Rezultate din textul definițiilor
A STÂRNÍ ~ésc tranz. 1) (animale, păsări, frunze etc.) A face să se urnească (din locul în care se află). ~ praful. 2) (ființe) A aduce în mod intenționat într-o stare de iritare îndemnând la acțiuni dușmănoase; a agasa; a provoca; a incita; a zădărî; a întărâta; a ațâța. ~ la vorbă. 3) pop. A face să se producă; a pricinui; a cauza; a provoca. ~ râsul. 4) pop. A plăsmui punând în circulație pentru prima oară (cu rea voință); a scorni. ~ minciuni. /Orig. nec.
RĂUVOITÓR, -OÁRE, răuvoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care vrea răul cuiva, care manifestă rea-voință, plin de rea-voință. – rău + voitor.
rea-voínță s. f., art. reáua-voínță, g.-d. art. rélei-voínțe
BASM ~e n. 1) Creație populară epică, în care se redau întâmplări fantastice cu personaje imaginare aflate în luptă cu forțe nefaste ale naturii sau ale societății; poveste. 2) fig. Vorbe plăsmuite special și puse în circulație cu rea-voință; născocire; scornire. /<sl. basni
RĂUVOITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește rea-voință; care voiește cuiva rău. Privire ~oare. /rău + voitor
A SCORNÍ ~ésc tranz. 1) (vorbe, zvonuri, minciuni) A plăsmui, punând în circulație cu rea-voință. 2) înv. A descoperi prin muncă creatoare; a născoci; a inventa; a izvodi. /<bulg. skorna
PARAFRAZÁ vb. I. tr. A exprima prin parafrază (1). ♦ A amplifica (o vorbire, o scriere etc.); a interpreta greșit, în mod tendențios, cu rea-voință. [< fr. paraphraser, it. parafrasare].
prií (-iésc, priít), vb. – A conveni, a folosi, a se simți bine. Sl. prijati „a prevedea” (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 291; Iordan, Dift., 139), cf. sb., cr. prijati „a prospera”. – Der. prielnic, adj. (favorabil); prielnicie, s. f. (amabilitate, blîndețe); neprielnic, adj. (defavorabil); priincios, adj. (favorabil); nepriincios, adj. (potrivnic); priință, s. f. (amabilitate, folosire, prosperitate; profit); nepriință, s. f. (rea-voință); priitor, adj. (favorabil).
VOÍNȚĂ ~e f. 1) Capacitate de a-și concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; voie. A avea ~. Lipsă de ~. 2) Îndrăzneală în acțiuni; hotărâre; fermitate; decizie. 3) Intenție premeditată. 4) Senzație de satisfacere a gustului; voie; plăcere; plac; poftă; chef. A îndeplini ~a cuiva. ◊ ~a cea de pe urmă (sau ultima ~) dorința unei persoane care se află pe patul de moarte. rea-~ atitudine răuvoitoare. [G.-D. voinței] /a voi + suf. ~ință
AUGÚR, (1) auguri, s. m., (2) augure, s. n. (În antichitatea romană) 1. S. m. Preot căruia i se atribuia facultatea de a prevesti viitorul sau de a interpreta voința zeilor după zborul și cântecul păsărilor sau după măruntaiele animalelor sacrificate. 2. S. n. Prevestire făcută de auguri (1); auspiciu. ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că există premise ca un lucru să (se) sfârșească în mod favorabil (sau nefavorabil). – Din fr. augure.
CORN1 coárne n. 1) Excrescență dură de diferite forme, pară sau impară, care crește pe capul unor mamifere. ◊ Cu coarne care iese din cadrele firescului; de necrezut. A-și arăta coarnele a) a se posta în poziție de apărare; a se pune în gardă; b) a-și da pe față firea rea. A fi mai cu coarne a se crede mai deștept, mai răsărit. A se lua în coarne cu cineva a întra în conflict, a se încăiera cu cineva. A pune cuiva funia în coarne a-l face pe cineva să acționeze contrar voinței sale; a-l supune. A pune coarne a înșela (în căsnicie). 2) Substanță osoasă din care sunt constituite excrescențele de pe capul unor mamifere. Pieptene de ~. 3) Fiecare dintre cele două antene de pe capul unor vietăți mici. Coarnele melcului. Coarnele cărăbușului. 4) mai ales la pl. Obiecte sau părți ale acestora care au formă de semicerc. ◊ De la coarnele plugului de la țară; din pătura țărănească. /<lat. cornu