Rezultate din textul definițiilor
ZÓNĂ s. 1. porțiune, regiune, sector. (O ~ bine delimitată în spațiu.) 2. loc, regiune, teren, ținut. (Nu cunoaște bine ~.) 3. loc, meleag, regiune, tărâm, teritoriu, ținut. (Se afla în ~ necunoscute.) 4. regiune, ținut, (înv.) oblastie, olat. (În ~ele calde.) 5. (GEOGR.) zonă tropicală = tropice (pl.). 6. regiune, suprafață, teritoriu. (O ~ aridă.) 7. loc, spațiu. (Erau ~ pline cu apă.) 8. (MED.) zona Zoster = (Transilv.) foc viu. 9. (BOT.) zonă apicală = caliptră, piloriză, scufie. 10. cadru, cerc, câmp, domeniu, sector, sferă, tărâm. (~ de preocupări.)

CALÓTĂ, calote, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți obținute prin tăierea unei sfere cu un plan. 2. Boltă a cărei suprafață interioară are, în secțiune, forma unui semicerc. 3. Partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere internă; p. ext. piesă tehnică asemănătoare cu o calotă sferică. 4. Partea de deasupra a unei pălării, care acoperă capul și este mărginită de boruri. ♦ Tichie care acoperă creștetul capului. 5. (În sintagma) Calotă craniană = partea superioară a cutiei craniene. 6. (În sintagma) Calotă glaciară = masă de gheață care acoperă porțiuni mari în regiunile polare sau părțile superioare ale munților înalți. – Din fr. calotte.

TORACOPLASTÍE, toracoplastii, s. f. Intervenție chirurgicală care constă în rezecția unor porțiuni din coastele unei regiuni toracice pentru a putea pune în stare de repaus plămânul bolnav, până la vindecare, în caz de tuberculoză. – Din fr. thoracoplastie.

SPÁTĂ1 spéte f. 1) (la om) Os lat triunghiular, care constituie partea posterioară a articulației umărului; omoplat. 2) porțiune a corpului din regiunea acestui os. ◊ Lat în spete spătos, robust. ~a-d******i varietate de ferigă cu frunze foarte dințate. 3) (la animale) Os lat care se află în partea de sus a membrelor anterioare. 4) Parte a corpului din regiunea respectivă. 5) rar Spetează a scaunului. /<lat. spatha

PRĂVÁL, prăvaluri, s. n. 1. Depresiune naturală (puțin adâncă) care face legătura între bălți sau între acestea și râuri; spec. gârlă din regiunea inundabilă a Dunării. 2. (Reg.) porțiune pe cursul unui râu, al unui pârâu etc., unde apa curge foarte repede (formând o cascadă mică). 3. (Reg.) Povârniș, pantă (1), coastă. [Pl. și: prăvale.Var.: privál s. n.] – Cf. bg. preval, rom. prăvăli.

PIEMÓNT ~uri n. porțiune de teren care unește o regiune montană cu o câmpie. /<fr. piémont

RAIÓN ~ioáne n. 1) Unitate administrativ-teritorială în unele regiuni sau în orașele mari. 2) fam. porțiune de teritoriu indicată de cineva. În ~ionul aeroportului. 3) Secție într-un magazin, unde se vând mărfuri dintr-o anumită grupă. ~ionul de jucării. [Sil. -ion] /< rus. raion, fr. rayon

GRUI ~ie n. 1) Ridicătură de pământ naturală de formă conică, mai mică decât un deal, întâlnită în regiunile de șes sau de podiș; movilă. 2) porțiune de teren cu suprafața înclinată; coastă de deal; costișă; pantă; povârniș. [Pl. și gruiuri] /<lat. grunnium.

TERÉN s.n. 1. Întindere de pământ. ♦ A sonda terenul = a examina cu atenție situația sau împrejurările înainte de a întreprinde ceva; a se informa. ♦ Sol. ♦ Loc, regiune. 2. (Geol.) Totalitatea formațiilor geologice dintr-o porțiune a scoarței terestre. 3. (Fig.) Domeniu de activitate, de preocupări. ♦ Pe teren = la fața locului; la locul de muncă. [< fr. terrain].

PALATÍN2, -Ă adj. referitor la cerul gurii, din regiunea palatului; palatal. ◊ (s. n.) os pereche în porțiunea posterioară a feței, la formarea palatului dur. (< fr. palatin)

RAIÓN s. n. 1. suprafață, teritoriu limitat de o anumită rază în raport cu un centru. ◊ unitate teritorial-administrativă în care se împarte o regiune, un district sau un oraș mare. 2. (mil.) porțiune de teren în care se dispun forțe și mijloace în vederea îndeplinirii unei misiuni de luptă. 3. secție a unui magazin unde se găsesc mărfuri de același fel. (< /1/ rus. raion, fr. rayon)

ANOMALÍE (‹ fr., lat.) s. f. Abatere de la normal, de la regulă; spec., abatere de la caracterul normal al contrucției sau formei unui organ, a unei părți a corpului sau a întregului organism; (în sens larg) malformație congenitală. ♦ A. de temperatură = abatere a temperaturii medii a unui punct față de valorile medii multianuale. ♦ A. geochimică = deviație a conținutului în elemente chimice al unei porțiuni de teren față de fondul general al regiunii sau al scoarței terestre. ♦ A. geofizică = deviație a caracteristicilor geofizice, evidențiață prin măsurători pe o anumită suprafață, în raport cu fondul general al regiunii sau scoarței Pămîntului. ♦ A. magnetică = deviație a cîmpului magnetic al Pămîntului de la valorile normale. Poate fi: continentală (supr. 10-100.000 km2; ex. a.m. din Siberia de Est), regională (1-10 km2) și locală, datorată prezenței zăcămintelor de fier; ex. a.m. de la Krivoi Rog, Kursk.

SPÁTĂ, (I, III) spate, (II) spete, s. f. I. Piesă la războiul de țesut formată dintr-un sistem de lamele paralele fixate la ambele capete, formând un fel de pieptene cu două rădăcini printre dinții căruia trec firele de urzeală. ♦ Bețișor peste care se petrec ochiurile când se împletește o rețea sau o plasă. II. 1. porțiune a scapulei care susține articulația umărului; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. ◊ Loc. adj. Lat în spete = cu umeri largi, spătos, voinic. ♦ Os lat care susține articulația membrelor la animalele patrupede; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. 2. (Reg.) Spătarul scaunului. III. (Înv.) Sabie cu lamă lungă, dreaptă și lată, cu două tăișuri. – Lat. spatha.

ȘOLD ~uri n. 1) (la om) Parte a corpului cuprinsă între coapsă și mijloc. ◊ A sta cu mâinile în ~uri a nu avea nici o ocupație; a pierde timpul. A sta într-un ~ a sta strâmb. 2) (la animale) regiune a corpului corespun-zătoare articulației picioarelor cu trunchiul. 3) fig. porțiune de teren cu suprafața înclinată; coastă; pantă; povârniș; versant; costișă. /cf. săs. šoldăr

REGIÚNE s.f. 1. Mare întindere de pământ; ținut, zonă. ♦ porțiune, parte a corpului. 2. Unitate administrativă și teritorială în România, între 1950 și 1968, cuprinzând mai multe raioane. [Pron. -gi-u-. / < fr. région, it. regione, lat. regio].

PLATÓU s. n. 1. șes în regiunea înaltă a dealurilor sau a munților; podiș. ♦ ~ continental = porțiune de teritoriu sub mare, în continuarea solului, până la adâncimea de 200 m. ◊ câmp de instrucție și exerciții militare. ◊ suprafață (netedă) pe o porțiune mai înălțată a unei formații anatomice. 2. incintă a unui studio cinematografic pentru turnarea filmelor. 3. piesă metalică plană pe care se fixează piese pentru prelucrare. 4. farfurie, tavă mare pentru servit mâncăruri și prăjituri. (< fr. plateau)

REGIÚNE s. f. 1. mare întindere de pământ; teritoriu, zonă. 2. porțiune a unei organ(ism) etc. 3. unitate administrativ-teritorială cu mai multe raioane. (< lat. register, fr. région, lat. regio)

GLÉZNĂ, glezne, s. f. 1. Parte a membrului inferior care cuprinde porțiunea articulației tibiei cu tarsul. ♦ Proeminență osoasă formată în această regiune. ♦ Parte mai subțire a gambei, situată deasupra articulației tibiei cu tarsul. 2. Parte a piciorului unor animale cuprinsă între fluier și chișiță. – Din sl. glezinŭ, glezna.

OÁZĂ s.f. 1. Loc în mijlocul unui deșert, unde există vegetație bogată și apă. ♦ (Fig.) regiune, loc care contrastează puternic cu ceea ce se află în jur. 2. porțiune neacoperită de gheață în interiorul Antarcticii în care vegetează o floră sărăcăcioasă. [Pron. oa-ză. / < germ. Oase, cf. fr., lat., gr. oasis < cuv. egiptean].

TERÉN s. n. 1. întindere de pământ. ♦ a sonda (sau a tatona) ~ ul = a examina cu atenție situația sau împrejurările înainte de a întreprinde ceva; a se informa; a câștiga (sau a pierde) ~ = a avansa pas cu pas (sau a da înapoi) într-o acțiune; a părăsi ~ ul = a ceda, a se da bătut. ◊ sol. ◊ loc, regiune. 2. spațiu amenajat pentru sporturi și recreare. 3. totalitatea formațiilor geologice dintr-o porțiune a scoarței terestre. 4. loc unde se desfășoară o activitate, unde are loc o acțiune. 5. (fig.) domeniu de activitate, de preocupări. ♦ pe ~ = la fața locului; la locul de muncă. (< fr. terrain)

DIGÁSTRIC adj., s. m. (mușchi) al regiunii superioare și laterale a gâtului, o parte cărnoasă la fiecare terminație și o porțiune tendinoasă intermediară. (< fr. digastrique)

OCTÁNT s. n. 1. sector de cerc egal cu 45ș. ◊ fiecare dintre cele opt regiuni din suprafața unui corp sferic, determinate de trei plane concurente, perpendiculare două câte două. ◊ porțiune a globului egală cu 1/8 din suprafața sa totală. 2. instrument asemănător cu sextantul, dar având limbul de 45ș, pentru măsurarea înălțimii aștrilor și a distanțelor lor unghiulare. (< fr. octant, lat. octans)

MÂNECĂ ~ci f. porțiune a unor obiecte de îmbrăcăminte, care acoperă brațul (până la încheietura mâinii sau până în regiunea cotului). ◊ A da cu ~ci largi a da din toată inima, cu multă bunăvoință. A nu se lăsa tras de ~ci a nu se lăsa prea mult rugat. A o băga pe ~ a fi speriat tare; a fi cuprins de frică. A-și sufleca ~cile a se apuca cu toată seriozitatea de un lucru. Pe sub ~ pe nevăzute; pe neobservate. A trage de ~ (pe cineva) a) a ruga insistent; b) a da de înțeles că întrece măsura, că exagerează. [G.-D. mânecii] /<lat. manica

REGIÚNE ~i f. 1) Teritoriu de proporții mari, care are anumite caracteristici specifice (de climă, relief, resurse economice etc.); ținut; meleag. ~ alpină. 2) Unitate administrativ-teritorială constând din mai multe raioane și orașe. 3) porțiune a corpului unei ființe sau a unui obiect, determinată numai în linii generale. ~ cervicală. [G.-D. regiunii; Sil. -gi-u-] /<fr. région, lat. regio, ~onis

PLATÓU s.n. I. Loc șes situat în regiunea înaltă a dealurilor sau a munților; podiș. ♦ Câmp destinat pentru instrucție și exerciții militare. ♦ Arie (netedă) situată pe o porțiune mai înălțată a unei formații anatomice. II. 1. Suprafață utilată pentru turnarea filmelor. 2. Piesă metalică plană pe care se fixează piese pentru prelucrare. 3. Farfurie sau tavă mare pentru servit mâncăruri și prăjituri. [Pl. -uri. / < fr. plateau].

GENÚNCHI, genunchi, s. m. 1. Parte a piciorului (la oameni și la unele animale) care cuprinde regiunea articulației femurului cu tibia (incluzând și rotula). ◊ În genunchi = cu picioarele îndoite din genunchi și cu gambele așezate pe pământ. Pe genunchi = pe porțiunea anterioară a picioarelor, imediat mai sus de genunchi (1) (când cineva șade). ◊ Expr. Cu genunchii la gură = ghemuit, strâns. A cădea în genunchi (înaintea cuiva) = a se lăsa cu genunchii (1) la pământ (înaintea cuiva) în semn de umilință, de respect sau pentru rugăciune; p. ext. a ruga pe cineva în mod stăruitor, călduros, cu umilință. A i se tăia cuiva genunchii = a avea senzația că nu se mai poate ține pe picioare (de emoție). ♦ Lovitură dată cuiva cu genunchiul (1). 2. Deformare a pantalonilor în dreptul genunchilor (1). [Var.: (reg.) genúnche s. m.] – Lat. genuc(u)lum (= geniculum).

ZÓNĂ s.f. 1. porțiune din suprafața uscatului, a vegetației și climei, din adâncimea unei ape sau din sol etc. cu anumite caractere omogene. · Suprafață delimitată de teren din teritoriul unui oraș, al unei comune. · (Silv.) Suprafață denumită convențional după o plantă-tip. · Spațiu de operații militare; porțiune a spațiului aerian din jurul unui aerodrom, în care se antrenează piloții. · Întindere delimitată din punct de vedere administrativ și economic-financiar; sector. · (Inform.) Parte a memoriei centrale care înregistrează un număr oarecare de cuvinte, destinate unei întrebuințări preferențiale. · (Tehn.) Denumire a unor părți din furnal. · Întindere, extensiune a ceva. · Arie, regiune a corpului. 2. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate de cercurile polare și de tropice. 3. Fiecare dintre părțile cerului care corespund zonelor terestre. 4. porțiune din suprafața unei sfere între două planuri paralele. 5. (Fiz.) Bandă de frecvență în care oscilațiile au anumite caractere comune. (din fr. zone)

REGIÚNE, regiuni, s. f. 1. Întindere mare de pământ mai mult sau mai puțin omogenă, dintr-o țară sau de pe glob, care prezintă caractere comune; ținut, zonă. 2. Unitate administrativă și teritorială în România (între 1950 și 1968) alcătuită din raioane și din unul sau mai multe orașe importante. 3. porțiune determinată a unei ființe sau a unui obiect. [Pr.: -gi-u-] – Din fr. région, lat. regio, -onis.

HORN, hornuri, s. n. 1. Parte a coșului de fum la o casă, constituită din canalul îngropat în zidărie (și din porțiunea ieșită în afară prin acoperiș); p. ext. întregul coș de fum al unei case. 2. Partea de deasupra vetrei țărănești prin care trece fumul în pod sau direct afară; coș (la clădiri). 3. (Alpinism) Spațiu îngust dintre doi pereți de stâncă paraleli și înalți. 4. (Geol.) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare. – Din ucr. horn.

PLÁJĂ, plaje, s. f. 1. porțiune de teren, acoperită cu nisip fin, de la baza unei faleze sau de pe panta lină dinspre mare a unui cordon litoral; p. ext. orice loc pe malul unei ape unde se fac băi de soare. ◊ Expr. A face plajă = a face băi de soare. 2. Fig. Fiecare dintre cele două regiuni luminoase ale fotometrelor de comparație, ale căror luminozități trebuie aduse la egalitate. – Din fr. plage.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)