Rezultate din textul definițiilor
INTEROGA, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva intrebari insistente; a chestiona; spec. a pune intrebari unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.
INTERVIU, interviuri, s. n. Convorbire intre o personalitate politica, culturala etc. si un ziarist, in cursul careia acesta ii pune intrebari spre a afla parerile personalitatii in diverse probleme (de actualitate), in vederea publicarii lor in presa sau a difuzarii lor la radio si televiziune; p. ext. text al acestei convorbiri, aparut in presa sau difuzat prin radio si televiziune. – Din engl., fr. interview.
INTREBA, intreb, vb. I. 1. Tranz. si refl. (recipr.) A(-si) pune intrebari, in scopul de a afla un raspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Intreaba-ma sa te intreb, se spune cuiva care cere o informatie despre un lucru asupra caruia nici cel intrebat nu stie mai mult. 2. Tranz. si intranz. (Urmat de determinari introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vesti sau lamuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A intreba (pe cineva) de sanatate = a se interesa de starea in care se afla cineva; a intra in vorba cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva intrebari pentru a-i evalua, din raspunsuri, nivelul cunostintelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).
INTERVIU ~ri n. 1) Convorbire in decursul careia un jurnalist pune intrebari unei persoane asupra unui subiect cu intentia de a publica in presa sau de a difuza la radio, televiziune aceasta convorbire. 2) Textul unei astfel de convorbiri (publicat in presa sau difuzat la radio, televiziune). /<engl., fr. interview
CHESTIONA vb. I. tr. A pune intrebari, a intreba. [Pron. -ti-o-. / < fr. questionner].
INTEROGA vb. I. tr. A pune intrebari; a examina (elevi). ♦ A supune (pe cineva) la interogatoriu. [P.i. 3,6 -gheaza. / < lat., it. interrogare, fr. interroger].
INTERPELA vb. I. tr. A pune intrebari cuiva asupra unei chestiuni; a face o interpelare parlamentara. [< fr. interpeller, it., lat. interpellare].
INTERVIU s.n. 1. Convorbire intre o personalitate politica, culturala etc. si un ziarist, in cursul careia acesta ii pune intrebari spre a afla parerea personalitatii in diverse probleme, in vederea difuzarii prin intermediul presei sau radio-televiziunii; (p. ext.) textul convorbirii publicat in ziar. 2. Convorbire a unui sociolog-anchetator cu persoana sau persoanele supuse cercetarii sociologice. [< engl., fr. interview].
INTEROGA vb. tr. 1. a pune intrebari; a examina (elevi, studenti). 2. a supune unui interogatoriu. (< fr. interroger, lat. interrogare)
INTEROGATORIU, interogatorii, s. n. Totalitatea intrebarilor puse de judecator unei parti implicate intr-un proces si a raspunsurilor date de aceasta, care contribuie la rezolvarea cazului; (concr.) act in care sunt consemnate aceste intrebari si raspunsuri. – Din fr. interrogatoire.
CHESTIONAR ~e n. 1) Serie de intrebari puse dupa o anumita metoda in vederea realizarii unei anchete. 2) Formular in care este inscrisa aceasta serie de intrebari. [Sil. -ti-o-] /<fr. questionnaire
INTEROGATORIU ~i n. 1) Totalitate a intrebarilor puse unui inculpat sau impricinat si a raspunsurilor la ele in cadrul unui proces judecatoresc. 2) Document in care se inregistreaza aceste intrebari si raspunsuri. /<lat. interrogatorius, fr. interrogatoire
INTEROGATORIU s.n. Totalitatea intrebarilor puse de catre judecator unei parti implicate in proces si a raspunsurilor date de acesta; actul care consemneaza aceste intrebari si raspunsuri. [Pron. -riu. / cf. fr. interrogatoire, it. interrogatorio].
INTEROGATORIU s. n. totalitatea intrebarilor puse de catre judecator unei parti implicate in proces si a raspunsurilor date; actul care consemneaza. (< fr. interrogatoire)
VERB s. n. 1. parte de vorbire flexibila care exprima o actiune sau o stare. 2. (poet.; sg.) cuvant, mijloc de exprimare; limbaj. 3. (inform.) parte a unei instructiuni care precizeaza intrebarile puse unui ordinator. (< fr. verbe, lat. verbum)
CHESTIONA, chestionez, vb. I. Tranz. A pune cuiva intrebari in legatura cu o anumita problema. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. questionner.
ISCODI, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva cu de-amanuntul (si in ascuns) pentru a afla un secret, adevarul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva intrebari insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A nascoci, a inventa un lucru; a scorni, a plasmui. – Din sl. ischoditi.
ISCODITOR, -OARE, iscoditori, -oare, adj. 1. Care cauta sa patrunda cu mintea, sa afle, sa observe cu de-amanuntul; care spioneaza. ♦ (Adverbial) Banuitor. 2. Care pune cuiva intrebari insistente pentru a se informa, care cauta sa descoasa pe cineva. 3. Care inventeaza; nascocitor. – Iscodi + suf. -tor.
DESCOASE, descos, vb. III. 1. Tranz. si refl. A (se) desface din cusaturi. 2. Tranz. Fig. A pune cuiva intrebari multe si insistente pentru a afla anumite lucruri; a iscodi. ♦ A analiza amanuntit o problema sau o situatie pentru a o intelege. [Perf. s. descusui, part. descusut] – Des1- + coase.
INTEROGATIE s.f. (Rar) Interogare, intrebare. ♦ Figura de stil constand in a pune o intrebare unui interlocutor determinat, fara a astepta insa un raspuns. [Gen. -iei, var. interogatiune s.f. / cf. lat. interrogatio, fr. interrogation].
CHESTIONA vb. tr. a pune cuiva intrebari; a interoga. ◊ a examina. (< fr. questionner)
INTEROGATIE s. f. 1. interogare. 2. figura de stil constand in a pune o intrebare unui interlocutor determinat, fara a astepta un raspuns. (< fr. interrogation, lat. interrogatio)
CHESTIONA, chestionez, vb. I. Tranz. A pune cuiva intrebari pentru a-l face sa spuna ceea ce stie in legatura cu o anumita problema. [Pr.: -ti-o-] – Fr. questionner.
intrebare, intrebari, s. f. Actiunea de a (se) intreba. ◊ Semnul intrebarii = semn de punctuatie care se pune la sfarsitul unui enunt interogativ. ♦ Problema, chestiune. ♦ Indoiala, incertitudine. – V. intreba.
intrebare ~ari f. 1) v. A INTREBA. 2) Vorbire adresata cuiva cu scopul de a capata un raspuns; adresare care cere raspuns. A pune cuiva o ~. ◊ ~area n-are suparare (sau ~area vina n-are) se spune pentru a sublinia ca nu este rau sa intrebi daca te indoiesti de ceva. Semnul ~arii semnul „?” care se pune la sfarsitul propozitiilor interogative. 3) rar Tema sau imprejurare care preocupa pe cineva si necesita atentie; chestiune; problema. /v. a intreba
CHESTIUNE s. 1. v. problema. 2. problema. (~ care se pune este urmatoarea ...) 3. afacere, interese (pl.), problema, treaba, (pop. si fam.) daravera, (reg.) tamja, (inv.) negot. (Si-a rezolvat toate ~ile.) 4. lucru, poveste, pricina, problema, socoteala, treaba, (inv.) madea, (rusism inv.) predmet. (S-a lamurit ~ aceea?) 5. v. intamplare. 6. v. intrebare.