Rezultate din textul definițiilor
REIFICARE, reificari, s. f. Proces in cursul caruia relatiile sociale imbraca forma unor relatii intre obiecte concrete, iar omul insusi devine din subiect al proceselor sociale obiectul acestora, asemenea unui lucru. [Pr.: re-i-] – Cf. fr. reification.

DIPLOMAT2, -A, diplomati, -te, subst., adj. I. 1. S. m. si f. Persoana oficiala care are misiunea de a intretine relatii cu reprezentantii oficiali ai altor state sau de a trata in numele statului sau. 2. S. m. si f. Persoana care stie cum sa trateze o afacere, cum sa se comporte intr-o situatie (pentru a-si atinge scopurile). 3. Adj. Care este abil, subtil, siret in relatiile sociale; care arata, tradeaza abilitate, subtilitate, siretenie; diplomatie2. II. S. n. Prajitura preparata dintr-o crema aromata cu rom peste care se adauga frisca si fructe zaharisite. – Din fr. diplomate.

REIFICARE s.f. (Fil.) Concretizare, materializare (a unei idei). ♦ Proces prin care relatiile sociale imbraca forma unor relatii obiectuale, omul insusi devenind din agent constient al proceselor sociale simplu obiect, lucru, instrument al acestora. [< engl. reification, cf. lat. res – lucru].

CEREMONIE, ceremonii, s. f. Ansamblu de forme exterioare, protocolare, obisnuite la solemnitati; parada, solemnitate, fast. ◊ (In oranduirea feudala si capitalista) Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoana insarcinata sa dirijeze, dupa protocol, desfasurarea unei solemnitati. ♦ Totalitatea formelor de politete folosite in relatiile sociale dintre membrii societatii. [Var.: (Inv. si arh.) teremonie s. f.] – Fr. ceremonie (lat. lit. caerimonia).

COMEDIE1 (‹ lat., fr.) s. f. 1. Specie a genului dramatic, nascuta, ca si tragedia, in Grecia antica, din cultul lui Dionysos, al carei subiect si deznodamint provoaca risul si care satirizeaza relatiile sociale si etice (c. de moravuri), tipuri umane (c. de caracter) sau poate lua nastere din succesiunea unor intimplari neasteptate si hazlii (c. de situatii sau bufa). Ilustrata in antichitate de Aristofan, Plaut si in epoca moderna de Shakespeare, Moliere, Goldoni, Gogol, I.L. Caragiale, Labiche s.a. ◊ Comedia umorilor = satirica realista de la sfirsitul sec. 16, bazata pe „teoria umorilor”, elaborata de Ben Jonson. Aceasta a preluat conceptia medievala potrivit careia factura psihologica a omului e determinata de „umori” sau pasiuni si a creat personaje ce se comporta, indiferent de imprejurari, potrivit cu „umoarea” care predomina in corpul lor. 2. (Fig. Prefacatorie, falsitate, ipocrizie.

REIFICARE (dupa fr. reification; de la lat. res „lucru”) s. f. (FILOZ.) Proces in cursul caruia relatiile sociale imbraca forma unor relatii obiectuale, iar omul insusi devine din subiect (agent constient) al proceselor sociale obiectul acestora, asemenea unui lucru. Conceptul a fost formulat de G. Lukacs si mai ales de Th. Adorno.

OSTROVSKI, Aleksandr Nikolaevici (1823-1886), dramaturg rus. Creatorul teatrului national. Numeroasele sale piese, relevand conflicte acute, contradictii, caractere puternice si idealurile morale ale poporului sunt reprezentative pentru relatiile sociale din Rusia sec. 19. Comedii descriind lumea negustorilor si a aspiratiilor lor („Nu te aseza in sania altuia”), a birocratilor („Un post rentabil”) sau a nobililor („Padurea”, „Lupii si oile”); drame prezentand viata de familie zguduita de tragedii individuale („Furtuna” – capodopera sa, „”Nu poti trai cum vrei„, ”Fata fara zestre„, ”Orfana„, ”Si cei mai intelepti cad in lat„); drame istorice (”Vasilisa Melentieva„). Feerie sa folclorica ”Fetita de zapada„ este una dintre cele mai poetice ale dramaturgiei ruse.

abolitionism s. n. 1. miscare politica aparuta la sfarsitul sec. XVIII in S.U.A., care sustinea desfiintarea sclavajului. 2. curent de opinie care sustine necesitatea abolirii unor relatii sociale, a unui regim politic, unei pedepse. (< fr. abolitionnisme)

IGIENA s. f. 1. Ramura a medicinii care elaboreaza normele de aparare a sanatatii oamenilor si formele de aplicare a acestor norme pe baza studierii interdependentei si interactiunii dintre om si mediul inconjurator, a conditiilor de trai, precum si a relatiilor sociale si de productie. 2. Ansamblu de reguli si de masuri practicate pe care cineva le respecta pentru a-si pastra sanatatea. [Pr.: -gi-e-.Var.: higiena s. f.] – Din fr. hygiene.

INDIVIDUALIZARE, individualizari, s. f. Actiunea de a individualiza si rezultatul ei. ♦ Adaptarea si aplicarea unei conceptii, a unei legi etc. la cazuri particulare. ♦ Intruchipare a ideii artistice in imagini concrete, individuale; intruchipare a unei tendinte, a unei relatii (sociale) etc. in figuri individuale tipice. [Pr.: -du-a-] V. individualiza.

INFORMAL, -A, informali, -e, adj. 1. (In sociologie; despre relatii sociale) Care se desfasoara in absenta determinarilor si cadrelor institutionale, oficiale, formale; neoficial, neprotocolar, familiar. 2. (Despre pictura abstractionista) Caracterizat prin lipsa oricarei organizari a materiei picturale; abstract. ♦ (Despre pictori) Care practica arta informala sau abstracta. – Din engl. informal, fr. informel.

ROB, ROABA, robi, roabe s. m. si f. 1. (In evul mediu, in tarile romane) Om aflat in dependenta totala fata de stapanul feudal, fara ca acesta sa aiba dreptul de a-l omori. ♦ Om care munceste din greu. ♦ Persoana luata in captivitate (si folosita la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Detinut, intemnitat. ♦ Fig. Persoana foarte supusa, foarte devotata cuiva. ♦ (In limbajul bisericesc) Persoana credincioasa; crestin. 2. Om aflat in relatii social-politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoana subjugata de o pasiune, de o preocupare coplesitoare, de o obligatie. – Din sl. robu.

ANTROPOLOGISM s. n. Conceptie materialista care privea omul in mod abstract si numai ca pe o fiinta naturala, neluand in consideratie faptul ca el este produsul unor relatii sociale in continua schimbare de-a lungul istoriei. – Din fr. anthropologisme.

PICARESC, -ESCA, picaresti, adj. (Despre anumite opere literare) Care, prin intermediul personajelor apartinand mediului interlop (cersetori, vagabonzi, aventurieri etc.), investigheaza cele mai diverse medii sociale, moravuri etc. si face o critica ascutita relatiilor sociale din Spania sec. XVI-XVII – Din fr. picaresque.

CUNOSTINTA, cunostinte, s. f. 1. Cunoastere (2). ♦ Expr. A avea (sau a lua) cunostinta de ceva = a sti, a fi informat. A aduce (ceva) la cunostinta cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunostinta publica = a da de stire tuturor. In cunostinta de cauza = cunoscand bine ceva. A-si pierde cunostinta = a nu mai sti de sine, a lesina. ♦ (Rar) A-si veni in cunostinta = a se trezi din lesin. ♦ (Rar) Minte, ratiune. 2. (La pl.) Totalitatea notiunilor, ideilor, informatiilor pe care le are cineva intr-un domeniu oarecare. 3. Persoana pe care vorbitorul o cunoaste. ♦ Expr. A face cunostinta cu cineva = a lega relatii sociale cu o persoana. (Fam.) A face cuiva cunostinta cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (Inv.) Multumire, recunostinta. – Cunoaste + suf. -inta (cu sensul 3 dupa fr. connaissance).

TIPIZARE, tipizari, s. f. 1. Reducere a unor tipuri de produse din aceeasi categorie si destinate aceluiasi scop, la cele recunoscute ca fiind mai folositoare si mai corespunzatoare scopului, care sunt reproduse pe scara larga; standardizare. 2. Proces complex de generalizare artistica a realitatii, in urma caruia esenta relatiilor sociale, psihologice, a evenimentelor istorice se dezvaluie in forma unor imagini concrete semnificative, in caractere vii, veridice. – V. tipiza.

COLONAT s. n. (In Imperiul Roman si in evul mediu in Europa) Forma de relatii sociale caracterizata prin legarea din ce in ce mai stransa a colonilor1 de pamantul pe care il lucrau si pentru care plateau proprietarilor dijma. – Din lat. colonatus, fr. colonat.

COMEDIE1, comedii, s. f. Opera dramatica al carei subiect si deznodamant provoaca rasul si care ridiculizeaza relatii sociale si etice, tipuri umane, naravuri etc. ♦ Fig. Prefacatorie, ipocrizie, falsitate. – Din fr. comedie, lat. comoedia.

DINAMICA f. 1) Ramura a mecanicii care se ocupa cu studiul miscarii corpurilor in raport cu fortele ce o conditioneaza. 2) Proces de evolutie a unui fenomen; schimbare continua. ~a relatiilor sociale. 3) biol: ~a populatiei totalitate a schimbarilor cantitative suferite de o populatie de plante sau de animale. /<fr. dinamique

INSTITUTIE2 ĩ f. Totalitate a normelor juridice referitoare la o anumita categorie de relatii sociale. a casatoriei. [G.-D. institutiei; Sil. -ti-e] /<fr. institution, lat. institutio, onis

A SE INCORDA ma ~ez intranz. 1) (despre muschi) A trece din starea de relaxare in stare de tensiune. 2) (despre relatii sociale) A deveni mai tensionat; a se inrautati; a se complica; a se agrava; a se inaspri. 3) A-si fixa in mod constient (intr-o singura directie) fortele fizice sau intelectuale; a se concentra. /in + coarda

EXISTENTIALISM s.n. Curent filozofic idealist contemporan, generat de criza societatii burgheze si reprezentat prin mai multe directii, care au in comun propagarea unei conceptii tragice asupra existentei, preconizarea utopica a dobandirii libertatii, a fiintarii „autentice”, prin desprinderea individului de contextul relatiilor social-istorice. [Pron. eg-zis-ten-ti-a-. / cf. germ. Existentialismus, fr. existentialisme].

CAPITAL s.n. 1. Valoare care produce plusvaloare; categorie economica ce reflecta relatia sociala de subordonare a muncitorului salariat de catre capitalist. 2. (Fig.) Clasa capitalistilor; capitalism. 3. (Curent) Bani, suma mare de bani investita intr-o afacere; bunuri, valori. ◊ Capital de cunostinte = suma cunostintelor pe care le poseda cineva; experienta. [Pl. -luri. / < fr. capital, cf. germ. Kapital].

COLECTIVISM s.n. Trasatura a relatiilor sociale in care se exprima colaborarea, unitatea si solidaritatea oamenilor, spiritul tovarasesc, comunitatea de interese si devotamentul fata de cauza generala comuna. [< fr. collectivisme].

ECONOMIE s.f. 1. Totalitatea relatiilor de productie dintre oameni care alcatuiesc baza societatii intr-o anumita epoca. ◊ Economie nationala = totalitatea ramurilor de productie si de munca ale unei tari; economie politica = stiinta care studiaza dezvoltarea relatiilor sociale de productie in interconditionarea lor cu fortele de productie, legile productiei sociale, repartitiei si schimbului bunurilor materiale, specifice diferitelor oranduiri sociale in succesiunea lor istorica. 2. Chibzuinta, cumpatare (in cheltuieli, in folosirea banilor, a materialelor etc.). 3. (La pl.) Rezerva de bani; bani agonisiti. 4. Alcatuire, compozitie a planului unei lucrari, a tratarii unei chestiuni etc. [Gen. -iei. / cf. fr. economie, it. economia, lat. oeconomia, gr. oikonomia – gospodarire].

GRUP s.n. 1. Ansamblu de persoane, de obiecte, de fenomene sau de notiuni; gramada. ◊ Grup social = colectivitate de indivizi intre care exista relatii sociale determinate, se supun acelorasi norme de comportament si urmaresc un tel comun. 2. (Mat.) Multime in care se defineste o lege de compunere care asociaza la orice pereche de elemente ale sale un alt element. 3. Ansamblu de piese mecanice etc. reunite din punctul de vedere al caracteristicilor principale sau functional. [< fr. groupe, cf. it. gruppo].

MACROSTRUCTURA s.f. 1. Structura unui metal, a unui aliaj etc. vizibila cu ochiul liber sau cu lupa. 2. (In sociologie) relatiile sociale la nivelul societatii globale. [< fr. macrostructure].

TIPIZARE s.f. 1. Proces complex de generalizare artistica a realitatii in urma caruia esenta relatiilor sociale, a evenimentelor istorice, continutul luptei dintre nou si vechi se dezvaluie in forma unor imagini, in caractere vii, veridice. 2. Actiunea de standardizare prin care, dintre mai multe produse destinate aceluiasi scop, se elimina tipurile inutile sau foarte asemanatoare, retinandu-se numai cele folositoare si corespunzatoare scopului, pentru a fi reproduse pe scara larga. [< tipiza].

CAPITAL1 s. n. 1. relatie sociala de productie care presupune existenta proprietatii capitaliste asupra mijloacelor de productie si folosirea fortei de munca drept marfa, care creeaza plusvaloarea. 2. valoare care, datorita productivitatii si rentabilitatii muncii, produce plusvaloare. 3. (fig.) clasa capitalistilor; capitalism. 4. suma de bani investita intr-o afacere; bunuri, valori. ◊ ansamblu de bunuri intelectuale, spirituale, morale. ♦ ~ de cunostinte = suma cunostintelor pe care le poseda cineva; experienta. (< fr. capital, germ. Kapital)

EXISTENTIALISM s. n. curent filozofic contemporan care propaga o conceptie tragica asupra existentei, generata de sentimentul instrainarii individului si care preconizeaza utopic dobandirea libertatii, prin desprinderea de relatiile social-istorice concrete. (< fr. existentialisme, germ. Existentialismus)

GRUP s. n. 1. ansamblu de persoane, de obiecte, de fenomene sau de notiuni cu insusiri asemanatoare; ceata. o~ social = colectivitate de indivizi intre care exista relatii sociale determinate, se supun acelorasi norme de comportament si urmaresc un tel comun; ~ de armate = mare unitate operativ-strategica din mai multe armate. 2. (mat.) multime in care se defineste o lege de compunere care asociaza la orice pereche de elemente ale sale un alt element. 3. ansamblu de piese mecanice etc. reunite din punctul de vedere al caracteristicilor principale sau functionale. ♦ ~ sanitar = incapere prevazuta cu closet, chiuveta etc. (< fr. groupe)

MICROSOCIAL, -A adj. nivel ~ = termen folosit in sociologie pentru a desemna grupurile mici (de munca, cercetare, conducere etc.) de desfasurare a activitatilor si relatiilor sociale. (< micro1- + social)

TIPIZARE s. f. 1. actiunea de a tipiza. ◊ proces complex de generalizare artistica a realitatii in urma caruia esenta relatiilor sociale, a evenimentelor istorice, se dezvaluie in forma unor imagini, in caractere vii, veridice. 2. actiunea de standardizare prin care, dintre mai multe produse destinate aceluiasi scop, se elimina tipurile inutile sau foarte asemanatoare, retinandu-se numai cele folositoare si corespunzatoare scopului. (< tipiza)

BA JIN (1904-2005), romancier chinez. Capodopera sa, trilogia „Familia”, „Primavara” si „Toamna”, evoca conflictul dintre vechile relatii sociale si familiale si aspiratiile noii generatii in perioada dintre cele doua razboaie mondiale.

MACROSTRUCTURA, macrostructuri, s. f. Structura unui metal sau a unui aliaj, asa cum apare la examinarea cu ochiul liber sau cu o lupa. ◊ (In sintagma) Macrostructura sociala = totalitatea relatiilor si institutiilor dintr-o societate. – Din fr. macrostructure.

ORANDUIRE, oranduiri, s. f. Actiunea de a orandui si rezultatul ei. 1. Asezare, grupare intr-o anumita ordine, intr-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, intocmire; stabilire. 2. Investire. 3. (Inv. si reg.) Hotarare, dispozitie, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinarile „sociala” si „social-economica”) Treapta a dezvoltarii istorice a societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestuia si prin suprastructura generata de aceste relatii; formatiune sociala, formatiune social-economica. ◊ Oranduire de stat = organizare politica si teritoriala a statului sub aspectul regimului si al formei de stat, precum si al impartirii administrativ-teritoriale, determinata, in esenta, de caracterul oranduirii sociale. – V. orandui.

MICROSTRUCTURA, microstructuri, s. f. Structura a materialelor, observata cu ajutorul microscopului sau prin alte procedee. ◊ (In sintagma) Microstructura sociala = totalitatea relatiilor personale si interpersonale si a retelelor de integrare care definesc existenta sociala a unui individ. – Din fr. microstructure.

SOCIOLOGIE f. Stiinta care se ocupa cu studiul proceselor sociale, al relatiilor interumane si al institutiilor din societate. [G.-D. sociologiei; Sil. -ci-o-] /<fr. sociologie, germ. Soziologie

DIADA s. f. 1. principiu metafizic al dualitatii, la filozofii antici greci, opus monadei. 2. (in psih. sociala) orice relatie dintre doua persoane, sub raportul interactiunii. 3. (mat.) grup de doua marimi legate cu ocazia aceleiasi operatii. 4. (biol.) cele doua celule rezultate din prima diviziune meiotica. 5. (in versificatie) grup armonic de doua vocale. (< fr. dyade)

MACROSTRUCTURA s. f. 1. structura a unui corp (metal, aliaj etc.) vizibila cu ochiul liber sau cu lupa. ◊ structura a solului predominant din macroagregate. 2. ~ sociala = totalitatea relatiilor, retelelor si institutiilor la nivelul intregii societati. (< fr. macrostructure)

MICROSTRUCTURA s. f. structura a unui obiect, organism, material etc., examinata la microscop. ♦ ~ sociala = totalitatea relatiilor (inter)personale si a retelelor de integrare care definesc existenta sociala a unui individ. ◊ structura a solului alcatuita predominant din microagregate. (< fr. microstructure)

SOCIOPROFESIONAL, -A adj. referitor la un grup social in relatie cu sectorul si nivelul economic care il caracterizeaza. (< fr. socioprofessionnel)

BRUCAN, Silviu (1916-2006), politolog si diplomat roman. Lucrari de analiza sociala privind relatiile internationale si lumea comunista contemporana („Dialectica politicii internationale”, „Era post-Brejnev”, „Pluralism si conflict social”).

INTERPSIHOLOGIE s. f. Domeniu al psihologiei sociale care studiaza relatiile dintre indivizi in conditiile imitatiei considerate ca lege a vietii psihice. – Din fr. interpsychologie.

SOCIOAFECTIV, -A, socioafectivi, -e, adj. Referitor la motivatiile afective ale relatiilor interpersonale si sociale. [Pr.: -ci-o-a-] – Socio[logic] + afectiv.

A COMUNICA comunic 1. tranz. (stiri, vesti, informatii) A aduce la cunostinta publicului larg; a transmite; a relata; a anunta; a emite; a difuza. 2. intranz. (despre persoane, comunitati sociale) A intretine relatii permanente; a fi in legaturi de prietenie. /<fr. communiquer

MACROSTRUCTURA ~i f. 1) Structura a unui corp vazuta cu ochiul liber sau cu lupa. 2): ~ sociala totalitate a relatiilor, retelelor si a institutiilor dintr-o societate. /<fr. macrostructure

ECOLOGIE s.f. Ramura a biologiei care studiaza raporturile dintre organisme si mediul in care se dezvolta si traiesc. ◊ (In sociologie) Ecologie umana = studiul relatiilor dintre fenomenele sociale si spatiile in care sunt cuprinse. [Gen. -iei. / < fr. ecologie, cf. gr. oikos – casa, logos – stiinta].

MACROSOCIAL, -A adj. Referitor la marile colectivitati umane. ◊ Nivel macrosocial = ansamblul structurilor, institutiilor, relatiilor si activitatilor sociale la nivelul intregii societati, al unor grupuri mari. [Pron. -ci-al. / cf. fr. macrosocial].

MICROSOCIOLOGIE s.f. 1. Curent pozitivist in sociologia contemporana care considera in spirit idealist-subiectiv ca factorul fundamental al vietii sociale il constituie relatiile afective din cadrul unor microgrupuri sau dintre membrii unor grupuri diferite. 2. Studiul microgrupurilor. [< fr. microsociologie].

MACROSOCIAL, -A adj. referitor la marile colectivitati umane. ♦ nivel ~ = ansamblul structurilor, institutiilor, relatiilor si activitatilor sociale la nivelul intregii societati. (< fr. macrosocial)

MICROSOCIOLOGIE s. f. 1. studiu sociologic al microgrupurilor. 2. curent pozitivist in sociologia contemporana, care considera, in spirit idealist-subiectiv, ca factorul fundamental al vietii sociale il constituie relatiile afective din cadrul unor microgrupuri. (< fr. microsociologie)

SOCIOAFECTIV, -A adj. referitor la latura motivational-afectiva a relatiilor interpersonale si sociale. (< socio- + afectiv)

CONSTITUTIONAL, -A, constitutionali, -e, adj. In conformitate cu constitutia (2) unui stat, prevazut in constitutie, bazat pe constitutie. ◊ Comisie constitutionala = comisie insarcinata cu elaborarea textului unei constitutii si cu exercitarea controlului legilor ce se elaboreaza. Drept constitutional = a) totalitatea normelor fundamentale care reglementeaza relatiile privitoare la oranduirea social-economica si de stat; b) ramura a dreptului care studiaza drepturile si datoriile cetatenilor decurgand din constitutie (2). Monarhie constitutionala = monarhie ale carei prerogative sunt limitate prin constitutie. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. constitutionnel.

CONSTITUTIONAL, -A adj. 1. referitor la constitutie (I). 2. conform cu constitutia (II), bazat pe existenta acesteia. ♦ comisie ~a = comisie insarcinata cu elaborarea unei constitutii (II); drept ~ = a) totalitatea drepturilor fundamentale care reglementeaza relatiile privitoare la oranduirea social-economica si de stat; b) ramura a dreptului care studiaza drepturile si indatoririle cetatenilor prevazute in constitutie (II); monarhie ~a = sistem politic in care puterea monarhului este limitata de constitutie. (< fr. constitutionnel)

SCLAVAGISM s. n. oranduire sociala in care baza relatiilor de productie o constituie proprietatea privata a stapanului de sclavi asupra mijloacelor de productie si asupra producatorilor. (dupa fr. esclavagisme)

SOCIETATE s. f. 1. ansamblu unitar, sistem organic inchegat de relatii intre oameni, istoriceste determinate, al caror fundament il constituie relatiile de productie. ◊ formatiune social-economica. ◊ grup (organizat) in care traiesc unele fiinte. 2. asociatie de persoane organizata potrivit unui anumit scop. 3. categorie sociala; cerc limitat de oameni. ◊ anturaj; companie. 4. asociatie intre oameni de afaceri alcatuita pe baza unor investitii de capital social si in vederea unor profituri comune. 5. organizatie cu caracter (inter)national, obstesc etc. care are drept scop promovarea unor idei sau actiuni de interes general. (< fr. societe, lat. societas)

SOCIOLOGIE s. f. Stiinta care se ocupa cu studiul descrierii structurii si fiziologiei societatii, al relatiilor interumane in cadrul grupurilor sociale, precum si al institutiilor din societatea data. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologie.

SCLAVAGISM s.n. Formatiune social-economica in care baza relatiilor de productie o forma proprietatea stapanului de sclavi atat asupra mijloacelor de productie, cat si asupra producatorilor. [Cf. fr. esclavagisme].

LIBERALISM s. n. 1. Doctrina care, opusa socialismului si dirijismului, proclama principiul noninterventiei statului in economie, in relatiile economice existente intre indivizi, grupuri sociale sau natiuni; promoveaza ideea libertatii economice, a liberului schimb, a liberei concurente etc. 2. Atitudine de ingaduinta excesiva fata de greselile altora. – Din fr. liberalisme.

ROBI, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a tine in captivitate, a aduce in stare de rob. 2. Intranz. A trai in robie, a fi rob. ◊ A munci din greu. 3. Tranz. A mentine o persoana sau o colectivitate in relatii de subjugare politica, economica si sociala, a aservi o tara, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A inlantui, a inclesta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care il execita). ◊ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

COEXISTENTA, coexistente, s. f. Existenta simultana a mai multor lucruri, fiinte, fenomene. ◊ Coexistenta pasnica = principiu de baza al relatiilor internationale dintre state cu sisteme sociale diferite, potrivit caruia aceste state se angajeaza sa traiasca in pace si sa rezolve litigiile dintre ele fara a apela la forta armata – Din fr. coexistence

SOCIOMETRIE s. f. Metoda folosita pentru studierea cantitativa a relatiilor umane (in cadrul unor grupuri sociale mici). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociometrie.

COEXISTENTA s. f. existenta simultana a mai multor lucruri, fiinte, fenomene. ♦ ~ pasnica = principiu de baza al relatiilor internationale dintre state cu oranduiri sociale diferite, potrivit caruia acestea se angajeaza sa renunte la folosirea razboiului ca mijloc de rezolvare a problemelor litigioase. (< fr. coexistence)

CULTUROLOGIE (‹ fr.) s. f. Stiinta generala despre cultura si civilizatie profilata al sfirsitul sec. 19 si inceputul sec. 20, in sfera stiintelor sociale, pe de o parte, in relatie cu disciplinele particulare ale culturii (antropologia sociala si culturala, sociologia culturii, etnologia), iar pe de alta parte, in legatura cu filozofia culturii si axiologia.

INFRASTRUCTURA, infrastructuri, s. f. 1. Ansamblul elementelor care sustin partea principala a unei constructii, care o fixeaza de teren si care transmite acestuia fortele. 2. Ansamblul instalatiilor de la sol necesare pentru decolarea, aterizarea, adapostirea si intretinerea avioanelor. 3. Sistem de relatii intre elementele fundamentale ale unui macrosistem (social). – Din fr. infrastructure.

TRANZIENTA s.f. (Liv.) Caracterul a ceea ce este trecator, tranzient; efemeritate. ♦ Termen folosit in diferite discipline sociale semnificand caracterul instabil, continua devenire a relatiilor omului cu realitatea inconjuratoare, viteza de modificare a acestor relatii si de adaptare a omului la noile relatii. [Pron. -zi-en-, var. transienta s.f. / cf. it. transienza].

ALIENARE s. f. actiunea de a (se) aliena; instrainare. ◊ (fil.) depersonalizarea oamenilor, denaturarea relatiilor personale prin puterea banilor, a rangurilor sociale, reprezentarea deformata a realitatii; alienatie. (< aliena)

ECOLOGIE s. f. stiinta care studiaza interrelatiile dintre organismele vii si mediul lor de viata. ♦ ~ sociala = disciplina sociologica avand ca obiect studiul relatiilor omului cu mediul sau, natural si social. (< fr. ecologie)

SOCIETATE, societati, s. f. 1. Totalitatea oamenilor care traiesc laolalta, fiind legati intre ei prin anumite raporturi economice. ♦ Ansamblu unitar, sistem organizat de relatii intre oameni istoriceste determinate, bazate pe relatii economice si de schimb; p. ext. sistem social. ♦ Cerc limitat de oameni de prim rang (prin pozitie sociala, situatie materiala etc.). 2. Asociatie de persoane constituita intr-un anumit scop (stiintific, literar, sportiv etc.). 3. (Comert) Asociatie de oameni de afaceri alcatuita pe baza unor investitii de capital, in vederea obtinerii unor beneficii comune. ◊ Societate in nume colectiv = asociatie intre un numar limitat de persoane, care intemeiaza o intreprindere comerciala sau industriala, depunand fiecare capital si contributie in munca si raspunzand solidar si nelimitat la obligatiile pe care si le-au asumat. 4. Grup de oameni care petrec un anumit timp impreuna; tovarasie, companie. ◊ Expr. In societate = intre oameni, in lume. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. societe, lat. societas, -atis.

ECONOMIE s. f. 1. totalitatea ramurilor muncii sociale existente intr-o anumita oranduire sociala, determinate de stadiul de dezvoltare a fortelor de productie si a relatiilor de productie. ◊ totalitatea relatiilor de productie care constituie cadrul desfasurarii muncii sociale. ♦ ~ de piata = forma de organizare si functionare a economiei in care oamenii isi desfasoara activitatea in mod liber, autonom si eficient. ◊ ramura, sector de activitate productiva. ◊ gospodarire. 2. stiinta care se ocupa cu studiul economiei (1). ♦ ~ politica = stiinta sociala care studiaza legile productiei sociale, ale repartitiei si schimbului bunurilor materiale, specifice diferitelor oranduiri sociale in succesiunea lor istorica. 3. chibzuinta, cumpatare (in cheltuieli). 4. (pl.) rezerva de bani: bani agonisiti. 5. alcatuire, compozitie a planului unei lucrari, a tratarii unei chestiuni etc. (< fr. economie, lat. oeconomia, gr. oikonomia)

BAZA ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistenta pe care se sprijina o constructie; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreapta sau plan, de obicei in pozitie orizontala, de la care se masoara perpendicular inaltimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalatii etc.) necesare unei activitati. ~ de aprovizionare. ~ sportiva. ◊ ~ navala port militar. ~ militara loc de stationare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de lupta pentru razboi. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albastreste hartia rosie de turnesol si intra in combinatie cu acizii, formand saruri. 5) la pl. fig. Element de importanta primordiala, pe care se tine, se intemeiaza ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fara ~ neintemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a intemeia; a funda. ~ economica (a societatii) totalitate a relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 6) anat. : ~a craniului parte a craniului, care inchide cutia craniala spre ceafa. 7) lingv.: ~ de articulatie mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base

PROPRIETATE ~ati f. 1) Dreptul de a poseda, de a folosi un bun. 2) Forma social-economica de insusire a bunurilor materiale, care exprima relatiile economice ce apar in societate. ~ colectiva. ~ individuala. 3) Valoare materiala de care dispune cineva; bun. 4) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; calitate; particularitate; trasatura; caracter. [G.-D. proprietatii; Sil. -pri-e-] /<fr. propriete, lat. proprietas, ~atis

BAZA s.f. I. 1. Partea de jos a unui corp, a unui edificiu etc.; (p. ext.) temelie, fundament. ♦ Latura unui poligon sau fata unui poliedru, situata in pozitia cea mai de jos. 2. Parte, element fundamental, esential, a ceva. ♦ Element principal al unei combinatii chimice. 3. Baza economica = totalitatea relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 4. Loc de plecare, de adunare a unor oameni, a unor trupe a unor materiale etc. ◊ Baza militara = loc special pe teritoriul unui stat unde stationeaza trupe dotate cu mijloace de lupta necesare actiunilor de razboi. 5. Baza sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. II. Substanta cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare. [< fr. base, cf. it. base < gr. basis – sprijin].

relatie s.f. 1. Legatura, raport (intre fenomene, marimi etc.) ♦ Complement circumstantial de relatie = complement circumstantial care arata obiectul la care se refera o actiune sau o calitate; propozitie circumstantiala de relatie = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de relatie; functii de relatie = totalitatea functiilor organice care asigura legatura cu mediul exterior; (log.) judecata de relatie = judecata care reflecta raporturi intre obiecte diferite. 2. (La pl.) Legaturi intre oameni, intre natiuni, intre state etc. ♦ (Ec.) Relatii de productie = raporturi economice determinate care se stabilesc intre oameni in procesul productiei sociale a bunurilor materiale. 3. Informatie; expunere, relatare. ♦ A da relatii = a informa, a referi. 4. (Mat.) Conditie care leaga valorile a doua sau mai multor marimi. [Gen. -iei, var. relatiune s.f. / cf. fr. relation, it. relazione, lat. relatio].

BAZA s. f. 1. parte inferioara a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament. ◊ distanta intre difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonica. 2. electrod corespunzator zonei dintre doua jonctiuni ale unui tranzistor. 3. (mat.) numar real, pozitiv si diferit de 1, la care se face logaritmarea. ♦ ~ a puterii (unui numar) = numar care se ridica la puterea indicata de exponent. ◊ latura a unui poligon sau fata a unui poliedru, in pozitia cea mai de jos. 4. element fundamental, esential a ceva (cuvant, combinatie chimica etc.). ♦ de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a intemeia, a infiinta. 5. totalitatea relatiilor de productie dintr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale, economice, pe care se inalta suprastructura corespunzatoare. 6. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinata. ♦ ~ militara = zona special amenajata si dotata cu instalatii, in care sunt concentrate unitati, mijloace si materiale de lupta. 7. ~ sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. 8. substanta chimica cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare; substanta care poate fixa protonii eliberati de un acid. (< fr. base, /5/ rus. baza)

FEUDALISM s. n. oranduire social-economica intre sclavagism si capitalism, in care baza relatiilor de productie o constituie proprietatea feudalului asupra pamantului si dependenta personala a taranilor iobagi fata de stapanii feudali; oranduire feudala, feudalitate. (< it. feudalismo, fr. feodalisme)

FEUDALISM s.n. Oranduire social-economica, situata intre sclavagism si capitalism, in care baza relatiilor de productie o constituie proprietatea feudalului asupra mijloacelor de productie si proprietatea partiala a acestuia asupra taranilor iobagi. [Pron. fe-u-. / cf. it. feudalismo, fr. feodalisme].

FINANTE s.f.pl. 1. Ansamblul relatiilor economice, exprimate valoric, care apar in procesul repartitiei produsului social in legatura cu satisfacerea nevoilor colective ale societatii. 2. Stiinta care se ocupa cu finantele (1). 3. Totalitatea mijloacelor financiare ale unui stat, ale unei intreprinderi. ♦ (Fam.) Avere baneasca a unei persoane particulare. 4 (Rar; la sg.) Marea finanta = totalitatea posesorilor de mari valori financiare. [Cf. fr. finance, it. finanza].

FINANTE s. f. pl. 1. ansamblul relatiilor economice, exprimate valoric, care apar in procesul repartitiei produsului social in legatura cu satisfacerea nevoilor colective ale societatii. 2. stiinta care se ocupa cu finantele (1). 3. totalitatea mijloacelor financiare ale unui stat, ale unei intreprinderi. ◊ (fam.) averea in bani a unei persoane. 4. (sg.) marea ~a = totalitatea posesorilor de mari capitaluri financiare. (< fr. finance, it. finanza)

VIOLENTA s. f. 1. insusirea a ceea ce este violent; tarie, intensitate; vehementa; acuitate. 2. lipsa de stapanire de sine; impulsivitate, brutalitate; siluire. 3. folosirea fortei in relatiile interumane sau interstatale. ♦ teoria ei = teorie sociologica potrivit careia inegalitatea sociala isi are geneza in folosirea, pe o anumita treapta a dezvoltarii, a violentei de catre unii oameni impotriva altora. 4. (jur.) orice constrangere a liberei vointe; incalcare a ordinii legale. (< fr. violence, lat. violentia, it. violenza)

BOICOT, boicoturi, s. n. Refuz organizat de a pastra relatii politice sau economice cu un stat sau cu un grup social, in semn de protest fata de anumite actiuni ale lor, cu scopul de a le izola si a le face sa cedeze. – Postverbal al lui boicota.

COOLEY [culi], Charles H. (1864-1929), sociolog american. A elaborat o teorie a interactiunii umane in care societatea este conceputa ca relatie intre anumite idei numite „eu”-ri („Natura umana si ordinea sociala”, „Organizarea sociala”).

RAZBOI1 ~oaie n. 1) Conflict armat intre doua sau mai multe state, grupuri sociale etc. ~ mondial. ~ colonial. ◊ ~ de eliberare nationala lupta armata a popoarelor impotriva cotropitorilor straini in vederea cuceririi independentei si apararii suveranitatii statului. ~ rece stare de tensiune in relatiile internationale, caracterizata prin mentinerea unei incordari permanente intre statele cu oranduiri sociale diferite. 2) fig. Schimb de vorbe rastite, adesea ofensatoare; sfada; cearta. /<sl. razboj

SOCIOGRAMA s.f. Metoda sociologica de reprezentare grafica, pe baza de teste sociometrice, a relatiilor existente intre membrii unui microgrup. ♦ Reprezentare grafica a evolutiei unui fenomen social. [Cf. fr. sociogramme, it. sociogramma].

SOCIOGRAMA s. f. metoda sociologica de reprezentare grafica, pe baza de teste sociometrice, a relatiilor existente intre membrii unui microgrup. ◊ reprezentare grafica a evolutiei unui fenomen social. (< fr. sociogramme)

FETISISM s.n. Forma timpurie a religiei in comuna primitiva, constand in adorarea fetisurilor, ca divinitati. ♦ (Fig.) Adoratie oarba, nemotivata fata de un principiu, de o conceptie etc. ◊ (Ec.) Fetisismul marfii = reprezentare denaturata, falsa pe care oamenii si-o formeaza despre marfuri in conditiile relatiilor bazate pe proprietatea privata, atribuindu-le insusiri care in realitate provin din raporturile sociale dintre oameni. [< fr. fetichisme].

CARTA (‹ fr., lat.) s. f. 1. Act prin care se recunosteau, in ev. med., anumite privilegii si libertati unor clase sau paturi sociale (ex., in Anglia, Magna Charta Libertatum, 1215). 2. Manifest cuprinzind revendicari ale unei organizatii politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care sta la baza organizarii si functionarii unei organizatii internationale (ex. Carta Organizatiei Natiunilor Unite). 4. Document prin care doua sau mai multe state se obliga sa respecte si sa aplice anumite principii in relatiile dintre ele si cu alte state. 5. P. ext. Document de o insemnatate deosebita pentru viata sociala si politica a unei tari (ex. „Carta 77”, in Ceho-Slovacia).

FEUDALISM s. n. 1. Ansamblul raporturilor, intemeiate pe fidelitatea personala, dintre suzeran si vasal. 2. Organizare social-economica care, in conceptia materialist-istorica, urmeaza dupa sclavagism si preceda capitalismul si in care baza relatiilor o constituie stapanirea feudala asupra pamantului si dependenta personala a taranilor fata de stapanii feudali. [Pr.: fe-u-] – Din it. feudalismo, fr. feodalisme.

MILITARISM s. n. Politica de subordonare a activitatii de stat, si prin aceasta a intregii vieti sociale, intereselor de marire a potentialului militar si de pregatire pentru razboi, precum si de mentinere cu ajutorul fortei a relatiilor de dominatie atat pe plan intern, cat si pe plan international. – Din fr. militarisme.

NEUTRALITATE s. f. Situatie, atitudine a unui stat care nu se amesteca in conflictul dintre doua sau mai multe state, care nu participa la pacte sau la aliante militare si intretine relatii pasnice cu fiecare stat beligerant in parte; p. ext. stare, atitudine neutra (1) a unei persoane sau a unui grup social. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neutralite.

ATOM (‹ fr., lat.) s. m. 1. Particula din care sint alcatuite toate substantele, solide, lichide, sau gazoase. Reprezinta cea mai mica parte a unei substante simple (element chimic) care mai pastreaza insusirile chimice ale acesteia. Este format din dintr-un nucleu central si electroni. Poate exista fie liber, fie in combinatii cu alti atomi (identici sau diferiti) alcatuind molecula. A. social = notiune introdusa in psihosociologie de J.L. Moreno, desemnind cea mai mica unitate viabila a matricei sociometrice, nucleul tuturor relatiilor socioafective (numite „tele”-uri) care s-au constituit in jurul unui individ.

BOICOT, boicoturi, s. n. Interdictie declarata impotriva unui individ, a unui grup social, a unui stat etc. prin care se stabileste refuzul de a cumpara, a vinde sau a intretine orice fel de relatii cu cei supusi acestui procedeu. – Din boicota (derivat regresiv).

CATEGORIE s. f. 1. notiune fundamentala care exprima proprietatile si relatiile esentiale si generale ale obiectelor si fenomenelor realitatii. 2. grup de fiinte, obiecte, fenomene de acelasi fel, sau asemanatoare intre ele. ♦ ~ sociala = grup social care reuneste partial trasaturile unei clase sociale. ◊ grupa in cadrul unei ramuri sportive, stabilita, in raport cu greutatea corporala a concurentilor, dupa performantele realizate sau dupa varsta. (< fr. categorie, lat. categoria, gr. kategoria)

COMUNA s.f. 1. Oras medieval (dezvoltat in apusul Europei din vechile cetati situate pe caile de comunicatie comerciala), care se bucura de o anumita autonomie politica. ♦ Diviziune teritoriala, administrata de un primar si de un consiliu municipal. 2. Unitate administrativa compusa din unul sau mai multe sate sau catune si condusa de un consiliu popular comunal. 3. Comuna primitiva = prima formatiune social-economica din istoria societatii, corespunzand unor forte de productie slab dezvoltate, bazata pe proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie si pe relatii de colaborare si ajutor reciproc. ◊ Comuna din Paris = forma de guvernare a orasului Paris, instituita in 1871 de masele muncitoare rasculate; Camera Comunelor = una dintre cele doua camere ale parlamentului englez. [Pl. -ne / < fr. commune, it. comune, cf. lat.med. communa].

FORMATIE s.f. 1. Intocmire, alcatuire, organizare; formare. ♦ Complex de strate din scoarta Pamantului depuse intr-o anumita perioada geologica. 2. Formatie social-economica = categorie ce desemneaza o treapta istorica determinata a dezvoltarii societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestora si o suprastructura generata de aceste relatii. 3. Asezare, dispozitiv al unei unitati militare in vederea unei actiuni. 4. Ansamblu, echipa. 5. Combinatie de cifre, de figuri sau de pozitii la unele jocuri (la loterie etc.). [Gen. -iei, var. formatiune s.f. / < fr. formation, it. formazione, lat. formatio].

COMUNITATE s. f. 1. caracterul a ceea ce este comun mai multor persoane sau grupuri sociale. 2. grup de oameni cu interese, credinte, obiceiuri, norme de viata comune; colectivitate, societate. ◊ totalitatea organismelor vegetale care ocupa o anumita zona geografica, avand relatii reciproce. (<lat. communitas, dupa fr. communaute, it. comunita)

FORMATIUNE s. f. 1. complex de straturi din scoarta Pamantului depuse intr-o anumita perioada geologica. 2. ~ social-economica = categorie a materialismului istoric ce desemneaza o treapta istorica a dezvoltarii societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestora si o suprastructura generata de aceste relatii. 3. asezare a militarilor (sau a subunitatilor militare) in cadrul unei unitati in vederea executarii unei misiuni. (< fr. formation, lat. formatic)

REVOLUTIE s.f. I. 1. Schimbare brusca, prin salt, a unui fenomen, care trece de la o stare calitativa veche la o stare calitativa noua, superioara. 2. Transformare radicala in raporturile social-economice si politice ale unei societati si care consta in trecerea puterii politice din mainile vechii clase dominante, in mainile unei clase noi, precum si in sfaramarea vechilor relatii de productie si instaurarea unor relatii de productie noi, corespunzatoare nivelului de dezvoltare a fortelor de productie. 3. (Fig.) Schimbare profunda, radicala, intr-un anumit domeniu; transformare brusca si totala. ♦ (In ideologia marxista) Revolutie culturala = parte componenta a revolutiei socialiste, cuprinzand schimbarile pe care aceasta le aduce in planul moral-spiritual. II. 1. Miscare periodica a unui corp ceresc; timpul in care un corp ceresc parcurge intreaga sa orbita. 2. (Geom.) Miscare de rotatie a unui corp in jurul unei drepte fixe. 3. Schimbare geologica a scoartei terestre. 4. (Fiz.) Miscare a unui corp care parcurge o curba fixa. ♦ Miscare de rotatie completa a unei roti in jurul osiei sale. [Gen. -iei. / cf. fr. revolution, lat. revolutio].

SECURITATE s. f. 1. Faptul de a fi la adapost de orice pericol; sentiment de incredere si de liniste pe care il da cuiva absenta oricarui pericol. ♦ Protectie, aparare. * Securitate colectiva = stare a relatiilor dintre state, creata prin luarea pe cale de tratat a unor masuri de aparare comuna impotriva unei agresiuni. 2. (Iesit din uz) Totalitatea organelor de stat care aveau ca sarcina apararea sistemului social-economic si politic al statului comunist. – Din fr. securite, lat. securitas, -atis.

COMERCIAL, -A (‹ fr., lat.) adj. Care apartine comertului, privitor la comert; din comert, negustoresc. Capital c. = capital care functioneaza in sfera circulatiei marfurilor, prin intermediul caruia se obtine profitul comercial.Societate comerciala = entitate economica cu personalitate juridica, inregistrata la Camera de Comert si Industrie, posesoare de capital propriu si patrimoniu (garantii pentru indeplinirea obligatiilor sociale) a carei activitate se desfasoara in sfera productiei, circulatiei marfurilor si serviciilor. ◊ Politica c. = componenta a politicii economice, reprezentind ansamblul modalitatilor si pirghiilor de interventie a statului asupra structurilor economice pentru orientarea relatiilor comerciale interne si externe in sensul realizarii obiectivului urmarit.

COMPETITIE (‹ fr., lat.) s. f. Concurs, intrecere (sportiva). ♦ Forma de interactiune psiho-sociala mutuala constind in rivalitatea dau concurenta dintre doua sau mai multe persoane pentru atingerea unui scop indivizibil. C. poate fi orientata prin educare, spre cooperare, dar se poate transforma si in conflict. ♦ (BIOL.) relatii antagonice intre doua sau mai multe organisme apartinind aceleiasi specii (c. intraspecifica) ori unor specii diferite (c. interspecifica) care au aceleasi cerinte de mediu (hrana, adapost, loc de trai). C. este atit mai puternica cu cit resursele mediului sint mai reduse. Sin. concurenta.

SOCIETATE ~ati f. 1) Totalitate a oamenilor care traiesc impreuna si intre care exista anumite relatii bazate pe legi comune; colec-tivitate. 2) Organizatie (cu caracter national sau international) avand drept scop actiuni de interes comun. ~ stiintifica. ~ sportiva. 3) Intreprindere intemeiata pe investirea de capital de catre doua sau mai multe persoane, care desfasoara o activitate sociala sau lucrativa. 4) Grup de persoane care isi petrec timpul liber impreuna; companie. [G.-D. societatii; Sil. -ci-e-] /<lat. societas, ~atis, fr. societe, it. societa

PATERNALISM s. n. 1. sistem social caracterizat prin predominanta celor mai varstnici sau a unuia care detine o influenta personala asupra grupului. 2. pretins interes pe care l-ar manifesta patronii sau conducatorii de fabrici fata de bunastarea muncitorilor, fata de atmosfera din intreprindere, de relatiile interumane. 3. protectie, protejare, tutelare excesiva a propriului copil, motivata printr-o dragoste si grija deosebite. (< fr. paternalisme)

PATERNALISM s.n. 1. Sistem social caracterizat prin predominanta prestigiului celor mai varstnici sau a unuia care detine o influenta personala asupra grupului. 2. Termen desemnand interesul pe care-l manifesta patronii sau conducatorii de fabrici fata de bunastarea muncitorilor, fata de atmosfera din intreprindere, de relatiile interumane. [< fr. paternalisme].

RAZBOI1, razboaie, s. n. Conflict armat (de durata) intre doua sau mai multe grupuri, categorii sociale sau state, pentru realizarea unor interese economice si politice; razbel. Razboi civil = lupta armata intre doua sau mai multe grupari politice de orientari diferite din interiorul unui stat in vederea schimbarii ordinii politice si de stat sau pentru mentinerea celei existente. Razboi rece = stare de incordare, de tensiune in relatiile internationale, provocata de politica de ostilitate a unor state fata de altele, care nu ia totusi forma unui conflict armat. Razboi psihologic = stare de tensiune, de hartuiala nervoasa, psihica, initiata si intretinuta cu scopul de a zdruncina moralul fortelor adverse si de a demoraliza populatia. Stare de razboi = beligeranta. ♦ Fig. Cearta; neintelegere, vrajba, galceava. – Din sl. razboj „ucidere, jaf”.

FORMA s.f. 1. Infatisare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofica ce desemneaza modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament; conditie fizica buna. ◊ A fi in forma = a fi, a se afla in cele mai bune conditii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta (mai ales de literatura). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 4. Dispozitie legala de procedura. ◊ Viciu de forma = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 5. Aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul in care se toarna o piesa. ♦ (Poligr.) Cutie de otel in care se toarna litere; zat al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)