Rezultate din textul definițiilor
MANIERA, maniere, s. f. 1. (La pl.) Mod de a se comporta sau de a se prezenta in societate; comportare, tinuta. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare in societate. ♦ (La sg.) Politete, amabilitate; buna-cuviinta. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊ Loc. adv. De (asa) (sau de o) maniera... = in (asa) chip..., in (asa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie si de procedee care alcatuiesc stilul particular al unui artist. ♦ (Peior.) Tendinta de a repeta, in arta, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanica a unor procedee stilistice intr-o opera literara, din cauza carora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. maniere.

SINTAXA s. f. 1. parte a gramaticii care studiaza regulile privitoare la imbinarea cuvintelor in propozitii si a propozitiilor in fraze. ♦ ~ poetica = ansamblu de procedee stilistice care, folosind topica propozitiei si a frazei, sporesc expresivitatea limbii literare. 2. parte a semioticii care studiaza constructiile formale, modul in care semnele se leaga intre ele; sintactica. 3. ~ decorativa = ansamblul regulilor compozitiei decorative. 4. (inform.) ansamblul regulilor ce descriu modul de alcatuire a programelor conexe. (< fr. syntaxe, lat., gr. syntaxis)

ALITERATIE, aliteratii, s. f. 1. procedeu stilistic care consta in repetarea aceluiasi sunet sau a unui grup de sunete in cuvinte care se succeda. 2. (Med.) Repetare a unor sunete sau silabe in stari de puternica e*******e psihica. – Din fr. alliteration.

INVECTIVA, invective, s. f. Expresie violenta, jignitoare, ofensatoare, vorba de ocara la adresa cuiva; injurie. ♦ procedeu stilistic care consta in folosirea expresiei violente, agresive. – Din fr. invective, lat. invectivae.

INVOCATIE, invocatii, s. f. Faptul de a invoca; chemare in ajutor. ♦ Spec. Chemare (cu valoare stilistica) adresata de catre un poet muzei pentru a-l ajuta in realizarea creatiei sale artistice. ♦ procedeu stilistic prin care oratorul sau scriitorul interpeleaza un personaj (de obicei istoric) absent. [Var.: invocatiune s. f.] – Din fr. invocation, lat. invocatio, -onis.

SINTAXA, sintaxe, s. f. Parte a gramaticii care studiaza functiile cuvintelor si ale propozitiilor in vorbire si care stabileste regulile de imbinare a cuvintelor in propozitii si a propozitiilor in fraze. ◊ Sintaxa poetica = totalitatea procedeelor stilistice ale limbii literare care tin de topica propozitiei si a frazei; sintactica poetica. ♦ Parte a logicii simbolice care constituie expunerea derivarii expresiilor logice. – Din fr. syntaxe, lat. syntaxis.

ANAFORA1, anafore, s. f. procedeu stilistic care consta in repetarea aceluiasi cuvant la inceputul mai multor fraze sau parti de fraza pentru accentuarea unei idei sau pentru obtinerea unor simetrii. – Din fr. anaphore, lat. anaphora.

SINONIMIC, -A, sinonimici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care tine de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivatie sinonimica = procedeu stilistic potrivit caruia doua sau mai multe cuvinte din aceeasi sfera semantica ajung sa desemneze, in sens figurat, acelasi lucru. „Dovleac” si „tartacuta” desemneaza, prin derivatie sinonimica, „cap”. 2. S. f. Ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul sinonimelor (2) si al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) si germ. Synonymik.

BANAL adj. 1. v. monoton. 2. v. arhicunoscut. 3. comun, neoriginal, (fig.) ieftin. (Un procedeu stilistic ~.) 4. v. prozaic. 5. v. comun. 6. comun, obisnuit, ordinar, (inv.) prost, prostesc. (In lucruri ~ ei vad numai minuni.) 7. marunt, meschin, neinsemnat. (Interese ~.)

COMUN adj. 1. v. general. 2. (GRAM.) (iesit din uz) apelativ. (Substantiv ~.) 3. v. obisnuit. (Un om ~.) 4. mediocru, mijlociu, potrivit. (Un elev ~.) 5. grosolan, ordinar. (Panza ~.) 6. v. banal. 7. banal, neoriginal, (fig.) ieftin. (Un procedeu stilistic ~.) 8. v. prozaic. 9. banal, neinsemnat, obisnuit, sarac. (Viata pictorului a fost uimitor de ~.) 10. banal, obisnuit, ordinar, (inv.) prost, prostesc. (In lucruri ~ voi vedeti numai minuni.)

ANASTROFA ~e f. procedeu stilistic care consta in inversarea ordinii obisnuite a cuvintelor intr-o propozitie. /<fr. anastrophe

LITOTA ~e f. lit. procedeu stilistic folosit pentru a exprima o idee sau un sentiment prin negatie. /<fr. litote

REPETITIE ~i f. 1) Reluare a acelorasi cuvinte, idei, actiuni. ◊ Arma cu ~ arma cu care se pot trage mai multe focuri la rand. 2) Munca de pregatire a interpretilor in vederea unei reprezentatii in public. 3) Proce-deu stilistic care consta in repetarea unui cuvant sau grup de cuvinte pentru a spori expresivitatea enuntului. [G.-D. repetitiei] /<fr. repetition

TROP2 ~i m. procedeu stilistic de intrebuintare a cuvantului cu alt sens decat cel obisnuit pentru a reda mai plastic continutul de idei; figura de stil. /<ngr. tropos, lat. tropus, fr. trope

ANADIPLOZA s.f. (Lit.) procedeu stilistic care consta in a incepe o fraza cu cuvantul sau cu cuvintele de la sfarsitul frazei precedente; geminatie, reduplicatie. [< fr. anadiplose, cf. lat., gr. anadiplosis < gr. ana – din nou, diplosis – dublare].

ANTORISM s.n. (Lit.) procedeu stilistic constand in inlocuirea unui cuvant cu altul, considerat mai puternic sau mai exact. [< fr. anthorisme, cf. gr. anthorismos].

HIPALAGA s.f. (Lit.) procedeu stilistic prin care se atribuie unor cuvinte ale unei fraze ceea ce convine altor cuvinte. [< fr. hypallage, it. ipallage, cf. gr. hypalage < hypallassein – a schimba].

INVERSIUNE s.f. Rasturnare, schimbare de sens; inversare. ◊ Inversiune s*****a = h*************e. ♦ (Mat.) Transformare geometrica care permite sa se deduca dintr-o figura o alta figura punct cu punct. ♦ (Gram.) procedeu stilistic constand in schimbarea topicii normale a cuvintelor intr-o fraza. 2. Inversiune de relief = stadiu avansat de evolutie a reliefului cand formele initiale pozitive devin negative si invers. 3. V. inversie. [Pron. -si-u-. / cf. fr. inversion, lat. inversio].

OXIMORON s.n. procedeu stilistic care consta in a uni doua cuvinte in aparenta contradictorii (de ex. tacere elocventa) pentru a da expresiei un caracter neasteptat. [Pl. -one. / < fr. oxymoron, cf. oxys – destept, moros – prost].

REPETITIE s.f. 1. Repetare a unui cuvant, a unei idei, a unei actiuni etc. ◊ Arma cu repetitie = arma cu care se pot trage mai multe focuri la rand. ♦ Activitate depusa de interpreti pentru pregatirea unui spectacol sau a unui concert. 2. procedeu stilistic care consta in folosirea repetata a aceluiasi cuvant sau grup de cuvinte pentru a inviora expresia, intarind ideea. 3. (Jur.) Actiunea de a cere prin justitie restituirea unei sume de bani platite fara a fi datorata. [Gen. -iei, var. repetitiune s.f. / cf. fr. repetition, lat. repetitio].

STILEM s.n. (Lingv.) Element stilistic considerat ca unitate functionala. ♦ Fraza, constructie, procedeu stilistic tipic pentru un autor, o scoala sau o epoca. [Pl. -me. / cf. it. stilema].

APOSTROFA s.f. procedeu stilistic constand in intreruperea brusca a sirului ideilor pentru a se adresa direct unei persoane sau unui lucru. ♦ Mustrare, imputare, repros (adresat violent cuiva). [< fr. apostrophe, lat. apostropha, gr. apostrophe – intoarcere catre].

CHIASM s.n. procedeu stilistic constand in asezarea incrucisata a doua perechi de cuvinte pentru a forma o antiteza. [Pron. chi-asm. / < fr. chiasme, cf. gr. chiasma – incrucisare].

anafura (anafure), s. f. – Piine sfintita care se imparte credinciosilor dupa terminarea slujbei. – Var. (a)nafora, nafura.Anafora, s. f. (raport scris adresat domnitorului), anafora, s. f. (procedeu stilistic, repetitie). – Mr. anafura, megl. nafara. Ngr. ἀναφορά „relatare” (Murnu 4); in primul sau sens ar fi putut intra prin intermediul sl. (a)nafora. Ultima var. este neol.

FIGURA s.f. 1. Chip, fata, obraz. 2. Forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imaginea plastica (desenata, pictata, sculptata) a unui corp. ◊ Figura geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ♦ Carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje (valet, dama etc.). ♦ Fiecare dintre piesele de sah (cu o forma caracteristica). 3. Persoana; personalitate. 4. Personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. Reprezentare, imagine simbolica sau alegorica. ◊ Figura de stil (sau poetica) = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant in vers sau in proza. V. trop. ♦ Figurile silogismului = forme de silogism determinate de pozitia termenului mediu in premise. 6. Pozitie, miscare (la dans, la scrima etc.). [< it., lat. figura].

SINONIMIC, -A adj. Referitor la sinonimie. ♦ Derivatie sinonimica = procedeu stilistic potrivit caruia doua sau mai multe cuvinte cu sensuri apropiate ajung sa desemneze in sens figurat acelasi lucru. [Cf. fr. synonymique].

ANAFORA s. f. procedeu stilistic constand in repetarea aceluiasi cuvant la inceputul mai multor unitati sintactice sau metrice; epanafora. (< fr. anaphore, lat. anaphora)

ANASTROFA s. f. 1. procedeu stilistic constand in inversarea topicii normale a cuvintelor intr-o propozitie. 2. perioada cu modificari rapide in forma organismelor. (< fr. anastrophe)

ANTORISM s. n. procedeu stilistic constand in inlocuirea unui cuvant cu altul, considerat mai puternic sau mai exact. (< fr. anthorisme)

ARABESC I. s. n. 1. ornament inspirat din arta araba. ◊ motiv decorativ ornamental din diverse combinatii de figuri (linii, frunze, flori) impletite simetric. 2. mod de exprimare prin exces de ornamente; procedeu stilistic care realizeaza acest mod. 3. figura in baletul clasic, la patinaj sau la gimnastica, cu piciorul si bratul liber spre orizontala. 4. ornament muzical. II. s. f. piesa muzicala cu o linie melodica bogat ornamentata. (< fr. arabesque)

EPIFORA s. f. 1. exagerare patologica a secretiei lacrimale. 2. procedeu stilistic constand in repetarea unui cuvant ori grup de cuvinte la sfarsitul unor unitati sintactice sau metrice; epistrofa. (< fr. epiphora, gr. epiphora)

FIGURA s. f. 1. chip, fata, obraz. ♦ (fam.) a-i face a (cuiva) = a pacali, a face cuiva o farsa. 2. forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imagine plastica a unui corp. ♦ (mat.) ~ geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ◊ carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje. ◊ (sah) fiecare dintre piesele de joc. 3. persoana; personalitate. 4. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. reprezentare, imagine simbolica sau alegorica a unei persoane, a unui animal sau obiect. ♦ ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant, imbogatindu-i-se semnificatia. ♦ ĩ silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul in functie de pozitia termenilor in premise. 6. pozitie, miscare (la dans, la scrima, patinaj etc.). (< fr. figure, lat. figura)

HIPALAGA s. f. procedeu stilistic prin care se atribuie unor cuvinte ale unei fraze ceea ce se potriveste altor cuvinte. (< fr., gr. hypalage)

INDIRECT, -A adj. 1. (si adv.) care nu se face, nu se obtine direct, ci mijlocit, cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. vorbire ~a sau stil ~ = procedeu stilistic de redare a spuselor cuiva prin subordonarea comunicarii fata de un verb sau de un alt cuvant de declaratie. 3. complement ~ = complement care exprima obiectul in (de)favoarea caruia se savarseste o actiune, asupra caruia se rasfrange in mod indirect actiunea verbului; propozitie completiva ~a (si s. f.) = propozitie cu functie de complement indirect pe langa un verb din regenta. 4. (fin.) impozit ~ = impozit inclus in pretul anumitor obiecte de consum. 5. (mil.) tragere ~a = tragere pe baza de calcul asupra unor tinte care nu se vad. (< fr. indirect, lat. indirectus, germ. indirekt)

INVERSIUNE s. f. 1. rasturnare, schimbare de sens, inversare. ♦ ~ uterina = deplasare spre inapoi si evaginare in zona perimetrica a uterului; ~ s*****a = h*************e. 2. (mat.) transformare geometrica ce permite sa se deduca dintr-o figura o alta figura, punct cu punct. 3. procedeu stilistic constand in schimbarea topicii normale a cuvintelor intr-o fraza. 4. (med.) ~ termica = cresterea temperaturii in raport cu inaltimea (invers fata de situatia obisnuita); ~ de relief – stadiu avansat de evolutie a reliefului cand formele initiale pozitive devin negative si invers. 5. (fot.) operatie urmarind obtinerea unei imagini pozitive pe insasi emulsia fotosensibila folosita la fotografiere. (< fr. inversion, lat. inversio)

REPETITIE s. f. 1. repetare a unui cuvant, a unei idei, actiuni etc. ♦ arma cu ~ = arma cu care se pot trage mai multe focuri la rand. ◊ activitate depusa de interpreti pentru pregatirea unui spectacol, a unui concert. 2. procedeu stilistic in folosirea repetata a aceluiasi cuvant sau grup de cuvinte. (< fr. repetition, lat. repetitio)

SIMBOL s. n. 1. semn, obiect, imagine care reprezinta, in mod conventional sau prin analogie, o fiinta, o idee, un sentiment. 2. semn conventional, in stiinta si tehnica, pentru notarea anumitor notiuni, operatii, relatii matematice etc. ◊ denumire abreviata a elementelor chimice. ♦ ~ ul credintei = crez. 3. procedeu stilistic prin care se exprima o idee abstracta cu ajutorul unui obiect, pe baza unei analogii. (< fr. symbole, lat. symbolum, gr. symbolon, germ. Symbol)

SINONIMIC, -A I. adj. referitor la sinonimie. ♦ derivatie ~a = procedeu stilistic potrivit caruia doua sau mai multe cuvinte cu sensuri apropiate ajung sa desemneze acelasi lucru. II. s. f. 1. ramura a lingvisticii care studiaza sinonimele. 2. totalitatea sinonimelor unei limbi. (< fr. synonymique, /II/ germ. Synonymik)

STILEM s. n. (lingv.) element stilistic considerat ca unitate functionala. ◊ fraza, constructie, procedeu stilistic tipic pentru un autor, o scoala sau o epoca. (< it. stilema)

CONTAMINARE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Aciunea de a (se) contamina si rezultatul ei; infectare, molipsire, contagiune. ◊ C. radioactiva = patrundere a unei substante radioactive intr-un mediu sau intr-un organ viu (animal sau vegetal), consecutiva unei explozii nucleare sau accidentelor produse in instalatiile de utilizeaza asemenea substante. 2. Modificare a formei unui cuvint sau a unei constructii gramaticale sub influenta altor cuvinte sau constructii asemanatoare. 3. Imbinare a doua sau a mai multe texte sau fragmente de texte, din care rezulta o opera noua. Utilizata ca procedeu stilistic, in vederea obtinerii unor efecte comice. Apare si in unele specii folclorice (descintecele sint frecvent contaminate cu blesteme).

ALITERATIE (< fr.) s. f. procedeu stilistic constand in repetarea aceluiasi sunet, de obicei consoana, sau a acelorasi grupuri de sunete in cuvinte care se succed.

REPETITIE, repetitii, s. f. 1. Repetare, reluare a acelorasi vorbe, idei, actiuni etc. ◊ Arma cu repetitie = arma cu care se pot trage mai multe focuri (reincarcandu-se automat). ♦ Exercitiu facut de catre interpreti pentru pregatirea unui spectacol sau a unei auditii publice. ◊ Repetitie generala = ultima repetitie (cu decoruri si costume) facuta inainte de spectacol. ♦ Reluare de catre elevi, la scoala, in cadrul unor lectii speciale, sau acasa, a materiei de invatamant deja parcurse. 2. procedeu sintactic-stilistic care consta in intrebuintarea de doua sau de mai multe ori a aceluiasi cuvant sau a aceluiasi grup de cuvinte, pentru a exprima durata, intensitatea, distributia, progresia, succesiunea, periodicitatea sau pentru a sublinia o idee. – Din fr. repetition.

PERIFRAZA, perifraze, s. f. procedeu gramatical si stilistic de exprimare prin mai multe cuvinte a ceea ce, in mod obisnuit, se poate reda printr-un singur cuvant; grup de cuvinte care inlocuieste un termen unic cu acelasi sens. – Din ngr. perifrasis, germ. Periphrase, fr. periphrase.

DIRECT, -A I. adj. 1. care duce de-a dreptul la tinta, drept, fara ocoluri. ♦ in linie ~a = din tata in fiu. 2. imediat, nemijlocit, fara intermediar. ♦ vorbire ~a sau stil ~ = procedeu sintactic sau stilistic de redare fidela a spuselor cuiva, printr-un verb sau alt cuvant de declaratie; complement ~ = complement care exprima obiectul asupra caruia se rasfrange direct actiunea unui verb tranzitiv; propozitie completiva ~a (si s. f.) = propozitie cu functie de complement direct pe langa un verb tranzitiv din regenta. II. adj., adv. (care are loc) fara ascunzisuri, fatis, drept. III. adv. 1. fara inconjur, de-a dreptul. 2. (mat.; despre marimi variabile) ~ proportionale = care depind una de alta, astfel incat cresterea (sau descresterea) uneia de un numar de ori provoaca cresterea (respectiv descresterea) celeilalte de acelasi numar de ori. IV. s. n. (radio, tv.) in ~ = transmis pe viu, in momentul producerii evenimentului. V. s. f. (box) lovitura aplicata prin intinderea mainii inainte. (< fr. direct, lat. directus)

SINTAXA ~e f. 1) Totalitate a tipurilor de imbinare a cuvintelor si a modelelor de construire a propozitiilor. 2) Ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul imbinarii cuvintelor in procesul vorbirii. ◊ ~ poetica totalitate a procedeelor sintactice cu ajutorul carora se creeaza efecte stilistice. [G.-D. sintaxei] /<ngr. sintaxix, lat. syntaxis, fr. syntaxe

stilistic ~ca (~ci, ~ce) Care tine de stil; propriu stilului. procedeu ~. /<fr. stylistique

TOPIC, -A I. adj. 1. referitor la un loc sau areal; local. 2. referitor la topica. 3. (despre nume) care denumeste locuri, localitati. II. adj., s. n. (medicament) care modifica local pielea sau mucoasele pe care se aplica. III. s.n. (lingv.) subiect al discursului definit ca „cel despre care se spune ceva”. IV. s. f. 1. (in retorica antica) studiul procedeelor si al mijloacelor de argumentare generale, comune pentru expunerea unei teme. 2. ordinea cuvintelor in propozitie si a propozitiilor in fraza. ◊ parte a sintaxei sau a stilisticii care studiaza aceasta ordine. (< fr. topique, germ. topisch /II/ Topik)

INVERSIUNE, inversiuni s. f. 1. Inversare. ♦ Schimbare a ordinii obisnuite a anumitor cuvinte in fraza (pentru a obtine efecte stilistice). ♦ (Mat.) Transformare a unei figuri prin schimbarea punct cu punct a pozitiilor punctelor figurii. ♦ (Med.) Asezare a organelor intr-o pozitie inversa fata de cea normala. ◊ Inversiune s*****a = h*************e. 2. procedeu de transformare directa a unui negativ fotografic in pozitiv. 3. (In sintagma) Inversiunea zaharozei = proces de transformare a zaharozei in glucoza prin hidroliza. [Pr.: -si-u-.Var.: inversie s. f.] – Din fr. inversion, lat. inversio, -onis.



Copyright (C) 2004-2025 DEX.RO
Sursa: www.dexonline.ro - Informații despre licență - Dex Online - Dicționar explicativ al limbii române