Rezultate din textul definițiilor
GENERATOR, -OARE, generatori, -oare, adj., subst. I. Adj. Care genereaza, produce, determina ceva. II. S. f. Linie dreapta care genereaza prin deplasarea in spatiu (pe o traiectorie curba) o suprafata riglata. III. S. n. 1. Aparat, masina sau instalatie care serveste la producerea unei forme de energie, folosind energie de o alta forma. ◊ Generator cuantic = generator sau amplificator de radiatii electromagnetice care functioneaza pe baza fenomenului de emisie stimulata a radiatiilor. Generator de zgomot = dispozitiv electronic care produce o tensiune de zgomot (de obicei aleator) spre a fi folosita in masuratori. Generator de aeroioni = aeroionizator. 2. Aparat sau instalatie care serveste la producerea unui fluid sau a unei suspensii fluide. – Din fr. generateur, lat. generator, -oris.
INFRAROSU, -IE, infrarosii, adj., s. n. 1. Adj. (In sintagma) Radiatii infrarosii = radiatii electromagnetice invizibile, penetrante, cu efect termic pronuntat, situate in spectru intre limita rosie a domeniului luminii vizibile si microundele radioelectrice. 2. S. n. Domeniu spectral al radiatiilor infrarosii, situat intre limita rosie a spectrului vizibil si radiatiile hertziene. – Infra-+rosu (dupa fr. infrarouge).
IRADIERE, iradieri, s. f. Actiunea de a iradia si rezultatul ei. ♦ (Fiz.) Expunere a unui corp, a unui material etc. la actiunea unui flux de fotoni sau de particule. ♦ (Med.) Expunere a organismului la actiunea unor radiatii electromagnetice, radioactive, de obicei in scopuri terapeutice. ♦ Expunere accidentala a organismului la radiatiile substantelor radioactive, urmata de tulburari organice. ♦ (Med.; Fiziol.) Raspandire a unei e*******i sau inhibitii de la un centru nervos la altul. ◊ Iradiere dureroasa = propagare a durerii de-a lungul unui nerv. [Pr.: -di-e-] – V. iradia.
IRASER s. n. Generator cuantic care produce radiatii electromagnetice in domeniul infrarosu. [Pr. si: ireizar] – Din engl. eraser.
ULTRASCURT, -A, ultrascurti, -te, adj. 1. Care este foarte scurt. 2. (In sitagma) Raze ultrascurte (si substantivat, f. pl.) = radiatii electromagnetice cu lungimi de unda foarte scurte, utilizate in radiofonie, in medicina etc. – Ultra- + scurt. (2 dupa fr. ultra-court).
RADIOACTIVITATE s. f. 1. Proprietate a unor elemente cu atomii grei (radiu, uraniu etc.) de a emite, prin dezagregare spontana, unele radiatii corpusculare (si radiatii electromagnetice). 2. Disciplina care studiaza aceste proprietati si elemente care tin de ele. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioactivite, germ. Radioaktivitat.
OPAC2, -A, opaci, -ce, adj. 1. Prin care nu poate trece lumina, lipsit de transparenta, nestraveziu. ♦ Care nu permite trecerea unei radiatii electromagnetice sau corpusculare. ♦ Lipsit de stralucire, intunecat. 2. Fig. Cu orizont marginit, ingust la minte, obtuz. – Din fr. opaque, lat. opacus.
ECRAN, ecrane, s. n. 1. Suprafata mata, de obicei alba, de panza, de hartie etc., intinsa vertical, pe care se proiecteaza imagini produse de aparate de proiectie, folosita in cinematografie, in laboratoare etc.; p. ext. cinematograf. ◊ Ecran cinematografic = ansamblu format din carcasa, rama si ecranul propriu-zis, confectionat din panza acoperita cu o solutie speciala. Micul ecran = televizor; p. ext. televiziune. Ecran luminescent = perete de sticla, plan sau usor curbat, acoperit cu un strat care devine luminescent in punctele de incidenta cu fasciculele de radiatii electromagnetice, folosit in tuburile catodice, in instalatii de raze X etc. 2. (Tehn.) Perete sau invelis de protectie impotriva anumitor actiuni fizice. – Din fr. ecran.
SPECTRAL, -A, spectrali, -e, adj. 1. Care apartine spectrului (1), privitor la spectru; de culoarea spectrului; ca de spectru. ◊ Analiza spectrala = metoda de identificare a diferitelor elemente dintr-un corp cu ajutorul analizei spectrului luminii emise de corp. Instrument spectral = instrument optic folosit pentru a obtine dispersarea unei radiatii electromagnetice compuse in radiatiile monocromatice componente. 2. Cu aspect de fantoma; fantomatic. – Din fr. spectral.
TRANSLUCID, -A, translucizi, -de, adj. Care este partial transparent, putand fi strabatut de un fascicul de radiatii electromagnetice, mai ales de un fascicul de raze de lumina, pe care le imprastie partial, astfel incat, privind prin corpul sau mediul respectiv, nu pot fi distinse contururile sau detaliile obiectelor aflate de partea opusa. – Din fr. translucide, lat. translucidus.
TRANSPARENT, -A, transparenti, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care poate fi strabatut de radiatii electromagnetice (mai ales de lumina), fara ca acestea sa fie absorbite sau difuzate; prin care se poate vedea clar, care lasa sa se vada limpede conturul si detaliile obiectelor aflate de partea opusa; straveziu. ♦ Fig. Diafan, subtire, delicat; firav. 2. Fig. Care poate fi usor inteles sau ghicit; limpede, clar. II. S. n. Foaie de hartie cu linii groase, paralele, care se asaza dedesubtul hartiei de scris, pentru a inlesni scrierea in randuri drepte. – Din fr. transparent, lat. transparens, -ntis.
RADIOMETRU ~e n. 1) Aparat pentru masurarea intensitatii radiatiilor provenite de la surse radioactive. 2) Aparat pentru masu-rarea presiunii exercitate de radiatia sonora. 3) Aparat pentru masurarea energiei unor radiatii electromagnetice. [Sil. -di-o-] /<fr. radiometre
ULTRASCURT ~ta (~ti, ~te) Care este foarte scurt. ◊ Raze ~te radiatii electromagnetice cu lungimi de unda foarte scurte, utilizate in radiofonie, medicina etc. /ultra- + scurt
ULTRAVIOLET ~ta (~ti, ~te) (despre radiatii electromagnetice) Care are lungimea de unda mai mica decat cea a radiatiilor violete vizibile. Raze ~te. [Sil. -vi-o-] /<fr. ultraviolet
LASER s.n. Dispozitiv, amplificator cuantic de radiatii electromagnetice vizibile, foarte intense si inguste, cu mare directivitate, folosit in telecomunicatii, metalurgie etc. [Pl. -re, (s.m.) -ri. / < engl.., fr. laser, cf. engl. l(ight) a(mplification by) s(timulated) e(mission of) r(adiation) – amplificare a luminii prin stimularea emisiunii radiatiei].
ULTRAVIOLET, -A adj. Raze ultraviolete (si s.f. pl.) = radiatii electromagnetice invizibile, asemanatoare luminii, dar de o frecventa mai mare, situate in spectru dincolo de violet. // s.n. Domeniu spectral corespunzator radiatiilor ultraviolete. [Pron. -vi-o-. / cf. fr. ultraviolet].
VIZIBIL, -A adj. Care se vede, se poate vedea. ♦ (Fiz.) Spectru vizibil = domeniu de radiatii electromagnetice vizibile cu ochiul omenesc; spectru de lumina care se vede cu ochiul liber. ♦ (Fig.) Vadit, clar, evident; incontestabil. [Cf. fr. visible, lat. visibilis].
REFRACTIE s.f. Fenomenul de deviere a unei raze luminoase ori sonore sau a unei unde electromagnetice care strabate medii transparente (de densitati) diferite. ♦ Indice de refractie = numar care reprezinta catul dintre viteza unei radiatii electromagnetice in vid si viteza ei in mediul respectiv din care provine. [Gen. -iei, var. refractiune s.f. / cf. fr. refraction, germ. Refraktion].
ULTRASCURT, -A adj. 1. Foarte scurt. 2. Raze ultrascurte (si s.f.pl.) = radiatii electromagnetice cu lungimi de unda foarte scurte, utilizate in radiofonie, in medicina etc. [< ultra- + scurt, dupa fr. ultra-court].
DEPOLARIZA vb. tr. 1. a micsora gradul de polarizare a luminii (sau a altei radiatii electromagnetice). 2. a impiedica inductia si polarizatia electrica a unui corp. ◊ a frana sau a micsora polarizarea electrozilor. (< fr. depolariser)
FLUORESCENTA s. f. proprietate a unor substante de a emite lumina sub influenta unor radiatii electromagnetice. (< fr. fluorescence)
GENERATOR, -OARE I. adj. care genereaza, produce, determina ceva. II. s. n. 1. aparat, masina, instalatie care transforma o forma de energie in alta. 2. aparat, instalatie care produce un fluid. ♦ ~ cuantic = generator sau amplificator de radiatii electromagnetice (laser, maser etc.) bazat pe fenomenul de emisiune stimulata a radiatiei. III. s. f. (mat.) dreapta prin a carei deplasare in spatiu se naste o suprafata plana sau curba. (< fr. generateur, lat. generator)
INFRAROSU, -IE I. adj. radiatii ĩi = radiatii electromagnetice invizibile, penetrante, in spectru dincolo de limita rosie a domeniului vizibil. II. s. n. domeniu spectral al radiatiilor infrarosii. (dupa fr. infrarouge)
IRASER [IREIZAR] s. n. generator cuantic care produce radiatii electromagnetice in domeniul infrarosu. (< engl. eraser)
PULSAR s. n. obiect ceresc galactic, sursa de radiatii electromagnetice pulsante, detectate datorita scintilatiei, cu ajutorul telescoapelor optice. (< engl., fr. pulsar)
REFRACTIE s. f. deviere a unui fascicul de radiatii luminoase, sonore sau a unei unde electromagnetice care strabate medii transparente (de densitati) diferite. ♦ ~ astronomica = deviere a razei de lumina a unui astru de la directia rectilinie, datorita refractiei sale in atmosfera terestra; indice de ~ = numar, catul dintre viteza unei radiatii electromagnetice in vid si viteza ei in mediul din care provine. (< fr. refraction, lat. refractio)
ULTRASCURT, -A adj. 1. foarte scurt. 2. raze e (si s. f. pl.) = radiatii electromagnetice cu lungimi de unda foarte scurte, utilizate in radiofonie, in medicina etc. (dupa fr. ultra-court)
ULTRAVIOLET, -A I. adj. (despre radiatii electromagnetice; si s. f. pl.) a caror lungime de unda se situeaza dincolo de extremitatea violeta a spectrului. II. s. n. domeniu spectral corespunzator radiatiilor ultraviolete. (< fr. ultraviolet)
VIZIBIL, -A adj. 1. care se vede, care poate fi vazut. ♦ (fiz.) spectru ~ = domeniu de radiatii electromagnetice vizibile cu ochiul omenesc. 2. (fig.) vadit, clar, evident; incontestabil. (< fr. visible, lat. visibilis)
ACTINOMETRIE s. f. Capitol al fizicii care se ocupa cu masurarea si studiul radiatiilor electromagnetice (solare, terestre, atmosferice). – Din fr. actinometrie.
ACTINOMETRU, actinometre, s. n. Aparat care serveste la masurarea intensitatii radiatiilor electromagnetice din atmosfera. – Din fr. actinometre.
ULTRAVIOLET, -A, ultravioleti, -te, adj. (Despre radiatiile electromagnetice; si substantivat, f. pl.) Care are lungimea de unda mai mica decat lungimea de unda minima a radiatiilor vizibile. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. ultraviolet.
MASER, masere, s. n. 1. (Fiz.) Dispozitiv pentru amplificarea microundelor prin emisia stimulata a radiatiei electromagnetice de lungime de unda corespunzatoare. 2. Proces de generare si amplificare a microundelor. – Din engl. maser.
FOTON, fotoni, s. m. (Fiz.) Particula elementara a radiatiei electromagnetice care poseda energie si impuls si care nu poate exista in stare de repaus. – Din fr. photon.
POLARIZATIE, polarizatii, s. f. Stare a unui corp sau a unui sistem fizic care prezinta proprietatea de polaritate sau care a suferit o polarizare. ◊ Polarizatie electrica = stare a unui corp sau a unui sistem fizic care poseda cel putin doi poli electrici (plus si minus). Polarizatia luminii = stare a unui fascicul luminos in care toate radiatiile electromagnetice componente au aceeasi directie de oscilatie. Polarizatie cromatica = ansamblul figurilor de interferenta, colorate viu, obtinute la cercetarea in lumina polarizata a unui cristal birefringent cu ajutorul unui polariscop. ♦ Marime vectoriala care caracterizeaza starea de polarizatie a unui corp sau a unui mediu. – Din fr. polarisation.
OPTOELECTRONICA s. f. Ramura a electronicii care se ocupa de producerea, masurarea si folosirea radiatiei electromagnetice din domeniul optic, precum si de conversia acestei radiatii in semnal electric. – Din fr. optoelectronique.
SPECTRU, spectre, s. n. 1. Ansamblu de valori fizice pe care le poate lua, in conditii determinate, o marime data. ♦ Ansamblul imaginilor obtinute prin descompunerea, cu un instrument optic, a radiatiei electromagnetice complexe. ♦ Totalitatea liniilor de fluid in miscare, a liniilor de camp dintr-un magnet etc. ♦ Totalitate a radiatiilor electromagnetice ale unui corp ceresc, dispuse in functie de lungimea lor de unda sau de frecventa (si inregistrate). 2. Fantasma, fantoma. ♦ Fig. Ceea ce produce ingrijorare, spaima; pericol iminent. – Din fr. spectre, germ. Spektrum.
RADIO1- Element de compunere care indica referirea unei marimi, a unui aparat etc. la radiatia electromagnetica si care serveste la formarea unor substantive. [Pr.: -di-o] – Din fr. radio-.
RADIO2, radiouri, adj. invar., s. n. I. Adj. invar. 1. Referitor la radioreceptoare. 2. Referitor la emisiunile difuzate prin radio2 (2). 3. Referitor la radiatia electromagnetica, de radiatie electromagnetica. II. S. n. 1. Instalatie de transmitere a sunetelor prin unde electromagnetice, cuprinzand aparatele de emisiune si pe cele de receptie. 2. Spec. Aparat de receptie radiofonica; radioreceptor. 3. Sistemul si activitatea de difuzare a programelor de stiri, de muzica etc. prin radio2 (2). 4. Institutie care dirijeaza si coordoneaza problemele referitoare la radio2 (I,3) [Pr.: -di-o] – Din fr. radio, germ. Radio.
EMISIUNE ~i f. 1) v. A EMITE. 2) Producere a unei radiatii (electromagnetice, acustice etc.) in mediul inconjurator. 3) Program transmis prin radio sau prin televiziune. 4) Punere in circulatie (de catre stat sau de catre o banca etc.) a banilor, a hartiilor de valoare, sau a unor serii de marci postale. [G.-D. emisiunii; Sil. -si-u-] /<fr. emission, lat. emissio, ~onis
GAMA f. 1) Numele celei de-a treia litere din alfabetul grecesc. 2): radiatie ~ radiatie electromagnetica cu o mare putere de patrundere. /<fr. gamma
LUCOARE ~ori f. inv. 1) radiatie electromagnetica, emisa de unele corpuri luminescente sau incandescente, care, actionand asupra retinei ochiului, permite ca lumea inconjuratoare sa fie vizibila; lumina. 2) fig. Sursa care lumineaza spiritul. /<lat. lucor, ~oris
LUMINA ~i f. 1) radiatie electromagnetica, emisa de un corp incandescent sau luminescent, care actioneaza asupra ochilor facand vizibila lumea inconjuratoare. ~a soarelui. ◊ A se face ~ a se face ziua. Pe ~ la lumina zilei; dupa ce s-a luminat de ziua sau inainte de a insera. A vedea ~a zilei a) a avea vedere; b) a se naste. A vedea ~a tiparului a aparea de sub tipar. (Limpede) ca ~a zilei absolut clar; de netagaduit. 2) Sursa, izvor care lumineaza. ◊ A aprinde ~a a aprinde ceva de luminat. ~ electrica iluminare pe baza de energie electrica. 3) Deschizatura din mijlocul irisului prin care patrunde radiatia electromagnetica a corpurilor incandescente sau luminescente; pupila. ~a ochilor. 4) fig. Desteptare a mintii. ◊ A se face ~ in capul (sau mintea) cuiva a deveni clar. 5) Deschidere libera intr-o constructie. [G.-D. luminii] /Probabil din lume
RAZA ~e f. 1) Fascicul ingust de lumina care porneste de la o sursa de lumina sau de la un obiect stralucitor. ~e solare. ◊ O ~ de speranta fapt pozitiv care, desi, neinsemnat, da curaj. 2) la pl. fiz. Flux de particule sau de energie a oscilatiilor electromagnetice; radia-tie electromagnetica. ~e Rontgen. 3) mat. Segment de dreapta care uneste un punct al circumferintei cercului sau al suprafetei sferei cu centrul acestora. 4) Limita pana la care se extinde ceva. ~ de influenta. 5) Fiecare dintre fofezele unei vartelnite. [G.-D. razei] /<lat. radia
RADIESTEZIE s.f. Facultatea de a percepe radiatiile electromagnetice. [Gen. -iei, var. radioestezie s.f. / < fr. radiesthesie, cf. lat. radius – raza, gr. aisthesis – senzatie].
SPECTRU s.n. 1. Ansamblul radiatiilor de frecvente diferite care alcatuiesc o radiatie electromagnetica complexa. ◊ Spectru atomic = spectru creat prin tranzitii electronice in atomii elementelor; spectru molecular = spectru creat prin tranzitii intre nivelele energetice ale moleculelor aflate in stare libera. ♦ Ansamblu de valori pe care le poate lua o anumita marime in conditii determinate. 2. Totalitatea radiatiilor electromagnetice ale unui corp ceresc dispuse in functie de lungimea lor de unda sau de frecventa. ◊ Spectru solar = spectrul radiatiei emise de Soare. 3. Fantoma, vedenie, fantasma. ♦ (Fig.) Ceea ce produce spaima; pericol iminent. 4. Spectru floristic = raportul cantitativ, exprimat in procente, dintre familiile de plante care formeaza flora unui anumit teritoriu. [Pl. -re, (s.m.) -ri. / cf. fr. spectre, lat. spectrum].
BOLOMETRU s.n. Instrument foarte sensibil pentru masurarea intensitatii radiatiilor electromagnetice, in special a celor din domeniul infrarosu. [< fr. bolometre].
ACTINOMETRIE s. f. disciplina care studiaza radiatiile electromagnetice din atmosfera. ◊ masurare a radiatiilor din atmosfera. (< fr. actinometrie)
BOLOMETRU s. n. 1. aparat foarte sensibil pentru determinarea intensitatii radiatiilor electromagnetice. 2. instrument pentru masurarea fluxurilor de radiatii termice. 3. aparat cu care se masoara stralucirea aparenta a stelelor. (< fr. bolometre)
FOTONUCLEAR, -A adj. referitor la actiunea radiatiilor electromagnetice pe nucleul unui atom. (< fr. photonucleaire)
RADIO2 I. s. n. 1. instalatie de transmitere si de receptie a sunetelor cu ajutorul undelor electromagnetice; aparat de emisie si de receptie folosit in acest scop. 2. sistemul si activitatea de difuzare a programelor prin radio2 (I, 1). 3. institutie care dirijeaza problemele referitoare la radio2 (I, 1, 2). II. adj. inv. 1. referitor la radioreceptoare. 2. referitor la emisiunile difuzate prin radio2 (I, 1). 3. referitor la radiatia electromagnetica. (< fr. radio, germ. Radio)
RADIOESTEZIE s. f. facultate a unor persoane de a percepe radiatiile electromagnetice emise de anumite corpuri. (dupa fr. radiesthesie)
RADIOSEMNAL s. n. semnal relativ la radiatiile electromagnetice din afara galaxiilor. (dupa engl. radio-signal)
RADIOSPECTROSCOPIC, -A adj. referitor la undele radio si la radiatiile electromagnetice emise de astre. (< radio1- + spectroscopic)
SPECTRU s. n. 1. ansamblu de valori pe care le poate lua o anumita marime in conditii determinate. ◊ ansamblul radiatiilor de frecvente diferite cu o radiatie electromagnetica complexa. ♦ ~ atomic = spectru prin tranzitii electronice in atomii elementelor; ~ molecular = spectru prin tranzitii intre nivelele energetice ale moleculelor in stare libera. ◊ totalitatea aspectelor sub care se prezinta ceva. 2. totalitatea radiatiilor electromagnetice ale unui corp ceresc dispuse in functie de lungimea lor de unda sau de frecventa. ♦ ~ solar = spectrul radiatiei emise de Soare. 3. fantoma, vedenie, fantasma. ◊ (fig.) ceea ce provoaca ingrijorare, spaima; pericol iminent. 4. proportie procentuala a diverse categorii ecologice de specii dintr-un teritoriu sau dintr-o biocenoza. (< fr. spectre, lat. spectrum, germ. Spektrum)
COMPTON [cɔmptən], Arthur Holly (1892-1962), fizician american. Prof. univ. la Washington si Chicago. Contributii la studiul radiatiilor X. A descoperit (1923) fenomenul de micsorare a frecventei unei radiatii X imprastiate de o substanta datorita cedarii unei parti din energie electronilor legati (efectul C.); constituie una dintre dovezile experimentale ale naturii corpusculare a radiatiei electromagnetice. Premiul Nobel (1927).
LAMB [læm], Willis Eugene (1913-2008), fizician american. Prof. la Univ. Yale. Contributii ]n spectroscopia microundelor< a pus in evidenta (1947) deplasarea nivelurilor energetice ale atomului de hidrogen prevazute in teoria lui P.A.M. Dirac (deplasarea L.) si a precizat modalitatea de interactiune intre electroni si radiatia electromagnetica, formuland conceptul de „moment magnetic al electronului”. A studiat structura fina a nivelelor energetice ale atomilor de hidrogen si deuteriu prin metode radiospectroscopice. Premiul Nobel pentru fizica (1955), impreuna cu P. Kusch.
REFLEXIE (‹ lat., fr., germ.) s. f. (FIZ.) Fenomen de reintoarcere a undelor electromagnetice (inclusiv a luminii, a sunetului, a radiatiilor corpusculare etc.) in mediul din care au venit atunci cand cad pe suprafata altui mediu. Datorita r. luminoase se pot vedea obiectele care nu emit lumina. ◊ R. totala = r. pe care o sufera radiatiile electromagnetice (inclusiv luminoase) care vin dintr-un mediu mai dens pe suprafata unui mediu mai putin dens, sub un unghi de incidenta superior unei unei anumite limite, caracteristica fiecarei perechi de medii; in cel de-al doilea mediu, desi este si el transparent, nu patrunde nici o fractiune a energiei radiatiilor electromagnetice (inclusiv luminoase).
TELESCOP ~oape n. Instrument optic pentru studierea corpurilor ceresti dupa radiatia lor electromagnetica. [Sil. -le-scop] /<fr. telescope, lat. telescopium
EMITE vb. III. tr. 1. A lansa, a enunta, a exprima, a spune (o parere, o teorie). 2. A elabora, a pune in vigoare (o lege, un decret etc.). ♦ A pune in circulatie (bancnote, hartii de valoare etc.). 3. A produce, a imprastia, a raspandi radiatii, unde electromagnetice etc. [P.i. emit. / < lat. emittere, cf. fr. emettre].
EMITE vb. tr. 1. a lansa, a enunta, a exprima (o parere, o teorie). 2. a elabora, a pune in vigoare (o lege, un decret etc.) ◊ a pune in circulatie (bancnote, hartii de valoare etc.). 3. a produce, a raspandi radiatii, unde electromagnetice etc.; a transmite, a difuza. (< lat. emittere, dupa fr. emettre)
X s. m. invar. A douazeci si noua litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera, care reda pe cs (la inceputul cuvintelor sau in cuvinte ca „explozie”, „expozitie” etc.) sau pe gz (in cuvinte ca „exemplu”, „examen” etc.). ♦ Simbol matematic pentru numarul 10 in sistemul roman de scriere a numerelor. ♦ (Fiz.; in sintagma) radiatie (sau raze) X = radiatie de natura electromagnetica de mica lungime de unda, care impresioneaza (2) placa fotografica. [Pr.: ics].
RADIOACTIVITATE s.f. Proprietate a unor elemente de a emite, prin dezintegrare spontana, radiatii corpusculare si electromagnetice. (din fr. radioactivite, germ. Radioaktivitat)
COSMIC, -A, cosmici, -ce, adj. Care tine de cosmos, privitor la cosmos. ◊ Raze cosmice = radiatii ionizate cu mare putere de patrundere, care strabat atmosfera in directie aproape verticala. Spatiu cosmic = spatiu infinit in care se afla planetele, stelele, galaxiile etc.; spatiu interplanetar; p. ext. spatiul din afara planetei noastre. radiatie cosmica = radiatie corpusculara sau electromagnetica provenita din spatiul cosmic. – Din fr. cosmique.
RADIOACTIVITATE f. 1) Proprietate a unor elemente chimice (radiu, uraniu etc.) de a se dezintegra, emitand radiatii corpusculare sau electromagnetice. ~ naturala. ~ artificiala. 2) Ramura a fizicii care se ocupa cu studiul fenomenelor radioactive. [Sil. -di-o-] /<fr. radioctivite
QUASAR s.m. Sursa puternica de radiatii luminoase si electromagnetice, identificata cu ajutorul radiotelescoapelor prin detectarea emisiei radio. [< americ. quasar < quas(i stell)ar (radio source) – sursa radio aproape stelara].
COSMIC, -A adj. 1. referitor la cosmos, din cosmos; universal. ♦ raze e = radiatii ionizate cu o mare putere penetranta, care strabat atmosfera in directie aproape verticala; spatiu ~ = spatiu interplanetar; radiatie ~a = radiatie corpusculara si electromagnetica din spatiul cosmic. 2. (fig.) de proportii fantastice. (< fr. cosmique, lat. cosmicus)
QUASAR [CUA-] s. m. obiect cosmic extragalactic, sursa puternica de radiatii luminoase si electromagnetice, identificata cu ajutorul radiotelescoapelor prin detectarea emisiei radio. (< engl. quasar)
RADIOUNDA s. f. unda electromagnetica de radiofrecventa; radiatie radio. (dupa engl. radio-waves)
DETECTIE s. f. 1. identificare a prezentei unui semnal util intr-o receptie de unde electromagnetice. 2. punere in evidenta a radiatiilor nucleare dintr-un anumit mediu. (< fr. detection)
MONOCROMATOR, monocromatoare, s. n. Dispozitiv optic care serveste la separarea radiatiilor monocromatice dintr-un fascicul complex. ♦ Dispozitiv electromagnetic care serveste la separarea unui fascicul de particule monocinetice dintr-un fascicul neomogen. – Din fr. monochromateur.
radiatie, radiatii, s. f. Emisie de unde sonore, electromagnetice etc. sau de particule care se propaga sub forma de raze in toate directiile; ansamblul particulelor emise de un corp; radiere. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiation.
RAZA, raze, s. f. 1. Linie dreapta dupa care se propaga lumina; traiectorie luminoasa. ♦ Zona luminoasa; lumina, stralucire. 2. Fig. Licarire, palpaire, semn slab, indiciu vag de... 3. (Fiz.) radiatie. ◊ Raze X (sau rontgen) = unde electromagnetice cu lungimi de unda mult mai mici decat acelea ale luminii. 4. Distanta de la centrul unui cerc pana la orice punct de pe circumferinta sau de la centrul unei sfere pana la orice punct de pe suprafata ei. 5. Distanta pana la care se exercita o actiune in jurul centrului de unde porneste. ◊ Raza de actiune (sau de activitate) = loc pana unde se intinde puterea sau influenta cuiva sau a ceva. 6. (Reg.) Ramificatie a coarnelor cerbului. – Lat. radia (= radius).
RADIO- Element prim de compunere savanta cu semnificatia: 1. „(relativ la) energia radianta si radiatii de diferite naturi”; 2. „(referitor la) undele electromagnetice si la aplicatiile lor”, „radiofonic”, „radiofonie”, „radiotelegrafie”. [Pron. -di-o-, var. radi-. / < fr., it., engl. radio-, cf. lat. radius – raza].
AURA s. f. 1. aureola (5). 2. stare particulara care preceda o criza de epilepsie. 3. fenomen biofizic dintr-un camp de emisiune a unor radiatii ale corpului, de natura luminoasa sau electromagnetica. (< lat., fr. aura)
SURSA, surse, s. f. 1. Loc unde se produce, unde se poate gasi sau de unde se propaga ceva; sediul sau obarsia unui lucru. ♦ Corp, sistem etc. care emite sunete, lumina, radiatii nucleare etc. ◊ Sursa de energie electrica (sau electromagnetica) = generator de energie electrica (sau electromagnetica). ♦ (Elt.) Electrod al unui tranzistor cu efect de camp, care furnizeaza putatorii de sarcina majoritari. 2. Posibilitate de castig. 3. Fig. Loc de unde emana o informatie, o noutate. 4. Fig. Izvor, obarsie, origine. ◊ Sursa de inspiratie = domeniu din care se inspira un scriitor – Din fr. source.
radiatIE s.f. Radiere. ♦ Emisiune, raspandire de unde sonore sau electromagnetice; raza. [Gen -iei, var. radiatiune s.f. / cf. fr. radiation, lat. radiatio].
TRANSMISIUNE s. 1. transmitere (Curea de ~; ~ radiatiilor.) 2. (JUR.) transfer, transmitere. (~ de drepturi.) 3. (FIZ.) emisiune. (~ radiofonica.) 4. (FIZ.) transport. (a energiei electromagnetice.)
radiatIE s. f. 1. emisiune si propagare in toate directiile a energiei sub forma de unde acustice, calorice, electromagnetice etc.; emisiune a unui fascicul de particule. 2. element constitutiv al unei unde luminoase sau electromagnetice. (< fr. radiation, lat. radiatio)
RADIATOR s. n. 1. parte din instalatia de racire sau de ungere a motoarelor cu ardere interna. 2. sistem termic care emite radiatii. 3. corp de incalzire alcatuit din tuburi sau coloane tubulare prin care circula un fluid incalzit, in scopul de a ceda caldura in mediul inconjurator. ♦ ~ electric = aparat electric de incalzire. 4. aparat emitator de unde acustice sau electromagnetice. (< fr. radiateur, germ. Radiator)
MASER s.n. Dispozitiv pentru producerea si amplificarea microundelor electromagnetice, bazat pe principiul laserului, care se utilizeaza in radiolocatie, in radioastronomie etc. [Pl. -re, (s.m.) -ri. / < engl., fr. maser, cf. engl. M(icrowave) A(mplification by) S(timulated) E(mision of) R(adiation) – amplificare a microundelor prin stimularea emisiunii radiatiilor].