Rezultate din textul definițiilor
PRUNCUCIGAS, -A, pruncucigasi, -e, adj., s. m. si f. (Persoana) care isi ucide propriul copil (nou-nascut). – Prunc + ucigas.

INFANTICID1 ~da (~zi, ~de) Care isi ucide propriul copil. /<fr. infanticide, lat. infanticidium

PRUNCUCIGAS ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care si-a ucis propriul copil. /prunc + ucigas

INFANTICID, -A I. adj., s. m. f. (parinte) care isi ucide propriul copil nou-nascut. II. s. n. pruncucidere. (< fr. infanticide, lat. infanticidum)

PRUNCUCIGAS, -A adj., s. m. f. (cel) care isi ucide propriul copil. (< prunc + ucigas)

Aedon, fiica lui Pandareos si sotia lui Zethus, regele cetatii Thebae. Geloasa pe sora ei Niobe, care avea mai multi copii, Aedon, care nu avea decit un singur fiu, pe Itylus, a hotarit sa-l ucida pe cel mai mare dintre nepotii ei. Din greseala insa si-a ucis propriul copil. Ca sa-i curme suferinta, Zeus a preschimbat-o in privighetoare.

ADOPTIV, -A, adoptivi, -e, adj. (Despre copii) Primit in familie cu drepturi si obligatii de copil propriu; (despre parintii) care au adoptat un copil. – Din fr. adoptif, lat. adoptivus.

INFANTICID, infanticiduri, s. n. (Jur.) Ucidere a propriului copil; pruncucidere. ♦ Ucidere a unui copil. – Din fr. infanticide, lat. infanticidium.

PRUNCUCIDERE, pruncucideri, s. f. Infractiune care consta in uciderea (de catre mama) a propriului copil (nou-nascut). – Prunc + ucidere.

copilARESC, -EASCA, copilaresti, adj. 1. Al copilului1, specific sau propriu copilului1; privitor la copil1. 2. Fig. (Despre manifestari ale omului) Lipsit de maturitate, nechibzuit, naiv. – copil1 + suf. -aresc.

copilARESC ~easca (~esti) 1) Care tine de copii; propriu copiilor; pueril; infantil. 2) fig. Care manifesta lipsa de seriozitate; neserios; copilaros; naiv; pueril; infantil. Purtare ~easca. Minte ~easca. /copil + suf. ~aresc

INFANTICID2 ~e n. Crima constand in uciderea propriului copil; pruncucidere. /<fr. infanticide, lat. infanticidium

INFANTIL ~a (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru copii (in ceea ce priveste nivelul intelectual si afectiv); propriu copiilor; copilaresc; pueril. 2) Care tine de prima copilarie. Boala ~a. 3) fig. (despre oameni maturi) Care manifesta lipsa de maturitate; copilaros; pueril; naiv. /<fr. infantile, lat. infantilis

PUERIL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de copii; propriu copiilor; copilaresc; infantil. 2) Care este lipsit de seriozitate; ca de copil; naiv; infantil; copilaros. Argumente ~e. /<fr. pueril

DODA, dode, s. f. 1. (Banat, Olt.) Termen cu care se adreseaza cineva surorii mai mari. 2. (Trans.; in limbajul copiilor) Mana. 3. (Mold.) Termen cu care se adreseaza copiii fetelor sau femeilor nemaritate. (creatie expresiva proprie copiilor, la fel ca si coca; dupa Candrea, sensul 3. ar trebui pus in legatura cu sb. dodola = paparuda (1.) (> (Banat) dodola), iar, dupa Scriban, sensul 1. e o varianta a lui dada)

GLOBALISM s.n. 1. Proces cognitiv propriu copiilor, prin care se retine intregul unui obiect pentru a diferentia mai pe urma partile componente. 2. Metoda pedagogica si didactica bazata pe caracteristicile infantile de a percepe intregul inaintea partilor sale componente. [Cf. it. globalismo].

INFANTICID s.n. Ucidere a propriului copil nou-nascut; pruncucidere. [< fr. infanticide, cf. lat. infanscopil, caedere – a ucide].

ADOPTIV, -A adj. (despre copii) primit in familie cu drepturi si obligatii de copil propriu; infiat. ◊ (despre parinti) dobandit prin adoptie. (< fr. adoptif, lat. adoptivus)

GLOBALISM s. n. 1. proces congnitiv propriu copiilor, prin care se retine intregul unui obiect pentru a diferentia mai pe urma partile componente. 2. metoda pedagogica si didactica bazata pe caracteristicile infantile de a percepe intregul inaintea partilor sale componente. 3. ideologie a unor grupuri cu interese mai largi decat cele nationale. (< fr. globalisme)

PATERNALISM s. n. 1. sistem social caracterizat prin predominanta celor mai varstnici sau a unuia care detine o influenta personala asupra grupului. 2. pretins interes pe care l-ar manifesta patronii sau conducatorii de fabrici fata de bunastarea muncitorilor, fata de atmosfera din intreprindere, de relatiile interumane. 3. protectie, protejare, tutelare excesiva a propriului copil, motivata printr-o dragoste si grija deosebite. (< fr. paternalisme)

ADOPTIV, -A, adoptivi, -e, adj. (Despre copii) Primit in familie cu drepturi si obligatii de copil propriu; (despre parinti) care a adoptat un copil strain. – Fr. adoptif (lat. lit. adoptivus).

tu interj. – Imita sunetul unui instrument de suflat. Creatie expresiva, proprie limbajului copiilor; se foloseste mai ales cu reduplicare, cf. bu(bui), du(dui), hu(hui).Der. tutoi, s. n. (Trans., bucium); tutui, vb. (a suna din bucium; a scoate afara, a goni), pentru al carui dublu sens cf. dudui; tutelca, s. f. (Olt., fluier, flaut); tuturez, s. n. (Trans., bucium mic); tutuc, s. n. (lemn, scurtatura), in Olt. si Banat, poate prin contaminare cu butuc (dupa Bogrea, Dacor., I, 290, din tc. tutuk „obstacol”); tutulus, s. m. (Munt., lemn, trunchi).

ROUSSEAU [ruso], Jean-Jacques (1712-1778), filozof, scriitor si muzician francez. Reprezentant al romantismului. Colaborator al Enciclopediei. Autor al „Contractului social”, potrivit caruia, in starea naturala, viata este libera si independenta, iar neajunsurile conditiei umane au fost la origine societatea. Salvarea este posibila printr-o organizare politica centrata pe ideea de libertate si de vointa generala („Discurs asupra inegalitatii”). Doctrina politica a lui R. avea sa devina platforma democratiei radicale iacobine in timpul Revolutiei Franceze. Conceptia sa pedagogica preconizeaza educatia conform cu natura proprie a copilului („Emil sau despre educatie”). Principiul revenirii la natura (denumit ulterior „rousseauism”) si ideea primordialitatii sentimentului in raport cu ratiunea (caracteristica si pentru deismul sau), care strabat principalele scrieri literare ale lui R. (romanul epistolar „Iulia sau noua Eloiza”, „Confesiunile”), au facut din el un precursor al romantismului francez si european. Ca muzician a compus muzica de opera („Vrajitorul satului”, „Pygmalion”), cantece; autor al unui sistem de notatie muzicala; a abordat probleme de estetica si de teorie a muzicii.

LALATIE s. f. repetare ritmica a unor sunete, proprie dezvoltarii vorbirii la copii; balbaiala infantila. (< fr. lallation)

PUERICULTURA s.f. Ramura a medicinei care se ocupa cu cresterea copiilor mici; ansamblu de mijloace proprii a asigura dezvoltarea normala si ocrotirea sanatatii copiilor. [Pron. pu-e-. / < fr. puericulture, cf. lat. puercopil, cultura – crestere].

UTERIN ~a (~i, ~e) Care tine de uter; propriu uterului. Trompe ~e. ◊ Frati ~i, surori ~e copii care au aceeasi mama dar tati diferiti. /<fr. uterin

PUERICULTURA s. f. ramura a medicinei care studiaza mijloacele proprii pentru a asigura dezvoltarea normala si ocrotirea sanatatii copiilor. (< fr. puericulture)

Canace, fiica lui Aeolus si a lui Enarete. S-a indragostit de propriul ei frate, Macareus, si a nascut in taina un copil. Descoperita de tatal ei, Aeolus, Canace a fost silita de catre acesta, drept pedeapsa, sa se sinucida. Dupa o alta versiune, Canace a fost iubita de Poseidon. Cu zeul marii ea a avut mai multi fii, printre care pe Aloeus si pe Triopas.

Nicolae s. m.1. Nume propriu. – 2. (In expresia: sfintul Nicolae) Varguta, liniuta cu care se pedepsesc copiii. – Var. Neculae, (Mold.) Neculai, (Trans.) Micula(e), dim. Nae, Nicu(sor). Sl. Nikolaje din mgr. Nιϰόλαος. Var. Nicoara, din lat. Nicolaus; Miculae, prin incrucisare cu mag. Miklos. Sensul al doilea se datoreaza obiceiului de a pastra liniuta in spatele imaginii sfintului.

MUZICAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de muzica; propriu muzicii. Sunet ~. 2) (despre persoane) Care este dotat cu aptitudini pentru muzica. copil ~. 3) Care are caracteristicile muzicii; placut la auz; armonios. Voce ~a. Limba ~a. /<fr. musical

PRESCOLAR ~a (~i,~e) 1) Care tine de perioada de pana la varsta scolara; propriu perioadei de pana la varsta scolara. Educatie ~a. 3) si substantival (despre copii) Care inca nu merge la scoala. /pre- + scolar

FAT, feti, s. m. 1. Produs de conceptie din uterul mamiferelor, din momentul cand incepe a avea miscari proprii si formele caracteristice speciei si pana cand se naste; fetus. 2. (Pop. si poetic) Fecior, fiu; baiat, copil. ◊ (Pop.) Fatul meu, formula cu care un batran se adreseaza cu afectiune, bunavointa etc. unui tanar. ♦ Fat-Frumos = erou principal din basme, inzestrat cu frumusete fizica si morala, cu bunatate, curaj si vitejie iesite din comun; p. gener. (ca nume comun) baiat, tanar sau barbat deosebit de frumos. (Pop.) Fat-logofat = copil cu insusiri (fizice) deosebite, minunate. – Lat. fetus.

copie (-ii), s. f.1. Abundenta, belsug. – 2. Duplicat. Lat. copia (sec. XVIII), intrat si prin filiera rus. kopija (Cihac, II, 72; Sanzewitsch 201), cf. copie. Sensul 1 este vechi, propriu latinismului transilvanean. – Der. copia, vb. din fr. copier; copiator, adj. (care copiaza); copier, s. n. (registru de copii), din germ. Kopier(buch); copist, s. m., din fr. copiste; copios, adj., din lat. copiosus (sec. XIX).

Athamas, rege beotian din Orchomenus, fiul lui Aeolus. S-a casatorit cu Nephele, cu care a avut doi copii: pe Phrixus si pe Helle. Mai tirziu, indragostindu-se de Ino, fata lui Cadmus, a mai avut doi copii cu aceasta din urma: pe Learchus si pe Melicertes. Geloasa pe copiii din prima casatorie, Ino a pus la cale uciderea lor. Phrixus si Helle au fost salvati insa de la moarte, chiar in momentul in care erau dusi la altar spre a fi sacrificati, de un berbec cu lina de aur, daruit de Hermes mamei lor, Nephele. Berbecul a rapit copiii, purtandu-i prin vazduh pina in Colchis. Mai tirziu Phrixus avea sa-l ucida, jupuindu-i faimoasa lina (v. Phrixus si Argonautae). Fiind lovit de nebunie, Athamas isi ucide propriul fiu, nascut cu Ino, pe Learchus. De desperare, mama se arunca in mare impreuna cu Melicertes si amindoi sint transformati in divinitati marine. Gonit din Boeotia in urma crimei savirsite, Athamas e nevoit sa rataceasca vreme indelungata prin lume, pina cind, in cele din urma, se stabileste in Thessalia. De la el tinutul inconjurator a capatat numele de Athamantia.

CAPTATIE (‹ capta) s. f. 1. (PSIH.) Atitudine posesiva exclusiva si agresiva fata de obiecte sau persoane agreate. Se manifesta la copii mici, in atitudinile m*****r posesive si hiperprotectoare, in cazuri nevrotice (capricii, gelozie, etc.). 2. (Dr.) Incercare de a cistiga bunavointa unei persoane pentru a o determina sa faca anumite liberalitati testamentare, fie in favoarea proprie, fie in beneficiul altor persoane.

ORIGINAL, -A, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice si literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie intaiul exemplar, care a servit sau poate servi drept baza pentru copii, reproduceri sau multiplicari; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma. ◊ Loc. adj. si adv. In original = in forma primara, necopiat; in limba in care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reala, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat dupa altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artisti, scriitori, oameni de stiinta) Care creeaza ceva nou, personal, fara a folosi un model facut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Fiinta sau obiect care serveste ca model pentru o opera de arta. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobisnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original.

STRAIN ~a (~i, ~e) si substantival 1) Care tine de alta tara; propriu altei tari. Turisti ~i. 2) Care este originar din alta parte. Om ~.Prin ~i printre oameni necunoscuti; departe de casa, de patrie. 3) Care este proprietatea altora; care nu apartine vorbitorului. Lucruri ~e. 4) (despre persoane) Care nu se afla in relatii de rudenie; care nu este inrudit; care este membru al altei familii. copil ~. 5) Care impartaseste conceptii contrare celor unanim acceptate; care este adeptul unei viziuni de alta natura. 6) si adverbial Care este despartit de mediul din jur; separat; izolat. 7) Care este diferit (ca natura) de mediul in care se afla. Corp ~. 8) Care nu se leaga (de ceva); care este departe (de ceva). ~ de aceste preocupari. /<lat. extraneus

MOZART [mo:tsart], Wolfgang Amadeus (1756-1791), compozitor austriac. Nascut intr-o familie de muzicieni, a fost un copil minune ca instrumentist (pianist, violonist) si dirijor. Format sub indrumarea lui J. Chr. Bach si G. Martini. Reprezentant al clasicismului vienez, alaturi de Haydn si Beethoven. Cu o inepuizabila inventivitate melodica, imbinand elemente de stil rococo cu arhitectonica echilibrata a clasicismului si cu grandoarea formelor polifonice de tip baroc (pe care le reactualizeaza intr-o maniera proprie), a compus o vasta opera, cuprinzand capodopere in aproape toate genurile. Opere („Rapirea din Serai”, „Nunta lui Figaro”, „Don Giovanni”, „Don Juan”, „Directorul de teatru”, „Cosi fan tutte”, „Flautul fermecat” etc.), 41 de simfonii („Jupiter”), concerte (sapte pentru vioara, 21 pentru pian), 26 de cvartete de coarde, sonate pentru pian si vioara, sute de lucrari instrumentale si camerale, lucrari vocal-simfonice, un „Recviem”. Creatia sa, de o mare perfectiune a scriiturii, de o profunda originalitate si de o acuta sensibilitate are o semnificatie unica in istoria muzicii.

NOU3 noua (noi) (in opozitie cu vechi) 1) Care este facut de curand; care exista de putin timp; proaspat; recent. ◊ ~-nout absolut nou. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anului in curs. Paine noua. 3) si fig. Care exista de putin timp; recent. Carte noua. ◊ Luna noua a) luna in faza ei initiala, in forma de secera subtire; b) timpul cat dureaza aceasta faza. (copil) ~-nascut (copil) care s-a nascut de curand. Ce mai (e) ~? ce noutati mai sunt? Nimic ~ nici un fel de noutati. 4) (despre persoane) Care a venit undeva de curand (si este inca necunoscut sau putin cunoscut). 5) Care nu a fost cunoscut mai inainte. Metoda noua. 6) Care difera (in mod esential) de ceea ce a fost in trecut. Vremuri noi. 7) Care tine de timpurile noastre; propriu timpului prezent sau trecutului apropiat; modern; contemporan. Tehnica noua. 8) (inaintea unui substantiv) Care prin calitatile sale aminteste de cineva (sau de ceva). ~l Orfeu. 9) Care se adauga la cele de mai inainte. Forte noi. /<lat. novus



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)