Rezultate din textul definițiilor
PARA4, parez, vb. I. Tranz. A evita printr-o contralovitura o lovitura a adversarului la duel, la scrima etc. ♦ P. gener. A reusi sa evite, sa faca fata. – Din fr. parer.
SPETI, spetesc, vb. IV. Refl. si tranz. A (se) imbolnavi de speteala. ♦ A munci sau a obliga sa munceasca pana la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit sa faca fata unor sarcini materiale coplesitoare, sa cheltuiasca sume care depasesc cu mult limita posibilitatilor. – Din spata.
A SALVA ~ez tranz. (fiinte sau obiecte) A scoate dintr-o situatie complicata; a scapa. ◊ ~ situatia a reusi sa faca fata unei situatii grele. /<lat., it. salvare
NIXON [niksən], Richard Milhous (1913-1994), om politic american. Membru al Partidului Republican. Vicepresedinte (1953-1961) si presedinte (1969-1974) la S.U.A. Desi atitudinea lui era manifest anticomunista, prin secretarul de stat, H. Kissinger, a promovat o politica de destindere si normalizare a relatiilor cu statele comuniste (vizite in Romania, U.R.S.S., China, semnarea tratatului de dezarmare SALT I si recunoasterea R.P. Chineza in 1972, incheierea razboiului din Vietnam in 1973 etc.). Dupa realegerea din 1972, a fost nevoit sa faca fata unor grave dificultati economice, determinate de devalorizarea dolarului. Implicat in „afacerea Watergate”, a demisionat in favoarea vicepresedintelui G. Ford.
IUFT n. Piele groasa tabacita de bovine, din care se fac fete de incaltaminte. [Monosilabic] /rus. juft
CONFRUNTA vb. I. tr. 1. (jur.) a pune fata in fata marturii, acuzatii pentru a controla concordanta celor declarate. 2. a pune fata in fata (opere, acte, obiecte) pentru a (le) verifica sau a (le) compara. II. refl. a avea de facut fata, de gasit o solutie unei probleme, unei dificultati. (< fr. confronter, lat. confrontare)
BOX2 s. n. Piele de vitel prelucrata, din care se fac fete de incaltaminte. – Fr. box[-calf] (<engl.).
amiant n., pl. e si uri (vgr. amiantor, nespurcat, d. miatno, spure. V. miazma). Silicat duplu de calce si de magnezie [!], varietate de azbest filamentos si incombustibil. – Cei vechi credeau ca amiantu e un fel de [?] in care nu arde; il scarmanau, il torceau si-si faceau fete de masa si servete care se aruncau in foc cind se murdareau, si ast-fel se albeau mai mult de cit pin [!] spalare. In pinza de amiant se ardeau mortii ilustri, a caror cenusa nu trebuia sa se amestece cu a rugului. Din amiant se fac astazi fitiluri care ard in ulei fara sa se consume si hirtie pretioasa (fiind-ca nu arde). S' a uzitat la facut tunici de pompieri.
RIO DE LA PLATA, unul dintre cele patru viceregate spaniole creat in 1776 in cadrul procesului de descentralizare a Imperiului colonial spaniol, prin desprindere din viceregatul Peru; constituit pe terit. aflat azi in componenta statelor Argentina, Uruguay, Paraguay si Bolivia. Capitala in orasul Buenos Aires. A avut de facut fata agresiunilor colonialiste, indeosebi ale britanicilor. In 1810, in urma rascoalei populatiei creole impotriva autoritatilor spaniole, ultimul vicerege a fost alungat, instituindu-se o junta provizorie.
JURAMANT, juraminte, s. n. 1. Afirmare, promisiune, fagaduiala solemna facuta de o persoana (adesea printr-o anumita formula in care este invocata divinitatea) de a spune adevarul in legatura cu anumite fapte; jur3. 2. Angajament solemn, exprimat de obicei printr-o anumita formula, prin care cineva se obliga sa-si faca datoria (fata de popor, de stat etc.). 3. Promisiune, fagaduiala ferma de a face ceva. – Din lat. juramentum.
SPERJUR, -A, (1) sperjuri, -e, s. m. si f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. si f. Persoana care jura fals sau care isi calca juramantul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-si calca juramantul; nesocotire a unui juramant facut; juramant fals facut in fata justitiei (si pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (dupa jura).
EXIL ~uri n. 1) Masura represiva constand in expulzarea din tara sau din locul de trai a unei persoane care s-a facut vinovata fata de stat; expulzare; deportare; surghiun. 2) Situatie a unei persoane supuse unei asemenea masuri represive. 3) Plecare benevola a unei persoane din propria tara (de regula, din motive politice). /<fr. exil, lat. exilum
SPERJUR1 rar Juramant fals facut in fata justitiei. /<it. spergiuro
SURGHIUN ~uri n. inv. 1) Masura represiva constand in expulzarea din tara sau din locul de trai a unei persoane care s-a facut vinovata fata de puterea de stat; exil; expulzare; deportare. 2) Stare a unei persoane expulzate din tara sau din locul de trai. [Sil. -ghiun] /<turc. surgun
sperjurare, sperjurari, s.f. (inv.) juramant fals facut in fata justitiei; sperjur.
SINCER, -A adj. Neprefacut, care se exprima cinstit. ♦ Adevarat; deschis, facut pe fata. [Cf. fr. sincere, it. sincero < lat. sincerus – fara pata].
SPERJUR s.n. (Rar) Faptul de a-si calca juramantul; juramant fals facut in fata justitiei. // s.m. si f. Cel care jura fals sau care isi calca juramantul. [< it. spergiuro].
INCONSTIENT, -A I. adj. (si s. m. f.) 1. care nu este constient, care si-a pierdut cunostinta. 2. lipsit de constiinta; care nu are o atitudine constienta in fata realitatii. ◊ facut fara participarea constienta a vointei; involuntar. II. s. n. activitate psihica a omului nesupusa controlului constiintei. (< fr. inconscient)
corvada f., pl. e si ezi (fr. corvee, din latina merovingiana corrogata [subint. opera], adica „munca pe care ti-o fac mai multi pe care i-ai rugat”, cum faceau vasalii fata de senior. Din corogata s´a facut coroata, corvada, corvee). Munca soldatilor la cazarma. Fig. Munca grea in folosu altuia. V. beilic, claca, podvada, culuc.
FELONIE s. f. (Frantuzism) Act de tradare, lipsa de loialitate de care se facea vinovat vasalul fata de seniorul sau. ♦ P. gener. Tradare, infidelitate. – Din fr. felonie.
PERNITA, pernite, s. f. I. 1. Diminutiv al lui perna (1); pernuta (1), pernioara, pernisoara; spec. puisor. 2. (Urmat adesea de determinarea „de ace”) Saculet de diferite forme, umplut cu calti, vata, nisip etc., in care se infig, pentru a fi pastrate, ace si bolduri; pernuta (2). ♦ Piesa confectionata din vata de croitorie, care se aplica la umerii unor obiecte de imbracaminte (sacouri, paltoane, taioare) pentru a da imbracamintei respective forma corespunzatoare umarului. ♦ Mica perna (1) confectionata din tesatura de lana sau de bumbac, cusuta cu sarma subtire de cupru, montata in cutia de osie inferioara a vehiculelor de cale ferata si folosita la ungerea fusului osiilor. II. (In forma perinita) Dans popular in care un baiat iese in centrul horei, isi alege din hora o fata cu care ingenuncheaza (pe o perna sau o batista) si o saruta, fata urmand sa faca in continuare acelasi lucru cu alt baiat; melodie dupa care se executa acest dans. [Var.: perinita s. f.] – Perna + suf. -ita.
CATRE prep. 1) (indica directia, locul) Inspre; asupra; spre. S-au pornit ~ sat. 2) (indica o aproximare temporala) Pe la; aproape de; asupra; inspre. ~ ziua. 3) (indica destinatia) fata de; la. Adresare ~ popor. 4) (indica situatia, anturajul) De fata cu; fata de. A facut aceasta ~ mine. /<lat. cantra
BAREM1 adv. Macar, cel putin. Barem sa nu ne facem de ras fata de cei din targ (GALAN). [Var.: baremi, barim adv.] – Bg., sb. barem.
EPONJ s. n. Tesatura moale cu fire buclate pe una dintre fete sau pe amandoua fetele, din care se fac prosoape, halate de baie etc. – Din fr. eponge „burete”.
RUSINE s. 1. v. jena. 2. v. timiditate. 3. v. buna-cuviinta. 4. v. jignire. 5. injosire, umilinta. (Ce ~ a suportat!) 6. v. dezonoare. 7. batjocura, ocara, (inv. si pop.) mascara, (inv.) necinste. (S-a facut de ~.) 8. (BOT.) rusinea-fetei (Daucus carota si silvestris) = (reg.) buruiana-rusinii, cinstea-femeilor, cinstea-fetei, morcov-de-camp, morcov-salbatic, patrunjel-salbatic, (prin Mold.) rusinoasa.
MILA1 ~e f. 1) Sentiment de compatimire fata de suferintele si nenorocirile altora; compasiune; milostenie; compatimire. ◊ (A fi) vrednic de ~ (a se afla) intr-o situatie jalnica. A-i plange (cuiva) de ~ a fi cuprins de parere de rau pentru suferintele cuiva. A avea ~ (de cineva) a se purta cu grija fata de cineva. 2) Dar facut unui nevoias. 3) rar Atitudine binevoitoare fata de cineva; bunavointa; ingaduinta. ◊ A nu avea ~ (undeva sau la cineva) a nu gasi bunavointa undeva sau la cineva. [G.-D. milei] /<sl. milu
VIZITA vb. I. tr. 1. A merge la cineva acasa din politete, din obligatie, din prietenie etc. pentru a-l vedea; a face o vizita. ♦ (Despre medic) A face un examen medical unui pacient. 2. A examina o situatie facand o descindere in fata locului; a inspecta. 3. A examina, a cerceta o regiune, un muzeu etc. prin deplasare in fata locului. [< fr. visiter, it., lat. visitare].
INCONSTIENT, -A adj. (adesea s.) 1. Care nu este constient, care si-a pierdut cunostinta. 2. Lipsit de constiinta; care nu are o atitudine constienta in fata realitatii. ♦ (Despre actiuni) Facut fara participarea constienta a vointei; involuntar. // s.n. Activitate psihica a omului nesupusa controlului constiintei. [Pron. -sti-ent. / cf. fr. inconscient].
VIZITA vb. tr. 1. a face cuiva o vizita. ◊ (despre medici) a face un examen medical unui pacient. 2. a examina o situatie facand o descindere la fata locului; a inspecta. 3. a merge sa cunoasca o localitate, o expozitie, un muzeu etc. (< fr. visiter, lat. visitare)
SERIOZITATE s. 1. (inv.) serios. (Se poarta cu o ~ demna de remarcat.) 2. gravitate, solemnitate. (~ facu loc jovialitatii.) 3. severitate. (~ liniilor fetei.) 4. maturitate, profunzime, temeinicie. (~ gandirii, a sentimentelor cuiva.) 5. soliditate, tarie, temeinicie. (~ obiectiei, a argumentarii sale.) 6. v. capacitate. 7. adancime, importanta, insemnatate, profunzime. (~ prefacerilor survenite.) 8. importanta, insemnatate, valoare. (~ contributiei sale.) 9. gravitate, pericol, periculozitate, primejdie, (rar) severitate. (~ bolii de care sufera.)
A EXTRADA ~ez tranz. (criminali, condamnati) A preda la cererea statului fata de care s-a facut vinovat (in conformitate cu conventiile internationale). /<fr. extrader
IRESPONSABIL ~a (~i, ~e) 1) Care in fata legii nu poate fi facut responsabil (de actele sale). 2) (despre persoane) Care este lipsit de simtul raspunderii; fara raspundere; neresponsabil. /<fr. irresponsable
sanec, sanece, s.n. (reg.) tesatura de canepa din care se fac rufe de corp, prosoape, fete de masa etc.
senic s.n. (reg.) 1. tesatura de canepa (pentru rufe de corp, prosoape, fete de masa etc.). 2. stergar facut din tesatura de canepa. 3. bucata de panza in care se pune cenusa pentru lesie, cenusar; panza rara pentru sedila. 4. (in forma: selnic) basma inchisa la culoare (si murdara). 5. (in forma: selnic) unealta de pescuit asemanatoare cu leasa.
FRONTAL, -A I. adj. 1. din regiunea fruntii. ◊ (s. n.) muschi al fruntii. 2. din, asezat in fata. ♦ abataj ~ = abataj al minereului facut pe un front foarte lung in directia filonului; drepta ~a = dreapta paralela cu planul vertical de proiectie. ◊ referitor la front (5). II. s. n. 1. os al craniului care formeaza fruntea si o parte din orbite. 2. parte proeminenta a unui obiect. (< fr. frontal)
Acontius, tinar din insula Ceos care, sosind la Delos la sarbatorile date in cinstea zeitei Artemis, s-a indragostit de Cydippe, fiica unui nobil atenian. Pentru a cistiga dragostea tinerei, pe care a urmarit-o pina in templul lui Artemis, Acontius a recurs la un siretlic: el i-a aruncat fetei un mar pe care statea scris: „Jur pe templul lui Artemis sa ma casatoresc cu Acontius”. Citind cu glas tare ceea ce era scris pe mar, Cydippe a rostit in fata altarului zeitei cuvintele care constituiau de fapt un juramint. Reintorcindu-se la Athenae, unde tatal ei dorea s-o marite cu alt barbat, Cydippe a cazut bolnava: era la mijloc mina zeitei, care o pedepsea in felul acesta pentru sperjur. In cele din urma, consultind oracolul, tatal fetei a aflat de juramintul facut de fiica lui si a consimtit sa-i dea lui Acontius mina Cydippei.
FRONTAL, -A, frontali, e, adj., s. n. 1. Adj. Care tine de regiunea fruntii. ♦ (Substantivat, n.; rar) Parte proeminenta a unui obiect. 2. Adj. Din fata, asezat in fata. ◊ Abataj frontal = abataj al minereului facut pe un front foarte lung in directia filonului; p. ext. locul unde se executa o astfel de operatie. 3. Adj. Referitor la front (6). 4. S. n. Os al craniului care formeaza fruntea si o parte din orbite. – Din fr. frontal.
VIZITA, vizite, s. f. 1. Faptul de a merge la cineva in scopul unei intrevederi cu caracter prietenesc, oficial sau de curtoazie. ◊ Carte de vizita = bucata mica de carton, dreptunghiulara, pe care este scris numele unei persoane, profesiunea si titlurile sale, adresa etc., si pe care titularul o inmaneaza sau o trimite unor cunoscuti, cu diverse prilejuri. ◊ Expr. A fi in vizita cu cineva = a avea relatii de prietenie cu cineva, a-si face vizite reciproc. 2. Oficiu prestat de medicul care se deplaseaza la domiciliul unui bolnav sau care primeste un pacient pentru consultatie. ♦ Deplasare zilnica facuta in saloanele unui spital, la patul bolnavilor, de catre medici, insotiti de personalul auxiliar. ◊ Vizita medicala = control medical (periodic) facut salariatilor, elevilor etc. 3. Deplasare la fata locului intr-o localitate, intr-o regiune, la un obiectiv, cu scopul de a le cunoaste, de a le controla etc. – Din fr. visite.
RECUNOSTINTA, recunostinte, s. f. Obligatie morala pe care cineva o are fata de cel care i-a facut un bine; recunoastere a unei binefaceri primite; gratitudine. – Recunoaste + suf. -inta (dupa fr. reconnaissance).
GRATITUDINE ~i f. Sentiment durabil de afectiune, nutrit de o persoana fata de cineva, pentru un bine facut; obligatie morala pentru o binefacere; recunostinta. /<lat. gratitudo, ~inis, fr. gratitude
ATENT, -A adj. 1. Cu atentia indreptata catre ceea ce se petrece (in fata lui), cu luare-aminte, cu bagare de seama. ♦ Facut cu atentie. 2. Amabil, politicos, prevenitor fata de cineva. [< lat. attentus < attendere – a se intinde spre, a fi cu luare-aminte].
FRONTAL, -A adj. 1. Din regiunea fruntii. 2. Din (asezat in) fata. ◊ Abataj frontal = abataj al minereului facut pe un front foarte lung in directia filonului; (p. ext.) locul unde se executa o astfel de operatie. ♦ Referitor la front (5) [in DN]. // s.n. 1. Os al craniului care formeaza fruntea si o parte din orbite. 2. Parte proeminenta a unui obiect. [< fr. frontal].
taca, taci, s.f. (reg.) 1. scandurea de lovit mingea la un joc de copii; (art.) jocul de copii. 2. un fel de cioc de barza, facut din scandurele si fixat pe fata flacaului deghizat in brezaie.
ACOLO adv. In acel loc (relativ) indepartat (de cel care vorbeste); in alt loc. ♢ (Precedat de diferite prepozitii, cu sensul determinat de acestea) Pe acolo = cam in locul acela. Dintr-acolo = din acel loc. Intr-acolo = spre acel loc. De acolo = din locul de unde porneste o actiune sau o miscare. De pe acolo = cam din acel loc. ♢ Expr. Pan' pe-acolo = peste masura, din cale-afara (de greu, mare, frumos etc.). Ce ai acolo? = ce ai in fata (sau in mana etc.)? Ce faci acolo ? = cu ce te ocupi (in clipa de fata)? (Fam.) Fugi de-acolo! = da de unde! Ce am eu de-acolo? = ce ma priveste, ce avantaj am din asta? [Acc. si: acolo] – Lat. eccum-[i]lloc.
GRILA, grile, s. f. 1. Electrod in forma de sita, de spirala, de gard din sarma, intercalat intre anodul si catodul unui tub electronic sau intre alti doi electrozi, prin deschiderile caruia poate trece un flux de electroni sau de ioni; gratar (5), sita. 2. Gardulet fix sau mobil alcatuit dintr-o retea de vergele paralele, care inchide sau apara golul unei usi, al unei ferestre, al unei vitrine etc. 3. (Mil.) Obstacol facut din bare de otel, asezat in fata sau in spatele santului unei fortificatii sau la deschiderile unei cazemate. 4. Prajitura in forma de grila (2), preparata din aluat si unsa cu sirop de zahar sau miere. – Din fr. grille.
2) colacesc v. tr. (din conacesc si infl. de colac). Indemn sa vie, aduc: nu stiu cine d***u l-a colacit sa vie pe la noi. Prepar, rezerv: mama fetei il colacea ca sa si-l faca ginere. Aleg: si-a colacit o nevasta.
DE2 interj. 1. Introduce afirmatii si replici, exprimand: a) nedumerire, sovaiala, nesiguranta; b) resemnare; c) nepasare fata de cineva. Apoi de! ce sa-ti fac!; d) suparare; e) ironie. 2. (Introduce replici care exprima o atitudine de negare sau de dezaprobare) Ia te uita, asta-i acum. [Var.: (1, reg.) da, (2, pop.) dec interj.] – Onomatopee.
FUZETA, fuzete, s. f. Fiecare dintre cele doua dispozitive care fac legatura intre rotile directoare si osia din fata ale unui autovehicul si care permit orientarea rotilor in directia dorita. – Din fr. fusette.
A SANTUI ~iesc tranz. 1) (terenuri, suprafete etc.) A sapa facand santuri. 2) A inconjura cu sant. 3) fig. rar (fata, obrazul, pielea etc.) A face sa se santuiasca, sa aiba riduri; a brazda. /sant + suf. ~ui
fa interj. – Formula generica de adresare pentru femei; fato, femeie. – Var. fa, fai. Origine incerta. Dupa Puscariu 588, Tiktin, REW 3273, DAR si Scriban, ar fi abreviere de la fata, prin analogie cu ma. Pare mai probabila der. de la fie, dialectal fiia, cf. forma inv. fa-sa „fie-sa” citata de Scriban. Iordan, BF, VII, 254, propune drept etimon foemina, care pare mai putin probabila. Cuvint cunoscut in Munt., Mold. si Bucov. (ALR, I, 199); in Mold. mai ales fa. Curent la tara, se considera vulgarism in limba literara.
OGLINDA, oglinzi, s. f. 1. Un obiect cu o suprafata neteda si lucioasa de diferite forme, facut din metal sau din sticla, acoperit pe o fata cu un strat metalic si avand proprietatea de a reflecta razele de lumina si de a forma astfel, pe partea lucioasa, imaginea obiectelor. 2. P. a**l. (De obicei urmat de determinari) Suprafata neteda si lucioasa (in special a unei ape), care are proprietatea de a reflecta lumina. 3. Fig. Ceea ce infatiseaza, reprezinta, simbolizeaza ceva; icoana, imagine, tablou. 4. (In sintagma) Oglinda laptelui (sau ugerului) = portiune de piele, neteda si lucioasa, la femelele bovinelor si ale altor animale, in dreptul perineului si al feselor, in care sensul firelor de par este indreptat de jos in sus. 5. (Geol.; in sintagmele) Oglinda de falie (sau de frictiune, de alunecare) = suprafata lustruita in roci, care ia nastere prin frecarea acestora sub actiunea miscarilor tectonice. – Din oglindi (derivat regresiv).
TRAP s. n., interj. 1. S. n. Mers in fuga al calului, cu viteza mijlocie (intre pas si galop), animalul pasind in acelasi timp cu un picior din fata si cu piciorul de dinapoi opus acestuia. ♦ Zgomot facut de un cal care merge in acest fel. 2. Interj. Cuvant care imita zgomotul facut de mersul in fuga al cailor sau, p. ext., de mersul grabit al unui om. – Din germ. Trab.
MILOSTENIE ~i f. 1) Sentiment de compatimire fata de suferintele si nenorocirile altora; mila; compasiune. 2) Dar facut unui nevoias; mila. /<sl. milostinija
benghi si (Munt.) zbenghi n. pl. uri (turc. benk, benek, pata, benghi; bg. benka, neg). Pata artificiala facuta pe fata, precum: o alunica artificiala pe care si-o faceau odinioara femeile inchipuindu-si c’ar fi mai frumoase, minjituri pe care tarancele le fac copiilor ca sa-i fereasca de deochi, petele de pe fata clovnilor s.a. Zbenghi, un joc cu arsicele. – Si benchi (Mold. nord).
ACOLO adv. In acel loc (relativ) indepartat (de cel care vorbeste); in alt loc. ◊ (Precedat de diferite prepozitii, cu sensul determinat de acestea) Pe acolo = cam in locul acela. De (sau dintr-) acolo = din partea aceea, din locul acela. Intr-acolo = spre acel loc, spre directia aceea. De (pe) acolo = cam din acel loc. Pana acolo... = pana la situatia..., la imprejurarea (care depasete limita ingaduita)... ◊ Expr. (Reg.) (Pan') pe-acolo = peste masura, din cale-afara (de greu, mare, frumos etc.). Ce ai acolo? = ce ai la tine (sau in mana etc.)? Ce faci acolo ? = cu ce te ocupi (chiar in momentul de fata)? Fugi de acolo! = da' de unde! nici gand! imposibil! Ce am eu de-acolo? = ce ma priveste, ce avantaj am din asta? [Acc. si acolo] – Lat. eccum-[i]lloc.
FORTA, fortez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forta pe cineva la ceva; a sili, a constrange, a obliga. ♦ Refl. A-si da osteneala, a se stradui, a face un efort. 2. A manui cu violenta un mecanism, o inchizatoare etc., deteriorandu-le din nepricepere, nerabdare, intentii frauduloase etc.; a sfarama, a sparge. ◊ Expr. A forta usa cuiva = a intra cu sila in casa cuiva. A forta (cuiva) mana = a constrange (pe cineva) sa faca ceva. A forta nota = a intrece masura in comportarea fata de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o masina, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol in ciuda rezistentei opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.
MUSAMA, musamale, s. f. 1. Panza impermeabila prin lacuire sau prin ceruire pe una dintre fete, folosita in gospodarie, in ateliere etc. pentru protectie; obiect facut dintr-o asemenea panza. ◊ Expr. A face (un lucru) musama = a ascunde, a musamaliza. 2. (Art.) Numele unui dans popular vioi, jucat de perechi in cerc; melodie dupa care se executa acest dans. – Din tc. musamba.
HULLY-GULLY s.n. Forma noua de dans madison, la care dansatorii se asaza in siruri paralele si fac deplasari laterale, pasi sariti, insotiti de o glisare din fata in spate. [Pron. hali-gali. / < americ. hully-gully].
HULLY-GULLY HALI-GALI/ s. n. forma de dans madison, la care dansatorii se asaza in siruri paralele si fac deplasari laterale, pasi sariti, insotiti de o glisare din fata in spate; melodia corespunzatoare. (< amer. hully-gully)
GOLANCA, golance, s. f. (Peior.) fata sau femeie neserioasa, care bate toata ziua drumurile fara sa faca nimic util. – Golan + suf. -ca.
NASTERE s. 1. (FIZIOL.) parturitie, procreare, procreatie, (inv. si pop.) zamislire, (pop.) facere, nascare, (inv. si reg.) nascut, (inv.) nascatura. (Dupa ~ copilului.) 2. v. fatare. 3. (pop. si fam.) nascare. (E prost din ~.) 4. v. origine.
OMAGIU s. n. 1. (in evul mediu) juramant de credinta si de supunere facut de un vasal catre suzeranul sau. 2. manifestare a credintei, respectului, admiratiei fata de cineva. (< lat. homagium, it. omaggio, fr. hommage)
PREGATIRE s. 1. aranjare, preparare, preparat, (rar) preparatie. (~ celor necesare la drum.) 2. v. gatit. 3. aranjare, facere. (~ patului.) 4. (la pl.) preparative (pl.). (~ de nunta.) 5. v. formare. 6. instruire, indrumare. (~ unei fete pentru viata de gospodina.) 7. v. meditare. 8. v. invatatura. 9. v. formatie. 10. v. capacitate. 11. cunostinta, (inv.) stiinta. (Nu avea nici o ~ in acest domeniu.)
SOHATU, com. in jud. Calarasi, situata in V C. Baraganului, pe cursul superior al raului Rasa; 3.351 loc. (2005). Nod rutier. Intre 17 febr. 1968 sio 23 ian. 1981, com S. a facut parte din jud. Ilfov. In satul S. se afla biserica Schimbarea la fata (1848).
CUVANT ~inte n. 1) Unitate de baza a vocabularului constand dintr-un sunet sau un complex de sunete carora le corespund unul sau mai multe sensuri. ◊ Intr-un ~ in rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) in concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate dupa forma, dar diferite din punct de vedere al continutului. 2) Ganduri, idei exprimate prin vorbe; spusa. ◊ A pune un ~ bun a faceo interventie pentru cineva. ~ introductiv text plasat la inceputul unei carti, in care se fac anumite comentarii la carte; prefata; cuvant inainte. A lua ~antul a vorbi in fata unui public. 3) Angajament pe care si-l ia cineva; fagaduiala; promisiune. ◊ A-si tine ~antul (sau a se tine de ~) a indeplini o promisiune facuta. Om de ~ om ce nu face promisiuni desarte. 4) Punct de vedere particular; judecata; pozitie; considerent; opinie; parere. A-si spune ~antul. 5) Temei al unei actiuni. ◊ Sub ~ ca... pentru motivul ca... Cu drept ~ pe buna dreptate. /<lat. conventus
FILOZOFIE, filozofii, s. f. 1. Stiinta constituita dintr-un ansamblu inchegat de notiuni si idei, care interpreteaza si reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale; conceptie generala despre lume si viata. 2. Totalitatea conceptiilor si a principiilor metodologice care stau la baza unei discipline sau a unei stiinte. 3. (Rar) Atitudine (inteleapta) fata de intamplarile vietii; mod specific de a privi problemele vietii. 4. (Fam.) Lucru greu de facut, problema greu de rezolvat. – Din ngr. philosophia, fr. philosophie.
STRAS, strasuri, s. n. Sticla de diferite forme poliedrice, slefuita pe fete, care contine plumb, folosita ca imitatie de pietre pretioase pentru podoabe; obiect de podoaba facut din asemenea bucati de sticla. [Var.: stras s. n.] – Din fr. strass, germ. Strass.
OPUNE, opun, vb. III. 1. Tranz. A pune in fata cuiva sau a ceva, ca impotrivire, un lucru, un argument etc. ♦ Refl. A se impotrivi (rezistand sau facand uz de forta), a pune piedici, a tine piept; a zadarnici. 2. Tranz. A pune fata in fata doua sau mai multe fiinte sau lucruri pentru a scoate in evidenta, prin comparatie, deosebirile dintre ele. 3. Refl. (Despre unghiuri) A fi asezat, intr-o figura geometrica, in fata altui unghi sau in fata uneia dintre laturi; (despre laturi) a fi asezat in fata altei laturi sau in fata unuia dintre unghiuri. [Prez. ind. si: (reg.) opui] – Din lat. opponere, fr. opposer (dupa pune).
OBLIGATIE s. f. 1. datorie; angajament, indatorire. 2. (jur.) act prin care cineva se obliga ori este obligat sa plateasca o suma sau sa (nu) faca un anumit lucru. 3. (in forma obligatiune) hartie de valoare care confera posesorului ei calitatea de creditor fata de institutia emitenta. (< fr. obligation, lat. obligatio)
DATOR, -OARE, datori, -oare, adj. 1. Care are de platit cuiva o datorie (baneasca). ◊ Expr. Dator vandut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datoreaza. ♦ Indatorat fata de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moraliceste sau prin lege, printr-o invoiala) sa faca ceva. – Lat. debitorius (dupa da2).
DOMNISOARA ~e f. 1) (folosit si ca termen de adresare) Persoana de s*x feminin pana la casatorie; fata; duduie. ◊ ~ de onoare prietena a miresei care are anumite obligatii in cadrul ceremoniei nuntii. 2) inv. Tanara care facea parte din paturile privilegiate. [Sil. -soara] /doamna + suf. ~isoara
BETHELEN (IKTARI), familie de nobili maghiari din Transilvania. Mai important: Gabriel B., principe al Transilvaniei (1613-1629). A dus o politica de independenta fata de Habsburgi si fata de Poarta Otomana, iar prin initiativele sale din domeniul economic, administrativ, militar si cultural a reusit sa faca din Transilvania un factor al politicii europene. A participat la Razboiul de 30 de Ani de partea puterilor protestante.
3) aleg, ales, a alege v. tr. (lat. pop. allego, allegere, cl. eligo, eligere. V. culeg, inteleg). Iau un lucru sau o fiinta din mai multe, prefer: a alege un loc. Numesc pin [!] alegere: a alege un deputat. Hotarasc: urma alege. Separ: a alege griu de neghina, smintina din lapte. A ales pin' a cules, a tot facut nazuri la ales pina cind nu i-a mai ramas de ales de cit ceva prost (cind o fata ii tot refuza pe cei ce o cer in casatorie). V. refl. Cistig, imi ramine, imi rezulta: nu m' am ales cu nimic din atita munca, praf s' a ales de el (s' a nimicit). Ma deosebesc: mic, mare: nu se mai alege.
A INTOARCE intorc 1. tranz. 1) A face sa se intoarca. ♦ ~ ceasul a rasuci arcul ceasului (pentru a-l face sa mearga). 2) fam. (despre o boala) A lovi din nou; a inturna. Gripa l-a intors. 3) A schimba cu locul astfel incat o parte sa ocupe pozitia alteia. ~ fanul. ♦ ~ pe o parte si pe alta a cerceta amanuntit. ~ casa pe dos a face dezordine in casa. ~ foaia (sau cojocul) pe dos a-si schimba atitudinea fata de cineva devenind mai aspru. 4) (corpul sau parti ale corpului) A misca intr-o parte. ~ capul. ~ privirea. ♦ ~ (cuiva) spatele a manifesta o atitudine de indiferenta sau suparare fata de cineva. 5) (bani, lucruri) A da inapoi; a inapoia; a restitui. ♦ ~ cuvantul a raspunde urat. ~ binele (sau raul) facut a rasplati pe cineva pentru o fapta buna (sau rea). ~ vizita a face o vizita de raspuns. 6) (mai ales tauri) A lipsi de glandele s*****e; a jugani. 2. intranz. A se schimba revenind la o stare contrara. A intors-o in frig. /<lat. intorquere
1) bar n., pl. uri (fr. barres, pl. d. barre, bara. V. barou). Joc baietesc in care doua tabere stau fata’n fata, iar unu iese din rind, si adversaru trebuie sa-l atinga cu mina si, astfel, sa-l faca captiv (Tabara care are mai multi captivi cistiga).
bontanesc v. intr. (cp. cu bontaluiesc, bocanesc si ung. bontani, a desface, a nimici). Nord. Bocanesc, ciocanesc, fac zgomot. V. refl. Ma bat cu zgomot: s’au burzuluit si s’au bontanit pina s’a trezit fata (rev. I Crg. 4, 204).
INFLORIT, -A, infloriti, -te, adj. I. (Despre plante) Care a facut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care si-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre fata; p. ext. despre oameni) Imbujorat; luminat. 2. Impodobit cu desene, cu ornamente; inflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat in imagini; care cauta sa impresioneze prin bogatia imaginilor. – V. inflori.
DINAINTE, adv. 1. In fata, inainte. ◊ Pe dinainte = prin fata. ◊ Loc. adj. De dinainte = din fata. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut sa spuna, a-si da fara voie gandurile pe fata. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu indrazni (din prea mare respect sau consideratie) sa se arate in fata cuiva. ♦ (Adjectival, invar.) Din fata, anterior. Randul dinainte. ♦ (Substantivat, in forma dinaintea) Jumatatea din fata a corpului unui animal. 2. De mai inainte, de mai de mult. ◊ (Adjectival, invar.) Asta-i lelea dinainte Care ne facea placinte (JARNIK-BIRSEANU). ◊ Loc. adj. De dinainte = de mai inainte, de adineaori. ♦ Din timp, de cu vreme. – Din de4 + inainte.
JERSEU, jerseuri (jersee), s. n. 1. Obiect de imbracaminte tricotat sau impletit, din lana, din bumbac etc., de obicei cu maneci lungi si deschis in fata, care acopera partea de sus a corpului. 2. Tesatura elastica tricotata, de lana, de bumbac, de matase etc., din care se fac obiecte de imbracaminte; tricot. – Din fr. jersey.
CREP, crepuri, s. n. 1. Cauciuc natural, de culoare alba-galbuie, din care se fac talpi pentru incaltaminte. 2. Tesatura subtire, incretita, din fire de matase sau de lana suprarasucite. ◊ Crep satin = tesatura cu una dintre fete mata si cu cealalta lucioasa. ♦ Bucata dintr-o asemenea tesatura, de culoare neagra, care se poarta la brat, la rever sau la palarie in semn de doliu. – Din fr. crepe.
anfiteatru n., pl. e (vgr. amphitheatron, d. amphi, intr' amindoua partile, si theatron, teatru). Un teatru duplu [!], oval sau ratund [!], cu o arena in mijloc in care se faceau in vechime luptele gladiatorilor, vinatorile si luptele navale, cum e celebru coloseu al lui Vespasian la Roma. Parte inaltata in fata scenei. Sala cu trepte in care profesorii isi tin cursurile. Teren in anfiteatru, care se ridica treptat. – Fals amf-.
PRELUCRA, prelucrez, vb. I. Tranz. 1. A modifica forma, dimensiunile, constitutia sau aspectul unui material (pentru a obtine produse finite, materii prime etc.). ♦ A adapta unor scopuri determinate o opera literara, stiintifica etc. 2. A expune, a explica, a analiza in fata unei adunari continutul unor documente, al unei rezolutii, al unui articol din presa etc. ♦ A cauta sa convinga pe cineva sa faca ceva, sa recunoasca ceva etc. – Pre2 + lucra.
CULT1 s. n. 1. adorare mistica, religioasa a unor obiecte, forte naturale, fiinte reale sau fantastice ori a unor abstractiuni personificate; act religios facut in cinstea unei divinitati. ◊ sentiment de veneratie, de respect, de dragoste profunda pentru cineva sau ceva. ♦ ~ ul personalitatii = atitudine de admiratie sistematica fata de un conducator politic. 2. totalitatea ritualurilor unei religii. 3. religie, confesiune (2). (< fr. culte, lat. cultus)
BONNARD [bonar], Pierre (1867-1947), pictor francez. A facut parte din grupul nabistilor. Colorist rafinat, a creat lucrari pline de poezie si lirism intr-o cromatica luminoasa („Corsajul rosu”, „Nud in fata caminului”, „Camera micului dejun”, „Natura moarta in fata ferestrei”, ultima in colectia Zambaccian).
FIAT VOLUNTAS TUA! (lat.) fie voia Ta, faca-se voia Ta! – Cuvinte din rugaciunea „Pater Noster” (Tatal nostru) care se folosesc cand cineva isi exprima, cu resemnare, acordul sau supunerea fata de o hotarare sau decizie.
REVANSA, revanse, s. f. Actiune prin care cineva se revanseaza; razbunare pentru un rau suferit de cineva sau rasplata pentru un serviciu facut. ◊ Spirit de revansa = dorinta de razbunare; revansism. ♦ (Sport) Partida prin care un jucator sau o echipa invinsa anterior incearca sa obtina victoria in fata aceluiasi adversar. – Din fr. revanche.
MITITEL, -EA, -ICA, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micut. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tanar. A se face mititel = a se strange (pentru a nu fi vazut); p. ext. a lua o atitudine modesta, umila (in fata cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o fiinta tanara, naiva. 2. S. m. Carnacior facut din carne tocata, amestecata cu diverse condimente, care se mananca fript la gratar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele d******i. – Din mic.
URAT adj., s. 1. adj. (arg.) nasol. (Ce fata ~!) 2. adj. diform, hidos, had, monstruos, pocit, respingator, schimonosit, slut, stramb, (pop. si fam.) b****u, scalamb, scalambaiat, (reg.) pacles, (Mold.) balcaz, (Mold. si Transilv.) pogan, (inv.) grozav, (fam.) sui. (O fiinta ~.) 3. adj. deformat, desfigurat, pocit, schimonosit, slut, slutit, stramb, strambat, uratit, (reg.) stropsit, zgamboit, (Mold.) sontit. (O fata ~ din cauza ...) 4. adj. v. inestetic. 5. adj. v. innorat. 6. adj. v. mizerabil. 7. adj. v. nefavorabil. 8. adj. v. neplacut. 9. adj. defavorabil, nefavorabil, neplacut, prost, rau. (A facut o impresie ~.) 10. adj. v. condamnabil. 11. s. v. plictiseala.
BATRAN1 ~a (~i, ~e) 1) si substantival (despre fiinte) Care traieste de mult timp; ajuns la o varsta inaintata. Om ~. 2) fig. Care are caracterele fizice sau morale ale unei persoane de varsta inaintata. ◊ fata ~a fata care a trecut de vremea maritisului, ramanand nemaritata. Lup ~ om cu multa experienta de viata; om incercat in viata. 3) rar (despre lucruri) Care este facut de mult timp; care este in intrebuintare de mult timp; vechi. [Sil. ba-tran] /<lat. veteranus
A SE LEGA ma leg intranz. 1) A-si lua obligatia (sa faca ceva); a se angaja; a se obliga. ~ prin juramant. 2) A se apropia sufleteste (de cineva sau de ceva); a se atasa. 3) A avea pretentii (fata de cineva), atacandu-l si cerand socoteala; a se agata (de cineva). 4) (despre dulceturi, sosuri etc.) A deveni mai dens, fiind intr-o stare intermediara dintre cea lichida si cea solida; a se ingrosa. /<fr. leguer, lat. legare
PUTINA ~i f. Vas in forma de trunchi de con, facut din doage plate cercuite, in care se tin, mai ales, branzeturile si muraturile. ◊ A spala (sau a sterge) ~a a pleca, a fugi (din fata unui pericol sau a unei imprejurari nefavorabile). [G.-D. putinei] /<lat. putina
CERDAC ~ce n. 1) Terasa cu balustrada si cu acoperisul sustinut de stalpi (uneori inchisa cu geamuri) situata in fata intrarii principale a unei case; pridvor. 2) inv. Constructie izolata, facuta pe o ridicatura de pamant sau pusa pe stalpi, servind ca post de observatie. 3) Acoperis facut deasupra unei fantani. [Pl. si cerdacuri] /<turc. cardak
arat, a arata v. tr. (din mai vechiu aret, areata, sa arete, uzitat si azi in Trans., d. lat. ad-rectare d. arrigo, -igere, -ectum, a ridica. V. direct. – Arat, arati, arata, – sa arate si sa arate). Indrept ochii cuiva spre ceva, indic: a arata drumu, ceasornicu arata ceasu. Demonstrez: a arata periculu. Scot, dau la iveala: a arata pasaportu. Fac sa vada ca am putere (de ex., razbunindu-ma, pedepsind) lasa, ca-i arat eu! Vechi. Mustru. V. intr. Am infatisare, par: arati foarte bine (la fata), arati rau (esti bolnav). V. refl. Apar, ma ivesc: luna se arata. Ma revelez: dupa zazboi multi viteji s' arata (Prov.).
CALUGARITA, calugarite, s. f. I. Femeie care a facut legamant sa duca o viata religios-ascetica si care traieste intr-o comunitate manastireasca; monahie2. II. Insecta carnivora mare, de culoare verde-cafenie, cu picioarele din fata in forma de cange, care-i servesc la prinderea prazii (Mantis religiosa). – Calugar + suf. -ita.
NUT, nuturi, s. n. 1. Canelura. 2. Uluc, sant facut intr-o piesa de lemn. ◊ Nut si feder = sistem de imbinare a doua piese (din lemn) care consta in introducerea unei proeminente fasonate, aflata pe una din fetele primei piese, in ulucul de pe fata corespunzatoare a celei de-a doua piese. – Din germ. Nut.
A PREZENTA prezint tranz. 1) A aduce in prezenta (cuiva), mentionand numele si alte informatii, pentru a face sa fie cunoscut; a recomanda. 2) (obiecte) A pune in fata; a infatisa; a arata. ◊ ~ arma a manui arma intr-un mod special pentru a da onorul. 3) (lucrari, proiecte, planuri etc.) A aduce spre examinare, expunand vederii sau facand cunoscut continutul (pe scurt). 4) (spectacole, emisiuni, reprezentatii etc.) A face cunoscut publicului (interpretand, expunand etc.). 5) (candidati) A face sa fie inscris in calitate de participant (la un concurs, la alegeri etc.). 6) A insemna prin sine; a constitui; a reprezenta. /<fr. presenter, lat. praesentare
PLOCON ~oane n. 1) (in Moldova si in Muntenia medievala) Dar oferit de supusii Portii Otomane, curtii domnesti sau mosierului. 2) fam. Cadou facut unei persoane pentru a obtine o favoare sau drept multumita pentru un serviciu ◊ A duce (sau a aduce, a trimite) pe cineva ~ cuiva a prezenta pe cineva in fata cuiva (in semn de omagiu sau pentru a fi judecat sau pedepsit). /<sl. poklonu
PLOCON, plocoane, s. n. 1. Dar omagial intrand in obligatiile vasalilor catre Poarta sau ale supusilor catre curtea domneasca sau catre stapanul mosiei; (astazi, fam.) dar, cadou (facut adesea pentru un serviciu, o favoare). ◊ Expr. A duce (sau a aduce, a trimite etc. pe cineva) plocon (cuiva) = a prezenta pe cineva cuiva, a pune pe cineva in fata cuiva. ♦ Spec. Dar care se da nasilor (la nunta, la botez sau in anumite ocazii). 2. (Inv.) Jertfa, ofranda. 3. (Si in sintagma plocon de nume) Denumire data, in evul mediu, in tarile romane, unor dari sau daruri, devenite apoi obligatii ale birnicilor. [Var.: poclon s. n.] – Din sl. poklonu.
PUTINA, putini, s. f. Vas de lemn, de obicei de forma unui trunchi de con, facut din doage legate cu cercuri si folosit mai ales la pastrarea unor branzeturi, muraturi etc. ◊ Expr. A spala (sau a sterge) putina = a fugi pe furis, a disparea din fata unui pericol sau a unei situatii neplacute. – Lat. *putina.
INDEMNA vb. 1. a imboldi, (inv. si reg.) a dudui. (A ~ un animal la mers.) 2. v. stimula. 3. v. imboldi. 4. a atata, a imboldi, (fig.) a musca. (Cine-l ~ sa faca asta?) 5. a stimula, (grecism inv.) a parachinisi, (fig.) a impinge, (pop. fig.) a inghimpa, a misca. (Totul il ~ sa procedeze astfel.) 6. a (se) imbia, a (se) pofti. (Se ~ ca fata la maritat.) 7. v. insufleti. 8. v. sfatui.
ASOCIATIA EUROPEANA A LIBERULUI SCHIMB (A.E.L.S.; in engl.: European Free Trade Association – E.F.T.A.), organizatie guvernamentala regionala, cu sediul la Geneva, creata in 1960, din initiativa Marii Britanii, ca o contramasura fata de infiintarea Comunitatii Economice Europene (C.E.E.), in scopul extinderii comertului intre statele membre (Austria, Elvetia, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Suedia si Finlanda). Din A.E.L.S. au facut parte Danemarca, Irlanda si Marea Britanie, pina in 1973 si Portugalia, pina in 1986, cind s-a decis aderarea lor la C.E.E.
LAUDA, laud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte pretuirea, stima fata de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine insusi cuvinte de lauda; a se mandri, a se fali. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simti? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozavi. [Pr.: -la-u-] – Din lat. laudare.
absolut, -a I. adj. 1. care nu comporta nici o restrictie, neconditionat. 2. total, complet, desavarsit. ◊ adevar ~ = adevar care reprezinta cunoasterea completa a realitatii; (fiz.) miscare ~a = deplasarea unui corp fata de un sistem de referinta fix; zero ~ = temperatura cea mai joasa posibila (-273 ºC). 3. (mat.; despre marimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ valoare ~a = valoare aritmetica a unui numar algebric, facand abstractie de semnul sau; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. II. s. n. principiu vesnic, imuabil, infinit, la baza universului. ♦ ceea ce exista in sine si prin sine. III. adv. cu desavarsire, exact. (< lat. absolutus, fr. absolu)
DANS, dansuri, s. n. 1. Ansamblu de miscari ritmice, variate ale corpului omenesc, executate in ritmul unei melodii si avand caracter religios, de arta sau de divertisment. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = ansamblu de miscari artistice conventionale care constituie baza tenhica a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Actiunea de a dansa. Ii place muzica si dansul. 3. (In sintagma) Dans macabru = tema alegorica simbolizand egalitatea in fata mortii prin reprezentarea unui schelet cu coasa in mana care atrage in hora oameni de diferite varste si conditii sociale si-i omoara. 4. (In sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, facand anumite miscari, isi comunica gasirea unei surse de hrana, directia si distanta acestei surse. [Var.: (pop.) dant s. n.] – Din fr. danse. Cf. it. danza, germ. Tanz.
A FORTA ~ez tranz. 1) (fiinte) A pune cu forta (sa faca ceva); a sili; a constrange; a obliga; a impune. 2) (obiecte bine inchise) A supune unei actiuni violente. ~ usa. ◊ ~ nota a) a lua nota care depaseste posibilitatile vocii; b) a intrece masura in comportarea fata de cineva. ~ usi deschise a demonstra adevaruri bine cunoscute. 3) mil. (ape, trecatori etc.) A trece efectuand operatii de lupta. ~ raul. /<fr. forcer
LANGA prep. 1. (Introduce un complement circumstantial de loc) In preajma..., in apropiere de... Acolo langa fantana, te astept. 2. (In prep. compuse) De langa = din preajma..., din apropierea..., din vecinatatea... Pe langa = a) (introduce un complement indirect) la (cineva); b) (introduce un complement circumstantial de loc) prin preajma..., prin apropierea...; de-a lungul...; c) (introduce un complement circumstantial de mod) alaturi de..., fata de..., in comparatie cu...; d) (introduce un complement circumstantial cumulativ) in afara de..., in plus de...; e) (urmat de „ca” si precedat de „pe”, cu valoare de conj.) in afara de faptul ca..., abstractie facand... – Lat. longum ad.
BOIER, boieri, s. m. 1. (In oranduirea feudala a unor tari) Reprezentant al clasei exploatatoare, facand parte din randul marilor proprietari de pamant (si care detinea o functie inalta in stat); (in regimul burghezo-mosieresc) persoana apartinand claselor dominante; (in special) mosier; p. ext. stapan. ◊ (In oranduirea feudala) Boier de divan (sau cu barba) = boier de rang inalt care facea parte din divanul domnesc. Boier mare ( sau velit) = boier de rangul intai. ♦ (In regimul burghezo-mosieresc) Persoana cu atitudini si obiceiuri de aristocrat. ◊ Expr. A face pe boierul = a adopta o atitudine de dispret fata de lumea muncitoare; (in special) a se feri de munca; a astepta sa fie servit. 2. (Inv.) Titlu de politete (echivaland cu „domnule”). – Slav (v. sl. boljarinu, pl. boljare).
CAPTATIE (‹ capta) s. f. 1. (PSIH.) Atitudine posesiva exclusiva si agresiva fata de obiecte sau persoane agreate. Se manifesta la copii mici, in atitudinile m*****r posesive si hiperprotectoare, in cazuri nevrotice (capricii, gelozie, etc.). 2. (Dr.) Incercare de a cistiga bunavointa unei persoane pentru a o determina sa faca anumite liberalitati testamentare, fie in favoarea proprie, fie in beneficiul altor persoane.
MARTOR ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Persoana care asista sau a asistat la desfasurarea unui eveniment. 2) Persoana care da lamuriri in fata unui organ judiciar in legatura cu anumite fapte, pe care le cunoaste si care pot ajuta la solutionarea unui proces. 3) inv. Persoana care insotea pe fiecare dintre participantii la un duel. 4) tehn. Punct fix dupa care se fac masuratori in lucrarile de constructii. /<lat. martyr
Demopho(o)n 1. Fiul lui Celeus si al Metanirei si fratele lui Triptolemus. Cind era mic, vrind sa-l faca nemuritor, Demeter il tinea deasupra flacarilor ca sa-l faca sa se lepede de tot ceea ce era muritor in trupul lui. O data, noaptea, in timp ce-l purifica in felul acesta, Demeter a fost surprinsa de mama (de tatal sau de doica) lui Demophon care, in fata acestui spectacol, a scos un tipat. Speriata, zeita a scapat copilul in foc. Dupa o versiune, Demophon ar fi fost mistuit de flacari, dupa alta, ar fi scapat cu zile, dar ar fi ramas muritor. 2. Rege al cetatii Athenae, fiul lui Theseus si al Phaedrei si fratele lui Acamas. A participat la razboiul troian. La intoarcere, a trecut prin Thracia. Acolo a intilnit o tinara fiica de rege, pe nume Phyllis, cu care s-a casatorit. Mai tirziu, Demophon a parasit-o si s-a intors la Athenae. De desperare, Phyllis s-a sinucis.
CHIP s., adv. 1. s. v. fata. 2. s. v. fizionomie. 3. s. v. portret. 4. s. v. efigie. 5. s. v. vedere. 6. s. imagine, (rar) inchipuire. (~ul lui imi revine mereu in minte.) 7. s. v. spectru. 8. s. v. persoana. 9. s. v. aspect. 10. s. fason, fel, model, (inv. si reg.) moda. (Facut dupa ~ul...) 11. s. v. sens. 12. s. v. specie. 13. s. v. mod,. 14. adv. (la pl. art.) cica, (prin Transilv.) maramchipu. (~urile, s-ar fi dus pana la el.)
CREDIT s.n. 1. Procurare de capital prin imprumut facut pe baza increderii sau a solvabilitatii. ♦ Sistem financiar care consta in imprumuturi cu dobanda; suma de bani data cu imprumut. 2. Partea din dreapta a unui cont, care reprezinta sumele avansate. 3. (Fig.) Consideratie, stima, influenta, autoritate de care se bucura cineva in fata semenilor sai. [Pl. -te. / cf. fr. credit, it. credito, lat. creditum].
fie (-ii), s. f. – Fiica, fata. – Var. fiie, fiia, (Bihor) hie. Mr. hil’e, megl. iil’e. Lat. fῑlia (DAR), cf. it. figlia (v. lomb. fiia), fr. fille, sp. hija, port. filha. Cuvint inv. (cf. ALR 193), supravietuieste curent in expresia fie-mea, fie-ta, fie-sa; cf. si fa. – Der. fiica (var. fica), s. f., formatie dim. cu suf. -ica, ca in fetica, matusica (analogia cu maica, sugerata de DAR, nu prezinta interes); este cuvint care l-a inlocuit pe cel anterior. Cf. fiu, fa.
FUNIE, funii, s. f. 1. Franghie1. ◊ Funie de ceapa (sau de usturoi) = impletitura, cununa de ceapa sau de usturoi. ◊ Expr. Drept ca funia in traista (sau in sac) = stramb, rasucit; fig. nedrept, necinstit. A vorbi de funie in casa spanzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supara pe cineva dintre cei de fata, daca este interpretat ca o aluzie la ei. A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strange funia de (sau la) par, se spune despre cei ajunsi intr-o situatie extrem de dificila. A juca pe funie = a umbla pe funie, facand diferite figuri; fig. a fi abil, dibaci. 2. Veche unitate de masura de lungime (a carei valoare a variat dupa epoci) cu care se masura pamantul. 3. (In sintagma) Funie de mosie (sau de pamant) = suprafata de teren de dimensiuni reduse, avand de obicei forma unei fasii inguste. 4. Impletitura din paie sau din talas, utilizata la confectionarea miezurilor lungi la formele pentru turnare. – Lat. funis.
RELIEF reliefuri n. 1) Forma a suprafetei terestre fata de un plan de referinta. 2) Proeminenta care se evidentiaza pe un plan. ◊ In relief iesit in afara dintr-un plan. A scoate in relief a scoate in evidenta; a sublinia; a accentua. 3) Sculptura ale carei forme ies putin in afara pe un fond cu care fac corp comun; basorelief. [Sil. -li-ef] /<fr. relief
POPULAR, -A, populari, -e, adj. 1. Care apartine poporului, privitor la popor, care provine din popor. ♦ Care este alcatuit din oameni din popor si lucreaza pentru popor. 2. Creat de popor; specific unui popor, caracteristic culturii lui. 3. Care este facut pentru popor, creat pentru necesitatile poporului; accesibil tuturor. ♦ (Despre expuneri, prelegeri, lucrari) Care poate fi inteles cu usurinta de oricine; simplu, natural. 4. Care este iubit de popor, care se bucura de simpatia, de consideratia opiniei publice; p. ext. cunoscut de toti. ♦ Care are o comportare prietenoasa, c******a, atenta fata de toata lumea. – Din fr. populaire.
FES, fesuri, s. n. Acoperamant al capului pentru barbati, de forma unui trunchi de con, facut din pasla sau postav (rosu) si adesea impodobit cu un ciucure, purtat mai ales de musulmani. ◊ Expr. (Fam.) Interesul poarta fesul, se spune la adresa celui care face anumite actiuni numai pentru a dobandi avantaje. A-i turti (cuiva) fesul = a face pe cineva sa ramana uimit in fata unei prostii savarsite; a comite o mare prostie. ♦ Caciulita crosetata sau calota de fetru purtata (de femei si de copii) pe varful capului. – Din tc. fes.
FACIES, faciesuri, s. n. 1. Aspect caracteristic al fetei in cursul unei boli, al unei stari emotive etc.; p. gener. fizionomie. 2. Aspect al unei culturi arheologice in ce are ea mai caracteristic. 3. Totalitate a particularitatilor mineralogice si paleontologice ale unui depozit sedimentar, care caracterizeaza conditiile fizico-geografice de depunere a acestuia. [Pr.: -ci-es] – Din lat. facies, fr. facies.
IMUNITATE s.f. 1. Stare a unui organism care a devenit rezistent fata de anumite boli sau otravuri. 2. Situatia unei persoane care beneficiaza de anumite prerogative sau scutiri legale speciale in cadrul sarcinilor sau drepturilor pe care le are. ◊ Imunitate parlamentara = situatie de care se bucura membrii unei adunari legiuitoare de a nu putea fi urmariti sau arestati fara aprobarea organului din care fac parte; imunitate diplomatica = inviolabilitate juridica de care se bucura reprezentantii diplomatici, familiile lor etc. [Cf. fr. immunite, lat. immunitas].
IMUNITATE s. f. 1. rezistenta a unui organism fata de anumite infectii, otravuri sau alte substante straine. 2. situatie a unei persoane care beneficiaza de anumite prerogative sau scutiri legale speciale in cadrul sarcinilor ori drepturilor pe care le are. ♦ ~ parlamentara = drept de care se bucura membrii unei adunari legiuitoare de a nu putea fi urmariti sau arestati fara aprobarea organului din care fac parte; ~ diplomatica = inviolabilitate juridica de care se bucura reprezentantii diplomatici, familiile lor etc. (< fr. immunite, lat. immunitas)
FACIES s. n. 1. infatisare, aspect superficial al unui lucru. 2. aspect al fetei in timpul unei boli, al unei stari emotive etc. ◊ suprafata a unei formatii anatomice. 3. totalitatea caracterelor mineralogice si petrografice ale unei roci. ◊ aspect pe care il au straturile geologice, determinat de caracterele petrografice si paleontologice. 4. aspectul unei culturi arheologice in formele ei caracteristice. 5. cea mai mica subdiviziune a asociatiei vegetale caracterizata prin dominatia unei specii. (< lat. facies, fr. facies)
bors n., pl. uri (rut. borsc, bors si planta umbelifera tepoasa heracleum spondylium, din care odinioara de facea bors. [Bern. 1, 109]. V. borsesc, zbors, bursuc). Apa inacrita pin dospirea taritei. Fertura (de frupt ori de post) facuta din aceasta apa, foarte obisnuita la masa Romanului. O portiune de bors: ada doua borsuri! Fig. Iron. Vin prea acru. A minca bors (Triv.), a spune minciuni. A nu lasa pe cineva sa-ti sufle’n bors, a nu-i permite obraznicii fata de tine. A te face bors, a te’nfuria, a te face foc. V. ciorba.
EXTERN, -A, externi, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care se afla asezat in afara; din afara, exterior; strain. ♦ Politica externa = politica unui stat fata de celelalte state. (Mat.) Unghi extern = unghi format de o latura a unui triunghi cu prelungirea altei laturi; unghi format de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara dreptelor. 2. (Despre medicamente) Care se aplica numai pe suprafata corpului. II. S. m. si f. 1. Elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii sau a locului unde invata meseria. 2. Student in medicina care, in urma unui examen, este admis sa faca practica in spital. – Din fr. externe, lat. externus.
IMUNITATE s. f. 1. Rezistenta a organismului fata de actiunea microbilor patogeni sau a produsilor toxici ai acestora. 2. (In societatea medievala) Privilegiu acordat sau recunoscut la cerere, printr-un act al monarhului, stapanilor de pamant de a judeca, de a strange impozite, de a ridica la oaste etc. pe domeniile lor, fara amestecul reprezentantilor puterii centrale. 3. Ansamblu de drepturi sau de privilegii de care se bucura unele categorii de persoane. ◊ Imunitate parlamentara = situatie de care se bucura membrii unei adunari legislative de a nu putea fi urmariti sau arestati fara aprobarea organului din care fac parte. Imunitate diplomatica = inviolabilitate juridica de care se bucura reprezentantii diplomatici, familiile lor etc. – Din fr. immunite, lat. immunitas, -atis.
EXTERN, -A, externi, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. Care se afla asezat in afara; din afara, exterior2, strain. ◊ Politica externa = politica unui stat fata de celelalte state. Ministerul Afacerilor Externe sau Ministerul de Externe = minister care aplica linia politica a unui stat in problemele privitoare la relatiile internationale. ♦ Unghi extern = unghi format de o latura a unui triunghi cu prelungirea altei laturi; unghi format de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara dreptelor. ♦ (Despre medicamente) Care se aplica numai pe suprafata corpului. II. S. m. si f. 1. Elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii sau a locului unde invata meseria. 2. Student in medicina care, in urma unui examen, este admis sa faca practica in spital. – Fr. externe (lat. lit. externus).
COASTA, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele-perechi lungi, inguste si arcuite, articulate in spate de coloana vertebrala, iar in fata de stern, care alcatuiesc toracele animalelor vertebrate. ◊ Expr. (E) slab de-i poti numara coastele sau ii numeri coastele de slab ce e = (e) foarte slab. A i se lipi (cuiva) coastele de foame sau a i se lipi coastele de pantece, a avea coastele lipite = a fi foarte flamand, a fi mort de foame. 2. Partea laterala a corpului omenesc, de la umeri pana la coapse; partea analoaga a corpului animalelor. ◊ Expr. A avea pe cineva in coaste = a se simti stingherit in actiuni de prezenta permanenta (si indiscreta) a cuiva. A pune (cuiva) sula in coasta = a obliga (pe cineva) sa faca (fara intarziere) un lucru neplacut (si greu). ♦ Latura. ◊ Loc. adv. Pe o coasta = pe o parte, intr-o dunga. ♦ Fiecare dintre grinzile care formeaza osatura transversala, de rezistenta, a bordajului unei nave. 3. Panta. 4. Mal, tarm (al unei mari). 5. (Iesit din uz) Flanc al unei armate. – Lat. costa.
colo (sud) si colo (nord) adv. (d. acolo, ca it. cola fata de pg. acola, sp. aculla, acolo). Acolo, nu aici. De colo pina colo, din acel loc pina´n acel loc. De colo colo, arata miscarea repetata: ce tot umblati de colo colo, mai baieti? Cind colo, arata surprinderea: Credeam ca-i aur. Cind colo, era argint! Credeam ca s´a suparat. Cind colo, mi-a si multamit [!], cit colo, arata aruncarea cu suparare: Mi-a dat un franc pe curcan, dar eu i l-am aruncat cit colo! A indraznit sa vie sa-mi ceara, dar eu l-am rapezit [!] cit colo! In colo, intr´acolo, in acea directiune: du-te´ncolo! (Du-te´ncolo! mai inseamna si „da-mi pace, lasa-ma in pace”). In alta privinta, alt-fel: om lenes, dar in colo bun. Vasile a imbatrinit, dar in colo tot vesel cum il stii, A da in colo, a arunca, a da d******i: ia da-l in colo pe individu cela! Mai in colo, mai pe urma, mai tirziu: mai in colo s´a facut hot. Din colo, dintr´acolo, din acea directiune: ma intorceam din colo. In coace si´n colo, V. coace si colea.