Rezultate din textul definițiilor
DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a sili pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A-și deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. a**l. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică), a face începutul; a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A trece mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai luminoasă, mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchíde vb. III] – Lat. discludere.
A DESCHÍDE deschíd 1. tranz. 1) (uși, ferestre, porți) A da în lături lăsând liber accesul (într-o încăpere, într-un spațiu etc.). ◊ ~ cuiva ochii a face pe cineva să înțeleagă anumite lucruri. A-și ~ sufletul (sau inima) a-și exterioriza sentimentele; a-și mărturisi tainele; a se destăinui. A-și ~ urechile a asculta cu mare atenție. ~ pofta de mâncare a stimula pofta de mâncare. 2) (valize, sertare, borcane, sticle etc.) A face să aibă o deschizătură sau o trecere, dând în lături piesa corespunzătoare (mobilă). ◊ ~ robinetul a da drumul la debitul de apă dintr-o conductă. ~ cu cheia a descuia. ~ paranteza a) a pune prima parte a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a face o abatere în cursul unei comunicări (pentru a scoate ceva în evi-dență). ~ gura a) a despreuna buzele și fălcile; b) a vorbi. ~ ochii a) a despreuna pleoapele; b) a se deștepta; c) a fi atent. 3) (caiete, cărți etc.) A desface întorcând coperțile. 4) (aparate, mecanisme etc.) A face să funcționeze. 5) (răni, cavități ale corpului) A desface în vederea unei operații chirurgicale. 6) (căi de comunicație) A da în exploatare. 7) (întreprinderi, instituții, localuri etc.) A face să ia naștere și să funcționeze. 8) (adunări, ședințe, jocuri sportive etc.) A realiza în partea inițială; a începe; a porni. /<lat. disculdere
A GENERÁ pers. 3 ~eáză tranz. A face să ia naștere în mod necesar; a determina. /<lat. generare
FÁCTOR1 s.m. 1. Ceea ce determină, face să ia naștere un proces, o acțiune. 2. (Mat.) Fiecare dintre termenii unui produs. [< fr. facteur, cf. lat. factor].
AMFITÉRIU subst. Mamifer jurasic din care se presupune că au luat naștere marsupialele și mamiferele placentare. – Din fr. amphithérium.
CARACTÉR, caractere, s. n. 1. Ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale. ♦ Personalitate morală fermă. ♦ Însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezintă trăsături psihice complexe, zugrăvită într-o operă literară. ♦ Comedie de caracter = comedie în care intriga ia naștere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = formă prelucrată pentru scenă a dansurilor populare. 3. Trăsătură distinctivă care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Însușire, particularitate a unui organism. Caractere moștenite (sau ereditare) și caractere dobândite (sau neereditare). 4. Caracteristică a unui ansamblu de litere, cifre, accente și semne de tipar din aceeași familie și din același corp. – Din fr. caractère, lat. character.
CARBÓN s. n. Element chimic, metaloid foarte răspândit în natură, component de bază al tuturor substanțelor organice, care se găsește în cărbuni, în petrol, în gaze etc., iar în stare elementară în diamant, în grafit și în cărbunele negru. ◊ Carbon 14 = izotop radioactiv al carbonului, care ia naștere în atmosferă și care servește la stabilirea vârstei vestigiilor materiale. (Hârtie-)carbon = hârtie subțire acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică de culoare închisă, întrebuințată în dactilografie, cartografie etc. la scoaterea de copii; indigo, plombagină. – Din fr. carbone, lat. carbo, -onis.
GENERÁȚie, generații, s. f. 1. Totalitatea oamenilor (dintr-o comunitate socială dată) care sunt cam de aceeași vârstă. ◊ Expr. Din generație în generație = din tată în fiu; de la o epocă la alta (până la noi). ♦ Perioadă de timp care desparte vârsta tatălui de cea a fiului. 2. Totalitatea animalelor domestice care aparțin aceleiași specii sau rase și care s-au născut în același an. 3. (în sintagma) Teoria generației spontanee = teorie materialistă naivă conform căreia din materii minerale sau organice pot lua naștere unele organisme vii în mod spontan. – Din fr. génération, lat. generatio.
GENITÓR, genitori, s. m. (Biol.) Plantă sau animal din care ia naștere un hibrid. – Din fr. géniteur.
INTEROCEPTÍV, -Ă, interoceptivi, -e, adj. (Biol.; despre senzații) Care ia naștere în urma acțiunii impulsurilor de la nivelul organelor interne. – Din fr. interoceptif.
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții spre a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitate de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”.
ÎNMUGURÍ, pers. 3 înmugurește, vb. IV. Intranz. A face muguri; a muguri, a încăpuși. ♦ Fig. (Despre idei, soluții etc.) A lua naștere, a prinde contur în mintea cuiva. – În + mugur.
MOTÍV, motive, s. n. I. Cauza, rațiunea, pricina unei acțiuni; imboldul care împinge la o acțiune sau care determină o acțiune; mobil. ◊ Loc. adv. Fără motiv = nejustificat. ◊ Loc. conj. Pentru motivul că... = fiindcă, deoarece. ♦ Pretext. ◊ Loc. conj. Pe motiv că... = pretextând că..., aducând argumentul că... ◊ Expr. A da cuiva motiv să... = a provoca pe cineva să..., a da cuiva pretext să... II. 1. Cel mai mic element constitutiv al unei piese muzicale, din dezvoltarea căruia ia naștere tema muzicală; temă, melodie, intonație. 2. Element pictural sau sculptural fundamental, folosit într-o compoziție decorativă sau arhitecturală. 3. Idee fundamentală sau temă principală a unei opere literare. – Din fr. motif, it. motivo, germ. Motiv.
EMBRIÓN, embrioni, s. m. 1. Nume dat oricărui organism din momentul fecundării ovulului până în momentul când toate organele sunt deplin formate și organismul este capabil de viață independentă. ♦ Germen al unei plante, existent în sămânța din care planta va lua naștere prin germinație. 2. Fig. Început al unui lucru, al unei acțiuni etc.; prima fază a dezvoltării unui proces. [Pr.: -bri-on] – Din fr. embryon.
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III.] – Din lat. apparere (după părea).
TENSIÚNE, tensiuni, s. f. 1. Stare a ceea ce este întins; încordare. ♦ Fig. Situație încordată; zbucium sufletesc, nervozitate. ♦ Forță interioară care ia naștere într-un corp supus unor forțe exterioare. 2. Diferență de potențial între două puncte ale unui câmp electric. 3. Presiunea vaporilor produși de un lichid într-un spațiu închis. 4. (Fiziol.; în sintagmele) Tensiune arterială = presiune cu care circulă sângele în artere, echivalentă cu presiunea pe care sângele o exercită asupra pereților arteriali; presiune mai mare decât cea normală, constituind o stare patologică. Tensiune oculară = tensiune a arterelor oculare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. tension, lat. tensio, -onis.
FLAGÉL, (1, 2) flageluri, s. n., (3, 4) flageli, s. m. 1. S. n. (Rar) Bici: mănunchi de nuiele folosit pentru flagelări. 2. S. n. Fig. Calamitate, dezastru: spec. boală, epidemie, molimă. 3. S. m. Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare și la s***********i care servește ca organ de locomoție. 4. S. m. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [Pl. și: flagele] – Din lat. flagellum.
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare. (2) – Din fr. former, lat. formare.
OGLÍNDĂ, oglinzi, s. f. 1. Un obiect cu o suprafață netedă și lucioasă de diferite forme, făcut din metal sau din sticlă, acoperit pe o față cu un strat metalic și având proprietatea de a reflecta razele de lumină și de a forma astfel, pe partea lucioasă, imaginea obiectelor. 2. P. a**l. (De obicei urmat de determinări) Suprafață netedă și lucioasă (în special a unei ape), care are proprietatea de a reflecta lumina. 3. Fig. Ceea ce înfățișează, reprezintă, simbolizează ceva; icoană, imagine, tablou. 4. (În sintagma) Oglinda laptelui (sau ugerului) = porțiune de piele, netedă și lucioasă, la femelele bovinelor și ale altor animale, în dreptul perineului și al feselor, în care sensul firelor de păr este îndreptat de jos în sus. 5. (Geol.; în sintagmele) Oglindă de falie (sau de fricțiune, de alunecare) = suprafață lustruită în roci, care ia naștere prin frecarea acestora sub acțiunea mișcărilor tectonice. – Din oglindi (derivat regresiv).
FULGURÍT, fulgurite, s. n. Formație tubulară care ia naștere prin topirea rocilor sub acțiunea trăsnetelor. – Din fr. fulgurite.
PARAGENÉTIC, -Ă, paragenetici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Ramură a geneticii care studiază totalitatea factorilor ce influențează evoluția intrauterină din momentul fecundației până la naștere. II. Adj. 1. Referitor la paragenetică (1), de paragenetică (1). ♦ Care poate tulbura organogeneza. 2. (Despre modificări ale genelor) Care se produce în urma unui fenomen ce are loc în cromozom, fără a schimba structura genei. – Din fr. paragénétique.
ANTERÍDie, anteridii, s. f. Organ de înmulțire a unor plante (alge, mușchi ș.a.), în care iau naștere celulele s*****e masculine; gametangiu bărbătesc. – Din fr. anthéridie.
PRESTELÁR, -Ă, prestelari, -e, adj. (Astron.) Care a existat înainte de a fi luat naștere stelele. – Din fr. préstellaire, engl. prestellar.
PROVENÍ, provín, vb. IV. Intranz. A se trage, a lua naștere, a rezulta din ceva sau de undeva, a-și avea obârșia, originea, proveniența din... – Din fr. provenir.
PSIHOGÉN, -Ă, psihogeni, -e, adj. Care ia naștere datorită cauzelor psihice. – Din fr. psychogène.
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere.
CORAZIÚNE, coraziuni, s. f. Acțiunea de eroziune exercitată de vânt prin nisipul transportat prin târâre și în urma căreia iau naștere forme de relief eoliene. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. corrasion.
MIGRAȚIÚNE, migrațiuni, s. f. 1. Deplasare în masă a unor triburi sau a unor populații de pe un teritoriu pe altul, determinată de factori economici, sociali, politici sau naturali; migrare. 2. Deplasare în masă a unor animale dintr-o regiune într-alta, în vederea reproducerii, a căutării de hrană etc.; migrare. 3. (În sintagmele) Migrațiunea petrolului (sau țițeiului) = proces de deplasare a petrolului și a gazelor asociate din zăcământul în care au luat naștere în roci, în zone subterane străine. [Pr.:-ți-u-. – Var.: migráție s. f.] – Din fr. migration, lat. migratio, -onis.
NEOPLAZÍE, neoplazii, s. f. (Med.) Proces patologic de formare a unui țesut nou, tumoral, prin înmulțirea exagerată a celulelor și uneori prin modificarea structurii caracteristice a țesutului din care a luat naștere. ♦ Cancer. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néoplasie.
NEURÁL, -Ă, neurali, -e, adj. Care face parte din sistemul nervos, care este în legătură cu sistemul nervos. ♦ Canal neural = șanț care brăzdează ectodermul embrionului, din pereții căruia ia naștere sistemul nervos. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neural.
EREZÍE, erezii, s. f. 1. Doctrină sau credință religioasă care ia naștere în sânul unei biserici, abătându-se de la dogmele consacrate și care este condamnată de biserica respectivă. 2. Fig. greșeală, eroare, rătăcire. – Din fr. hérésie, lat. haeresis.
ENDOGÉN, -Ă, endogeni, -e, adj. 1. (Despre fenomenele geologice) Provocat de forțe care provin din interiorul pământului și care conduc la apariția denivelărilor scoarței. 2. (Med.) Care ia naștere, care se datorește unor cauze din interiorul organismului. – Din fr. endogène.
TAIFÚN, taifunuri, s. n. Vânt foarte puternic, cu furtună și cu vârtejuri, care ia naștere în partea de apus a Oceanului Pacific și se manifestă mai ales în estul Asiei și în estul Americii de Nord; ciclon tropical. – Din germ. Taifun. Cf. rus. taifun.
REVERSÍBIL, -Ă, reversibili, -e, adj. 1. Care poate reveni, care poate fi adus sau întors înapoi. ♦ (Jur.; despre bunuri) Care urmează să revină, în anumite cazuri, în posesia fostului proprietar. ♦ (Despre rente, pensii) Care, la moartea titularului, trece asupra altei persoane (îndreptățite). 2. (Fiz.; despre unele transformări) Care se poate produce atât într-un sens, cât și în sens invers, fenomenul trecând succesiv prin aceleași stări, pentru a se întoarce la starea inițială. ♦ (Chim.; despre reacții) În care corpurile ce iau naștere din combinarea unor substanțe pot să se recombine, pentru a forma din nou o anumită cantitate din substanțele inițiale. 3. (Mec.) Care poate acționa, care se poate mișca în două sensuri opuse. ◊ Plug reversibil = plug alcătuit din două trupițe simetrice, care poate răsturna brazda, la dus și la întors, în aceeași parte și care servește, în special, la arături pe coaste, pe deal. – Din fr. réversible.
RIZODÉRMĂ, rizoderme, s. f. Epidermă a rădăcinii formată dintr-un singur strat de celule, din care iau naștere perii absorbanți. – Din fr. rhizoderme.
KÁMĂ s.f. Formă de relief izolată în partea superioară a unei delte, cu aspect neted, care ia naștere datorită sedimentării fluviatile sau lacustre a materialului detritic între o masă de gheață stagnantă și versanții văii. (din engl. kame < scoț. kame = pieptene < engl. med. (de N) camb = pieptene < engl. veche)
CONECTÍV, -Ă, conectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj.Care poate fi conectat. 2. S. n. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. 3. S. n. (Mat.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; operator, functor, conector. 4. S. n. (Gram.) Cuvânt de relație în propoziție sau în frază. – Din fr. connectif, lat. connectivus.
A APĂREÁ apár intranz. 1) A-și face brusc apariția; a se lăsa văzut pe neașteptate; a se ivi; a se arăta; a se isca. 2) A lua naștere. Astfel a apărut lumea vegetală. 3) (despre publicații) A ieși de sub tipar. /<lat. apparere
BIOGENÉZĂ f. Teorie potrivit căreia orice ființă a luat naștere din altă ființă. [Sil. bi-o-] /<fr. biogenese
CARÉNĂ ~e f. 1) (la păsări) Proeminență alungită în formă de creastă a sternului pe care sunt fixați mușchii pieptului și care acționează aripile. 2) bot. Porțiune din corola leguminoaselor care ia naștere din concreșterea a două petale inferioare. 3) Parte exterioară a unei nave care se află sub linia de plutire. /<fr. carene, it. carena
CONECTÍV2 ~e n. 1) bot. Parte a anterei care unește sacii polenici. 2) mat. Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii. /<fr. connectif, lat. con-nectivus
A SE FORMÁ mă ~éz intranz. A-și lua începutul; a lua naștere; a lua ființă. /<fr. former, lat. formare
GENERÁȚie ~i f. 1) Totalitate a indivizilor dintr-o comunitate, care trăiesc în același timp, fiind aproximativ de aceeași vârstă. 2) Totalitate a animalelor de o anumită rasă sau specie, născute în același an. 3): ~ spontanee (sau spontană) teorie naivă conform căreia unele organisme vii pot lua naștere în mod spontan din substanță nevie. [G.-D. generației; Sil. -ți-e] /<fr. génération, lat. generatio, ~onis
A IZVORÎ pers. 3 ~ăște intranz. 1) (despre ape) A ieși din izvor; a țâșni din pământ. 2) (despre ape curgătoare) A-și avea începutul; a începe să curgă. 3) (despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă cu putere; a curge în șiroaie; a șiroi. 4) fig. A lua naștere; a-și lua începutul. Datinile unui popor ~ăsc din istoria lui. /Din izvor
NEURÁL ~ă (~i, ~e) Care ține de sistemul nervos; propriu sistemului nervos. ◊ Tub ~ tub embrional din care ia naștere sistemul nervos cerebro-spinal. [Sil. ne-u-] /<fr. neural
PÁTRie ~i f. 1) Teritoriu care istoricește aparține unui popor și unde acesta trăiește. 2) Țară în care s-a născut, în care trăiește și al cărei cetățean este cineva. 3) Loc unde s-a născut și trăiește cineva; pământ natal; țară; baștină. 4) Regiune de unde își trage originea un anumit soi de plante sau de animale; baștină. 5) Loc unde a luat naștere ceva important istoricește. ~a teoriei atracției universale este Anglia. [G.-D. patriei; Sil. -tri-e] /<lat. patria, fr. patrie
A PURCÉDE purcéd intranz. 1) (despre ființe) A pleca din locul în care se află; a se pune în mișcare, părăsind locul inițial; a porni. 2) (despre fenomene, evenimente) A începe să se manifeste. ◊ ~ grea (sau însărcinată) a rămâne însărcinată. 3) (despre persoane) A începe să se ocupe de altceva; a trece; a proceda. 4) rar A acționa într-un anumit mod; a face într-un anumit fel. 5) (despre stări, acțiuni) A lua naștere; a izvorî. /<lat. procedere
A RĂSĂRÍ răsár intranz. 1) (despre plante) A ieși din pământ (după încolțire); a apărea. ◊ ~ ca ciupercile (după ploaie) a apărea repede și în număr mare. Seamănă, dar nu răsare se spune despre lucruri sau despre persoane între care nu este nici o asemănare. 2) (despre aștri) A se ridica deasupra orizontului. 3) fig. A-și face brusc apariția; a se arăta; a se isca; a se ivi. ~ ca din pământ. 4) fig. A lua naștere; a-și lua începutul; a apărea. Răsar orașe noi. 5) (despre copii) A crește în înălțime; a deveni mai înalt; a se sălta. 6) pop. A se ridica în picioare (cu repeziciune). ◊ ~ din somn a tresări. 7) rar (despre aluat) A crește în timpul dospirii. /<lat. resalire
TAIFÚN ~uri n. Ciclon tropical care ia naștere, mai ales în mările Chinei și Japoniei, provocând calamități enorme. [Sil. tai-] /<germ. Taifun
A SE URZÍ se ~éște intranz. reg. A lua ființă; a lua naștere; a apărea. /<lat. ordire
A SE ZĂMISLÍ mă ~ésc intranz. 1) A apărea pe lume; a căpăta viață; a se naște. 2) fig. A lua naștere; a se constitui; a se forma; a apărea. /<sl. zamysliti
A SE ZIDÍ pers. 3 se ~éște intranz. A lua naștere; a lua ființă; a se forma; a se constitui. /<sl. zidati
ANTIMONÍL s.m. Ion care ia naștere în urma tratării unor săruri de stibiu cu apă. [< fr. antimonyle].
ANTINEUTRÍN s.m. Particulă elementară care se presupune că ia naștere în procesele nucleare, nedescoperită încă experimental. [Pron. -ne-u-, var. antineutrino s.m. / < fr. antineutrino].
BISMUTÍL s.m. (Chim.) Radical monovalent al bismutului, care ia naștere la hidroliza sărurilor de bismut. [< fr. bismuthyle].
CARÉNĂ s.f. 1. Partea din corpul navei care stă sub apă. ♦ Volumul de apă dislocat de un plutitor sau de o navă. 2. Porțiune din corola leguminoaselor, în formă de luntre, care ia naștere prin unirea celor două petale inferioare. 3. ieșitură a unui organ sau a unui os. 4. Creasta osului stern la păsări. [Pl. -ne. / < fr. carène, it. carena].
CLASTOCÁRST s.n. Procese în forme de relief asemănătoare celor carstice, care iau naștere prin dizolvarea substanțelor solubile ce se găsesc dispersate în diverse roci. [< rus. klastokarst].
CROMOZÓM s.m. Particulă care ia naștere din nucleul unei celule în timpul diviziunii ei. [< fr. chromosome, cf. gr. chroma – culoare, soma – corp].
DRAPERÍE s.f. 1. Perdea grea de postav, de stofă etc. pusă la uși, la ferestre etc. și lăsată să cadă în falduri; stofă dispusă cu artă în falduri mari. ◊ (Geol.) Draperii carstice = concrețiuni cu aspect de pânză în falduri, care iau naștere prin depunerea calciului în crăpăturile din plafoanele peșterilor. 2. Veșmânt larg cu falduri, care îmbracă o statuie, personajele unui tablou etc. [Gen. -iei. / < fr. draperie, cf. it. drapperia].
ENTROPÍE s.f. 1. (Fiz.) Mărime termodinamică de stare care reflectă ireversibilitatea proceselor fizice macroscopice. 2. (Telec.) Cantitatea de informație raportată la un element al mesajului transmis. ♦ Stare prin care toate simbolurile unei secvențe comunicate au o probabilitate egală de a fi transmise potrivit teoriei informației. ◊ Entropie estetică = stare de dezordine, de repartizare întâmplătoare a elementelor din care ia naștere opera de artă prin intervenția creatoare a artistului. [Gen. -iei. / < fr. entropie, gr. entropia].
FILÍT s.n. Rocă metamorfică de culori variate și cu șistozitate pronunțată, care ia naștere din metamorfozarea argilelor. [< it. filite].
GENERÁȚie s.f. 1. Funcțiune prin care ființele vii se reproduc; reproducere. ◊ (Biol.) Teoria generației spontanee = teorie conform căreia din materia anorganică poate lua naștere în mod spontan un organism viu evoluat. 2. Totalitatea oamenilor care au cam aceeași vârstă sau trăiesc în același timp. ♦ (Biol.) Grupare de indivizi având aceeași filiație. ♦ Perioadă de timp care desparte vârsta tatălui de aceea a fiului. [Gen. -iei, var. generațiune s.f. / cf. fr. génération, it. generazione, lat. generatio].
OWENÍSM s.n. Doctrină socială a lui Robert Owen, care vedea principala cauză a răului social în ignoranța oamenilor, socotind că societatea socialistă va lua naștere ca urmare a cunoașterii adevărului, și nu a luptei de clasă împotriva capitalismului. [Pron. o-ue-nism. / < fr. owénisme, cf. Owen – socialist utopic englez].
OXÍD s.m. Compus al oxigenului cu un corp simplu. ◊ Oxid de calciu = var nestins; oxid de carbon = Gaz toxic, incolor și inodor care ia naștere din arderile incomplete ale cărbunilor. // (În forma oxido-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) oxidare”, „oxid”. [< fr. oxyde].
PROTONÉMĂ s.f. (Bot.) Organ filamentos la briofite, licheni și alge din care ia naștere corpul vegetativ al plantei. [< fr. protonéma, cf. gr. protos – primul, néma – fir].
SCHIZOGÉN, -Ă adj. (Biol.) Care ia naștere prin diviziune, prin separare. [< germ. schizogen].
TIPOGENÉZĂ s.f. (Biol.) Fază de evoluție a organismelor în timpul căreia ia naștere un tip, constituindu-și caracterele. [Cf. fr. typogenèse].
ACÉTIC, -Ă adj. (Chim.) Acid acetic = acid organic, rezultat din oxidarea alcoolului etilic; fermentație acetică = proces de fermentație prin care ia naștere oțetul; aldehidă acetică = lichid incolor cu miros înțepător, folosit în industria materiilor colorante, a parfumurilor etc.; acetaldehidă. [< fr. acétique, cf. lat. acetum – oțet].
APĂREÁ vb. II. intr. 1. A se ivi, a lua naștere. ♦ A părea. 2. A ieși de sub tipar. [< lat. apparere, după părea].
VIBRÁȚie s.f. 1. (Fiz.) Mișcare periodică a unui corp față de o poziție de echilibru; oscilație. ♦ Sunet prelung care ia naștere la lovirea puternică a unui metal. 2. Vibrare. ♦ (Fig.) Emoție puternică. [Gen. -iei, var. v********e s.f. / cf. fr. v*******n, lat. v******o].
BATOLÍT s.m. Rocă intruzivă în formă de masiv, care a luat naștere prin răcirea și consolidarea magmei în interiorul scoarței terestre. [< fr. batholithe, cf. gr. bathos – adâncime, lithos – piatră].
BIOGÉN, -Ă adj. (Despre roci) Care a luat naștere din viețuitoare. ♦ (s.n.) Preparat obținut din culturi de bacterii, care îmbogățesc solul în azot, folosit pentru a spori productivitatea leguminoaselor. [< fr. biogène, < gr. bios – viață, gennan – a naște].
CONECTÍV, -Ă adj. Care poate fi conectat, care se conectează. // s.n. 1. (Log.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; conector. 2. Nerv care reunește mai mulți ganglioni. 3. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. ♦ Țesut celular. 4. (Mat.) Operator. [Cf. lat. connectivus, fr. connectif, it. connettivo].
DISIDÉNȚĂ s.f. Deosebire de opinii (față de o majoritate); sciziune, schismă; dezacord. ♦ Grup de persoane care susțin o părere diferită de aceea a majorității; sciziune care ia naștere în urma unei asemenea situații. [Var. dizidență s.f. / cf. fr. dissidence, lat. dissidentia].
apăreá (-ár, -rút), vb. – A se ivi, a se arăta; a lua naștere. Format pe baza lui părea, ca în modelul fr. apparaître față de paraître (sec. XIX); cf. sp. aparacer. Este frecventă tendința de a asimila vb. cu conj. III (a apare). Der. aparent, adj.; aparență, s. f.; apariție,, s. f., toate din fr.
EFÓRT s.n. Încordare fizică sau intelectuală pentru atingerea unui scop; acțiune energică fizică sau intelectuală, sforțare, străduință. ♦ Forță interioară care ia naștere sub acțiunea unei solicitări la care este supus un material și care se opune acestei solicitări. [Pl. -uri. / < fr. effort].
EMBRIÓN s.m. 1. (Biol.) Prima stare a unei ființe vii de la fecundarea ovulului până la formarea deplină a organelor. ♦ Germen al unei plante existent în sămânța din care va lua naștere prin germinație. 2. (Fig.) Început, germen de la care pornește un lucru, o acțiune. [Pl. -ni, (s.n.) -oane. / cf. fr., gr. embryon].
FLAGÉL s.n. 1. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele cu care era bătut cineva. 2. (Fig.) Nenorocire mare, dezastru, calamitate, molimă, boală. // s.m. 1. Prelungire protoplasmatică filamentoasă cu ajutorul căreia anumite celule (protozoare, s***********i etc.) se mișcă într-un mediu lichid. 2. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [< lat., fr. flagellum].
GENITÓR s.m. Plantă din care ia naștere un hibrid. [Cf. fr. géniteur, it. genitore].
KÁMĂ s.f. (Geol.) Formă de relief izolată la partea superioară a unei delte, cu aspect neted, care ia naștere datorită sedimentării fluviatile sau lacustre a materialului detritic între o masă de gheață stagnantă și versanții văii. [< engl. kame < cuv. scoțian].
MieLOBLÁST s.n. (Biol.) Celulă a măduvei, din care iau naștere leucocitele polinucleare din sânge. [Pron. mi-e-. / < fr. myéloblaste, cf. gr. myelos – măduvă, blastos – vlăstar].
MIOBLÁST s.n. Celulă tânără a mezenchimului, din care iau naștere fibrele musculare striate. [< fr. myoblaste].
NEURÁL, -Ă adj. Care aparține sistemului nervos. ◊ Canal neural = șanț care brăzdează ectodermul embrionului, din pereții căruia ia naștere sistemul nervos. [< fr. neural].
PÁTRie s.f. 1. Țară unde s-a născut cineva, țară de baștină. 2. Loc unde s-a născut cineva, loc de baștină; oraș, ținut, pământ natal. ♦ Mediu social din care face parte cineva. 3. Loc unde a luat naștere sau s-a dezvoltat o știință, o artă etc. [Gen. -iei. / < lat., it. patria, fr. patrie].
RADÓN s.n. Element gazos radioactiv care ia naștere prin dezintegrarea radiului. [< fr. radon, cf. germ. Radon].
TAIFÚN s.n. Vânt foarte puternic, cu furtună și cu vârtejuri, care bate în regiunile din vestul Oceanului Pacific, luând naștere în timpul schimbării direcției musonilor. [Pron. tai-fun, pl. -nuri, -ne. / < germ. Taifun, cf. rus. taifun, chin. ta fun – vânt mare].
TORÉNT s.n. Apă de munte cu debit variabil, care curge impetuos peste creste în urma ploilor mari sau după topirea bruscă a zăpezilor; puhoi, șuvoi. ♦ Formă de relief care ia naștere ca urmare a acțiunii apelor torențiale. ♦ (Fig.) Șuvoi, șiroi, năvală. ♦ În torent = din belșug. [Pl. -nte, (s.m.) -nți. / < fr. torrent, it. torrente, lat. torrens].
ANTIMONÍL s. m. ion care ia naștere în urma tratării unor săruri de stibiu cu apă. (< fr. antimonyle)
AUTOGENÉZĂ s. f. 1. capacitate a unui organism vegetal de a se reproduce prin polenul propriu. 2. teorie potrivit căreia din materia organică poate lua naștere, în mod spontan, un organism viu evoluat; generație spontanee. 3. concepție în biologie care rezolvă unilateral problema dezvoltării în natura vie, absolutizând acțiunea factorilor interni ereditari și negând cu totul acțiunea mediului. (< fr. autogenèse)
CLASTOCÁRST s. n. complex de fenomene și forme de relief asemănătoare celor carstice, ce iau naștere prin dizolvarea substanțelor solubile care se găsesc dispersate în diverse roci. (< fr. clastocarste, rus. klastokarst)
CONECTÍV, -Ă I. adj. care poate fi conectat, unit. II. s. m. (log.) legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; conector. III. s. n. 1. cuvânt (prepoziție, conjuncție) care realizează o relație în cadrul propoziției sau frazei. 2. nerv care reunește mai mulți ganglioni. 3. parte terminală a filamentului staminal care unește cele două teci ale anterelor. 4. (mat.) operator (5). IV. s. f. (inform.) operator în calculul propozițional. (< fr. connectivus)
CROMOZÓM s. m. element structural care ia naștere din nucleul celulei în timpul mitozei, purtător al caracterelor ereditare. (< fr. chromosome)
DISIDÉNȚĂ s. f. deosebire de opinii (față de o majoritate); dezacord. ◊ grup de persoane care susțin o parte diferită de aceea a majorității; sciziune care ia naștere în urma unei asemenea situații. (< fr. dissidence, lat. dissidentia)
EMBRIÓN s. m. 1. primul stadiu de dezvoltare a unui organism, de la fecundarea ovulului până la formarea deplină a organelor. ◊ germen al unei plante existente în sămânța din care aceasta va lua naștere prin germinație. 2. (fig.) început, germen de la care pornește un lucru, o acțiune. (< fr., gr. embryon)
FECUNDÁȚie s. f. fuziune a gameților în urma căreia ia naștere un zigot. (< fr. fécondation)
GENERÁȚie s. f. 1. funcțiune prin care ființele vii se reproduc; reproducere. ♦ (biol.) ~ spontanee = ipoteză potrivit căreia organismele vii ar lua naștere în mod spontan din materia anorganică. 2. totalitatea oamenilor care sunt de aceeași vârstă. ◊ (biol.) grupare de indivizi având aceeași filiație. ◊ perioadă de timp care desparte vârsta tatălui de aceea a fiului. 3. grup de familii tehnologice contemporane sau coerente corespunzând perioadelor în care tehnica se află relativ stabilizată. (< fr. génération, lat. generatio)
GENO- /GENEA- /GENEZIO-, -GÉN, -GE-NÉZĂ, -GENEZÍE, -GENÍE elem. „care produce, care ia naștere”; „specie, gen, fel”, „familie, neam”. (< fr. géno-, généa-, génésio-, -gène, -genèse, -génésie, -génie, cf. gr. genos, genesis)
INFANTICÍD, -Ă I. adj., s. m. f. (părinte) care își ucide propriul copil nou-născut. II. s. n. pruncucidere. (< fr. infanticide, lat. infanticidum)
INTEROCÉPȚie s. f. sensibilitate viscerală, rezultat al senzațiilor care iau naștere la nivelul organelor interne. (< fr. intéroception)
MieLOBLÁST s. n. celulă primară a măduvei osoase, din care iau naștere leucocitele polinucleare. (< fr. myéloblaste, engl. myeloblast)
MIOBLÁST s. n. celulă tânără a mezenchimului, din care iau naștere fibrele musculare striate. (< fr. myoblaste, engl. mioblast)
MONOBLÁST s. n. celulă din care ia naștere monocitul. (< fr. monoblaste)
NEURÁL, -Ă adj. care aparține sistemului nervos. ♦ canal ~ = șanț embrionar din pereții căruia ia naștere sistemul nervos. (< fr. neural)
PACEMAKER [PÉIS-MÉICĂR] I. s. m. 1. regiune a inimii unde ia naștere excitația motrice. 2. element funcțional capabil să imprime bioritmul său unui ansamblu de elemente oscilante. 3. (p. ext.) reacție biochimică dintr-un lanț enzimatic care își impune ritmul întregului lanț. II. s. n. aparat electric pentru a stimula ritmul cardiac anormal; stimulator cardiac. ♦ ~ cerebral = implantare de electrozi pe suprafața creierului, pentru autostimularea electrică. (< engl., fr. pacemaker)
PROTONÉMĂ s. f. organ filamentos la briofite, licheni și alge, din care ia naștere corpul vegetativ al plantei. (< fr. protonéma)
REGOSÓL s. n. sol în stare incipientă de formare, care ia naștere din depozite sedimentare. (< fr. régosol)
SCHIZOGÉN, -Ă adj. 1. care ia naștere prin diviziune. 2. care se reproduce prin schizogeneză. (< fr. schizogène)
S*********U s. n. organ de fructificație, în formă de butelie, la fungi și licheni, în care iau naștere s*********e. (< lat. s**********m)
TIPOGENÉZĂ s. f. fază de evoluție a organismelor vii în timpul căreia ia naștere un tip, constituindu-și caracterele. (< fr. typogenèse)
TORÉNT s. n. 1. curs de apă temporar pe pantele repezi și neregulate ale munților și dealurilor, cu debit variabil, care curge impetuos peste creste, în urma ploilor mari sau după topirea bruscă a zăpezilor. 2. formă de relief care ia naștere ca urmare a acțiunii apelor torențiale. 3. (fig.) șuvoi, năvală. ♦ în ~ = din belșug. (< fr. torrent, lat. torrens)
ANCLÁVĂ s. f. Fragment dintr-o rocă preexistentă prins în magmă și rămas ca atare în roca ce ia naștere prin consolidarea acesteia. Pot fi xenolite (cînd fragmentele provin din roci străine rocii gazdă) și autolite (cînd fragmentele provin din roci consolidate anterior din aceeași magmă).
ARÍSTĂ (‹ lat. arista „spic”) s. f. (BOT.) Organ filiform, tare, care ia naștere din vîrful sau din spatele paleii sau al glumei (ex. la ovăz, la grîu).
BACTRiaNA (BACTRia), regiune istorică în Asia Centrală (Afghanistan, Turkmenia, Tadjikistan și Uzbekistan), inclusă de Cirus I în Imp. Persan. Cucerită de Alexandru cel Mare, pe terit. ei a luat naștere în sec. 3-2 î. Hr. un regat elenistic independent.
AMFITÉRIU, amfiterii, s. m. Mamifer jurasic din care se presupune că au luat naștere marsupialele și mamiferele placentare. – Din fr. amphithérium.
BIOSPEOLOGÍE (‹ {s} bio + speologie) s. f. Știință care studiază formele de viață din mediul cavernicol. ia naștere ca disciplină științifică din inițiativa savantului român Emil Racoviță (1907), care-i trasează problematica și planul de lucru al cercetărilor viitoare, și se consolidează ca știință de sine stătătoare, cu obiect și metodică specifice de lucru.
BOLȘEVISM (‹ rus.) Curent de gîndire politică care a luat naștere în 1903, în urma acțiunii desfășurate de V.I. Lenin în cadrul facțiunii de stînga a Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din Rusia (desprinsă în 1912). Denumirea a apărut în opoziție cu menșevismul, ilustrînd faptul că reprezentanții lor erau majoritari.
ANTICÓRP, anticorpi, s. m. Substanță care ia naștere în organism în urma unei infecții, având rolul de a-l apăra. – Fr. anticorps.
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta, a se ivi; a lua naștere. ♦ A părea. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. – Lat. lit. apparere (după părea).
CARBON (‹ fr., lat.) s. n. Element chimic (C; nr. at. 6, m. at. 12,01), nemetal. Se găsește în natură, în stare elementară, cristalină (diamant, grafit), în zăcăminte fosile (cărbune de pămînt și bitumuri), în unele roci sedimentare (carbonați), în dioxidul de carbon și în toate substanțele organice, combinate cu alte cîteva elemente (hidrogen, oxigen, azot etc.). Funcționează în combinații în starea de valență 4. Intră în compoziția unor aliaje de mare importanță în tehnică. Cunoscut din antichitate. ♦ C 14 (614C*) = izotop radioactiv al c., care ia naștere în atmosferă; este folosit ca atom marcat (v. și geocronologie); metoda cu radiocarbon este una dintre metodele moderne de datare în arheologie. Hîrtie-c. = hîrtie subțire, acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică de culoare închisă și folosită la scoaterea de copii după texte; indigo (IV).
CARACTÉR, caractere, s. n. 1. Particularitatea fundamentală a unei persoane, care se manifestă în orientarea, unitatea și consecvența ideilor și acțiunilor sale. ◊ Comedie de caracter = comedie în care intriga ia naștere din conflictul între caracterele personajelor. ♦ Însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine. Om de caracter. ♦ Individualitate prezentând trăsături psihice complexe, zugrăvită într-o operă literară. 2. Trăsătură distinctivă care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. 3. Semn grafic; literă. – Fr. caractère (lat. lit. character).
GERMISARA, așezare civilă romană din Dacia Superior, dezvoltată ca stațiune balneară (în legătură cu apele termale existente) și care au luat naștere, după cum o arată numele, dintr-o mai veche așezare dacică. Azi Geoagiu-Băi, jud. Hunedoara.
ORIGÁMI (cuv. japonez; ori „pliere, îndoire” + kami „hârtie”) subst. Artă tradițională japoneză care pornește de la plierea unui pătrat de hârtie pentru a reprezenta elemente din mediul înconjurător sau personaje imaginare. A luat naștere în Orientul Îndepărtat, fiind la început o ocupație a membrilor curților imperiale. Cu timpul a devenit un instrument de educație și terapie. Folosită în scop pedagogic, pentru educarea copiilor, o. le dezvoltă autodisciplina, ordinea și echilibrul interior, imaginația, creativitatea. În Japonia, Italia, Germania ș.a., o. este materie de studiu în școli.
RADÓN (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic radioactiv (Rn; nr. at. 86, m. at. 222); gaz monoatomic din grupa gazelor nobile, care ia naștere șa dezintegrarea radiului. Se lichefiază la -61,8 ºC și se solidifică la -71 ºC. Descoperit (1900) de chimistul german Friedrich E. Dorn. Cel mai stabil izotop, Rn222, are perioada de înjumătățire de 3,823 zile; se folosește în cercetarea științifică și în medicină. V. emanație (2).
COMEDÍE1 (‹ lat., fr.) s. f. 1. Specie a genului dramatic, născută, ca și tragedia, în Grecia antică, din cultul lui Dionysos, al cărei subiect și deznodămînt provoacă rîsul și care satirizează relațiile sociale și etice (c. de moravuri), tipuri umane (c. de caracter) sau poate lua naștere din succesiunea unor întîmplări neașteptate și hazlii (c. de situații sau bufă). Ilustrată în antichitate de Aristofan, Plaut și în epoca modernă de Shakespeare, Moliére, Goldoni, Gogol, I.L. Caragiale, Labiche ș.a. ◊ Comedia umorilor = satirică realistă de la sfîrșitul sec. 16, bazată pe „teoria umorilor”, elaborată de Ben Jonson. Aceasta a preluat concepția medievală potrivit căreia factura psihologică a omului e determinată de „umori” sau pasiuni și a creat personaje ce se comportă, indiferent de împrejurări, potrivit cu „umoarea” care predomină în corpul lor. 2. (Fig. Prefăcătorie, falsitate, ipocrizie.
CORAZIÚNE (‹ fr.) s. f. Acțiunea de eroziune exercitată de vînt prin nisipul transportat în suspensie asupra rocilor de la supr. scoarței și în urma căreia iau naștere forme de relief eoliene: dreikantere, adîncituri la suprafața rocilor, ciuperci eoliene (babe) etc. C. este strîns legată de deflație.
COSMOBIOLOGÍE ({s] cosmo + biologie) s.f Ramură a a biologiei care studiază viața și manifestările ei în afara spațiului terestru. A luat naștere ca preocupare teoretică în 1949, printr-o ramură a sa – medicina spațială, iar ca domeniu aplicativ de investigare după lansarea pe orbită, în 1957, de către U.R.S.S., a unei nave cu un mamifer; biologie spațială.
RAGTIME [rægtaim] (cuv. engl.) s. n. Stil pianistic la modă în perioada 1896-1917, care al luat naștere în statul american Missouri și a reprezentat, împreună cu bluesul, unul dintre elementele constitutive ale jazz-ului. Muzică veselă și optimistă, în tempo moderat, cu formă simetrică. Beneficiază de partituri scrise și publicate.
JÜRMALA [júrmala], oraș în partea central-nordică a Letoniei, pe stg. râului Lielupe, în apropierea țărmului de S al G. Riga, la 44 km V de Riga; 59,0 mii loc. (1996). Stațiune balneoclimaterică. Fabrică de celuloză și hârtie. Muzeu de istorie. Biserică (sec. 19). Orașul a luat naștere în 1959 prin contopirea localit. Kemeri și Sloka (atestat documentar în sec. 15).
PĂDUREA DE PiaTRĂ (SHI LIN), formațiuni stâncoase izolate sau grupate, sub forma unor piloni înalți de c. 30 m, situate într-o regiune carstică din S Chinei (prov. Yunnan), la c. 120 km SE de orașul Kumming. Este una dintre cele mai spectaculoase „păduri de piatră”, extinsă pe c. 260 km2, care a luat naștere în urma acțiunii erozive a apelor din precipitații asupra rocilor carstice, stâncile rezultate căpătând forme ciudate, cum sunt leul uriaș, bivolul, rinocerul, pasărea Phoenix ș.a. Este cea mai mare și cea mai spectaculoasă pădure de piatră de pe Glob. Turism.
PALAMÍSM (‹ fr.; n. pr. Gr. Palamas) s. n. Teologia energiilor divine necreate, după numele autorului ei, Sfântul Grigorie Palamas, formulată împotriva scolasticilor latini și pornind de la experiența sfinților isihaști, îndeosebi Pseudo-Macarie, Maxim Mărturisitorul și Ioan Damaschin; lumina de pe Muntele Tabor nu este doar un simbol al dumnezeirii lui Hristos, ci o energie care iradiază din esența divină ca o revărsare a Duhului Sfânt, necreată și fără ipostază; îndumnezeirea este o participare reală, o comunicare personală cu Dumnezeu, fără confuzie de natură; deși Dumnezeu este prezent în energiile necreate, misterul esenței sale rămâne necunoscut. P. a stat la baza renașterii spirituale în Imp. Bizantin (sec. 14). O mișcare neopalamistă a luat naștere în sec. 20, în sânul emigrației ruse și din România.
ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam. (iska mi se).
PÂNTECE ~ n. 1) (la om și la animale) Parte a corpului dintre torace și bazin în care se află stomacul, intestinele și alte organe; burtă; abdomen. ◊ A fi cu ~le la gură a fi într-un stadiu avansat de graviditate. 2) Organ în formă de pungă, în care are loc digestia alimentelor; stomac. ◊ Cu ~le lipit de coaste (sau de spinare) foarte flămând; rupt de foame. 3) pop. (la om și la animale vivipare) Cavitate internă a aparatului genital feminin, în care se dezvoltă embrionul; uter; mitră. ◊ Încă din ~le mamei încă înainte de a se naște. A lua (sau a avea, a purta) în ~ a fi însărcinată. 4) fig. Parte proeminentă a unui obiect. ~le urciorului. 5) fig. Parte interioară a proeminenței unui obiect. /<lat. pantex, ~icis
MATRÍCE s.f. I. Organ al mamiferelor în care se dezvoltă fătul până la naștere; uter. II. (Mat.) Sistem de numere grupate într-un tablou dreptunghiular cu un anumit număr de linii sau rânduri, fiecare rând având același număr de numere dispuse în coloane. [Var. matriță s.f. / < lat. matrix, cf. fr. matrice].
OBSTÉTRICĂ s.f. Disciplină care se ocupă de fiziologia și patologia nașterilor. [Gen. -iei. / < fr. obstétrique, lat. obstetrix – moașă].
PREZENTÁȚie s.f. 1. (Liv.) Prezentare. 2. (Biol.) Parte a fătului care ia prima contact cu strâmtoarea superioară a bazinului la naștere. [Gen. -iei, var. prezentațiune s.f. / < fr. présentation].
TOCOFOBÍE s.f. (Med.) Fobie de naștere. [Gen. -iei. / cf. gr. tokos – naștere, phobos – frică].
PARTURÍȚie s.f. (Liv.) naștere. [Gen. -iei. / < fr. parturition, cf. lat. parturitio].
TOCOLOGÍE s.f. Disciplină care studiază formele de nașteri. [Gen. -iei. / < fr. tocologie, cf. gr. tokos – naștere, logos – studiu].
POST-PÁRTUM I. s. n. perioadă care urmează imediat nașterii; lăuzie. II. adj. inv., adv. (despre boli) care apare în urma unei nașteri. (< fr. post-partum)
ZĂMISLÍ, zămislesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A concepe fătul; a procrea, a face pui, a naște. 2. Refl. A lua ființă, a se naște, a se întrupa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) crea, a (se) produce; a (se) forma, a (se) înfiripa. – Din sl. zamysliti.
EMBRIOTOMÍE s.f. (Med.) Tăiere intrauterină a fetusului mort în interiorul mamei când nu este posibilă o naștere normală. [Gen. -iei. / < fr. embryotomie].
EUTOCÍE s.f. naștere normală. [Gen. -iei. / < fr. eutocie, cf. gr. eu – bine, tokos – naștere].
HISTEROTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere a uterului pentru extragerea fătului în cazul unei nașteri anormale. [Gen. -iei. / < fr. hystérotomie, cf. gr. hystera – uter, tome – tăiere].
PRODUCĂTÓR, -OÁRE I. adj. care este cauza; care dă naștere la ceva. II. s. m. f. cel care produce prin muncă bunuri materiale. ♦ persoană, societate, întreprindere care asigură finanțarea și turnarea unui film. (după fr. producteur)
ZĂMISLÍ, zămislesc, vb. IV. (Înv. și arh.) 1. Tranz. A concepe fătul; a procrea, a face pui, a naște. 2. Refl. A lua ființă, a se naște, a se întrupa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) crea, a (se) produce; a (se) forma, a (se) înfiripa. – Slav (v. sl. zamysliti).
RENÁȘTE, renásc, vb. III. Intranz. A se naște din nou, a lua ființă. ♦ A se arăta, a se ivi din nou, a reapărea. ♦ A se trezi la viață, a se înnoi, a se înviora, a înflori. ♦ A se forma; a se reface. – Re1- + naște (după fr. renaître).
A ODRĂSLÍ pers.3 ~éște 1. intranz. 1) (despre plante) A da mulți lăstari, mlădițe; a lăstări; a mlădi. 2) A se acoperi cu muguri; a da muguri; a înmuguri. 3) înv. A apărea prima dată; a lua ființă; a se naște. 2. tranz. (despre ființe și plante) A naște periodic și într-un număr mare; a plodi; a prăsi. [Sil. -drăs-] /Din odraslă
GESTÁȚie s.f. Perioadă cuprinsă între momentul fecundării ovulului și nașterea fătului; sarcină. [Gen. -iei, var. gestațiune s.f. / cf. fr. gestation, lat. gestatio].
HISTOGÉN, -Ă I. adj. care dă naștere la noi țesuturi. II. s. n. 1. grupare de celule meristematice generatoare de țesuturi. 2. orice substanță capabilă a favoriza dezvoltarea sau regenerarea unui țesut. (< fr. histogène)
NATURÁL, -Ă I. adj. 1. referitor la natură, specific naturii. ◊ creat de natură. ♦ științe ĕ = ansamblu de științe care studiază fenomenele lumii înconjurătoare, lumea organică și anorganică; științele naturii. 2. (mat.) număr ~ = fiecare număr întreg pozitiv. 3. care se potrivește cu faptele din realitatea obiectivă; firesc, obișnuit, simplu. 4. (jur.; despre copii) născut în afara căsătoriei. II. adv. desigur, firește. III. s. n. naturalețe. (< lat. naturalis. fr. naturel, it. naturale)
RIZOGÉN, -Ă I. adj., s. n. (țesut vegetal) care dă naștere la rădăcini adventive. II. s. n. 1. plantă care produce numai rădăcini și flori. 2. parazit al rădăcinilor. (< fr. rhizogène)
UNIPÁRĂ I. adj., s. f. (femeie) care a născut un singur copil; (femelă) care naște un singur pui. II. adj. (despre inflorescențe) la care, de sub floarea terminală, pornește o singură axă florală laterală. (< fr. unipare)
obîrșíe (-íi), s. f. – 1. Izvor, naștere, începutul unui rîu. – 2. Origine, început, proveniență. Sl. obrusi „înălțime, parte superioară” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 448; Conev 40), cf. ceh. brsina „pădure montană”. – Der. obîrși, vb. (a termina, a sfîrși), din sl. obrušati; obîrșenie, s. f. (sfîrșit, capăt). Semantismul der. (ambele învechite) este ciudat, dar depinde de sl., unde obrusi „parte superioară” se percepe cu „parte finală”, de unde obrušati „a termina, a isprăvi”.
DAR2, daruri, s. n. I. 1. Obiect primit de la cineva sau oferit fără plată cuiva, în semn de prietenie sau ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, dăruit. ◊ Loc. adv. În dar = fără plată, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donație. 2. (Bis.) Prinos, ofrandă. ◊ Sfintele daruri = pâinea și vinul sfințite pentru cuminecătură. II. 1. Însușire (cu care se naște cineva); aptitudine, vocație, talent. ◊ Expr. A avea darul să... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea să..., a fi în stare să..., a fi de natură să... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi un bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul beției = a fi (sau a deveni) bețiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (În concepția creștină) Ajutor pe care îl acordă Dumnezeu omului; milă, har divin. ◊ Darul preoției = dreptul de a exercita funcțiile preoțești. – Din sl. darú.
NATÍV, -Ă I. adj. 1. (despre elemente chimice) care se găsește (liber) în natură, necombinat cu alte substanțe; pur 2. înnăscut; natural. II. adj., s. m. (cel) născut în, originar din; indigen. (< lat. nativus, fr. natif, germ. nativ)
PREMATÚR, -Ă I. adj. care apare înainte de vreme. II. adj., s. m. (copil) născut înainte de termen. (< lat. praematurus, fr. prémature)
PRUNCUCÍDERE s. f. ucidere a copilului nou-născut, imediat după naștere, de către mamă; infanticid (II). (< prunc + ucidere)
DISTOCÍE s.f. (Vet.) naștere grea, dificilă la animale. [Gen. -iei. / < fr. dystocie, cf. gr. dys – dificil, tokos – naștere].
GENEZIOLOGÍE s.f. Genetică. [Pron. -zi-o-, gen. -iei. / < fr. génésiologie, cf. gr. genesis – naștere, logos – studiu].
ÎNCORPORÁȚie s.f. 1. Încorporare. 2. Construcție gramaticală specifică unor limbi, constând în aceea că se include complementul în verb, sudându-se cu el și dând naștere unui nou cuvânt compus. [Gen. -iei, var. incorporație, incorporațiune. / < fr. incorporation].
STÍMUL I. s. n. stimulent, imbold. II. s. m. factor care dă naștere unei reacții, unei conduite specifice a organismului; e******t. (< fr., lat. stimulus)
KĀLIDĀSA (sec. 4-5), poet și dramaturg indian. Cel mai de seamă reprezentant al literaturii culte clasice indiene. Probabil rezident la curtea lui Chandragupta II din Ujjain. Poeme epico-lirice („nașterea lui Kumāra”, „Povestea neamului Raghu”, „Norul vestitor”), drame („Sakuntala” – capodopera sa) scrise în sanscrită, remarcabile prin delicatețea analizei psihologice, lirism și virtuozitate stilistică.
PROLEM SINE MATRE CREATAM (lat.) prunc născut fără mamă – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, II, 553. Lucrare elaborată fără ca autorul să se inspire din vreun model. Montesquieu a pus aceste cuvinte drept epigraf la „L’Esprit des lois”.
GENOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă morbidă de activitatea s*****ă. [Gen. -iei. / cf. it. genofobia < gr. gennan – a naște, phobos – frică].
LÁMBLie s.f. (Zool.) Protozoar flagelat parazit, care se stabilește în intestinul subțire și dă naștere la tulburări. [Pron. -li-e, gen. -iei. / < fr., lat. lamblia].
FÁCERE ~i f. v. A FACE. ◊ ~ de bine binefacere; faptă bună. ~ea lumii crearea lumii de către Dumnezeu. Durerile (sau chinurile) ~ii durerile pe care le suportă femeia la naștere. /v. a face
APARÍȚie s.f. 1. Arătare (neașteptată), ivire. ◊ A-și face apariția = a apărea. ♦ Punct de plecare al unui proces, al unui fenomen ; naștere. 2. ieșire de sub tipar ; tipărire, publicare. [Gen. -iei, var. aparițiune s.f. / cf. fr. apparition, lat. apparitio].
DISGENEZÍE s.f. (Med.) Tulburare în reproducere, în dezvoltare. [Gen. -iei. / < fr. dysgénésie, cf. gr. dys – dificil, genesis – naștere].
AGENEZÍE s.f. (Biol.) 1. Incapacitate de reproducere biologică. 2. Dezvoltare embrionară insuficientă. [Gen. -iei. / < fr. agénésie, cf. gr. a – fără, genesis – naștere].
ANGIOGENÍE s.f. Formarea și dezvoltarea vaselor de sânge. [Pron. -gi-o-, gen. -iei. / < fr. angiogénie, cf. gr. angeion – vas, genos – naștere].
GEOGENÍE s.f. Ramură a geologiei care studiază originea și formarea Pământului. [Gen. -iei. / cf. fr. géogénie < gr. ge – pământ, genesis – naștere].
HEMOGENÍE s.f. (Med.) Boală caracterizată prin hemoragii care survin spontan în organe sau pe mucoase ca urmare a reducerii pronunțate a numărului trombocitelor. [Gen. -iei. / < fr. hémogénie, cf. gr. haima – sânge, genos – naștere].
INERȚÍE s.f. 1. Proprietate a corpurilor în virtutea căreia ele își păstrează starea de mișcare sau de repaus în care se află atâta timp cât nu sunt supuse acțiunii unei forțe exterioare. 2. Calitate a unor corpuri de a nu reacționa față de alte substanțe. ♦ (Med.) Inerție uterină = lipsă de contracție și de retractare a mușchiului uterin după naștere. 3. (Fig.) Înclinare către inactivitate; indolență, apatie. [Gen. -iei. / cf. fr. inertie, it. inerzia, lat. inertia].
ODONTOGENÍE s.f. Dezvoltarea dinților. [Gen. -iei. / < fr. odontogénie, gr. odous – dinte, gennan – a naște].
ONTOGONÍE s.f. Studiul apariției ființelor pe Pământ. [Gen. -iei. / < fr. ontogonie, cf. gr. on – ființă, gone – naștere].
EPIGENÉTIC, -Ă I. adj. (bot.) născut pe fața superioară a unui alt organ. II. s. f. studiu al proceselor prin care genele își realizează efectele fenotipice. (< fr. épigénétique)
rófii s. f. pl. – Bubulițe care apar la copii îndată după naștere. – Var. rohii. Sl. rovŭ „groapă, gaură” (Cihac, II, 318), cf. sb. rohav „ciupitură (de vărsat)”, și răboj, răvar, în care pornește de la sensul special de „crestătură, cioplitură”. – Der., cu sensul special, răfui, vb. (a plăti o datorie); răfuială, s. f. (plata unei datorii); raftă, s. f. (Trans., Banat, cotă care revine după o împărțeală), cuvînt care, după Scriban, ar trebui pus în legătură cu raft „harnașament de lux”.
PREZENTÁȚie, prezentații, s. f. (Med.) Parte a fătului care ia prima contact cu strâmtoarea superioară a bazinului la naștere. – Din fr. présentation.
NÁȘTERE ~i f. v. A NAȘTE și A SE NAȘTE. ◊ Zi de ~ dată când s-a născut cineva. Din ~ de când s-a născut; din născare. Prin ~ prin ereditate. A da ~ a) a naște; b) a face să apară (ceva nou); a crea; a produce; c) a fi cauza care determină, condiționează ceva; a cauza; a stârni; a provoca. A lua ~ a apărea; a se forma. /v. a (se) naște
DIGENÍE s.f. (Biol.) Înmulțire care se realizează prin contribuția ambelor sexe. [Gen. -iei. / < fr. digénie, cf. gr. dis – doi, gennan – a naște].
DINAMOGENÍE s.f. Acțiune biologică normală sau patologică prin care o activitate psihologică este imediat augmentată. [Gen. -iei. / < fr. dynamogénie, cf. gr. dynamis – forță, gennan – a naște].
ECTROGENÍE s.f. (Med.) Malformație cauzată de dezvoltarea incompletă a unor organe. [Gen. -iei. / < fr. ectrogénie, cf. gr. ektroma – a*****n, gennan – a naște].
EMBRIOGENÍE s.f. Embriogeneză. [Gen. -iei. / < fr. embryogénie, cf. gr. embryon – embrion, gennan – a naște].
ETNOGENÍE s.f. Ramură a antropologiei care studiază originea și filiația raselor și a popoarelor; (p. ext.) studiul procesului de formare a unui popor; etnogeneză. [Gen. -iei. / < fr. ethnogénie, cf. gr. ethnos – popor, gennan – a naște].
IDEOGENÍE s.f. Formare a ideilor. [Gen. -iei. / < fr. idéogénie, cf. gr. idea – idee, gennan – a naște].
PATOGENÍE s.f. Ramură a medicinii care studiază mecanismul de apariție și dezvoltare a unei boli; patogeneză. [Gen. -iei. / < fr. pathogénie, cf. fr. pathos – boală, gennan – a naște].
PREZENTÁȚie s. f. 1. prezentare. 2. parte a fătului care ia prima contact cu strâmtoarea superioară a bazinului la naștere. (< fr. présentation)
PRUNCÍE f. pop. rar Perioadă a vieții copilului de la naștere până la adolescență; viață de prunc; copilărie. /prunc + suf. ~ie
COMBINÁ vb. I. tr. a îmbina, a împreuna. ◊ (fam.) a plănui în gând; a urzi. II. tr., refl. a (se) uni printr-o reacție chimică, dând naștere unui corp compus. (
LEGITIMÁ vb. I. tr., refl. a(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. II. tr. 1. (fig.) a justifica, a îndreptăți. 2. a recunoaște unui copil născut înainte de căsătorie drepturile unui copil legitim. (< fr. légitimer)
act n., pl. e (lat. actum, lucru făcut). Fapt, acțiune: act de dreptate, de autoritate, de războĭ. A face act de prezență, a te arăta undeva numaĭ ca să nu fiĭ acuzat c' aĭ lipsit, dar fără să lucrezĭ. Act de credință, dovadă de fidelitate. Hîrtie (document) care adeverește un fapt: act de naștere, de cununie, de moarte. Act de acuzare, expunerea faptelor acuzatuluĭ. A lua act de ceva, a constata legal, a înregistra faptu (lat. actus). Diviziune a uneĭ pĭese teatrale: tragedie în cincĭ acte.
SiaMÉZ, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Siam. II. adj. referitor la Siam (Thailanda). ♦ frați ĩ sau surori ĕ = gemeni care s-au născut cu corpurile lipite; (fig.) prieteni nedespărțiți; pisică ~ă = rasă de pisici cu ochi albaștri, cu părul cafeniu, mătăsos și coada scurtă, originară din Extremul Orient. III. s. f. 1. limbă vorbită de siamezi. 2. fotoliu dublu cu spătarele îndreptate în sens opus. (< fr. siamois)
NĂSCUT2, -Ă, născuți, -te s. m. și f., adj. (Cel) care a căpătat viață, a luat ființă, a venit pe lume. ◊ Întâiul (sau primul, al doilea, al treilea etc.) născut = copilul cel mai mare (sau al doilea, al treilea etc. copil) dintr-o familie. Nou-născut = a) copil care abia s-a născut; s****i; b) fig. renăscut. – V. naște.
MAMIFÉR, -Ă I. adj. care are m****e. II. s. n. pl. clasă de vertebrate superioare cu corpul acoperit cu păr, care nasc pui vii și îi hrănesc cu lapte propriu. (< fr. mammifère/s/)
POLARIZÁ vb. 1. tr. a face ca un corp să capete poli; a aduce în stare de polarizație. ◊ a transforma lumina naturală în lumină polarizată. II. tr., refl. (fig.) a (se) aduna, a (se) concentra. III. refl. a da naștere unei polarități (2). (< fr. polariser)
ZÓDie s. 1. zodiac, semn zodiacal. (Există 12 ~ii.) 2. constelație, semn. (Cele 12 ~ii ale zodiacului.) 3. zodia racului = (pop.) zodia cancerului. 4. (înv. și pop.) planetă. (În ce ~ te-ai născut?) 5. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, ursită. (Așa i-a fost ~.)
prăsí (prăsésc, prăsít), vb. – A reproduce, a înmulți, a naște. Sb., slov. prasiti, bg. prasjă se „a se înmulți porcii” (Tiktin). Legătura cu rodi (Cihac, II, 317) nu este probabilă. – Der. prăsilă, s. f. (reproducție, generație; descendent, progenitură); prăsilos, adj. (prolific); prăstură, s. f. (înv., iapă), în loc de prăsitură; împrăsili, vb. (a reproduce); prăseală, s. f. (înv., reproducere).
rod (roáde), s. n. – 1. Reproducere. – 2. Fruct. – Mr., megl. rod. Sl. rodŭ „specie” (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 316), cf. bg. rod „fruct”. – Der. roadă, s. f. (fruct, produs, recoltă); rodi, vb. (a da naștere; a produce, a fructifica), din sl. roditi; rodini, s. f. pl. (zi de naștere, reproducere; generare; creație; vizită care se face unei lăuze și cadoul care i se duce), din sl. rodiny; roditor, adj. (fructifer); rodnic, adj. (fructifer; prosper, fecund); rodnicie, s. f. (fecunditate); nerodnic, adj. (care nu face fructe); rodos, adj. (productiv).
INSPIRÁ vb. I. 1. tr. A trage aer în plămâni. 2. tr. (Fig.) A face să se nască, să pătrundă în mintea, în sufletul cuiva (un sentiment, o idee etc.); a sugera. 3. refl. A lua anumite idei, informații etc. dintr-un anumit loc. [P.i. inspír. / < fr. inspirer, it., lat. inspirare].
OBSTÉTRIC, -Ă I. adj. referitor la obstetrică; obstetrical. II. s. f. ramură a medicinei care se ocupă de fiziologia și patologia sarcinii și cu asistența nașterii. (< fr. obstétrique)
CRANIOTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere sau perforare a craniului fetal în cursul nașterii în caz de hidrocefalie sau făt mort; cefalotomie. ♦ Deschidere chirurgicală a capului pentru explorarea conținutului cranian. [Gen. -iei. / < fr. crâniotomie].
PARAGENÉTIC, -Ă I. adj. 1. referitor la parageneză. 2. (biol.; despre modificări ale genelor) care se produce în urma unui fenomen ce are loc în cromozom, fără a schimba structura genei. II. s. f. ramură a geneticii care studiază factorii ce influențează evoluția intrauterină din momentul fecundației până la naștere. (< fr. paragénétique)
FRÁTE ~ți m. 1) Persoană de s*x masculin luată în raport cu altă persoană născută din părinți comuni. ◊ ~ bun (drept, adevărat) fiecare dintre copiii de s*x masculin luat în raport cu altă persoană născută din părinți comuni. ~ vitreg frate numai după tată sau numai după mamă. ~ geamăn frate născut o dată cu alt frate sau cu o soră. ~ți de lapte copii născuți de mame diferite, dar alăptați de aceeași femeie. ~ de cruce prieten nedespărțit al cuiva (legat prin jurământ și prin amestecul simbolic al sângelui). 2) fig. Fiecare dintre persoanele (sau colectivitățile) legate prin activitate și viață dusă în comun, luate în raport una cu alta. 3) înv. Călugăr însărcinat cu treburi gospodărești. 4) (la unele plante) Lăstar crescut la subsuoara unei frunze. /<lat. frater
MÁTCĂ, mătci, s. f. I. 1. Albie (minoră) a unei ape curgătoare; pat2, făgaș, vad, albie. ◊ Expr. A reveni la (sau a reintra în) matcă = a reveni la starea obișnuită a lucrurilor, a-și relua cursul normal. A readuce (pe cineva) la matcă = a readuce (pe cineva) la calea cea bună. ♦ (Rar) Izvor al unei ape curgătoare. 2. Fig. Origine, obârșie, început, izvor; spec. loc de naștere; familie, neam din care se trage cineva. 3. Parte a năvodului în care se strâng peștii când năvodul este tras din apă; matiță. II. 1. Albină femelă mai mare decât albinele lucrătoare, care depune ouă; regină, mamă. ◊ Expr. Ca un roi fără matcă = dezorientat, zăpăcit, bezmetic. 2. (Reg.) Stup de cel puțin un an, care a roit o dată sau de mai multe ori; roi2. III. Parte din foile unui chitanțier, bonier, dosar etc. care rămâne după ce s-au rupt părțile (sau foile) detașabile; cotor. – Din bg., scr. matka.
Alcmene (sau Alc(u)mena), fiica lui Electryon, regele cetății Mycenae, și soția lui Amphitryon. În timpul absenței soțului ei, care plecase să lupte împotriva teleboenilor, Alcmene e vizitată de Zeus, care ia chipul și asemănarea bărbatului plecat. Imediat după aceea sosește și adevăratul Amphitryon. În urma dublei sale uniri, cu Zeus și cu soțul ei, Alcmene naște doi fii: pe Heracles cu Zeus și pe Iphicles cu Amphitryon. Se spunea că Alcmene s-ar fi căsătorit a doua oară cu Rhadamanthus și că, după moarte, ar fi fost dusă în Olympus.
AGALACTÍE s.f. Lipsă a laptelui mamei după naștere. ♦ Agalactie contagioasă = boală epizootică la oi și la capre, care se manifestă prin încetarea secreției de lapte și prin leziuni la ochi și la articulații. [Gen. -iei, var. agalaxie s.f. / < fr. agalactie, agalaxie, cf. gr. a – fără, gala – lapte].
A SE NÁȘTE mă nasc intranz. 1) (despre ființe) A apărea pe lume; a căpăta viață. ◊ ~ cu tichia pe cap a avea noroc; a fi fericit. 2) fig. A apărea pentru prima dată; a lua ființă; a se forma. /<lat. nascere
MIJLOCÍU ~íe (~íi) 1) Care se află la mijloc (între două limite); de mijloc; mediu. Statură ~e. ◊ Deget ~ cel de al treilea deget, aflat între arătător și inelar. 2) pop. (despre frați) Care s-a născut între alți doi. /mijloc + suf. ~iu
ASCENDÉNT, -Ă I. adj. 1. urcător, suitor; ascensiv. ◊ (despre un astru) care se înalță deasupra liniei orizontului. 2. (fig.) în dezvoltare progresivă. II. s. m. f. rudă în linie directă care face parte dintr-o generație anterioară. III. s. n. 1. înălțare a unui astru deasupra orizontului. 2. (astrol.) parte a cerului deasupra orizontului în momentul nașterii cuiva; semn zodiacal ridicat deasupra orizontului estic, la naștere. 3. autoritate morală, influență (asupra cuiva). (< fr. ascendant, lat. ascendens)
Argus 1. Monstru fabulos, născut din Agenor (sau Arestor). Avea o sută de ochi, din care, atunci cînd dormea, se închideau doar o parte, ceilalți rămînînd deschiși. A fost pus de Hera s-o păzească pe Io (v. și Io), care fusese metamorfozată în vacă. Ca să-și scape iubita, Zeus l-a trimis pe Hermes să-l ucidă pe temutul ei paznic. După o legendă, Argus ar fi fost omorît de o piatră aruncată de la distanță de Hermes; după alta, i s-ar fi tăiat capul, după ce zeul l-a adormit mai înainte cîntîndu-i cu fluierul lui Pan. După moarte, se spunea că Hera a semănat cei o sută de ochi ai lui Argus pe coada păunului, pasăre care îi era dedicată. 2. Fiul lui Phrixus. A construit, cu ajutorul Athenei, corabia Argo (v. și Argo).
LĂUZÍE f. 1) Stare fiziologică a unei femei în primele șase săptămâni de după naștere; stare de lăuză. ◊ ~ fiziologică stare a unei lăuze care evoluează normal. ~ patologică stare a unei lăuze care evoluează anormal. 2) Perioadă de timp cât o femeie este lăuză. [G.-D. lăuziei] /lăuză + suf. ~ie
prilejí (prilejésc, prilejít), vb. – 1. A da ocazie, a cauza, a da naștere, a da loc. – 2. (Refl.) A se folosi de ocazie. – 3. (Refl.) A se afla întîmplător, a coincide. – 4. (Refl.) A se întîmpla, a se petrece. Sl. priležati, priležą „a fi alături” (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 292). – Der. prilej, s. n. (ocazie, motiv, cauză; pretext, nuanță; înv., Mold., resurse, bunuri).
CIVÍL, -Ă I. adj. 1. care privește pe cetățenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetățeni. ♦ drepturi ĕ = drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate și recunoscute ca atare; drept ~ = ramură a dreptului care studiază și reglementează raporturile juridice existente între persoanele fizice și juridice dintr-un stat; stare ~ă = situația unei persoane așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie etc.; parte ~ă = persoană care, într-un proces, pretinde despăgubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infracțiuni. 2. care nu este militar, lipsit de caracter milităresc. ♦ război ~ = conflict armat pentru putere între grupuri adverse din același stat. II. s. m. f. persoană care nu face parte din armată. (< fr. civil, lat. civilis)
ciúpă (ciúpe), s. f. – 1. Apă caldă, pentru baia unui copil. – 2. Baia copilului. Origine necunoscută, dar cu siguranță sl. Se poate pune în legătură cu bg. čipa „nou născut” (Lacea, Dacor., V, 397), čipkam „a îmbăia un copil” (DAR) și probabil cu sb. čepa „cameră luxoasă a unei femei”. Este puțin probabilă der. din gr. ϰύπη „concavitate” (Pascu, Etimologii, 46; Pascu, Lat., 257; Diculescu, Elementele, 468), sau din sl. kopati „a spăla” (Cihac, II, 59). – Der. ciupăi (var. ciupăra), vb. (a îmbăia un copil).
Crăcĭún și (Mold. și) Crecĭún n., pl. urĭ (d. lat. creátio, -ónis, creațiune, devenit neutru supt [!] infl. luĭ ajun [A. și O. Dens.], nu d. calatio, strigare [Papahagi, Pușcaru]. D. rom vine bg. ceh. kračun, rut. kereun, krečun, ung. karácson. Cp. cu Născut). Sărbătoarea nașteriĭ luĭ Hristos (25-27 Decembre [!]), Moș Crăcĭun, în poveștĭ, un bătrîn cu barba albă, plin de zăpadă și sprijinit într´un toĭag și care aduce jucăriĭ copiilor. La Romani, în locul Crăcĭunuluĭ se sărbaŭ [!] Suturnaliile (16-18 Dec.), ĭar la sfîrșitu anuluĭ ziŭa nașteriĭ zeilor. Abea în seculu al treilea, creștiniĭ gnosticĭ aŭ instituit sărbătoarea Bobotezeĭ (6 ian.). Mult timp Boboteaza a ținut loc și de Crăcĭun, cum se maĭ obișnuĭește și acuma pin [!] Galileĭa. În biserica Apusuluĭ, s´a primit ziŭa de 25 Decembre pentru a sărba nașterea luĭ Hristos în anu 354, ĭar în cea de Răsărit, la 386, după hotărîrea sfîntuluĭ Ion Gură-de-Aur. Ziŭa a fost luată de la păgînĭ, care-l sărbaŭ atuncĭ pe zeu soareluĭ. – Obiceĭu braduluĭ de Crăcĭun e luat de la vechiĭ Germanĭ și e păstrat de ceĭ noĭ pînă astăzĭ. În casa românească n´are ce să caute acest brad de Crăcĭun, că Româniĭ aŭ steaŭa, care se poate împodobi tot așa de frumos și nu se strică degeaba un brad.
Erichthonius, unul dintre primii regi ai cetății Athenae. Era fiul lui Hephaestus (după o versiune cu Atthis, după o alta cu Gaea sau cu zeița Athena). Se spunea că Athena, ca să nu afle ceilalți zei de nașterea copilului, l-ar fi închis pe Erichthonius într-un cufăr, pe care l-a dat, în mare taină, în păstrare fetelor lui Cecrops. Împinsă de curiozitate, una dintre fete a deschis cufărul, fapt pentru care și-a primit pedeapsa cuvenită (v. Aglauros). Mai tîrziu Erichthonius a fost luat și crescut de însăși divina lui mamă, în templul acesteia de pe Acropolis. Murind, Cecrops l-a lăsat urmaș la tron. Erichthonius s-a căsătorit cu nimfa Praxithea și a avut un fiu, Pandion, care a domnit după el în cetatea Athenae.
ELEMÉNT I. s. n. 1. (ant.) fiecare dintre cele patru componente primordiale (focul, aerul, apa, pământul) ale corpurilor și fenomenelor naturii. 2. (pl.) fenomene, forțe ale naturii. 3. parte componentă a unui întreg, a unui ansamblu. ♦ (lingv.) ~ de compunere = temă, cuvânt împrumutat, fără existență independentă, numai în compunerea de tip savant; ~ de relație = cuvânt sau locuțiune care exprimă raporturi sintactice. ◊ membru al unei colectivități etc. 4. (chim.) corp simplu, care în combinație cu alte asemenea corpuri, dă naștere corpurilor compuse. 5. (fig.) mediu în care trăiește o ființă. ♦ a fi în ŭl său = a fi într-o situație favorabilă. 6. (mat.) obiect fizic sau al gândirii cu care se formează o mulțime. 7. celulă a unei pile electrice. 8. (pl.) principiu, noțiune de bază a unei discipline, a unei teorii etc. II. s. m. fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. (< fr. élément, lat. elementum)
GENERATÓR, -OÁRE I. adj. care generează, produce, determină ceva. II. s. n. 1. aparat, mașină, instalație care transformă o formă de energie în alta. 2. aparat, instalație care produce un fluid. ♦ ~ cuantic = generator sau amplificator de radiații electromagnetice (laser, maser etc.) bazat pe fenomenul de emisiune stimulată a radiației. III. s. f. (mat.) dreaptă prin a cărei deplasare în spațiu se naște o suprafață plană sau curbă. (< fr. générateur, lat. generator)
scréme (-m, -mút), vb. refl. – 1. A împinge (se zice despre eforturile făcute pentru a elimina excrementele sau pentru a naște). – 2. A se extenua, a asuda, a căra. – Mr. mi sprem, sprimeare. Lat. exprimĕre (Densusianu, Rom., XXXIII, 285; Pușcariu, ZRPh., XXVII, 728; Pușcariu 1563; REW 3057), cf. it. spremere, prov., cat. espremer, fr. épreindre. Fonetismul rom. s-a vrut să se explice printr-o contaminare, puțin probabilă, cu excrementum, sau mai probabil printr-o disimilare (Tiktin). Explicația cu ajutorul v. germ. krimman (Giuglea, Dacor., II, 402) este neverosimilă. – Der. scremet (var. scremăt), s. n. (efort, încordare).
A LEPĂDÁ lépăd 1. tranz. 1) (obiecte, mai ales nefolositoare) A înceta de a mai purta cu sine, aruncând sau părăsind. ◊ A nu fi de lepădat a fi demn de luat în seamă; a merita toată atenția. 2) (îmbrăcăminte, încălțăminte) A scoate de pe sine; a dezbrăca. ◊ A-și ~ masca a înceta de a se mai preface. A-și ~ potcoavele a muri; a deceda. 3) fig. A înceta de a mai practica; a lăsa; a părăsi. ~ fumatul. 4) A face să rămână singur (undeva); a lăsa; a părăsi; a abandona. 2. intranz. (despre femei sau femelele animalelor) A naște înainte de termen; a expulza fătul mort (prin a***t). /<lat. lapidare
Antiope 1. Fiica lui Nycteus, regele cetății Thebae. A fost iubită de Zeus, cu care a născut doi fii, pe Amphion și pe Zethus (v. și Amphion). Persecutată de unchiul ei Lycus și de Dirce, soția acestuia, Antiope e despărțită de copiii ei și ținută mult timp prizonieră. După mulți ani ea reușește să-și reîntîlnească copiii care, ca s-o răzbune, îi omoară pe Lycus și pe Dirce. Mîniat de moartea Dircei, se spunea că Dionysus i-ar fi luat mințile Antiopei. 2. Una dintre amazoane, răpită de Theseus, cu care a avut un fiu, pe Hippolytus (sau Demopho(o)n) (v. și Theseus).
ÎNTẤI, ÎNTẤia adv. num. ord. I. adv. 1. La început. ♦ (Precedat de „mai”) Mai demult. 2. Înainte de toate, în primul rând. Să ne-așezăm întâi la masă. ♦ (Pentru) prima oară. II. Num. ord. (Adesea adjectival; când precedă substantivul, în forma articulată întâiul, întâia) Care se află în fruntea unei serii (în ceea ce privește spațiul, timpul, calitatea); prim2. Întâiul, întâia în clasă. E în clasa întâi. ◊ Loc. adv. (Pentru) întâia dată (sau oară) = (pentru) prima dată. ◊ Expr. Mai întâi și-ntâi (de toate) = în primul rând. ♦ (Înv., precedat de „cel”, „cea”) Dintâi. ♦ (Substantivat, m.; în sintagma) Întâiul născut = cel mai mare dintre fii. – Lat. *antaneus (< ante „înainte”).