Rezultate din textul definițiilor
PÁNTĂ s.f. 1. Înclinare, coastă, povârniș al unui teren, al unei suprafețe; porțiune din traseul unei șosele pe care vehiculele circulă coborând. 2. (Mat.) Unghi format de o dreaptă cu o orizontală sau cu un plan orizontal; tangentă trigonometrică la acest unghi. [< fr. pente < pendre – a atârna].

PÁNTĂ s. f. 1. înclinare, povârniș al unui teren, al unei suprafețe; declivitate. 2. (mat.) unghi format de o dreaptă sau de un plan cu o dreaptă sau cu un plan orizontal. ♦ ă unei drepte = tangentă trigonometrică a unghiului făcut de o dreaptă cu axa absciselor. (< fr. pente)

CLÍNĂ s.f. (Rar) povârniș, urcuș, teren înclinat. [< it. clina, lat. clino].

scărít, scărítă, adj. (înv. și reg.; despre terenuri, locuri, plante, povârnișuri, drumuri) care prezintă denivelări în formă de trepte; în care au fost făcute trepte; (despre modul de a tunde părul) în formă de scară (tunsoare scărată).

PÁNTĂ ~e f. 1) Porțiune de teren cu suprafața înclinată; povârniș; coastă; versant. ◊ A aluneca (sau a cădea) pe o ~ a se lăsa atras. 2) fig. Tendință spre viața ușoară și spre rău. 3) mat. Unghi ascuțit format de o dreaptă sau de un plan cu o dreaptă sau cu un plan orizontal; declivitate. 4) Tangentă trigonometrică a acestui unghi. /<fr. pante

POVÂRNÍȘ ~uri n. Porțiune de teren cu suprafață înclinată; pantă; coastă; costișă; versant. /a (se) povârni + suf. ~iș

PRĂVÁL ~uri n. 1) Depresiune naturală care unește două ape (două bălți, o baltă și un râu). 2) Porțiune din cursul unui râu unde apa curge cu repeziciune. 3) Porțiune de teren cu suprafața înclinată; pantă; povârniș; coastă. /Din a prăvăli

PRÍSPĂ ~e f. 1) Platformă îngustă de pământ, făcută de-a lungul peretelui din față (și al celor laterali) al unei case țărănești. 2) Fâșie plană de teren de-a lungul unui povârniș sau al unui mal. /<ucr. prispa

VERSÁNT ~e n. 1) Porțiune de teren cu suprafața înclinată; pantă; povârniș; coastă; costișă. 2) Suprafața înclinată a unui acoperiș. [Pl. și versanți] /<fr. versant

ponorós, -oásă, adj. (înv. și reg.; despre terenuri) cu ponoare, plin de povârnișuri.

COÁSTĂ ~e f. 1) Fiecare dintre oasele arcuite care unesc coloana vertebrală cu sternul, formând toracele. 2) Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omenesc, de la umăr până la șold; rână. ◊ Slab de-i poți număra ~ele extrem de slab; numai pielea și oasele. A-i rupe (sau a-i frânge) cuiva ~ele a bate zdravăn pe cineva. A-i pune cuiva sula (sau sulița) în ~e a) a cere îndeplinirea neîntârziată a unui angajament; a zori; b) a constrânge pe cineva. 3) Porțiune de teren cu suprafața înclinată; versant; costișă; povârniș; pantă. 4) Linia de contact între uscat și apa mării sau a oceanului; țărm; litoral. ~a Mării Negre. Vas de ~. Navigație de ~. [G.-D. coastei; Sil. coas-tă] /<lat. costa

ȘOLD ~uri n. 1) (la om) Parte a corpului cuprinsă între coapsă și mijloc. ◊ A sta cu mâinile în ~uri a nu avea nici o ocupație; a pierde timpul. A sta într-un ~ a sta strâmb. 2) (la animale) Regiune a corpului corespun-zătoare articulației picioarelor cu trunchiul. 3) fig. Porțiune de teren cu suprafața înclinată; coastă; pantă; povârniș; versant; costișă. /cf. săs. šoldăr

PORNITÚRĂ ~i f. pop. Bucată dintr-un povârniș pornită la vale în urma alunecărilor de teren. /a (se) porni + suf. ~tură

COSTÍȘĂ ~e f. Porțiune de teren cu suprafață înclinată față de un plan orizontal; povârniș; pantă; versant; coastă. /coastă + suf. ~ișă

GRINDÍȘ1 ~uri n. rar Porțiune de teren cu suprafața înclinată; coastă de deal; costișă; pantă; povârniș. /grindă + suf. ~iș

GRUI ~ie n. 1) Ridicătură de pământ naturală de formă conică, mai mică decât un deal, întâlnită în regiunile de șes sau de podiș; movilă. 2) Porțiune de teren cu suprafața înclinată; coastă de deal; costișă; pantă; povârniș. [Pl. și gruiuri] /<lat. grunnium.

ponór, ponoáre, s.n. (pop.) 1. povârniș abrupt sau adâncitură formată prin prăbușirea unor straturi de teren; râpă. 2. loc necultivat; pârloagă. 3. munte înalt cu creasta golașă, lipsită de vegetație. 4. deal cu coama înaltă și rotundă. 5. mică apă curgătoare; gârlă; apă stătătoare mai mare decât o baltă. 6. poiană (într-o pădurice). 7. vizuină, bârlog (într-o regiune accidentată). 8. casă mică și scundă. 9. (fig.) necaz, supărare, nenorocire; amar. 10. greșeală, vină. 11. mulțime, număr mare.

TĂIETÚRĂ, tăieturi, s. f. 1. Acțiunea de a tăia; (concr.) locul unde s-a tăiat ceva; spec. rană provocată de un instrument tăios. ♦ Suprafața rezultată dintr-un corp după ce a fost tăiat. ♦ Fel, mod de a tăia. 2. Drum (adâncit) săpat de o apă în curgerea ei. ♦ povârniș drept, prăpăstios; perete stâncos. 3. Croiala unei haine. ♦ Fig. Linie, trăsătură, contur. 4. teren despădurit pe care se mai văd încă butucii. 5. Fig. (La pl.) Senzație de durere asemănătoare cu aceea provocată de o tăiere; junghiuri. 6. Ștersătură; fragment, text șters sau anulat. 7. Porțiune, articol decupat dintr-o tipăritură. [Pr.: tă-ie-] – Tăia + suf. -ătură.

PONÓR, ponoare, s. n. 1. (Pop.) povârniș abrupt sau adâncitură formată prin prăbușirea, ruperea sau alunecarea unor straturi de teren. 2. Formă de relief rezultată prin asocierea liniară și laterală a dolinelor, care dă terenurilor calcaroase un aspect adâncit. – Din sl. ponorŭ.

PÁNTĂ, pante, s. f. 1. Porțiune de teren cu suprafața înclinată față de planul orizontal, care formează de obicei versantul unei forme de relief; povârniș, coastă. ◊ Loc. adv. și adj. În pantă = înclinat, pieziș. ◊ Expr. A cădea (sau a aluneca) pe panta... (sau pe o pantă...) = a) a se lăsa prins, antrenat de...; b) a se îndrepta către..., a duce către... 2. Unghi ascuțit format de o dreaptă sau de un plan cu dreapta sau cu planul orizontal; tangenta trigonometrică a acestui unghi; înclinare față de orizontală. – Din fr. pente.

PLATFÓRMĂ s. f. I. 1. suprafață orizontală plană, planșeul mobil sau fix (la un vehicul, la un vagon etc.). ♦ vagon, (auto)camion care are o suprafață plată, deschisă. ♦ parte a unui tramvai, autobus etc. pe unde urcă sau coboară călătorii. 2. loc rezervat la bordul unor nave pentru apuntarea avioanelor și elicopterelor. ♦ suprafață de teren pe care se ridică noi construcții. ♦ ~ de lansare = loc amenajat pentru lansarea rachetelor mari; ~ spațială = satelit artificial de mari dimensiuni, bază de lansare de pe orbită a navelor interplanetare; ~ industrială = zonă în care sunt concentrate mai multe unități industriale. 3. parte a unei clădiri, formată dintr-o suprafață orizontală plană. ♦ rampă pentru încărcarea și descărcarea vagoanelor. 4. (sport) instalație orizontală rigidă de pe care se execută sărituri în apă. 5. porțiune mai rigidă și mai solidă a scoarței terestre. ♦ ~ continentală = zonă a fundului mării care se înclină ușor de la țărm spre povârnișul continental. ♦ construcție plutitoare sau fixă destinată forajului marin. ♦ loc șes (pe un deal, pe un munte). II. (fig.) program, expunere de principii ale unui partid politic, ale unei grupări oarecare, bază teoretică. (< fr. pate-forme)



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)