Rezultate din textul definițiilor
HALOGENURA, halogenuri, s. f. Compus al unui halogen cu un element chimic, cu un radical organic sau anorganic. – Din fr. halogenure.
SULFURA, sulfuri, s.f. 1. Sare a acidului sulfhidric. 2. Compus al sulfului cu un metal, metaloid sau radical organic. (din fr. sulfure)
FLUORURA, fluoruri, s. f. Compus al fluorului cu un element chimic sau cu un radical organic; sare a acidului fluorhidric. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorure.
SULFURA, sulfuri, s. f. Compus al sulfului cu un metal, cu un metaloid sau cu un radical organic; sare sau ester al acidului sulfuric. ◊ Sulfura de carbon = combinatie de carbon cu sulf, in forma de lichid incolor si toxic, cu miros neplacut, folosita in industrie si in agricultura. – Din fr. sulfure.
FLUORURA ~i f. Compus al fluorului cu un metal sau cu un radical organic; sare a acidului fluorhidric. /<fr. fluorure
SULFURA ~i f. 1) Sare sau ester al acidului sulfuric. 2) Combinatie a sulfului cu un metal, cu un metaloid sau cu un radical organic. ◊ ~ de fier combinatie a sulfului cu fierul, intrebuintata, mai ales, la obtinerea acidului sulfuric. ~ de carbon combinatie a sulfului cu carbonul, foarte inflamabila si toxica, intrebuintata, mai ales, la fabricarea unor insecticide. /<fr. sulfure
IMINE s.f.pl. (Chim.) Clasa de combinatii organice rezultate prin inlocuirea a doi atomi de hidrogen din molecula de NH3 printr-un radical organic bivalent. [< fr. imines].
FLUORURA s.f. 1. Compus al fluorului cu un metal sau cu un radical organic. 2. Sare a acidului fluorhidric. [Pron. flu-o-. / < fr. fluorure].
FUNCTIE s.f. 1. Activitate dusa de cineva pentru a se achita de obligatiile impuse de serviciul pe care il are; insarcinare, sarcina; slujba. 2. Rol sintactic pe care il indeplineste un cuvant in propozitie. ♦ (Log.) Operatie care prin aplicare asupra unui argument ii confera acestuia o valoare corespunzatoare. 3. Activitatea proprie a organelor unei fiinte (animale sau vegetale). 4. Totalitatea proprietatilor chimice comune ale unei substante organice, determinate de prezenta aceluiasi radical organic in molecula. 5. (Mat.) Marime variabila care depinde de una sau de mai multe marimi variabile. 6. A fi in functie de... = a depinde de... [Var. functiune s.f. / cf. lat. functio, it. funzione, fr. fonction].
SULFURA s.f. Compus al sulfului cu un metal, cu un metaloid sau cu un radical organic. [Cf. fr. sulfure].
ACETIL s. m. radical organic monovalent, din acidul acetic. (< fr. acetyle)
ALCHIL s. m. radical organic monovalent, prin indepartarea hidroxidului unui alcool. (< fr. alkyle)
AMIL1 s. m. radical organic monovalent care intra in compusi amilici. (< fr. amyle)
ARIL1 s. m. radical organic monovalent derivat de la o hidrocarbura aromatica prin indepartarea unui atom de hidrogen. (< fr. aryle)
BUTIL s. m. radical organic monovalent, obtinut prin eliminarea unui atom de hidrogen din molecula butanului. (< fr. butyle)
ETIL s. m. radical organic monovalent derivat din etan. (< fr. ethyle)
FENIL s. m. radical organic monovalent, derivat din benzen, prin indepartarea unui atom de hidrogen. (< fr. phenyle)
METIL s. m. radical organic monovalent, derivat din metan, prin indepartarea unui atom de hidrogen. (< fr. methyle)
METILEN s. m. radical organic bivalent, derivat din metan prin indepartarea a doi atomi de hidrogen. ♦ albastru de ~ = materie coloranta albastra, folosita in vopsitorie si ca dezinfectant. (< fr. methylene, germ. Methylen)
VINIL s. n. radical organic nesaturat, prin indepartarea unui atom de hidrogen din molecula etilenei. (< fr. vinyle)
ACETIL, acetili, s. m. radical organic monovalent, derivat de la acidul acetic. – Din fr. acetyle.
ALCHIL, alchili, s. m. (Chim.) radical organic monovalent obtinut dintr-o alchena si o hidrocarbura aromatica sau parafina. – Din fr. alkyle.
AMIL, amili, s. m. radical organic monovalent, provenit din pentan prin indepartarea unui atom de hidrogen. – Din fr. amyle.
ARIL s. m. (Chim.) radical organic monovalent rezultat dintr-o hidrocarbura aromatica prin indepartarea unui atom de hidrogen. – Din fr. aryle.
PEROXID, peroxizi, s. m. Derivat al apei oxigenate, rezultat prin inlocuirea hidrogenului acesteia cu metale sau cu radicali organici. – Din fr. peroxyde.
VINIL s. n. radical organic obtinut din etilena. – Din fr. vinyle.
FENIL, fenili, s. m. (Chim.) radical organic monovalent, rezultat din benzen prin inlaturarea unui atom de hidrogen. – Din fr. phenyle.
FENILEN, fenilene, s. n. (Chim.) radical organic bivalent, rezultat din benzen prin inlaturarea a doi atomi de hidrogen. – Din fr. phenylene.
METIL s. m. radical organic monovalent, derivat din metan prin indepartarea unui atom de hidrogen. – Din fr. methyle.
METILEN s. m. radical organic bivalent, derivat din metan prin indepartarea a doi atomi de hidrogen. – Din fr. methylene, germ. Methylen.
ETIL, etili, s. m. radical organic obtinut din etan, prin indepartarea unui atom de hidrogen. – Din fr. ethyle.
ACETIL ~i m. chim. radical organic monovalent, derivat de la acidul acetic. /<fr. acetyle
ETIL ~i m. radical organic derivat din etan prin indepartarea unui atom de hidrogen. /<fr. ethyle
FENIL n. radical organic monovalent obtinut prin indepartarea din benzen a unui atom de hidrogen. /<fr. phenyle
METIL m. radical organic monovalent, derivat din metan. /<fr. methyle
METILEN m. radical organic bivalent, derivat din metan prin inlaturarea a doi atomi de hidrogen. /<fr. methylene
METIL s.m. radical organic monovalent, compus dintr-un atom de carbon si din trei atomi de hidrogen. [< fr. methyle].
METILEN s.m. 1. radical organic bivalent, compus dintr-un atom de carbon si doi de hidrogen. ◊ Albastru de metilen = materie coloranta albastra, intrebuintata in vopsitorie si ca dezinfectant in medicina. 2. Alcool metilic. [Pl. -ni, (s.n.) -nuri. / < fr. methylene, cf. germ. Methylen].
VINIL s.m. radical organic, nesaturat, obtinut prin indepartarea unui atom de hidrogen din molecula etilenei. [< germ. Vinyl, fr. vinyle].
ACETIL s.m. (Chim.) radical organic monovalent, derivat de la acidul acetic. [< fr. acetyle].
ALCHIL s.m. radical organic monovalent obtinut prin indepartarea hidroxidului unui alcool. [< germ. Alkyl, fr. alkyl].
ETIL s.m. (Chim.) radical organic care deriva din etan. [< fr. ethyle].
FENIL s.m. radical organic monovalent, provenit din benzen prin eliminarea unui atom de hidrogen. [< fr. phenyle].
HALOGENURA s.f. Compus al unui halogen cu alte elemente chimice sau radicali organici. [< fr. halogenure].
AMINA s. f. compus organic din amoniac, prin substituirea atomilor de hidrogen cu radicali organici. (< fr. amine)
FLUORURA s. f. compus al fluorului cu diferite elemente sau radicali organici; sare a acidului fluorhidric. (< fr. fluorure)
CETONE (‹ fr., {s} gr. [a]cetone) s. f. pl. Compusi organici care contin una sau mai multe grupari carbonil legate de cite doi radicali organici diferiti, saturati sau nesaturati, ciclici sau aciclici. Utilizate ca solventi, intermediari in sinteza organica etc.
COMBINATIE (‹ fr.) s. f. 1. Reunire, imbinare, combinare. ♦ (Fam.) Aranjament, plan, calcul. 2. (CHIM.) Substanta omogena compusa din doua sau mai multe elemente chimice diferite, prezente in proportii definite; compus (2); corp compus. ◊ C. complexa = combinatie care se obtine prin legarea la un ion metalic a unui numar definit de molecule de aceeasi specie sau de specii diferite, neutra din punctul de vedere al reactivitatii chimice. ◊ C. organometalica = c. organica continind un atom al unui metal legat printr-un atom de carbon de radicalul organic. ◊ C. de incluziune = c. moleculara constituita din doi componenti, in care moleculele unuia dintre componenti sint capabile sa retine moleculele celui de-al doilea, fara ca intre ele sa se stabileasca legaturi chimice obisnuite, ci numai forte de interactiune, slabe de tip Van der Waals (ex. aducti, clatrati).
METILENICA, metilenice, adj. (Chim.; In sintagma) Grupare metilenica = grupare organica ce contine radicalul metilen caracterizata prin mare reactivitate chimica in unele reactii de condensare sau cu metalele alcaline. – Din fr. methylenique.
C******L adj. v. adanc, capital, considerabil, crucial, decisiv, esential, fundamental, hotarator, important, insemnat, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substantial, vital.
ESENTIAL adj. 1. adanc, capital, considerabil, crucial, decisiv, fundamental, hotarator, important, insemnat, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substantial, vital, (livr.) c******l, major, nodal, (rar) temeinic. (Prefaceri ~.) 2. v. elementar.
MAJOR adj. v. adanc, capital, considerabil, crucial, decisiv, esential, fundamental, hotarator, important, insemnat, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substantial, vital.
NODAL adj. v. adanc, capital, central, considerabil, crucial, deciziv, esential, fundamental, hotarator, important, in-semnat, organic, primordial, principal, profund, radical, serios, structural, substantial, vital.
TEMEINIC adj. v. adanc, capital, considerabil, crucial, decisiv, esential, fundamental, hotarator, important, insemnat, organic, primordial, profund, puternic, radical, serios, structural, substantial, tare, vital.
AZODERIVAT s. m. substanta organica in care doi radicali, proveniti prin indepartarea unui atom de hidrogen din molecula unei hidrocarburi, sunt legati prin gruparea azo. (< fr. azoderive)
TRANSPOZITIE s. f. 1. transpunere. 2. (mat.) permutare in care toate elementele, in afara de doua (care se schimba unul cu celalalt), raman neschimbate. 3. (chim.) schimbare a pozitiei unor atomi sau radicali dintr-o molecula organica pentru a forma un izomer. 4. (muz.) transcriere sau executare a unei compozitii in alta tonalitate decat cea initiala. 5. (biol.) miscare a unei gene dintr-un set cromozomial sau dintr-un cromozom in altul. 6. problema enigmistica, in schimbarea pozitiei partilor componente ale unei sarade din a caror insumare inversa trebuie sa rezulte un cuvant nou. (< fr. transposition)
ACIL, acili, s. m. radical monovalent al unui acid organic. – Din fr. acil.
ETILARE, etilari, s. f. 1. Introducere a unui radical etil intr-o molecula organica. 2. Tratare a benzinei cu etil fluid in vederea obtinerii benzinei antidetonante. – V. etila.
ETILARE s.f. Introducere a unui radical etil intr-o molecula organica. ♦ Adaugare de etil fluid unei benzine pentru a-i imbunatati cifra octanica; etilatie. [< etila].
ACIL s.m. (Chim.) radical monovalent al unui acid organic. [< fr. acyl].
ACIL s. m. radical monovalent derivat din acizii organici. (< fr. acyl)
DEBENZOILARE s. f. suprimare a radicalului benzoil dintr-un compus organic. (dupa fr. debenzoylation)
ETILARE s. f. 1. introducere a unui radical etil intr-o molecula organica; etilatie. 2. tratare cu etil fluid a unei benzine, pentru a-i imbunatati cifra octanica. (< etila)
ACETILARE, acetilari, s. f. Proces chimic de introducere a radicalului acetil in molecula unui compus organic. – Din acetil.
ACILA, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimica, un radical acil in molecula unui compus organic in scopul obtinerii de cetone, esteri si amide. – Din fr. aciler.
BENZOILARE s.f. Introducere a radicalului benzoil in molecula unui compus organic. (dupa fr. benzoylation)
ARILARE s.f. Introducere pe cale chimica a unui radical aril, in molecula unui compus organic. [Dupa fr. arylation].
ACETILARE s.f. Reactie de introducere a radicalului acetil in molecula unui compus organic. [Cf. fr. acetylation].
ACILA vb. I. tr. (Chim.) A introduce pe cale chimica un radical acil in molecula unui compus organic. [< fr. acyler].
BENZOILARE s.f. Introducere a radicalului benzoil in molecula unui compus organic. [Cf. fr. benzoylation].
ACETILARE s. f. introducere a radicalului acetil in molecula unui compus organic. (dupa fr. acetylation)
ACILARE s. f. reactie chimica de introducere a unui radical acil in molecula unui compus organic. (dupa fr. acylation)
ARILARE s. f. introducere a unui radical aril in molecula unui compus organic. (dupa fr. arylation)
CATASTROFISM (‹ fr.) s. n. Teorie potrivit careia in istoria Pamintului, dupa lungi perioade de repaus, ar interveni revolutii explozive (cataclisme) ce schimba radical infatisarea planetei, distrugind si lumea organica. Explicit formulat (1812), de paleontologul francez, G. Cuvier, c. a fost dezvoltat de alti naturalisti (A.M. D’Orbigny, L. Elie de Beaumont s.a.), care au stabilit chiar si numarul cataclismelor, urmate de „acte de creatie” a speciilor. V. evolutionism (1).
IMIDE s. f. pl. combinatii organice ciclice in care se substituie oxigenul cu radicalul bivalent = NH. (< fr. imides)
AMIDA, amide, s. f. Compus organic obtinut prin inlocuirea unui atom de hidrogen al amoniacului cu radicalul unui acid. – Din fr. amide.
AMIDA s.f. Compus organic obtinut din amoniac prin inlocuirea unui atom de hidrogen cu radicalul unui acid. [< fr. amide].
AMIDA, amide, s. f. Compus organic obtinut prin inlocuirea unui atom de hidrogen al amoniacului cu radicalul unui acid. – Fr. amide.
POLIFENOL, polifenoli, s. m. Compus organic din clasa fenolilor, care contine doua sau mai multe grupari hidroxil legate de un radical aromatic. – Din fr. polyphenol.
RADACINA ~i f. 1) Organ al plantelor superioare, care indeplineste functia de fixare in sol si de absorbire a apei si a substantelor nutritive. ◊ A prinde ~ (sau ~i) a) a da radacina; b) a se stabili intr-un loc pe un timp indelungat; a se statornici. 2) anat. Parte a unui organ animal, prin care acesta este fixat intr-un tesut organic. 3) fig. Temelie a unui lucru. ◊ A curma (sau a starpi, a taia) raul din (sau de la) ~ a inlatura un rau in mod radical. 4) mat. Numar care, ridicat la o anumita putere, da numarul dat; radical. ~ patrata. 5) lingv. Element al unui cuvant dotat cu sens lexical si comun pentru toate cuvintele din aceeasi familie; radical. 6) fig. Locul unde s-a nascut cineva; neamul din care se trage; origine; izvor; obarsie; provenienta. [G.-D. radacinii] /<lat. radicina
ABSORBTIE, absorbtii, s. f. 1. Fenomen fizic prin care un corp lichid sau solid incorporeaza prin difuzie din afara o substanta oarecare. ♦ Micsorare sau anulare a intensitatii unei radiatii care cade pe un corp. ♦ Fenomen optic caracteristic lentilelor ochelarilor de vedere de a retine, filtra etc. razele de lumina care dauneaza ochiului. 2. Proces de patrundere a apei, a substantelor minerale si organice, precum si a gazelor in celulele organismului. ◊ Absorbtie intestinala = patrunderea in sange si in limfa a produsilor rezultati din digestia alimentelor. 3. Incrucisare repetata a unei rase perfectionate cu una ameliorata in scopul imbunatatirii radicale a acesteia. [Var.: absorbtiune s. f.] – Din fr. absorption, lat. absorptio, -onis.