Rezultate din textul definițiilor
PUI1, pui, s. m., interj. I. S. m. 1. (De obicei urmat de determinari care indica specia) Pasare, de la iesirea din ou pana la maturitate. ◊ Expr. Pui de cuc = bastard. Pui de bogdaproste = a) pui de gaina (de obicei mai mic si mai slab) care se da de pomana la inmormantare; b) copil mic, prapadit; copil al nimanui; bastard. 2. Spec. Pui1 (I 1) de gaina; carnea gatita a acestei pasari. 3. P. gener. Orice animal de la nastere pana la maturitate. ◊ Expr. Pui de vipera (sau de naparca) = om rau, viclean, primejdios. 4. Ou sau larva de insecta. 5. Copil. ◊ Expr. Pui de lele = a) copil din flori, bastard; p. ext. derbedeu; b) barbat afemeiat; c) femeie usuratica, imorala. (Nici) pui de om = nici tipenie, nimeni. ♦ (Fam.; adesea la voc.) Termen de dezmierdare folosit cand vorbesti cu sau despre un copil ori cu sau despre barbatul iubit. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce un nume de obiect, da acestuia valoare de diminutiv) Pui de mamaliga. Pui de perna. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce diverse nume, confera acestora valoare de superlativ) Pui de somn. Pui de bataie. 6. Planta tanara, puiet; ramura tanara care creste din radacina sau tulpina unei plante; mladita, lastar. ♦ Spec. Vlastar care rasare pe langa tulpina porumbului, copilet. 7. (Pop.; la pl.) Cusatura decorativa marunta in forma de cruciulite pe pieptul, pe poalele si pe manecile camasilor taranesti. ♦ (Reg.) Puncte de alta culoare pe fondul unei tesaturi; picatele. 8. Ambarcatie mica cu vasle, folosita pentru anumite servicii la bordul vaselor mai mari. II. Interj. (De obicei repetat) Strigat cu care se cheama puii1 (I 2) sau alte pasari de curte. – Lat. *pulleus (= pullus).

ACOPERIRE, acoperiri, s. f. Actiunea de a (se) acoperi si rezultatul ei. 1. punere, asezare a unui obiect deasupra altuia pentru a-l inveli, a-l ascunde, a-l apara etc. 2. Operatie de aplicare a unui strat protector pe un obiect prin depunere, pulverizare, placare etc. 3. (Mil.) Accident de teren, padure sau localitate care impiedica observarea inamicului. ♦ Masura speciala de protectie care asigura anumite actiuni (de concentrare sau manevra) ale trupelor. ◊ Expr. A avea acoperire = a fi acoperit pentru o actiune savarsita conform unor indicatii precise. 4. (Fin.) Posibilitatea de a face fata unor obligatii, unei plati, unei cheltuieli, de a lichida un deficit etc. Acoperirea acestei sume se face esalonat. ♦ (Concr.) Fond care asigura aceasta posibilitate. ◊ Acoperire in aur = stoc de aur si de alte active pe baza carora bancile de emisiune asigura convertibilitatea bacnotelor. – V. acoperi.

MARCATOR, -OARE, marcatori, -oare, subst. 1. S. n. Unealta agricola folosita pentru a marca randurile si locul cuiburilor in care se va pune samanta sau rasadul. 2. S. m. si f. Persoana care lucreaza la marcarea unor produse (industriale). 3. S. m. (Sport) Persoana care marcheaza (4) puncte sau goluri pentru echipa sa. – Marca + suf. -tor.

RECONCILIERE, reconcilieri, s. f. Actiunea de a (se) reconcilia si rezultatul ei; punere de acord, intelege, impacare. [Pr.: -li-e-] – V. reconcilia.

ASIGURARE, asigurari, s. f. Actiunea de a (se) asigura si rezultatul ei. 1. punere in siguranta. 2. Incredintare, promisiune ferma. 3. Operatie financiara, decurgand dintr-un contract sau dintr-o obligatie prevazuta de lege, prin care asiguratorul se obliga ca in schimbul unei sume primite periodic sa despagubeasca pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar suferi in urma unor intamplari independente de vointa lui. ◊ Asigurari sociale = forma de ocrotire a populatiei, constand in acordarea de ajutoare materiale si asistenta medicala. – V. asigura.

OpuneRE, opuneri, s. f. Actiunea de a (se) opune si rezultatul ei; punere fata in fata; impotrivire, stavilire, zadarnicire; p. ext. opozitie. – V. opune.

DUELGIU ~i m. inv. Persoana care are mania de a se duela; om pus pe dueluri. [Sil. du-el-] /duel + suf. ~giu

UMANISTIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine de cultura clasica; caracteristic culturii clasice. ◊ Stiinte ~ce stiinte care studiaza, in special omul, punand accentul pe istorie, filologie, cultura clasica etc. /<germ. humanistisch

INCADRARE s.f. Actiunea de a (se) incadra si rezultatul ei; punere, asezare intr-un anumit cadru, intr-o anumita dispozitie etc. [< incadra].

MINARE s.f. Actiunea de a mina si rezultatul ei; punere, asezare de mine. ♦ (Fig.) Slabire, nimicire. [< mina].

PAGINARE s.f. Actiunea de a pagina si rezultatul ei; punere in pagina, paginat, paginatie. [< pagina].

PARIERE s.f. Actiunea de a paria si rezultatul ei; punere a unui pariu. [Pron. -ri-e-. / < paria].

SECHESTRARE s.f. Actiunea de a sechestra si rezultatul ei; punere de sechestru. [< sechestra].

VALORIFICARE s.f. Actiunea de a valorifica si rezultatul ei; punere in valoare. [< valorifica].

cucuiata s.f. (pop.) biserica si curtea ei (puse de obicei pe deal).

ACOPERIRE, acoperiri, s. f. Actiunea de a (se) acoperi si rezultatul ei. 1. punere, asezare a unui obiect deasupra altuia cu scopul de a-l inveli, a-l ascunde, a-l apara etc. 2. Fig. (Mil.) Masura speciala de protectie care asigura anumite actiuni (de concentrare sau manevra) ale trupelor. ♢ Expr. A avea acoperire = a fi la adapost de un repros sau de o acuzare, pentru o actiune savarsita conform unor indicatii precise. 3. (Fin.) Posibilitatea de a face fata unei cheltuieli, de a lichida un deficit etc. Acoperirea acestei sume se face esalonat. ♦ (Concr.) Fond care serveste la achitarea unei obligatii. ♢ Acoperire in aur = cantitate de metal pretios (si devize) detinuta de banca de emisiune a unei tari, pentru a putea preschimba la cerere bancnotele in bani efectivi (aur).

ASIGURARE, asigurari, s. f. Actiunea de a (se) asigura si rezultatul ei. 1. punere in siguranta; garantare. 2. Incredintare, promisiune ferma. 3. Operatie financiara, decurgand dintr-un contract sau dintr-o obligatie prevazuta de lege, prin care asiguratorul se obliga ca, in schimbul unei prime, sa despagubeasca pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar suferi in urma unor intamplari independente de vointa lui. ◊ Asigurari sociale = forma de ocrotire a oamenilor muncii constand in acordarea de ajutoare materiale si medicale in cazuri de boala, in trimiterea la odihna sau la cura etc.

PASIONAT, -A, pasionati, -te, adj. 1. (Despre insusiri, sentimente, actiuni etc.) Determinat de pasiune, izvorat dintr-o (mare) pasiune; care exprima (o mare) pasiune. 2. (Despre oameni) Care pune pasiune in tot ceea ce face, care actioneaza cu pasiune; fervent, entuziast, inimos (3). ♦ Stapanit, dominat de pasiuni sau de patimi. [Pr.: -si-o-] – V. pasiona.

puneRE s. f. Actiunea de a (se) pune si rezultatul ei. – V. pune.

FERVENT, -A, ferventi, -te, adj. (Despre oameni) Care pune pasiune in ceea ce face, care lucreaza cu ardoare; infocat, inflacarat, pasionat, zelos. ♦ Care exprima, tradeaza infocare, pasiune, zel. Dragoste ferventa. – Din fr. fervent, lat. fervens, -ntis.

DIFICULTATE ~ati f. 1) Caracter dificil. 2) mai ales la pl. Factor care face ca ceva sa fie dificil de realizat; greutate. ◊ A face (sau a crea) ~ati a pune piedica; a se opune. [Art. dificultatea; G.-D. dificultatii] /<fr. difficulte, lat. difficultas

INCEPATOR2 ~oare (~ori, ~oare) m. si f. 1) Persoana care face primii pasi intr-un domeniu de activitate; debutant; novice. 2) pop. om care pune inceputul unei actiuni; initiator. /a incepe + suf. ~ator

LEU1 lei m. 1) Mamifer carnivor de talie mare, cu blana de culoare galbuie si coama bogata, care traieste in Africa. ◊ ~-paraleu a) animal fantastic din basmele populare; b) om foarte puternic si viteaz. Partea ~lui partea cea mai mare, cea mai valoroasa din imparteala unui bun, pe care si-o insuseste cel mai puternic dintre partasi. 2) fig. om puternic si curajos. ◊ pui de ~ om tanar, voinic si viteaz. 3) art. Constelatie zodiacala. 4): ~-de-mare mamifer carnivor adaptat la viata de mare. ~l-furnicilor insecta asemanatoare cu libelula, care se hraneste, mai ales, cu larve de furnici. [Monosilabic] /Orig. nec.

NAPARCA ~ci f. 1) Sarpe veninos, cu capul triunghiular, pe care are un semn negru in forma de V; vipera. 2) Soparla fara membre, cu corp cilindric, solzos, raspandita prin poieni si locuri umede. 3) fig. Persoana foarte rea, perfida si extrem de periculoasa.pui de ~ om rautacios. /cf. alb. neperke, nepertke

LANSARE s.f. Actiunea de a (se) lansa si rezultatul ei; (spec.) punere pe apa a unei nave. [< lansa].

PREMEDITARE s.f. Actiunea de a premedita si rezultatul ei; planuire, punere la cale; premeditatie. [< premedita].

inveriga, inverig, vb. I (inv.) 1. (despre obiecte) a pune veriga (la o usa), a strange intr-o veriga (roata, fluierul). 2. (despre oameni) a pune, a lega in verigi (in lanturi). 3. a inconjura, a asedia o cetate.

INTIMARE s.f. Actiunea de a intima si rezultatul ei; avertizare, punere in vedere. [< intima].

adaug, a adauga si (est) -gesc, a adaugi si (vechi) a adauge, part. adaus v. tr. (lat. adaugere, pop. adaugere, part. adauctum, id., d. augere, a mari. V. augment). Pun ceva pe linga altu sau altele: a adauga un franc la suta, sare ciorbei. Fig. Mai spun ceva: nu mai adaug nimic la cele spuse. Vechi. Maresc, sporesc: a adauga banii, averea. Incarc la plata birului: sa n' aiba voie a-i scadea, nici a-i adaugi. L-a adaugat cu pira, l-a incarcat cu pira. I-a adaugit pintecele, a lasat-o gravida. V. refl. Vechi. Cresc, sporesc: apa, patima, suspinu se adaoge [!]. Ma unesc. Trans. Ma recasatorec. Ma inmultesc: pacatosii se adaug [!]. Ma compar, ma aseman (Cor.). Ma adaug la masa cuiva, ma pun la masa lui. V. intr. Boala adaogea, se agrava. – Forme vechi: adao-: sa-si adaoga, Domnu sa va adaoga, se va adaoge, va adaoga, va adaogi, au adaos (adauga), il adaosera (adaugara).

catusa f., pl. i (vrom. catusa, mrom. citusa, pisica, d. lat. catta, pisica, cu suf. -usa; it. gatta, fr. chatte, sp. gata. Tot de aci balta Catusa, linga Galati, aproape de care e si satu Pisica, in Dobr. Cp. cu catea, ranita. D. rom. vine rut. katusa, pol. katusza, tortura). Lanturi de legat oamenii: a pune catusi unui hot, a pune un hot in catusi (V. manusa). Sing. Nord. Jampita. O planta labiata ruderala cu miros greu (ballota nigra), care seamana cu catusnica, o buruiana care place pisicilor.

chestionez v. tr. (d. chestiune; fr. questionner). Pun cuiva chestiuni, examinez, intreb.

cinghel n., pl. e (turc. cengel, d. pers. cangial, cirlig; ngr. tsingeli, alb. bg. sirb. cengel. V. cinghie). Cirlig de atirnat carne la macelarie. Belciugu care se pune´n nasu porcilor, ursilor s. a. A pune cuiva cingelu´n nas, a-l face sa nu se mai poata misca contra ta.

PLEIADA, pleiade, s. f. 1. (La pl. art.) Grup de stele din constelatia Taurului; Closca-cu-pui. 2. Grup de oameni care activeaza de obicei in acelasi domeniu si care sunt legati intre ei prin conceptii si nazuinte comune. 3. Totalitatea izotopilor aceluiasi element chimic. ♦ Grup de elemente cu proprietati chimice asemanatoare. [Pr.: ple-ia-] – Din fr. pleiade.

VIPERA, vipere, s. f. 1. Sarpe mic, foarte veninos, avand pe cap o pata de culoare inchisa in forma de V si pe spate o dunga lata, neagra, in zigzag; naparca (Vipera berus).Expr. pui de vipera = om rau, femeie rea. ◊ Compus: Vipera-cu-corn = specie de vipera mai mare si mai veninoasa decat vipera comuna, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). 2. Fig. Persoana rea, perfida. – Lat. vipera.

OLAC, (1) olaci, s. m., (2) olace, s. n. (Inv.) 1. S. m. Curier special (calare) care ducea vesti sau corespondenta in tara si peste hotare; sol, stafeta, mesager. ◊ Lipcan de olac = curier postal calare. 2. S. n. Serviciu de transport pentru calatori si pentru corespondenta, folosit inainte de introducerea cailor ferate; posta. ♦ Caruta de posta; postalion, diligenta. ◊ Cal de olac = a) cal de postalion; b) fig. om sau cal pus sa munceasca peste masura; c) cal datorat de sateni trimisilor domnesti in tara (ca prestatie temporara, in sec. XV-XVIII). ◊ De olac = a) loc. adj. care apartine postei sau postalionului, folosit pentru transportul calatorilor si al corespondentei; b) loc. adj. si adv. iute, repede, grabnic. – Din tc. ulak.

MomAIE, momai, s. f. 1. Schelet de lemn infasurat in paie si acoperit de zdrente, infatisand un om, care este pus pe un teren cultivat pentru a speria si alunga pasarile si animalele salbatice daunatoare; sperietoare, magaoaie. 2. Fig. Epitet dat unei fiinte urate. ♦ Mogaldeata. 3. (Inv.) Semn care se pune la hotarul unei mosii; semn de aliniere. – Et. nec.

NAPARCA, naparci, s. f. 1. 1. Specie de soparla lipsita de membre, cu corpul lung de 25-30 cm, cilindric, de culoare cenusie, acoperit cu solzi stralucitori (Anguis fragilis).P. gener. (Reg.) Soparla. 2. (Pop.) Vipera. ◊ Expr. pui de naparca = om rau, perfid. 3. Epitet dat unei persoane foarte rele, perfide, primejdioase. II. P. a**l. (Reg.) 1. Bici; fiecare dintre curelele unui garbaci. 2. Luntre mica si ingusta. [Pl. si: (reg.) naparce] – Cf. alb. neperke, nepertke.

SPURCAT2 -A, spurcati, -te, adj. 1. Murdar; respingator, scarbos, scarnav. ♦ Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar. ◊ Expr. Spurcat la gura = care spune vorbe triviale, vulgare. 2. (Despre alimente) Care a venit in contact cu ceva scarbos, murdar si nu mai poate fi mancat; (despre vase) in care (din acelasi motiv) nu se pun alimente pentru oameni. ♦ Oprit, interzis de biserica (in posturi). 3. Fig. (Despre oameni si manifestarile lor; adesea substantivat) Vrednic de dispret; marsav, ticalos. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) Odios, nesuferit; rau, nedrept. 4. Fig. (Adesea substantivat) Eretic, pagan. ♦ (Substantivat, m. art.) D****l. – V. spurca.

SOCOTEALA s. 1. calcul, (inv. si reg.) socoata, socotinta, (Transilv. si Maram.) samadas, (inv.) schepsis, seama, (inv., in Transilv.) comput. (Face o ~ elementara.) 2. calcul, calculare, socotire. (~ anilor calendaristici.) 3. (MAT.) calcul, operatie. (Cele patru ~eli.) 4. cont, seama. (Cate nu i se puneau in ~!) 5. seama. (Vei da ~ de cele facute.) 6. chibzuiala, cumintenie, cumpat, intelepciune, judecata, masura, minte, moderatie, ratiune, tact. (Demonstreaza multa ~.) 7. ratiune, rost. (Are si aceasta o ~.) 8. rost. (Toate au ~ lor.) 9. ordine, regula, randuiala. (Stie ~ lucrurilor.) 10. rost, seama. (Nu mai stia ~ averii lui.) 11. chestiune, lucru, poveste, pricina, problema, treaba. (S-a lamurit ~ aceea?) 12. calcul, gand, idee, intentie, plan, proiect. (Nu si-a putut realiza ~.)

BULZ ~i m. 1) Bulgare de faina sau de malai, ramas nefiert intr-o mancare; bot; cocolos; bol. 2) Bot de mamaliga fierbinte, in care s-a pus branza de oi; cocolos. /Orig. nec.

COCOLOS ~oase n. 1) Bucata nu prea mare sferica dintr-un material; bot; ciuculete. ~ de hartie. ~ de lut. 2) Bulgare de faina sau crupe, ramas nefiert intr-o mancare; bol; bulz. 3) Bot de mamaliga fierbinte in care s-a pus branza de oi; bulz. /Onomat.

NAS ~a (~i, ~e) m. si f. 1) (in ritualul crestin) Persoana care participa la oficierea botezului tinand pruncul in brate. ◊ A fi ~ul cuiva a-i veni cuiva de hac. A-si gasi ~ul a da peste omul care poate pune la punct pe cineva. 2) Persoana care a fost nun in timpul oficierii unei casatorii. /nun + suf. ~as

AXIOLOGIE s.f. Disciplina filozofica care se ocupa cu studiul sistematic al originii, esentei, clasificarii, ierarhizarii si functiei sociale a valorilor ; teorie generala a valorilor. ◊ Axiologia artei = perspectiva specifica asupra artei, care pune in centrul ei valoarea operei. [Pron. -xi-o-, gen. -iei. / cf. fr. axiologie, germ. Axiologie < gr. axia – valoare, logos – teorie].

bogdaproste interj. – Multumesc, sa fie primit. – Var. bodaproste, bo(g)daprosti. Sl. Bogu da p******i „Domnul sa-i ierte (pe mortii tai)”. Este formula pastrata traditional de cersetori, care se foloseste numai pentru a multumi cind se primeste ceva de pomana. Se pare ca DAR greseste considerind ca pui de bogdaprosteom nenorocit, prapadit” trebuie sa se inteleaga drept „copil de cersetor”; este mai curind o aluzie la puii care se dadeau in dar sau ca bir manastirilor, si care nu se alegeau desigur dintre cei mai grasi si mari, cf. si expresia echivalenta de capatat.

REZERVAT, -A adj. 1. Oprit, pastrat, pus deoparte. 2. (Despre oameni; despre sentimente etc.) Retinut, discret, prudent. [Cf. fr. reserve].

vitel (-ei), s. m.puiul vacii, pina la cca. un an. – Mr. vital, megl. vitǫl, istr. vitelu. Lat. vitellus (Puscariu 1973; REW 9385), cf. it. vitello, prov. vedel, cat., arag. bedell.Der. vitea, s. f. (vaca tinara, pina la un an), mr. viteao, istr. vite; vitelar (var. vitalariu), s. m. (ingrijitor de vitei; parangina, Anthoxanthum odoratum).

2) ca conj. (lat. quia, fiind-ca). In unire cu sa al conjunctivului, arata scopu (pentru a) sau rezultatu (in cit): Maninc ca sa traiesc. Adun azi ca sa am mine [!]. Era prea mindru ca sa cerseasca (era asa de mindru in cit nu putea cersi). Cu verbele de necesitate ori deciziune, se pune ca numai cind aceste vorbe-s separate de subjunctiv: e necesar, trebuie, se cuvine, s´a hotarit ca patria sa fie aparata. Dar: patria trebuie (sa fie) aparata, hotarim sa´ncepem lupta. Tot asa: ca sa porti razboi, iti trebuie bani (urit pentru ca sa!). Cu vorbele de miscare sau de afect e mai elegant fara ca: ma duc sa vad (nu ca sa vad), doresc, vreau sa ma duc (nu ca sa ma duc). Vechi (in porunci): ca sa n´aiba = sa n´aiba. Est. Fam. Ca mai ba, de loc, nici de cum (cu conjunctivu): auzind asta, ca mai ba sa plece (n´a mai plecat).

captusesc v. tr. (d. captuh). Pun alta stofa ori material pe dedesuptu unei haine, unei ghete, unui dulap, unui parete [!] s. a.: a captusi o haina cu matase, un bastiment cu fer. Fig. Fam. Insel, escrochez: a captusi pe cineva cu citi-va franci. V. astaresc.

catel m., pl. ei (lat. catellus, it. catello, fr. cheau, sp. cadillo. D. rom. vine ung. kecel). Cine [!] mic, fie pui, fie cotei. (Se zice si despre puii de lup ori de vulpe). Fig. om lingusitor, om de casa cuiva. Larva de albina. Est. Miner de cosie, de coporiie. Fam. Iron. Cu catel, cu purcel, cu toata pojijia, cu toti ai tai si cu bagaju. A nu avea nici catel, nici purcel, a nu avea familie, a fi liber. Un catel de usturoi (ca ngr. selida), un fir din bulbu usturoiului (V. baib). Catelu (ori tincu) pamintului, un fel de cirtita nahutie mai mare (spalax), care prezenta [!] 11 specii, dintre care 5 in Romania (BSG. 1933, 412). Catei de turba, un fel de besicute care se fac supt limba.

Anticlea (sau Anticlia), fiica lui Autolycus, sotia lui Laertes si mama lui Odysseus. Indurerata de indelungata absenta a fiului ei, si-a pus singura capat zilelor.

2) dar sau dara si (fam.) da conj. adversativa (sirb. dar „dar”, dial. „cel putin”, da, dar. Cp. cu da 2 si iar). 1) Insa: Pot da nu vreau. vreau, da nu pot. Multi, da prosti. Da tu cine esti? D’apoi (ild. da apoi) cum crezi? Da lasa-ma’n pace! Da ducase d******i! 2) Deci, asa dar (pus la urma): Vom pleca dar! Ramii dar aici? Ramii aici dar? (pe cind dar ramii aici ar insemna „insa ramii aici”). 3) Apoi dar, poi dar (Munt.) se’ntelege, de sigur: Ai fost? Poi dar! Da-mi o suta de franci! Poi dar (mold. poi cum nu sau d’apoi cum nu! ironic). Barb. nu numai, dar si (dupa fr. non seulement, mais aussi), corect rom.: nu numai ci si (ca si germ. nicht nur, sondern auch).

CARD, carduri, s. n. 1. Grup mare de animale mamifere, de pasari, de pesti de acelasi fel, care se afla impreuna. 2. (De obicei peior.) Ceata (mare) de oameni. ◊ Expr. A se pune (sau a intra) in card cu cineva = a se asocia, a se intovarasi cu cineva (in vederea unor actiuni reprobabile). 3. (Fam.) Multime, sir (de ani, de zile). ◊ Loc. adv. De (la) un card de vreme = de un timp incoace. Un card de ani = foarte multi ani. – Din scr. krd.

LELE s. f. 1. Termen de respect cu care se adreseaza la tara un copil sau o persoana mai tanara unei femei in varsta sau cu care vorbeste despre ea; leica1. ♦ (In poezia populara) Femeie (tanara) iubita; mandra. 2. Femeie rea sau imorala. ◊ Expr. Fecior (sau pui, fiu) de lele = om smecher, siret, ticalos. A umbla frunza (sau in dorul) lelii = a umbla fara rost, degeaba. – Din bg. lelja.

NEARANJAT, -A, nearanjati, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Care nu este pus in ordine. ♦ (Despre oameni) Cu tinuta exterioara neingrijita. 2. (Despre oameni) Care nu si-a facut un rost in viata. [Pr.: ne-a-] – Ne- + aranjat.

RANA, rani, s. f. 1. Ruptura interna sau exterioara a tesutului unei fiinte vii, sub actiunea unui agent distrugator; leziune, plaga. ◊ Expr. Bun de pus la rana, se spune despre un om foarte bun. A pune sare pe rana = a intarata pe cineva, a starni lucrurile, agravand situatia. A pune degetul pe rana = a gasi si a arata in mod lamurit pricina unei stari de lucruri suparatoare, a dezvalui adevarata cauza a unei situatii neplacute. 2. Fig. Durere morala, suferinta, chin sufletesc. – Din sl. rana.

impicioroga, impicioroghez, vb. I refl. (reg.) 1. (despre pui de animal) a se pune pe picioare, a incepe sa mearga. 2. (despre oameni bolnavi) a se pune iar pe picioare, a se scula de pe boala, a se intrema.

APOI adv. 1. Dupa aceea, pe urma. Isi lua ramas bun si apoi pleca. ♦ Pe langa asta. Si-apoi tot nu ma pot duce. ♦ Mai, in plus. Dupa ce ca e frig, apoi si ploua. 2. Totusi. Apoi tot am sa-ti mai vorbesc putin. 3. Atunci, in cazul acesta; daca e asa, asa fiind. Apoi dar ce vrei ?. ♦ Ei si! n-are importanta! S-apoi ce daca a plecat! 4. (De obicei precedat de conjunctii) a) Doar; b) (precedat de „si”) si inca; unde mai pui ca; c) vezi! ei!; d) dar; e) cu toate acestea; f) (precedat de „ca”) altminteri; g) (serveste la introducerea unui raspuns concesiv, evaziv, sau ca scuza) Apoi de, ce pot sa-ti spun?; h) (precedat de „si”, serveste ca introducere in poezie, proverbe etc.) S-apoi lin, dorule, lin. (JARNIK-BARSEANU). – Lat. ad-post.

ZAPOR, zapoare, s. n. 1. Baraj de sloiuri de gheata care se formeaza primavara pe un rau; p. ext. revarsare, inundatie. 2. Baraj facut de oameni pentru a permite pornirea plutelor sau a morilor; apa oprita la baraje. ◊ Expr. (Despre cai) A pune zapor = a nu voi sa traga; a se impotrivi. – Bg. zapor.

aplic, a -a v. tr. (lat. applico, -are; fr. appliquer. V. aplec). Pun, potrivesc, adaug, lipesc: a aplica unei haine o captuseala, unui zid tencuiala, un afipt [!] pe zid. Pun: a aplica cuiva a cataplazma. Dau: a aplica cuiva un remediu, (fig.) o palma. Intrebuintez: a aplica o procedura. Indrept: a-ti aplica spiritu la studiu naturii. Pun o stiinta in serviciu alteia: a aplica geometriii algebra. V. refl. Ma dedau: a te aplica la o stiinta, unei stiinte.

asezat, -a adj. Pus, solid. Fig. Serios: om asezat.

carantina f., pl. e (it. quarantina, d. quaranta, patru-zeci, fiind-ca atitea zile dura la inceput; fr. quarantine; turc. karantina). Sedere silita citeva zile intr´un loc supravegheat al calatorilor veniti din regiuni molipsite (de ciuma, de holera) p. a vedea daca-s bolnavi ori nu. Fig. A pune la carantina, a izola, a exclude.

calus n., pl. uri si e (dim. d. cal, iar genu ca la cocos-cocoase ori tap-tapuri). Partea friului care se pune in gura calului. Bucatica de lemn ori alt-ceva care se pune in gura cuiva ca sa nu poata striga ori musca (V. protap). Bucatica de lemn despicata de prins rufele pe fringhie. (Azi se face din doua bucatele care prind rufa pintr´un [!] resort). Scaun de care se sprijina coardele viorii. Cavalet. Prajina de sprijinit pusca p. a trage mai precis. Rotocol ori sul de postav fixat pe umaru drept al uniformei soldatilor ca sa n´alunece cureaua pustii cind e purtata pe umar. S. m. (ca si bumb si nasture). Un fel de nasture lungaret la tunicile cu gaitane (ale cavaleriii). – Si scalus.

REDGRAVE [redgreiv] 1. Sir Michael Redgrave (1908-1985), actor britanic de teatru si film. Pe scena – distins interpret al repertoriului shakespearian („Hamlet”, „Richard al II-lea”, „Regele Lear”) si cehovian („Trei surori”, „Unchiul Vania”). In film – maestru al jocului interiorizat, remarcabil prin discretia si distinctia cu care exprima drama personajelor sale („Drumul spre stele”, „Suflete impietrite”, „”Singuratatea alergatorului de cursa lunga„). Vanessa R. (n. 1937), actrita britanica de teatru si film. Fiica lui R. (1). Considerata cea mai mare actrita de teatru, de limba engleza, a sec. 20, exceleaza in roluri care ii pun in valoare feminitatea ei rebela (”Femeia indaratnica„, ”Femeie marii„, ”Pescarusul„, ”Orfeu In Infern„). Aparent rationala, dar profund temperamentala, este pe ecran interpreta unor femei puternice, voluntare, dar care nu ezita sa-si devoaleze excentricitatile (”Isadora„, ”Diavolii„, ”Bostonienii„, ”Intoarcerea la Howards End„).

ISPITIRE, ispitiri, s. f. I. Actiunea de a ispiti si rezultatul ei. 1. Ademenire, tentatie, seducere. 2. (Inv.) punere la incercare, la proba. ♦ Incercarea prin care trece cineva. 3. (Inv.) Experienta. II. (Inv.) Demers, interventie; incercare, sfortare. – V. ispiti.

LUCRARE, lucrari, s. f. 1. Actiunea de a lucra si rezultatul ei; munca, activitate. ◊ Expr. A pune in lucrare = a incepe executarea, a pune in practica. ♦ (Inv.) Munca, activitate, efort pentru a realiza ceva. ♦ (Concr.) Lucru realizat printr-o munca fizica sau intelectuala. ♦ Studiu scris asupra unui anumit subiect; scriere, opera artistica sau stiintifica. ♦ Spec. Operatie sau ansamblu de operatii efectuate cu ajutorul masinilor, utilajelor etc., precum si materialele si manopera respectiva, in vederea realizarii, repararii, transformarii etc.; sistem tehnic realizat printr-o astfel de operatie. ◊ Lucrarea solului = ansamblul lucrarilor de arat, grapat etc. executate in vederea crearii unor conditii optime de incoltire si de crestere a plantelor. Lucrarea pamantului = agricultura. 2. Infaptuire, realizare. 3. Fig. (Rar) Lucratura (2). – V. lucra.

AMBITIE ~i f. Dorinta puternica de a realiza ceva (de a dobandi glorie, onoruri etc.). om lipsit de ~. ◊ A-si pune ~a a-si pune in gand sa faca ceva cu orice pret. A pune pe cineva la ~ a ambitiona pe cineva. [G.-D. ambitiei;Sil. -ti-e] /<fr. ambition, lat. ambitio, ~onis

A GASI ~esc tranz. 1) (fiinte, lucruri etc.) A scoate la iveala cautand sau din intamplare; a descoperi; a afla. ~ strada. A-i ~ acasa. ◊ A-si ~ nasul (sau popa) a da peste omul care poate sa-l puna la punct. A nu-si ~ locul a fi foarte ingrijorat. A-si ~ sa... a-i veni pe neasteptate sa...; a-l apuca sa... 2) A obtine in urma unui efort; a dobandi. ~ un apartament bun. 3) (despre suferinte fizice sau despre moarte) A cuprinde brusc; a lua pe neasteptate; a surprinde. 4) A socoti de cuviinta; a crede. El ~este ca lucrarea poate fi publicata. 5) A descoperi prin munca creatoare; a inventa; a nascoci. ~ rezolvarea problemei. ~ un pretext. 6) A putea sa aiba la dispozitie. ~ timp. ~ o ocazie. 7) (fiinte, obiecte) A vedea intr-o anumita stare sau situatie. Am gasit usa incuiata. L-am gasit dormind. /<sl. gasiti

LELE f. pop. (folosit si ca termen de adresare pe langa numele respectiv) 1) Sora mai mare sau orice femeie mai in varsta. 2) (in poezia populara) Femeie in raport cu barbatul cu care se afla in relatii de dragoste; mandra; iubita. 3) peior. Femeie de moravuri usoare.pui (sau fecior, fiu) de ~ om smecher, siret; cotcar. A umbla in dorul ~ii a umbla fara rost, brambura. A pleca in dorul ~ii a se duce fara a sti unde. [G.-D. lelei] /<bulg. lelja

MALAC ~ci m. 1) pui de bivol. 2) derp. rar om gras si greoi. /<bulg. malak

CONDOTIER s.m. 1. Capitan, comandant de mercenari in Italia in sec. XIV-XV in slujba principilor, a papilor sau a oraselor. 2. (Fig.) om venal, gata a se pune in slujba oricarei cauze. [Pron. -ti-er. / < it. condottiere].

CONFRUNTARE s.f. Actiunea de a confrunta si rezultatul ei; comparare; confruntatie. ♦ (Spec.; jur.) punere fata in fata a mai multor persoane pentru a verifica concordanta spuselor lor. [< confrunta].

pioci, piocesc, vb. IV (reg.) 1. (despre pasari si puii lor) a piui. 2. (despre oameni) a vorbi cu voce subtire, pitigaiata; a pioncai, a pioncani. 3. a vorbi incet, slab, stins, a pioncani.

CONDOTIER s. m. 1. comandant de mercenari in slujba principilor, a papilor sau a oraselor din Italia medievala. 2. (fig.) om venal, gata a se pune in slujba oricarei cauze. (< it. condottiere)

BARANGA s. f. (Reg.) 1. Lup batran care conduce o haita si urla inaintea celorlalti. 2. Taurul cel mai puternic care conduce cireada si caruia i se pune clopotul. 3. Porecla data unui om care striga tare. – Din balang.

afix n., pl. e (lat. af-fixus, infipt. V. fix, infig). Gram. Particula care se pune la inceputu cuvintului (prefix) ori la urma (sufix) ca sa-i schimbe intelesu. De ex.: in a-prind-ere a si ere is afixe la radacina prind.

capac n., pl. e (turc. kapak; ngr. kapaki, alb. kapak, ung. kupak. V. capama, caplama, capange, capcana, chepeng. 1). Placa, tabla (de metal, lemn, lut, hirtie) sau disc cu care acoperi un vas, o cutie, o lada, un secriu [!], o groapa. 2) La unele feluri de pantaloni, partea care acopere [!] pintecele si care, in loc de prohab, are doua deschizaturi laterale care se incheie la briu. 3) Vest. Tumba, colac, invirtitura a zmeului pin [!] aer. Iron. A gasi sau a pune capacu, a gasi raspuns ori explicatiune la toate. Si-a gasit tingirea capacu (Iron.), si-a gasit sacu peticu, si-a gasit tovarasu care-i trebuie). – Dim. capacel, pl. e. V. pocris, opercul, obturator, dop.

bija (Mold.), interj. care arata copiilor ca un lucru frige sau ca vor minca bataie daca vor umbla la el: nu pune mina, ca-i bija!. V. bibi.

cozonac m. (ngr. kosonaki, dim. d. kosona = kotsuna, papusa; bg. kozonak si kuzunak. Cp. cu cocuta). Un fel de pine [!] (impletita ori nu) in care se pune si zahar, unt si oua, obisnuita mai ales la Paste. – Dim. cozonacel, pl. ei.

Hermione (sau Hermiona), unica fiica a lui Menelaus si a Helenei. A fost fagaduita din frageda copilarie drept sotie lui Orestes. Mai tirziu, dupa razboiul troian, tatal ei o casatoreste cu Pyrrhus, fiul lui Achilles. Dar Pyrrhus o iubeste pe Andromacha si, geloasa, Hermione pune la cale uciderea rivalei ei. Intre timp, survenind moartea lui Pyrrhus (v. si Pyrrhus), Hermione se casatoreste cu Orestes, cu care are un fiu, pe Tisamenus.

INTRODUCERE, introduceri, s. f. Actiunea de a (se) introduce si rezultatul ei. 1. Bagare, varare. ♦ Includere, inserare, inglobare; punere in practica. 2. Capitol al unei lucrari sau parte de la inceputul ei, in care se prezinta, in linii generale, intentiile acesteia, elementele sau notiunile fundamentale necesare intelegerii ei; introductie. ♦ Partea de la inceput a unei compozitii (artistice), a unei scrisori etc. 3. Lucrare stiintifica in care se expun notiunile generale, elementare sau pregatitoare ale unui domeniu de cunostinte. – V. introduce.

INLANTUIT, -A, inlantuiti, -te, adj. 1. Pus, legat in lanturi; incatusat. ♦ (Despre oameni) Imbratisat. 2. Legat (logic) unul de altul intr-o succesiune continua. – V. inlantui.

ZAPOR, zapoare, s. n. (Pop.) 1. Ingramadire de sloiuri de gheata care se formeaza primavara intr-un punct al unui rau, indeosebi la coturi sau pe sectiuni de curgere mai inguste, datorita careia se produc cresteri de nivel si inundatii; p. ext. revarsare, inundatie. 2. Baraj facut de oameni pentru a permite pornirea plutelor sau functionarea morilor de apa; apa oprita la baraj. ◊ Expr. A pune zapor = (despre cai) a nu voi sa traga; a se impotrivi. – Din bg. zapor.

ARANJAT, -A, aranjati, -te, adj. 1. Pus in ordine, in randuiala. ♦ (Despre oameni) Cu tinuta exterioara ingrijita. 2. Care si-a facut un rost in viata. – V. aranja.

ComUNICA, comunic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de stire; a informa, a instiinta, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunitati sociale etc.) A se pune in legatura, in contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi in legatura cu..., a duce la... Camara comunica cu pivnita. – Din fr. communiquer.

SEMNALIZARE, semnalizari, s. f. 1. Actiunea de a semnaliza si rezultatul ei; instiintare, comunicare prin semnale. 2. (Psih.) punere a organismului in legatura cu mediul, prin anumite semnale. ◊ Sistem de semnalizare = totalitatea semnalelor prin care organismul se pune in legatura cu mediul inconjurator, prin intermediul scoartei cerebrale. Primul sistem de semnalizare = activitatea de semnalizare legata de „semnalele directe”, adica de insusirile optice, acustice, olfactive etc. ale obiectelor din realitate. Al doilea sistem de semnalizare = activitatea de semnalizare specifica oamenilor, legata de cuvinte, denumite de Pavlov semnale ale semnalelor directe; limbajul. 3. (Concr.) Instalatie pe un aerodrom, la o cale ferata, intr-un port, la intersectiile strazilor cu ajutorul careia se fac comunicari prin semnale la distanta. – V. semnaliza.

BABA ~e f. 1) Femeie de o varsta inaintata; femeie batrana. ◊ Zilele ~ei (sau ~ele) primele doua saptamani din luna martie, care se caracterizeaza prin timp schimbator. (De-a) ~a-oarba joc de copii in care unul dintre ei, legat la ochi, trebuie sa-i prinda pe ceilalti jucatori. (De-a) ~a-gaia joc de copii in care unul dintre ei o face pe closca care isi apara puii, iar altul pe gaia, care vrea sa-i fure. 2) inv. Femeie batrana care pretinde ca ar putea vindeca bolile cu ajutorul mijloacelor empirice (descantece, vraji, buruieni). /<sl. baba

SABIE sabii f. 1) Arma alba constand dintr-o lama lunga de otel, ascutita la varf si pe una dintre laturi, si dintr-o garda si un maner. ◊ ~a lui Damocle pericol ce ameninta in permanenta pe cineva. A pune sub ~ (sau a trece sub ascutisul ~ei) a omori; a ucide. A pune mana pe ~ a incepe lupta. A-si pune capul (sanatos, teafar) sub ~ a-si cauza singur o nenorocire, un necaz. 2) Arma sportiva cu lama lunga si flexibila, folosita la scrima. 3) v. SABITA II. [G.-D. sabiei; sil. -bi-e] /<sl. sablja

jintuire, s.f. (pop.) 1. stoarcerea casului de zer prin framantare. 2. amestecarea unui lichid prin clatinarea vasului in care e pus. 3. (fig.) bataie. 4. (fig.) stoarcerea unui om de avere de catre cineva.

sarune, saruni, s.f. (reg.) 1. sare pisata, amestecata cu tarate, care se da oilor si vitelor. 2. loc prevazut cu un jgheab sau cu lespezi de piatra, in care se asaza bulgari de sare pentru oi, vite sau animale salbatice. 3. jgheab de lemn in care se pune sare amestecata cu tarata pentru oi sau vite. 4. suport, din trei pari asezati crucis, infipti in pamant, pe care se pune sarea la vite.

strapatui, strapatuiesc, vb. IV (reg.) 1. (despre oameni) a sacai; a hartui; a pune pe drumuri. 2. (despre obiecte) a uza, a deterioara.

PASIONAT, -A adj. 1. (despre sentimente, fapte etc.) determinat de pasiune. 2. (despre oameni) stapanit de pasiuni; patimas. 3. care pune pasiune in tot ce face; inflacarat. (< fr. passionne)

BIOACUSTICA s. f. Studiul semnalelor sonore pe care le emit animalele in situatii tipice comportamentului lor: imperechere, aparare, orientare in cadrul deplasarilor, atac, ingrijirea puilor, prezente straine in teritoriul propriu (om, animale, obiecte), perceperea in avans a unor cataclisme naturale.

ARANJAT, -A, aranjati, -te, adj. 1. Pus in ordine, in randuiala. ♦ (Despre oameni) Cu tinuta exterioara ingrijita. 2. Care si-a facut un rost in viata. – V. aranja.

BUDACA, budace, s. f. (Reg.) Vas de lemn in care se pune laptele la inchegat. – Din bud[ai] + suf. -aca.

aranjez v. tr. (fr. arranger, d. rang, rind, rang). Rinduiesc, deretic, asez, r*****z, ordonez: a aranja lucrurile pin [!] casa, cartile in dulap. Potrivesc, r*****z, indrept, dreg: a aranja o masina. Fig. R*****z, rinduiesc, intocmesc: a-ti aranja bine viata. Capatuiesc, pun intr' o situatiune buna: si-a aranjat fiii. Fam. Iron. Pun ceva la cale contra cuiva, astern, defaim: lasa, ca-l aranjez eu la minister! Pun la cale sau termin o afacere: a aranja o afacere. V. refl. Imi asez lucrurile pin [!] casa dupa mutare: pina mine [!] ne aranjam. Fig. Imi fac o situatiune: s' a aranjat bine pin [!] politica. Ma invoiesc, ajung la o intelegere: lasa, ca ne vom aranja usor!

clin m. (bg. rus. pol. klin, cui, clin, d. vsl. klinu, cui). Bucata de pinza ori de stofa din care se compune o rochie ori o umbrela sau care se pune unei haine ca s´o largesti. A nu avea cu cineva nimica nici in clin, nici in mineca (bg. ni vu klin, ni vu rykav), a nu avea nimica comun cu el, nici o relatiune (rTP, 3, 9-12, 103). Fasie [!] de pamint (mosioara) intre altele.

coltar m. (d. colt). Bot. Gogoasa de ristic, gogoasa de tufa, bubuslui, gogoasa colturoasa produsa pe frunzele si fructele stejarului (quercus infectoria) de intepaturile unei vespii numita cynips gallae tinctoriae si uzitata in med. ca astringent si in industrie la facut cerneala si la vapsit cenusiu si negru (V. hurlup). Incaltaminte cu colti (cu ghimpi) ca sa te sui pe munti, pe stinci. Coltan. S. n., pl. e. Scaun ori masa in trei colturi de pus in coltu unei camere. Un instrument tipografic de asezat literele in rinduri egale (zis si vingalac). Echer de timplar, de rotar, de zidar s. a. V. indreptar.

confund, a -a v. tr. (fr. confondre, d. lat. con-fundere, a amesteca [d. con-, impreuna, si fundere, a turna], dupa cufund). Amestec: aceste doua riuri isi confunda apele. Nu disting: a confunda un om, un lucru cu altu. Fig. Pun in incurcatura, in neputinta sa raspunda, reduc la tacere: a confunda un demagog. Uimesc: stirea asta ma confunda, amabilitatea ta ma confunda. V. refl. Ma turbur, ma incurc: ratiunea mi se confunda. Ma confund in scuze, le repet prea mult.

BEHAVIORISM s. n. Teorie care pune la baza psihologiei comportarea nediferentiala a omului si animalului fata de un stimulent exterior organismului; comportamentism. [Pr.: -vi-o-] – Din engl. behaviorism, fr. behaviorisme.

CARTAGINEZ, -A, cartaginezi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care facea parte din populatia vechii Cartagine sau era originara de acolo; pun. 2. Adj. Care apartine Cartaginei sau locuitorilor ei, privitor la Cartagina sau la locuitorii ei; punic. – Cartagina (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. Carthaginois.

CAUZA, cauze, s. f. 1. Fenomen sau complex de fenomene care preceda si, in conditii determinate, provoaca aparitia altui fenomen, denumit efect, caruia ii serveste ca punct de plecare; motiv. 2. Problema sociala care intereseaza o colectivitate larga de oameni si pentru a carei aparare si punere in valoare se duce o lupta sustinuta. Cauza pacii.Expr. In cunostinta de cauza = cunoscand bine chestiunile despre care este vorba. A face cauza comuna (cu cineva) = a-si uni interesele (cu ale altuia). ♦ Motiv, ratiune. 3. (Jur.) Proces, pricina. ♦ Expr. A avea castig de cauza = a i se da cuiva dreptate (intr-o disputa etc.; a castiga, a invinge. A da (cuiva) castig de cauza = (despre un organ de jurisdictie) a se pronunta in favoarea uneia dintre partile aflate in proces. (A fi) in cauza = (a fi) interesat, implicat intr-o chestiune. A pleda cauza cuiva = a apara interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causa, fr. cause.

MALAC, -A, malaci, -ce, s. m. si f. pui al bivolitei. ◊ Epitet depreciativ pentru un om gras, greoi si lenes. – Din bg. malak.

CLOSCA, closti, s. f. 1. Gaina care cloceste sau care a scos pui de curand. ◊ Closca artificiala = instalatie generatoare de caldura pentru incalzirea puilor de gaina obtinuti pe cale artificiala. ◊ Expr. A sedea closca = a sedea nemiscat, in inactivitate. Fura closca de pe oua sau fura ouale de sub closca, se zice despre un hot foarte abil. ♦ Fig. om lenes, inactiv. 2. (In expr.) Closca-cu-pui = numele unei constelatii din emisfera boreala; pleiadele, gainusa. – Bg. klocka.

PREGATIT adj. 1. v. gata. 2. v. gatit. 3. v. pus. 4. aranjat. (O camera ~.) 5. format. (E un om ~.) 6. v. avizat. 7. v. competent.

CLOSCA ~ti f. 1) Pasare care cloceste oua sau ingrijeste puii. ◊ A fura ouale de sub ~ (sau ~ca de pe oua) a fi un hot abil. A sta (sau a sedea) ~ a) a sta fara lucru; a trandavi; b) a nu se misca din loc; a sta nemiscat. 2) fig. om lenes, inactiv. 3): ~ artificiala instalatie pentru incalzirea puilor de incubator. 4): ~ca-cu-pui constelatie din emisfera boreala; Gainusa. [G.-D. clostii] /<bulg. klotka

CAUZA s.f. 1. Ceea ce determina, provoaca aparitia unui fenomen, a unei intamplari; fenomen care provoaca in anumite conditii aparitia altui fenomen. 2. Problema sociala de mare importanta, care preocupa o colectivitate larga de oameni si pentru a carei aparare si punere in valoare se duce o lupta sustinuta. ◊ In cunostinta de cauza = cunoscand bine problema despre care este vorba. ♦ Motiv, ratiune. 3. (Jur.) Pricina, proces. ◊ A avea castig de cauza = a castiga. [Pron. ca-u-. / < lat., it. causa, cf. fr. cause].

BIOTRANSPORT s. n. notiune cuprinzand vehiculele puse in miscare prin forta musculara a omului. (< bio- + transport)

CAUZA, cauze, s. f. 1. Fenomen care preceda si, in conditii determinate, provoaca aparitia altui fenomen, caruia ii serveste ca punct de plecare; pricina, motiv. 2. Problema sociala care intereseaza o colectivitate larga de oameni si pentru a carei aparare si punere in valoare se duce o lupta sustinuta. Cauza pacii.Expr. In cunostinta de cauza = cunoscand bine chestiunile despre care este vorba. A face cauza comuna (cu cineva) = a-si uni interesele (cu ale altuia). 3. (Jur.) Proces. ◊ Expr. A avea castig de cauza = a castiga, a invinge. A da (cuiva) castig de cauza = a se pronunta in favoarea cuiva. A pleda cauza cuiva = a apara interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Lat. lit. causa (fr. cause).

1) analog n., pl. oage (ngr. analogi si -ion, id.). Rar. Pupitru fix invirtitor pe care cantaretii de la strana dreapta si cea stinga isi tin cartile, ori pupitru portativ (tetrapod) pe care se pune evanghelia in mijlocu bisericii. – Si -ghion (numai la sing.), ca irmologhion.

anisonez v. tr. (d. anison). Mold. Pun anison pe pine [!] sau in vin ori in rachiu: rachiu anisonat.

biha f., pl. inuz. e (bg. buh, id. Bern. 1, 107). Vechi. A prinde biha, a prinde narav (o vita), a nu vrea sa traga. A tagadui. Ban. A pune biha, a pune opor, a se opune.

ACTIUNE, actiuni, s. f. I. 1. Desfasurare a unei activitati; fapta intreprinsa (pentru atingerea unui scop). ◊ om de actiune = om intreprinzator, energic, care actioneaza repede. ◊ Expr. A pune in actiune = a pune in miscare. A trece la actiune = a intreprinde ceva. ♦ (Uneori determinat de „armata”) Operatie militara. ♦ (Gram.) Ceea ce exprima verbul (o stare, o miscare, un proces etc.). 2. Desfasurare a intamplarilor intr-o opera literara; fabulatie, subiect, intriga. 3. Efect, exercitare a unei influente asupra unui obiect, a unui fenomen. Actiunea substantelor otravitoare asupra organismului. 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. Hartie de valoare, care reprezinta o parte anumita, fixa si dinainte stabilita, a capitalului unei societati si care da detinatorului dreptul sa primeasca dividende. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. action, lat. actio, -onis.

TREPADUS, trepadusi, s. m. Persoana fara astampar, care alearga incoace si incolo (agitandu-se pentru treburile altora). ♦ om fara demnitate, lipsit de personalitate, care se pune in serviciul altuia, pentru treburi marunte, adesea injositoare. – Trepada + suf. -us.

NOBIL, -A, nobili, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care da dovada de generozitate, de cinste, de spirit de abnegatie; capabil de sentimente inalte; generos, ales. om nobil. ♦ Care face cinste, care onoreaza, care pune intr-o lumina favorabila pe cineva. O actiune nobila. 2. Distins, elegant, desavarsit; gratios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal pretios, v. pretios. Gaz nobil = nume dat fiecaruia dintre gazele inerte, incolore si inodore care se gasesc in atmosfera in mici cantitati. II. S. m. si f., adj. (Persoana) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble.

DECLINA, declin, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; in expr.) A-si declina numele, calitatea etc. = a-si spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza sa-si asume o sarcina, o raspundere, o functie, a nu vrea sa solutioneze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la indoiala, a nu admite, a nu recunoaste competenta cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre astri) A cobori spre asfintit; a apune, a scapata. – Din fr. decliner, lat. declinare.

CREDINTA ~e f. 1) Incredere deplina in adevarul unui lucru; convingere adanca. ~ in succes.om de (buna) ~ persoana pe care te poti bizui; om in care poti avea incredere. A-si pune ~a in cineva (sau a se lasa in ~a cuiva) a se increde in cineva; a se bizui pe cineva. A-si manca ~a a pierde increderea tuturor. 2) Devotament fata de cineva sau ceva; fidelitate. A jura ~. ~ conjugala. 3) Forma a constiintei sociale in care realitatea este reflectata si interpretata ca fiind dependenta de fiinte si forte supranaturale; confesiune; cult; religie. [G.-D. credintei] /<lat. credentia

NUMAI ll adv. 1) (atribuie celor spuse re-strictie sau exclusivitate) Nu mai mult de; nimeni altul decat; nimic altceva decat; nu in alt mod decat; nu in alt timp decat; nu in alt loc decat; nu din alta cauza decat; nu in alt scop decat; doar; exclusiv. Poate ~ atata. Acesta este ~ inceputul. ◊ Nu ~ (ca) a) pe langa; afara de; b) mai mult decat. ~ asa (sau asa ~) a) de mantuiala; b) fara a se adanci; c) fara nici un rost; fara scop; fara motiv; d) fara a urmari un folos personal; pe degeaba; e) nu altfel; f) printre altele; in treacat. 2) (exprima modalitatea unei actiuni) Gata sa; cat pe ce. Era ~ sa plece. ◊ ~ bun (sau ~ bine) asa cum trebuie; potrivit. 3) (accentueaza continutul celor spuse) ~ de ar vrea. 4) Abia. ~ a intrat si s-a pus pe lucru. 5) In intregime. Pomii sunt ~ floare. /<lat. non magis

CANOPA s.f. (Ant.) Vas funerar care avea modelat pe capac un cap de om sau de animal si in care se puneau maruntaiele mortilor. [Var. canop s.n. / < fr. canope].

pacaneata, pacanete, s.f. (reg.) 1. clopot mic de arama pus la gatul oilor. 2. epitet depreciativ pentru un om prost.

SERVI vb. IV. 1. tr. A indeplini anumite functii, insarcinari fata de cineva; a sluji. 2. intr. A folosi la..., a avea rolul de... 3. tr. A aduce (bucatele) la masa. ♦ A oferi cumparatorilor cele cerute. ♦ (La unele jocuri sportive sau la carti) A pune mingea sau cartile in joc. ♦ refl. (Despre oameni) A se folosi. ♦ A lua sa manance sau sa bea. [P.i. -vesc. / < fr. servir, it., lat. servire].

SCENA s. f. 1. parte mai ridicata a unei sali de teatru, unde joaca actorii. 2. teatru; arta dramatica. ♦ a parasi a = a) a se retrage din teatru; b) a se retrage dintr-o activitate; a pune in ~ = a organiza felul in care se va reprezenta o piesa de teatru. ◊ decorurile pentru a reprezenta locul unde se petrece actiunea unei piese sau a unui film. 3. subdiviziune a unui act dintr-o opera dramatica, marcata prin intrarea sau iesirea unui personaj; succesiune de cadre dintr-un film care infatiseaza o actiune distincta. ◊ scurta etapa in desfasurarea unei opere literare in care se consuma o singura intamplare, intr-un cadru neschimbat. 4. loc unde se petrece o actiune, o activitate. 5. actiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva. 6. cearta, iesire violenta, scandal. ♦ a-i face cuiva ~ (sau e) = a aduce cuiva reprosuri cu vorbe violente, amenintari, plans. (< fr. scene, it. scena, lat. scaena)

sloi (-iuri), s. n.1. Bulgare, coagul (se zice despre bucati dintr-o materie care se solidifica sub efectul frigului ca grasimea, ceara). – 2. Bloc de gheata. – 3. (Trans.) Mincare de carne de oaie in seul ei. Sl. sloj, din vb. suloziti „a pune” (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 348), cf. slei si slov. sloj „seu”, ceh., rus. sloj „strat”. – Der. sloi, vb. refl. (a se inchega, a se solidifica).

ACTIUNE, actiuni, s. f. I. 1. Desfasurare a unei activitati; fapta intreprinsa pentru atingerea unui scop. ♢ om de actiune = om intreprinzator, energic, care actioneaza repede. ♢ Expr. A pune in actiune = a pune in miscare. A trece la actiune = a trece la fapte. ♦ Operatie militara. ♦ Starea, miscarea, procesul etc. exprimat de verb. 2. Desfasurarea intamplarilor intr-o opera literara. 3. Influenta. Actiunea substantelor otravitoare asupra organismului (ANATomIA). 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. (In economia capitalista) Hartie de valoare care reprezinta o parte anumita, fixa si dinainte stabilita, a capitalului social al unor intreprinderi. – Fr. action (lat. lit. actio, -onis).

OPOR, opoare, s. n. (Reg.) Partea groasa a osiei, care intra in capatana rotii; cerculet de fier care se pune la capatul osiei spre a impiedica frecarea ei de roata. – Bg. opora, sb. upora.

capatuiesc v. tr. (d. capatii, capat). Dau cui-va o pozitiune (de ex., il casatoresc, il pun in functiune, il imbogatesc). V. refl. Ajung intr´o stare fericita. V. capuiesc.

PISOI, pisoi, s. m. pui de pisica, pisic; (in special) cotoi. – Pis + suf. -oi.

INTINS adj., s. 1. adj. (TEXT.) tensionat. (Fire ~.) 2. adj. v. incordat. 3. adj. larg, l******t, largit, latit. (Un pulover ~ in urma spalarii.) 4. adj. (inv.) tins. (Picior ~.) 5. adj. v. desfacut. 6. adj. lung, prelung. (Un sir ~ de oameni.) 7. adj. v. culcat. 8. adj. v. instalat. 9. adj. v. pus. 10. adj. uns. (Untul era ~ pe paine.) 11. adj. amplu, cuprinzator, larg, mare, vast, (inv. si reg.) mereu, (inv.) desfatat. (Un spatiu ~.) 12. adj. amplu, larg, mare. (Stirea ocupa un spatiu ~ in ziar.) 13. adj. larg, spatios, vast. (Bulevarde ~.) 14. s. v. cuprins. 15. s. v. suprafata. 16. adj. neted, plan, ses. (Un loc ~.) 17. adj. neted. (Piele ~.) 18. adj. v. bogat. 19. adj. v. iute.

INDICE ~i m. 1) mat. chim. Semn (numar sau litera) pus alaturi de o litera (de obicei la dreapta ei si mai jos) pentru a-i preciza valoarea si semnificatia. 2) Expresie numerica ce caracterizeaza din punct de vedere cantitativ un fenomen social-economic. 3) Ac la instrumentele de masurat care indica valorile unei marimi variabile; indicator; aratator. 4) Lista (alfabetica) a numelor citate, a termenilor sau a materiilor dintr-o carte, cu indicarea paginilor unde se afla; index. /<lat. index, ~icis, it. indice

SCENA s.f. 1. Parte mai ridicata a unei sali de teatru, unde joaca actorii. 2. Teatru; arta dramatica. ◊ A parasi scena = a se retrage din teatru, (fig.) dintr-o activitate oarecare; a pune in scena = a organiza felul in care se va reprezenta o piesa de teatru. ♦ Decorurile folosite pentru a reprezenta locul unde se petrece actiunea piesei. 3. Subdiviziune a unui act dintr-o piesa determinata fie de intrarea sau iesirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului de actiune. ♦ (P. ext.) Scurta etapa in desfasurarea unei opere literare in care se consuma o singura intamplare, intr-un cadru neschimbat. 4. Loc unde se petrece o actiune sau o activitate. 5. Actiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva. 6. Cearta, iesire violenta, scandal. // (In forma scen-, sceno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) scena”. [Pron. sce-. / < fr. scene, it. scena, cf. lat. scaena, gr. skene – adapost, refugiu].

piscui, pers. 3 sg. piscuieste, vb. IV (reg.) 1. (reg.; despre pasari sau despre puii lor) a ciripi, a piui. 2. (fig.; reg.; despre oameni) a vorbi cu voce subtire. 3. (reg.; despre broaste) a oracai. 4. (reg.) a canta din fluier. 5. (reg.; refl.; despre mamaliga) a rasufla.

sugaret, sugareata, adj. (reg.) 1. (despre copil sau despre pui la animale) care suge mult si lacom. 2. (despre oameni) betiv.

celnic (celnice), s. n. – Bara frontala la juvelnic. Sl. celniku, de la celo „frunte” (DAR); cf. mr. celnicom principal”. – Der. celnita, s. f. (butuc care se pune pe foc, pe deasupra lemnelor subtiri), din sl. celnica „frontal”.

OPERA1 s. f. 1. actiune, lucrare, fapta, lucru. 2. lucrare originala in domeniul artelor plastice, al literaturii, stiintei etc. ◊ totalitatea lucrarilor unui scriitor, om de stiinta, artist etc. 3. munca, treaba, actiune. ♦ a pune in ~ = a pune in aplicare ceva. 4. (mar.) ~ vie = parte a corpului unei nave sub linia de plutire; carena; ~ moarta = parte a corpului navei de deasupra liniei de plutire. (< lat., /3/ it. opera)

besliu m. (turc. besli, calaret din garda vizirului). Vechi. Soldat de cavalerie usoara la Turci. In Moldova calaras Turc ori Tatar care facea serviciu de curier la Constantinopole ori Crimeia si facea parte dintr’un corp pus supt comanda marelui postelnic. In Tara Romineasca, calaras de elita dintr’un corp de 200 de oameni infiintat de Mihai Viteazu impreuna cu alt corp numit numit al deliilor. Soldat Turc ori Tatar intretinut de domn ca sa impedece neorinduielile Turcilor in tarile romanesti. Slujitor in general. (Turc ori crestin). Dupa Zavera, soldat turcesc lasat ca jandarm (cite unu cu 10 neferi in fiecare plasa, cite o besleaga cu 50 de neferi in orasele principale si cite o besleaga in Iasi si Bucuresti). Fig. Jafuitor, pradator.

blehuiesc v. tr. (s. bleah). Mold. Pun bleah osiii. V. refl. Ma hodorogesc, ma prostesc: om blehuit.

cird n., pl. uri (sirb. krd, vsl. kurdu. Cp. cu ciurda, cireada). Ceata, droaie: cird de copii, de miei, de rate. Cirduri-cirduri, cu cirdu, cite un cird, in cirduri: veneau cirduri-cirduri. De un cird de vreme, de cit-va timp. A avea (a intra sau a te pune) in cird cu cineva, a avea, a face cu el (Cp. cu circa): cu circotasu sa n´ai nimic in cird! V. crila, haita, vijdoc.

coverga f., pl. i (cp. cu covrag si scovearga). Sud. Speteaza de coviltir ori de umbrela. Bat curb (scovirdat) in care se pune mosoru cu borangic si se fixeaza´n briu. Coviltir, acoperemint [!] de caruta: rinduise mincarea la cai, isi asezase sacii supt [!] coverga si intrase in han (Panf. VR. 1922, 6, 286). Olt. (coverca). Coliba la deal si ses, numit catun la balta si coliba la munte (BSG. 1921, 122). V. cobirna.

DEBLOCA, deblochez, vb. I. Tranz. 1. A degaja un drum de obstacole, de oameni, de vehicule etc. spre a-l reda circulatiei. ♦ A pune, a aduce o masina, un aparat blocat etc. in stare de functionare. 2. A scoate de sub blocare bani sau valori banesti. 3. A scoate un ofiter din cadrul activ al armatei. – Din fr. debloquer.

REZERVAT, -A, rezervati, -te, adj. 1. Pus la o parte, retinut, oprit, pastrat pentru cineva. 2. (Despre oameni; p. ext. despre sentimente, atitudini) Care se tine in rezerva; sobru, circumspect, stapanit, retinut, distant; discret. ♦ (Adverbial) Cu prudenta. – V. rezerva. Cf. fr. reserve.

PISOI2, pisoi, s. m. pui de pisica; (in special) cotoi. – Din pis[ica] + suf. -oi.

closca f., pl. ste, sti si sci (bg. klocka, kvacka, closca; sirb. rut. kvocka, rus. klusa, kluska; alb. klocka, kvacka; turc. kolocka, kulucka, ven. chioca, sp. clueca, pg. choca, germ. glucke s. a. V. clocesc). Gaina ori alta pasare care cloceste, si pe urma, si creste puii. Fig. Persoana foarte suparacioasa. A te rapezi [!] ca o closca, a te rapezi cu mare furie. Closca cu puii, constelatiunea Pleiadelor. – In Trans. si cloca, pl. i (nsl. bg. vsl. kloka), in Ban. si Olt. (NPl. Ceaur, 143), clota, pl. e (d. sirb. kvocati, a cloncani, klocati, a clampani).

FINTI, Alexandru (1910-1972, n. Giurgiu), regizor si actor roman. Prof. univ. la Bucuresti. S-a remarcat prin claritatea transmiterii mesajului dramatic, punand in scena piesele: „Discipolul diavolului” de G.B. Shaw, „Oameni si soareci” de J. Steinback, „omul cu martoaga” de G. Ciprian s.a.

ARMA, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) in pozitia imediat precedenta descarcarii ei. ♦ Tranz. si refl. (Pop.) A (se) inarma. 2. A dota cu armatura o piesa sau un element de constructie din beton pentru a le mari rezistenta. ♦ A consolida o galerie de mina etc. prin montarea unei armaturi. 3. A lansa in serviciu o nava cu intreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare.

SPLINA, spline, s. f. 1. Organ anatomic intern, moale si spongios, de culoare rosie-violeta, situat in partea superioara stanga a cavitatii abdominale, care produce limfocite, anticorpi, depoziteaza sangele etc. ◊ Loc. adj. Fara splina = (despre animale) care este rezistent la fuga, care nu oboseste; (despre oameni) care munceste intens fara sa oboseasca. ◊ Expr. A i se pune cuiva splina =a simti dureri acute la splina, din cauza fugii, a mersului repede etc. 2. Planta erbacee cu frunze in forma de splina (1) si cu flori galbene-aurii; splinuta (1) (Chrysosplenium altrenifolium). – Din ngr. splina.

CUCUIAT, -A, cucuiati, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pasari) Motat; (despre pui de animale cornute) caruia incep sa-i creasca coarnele. 2. (Despre oameni) Cocotat pe ceva. [Pr.: -cu-iat] – Cucui + suf. -at.

Anaxarete, fecioara de familie nobila, din insula Cyprus. Tratindu-l cu aroganta si indiferenta pe Iphis, tinar de origine umila care o iubea nebuneste, l-a determinat in cele din urma sa-si puna singur capat zilelor. Iphis s-a spinzurat de pragul usii ei. Nici moartea lui nu a miscat-o insa pe Anaxarete. Singurul gest pe care l-a facut a fost sa se aplece pe fereastra ca sa priveasca, din pura curiozitate, multimea care alcatuia convoiul mortuar al nefericitului tinar. Indignata de nepasarea ei, Aphrodite a transformat-o pe Anaxarete intr-o stana de piatra.

LANDSTEINER [lændʃtainər], Karl (1868-1943), chimist si medic american de origine austriaca. Stabilit in S.U.A. (1922). Prof. univ. la Viena si New York. Unul dintre fondatorii imunologiei. A descoperit (1900) grupele sangvine la om, pe care le-a clasificat in: A, B, AB, O (1909), punand bazele stiintifice ale tratamentului prin transfuzii si a descoperit (1940, impreuna cu A.S. Wiener) factorul Rhesus (Rh negativ si pozitiv). A studiat poliomielita, demonstrand (1909, impreuna cu E. Popper) natura infectioasa a acesteia. Premiul Nobel pentru fiziologie si medicina (1930).

ROWLANDS [rouləndz], Gena (n. 1934), actrita americana de teatru si film. Talent de tragediana pus in valoare mai ales pe scena si in filmele sotului ei, John Cassavetes, care creeaza personaje special pentru ea („O femeie dominata”, „Gloria”, „Urmele dragostei”).

ALEGE vb. 1. v. selectiona. 2. v. opta. 3. a (se) decide, a (se) fixa, a (se) hotari, a (se) stabili, (pop.) a (se) indemna, (inv.) a (se) rezolva, (fig., in Mold. si Transilv.) a (se) cumpani. (Ei, ai ~?) 4. a vota. (L-au ~ deputat.) 5. a desemna, a investi, a pune. (Poporul il ~ domn.) 6. a ramane. (Cu ce te-ai ~?)

ZERO s.n. 1. Numar situat in sistemul numeratiei inainte de unu. ♦ Semn cifric, care, pus la dreapta unei cifre, ii mareste valoarea de zece ori. 2. (Fig.) om de nimic; nulitate. 3. Valoarea unei marimi de la care se incepe masurarea acelei marimi. [Pl. -rouri, -ruri. / < fr. zero, it. zero < ar. sifr – gol, nimic].

ZERO s. n. 1. numar in sistemul numeric inainte de unu. ◊ simbol numeral (0), care, pus la dreapta unei cifre, ii mareste valoarea de zece ori. 2. (fig.) om de nimic; nulitate. 3. valoarea unei marimi de la care se incepe masurarea acelei marimi. ◊ (adj.; despre afixe, desinente) care lipseste, dar constituie o marca tocmai prin absenta. (< fr. zero)

rasfug (-guri), s. n.1. Inflamatie a ugerului la oi. – 2. Mesteca (Chondrilla juncea). – 3. Dalac (Paris quadrifolia). – Var. rasfulg. Origine indoielnica. Tiktin pune in legatura acest cuvint cu mr. sfulg „fulger”, it. sfolgorare „a fulgera”. E greu de aflat originea cuvintului, atita timp cit boala pe care o indica este nedeterminata (Dame o traduce prin: „ameteala a oilor”; dupa Scriban, se crede ca este o boala datorata alegarii oilor). Nu trebuie eliminata legatura cu fugi.Der. rasfu(l)gi, vb. (a se imbolnavi oile).

ance f. (fr. anche, it. ancia, d. vgerm. de sus ancha, fluier). Biziitoare, aparat compus dintr' o lama de lemn ori de alt-ceva care biziie cind sufli si care se pune la oboi, cimpoi, flautu pastoresc italian s. a. – Si ancie. V. biziitoare.

NECOORDONAT, -A, necoordonati, -te, adj. Care nu este pus de acord (cu celelalte parti sau in toate partile sale). [Pr.: -co-or-] – Ne- + coordonat.

MANA s. 1. (ANAT.) membru superior, (inv. si reg.) branca. (omul are doua ~iini si doua picioare.) 2. (ANAT.) (pop. si fam.) laba. (Nu pune ~ pe mine!) 3. v. brat. 4. v. palma. 5. mana de lucru v. forta de munca. 6. v. pumn. 7. (BOT.) mana-Maicii-Domnului (Anastatica hierochuntica) = (reg.) palma-sfintei-Marii. 8. mana curenta v. balustrada. 9. (TEHN.) brat, crac, margine, maner, pervaz, speteaza, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferastrau.) 10. v. bata. 11. (TEHN.) brat, furca, stalp, (reg.) ciocan, cujba. (~ la razboiul de tesut.)

MAMALIGA ~gi f. 1) Produs alimentar preparat din faina de porumb, fiarta in apa si mestecata. ◊ A pune de ~ a pune apa in ceaun pentru a face mamaliga. A o pune de ~ a nimeri intr-o situatie neplacuta; a o pati. 2) fig. depr. om moale, lipsit de initiativa. [G.-D. mamaligii] /Orig. nec.

pravoi, -oaie, s.m. si f. (reg.) 1. (s.f.) barna care leaga intre ei (in partea de sus) stalpii unei case. 2. (s.f.) barna care se pune deasupra usorilor usii si ai ferestrei. 3. (s.m.) usor la usa.

ANA DE BRETAGNE [bretan] (1477-1514), fiica ducelui Francisc II. Mostenitoare a ducatului Bretagne; prin casatoria ei cu regii Frantei Carol VIII (1491) si apoi cu Ludovic XII (1499), s-au pus bazele unirii ducatului Bretagne cu Franta, realizata efectiv in 1532.

ASTUPA, astup, vb. I. Tranz. 1. A umple o gaura, o deschizatura etc.; a infunda o sticla cu un dop. ◊ Expr. A-si astupa urechile = a-si pune ceva la (sau in) urechi pentru a nu auzi; fig. a nu voi sa auda ceva. A astupa cuiva gura = a face pe cineva sa taca. (Fam.) A astupa gauri = a plati datorii. 2. A inchide, a bara o intrare, o deschizatura; a face inaccesibil sau impracticabil un drum. 3. A acoperi, a inveli. ◊ Expr. A astupa cuiva ochii = a nu lasa pe cineva sa vada realitatea. ♦ A ingropa. Frunza ca s-a scutura, Trupul ca mi-a astupa (ALECSANDRI). ♦ A face sa nu se mai auda ceva. ♦ A sterge, a face sa dispara o urma. – Lat. *asstuppare.

arma f., pl. e (lat. arma, iar in intelesurile noua de la fr. arme). Unealta de atac ori de aparare, ca sabia, pusca, tunu s. a.: a lua armele, a pune mina pe arme. Fel de armata (infanterie, cavalerie, artilerie, marina s. a.). Cariera armelor, militaria, profesiunea de militar. Maestru (sau profesor) de arme, maestru de scrima. A fi supt arme, a fi soldat. A fi in arme, a fi armat (gata de razboi). La arme, alergati la arme, puneti mina pe arme, armati-va (strigat de alarma). Pl. Marca, emblema, semne simbolice distinctive ale unei tari, ale unui oras, ale unei familii s. a.

REDUCERE, reduceri, s. f. 1. Actiunea de a reduce si rezultalul ei. ♦ Micsorare, scadere, diminuare. 2. (Med.) Metoda ortopedica prin care oasele luxate sau fracturate sunt puse la loc; reductie. 3. Operatie logica care consta in probarea validitatii modurilor silogistice, pornind de la considerentul ca numai modurile primei figuri silogistice sunt valide, urmand ca validitalea celorlalte moduri sa fie probata. ◊ Reducere la absurd = demonstrare a adevarului unei teze prin aratarea faptului ca teza contrara este falsa. – V. reduce.

PRAG ~uri n. 1) Parte componenta orizontala a unui toc de usa care uneste capetele usorilor. ◊ A calca (sau a trece, a pasi) ~ul casei a face o vizita cuiva; a intra in casa cuiva. A pune piciorul in ~ v. PICIOR. A bate ~urile a) a umbla pe la casele oamenilor; b) a solicita ceva, apeland la diferite instante. Din ~ in ~ din casa in casa. 2) Locul din fata usii. 3) fig. Ajun a ceva (a unei noi perioade de timp, a unui eveniment, a unei situatii etc.). In ~ul primaverii. 4) Ridicatura naturala pe fundul albiei unei ape curgatoare, care face imposibila navigatia; treapta inalta de stanca, peste care curge o apa. 5) fig. Valoare maxima sau minima a unei marimi. 6) (la instrumentele muzicale cu coarde) Piesa constand dintr-o bucatica de lemn cu crestaturi, care se fixeaza sub coarde pentru ca acestea sa nu se atinga de corpul rezonator al instrumentului. 7) fam. Partea de jos a pantecelui. /<sl. pragu

druete (-eti), s. m. Par, bita. Origine necunoscuta. Dupa Diculescu 482, din gr. δρῦς; Rosetti, II, 116, il pune in legatura cu alb. dru „lemn”.

zablau (-ai), s. m.1. Voinic, vlajgan. – 2. Ciine mare, ciine de paza. Origine incerta. A fost pus in legatura cu mag. zaballo „mincau” (Candrea; Galdi, Dict., 185). Este var. lui zaplan, s. m. (vlajgan), care se foloseste in Munt.

CEAPLIGHIN, Serghei Alekseevici (1869-1942), om de stiinta rus. Cercetari in domeniul mecanii teoretice si aerodinamicii fluidelor incompresibile; a pus bazele metodei de calcul al profilelor aripii de avion pe baza postulatului cunoscut sub denumirea de postulatul Ceaplighin-Jukovski.

baut, -a adj. Care e baut: vin baut. Care a baut: om baut. Beat: e beat rau. S.n. Actiunea de a bea: s’a pus pe baut. Pe baute, bin,d cu bautu: aici nu e pe baute, ci pe muncite. – Vechi, iar azi Olt. Trans. beut.

UNGHIE, unghii, s. f. 1. Lama cornoasa care creste pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la maini si de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a taia) cuiva din unghii = a infrana obraznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia in gat = a constrange pe cineva sa raspunda urgent unei obligatii. A-si pune unghia in gat = a face orice pentru atingerea unui scop. A-si arata unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanta cornoasa formata la varfurile degetelor de la picioarele animalelor si pasarilor; p. ext. gheara. 2. Compuse: unghia-gaii sau unghia-gainii = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori galbene-verzui, dispuse in ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-pasarii = planta erbacee cu flori albastre si cu petala inferioara prelungita in forma de pinten, patata cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele doua instrumente, in forma de parghie, pentru ridicat si lasat cosul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).

PIUA, pive, s. f. 1. Instalatie sau masina folosita pentru impaslirea tesaturilor de lana prin frecarea si presarea lor intre doi cilindri rotitori si prin lovirea lor cu ciocane de lemn intr-un mediu cald si umed. 2. Vas de lemn, de metal sau de piatra de diverse forme si marimi, cu peretii si cu fundul gros, in care se piseaza diverse substante sau corpuri solide. 3. Parte a steampului in care se zdrobeste un minereu. 4. Scobitura in piesa unei instalatii, care serveste la fixarea sau la rotirea altei piese din instalatia respectiva. 5. (Inv. si reg.) Mortier. 6. (Pop.; in expr.) A se pune piua (sau in piua) = a se ghemui pentru a servi ca treapta cuiva care vrea sa ajunga la un loc inalt sau pentru a lua pe cineva in carca. [Pr.: pi-ua.Pl. si: piue.Var.: (inv. si reg.): piva s. f.] – Lat. *pilla.

ORDONAT, -A ordonati, -te, adj. 1. (Despre oameni) Caruia ii place ordinea, care pastreaza ordinea, dichisit; p. ext. disciplinat, echilibrat. 2. (Despre obiecte) (Pus) in ordine, randuit dupa anumite criterii, aranjat. – V. ordona. Cf. fr. ordonne.

TALPOI, talpoaie, s. n. Augmentativ al lui talpa (II). 1. Grinda groasa care se pune ca temelie la unele constructii. 2. Fiecare dintre talpile unei sanii de transport. – Talpa + suf. -oi.

MIEL miei m. 1) pui de oaie (in special de s*x masculin). Pielicica de ~. ◊ ~ul bland suge la doua oi se spune despre persoanele care trag foloase din doua parti. 2) Blana prelucrata a acestui pui. 3) Carnea acestui animal. /<lat. agnellus

A PAZI ~esc tranz. 1) (persoane, lucruri, bunuri materiale etc.) A avea in paza; a lua sub ocrotire; a supraveghea; a veghea; a proteja; a ocroti; a apara. 2) rar (reguli, norme, legi etc.) A traduce cu strictete in viata; a indeplini intocmai; a respecta. 3) inv. (persoane) A urmari pe ascuns. 4) (persoane, lucruri) A apara pe toate caile (punand la adapost); a feri. ◊ Pazea! fereste! da-te la o parte. De-ar sti omul ce-ar pati, dinainte s-ar pazi de-ar sti omul ce primejdie il asteapta, s-ar feri la timp de ea. ~ ca lumina ochilor (sau ca ochii din cap) a pastra cu multa grija, cu sfintenie (ca pe un lucru sfant). A lua la trei pazeste a dojeni aspru; a lua la trei parale. /<sl. paziti

PISOI ~ m. 1) pui (mai ales mascul) de pisica; pisic. 2) Mascul al pisicii; motan; cotoi; cotosman. /pis + suf. ~oi

batator, -oare adj. Care bate. Batator la ochi, izbitor (fr. frappant), atragator de atentiune. S.f., pl. ori. Scuturatoare, vergi impletite de scuturat covoarele si mobilele. Legatura de fasii de hirtie puse intr’un bat de alungat mustele. Batoza. V. aparatoare, tiripleasca.

2) bere f. (ngr. it. bira, d. germ. bier, supt infl. lui bere 1; fr. biere). O bautura galbena (mai inchisa ori mai deschisa) stravezie amara si putin imbatatoare care se face din orz si hamei pus la fermentat (E bautura popoarelor germanice). V. braga.

1) coc n., pl. uri (d. coca 1, care e inrudit cu cocuta si lat. cucutium, scufie, si tutulus, coc, ca si cu rom. cocolos si fr. coque, cocolos de par. D. rom. vine ung. kok, nod, si koka, mot). Mold. Munt. est. Un fel de peptanatura [!] femeiasca care consista in ingramadirea coadei deasupra cefei ori in crestet. Trans. Pinisoara ratunda [!]. – In vest conci, pe care tarancele il mai maresc facindu-l si din lemn ori carton, iar in Trans. si din sirma invirtita ca niste coarne, peste care se pune ceapsa. V. motoc.

IMpuiA, impuiez, vb. I. Tranz. (in expr.) A impuia capul (sau urechile) cuiva = a face sa intre in mintea cuiva o idee, insistand asupra ei; a ameti pe cineva cu vorbaria. [Pr.: -pu-ia.Prez. ind. si: (reg.) impui] – In + pui.

INTARCA, intarc, vb. I. 1. Tranz. A inceta alaptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvata de supt. ◊ Expr. L-a intarcat d****l, se spune despre un om foarte siret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobisnui, a dezvata, a lipsi pe cineva de ceva. – In + tarc.

CIOC2, ciocuri, s. n. 1. Partea anterioara, terminala, lunguiata si cornoasa a capului pasarilor, care inlocuieste sistemul dentar; plisc, clont. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrana care incape o data in cioc (1). ♦ Fig. Gura a omului. 2. Parte sau prelungire ascutita a unor obiecte; capat, varf (ascutit). 3. Barbison, tacalie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minti sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = planta erbacee cu frunzele paroase, adanc crestate si cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mica planta erbacee cu tulpina paroasa intinsa pe pamant, cu frunze compuse, flori rosii, roz sau albe si fructe lungi, asemanatoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-intors = pasare calatoare cu penajul alb patat cu negru, cu ciocul lung, subtire si usor arcuit in sus, cu picioarele inalte (Recurvirostra avosetta).Cf. alb. cok, rom. cioc1.

pui s. I. 1. (pop.) fat. (~ul iepei.) 2. prasila, progenitura, (Mold.) tinc, (inv.) prasitura. (Pisica cu ~ii ei.) *3. (reg.) catel. (~ul unei insecte.) 4. v. copil. II. v. pernuta.

CARD ~uri n. 1) Grup mare de animale (de pasari, de pesti) de acelasi fel care umbla impreuna. 2) Grup de oameni adunati la un loc sau care merg impreuna; ceata; droaie. ◊ A intra (sau a se pune) in ~ cu cineva a se intovarasi cu cineva. 3) Timp nedelimitat; multa vreme. De un ~ de ani. /<sb. krd

TREMA ~e f. Semn grafic reprezentat prin doua puncte care, fiind puse orizontal deasupra unei vocale, indica pronuntarea separata de vocala precedenta sau o modificare in pronuntarea ei. /<fr. trema

IRIGOYEN, Hipolito (1850-1933), om politic argentinian. Lider al Partidului Radical. Presedinte al Argentinei (1916-1922; 1928-1930). Initiator al unor reforme menita sa puna capat coruptiei si sa relanseze economia.

ating, atins, a atinge v. tr. (lat. attingere, it. attingere, fr. atteindre. V. contact). Ajung, pun mina: a atinge fructele din pom cu mina, cu prajina. Fig. (fr. toucher). Misc, emotionez: vaietele saracului l-au atins. Supar, ofensez: s´a simtit cam atins de gluma ta. Barb. A-ti atinge scopu (fr. atteindre le but) ild. a-ti ajunge scopu. V. refl. Vin in contact: m´am atins de un gard vapsit [!] de curind si m´am murdarit. Fig. Pun mina (fur sau vatam): nu te atinge de banu, de onoarea altuia!

deal (ea dift.) n., pl. dealuri (vsl. delu, parte pre-delu, hotar [de aici Predeal]. V. deinita). Magura, colnic, inaltime de pamint mai mica de cit muntele. Vest. Podgorie: Dealu Mare, Dealu Dragasanilor. La deal, in sus, suind, in opoz. cu la vale: caru, corabia merge greu la deal. Greu la deal, rau la vale, e dificil in ori-ce caz. Ce mai la deal, la vale?, ce mai perdem timpu degeaba? Sa ne punem pe lucru!

INCREDERE s. f. Actiunea de a (se) increde si rezultatul ei; sentiment de siguranta fata de cinstea, buna-credinta sau sinceritate a cuiva; credinta. ◊ Expr. om (sau persoana) de (mare) incredere = persoana careia i se poate incredinta orice secret, orice misiune. A pune chestiunea de incredere = a cere deputatilor sa-si precizeze in anumite imprejurari, prin vot, atitudinea fata de politica guvernului. A da vot de incredere = a aproba in parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. increde.

RAMASAG, ramasaguri, s. n. (Construit mai ales cu verbele „a pune”, „a face”, „a tine”) Conventie intre persoane care sustin lucruri contrare si prin care cel ce va avea dreptate va primi o rasplata (in bani sau in obiecte) stabilita in momentul incheierii conventiei; prinsoare, pariu, ramaseala, ramas. – Ramas + suf. -sag.

COORDONA vb. I. tr. A pune de acord, a aranja partile unui tot potrivit anumitor relatii sau unui anumit scop. [Pron. co-or-, p.i. -nez, var. coordina vb. I. / < fr. coordonner, cf. it. coordinare].

CIRCULATIE s. f. 1. miscare, deplasare (de oameni, de vehicule pe o cale de comunicatie etc.). 2. miscare a unui corp intr-un circuit. ♦ a pune in ~ = a face sa intre in uz. ◊ miscare a sangelui in aparatul circulator si a servei in plante. 3. (ec.) schimb de bunuri, de marfuri. ♦ ~ baneasca (sau monetara) = circulatia banilor in procesul schimbului. (< fr. circulation, lat. circulatio)

butuc m. (gep. buttuk, anglosaxon, buttuc, capatii, butuc; engl. buttok, crupa. D. rom. vine rut. butuk, id. Cp. cu bont 2). Bustean, trunchi (mai mare ori mai mic, retezat si fara ramuri). Restu trunchiului ramas la pamint. Bucata de lemn gros: a pune un butuc in foc (V. naclad). Mijlocu roatei, in care-s intepenite spitele si pin care trece osia. Bucata de trunchi pe care macelaru taie carnea ori pe care se despica lemne ori se bate ceva cu ciocanu (Cind e de fer se numeste nicovala). Diba, lemn gros in care prindeau odinioara picioarele criminalilor si si se intrebuinteaza si azi contra celor indaratnici. Fig. om prost ori trindav: ce butuc si acest om! Butuc de vita, trunchi de vita: o vie cu o mie de butuci. A trage cuiva un butuc (Mold.), a-l insela, a-l pacali. A fi din butuci, a fi din neam prost. Adv. A dormi butuc, a dormi adinc, greu, bumben, bustean, tun. A lega butuc, a lega teapan asa in cit sa nu se mai poata misca.

VANA, vanez, vb. I. Tranz. 1. A pandi, a urmari si a prinde sau ucide animale sau pasari salbatice. ♦ A pescui (mai ales pesti mari). ♦ Fig. A urmari un om pentru a-l prinde; a haitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmari cu aviditate, cu staruinta. ♦ (Fam.) A pune mana pe...; a face rost. – Lat. venare (=venari).

INDICA vb. 1. v. arata. 2. v. trasa. 3. a arata, a preciza, a spune, (inv. si reg.) a semna, (inv.) a permite, (grecism inv.) a prohdeorisi. (Dupa cum am ~.) 4. a preciza, a pune. (~ te rog si data.) 5. a arata, a mentiona, a preciza, a semnala, a specifica, (inv.) a specializa. (Vom ~ urmatoarele recomandari ...) 6. v. prescrie. 7. v. aminti. 8. a arata, a desemna, a semnala. (Tabel care ~ invingatorii in concurs.) 9. v. marca. 10. v. inregistra. 11. v. denota. 12. v. demonstra.

BARICADA ~e f. Intaritura improvizata prin ingramadire de materiale si obiecte diverse, pentru a se pune la adapost in timpul luptelor de strada, al unei insurectii etc. ◊ A fi de cealalta parte a ~ei a fi in tabara opusa. A muri pe ~ a muri, luptand pana la capat pentru o idee. [G.-D. baricadei] /<fr. barricade

FOCALIZARE s.f. Actiunea de a focaliza si rezultatul ei; focalizatie. ♦ Concentrarea intr-un focar a razelor de unde sau de particule in miscare; focusare. ♦ Operatia de punere la punct a unui instrument optic, astfel ca imaginea sa fie vazuta clar. [< focaliza].

impuia pers. 3 sg. impuiaza, vb. I (pop.) 1. (despre animale si pasari) a face oua, a se inmulti. 2. (despre bube) a se intinde. 3. (despre ganduri, dragoste) a incolti, a se incuiba. 4. (cu referire la urechile si capul omului) a asurzi, a bate capul, a ameti, a nauci. 5. (cu referire la ornamente) a desena, a coase pui pe ceva, a impodobi, a impestrita.

CIORBA, ciorbe, s. f. Fel de mancare care consta dintr-o zeama (acrita) preparata cu legume, adesea si cu carne. ◊ Expr. A se amesteca in ciorba cuiva (sau a altuia) = a se amesteca (nedorit) in afacerile, in treburile altuia. A pune (sau a baga etc.) pe toti intr-o ciorba = a considera si a trata la fel mai multi oameni, fara a tine seama de valoarea, situatia etc. lor deosebita. – Din tc. corba.

DISPONIBILITATE ~ati f. 1) Caracter disponibil. 2) Situatie a unui functionar care nu este angajat si poate fi rechemat la serviciu. ◊ A pune in ~ a concedia. 3) mai ales la pl. Persoana sau obiect de care poate dispune cineva la nevoie; rezerva. [Art. disponibilitatea; G.-D. disponibilitatii] /<fr. disponibilite

SITUATIE ~i f. 1) Ansamblu de imprejurari in care se afla o persoana, o colectivitate, un popor sau o tara la un moment dat; stare de fapt. ~ economica. ~ familiala. ◊ A te pune in ~a cuiva a cauta sa intelegi comportarea cuiva, inchipuindu-te in locul lui. A fi la inaltimea ~ei a corespunde pe deplin unei sarcini incredintate; a fi la nivel. Iesire din ~ modalitate de a iesi dintr-o incurcatura; solutie. ~a obliga pozitia ocupata implica responsabilitate. 2) Pozitie sociala sau materiala.om cu ~ om aranjat. A-i face cuiva o ~ a ajuta pe cineva sa avanseze. 3) Totalitate de bunuri materiale pe care le poseda o persoana sau o colectivitate; avere. 4) Dispozitie spirituala; stare sufleteasca. 5) Document prin care se prezinta o stare de lucruri; scurta dare de seama. [G.-D. situatiei; Sil. -tu-a-ti-e] /<lat. situato, ~onis, fr. situation

hatcadau (-ai), s. m. – (Mold.) Pasare de curte, giscan sau cocos foarte mare. Mag. heckedő (Draganu, Dacor., III, 719). DAR il pune gresit in legatura cu mag. acogato „bataus”.

ANTIGONA (in mitologia greaca), una dintre fiicele lui Edip. Reintoarsa la Teba dupa moartea tatalui sau, A. a nesocotit porunca regelui Creon, ca Polinice, fratele ei, care ridicase armele impotriva cetatii, sa fie lasat neinmormintat. Condamnata sa fie inchisa intr-o pestera, si-a pus capat zilelor.

ZABALA, zabale, s. f. 1. Parte a capastrului constand dintr-o bara subtire de metal cu doua brate, care se introduce in gura calului pentru a-l struni si a-l conduce. 2. (La pl.) Bubulite albicioase, molipsitoare, care se ivesc la oameni in colturile gurii si la vite, pe buze. 3. (La pl.) Bale. 4. (La pl.) Colturile carnoase ale ciocului unor pui de pasari. – Magh. zabola.

ZABALA, zabale, s. f. 1. Parte a capastrului constand dintr-o bara subtire de metal cu doua brate, prevazute cu cate un inel mare, care se introduce in gura calului inapoia ultimilor incisivi pentru a-l struni si a-l conduce. 2. Bubulita albicioasa molipsitoare, care apare la oameni in colturile gurii si la vite pe buze; zabaluta. 3. (La pl.) Bale. 4. (La pl.) Colturile carnoase ale ciocului unor pui de pasari. – Din magh. zabola.

PAGINA, pagini, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua fete ale unei foi de hartie dintr-o carte, dintr-un caiet, ziar, registru etc., fata; p. ext. cuprinsul textului unei asemenea fete; fragment, capitol dintr-o scriere sau din ansamblul unei opere mai mari. ◊ Loc. vb. A pune in pagina = a pagina (2). 2. Fig. Moment (istoric); eveniment, fapt demn de retinut, data importanta; episod insemnat din viata unui om. – Din lat., it. pagina, germ. Pagina.

TRECUT1 s. n. 1. Timpul care s-a scurs (pana in prezent); intamplarile, faptele, starea de lucruri din acest timp. ◊ Loc. adj. si adv. Din trecut = de altadata, de odinioara, de demult. ◊ Loc. adv. In trecut = altadata, odinioara. ◊ Expr. A o rupe cu trecutul = a pune capat unei situatii sau unei stari de lucruri de care cineva se mai simte inca legat, a nu mai vrea sa stie de ceea ce a fost. 2. Denumire data grupului de timpuri (sau fiecaruia dintre timpurile) verbale care exprima o actiune savarsita inainte de momentul vorbirii sau inainte de un moment de referinta. – V. trece.

CURMA, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, franghii, legaturi) A strange tare, a patrunde in carne; a strangula. 2. Tranz. A taia un lemn de-a curmezisul. ♦ Tranz. si refl. A (se) frange, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. si refl. A (se) intrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-si) pune capat vietii, zilelor; a (se) omori. 2. Tranz. A incheia sau a intrerupe o conversatie. – Cf. alb. kurmue.

BOT ~uri n. 1) Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ A bea la ~ul calului a bea ultimul pahar, in picioare, inainte de plecare. 2) depr. Cavitate a capului omului in care se afla limba si dintii si care serveste ca organ al alimentatiei si al vorbirii; gura. ◊ A pune (pe cineva) cu ~ul pe labe a pune (pe cineva) la punct; a obliga la tacere (pe cineva). A se sterge pe ~ de ceva a fi nevoit sa renunte la ceva de mult ravnit. A se intalni (cu cineva) ~ in ~ a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa in ~ cu cineva a fi in mare prietenie cu cineva. A face ~ a se bosumfla. 3) Partea din fata (ascutita) a unui obiect. ~ul automobilului. ~ul pantofului. /Orig. nec.

A COORDONA ~ez tranz. 1) (persoane) A pune de acord in vederea obtinerii unui ansamblu coerent. 2) (activitati, actiuni) A orienta pentru a obtine rezultatul scontat. [Sil. co-or-] /<fr. coordoner

CATEL, catei, s. m. I. 1. pui de caine; p. ext. pui de animal salbatic (asemanator cu cainele). ◊ Expr. Cu catel, cu purcel = cu toata familia si cu intreg avutul. 2. Fig. om lingusitor si fara scrupule, dispus sa faca orice. 3. Compuse: catelul-pamantului = nume generic dat mai multor familii de animale din ordinul rozatoarelor, care traiesc sub pamant; catel-de-frasin sau catelul-frasinului = cantarida. II. Fiecare dintre partile care compun capatana de usturoi. – Lat. catellus.

ERRARE HUMANUM EST (lat.) a gresi e omeneste – Proverb latin pus in circulatie de Cicero, in „Philippica”, 12, 2 sub forma: „Cuiusvis hominis est errare, nullius nisi insipientis in errare perseverare” („Orice om poate gresi, numai prostul staruie in greseala”).

O'BRIEN [oubraiən], James Bronterre (1805-1864), publicist si om politic irlandez. Unul dintre conducatorii miscarii chartiste, adept al curentului „fortei fizice”. Ulterior, a propagat ide le socialismului utopic, punand bazele politice ale unei grupari de reformatori moderati.

JUG, juguri, s. n. 1. Dispozitiv de lemn care se pune pe grumazul animalelor cornute care trag la car, la plug etc. sau, in unele tari, se fixeaza de coarnele lor. ◊ Expr. A trage la jug = a) a trage carul, caruta, plugul etc.; b) fig. (despre oameni) a munci din greu, peste puteri. ♦ Munca grea, neplacuta; robie, tiranie. 2. Jujeu. ♦ Colac de lemn imbracat in piele care se pune uneori la gatul cailor si prin care se trec hamurile. 3. Piesa in forma de cadru sau de inel, care serveste la sustinerea altor piese ale unei masini sau ale unei unelte. ♦ Grinda sau rigla de lemn folosita la constructia acoperisurilor. 4. Parte componenta a circuitului magnetic al unui aparat sau al unei masini electrice, care nu are infasurari electrice. – Lat. jugum.

chiciura s. f. – Promoroaca. Bg. kicur (Conev 75; DAR); mai ales in Munt. Se confunda cu bg. kicor „ciorchine” – Der. inchiciuri (var. inchiciura), vb. (a se acoperi de chiciura). Cicura, s. f. (chiciura), pe care Cihac, II, 52, il pune in legatura cu ceh. cikor, trebuie sa fie o forma cu metateza a aceluiasi cuvant.

VALOARE s. f. 1. insusire a unor obiecte, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuintelor sociale si idealurilor generate de acestea; suma calitatilor care dau pret unui obiect, unei fiinte, unui fenomen etc.; insemnatate, pret, merit. ♦ judecata de ~ = judecata care enunta o apreciere; a pune in ~ = a demonstra calitatile esentiale ale unei fiinte, ale unui lucru etc.; a valorifica. ◊ (concr.) ceea ce este important, valoros; om care intruneste calitati deosebite. 2. eficiacitate, putere. 3. atribut al produselor-marfa, respectiv al bunurilor care sunt produs al muncii, satisfac o anumita trebuinta sau sunt destinate schimbului, reprezentand munca sociala necesara pentru producerea lor. ◊ (ec.) a marfii = munca materializata in marfa, exprimand raporturi sociale intre oameni. 4. marime in bani reprezentand echivalentul pretului unei marfi, al unui cec, al unei actiuni etc. ◊ inscris (cec, cambie, obligatiune) reprezentand un drept in bani. ◊ rentabilitate, productivitate. 5. marime matematica asociata unei marimi fizice, dupa un anumit procedeu, care permite compararea marimii cu altele de aceeasi natura. 6. durata unei note muzicale sau a unei pauze. 7. sens sau nuanta de sens a unui cuvant. 8. (pict.) intensitate a unei culori. (< fr. valeur, lat. valor)

arest n., pl. uri (rus. arest, germ. arrest, d. it. arresto; fr. arret). Oprirea cuiva intr' un loc inchis: arest de o luna. Cladirea in care stau arestat, carcera: inchis la arestu preventiv, l-a pus la arest.

caloian m., pl. ieni (vsl. kalienu, de lut. Cp. si cu rus. haluianu, om necioplit. V. scaloian). Munt. Est. Dobr. Mold. Un mic chip de lut in forma de om pe care, in Joia a treia dupa Paste si cind e seceta, il fac copiii la tara, il pun pe o scindurica, il impodobesc cu flori si cu coji de oua rosii si-i dau drumu pe o apa curgatoare bocindu-l cu Iene, Iene, Coloiene! in credinta ca asta va aduce ploaie.

COORDONA, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord partile unui tot, a indruma in sens unitar o serie de activitati desfasurate in vederea aceluiasi scop. [Pr.: co-or-] – Din fr. coordonner.

SFARSIT1 s. n. 1. Faptul de a (se) sfarsi; partea care sfarseste sau cu care se sfarseste ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fara sfarsit = care nu se termina sau pare ca nu se va termina niciodata. ◊ Loc. adv. In sfarsit = in cele din urma, in fine. La sfarsit = la urma. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfarsit = a face sa inceteze, a termina. A lua sfarsit = a se termina, a se ispravi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-si da sfarsitul (sau obstescul sfarsit) = a muri. 3. (Inv.) Scop, tinta. [Var.: (reg.) farsit s. n.] – V. sfarsi.

Deucalion 1. Fiul lui Prometheus. S-a casatorit cu Pyrrha, fiica lui Epimetheus si a Pandorei. In epoca de bronz, cind Zeus a pus la cale sa nimiceasca semintia umana dezlantuind potopul, el a hotarit sa-i crute numai pe Deucalion si pe Pyrrha, singurii oameni drepti si cucernici de pe pamint. Sfatuiti de Prometheus, cei doi au construit o corabie, cu care au plutit noua zile si noua nopti pe apa. In cea de-a noua zi, dupa ce potopul se sfirsise, ei au coborit de pe corabie in muntii Thessaliei. Dorind sa reinvie neamul omenesc, Deucalion l-a rugat pe Zeus sa-l ajute. Zeus i-a poruncit sa arunce peste umar in urma lui oasele mamei lui. Prin mama, Zeus a inteles glia strabuna. Pricepind tilcul vorbelor lui si socotind ca oasele pamintului sint pietrele, Deucalion si Pyrrha au facut intocmai: au aruncat inapoia lor, peste umar, pietrele intilnite in cale. Din pietrele aruncate de Deucalion au rasarit de indata barbati, din cele aruncate de Pyrrha – femei. 2. Fiul regelui Minos cu Pasiphae. Era prieten cu Theseus si a participat la vinatoarea mistretului din Calydon.

buzunar n., pl. e (ngr. ypozonari, dial. buzunari, d. vgr. ypo, dedesupt si zone, cingatoare, zona, chimir; dim. zonarion, ngr. zunari). Punga cusuta inauntru hainelor p. a pune bani s.a. – In vest pozunar si pozinar. – Pl. mold. si ari (cp. cu madular): lapte acru’n calamari, chiu si vai pin buzunari (Taranu despre functionarasi).

CANIBALISM (‹ canibal) s. n. 1. Devorare, de catre unele animale, a indivizilor din propria specie (de ex. femelele mame, mai ales scroafele, isi devoreaza puii dupa fatare sau unele pasari ciugulesc tesuturile vii ale altor pasari). C. se manifesta numai in anumite perioade ale vietii (c. temporar: la feline cind masculii sint mai multi decit femelele le maninca puii pentru a le forta sa reintre in calduri) sau este o trasatura specifica de comportament (c. permanent: la calugarita). 2. Consumarea carnii de om de catre popoarele primitive, determinata de insuficienta resurselor alimentare sau de credinte religioase; antropofagism. 3. Cruzime, ferocitate.

contra, prep. cu genitivu sau cu un pron. posesiv (lat. contra, cu acuz., infl. de in potriva [!], care cere genitivu). In directiune contrara, fata in fata cu: contra vintului, contra mea. Fig. Dusmaneste: a vorbi, a vota contra lui. (V. pentru). Cu acuz.: unu contra doi, a schimba argint contra aur (sau pe aur). – Si in contra dupa in potriva): in contra tuturor. In Munt. Pop. A se pune contra cu cineva, a se lua la contra, a se incontra, a se pune in contrazicere, a-i face opozitiune. – Din contra (fals din contra), de tot alt-fel, pe dos de cum este: A zis ca va veni. – Din contra! A zis ca nu va veni!

MAMALIGA, mamaligi, s. f. Aliment preparat din faina de porumb (mai rar de mei, hrisca etc.) fiarta in apa. ◊ Expr. (Fam.) A o pune de mamaliga = a se afla sau a ajunge intr-o situatie dificila, neplacuta; a o pati; a da gres. ♦ Epitet depreciativ dat unui om lipsit de energie si de initiativa. [Var.: (reg.) maliga s. f.] – Et. nec.

INVATATURA s. 1. v. invatamant. 2. studiu, scoala. (A plecat la ~.) 3. invatare, studiu, (inv.) deprindere. (S-a pus pe ~.) 4. carte, cultura, cunostinte (pl.), instructie, pregatire, studii (pl.), (inv. si pop.) slova, (inv. si reg.) carturarie, (reg.) scrisoare, (inv.) minte, pricopseala, pricopsire. (om cu ~.) 5. v. stiinta. 6. doctrina, sistem, teorie. (~ economica; ~ lui Darwin.) 7. v. sfat. 8. v. pilda. 9. concluzie, invataminte (pl.), (fig.) lectie. (A tras toate ~ile care se impuneau.) 10. v. morala. 11. v. precept. 12. v. parabola.

PUBLIC2 ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de o colectivitate de oameni; propriu unei colectivitati omenesti. Atitudine ~ca. Manifestare ~ca. ◊ Opinie ~ca parere a colectivitatii. Viata ~ca a) viata politica si administrativa dintr-un stat; b) activitatea unei persoane in raport cu functiile sociale pe care le exercita. 2) Care apartine intregii societati. Bunuri ~ce. Invatamant ~. 3) Care este accesibil pentru toti membrii societatii; pus la dispozitia tuturor; comun. Biblioteca ~ca. ◊ Gradina ~ca parc. 4) Care apartine statului; de stat. 5) Care are loc in prezenta unui mare numar de oameni. Scrutin ~. Judecata ~ca. /<lat. publicus, fr. public

CATEL, catei, s. m. I. 1. pui de caine; p. ext. pui de animal salbatic (asemanator cu cainele). ◊ Expr. (Fam.) Cu catel, cu purcel = cu intreaga familie si cu tot avutul; cu tot ce are. 2. Fig. om lingusitor si fara scrupule. 3. Compuse: (Zool.) catelul-pamantului = orbet; catel-de-mare = corosbina; catel-de-frasin sau catelul-frasinului = cantarida. II. Fiecare dintre partile care compun capatana de usturoi. – Lat. catellus.

PODI, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a captusi cu scanduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scanduri un sant sau o sapatura (pentru a inlesni trecerea oamenilor si a vehiculelor). – Din pod.

PAI paie n. 1) Tulpina cilindrica subtire, neramificata, goala pe dinauntru, avand noduri pronuntate, specifica plantelor graminee. ◊ A nu lua un ~ de jos a nu face nimic. A se agata si de un ~ a incerca intr-o situatie grea chiar si cel mai neinsemnat mijloc de salvare. 2) Multime de astfel de tulpini ramase dupa treierat. ◊ om de paie. v. om. Vaduva (sau vaduv) de paie sotie ramasa temporar fara sot (sau invers). A-si aprinde paie-n cap a-si provoca singur neplaceri. A pune paie pe foc a inrautati o situatie (favorizand o cearta). 3) Tub folosit pentru a sorbi anumite bauturi. /<lat. palea

TRAI ~iuri n. 1) Totalitate a conditiilor materiale si culturale de viata ale oamenilor. ◊ A nu mai avea ~ a se afla in conditii de oprimare morala sau psihica insuportabila. 2) Existenta umana; viata. Nivel de ~. 3) Viata buna. ◊ A se pune pe ~ a incepe o viata bogata, plina de placeri. 4) Viata in comun; convietuire. [Monosilabic] /v. a trai

SERVI vb. I. tr. 1. a indeplini anumite functii, insarcinari fata de cineva; a sluji. 2. a aduce (bucatele) la masa. ◊ a oferi cumparatorilor cele cerute. 3. (la unele jocuri sportive sau la carti) a pune mingea sau cartile in joc. II. intr. a folosi la..., a avea rolul de... III. refl. a se folosi, a face uz de... ◊ (despre oameni) a lua sa manance sau sa bea. (< fr. servir)

cinste f., pl. inuz. cinsti (mbg. censt, vsl. cisti, infl. poate de censti, parte. V. bicisnic, tist). Onoare. Onorabilitate, probitate, onestitate. Consideratiune. Tratatiune, oferire de vin ori alte bauturi sau mincari. A da cinstea pe rusine, a face o fapta rusinoasa, a te compromite. A da cuiva ceva pe cinste, pe credit, pe cuvint. A face cinste 1) a face onoare si 2) a oferi de baut sau si de mincat. A te pune pe cinste, a te pune pe betie, pe chef. V. onorar 2.

coloana (oa dift.) f., pl. e (fr. colonne, d. lat. columna). Stilp cilindric cu baza si capitel. O parte dintr´o pagina impartita din sus in jos: ziar pe sapte coloane. Fiz. Masa de fluid in forma cilindrica: colcana de aer, de apa. Anat. Coloana vertebrala, totalitatea vertebrelor (sira spinarii) de care se leaga cele-lalte oase ale vertebratelor. Fig. Sprijin, suport: Traian a fost una din coloanele latinitatii. Sir de trupe in mers (lat. agmen) sau dispuse in lungime, fiind oamenii asezati unu dupa altu (in opoz. cu „linie, front”): trecerea escadronului din linie in coloana. Coloanele lui Ercule [!], cei doi munti ai strimtorii Gibraltar. A pune pe cineva pe doua coloane, a tipari pe o coloana ceia ce a scris el, si pe alta, ceia ce a scris autoru dupa care a plagiat. – Rar columna.

INDOI, (I) indoi, (II, III) indoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strange in doua o stofa, o hartie, un material etc.; a strange ceva de doua sau de mai multe ori (punand marginile una peste alta). 2. Tranz. si refl. A face sa devina sau a deveni curb; a (se) incovoia, a (se) apleca, a (se) inclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se garbovi. II. Tranz. 1. A mari ceva de doua ori; a dubla; p. ext. a inmulti, a mari (de un numar oarecare de ori). 2. A amesteca (in parti egale) un lichid cu altul; a subtia. III. Refl. A fi nesigur in parerea sa, a sta la indoiala; a nu avea incredere (in cineva sau in ceva). – In + doi.

EXPLOATARE, exploatari, s. f. Actiunea de a exploata si rezultatul ei. 1. (In teoria marxista) Insusirea fara echivalent a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de catre cei ce dispun de mijloace de productie. 2. Exploatatie. 3. Totalitatea lucrarilor de punere in valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ♦ Totalitatea operatiilor care constituie procesul tehnologic de extragere a substantelor minerale utile, a rocilor, a titeiului sau a gazelor. ◊ Exploatare la zi = metoda de extragere a substantelor minerale utile in care procesul tehnologic se efectueaza sub cerul liber; cariera. ♦ Loc de unde se exploateaza o substanta utila, un material folositor. 4. Fig. Faptul de a profita, de a trage folos in mod abuziv. – V. exploata.

CIRCULATIE ~i f. 1) v. A CIRCULA. 2) Miscare circulara. ~a sevei in plante.~a banilor (sau marfurilor) trecere a valorilor materiale de la un posesor la altul; schimb de valori. A pune (sau a introduce) in ~ a pune (sau a introduce) in uz. A scoate din ~ a scoate din uz. De mare ~ foarte raspandit. A fi in ~ a se afla in uz. 3) Deplasare (a oamenilor sau a vehiculelor) pe o cale de comunicatie; miscare rutiera. Drum cu ~ intensa. [Art. circulatia; G.-D. circulatiei; Sil. ti-e] /<fr. circulation, lat. circulatio, ~onis

GRUMAZ ~ji m. (la oameni si la animale) Parte posterioara a gatului; ceafa; cerbice. ◊ A-si pleca ~zul (in fata cuiva) a se umili in fata cuiva. A indoi ~zul a pune in dependenta pe cineva; a subjuga. /Cuv. autoht.

bun, -a adj. (lat. bŏnus, vlat. dvonus si benus, de unde vine bene, bine; it. buono, pv. bo, fr. bon, sp. bueno, pg. bom). Care are bunatate, care face bine: tata bun. Care poseda calitatile dorite, e propriu la ceva: cal bun, cal bun de calarie. Care se distinge: lucrator bun. Favorabil: timp bun. Tare, puternic: o lovitura buna. Valabil: bilet bun pentru trei persoane. Pur, nefalsificat: aur bun. Adevarat, drept, nevitreg: frate bun. Adevarat, primar: var bun. Mare: un bun numar de cetateni. om bun la Dumnezeu, iubit de Dumnezeu. Bun de gura, elocuent. Oameni buni! formula de chemare adresata mai ales taranilor si care corespunde cu domnilor. A pune un cuvint bun pentru cineva, a starui p. cineva. A fi bun plecat, buna plecata, a fi plecat pentru totdeauna. Nu e a buna (Munt.), nu e cea mai buna (treaba), nu e spre bine, e semn rau. A lua cu buna (Trans.), a lua cu binele, a proceda incet (cu ogodu). S.m. si f. Vechi. Bunic, bunica. S.n., pl. uri si e. Vechi. Bunatate. Azi (pl. uri). Avere (propriu si fig.): bunuri mobile si imobile, sanatatea e cel mai mare bun.Bun! interj. ild. bine!.

decavez v. tr. (fr. de-caver, d. cave, suma de bani pe care jucatoru si-o pune inainte, d. caver, care vin d. it. cavare, a scobi, adica „a scoate bani la joc”, lat. cavare, a scobi, cavus, cav). Fam. Rasolesc, lefteresc, iau cuiva toti banii la joc.

STomAC ~uri n. (la om si la animalele superioare) Parte a aparatului digestiv in care se digera alimentele. Durere de ~.A nu avea (pe cineva) la ~ a nu suporta (pe cineva). A-si pune ~ul la cale a manca bine. /<ngr. stomahos, sl. stomahu

SIGNATURA s.f. 1. Semn pus pe prima pagina a fiecarei coli de tipar a unei carti, care usureaza legatorului numerotarea colilor. 2. Mic sant taiat in blocul unei litere, care inlesneste zetarului recunoasterea pozitiei ei. [< fr. signature].

BAZA s. f. 1. parte inferioara a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament. ◊ distanta intre difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonica. 2. electrod corespunzator zonei dintre doua jonctiuni ale unui tranzistor. 3. (mat.) numar real, pozitiv si diferit de 1, la care se face logaritmarea. ♦ ~ a puterii (unui numar) = numar care se ridica la puterea indicata de exponent. ◊ latura a unui poligon sau fata a unui poliedru, in pozitia cea mai de jos. 4. element fundamental, esential a ceva (cuvant, combinatie chimica etc.). ♦ de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a intemeia, a infiinta. 5. totalitatea relatiilor de productie dintr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale, economice, pe care se inalta suprastructura corespunzatoare. 6. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinata. ♦ ~ militara = zona special amenajata si dotata cu instalatii, in care sunt concentrate unitati, mijloace si materiale de lupta. 7. ~ sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. 8. substanta chimica cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare; substanta care poate fixa protonii eliberati de un acid. (< fr. base, /5/ rus. baza)

SIGNATURA s. f. 1. semn pus pe prima pagina a fiecarei coli de tipar a unei carti, care usureaza legatorului numerotarea colilor. 2. mic sant taiat in blocul de litere care inlesneste zetarului recunoasterea pozitiei ei. 3. (mat.) a unei substitutii = (pentru o substitutie data) numarul +1 daca substitutia echivaleaza cu un numar par de traspozitii, numarul -1 daca acesta echivaleaza cu un numar impar de transpozitii. (< fr. signature)

baterie f. (fr. batterie, it. batteria). Mai multe tunuri comandate de un ofiter (de regula capitan). O sticla de vin si alta de apa gazoasa puse la un loc in gheata intr’un cos de tinichea anume facut. Baterie electrica, reuniune de mai multe butelii de Leyda ca sa produca o descarcare mai mare ori mai mica. Fig. A-ti indrepta bateriile, a te pregati de lupta, a lua masuri. – Fals baterie.

capsa f., pl. e (lat. capsa, cutie. V. casa 2). Mic cilindru metalic acoperit la un capat si umplut c´o substanta exploziva pentru ca, fiind izbit de cocosu sau percusoru unei arme, sa comunice aprinderea incarcaturii. (La pustile de sistema veche capsa se punea la petitar, la cele moderne se aplica cartusului. La pustile de copii, capsa se reduce la un disc de hirtie umplut c´o substanta exploziva). Caciula, disc ori veriga de tinichea aplicata unei foi de hirtie s. a. pentru diferite scopuri. V. petita.

BOBOC, boboci, s. m. 1. Caliciul nedeschis al unei flori; floare care incepe sa se deschida. 2. pui de gasca sau de rata. ◊ Expr. A paste (sau a pazi) bobocii = a-si pierde vremea degeaba. A da (mancare) la boboci = a vomita. ♦ Fig. Incepator intr-un domeniu; om lipsit de experienta; ageamiu; p. restr. recrut; student in primul an. – Din ngr. bubuki.

VENIN, (rar) veninuri, s. n. 1. Substanta toxica secretata de glandele unor animale (serpi, insecte sau arahnide) si de unele plante ca mijloc de atac sau de aparare, ori preparata de om (din plante otravitoare). ♦ Fig. Rautate; dusmanie. 2. (Anat.; pop.) Fiere; fig. suparare, mahnire, necaz; furie. ◊ Expr. A face venin = a se supara foarte tare, a-si face sange rau. A pune (cuiva) venin la inima = a face ca cineva sa se supere foarte tare. A-si varsa veninul = a-si manifesta supararea, mania, furia fata de cineva. – Lat. venenum.

NADEJDE, nadejdi, s. f. Incredere sau convingere ca ceea ce faci ori doresti se va realiza; speranta, nadajduire; incredere in sprijinul, in ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine ca cineva sau ceva va fi favorabil, de ajutor. ◊ Loc. adj. De nadejde = in care poti avea toata increderea. ◊ Loc. adv. De (sau cu) nadejde = asa cum trebuie, foarte bine; solid, temeinic. ◊ Loc. vb. A trage nadejde = a spera, a nadajdui. ◊ Expr. In nadejdea... = in speranta..., bazandu-se pe... A se lasa in nadejdea (cuiva) = a conta (pe...), a se bizui (pe...). A-si pune (sau a avea) nadejdea (in cineva) = a se baza pe sprijinul (cuiva), a se increde (in...). Slaba nadejde = putin probabil, nesigur. ♦ (Concr.) Ceea ce da incredere, certitudinea ca se va realiza dorinta cuiva. – Din sl. nadezda.

SIGNATURA, signaturi, s. f. 1. Steluta, cifra sau alt semn pus pe prima pagina a fiecarei coli de tipar dintr-o carte, pentru a usura legatorului numaratoarea colilor. 2. Taietura la mijlocul corpului unei litere pentru a inlesni zetarului recunoasterea pozitiei ei. – Din fr. signature.

EXPLOATARE s.f. 1. Actiunea de a exploata si rezultatul ei. ♦ Insusirea fara echivalent de catre un proprietar privat al unor mijloace de productie a plusprodusului sau chiar a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de bunuri materiale. 2. Totalitatea lucrarilor de punere in valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ♦ (Concr.) Taiere de paduri. ♦ (Fig.) Faptul de a profita, de a trage folos in mod abuziv din ceva. [< exploata].

ASTRONomIE (‹ fr., lat.) s. f. Stiinta care se ocupa cu studiul astrilor, al miscarii si evolutiei lor, al structurii si compozitiei etc., precum si cu studiul sistemelor de astri, al galaxiilor si al Universului. Observatii sistematice asupra cerului au fost facute din milen. 3 i. Hr. in China, India, Egipt. Babilonienii sint cei care au delimitat constelatiile. Prin sec. 6 i. Hr. grecii studiau miscarea astrilor, forma cerului si a Pamintului; de la ei ni s-au pastrat denumirile stelelor si ale constelatiilor. In Europa, a. incepe sa se dezvolte abia in sec. 16, dupa ce Copernic a fundamentat sistemul heliocentric. In sec. urmator se pun bazele a. moderne, indeosebi, prin contributiile lui Galilei, Kepler si Newton. V. si cosmogonie, cosmografie, cosmologie.

RABIN (‹ pol., germ.; de la cub. ebr. rabbi „invatatorul, stapanul meu”) s. m. Titlu conferit unei personalitati recunoscute ca o autoritate in domeniul religiei. Initial o formula de respect, din sec. 1 d. Hr. devine un titlu oficial atribuit expertilor in materie de legislatie; ulterior, utilizat pentru a desemna orice persoana calificata sa ia decizii in materie de legi. Ei aveau, mai tarziu, in sarcina, sa hotarasca conform legii rabinice, nu numai in probleme religioase, ci si in cele civile. Ulterior, cu exceptia comunitatilor ultraortodoxe, modelul care s-a impus pune accentul pe activitatile pastorale, sociale, pedagogice si ecumenice ale r.

MIRODENIE ~i f. 1) mai ales la pl. Ingredient (frunza, coaja, floare, fruct) care se foloseste in cantitati mici in alimente, dandu-le gust si miros placut; condiment. 2) Substanta aromatica care se pune in mancare pentru a trezi pofta de mancare. 3) Planta erbacee cu tulpina e****a, cu flori galbene-verzui, placut mirositoare. 4) Planta erbacee cu tulpina e****a, cu frunze dintate, alungite, cultivata pentru florile ei placut mirositoare; nopticoasa. /mirodie + suf. ~enie

corcie, corcii, s.f. (reg.) 1. speteze ce se pun pe o sanie pentru a aduce fan. 2. sac intins pe doua bete, in care se pune fan cailor; agatat de oiste, e folosit in timpul calatoriei. 3. sanie de carat lemne; caruta pe doua roate de carat butuci. 4. scara de coborat obiecte grele (butoaie). 5. iesle din nuiele pentru oi. 6. coverca, coverga (v.).

catuie (est) si catie (vest) f. (dim. d. cata ori d. ngr. katsi, alb. katsi si katsie, d. it. cazza, catuie, probabil var. din caccia. V. cata si castron si cp. cu REW. 2434). Lopatica de afumat, vas in care se pune jaratic si substante aromatice rasinoase (tamiie, smirna). – In Ml. tot -uie. V. cadelnita, tamiiernita.

Argus 1. Monstru fabulos, nascut din Agenor (sau Arestor). Avea o suta de ochi, din care, atunci cind dormea, se inchideau doar o parte, ceilalti raminind deschisi. A fost pus de Hera s-o pazeasca pe Io (v. si Io), care fusese metamorfozata in vaca. Ca sa-si scape iubita, Zeus l-a trimis pe Hermes sa-l ucida pe temutul ei paznic. Dupa o legenda, Argus ar fi fost omorit de o piatra aruncata de la distanta de Hermes; dupa alta, i s-ar fi taiat capul, dupa ce zeul l-a adormit mai inainte cintindu-i cu fluierul lui Pan. Dupa moarte, se spunea ca Hera a semanat cei o suta de ochi ai lui Argus pe coada paunului, pasare care ii era dedicata. 2. Fiul lui Phrixus. A construit, cu ajutorul Athenei, corabia Argo (v. si Argo).

ZEAMA, zemuri, s. f. 1. Fiertura de carne sau de legume, constituind un fel de mancare; partea lichida a bucatelor, apa in care fierb. ◊ Expr. A manca singur bucatele si a lasa altora zeama = a trage singur tot folosul, lasand altora foarte putin sau nimic. A nu fi nici de zeama oualor sau a nu fi de nici o zeama, se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeama lunga sa se-ajunga = mancare facuta cu sos mult, pentru a ajunge la multe persoane. Zeama lunga = vorbarie lunga, lipsita de interes. Tot de-o zeama = deopotriva. Soarbe-zeama = om prost, molau. Zeama de clopot (sau de harlet) = moartea. Zeama de vorbe = vorbarie desarta; vorbe goale. ♦ Zeama de varza = lichid acrisor in care s-a murat varza; moare. 2. Lichidul pe care il contin celulele si tesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. 3. Nume generic pentru diverse lichide. ◊ Ou cu zeama = ou fiert putin, cu albusul necoagulat. – Lat. zema (< gr. zema).

OCONNELL [oukonl], Daniel (1775-1847), om politic irlandez. Adept al nonviolentei, a fondat (1823) Asociatia Catolica si a obtinut (1829) in Parlamentul britanic, al carui membru era (din 1828), votarea legii pentru emanciparea catolicilor. Unul dintre conducatorii miscarii de eliberare irlandeze; a pus bazele miscarii „Tanara Irlanda” (1845), care preconiza desfacerea uniunii anglo-irlandeze. Supranumit „The Liberator”.

MATISOR ~i m. (diminutiv de la mat) 1) pui de mata (in special, de s*x masculin). 2) pop. Inflorescenta din flori foarte mici dispuse pe un ax, care atarna pe ramuri ca un ciucure (la nuc, alun, salcie etc.); ament. /mat + suf. ~isor

BOBOC, boboci, s. m. 1. Caliciul care contine floarea inainte de a se deschide si a se dezvolta deplin; floarea nedeschisa si nedezvoltata deplin. ◊ Fig. Un boboc de fata. 2. pui de gasca sau de rata. ◊ Expr. Toamna se numara bobocii = numai la starsit se poate aprecia rezultatul unui efort. A paste (sau a pazi) bobocii = a-si pierde vremea degeaba. ♦ Fig. Incepator intr-un domeniu; om lipsit de experienta; (prin restrictie) recrut. – Ngr. bubuki.

GRAV2 ~a (~i, ~e) 1) Care prezinta un mare pericol; susceptibil sa aiba consecinte serioase; greu. Crima ~a. 2) Care necesita o atentie deosebita; cu multa pondere. Problema ~a. 3) (despre oameni si despre manifestarile lor) Care vadeste multa seriozitate si demnitate; foarte serios. Gest ~. 4) (despre voci, sunete, tonuri) Care are un timbru gros; profund; jos. 5): Accent ~ semn diacritic orientat oblic de la stanga la dreapta, care se pune in unele limbi pentru a nota timbrul vocalelor deschise sau pentru a distinge anumite omonime. /<fr. grave, lat. gravis

POZNAS ~a (~i, ~e) si substantival pop. fam. 1) (despre oameni sau despre manifestari ale lor) Care starneste rasul; plin de haz; amuzant; hazliu; nostim. 2) Care iese din comun (prin felul lui de a fi); straniu; bizar; ciudat. Expunea niste idei ~e. 3) Care se tine de pozne; pus pe sotii; sotios; nazbatios; nebunatic; d****s. /pozna + suf. ~as

actiune f. (lat. actio, -onis, d. agere, actum, a face. V. agit). Fapt, tot ceia ce se face: frumoasa actiune. Ocupatiune, miscare: il vezi tot-de-a-una in actiune. Mod in care un corp lucreaza asupra altuia: actiune chimica, actiunea unei otravi. Caldura in vorba sau in gest: a vorbi cu actiune. Subiect de bucata literara ori mers al unei piese teatrale: actiune interesanta. Urmarire pin [!] judecata: procuroru a deschis actiune criminala. Partasie, parte de capital intr' o intreprindere. Hirtie de valoare pin [!] care se arata partea de capital pe care ai pus-o intr' o intreprindere: a cumpara actiuni. – Fals actie (Trans.), dupa germ. akzie (d. ol. aktie).

berbinta (sud) si barbinta si brabinta (nord) f., pl. e (ung. berbence si borbonce, butoias; rut. berbenicea). Putinica de pus brinza, lapte s.a. Prov. Cind e brinza, nu-i berbinta, cind ai una, n’ai alta, totdeauna iti lipseste ceva. Butoias (de vin, de rachiu). Mold. Vechi. Taxa pe care o platea cel ce vrea sa intre in breasla ciobotarilor.

PRACTICA, practici, s. f. 1. Practicare, p. ext. deprindere, obicei, rutina. 2. Activitate a oamenilor indreptata spre crearea conditiilor necesare existentei societatii, in primul rand spre producerea si crearea bunurilor materiale si a valorilor culturale; metoda, procedeu aplicat si verificat efectiv. ◊ Loc. adv. In practica = in mod concret, in realitate. ◊ Expr. A pune in practica = a aplica. 3. Exercitare a unei profesiuni, a unei discipline, profesare a unei stiinte, a unei arte. 4. Aplicare si verificare efectiva a cunostintelor teoretice dobandite intr-un domeniu oarecare. Practica pedagogica. ♦ Stagiu de perfectionare sau de dobandire a unor cunostinte practice pe care-l face, intr-o fabrica, intr-o intreprindere etc., un student sau un elev. Practica de productie. 5. (Mai ales la pl.) Ceremonie, manifestare exterioara de cult. – Din germ. Praktik, fr. pratique.

A ARATA arat 1. tranz. 1) (fiinte, obiecte etc.) A expune intentionat vederii; a lasa sa se vada. 2) (lucruri, valori etc.) A face sa fie vazut printr-un gest, semn etc.; a indica. ~ greselile de punctuatie. ~ cararea. Termometrul arata zero grade.~ cu degetul pe cineva a) a desconsidera; b) a vorbi de rau in mod direct despre cineva. ~ usa cuiva a da afara dintr-un local pe cineva. 3) fam. A pune in fata; a prezenta; a infatisa. ~ legitimatia. ~ un bolnav medicului. 4) A face sa inteleaga; a explica; a lamuri. ~ cum se rezolva problema. 5) A adeveri prin rationamente sau prin fapte concrete; a dovedi; a demonstra; a proba. El vrea sa arate ce stie. A-si ~ curajul.Ti-oi arata eu! te-oi invata eu minte! 6) A face sa se arate. 2. intranz. A avea o anumita infatisare. ~ bine. ~ cam bolnav. /<lat. arrectare

STomAC, stomacuri, s. n. Parte a aparatului digestiv, la om si la animalele superioare, in forma de punga, situata intre esofag si duoden, in care se face digestia alimentelor; foale. ◊ Expr. (Fam.) A nu avea (pe cineva) la stomac = a nu putea suferi (pe cineva). (Fam.) A-si pune stomacul la cale = a-si potoli foamea, a manca. [Var.: (inv.) stomah s. n.] – Din sl. stomahu.

VEDETA s. f. I. artist de mare renume; sportiv de mare popularitate; (p. ext.) cel care vrea sa iasa in evidenta. II. nava militara rapida, mica, cu armament puternic, destinata unor misiuni de cercetare, supraveghere, aparare. ◊ mica ambarcatie cu motor pentru comunicatiile din rada porturilor. III. rand tiparit cu caractere mai groase pentru a fi pus in evidenta. ◊ cuvant, grup de cuvinte notat pe primul rand al datelor privitoare la o carte, pentru determinarea locului acesteia in catalogul de biblioteca. (< fr. vedette)

OBLOJI, oblojesc, vb. IV. (Inv. si pop.) 1. Tranz. A trata (o rana, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace babesti, a lecui prin oblojeli; a pansa o rana. ♦ Fig. A purta cuiva de grija; a ingriji. 2. Tran. si refl. A (se) inveli, a (se) acoperi; a (se) infofoli, a (se) incotosmana. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”.

CLOCI, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. si intranz. (Despre pasari) A sedea pe oua incalzindu-le, pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boala = a fi pe cale de a cadea bolnav. 2. Tranz. Fig. A pune la cale; a planui, a urzi. ♦ A se gandi in tacere si insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv.; a lenevi, a trandavi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente) A prinde miros urat; a se strica, a se altera. ♦ (Despre oameni) A se molesi de trandavie. Fata ei se clocise de sedere (ISPIRESCU). – Bg. kloci.

pui1 ~ m. I. 1) Pasare de la iesirea din gaoace si pana la maturitate. ~ de gaina. ~ de curca. ◊ ~ de cuc (sau de bogdaproste) copil al nimanui. 2) Carne de gaina tanara. Zeama de ~. 3) Orice fiinta vie in prima faza de dezvoltare. ~ de om. ~ de urs. ◊ ~ de lele a) persoana usuratica, amorala; b) copil nelegitim; bastard. ~ de vipera (sau de naparca, de sarpe) om rau, perfid. 4) Ramura tanara care porneste de la radacina unei plante; copilet. 5) fig. fam. Fiinta scumpa, draga. 6) la pl. pop. Cusatura decorativa in forma de cruciulite marunte facuta pe pieptul si pe manecile camasilor taranesti. II. (in imbinari cu valoare de superlativ): ~ de ger ger cumplit. ~ de somn somn bun, reconfortant. ~ de chef chef mare. ~ de bataie bataie zdravana. /<lat. pulleus

aripa (est) f., pl. i, si aripa (vest) f., pl. aripi, aripi si aripe (lat. alipes, -ipedis, cu aripi la picioare, d. ala, aripa, si pes, picior; mrom. aripa, parte din turma, areapa, areapita si arpita, aripa. Prefacerea lui d in t s' a facut dupa praepes, praepetis, care zboara iute, ori hospes, hospitis, oaspete, iar genu f. dupa ala, aripa. V. areapa). La pasari si insecte, organele care le ajuta sa zboare, iar la pesti, acelea care-i ajuta sa inoate. Aripile morii, fofezele, razele care primesc vintu. Aripile trasurii, aparatorile puse la roate ca sa nu sara noroiu' n sus. Aripile unei osti, laturile (flancurile) ei in front. (V. crila). Aripile unei case, coastele, partea dreapta si stinga. Aripile roatei (la vapor), zbaturile, lopetile care imping apa (la elice, ramurile ei). Mar. Vela trapezoida suplementara [!]. Fig. Protectiune, scut: a fugi supt aripa cuiva, supt aripa legii. A zbura cu aripile tale, a lucra fara ajutoru nimanui. – Vechi arepa.

VEDETA s.f. I. Mic bastiment de razboi, pe mare sau pe fluviu, cu mica raza de actiune, folosit mai ales pentru observatii. ♦ Mica ambarcatie care se foloseste pentru comunicatiile din rada porturilor. ♦ Mic torpilor cu viteza foarte mare. II. (Poligr.) Rand tiparit cu caractere mai groase pentru a fi pus in evidenta. ♦ Cuvant sau grup de cuvinte notat pe primul rand al datelor privitoare la o carte, servind la determinarea locului acesteia in catalogul de biblioteca. III. Artist(a) care detine rolul principal intr-o piesa; (p. ext.) persoana care vrea sa iasa in evidenta. [< fr. vedette, it. vedetta].

ATUNCI adv. I. 1. In momentul acela (despre care este vorba), pe vremea aceea. ◊ Expr. Atunci si nici atunci = niciodata. 2. Intr-un moment concomitent cu o actiune sau urmand imediat dupa aceasta. Pun mana pe revolver, atunci auz tare un glas (CARAGIALE). ◊ (Precedat de adverbe sau prepozitii, cu sensul determinat de acestea) Tot atunci. De atunci. Pe atunci. II. Numai asa, numai in acest caz. Sa te vedem cum lucrezi, si atunci te vom aprecia. ♦ (Cu rol de conjunctie) In cazul acesta. [Var.: atunce, atuncea adv.] – Lat. *ad-tuncce.

ADUNA, adun, vb. I. 1. Tranz. A strange la un loc ceea ce se afla raspandit, imprastiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate partile; a strange, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegand de ici si de acolo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere intr-unul singur. 6. Tranz. si refl. A (se) strange la un loc, formand un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parca a tunat si i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiti unii de altii stransi la un loc. ♦ A (se) ingramadi, a (se) ghemui. – Lat. adunare.

IDEALISM s. n. 1. Orientare in filozofie, opusa materialismului, care considera spiritul, constiinta, gandirea ca factor primordial, iar materia, natura, existenta ca factor secund, derivat. ◊ Idealism obiectiv = idealism care concepe factorul spiritual pus la baza existentei ca o realitate de sine statatoare, independenta de constiinta individuala. Idealism subiectiv = idealism care identifica spiritul cu constiinta individuala, negand existenta independenta de aceasta a realitatii materiale. Idealism absolut = idealism care admite identitatea spirituala cu realitatea obiectiva. 2. (Rar) Caracterul omului idealist (2). [Pr.: -de-a-] – Din fr. idealisme.

TREBUINTA ~e f. 1) Ceea ce este (absolut) necesar (pentru satisfacerea unor cerinte); necesitate. ◊ De (mare) ~ (foarte) util. Cele de ~ cele necesare. In caz de ~ daca va fi nevoie. A avea ~ a-i trebui. 2) Folos real (adus la ceva). ◊ A nu mai fi de nici o ~ a nu mai folosi la nimic. 3) pop. Chestiune personala care trebuie sa fie pusa la punct; interes. ◊ A avea o ~ cu cineva a pune la cale ceva. /a trebui + suf. ~inta

COROANA ~e f. 1) Cerc impletit din flori sau frunze, care serveste drept podoaba pentru cap. 2) Cununa de flori care se pune la mormantul cuiva. 3) Podoaba in forma de cerc, facuta din metal pretios, impodobita cu pietre scumpe si purtata pe cap de monarhi, ca semn al demnitatii lor. 4) fig. Forma monarhica de guvernamant; monarhie. 5) Totalitate a ramurilor unui copac. 6) Partea vizibila a dintelui la om. 7) Invelis de metal sau din alt material, in care se imbraca un dinte cariat dupa ce a fost tratat. 8) Marginea superioara a copitei la cal. 9) mat. Suprafata cuprinsa intre doua cercuri concentrice. 10) (in unele tari) Unitate monetara. 11) : ~ solara partea exterioara incandescenta a Soarelui, care se vede ca o aureola in timpul eclipselor totale. 12) : ~ boreala constelatie din emisfera nordica. /<lat. corona

parparita, parparite, s.f. 1. (inv.) cilindru care sustine pietrele morii, pus in miscare de roata de masele; titirez, prasnel, crang. 2. (inv.) piatra alergatoare a morii. 3. mica piesa metalica fixata in piatra alergatoare a morii, in care intra fusul; ganjei. 4. (reg.) bucata de lemn tare fixata in gaura rotii de piatra a rasnitei taranesti. 5. (reg.) osie de lemn la morile de apa tare pune roata in miscare; fus, grindei. 6. (reg.) gaura din mijlocul pietrei alergatoare prin cad grauntele din teica, pentru a fi macinate; garlici. 7. (reg.) jgheab prin care curge faina de sub piatra morii; vrana. 8. (reg.) teica (la moara), lada pentru faina. 9. (fig.; reg.) gura. 10. (reg.) om flecar, melita.

bou m. (lat. bos, bŏvis, vgr. bus; it. bue, pv. buou, fr. boeuf, sp. buey, pg. boi). Un animal rumegator domestic cornut alb cenusiu (mai rar negru, caramiziu sau breaz) care se intrebuinteaza la tras caru, plugu si alte greutati care trebuie duse mai incet. Fig. (pin aluzie la incetineala boului fata de vioiciunea calului). om foarte prost. Bou noptii, un gindac mare cafeniu care zboara noaptea, mai mic de cit caradasca. Boul lui Dumnezeu, buburuza. A nu-ti fi boii acasa, a ti se fi inecat corabiile, a fi mai trist de cit esti de obicei. A-ti pune boii in plug cu cineva, a lucra in tovarasie cu el, a avea a face cu el, si deci a avea ocaziune de cearta. A trage pe cineva ca cu boii, a-l duce cu mare ce la un lucru care nu-i place. De-a bou (rar), in brinci, in patru labe: a cadea de-a bou. V. taur, vaca, vitel.

CRUCIS, -A, crucisi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre ochi, p. ext. despre oameni) Sasiu; fig. dusmanos. 2. Care se intretaie, se incruciseaza. ◊ Loc. adv. In crucis = in cruce. II. Adv. 1. Intretaindu-se in forma de cruce (I 1). 2. In directie piezisa; oblic. ◊ Expr. Si (in) crucis, si (in) curmezis = in lung si in lat, in toate partile. A se pune (in) crucis si (in) curmezis = a incerca prin toate mijloacele sa se opuna, sa zadarniceasca o actiune. – Cruce + suf. -is.

cird (cirduri), s. n.1. Grup de animale de acelasi fel, turma, multime. – 2. Ceata mare de oameni, multime. – 3. Zbor. – Mr. (girdel’u), megl. card. Sb. krd (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 42; Conev 57), din sl. krudo; cf. bg. kurd, cr. kerd, slov. kerdelo (cf. mr.), rut. kerd, kyrd.Der. cirdui (var. incirdui), vb. (a orindui, a aranja, a pune in ordine; a forma un sir, a se pune la rind; a se asocia, a se imprieteni); incirdosi (var. incordosa), vb. (a face companie, a insoti).

coloana (coloane), s. f. – Stilp cilindric de marmura, piatra, lemn, pentru sustinerea unei cladiri sau pentru infrumusetarea ei. – Mr. culoana. Lat. columna (sec. XVIII) si mai tirziu din fr. colonne; in mr., din it. colonna sau din ngr. ϰολῶνα. Este dublet al lui columna (sec. XIX). – Der. colonada, s. f., din fr. colonnade; colontitlu, s. n. din fr. colonne-titre; incolona, vb. (a pune in rind, a forma o coloana, termen militar).

PRIPAS, pripasuri, s. n. 1. (Inv. si pop.) pui de animal domestic. 2. (Pop.; in loc. adj.) De pripas = a) (despre animale domestice) care rataceste de colo pana colo, fara stapan; p. ext. luat drept zalog, drept garantie (pana la recuperarea pagubei produse in semanaturi straine); b) (despre copii) parasit, abandonat; p. ext. nelegitim; c) (despre oameni) venit din alta parte; strain, venetic. 3. (Reg.) Despagubire platita pentru o vita care a produs stricaciuni in semanaturi straine. – Din sl. pripasu.

TIGAIE ~ai f. 1) Vas de bucatarie rotund, cu fundul plat, cu marginile joase si cu o coada lunga, folosit la prajit. ◊ A se uita cu un ochi la gaie si cu altul la ~ a fi sasiu. 2) Continutul unui asemenea vas. O ~ de cartofi. 3) Mic recipient in care se punea praful de pusca la vechile arme de foc. [G.-D. tigaii] /<sl. tigani

calup (est) si calip (vest) n., pl. uri (turc. kalup, kalyp, d. ar. qalib, forma, calup; ngr. kalupi, bg. kalyp, sirb. kalup. V. calibru). Forma de tinichea de pus cozonacii la copt. Calapod de caciuli s. a. A trage calupu, a´nsela, a pacali. A´nghiti calupu, a fi inselat (V. baslic). Bucata de sapun de rufe turnat in forma patrata (1-4 kgr.) sau si taiat (1 kg.). Fig. Model, forma, tipar: urit calup de om!

capatii (vest) si -ai (est) n., pl. ie (lat. capitaneum, cap, capat, d. caput, cap, ca intii d. antaneus). Ceia ce pui supt [!] cap ca sa dormi, ca perna sau alt-ceva. Partea patului unde se pune perna. Lemn scurt si gros pus supt o lada, un butoi s. a. (V. chezas). Bucata, virf dintr´o prajina, dintr´un drug, dintr´o funie s. a. A da de capatii, a afla, a descurca, a ajunge la un rezultat. A iesi la capatii, a ajunge la rezultat, a sfirsi bine. om fara capatii (perna), vagabond, haimana.

SARCINA, sarcini, s. f. 1. Greutate, incarcatura pe care o duce un om sau un animal; povara. ♦ Apasare, greutate. ♦ Fig. Povara, balast. 2. Legatura (de lemne, de fan, de paie) care poate fi dusa in spinare sau cu bratele. 3. Obligatie, indatorire, raspundere (materiala sau morala). ◊ Expr. A da pe cineva in sarcina cuiva = a da pe cineva in grija cuiva. A pune (ceva) in sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau raspunzator (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Calitate, slujba, rol. 5. Starea femeii gravide; perioada cat o femeie este gravida; graviditate. 6. Marime fizica care produce o stare de solicitare mecanica intr-un corp solid deformabil sau intr-un sistem fizic. ♦ Sarcina electrica = marime scalara ce caracterizeaza proprietatea unui corp de a crea in jurul sau un camp electric sau de a fi actionat atunci cand se afla in campul electric al altui corp. ♦ Putere activa data sau luata de un sistem tehnic generator, transmitator sau transformator de energie. – Lat. sarcina.

CROI2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A taia un material dupa forma si masura indicata sau dupa un contur desenat in prealabil, pentru a obtine piese ce urmeaza a fi asamblate in vederea confectionarii unui obiect. 2. Tranz. A planui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicatii, de planuri etc.; a incepe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciuna. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o sosea etc., inlaturand obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om (facandu-i dungi sau vanatai pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; in expr.) A o croi la fuga = a fugi in cea mai mare graba (spre a scapa de o primejdie). – Din sl. krojiti.

RAU1 adv. (in opozitie cu bine) 1) Contrar regulilor morale; asa cum nu se cuvine; aiurea. ◊ A se pune ~ cu cineva a intra in conflict cu cineva. A sta ~ a o duce greu. A-i merge (cuiva) ~ a nu avea noroc; a avea o viata grea. (E) ~ cu ~, dar mai ~ (e) fara ~ nu este tocmai bine asa cum este, dar poate fi si mai grav, daca vei pierde si ceea ce ai. A-i fi (cuiva) ~ (sau a se simti ~) a) a duce o viata grea; b) a se simti bolnav. A-i sedea (sau a-i sta) ~ a nu i se potrivi; a nu-i sta bine. A i se face (sau a-i veni cuiva) ~ a simti (pe neasteptate) o senzatie de indispozitie fizica. A se avea ~ cu cineva a fi in cearta cu cineva. A se uita ~ la cineva a privi pe cineva cu dusmanie. A-i parea (cuiva) ~ a regreta. 2) Foarte tare. A bate ~ pe cineva. ◊ Cum e mai ~ mai prost nici nu se poate. /<lat. reus

prepune, prepun, vb. III (inv. si reg.) 1. a pune, a aseza inainte. 2. a pune, a aseza in loc; a inlocui. 3. a adauga, a innadi. 4. (fig.) a intreba. 5. (despre texte originale) a copia. 6. (despre opere scrise, texte) a traduce (in alta limba). 7. a presupune, a banui; a suspecta. 8. a nu avea incredere in cineva sau ceva; a se indoi. 9. a prevesti. 10. (despre oameni) a investi, a insarcina cu o anumita functie, misiune; a numi intr-un post. 11. (despre oameni) a cunoaste (de mai inainte). 12. (refl.) a se lasa antrenat la ceva. 13. (despre cereale) a semana a doua oara.

ADUNA, adun, vb. I. I. 1. Tranz. A strange la un loc ceea ce se afla raspandit, imprastiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduce din toate partile; a strange, a concentra. 3. Tranz. si refl. A (se) ingramadi, a (se) ghemui. In ochii mei lacrimi s-aduna (COSBUC). 4. Tranz. A culege (alegand de ici si de colo). Merg s-adune Mure fetele (COSBUC). 5. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. II. Tranz. A totaliza mai multe numere intr-unul singur. III. Tranz. si refl. A (se) apropia unii de altii; a (se) strange formand un singur grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parca a tunat si i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiti unii de altii stransi la un loc. ♦ Refl. A se intalni, a veni deseori in contact cu altii. – Lat. adunare.

STRANSURA, stransuri, s. f. I. 1. Adunare, gramada, multime (stransa la un loc); stransatura. ♦ (Peior.) Oameni lipsiti de valoare; adunatura. ◊ Loc. adj. De stransura = de tot felul; comun, mediocru, improvizat. Oaste de stransura = (in organizarea militara medievala a Moldovei) oaste formata din tarani, targoveti si boieri cu slugile lor, care luptau alaturi de trupele regulate. 2. Plante erbacee care se culeg de pe camp si se pun la pastrare; recolta; nutret. II. Apasare, presare; presiune. – Strans2 + suf. -ura.

A LASA las tranz. 1) A da drumul unui lucru sau unei fiinte tinute strans; a face sa devina liber. ◊ ~ pasarea sa zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sange a face sa curga din corpul cuiva, printr-o incizie, sange. 2) A pune ceva undeva. ~ haina in cui. 3) A da voie (sa se infaptuiasca ori sa aiba loc); a permite; a ingadui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva sa ramana in starea in care se afla. ◊ ~ (pe cineva) in pace a nu deranja pe cineva; a-l lasa sa faca ce vrea. ~ (pe cineva) in voie a da cuiva libertate deplina. 5) A face sa nu se execute ceva la timp. ◊ ~ de azi pe maine a amana mereu ceva. 6) A face sa ramana ceva in urma sa; a transmite prin mostenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua in seama; a nesocoti. ◊ ~ la o parte a nu tine cont. 8) A face sa fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A parasi plecand in alta parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ usa deschisa. /<lat. laxare

DISPONIBILITATE s. f. 1. insusirea, starea a ceea ce este disponibil. 2. lucru de care se poate dispune; rezerva. ♦ ~ati bugetare = sume de bani nefolosite, de care dispune o institutie; ~ monetara = cash. ◊ principiu de drept civil potrivit caruia partile din proces pot dispune de dreptul invocat in fata organului de jurisdictie. ◊ situatie a unui militar care a fost lasat la vatra, dar care poate fi chemat in orice moment sub drapel. ♦ a pune in ~ = a concedia dintr-o functie, dintr-un post. 3. stare sufleteasca in care sentimentele si ratiunea se manifesta neingradit. 4. (lingv.) posibilitate a unui cuvant de a indeplini o functie, de a intra in raport cu alte cuvinte. (< fr. disponibilite)

BALANTA ~e f. 1) Instrument pentru masurarea greutatii (masei) corpurilor, format dintr-un mecanism cu parghie si doua talere, care se echilibreaza cu greutati etalonate; cantar; cumpana. ◊ ~ de precizie (sau analitica) balanta care asigura un inalt grad de precizie a cantaririi. ~ romana balanta cu brate inegale, avand la un capat al parghiei o greutate etalonata, iar la celalalt capat un taler in care se pun obiectele de cantarit. 2) fin. Raport dintre diferiti indicatori economici care trebuie corelati sau echilibrati. ◊ ~ de verificare operatie contabila prin care se controleaza exactitatea inregistrarilor in conturi la o anumita data. ~ comerciala raportul dintre valoarea generala a importului si a exportului unei tari intr-o anumita perioada. 3) la sing. Constelatie din emisfera australa. ◊ Zodia ~ei unul din cele douasprezece sectoare ale zodiacului. [G.-D. balantei] /<fr. balance

UNGHIE ~i f. 1) (la om) Placa cornoasa subtire, care acopera partea de deasupra a capatului degetelor. ◊ A reteza (sau a taia) cuiva ~ile a reduce posibilitatile de actiune (agresive) ale cuiva. A-si manca ~ile a regreta amarnic o imprudenta comisa. A-si manca si de sub ~ a fi foarte zgarcit. Nici cat ii negru sub ~ deloc. A pune cuiva ~a in gat a sili pe cineva sa-si indeplineasca obligatia. 2) (la pasari si la animale) Parte cornoasa si incovoiata a degetelor; gheara. 3): ~a-gaii planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, avand frunze compuse, flori galbene-verzui si fructe pastai. ~a pasarii planta erbacee de padure cu tulpina culcata, avand frunze rotund-cordate si flori albastre, solitare, in forma de pinten. 4) Parghie cu care se manevreaza leasa de pescuit. [G.-D. unghiei; Sil. -ghi-e] /<lat. ungla

copil m., pl. copii, art. copiii (lat. pupillus, dim. d. pupus, fem. pupa, coca, cocuta, infl. de coca 1 sau de o forma lat. copillus, ca columbus-palumbus, porumb. D. rom. vine alb. kopili, pl. kopii, bastard, argat; ngr. kopel, tinar, baiat, servitor; vsl. kopilu, kopelu, bastard; bg. sirb. kopile, bastard. V. coca 1 si pupa 2). Vechi (pl. si copili). Bastard. Azi. Baiat ori fata in primii ani ai vietii; o femeie c´un copil in brate. Fig. om naiv: nu fi copil! Copil adevarat, copil legitim. Copil din flori, bastard. Copil de tita, prunc, copil care suge inca. Copii de casa, odinioara, feciori de boier care erau dati la curtea domneasca si formau garda interioara a ei, in numar de vre-o 500 (V. paj). De copil, de mic, din copilarie; de copil i-a placut cartea. Pl. Urmasi, descendenti (indiferent de etate): a murit fara copii. V. fecior, cocon, ghitan, tinc, prichindel.

Aloidae, denumire purtata de doi giganti, Otus si Ephialtes, fiii lui Poseidon si ai Iphimediei, sotia lui Aloeus. Crescind nemasurat, cei doi frati au pornit sa lupte cu zeii; ca sa ajunga la cer, au pus unul peste altul trei munti: Olympul, Ossa si Pelionul. Au incercat apoi sa pravaleasca muntii in mare si sa inunde uscatul. In cele din urma l-au prins pe Ares si l-au tinut prizonier pina cind Hermes a reusit sa-l elibereze. Miniati de indrazneala lor, zeii i-au pedepsit. Dupa o legenda, ei au fost fulgerati de catre Zeus. Dupa o alta, Artemis, luind chipul unei caprioare, a trecut in goana printre ei intr-o zi, in timp ce se aflau la vinatoare. Cautind s-o doboare, ei s-au ucis reciproc. Pravaliti in Tartarus dupa moarte, au fost apoi inlantuiti, spate in spate, de o coloana. Li se atribuia intemeierea mai multor cetati printre care si Ascra, situata la poalele muntelui Helicon.

CUVANT ~inte n. 1) Unitate de baza a vocabularului constand dintr-un sunet sau un complex de sunete carora le corespund unul sau mai multe sensuri. ◊ Intr-un ~ in rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) in concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate dupa forma, dar diferite din punct de vedere al continutului. 2) Ganduri, idei exprimate prin vorbe; spusa. ◊ A pune un ~ bun a faceo interventie pentru cineva. ~ introductiv text plasat la inceputul unei carti, in care se fac anumite comentarii la carte; prefata; cuvant inainte. A lua ~antul a vorbi in fata unui public. 3) Angajament pe care si-l ia cineva; fagaduiala; promisiune. ◊ A-si tine ~antul (sau a se tine de ~) a indeplini o promisiune facuta. om de ~ om ce nu face promisiuni desarte. 4) Punct de vedere particular; judecata; pozitie; considerent; opinie; parere. A-si spune ~antul. 5) Temei al unei actiuni. ◊ Sub ~ ca... pentru motivul ca... Cu drept ~ pe buna dreptate. /<lat. conventus

Arion, cintaret din Lesbos, care a trait la curtea lui Periander, tiranul cetatii Corinthus. In timp ce se intorcea in patrie invingator si incarcat cu daruri, in urma unui concurs cistigat in Sicilia, marinarii de pe corabia care-l purta au pus la cale uciderea lui ca sa-l prade. Prevenit in somn de catre Apollo de pericolul care-l pindea, Arion a cerut voie echipajului ca, inainte de a muri, sa mai cinte odata. Cind i-au auzit cintecul, delfinii lui Apollo i-au alergat in ajutor. Sarind in apa, el a fost purtat in spate de catre unul dintre ei si a reusit sa ajunga teafar la tarm. Acolo i-a istorisit patania lui Periander. Cind corabia a sosit in port, marinarii si-au primit pedeapsa meritata. Se spunea ca Apollo ar fi transformat atit lira lui Arion cit si delfinul care l-a salvat in doua constelatii.

BUZUNAR ~e n. Saculet cusut la o haina, mai ales pe partea ei interioara, pentru a tine diferite obiecte mici de uz personal (batista, pieptene, portmoneu etc.) sau in scopuri decorative. ◊ De ~ care incape in buzunar; de dimensiuni reduse. Carte de ~ carte de format mic. Ceas de ~ ceas care se poarta in buzunar. Bani de ~ bani pentru cheltuielile individuale ale unei persoane. Hot de ~e hot de lucruri marunte. A da (sau a pune, a plati) din ~ a plati din banii proprii o paguba pentru care nu esti vinovat. A avea (sau a baga) pe cineva in ~ a avea pe cineva in puterea sa. A sta cu mainile in ~ a sta degeaba; a nu face nimic. /<ngr. buzunari

GAINUSA1 ~e f. (diminutiv de la gaina) 1) Pasare salbatica semiacvatica, migratoare, de talia unei prepelite, cu cioc scurt si cu penaj cafeniu-verzui. ◊ ~ de alun pasare sedentara de talia unui porumbel, avand penaj cenusiu cu puncte negre, apreciata pentru carnea ei gustoasa; ierunca. ~ de balta pasare acvatica de talie medie, cu cioc scurt, rosu la baza, avand picioare lungi, verzui, si penaj divers colorat; corla. 2) Insecta de talie medie, cu elitre tari, de culoare bruna-cafenie, care apare la inceputul lunii mai si ataca culturile agricole; carabus; gandac de mai. 3) art. astr. pop. Ansamblu de stele din constelatia Taurului; Closca-cu-pui; Pleiada. /gaina + suf. ~usa



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)