Rezultate din textul definițiilor
ÎNĂLȚÁ, înálț, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îndrepta în sus; a (se) ridica. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) înălța ochii = a privi în sus. (Intranz.) A înălța din umeri = a ridica din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare etc. ♦ Tranz. A face să fie mai înalt prin ridicare și așezare pe un obiect situat mai sus etc. ♦ Refl. (Rar; cu determinarea „pe cal”, „în șa”) A se urca pe cal; a încăleca. 2. Refl. A deveni mai înalt; a crește. 3. Refl. (Despre clădiri, monumente etc.) A apărea, a se ivi (în toată înălțimea). 4. Tranz. A construi, a clădi. A înălța o casă. 5. Tranz. A ridica vocea, tonul; a pronunța tare. ♦ Refl. (Despre voce, glas, sunete) A se auzi (limpede). 6. Tranz. A ridica pe cineva în rang. ♦ Fig. A ridica din punct de vedere spiritual. Poezia înalță sufletul.Refl. A se arăta trufaș; a se mândri. [Var.: (reg.) nălțá vb. I] – Lat. inaltiare (< altus).

JOS1 adv. 1) La o înălțime relativ mică față de pământ sau față de alt loc; aproape de pământ. ◊ A (se) da ~ a (se) coborî. A lăsa ~ a pune pe pământ sau pe podea. A lăsa ochii în ~ a manifesta sfială; a privi rușinat spre pământ. A privi (sau a măsura pe cineva) de sus în ~ a privi (sau a măsura pe cineva) cu o privire disprețuitoare. Cu nasul în ~ umilit; rușinat. De sus până ~ în întregime. Din ~ dintr-un loc așezat mai la vale (sau mai la sud); din vale. În ~ în partea inferioară a unui obiect. De ~ a) de mai la vale; b) de la sud; c) din mase; din popor. 2) La același nivel cu pământul sau cu locul pe unde se umblă. ◊ Pe ~ a) pe pământ; pe podea; b) cu picioarele; fără nici un mijloc de locomoție. De pe ~ de pe pământ sau de pe podea. /<lat. deo(r)sum

CAFÁS, cafasuri, s. n. (Înv. și reg.) 1. Încăpere deschisă în catul de sus al unei case sau într-un turn, din care se poate privi nestingherit în afară; foișor. 2. Balcon unde cântă corul într-o biserică. ♦ Balcon din care familia domnitorului asculta slujba religioasă. 3. (Înv.) Grilaj de vergele de lemn care se întretaie ca o leasă. – Din ngr. kafási.

POPOVICI, Gheorghe (1863-1905, n. Cernăuți), istoric român. M. coresp. al Acad. (1905). Lucrări privind vechile așezăminte românești și organizarea lor judiciară („Starostia Sepinicensă – Notiță privitoare la istoria vechii organizațiuni a Moldovei de sus”, „Ordinea de succesiune în moșiile donative moldovene în sec. XV”).

ADẤNC2, -Ă, adânci, adj., I. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ◊ Fig. (Adverbial) A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. Pădure adâncă ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Adâncul frunziș al codrului (ODOBESCU). ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior; profund. suspin adânc. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea profundă a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Jos, grav. II. Fig. 1. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund. Adânca erudiție a acestui dascăl (NEGRUZZI). 2. Desăvârșit, deplin, total, nemărginit. O liniște adâncă domnea în pădure (SADOVEANU). – Lat. aduncus.

PANORÁMĂ, panorame, s. f. 1. Priveliște din natură cu orizont larg, văzută de departe și de la înălțime. ♦ Fig. privire de ansamblu consacrată unui domeniu, unei probleme etc. Panorama literaturii române. 2. Tablou de proporții mari desfășurat de jur împrejurul unei încăperi circulare și iluminat de sus numai pe anumite sectoare, astfel încât spectatorul aflat în mijlocul încăperii, în semiobscuritate, să aibă iluzia unei imagini reale; p. ext. clădire circulară în care se află un asemenea tablou. 3. Spectacol popular de bâlci cu scamatorii, acrobații, expoziție de animale exotice etc.; p. ext. baracă, construcție, amenajare în care se poate vedea un astfel de spectacol. 4. Panoptic (2). [Var.: (reg.) panarámă s. f.] – Din fr. panorama, germ. Panorama, it. panorama.

FRONTISPÍCIU s.f. 1. Fațada, fața principală a unui edificiu, a unui monument etc. 2. Prima pagină (ilustrată uneori cu viniete) a unei cărți, care conține titlul, numele autorului etc. ♦ Partea de sus de pe pagina întâi a unui ziar, unde sunt scrise titlul și alte indicații. [Pron. -ciu, pl. -ii. / cf. fr. frontispice, lat. frontispicium < frons – frunte, inspicio – a privi].

PROFÚND, -Ă, profunzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Înzestrat cu o mare putere de pătrundere, de înțelegere; care analizează temeinic lucrurile; pătrunzător, perspicace; (despre înțelegerea, despre gândurile, judecățile, creațiile etc. omului) care dovedește profunzime, seriozitate, inteligență. 2. (Despre însușiri morale, despre stări fiziologice sau psihice etc.) Puternic, intens, mare. ♦ (Despre salut, reverențe etc.) Care se face înclinând foarte mult capul, corpul; p. ext. care exprimă respect, considerație. 3. (Despre ochi, privire) Care exprimă, care sugerează însușiri morale deosebite, profunzime, sentimente adânci. 4. (Despre voce, sunete etc.) Cu ton jos; grav, adânc. 5. (Despre procese fizice, sociale, morale etc.) Fundamental, esențial, radical. 6. (Despre ape, cavități, săpături, obiecte concave etc.) Al cărui fund este situat la o distanță (foarte) mare față de marginea de sus, de suprafață; adânc. – Din lat. profundus, fr. profond.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)