Rezultate din textul definițiilor
LÍNIE, linii, s. f. 1. Trăsătură simplă și continuă (de forma unui fir) făcută pe o suprafață cu tocul, cu creta, cu creionul etc. ♦ (Mat.) Traiectorie descrisă de un punct material într-o mișcare continuă sau de intersecția a două suprafețe. 2. Trăsătură reală sau imaginară care indică o limită, o direcție sau leagă (pe o hartă, pe un plan etc.) diferite puncte în spațiu. ◊ Linie de plutire = nivelul apei pe suprafața exterioară a unei nave în timpul plutirii. ◊ Loc. prep. La (sau în) linia... = în dreptul..., la nivelul... 3. (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru; liniuță. 4. Riglă. 5. Unitate de măsură de lungime folosită în țările românești, egală cu a zecea parte dintr-un deget. 6. (În loc.) În linie = în șir drept, în rând, în aliniere. 7. (Livr.) Rând de cuvinte într-o pagină scrisă. 8. Succesiune, serie a strămoșilor sau a descendenților; filiație. 9. Sistem (sau parte a unui sistem) de fortificații, de adăposturi și de baraje militare destinate să întărească apărarea unui teritoriu, a unui punct strategic etc. ◊ Linie de bătaie (sau de luptă) = desfășurare sistematică a unor forțe militare în vederea luptei; întindere a frontului ocupat de trupele care luptă. Linie de apărare = întărire alcătuită din fortificații și trupe. 10. (Adesea urmat de determinări care arată felul) Ansamblu al instalațiilor și al rețelei de șine pe care circulă trenurile, tramvaiele sau metrourile; porțiune delimitată dintr-o asemenea rețea. 11. Itinerar, traseu (al unui serviciu de transport). ♦ Direcție, sens. 12. Ansamblu de fire, de cabluri etc. care fac legătura între două sau mai multe puncte. ◊ Linie electrică = ansamblul conductelor, dispozitivelor și construcțiilor care asigură transmiterea la distanță a energiei electrice. Linie telefonică (sau de telefon) = ansamblu de conducte care fac legătura între mai multe posturi telefonice sau între posturi și centralele telefonice. Linie telegrafică = totalitatea conductelor și instalațiilor dintre un emițător și un receptor telegrafic. Linie de întârziere = dispozitiv folosit pentru întârzierea semnalelor electrice. ♦ Linie tehnologică = a) organizare a procesului de fabricație, în care operațiile sunt efectuate la locuri de muncă dispuse în ordinea succesiunii operațiilor de fabricare; b) ansamblu de mașini de lucru, instalații și mijloace de transport dintr-o fabrică sau uzină, dispuse în ordinea succesiunii operațiilor prevăzute de procesul tehnologic. Linie automată = complex de mașini-unelte sau agregate care execută în mod automat operațiile de prelucrare a unor piese, organe de mașini, produse etc. și care asigură transportul acestora de la o mașină la alta fără intervenția muncitorului. 13. (Mai ales la pl.) Trăsătură caracteristică ce dă forma, aspectul, caracterul unui obiect, al unui tot, în special al unei figuri; contur, profil. ♦ Fig. Trăsătură fundamentală, punct esențial (ale unei probleme). ◊ Loc. adv. În linii generale (sau mari) = în ansamblu, fără a intra în detalii. 14. Fig. Orientare principală, direcție a unui curent, a unei opinii etc. 15. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Fel, chip, mod; criteriu. Linie de conduită. – Din lat. linea, it. linea, germ. Linie, fr. ligne.

RECAPITULÁ, recapitulez, vb. I. Tranz. A parcurge din nou o lucrare, o expunere etc., insistând asupra punctelor esențiale; a relua o expunere, o lucrare; p. ext. a sintetiza, a rezuma. ♦ A revedea, a trece în revistă, a readuce în memorie, a repeta (o lecție, o materie de învățat etc.). – Din fr. récapituler.

NODÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru locul de intersecție a mai multor căi de comunicație. 2) Care constituie punctul esențial, fundamental al unei probleme. /<fr. nodal

C******L, -Ă adj. Principal, fundamental, esențial. ◊ punct c******l = fiecare dintre cele patru direcții principale după care se determină poziția unui punct de pe glob; numeral c******l = numeral care exprimă un număr întreg abstract sau un număr determinat de obiecte, de ființe etc. // s.n. (Mat.) Număr care exprimă o cantitate; număr natural. [< fr. c******l, it. c******le, cf. lat. c******lis – principal].

JALONÁ vb. I. tr. A marca un aliniament prin jaloane, a pune jaloane. ♦ (Fig.) A trasa în linii mari un plan; a indica punctele esențiale ale unei probleme. [< fr. jalonner].

RECAPITULÁ vb. I. tr. A reveni asupra punctelor esențiale ale unei lucrări, ale unei chestiuni etc.; (p. ext.) a sintetiza, a rezuma. ♦ A revedea, a trece în revistă, a enumera. [< fr. récapituler].

C******L2, -Ă I. adj. principal, fundamental, esențial. ♦ punct ~ = fiecare dintre cele patru direcții principale după care se determină poziția unui punct de pe glob; numeral ~ = numeral care exprimă un număr întreg, abstract sau un număr determinat de obiecte, ființe etc. II. s. n. (mat.) număr care exprimă o cantitate. (< fr. c******l, lat. c******lis)

DEFRIȘÁ vb. tr. 1. a înlătura prin tăiere arborii dintr-o anumită porțiune de pădure; a despăduri. 2. (fig.) a descurca, a lămuri, a limpezi (o problemă); a aborda punctele esențiale, fără a trata fondul. (< fr. défricher)

JALONÁ vb. tr. 1. a marca un aliniament prin jaloane. 2. (fig.) a trasa în linii mari un plan; a indica punctele esențiale ale unei probleme. (< fr. jalonner)

RECAPITULÁ vb. tr. a reveni asupra punctelor esențiale ale unei lucrări, chestiuni etc.; (p. ext.) a sintetiza, a rezuma. ◊ a rememora; a revedea sistematic unele cunoștințe predate anterior. (< fr. récapituler)

C******L, -Ă, c*******i, -e, adj., s. m. I. Adj. Principal, esențial, fundamental. ◊ punct c******l = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, care ajută la determinarea poziției unui punct de pe glob. Numeral c******l = numeral care exprimă un număr întreg abstract sau un număr determinat de obiecte, ființe etc. II. S. m. Titlu din ierarhia bisericii catolice, purtat de înalții demnitari care alcătuiesc consiliul papei și dintre care se alege noul papă; persoană care poartă acest titlu. ♦ (Adjectival; în sintagma) Roșu c******l = roșu purpuriu. – Din fr. c******l, lat. c*******is.

STRATÉGIC, -Ă, strategici, -ce, adj. Care ține de strategie, privitor la strategie. ◊ Hartă strategică = hartă militară utilizată în conducerea războiului. ♦ (Despre locuri, drumuri, poziții) Care are însemnătate pentru acțiunile militare de război; care favorizează desfășurarea operațiilor militare. ♦ Foarte important, esențial din punctul de vedere al strategiei (2). ♦ Potrivit, oportun (într-o împrejurare dată). – Din fr. stratégique.

STRATÉGIC, -Ă adj. De strategie; referitor la strategie. ♦ Hartă strategică = hartă militară făcută la o scară mică și cu însemnări de importatnță strategică. ♦ Conform regulilor strategiei. ♦ Foarte important, esențial din punctul de vedere al strategiei. [Cf. fr. stratégique].

C******L2, -Ă, c*******i, -e, adj. Principal, esențial, fundamental. ◊ punct c******l = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, care ajută la determinarea poziției unui punct pe glob. Numeral c******l = numeral care exprimă un număr întreg abstract sau un număr determinat de obiecte, ființe etc. – Fr. c******l (lat. lit. c*******is).

capitál, -ă adj. (lat. capitalis, d. caput, cap). esențial, fundamental: punct capital. Care e maĭ important: oraș capital, urbe capitală (saŭ numaĭ capitală, s. f.). Care aduce tăĭerea capuluĭ, adică moartea: crimă capitală. Literă capitală, majusculă. S. n., pl. e și urĭ. Lucru esențial. Capete sumă [!] care aduce procent: un capital de 100 de francĭ aduce un procent de 5 francĭ. Fondurile uneĭ societățĭ de exploatare. Avere pe care o posezĭ: capital de ideĭ (Dim. fam. căpitălaș n., pl. e). S. f., pl. e Orașu în care rezidă guvernu uneĭ țărĭ, prefectu unuĭ județ ș. a.

PIVÓT, (1, 2, 3) pivoturi, s. n., (4) pivoți, s. m. 1. S. n. (Tehn.) Fus de formă cilindrică, tronconică, conică etc., care se rotește ori alunecă într-un lagăr la care sarcina acționează în direcția axului. 2. S. n. Rădăcină principală, verticală, îngroșată a unor plante ca morcovul, sfecla etc. 3. S. n. Fig. Element, punct de sprijin esențial care asigură desfășurarea unei activități sau a unui proces. 4. S. m. Spec. (Mil.) Militarul în raport cu care se execută mișcarea unei formații. ♦ (Sport) Jucător cu atribuții bine precizate, care acționează ca vârf de atac, la unele jocuri cu mingea. – Din fr. pivot.

PIVÓT s.n. 1. Piesă metalică rotunjită la capăt, care susține un corp solid și care îl ajută să se întoarcă, să se poată roti; (spec.) capăt al axului unui sistem tehnic care se sprijină pe lagăr. ♦ Cui conic introdus în canalul unui dinte pentru a susține coroana. ♦ (Fig.) Centru, punct de sprijin esențial. ♦ Întoarcere pe un picior la jocul de baschet pentru a se plasa cu spatele spre adversarul atacant. 2. Rădăcină în formă de fus fără ramificații. // s.m. Jucător, de obicei înalt, care acționează ca vârf de atac, la baschet sub panoul advers, iar la handbal în semicercul de șase metri. [Pl. -oturi, (s.m.) -oți. / < fr. pivot].

PIVÓT I. s. n. 1. piesă metalică rotunjită la capăt, care susține un corp solid și îl ajută să se rotească; capăt al axului unui sistem tehnic care se sprijină pe lagăr. ◊ cui conic introdus în canalul unui dinte pentru a susține coroana. 2. (fig.) centru, punct de sprijin esențial. ◊ întoarcere pe un picior la baschet pentru a se plasa cu spatele spre adversarul atacant. 3. rădăcină în formă de fus fără ramificații. II. s. m. jucător (înalt) care acționează ca vârf de atac, la baschet sub panoul advers, iar la handbal în semicercul de șase metri. (< fr. pivot)

I s. m. invar. 1. A unsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (vocala cea mai închisă, nerotunjită, din seria anterioară). ◊ Expr. A pune punctul pe i = a reda esențialul într-o discuție, a sublinia concluzia, faptele semnificative. 2. (LOG.) Simbol pentru judecata particular-afirmativă. 3. Cifră romană având valoarea unu (1). 4. Simbol chimic pentru iod.

I1 s. m. invar. A unsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (cea mai închisă (8) vocală, nerotunjită (2), din seria anterioară (3)). ◊ Expr. A (nu) pune punctul pe i = a (nu) reda esențialul într-o discuție, a (nu) sublinia faptele semnificative.

C******L1 ~ă (~i, ~e) 1) Care este deosebit de important; principal; esențial; fundamental; substanțial; primordial. Schimbări ~e. 2): punct ~ fiecare din cele patru direcții principale ale orizontului, care servesc drept punct de reper pentru orientarea în spațiu. 3): Numeral ~ numeral care exprimă un număr întreg sau un număr determinat de obiecte. /<germ. Kardinal, fr. c******l

NUÁNȚĂ s.f. 1. Fiecare dintre varietățile, dintre gradele prin care trece o culoare fără a-și pierde calitățile specifice. 2. (Fig.) Diferență ușoară (aproape imperceptibilă) între două lucruri de același gen. ♦ (Muz.) Varierea execuției din punctul de vedere al intensității sonore. 3. Ceea ce reprezintă o conotație, un adaos la caracterul esențial, de bază. [Pron. nu-an-. / < fr. nuance].

TOT3 n. 1) Ansamblu complet din punct de vedere al părților componente. Un ~ organic. 2) fig. Ansamblu de lucruri, fenomene etc. existente în realitate. 3) mai ales art. Lucru esențial (în raport cu celelalte). Știința e ~ul.Aici e ~ul prin aceasta se explică tot; în aceasta constă tot. /<lat. totus

EPICÉNTRU ~e n. 1) punct de pe suprafața pământului, situat deasupra focarului unui cutremur de pământ, unde intensitatea zguduirii este maximă. 2) Proiecție pe suprafața pământului a centrului unei explozii nucleare. 3) fig. Parte esențială în procesul desfășurării unei activități, a unei acțiuni sau a unui eveniment. [Sil. e-pi-cen-tru] /<fr. épicentre

PRINCIPÁL, -Ă adj. 1. Cel mai însemnat, de căpetenie, de frunte. 2. Propoziție principală (și s.f.) = propoziție care nu depinde din punct de vedere gramatical de altă propoziție dintr-o frază și care are, la rândul ei, subordonate. // s.n. (Art.) Ceea ce are o deosebită importanță, ceea ce este esențial. [< fr. principal, it. principale, lat. principalis].

SFÉRĂ s.f. 1. (Geom.) Suprafață ale cărei puncte sunt egal depărtate de un punct dat, numit centru; corp geometric mărginit de o astfel de suprafață. ♦ Obiect având această formă; glob. 2. Regiune cerească unde se mișcă aștrii; boltă cerească. 3. (Fig.) Domeniu, cuprins, limite. ♦ Sferă de influență = întindere, teritoriu, mediu etc. în cuprinsul căruia se exercită influența cuiva sau a ceva. ♦ Mediu (social). 4. (Log.) Totalitatea obiectelor sau indivizilor la care se referă caracterele esențiale ale unei noțiuni. [Pl. -re. / cf. lat. sphaera, gr. sphaira, fr. sphère, it. sfera].



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)