Rezultate din textul definițiilor
CI conj. (Adversativ; dupa o negatie sau o propozitie negativa) (Ba) dimpotriva. Nu avea baieti, ci numai fete. 2. (Adversativ; inv. si pop.; dupa o propozitie afirmativa careia i se opune o afirmatie contrara sau restrictiva). Cu toate acestea; totusi. ♦ (Dupa o propozitie ipotetica sau conditionata) Dar, insa. 3. (Adversativ; reg.; adesea impreuna cu un imperativ; arata nerabdarea) Dar... 4. (Consecutiv; rar) Prin urmare, deci. – Din ce.
INCA adv. I. (Cu sens modal) 1. in plus, pe deasupra. Au venit inca doua persoane. ◊ Expr. Ba inca (sau si inca) = chiar mai mult decat atat. Dar inca = a) cu atat mai mult; b) (dupa o propozitie negativa) cu atat mai putin. (Si) inca cum = foarte mult, in mare masura. Inca pe atat(a) = dublu. 2. (Reg.) De asemenea. 3. (Reg.) Chiar. II. (Cu sens temporal) 1. (Arata repetarea actiunii) Din nou, iarasi. 2. Si acum, in continuare, mai. Inca dureaza. 3. (In propozitii negative) Pana acum; pana atunci. Inca nu mi-a raspuns. ♦ Deja. – Lat. unquam.
INCAMITE adv. (Rar) Cu atat mai mult; (dupa o propozitie negativa) cu atat mai putin. – Inca + mi + te.
PRECUPETI, precupetesc, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. (Rar) A practica meseria de precupet; p. ext. a vinde cu pret de specula; a trafica. 2. Tranz. Fig. (In propozitii negative) A nu cruta nimic, a face totul pentru reusita cuiva sau a ceva, a darui din plin, din belsug, cu generozitate. – Din precupet.
NICAIERI adv. (In propozitii negative) In nici un loc; in nici o alta parte; in nici un alt caz; la nimeni, niciunde. [Var.: (reg.) nicaierea, nicairea, nicairi, nicaiurea adv.] – Lat. nec aliubi.
incapea (incap, incaput), vb. – 1. A fi cuprins intr-un spatiu. – 2. A ocupa locul adecvat, a se afla la locul lui. – 3. A se cuveni, a se cadea, a fi posibil (mai ales in propozitii negative). – 4. A ajunge la un rezultat, a obtine, a dobindi. – Mr. ncap, megl. (a) ncap. Lat. capēre (Puscariu 809; Candrea-Dens., 839; REW 1625; DAR), cf. it. capere, prov., sp., port. caber. Pentru semantism, cf. Seineanu, Semasiol., 182 si Corominas, I, 555-6. – Der. incapere, s. f. (volum, cuprins al unui lucru; capacitate; conceptie; camera, odaie); incapator, adj. (spatios); neincapator, adj. (strimt); incapatoare, s. f. (inv., capacitate).
NEGATIE s.f. Negare. ♦ Categorie filozofica care reflecta actiunea permanenta, complexa de schimbare a calitatii obiectelor si proceselor in cadrul miscarii universale. ♦ Judecata, propozitie care neaga ceva (declarand nevalabila legatura dintre mai multe notiuni). ♦ Semn grafic care arata o negatie (in logica sau matematica). ♦ Cuvant care da un sens negativ unei propozitii. [Gen. -iei, var. negatiune s.f. / cf. lat. negatio, fr. negation].
NEGATIE s. f. 1. negare. ◊ judecata, propozitie care neaga ceva. ◊ semn grafic care arata o negatie (in logica sau matematica). ◊ cuvant care da un sens negativ unei propozitii. 2. categorie a dialecticii care reflecta trecerea de la o calitate la alta, inlaturarea vechiului si afirmarea noului, unitatea dintre continuu si discontinuu in procesul dezvoltarii. ♦ negarea ĩ = principiu fundamental al dialecticii potrivit caruia dezvoltarea este inteleasa ca un proces continuu de innoire, de negare si preluare selectiva a vechiului. 3. anulare a repartizarii unui absolvent al invatamantului superior in vederea angajarii pe alt post. (< fr. negation, lat. negatio)
CI conj. (exprima un raport adversativ intre doua propozitii, de obicei negative) Dar; da; insa. Nu tacea, ci raspunde o data. /<lat. quid
ENUNTIATIV, -A adj. care contine o enuntare. ♦ propozitie ~a (si s. f.) = propozitie afirmativa sau negativa care exprima un fapt real, realizabil sau ireal; propozitie expozitiva. (< fr. enonciatif, lat. enuntiativus)
O1 s. m. 1. Invar. A optsprezecea litera a alfabetului limbii romane; sunetul notat cu aceasta litera (vocala cu deschidere mijlocie, rotunjita, din seria posterioara). 2. (LOG.) Simbol pentru propozitia categorica particular-negativa.
SUBCONTRAR, -A adj. (log.; despre propozitii) formata din aceiasi termeni, dar una fiind afirmativa, iar celalata negativa. (< fr. subcontraire)
SUBIECT ~e n. 1) Problema care sta la baza unor preocupari; chestiune despre care se scrie sau se vorbeste. ~ de conversatie. 2) Totalitate de fapte si actiuni care constituie continutul unei opere de arta. ~ul unui roman. 3) filoz. Om ca fiinta activa si constienta, inzestrat cu capacitati cognitive. 4) Motiv al unei actiuni sau al unei stari; temei. 5) pop. Reprezentant tipic al unui grup de oameni cu trasaturi negative; specimen. 6) log. Termen al unei judecati, reprezentand obiectul gandirii. 7) gram. Parte principala a propozitiei care face sau sufera actiunea verbului. 8) Persoana supusa unei observatii, unei anchete sau unui experiment. [Sil. su-biect] /<lat. subjectum, fr. sujet
DACA conj. 1. (Introduce o propozitie conditionala) In cazul ca..., presupunand ca..., de... Doar daca. Numai daca. 2. (Introduce o propozitie optativa) Numai de... Daca nu m-ar vedea cineva. 3. (Introduce o propozitie temporala, avand uneori si o nuanta conditionala sau cauzala) Cand, in (sau din) momentul cand, de indata ce, dupa ce. 4. (Introduce o propozitie cauzala) Fiindca, pentru ca, deoarece. Daca nu stia sa scrie, umbla de la unul la altul. ♦ De vreme ce. 5. (Introduce o propozitie concesiva) Cu toate ca, desi. 6. (Introduce o propozitie interogativa indirecta) Ca, de... 7. (Cu valoare adverbiala) Cu greu, abia. 8. (In expr.) Las' daca = a) desigur ca nu; b) (in constructii negative) nu mai incape indoiala ca... – De4 + ca.
ALGEBRA s. f. 1. Teorie a operatiilor privind numerele reale (pozitive ori negative) sau complexe si rezolvarea ecuatiilor prin substituirea prin litere a valorilor numerice si a formulei generale de calcul numeric particular. ♦ Manual scolar care se ocupa cu studierea acestor operatii. 2. (In sintagma) Algebra logicii = parte a logicii matematice care cuprinde calculul propozitiilor, claselor si relatiilor. – Din fr. algebre, lat. algebra.
DECAT adv., conj. I. Adv. 1. (Comparativ de inegalitate) Era mai mare decat mine. 2. (Restrictiv, in constructii negative) Numai. ♦ Expr. N-am (sau n-ai etc.) decat sa... = a) singurul lucru care imi (sau iti etc.) ramane de facut...; b) sunt (sau esti etc.) liber sa, daca vreau (sau vrei etc.) sa... N-ai (sau n-are) decat! = poti (sau poate) s-o faci (sau s-o faca), putin imi pasa! II. Conj. 1. (Introduce o propozitie circumstantiala comparativa de inegalitate) Mai mult banuia decat stia. 2. (Introduce o propozitie circumstantiala de exceptie) Nu facea altceva decat sa citeasca. 3. (Introduce o propozitie circumstantiala opozitionala cu nuanta comparativa) In loc sa... 4. (Pop.; adversativ) Insa, dar, numai ca. – De4 + cat.
FARA, conj., prep. I. (Urmat de o propozitie circumstantiala de mod sau de un infinitiv care ii tine locul, are valoarea unei negatii) A ascultat fara sa raspunda nimic. ♦ (Urmat de o propozitie concesiva sau de un infinitiv care ii tine locul) Desi nu..., cu toate ca nu... Fara sa fie desavarsit, e multumitor. 2. (Reg.; dupa negatie, cu sens adversativ) Ci, dar. ♦ (Inv.; adverbial) Decat, (in) afara de...; exceptand pe... II. Prep. 1. (Introduce complemente circumstantiale de mod si atribute, continand ideea de excludere) Lipsit de... Om fara necazuri. ♦ (In legatura cu cuvinte care arata cantitatea sau masura, indicand cat lipseste pana la o masura deplina) Este ora zece fara cinci minute. ♦ (In operatii aritmetice de scadere) Minus, mai putin. Patru fara doi. 2. (Introduce complemente circumstantiale sociative negative) Pot eu sa traiesc si fara tine. ♦ (Introduce complemente circumstantiale instrumentale negative) A scos cuiele fara cleste. – Lat. foras „afara”.