirice spaniole din secolul al XV-lea. [Pr.: cansionero] – Cuv. sp.
CANTONA, cantone, s. f. 1. poezie lirica italiana medievala, de origine provensala, consacrata iubirii cavaleresti. 2. Cantec pe mai multe voci din epoca Renasterii, apropiat de cantecul popular, care, cu timpul, a devenit o piesa instrumentala. – Din it. canzone.
CANTONETA, cantonete, s. f. 1. Mic cantec popular italian; p. ext. cantec scurt. 2. poezie lirica italiana, formata din versuri scurte. – Din it. canzonetta.
CANTONIER, cantoniere, s. n. Culegere italiana de poezii lirice de dragoste. Cantonierul lui Petrarca. – Din it. canzoniere.
DOINA, doine, s. f. poezie lirica specifica folclorului romanesc, care exprima un sentiment de dor, de jale, de revolta, de dragoste etc., fiind insotita, de obicei, de o melodie adecvata; specie muzicala a creatiei folclorice romanesti, avand caracteristicile de mai sus. – Et. nec.
MADRIGAL, madrigale, s. n. 1. poezie lirica scurta care exprima sentimente delicate sau complimente (la adresa unei femei). 2. Scurta compozitie muzicala vocala cu caracter liric, caracteristica pentru sec. XVI. [Pl. si: madrigaluri] – Din fr. madrigal.
MINNESANG s. n. poezie lirica de curte creata de cavalerii medievali, in sec. XII, dupa model folcloric si sub influenta trubadurilor provensali. [Pr.: minezang, scris si minesang] – Cuv. germ.
PSALM, psalmi, s. m. 1. Imn religios biblic; (la pl.) culegere formata din 151 de astfel de imnuri, cuprinsa in Vechiul Testament si care alcatuieste Psaltirea. 2. Imn, cantec (de factura religioasa); poezie (lirica). – Din sl. psalmu.
ELEGIE, elegii, s. f. 1. Specie a poeziei lirice in care sunt exprimate sentimente de melancolie, de tristete, de jale; p. ext. plangere, jeluire. 2. Compozitie muzicala cu caracter melancolic, trist. – Din fr. elegie, lat. elegia.
PANTUM, pantumuri, s. n. Specie fixa a poeziei lirice, in care al doilea si al patrulea vers dintr-un catren formeaza primul si al treilea vers din catrenul urmator. [Pl. si: pantume] – Din fr. pantoum.
ANTISTROFA, antistrofe, s. f. 1. A doua parte in triada strofa-antistrofa-epoda a unei poezii lirice cantate de cor dupa strofa si inainte de epoda in teatrul antic grec. 2. Repetare a cuvintelor in ordine inversa in vers, in fraza. – Din fr. antistrophe.
ODA, ode, s. f. Specie a poeziei lirice (formata din strofe cu aceeasi forma si cu aceeasi structura metrica), in care se exprima elogiul, entuziasmul sau admiratia fata de persoane, de fapte eroice, idealuri etc. ♦ (In antichitate) poezie sau poem (cu subiect eroic) cantate sau recitate cu acompaniament de lira. ♦ Compozitie muzicala cu caracter eroic, solemn. – Din fr. ode.
LIRA1, lire, s. f. 1. Instrument muzical rudimentar, format dintr-o cutie de rezonanta, doua brate in forma de coarne si mai multe coarde, folosit, in antichitate, mai ales la acompaniere, cand se recitau poeme. ♦ Fig. Simbol al talentului poetic, al inspiratiei poetice, al creatiei poetice, al poeziei (lirice). 2. (Art.) Numele unei constelatii din emisfera boreala; Ciobanul-cu-Oile, Oierul. 3. (In sintagma) Lira de dilatatie = dispozitiv in forma de lira1 (1) sau de bucla, care permite dilatarea unei conducte pentru fluide fierbinti. – Din fr. lyre, lat. lyra.
LIRIC, -A, lirici, -ce, adj. 1. (Mai ales despre poezii) Care exprima direct stari afective personale, sentimente intime. ♦ (Substantivat, f.) Poezia lirica (1), genul poetic liric. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea operelor lirice (1) ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci etc. 2. Care apartine poeziei (sau literaturii) lirice (1), care este caracteristic poeziei lirice, privitor la poezia lirica. ♦ (Despre scriitori; adesea substantivat) Care scrie poezii lirice (1) sau literatura lirica. ♦ Fig. Sentimental, emotiv, sensibil; plin de entuziasm, exaltat. 3. Care apartine muzicii de opera, referitor la muzica de opera. ♦ (Despre voce) Care se caracterizeaza prin sonoritate dulce, lipsita de incordare, prin mobilitate; (despre cantareti) care are o astfel de voce. – Din fr. lyrique.
NEOANACREONTIC, -A, neoanacreontici, -ce, adj. Care se inspira din poezia lirica cultivata de imitatori tarzii ai lui Anacreon; care apartine acestei poezii. [Pr.: ne-o-a-na-cre-on-] – Din fr. neo-anacreontique.
EPIGRAMA, epigrame, s. f. Specie a poeziei lirice, de proportii reduse, care satirizeaza elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situatii etc. si se termina printr-o poanta ironica. – Din fr. epigramme, lat. epigramma.
EPODA, epode, s. f. 1. (In teatrul antic) Partea a treia si ultima a cantecului unui cor, dupa strofa si antistrofa. 2. poezie lirica compusa din distihuri. – Din fr. epode, lat. epodos.
ROMANTA, romante, s. f. 1. Compozitie muzicala vocala cu acompaniament instrumental, avand un continut liric, sentimental; p. ext. piesa instrumentala cu caracter asemanator. 2. Specie a poeziei lirice sentimentale, de obicei de inspiratie e*****a. – Din fr. romance, it. romanza, germ. Romanze.
RONDEL, rondeluri, s. n. Specie a poeziei lirice cu forma fixa, avand 13 (sau 14) versuri repartizate in trei strofe, in care primul vers este identic cu al saptelea si al treisprezecelea, iar al doilea cu al patrulea si ultimul vers. – Din it. rondello, fr. rondel.
CANTONA ~e f. inv. 1) (in evul mediu si in epoca Renasterii) poezie lirica consacrata iubirii cavaleresti. 2) (in epoca Renasterii) Melodie pe mai multe voci, asemanatoare cantecului popular italian. /<it. canzone
CANTONETA ~e f. 1) Cantec popular italian. 2) poezie lirica italiana formata din versuri scurte. 3) Cantec scurt. /<it. canzonetta
CANTEC ~ce n. 1) Sir de sunete melodioase, emise din gura sau produse de un instrument muzical; cant. 2) Sunete scoase de pasari si de unele insecte; ciripit. ◊ ~cul lebedei ultima opera a unui artist. 3) Piesa de muzica vocala sau instrumentala. 4) poezie lirica care se executa insotita de melodie. ~ popular. ~ de leagan. ~ de dor. ~ de lume. ◊ Asa-i ~cul asta e situatia. /<lat. canticum
ELEGIE ~i f. 1) Specie a poeziei lirice patrunsa de tristete, de jale, de melancolie. 2) Compozitie muzicala cu caracter meditativ si melancolic. [G.-D. elegiei] /<fr. elegie, lat. elegia
EPIGRAMA ~e f. poezie lirica de proportii reduse care satirizeaza trasaturile morale negative ale unei persoane sau anumite stari de lucruri, terminandu-se, de obicei, printr-o poanta ironica. [Sil. -pi-gra-] /<fr. epigramme, lat. epigramma
GAZEL ~uri n. poezie lirica (orientala), cu continut e****c sau filozofic, avand forma fixa si constand din distihuri, in care strofa intai are rima imperecheata, iar, in strofele urmatoare, fiecare al doilea vers rimeaza cu versurile primei strofe. /<fr. ghazel
IMN ~uri n. 1) Cantec religios de preamarire a divinitatii. 2) poezie lirica avand un caracter solemn si o anumita dedicatie (unui eveniment, unui erou, unei idei etc.). 3) Compozitie muzicala solemna, facand parte din simbolica oficiala a unui stat. /<fr. hymne, lat. hymnus
liric2 ~ci m. Autor de poezii lirice. /<fr. lyrique, lat. lyricus
MADRIGAL ~e n. 1) poezie lirica de proportii reduse care exprima sentimente delicate sau complimente galante (adresate unei femei). 2) Compozitie muzicala polifonica, de natura lirica, executata, de regula, fara acompaniament instrumental. /<fr. madrigal
MARS1 ~uri n. 1) Mers ordonat si cadentat. A merge in ~. 2) Miscare a unor unitati militare (intr-o anumita formatie). ◊ ~ fortat mars executat cu o viteza mai sporita decat cea obisnuita (de o unitate militara). 3) Compozitie muzicala cu ritm vioi, cadentat. 4) poezie lirica patriotica. 5) sport Proba atletica caracterizata prin deplasarea la pas. /<fr. marche, germ. Marsch
MEDITATIE ~i f. 1) Proces de examinare profunda a unei idei, situatii sau probleme; cugetare adanca; reflectie. 2) poezie lirica in care se mediteaza asupra problemelor fundamentale ale existentei umane. 3) Lectie particulara data de un meditator. /<lat. meditatio, ~onis, fr. meditation
PASTEL ~uri n. 1) Creion moale, colorat, folosit in pictura. 2) Desen executat cu un astfel de creion, reprezentand, mai ales, o priveliste din natura. 3) poezie lirica in care se zugraveste un peisaj. 4) Compozitie muzicala compusa pe versurile unei asemenea poezii. /<fr. pastel, it. pastello
ROMANTA ~e f. 1) Cantec liric sentimental cu nuanta elegiaca, executat cu acompaniament instrumental. 2) Piesa instrumentala care reproduce caracterul acestui cantec. 3) poezie lirica destinata pentru a fi transpusa pe melodie. /<fr. romance, germ. Romanze
RONDEL ~uri n. Specie a poeziei lirice cu forma fixa, compusa din treisprezece (sau paisprezece) versuri repartizate in trei strofe, cu anumite repetari ale primelor doua versuri. /<it. rondello, fr. rondel
RUBAIAT ~e n. (in Persia) poezie lirica cu caracter filozofic meditativ. /<fr. rubaiyyat
SAFIC ~ca (~ci, ~ce) (in poezia lirica clasica): Vers ~ care consta din cinci picioare endecasilabice cu cezura dupa al doilea picior. Strofa ~ca strofa constand din trei versuri safice si unul adonic. /<fr. saphique
SATIRA ~e f. 1) Specie a poeziei lirice in care sunt atacate moravurile sociale si cusururile omenesti. 2) Creatie literara care are un asemenea caracter. 3) Categorie estetica care ridiculizeaza in mod violent si c*********l moravurile sociale si cusururile omenesti. 4) fig. Critica persiflanta. [G.-D. satirei; Acc. si satira] /<ngr. satyra, lat. satira, fr. satire
SONET ~e n. poezie lirica cu forma fixa, compusa din paisprezece versuri grupate in doua strofe catrene si doua tertene. /<fr. sonnet, it. sonneto
AUBADA s.f. poezie lirica medievala care se recita in zori. [Pron. o-ba-, pl. -de. / < fr., prov. aubade, cf. aube – zori de zi].
CANCIONERO s.n. Culegere de poezii lirice spaniole sau portugheze medievale. [Pron. -sio-, var. cancioneiro s.n. / < sp. cancionero, port. cancioneiro].
CANTONETA s.f. 1. poezie lirica italieneasca, formata din versuri scurte. 2. Mic cantec popular italian; (p. ext.) cantec scurt. 3. (Muz.) Piesa instrumentala polifonica din epoca Renasterii, asemanatoare cantecului popular. [< it. canzonetta].
DISCORD s.n. poezie lirica medievala de origine provensala, cu o structura neregulata prin diversitatea strofelor sau chiar a limbilor. [< it. discordo, cf. prov. descort].
ENCOMION s.n. (Liv.) 1. Gen al poeziei lirice din Grecia antica folosit pentru exaltarea meritelor cuiva; elogiu. [Pron. -mi-on, var. encomiu s.n. / < it. encomio, cf. gr. enkomion – discurs].
lirica s.f. 1. Totalitatea operelor lirice ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci. 2. Poezia lirica, genul liric. [Cf. fr. lyrique].
MEDITATIE s.f. 1. Gandire, cugetare indelungata si adanca; meditare. 2. poezie lirica filozofica in care poetul isi pune unele probleme in legatura cu existenta omeneasca. ♦ Scriere in proza asupra unui subiect filozofic, moral sau religios. 3. Lectie particulara (data de un meditator). [Gen. -iei, var. meditatiune s.f. / cf. fr. meditation, lat. meditatio].
MELIC, -A adj. Care tine de muzica, referitor la muzica. ♦ Referitor la poezia lirica corala a grecilor. [< lat. melicus, cf. fr. melique].
MINESANG s.n. poezie lirica de curte germana din evul mediu dupa modelul folclorului german si sub influenta trubadurilor provensali. [Pron. -zang, scris si minnesang. / < germ. Minnesang – cantec de dragoste].
ROMANTA s.f. 1. (In evul mediu) Poem narativ care celebra un erou, un fapt istoric deosebit. ♦ (Astazi) poezie lirica, duioasa si sentimentala, de obicei e*****a, exprimand un sentiment de usoara melancolie; cantec duios si trist. 2. Lucrare vocala cu continut liric sau liric-dramatic; piesa instrumentala cu caracter cantabil, melodic. [< it. romanza, cf. fr., sp. romance, germ. Romanze].
SAFIC, -A adj. Vers safic = vers endecasilabic cu cinci picioare, cu cezura dupa al doilea picior, folosit in poezia lirica antica; strofa safica = strofa compusa din trei versuri safice si unul adonic. [Cf. fr. saphique, lat. sapphicus, gr. sapphikos < Safo – poeta greaca din antichitate].
SATIRA s.f. 1. (La greci si la romani) Poema dramatica si didactica in care se biciuiau moravurile si ale carei personaje reprezentau satiri. 2. poezie lirica in care sunt ridiculizate si biciuite anumite defecte, moravuri rele etc. din societate; (p. ext.) scriere, cuvantare etc. cu caracter biciuitor, muscator. ♦ Genul satiric. [Acc. si satira. / < lat. satira, fr. satire].
CANTONA s.f. 1. poezie lirica medievala, divizata in mai multe strofe, care, la primii poeti (Dante, Petrarca), pastreaza aceeasi ordine a rimelor si a versurilor ca in prima strofa. 2. Cantec pe mai multe voci din epoca Renasterii, apropiat de cantecul popular. [< it. canzone].
CANTONIER s.n. (Lit.) Culegere de poezii lirice ale unuia sau mai multor autori. ♦ Culegere de cantone sau cantonete. [Pron. -ni-er. / < it. canzoniere].
amor (amoruri), s. n. – Iubire. Lat. amor (fr. amour, it. amore), introdus de poezia lirica, la sfirsitul sec. XVIII. – Der. amorez (var. amurez), s. m., care apartine terminologiei teatrale (fr. amoureuse › amoreza, de la care s-a format m.), astazi intrat si in limbajul pop. (in teatru se spune inca prim amorez); amoreza (var. amure(a)za), s. f. (iubita, tiitoare); amoreza, vb. (a se indragosti); amoros, adj. (plin de iubire); inamora, vb. (a se indragosti).
ELEGIE s.f. 1. poezie lirica cu caracter trist sau duios. ♦ (Fig.) Tristete; jale, jeluire. 2. Compozitie muzicala cu caracter melancolic. [Gen. -iei. / < fr. elegie, it., lat. elegia, gr. elegeia – cantec trist].
EPODA s.f. 1. (In teatrul antic grecesc) A treia parte a cantecului unui cor, dupa strofa si antistrofa. 2. poezie lirica cu caracter satiric, compusa din distihuri. [Cf. fr. epode, lat., gr. epodos < epi – deasupra, ode – cantec].
IMN s.n. Cantec de lauda festiv sau ocazional. ♦ poezie lirica in care este preamarit un erou, un eveniment etc. ♦ Cantec solemn care reprezinta simbolul unitatii de stat sau de clasa. [Pl. -nuri, -ne. / cf. fr. hymne, lat. hymnus, gr. hymnos].
LIED s.n. Bucata muzicala scrisa pe textul unei scurte poezii (lirice); textul unui asemenea cantec. [Pron. lid. / < germ. Lied].
LIRA1 s.f. 1. Instrument muzical cu coarde in forma de arc foarte indoit, cu care poetii din antichitate isi acompaniau recitarea poemelor. ♦ (Fig.) Simbol al talentului poetic, al poeziei (lirice). 2. Dispozitiv in forma de lira (1), care permite dilatarea unei conducte. 3. Priza de curent folosita la vehiculele cu tractiune electrica. 4. Element decorativ in forma de lira (1), utilizat indeosebi in mobila biedermeier. [< fr. lyre, it. lira, lat., gr. lyra].
liric, -A adj. 1. Care exprima direct sentimente si emotii in legatura cu realitatea. ◊ Gen liric = gen literar cuprinzand opere care redau realitatea prin evocarea sentimentelor si a emotiilor poetului. ♦ (Fig.) Sentimental, sensibil. 2. (Despre poeti; adesea s.) Care compune poezii lirice. 3. Referitor la muzica de opera. ♦ (Despre voce) Care se caracterizeaza prin sonoritate dulce lipsita de incordare, prin mobilitate. [Cf. fr. lyrique, lat. lyricus, gr. lyrikos < lyra – lira].
MARS s.n. 1. Mers, miscare a unei trupe (intr-o anumita formatie). ♦ Actiune militara puternica de mare amploare, indreptata contra unui obiectiv. ♦ Proba atletica pedestra, in timpul careia concurentii sunt obligati sa mearga repede fara a alerga. 2. Piesa muzicala cu ritm puternic, dupa care se potriveste cadenta pasului unei trupe, a unui cortegiu etc. 3. poezie lirica patriotica scrisa pentru a putea fi cantata dupa melodia unui mars (2). [Cf. fr. marche, germ. Marsch, rus. mars, it. marcia].
ODA s.f. (Ant.) Poezie eroica cantata sau recitata cu acompaniament de lira. ♦ poezie lirica, care exprima sentimente de admiratie, preamarind mai ales un erou, o fapta eroica etc. ♦ Piesa muzicala eroica, inaltatoare. [< fr. ode, lat., gr. ode].
PANTUM s.n. poezie lirica cu forma fixa, in care al doilea si al patrulea vers dintr-un catren formeaza primul si al treilea vers din catrenul urmator si care dezvolta paralel doua serii de imagini, doua teme distincte si contrastante. [Pl. -muri, -me. / < fr. pantoum < cuv. malaiez].
SONET s.n. poezie lirica cu forma fixa, alcatuita din 14 versuri endecasilabice grupate in doua catrene cu rima imbratisata si doua tertine cu rima libera, ultimul vers cuprinzand ideea dezvoltata in poezie. [Cf. fr. sonnet, it. sonnetto].
STROFA s.f. (In tragedia greaca antica) Partea cantata de cor in timp ce se deplasa de la stanga la dreapta scenei. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei poezii (lirice), formata din mai multe versuri. [< gr. strophe, cf. it. strofa, fr. strophe].
CANCIONEIRO [CANSIONEIRU] s. n. culegere de poezii lirice portugheze, asemanatoare cancionero-ului spaniol. (< port. cancioneiro)
CANCIONERO [CANSIONERO] s. n. culegere de poezii lirice spaniole. (< sp. cancionero)
CANTONIER s. n. 1. culegere italiana de poezii lirice de dragoste. 2. culegere de cantone (2) sau cantonete. (< it. canzoniere)
ENCOMION s. n. 1. gen al poeziei lirice din Grecia antica folosit pentru exaltarea meritelor cuiva; lauda publica si solemna, discurs la sarbatorirea cuiva. 2. cantec de lauda adresat cuiva; panegiric, elogiu. (< gr. enkomion, discurs)
LIRA1 s. f. 1. instrument muzical rudimentar, dintr-o cutie de rezonanta, doua brate in forma de coarne si mai multe coarde ciupite cu un plectru, cu care poetii din antichitate isi acompaniau recitarea poemelor. ◊ (fig.) simbol al talentului poetic, al poeziei (lirice). 2. dispozitiv in forma de lira (1), care permite dilatarea unei conducte. 3. priza de curent la vehiculele cu tractiune electrica. 4. element decorativ in forma de lira (1), in mobila Biedermeier. (< fr. lyre, lat., gr. lyra)
LIRIC, -A I. adj. 1. (despre poezii) care exprima direct sentimente si emotii in legatura cu realitatea. ♦ gen ~ = gen literar cuprinzand opere care redau realitatea prin evocarea sentimentelor si emotiilor poetului. ♦ (fig.) sentimental, sensibil. 2. (despre poeti; si s.) care scrie poezii lirice (1). 3. referitor la muzica de opera. ♦ (despre voce) caracterizata prin sonoritate dulce, lipsita de incordare, prin mobilitate. II. s. f. 1. totalitatea operelor lirice ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci. 2. poezia lirica, genul liric. (< fr. lyrique, lat. lyricus)
MELIC, -A adj. referitor la muzica. ◊ referitor la poezia lirica corala a grecilor. (< fr. melique, gr. melikos)
SAFIC, -A adj. 1. care apartine poetei Safo. ♦ vers ~ = vers grec sau latin endecasilabic cu cinci picioare (trei trohei, doi iambi si o silaba), cu cezura dupa al doilea picior, in poezia lirica; strofa ~a = strofa din trei versuri safice si unul adonic. 2. referitor la safism. (< fr. saphique, lat. sapphicus, gr. sapphikos)
SANSONIER s. n. 1. culegere franceza de cantece. 2. (spec.) culegere de poezii lirice ale truverilor si trubadurilor. (< fr. chansonnier)
ANTISTROFA, antistrofe, s. f. A doua stanta a unei poezii lirice, cantata de cor in teatrul antic grec. – Fr. antistrophe.
CALIMAH (CALLIMACHOS) (c. 310 -c. 240 i. Hr.), poet si invatat din Alexandria. A scris lucrari de eruditie si a cultivat aproape toate genurile literare. Adept al poeziei lirice de forma concisa. S-au pastrat epigrame si imnuri.
CANTONA (‹ it.) s. f. 1. Specie a poeziei lirice medievale, de origine provensala, cultivata de trubadurii care cintau dragostea cavalerilor. Compusa din (3-) 5 sau 7 strofe, ultima mai scurta, cu un numar nedeterminat de versuri (intre 7 si 20) fiecare reluind primul vers si pastrind aceeasi schema ritmica. A cunoscut o mare inflorire in sec. 13, datorita poetilor Scolii Siciliene si apoi prin Dante, Petrarca si Boccaccio. 2. Cintec pe mai multe voci in epoca Renasterii, apropiat de cintecul popular, care cu timpul a devenit o piesa instrumentala de tip polifonic imitativ, pregatind aparitia fugii.
antistrofa f., pl. e (vgr. antistrophe, d. anti, contra, si strophe, intoarcere, strofa). A doua strofa a poeziii lirice cintate de coru teatrului grecesc vechi.
SATIRA (‹ fr., lat.) 1. Categorie estetica apartinand sferei comicului, care ridiculizeaza violent obiectivul vizat, subliniindu-i c*********l laturile negative. S. poate folosi, in functie de fenomenul satirizat, deopotriva tonalitatii comice sau grave si procedee diverse, de la ironie pana la invectiva. 2. Specie a poeziei lirice cultivata inca din Antic., care ridiculizeaza cu intentii moralizatoare aspecte negative ale vietii individuale sau sociale. Au scris s. Horatiu, Martial, Boileau, Hugo, Byron, iar in literatura romana Gr. Alexandrescu, M. Eminescu, Al. Macedonski s.a. ♦ Orice scriere cu caracter de critica batjocoritoare, vehementa.
Euterpe, una dintre muze, fiica lui Zeus si a Mnemosynei. Patrona poezia lirica (v. si Musae).
OSTERLING [ostərliŋ], Anders Johan (1884-1981), scriitor si critic literar suedez. Creator sa uneia dintre cele mai reprezentative poezii lirice ale literaturii suedeze contemporane, intr-o cromatica apropiata de simbolism si impregnata de melancolie („Arbori in floare”, „Cartea idilelor”, „Ecoul marii”, „Tarziu in viata”, „Fuga anilor”). Studii critice („Impresii in timp”, „Poezia si viata”), memorialistica („Oameni si peisaje”); traduceri.
PSALM ~i m. 1) Imn biblic. 2) Creatie artistica (cantec, poezie etc.) lirica. /<sl. psalmu
HALLSTROM [ha:lstrom], Per (1866-1960), scriitor suedez. Maestru al nuvelei („Pasari ratacite”, „Purpura”); romane („O istorie veche”), teatru („Erotikon”); poezii simboliste („lirica si fantezii”).
PASTEL, pasteluri, s. n., adj. invar. 1. S. n. Creion colorat, moale, pentru desen, facut din pigmenti pulverizati, amestecati cu talc si cu guma arabica. ♦ Desen executat cu acest fel de creioane. 2. S. n. poezie cu continut liric, in care se zugraveste un tablou din natura. 3. Adj. invar. (Despre culori, desene etc.) Cu tonuri palide, delicate; pastelat. – Din fr. pastel, it. pastello.
BAI JUYI (BO JUYI) (772-846), poet chinez. Cultiva lirismul direct, expresia orala, de factura populara, ceea ce constituie o inovatie cu mari consecinte pentru dezvoltarea poeziei chineze clasice. lirica sociala protestatara; poeme narative.
BREMOND [bremo], Henri (1865-1933), critic si eseist francez. Abate. Teoretician al poeziei pure. A sustinut caracterul irational al liricii („Rugaciune si poezie”), pe care a asimilat-o intuitiei misticilor.
CREPUSCULAR, -A (‹ fr.) adj., s. n. 1. Privitor la crepuscul; slab iluminat, abia vizibil. ◊ poezie c. = poezie aparuta in lirica italiana ca o reactie fata de lirica lui D’Annunzio. Apropiata de simbolism, ea se caracterizeaza printr-o inspiratie intimista, prin transpunerea unor stari de visare si de resuscitare a trecutului cu ajutorul corespondentelor muzicale. Printre reprezentantii ei se numara G. Gozzano, A. Palazzeschi s.a. 2. S. n. (La pl.) Organisme care zboara inainte de rasaritul sau dupa apusul Soarelui.
LAI s.n. (Lit.) poezie medievala cu caracter liric sau narativ. [Pron. le, pl. -uri. / < fr., engl. lai < cuv. celtic].
PASTEL s.n. 1. Creion de pictura, moale, colorat, facut din culori pulverizate amestecate cu talc si cu guma arabica. ♦ Desen, pictura reprezentand un peisaj din natura, executat cu astfel de creioane, cu acuarela sau cu ulei. 2. (Lit.) poezie descriptiva cu fond liric, in care este infatisat un peisaj din natura. 3. Lucrare muzicala lirica, amintind de un pastel (2) sau compusa pe cuvintele acestuia. // adj. (Culoare) delicata, pala. [Pl. -luri, -le. / cf. fr. pastel, it. pastello < pasta – pasta].
LAI s. n. poezie medievala cu caracter liric sau narativ, cu versuri scurte, in general de opt silabe, si cu rima plata. (< fr., engl. lai)
PASTEL1 I. s. n. 1. creion colorat, moale, pentru desen, din pigmenti pulverizati amestecati cu talc si guma arabica. ◊ desen cu astfel de creioane. 2. poezie descriptiva cu fond liric, in care este infatisat un peisaj (1). 3. lucrare muzicala lirica, amintind de un pastel (2) sau compusa pe cuvintele acestuia. II. adj. inv. (despre culori, desene) in tonuri pale; delicat. (< fr. pastel, it. pastello)
BELDICEANU 1. Nicolae B. (1844-1896, N. Preutesti, jud. Suceava), poet roman. lirica e*****a si sociala („Poezii”, „Doine”). Lucrari de arheologie („Antichitatile de la Cucuteni”). 2. Nicolae N.B. (1881-1923, n. Radaseni, jud. Suceava), prozator roman. Fiu lui B. (1). Schite din viata periferiei bucurestene („Chipuri de mahala”) si din lumea satului („Cea dintii iubire”).
PASTEL, pasteluri, s. n. 1. Creion colorat, moale, pentru pictura, facut din culori pulverizate, amestecate cu talc si cu guma arabica. ♦ Desen executat cu acest fel de creioane. 2. poezie descriptiva cu fond liric, in care se evoca un peisaj. [Pl. si: (1) pastele] – Fr. pastel.
CONACHI, Costache (1778-1849, n. sat Tiganesti, jud. Galati), poet si carturar roman. Adept intirziat al clasicismului. Opera sa cuprinde elemente de ideologie iluminista si de sensibilitate preromantica. lirica neonacreontica si petrarchista („Poezii. Alcatuiri si talmaciri”). Incercari dramatice. Traduceri din A. Pope, Voltaire, Marmontel s.a.
ANTIpoezie, antipoezii, s. f. poezie care nu respecta procedeele lirice consacrate si care ilustreaza o noua estetica. ♦ poezie fara valoare artistica. – Anti- + poezie.
LIED, lieduri, s. n. Compozitie muzicala (vocala) cu caracter liric, facuta pe textul unei poezii scurte. [Pr.: lid] – Din germ. Lied.
DEliricIZA vb. tr. a goli poezia de fiorul ei emotional, liric. (< de1- + liriciza)
BRECHT [breht], Bertold (1898-1956), poet, dramaturg si regizor german. Initial, expresionist. Intemeietor al institutiei teatrale „Berliner Ensemble”. Initiator al „teatrului epic”, a promovat o noua teorie si practica a teatrului, bazate pe efectul distantarii epice. Piese („Opera de trei parale”, „Mutter Courage”, „Omul cel bun din Siciuan”, „Teroarea si mizeriile celui de-al III-lea Reicht”, „Cercul de creta caucazian”) cu o tematica moral-politica. lirica gnomica („O suta de poezii”).
NO s. n. drama lirica japoneza in care renasc cantecul, poezia, dansul, pantomima si mastile, cu subiecte imprumutate din legendele sintoiste si budiste. (< fr. no)
READ [ri:d], Sir Herbert Edward (1893-1968), scriitor, eseist, critic literar si de arta englez. Prov. univ. la Edinburgh. Promotor al curentelor artistice moderne („Forma in poezia moderna”, „Semnificatia artei”, „Filozofia artei moderne”, „Imagine si idee”, „Originile formei in arta”). Sinteze critice („Fazele poeziei engleze”, „Eseuri de critica literara”). lirica imagistica cu implicatii metafizice („Metamorfozele lui Phoenix”, „O lume in razboi”, „Poeme”, „Ferma lunii”). Memorialistica.
INSTRUMENTALISM s.n. 1. Conceptie filozofica idealist-subiectiva, varianta a pragmatismului, care considera ca notiunile, categoriile si teoriile stiintifice sunt simple „instrumente” si „chei” utile, fara sa aiba valoare reflectorie in raport cu realitatea obiectiva. 2. Scoala formalista in poezie care isi propune sa creeze efecte lirice prin combinatii sonore muzicale, expresive. V. simbolism (1) [in DN]. [Cf. fr. instrumentalisme, engl. instrumentalism, germ. Instrumentalismus].
INSTRUMENTALISM s. n. 1. conceptie idealist-subiectiva, varianta a pragmatismului, care considera ca notiunile, categoriile si teoriile stiintifice sunt simple „instrumente” si „chei” utile, fara sa aiba valoare reflectorie in raport cu realitatea obiectiva. 2. scoala formalista in poezie care isi propune sa creeze efecte lirice prin combinatii sonore muzicale, expresive. (< fr. instrumentalisme)
ALCMAN (sec. 7 i. Hr.), poet liric si muzician grec. Unul dintre intemeietorii poeziei corale („Parteneele”).
SANTILLANA, Inigo Lopez de Mendoza, marchiz de ~ (1398-1458), general si poet spaniol. A condus expeditii impotriva maurilor. Influentat de poezia italiana a introdus in Spania sonetul. lirica de dragoste armonizand traditiile castiliene cu influentele franceze si italiene („Infernul indragostitilor”, „Cearta intre indragostiti”, „Prolog sau scrisoare catre conetabilul Portugaliei”).
LIMERICK s. n. specie de poezie in folclorul englez si irlandez sau in lirica culta, cu forma fixa, din cinci versuri, si continand un umor absurd. (< engl., it. limerick)
BABITS [bɔbitʃ], Mihaly (1883-1941), scriitor ungur. poezie de factura intelectuala, impregnata de cultul formelor lirice („Valea nelinistii”). Romane pe teme contemporane („Fiii mortii”), eseuri („Viata si literatura”), o istorie a literaturii europene. Traduceri.
CRETIA, Petru (1927-1997, n. Cluj), filolog clasicist, eseist si scriitor roman. Prof. univ. la Bucuresti. Studii de interpretare a literaturii greco-latine si moderne („Epos si logos”); eseuri pe teme etice. Responsabil filologic al editiei academice „M. Eminescu. Opere.”. lirica metafizica si de reinterpretare a marilor mituri („Poezia”, „Pasarea Phoenix”, „Norii”). Traduceri.
POEM s. n. 1. poezie epica de proportii ample, in care se povestesc fapte marete savarsite de personaje insufletite de sentimente nobile. ♦ ~ in proza = opera literara in proza, care are ritm de poezie. 2. piesa muzicala instrumentala de constructie libera, cu caracter liric sau narativ. ♦ ~ simfonic = lucrare orchestrala ampla in forma libera sau de sonata, rondo etc., cu un continut programatic. (< fr. poeme, lat. poema, gr. poiema)
BIBICESCU, Ioan G. (1848-1924, n. sat Berneti, jud. Mehedinti), folclorist si publicist roman. Autorul unei bogate colectii de lirica populara, completata de balade, colinde, strigaturi si ghicitori („Poezii populare din Transilvania”).
POEM s.n. 1. Creatie epica in versuri de proportii mari, in care se povestesc fapte marete savarsite de personaje insufletite de sentimente nobile. 2. Opera literara in proza, care are ritm de poezie. 3. Lucrare instrumentala de constructie libera, de obicei cu caracter liric sau narativ. ♦ Poem simfonic = piesa simfonica pentru orchestra, avand la baza un text literar. [Pron. po-em, var. poema s.f. / cf. fr. poeme, lat. poema, gr. poiema < poein – a face].
ANACREON (ANAKREON) (c. 560-c. 478 i. Hr.), poet grec. Cintece e*****e si de banchet. Admirat pentru perfectiunea liricii sale, a fost frecvent imitat, incepind cu epoca elenistica (poezia anacreontica).
DEBELIANOV, Dimcio (1887-1916), poet bulgar. Inrolat ca voluntar in primul razboi mondial, moare pe front. poezie de factura simbolista, publicata postum („”Versuri„), caracterizata prin intensitate lirica si perfectiune formala.
SAARIKOSKI [sa:rikoski], Pentti (1937-1983), scriitor finlandez. Initial, lirica de expresie clasica („Poeme”), a evoluat apoi spre o poezie de explozie verbala, asemanatoare beatnicilor americani („Invitatie la dans”). Romane.
liric1 ~ca (~ci, ~ce) 1) Care exprima sentimente intime prin intermediul mijloacelor artistice. poezie ~ca. ◊ Gen ~ gen literar care reflecta realitatea prin prisma sentimentelor si emotiilor poetului. 2) fig. (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste afectivitate sporita (ca de poet); sentimental. Pornire ~ca. 3) (despre poeti) Care scrie in genul liric. 4) Care tine de muzica de opera. Comedie ~ca. Teatru ~. 5) (despre voce) Care are sonoritate sentimentala. Artist ~. /<fr. lyrique, lat. lyricus, ngr. lyrikos
IMN s. n. 1. (in Grecia antica) poezie, cantec solemn in care erau preamariti zeii sau eroii legendari. ◊ specie a liricii cetatenesti in care e celebrat un erou, un eveniment deosebit etc. ◊ cantec solemn care reprezinta simbolul unitatii de stat sau de clasa. 2. cantec de lauda festiv sau ocazional; (p. ext.) cantec religios de slavire a divinitatii. (< fr. hymne, lat. hymnus, gr. hymnos)
POETIC, -A I. adj. 1. propriu poeziei. 2. (fig.) demn a inspira un poet; (p. ext.) incantator, expresiv, plastic, sensibil, liric. II. s. n. categorie estetica desemnand genul poetic. III. s. f. 1. ramura a teoriei literaturii care trateaza despre creatia poetica. ◊ tratat despre creatia poetica. 2. sistem de principii poetice caracteristice unei epoci sau unui curent literar; fel de a scrie propriu unui poet. 3. parte a lingvisticii care se ocupa cu raporturile dintre functia poetica si celelalte functii ale limbajului. (< fr. poetique, lat. poeticus, it. poetico, gr. poietikos)
BECQUER [beker], Gustavo Adolfo (pseud. lui Gustavo Adolfo Dominquez Bastida) (1836-1870), poet spaniol. lirica sa exprima marile teme romantice cu discretie, intr-un stil sobru si concentrat („Poezii”); proza („Legende spaniole”, „Scrisori din celula mea”).
MADRIGAL s.n. 1. poezie scurta care cuprinde elogii galante la adresa unei femei. 2. Scurta compozitie muzicala vocala, cu caracter liric. [Pl. -le, -luri. / cf. fr. madrigal, it. madrigale].
BACONSKI, A(natol) E. (1925-1977, n. Cofe, Basarabia), scriitor roman. lirica existentiala, reflexiva si elegiaca („Fluxul memoriei”, „Cadavre in vid”, „Corabia lui Sebastian”), tinzind programatic spre demetaforizare; proza lirica-fantastica („Echinoxul nebunilor”), un roman parabolic („Biserica Neagra”). Eseuri, note de calatorie („Meridiane”, „Remember”). Traduceri („Panorama poeziei universale contemporane”).
BOTTA 1. Dan B. (1907-1958, n. Arad), poet si dramaturg roman. lirica ermetica, in limbaj incifrat, abscons, cultivind neologismul rar si muzicalitatea versului („Eulalii”). Eseuri si articole teoretizind poezie pura in traditia clasicismului antic („Limite”, „Charmonion sau Despre muzica”), poeme dramatice de inspiratie folclorica si mitologica („Comedia fantasmelor”, „Sarmanul Dionis”, „Soarele si luna”). A tradus din Fr. Villon si E.A. Poe. 2. Emil B. (1911-1977, n. Adjud), scriitor si actor roman. Frate cu B. (1). lirica romantica, elegiaca, incarcata de nelinisti si remniscente livresti („Intunecatul April”, „Pe-o gura de rai”) sau de un e*****m discret, tanatofil („Un dor fara spatiu”). Proza poematica, sub semnul bizarului si al halucinatiei („Trintorul”). A creat roluri de tragedie si de drama in piese de Shakespeare, Cehov si Caragiale (Ion din „Napasta”) pe scena Teatrului National din Bucuresti. Roluri in filme („Rascoala”, „Faust”, „Reconstituirea”).
RADICEVIC [radi:tʃevitʃ], Branko (1824-1853), poet sarb. Discipol al lui V.S. Karadzic. lirica romantica, in maniera lui Byron, concisa, alegorica, paradoxala, cu accente populare pe tema naturii, a dragostei de viata si iubirii („Poezii”, „Razbunarea”).
ADY, [ɔdi] ENDRE (1877-1919), poet ungur. lirica a constrastelor si tensiunilor maxime, cuprinzind indemnul la lupta, protestul impotriva divinitatii, amaraciunea provocata de gindul mortii, bucuria si suferinta dragostei („Poezii noi”, „Singe si aur”, „In fruntea mortilor”).
SABATIER, Robert (n. 1923), scriitor francez. lirica de factura simbolista si suprarealista („Icar si alte poeme”); romane realiste abordand tema copilariei („Desen pe trotuar”). Autorul unei „Istorii a poeziei franceze”.
POEM, poeme, s. n. 1. (Adesea fig.) Specie a poeziei epice, de intindere relativ mare, cu caracter eroic, filozofic, istoric, mitologic, legendar etc. ◊ Poem in proza = specie a prozei literare apartinand genului liric, cultivata din a doua jumatate a sec. XIX. Poem dramatic = scriere dramatica in versuri sau cu caracter poetic. ♦ Mica piesa muzicala instrumentala, vocala sau vocal-simfonica de constructie libera, cu caracter liric sau liric-narativ. ◊ Poem simfonic = lucrare ampla pentru orchestra, avand de obicei un continut programatic. [Var.: poema s. f.] – Din ngr. poiima, fr. poeme, lat. poema.
APPOLLINAIRE [apoliner], Guillaume (pseud. lui Wilhelm Apollinaris de Kostrowitski) (1880-1918), poet si critic de arta francez. Precursor al suprarealismului si promotor al cubismului. Poezia lui, caracterizata prin lirismul si supletea expresiei, magia muzicala a versului, varietatea tonurilor si cautarilor formale („Alcooluri”, „Caligrame”) a influentat considerabil dezvoltarea liricii moderne europene.
PAVLOVIC, Miodrag (n. 1928), scriitor sarb. Opera lirica („Octave”, „Laptele originilor”, „Mama Scitie”) si romanesca („Podul fara rau”) de inspiratie intelectualista, vizand sensuri istorice si mitologice. Eseuri si antologii literare („Termenii poeziei”, „Antologia poeziei sarbe”, „Antologia poeziei engleze”, in colab.).
PAZ, Octavio (1914-1998), poet si eseist mexican. Fondator a numeroase publicatii literare si politice; participant la Razboiul Civil din Spania. Numeroase calatorii in S.U.A., Franta, Japonia, India s.a., care i-au influentat opera. Dupa debutul sau suprarealist („Radacina omului”), se orienteaza catre o lirica de mare bogatie imagistica si expresie somptuoasa, cultivand motivele iubirii, singuratatii si mortii („Piatra de Soare”, „Salamandra”, „Anotimpul violent”, „Libertate pe cuvant”); a experimentat si poezie spatiala („Versantul estic”). Eseurile sale sunt marturia unui talent puternic ancorat in realitatile mexicane, deschis la toate formele culturii („Labirintul singuratatii”, „Semnele in rotatie”, „Conjunctii si disjunctii”, „Canibalul umanist”). Premiul Nobel pentru literatura (1990).
OSWALD von Wolkenstein [osvalt fon volknʃain] (c. 1377-1445), poet si militar german. Cel mai important exponent al liricii medievale tarzii germane, ultimul reprezentant al Minnesang-ului, Poeme de rezonanta populara exprimand nelinistea si bogatia experientei propriei vieti amoroase (cantece e*****e sau morale, de betie si ocara, poezii ocazionale).
ANACREONTIC, -A adj. (Rar) In genul poeziilor atribuite lui Anacreon, care se distingeau prin veselie, gratie si delicatete. ◊ Vers anacreontic = tip de vers (iambic, dimetru) caracteristic odelor atribuite lui Anacreon. [Pron. -cre-on-. / < fr. anacreontique, cf. Anacreon – poet liric grec din antichitate].
ALEXANDRESCU, Grigore (1810-1885, n. Tirgoviste), poet roman. Membru al Societatii Filarmonice. Unionist. Sensibil, reflesiv, dar in acelasi timp, lucid si ironic, este influentat in poezia sa de spiritul secolului luminilor si de cel revolutionar pasoptist. Meditatii si elegii romantice si preromantice, animate de elanuri umanitare si patriotice („Anul 1840”, „Umbra lui Mircea. la Cozia”, „Rasaritul lunii. La Tismana”). lirica e*****a („Eliza”), de interogatie si atmosfera meditativa. A ilustrat decisiv specii literare ca fabule („Toporul si padurea”, „Dreptatea leului”, „Boul si vitelul”) si epistola („Epistola catre Voltaire”, „Satira. Duhul meu”), anticipind satira eminesciana prin gravitate si ironie. Proza („Memorial de calatorie”), culegere de folclor oltenesc, traduceri si imitatii dupa Florian, Tasso, Voltaire.
BACOVIA, George (pseud. lui George Vasiliu ) (1881-1957, n. Bacau), poet roman. lirica simbolista („Plumb”, „Scintei galbene”, „Cu voi”), exprimind sentimentul solitudinii, monotonia vietii burgheze, obsesia mortii, nevroze si atitudini halucinante, in decorul dezolant al periferiei provinciale. Poemele in proza („Bucati de noapte”, „Dintr-un text comun”) prelungesc motivele, starile si imaginile poeziei. Opera sa depaseste prin profunzime si modernitate categoriile tematico-stilistice ale simbolismului, ea fiind produsul unei constiinte traumatizate, bintuita de mari obsesii existentiale, anticipind totodata literatura absurdului.
ARHILOC s.m. Vers al poeziei latine si grecesti, prezentand doua variante : mare arhiloc = vers compus din sapte picioare, dintre care primele patru sunt dactili (sau spondei) si ultimele trei sunt trohei ; mic arhiloc = vers format din trei picioare, cu doi dactili si o silaba. [Cf. lat. archilochium, gr. archilocheios < Archilochos – poet liric grec din antichitate].