Rezultate din textul definițiilor
FLUID, -A, fluizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre corpuri) Cu coeziune slaba intre molecule. 2. S. n. Corp lichid sau gazos care isi schimba forma sub actiunea unei forte foarte mici. 3. S. n. Suflu, impuls, curent; emanatie. – Din fr. fluide, lat. fluidus.

TERORISM s. n. 1. Totalitatea actelor de violenta comise de un grup sau de o organizatie pentru a crea un climat de insecuritate sau pentru a schimba forma de guvernamant a unui stat. 2. Atitudine, manifestare terorista. – Din fr. terrorisme.

RECIPROCITATE, reciprocitati, s. f. 1. Insusirea de a fi reciproc. ♦ Asigurare facuta de catre un stat altui stat, cu care intretine relatii diplomatice, culturale, comerciale, de a avea un tratament egal sau echivalent cu acela pe care acest din urma stat i-l asigura la randul sau. 2. (Mat.) Relatie intre doua numere, ecuatii sau teoreme prin care una dintre ele este reciproca celeilalte. 3. (Fiz.) Proprietate a razelor luminoase de a nu-si schimba forma si traiectoria atunci cand este inversat sensul de propagare a luminii. – Din fr. reciprocite, lat. reciprocitas,-atis.

A FLEXIONA ~ez 1. tranz. A face sa se flexioneze. 2. intranz. (despre cuvinte) A schimba forma (in procesul declinarii sau conjugarii). [Sil. -xi-o-] /Din flexiune

FLEXIBIL, -A adj. 1. Mladios, elastic, suplu. 2. (Despre cuvinte) Care isi schimba forma pentru a exprima diferite raporturi gramaticale. [Cf. fr. flexible, lat. flexibilis].

FLUID, -A adj. (Despre corpuri) Care curge; curgator. // s.n. 1. Corp lichid sau gazos care-si schimba forma sub actiunea unei forte foarte mici. 2. (Fig.) Suflu, impuls, curent; emanatie. [Pron. flu-id. / cf. fr. fluide, lat. fluidus < fluere – a curge].

MODIFICA vb. I. tr., refl. A(-si) schimba forma sau continutul, a (se) preface, a (se) transforma. [P.i. modific, 3,6 -ca. / < lat., it. modificare, cf. fr. modifier].

TRANSFORMA vb. I. tr., refl. A(-si) schimba forma, infatisarea, a da sau a lua o alta forma; a (se) preface, a (se) schimba. ♦ (Mat.) A construi un corespondent al unei figuri date sau al unei valori, schimband anumite elemente si pastrand altele. [P.i. transform. / < fr. transformer, cf. lat. transformare].

MODIFICA vb. I. tr., refl. a(-si) schimba forma sau continutul, a (se) preface, a (se) transforma. II. tr. a rectifica, a corecta. (< lat. modificare)

TRANSFORMA vb. tr., refl. a(-si) schimba forma, infatisarea; a da, a lua o alta forma; a (se) preface, a (se) schimba. ◊ (mat.) a construi un corespondent al unei figuri date sau al unei valori schimband anumite elemente si pastrand altele. (< fr. transformer, lat. transformare)

A DECLINA1 declin tranz. 1) (substantive, adjective, pronume, numerale, articole) A trece prin cazuri si numere schimband forma. 2) inv. (nume de persoana) A face sa fie cunoscut; a prezenta; a recomanda. 3) (sarcini, propuneri) A supune unei solutionari negative; a respinge. 4) (functii) A refuza de a-si asuma. 5) A pune la indoiala; a considera ca fiind nesigur. /<fr. decliner, lat. decli-nare

PROTEIC, -A, proteici, -ce, adj. 1. Cu caracter schimbator, variabil. ♦ (Despre unele substante) Care isi schimba necontenit forma; nestatornic. 2. (Biol.) Care se refera la protide sau la proteine, care apartine protidei sau proteinei. [Pr.: -te-ic] – Din fr. proteique.

MODIFICA, modific, vb. I. Tranz. si refl. A(-si) schimba aspectul, forma, continutul; a (se) preface, a (se) transforma. ♦ Tranz. Spec. A rectifica, a corecta. – Din lat. modificare.

MODIFICAT, -A, modificati, -te, adj. Caruia i s-a schimbat aspectul, forma, continutul; transformat. – V. modifica.

AMIBA ~e f. Animal unicelular, care se misca cu ajutorul pseudopodelor si isi schimba mereu forma. /<fr. amibe, germ. Amobe

INTORSATURA ~i f. 1) Loc unde ceva isi schimba directia. 2) forma arcuita, rezultata din schimbarea directiei (unui drum, unei ape curgatoare). 3) schimbare neasteptata in desfasurarea evenimentelor; turnura. 4) fig. Constructie rezultata din dispunerea specifica a cuvintelor. 5) Variatie a tonului vocii. /intors + suf. ~atura

PERSONAL2 ~a (~i, ~e) 1) Care apartine unei persoane ca individ izolat; al unei singure persoane; particular; privat; individual. Transport ~. 2) Care tine de o persoana; propriu unei persoane; individual. Dosar ~.Raspundere ~a raspundere care i se atribuie cuiva sau pe care si-o ia cineva in mod individual. Pronume ~ pronume care prin forma sa indica una din cele trei persoane. Mod ~ mod verbal ale carui forme se schimba dupa persoane. (Tren) ~ tren de pasageri (care se opreste in toate statiile). /<lat. personalis, germ. Perssonel, it. personale

A SERPUI ~iesc intranz. (despre drumuri, rauri etc.) A face cotituri pe parcurs; a-si schimba directia, formand o linie ondulata, ca mersul sarpelui. /sarpe + suf. ~ui

CONVERSIUNE s.f. 1. schimbare a conditiilor unui imprumut (prin prelungirea termenelor, micsorarea dobanzilor etc.). ♦ (Ec.) Preschimbare a unei valori (mai ales monetare) intr-o valoare de alta natura. 2. (Rar) schimbare a naturii, a formei unui lucru. ♦ Transformare in urma unui proces chimic, a unei specii de molecule in alte specii de molecule. ♦ (Biol.; in forma conversie) schimbare in ordinea liniara a genelor; transmutatie genetica. 3. Reluare in ordine inversa a termenilor unei sintagme sau fraze, fara ca intelesul sa sufere; reversiune. ♦ formare de noi cuvinte prin schimbarea categoriei gramaticale; hipotaxa. 4. (Log.) Rasturnare a unei judecati prin inlocuirea reciproca a subiectului cu predicatul. ♦ (Cib.) Traducere a unui cuvant, a unui numar sau a unui mesaj alfanumeric dintr-un cod sau limbaj intr-altul. [Var. conversie s.f. / cf. fr. , engl. conversion, lat. conversio].

CONVERTI vb. I. 1. refl. A-si schimba sau a face pe cineva sa-si schimbe convingerile, parerile (in special religioase). 2. tr. A schimba un lucru in altul, a preface, a transforma. ♦ A schimba natura, forma unei valori, a transforma o valoare in alta valoare. [< fr. convertir, cf. lat. convertere – a intoarce].

PELORIE s.f. (Biol.) schimbare a formei unui organ. [< germ. Pelorie, cf. gr. peloros – monstruos].

HIPERURBANISM s.n. schimbare a formei corecte a unui cuvant datorita unei analogii gresite si din dorinta de a-l face sa aiba un aspect mai literar; hipercorectitudine. [< fr. hyperurbanisme, cf. gr. hyper – in exces, lat. urbs – oras].

METAMORFOZA s.f. Transformare a formei unor animale (insecte, batracieni etc.) in cursul dezvoltarii lor de la ou la faza de maturitate. ♦ Transformare, schimbare a unei fiinte intr-un lucru, intr-o planta etc.). [< fr. metamorphose, cf. lat., gr. metamorphosis < gr. metaschimbare, morpheforma].

schizmire, schizmiri, s.f. (inv.) formare, constituire; schimbare, alcatuire; simulare.

PERSONAL, -A adj. 1. Care apartine cuiva (fiind proprietatea lui); specific pentru persoane; individual, propriu. ♦ (adv.) In persoana, insusi. ♦ Original, propriu. 2. Tren personal (si s.n.) = tren de persoane care opreste in toate statiile; (gram.) pronume personal = pronume care arata persoana; mod personal = mod verbal ale carui forme se schimba dupa cele trei persoane. [Pl. -li, -le, (s.n.) -luri. / cf. lat. personalis, fr. personnel].

DEUTEROMORFOZA s. f. schimbare a formei cristalelor mineralelor datorita unor procese mecanice si chimice. (< fr. deuteromorphose)

HIPERURBANISM s. n. schimbare a formei corecte a unui cuvant datorita unei analogii gresite si din dorinta de a-l face sa aiba un aspect mai literar; forma care rezulta din aceasta schimbare. (< fr. hyperurbanisme)

OMONIM, -A I. adj. 1. care are acelasi nume. 2. (muz.; despre relatia dintre doua tonalitati) care au aceeasi tonica, dar mod diferit. II. s. n. 1. cuvant identic ca forma si pronuntare cu un altul, dar deosebit ca sens. 2. joc care cere dezlegatorului sa gaseasca un cuvant cu mai multe intelesuri, fara a i se schimba nici forma grafica, nici accentul. II. s. m. f. cel care poarta acelasi nume cu altcineva. (< fr. h******e)

TELEMORFOZA s. f. (biol.) schimbare a formei unui organ(ism) sub influenta unor stimuli care actioneaza de la distanta. (< fr. telemorphose)

VARIA2, variez, vb. I. 1. Intranz. A fi felurit, diferit, deosebit (dupa locuri, imprejurari, situatii); a nu semana, a nu avea aceeasi infatisare, structura, compozitie etc. cu altceva. 2. Tranz. A da o forma diferita, a schimba. 3.Intranz. si tranz. (Mat.) A(-si) schimba valoarea. [Pr.: -ri-a] – Din fr. varier, lat. variare.

VARIANTA, variante, s. f. 1. Aspect (usor) schimbat fata de forma de baza, tipica a unui lucru, a unei lucrari, a unui text, a unei actiuni. ♦ Spec. (Lingv.) forma a unui element lingvistic care difera de aspectul tipic, obisnuit al acestui element. 2. Drum care ocoleste (pe o anumita portiune) traseul principal, ajungand in acelasi punct final. [Pr.: -ri-an-] – Din fr. variante.

METAPLASMA, metaplasme, s. f. schimbare survenita in forma unui cuvant prin adaugarea sau prin inlaturarea unui sunet; forma a cuvantului rezultata din aceasta schimbare. – Din fr. metaplasme, germ. Metaplasmus.

TRANSforma, transform, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) schimba infatisarea, a da sau a capata alt aspect, alta forma; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-si) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimband anumite elemente si pastrand altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba in cantitati echivalente o forma de energie in alta forma de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obtine, prin executarea reusita a unei lovituri (de pedeapsa), unul sau mai multe puncte in avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare.

A SE INCOLACI ma ~esc intranz. 1) A se fixa prin miscari de rotatie (in jurul unui obiect); a se infasura; a se invalatuci. ~ in jurul... 2) A se strange in forma de colac; a se face colac; a se incovriga. 3) (despre rauri, drumuri etc.) A-si schimba mereu directia (formand o linie serpuita); a serpui. /in + colac

A VARIA ~ez 1. tranz. A face sa capete o forma deosebita; a schimba. 2. intranz. 1) A suferi multe modificari intr-un timp scurt. 2) A se realiza sub forme diverse. /<it. variare, fr. varier

primiteala, primitele, s.f. (reg.) 1. inlaturare, curatire, maturare a tevei unor cereale (la vanturatul acestora cu lopata); primitit. 2. (in forma: premeteala) curatire; innoire, reinnoire. 3. (la pl.) rufarie de schimb; primeneala. 4. (in forma: premeteala) curatenie (in casa).

METAPLASMA s. f. 1. schimbare fonologica sau morfologica a unui element lingvistic; (spec.) schimbare survenita in forma unui cuvant prin adaugarea, sau inlaturarea unui sunet; forma a cuvantului rezultata din aceasta schimbare. 2. (biol.) substante alimentare elaborate de protoplasma. (< fr. metaplasme)

MUTATIE s. f. 1. schimbare, modificare, transformare. ◊ (lingv.) transformare a unei serii de sunete in altele. ◊ mutatia valorilor estetice = procesul de percepere diferita, cu trecerea timpului, a elementului estetic din structura operei literare. 2. (jur.) transmitere a unui lucru dintr-o proprietate intr-alta. ◊ schimbare de domiciliu; formele necesare in acest scop. ◊ schimbarea vocii la baieti in perioada pubertatii. 3. modificare cromozomiala cu efecte genetice, datorita unor cauze spontane sau unor agenti mutageni. (< fr. mutation, lat. mutatio)

PROTEIFORM, -A adj. care imbraca diferite forme, care se schimba mereu. (< fr. proteiforme)

TRANSFIGURA vb. I. tr., refl. a(-si) schimba expresia, infatisarea, forma, continutul, caracterul. II. tr. a da (unui lucru, unei situatii) alta infatisare, alt aspect. (< fr. transfigurer, lat. transfigurare)

ALTERNA, alternez, vb. I. Intranz. 1. A reveni succesiv, a lua pe rand unul locul altuia. ♦ Tranz. A face sa ia, pe rand, unul locul altuia. 2. (Despre sunete) A se schimba in diferitele forme gramaticale ale aceluiasi cuvant sau in cuvintele din aceeasi familie. – Fr. alterner (lat. lit. alternare).

VARIABIL, -A, variabili, -e, adj. Care variaza; susceptibil de a se schimba; schimbator. ◊ (Mat.) Cantitati (sau marimi) variabile = cantitati (sau marimi) susceptibile de a-si schimba valoarea fata de altele, care raman constante. ♦ (Mat.; substantivat, f.) Cantitate care ia succesiv diferite valori (in cursul unui calcul); p. gener. cantitate, element etc. care variaza. ♦ (Despre cuvinte) care are forme diferite, care isi schimba terminatia. [Pr.: -ri-a] – Din fr. variable, lat. variabilis.

TROC1, trocuri, s. n. Schimb in natura, constituind forma cea mai simpla a comertului. – Din fr. troc.

PRIMENI, primenesc, vb. IV. Refl. si tranz. 1. A(-si) schimba rufaria, lenjeria purtata, murdara cu alta curata; p. ext. a (se) imbraca frumos, a (se) gati. 2. Fig. A inlocui sau a fi inlocuit (partial ori total) cu altceva (nou), a (se) reinnoi; a-si schimba sau a face sa-si schimbe (in bine) infatisarea, forma, continutul; a (se) modifica, a (se) preface; a (se) regenera. ♦ Tranz. A improspata aerul (dintr-o incinta). [Var.: (reg.) premeni vb. IV] – Din sl. premeniti.

REFULA, refulez, vb. I. Tranz. 1. A respinge, a inabusi din domeniul constientului in subconstient imagini, dorinte, reprezentari, idei sau tendinte neplacute, care contrazic constiinta morala a individului. 2. (Tehn.) A deplasa sau a impinge, cu ajutorul unei pompe, un fluid intr-o conducta sau intr-un recipient. 3. A prelucra la cald sau la rece piesele de metal prin batere cu ciocanul sau prin presare la unul dintre capete, cu scopul de a schimba, partial sau total, forma pieselor. – Din fr. refouler.

NEGOT, (rar) negoturi, s. n. 1. Activitate economica (in domeniul particular) privind circulatia marfurilor, vanzarea si cumpararea lor; schimb de produse sub forma de vanzare-cumparare; negustorie, comert (particular). ♦ Tranzactie comerciala; targ, invoiala. 2. (Inv. si pop.; concr.) Marfa. – Lat. negotium.

NEGUSTORIE, negustorii, s. f. 1. (La sg.) Activitate economica (particulara) privind circulatia marfurilor, vanzarea si cumpararea lor; schimb de produse sub forma de vanzare-cumparare; negot, comert (particular). 2. Afacere, intreprindere comerciala. [Var.: (inv. si reg.) negutatorie s. f.] – Negustor + suf. -ie.

VARIATIE ~i f. 1) Trecere de la o stare (sau forma, valoare) la alta. 2) Diferenta dintre doua stari (sau forme, valori) succesive; modificare; schimbare; transformare. ~a temperaturii. ~ a intensitatii. 3) muz. Modificare a unei teme prin intermediul anumitelor procedee. 4) Compozitie muzicala, constand dintr-o tema si din modificarile de ritm ale acesteia. 5) mat. Modificare a valorii unei marimi sau functii. [G.-D. variatiei; Sil. -ri-a-ti-e] /<fr. variation, lat. variatio, ~onis

MUTATIE s.f. 1. (Liv.) schimbare, modificare radicala. ◊ Mutatie consonantica = transformare a unei serii de consoane in limbile germanice. ♦ Transmitere a unui lucru dintr-o proprietate intr-alta. ♦ Totalitatea formelor necesare pentru o schimbare de domiciliu. ♦ schimbarea vocii la baieti in perioada pubertatii. 2. (Biol.) Modificare calitativa brusca a unui organism sub influenta conditiilor de viata. ♦ (Genet.) Fenomen prin care o gena plasata intr-un anumit loc pe cromozom se transforma intr-o alela a ei. 3. (Jur.) schimbare a raporturilor de proprietate, de posesiune etc. [Gen. -iei, var. mutatiune s.f. / cf. lat. mutatio, fr. mutation].

TRANSMUTA vb. I. tr., refl. A(-si) schimba, a(-si) modifica forma, aspectul; a (se) transforma, a (se) transfigura. ♦ tr. (Chim.) A transforma un element chimic in altul. [< fr. transmuter, lat. transmutare].

VARIA vb. I. 1. intr. A avea, a prezenta deosebiri, variatie; a se deosebi. 2. tr. A schimba, a da o forma diferita. [Pron. -ri-a., p.i., 3,6 -iaza, 5 -iati, ger. -iind, part. -iat. / < fr. varier, cf. lat. variare].

CONVERSIUNE s. f. 1. modificare a conditiilor initiale ale unui imprumut. ◊ preschimbare a unei valori monetare intr-o valoare de alta natura. 2. (rar) schimbare a naturii, a formei unui lucru. ◊ modificare a unui sistem fizic sau tehnic prin transformarea unor marimi date. ◊ transformare, in urma unui proces chimic, a unei specii de molecule in alte specii de molecule. ◊ (biol.) schimbare in ordine liniara a genelor; transmutatie genetica. 3. reluare in ordine inversa a termenilor unei sintagme, cu sau fara schimbarea intelesului ori functiilor sintactice; reversiune. ◊ schimbare a clasei lexico-gramaticale, a valorii unui cuvant; hipotaxa. 4. (log.) rasturnare a unei judecati prin inlocuirea reciproca a subiectului cu predicatul. 5. traducere a unui cuvant, numar sau mesaj alfanumeric dintr-un cod sau limbaj intr-altul. 6. mecanism psihic care face sa apara un simptom corporal la locul unui efect refulat ce nu poate accede in constiinta fara a provoca o reactie de angoasa. (< fr. conversion, lat. conversio)

VARIA2 vb. I. intr. 1. a prezenta deosebiri, variatie; a se deosebi. 2. (mar.; despre marimi, cantitati) a-si schimba valoarea in raport cu altele (constante). II. tr. a schimba, a da o forma diferita. (< fr. varier, lat. variare)

sisiiac (-iece), s. n. – (Mold., Trans.) Hambar, patul de forma circulara. – Var. sisiac(a), sasiac. Sl. sąseku (Byhan 332; Tiktin; Conev 80), cf. bg. sasek, rut. susik, mag. szuszak. Este dubletul lui susai, s. n. (Trans., hambar), din mag. szuszak (Candrea), sau al lui susei, forma inv. atestata, cu schimb. de suf.

amiba si ameba f., pl. e (fr. amibe d. vgr. amoibe, schimbare, intoarcere). Zool. Un protozoar [!] microscopic care se misca pin [!] ajutoru pseudopodelor si care traieste in apele dulci si sarate. Ia [!] se compune dintr' o singura celula (protoplazma si nucleu) si n' are o forma anumita, ci se schimba dupa nevoie. V. infuzorii.

conjug, a -a v. tr. (lat. conjugo, -are, d. con-, impreuna, si jugare, a uni. V. jug, injug, ajung). Gram. Schimb un verb dupa forma, mod, timp, numar sau persoana, precum: fac, faci, face.

POCI, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A(-si) schimba in rau infatisarea sau forma; a (se) urati, a (se) stramba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (In credintele populare) A desfigura, a sluti; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rau, a cobi. – Din potca.

PLASTIC2, -A I. adj. 1. (despre materiale) care are proprietatea de a-si pastra deformatiile produse de fortele exterioare dupa incetarea actiunii acestora; care poate fi modelat, fasonat. ♦ masa ~a (sau material) ~ = material sintetic de natura organica, anorganica sau mixta, care poate fi modelat in procesul fabricarii unor produse. 2. referitor la pictura sau sculptura. ♦ arte e = arte care au ca scop sa reproduca formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc. 3. (despre idei, imagini etc.) cu multa putere de evocare, expresiv, viu; evocator. 4. (biol.) formativ, capabil de a se schimba, de a lua o forma. ♦ chirurgie ~a = chirurgie care se ocupa cu indreptarea unor malformatii ale corpului. II. s. f. tehnica executarii obiectelor de arta prin fasonarea, modelarea unei substante plastice; domeniul artelor plastice. ◊ parte din studiul unei opere de arta care se ocupa cu raportul armonios al volumelor si al reliefului. (< fr. plastique, lat. plasticus, gr. plastikos)

AMESTECA, amestec, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) uni formand un amestec. ♦ Tranz. A schimba ordinea; a incurca. 2. Refl. (Despre grupuri de fiinte deosebite) A patrunde unii printre altii. ♦ A se pierde, a disparea undeva. Am sa ma-mbrac si eu in irod, sa m-amestec printre masti (ALECSANDRI). 3. Refl. A interveni (nechemat) intr-o actiune, intr-o discutie etc.; p. ext. a se interesa de ceva. ◊ Expr. A se amesteca (sau a umbla) unde nu-i fierbe oala = a se vari unde nu este chemat, unde nu are ce cauta. – Lat. *ammixticare.

TRANSFIGURA, transfigurez, vb. I. Tranz. si refl. A(-si) schimba (in mod esential) expresia, infatisarea, forma, continutul, caracterul, natura, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare.

NEschimbaT, -A, neschimbati, -te, adj. Care isi pastreaza continutul, forma, aspectul de dinainte; invariabil. – Ne- + schimbat.

RONDOU ~ri n. 1) rar Loc special amenajat (in gradini, localuri etc.) de forma circulara. ~ de dans. 2) Manevra de schimbare a directiei unei nave (in sens opus). /<fr. rondeau

A SE schimba ma schimb intranz. 1) A capata o alta forma sau un alt continut; a suferi modificari; a se preface; a se modifica; a se preschimba; a se transforma. 2) (despre persoane) A se imbraca cu alte haine (noi, curate); a se primeni. /<lat. excambiare

DIVERSIFICA vb. I. tr. A schimba ceva facandu-l sa aiba forme multiple si variate; a face sa se deosebeasca. [P.i. diversific. / < it. diversificare].

EXCEPTIE s.f. 1. Ceea ce nu se conformeaza unei reguli generale; abatere de la o norma (generala); ceea ce nu este obisnuit, normal. ◊ Cu exceptia = afara de...; fara exceptie = fara deosebire. 2. Mijloc de aparare in justitie care tinde sa schimbe solutionarea cazului sau sa atace forma de judecata. [Gen. -iei, var. esceptiune, exceptiune s.f. / cf. fr. exception, lat. exceptio].

schizmi, schizmesc, vb. IV (inv.) a (se) forma, a (se) constitui, a (se) schimba; a simula.

EXCEPTIE s. f. 1. ceea ce nu se conformeaza unei reguli generale; abatere de la o norma (generala); o complement circumstantial de ~ = complement care desemneaza obiectul sau faptul ce exprima o exceptie in raport cu subiectul, cu numele predicativ sau cu complementul; propozitie de ~ = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de exceptie; cu a = afara de...; fara ~ = fara deosebire; de ~ = exceptional. 2. mijloc de aparare in justitie care tinde sa schimbe solutionarea cazului sau sa atace forma de judecata. (< fr. exception, lat. exceptio)

MIMETISM s. n. 1. insusire a unor animale de a-si schimba culoarea sau de a lua forma unor obiecte, ori animale din mediul inconjurator. 2. (fig.) reproducere mecanica a gesturilor si atitudinilor cuiva; imitatie (servila) a unui model; maimutareala. (< fr. mimetisme)

METASOMATOZA s.f. 1. schimbare, transformare a materiei in procesul de formare al mineralelor; transformare a unui corp in alt corp. 2. V. metensomatoza. [< germ. Metasomatose, cf. fr. metensomatose, gr. metaschimbare, soma – corp].

capintortura (capintorturi), s. f. – Pasare, sucitoare. formatie interna pe baza lui cap si un al doilea element der. din lat. torquere. Trebuie pornit, probabil, de la *capintort (pentru intort, azi intors, cf. tort), schimbat prin analogie cu *tortura (‹ lat. turtur), forma primitiva de la turturea, cf. it. tortola. Pentru compunere, ct. it. torcicollo, fr. torcol, sp. torcecuella; in rom., aceeasi pasare se numeste vartecap sau sucitoare, care se refera la aceeasi caracteristica.

PSEUDOMORFOZA s.f. Proces de transformare fizica prin care o substanta, suferind o schimbare in structura ei interna, pastreaza totusi forma initiala exterioara a cristalelor. [< fr. pseudomorphose].

MUTATIE, mutatii, s. f. 1. schimbare de domiciliu sau de sediu; indeplinire a formelor legale in legatura cu mutarea dintr-o locuinta sau dintr-o localitate in alta; viza de mutare. ♦ Inregistrare a unei schimbari intervenite in statutul personal sau de serviciu al unei persoane sau in situatia militara a cuiva. 2. Prefacere, transformare, schimbare, modificare (radicala). ♦ Spec. (Biol.) Aparitie brusca a unui caracter genetic nou, care reflecta o modificare ereditara corespunzatoare a materialului ereditar. ♦ Spec. (Fon.) Transformare sistematica a unei serii de sunete in altele. ◊ Mutatie consonantica (sau a consoanelor) = transformare a unor consoane oclusive in limbile germanice. 3. (Jur.) Transmitere a unui bun dintr-o proprietate in alta. – Din fr. mutation, lat. mutatio.

A SE STRAMBA ma stramb intranz. 1) A pierde forma sau pozitia initiala. 2) (despre persoane) A-si schimba expresia normala a fetei (in mod voit sau involuntar); a face grimase; a se schimonosi; a se sluti. 3) fig. fam. A avea o comportare pretentioasa; a face mofturi; a se sclifosi; a se fandosi; a se fasoli. /Din stramb

A SE TRANSMUTA ma transmut intranz. rar A se schimba in rau; a-si altera profund esenta (forma, aspectul). /<fr. transmuter

podnog, podnogi, s.m. 1. (pop.) fiecare dintre cele doua pedale asezate in partea de jos a razboiului de tesut, cu ajutorul caruia se schimba itele; iapa, talpig, talpa, schimbator. 2. (reg.; in forma „pomnoaje”) nume dat uneia dintre curelele de la sa. 3. (reg.; in forma „podnoaje”) legatura de zdrente.

cascaval (cascavaluri), s. n. – Brinza tipica gen svaiter. Mr., megl. cascaval. It. cacio cavallo, dialectal cascavallo, prin filiera orientala (ngr. ϰασϰαβάλι, tc. kaskaval, cf. Seineanu, II, 92; Lokotsch 1115; Ronzevalle 128; Weigand, Jb, XVI, 221). Meyer, Turk. St., I, 56, s-a inselat crezind ca termenul provenea din rom. In schimb pare a fi rom. mag. kaskaval (Edelspacher 15). forma it. se explica pe baza lui cavallo „un anume tip de brinza” (Iordan, BF, VI, 174).

TROC s.n. (Ec.) Schimb in natura (obisnuit in comuna primitiva), constituind forma cea mai simpla a comertului. [< fr. troc].

raschira (raschir, raschirat), vb.1. A se dispersa, a se dilata, a se intinde. – 2. A se risipi, a se imprastia. – Var. raschira, rasfira. Mr. araschir(are). Dintr-un sl. *rassiritisiriti „a se dilata”, cu disimilare consonantica la fel cu raschia. Der. de la fir (Tiktin; Candrea) este greoaie semantic (dupa acesti autori ar trebui sa se porneasca de la notiunea de „destrama”, de unde trecerea spre „dilata”) nu este simpla si nu poate sa explice forma raschira, care este cea mai veche; in schimb, este sigur ca var. rasfira se datoreaza unei contaminari cu fir. Relatia cu sl. raskriljati „a se intinde” din krilo „aripa” (Cihac, II, 83) este la fel de improbabila. Dupa Pascu, I, 67, din raschia contaminat cu fir.

VOLTA, volte, s. f. 1. Miscare in forma de cerc sau de arc de cerc. ♦ Fig. schimbare (brusca) in atitudine, trecere subita de la o conceptie la alta. ♦ (Scrima) Miscare (de rotatie) facuta pentru a evita loviturile adversarului. 2. Manevra de rotatie facuta de o ambarcatie sau de o nava cu panze pentru schimbarea bordului din care primeste vantul. ◊ Volta in vant = manevra pentru schimbarea directiei impotriva vantului. Volta sub vant = manevra pentru schimbarea directiei in sensul vantului. 3. Semn care indica repetarea unui fragment muzical, de fiecare data cu un alt sfarsit. – Din fr. volte.

APOFONIE s.f. schimbare a vocalei radicale a unui cuvant in diferite forme flexionare, potrivit unor legi constante. [Gen. -iei. / < fr. apophonie, cf. gr. apo – departe, phone – sunet].

MIMETISM s.n. 1. Insusire a unor animale de a-si schimba culoarea dupa mediul inconjurator sau de a lua forma unor obiecte sau animale din imediata apropiere. 2. Imitare; maimutareala. [< fr. mimetisme, cf. gr. mimeisthai – a imita].

pologi, pologesc, vb. IV (pop.) 1. a taia, a dobori la pamant iarba sau alte plante, cu coasa sau cu secera; a intoarce, a aduna laolalta mai multe poloage (v.). 2. a face ca iarba sau alte plante sa se plece, sa se culce la pamant; a incovoia, a culca. 3. (refl.; reg.; despre obiecte) a se stramba, a-si schimba pozitia, inclinandu-se. 4. (reg.; despre pomii fructiferi: in forma: pologa) a fi incarcat, a fi plin de fructe. 5. (inv. si reg.; fig.; despre fiinte) a nimici, a distruge (culcand la pamant). 6. (reg.; refl.) a cadea bolnav la pat. 7. (inv.; refl.) a se aseza, a se statornici, a se pune.

A SE PREFACE ma prefac intranz. 1) A capata o alta forma sau un alt continut; a suferi modificari; a se schimba; a se preschimba; a se modifica; a se transforma. 2) A crea impresie falsa (pentru a induce in eroare); a simula. /pre- + a face

A REforma ~ez tranz. 1) A forma din nou. 2) (situatii, stari de lucruri, conceptii etc.) A schimba in bine printr-o reforma. ~ orto-grafia. 3) (lucruri vechi, masini deteriorate etc.) A scoate din folosinta; a da la reforma. 4) inv. (persoane) A declara inapt pentru serviciul militar. /<fr. reformer, lat. reformare

A SE TRANSforma ma transform intranz. 1) A capata o alta forma sau un alt continut; a suferi modificari; a se schimba; a se preface; a se modifica; a se preschimba. 2) (despre persoane) A-si schimba caracterul, felul de a fi; a se modifica (in bine). /<fr. transformer, lat. transformare

PROTEU s.m. 1. Zeu marin care avea darul prevestirii si putea lua dupa voie diferite forme. ♦ Animal amfibiu, intalnit numai in apele din regiunile carstice din Balcani, cu pielea alba si cu branhiile externe, care se mentin si la adult. ♦ Gen de bacterii in forma de bastonase, polimorfe. 2. (Liv.) Om schimbator, nestatornic, care isi schimba necontenit parerile. [Cf. fr. protee, proteus, lat. Proteus].

DIALOG s. n. 1. conversatie intre doi vorbitori. 2. schimb de opinii intre reprezentantii a doua partide, state etc. 3. ansamblu de replici schimbate intre personajele unei piese de teatru sau ale unui film; pasaj dintr-o opera literara care reproduce convorbirea unor personaje. ♦ ~ interior = replicile pe care le schimba cu sine insusi un personaj literar. ◊ scriere redactata sub forma de dialog (1). 4. alternare de fraze muzicale care parca raspund una alteia, executate de doua voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite. (< fr. dialogue, lat. dialogus)

BALADOR, baladoare, s. n. Piesa de angrenaj in forma de ax cu multe roti dintate, cu ajutorul carora se schimba viteza de rotatie. – Din fr. baladeur.

VARIATIE, variatii, s. f. 1. schimbare, transformare; stare a unui lucru care se prezinta sub diferite forme, in mod variat; trecere de la o forma la alta; aspect variabil, schimbator. ◊ (Mat.) Variatia unei functii = diferenta dintre valorile unei functii in doua puncte ale ei. ♦ Diversitate, felurime. ◊ (Mat.) Calculul variatiilor = calcul intrebuintat in analiza infinitezimala (prin care se rezolva anumite probleme a caror solutie nu se poate obtine prin calcul diferential). ♦ Spec. (Biol.) schimbare a unei insusiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal si vegetal. 2. (In forma variatiune) Modificare a unei teme muzicale sub raportul melodiei, al ritmului, al masurii, al armoniei, al tonalitatii etc. ♦ Dans solistic clasic, variat si de virtuozitate. [Pr.: -ri-a-. Var.: variatiune s. f.] – Din fr. variation, lat. variatio, -onis.

A SE MODIFICA ma modific intranz. A capata o alta forma si/sau un alt continut; a suferi schimbari; a se schimba; a se transforma; a se preface. /<lat. modificare

TROP s.m. Termen generic pentru orice figura de stil, care consta in intrebuintarea unui cuvant sau a unei expresii in sens figurat. // (Si in forma tropo-) Element prim si secund de compunere savanta cu semnificatia „schimbare”, „care se schimba”, „care se intoarce”, „cu o anumita directie”, „cu o anumita caracteristica”, „care se rasuceste”. [< fr. trope, lat. tropus, gr. tropos].

chibzui (-uesc, chibzuit), vb.1. A presupune, a face supozitii. – 2. A reflecta, a medita, a gindi. – 3. A delibera, a schimba impresii. – 4. A dispune, a organiza, a planui. Mag. kepezni „a forma, a alcatui” (DAR). Miklosich, Fremdw., 97, se gindea la mag. kobzoni, de unde rut. kobzovati. Berneker 498 pleaca de la mag. kepzelni, cf. rut. kebzuvaty, slov. kebzovati.Der. chibz, s. n. (preocupare; supozitie, calcul); chibzuiala (var. chibzuinta), s. f. (reflectie, supozitie; deliberare; conciliabul, opinie); nechibzuit, adj. (nesocotit, aiurit); chibzuitor, adj. (prudent, prevazator).

SUFIX, sufixe, s. n. Imbinare de sunete sau un singur sunet care se adauga dupa radacina sau dupa tema unui cuvant pentru a crea cuvinte sau forme gramaticale noi. ◊ Sufix lexical = sufix care ajuta la formarea cuvintelor noi, schimband sensul sau categoria gramaticala a cuvantului de baza. Sufix gramatical (sau flexionar) = sufix cu ajutorul caruia se creeaza forme gramaticale. – Din fr. suffixe.

EVOLUTIE s.f. 1. Evoluare, dezvoltare, schimbare, transformare. 2. (spec.) Proces cu caracter istoric constand mai ales intr-o forma a dezvoltarii, care presupune acumulari cantitative treptate, obiective si subiective, in viata sociala si care pot duce la schimbari radicale, calitative, la revolutie. 3. Desfasurare, curs. 4. Miscare larga (mai ales circulara); miscare de ansamblu executata de o trupa, de o nava, de un avion etc. [Var. evolutiune s.f. / cf. fr. evolution, it. evoluzione, lat. evolutio].

METAGRAMA s.f. schimbare a unei litere intr-un cuvant. ♦ Joc care consta in a forma cuvinte noi inlocuind mereu cate o litera din cuvantul initial definit. [< fr. metagramme, cf. gr. meta – dupa, gramma – litera].

VARIABILITATE, variabilitati, s. f. Insusirea unui lucru, a unui fenomen etc. de a varia, de a lua forme si aspecte diferite. ♦ Spec. (Biol.) Proprietate a fiintelor vii de a-si schimba, sub influenta mediului si a ereditatii, insusirile morfologice, fiziologice, biochimice etc. ♦ Spec. (Mat.) Proprietate pe care o are o cantitate, o marime sau o functie algebrica de a lua succesiv o infinitate de valori diferite. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. variabilite.

PREFACE, prefac, vb. III. 1. Tranz. si refl. A da sau a lua o forma noua, un continut nou; a (se) transforma, a (se) modifica, a (se) schimba, a (se) preschimba. 2. Tranz. A repara, a reface un obiect, schimbandu-i (partial sau total) aspectul, infatisarea. 3. Refl. A incerca (prin atitudine, comportare) sa de o impresie falsa, pentru a induce in eroare; a simula. – Pre2 + face (dupa sl. pretvoriti).

ANAGRAMA, anagramez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea literelor unui cuvant pentru a obtine alt cuvant; a transcrie sub forma de anagrama; a anagramatiza. – Din anagrama.

TRATAMENT, tratamente, s. n. 1. Fel de a se purta cu cineva, atitudine, comportare fata de cineva. 2. Ingrijire medicala; ansamblu de mijloace igienice, dietetice, medicamentoase, balneare, climaterice etc. cu care se trateaza o boala; spec. mod, metoda, mijloc terapeutic folosit in combaterea bolilor. 3. Ansamblul operatiilor tehnice, fizice, chimice, biologice etc. executate asupra unui material sau a unui organism etc. pentru a obtine modificari de calitate, de forma, de structura etc. in scop industrial, economic sau stiintific. 4. (Fon.) Evolutie, modificare, schimbare. – Din it. trattamento, fr. traitement.

ANAGRAMA vb. I. tr. A schimba ordinea literelor unui cuvant pentru a obtine alt cuvant; a transcrie sub forma de anagrama; a anagramatiza. / dupa fr. anagrammatiser].

FIGURA s. f. 1. chip, fata, obraz. ♦ (fam.) a-i face a (cuiva) = a pacali, a face cuiva o farsa. 2. forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imagine plastica a unui corp. ♦ (mat.) ~ geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ◊ carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje. ◊ (sah) fiecare dintre piesele de joc. 3. persoana; personalitate. 4. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. reprezentare, imagine simbolica sau alegorica a unei persoane, a unui animal sau obiect. ♦ ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant, imbogatindu-i-se semnificatia. ♦ ĩ silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul in functie de pozitia termenilor in premise. 6. pozitie, miscare (la dans, la scrima, patinaj etc.). (< fr. figure, lat. figura)

TRANSPOZITIE s. f. 1. transpunere. 2. (mat.) permutare in care toate elementele, in afara de doua (care se schimba unul cu celalalt), raman neschimbate. 3. (chim.) schimbare a pozitiei unor atomi sau radicali dintr-o molecula organica pentru a forma un izomer. 4. (muz.) transcriere sau executare a unei compozitii in alta tonalitate decat cea initiala. 5. (biol.) miscare a unei gene dintr-un set cromozomial sau dintr-un cromozom in altul. 6. problema enigmistica, in schimbarea pozitiei partilor componente ale unei sarade din a caror insumare inversa trebuie sa rezulte un cuvant nou. (< fr. transposition)

CONDRIOZOM (‹ fr. {i}; {s} gr. khondrion „granula” + soma „corp”) s. m. (HIST.) Structura complexa, constituita dintr-o membrana lipoproteica exterioara, doua membrane interne, substanta fundamentala omogena, avind forme de corpusculi izolati (mitocondrii), granule (condriomite) sau bastonase (condrioconte), care isi pot schimba aspectul; furnizeaza energia necesara celulei, iar ansamblul lor alcatuieste condriomul; in fibrele musculare poarta numele de sarcozom, iar in cele nervoase de neurozom.

DIALOG ~uri n. 1) Schimb de vorbe sau de idei pe cale orala (intre doua persoane); discutie; convorbire. 2) forma de convorbire intre personajele unei opere literare. [Sil. di-a-] /<fr. dialoguer

TRANSPOZITIE s.f. Transpunere. ♦ (Mat.) Permutare in care toate elementele, in afara de doua (care se schimba unul in celalalt), raman neschimbate. ♦ (Chim.) schimbare a pozitiei unor atomi sau a unor radicali dintr-o molecula, pentru a forma un izomer. ♦ (Muz.) schimbarea tonalitatii unei compozitii. [Gen. -iei. / cf. fr. transposition, lat. transpositio].

A SE INDREPTA ma indrept intranz. 1) (despre persoane) A reveni la starea normala (dupa o boala); a deveni sanatos; a se vindeca; a se lecui; a se insanatosi. 2) (despre timp) A se schimba in bine. 3) A lua directia; a o apuca; a face. ~ spre padure. 4) A recapata forma sau pozitia initiala; a se dezdoi; a se descovoia. Tulpina florii s-a ~t. 5) A deveni mai bun; a reveni la calitatea de mai inainte; a se ameliora; a se imbunatati. Copilul si-a ~t purtarea. /in + drept

FIGURA s.f. 1. Chip, fata, obraz. 2. forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imaginea plastica (desenata, pictata, sculptata) a unui corp. ◊ Figura geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ♦ Carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje (valet, dama etc.). ♦ Fiecare dintre piesele de sah (cu o forma caracteristica). 3. Persoana; personalitate. 4. Personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. Reprezentare, imagine simbolica sau alegorica. ◊ Figura de stil (sau poetica) = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant in vers sau in proza. V. trop. ♦ Figurile silogismului = forme de silogism determinate de pozitia termenului mediu in premise. 6. Pozitie, miscare (la dans, la scrima etc.). [< it., lat. figura].

INTERASISTENTA s. f. asistenta (2) cu caracter de reci-procitate. ◊ forma de activitate metodica a cadrelor didactice in asistenta reciproca la lectii, in scopul unui schimb de experienta. (< inter1- + asistenta)

VARIATIE s.f. 1. schimbare; stare a unui lucru care prezinta (multe) schimbari. ♦ Diversitate, felurime. ♦ (Biol.) schimbare a unei insusiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal si vegetal. 2. (La pl.; si in forma variatiuni) Piesa muzicala compusa pe o tema sau pe un motiv dat, caruia i se adauga diferite ornamentatii. ♦ Dans solistic clasic, variat si de virtuozitate. 3. (Mat.) Variatia unei functii = diferenta dintre valorile functiei in doua puncte. 4. (Statist.) schimbare a nivelului unei variabile statistice de la un element la altul in cadrul unei colectivitati sub influenta anumitor factori. [Gen. -iei, var. variatiune s.f. / cf. fr. variation, lat. variatio].

SABAR, rau, afl. stg. al Argesului, pe terit. com. Hotarele (jud. Giurgiu); 144 km. Izv. din SE piemontului Candesti, de la 450 m alt., curge mai intai pe directia N-S, iar pe terit. com. Crangurile (jud. Dambovita) isi schimba directia catre SE, avand, pe tot parcursul, albia paralela cu aceea a raului Arges, cuc care formeaza o lunca comuna, folosita cu precadere in legumicultura. Afl. pr.: Potopul (considerat de unii geografi ca izvor pr. al Sabarului, cu o lungime de 45 km), Suta, Ciorogarla. Cunoscut (in cursul superior) si sub numele Rastoaca.

ALTERNANTA s.f. 1. schimbare care se petrece alternativ, rand pe rand; alternare, perindare. 2. (Lingv.) schimbare a sunetelor unui cuvant sau a cuvintelor apartinand unei familii, cu ajutorul careia se marcheaza diferenta dintre formele gramaticale sau dintre derivate si cuvantul de baza. [< fr. alternance].

ALTERNA vb. I. intr. 1. A se schimba pe rand, a reveni succedandu-se unul in urma celuilalt. 2. (Despre sunete) A varia de la o forma gramaticala la alta a aceluiasi cuvant sau in cuvinte din aceeasi familie. [< fr. alterner, cf. lat. alternare].

RONDOU, rondouri, s. n. 1. Loc de forma circulara (amenajat in gradina, in piete, in localuri). 2. Manevra de intoarcere a unei nave, prin care aceasta isi schimba directia de inaintare cu un unghi de 180°. – Din fr. rondeau.

A DEVENI devin intranz. 1) A capata o alta forma sau un alt continut; a se transforma; a se preface; a se preschimba; a se modifica; a se schimba. 2) A incepe sa fie; a ajunge; a se face. ~ carunt. ~ medic. /<fr. devenir

A SE PREschimba ma preschimb intranz. A capata o alta forma sau un alt continut; a suferi modificari; a se preface; a se modifica; a se transforma; a se schimba. /pre- + a schimba

METAPLAZIE s.f. (Med.) schimbare a structurii unui tesut in functie de modificarile mediului. [Gen. -iei. / < fr. metaplasie, cf. gr. meta – dupa, plassein – a forma].

TRANZITIE s.f. Trecere de la o forma, de la o stare etc. la alta. ♦ De tranzitie = de trecere; intermediar, trazitoriu; tranzitional; (p. ext.) provizoriu. ♦ (Geol.) Transformare, schimbare treptata a unei roci in alta. [Gen. -iei. / cf. fr. transition, lat. transitio].

TRANSformaTOR2 ~oare n. Aparat sau instalatie care modifica forma, tipul sau unele proprietati esentiale ale energiei. ◊ ~ electric aparat care mareste sau micsoreaza tensiunea unui curent alternativ fara a-i schimba frecventa. /<fr. transformateur

A SE INCARJOIA ma incarjoi intranz. pop. 1) A capata forma de carja; a se incovoia; a se curba; a se arcui; a se indoi. 2) (despre drumuri, carari, ape etc.) A-si schimba directia; a coti; a carni. /in + carja

TRANZITIE s. f. trecere de la o forma, de la o stare etc. la alta. ♦ de ~ = tranzitoriu; provizoriu. ◊ trecere (brusca) a unui sistem fizic dintr-o stare in alta; transformare. ◊ schimbare treptata a unei roci in alta. (< fr. transition, lat. transitio)

DEJECTIE, dejectii, s. f. 1. Evacuare a excretiilor din organism, in special a materiilor f****e; (concr.) materia f****a evacuata. ♦ Apa murdara provenita din fabrici sau din gospodarii, care degradeaza apele naturale in care se scurge. 2. (In sintagma) Con de dejectie = forma de relief cu aspect de evantai, alcatuita din bolovanisuri, pietrisuri, nisip si argila depozitate de torenti si rauri acolo unde se produce o schimbare de panta. [Var.: dejectiune s. f.] – Din fr. dejection, lat. dejectio, -onis.

AMIBA s.f. Animal protozoar, unicelular, cu corpul format dintr-o masa protoplasmatica si dintr-unul sau mai multe nuclee. [Var. amoeba s.f. / < fr. amibe, cf. germ. Amobe < gr. amoibeschimbare].

CAMBISOL s. n. Clasa de soluri, in sistemul international F.A.O., care se formeaza in urma proceselor complexe de alterare fizico-chimice si biogene din orizontul A si acumularea materialului rezultat in orizontul B, iluvial, care isi schimba astfel compozitia si culoarea. Corespunde aproximativ solurilor brune acide de paduri conifere.

METAMORFOZA ~e f. 1) Transformare a formei unor animale inferioare in cursul dezvoltarii. 2) fig. Modificare completa a starii sau a caracterului unei persoane sau a unui lucru. 3) (in basme, in mitologie) schimbare miraculoasa a naturii sau a unei persoane. /<fr. metamorphose

VOLTA s.f. 1. Miscare in forma de cerc (facuta mai ales de un calaret cu calul intr-un manej). ♦ Miscare facuta pentru a para o lovitura a adversarului la scrima. 2. schimbare de directie a unei nave, astfel ca vantul sa treaca dintr-un bord in celalalt. 3. (Muz.) Volta. ♦ (Lit.) Diviziune a cantonei. [< it. volta, cf. fr. volte].

CONJUGARE, conjugari, s. f. 1. Actiunea de a (se) conjuga si rezultatul ei. 2. Flexiunea verbului. ♦ Categorie de verbe cu aceeasi terminatie la infinitiv, care se conjuga in mod asemanator. 3. Fig. Imbinare, impletire. 4. (Biol.) forma cea mai simpla de fecundatie, care consta in unirea temporara a doi indivizi (la infuzori) sau a doua celule (la unele alge), urmata de un schimb reciproc de substante nucleare. – V. conjuga.

ALOTROPIE s.f. 1. Proprietate a unor elemente chimice de a se gasi in natura sub mai multe forme, cu proprietati fizice si chimice diferite; alotropism. 2. Proces de atractie reciproca intre doua celule de sens opus. [Gen. -iei. / < fr. allotropie, cf. gr. allos – altul, troposschimbare].

UNDUIOS, -OASA, unduiosi, -oase, adj. Care formeaza unde, valuri; care se misca in unde. ♦ P. gener. Care se misca asemenea undelor unei ape. ♦ Fig. (Despre sunete) Modulat, melodios. ♦ Fig. (Despre oameni) Care cedeaza, se schimba usor; schimbator, [Var.: undoios, -oasa adj.] – Undui + suf. -os (dupa fr. onduleux).

METAMORFOZA s. f. 1. transformare a formei unor animale (insecte, batracieni etc.) in cursul dezvoltarii lor ontogenetice. 2. (mit.) prefacere a unei fiinte umane, a unei zeitati in animal, in planta, sau intr-un lucru. 3. schimbare a infatisarii, a caracterului. (< fr. metamorphose)

MARGEA, -ICA, margele, s. f. 1. Boaba (mica) de sticla, de piatra etc., de forme si culori diferite (insirata pe ata, cusuta pe un vesmant etc.), folosita ca podoaba; (la pl.) sirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberante ale pielii de pe capul si gatul curcanului. 3. (In forma margica) Numele dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse cate una sau doua in varful unor spiculete (Melica). – Din lat. margella.Margica: cu schimbare de suf.

VARIABIL ~a (~i, ~e) (in opozitie cu constant) 1) Care se schimba mereu; schimbator; instabil. Timp ~. Vant ~. 2) (despre marimi, cantitati) Care poate varia; cu proprietate de a avea mai multe valori (in raport cu o valoare constanta). 3) Care poate avea forme de realizare. /<lat. variabilis, fr. variable

MOBIL, -A adj. 1. Care se misca sau se poate misca. 2. schimbator, nestatornic. ♦ (Despre fata omului) Care isi schimba usor expresia; (despre ochi) care este in continua miscare. 3. (Despre substantive) Apt de a suferi motiune3 [in DN]. // s.n. Cauza determinanta a unei actiuni; motiv. // (Si in forma mobili-, mobilo-) Element prim si secund de compunere savanta cu semnificatia „care nu este fix”, „mobil”, „miscator”. [Cf. fr., it. mobile, lat. mobilis].

BAN1 ~i m. 1) Marfa indeplinind functia sociala de echivalent general al tuturor marfurilor in procesul de schimb. 2) Moneda sau bancnota, indeplinind functia sociala de mijloc de schimb si de plata (a marfurilor). ◊ A plati in ~i gheata (sau lichizi) bani in numerar (platiti pe loc). ~i de buzunar bani destinati cheltuielilor marunte. 3) la pl. Avere in forma de monede sau bancnote; parale. ◊ A fi doldora de ~i a fi foarte bogat; a avea multi bani. A arunca ~i pe fereastra a cheltui fara nici o socoteala. A pune ~i la ciorap a) a strange bani; b) a fi foarte zgarcit. A face ~i buni a) a castiga bine; b) a avea valoare; a fi de pret. 4) Subunitate monetara egala cu a suta parte dintr-un leu. /Orig. nec.

BRAZDA brazde f. 1) Fasie de pamant taiata si rasturnata cu plugul. 2) Urma lunga care ramane in linie dreapta dupa rasturnarea pamantului cu brazdarul. ◊ A da (sau a se da) la brazda a se indrepta; a se schimba in bine; b) a se acomoda; a se deprinde cu ceva. Din (sau de) brazda vite injugate la plug dinspre brazda; din dreapta. 3) Bucata de pamant, de obicei de forma paralelipipedica, desprinsa cu iarba cu tot de pe un teren pentru a fi rasadita in alt loc (ca ornament, drept protectie etc.). 4) Fasie de iarba sau de cereale cosite, avand latimea unei apucaturi de coasa sau de cositoare; polog. 5) fig. Incretitura a pielii (mai ales la fata); rid; cret; zbarcitura; cuta. 6) fig. Urma longitudinala lasata pe o suprafata. [G.-D. brazdei] /<sl. brazda

CONVERSIUNE ~i f. 1) Modificare a conditiilor unui imprumut prin micsorarea dobanzii si prelungirea termenului de plata. 2) schimbare a unei sume de bani in alta (apartinand altui stat). 3) Trecere la alta credinta. ~ea unui eretic la crestinism. 4) Modificare a esentei unui lucru. ~ea metalelor. 5) lingv. Procedeu de formare a cuvintelor prin trecerea lor dintr-o categorie gramaticala in alta fara schimbarea formei. [Art. conversiunea; G.-D. conversiunii; Sil. -si-u-] /<fr. conversion, lat. conversio, ~onis

CACIULA ~i f. 1) Acoperamant pentru cap confectionat din blana de miel sau de alt animal; cusma. ◊ A schimba ~a a-si schimba atitudinea. A se simti cu musca pe ~ a se simti vinovat. 2) fam. Persoana considerata ca unitate particulara, distincta fata de toate celelalte persoane; individ; ins. ◊ De ~ de fiecare persoana. 3) Obiect in forma unui astfel de acoperamant. [G.-D. caciulii] /Cuv. autoht.

OMONIM, -A adj. Care are acelasi nume, cu acelasi nume. // s.n. 1. (Lingv.) Cuvant asemanator ca forma (aspect grafic, pronuntare etc.) cu altul, dar deosebit ca inteles. 2. (Rar) Persoana care poarta acelasi nume cu altcineva. 3. Joc care cere dezlegatorului sa gaseasca un cuvant cu mai multe intelesuri fara a i se schimba nici grafia literala, nici accentul. // s.m. si f. (Rar) Cel care poarta acelasi nume cu altcineva. [Cf. fr. h******e, lat. h*******s, gr. h*******s < h***s – asemanator, onoma – nume].

PARALAXA s.f. Unghi format de doua drepte care ating centrul unui astru, pornind una din centrul Pamantului si cealalta din locul unde se afla observatorul. ♦ Unghi sub care se vede un front oarecare la o anumita distanta. [< fr. parallaxe, cf. gr. parallaxisschimbare].

PERIOADA s. f. 1. interval de timp in cursul caruia se desfasoara sau dupa care se repeta un fenomen; faza, epoca. ♦ (fiz.) ~ de injumatatire = perioada in care se descompune jumatate dintr-o cantitate de element radioactiv; (chim.) ~ de inductie = durata de timp dupa care o reactie in lant incepe sa se desfasoare cu viteza corespunzatoare conditiilor respective; (bot.) ~ de vegetatie = interval de timp in care plantele isi desavarsesc intreg ciclul biologic. ◊ subdiviziune a timpului geologic mai mica decat era. 2. fraza ampla si complexa sau reunirea de mai multe fraze care formeaza un ansamblu armonios si unitar. 3. mica constructie muzicala bine inchegata, din doua fraze in relatie de intrebare-raspuns. 4. (chim.) sir orizontal in tabloul periodic al elementelor. 5. (mat.) cel mai mic numar adaugat argumentului unei functii numerice care nu schimba valoarea functiei. ◊ grup de cifre care se repeta indefinit intr-o fractie zecimala. (< fr. periode, lat. periodus, gr. periodos)

CONJUGARE s.f. 1. Totalitatea formelor flexionare ale unui verb. ♦ Fiecare dintre categoriile in care se impart verbele dupa terminatia infinitivului. 2. (Rar) Imbinare, unire. 3. (Bot.) Unirea gametilor in procesul de fecundare. ♦ Mod de fecundatie la infuzori prin unirea temporara a doi indivizi, urmata de un schimb reciproc de substante nucleare. ♦ Unirea cromozomilor in timpul meiozei. [<conjuga].

PERIOADA s.f. 1. Interval de timp in cursul caruia se desfasoara anumite fenomene sau evenimente; faza, epoca. ♦ Interval de timp in care se efectueaza o operatie sau in care se produce un fenomen dintr-un ciclu si care se repeta la fiecare ciclu. ♦ Subdiviziune cronologica de al doilea ordin a timpurilor geologice. 2. Fraza ampla si complexa sau reunire de mai multe fraze care formeaza un ansamblu armonios si unitar. 3. Fraza muzicala compusa in asa fel incat totalitatea partilor ei sa prezinte un sens anumit. 4. (Chim.) Sir orizontal in tabloul periodic al elementelor. 5. (Mat.) Cel mai mic numar adaugat argumentului unei functii numerice care nu schimba valoarea functiei. ♦ Grup de cifre care se repeta indefinit intr-o fractie zecimala. [Pron. -ri-oa-, var. period s.n. / cf. fr. periode, lat. periodus, gr. periodos – circuit < peri – imprejur, hodos – cale].

INVERSIUNE s.f. Rasturnare, schimbare de sens; inversare. ◊ Inversiune s*****a = h*************e. ♦ (Mat.) Transformare geometrica care permite sa se deduca dintr-o figura o alta figura punct cu punct. ♦ (Gram.) Procedeu stilistic constand in schimbarea topicii normale a cuvintelor intr-o fraza. 2. Inversiune de relief = stadiu avansat de evolutie a reliefului cand formele initiale pozitive devin negative si invers. 3. V. inversie. [Pron. -si-u-. / cf. fr. inversion, lat. inversio].

FAINA, (2) fainuri, s. f. 1. (De obicei urmat de determinari care arata felul) Pulbere obtinuta prin macinarea boabelor de cereale sau a altor seminte de plante si folosita in alimentatie. ◊ Expr. Alta faina se macina acum la moara = s-a schimbat situatia, lucrurile nu mai sunt cum au fost. 2. Pulbere obtinuta prin macinarea anumitor materiale. ◊ Faina animala = produs obtinut din cadavre de animale, resturi de la fabricile de conserve, sange etc., sterilizat, folosit mai ales pentru hrana puilor, a pasarilor ouatoare si a porcilor. Faina de peste = produs sub forma de pulbere obtinut din pesti inferiori si necomestibili sau din diferite resturi de la fabricile de conserve de peste, folosit pentru hrana porcilor, a pasarilor etc. Faina de oase = pulbere fina obtinuta prin macinarea oaselor si folosita ca supliment valoros in hrana animalelor si ca ingrasamant in agricultura. – Lat. farina.

REPAUS ~uri n. 1) Intrerupere temporara a unei activitati; odihna; ragaz; recreatie; pauza. ◊ Pe loc ~! forma de comanda, folosita in timpul unor exercitii militare sau sportive, indicand luarea unei pozitii mai libere. 2) Perioada de timp cat dureaza o astfel de intrerupere. 3) filoz. Moment al miscarii, avand, in raport cu aceasta, un caracter relativ; stare de nemiscare relativa. 4) fiz. Stare a unui corp in timpul careia nu se schimba pozitia lui fata de un sistem de referinta. 5) Moarte conceputa ca odihna vesnica. [Sil. -pa-us] /<lat. repausum

REACTIE s. f. 1. faptul de a reactiona; atitudine, manifestare ca raspuns la ceva; riposta. 2. raspuns nemijlocit al materiei vii la actiunea unui e******t. 3. transformare a uneia sau a mai multor substante chimice sub actiunea unor agenti externi sau a altor substante chimice. 4. (fiz.) forta care se opune unei actiuni, fiind egala si de sens contrar cu aceasta. ♦ ~ nucleara = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particula grea sau de un foton sufera o schimbare a structurii sale; ~ in lant = proces care se poate reinnoi prin el insusi pentru ca o parte a produsului e intotdeauna in stare a reimpulsiona reactia; ~ gravitationala = modificare a directiei si a modulului vectorului de viteza caracteristice unei nave spatiale care trece prin apropierea unui corp ceresc, datorita campului gravitational al acestuia. 5. (cib.; si in forma reactiune) stabilire, in sistemele de transmisie, tehnice automate, in organismele vii si in societate, a unor semnale prin care faza initiala a unui proces este influentata de informatia referitoare la starea organelor de executie sau la rezultatul procesului; conexiune inversa, retroactiune (2). ◊ derivare a unei puteri din circuitul de iesire al unui amplificator de radio cu tuburi electronice si introducerea ei in circuitul de intrare. (< fr. reaction)

FOAIE foi f. 1) Bucata dreptunghiulara de hartie. ◊ ~ de titlu pagina de la inceputul unei publicatii (cuprinzand titlul, numele autorului, locul si anul aparitiei lucrarii, editura etc.). A intoarce ~ia a se purta mai aspru cu cineva; a-si schimba atitudinea fata de cineva. 2) (urmat de determinari) Document prin care se adevereste ceva; act. ◊ ~ de drum a) act eliberat unui sofer, in care este indicat itinerarul si insarcinarile; b) bilet platit de o organizatie si pe baza caruia o persoana sau un grup de persoane are dreptul sa calatoreasca pe o anumita ruta. 3) Organ al plantelor superioare, format dintr-un limb si o codita; frunza. 4) inv. Publicatie periodica ce oglindeste evenimentele curente. 5) Latimea unei panze folosita in intregime la confectionarea hainelor. 6) Piesa vestimentara femeiasca care acopera corpul de la talie in jos; fusta. 7) Strat subtire de aluat. 8) Bucata de material de grosime foarte mica. ~ de tinichea. [G.-D. foii; Sil. foa-ie] /<lat. folia

REforma, reformez, vb. I. 1. Tranz. A schimba (in bine); a innoi, a primeni o stare de lucruri, o conceptie etc.; a face o reforma (1). 2. Tranz. A scoate din uz o unealta, o masina etc.; a da la reforma (3) datorita degradarii totale sau partiale. 3. Tranz. A scoate o persoana din evidenta sau din serviciul armatei (ca inapt din punct de vedere fizic). 4. Refl. (Inv.) A se forma din nou, a se reface. – Din fr. reformer, lat. reformare.

PLACA s. f. 1. foaie de metal, lemn, sticla, ebonita etc. ♦ ~ aglomerata = placa din aschii de lemn presate cu diferiti lianti; ~ fotografica = placa de sticla acoperita pe una din fete cu o emulsie fotosensibila; ~ de acumulator = fiecare dintre electrozii unui acumulator, pe care se afla o pasta de materie activa. 2. disc muzical. ♦ a schimba (sau a intoarce) a = a schimba subiectul unei discutii sau comportarea fata de cineva. 3. ~ turnanta = disc de otel sau de fonta, prevazut cu sine, care, rotindu-se pe un pivot, serveste la intoarcerea vehiculelor usoare de cale ferata; (fig.) raspantie, incrucisare de drumuri. 4. ~ de fundatie = fundament de beton al unei cladiri; placa de baza. 5. tabla pe care este scris, sapat ceva. 6. proteza dentara. 7. ~ continentala = bucata relativ independenta a scoartei terestre, de forma unei calote sferice, care se misca in raport cu altele. (< fr. plaque)

POLARIZARE s.f. 1. Fenomen fizic prin care unele corpuri capata insusirea de a avea poli magnetici sau electrici; polarizatie. ♦ Proces fizic prin care raza de lumina isi schimba miscarea normala ondulatorie pe mai multe planuri intr-o miscare ondulatorie pe un singur plan. 2. Stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ♦ Stare a unui mediu ale carui proprietati sunt descrise local de marimi vectoriale; (p. ext.) marimea vectoriala care descrie o astfel de stare. 3. Diferentiere si dezvoltare in directii deosebite a sensurilor unui cuvant care avea initial un singur inteles. ♦ (Fil.) formare a unor termeni opusi polari. [< polariza].

INVERSIUNE s. f. 1. rasturnare, schimbare de sens, inversare. ♦ ~ uterina = deplasare spre inapoi si evaginare in zona perimetrica a uterului; ~ s*****a = h*************e. 2. (mat.) transformare geometrica ce permite sa se deduca dintr-o figura o alta figura, punct cu punct. 3. procedeu stilistic constand in schimbarea topicii normale a cuvintelor intr-o fraza. 4. (med.) ~ termica = cresterea temperaturii in raport cu inaltimea (invers fata de situatia obisnuita); ~ de relief – stadiu avansat de evolutie a reliefului cand formele initiale pozitive devin negative si invers. 5. (fot.) operatie urmarind obtinerea unei imagini pozitive pe insasi emulsia fotosensibila folosita la fotografiere. (< fr. inversion, lat. inversio)

PROTOCOL s. n. 1. totalitatea formelor si practicilor de ceremonial care se aplica la festivitati oficiale in relatiile diplomatice. ◊ serviciu insarcinat cu luarea masurilor privitoare la ceremonial. 2. document care consemneaza dezbaterile purtate in cadrul unui congres, al unei conferinte internationale, al unor tratative. ◊ act suplimentar al unui tratat prin care se stabileste modul de aderare la un acord preexistent. 3. intelegere internationala incheiata in diferite domenii. ◊ document in care se consemneaza schimbul instrumentelor de ratificare, incheierea unor tratative. 4. (inform.) conventie hardware si software de schimb a informatiilor intre doua sisteme. (< fr. protocole, germ. Protokoll, lat. protocollum, gr. protokollon)

SIMETRIC, -A, simetrici, -ce, adj. 1. (Despre lucruri sau forme) Care prezinta simetrie (1), care se caracterizeaza prin simetrie, ale carui parti sunt asezate cu simetrie; (despre elemente care alcatuiesc un tot) care este asezat intr-o anumita ordine; cu simetrie (1). 2. Spec. (Mat.; despre doua puncte apartinand aceleiasi figuri geometrice sau la doua figuri diferite; p. ext. despre doua figuri geometrice) Care prezinta simetrie (2). ♦ (Substantivat, n. si f.) Dreapta sau punct asezat in simetrie cu alta dreapta sau cu alt punct. ♦ Functie simetrica = functie a mai multor variabile care nu se schimba, orice permutari ar suferi aceste variabile. – Din fr. symetrique.

CRITIC, -A I. adj. 1. referitor la critica. ♦ aparat ~ = totalitatea notelor lamuritoare facute de un editor la editarea unui text; editie ~a = editie a unui text (clasic, vechi) insotit de aparat critic. ◊ bazat pe critica, care foloseste critica. 2. referitor la un moment de criza; care anunta, determina o criza, o schimbare; dificil, periculos. ♦ (fiz.) stare ~a = (sau punct ~) = stare a unui fluid in care dispare diferenta dintre starea lichida si cea gazoasa. II. s.m. specialist in probleme de literatura si arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza operele create. III. s. f. 1. analiza, apreciere a valorii faptelor, actiunilor si creatiilor oamenilor. ♦ ~a literara = studiu aplicat la opera literara, pe care o analizeaza, o comenteaza, valorificand-o in special sub unghi artistic; ~a de text = comentariu asupra unui manuscris in scopul stabilirii autorului, datei elaborarii lui, formei originare etc. 2. apreciere (severa) a insusirilor, a comportamentului cuiva. (< fr. critique, lat. criticus, gr. kritikos, /III/ kritike)

DEMOCRATIE s. f. forma de organizare politica a societatii care proclama principiul detinerii puterii de catre popor. ◊ ~ sclavagista = tip de democratie in care puterea era exercitata de stapanii de sclavi; ~ burgheza = forma specifica oranduirii capitaliste, prin care se incearca sa se asigure libertatea si egalitatea generala a cetatenilor in fata legilor; ~ populara = forma de democratie aparuta intr-o serie de tari din Europa si Asia, dupa cel de-al doilea razboi mondial, in care puterea apartine clasei muncitoare in alianta cu taranimea si alte categorii de oameni ai muncii; ~ interna de partid = principiu organizatoric al partidului marxist-leninist potrivit caruia toti membrii sai ar avea dreptul de a participa efectiv la rezolvarea problemelor legate de politica partidului si de viata interna de partid; ~ economica = democratie care presupune participarea sistematica directa sau prin reprezentanti (inclusiv manageri), liber si expres alesi ai poporului, la conducerea si realizarea procesului de productie, repartitie si schimb la toate nivelurile economiei. (< fr. democratie, gr. demokratia)



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)