Rezultate din textul definițiilor
PSIHANALÍZĂ s. (PSIH.) freudism, psihologie abisală.
PSIHOLOGÍE s. 1. v. mentalitate. 2. psihologia limbajului v. psiholingvistică; psihologia lingvistică = psihologia limbajului; psihologie abisală v. psihanaliză; psihologie animală v. zoopsihologie; psihologie fiziologică v. psihofiziologie.
PSIHANALÍZĂ (‹ fr.; {s} psih- + gr. analysis „analiză”) s. f. (În general) Orice tehnică de cercetare psihologică și de psihoterapie prin exploatarea inconștientului; (în sens restrâns) doctrina psihologică și metoda terapeutică a lui Freud. În p. natura umană este interpretată în termeni de conflict, mintea fiind înțeleasă ca o expresie a forțelor în conflict: unele conștiente și majoritatea inconștiente. Psihanaliștii practicanți pun accentul pe importanța forțelor inconștiente în modul în care lucrează mintea. Freud, fondatorul p. ca metodă terapeutică determinată și știință a inconștientului psihic, atribuia majorității tulburărilor psihice o origine instinctuală sau e*****ă. „Libido”-ul sau instinctul vieții ne provoacă dorințe pe care „supra-eul” sau conștiința socială ne face să le refulăm în inconștient; când aceste dorințe ajung la același nivel cu conștiința, apar angoasa și tot felul de inhibiții și complexe. „Eul” sau personalitatea se definește ca un echilibru între tendințe instinctive și cenzura conștiinței sociale. Dorințele inconștiente nu se manifestă decât în contextul „asocierii libere”, care are loc doar în vis și în expunerea spontană. În urma conștientizării motivelor reale ale tulburărilor, angoaselor, obsesiilor, fobiilor, se așteaptă restabilirea echilibrului psihic. P. este aplicată în cazul tulburărilor de s*********e (impotență la bărbați și f*********e la femei), în psihoze (schizofrenie, pierderea sensului realității), în cazuri de eșecuri repetate în viață etc., cura putând dura foarte mult timp. Printre cei mai importanți psihanaliști: C.G. Jung, A. Adler, E. Erikson, K. Horney, E. Fromm ș.a. Sin. freudism. V. psihologie abisală.
ARHETÍP s. n. 1. (fil.; la Platon) modelul prim, inițial, ideal al obiectelor sensibile, considerate ca reprezentări imperfecte și copii ale sale. ◊ fiecare din modulii ancestrali universali ai intuiției și intelectului care apar, potrivit psihologiei abisale, în vis și în mituri. 2. tip originar, prim. 3. original (manuscris, operă) după care se fac reproduceri. (< fr. archétype, lat. archetypum)
JUNG [juŋ], Carl Gustav (1875-1961), psihiatru și psiholog Elveția. Prof. univ. la Zürich și Basel. Unul dintre întemeietorii psihologiei abisale. Inițial, adept al psihanalizei lui Freud, căruia i-a devenit discipol și colaborator; dezamăgit de aspectul instinctual al ideilor acestuia, a înființat o nouă școală de psihologie analitică. A fundat (1948) la Zürich institutul care-i poartă numele. Cea mai importantă contribuție a sa este teoria despre inconștientul colectiv generator de arhetipuri („Psihologia inconștientului”, „Teoria psihanalitică”), care l-a condus la explorarea universului viselor, miturilor, a basmelor, doctrinelor ezoterice, alchimiei, a unor fenomene precum farfuriile zburătoare etc., în care produsele inconștientului colectiv: arhetipurile, imaginile, simbolurile se regăsesc ca teme („Metamorfoza sufletului și simbolurile”). A propus o descriere a tipurilor psihologice pornind de la perechea introversie/extroversie („Tipuri psihologice”, „psihologie și religie”, „psihologie și alchimie”).