Rezultate din textul definițiilor
PROVINCIE s. f. 1. teritoriu cucerit de romani in afara Italiei, supus legilor si organizarii romane. 2. regiune administrativa din unele tari. ◊ orice parte a unei tari in afara capitalei. (< lat. provincia, fr. province)
REGIONAL, -A, regionali, -e, adj. Care apartine unei regiuni dintr-o tara, privitor la o regiune; facut in cadrul unei regiuni. ♦ (Substantivat, f.; iesit din uz) Unitate organizatorica a unei organizatii politice, economice etc.. corespunzatoare unei regiuni administrative. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. regional.
REGIONAL, -A adj. De (dintr-o) regiune, caracteristic unei regiuni. ♦ (s.f.) Unitate organizatorica a unei organizatii politice sau de masa, corespunzatoare unei regiuni administrative. [Pron. -gi-o-. / cf. fr. regional, it. regionale].
REGIONAL, -A adj. referitor la o regiune. ◊ (s. f.) unitate organizatorica a unei organizatii politice, economice sau de masa, corespunzatoare unei regiuni administrative. (< fr. regional)
TINUT, tinuturi, s. n. I. Faptul de a tine. II. 1. (In trecut) Teritoriu mai intins care constituia o unitate administrativa. 2. Loc, regiune. 3. (Inv.) Tara. – V. tine.
TINUT ~uri n. 1) Teritoriu de mare intindere avand anumite caracteristici specifice (de clima, de relief, resurse economice); meleag; regiune. 2) Unitate administrativ-teritoriala in cadrul unui stat. /v. a tine
LAND s.n. Provincie; regiune; diviziune administrativa in Austria si Germania. [Pl. -uri, lendere. / < germ. Land].
PROVINCIE s.f. 1. Tara, regiune cucerita de romani in afara Italiei, supusa legilor romane si administrata de un guvernator roman. 2. regiune, impartire administrativa din unele tari. ♦ Orice parte a unei tari care este in afara capitalei. [Pron. -ci-e, var. provintie s.f. / < lat. provincia, cf. it. provincia, fr. province].
PROVINCIE, provincii, s. f. 1. Unitate geografica sau administrativa dintr-o tara; regiune, tinut. ♦ Teritoriu sau localitate dintr-o tara situate in afara capitalei. 2. Teritoriu cucerit de romani in afara Italiei si supus legilor si organizarii romane. [Var.: (inv.) provintie s. f.] – Din lat. provincia, fr. province.
RAION ~ioane n. 1) Unitate administrativ-teritoriala in unele regiuni sau in orasele mari. 2) fam. Portiune de teritoriu indicata de cineva. In ~ionul aeroportului. 3) Sectie intr-un magazin, unde se vand marfuri dintr-o anumita grupa. ~ionul de jucarii. [Sil. -ion] /< rus. raion, fr. rayon
PLAI ~iuri n. 1) regiune de munte sau de dealuri, aproape plana, acoperita cu pasuni. 2) Versant de munte sau de deal. 3) poet. Spatiu de asezare a unei comunitati etnice. 4) Drum care trece printr-o regiune muntoasa. 5) (in trecut) Diviziune administrativa a unui judet (de munte). /Orig. nec.
ADMINISTRATIE, administratii, s. f. 1. Totalitatea organelor administrative ale unui stat; sectie a unei institutii insarcinata cu administrarea acelei institutii. ◊ Administratie de stat = a) forma de activitate (executiva si de dispozitie) a statului pentru realizarea functiilor sale; b) totalitatea organelor de stat prin care se desfasoara aceasta activitate. Consiliu de administratie = organ colegial insarcinat cu administrarea unei intreprinderi sau a unei institutii. 2. Parte a armatei care se ocupa cu organizarea, intretinerea, completarea si mobilizarea fortelor armate, precum si cu probleme privitoare la ordinea interioara a trupelor. ♦ Conducerea politica-administrativa a unui stat, a unei regiuni etc. (ocupate), exercitata de militarii ocupanti. – Din (1) fr. administration, lat. administratio, (2) rus. administratiia.
PLAI, plaiuri, s. n. 1. Versant al unui munte sau al unui deal; creasta, culme, varf al unui munte sau al unui deal; p. gener. munte, deal mare. 2. regiune de munte sau de deal aproape plana, acoperita in general cu pasuni. 3. Drum (sau carare) care face legatura intre poala si creasta unui munte; poteca. 4. regiune, tinut; (la pl.) meleaguri. 5. Subimpartire administrativa a judetelor si a tinuturilor (mai ales a celor de munte) in evul mediu, in Tara Romaneasca; plasa. – Et. nec.
CENTRU s.n. si m. I. 1. (Mat.) Punct fata de care punctele unui cerc sau ale unei sfere se afla la egala departare. ♦ Punct al unui ansamblu de figuri geometrice la care se raporteaza celelalte puncte ale ansamblului. 2. Punct de mijloc, central, al unui spatiu, al unei suprafete. ♦ (Sport) Centru-inaintas = jucator de la mijlocul liniei de inaintare (la anumite jocuri). II. Loc, punct unde sunt localizate anumite functii, activitati; sediu al unei activitati. ♦ Loc catre care converg anumite forte. ♦ Oras mare in care sunt concentrate organele de conducere ale judetului, ale regiunii etc. ♦ Institutie superioara conducatoare; putere administrativa centrala. ♦ Centri nervosi = parti ale sistemului nervos unde se primesc e*********e periferice si de unde pornesc e*********e centrale. [Pl. -re, -ri. / < lat. centrum, cf. it. centro, fr. centre].
RAION s.n. 1. Suprafata, teritoriu limitat de o anumita raza in raport cu un centru. ♦ Unitate teritorial-administrativa in care se imparte o regiune, un district sau un oras mare in unele tari. ♦ Fasie de teren pe care actioneaza o unitate militara in aparare. 2. Sectie a unui magazin unde se gasesc marfuri de acelasi fel. [Pron. ra-ion, pl. -oane. / < fr. rayon, rus. raion].
RAION s. n. 1. suprafata, teritoriu limitat de o anumita raza in raport cu un centru. ◊ unitate teritorial-administrativa in care se imparte o regiune, un district sau un oras mare. 2. (mil.) portiune de teren in care se dispun forte si mijloace in vederea indeplinirii unei misiuni de lupta. 3. sectie a unui magazin unde se gasesc marfuri de acelasi fel. (< /1/ rus. raion, fr. rayon)
BANATUL SEVERINULUI (BANATUL DE SEVERIN), unitate militar-administrativa constituita in 1230; cuprindea S Banatului, regiunea Severinului si o mica parte din V Olteniei, cu centrul in cetatea Severinului; conducatorul purta titlul de ban2. Feud al domnilor Tarii Romanesti, incepind din vremea lui Basarab I; o mare parte din B.S. a cazut, in sec. 16, sub dominatie turceasca.
ADMINISTRATIE, administratii, s. f. 1. Totalitatea organelor administrative ale unui stat; sectie a unei institutii insarcinata cu administrarea acelei institutii. ◊ Administratie de stat = totalitatea institutiilor care asigura functionarea statului. Consiliu de administratie = organ colegial insarcinat cu administrarea unei intreprinderi sau a unei institutii. Administratie locala = consiliul municipal, orasenesc sau comunal, impreuna cu primarul si (sau) prefectul. Administratie militara = parte a armatei care se ocupa cu organizarea, intretinerea, completarea si mobilizarea fortelor armate; conducere politica si administrativa a unui stat, a unei regiuni etc. (ocupate), exercitata de militarii ocupanti. – Din (1) fr. administration, lat. administratio, (2) rus. administratiia.
zapt (-turi), s. n. 1. Administratie. 2. Confiscare, executare. – Mr. zapte. – Din tc. zabt (Seineanu, II, 385; Ronzevalle 113), cf. ngr., alb. zapti. – Der.: zapciu, s. m. (administrator al unei regiuni, subprefect; perceptor; agent care executa hotararile administrative sau judiciare; arg., caine), mr., megl., zaptiu, din tc. zaptci (Seineanu, II, 384; Ronzevalle 113); zapciala, s. f. (executare); zapcierie, s. f. (slujba de zapciu); zapciitura, s. f. (executare); zapcilac, s. n. (slujba de zapciu; circumscriptie administrativa); zapcii, vb. (a executa). – [9444]
RAION, raioane, s. n. 1. Unitate teritorial-administrativa in Romania (intre 1950 si 1968) in cadrul unei regiuni sau a orasului Bucuresti. 2. Parte a unui magazin unde se gasesc marfuri de acelasi fel. [Pr.: ra-ion] – Din (1) rus. raion, (2) fr. rayon.
COLONIE1 s.f. 1. (Ant.) Cetate sau oras intemeiat de o alta cetate sau de un alt stat pe teritoriul unei tari straine cu scopuri comerciale. 2. Tara (regiune) lipsita de independenta politica si economica, dependenta politic-administrativ de un stat metropola capitalist. 3. Grup, comunitate apartinand unei nationalitati care s-a stabilit intr-o tara straina si mentine intre membrii sai legaturi stranse. 4. Grup de copii trimisi la odihna intr-o statiune balneoclimaterica. 5. (Biol.) Grupare de indivizi din aceeasi specie care duc viata in comun. [Gen. -iei. / cf. fr. colonie, it., lat. colonia].
RECENSAMANT s.n. Operatia de inregistrare (pe cale administrativa) a populatiei, a animalelor etc. dintr-o tara sau dintr-o regiune. ◊ Recensamant fiscal = numaratoarea contribuabililor si inregistrarea veniturilor lor susceptibile de a fi impuse de fisc. [Pl. -manturi, -minte, var. recensiment s.n. / cf. fr. recensement].
BAN2 (‹ scr.) s. m. 1. (Din sec. 10, la slavii de sud) Titlu purtat de unii demnitari cu atributii politice, administrative, judiciare si militare. 2. (In sec. 13-16, in Ungaria) Dregator regal, conducator al unor regiuni de granita. 3. (In ev. med. in Tara Romaneasca) Reprezentant al domnului in Oltenia; de la sfirsitul sec. 15 pina in 1831 (si in forma de mare ban), a fost primul demnitar, dupa domn, in ierarhia dregatorilor. Vreme indelungata bania a fost apanajul familiei Craiovestilor. 4. (Din sec. 17, in Moldova) Dregator domnesc. 5. Persoana care avea acest titlu.
regiune s.f. 1. Mare intindere de pamant; tinut, zona. ♦ Portiune, parte a corpului. 2. Unitate administrativa si teritoriala in Romania, intre 1950 si 1968, cuprinzand mai multe raioane. [Pron. -gi-u-. / < fr. region, it. regione, lat. regio].
regiune s. f. 1. mare intindere de pamant; teritoriu, zona. 2. portiune a unei organ(ism) etc. 3. unitate administrativ-teritoriala cu mai multe raioane. (< lat. register, fr. region, lat. regio)
RECENSAMANT, recensamanturi, s. n. Operatie administrativa care consta in inregistrarea statistica a populatiei, a animalelor, a vehiculelor etc. dintr-o tara sau dintr-o regiune data; catagrafie. [Pl. si: recensaminte] – Din fr. recensement.
regiune ~i f. 1) Teritoriu de proportii mari, care are anumite caracteristici specifice (de clima, relief, resurse economice etc.); tinut; meleag. ~ alpina. 2) Unitate administrativ-teritoriala constand din mai multe raioane si orase. 3) Portiune a corpului unei fiinte sau a unui obiect, determinata numai in linii generale. ~ cervicala. [G.-D. regiunii; Sil. -gi-u-] /<fr. region, lat. regio, ~onis
regiune, regiuni, s. f. 1. Intindere mare de pamant mai mult sau mai putin omogena, dintr-o tara sau de pe glob, care prezinta caractere comune; tinut, zona. 2. Unitate administrativa si teritoriala in Romania (intre 1950 si 1968) alcatuita din raioane si din unul sau mai multe orase importante. 3. Portiune determinata a unei fiinte sau a unui obiect. [Pr.: -gi-u-] – Din fr. region, lat. regio, -onis.
PLAI, plaiuri, s. n. 1. regiune de munte sau de deal aproape plana, acoperita cu pasuni. 2. Drum pe coasta unui munte sau pe un munte; poteca. 3. Campie. 4. (Poetic) Tinut; meleaguri. 5. (Inv.) Diviziune administrativa a unui judet (de munte); plasa, ocol. [Pl. si: (inv.) plaie] – Lat. *plagius (< plaga).
ZONA s.f. 1. Portiune din suprafata uscatului, a vegetatiei si climei, din adancimea unei ape sau din sol etc. cu anumite caractere omogene. · Suprafata delimitata de teren din teritoriul unui oras, al unei comune. · (Silv.) Suprafata denumita conventional dupa o planta-tip. · Spatiu de operatii militare; portiune a spatiului aerian din jurul unui aerodrom, in care se antreneaza pilotii. · Intindere delimitata din punct de vedere administrativ si economic-financiar; sector. · (Inform.) Parte a memoriei centrale care inregistreaza un numar oarecare de cuvinte, destinate unei intrebuintari preferentiale. · (Tehn.) Denumire a unor parti din furnal. · Intindere, extensiune a ceva. · Arie, regiune a corpului. 2. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate de cercurile polare si de tropice. 3. Fiecare dintre partile cerului care corespund zonelor terestre. 4. Portiune din suprafata unei sfere intre doua planuri paralele. 5. (Fiz.) Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. (din fr. zone)
COLONIE1, colonii, s. f. 1. (In antichitate) Cetate sau oras intemeiat, in scopuri comerciale sau strategice, de fenicieni, de greci sau de alte popoare pe teritorii straine. ♦ Oras intemeiat de romani in tinuturile cucerite, avand rol economic, administrativ si militar. 2. Teritoriu ocupat si administrat de o natiune straina si care este dependent de aceasta pe plan politic, economic, cultural etc. 3. Grup compact de persoane (de aceeasi origine) asezat intr-o tara sau intr-o regiune a unei tari si care provine din imigrare sau din stramutare. 4. Grup de copii trimisi la odihna in statiuni climaterice sau balneare; loc unde este gazduit acest grup de copii. 5. Grup de animale din aceeasi specie, care duce viata in comun. Colonie de corali. ◊ Colonie microbiana = grup de bacterii aflat in cultura pe medii sociale, vizibil cu ochiul liber, derivat dintr-un germen unic sau dintr-un numar redus de germeni care s-au inmultit pe loc. – Din fr. colonie, lat. colonia.
FUNCIAR, -A, funciari, -e, adj. Care se refera la proprietatea particulara asupra pamantului sau la averi imobiliare. ◊ Fond funciar = totalitatea suprafetelor de teren aflate intre granitele unei tari, unei unitati administrativ-teritoriale sau ale unei unitati agricole. Impozit funciar = impozit pe care il plateste cineva pentru un teren care se afla in proprietatea sa. Carte funciara = registru oficial in care se inventariaza toate proprietatile de pamant individuale din cuprinsul unei regiuni, mentionandu-se numele proprietarului, suprafata terenului si vecinatatile; carte funduara. ◊ Fig. Care apartine naturii, firii cuiva; de baza. [Pr.: -ci-ar] – Dupa fr. foncier.
NOI pron. pers. 1 pl. 1. (Desemneaza pe cel care vorbeste si persoana sau persoanele pe care acesta si le asociaza in vorbire) S-a inserat si noi tot pe loc stam. ◊ Loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasa; in tara, in regiunea etc. de bastina. 2. (La dativ, in formele ne, ni, cu valoare posesiva) Casa ne e frumoasa. (Cu valoare de dativ etic) Ne esti departe. 3. (La dativ sau la acuzativ, in forma ne, cu valoare de pronume reflexiv) Ne povesteam multe. 4. (In stilul oticial-administrativ) Eu. Noi, directorul scolii, am hotarat. ◊ (Ca plural al modestiei) Noi credem ca una dintre caracteristicile muzicii este melodia. Multumim celor care ne-au ajutat. [Dat.: noua, ne, ni; acuz.: (pe) noi, ne] – Lat. nos.
TARA tari f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ si politic. ~ industrial-agrara. ◊ A trece peste mari si tari a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domneste anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fara a avea competenta necesara. ~a nimanui a) comunitate dezorganizata; b) zona neutra (intre doua armate inamice). 2) Totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ◊ A se pune cu ~a a intra in conflict cu toata lumea. A afla targul si ~a a afla toata lumea. 3) Loc unde s-a nascut si traieste o persoana; patrie; bastina. 4) fig. Teritoriu de mare intindere avand anumite caracteristici specifice (de clima, de relief, resurse economice); meleag; tinut; regiune. ◊ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. tarii] /<lat. terra